„ISRAELUL LUI DUMNEZEU”

„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” 1 Petru 2:9.

R 5460 W. T. 15 mai 1914 (pag. 151-153)

În textul nostru apostolul Petru arată faptul că Biserica lui Cristos este separată şi diferită de toţi ceilalţi oameni. Timp de multe secole înainte de a veni Domnul nostru, evreii au înţeles că ei erau poporul lui Dumnezeu. El făcuse un legământ special cu ei prin Moise, care i-a făcut poporul Său. De asemenea El le făcuse anumite promisiuni condiţionate de ţinerea Legii. Astfel ei erau aleşii Lui — moştenitori ai anumitor promisiuni speciale care erau condiţionate de ascultarea lor, şi a altor promisiuni care au fost declarate fără condiţii specificate. Dumnezeu promisese de asemenea că va face un Nou Legământ cu ei, că le va da o inimă nouă, că le va îndepărta împietrirea inimii etc. Dar după prima venire a început un alt aranjament.

Apostolul îşi îndreaptă atenţia asupra aspectului nou al planului lui Dumnezeu — că în timpul Veacului Evanghelic El cheamă un popor special. Nu va fi nici o competiţie între cele două clase — poporul nou şi poporul Israel — căci promisiunile date Israelului după trup au fost pământeşti, iar promisiunile date Israelului după spirit sunt spirituale. Evreii au fost „un popor sfânt” (Deut. 14:2), un popor special pe care Dumnezeu l-a separat de lume; ei au fost o generaţie sau un neam ales. Ei au fost generaţia sau neamul lui Avraam prin Isaac şi Iacov. Această generaţie specială a fost recunoscută de Dumnezeu ca poporul Său, evrei, israeliţi prin Legământul Legii, precum şi prin promisiunile anterioare pe care Dumnezeu i le făcuse lui Avraam.

Dar de la Cincizecime, Dumnezeu a început cealaltă lucrare a Sa în lume — altă generaţie — deosebită, separată, aleasă pentru un scop special. Şi toată această generaţie va fi sfântă — nu vor fi decât cei sfinţi în ea! Celălalt popor a avut o preoţime, dar acest popor nou este o naţiune întreagă de preoţi. Vedem cum această descriere se aplică la Biserică. Apostolul Pavel arată că deşi Aaron şi fiii Săi au fost tipici în unele privinţe, totuşi ei nu au simbolizat toate aspectele planului lui Dumnezeu. Ei au simbolizat cum va muri Isus — ca Jertfă — cum toţi asociaţii Lui vor fi sacrificatori. Dar Aaron şi fiii săi nu au simbolizat preoţimea mai înaltă pe care Dumnezeu a avut-o în minte când a instituit preoţimea levitică. Acest Ordin de Preoţi mai înalt a fost simbolizat prin Melhisedec, împăratul-preot. Evrei 6:20.

Dubla funcţie viitoare a Bisericii

Isus este acest mare Preot Împărătesc sau regal, antitipic, iar Biserica Sa este corpul acestui Melhisedec antitipic. Înainte ca noul Ordin să poată domni ca împăraţi şi înainte de a putea sluji ca Preoţi, ei trebuie să treacă printr-un anumit proces. Membrii acestui Corp al lui Cristos trebuie mai întâi să fie născuţi. Acesta este un neam nou — toţi sunt concepuţi de Spiritul sfânt. După cum Isus a fost conceput de Spiritul sfânt la consacrarea Sa şi acolo a devenit o Creatură Nouă, concepută de Spirit, tot aşa şi Biserica, cei care trebuie să meargă în urmele Sale, trebuie să facă o deplină consacrare înainte ca această ((959)) nouă putere transformatoare să înceapă să lucreze în ei.

Această putere a început să lucreze în Isus la conceperea Sa şi şi-a completat lucrarea la învierea Sa. Aşa este şi cu noi: Această putere îşi va completa lucrarea în noi în momentul când ne-am dovedit loialitatea chiar până la moarte. Când această lucrare va fi îndeplinită în toată clasa preoţească, atunci ei vor fi cu adevărat din Preoţimea împărătească, pe planul divin. Această putere a Spiritului sfânt nu este numai o putere transformatoare sau de concepere, ci şi una de ungere. Şi ungerea nu este numai pentru funcţia preoţească, ci şi pentru o funcţie împărătească. Această Creaţie Nouă este un popor sfânt în sensul că ei sunt reprezentanţii unui Guvern special, ai unui Guvern divin.

