BUCUROŞI ÎN STRÂMTORARE
„Ferice va fi de voi când, din cauza Mea, oamenii vă vor
insulta, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate
împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră
este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii, care au fost înainte
de voi.” Matei 5:11, 12.
R5544 W. T. 1 octombrie 1914 (pag. 291-294)
Aceste cuvinte ale Domnului nostru sunt adresate ucenicilor
Săi — nu numai apostolilor Săi, care au fost aleşi să fie mesagerii Săi speciali,
ci tuturor urmaşilor Săi de-a lungul acestui Veac. Un ucenic este un elev — unul
care este învăţat de altul. Toţi cei care sunt ucenicii lui Isus trebuie să-şi
aplice mesajul textului nostru. „Ferice de voi” înseamnă că persecuţia
este o favoare de la Dumnezeu. Consideraţi ca o favoare de la Tatăl când oamenii
vă vor insulta — nu din cauza insultei, ci din cauză că vor spune aceste lucruri
despre voi pe nedrept, din pricina lui Cristos.
Nimeni în mod normal n-ar alege să fie persecutat sau să fie
vorbit de rău. Scripturile spun că un nume bun este de apreciat mai mult decât
marile bogăţii. Dar dacă suferim pentru Cristos, putem şti că Domnul ne va
răsplăti. În aranjamentul Domnului trebuie să fie un timp de „compensare” pentru
tot ce suferim aici. Astfel noi adunăm comori în Cer. Toată suferinţa de acum
adună pentru noi o mult mai mare greutate veşnică de slavă, dacă o purtăm pentru
El.
Din acest punct de vedere ar trebui să dorim cu adevărat
persecuţia. Nu trebuie să ne străduim după ea, nici să ne străduim să o atragem
asupra noastră inutil; dar dându-ne seama că dacă ne lipseşte persecuţia ne
lipseşte una din dovezile că suntem adevăraţi ucenici ai Domnului, ne bucurăm
când în providenţa lui Dumnezeu avem parte de ea. Unii, este adevărat, ar putea
fi insultaţi pentru că au făcut ceva rău sau neînţelept. N-ar fi nici o
binecuvântare în astfel de experienţă. Binecuvântarea vine când acuzaţia
împotriva noastră este falsă şi este pentru Adevăr.
„Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus
vor fi persecutaţi.” Prin urmare, trebuie să ne cercetăm vieţile să vedem
dacă avem această dovadă că trăim evlavios. Domnul este „Adevărata Lumină care
venind în lume luminează pe orice om”. Noi suntem lumini mai mici. Lăsând
luminile noastre să strălucească cu credincioşie, vom atrage asupra noastră
persecuţie. Să nu ne imaginăm că scăparea de persecuţie în cazul nostru este
rezultatul unei înţelepciuni superioare sau al tactului din partea noastră. „Toţi
cei care voiesc să trăiască evlavios vor fi persecutaţi” este promisiunea,
asigurarea Scripturii. Nu trebuie să căutăm s-o atragem, dar trebuie să dorim
această dovadă a credincioşiei noastre şi trebuie să dorim să fim unul dintre
cei „fericiţi”, despre care vorbeşte Învăţătorul în textul nostru. Atunci să ne
întrebăm: Sunt eu persecutat pentru Cristos? Ar trebui să ne examinăm inimile în
rugăciune ca să vedem dacă suntem deplin loiali lui Dumnezeu, să vedem dacă
lăsăm lumina noastră să strălucească în mod cuvenit. Dacă ne lipseşte această
dovadă a relaţiei de fiu, ar trebui să ne întrebăm: Care este motivul?
Persecuţia, un rezultat sigur al credincioşiei
O soră i-a spus odată editorului: „Eu nu sunt persecutată, nu
am împotriviri. Se pare că totul îmi merge bine”. Ea părea tulburată. I-am cerut
surorii să-şi studieze inima să vadă dacă era cât putea de credincioasă sau nu.
