SPERANŢA, UN REZULTAT AL ÎNCREDERII
„Deci să nu părăsiţi încrederea voastră, care are o mare
răsplătire. Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, împlinind voia lui
Dumnezeu, să puteţi primi făgăduinţa.” Evrei 10:35,36.
R5594 W. T. 15 decembrie 1914 (pag. 375-378)
Încrederea este un alt cuvânt pentru siguranţă. Gândul
apostolului este deci, nu părăsiţi credinţa voastră, nu părăsiţi siguranţa
voastră care are o mare răsplătire. Uneori ni se pare ciudat ca Dumnezeu să-Şi
propună să răsplătească credinţa mai degrabă decât faptele.
Desigur că aproape toţi am fi făcut un plan care să spună, te voi răsplăti după
ceea ce poţi realiza.
((740))
Dar Dumnezeu a declarat că El ne va răsplăti după credinţa
noastră, încrederea noastră, onestitatea noastră, sinceritatea noastră. În
condiţiile prezente Dumnezeu nu poate face nimic cu un om necinstit. În timpul
Veacului Milenar cei din această clasă vor primi loviturile necesare — tocmai de
ceea ce au nevoie — ca să-i aducă aşa cum se cuvine în acord cu dreptatea. Dar
acum Dumnezeu îi cheamă numai pe acei cu inima onestă.
Când mergem la Biblie şi o avem clar în faţa noastră, când
ochii noştri sunt unşi cu Spiritul sfânt şi vedem în lucrurile adânci ale lui
Dumnezeu, aflăm că El are un Plan mare, minunat. Când Împărăţia Sa va fi
stabilită, atunci toate familiile pământului vor fi binecuvântate şi lumina
cunoştinţei gloriei lui Dumnezeu va umple tot pământul. Nimeni nu va trebui să
spună altuia, cunoaşte pe Domnul, pentru că toţi Îl vor cunoaşte de la cel mai
mic până la cel mai mare. Ieremia 31:34.
Dumnezeu încă nu lucrează cu lumea, ci lucrează numai cu
puţini. A fost un timp când El a lucrat numai cu Israelul tipic. Apoi, începând
cu Domnul nostru Isus, care a ţinut Legea pe care israeliţii n-au putut-o ţine
şi care a primit binecuvântarea rezultată din Legământul Legii — de atunci
Planul lui Dumnezeu a fost, aşa cum vedem, să adune din toate naţiunile şi din
toate părţile pământului un popor pentru numele Său, să poarte numele lui Isus,
să fie Mireasa, Soţia Mielului.
Aşa cum o soţie este unită cu un soţ şi poartă numele lui,
tot aşa această companie este chemată afară din lume să poarte numele lui
Cristos. Cuvântul Cristos înseamnă, aşa cum ştim, Unsul lui Dumnezeu, şi include
pe Isus, Capul Cristosului, şi pe toţi membrii Bisericii, care este Corpul Său.
Dumnezeu a avut ca scop să aleagă Biserica şi El a intenţionat ca această
alegere să nu fie îndeplinită prin forţă, prin constrângere. Dacă cineva s-a
gândit că Dumnezeu lucrează cu lumea, acesta a greşit. În Biblie ni se spune că
Dumnezeu atrage o clasă, cheamă un popor, ceea ce este un gând
foarte diferit. Domnul nostru Isus este marele Păstor al oilor. Oile aud glasul
Lui şi-L urmează.
Este un privilegiu minunat să devii un membru al Corpului lui
Cristos. Dumnezeu nu forţează pe nimeni să devină un astfel de membru. Ce ciudat
ar fi ca noi să gândim că El a spus, dacă nu deveniţi membri ai clasei Mireasă
veţi merge în chinul veşnic! Nu, dragi fraţi, El pune înaintea noastră măreţia
Planului Divin, pentru ca văzându-l să putem fi dornici să devenim moştenitori
ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus Cristos, Domnul nostru. Acesta
este pus înaintea noastră în Biblie ca un mare Premiu, „un Mărgăritar de mare
preţ”. Dacă noi nu dorim să venim sub invitaţia dată, atunci nu trebuie să venim
deloc.
