O Epistolă pentru timpul nostru

Fr. Carl Hagensick

De multe ori, citind Biblia, în special Noul Testament, mă gândesc câte cărţi din Noul Testament sunt epistole, scrisori, şi mă gândesc cum ar fi fost să trăim în acel timp şi să vină o nouă Epistolă, si pentru prima dată să auzim acele cuvinte pe care noi le citim de multe ori şi le apreciem mult. În Noul Testament vedem că majoritatea cărţilor sunt Epistole către diferite biserici sau fraţi, majoritatea scrise de Ap. Pavel. În această dimineaţă fratele Ted v-a spus să vă folosiţi imaginaţia, v-a spus să închideţi ochii şi să vă imaginaţi că fratele Ioan ţinea discursul. Şi eu o să vă rog să închideţi ochii. Închideţi ochii şi meditaţi, închipuiţi-vă o scenă de acum 2000 de ani, într-o mică încăpere dintr-o casă din cetatea Filipi. Sunt prezenţi şi alţi membri ai adunării locale şi sunteţi gata să începeţi serviciul obişnuit de închinare. Bătrânul de adunare din Filipi este pe cale să-şi prezinte discursul, şi deodată, chiar înainte de a începe, se aude un strigăt: „O Scrisoare de la Apostolul Pavel!!!” La ce v-aţi aştepta, ce aţi fi curioşi să auziţi în timp ce aţi aştepta cuvintele lui? Epistola pe care o voi citi nu este scrisă de Apostolul Pavel, chiar dacă se pretinde a fi, dar aş vrea sa simţim cum ar fi să ne aflăm în acele zile. Voi aveţi fiecare câte o copie a epistolei în mână şi o vom citi împreună. Se numeşte Epistolă Apocrifă, căci nu este în realitate a Apostolului Pavel.

O epistolă apocrifă a Apostolului Pavel către cei din America de Nord

1.    Timpurile din urmă

Pavel, un apostol al lui Isus Cristos, nu numai către biserica timpurie, ci, acum înviat împreună cu Domnul nostru în glorie, îi scriu şi Bisericii de pe urmă. Harul şi Pacea să fie cu voi de la Domnul nostru care acum s-a întors a doua oară pentru a-şi lua Biserica la Sine, către toţi sfinţii: cei din America de Nord precum şi către toţi cei împrăştiati în toate părţile pământului, fie că se întâlnesc în adunări regulate, ori se adună câte doi sau trei la picioarele Învăţătorului, având speranţa în promisiunea veşnică, şi anume, că „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo voi fi şi Eu în mijlocul lor.”

Mare este  bucuria noastră aici dincoace de văl, când unul câte unul suntem adunaţi împreună în special cu acei pe care voi îi cunoaşteţi. Epifania prezenţei Domnului nostru în sfârşit îşi are împlinirea exact aşa cum ne-a spus El atunci când eram cu El în trup. După cum un scriitor a scris în limba voastră despre timpul în care trăiţi: „Este cel mai bun, dar şi cel mai rău timp”. Este un timp favorabil şi bun fiindcă pentru voi a fost revărsat un potop de adevăr aşa cum pământul niciodată n-a văzut, şi fiindcă ochii voştri pot să vadă mult mai clar profeţiile pe care noi le vedeam ca într-o oglindă, în chip întunecat, mărturisind dizolvarea rapidă a ordinii vechi de lucruri, ca apoi Împărăţia binecuvântată a Domnului şi Mântuitorului nostru să fie complet stabilită poate chiar în timpul generaţiei voastre. Dar timpul din urmă este şi cel mai rău timp, fiindcă bogăţia Veacului vostru, nu numai în lucrurile materiale, dar şi în cele spirituale, a adus asupra voastră cele mai subtile ispite ale adversarului. De aceea a scris Psalmistul: „O mie să cadă lângă tine şi zece mii la dreapta ta”. Satan, leul cel mare, este printre voi şi este permis ca şi cei din clasa mijlocie dintre voi să aibă mult mai mult decât cei mai bogaţi din timpul nostru. Acestea, fraţii mei dragi, sunt o binecuvântare mare dacă sunt folosite pentru marea cauză a Domnului nostru, pentru care mulţi din generaţia noastră dar şi de mai târziu şi-au pierdut vieţile, dar blestemul îi aşteaptă pe acei care folosesc bunurile lumii acesteia pentru scopuri şi plăceri personale, după cum însuşi Domnul nostru ne-a avertizat: „Nu fiţi ca acei ce vor zidi altele mai mari unde vor strânge toate rodurile şi toate bunătăţile lor numai ca să se ceară sufletul chiar în noaptea aceea”.

