ÎN LEGĂTURĂ CU PĂCATELE PARŢIAL VOITE ÎNAINTE DE CONSACRARE
W. T. 1 August 1916 (pag. 229-230)
Păcatul trebuie privit din două puncte de vedere diferite.
Biblia declară că toţi sunt păcătoşi, deoarece în Eden toată rasa a fost
judecată şi toată rasa a fost condamnată. Aceşti păcătoşi îşi pot învârtoşa mai
mult sau mai puţin conştiinţa făcând lucruri despre care ştiu că sunt greşite,
şi astfel în continuare se pot degrada mintal, moral şi fizic; sau ei se pot
strădui împotriva păcatului şi slăbiciunilor, şi pot încerca să-şi
îmbunătăţească viaţa şi caracterul. În măsura în care o fac pe una sau pe
cealaltă, ei avansează sau se deteriorează.
Dar în prezent Dumnezeu nu ţine în socoteală la lume nici una
dintre aceste căi. El S-a îngrijit ca toţi cei care se vor întoarce la armonie
cu El să aibă pregătirile favorabile ale vârstei Milenare, restabi-lindu-i
deplin la chipul şi favoarea lui Dumnezeu. Acela va fi timpul lor de
încercare. Nu ceea ce fac oamenii acum le hotărăşte destinul etern, deşi calea
prezentă le afectează caracterul, făcându-i mai mult sau mai puţin înclinaţi să
răspundă la ocaziile vârstei viitoare. Se pare că pe unii aşa îi împietreşte
viaţa prezentă, încât în vârsta viitoare va fi necesar să vină multe lovituri
pentru ca ei să poată fi aduşi într-o atitudine ascultătoare şi docilă, dacă
într-adevăr vor răspunde vreodată şi vor veni în armonie din inimă cu
aranjamentele Împărăţiei. Ceea ce fac oamenii acum îi poate degrada sau înălţa,
dar nu le va aduce nici viaţă veşnică, nici moarte veşnică; deoarece toată
omenirea este sub sentinţa primei morţi, toată este sub pedeapsa adamică.
Dumnezeu a spus clar că va fi o viaţă viitoare, o speranţă
viitoare, şi a spus de ce este aşa şi cum se va produce eliberarea de sentinţă.
Mai mult, în timpul vârstei prezente El a dat un mesaj special, la care unii
dintre noi am răspuns cu bucurie. Noi am ajuns la concluzia că dacă Dumnezeu
intenţionează atât de îndurător să ofere viaţă veşnică fiecărei fiinţe umane, şi
acum vrea să primească pe aceia care doresc să fie în armonie cu El, noi ne vom
întoarce de la păcat şi vom trăi contrar lui, şi vom fi servii lui Dumnezeu şi
ai dreptăţii. Toţi care iau această poziţie sunt îndrumaţi de Domnul prin
Cuvântul şi prin providenţele Sale spre termenii şi condiţiile prin care pot
deveni membri ai companiei Cristosului, compania Bisericii. Pregătirea lui
Dumnezeu este atât de largă, încât a făcut aranjamente suficiente pentru toate
necesităţile lor.
Prin urmare, numai acum există un asemenea lucru cum este
păcatul spre moarte, păcatul voit, care va hotărî destinul veşnic. Apostolul
Pavel, ca purtător de cuvânt al Domnului, spune că, dacă noi, Biserica lui
Cristos, păcătuim cu voia după ce am primit Spiritul lui Dumnezeu — după ce am
ajuns la cunoştinţa Adevărului aşa cum este în Isus, şi am gustat darul ceresc —
nu mai rămâne jerfă pentru păcat — numai nimicire (Ev.6:4-6; 10:26-31). Dacă
păcătuim cu voia după ce am părăsit păcatul, atunci cursul nostru indică
stricarea minţii, schimbarea inimii, întoarcerea la bălăcire în noroi. Nimeni în
afară de Biserică nu poate face acest lucru, fiindcă numai aceştia au trecut din
moarte la viaţă. Noi am făcut un contract de bună credinţă cu Domnul şi El nu-l
va ignora. El ne va ((125)) face responsabili de el; şi noi trebuie ori
să-l îndeplinim, ori să suferim pedeapsa — moartea veşnică.
CAZUL LUI SAUL DIN TARS
Dar nici un păcat comis înainte de consacrare nu este dintre
acelea care să aducă moartea a doua. Asemenea păcate cu voia se comit după
consacrare. Să luăm ca ilustraţie experienţa lui Saul din Tars. S-ar părea că
Saul n-a comis păcat cu voia când a persecutat Biserica lui Cristos, deoarece el
a spus după aceea că într-adevăr gândea că face serviciu pentru Dumnezeu. Putem
repede vedea cum un caracter tare ca al lui Saul din Tars putea gândi că
serveşte pe Dumnezeu în uciderea cu pietre a lui Ştefan şi în alte fapte de
aceeaşi natură. El presupunea că urmaşii lui Isus din Nazaret încălcau Legea
evreiască şi încercau să răstoarne iudaismul. El gândea că susţine instituţiile
lui Dumnezeu. El nu avea nici o indicaţie, de nici un fel, că făcea ceva contrar
voinţei lui Dumnezeu. Când a fost doborât de lumina supranaturală şi a auzit pe
Domnul spunând „Saul, Saul, pentru ce Mă prigoneşti?”, el a fost uimit şi a
spus: „Cine eşti Tu, Doamne?” I se părea ciudat că el persecuta pe Domnul,
fiindcă presupunea că serveşte pe Dumnezeu. Dar imediat ce şi-a văzut eroarea şi
şi-a dat seama că persecuta poporul Domnului, el s-a întors şi a venit în
armonie deplină cu voinţa divină. Prin sinceritatea sa de inimă el a dat dovadă
că nu greşise cu voia.
