SPIRITUL DE SERVICIU, SPIRITUL UCENICIEI

"Şi oricare va voi să fie cel dintâi între voi, să fie robul vostru.” Matei 20:27.

R 5321 W. T. 1 octombrie 1913 (pag. 295-296)

Aspiraţiile potrivite sunt foarte benefice, atât persoanei cât şi celor cu care vine în contact. Domnul nostru a avut o aspiraţie. Citim despre El că "pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea” (Evrei 12:2). Există stimulente lăudabile; altfel Tatăl n-ar fi pus unul înaintea Fiului Său. Gândul care trebuie să ne inspire este că dacă noi suntem credincioşi în privinţa lucrurilor din acest timp de acum, Domnul ne va face conducători peste multe lucruri. Astfel dorinţa arzătoare de a obţine aceste lucruri pe care Dumnezeu le-a rezervat pentru acei care îl iubesc, este lăudabilă; căci aceste binecuvântări sunt de la Dumnezeu.

Fiecare Creatură Nouă are aspiraţii înalte. De fapt, fiecare ar trebui să aibă un ideal pentru care să se străduiască; şi având această dorinţă de a ajunge la el indică faptul că există un motiv în spatele dorinţei. Este cu totul potrivit să avem stimulente înaintea minţii şi este potrivit să ştim care stimulent merită eforturile noastre; altfel cele rele ne-ar putea duce în rătăcire. În textul nostru este pusă înaintea noastră o aspiraţie foarte lăudabilă.

Biserica, fiind reprezentantul lui Cristos, este Corpul Domnului nostru în trup. şi Apostolul Pavel, vorbind despre ambiţii, sfătuieşte Biserica să aibă aspiraţii mai folositoare, ca să poată fi învăţători, îndrumători ai turmei; căci aceasta este cea mai folositoare slujbă în Biserică. Este cunoscut că un dar din timpul sf. Pavel a fost vorbirea în limbi necunoscute. Acesta a fost un dar foarte deosebit. Dar Apostolul arată că a vorbi într-o limbă necunoscută nu trebuia căutat aşa de mult ca alte daruri care ar fi folositoare în Biserică.

Noi nu avem în prezent aceste daruri miraculoase, dar avem Cuvântul lui Dumnezeu şi dorinţa de a fi în stare să facem cunoscut Adevărul Domnului. De aceea darul oratoriei este unul încă de dorit. Apostolul continuă să arate că noi ar trebui să dorim a avea roadele Spiritului — ca ele să aibă o influenţă stăpânitoare asupra noastră.

Responsabilitatea fiecărei eclesii

În ceea ce priveşte poziţiile în Biserică, Domnul arată că El pune în poziţii. "Acum Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum I-a plăcut.” Dumnezeu a rânduit să fie acest aranjament în Corp; de exemplu, serviciul ochiului. După cum membrul ochi ajută corpul uman, tot aşa membrul ochi în Biserică poate fi foarte folositor Corpului lui Cristos. De asemenea există membre ureche, membre picior, membre mână şi membre limbă. Aceste diferite membre au de făcut servicii diferite pentru bunăstarea întregului corp. Mâna nu trebuie să spună piciorului: "Nu am nevoie de tine”, sau vice versa. 1 Corinteni 12:14-31.

Dacă corpul încearcă să umble pe mâini, aceasta nu este ordinea divină. Corpul trebuie să umble pe picioare. Aşa este şi în adunare. Dar dacă adunarea pune prea mult pe membrele picioare, privează membrele mâini de folosirea lor. Diferitele membre trebuie să fie în poziţiile unde pot face cel mai eficient serviciu. Cu alte cuvinte, adunarea ar trebui să caute să cunoască serviciul pentru care Dumnezeu evident a pregătit pe fiecare individ să-l facă. Ei trebuie să caute să folosească cea mai bună judecată a lor, să pună persoana potrivită la locul potrivit.

Ocazional vedem adunări unde încearcă să-i facă pe toţi să meargă pe mâini şi nu pe picioare. Acea adunare pierde prin faptul că nu pune pe fiecare membru în locul pentru care providenţa divină l-a calificat în mod special. Lucrul acesta este responsabilitatea adunării. Totuşi, dacă încearcă a face Corpul să meargă pe mâini în loc de picioare, ea va învăţa în timp, probabil, să facă mâinile să fie folosite în poziţia lor şi picioarele în a lor; şi fiecare membru va face în final serviciul pentru care este potrivit.