La răspunsul ei am spus: „Poate că primeşti persecuţiile cu atâta demnitate
încât eşti fericită în ele”. Sora a răspuns că ar fi fericită dacă ar
gândi că acesta ar fi cazul. Apoi i-am spus că singura altă explicaţie la care
ne puteam gândi era că Domnul îi permitea timp să câştige putere ca să poată
suporta ceea ce va veni peste ea mai târziu. I-am spus să se roage pentru
aceasta. După un an sau doi am văzut-o ((816)) iarăşi pe sora. Ne-am
amintit împrejurarea şi am întrebat-o dacă avea vreo persecuţie. Ea a răspuns:
„O, da, am avut multă persecuţie, dar sunt fericită şi mă bucur în ea!”
Este imposibil să ne bucurăm în persecuţie până când nu
obţinem vederea corectă asupra subiectului. Noi nu putem face aceasta de la noi,
şi de aceea avem nevoie să ducem problema înaintea Domnului şi să discutăm cu
El. După ce am „discutat puţin cu Isus”, credinţa noastră se prinde de El.
Apostolul Pavel ne spune că trebuie să fim nespus de bucuroşi şi de veseli în
persecuţie şi suferinţă pentru Cristos. Apostolul Petru de asemenea declară:
„Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, fiindcă
Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi. Nimeni din voi să nu
sufere ca ... răufăcător, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.
Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin ... să preamărească pe Dumnezeu
în numele acesta”. 1 Petru 4:14-16.
Învăţătorul n-a fost surprins de atitudinea preoţilor celor
mai de seamă şi a conducătorilor religioşi din zilele Sale. El a ştiut de la
început că va întâmpina opoziţie şi ostilitate, şi i-a avertizat pe ucenicii Săi
să nu se aştepte la altceva. În ceea ce priveşte motivul că trebuia să fie
persecuţie împotriva Domnului şi a celor care urmează credincioşi în urmele
Sale, ne spune chiar El zicând: „Întunericul urăşte lumina”. Întunericul îl
reprezintă pe Satan, păcatul, orice este contrar dreptăţii. Domnul este
reprezentat ca marea lumină, „şi în El nu este întuneric”. Lumina vindecă, este
benefică, dă sănătate.
Cei care sunt ai întunericului îi urăsc pe cei care sunt ai
luminii, pentru că lumina mustră întunericul şi întunericului nu-i place să fie
mustrat. Oriunde este dreptate, este o mustrare pentru ceea ce este păcătos,
întunecos. Domnul nostru a reprezentat lumina. El a reprezentat Adevărul, pe
Tatăl ceresc. Şi cei care erau în întuneric erau în opoziţie cu el în măsura
întunericului lor — unii dinre aceştia cu bună ştiinţă, alţii din mai multă sau
mai puţină ignoranţă. „Dumnezeul acestei lumi a orbit minţile tuturor celor care
nu au crezut.” Satan sa priceput să pună întunericul în locul luminii şi lumina
în locul întunericului.
Mulţi s-au opus luminii cu o conştiinţă bună
Faptul că mulţi din lume sunt în opoziţie cu Dumnezeu şi cu
dreptatea nu este fiindcă de regulă ei sunt răi în inimă, ci fiindcă Satan a
reuşit să facă întunericul să pară de dorit şi lumina de nedorit. Aşa a fost în
sistemele religioase din zilele lui Isus şi credem că este la fel şi în
sistemele religioase de astăzi. Saul din Tars a fost pentru un timp unul din cei
orbiţi de Satan. În faptul că a persecutat pe urmaşii lui Isus el a crezut
într-adevăr că făcea serviciu lui Dumnezeu. Dar când a fost prins de Domnul şi
i-a fost descoperită lumina, el s-a dovedit loial lui Dumnezeu.
Şi noi credem că aşa este şi cu unii care astăzi se opun
luminii şi adevărului care sunt vestite acum. Ei sunt amăgiţi; dar dacă inimile
lor sunt cu totul loiale Domnului, dacă sunt credincioşi angajamentelor lor de
consacrare, Adevărul le va fi dezvăluit înainte ca „uşa să se închidă”; căci
„voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric; voi sunteţi copii ai luminii”. „Cei
înţelepţi vor înţelege.” Curând cunoştinţa Adevărului va veni la „fecioarele
nechibzuite” şi ele îşi vor spăla hainele murdare în sângele lui Cristos — în
timpul marii strâmtorări care va veni curând peste toată lumea. Şi în curând, de
asemenea, lumina cunoştinţei lui Dumnezeu va umple tot pământul. Dar atâta timp
cât Satan este „prinţul acestei lumi” şi atâta timp cât aceia care sunt urmaşii
Domnului şi au spiritul Lui se află în lume, trebuie să fie un conflict.