La fel şi în lucrurile spirituale, vocea mesajului secerişului, pe care Mirele Ceresc a pregătit-o prin mesajul ultimului mesager, v-a îmbogăţit peste măsură. Fiţi atenţi, să nu o folosiţi ca o ocazie pentru trup, pentru a vă mândri unul împotriva altuia, pretinzând cunoştintă superioară, sau să vă dedaţi la controverse sau la discuţii fără sfârşit şi la diferite definiţii şi utilizări ale lor, ci bogăţia voastră spirituală să împlinescă doar dorinţa Mântuitorului, ca să vă ajute să staţi împotriva Adversarului care încearcă să vă separe din diferite motive, ca să vă ajute să fiţi tari în cuvinte, în fapte şi în caracter. Nu lăsaţi ca libertatea timpului vostru să ducă la anarhie, ca fiecare să fie pentru dânsul, nici la organizaţionalism, care numai dublează ideea de unul ca standard pentru gândirea tuturor. Exact aşa a fost taina fărădelegii, care a lucrat atât de eficient în Biserica din timpul nostru.

Capitolul 2: Cauza imoralităţii

Acum, referitor la ceea ce mi-aţi scris, referitor la imoralitatea care dăinuie în timpul vostru: prin Spiritul profeţiei care mi-a fost dat prin Spiritul sfânt, am avut o viziune a timpului vostru cu o claritate remarcabilă, şi i-am scris iubitului meu Timotei, care mi-a fost ca un fiu, spunându-i: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;  având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”

Aş vrea să stiţi, dragii mei fraţi, că în toate aceste lucruri timpul vostru diferă de timpul meu numai în gradul în care aceste lucruri se întâmplă. Oriunde mergeam, mă pândeau lucruri rele. În Corint, cu toate ştiinţele lor, oamenii erau foarte decăzuţi. Roma, era un loc periculos de călătorit atât ziua cât şi noaptea. În Atena, cu toata cultura lor, oamenii erau plini de tot felul de păcate şi imoralităţi. Dar timpul vostru este specific în felul lui. O formă nouă de gândire a început sa măture întregul pământ încă din secolul trecut, numindu-se Veacul Individului. Dar vă ia aceasta pe neaşteptate? Nu v-a spus iubitul frate Ioan despre timpul vostru, despre biserica din Laodiceea, când oamenii îşi vor cere drepturile, oare nu în timpul din urmă trebuie să aşteptăm trâmbiţa jubileului, care va suna pentru libertare peste tot pământul? Şi dacă fiecare îşi cere dreptul, crezând că este cu drept al lui, indiferent de drepturile altora, slăbiţi şi asupriţi de secole, dorind să devină liberi, rupând jugul care-i asupreşte, rupând lanţurile, cu anarhia în inimile lor şi cu răscoala pe limbile lor, blestemând ca nedrepte legile trecutului, ei blestemă toate legile ca fiind nedrepte, fie ca sunt Legile corecte ale lui Dumnezeu, fie că sunt  cele corupte ale omului.