Umilinţa este indispensabilă serviciului lui Dumnezeu

Nu numai că este în dezavantajul adunării ca membrii ei să fie în poziţii greşite, dar este de asemenea greşit ca membrii ei să încerce să facă alte servicii decât acelea pe care ar trebui să le facă. Nu stă în puterea noastră să ne schimbăm din ceea ce suntem prin natură. Numai Puterea divină ar putea să ne pregătească pentru serviciu în altă parte a Corpului. Atitudinea noastră potrivită ar trebui să fie să servim cu adevărat Corpul lui Cristos, să servim pe Domnul. Să observăm unde este un serviciu de făcut şi noi îl putem face. "Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.”

Dificultatea multora din Biserică este că ei doresc să facă ceea ce face altcineva — ceva ce ei admiră. Ei nu se uită în jur să vadă ce pot face întotdeauna — să facă bine tuturor oamenilor, după cum au ocazia, dar în special acelora care sunt din casa credinţei. Ei nu au spiritul potrivit al uceniciei. De aceea, îndemnul din textul nostru ar trebui să-i facă să-şi spună: "Cea mai mare ambiţie a mea să fie de a servi Domnului într-un mod plăcut Lui, şi să-L las pe El să aibă grijă de locul unde pot servi. Aici este un loc mic; acolo este un colţ mic. Voi încerca să fac lucrul care este necesar în poziţia mea. Dacă Domnul va deschide calea şi îmi va arăta altceva ce pare a fi mai important, o voi urma. Dar voi face cu puterea mea ceea ce este datoria mea să fac — fie că este de măturat, fie de închiriat o sală pentru adunare. Orice vine ca ocazie pentru mine, voi face.

Aceasta nu înseamnă să nu avem nici o aspiraţie. Imboldul stăpânitor este de a servi Biserica. Aici avem un motiv lăudabil, o dorinţă potrivită. Dar se pare că unii sunt ambiţioşi — caută să fie şefi. Ambiţia noastră (şi credem că acesta ar fi Spiritul Domnului) nu este de a ajuta pe cineva care aspiră la locul de frunte, la poziţia pe care o caută. A-l ajuta într-o astfel de cale i‑ar dăuna atât lui cât şi cauzei. Dar dacă găsim vreunul care caută să facă cu toată puterea sa ceea ce mâinile lui găsesc de făcut, putem fi siguri că aceasta va fi aprobat de Domnul; şi poate că Domnul îi va da mai târziu o lucrare mai importantă ca recunoaştere a credincioşiei în serviciul Lui.

Egoismul trebuie să fie combătut

Fiecare trebuie să fie mulţumit cu ceea ce îi deschide Providenţa Domnului. Nu trebuie să fie egoist. "Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat” (Luca 18:14). Cel care se înalţă pe sine nu trebuie să fie înălţat de către Biserică; fiindcă nu va fi înălţat de Domnul. Cel care se smereşte va fi înălţat, fie prin votul adunării, fie prin voia Domnului.

După cum este pusă chestiunea în textul nostru, credem că Domnul vrea să spună aceasta: Vor fi unii dintre voi care în mod necesar vor fi recunoscuţi ca şefi. Există mai multe feluri de serviciu şi este necesar să fie un şef în legătură cu serviciile fiecărei adunări. Însuşi Dumnezeu a recunoscut aceasta. El L-a făcut pe Isus şef. El l-a lăsat deoparte pe Satan, care era egoist. El L-a ales pe Isus şi a făcut calea foarte îngustă pentru El! Dar după ce Isus şi-a dovedit umilinţa, atunci Tatăl I-a acordat marea înălţare, I-a dat marea răsplată promisă.

Tatăl îi caută acum pe acei care au acelaşi spirit al umilinţei, acelaşi spirit al serviciului pe care l-a manifestat Isus. Noi privim la El şi vedem că deşi Tatăl I-a oferit poziţia de şef, I‑a oferit şi poziţia de servitor. Vedem că Isus a fost Servitorul tuturor. De aceea Dumnezeu L-a înălţat şi I-a dat un nume mai presus de orice nume.

Aşa trebuie să fie cu fiecare mică adunare a Bisericii. Voia Domnului nu este ca oricine vrea să fie servitorul ei principal să fie recunoscut ca şef. Dar Domnul îl va recunoaşte pe acela care se va arăta smerit, aşa cum S-a arătat El, făcând orice pentru fraţi. Acela să fie servitorul vostru. Fiecare să considere că onoarea principală între voi, între fraţii Domnului, este de a fi servitor. şi celui care este cel mai credincios să i se dea ocazia de a servi. În acel sens el ar fi şeful vostru.