Poporul sfânt — tip şi antitip

Israelul a fost intenţionat să fie un popor sfânt şi în mod tipic a fost un popor sfânt. Dar într-un sens larg, Biserica constituie poporul sfânt — separat şi deosebit de omenire. Noi suntem un popor separat în oricare sens al cuvântului — trăind în mijlocul oamenilor din lume. Noi ţinem legile noastre, dar şi pe ale lor. Suntem supuşi „puterilor care sunt”, dându-ne seama că Domnul le-a permis şi doreşte să ne supunem lor, acolo unde conştiinţa noastră nu va fi sacrificată. Domnul ne spune că în calitate de reprezentanţi ai Împărăţiei Sale trebuie să facem cunoscut Mesajul Său. El ne spune că lumea este într-o stare răzvrătită pentru că a fost orbită de adversar.

Şi astfel El ne trimite ca ambasadori ai Săi pentru a le spune oamenilor despre bunătatea Sa, despre planul Său, pe care El Îşi propune să-l realizeze, pentru ca inima celor care au urechi să audă Mesajul Său să se poată întoarce la Domnul. El ne spune să nu ne aşteptăm să audă mulţi acest Mesaj; căci ei vor fi atât de surzi şi de orbi încât nu vor putea înţelege. Dar ne asigură că orbirea lor va fi îndepărtată curând şi ei vor fi gata pentru ceea ce are El pentru ei.

Lumea nu ne înţelege — ei nu ştiu că noi aparţinem unei alte Împărăţii; dar noi îi înţelegem. După cum arată apostolul: „Omul duhovnicesc judecă toate”. Dar ei nu pot înţelege pentru că nici un om nu poate înţelege peste starea sa mintală, ca să zicem aşa. Noi care am fost concepuţi de Spiritul sfânt înţelegem totuşi lucrurile naturale, dar omul firesc nu înţelege lucrurile spirituale — „nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se înţeleg duhovniceşte”; „căci pentru el sunt o nebunie”. Astfel noi trăim în mijlocul unui neam sau generaţii corupte, căzută în păcat de şase mii de ani. După cum a spus Domnul nostru: „Voi nu sunteţi din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume”. Ioan 17:16.

Privilegiul nostru glorios actual

Şi noi suntem un popor deosebit în ochii Domnului. Acest cuvânt deosebit înseamnă un popor separat — implicând că Dumnezeu a făcut ceva special pentru noi. Domnul Isus ne-a cumpărat. Meritul Său — preţul de cumpărare — a fost aplicat în folosul nostru. Singurii pentru care a fost aplicat până în prezent acest preţ de cumpărare sunt cei concepuţi de spirit. Mesajul apostolului este pentru aceştia. Ce scop a avut Dumnezeu în alegerea acestui popor special? A fost pentru ca noi să putem „vesti virtuţile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Este Dumnezeu mândru, sau deşert, încât doreşte să-I fie vestite virtuţile? O, nu! Dumnezeu doreşte să-I fie cunoscute virtuţile fiindcă virtuţile Lui vor arăta creaturilor Sale marile binecuvântări pe care le-a prevăzut pentru ele.

Dacă mergem şi le spunem oamenilor că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”, noi îi vestim virtuţile. Noi nu-L facem pe Dumnezeu fericit făcând astfel — El era deja fericit. Dar prin aceasta facem o mare favoare oamenilor care aud; le spunem că Dumnezeu îi va aduce înapoi în favoarea Sa; că El va îndepărta blestemul. Astfel deci, este un mare privilegiu acum să vestim virtuţile lui Dumnezeu! Dar vai! nu foarte mulţi au urechi de auzit; totuşi prin zelul nostru de a vesti virtuţile Învăţătorului, facem tot ce putem ca să-i ajutăm pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu.

Lucrarea mai mare, în curând, va fi lucrarea Împărăţiei în a conduce omenirea, a birui păcatul, a instrui şi a vindeca pe oameni, aducându-i în armonie cu Creatorul lor. Şi aceasta va cere o mie de ani pentru a fi împlinită. Această lucrare glorioasă va fi a noastră! Cât de minunat va fi să fim moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Isus Cristos Domnul nostru — să fim mai presus decât îngerii! Vom fi alături de Isus, după cum El va fi alături de Tatăl — „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire de orice putere ... şi de orice nume care se poate numi”.

„Fii credincios până la moarte”

Noi nu ar trebui să căutăm numai onoarea, ci şi privilegiul serviciului pe care Dumnezeu a binevoit să-l dea acestei clase; privilegiul de a deschide toate urechile surde, de a trezi întreaga lume pentru a-L vedea, a-L cunoaşte, a-L înţelege pe Dumnezeul nostru, pentru a-şi da seama că cunoştinţa Domnului va umplea întreaga lume — „căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” — cât oceanul de adânc! (Isa. 11:9). Acea lucrare glorioasă a viitorului va fi făcută numai de către cei care s-au dovedit cu totul loiali lui Dumnezeu. Dacă suntem nepăsători sau indiferenţi în a spune Mesajul cel bun şi în a-I vesti virtuţile, vom arăta că nu suntem vrednici de Împărăţie. Cei care se vor ((960)) dovedi loiali şi credincioşi până la sfârşit vor fi cei pe care Domnul îi va înălţa curând.