Şi în sfârşit creştinătatea, în loc de a nu susţine taina fărădelegii, îşi revarsă toate binecuvântările asupra ei, schimbând legile lui Dumnezeu cu filosofii omeneşti, privind la înţelepciunea lor ca fiind superioară cuvântului clar al lui Dumnezeu, la care se uită ca fiind învăţătură veche şi nepotrivită pentru timpul lor. Exact cum le-am scris şi fraţilor din Roma, toate acestea sunt fiindcă atunci când l-au cunoscut pe Dumnezeu, nu l-au proslăvit ca Dumnezeu. Nu este faptul că nu s-au gândit să-l slăvească pe Dumnezeu, din contră, au cântat cântări de laudă pentru El, au făcut lucruri mari pentru El, dar au căzut în aceea că l-au slăvit pe Dumnezeu, dar nu ca Dumnezeu. Ei n-au recunoscut dreptul Lui de a porunci şi nici necesitatea lor de a se supune. Prin gândirile lor egoiste au devenit goi în minţile lor şi inima lor egoistă a devenit întunecată, crezându-se întelepţi au devenit neînţelepti, şi au schimbat slava Domnului nostru Nemuritor în imaginea omului muritor. În Roma din timpul meu, aceasta a fost lucrarea celor încăpăţânaţi şi mari, dar in Roma din timpul vostru aceasta este lucrarea celor care se cred înţelepţi şi educaţi. Omul din mândrie se uită în oglindă şi spune: “să facem Dumnezeu în asemănarea noastră” şi în acest fel ei iau gândirea lor umană şi păcătoasă şi o pun în locul înţelepciunii de sus, şi, ca în Roma trecută, Domnul îi lasă în necurăţia lor, să trăiască după plăcerea lor care a schimbat adevărul în minciună şi s-au închinat mai mult la creaţie decât la Creator care este binecuvântat in veci, AMIN!

Aşa şi este, că închinarea la creatură duce la o căutare fără sfârşit a plăcerilor în această lume: în distracţii, plăceri personale, relaxare, jocuri, pornografie, coruptie, imoralitate, beţii, şi caută ca orice lucru să fie o distracţie pentru corp. În asemenea lucruri a lăsat Dumnezeu să trăiască lumea, dar voi fraţii mei, nu sunteţi din lume, şi asemenea lucruri nici să nu se ivească printre voi. Totuşi mă tem că ele sunt printre voi, dar voi aţi fost învăţaţi de Dumnezeu. Ne învaţă Dumnezeu lucrurile trupeşti sau cele ale Spiritului? Vă las fraţilor ca fiecare dintre voi să răspundă în conştiinţa lui. Sau sunteţi şi voi ca aceia din Roma din timpul meu, care n-au vrut să ţină pe Dumnezeu în cunoştiinţa lor? Ah, să nu vă înşelaţi, fie că alegeţi să ţineţi pe Dumnezeu în conştiinţa voastră sau nu, El cu siguranţă vă va ţine în conştiinţa Lui. Adevărul nu s-a schimbat, ce seamănă omul, aceea va şi secera.

Capitolul 3. Zece principii ale lui Dumnezeu

Ce aş vrea fraţilor să înţelegeţi este că imoralitatea nu este limitată numai la păcatele fireşti, ci orice încalcă porunca lui Dumnezeu este PĂCAT. Şi orice este păcat este imoral. Nu ne scrie chiar şi Apostolul Iacov, că oricine ţine toate poruncile şi încalcă una din ele, este vinovat de toate? Chiar şi Domnul nostru la începutul misiunii Sale în predica de pe munte ne spune că noi trebuie să ţinem legea şi în spiritul ei, căci nu numai cel ce omoară dar şi cel ce urăşte este vinovat, şi nu numai cel ce curveşte dar şi cel ce pofteşte este condamnat, şi cel ce divorţează şi se recăsătoreşte trebuie privit ca preacurvar. Dacă acea lege pedepsea aşa de tare pe acei care erau sub jugul ei, cu cât mai mult noi, care trebuie să ţinem spiritul legii, vom fi răspunzători? Şi ce învaţă acea lege? Moise, omul sfânt al lui Dumnezeu, în zece porunci ne schiţează cerinţele Divine.

