VENIREA DOMNULUI NOSTRU
VENIREA DOMNULUI NOSTRU
În aceste zile de haos, de
atentate teroriste, pericol de război, pericol de explozii nucleare,
pericol de droguri, poluare, violenţă, imoralitate etc., inimile
oamenilor se umplu de groază gândindu-se ce li s-ar putea întâmpla
lor şi întregului neam omenesc în caz că nu se poate găsi nici o
soluţie la toate aceste pericole şi ameninţări.
Cei care se apleacă asupra
Bibliei şi au credinţă în făgăduinţele şi profeţiile ei sunt
convinşi că singura soluţie la problemele apărute din cauza
păcatului şi egoismului este venirea lui Cristos şi stabilirea mult
promisei Sale împărăţii de dreptate şi pace.
Asupra acestui mare
eveniment din planul lui Dumnezeu există păreri diferite. Unii
pretind că Isus a venit la Cincizecime (Rusalii) când Spiritul sfânt
s-a revărsat peste ucenicii care erau în aşteptare. Ei spun că de
atunci încoace, cu fiecare păcătos convertit, Cristos este tot mai
aproape, iar când toţi vor fi convertiţi, El va fi venit complet.
După părerea lor, în felul acesta Îşi împlineşte Domnul făgăduinţa,
„Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”.
Matei 28:20.
Alţii pretind că Isus va
veni iarăşi pe pământ ca om şi va fi recunoscut după urmele cuielor
de la mâini şi de la picioare şi a suliţei din coastă, de la
răstignirea Sa. Această din urmă părere se bazează în mare măsură pe
o interpretare literală a unor profeţii, cum ar fi Apocalipsa 1:7,
unde citim: „Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea”.
Noi însă credem că adevărul
asupra acestui subiect, sprijinit de întreaga mărturie scripturală,
este între aceste două extreme. Prima părere, deşi nu recunoaşte
necesitatea unei veniri personale a Domnului nostru, vede totuşi
adevărul în privinţa naturii Lui, prin aceea că Îl consideră a fi de
natură superioară celei omeneşti, aşa încât El poate fi prezent fără
ca cineva să-L vadă.
A doua părere, deşi susţine
faptul scriptural clar stabilit al unei veniri personale a
Învăţătorului, totuşi limitează grandoarea şi posibilităţile acelui
eveniment extraordinar prin pretenţia nescripturală că El va veni pe
pământ ca om glorios, şi nu ca fiinţa divină invizibilă care a
devenit când Tatăl ceresc L-a înviat din morţi şi I-a dat un nume
mai presus de orice nume.
Scripturile arată că atunci
când Isus a fost înviat din morţi n-a mai fost om, ci fiinţă divină
puternică, „chipul Dumnezeului Celui nevăzut” (Coloseni 1:15; 2
Corinteni 5:16; 1 Petru 3:18). Aceasta înseamnă că, prin natura Sa,
Isus este acum invizibil pentru ochiul uman, întocmai cum şi
Dumnezeu este invizibil. Acest Cristos de natură divină este Cel
care Se întoarce pe pământ, adică în atmosfera pământului; prin
urmare, faptul întoarcerii Sale trebuie să fie recunoscut altfel, nu
prin aceea că este văzut cu ochii naturali.
Este adevărat, Isus li S-a
arătat ucenicilor ca om în câteva împrejurări după învierea Sa, dar
aceasta nu înseamnă că era tot fiinţă umană. Împrejurările celor
câteva arătări scurte dovedesc tocmai contrariul. De exemplu: El S-a
arătat întotdeauna în alt corp, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă
trupul uman în care S-a arătat era trupul Său real.
O singură dată S-a arătat
într-un corp asemănător cu cel răstignit, şi aceasta a fost fiindcă
Toma a spus că el nu va crede că Învăţătorul a fost înviat decât
dacă-I va pipăi rănile. Isus i-a satisfăcut cererea, făcută din
lipsă de credinţă. Aceasta a fost singura dată când ucenicii I-au
văzut corpul cu răni. Apostolul Ioan spune că această arătare este
un semn prin care Isus le-a dovedit că fusese înviat din
morţi (Ioan 20:29-31). În celelalte împrejurări când li S-a arătat
după înviere, ucenicii nu L-au recunoscut după înfăţişare, ci după
ceea ce a făcut sau a spus.
Arătările lui Isus după
înviere au fost la fel cu ale îngerilor în timpurile vechi. De
exemplu: Lui Avraam i s-au arătat trei îngeri. Ei au vorbit şi au
mâncat împreună cu el, dar nu erau oameni, deşi un timp Avraam a
gândit că erau. Geneza 18:1, 2; Evrei 13:2.
Isus a fost împreună cu
ucenicii timp de patruzeci de zile, de la înviere până la înălţare.
Dar în toată această perioadă ei L-au putut vedea numai foarte puţin
timp, şi atunci numai când li S-a arătat în mod miraculos. Acest
Isus, care a putut fi prezent printre oameni şi totuşi să fie
nevăzut, este Cel care urma să Se întoarcă pentru a stabili
împărăţia Sa de dreptate prin care vor fi soluţionate problemele
omului, şi prin care omenirea răscumpărată va fi restabilită la
viaţă şi la fericire.
Trupul lui Isus ca preţ de răscumpărare
Isus a devenit om pentru
a-Şi da umanitatea ca preţ corespunzător — o răscumpărare pentru
Adam şi pentru rasa lui. Învăţătorul a spus: „Pâinea pe care o voi
da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan
6:51). Dacă El ar fi fost înviat din morţi ca om, ar fi însemnat să
fi luat înapoi preţul de răscumpărare şi lumea să nu fie
răscumpărată.
Scripturile arată că El a
fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, sau ca fiinţă
spirituală (1 Corinteni 15:44-47; 1 Petru 3:18). Domnul nostru îi
explicase lui Nicodim că cel născut din duh poate veni şi pleca
precum vântul, adică să nu fie văzut de ochi omeneşti, şi poate avea
putere mare. El a dovedit acest lucru, căci după înviere, când li
S-a arătat ucenicilor, ei nu ştiau de unde vine sau încotro merge.
Ioan 3:8.