Opoziţia întunericului faţă de lumină se poate manifesta în
diferite moduri. În zilele Domnului nostru şi ale apostolilor au existat
persecuţii ale creştinilor de către evrei. Mai târziu, de-a lungul secolelor în
care Cuvântul lui Dumnezeu a fost neglijat şi Adevărul a fost ascuns de erori
grosolane, au existat persecuţii ale protestanţilor de către catolici, ale
catolicilor de către protestanţi şi ale evreilor de către ambii — totul pentru
că nau studiat Cuvântul lui Dumnezeu şi nu i-au urmat învăţăturile. Dar în
aceste timpuri întunecate foarte puţini au avut acces la Cuvânt.
Unele împotriviri faţă de Domnul nostru au fost pe faţă, iar
altele ascunse. Mulţi dintre apostoli, asemenea Învăţătorului lor, au suferit
moarte prin violenţă; şi mulţi credincioşi din timpul Veacului Evanghelic au
suferit moarte violentă. În prezent, persecuţia exterioară nu este aprobată de
lege, nici nu este tolerată întro măsură mare.
Metode actuale de persecuţie
Persecutorii au folosit tot timpul arme de insultă, de
defăimare, spunând tot felul de rele pe nedrept împotriva celor care sunt
poporul adevărat al lui Dumnezeu. După cum declară Biblia: „Din plinătatea
inimii vorbeşte gura”. Astăzi se fac învinuiri defăimătoare şi împotrivitorii
Adevărului se complac în expresii infame, răutăcioase, şi aceasta este arma
principală, pentru că defăimătorii n-au astăzi puterea să recurgă la violenţă
deschisă, personală. Sentimentul public şi legea n-ar permite. Dar persecuţia
este de acelaşi fel, de acelaşi spirit — guvernată numai de împrejurări şi
condiţii. Cei care spun lucruri pe nedrept, ştiind că învinuirile sunt false,
sunt chiar cei care ar răstigni sau ar arde pe rug pe alţii dacă ar avea putere.
Nefiind permis să folosească violenţă personală prin legile actuale ((817))
şi prin sentimentul general, aceştia sunt forţaţi să se mulţumească cu aducerea
a tot felul de învinuiri false — căutând să asasineze reputaţia şi să distrugă
influenţa celor care vestesc Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu.
Atitudinea corectă a celor persecutaţi este arătată în textul
nostru. În loc să ne simţim aruncaţi la pământ şi descurajaţi de aceste
experienţe şi să le considerăm stranii, dovezi că Dumnezeu este împotriva
noastră, să conchidem inversul. Să ne spunem nouă înşine: „Acesta este acelaşi
fel de experienţe pe care la avut Domnul şi pe care l-a avut poporul Său din
trecut”. Deci, „Nu vă miraţi ... dacă vă urăşte lumea îîn special lumea
religioasă — lumea care L-a urâtş.” „Ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea
voastră”, ne-a avertizat Învăţătorul nostru. În loc să ne descurajăm, noi
trebuie să ne bucurăm — nu înseamnă că cineva s-ar putea bucura în persecuţie de
dragul ei, pentru că persecuţia este dureroasă; ci trebuie să ne bucurăm pentru
că „răsplata voastră este mare în ceruri”. Ceea ce nu primim aici în privinţa
prosperităţii, vom primi acolo — în Împărăţie.