1.    Să nu ai alţi Dumnezeu afară de mine. Reverenţa trebuie să-l pună pe Dumnezeu mai întâi. Da, a aprecia mai mult serviciul, casa, maşina, tată, mamă, frate şi soră, sau ideile şi principiile noastre, sau timpul nostru, sau timpul nostru privat, sau reputaţia şi poziţia pe care o avem în societate şi printre fraţi este imoralitate.

2.    Să nu-ţi faci chip cioplit. Credinţa trebuie să ne urmeze si acolo unde calea e mai întunecată. A încerca să ne uitam după evidenţe, am fi precum israeliţii din trecut, care n-au putut să se încreadă atunci când Moise a fost plecat timp de 40 de zile, ci au făcut un viţel de aur pentru a-şi imagina pe Dumnezeu. Necredinţa de asemenea este imoralitate.

3.    Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului Tău. Sinceritatea trebuie să fie ţinta voastră. A te pretinde creştin, a lua numele Sfânt al Unsului Său şi apoi a trăi ca lumea din jurul tău este de asemenea imoralitate.

4.    Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Nu lăsa să fii judecat după zilele sfinte, căci ele sunt ceremonii goale, ci a ţine Sabatul înseamnă a te reţine sa faci plăcerile tale personale. Puţine lucruri sunt mai imorale decât a promite lui Dumnezeu timpul nostru şi apoi a-l folosi după cum ne place nouă.

5.    Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Lipsa de respect, nu numai pentru părinţi dar şi pentru Capul vostru Sfânt şi pentru vocile cu experienţă este de asemenea o imoralitate despre care am vrut sa vă scriu. După cum a scris omul înţelept: este bine ca tânărul să poarte un jug în tinereţea lui.

6.    Să nu ucizi. Respectul nu numai pentru viaţa cuiva, dar şi pentru reputaţia lui, pentru viaţa şi pentru gândurile şi credinţa lui chiar dacă sunt diferite de ale noastre, este o poruncă a Domnului nostru. A judeca pe fratele tău este o imoralitate. Nu ne spune Domnul nostru că cine va spune fratelui său, prostule, va fi în pericol de focul gheenei?

7.    Să nu preacurveşti.  Nu numai respectul faţă de promisiunea în căsătorie, ci respectul pentru orice alte promisiuni este un pericol de imoralitate. Omul înţelept iarăşi ne spune: „dacă ai făcut o promisiune, nu zăbovi s-o împlineşti”

8.    Să nu furi. Cel ce îmi fură portofelul îmi fură numai banii, dar cel ce îmi ia numele bun ia ceva ce nu îi aduce profit, dar mă lasă pe mine sărac şi rănit. Este imoralitate nu numai asupra proprietăţii, ci asupra oricărui lucru pe care îl posedă aproapele nostru.

9.    Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. Este o poruncă de la Dumnezeu de a nu vorbi de alţii. Nu cerea legea ca mereu să fie 2 sau 3 martori? Nu ne învaţă Domnul nostru cum să procedăm cu diferite lucruri cu fraţii noştri? Cât de mult m-am bucurat atunci când Festus, după ce a ascultat cazul meu, a spus că nu este după obiceiul romanilor să condamne pe nimeni până când se înfăţişau şi acuzatorul şi acuzatul şi se priveau faţă în faţă, şi aveai o şansă de a răspunde pentru tine de acuzaţia împotriva ta. Şi din nou Festus a spus că nu este rezonabil a condamna pe cineva şi a nu se discuta acuzaţia care este împotriva lui. Şi dacă romanii, reci şi cruzi cum au fost ei, au recunoscut aşa de înalte standarde ale moralităţii, putem noi ca creştini să facem mai puţin? De aceea şi Domnul Isus spune: „Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sânt mai înţelepţi decât fiii luminii.”

10.  Să nu pofteşti. Din cele 10 porunci numai a zecea poruncă are de-a face direct cu inima, şi nu doar cu faptele. Dacă litera acestei porunci este pentru Spirit, cum ar trebui să fie Spiritul? Trebuie să fie într-o situaţie de completă satisfacţie, nici măcar să nu simtă necesitatea şi dorinţa de a avea lucrurile pe care alţii le au.