Nu se poate contesta că
Isus are încă puterea să Se arate oamenilor aşa cum li S-a arătat
ucenicilor după înviere. Cu toate acestea, Scripturile nu spun că
venirea Sa va fi descoperită lumii în felul acela. Arătările Sale
după înviere au fost evident intenţionate să fixeze în mintea
ucenicilor faptul că El înviase din morţi. Lucrul acesta fiind
stabilit, noi nu avem nici un motiv să aşteptăm ca la a doua venire
să Se arate în corp de carne vizibil.
În Romani 1:20 citim în
privinţa lui Dumnezeu că „însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui
veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii,
fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se
pot dezvinovăţi”. Aici avem o cheie care ne ajută să înţelegem
semnificaţia profeţiilor referitoare la venirea Domnului nostru.
Acum El nu mai poate fi văzut de ochi omeneşti, întocmai cum nu
poate fi văzut nici Tatăl ceresc. Prin urmare, prezenţa Sa poate fi
recunoscută numai după lucrurile vizibile care au loc şi care pot fi
identificate prin profeţiile biblice ca „semne” ale prezenţei
Sale a doua.
Putem spune acest lucru sub
altă formă: Noi credem în existenţa lui Dumnezeu nu fiindcă L-am
văzut, ci fiindcă Îi vedem lucrările. Cu mijloacele noastre limitate
explorăm universul şi spunem că trebuie să existe un Creator
puternic şi atotînţelept care a făcut toate aceste lucruri. În mod
asemănător, în cuvântul divin găsim prezentată o gamă impresionantă
de evenimente care trebuie să aibă loc în lume după întoarcerea lui
Cristos. Prin urmare, dacă vedem că multe din aceste evenimente au
loc deja, concluzia logică este că venirea lui Cristos despre care
vorbeşte Biblia trebuie să fie un fapt deja împlinit.
Dumnezeul acestei lumi este nevăzut
Scripturile arată că există
un Diavol personal, deşi nici un ochi uman nu l-a văzut. Noi vedem
însă peste tot influenţa lui nefastă. Apostolul Pavel spune că Satan
este „dumnezeul veacului acestuia” (2 Corinteni 4:4) şi că el este
„domnul puterii văzduhului”, cel care lucrează acum în inimile
„fiilor neascultării”. Isus de asemenea a spus că Satan este
„stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Dacă
credem ce spune Biblia, ne dăm seama că de-a lungul secolelor
această fiinţă puternică a exercitat control asupra oamenilor.
Diavolul este deci
stăpânitorul nevăzut al „lumii rele de acum”. Apostolul Petru spune
despre el că „dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine
să înghită” (1 Petru 5:8). Aceasta arată clar că sfera lui de
acţiune este aici pe pământ; totuşi, chiar şi cei care cred cu tărie
acest lucru nu l-au auzit „răcnind” în mod literal.
Odată cu întoarcerea
Domnului nostru şi ca rezultat al prezenţei Sale, în cele din urmă
va fi instituită o nouă ordine socială, sau o lume nouă al cărei
împărat va fi Isus. El va îndepărta complet pe Satan de la
conducerea lumii rele actuale. Apostolul Ioan a văzut în viziune un
înger care a venit din cer de la Dumnezeu, a pus mâna pe Satan şi
l-a legat cu un lanţ mare. După cum legarea lui Satan este nevăzută,
desigur că şi mijloacele care lucrează la legare sunt nevăzute.
Apocalipsa 20:1-4, 6.
Puterea şi influenţa lui
Satan nu sunt însă mai slabe din pricină că el este nevăzut.
Dimpotrivă, acest fapt i-a dat anumite avantaje, deoarece fiind
nevăzut a putut lucra cu mare forţă spre rău. Astfel el şi-a făcut
simţită influenţa în camerele de consiliu ale coducătorilor şi
prinţilor de pe pământ şi a putut să le influenţeze în mare măsură
deciziile.
Conducerea lui Isus de
asemenea va fi nevăzută şi va fi exercitată prin intermediul
oamenilor. El va conduce popoarele cu toiag (autoritate) de fier,
dar cu dreptate. Aşa cum stăpânirea lui Satan se poate lesne observa
acum după rezultatele ei rele, tot aşa şi stăpânirea lui Isus va fi
recunoscută de lume după realizările ei drepte şi bune.
Adevărul ascuns prin traducere greşită
Adevăruri importante
referitoare la modul venirii Domnului nostru au fost ascunse multă
vreme printr-o traducere greşită. După cum bine se ştie, Biblia n-a
fost scrisă în limba noastră, de aceea noi trebuie să apelăm în
traducerile noastre la ebraică pentru Vechiul Testament şi la greacă
pentru Noul Testament. Deşi în cea mai mare parte numai puţin s-a
pierdut din bogăţia sensului original, există totuşi excepţii în
care prin traduceri greşite au rămas ascunse adevăruri adânci din
planul divin, fără însă ca acestea să fi fost făcute intenţionat.
Una din aceste excepţii
este în cazul cuvântului grecesc parousia, care este
folosit de către Domnul nostru şi de către apostoli în legătură cu a
doua prezenţă a Sa în atmosfera pământului. În traducerile noastre
acest cuvânt este redat în mod aproape general prin „venire”.
Rezultatul acesteia a fost că mulţi din cei care s-au interesat de
profeţii au interpretat semnele profetice legate de întoarcerea
Domnului nostru ca semne care arată că El va veni curând. Însă
adevăratul sens al cuvântului grecesc este „prezenţă” şi
înseamnă că semnele împlinite ale parousiei sau prezenţei
indică fără dubiu faptul că El este deja aici.
Când ucenicii L-au întrebat
pe Domnul nostru: „Care va fi semnul venirii (parousiei —
prezenţei) Tale” (Matei 24:3), ei n-au întrebat ca să ştie
înainte când va veni, ci ca să ştie când va fi venit, când va
fi prezent. Cu alte cuvinte, ei voiau să ştie după ce lucruri
vizibile să se uite, ca semne că Cristosul nevăzut S-a întors ca
să-Şi stabilească împărăţia.
Descoperirile arheologice
au scos la lumină faptul că în vechime cuvântul grecesc parousia
era folosit şi în legătură cu vizitele regilor sau împăraţilor
în diferitele cetăţi şi provincii ale domeniului lor. Taxele pentru
plata acestor vizite erau colectate prin scoaterea unei monezi
speciale numită „monedă parousia”. Cât de potrivit este deci ca
acest cuvânt să se folosească în legătură cu vizita marelui Împărat
al împăraţilor şi Domn al domnilor pe pământ! (Psalmul 8:4). Dar, la
fel ca în cazul împăraţilor pământeşti, parousia Domnului
nostru nu arată numai momentul venirii, ci întreaga durată a
vizitei.