O inimă onestă — O minte dispusă
Ne amintim că apostolul declară că Neamurile s-au bucurat că
au fost socotite demne să audă (Fapt. 13:48). Ne dăm noi seama ce onoare este că
Dumnezeu ne-a invitat să auzim Mesajul Său? Este o mare onoare, după înţelegerea
noastră. Singurul lucru care este baza favorii lui Dumnezeu este sinceritatea.
Sunt oameni care se nasc necinstiţi, se nasc nesinceri. Mesajul n-a fost
niciodată intenţionat de Dumnezeu pentru o minte necinstită.
Există ceva la cel necinstit, nesincer, înfumurat, care-l va
face să apuce pe un drum greşit. Ne gândim la un domn — un om bine educat, un
inginer. Era bine echilibrat mintal şi putea vorbi despre orice subiect. Într-o
zi i-am spus ceva despre Planul Divin şi despre chemarea Bisericii. El a
replicat: „Ei bine, nu doresc să am nimic de-a face cu aceasta. Nu doresc
să mi se ierte păcatele; doresc să suport pedeapsa propriilor păcate.
Dacă alţi oameni se vor descurca, şi eu mă voi descurca”.
Isus a spus că dacă cineva vrea să-I primească Mesajul,
trebuie să-l primească aşa cum îl primeşte un copilaş — în felul acela curat,
simplu în care un copilaş ar primi un mesaj. Este natural pentru un copilaş să
fie plin de încredere. Cât de adesea auzim copilaşii spunând: „Tatăl meu poate
face orice! Tatăl meu spune aşa şi aşa”. Şi aşa vrea Tatăl Ceresc să fim,
cinstiţi, credincioşi, plini de încredere în El, încrezându-ne în ceea ce a spus
El, fără să ne îndoim. El vrea să-I fim credincioşi Lui.
„Deci să nu părăsiţi încrederea voastră”, spune apostolul. El
le spunea creştinilor evrei că ei aveau o bună măsură de încredere. Ei făcuseră
o lucrare bună. Suportaseră greutatea în diferite feluri, în parte în timp ce
fuseseră făcuţi o privelişte şi în parte în timp ce fuseseră tovarăşii celor
trataţi astfel. Apostolul a continuat spunând că Dumnezeu nu era nedrept să uite
lucrarea dragostei lor.
O probă puternică a loialităţii
Dar, dragi fraţi, nu este destul să facem o consacrare bună;
nu este destul că un timp luptăm o luptă bună. Nu, într-adevăr! Dumnezeu nu
primeşte în Împărăţie pe acei care au fost odată credincioşi. El doreşte să-i
aibă pe acei care au fost o dată credincioşi, care au fost după aceea
credincioşi, care sunt întotdeauna credincioşi! El doreşte să aibă în
clasa Împărăţiei pe acei în care El se poate încrede fără rezervă, pe acei
cărora le poate da în siguranţă gloria, onoarea şi nemurirea pe care le-a promis
celor credincioşi. Şi înainte ca ei să primească această înaltă răsplată şi
înălţare, ei trebuie să fie în amănunţime încercaţi şi verificaţi. Vedem
caracterul raţional al acestui aranjament în fiecare amănunt. Dacă „El ne-a
chemat să obţinem gloria Domnului nostru Isus Hristos”, El aşteaptă ca noi să
fim găsiţi demni de această ((741)) onoare — nu înseamnă că noi am putea
face ceva ca să ne facă demni de aşa mare înălţare, nu înseamnă că noi am
merita-o prin noi înşine, dar El aşteaptă ca noi să fim adevăraţi învingători şi
să dezvoltăm caracterul necesar pentru o poziţie aşa de înaltă de
responsabilitate şi glorie.