Dragii mei fraţi din biserica de pe urmă, aceste 10 principii au fost o lumină călăuzitoare pentru fraţii evrei în dispensaţia lor. Spiritul lor a fost standardul nostru în biserica timpurile, şi de asemenea este un standard de moralitate pus înaintea voastră în aceste zile de pe urmă ale acestui Veac.

Capitolul 4.  Cum să procedăm cu imoralitatea în Biserică

Acum să vedem cum realitatea gravă a păcatului şi imoralităţii a pătruns şi în biserica lui Dumnezeu. Vreau să ştiţi că este o singură regulă care se aplică la toate. Nu s-a întâmplat oare că Adonia, când nu s-a supus lui Ioab, a fost salvat prin coarnele altarului de mânia lui Solomon? Biserica lui Dumnezeu este sfântă, sfinţenia trebuie să fie standardul. Puţin aluat dospeşte toată plămădeala. De aceea trebuie să fie curăţit aşa cum învaţă Paştele. După cum le-am scris corintenilor din timpul meu să se cureţe de imoralităţi, să pună deoparte şi să separe pe cel păcătos pentru un timp, până când se va vedea pocăinţă şi schimbare. Ei au fost atât de credincioşi în a urma sfatul meu, că au menţinut pedeapa aşa de mult, încât a trebuit să le scriu şi a doua Epistolă şi să le spun încă o dată să accepte pe fratele lor. Căci acesta a fost exemplul Domnului nostru Isus. Atât de des le predica vameşilor şi păcătoşilor, încât fariseii L-au numit prieten al păcătoşilor. În timp ce pedeapsa pentru păcăt este câteodată o necesitate, adesea pedeapsa vine asupra celui care pedepseşte. Nu se cerea oare ca acel care ducea ţapul de trimis în pustie să-şi spele tot trupul, şi Iehu, cel care a curăţit Israelul prin omorârea Izabelei, n-a plătit el pentru acea faptă? Şi nu s-a întâmplat şi în cazul lui Oded, care cu înţelepciune le spune celor pe care Domnul i-a folost pentru a curăţi fărădelegile lui Iuda: „Voi sunteţi vinovaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru”?

Deci, dacă noi trebuie să fim împotriva păcatului şi dacă pedeapsa vine împotriva celui ce pedepseşte prea mult, cum să ştim noi cum să acţionăm? Vă spun vouă după cum le-am spus şi corintenilor din timpul meu: Pocăiţi-vă şi încercaţi să vă schimbaţi. Când le-am scris corintenilor despre aceste lucruri, le-am arătat paşii pocăinţei: Mai întâi trebuie să fie o atenţie mare, o recunoaştere serioasă şi amănunţită a realităţii problemei, apoi urmează o apărare firească ce vine în mod natural, de a se apăra în măsura în care ei văd gradul păcatului adamic ce i-a dus la săvârşirea căderii în păcat. În schimb aceasta trebuie să producă o străduinţă de a decide care sunt principiile de mai sus, urmată de o recunoaştere sporită a felului în care trebuie să se aplice acele principii. Numai atunci vine o dorinţă mare care este exprimată prin zel de a învinge păcatul. Aceasta este metoda prin care greşeala poate să fie învinsă si principiile dreptăţii să se manifeste. Dar vreau fraţilor să stiţi că acest proces poate fi însoţit de căderi ocazionale sau frecvente, căci suntem încă în trup. O, ce har mare l-a făcut pe omul înţelept să spună: “Căci cel neprihănit de şapte ori cade şi iarăşi se ridică”. Fără acest har, eu, Pavel, cel mai mare dintre păcătoşi, n-aş putea să mă bucur de binecuvântarea incredibilă de a fi în prezenţa Domnului acum. Bine a spus Învăţătorul nostru: “Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!” să-l ierţi.” Este de mirare că fraţii mei apostoli au spus: “Doamne, măreşte-ne credinţa”!? Chiar dacă credinţa pare a fi credulă în a accepta simplele declaraţii de căinţă, cu atât mai mult cu cât sunt repetate de şapte ori într-o zi, totuşi este cu mult mai periculos pentru cei ce sunt în trup să creadă că pot să citească inimile altora. N-a fost chiar si profetul Samuel avertizat că “Omul se uită la ce izbeşte ochiul, dar Domnul se uită la inimă?” Cât de adevărate sunt cuvintele Apostolului Iacov care, încurajându-ne să ne rugăm unii pentru alţii în experienţele prezente, spune clar: “şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate”. Ioan de asemenea a scris: “Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţă, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.” Şi care este acel păcat care duce la moarte? Nu îl defineşte însuşi Domnul nostru? Nu este un păcat împotriva Lui, nici împotriva lui Dumnezeu, ci este păcatul împotriva Spiritului Sfânt. Deci, dragii mei frati, fiţi atenţi la orice formă de nelegiuire, uitaţi-vă mai întâi la voi înşivă, în interior. Acolo unde vedeţi nelegiuire mustraţi cu iubire, certaţi, îndemnaţi cu toată blândeţea şi învăţătura, rugaţi-vă pentru cel care vă greşeşte. Încercaţi să vă rugaţi cu el, şi dacă îi pare rău, iartă-l, şi iertându-l, uitaţi. Nu căutaţi argumente detaliate pentru pocăinţă, nu uitaţi că păcatul este o boală, a cărei vindecare cere timp. Amintiţi-vă de fiul risipitor, care înainte de a-şi cere iertare a fost primit de tatăl său, a fost îmbrăţişat şi primit înapoi chiar dacă moştenirea lui a fost pierdută pentru totdeauna.