Prima prezenţă a lui Isus
ca om pe pământ a fost doar de treizeci şi trei de ani şi jumătate.
Apoi El a mai rămas patruzeci de zile ca fiinţă divină nevăzută de
lume, după care S-a întors în curţile cereşti.
În Vechiul Testament sunt
multe profeţii referitoare la prima prezenţă a lui Isus. Unele
vorbesc despre naşterea Sa, altele despre o parte sau alta din viaţa
şi misiunea Sa, iar altele despre moartea Sa ca Răscumpărător al
omului. Însă nu toate aceste profeţii şi-au avut împlinirea în
acelaşi timp.
Profeţiile şi făgăduinţele
referitoare la a doua venire a lui Cristos de asemenea acoperă o
mare varietate de evenimente, culminând cu nimicirea morţii şi a lui
Satan. Unele îşi au împlinirea în acelaşi timp, iar altele în
timpuri diferite. Se cere un studiu atent al profeţiilor legate de a
doua venire, ca nu cumva să cădem în greşeala de a aştepta ca toate
să se împlinească în acelaşi timp, sau într-o perioadă de timp
relativ scurtă.
Modul prezenţei Sale
Isus le-a spus ucenicilor:
„Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo!
«Iată-L în cămăruţe interioare», să nu credeţi! Căci, aşa cum iese
fulgerul (greceşte astrape — lumina strălucitoare) de la
răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi la venirea (greceşte
parousia — prezenţa) Fiului Omului” (Matei 24:26, 27). Prin
aceste cuvinte Isus voia să arate că venirea şi prezenţa Sa nu urmau
să fie ca ale unui om. El urma să vină ca fiinţă spirituală divină,
reprezentarea exactă a persoanei nevăzute a Tatălui. Nu Mă veţi
găsi, spune Isus, ascuns în cămăruţe secrete, cum aţi găsi pe un om.
Mai degrabă vă veţi da seama că sunt prezent aşa cum vă daţi seama
de existenţa lui Dumnezeu, şi anume prin marile lucrări pe care
ştiţi că El le-a făcut.
Şi tocmai aşa este. Noi
privim soarele care încălzeşte pământul şi ploaia care-l udă, ca să
producă cele necesare pentru cei ce-l locuiesc. Tot aşa, Isus a spus
că noi vom şti că El este prezent pentru că prezenţa Lui va fi ca
lumina sau strălucirea soarelui care vine de la răsărit şi se vede
până la apus. Binecuvântările revărsate peste oameni după ce vor fi
aduşi din mormânt în timpul prezenţei lui Cristos vor fi datorită
faptului că „Soarele Dreptăţii” va răsări, aducând vindecare şi
viaţă oamenilor de pe pământ. Maleahi 4:2.
Creşterea cunoştinţei
După cum am văzut, Isus a
arătat că a doua prezenţă a Sa va fi ca lumina strălucitoare (Matei
24:26, 27). Aici, fără nici o îndoială, se dă ideea de iluminare,
simbolizând creşterea cunoştinţei. Profetul Daniel, vorbind despre
condiţiile care vor fi la „timpul sfârşitului”, spune printre altele
că atunci „cunoştinţa va creşte” (Daniel 12:4). Timpul sfârşitului
la care se face referire aici este perioada în care, ca rezultat al
întoarcerii şi prezenţei a doua a lui Cristos, se pune capăt
stăpânirii păcatului, egoismului şi morţii. Lumea are parte tocmai
acum de această creştere prezisă a cunoştinţei; dar fiindcă omul
decăzut nu are înţelepciunea să o folosească aşa cum se cuvine,
rezultă haosul şi chiar ameninţarea cu distrugerea neamului omenesc.
Din cauza nechibzuinţei şi
egoismului omului, paşii mari făcuţi în creşterea cunoştinţei au dus
deja la ceea ce profetul Daniel numeşte „un timp de strâmtorare cum
n-a mai fost de când sunt popoarele” (Daniel 12:1). Vorbind despre
acest timp, Domnul nostru a spus că necazul va fi aşa de mare încât,
„dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa”.
Folosirea în scopuri negative a fuziunii nucleare şi a tuturor
resurselor naturale, poluarea apei, solului, aerului, plus creşterea
fără precedent a violenţei, ar putea cauza desigur distrugerea
vieţii pe pământ. Într-adevăr, numai intervenţia divină prin
stabilirea mult promisei împărăţii a lui Cristos pe pământ va
împiedica aceasta!
Prin mijloacele de lucru
ale împărăţiei, când aceasta va fi stabilită, creşterea cunoştinţei
va fi o mare binefacere pentru omenire, în special că atunci ea va
include şi cunoaşterea lui Dumnezeu şi a iubirii Sale în faptul că
S-a îngrijit de răscumpărarea din păcat şi moarte prin lucrarea de
jertfire a Domnului nostru Isus. Lunga domnie a păcatului şi a
morţii sub Satan, stăpânitorul acestei lumi, este descrisă în Biblie
ca un coşmar al întunericului. Profetul Isaia a scris: „Căci iată,
întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele”. Iar prin
contrast, citim în privinţa timpului când împărăţia lui Cristos va
stăpâni în afacerile oamenilor: „Şi neamuri vor umbla în lumina ta
şi împăraţi în strălucirea razelor tale”. Isaia 60:2, 3; Luca 2:32.
În Ioan 1:9 se spune că
Isus este Lumina, „care, venind în lume, luminează pe orice om”.
Profeţiile arată clar că împlinirea completă a acestei făgăduinţe va
avea loc în timpul celei de-a doua prezenţe a lui Cristos; că în
cele din urmă „pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul
mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11:9). Această profeţie va fi
complet împlinită numai la sfârşitul domniei lui Cristos şi a
Bisericii Sale.
„Iată, El vine cu norii”
În Apocalipsa 1:7 suntem
informaţi că Domnul nostru Se întoarce cu nori şi că orice ochi Îl
va vedea. Deoarece Cristos este o fiinţă divină, chipul exact al lui
Dumnezeu, oamenii Îl pot vedea numai prin evenimentele care au loc
la întoarcerea Lui. Va veni timpul, şi nu este departe, credem noi,
când aceste evenimente vor avea un caracter atât de pronunţat, încât
toţi vor recunoaşte uşor adevărata lor semnificaţie.