Şi făcând aceasta, Dumnezeu numai duce la îndeplinire un curs pe care oamenii l-au imitat. Dumnezeu a făcut planul cu mult înainte ca oamenii să se fi născut; cu toate acestea, oamenii înţelepţi urmează instinctiv anumite principii mari. Se spune că Napoleon a ordonat ca diferiţii oameni care i-au fost credincioşi să fie făcuţi prinţi în ţările cucerite. Domnul nostru spune: „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2:10). Astfel noi avem din toate punctele de vedere cea mai mare încurajare ca să „vestim virtuţile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Scriptura arată că noi înţelegem că odată am fost în întuneric şi acum ştim că suntem în lumină.

Relativ puţini au avut această experienţă. Aici se face referire la cei care au fost ridicaţi din ignoranţă şi păcat la o apreciere din inimă a planului lui Dumnezeu. Ei nu puteau primi această lumină decât fiind concepuţi de Spiritul sfânt şi devenind membri ai acestui neam sfânt, ai acestui popor deosebit. Iar noi nu-i putem face lumii mai mare bine decât să-i spunem despre marea favoare a lui Dumnezeu, şi astfel să o ajutăm să iasă din întuneric la lumină. Lumina ne este dată pentru a o lăsa să strălucească. Fie ca noi să fim făcuţi în stare să cântăm din inimă:

„Totul pentru Isus, totul pentru Isus
Toate puterile fiinţei mele răscumpărate;
Toate gândurile, cuvintele şi faptele mele,
Toate zilele şi orele mele!”

Noi nu suntem ai noştri

În Tit 2:14, sf. Pavel arată un gând asemănător: „Un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru lucrări bune”. Poporul la care face el referire aici sunt sfinţii lui Dumnezeu, cei care aşteaptă împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu — acele lucruri care le-au fost aduse la venirea (în timpul parousiei — prezenţei) Domnului şi Mântuitorului Isus Cristos. Aceştia sunt oamenii care îşi dau seama că au fost cumpăraţi cu sângele preţios. Unii traducători redau 1 Petru 2:9: „Un popor cumpărat, plin de râvnă pentru lucrări bune”. Poporul Domnului este un popor care a fost răscumpărat, cumpărat. Indiferent cum au fost prin cădere, ei au fost răscumpăraţi din acea stare. Sf. Pavel, înşirând anumite păcate, a spus: „Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi”. 1 Cor. 6:9-11.

Gândul din Tit 2:14 este foarte asemănător celuilalt. Voi sunteţi un popor deosebit, un popor cumpărat din Păcat şi Moarte, şi toţi aceştia sunt „deosebiţi”, diferiţi de restul omenirii. Printre oamenii din lume, în creştinătate găsim pe unii care sunt vicioşi şi chiar printre păgâni găsim oameni nobili. Dar acest popor deosebit despre care a scris sf. Pavel este diferit de toţi ceilalţi — ei sunt Creaturi Noi în Cristos.

Pentru aceştia, „cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi”. Ei au speranţe şi scopuri noi. Ei speră să ajungă la cea mai înaltă poziţie oferită cuiva în univers; şi anume, aceea de a fi asociaţi la Guvernarea lui Mesia. Acestea sunt speranţe minunate. Şi posesia acestor speranţe prin credinţă îi face deosebiţi, separaţi şi distincţi de toţi ceilalţi oameni.

Caracteristicile acestui popor deosebit

În timp ce alţii caută răsplăţile şi distincţiile din timpul de acum, aceştia socotesc toate lucrurile acestei lumi ca pierdere şi gunoi, în vederea lucrurilor minunate pe care Dumnezeu le-a pus în faţa lor. Ei au văzut „mărgăritarul de mare preţ” şi dau tot ce au pentru a-l cumpăra. Ei văd că Împărăţia lui Dumnezeu este cel mai valoros lucru care se poate obţine acum sau la care se va putea ajunge vreodată. Ei au recunoscut condiţiile prin care această Împărăţie-mărgăritar poate fi obţinută şi caută să o cumpere. Condiţiile sunt sacrificiu de sine, credincioşie faţă de Dumnezeu cu orice preţ şi îndurare răbdătoare în condiţii nefavorabile, chiar până la sfârşit.