În sfârşit fraţilor, fiţi atenţi şi nu judecaţi, fiindcă judecând pe alţii vă condamnaţi pe voi înşivă. Considerând toate aceste lucruri, uitaţi-vă la voi înşivă, ca să nu fiţi ispitiţi şi voi. Amintiţi-vă că Dumnezeu este Tatăl, El este cel care disciplinează şi pedepseşte, voi toţi sunteţi fraţi.

Capitolul 5: Citate referitoare la Jertfa pentru Păcat

Acum dragii mei fraţi din secolul 21, fiţi siguri de interesul meu special pentru fiecare dintre voi. Am urmărit fiecare mişcare a voastră de-a lungul anilor şi vă cunosc pe fiecare mult mai bine decât am cunoscut pe membrii bisericii din timpul meu. Cu mare nerăbdare, noi cei de dincoace de văl aşteptăm sfârşitul alergării voastre. Numai atunci ca un corp întreg vom fi uniţi complet cu dragul nostru Mire. Numai atunci vom începe marea lucrare pentru care am fost pregătiţi – de a ridica omenirea decăzută. Numai atunci vom înţelege valoarea experienţelor pe care le-am avut, chiar şi împărtăşirea din slăbiciunile umane. Şi după cum jertfa pentru păcat a Israelului din vechime califica pe preoţi ca mijlocitori, noi care am fost dezvoltaţi prin aceste experienţe ale jertfei pentru păcat, vom participa la marea lucrare de mijlocire în Împărăţie, pentru care ne-am rugat atât de mult.

Fraţii mei apostoli vă trimit salutări speciale, Ioan vă spune: “Dragi copilaşi, feriţi-vă de idoli”. Cunoscând răutatea timpului vostru, Petru vă spune: “Fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă si evlavioasă?” Iuda continuă să vă încurajeze să vă luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Iubitul frate John Edgar insistă în sfatul lui: “În fiecare zi reînnoiţi-vă consacrarea şi în fiecare zi încercaţi să o îndepliniţi”. Timotei şi Tit vă salută, să vă păstrati judecata si gândirea în perfectă armonie.

În sfârşit fraţilor, fiţi credincioşi. Noi de aici vă aşteptăm, totul este pregătit. Aşteptăm marea lucrare glorioasă pentru a binecuvânta împreună toate familiile pământului. Pacea să fie cu voi. Amin.