În Ioel 2:1, 2 există încă
o referinţă la „nori”, care devin foarte ameninţători la începutul
prezenţei lui Cristos, chiar înainte de a-Şi stabili împărăţia pe
pământ. Aici se arată că această perioadă nu este un timp de pace,
ci dimpotrivă, „o zi de întuneric şi de negură mare, o zi de nori şi
de întunecime; ca zorile dimineţii care se întinde peste munţi — un
popor mare şi puternic, cum n-a mai fost vreodată şi nici nu va mai
fi în decursul anilor, generaţie după generaţie”.
A se observa că norii
menţionaţi de profet aici sunt acest „popor mare şi puternic”, aşa
cum n-a mai fost înainte. Aceasta este evident o referire la
ridicarea maselor de nemulţumiţi în toată lumea, în număr atât de
mare încât să producă prăbuşirea civilizaţiei sub impactul
conflictelor pe care aceştia le generează.
Aceşti nori de strâmtorare
se formează chiar acum. Inima oamenilor este deja plină de groază
din pricina aceasta, chiar dacă ei încă nu „văd” că prezenţa
Domnului este asociată cu aceste forţe care distrug treptat „lumea
rea de acum”. Isus a spus că toate popoarele pământului se vor boci
din pricina prezenţei Sale şi că pe pământ va fi strâmtorare printre
popoare, care nu vor şti ce să facă. În ce stare de confuzie sunt
astăzi oamenii! Nu pot fi găsite soluţii permanente la nenumăratele
dificultăţi care se combină şi umple lumea de haos şi inimile
oamenilor de frică.
Mâna lui Dumnezeu asupra lui Israel
Unii însă ar putea întreba:
Cum vor fi făcuţi oamenii în general să recunoască faptul că aceste
tulburări mondiale sunt spasmele de moarte ale ordinii sociale
prezente şi sunt cauzate în mare măsură de prezenţa Împăratului
lumii celei noi? Scripturile arată că unul dintre moduri va fi prin
intervenţia divină în favoarea poporului Israel.
Experienţele evreilor în
aceste zile de necaz sunt dovezi în plus ale celei de-a doua
prezenţe a lui Cristos. Conform Scripturilor, a sosit timpul să li
se restituie ţara. Ceea ce s-a întâmplat în privinţa aceasta de la
1914 şi chiar mai înainte de această dată este un miracol, şi fără
îndoială este o pregătire pentru binecuvântările ulterioare din
Împărăţia Mesianică.
„În timpul acela se va
scula marele prinţ Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău; căci
acesta va fi un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt
popoarele.” Daniel 12:1.
„Căci iată, în zilele
acelea şi în timpul acela, când voi aduce înapoi pe captivii lui
Iuda şi ai Ierusalimului, voi strânge toate popoarele şi le voi
coborî în Valea lui Iosafat (care înseamnă Iehova judecă —
Versiunea Revizuită, subsol). Acolo voi începe judecata cu ele,
pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au
risipit printre popoare, împărţind între ele ţara Mea.” Ioel 3:1, 2.
Unul dintre aspectele
acestei profeţii arată clar că poporul evreu va fi restabilit în
ţara lui ca urmare a prezenţei Domnului şi că acesta este un timp de
mare necaz pentru ei şi pentru toată lumea. Alte profeţii arată că
Israelul va mai avea necazuri, ceea ce se poate desigur vedea, când
ne gândim la situaţia în care se află de un bun număr de ani.
Nu este înţelept a intra în
detalii referitoare la evenimente care n-au avut loc, însă
Scripturile dau de înţeles că aproape de sfârşitul sforţării de
moarte a popoarelor, cu ameninţarea distrugerii lor prin folosirea
nechibzuită a tuturor resurselor, a tehnicii şi a cunoştinţelor
acumulate, va fi un atac împotriva Israelului şi că atunci Domnul va
interveni pentru ei şi îi va salva de vrăjmaşi. Atunci, prin
profeţii lor şi prin alţi oameni de credinţă din trecut înviaţi din
morţi, Îşi va stabili acolo împărăţia, care apoi va guverna peste
tot pământul.
Ezechiel 38:14-23 prezintă
unele amănunte ale acestui necaz final. Etimologia numelor date
vrăjmaşilor lui Israel în această profeţie arată că ele sunt
folosite profetic pentru a indica armatele, mai cu seamă din Europa
şi din Orientul Mijlociu. Profeţia arată că aceste forţe vor ataca
Israelul. În armonie cu profeţia din Ioel, norii din profeţia lui
Ezechiel sunt forţele împotriva lui Dumnezeu care vor ameninţa cu
nimicirea pe israeliţii întorşi în ţară. Ezechiel 38:16.
Profetul arată că va fi un
timp de „clătinare”. Dar făgăduinţa este că Domnul va elibera pe
poporul Său străvechi, iar prin această eliberare „ochii” popoarelor
vor recunoaşte prezenţa noului Împărat al pământului care, în
calitate de agent al lui Iehova Dumnezeu şi ca braţ al Său, va
îndruma lucrurile (Psalmul 110:5). În acest fel, orice ochi va vedea
prezenţa cu nori a lui Isus (Apocalipsa 1:7), şi se vor convinge de
maiestatea şi slava Sa prin noile aranjamente ale împărăţiei puse
atunci în acţiune.
Această serie de evenimente
va duce şi la deschiderea ochilor israeliţilor. Citim în Ezechiel
39:7: „Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul
poporului Meu Israel şi nu-i voi mai lăsa să-Mi profaneze Numele Meu
cel sfânt; şi popoarele vor şti că Eu sunt DOMNUL, Sfântul lui
Israel!” Ce schimbare va produce aceasta în toată perspectiva
israeliţilor! Salvarea Israelului prin puterea divină va fi numai
prima manifestare a acţiunii noii puteri pe pământ. De atunci încolo
mijloacele de lucru ale împărăţiei vor calma rapid furtuna patimilor
umane, care la vremea aceea vor fi adus omenirea la o stare de
disperare.