Acest popor deosebit caută să împlinească această lucrare în ei înşişi, pentru că înţeleg că acestea sunt cele mai nobile caracteristici şi calităţi care pot fi imaginate. Prin urmare, ei sunt de două ori mai doritori; sunt plini de râvnă pentru lucrări bune. Lor le place să-i vadă pe alţii că sunt bine şi fericiţi şi le place să răspândească cunoştinţa despre Dumnezeu. Le plac lucrurile în care se desfătează Dumnezeu, pentru că au Spiritul lui Cristos. Pe ei îi interesează reformele — reforma socială, reforma cumpătării şi orice fel de reformă; dar aceasta nu înseamnă că ei se vor angaja în ele. Acelaşi om nu poate fi în acelaşi timp un mare predicator, un fermier de succes, un avocat de succes etc. Dacă vrea să fie un mare fermier, trebuie să renunţe într-o mare măsură la celelalte lucruri. Sau dacă vrea să fie un mare predicator, trebuie să renunţe în cea mai mare parte la alte lucruri. Totuşi el poate avea plăcere în toate.

Aşa este şi cu acest popor deosebit: ei au o anumită lucrare dată lor de către Tatăl. Ei recunosc că această lucrare este cea mai importantă şi ca atare nu pot acorda atenţie reformei politice, reformei sociale sau altei reforme, în afară de lucrarea lor. Din acest motiv ei sunt numiţi oameni teoretici în loc de oameni practici. Cu toate acestea, ei au cel mai practic plan dintre toate; căci Planul lui Dumnezeu este cel mai practic dintre toate planurile. Aceşti oameni, devenind conlucrători, urmează cel mai înţelept curs. Dar ei nu găsesc vină la alţii. Ei văd că singurii care pot înţelege aceste lucruri sunt cei care au ochi de văzut şi urechi de auzit; ei ştiu ((961)) că alţii nu pot trece dincolo de ceea ce văd. Însuşirile acestui „popor deosebit” se întind asupra tuturor afacerilor vieţii.

Ce constituie lucră

Oamenii din această clasă sunt destul de înţelepţi ca să ştie că nu tot Adevărul trebuie menţionat deodată. Învăţătorul le-a spus celor care fuseseră timp de trei ani şi jumătate urmaşii Săi apropiaţi: „Mai am să vă spun încă multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta” (Ioan 16:12). Poporul Domnului este doritor să facă bine, dar în modul care va fi cel mai eficient şi în modul care nu va poticni pe alţii. Lucrările bune deci, pentru care acest popor deosebit este zelos să le facă, sunt lucrările lui Dumnezeu. După cum a spus Isus: „Trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a trimis”. Ioan 9:4.

Lumea nu poate aprecia aceasta, neavând Spiritul lui Dumnezeu, ci având mai mult spiritul Adversarului. Lumea merge mai mult sau mai puţin pe calea calomniei şi ipocriziei. Isus, vorbindu-le fariseilor, a spus: „Voi aveţi de tată pe Diavolul” (Ioan 8:44). Şi când Isus a mers pe calea lui Dumnezeu, calea Lui a fost o condamnare pentru ei. De aceea Isus a declarat, „Întunericul urăşte lumina”, şi El ne-a avertizat că va fi la fel tot timpul Veacului. El a avertizat pe urmaşii Săi că vor suferi aceeaşi persecuţie pe care o suferise El. Dar Învăţătorul i-a îndemnat să fie zeloşi pentru Adevăr — dornici de el.

Deoarece Dumnezeu ne-a chemat la lucrări bune, noi trebuie să arătăm un zel mare, chiar dacă aduce asupra noastră invidia, ura şi opoziţia altora. Trebuie să ne bucurăm, chiar dacă suntem chemaţi să suferim persecuţie de dragul Lui. Şi chiar dacă lumea nu apreciază acum aceste lucrări bune, ei vor vedea şi vor înţelege curând, în ziua cercetării lor (1 Pet. 2:12). Vor vedea că Planul lui Dumnezeu a fost cel mai bun plan. Biserica glorificată va fi canalul pentru binecuvântarea lumii în general.

Numai acest popor deosebit poate înţelege acum aceste lucruri. Isus le-a spus ucenicilor: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor îmulţimilor care mergeau să-L asculteş nu le-a fost dat. ... De aceea le vorbesc în pilde, pentru că măcar că văd, nu văd; şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg” (Mat. 13:11, 13). Numai cei care au intrat în această relaţie specială pot înţelege. „Domnul se destăinuie celor care se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său.” Psa. 25:14 (Rev. subsol — n. t.).

Găsim pe mulţi care acceptă Adevărul cu bucurie şi apoi par să uite că singura cale pe care pot face progres în Adevăr este să se consacre lui Dumnezeu. Dacă nu se consacră, în mod sigur nu fac progres. Trebuie să ne asigurăm să dăm oamenilor ideea corectă pe această linie. Numai cei care devin astfel „poporul care să fie al Lui, plin de râvnă pentru lucrări bune”, pot moşteni împărăţia.