I-ai dat slavă lui Dumnezeu în toate afacerile vieţii tale,
în măsura succesului pe care l-ai avut în serviciul Său, sau adeseori ţi-ai dat
slava ţie însuţi? Aceasta este o întrebare bună pe care fiecare din copiii
Domnului să şi-o pună sieşi. Noi ştim că n-am meritat nici o slavă în legătură
cu ceea ce avem sau cu ceea ce am realizat. Dacă cineva a încercat să-şi dea
slava sieşi, el a luat slava de la Domnul. Noi trebuie să fim aşa de loiali
încât prezentând Adevărul altora vom spune: „Acesta nu este Planul meu.
Eu sunt bucuros să-ţi spun orice ştiu despre el, dar nu este făcut de om. Este
Planul lui Dumnezeu”.
Aşa deci, să ne amintim porunca apostolului: „Să nu părăsiţi
încrederea voastră”. Ce încredere trebuie să avem noi? Încredere în Dumnezeu. În
cine altul poate fi pusă încrederea noastră? Mulţi din lume n-au încredere decât
în ei înşişi. Alţii îşi pun încrederea în ceva erou pământesc. Un om spune: eu
am încredere în Regele George; îl voi urma pe el până la moarte. Un alt om
spune: eu am încredere deplină în Kaiserul Wilhelm; îl voi urma oriunde mă va
conduce. Un al treilea declară: eu am încredere mare în preşedintele Wilson. Ce
ştie preşedintele Wilson sau oricare din aceşti conducători despre viitor?
Nimeni în afară de Dumnezeu şi de Cel care Îi execută voia nu ştie cu
certitudine, decât în măsura în care Dumnezeu a văzut potrivit să-Şi descopere
scopurile.
Noi, ca popor al Domnului, privim în sus şi vedem în cer
minunile Creatorului nostru şi spunem: ce mare este Dumnezeul nostru! Apoi, când
ne uităm la noi înşine şi găsim cât de minunat suntem făcuţi de către Creatorul
nostru, aşa încât prin gândire, prin puterea minţii, putem să mişcăm diferitele
părţi ale corpului — mâinile, picioarele, ochii — o, spunem noi, aceasta este
cea mai minunată maşină din toată lumea! Şi astfel ne face să exclamăm: desigur
acest mare Dumnezeu, Dumnezeul nostru, Tatăl nostru, vrea să ne spună nouă,
poporul Său, care-L iubeşte şi doreşte să-I cunoască voia, care este voia
Sa! El trebuie să aibă un Plan bun; pentru că El este înţelept, El este iubitor,
El este drept.
Încredere în măsura cunoştinţei
Şi astfel am găsit Biblia noastră veche, care poate a stat
mult timp acoperită cu praf, şi am studiat despre Dreptatea, Înţelepciunea,
Iubirea şi Puterea lui Dumnezeu. Şi am învăţat să avem încredere în acea dragă
Carte veche, pentru că Mesajul ei este aşa de consistent, aşa de raţional, aşa
de iubitor. Biblia explică de ce a venit în lume boala, necazul şi durerea. Ea
ne informează că toate acestea au venit ca rezultat al păcatului şi că chiar de
la început Dumnezeu a prevăzut căderea şi Şi-a propus restabilirea neamului
omenesc din păcat şi moarte. Biblia arată că binecuvântarea tuturor oamenilor va
veni când va veni Mesia.
Astfel noi avem încredere în Cuvântul Domnului şi în marele
Plan prezentat în acel Cuvânt. Şi avem încredere că Dumnezeu ne-a invitat să fim
împreună moştenitori cu Cristos în Împărăţia Sa, că El alege un popor pentru
numele Său — cei care îşi vor mărturisi păcatele, care vor recunoaşte că nu sunt
mari — cei care vreau, când primesc favoarea lui Dumnezeu, să fie aşa de loiali
Lui încât sunt gata să-şi dea viaţa.
O, da! Alţii îşi dau viaţa pentru regii pământeşti, iar
noi avem un Rege al regilor şi Domn al domnilor, şi dacă nu ne-am putea da
viaţa în loialitate faţă de El, ce am gândi despre noi! Noi avem un Dumnezeu
bun, demn de toată încrederea, şi ne încredem în El. În măsura în care avem
cunoştinţă despre Dumnezeu, despre Biblie, în măsura în care am crescut în har,
căutând să umblăm pe calea îngustă, în aceeaşi măsură încrederea noastră se
întăreşte tot mai mult.