Socialiştii spun că ei intenţionează să aibă unele din
lucrurile bune acum! Ei n-au credinţă suficientă în binecuvântările
viitoare ca să fie dispuşi să aştepte. Dar clasa căreia i se adresează textul
nostru sunt cei care au credinţă în Dumnezeu şi în promisiunile Sale, cei care
sunt asociaţi cu Cristos, care înţeleg că experienţele din acest timp produc
pentru ei „mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă”, şi ei sunt
mulţumiţi să aştepte timpul lui Dumnezeu. Aceştia se bucură în inimile lor,
dându-şi seama că îndură pentru dreptate, că sunt de partea lui Dumnezeu, de
partea a ceea ce este drept, de partea Adevărului, şi dându-şi seama că aceste
suferinţe sunt doar de moment, cum ar fi; căci viaţa prezentă este doar o scurtă
perioadă de timp în comparaţie cu viaţa veşnică, cu glorioasa nemurire, atât de
aproape, în care vom primi binecuvântările promise — bucurie veşnică cu Domnul.
„Paza bună trece primejdia rea”
Învăţătorul i-a prevenit corect pe toţi urmaşii Săi că nu
trebuiau să se aştepte ca lumea să le aprecieze atitudinea. Cineva ar putea
gândi că dacă unul a renunţat la păcat şi a adoptat un curs drept, lumea îl va
stima; că toţi vor vedea vrednicia caracterului său şi-i vor arăta un respect
special. Dar nu trebuie să ne aşteptăm la aceasta sub actuala domnie a
Păcatului. Ar fi o cale foarte lată de intrare în Împărăţie şi mulţi ar putea să
ia această cale pentru favoarea omului, pentru prosperitatea care le-ar aduce-o.
Domnul n-ar putea demonstra niciodată potrivirea noastră pentru onorurile
Împărăţiei în astfel de condiţii.
Dacă marele nostru Învăţător a fost numit Beelzebul, nu ne
putem aştepta ca membrii Casei Sale să fie trataţi mai bine. Dacă El, care a
fost perfect, a fost expus dispreţului ca Prinţul Diavolilor, putem aştepta ca
un tratament asemănător să le fie aplicat şi urmaşilor Săi din partea celor pe
care i-a orbit Adversarul; căci noi suntem mai puţin capabili să susţinem
standardul dreptăţii decât El. Când duşmanii Săi au încercat să facă aşa încât
caracterul Său să pară josnic în ochii altora, El nu S-a răzbunat. Isus a arătat
în ocazii potrivite faptele rele, caracterul greşit al celor care erau
conducători religioşi şi învăţători; dar El n-a făcut aceasta într-un sens
răzbunător. Cu diferite ocazii i-a acuzat că sunt nesinceri, nesfinţi,
făţarnici; dar n-a spus nimic pentru a-i leza, ci cu dorinţa de a le arăta
starea nepotrivită a inimii, ca să profite de instruirea Sa. El S-a străduit să
ajute pe alţii să vadă adevărata stare a acestor conducători orbi ai orbilor,
pentru a le împiedica căderea în groapa spre care se grăbeau conducătorii lor.
Proba hotărâtoare a Învăţătorului
Când cărturarii, fariseii şi doctorii Legii au încercat să
născocească învinuiri împotriva Învăţătorului şi să dea interpretări rele celor
spuse, El a fost răbdător în toate aceste condiţii grele. El S-a supus
tratamentului. S-ar putea întreba: De ce a permis Dumnezeu ca Fiul Său cel sfânt
să sufere astfel de insulte? De ce nu i-a lovit pe acei care au făcut atâta rău?
Răspunsul este că Tatăl a dorit să demonstreze felul de caracter care-I era
plăcut şi a dorit să probeze loialitatea lui Isus. Va fi El supus şi ascultător,
sau va fi ofensat de aceste afronturi? Va spune El: „Nu voi tolera aceasta! N-am
venit în lume să suport astfel de jigniri?” Experienţele Sale dureroase au fost
astfel probe ale loialităţii Sale faţă de Tatăl.
Isus a ştiut că voia Tatălui era ca El să Se supună, chiar
până la moarte, şi a fost de acord să facă aceasta. Acum proba hotărâtoare era:
Va continua El loial Tatălui şi-I va îndeplini scopurile? Dacă era aşa, va fi
vrednic să fie Mesia, vrednic să fie Fiul divin al lui Dumnezeu toată
eternitatea. Experienţele Domnului nostru fuseseră prezise toate în profeţie.