ÎMPĂRĂŢIA ŞI BINECUVÂNTĂRILE EI
Scopul final al întoarcerii
Domnului nostru este stabilirea unei împărăţii sau a unei guvernări
mondiale, care va asigura pentru tot poporul pacea şi posibilitatea
de a se bucura de sănătate şi de viaţă veşnică. În privinţa lui Isus
şi a locului Său în planul divin, profetul Isaia a scris: „Căci un
Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul
Lui; Îl vor numi: «Minunat, Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Părintele
veşniciei, Prinţ al păcii». El va face ca domnia Lui să crească şi o
pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi
împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi cu
dreptate ... iată ce va face râvna DOMNULUI oştirilor”. Isaia 9:6,
7.
Cum va fi acest guvern nou?
Va fi numai o influenţă sfântă care va trece peste pământ? Va fi
într-adevăr o astfel de influenţă, dar fără discuţie guvernul va
avea şi un personal angajat activ în guvernare. Cristos va fi
Împăratul, Conducătorul nevăzut. Biserica — toţi aceia care au urmat
cu credincioşie în urmele Lui de-a lungul veacului care se încheie
acum — vor fi asociaţi cu Cristos în faza spirituală sau nevăzută a
împărăţiei. Făgăduinţa făcută acestora a fost că dacă vor suferi cu
Cristos vor şi împărăţi cu El. 2 Timotei 2:12.
Făgăduinţele lui Dumnezeu
pentru urmaşii credincioşi ai Învăţătorului sunt făgăduinţe
spirituale sau cereşti. Isus le-a spus ucenicilor: „Dacă Mă voi duce
şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine
Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:3).
Neînţelegând sensul acestor făgăduinţe, mulţi au tras concluzia că
scopul lui Dumnezeu este să ia în cer pe toţi care în viaţa aceasta
cred în Isus, iar restul care nu cred sunt pierduţi pe vecie. Dar
acum se înţelege că pregătirea urmaşilor lui Isus ca să domnească
împreună cu El este numai un pas pregătitor pentru mântuirea şi
binecuvântarea întregii omeniri, prin restabilirea oamenilor la
viaţă umană perfectă aici pe pământ.
Scripturile arată că în
timp ce Cristos şi Biserica Sa, înălţaţi la slavă cerească, vor fi
conducătorii nevăzuţi ai lumii în ordinea socială viitoare, pe
pământ vor fi reprezentanţi umani, vizibili ai acestui guvern
ceresc. După cum Satan, prinţul nevăzut al lumii rele de acum, a
acţionat în principal prin agenţi vizibili, tot aşa Cristos şi
urmaşii Săi înălţaţi, care au parte de întâia înviere pentru a trăi
şi a domni cu El, vor avea reprezentanţi vizibili.
Cine vor fi aceştia? Isus a
spus că în împărăţie mulţi „vor veni de la răsărit şi de la apus, de
la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor sta la masă în împărăţia lui
Dumnezeu” împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov şi cu toţi prorocii
(Luca 13:28, 29). În Psalmul 45:16 aceştia sunt numiţi „părinţi”,
iar profeţia spune că ei vor deveni „fii” ai Cristosului şi vor fi
puşi „prinţi în toată ţara”. Această clasă va fi compusă din toţi
credincioşii vrednici din veacurile trecute, de la neprihănitul Abel
până la cei care au trăit pe vremea primei prezenţe a Domnului
nostru. În Isaia 32:1 sunt arătate ambele părţi ale Împărăţiei
Mesianice. Profeţia spune: „Iată, un împărat va domni cu dreptate şi
prinţii (credincioşii vrednici din trecut) vor conduce cu judecată”.
Pentru Dumnezeu este posibil
Să nu spunem că stabilirea
unei asemenea împărăţii este imposibilă. Pentru ca slujitorii
vrednici ai lui Dumnezeu din veacurile trecute să devină partea
vizibilă a Împărăţiei Milenare va trebui ca ei să fie înviaţi din
morţi. Este prea mult să credem că Dumnezeu poate face acest lucru?
Dar să ne gândim: nu este oare învierea morţilor o învăţătură de
bază a religiei creştine? Desigur că dacă noi căutăm în Biblie
soluţia la toate problemele lumii trebuie să fim pregătiţi să credem
că Dumnezeu poate face tot ce a promis; şi El a promis să-i
restabilească la viaţă pe aceşti slujitori din vechime, prin ceea ce
Biblia numeşte o „înviere mai bună”. Evrei 11:35.
Această înviere mai bună a
credincioşilor vrednici din vechime aşteaptă însă completarea clasei
Bisericii, formată din urmaşii credincioşi ai Învăţătorului.
Apostolul Pavel spune că ei (credincioşii vrednici din vechime) „nu
ajung la desăvârşire fără noi”, adică nu sunt restabiliţi la
perfecţiunea vieţii ca oameni, înainte ca Biserica să fie înviată
(Evrei 11:40). Desigur că nu ne este greu să credem că urmaşii
credincioşi ai lui Isus vor fi înviaţi la viaţă spirituală şi vor
domni cu El în împărăţia de o mie de ani în calitate de conducători
nevăzuţi. Oare nu cred cei mai mulţi dintre creştini în existenţa
spirituală după moarte şi că fiinţele spirituale nu pot fi văzute de
ochi omeneşti?
Cu toate acestea, unii în
mod greşit au presupus că existenţa spirituală despre care vorbeşte
Biblia este un rezultat natural al „ciclului vieţii”. Dar nu este
aşa! „Plata păcatului este moartea” şi „cei morţi nu ştiu nimic”
(Romani 6:23; Eclesiastul 9:5). Scripturile învaţă că speranţa
vieţii după moarte pentru Biserică şi pentru lume depinde de
învierea morţilor. Scripturile învaţă clar şi aceea că la înviere
unii primesc corpuri spirituale. Cristos a fost înălţat, şi urmaşii
Lui credincioşi de asemenea vor fi înălţaţi. Aceste fiinţe puternice
spirituale, prin reprezentanţii lor umani, credincioşii din vechime,
vor avea conducerea peste omenire în Împărăţia Mesianică de o mie de
ani.
În timp ce legea Împărăţiei
Mesianice „va ieşi din Sion”, „cuvântul Domnului va ieşi din
Ierusalim”, spune profetul Mica. Când Isus a spus că în Împărăţie
oamenii vor „sta la masă” cu credincioşii din vechime, imaginea este
aceea a unor elevi stând la picioarele învăţătorului lor. Aceşti
învăţători vor comunica „cuvântul Domnului” aşa cum îl vor primi de
la clasa Sionului înălţată; aceasta, credem noi, înseamnă expresia
„cuvântul Domnului va ieşi din Ierusalim”. Pe lângă aceasta, credem
că este foarte posibil ca partea pământească a Împărăţiei Mesianice
să aibă sediul în Ierusalimul biblic.