Încrederea arată starea inimii
Singura întrebare care rămâne este: Vom fi noi găsiţi
credincioşi? Scripturile declară că Cel care a promis este credincios şi că El
va face nespus mai mult decât am putea cere sau gândi. El a hotărât că toţi cei
care vor primi marea binecuvântare vor fi cei care îşi vor demonstra loialitatea
în gradul cel mai deplin. De aceea apostolul ne îndeamnă: „Să nu părăsiţi
încrederea voastră, care are o mare răsplătire”.
Dumnezeu ne va răsplăti într-o zi încrederea. De ce ne va
răsplăti Domnul în mod special încrederea? Motivul este acesta: Încrederea
noastră în Dumnezeu reprezintă starea inimii noastre şi ea va coborî asemenea
unui barometru pe vreme rea dacă ne pierdem credinţa. Inimile noastre nu pot
rămâne în întregime cu Dumnezeu decât dacă suntem tari în credinţă. Singurele
cazuri în care lui Satan îi va fi permis să îndepărteze încrederea poporului lui
Dumnezeu vor fi cazurile unora care n-au trăit în conformitate cu lumina avută.
Domnul va permite acestora să meargă treptat în întuneric.
Aşa că noi trebuie să ne păstrăm neclintită încrederea,
pentru că aceasta ne asigură că Dumnezeu este Tatăl nostru. Toţi ştim ceva
despre telegrafia fără fir care este acum folosită într-un fel minunat pe mare
şi pe uscat. Şi aceasta este numai o ilustraţie slabă a comunicării fără fir
care se menţine între creştinul adevărat şi Domnul Ceresc. În fiecare
împrejurare această încredere, sprijinindu-se pe Domnul, va privi spre El. Va fi
o comunicare fără fir între Tatăl şi copil.
((742))
Când cei din poporul Domnului se găsesc în dificultate, ei ar
trebui să gândească aşa: Care este voia Domnului? Ce indică providenţa Sa? El a
spus că toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele meu pentru că Îl
iubesc pe El; de aceea, având încredere în Dumnezeu, sunt sigur că toate
lucrurile vor lucra într-adevăr pentru binele meu. Am credinţă în Înţelepciunea
Lui şi în Puterea şi Iubirea Lui. El ar fi putut să mă protejeze de această
situaţie dificilă dacă ar fi văzut că aşa este cel mai bine. Deci, faptul că o
am dovedeşte că El a văzut că este potrivit s-o permită pentru un motiv
înţelept. El a promis că nu va permite să fiu ispitit, încercat, mai mult decât
sunt în stare să suport. Deoarece El este credincios, niciodată nu va înceta să
ţină acea bună făgăduinţă. Aşa deci, nu-mi „voi părăsi încrederea care are o
mare răsplătire”.
Încrederea în Dumnezeu va fi încercată
Dacă Dumnezeu ar răsplăti în funcţie de fapte, unii
din copiii Săi ar primi foarte puţin. Chiar cei mai capabili din poporul lui
Dumnezeu nu pot face foarte mult. Noi petrecem o treime din timpul nostru în
somn; avem nevoie poate de încă opt ore pentru pregătirea mâncării etc. şi avem
o mie şi unu de lucruri de făcut în cele opt ore rămase. Ce puţin timp avem, la
urma urmei, chiar dacă tăiem de pe listă multe lucruri care odată ne-au luat mai
mult sau mai puţin timpul! Cei mai inteligenţi oameni au foarte puţin timp
liber.
Fă tot ce-i posibil şi încearcă să observi ce puţin vei putea
realiza până la sfârşitul zilei. Gândeşte-te la acele cinci minute, la acea
jumătate de oră etc., şi fă socoteala şi vezi cât dai zilnic Domnului
Dumnezeului tău. Ne temem că fiecare ne-am ruşina văzând cât de puţin timp ar fi
în total. Şi dacă răsplata ar depinde de faptele noastre, sigur ar fi o răsplată
foarte mică. Dumnezeu ştie şi aceea că unii au mai mult timp la dispoziţie şi
alţii mai puţin, iar unii au mai mulţi talanţi şi alţii mai puţini.