Pentru a împlini aceste profeţii trebuia să primească insulte şi trebuia să le
accepte în modul cuvenit. Apostolul Petru arată că în aceasta El a fost un
exemplu vrednic pentru toţi urmaşii Săi. După cum Cel care a fost sfânt,
nevinovat, nepătat, n-a cerut ca Tatăl să aducă asupra celor care Lau insultat
vreo pedeapsă pentru faptele lor rele, tot aşa acesta este un exemplu pentru
noi; tot aşa noi trebuie să mergem în urmele Lui.
Spiritul persecuţiei Încă există
Ne dăm seama că în cazul nostru nu este nici unul drept, nici
unul perfect. Vedem astfel că duşmanii noştri ar putea să aibă o cauză ca
((818)) să ne insulte. Ei ar putea vedea unele din imperfecţiunile noastre
şi ar putea avea ceva ce să critice şi ce să exagereze. Apostolul Petru spune:
„Nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste
voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit”. După cum ei
au spus tot felul de rele împotriva Domnului nostru pe nedrept, putem fi siguri
că vor spune tot felul de lucruri rele şi împotriva noastră pe nedrept. Şi după
cum el a suportat cu răbdare, tot aşa trebuie şi noi să luăm cu răbdare tot ce
vine peste noi, şi să ne dăm seama că nimic nu ni se poate întâmpla fără ca
Tatăl să ştie dinainte şi să permită pentru binele nostru şi pentru gloria Sa.
Învăţătorul nostru ne-a lăsat o parte din paharul Său pe care Tatăl l-a turnat
pentru El. După ce tot paharul va fi golit, atunci va veni gloria şi onoarea —
dar nu acum.
Ne-am putea aştepta în condiţiile schimbate ale zilei actuale
ca acei care sunt loiali lui Dumnezeu şi Adevărului Său să nu fie maltrataţi şi
persecutaţi ca în zilele lui Isus. Dar credem că există un alt mod de a vedea
chestiunea. Credem că Isus, dacă ar fi aici în carne astăzi, ar fi persecutat şi
vorbit de rău de către cei lumeşti, în special din sistemele bisericii nominale.
Acum, în loc să-L răstignească în mod literal sau să-L ardă pe rug, L-ar „arde”
înaintea publicului — o formă mai rafinată de persecuţie — pentru că spiritul
persecuţiei este încă prezent.
În măsura în care urmaşii lui Isus sunt credincioşi
învăţăturilor Învăţătorului, în aceeaşi măsură nu vor fi în armonie cu tot ceea
ce este opus spiritului lui Cristos şi în aceeaşi măsură ei vor fi prezentaţi în
lumină falsă şi persecutaţi. În zilele lui Isus erau mulţi oameni care se plecau
înaintea Doctorilor Legii, careşi făceau filacterele largi şi erau foarte exacţi
în privinţa literei Legii, a plătirii zeciuielilor etc. Isus n-a căutat onoare
şi poziţie înaltă. Ci El a apelat la popor să se întoarcă de la păcat, să umble
în urmele Lui, să susţină Adevărul care este împotriva oricărei nedreptăţi şi a
oricărui neadevăr. Acest apel n-a atins nici o coardă sensibilă în inimile celor
cu minte lumească.
Pentru acest motiv spunem că lumea nu s-a schimbat, că lumea
este încă în opoziţie cu Cuvântul şi cu spiritul lui — în special lumea
religioasă. Este încă adevărat, totuşi, ca în zilele când Domnul nostru era în
trup, că oamenii obişnuiţi sunt înclinaţi să asculte cu bucurie Evanghelia, dacă
nu sunt orbiţi de conducătorii religioşi. Dar astăzi, ca şi în timpul lui Isus,
mulţi sunt influenţaţi de reprezentările false ale acelora pe care s-au obişnuit
să-i privească drept păstorii lor spirituali. Dacă deci lumea ar ajunge să ne
simpatizeze ca popor şi ar vorbi bine despre noi şi am deveni populari, am intra
sub condamnarea exprimată în cuvintele Învăţătorului: „Vai de voi când toţi
oamenii vă vor vorbi de bine, fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii
mincinoşi”.