Ceruri noi şi pământ nou
Cele două faze sau părţi
ale Împărăţiei Mesianice sunt ilustrate în profeţiile Bibliei prin
„ceruri noi şi un pământ nou”. Domnul a spus prin profetul Isaia:
„Căci iată, Eu creez ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni
nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute ... Ci vă veţi bucura
şi vă veţi înveseli pe vecie în cele ce voi crea. Căci voi crea
Ierusalimul să fie un jubileu şi poporul lui o bucurie. Eu Însumi Mă
voi înveseli cu privire la Ierusalim şi Mă voi bucura de poporul
Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici
glasul ţipetelor. Nu vor mai fi în el copii care trăiesc puţine
zile, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va
muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri
în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.” Isaia
65:17-20.
Apostolul Ioan a văzut în
viziune (Apocalipsa 21:1-4) împlinirea acestei profeţii minunate.
„Ierusalimul cel nou” văzut de Ioan, este clasa glorificată a
Bisericii, numită şi „Mireasa, soţia Mielului” (Apocalipsa 21:9,
10). Despre cerurile şi pământul dintâi, simbolul ordinii sociale de
sub stăpânirea lui Satan, se spune că trec şi apar „ceruri noi şi un
pământ nou” — simboluri ale părţii cereşti şi pământeşti a
Împărăţiei Mesianice.
Cu cerurile noi şi pământul
nou în acţiune, favoarea lui Dumnezeu se va manifesta faţă de toţi
prin acest aranjament guvernamental, cu rezultatul că „moartea nu va
mai exista ... nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere,
pentru că lucrurile dintâi au trecut”.
Simbolismele Bibliei sunt
întotdeauna potrivite. Cerurile literale şi pământul literal sunt în
legătură unele cu altele, ceea ce ilustrează bine legătura fazei sau
părţii cereşti cu cea pământească a Împărăţiei Mesianice. Cerurile,
de exemplu, controlează mareele, condiţiile atmosferice,
anotimpurile etc. Tot aşa, aranjamentele pământeşti ale guvernului
cel nou al lui Cristos vor fi sub influenţa şi controlul direct al
părţii spirituale sau cereşti a acelui guvern.
Acest lucru este adevărat
şi despre cerurile simbolice şi pământul simbolic actual. Afacerile
sociale şi guvernamentale ale oamenilor au fost întotdeauna sub
influenţa mai mare sau mai mică a forţelor spirituale peste care
Satan a fost stăpânitor (Efeseni 2:2). Aceste forţe şi-au exercitat
frecvent influenţa prin sistemele religioase false. Într-adevăr,
Satan a exercitat control asupra lumii mai cu seamă prin ideile şi
sentimentele religioase ale oamenilor. În această ordine socială,
religia falsă a fost mijlocul sau legătura între „dumnezeul acestei
lumi” şi afacerile oamenilor. O ilustraţie excelentă a acestui lucru
este unirea bisericii cu statul. Prin acest sistem „sfânt” au fost
duse „războaie sfinte” şi „sfânta inchiziţie” a fost folosită să
stăpânească poporul prin frică şi tortură.
Apostolul Petru, scriind
despre evenimentele care vor avea loc drept urmare a întoarcerii
Domnului nostru, ne spune că „cerurile şi pământul de acum sunt
păzite şi păstrate ... pentru focul din ziua de judecată şi de
pierzare a oamenilor nelegiuiţi” (2 Petru 3:7). În această profeţie
el arată că cerurile şi pământul de dinainte de potop au trecut. Noi
însă ştim că apostolul nu vorbeşte despre cerurile naturale şi
despre pământul natural, fiindcă acestea n-au trecut şi nici nu vor
trece vreodată, fiindcă în Eclesiastul 1:4 citim că „pământul rămâne
pentru totdeauna”, iar în Isaia 45:18 că Dumnezeu a creat pământul
„nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit”.
Apostolul Petru vorbeşte
deci despre nimicirea ordinii sociale prezente; şi el spune că noi
trebuie să „aşteptăm şi să grăbim venirea zilei lui Dumnezeu, când
cerurile aprinse vor fi distruse şi elementele arzând cu căldură se
vor topi”, şi adaugă: „Dar noi, potrivit făgăduinţei Lui, aşteptăm
ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru
3:12, 13). Aceste „ceruri noi şi pământ nou” vor fi stabilite ca
împlinire a cuvântului făgăduinţei lui Dumnezeu; iar când lucrarea
acestei împărăţii noi va fi completă şi incorigibilii împreună cu
Satan vor fi nimiciţi, atunci se va împlini făgăduinţa că „nu va mai
fi moarte”. Aceasta este o perspectivă glorioasă şi este ca rezultat
al întoarcerii Domnului nostru.
Râul vieţii
În Apocalipsa 22:1-3 este
prezentat un alt simbol plin de semnificaţii, sau o ilustraţie a
Împărăţiei Mesianice şi a binecuvântărilor ei, care, prin conducerea
ei benefică, vor curge către omenire. Ioan a scris: „Şi mi-a arătat
un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul
de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului”. Aici Împărăţia este
simbolizată prin „scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului”,
Mielul simbolizând aspectul sacrificiului pentru popor din misiunea
Domnului Isus, faptul că El Şi-a dat trupul de carne ca sacrificiu
pentru viaţa lumii. Acest sacrificiu, care a dat sângele
răscumpărător al Mielului, face posibile binecuvântările simbolizate
prin „râul cu apa vieţii”.
Apostolul Ioan a văzut
pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, dând rod în fiecare
lună. Acesta este un simbol semnificativ, al faptului că prin cele
două părţi sau faze ale Împărăţiei Mesianice vor fi posibile viaţa
şi sănătatea pentru toţi cei doritori şi ascultători din omenire.
Apostolul Ioan spune că „frunzele” pomului simbolic al vieţii vor fi
„pentru vindecarea neamurilor”. Câtă nevoie de vindecare au astăzi
oamenii din toate neamurile, şi noi ne bucurăm că Dumnezeul
cerurilor a făcut pentru ei o astfel de pregătire, pe care o va pune
în aplicare prin Cristos.