Unii pot să dea de zece ori mai mult decât alţii. Cât de mult
ţi-ar plăcea să faci pentru Domnul? Cât de mult te străduieşti să faci
pentru Domnul? Aceasta va fi în raport cu încrederea ta în El. Dacă ajungi să ai
mai multă încredere în promisiuni, vei încerca tot mai mult să trăieşti conform
termenilor şi condiţiilor uceniciei. Dacă ai numai puţină încredere în Domnul,
eşti asemenea omului căruia i s-a spus că dacă va merge într-un loc va găsi o
avere şi care a replicat: Este absurd să mă gândesc la aşa ceva! Dacă cineva ar
spune: În spatele unei perdele într-un anumit colţ este ascuns un sac cu aur şi
oricine va merge acolo după el îl poate lua, ai putea spune fără să greşeşti că
nici două persoane dintr-o sută n-ar merge după el.
Dumnezeu încearcă credinţa ta, încrederea ta şi a noastră.
Şi, vai, cu cât mai mult valorează aceasta decât toată bogăţia lumii! Noi am
fost invitaţi să încercăm pentru marele Premiu. Am spus, da Doamne! Da Doamne!
Atunci El a zis: Veţi fi credincioşi sub condiţiile pe care vi le impun? Mă uit
să văd cât de credincioşi sunteţi în fiecare oră, în fiecare minut. Vă voi
ocroti de capcanele de pe cale, aşa cum vă veţi strădui să-Mi vestiţi virtuţile;
vă voi susţine în fiecare încercare. Copiii mei iubiţi, vreau să vă dau o mare
binecuvântare. Toţi aţi intrat pe aceeaşi bază. Aţi fi foarte inegali în
alergare dacă v-aş lua după aptitudinile voastre naturale. Vă voi judeca după
inima voastră şi după ceea ce faceţi în lucrurile mici. Cine este credincios în
lucrurile mici, în puţin, va fi credincios şi în cele mai mari. Voi socoti
chestiunea în felul acesta. Aceasta este o propunere corectă şi exact ce spune
Domnul. Dumnezeu are de gând să răsplăteasă mult toată credincioşia.
Natura încercării prezente
Dar există încă o fază a încrederii. Studenţii Bibliei din
toată lumea au aşteptat să se întâmple anumite lucruri; şi noi am nădăjduit că
timpul Domnului pentru stabilirea Împărăţiei este aproape, timpul pentru
împlinirea rugăciunii „Vie Împărăţia Ta”. Am sperat aceasta; dar dacă nu va veni
aşa de devreme cum am aşteptat, ne vom menţine totuşi tare încrederea.
Nu sunt mulţi oameni în lume care speră să moară curând; şi
numai încrederea noastră ne face pe noi să avem această speranţă.
Dacă n-am avea o încredere puternică în rezultat, atunci n-am avea dorinţa să
trecem dincolo de văl. Noi vorbim despre încrederea noastră celor ai căror ochii
ai înţelegerii au fost luminaţi să vadă lungimea, lărgimea, înălţimea şi
adâncimea iubirii Dumnezeului nostru şi să ştie ceva despre timpurile şi
sezoanele Planului Tatălui nostru.
Apostolul ne spune: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în
întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. Voi
toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai Zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai
întunericului” (1 Tes. 5:4, 5). Dumnezeu a promis că va da copiilor Săi
adevăraţi lumina la timpul stabilit şi că ei vor avea bucuria înţelegerii
Planului Său la timpul potrivit.
„Ce altceva ar putea El spune
Decât deja ne-a spus?”