Să nu vă miraţi
Dacă, dimpotrivă, aflăm că în ciuda celor mai bune străduinţe
suntem asaltaţi de împotrivire şi suntem priviţi cu suspiciune, dacă eforturilor
noastre neegoiste de a face bine şi a aduce şi altora lumina glorioasă care a
binecuvântat atâta inimile noastre li se dau interpretări josnice, să nu fim
surprinşi sau să ne simţim mâhniţi, căci fără îndoială este pentru acelaşi motiv
pentru care I s-au opus şi lui Isus.
Spiritul luminii este spiritul lui Cristos. Spiritul
întunericului este al lumii. Toţi cei care au simpatie pentru ceea ce este rău,
sau care au fost atât de orbiţi încât lumina le apare ca întuneric, se vor opune
luminii. Există atât de mult egoism în lume, iar oamenii au fost atât de adesea
folosiţi ca unelte şi înşelaţi, încât nu ne putem mira că nu pot crede uşor că
există unii care pot fi impulsionaţi numai de motivul binecuvântării semenilor.
Interesul unora va fi să promoveze clericalismul, şi în
consecinţă vor încearca să zdrobească tot ce este dăunător intereselor lor. Ei
spun: „Voi vă împotriviţi nouă”. Noi răspundem că noi doar susţinem lumina. Dar
ei simt că lumina care ajunge la popor subminează influenţa lor. Noi credem că
acesta este secretul împotrivirii puternice faţă de Adevăr care predomină în
unele părţi. Există un mare număr, credem noi, care în multe privinţe sunt
oameni buni, dar care luptă împotriva luminii. Putem presupune că ei nu-şi dau
seama de ceea ce fac — că fără să ştie ţin la ignoranţa erorii, în robia
Păcatului şi a lui Satan. Pentru acest motiv ei sunt în antagonism cu acei care
ridică vălul din faţa poporului Domnului şi îi arată caracterul lui Dumnezeu, că
El este Iubire. De aici vine conflictul actual.
O altă fază a împotrivirii este în privinţa chestiunilor
financiare. Când pretindem că ceea ce se dă Domnului nu trebuie obţinut prin
linguşirea oamenilor, nu trebuie smuls de la ei, scos de la ei, luat cu forţa de
la ei, ci orice se dă trebuie să fie din voinţă liberă, oferire voluntară, noi
procedăm contrar obiceiului de secole. Cum le-a spus un slujitor baptist la doi
dintre fraţii noştri: „Gândiţi-vă la reclama publicitară a pastorului Russell:
«Intrarea gratuită şi fără colectă!» Unde am fi noi dacă n-am avea
colecte, sau dacă oamenii ar gândi că nu este un lucru potrivit să facem să
circule coşurile pentru colecte?”
Mustrarea poporului Său va dispărea în curând
După cum Învăţătorul nostru a fost urât fără motiv,
aşa să fie şi experienţa noastră, după cât este posibil. Să căutăm ca ura,
răutatea, invidia şi spiritul crimei care sunt puse cu grămada ((819))
asupra noastră să fie în întregime nemeritate. Străduinţa noastră serioasă să
fie ca vieţile noastre, cât suntem în stare de mult, să reflecte lumina
Adevărului, să fie cât se poate de nobile şi de integre în toate lucrurile; ca
cuvintele şi acţiunile noastre să glorifice pe Domnul pe care Îl servim, şi să
fie grăitoare pentru iubirea noastră faţă de toată omenirea, în special faţă de
Casa Credinţei, fie că este luminată de Adevărul Prezent, fie că nu este încă.
Noi credem că în foarte scurt timp vom fi glorificaţi cu
Domnul nostru, dacă suntem credincioşi. Apoi va fi inaugurată o nouă
dispensaţie; şi cei care ne urăsc acum, în special din cauză că sunt orbiţi şi
induşi în eroare de către Adversar, îşi vor pleca inimile înaintea noastră ca
Unşii Domnului, şi noi vom avea privilegiul binecuvântat de a-i ridica, de a-i
lumina, de a-i ierta şi a-i ajuta să ajungă la chipul perfect şi asemănarea cu
Dumnezeul nostru.
În ce măsură sunt supravegheate experienţele noastre?