Apocalipsa 22:17
menţionează iarăşi „apa” acestui râu al vieţii şi ne dă iarăşi o
asigurare minunată. Cităm: „Duhul şi Mireasa zic: «Vino!» Şi cine
aude să zică: «Vino!» Şi celui care îi este sete să vină; cine vrea
să ia apa vieţii fără plată”. „Mireasa” cuprinde pe cei care de-a
lungul acestei ere creştine L-au urmat cu credincioşie pe
Învăţătorul. Apocalipsa 19:7 vorbeşte despre căsătoria Mielului,
care are loc după ce „soţia Lui s-a pregătit”. Pregătirea clasei
mireasă este încă în desfăşurare, dar noi credem că va fi completată
curând. Când aceştia vor fi „pregătiţi”, se vor uni cu Domnul lor ca
mireasă, şi va exista deci o mireasă ca să spună: „Vino! ... cine
vrea să ia apa vieţii fără plată”.
Rezolvarea problemelor lumii
Cu un astfel de aranjament,
sprijinit de puterea divină, ce repede vor fi rezolvate una după
alta toate problemele omenirii. Să luăm problema războiului. Când
Împărăţia va începe să funcţioneze, lumea se va găsi într-o stare
dezorganizată de ravagiile diferitelor tipuri de războaie,
„convenţionale” şi de altă natură. Revoluţia şi anarhia vor fi dus
lumea într-o stare haotică. La timpul potrivit neamurile vor
recunoaşte intervenţia divină în favoarea lui Israel, şi fiind
ajunse la punctul epuizării după marea distrugere a Armaghedonului,
cu guvernele lor în cea mai mare parte răsturnate, în acea stare de
disperare ele vor privi spre puterea care le-a răsturnat şi vor
zice:
„Veniţi, hai să ne suim la
muntele DOMNULUI, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe
căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi legea
şi din Ierusalim cuvântul DOMNULUI. El va judeca între multe
popoare, va hotărî între popoare puternice, până departe. Din
săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare;
nici un popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai
învăţa să facă război.” Mica 4:2, 3.
Ce simplă este această
soluţie divină a problemei războiului! Ea răstoarnă axioma de
veacuri a oamenilor, că pentru a menţine pacea popoarele trebuie să
se pregătească de război. Această soluţie de asemenea anulează
înţelepciunea oamenilor decăzuţi care au inventat teoria că războiul
poate fi evitat printr-un „echilibru al puterii”. Ea începe tocmai
de la baza problemei, cu un program de educare în arta şi avantajele
păcii în loc de cele ale războiului, şi astfel va fi pus în aplicare
un real program de dezarmare. Atunci va începe faza de pace a
Împărăţiei şi se vor împlini făgăduinţele lui Dumnezeu care se
referă la calitatea lui Isus de Prinţ al Păcii. Atunci va deveni
realitate mesajul îngerilor la naşterea Mântuitorului, „pace pe
pământ între oamenii plăcuţi Lui”.
Există astăzi în lume şi
problema economică; cât de gravă este această problemă astăzi când
75% dintre oamenii de pe pământ merg seara la culcare flămânzi!
Această problemă va fi de asemenea rezolvată în împărăţie, fiindcă
făgăduinţa spune că atunci „fiecare va locui sub viţa şi sub
smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura DOMNULUI
oştirilor a vorbit” (Mica 4:4). Problema sărăciei este şi a fost
întotdeauna o problemă ameninţătoare pentru milioane de oameni. Cei
săraci, cei neprivilegiaţi, au fost întotdeauna un grup nefericit.
Dar nu va mai exista o armată de flămânzi şi fără adăpost, ca acum,
căci noul guvern va găsi soluţia. În legătură cu aceasta psalmistul
a spus: „El va face dreptate celor necăjiţi din popor, va scăpa pe
copiii săracului şi va zdrobi pe asupritor. ... Căci El va scăpa pe
săracul care strigă şi pe cel necăjit care n-are nici un ajutor”.
Psalmul 72:4, 12.
Explozia demografică
O altă problemă serioasă cu
care se confruntă astăzi lumea este creşterea rapidă a populaţiei.
Aceasta este în prezent una din cauzele care contribuie la războaie,
fiindcă guvernele caută spaţiu pentru populaţia în creştere, surse
de materie primă şi pieţe de desfacere. Domnul a prevăzut şi
soluţionarea acestei probleme. Mai întâi avem făgăduinţa că toate
locurile pustii de pe pământ vor fi locuite, că „pustietatea va
înflori ca trandafirul”. Să ne gândim la întinderile nelocuite din
America, Australia, Africa de Sud etc.
Mai există însă un mod,
permanent, în care va fi rezolvată problema populaţiei, şi aceasta
este prin încetarea înmulţirii neamului omenesc. Când au fost creaţi
primii noştri părinţi, li s-a poruncit să se înmulţească şi să umple
pământul. Odată ce se vor fi născut numărul suficient de oameni ca
să umple pământul, scopul acestei porunci divine fiind atins,
posibilitatea prin care ea s-a pus în aplicare va fi retrasă.
Domnul Isus a făcut aluzie
la aceasta când a răspuns la o întrebare referitoare la înviere. El
a spus că „la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita”
(Matei 22:30). Cu alte cuvinte, popularea pământului a fost aranjată
prin decret divin şi procesul va fi oprit când înţelepciunea divină
va vedea că este suficient populat.
Poluarea mediului
Strâns legat de explozia
demografică este pericolul crescând al poluării mediului
înconjurător. Natural, cu cât este mai mare numărul de oameni care
trăiesc într-o zonă, cu atât este mai mare pericolul poluării
aerului, apei şi solului. Guvernele fac tot ce pot în această
direcţie, dar egoismul omului le împiedică eforturile, aşa încât
progresul este dureros de încet. Programul Domnului însă va da
rezultatele dorite.
Cauza esenţială a tuturor
problemelor omenirii decăzute este egoismul uman. Atâta vreme cât
egoismul joacă un rol atât de mare în afacerile oamenilor nu va
putea exista o pace reală şi bună înţelegere între oameni. Numai sub
conducerea noului guvern al pământului vor învăţa oamenii valoarea
iubirii în comparaţie cu egoismul. Ieremia 31:31-34 ne asigură că în
ziua împărăţiei lui Cristos, legea lui Dumnezeu, care este legea
iubirii, va fi scrisă în inimile oamenilor şi că în cele din urmă
toţi o vor cunoaşte atât de bine încât nimeni nu va mai trebui să
spună aproapelui său: „Cunoaşte pe Domnul”, căci toţi Îl vor
cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare.