Editorul se bucură în aceste experienţe binecuvântate. Chiar
dacă timpul schimbării noastre nu va veni în următorii zece ani, ce am putea
cere mai mult? Nu suntem noi un popor binecuvântat, fericit? Nu este credincios
Dumnezeul nostru? Dacă cineva ştie ceva mai bun, să-şi însuşească. Dacă vreunul
dintre voi găseşte vreodată ceva mai bun, sperăm că ne va spune. Noi nu
cunoaştem ceva nici pe jumătate aşa de bun ca ceea ce am găsit în Cuvântul lui
Dumnezeu. Cum spune cântarea:
„Dorinţele îmi mulţumeşte
Cum altceva nimic n-o poate face”.
((743))
În ceea ce ne priveşte, putem spune că dacă Dumnezeu mai are
experienţe pentru noi, suntem bucuroşi că are; dacă mai avem nevoie de şlefuire,
sperăm că El ne-o va face. Dacă trebuie un an să ni se facă şlefuirea necesară,
noi dorim să ni se dea acest timp. Sau dacă El doreşte ca noi să lucrăm la
şlefuirea altora şi dacă noi înşine nu ajungem în Împărăţie, vom fi bucuroşi să
se facă voia Lui.
Uneori am întrebat: Câţi fraţi ar fi dispuşi să ia o mie de
dolari în schimbul a ceea ce ştiu despre Adevăr? N-am văzut nici o mână
ridicată! Cine ar lua zece mii de dolari? Nici unul! Cine ar lua un milion de
dolari? Cine ar lua lumea întreagă în schimbul a ceea ce ştie despre
caracterul divin şi despre Planul Divin? Nimeni! Apoi am spus: Nu sunteţi o
mulţime de mari nemulţumiţi, dragi prieteni. Dacă vă simţiţi aşa de bogaţi încât
n-aţi lua nimic în schimb pentru cunoştinţa voastră despre Dumnezeu, atunci vă
simţiţi tot atât de bogaţi ca noi.
Încrederea pierdută
Editorul a ştiut din fragedă copilărie ce înseamnă să-L
numească pe Dumnezeu Tatăl său ceresc, pentru că el a avut părinţi creştini. Şi
apoi, când am avut cincisprezece ani, i-am dat Lui inima noastră şi L-am venerat
şi L-am adorat cu măsura de cunoştinţă avută. Deşi îndoctrinat în direcţia
calvinistă ca să credem că numai cei Aleşi vor ajunge în glorie şi că toţi
nealeşii vor avea parte de chin veşnic, noi am fost obişnuiţi să gândim despre
noi că eram unul din cei Aleşi şi să apreciem Iubirea lui Dumnezeu, care s-a
îngrijit de mântuirea celor Aleşi.
Totuşi, câţiva ani mai târziu, raţiunea a început să se
impună asupra superstiţiei. Ne-am întrebat: unde este acest Iad pe care voi îl
propovăduiţi? Ce ştiţi de fapt despre el? Mărturisindu-ne ignoranţa, am
mers la învăţătorii şi la Bătrânii noştri, dar spre uimirea noastră am aflat că
nici ei nu ştiau mai mult decât noi despre el. Atunci ne-am oprit de la
propovăduire şi am început să ne gândim şi să examinăm crezurile. Am găsit că
diferenţa între ele era neînsemnată. Toate aveau aceeaşi bază de mântuire
Cerească pentru cei puţini şi chinul veşnic pentru miile de milioane.
Cu cât am cercetat mai mult, cu atât ne-am simţit mai siguri
că se făcuse o mare greşeală; că un Dumnezeu adevărat nu putea face un
astfel de aranjament cum declarau crezurile noastre. Le-am aruncat pe toate la o
parte; şi gândind că Biblia era baza tuturor acestora, am aruncat şi Biblia cu
ele.