Unii ar putea ridica întrebarea: În ce măsură supraveghează
Dumnezeu experienţele copiilor Săi? Învăţătorul a spus: „Nu voi bea paharul pe
care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Atunci cum va fi cu paharul nostru? Nu este
Dumnezeu şi Tatăl nostru? Nu suntem noi membri ai lui Cristos? Cine deci, dacă
nu Tatăl nostru, ne toarnă paharul? Dar noi ştim că Dumnezeu nu participă la
nici un lucru rău; cum, deci, are El de-a face cu relele care vin peste poporul
Său?
Răspundem: Există tot felul de forţe şi influenţe rele în
jurul nostru. Aceste influenţe rele sunt de la Satan şi de la îngerii căzuţi.
„Potrivnicul nostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe
cine să înghită”, şi îngerii căzuţi umblă şi ei cautând cum să-i asalteze pe
copiii Domnului. Dar ei nu pot avea nici o putere asupra noastră decât
dacă Tatăl permite. El nu va permite să ne atingă nici o influenţă rea care să
ne vatăme ca Noi Creaturi, dacă stăm aproape de El. Şi El va împiedica dauna sau
lezarea persoanelor noastre, decât dacă vede că va lucra spre binele nostru,
dacă suntem corect încercaţi prin ea.
Toate lucrurile lucrează spre binele nostru
Noi avem şi împotrivirea din partea lumii. Dar Satan, prinţul
acestei lumi, reuşeşte să orbească minţile oamenilor, punând eroarea în locul
Adevărului, întunericul în locul luminii, pentru a face calea dreptăţii şi
ascultării de Dumnezeu să pară nechibzuită, de nedorit şi extremă. Cei care au
mai mult sau mai puţin din spiritul lumii aduc împotriva copiilor Domnului, pe o
cale perfect naturală, pe lângă influenţa directă a Celui Rău şi a cohortelor
lui, o anumită măsură de împotrivire. De exemplu, Domnul nostru, pe când se
apropia timpul morţii Sale, le vorbea apostolilor despre marele punct culminant
al experienţelor Sale — că El va merge la Ierusalim, că oamenii Îl vor răstigni
etc. Atunci Petru a spus: Doamne, Doamne, nu-Ţi lăsa mintea să meargă pe această
cale! Ai venit pe pământ să fii marele Împărat! Nu lăsa în mintea Ta gândul că
trebuie să fii răstignit! Şi Domnul S-a întors spre Petru şi a zis: „Înapoia Mea
adversarule!” El era adversarul Domnului în acel timp.
Astfel lumea adesea devine adversarul copiilor lui Dumnezeu
în zelul lor pentru ceea ce gândesc ei că este un curs mai onorabil şi mai
avantajos pentru noi. Ei îndeamnă: Nu priviţi lucrurile atât de extrem şi o veţi
duce mai bine. Aceasta este împotrivire la angajamentul nostru de consacrare; şi
când ne împotrivim la eforturile lor bine intenţionate, ei caută să ni se
împotrivească şi să ne aducă înapoi la vederile şi ideile lor. Idealul lumii
pentru noi ca creştini ar fi: Faceţi bine şi lucraţi pentru ridicare socială,
pentru reformă civică; construiţi spitale, fondaţi orfelinate etc.; dar nu
petreceţi atât de mult timp studiind acea Biblie veche, pentru că ei vă vor numi
extremişti sau eretici. Astfel lumea încearcă compătimitor să ne influenţeze. Şi
Tatăl nostru permite aceste influenţe să vină asupra noastră pentru probarea
noastră. Putem fi siguri că Domnul astfel supraveghează experienţele noastre
încât nimic nu poate veni peste noi în nici un mod, decât ceea ce va lucra spre
binele nostru spiritual atâta vreme cât ne păstrăm în dragostea Sa — atâta vreme
cât rămânem în El cu totul. Şi însăşi moartea nu are putere să ne atingă până
când timpul lui Dumnezeu pentru noi nu va fi venit.
Carnea noastră este adversarul nostru constant, întotdeauna
prezent. El încearcă să spună: Nu, nu! Nu duceţi acest lucru atât de departe!
Carnea noastră este înclinată să fie în armonie cu lumea. Dar Noua noastră
Creatură răspunde: Isus a umblat pe calea sacrificiului şi suferinţei — şi sf.