Însăşi moartea va fi distrusă
Ce să mai spunem despre
boală şi moarte! Dacă această problemă n-ar fi rezolvată, oamenii ar
trebui să umble tot prin „valea umbrei morţii”. În acest caz n-ar
putea fi pace şi fericire durabile nicăieri. Fiecare cămin paşnic şi
fericit ar fi atins de vrăjmaşul îngrozitor, moartea, care acum îşi
numără victimele cu milioanele în fiecare an.
Cristos, cel căruia I S-a
dat „toată puterea în cer şi pe pământ”, Se va ocupa şi de aceasta,
fiindcă în timpul domniei Lui boala şi moartea vor înceta. Apostolul
Pavel spune că „trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi
vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi
nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15:25, 26). În Isaia 25:8 se
spune că Domnul va nimici moartea pe vecie şi va şterge orice
lacrimă din ochii tuturor.
În legătură cu rezolvarea
problemei morţii, nimeni nu va fi trecut cu vederea, fiindcă şi cei
care au adormit în moarte de-a lungul veacurilor „vor auzi glasul
Lui (al Fiului Omului) şi vor ieşi” (din mormânt) (Ioan 5:28, 29).
Chestiunea spaţiului fiind rezolvată, toţi vor avea loc din
abundenţă, atât cei vii, cât şi cei care vor fi înviaţi din morţi.
Nimeni nu va avea motive să se plângă de faptul că Împărăţia n-a
venit mai degrabă — înainte ca mama sau tata sau alte persoane dragi
să fi murit — fiindcă toţi vor fi readuşi la viaţă. Puterea Celui
care la prima Sa prezenţă pe pământ a biruit moartea, redând viaţa
unora dintre morţi, va fi exercitată din nou, dar acum nu pentru un
număr limitat, ci pentru toate familiile pământului. DOMNUL fie
lăudat pentru un astfel de Mântuitor!
Aceasta însă nu implică o
mântuire universală, fără condiţii, deorece, pentru a continua să
trăiască şi să fie restabiliţi la perfecţiune umană, va fi necesar
ca oamenii să se supună legilor Împărăţiei Mesianice şi să accepte
oferta vieţii prin sângele răscumpărător al lui Cristos. Apostolul
Petru Îl numeşte pe Cristos, în rolul pe care-l va avea în
Împărăţie, „Prorocul acela”. El spune: „Oricine nu va asculta de
Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului”. Faptele
Apostolilor 3:23.
Lumina soarelui peste toţi
Astfel vor fi rezolvate
nenumăratele probleme care acum strică omenirea, şi aceasta pe
măsură ce lumina crescândă a celei de-a doua prezenţe a Domnului
nostru va pătrunde în toate colţurile întunecate ale pământului.
Într-una din profeţiile care vorbesc despre stăpânirea lui Cristos
peste pământ El este numit „Soarele dreptăţii” (Maleahi 4:2). Iar
Isus a spus că urmaşii Săi credincioşi „vor străluci ca soarele în
împărăţia Tatălui lor” (Matei 13:43). Razele vindecătoare ale
Soarelui dreptăţii vor pătrunde în inimile rănite şi în vieţile
bolnave de păcat ale tuturor oamenilor. „Soarele” va străluci de la
un capăt al pământului până la celălalt, iar puterile acelei lumini
dătătoare de viaţă vor fi simţite de către toţi.
Razele luminii prezenţei
lui Cristos vor umple pământul de cunoştinţa slavei Domnului.
Aceasta înseamnă că „învăţăturile demonilor”, toate halucinaţiile
nocturne şi superstiţiile, toate crezurile şi dogmele umane, prin
care oamenii au fost învăţaţi să se teamă de Dumnezeu mai degrabă
decât să-L iubească (Isaia 29:13), toate intrigile politice şi alte
o mie şi una de rele care au stricat omenirea, vor fi măturate şi
înlocuite cu o cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu şi a dragostei
Sale.
Nu va exista nici un colţ
pe pământ în care să nu pătrundă lumina acelui „Soare” glorios.
Căldura razelor lui vindecătoare va asigura o binecuvântată domnie a
dreptăţii; iar prin acea domnie a iubirii şi a luminii vindecătoare
tot păcatul, nedreptatea, boala, tristeţea şi moartea vor fi în
final distruse.
Acestea, şi încă multe
altele, se vor realiza, potrivit scopului divin, prin a doua
prezenţă a Domnului nostru pe pământ. Ne putem bucura de acest scop
şi putem continua să ne rugăm: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta,
precum în cer aşa şi pe pământ”. Matei 6:10.
Venirea Domnului nostru
„Pe cerul pământului nori
de mânie tot mai aleargă
Şi-a lui Dumnezeu răzbunare pe-al lui suflet tot mai atârnă;
Dar el se va scula, deşi-ntâi pedepsit,
În slavă şi splendoare botezat.
Da, tu pământ, te vei
scula, căci Tatăl tău va ajuta
La vindecarea ranei ce mâna Sa făcut-a spre a corecta;
Va judeca al mândrului asupritor avânt,
Va rupe-ale lui lanţuri, şi funii arunca-va la pământ.
Apoi verdeaţă veşnic verde
va răsări pe a ta brazdă;
Să cânte văile, şi munţii în imne izbucnească!
Uscate stânci n-or mai privi cu încruntare,
N-a fi ocară de necredincios şi de păgân, ce-i dispreţuitoare
Nisipurile sterpe
produce-or înzecit,
Ca nou Eden câmpul spinos va fi împodobit.
Acuma chiar vedem deasupra cu largu-i unduit
Puternic înger cum îşi ridică sceptrul aurit.
Judecă optimista viziune a
puterii care coboară,
Oricare poartă o discerne şi oricare turn îl măsoară;
Şi mustră-ntârziatele peceţi ce vor încă să mai reţie
Pe Leul lui Iuda de la menita Lui domnie.”
pentru aspecte
suplimentare ale Întoarcerii Domnului nostru apăsaţi AICI
|