Foamea sufletului după Dumnezeu
Dar cunoscându-L odată pe Tatăl nostru Ceresc, n-am putut
găsi linişte fără El. Sufletul nostru era flămând după iubirea şi grija Sa. Noi
încă ţineam la marele fapt că Universul nostru are un Creator inteligent,
personal, pentru că Înţelepciunea şi Puterea Sa erau în faţa noastră în fiecare
noapte înstelată. Cu cât studiam mai mult anatomia, cu atât eram mai convinşi că
toată omenirea, da, fiecare creatură, este „înfricoşător şi minunat făcută” şi
că ochiul, urechea, nervii, puterea de mişcare ca răspuns la simpla gândire, nu
puteau să fi venit din întâmplare, nu puteau să fi fost dezvoltate de către un
dumnezeu natură. Noi am venerat pe Dumnezeul Înţelepciunii şi al Puterii şi am
căutat să ştim mai mult despre El, încrezători că-L vom găsi bun.
Lăsaţi pe seama resurselor creierului nostru, ne-am gândit:
este posibil ca alţii şi noi înşine să posedăm ca daruri ale Creatorului nostru
calităţile dreptăţii şi iubirii, pe care le apreciem a fi cele mai înalte din
calităţile noastre, şi totuşi Creatorul să fie lipsit de aceste atribute? Mintea
noastră a răspuns: Cu siguranţă Cel care a format ochiul să vadă şi urechea să
audă şi Cel care a dat omului calităţile dreptăţii şi iubirii trebuie să posede
aceste calităţi în măsură infinită.
Astfel cu ochii înţelegerii am văzut pe marele Dumnezeu al
Universului, infinit în Înţelepciune, Dreptate, Iubire şi Putere. Din nou L-am
venerat, ne-am bucurat că puteam avea încredere în Dumnezeul nostru şi puteam
înţelege că El n-a făcut nici Pământul, nici omenirea în zadar, ci că El avea un
scop înţelept, drept, iubitor în legătură cu creaţia noastră.
Încrederea recâştigată
Gândul nostru următor a fost: Nu I-ar plăcea unui Dumnezeu
drept şi iubitor să facă cunoscute scopurile Sale acelora din creaturile Sale
care doresc să-I facă voia? I-ar fi Lui ruşine de scopurile Sale? Ar ignora El
calităţile minţii pe care ni le-a dat? Din nou mintea noastră a răspuns: Poţi
căuta cu încredere Mesajul lui Dumnezeu către omenire. Gândind că deja
examinasem suficient Biblia, ne-am îndreptat atenţia spre religiile păgâne,
numai ca să le găsim mai puţin raţionale în unele privinţe, deşi mai puţin
diavoleşti decât crezurile noastre. Evident, cele mai inteligente popoare
fuseseră seduse cel mai mult de Satan şi de doctrinele demonilor, ca să creadă
cele mai groaznice lucruri în privinţa Creatorului şi a scopurilor Sale cu
privire la creatura Sa umană.
În cele din urmă am hotărât să începem din nou studiul
Bibliei, mai întâi asigurându-ne că ochelarii coloraţi ai crezurilor noastre au
fost distruşi cu totul şi minţile noastre în întregime libere. Treptat, Domnul
nostru ne-a condus spre o lumină din ce în ce mai clară asupra Cuvântului Său
până când am aflat că baza întregii noastre dificultăţi consta în faptul că am
urmat minciuna lui Satan spusă mamei Eva în Eden — „Hotărât că nu veţi
muri”. De atunci înainte toată Biblia a devenit luminoasă, grandioasă, frumoasă,
armonioasă; şi acum stă ((744)) proeminentă înaintea minţii noastre ca şi
Cuvântul lui Dumnezeu!
Nici o limbă sau pană nu poate spune pacea, bucuria şi
binecuvântarea pe care o cunoaştere clară a adevăratului Dumnezeu a adus-o în
inima şi viaţa noastră. Istoria Înţelepciunii, Dreptăţii, Puterii şi Iubirii lui
Dumnezeu satisface pe deplin dorinţele minţii şi inimii noastre. Nu căutăm mai
departe. Nu este nimic mai de dorit decât să avem această minunată istorisire
mai clară înaintea minţii noastre şi să apreciem tot mai mult caracterul Divin
aşa cum este ilustrat prin marele Plan Divin al Veacurilor, pe care Tatăl nostru
ceresc îl execută treptat pentru binecuvântarea, mai întâi a Bisericii şi apoi a
tuturor familiilor pământului.