Nu putem presupune că dacă Saul ar fi comis păcat cu voia, în
uciderea cu pietre a Sf. Ştefan, Domnul i s-ar fi arătat şi ar fi trimis pe
servul Său, Anania, pentru a-i da instrucţiuni. Cu toate acestea, Saul făcuse
rău, şi a primit o măsură de lovituri, o pedeapsă. Vederea slabă pe viaţă a fost
într-o măsură o pedeapsă, o corecţie, ca şi un mijloc de a-l ţine umilit în
vederea descoperirilor ulterioare. 2 Cor.12:7-9.
După cum înţelegem noi Scripturile, meritul morţii lui
Cristos nu acoperă păcatul cu voia de nici un fel, ci numai acele păcate care
sunt făcute de noi neintenţionat. S-ar părea că este puţin probabil ca acei care
iubesc păcatul, care preferă păcatul, să fie atinşi de Mesajul Evangheliei în
această vârstă. Cei care nu sunt mulţumiţi de ei înşişi, dar care au dificultăţi
numai datorită slăbiciunilor cărnii, sunt cei mai inclinaţi să primească
mesajul. Dacă vreodată, înainte de a veni la Domnul, aceştia oneşti în inimă au
comis păcate cu o măsură de voinţă, probabil că mai târziu au avut unele
experienţe de natura loviturilor, prin urmare unele suferinţe, fie înainte de
consacrare, fie după aceea.
SECERĂM CEEA CE AM SEMĂNAT
Când devenim Creaţie Nouă în Cristos, înţelegem că toate
afacerile creaţiei vechi sunt rezolvate legal în faţa Legii lui Dumnezeu.
Oricine vine în Cristos, în conturile lui Dumnezeu devine mort ca fiinţă umană.
Dar, dacă în viaţa sa trecută a încălcat legile fiinţei sale printr-o viaţă
nepotrivită, prin comiterea de păcate care i-au afectat sănătatea, seminţele
acestor păcate vor fi încă în corpul său, şi s-ar putea ca el să fie obligat
toată viaţa să sufere rezultatele acestui rău făcut în trecut. Sau dacă într-un
moment de patimă, ori sub influenţa băuturii, de exemplu, înainte de a deveni
creştin a comis o crimă, el poate avea de suferit până la sfârşitul vieţii din
această cauză. Dar aceasta n-ar însemna că păcatele respective nu i-au fost
acoperite de meritul lui Cristos. Ar fi o răsplată naturală pentru facerea
răului, pentru încălcarea legii divine şi poate a legii umane. Păcatele lui ar
fi ca urmare a slăbiciunilor adamice, şi nu pur voite; iar când îşi dă Domnului
inima, ele nu mai sunt păstrate în memorie împotriva lui.
Prin urmare, gândul nostru ar fi că înainte de consacrare nu
există la un creştin păcate pentru care să fie făcut răspunzător după consacrare,
deşi slăbiciunile sau incapacităţile care rezultă din păcatele dinainte pot
rămâne cu el atâta vreme cât este în trup, şi el — sau ea — poate avea de luptat
întotdeauna cu aceste slăbiciuni sau cu urmările lor. „După cum seamănă omul,
aşa va şi secera”, este o Lege universală a lui Dumnezeu, care operează în
fiinţa noastră chiar dacă prin jertfa de răscumpărare a lui Cristos cineva poate
fi primit în familia lui Dumnezeu şi iertat. Dacă n-ar fi fost răscumpărarea
prin Isus, toate aceste păcate ar fi însemnat moarte veşnică. Nimeni nu se poate
complace în păcat fără ca acesta să se imprime în minte şi corp şi fără ca Noua
Creaţie să aibă cu atât mai mult de luptat. Dar acesta va avea compătimirea
Domnului şi aplicarea constantă a meritului Mântuitorului ca acoperire pentru
păcatele şi incapacităţile cu care se luptă. El are Tronul Harului la care poate
merge zilnic pentru curăţare prin sângele preţios, şi la care poate merge în
orice timp de nevoie.
Faptul că păcatele în care cineva se complace îşi vor avea
efectele în minte şi trup, care ar putea lua ani pentru a le stârpi, ar trebui
să determine chiar şi pe cei neconsacraţi Domnului să trăiască o viaţă curată,
pură, să caute pe cât posibil să fie în armonie cu legile fiinţei lor. Dacă
toată lumea şi-ar putea da seama de importanţa acestui lucru şi ar face în
consecinţă, ar fi mult avantajaţi în vârsta care urmează acesteia, când întreaga
lume va fi în încercare de viaţă sau moarte eternă.