Pavel, sf. Petru şi sf. Ioan. Iar carnea sugerează că ei au fost persoane
speciale. Dar noi ştim că Biblia ne învaţă că acelaşi curs trebuie urmat de
către tot poporul credincios al Domnului şi că toţi aceştia vor fi
persecutaţi. 2 Timotei 3:12.
Nu toţi vor fi răstigniţi, nici nu vor fi aruncaţi toţi
într-un cazan cu ulei fierbinte, nici nu vor fi tăiaţi în două cu ferăstrăul,
nici decapitaţi. Probabil că noi nu vom avea aceste experienţe; dar trebuie
să suferim. Astfel noi cerem cărnii noastre să fie liniştită şi ne bucurăm
în experienţele pe care le avem; căci „dacă răbdăm (cu El), vom şi împărăţi
împreună cu El” (2 Tim. 2:12). Bineînţeles că ne bucurăm! Şi lumea spune
că înnebunim!
Promisiunile preţioase, tăria noastră
Dragi fraţi, trebuie să ne amintim — şi acesta trebuie să fie
un gând de despărţire pentru noi — că nimic nu ne poate dăuna, nicidecum, fără
voia ((820)) Tatălui nostru. Ni s-a promis că nici un fir de păr de pe
cap nu va pieri — în mod figurat. Şi avem garanţia de la Domnul că „toate
lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu”, care
îşi pun încrederea în El. Orice n-ar fi o binecuvântare pentru noi nu
va fi permis. Încercările şi necazurile noastre, primite în mod corect, trebuie
să lucreze pentru noi „mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă”.
2 Cor. 4:17, 18.
Privind în urmă, putem vedea că toţi cei care au mers pe
calea îngustă au fost persecutaţi. Oricine a fost în acord cu Dumnezeu a fost în
dezacord cu mersul acestei lumi. Baptiştii, apoi metodiştii, au fost persecutaţi
în zilele timpurii pentru că au avut mai multă lumină decât alţii.
Presbiterienii au fost şi ei persecutaţi pentru un timp, pentru că au avut
lumină mai mare decât alţii.
Noaptea este aproape trecută
La fel trebuie să ne aşteptăm şi în zilele noastre.
Persecuţia va veni peste aceia care au curajul convingerilor lor. Domnul ne
spune că ungerea pe care am primit-o de la El este chiar cu scopul de a-I vesti
virtuţile (1 Petru 2:9). Noi trebuie să ne examinăm pe noi înşine ca să vedem
dacă ne-am ţinut în vreo măsură lumina sub baniţă. În capitolul 11 din Evrei,
sf. Pavel relatează suferinţele profeţilor şi ale vrednicilor din vechime. Unii
dintre ei au fost ucişi cu pietre, alţii au fost tăiaţi în două cu ferăstrăul;
au fost ucişi şi persecutaţi în diferite moduri. Aceşti oameni evlavioşi au
suferit mult pentru dreptate. „Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în
Hristos Isus vor fi persecutaţi.”
Dar noaptea este aproape trecută. În curând Domnul Se va
ridica. El Îşi va întinde mâinile — Puterea Sa — şi copiii Lui vor fi eliberaţi.
Curând va veni Domnia glorioasă a lui Mesia. Atunci toţi cei care vor trăi în
dreptate vor avea pace. În toate, dragi prieteni, textul nostru este foarte
preţios — unul care trebuie să ne încurajeze inimile şi să ajute să ne îndrume
pe calea noastră şi să ne aducă mângâiere şi bucurie în aceste zile de sfârşit
ale peregrinajului nostru.
„Dumnezeul nostru este iubire; Lui îi place să ne audă vocea;
În Cristos ne împărtăşim din bogăţiile harului Său;
Îi place să ne îmbrăţişeze cu braţele Sale mângâietoare,
Şi ne lasă în cuibul copiilor să ne aşezăm.
Îi place să răspundă la rugăciune, deşi poate
Că nu în modul în care credem noi că este cel mai bine;
Dar în perspectiva Sa, în judecata Sa perfectă
El dă binecuvântările şi reţine restul.”
