SĂ NE ÎNDREPTĂM IUBIREA SPRE CELE DE SUS
„Gândiţi-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ.”
Coloseni 3:2.
1 iunie 1916 (pag.163-165)
În alcătuirea naturală a umanităţii există o anumită tendinţă
pe care cu toţii o recunoaştem ca fiind un fel de pângărire mintală, chiar dacă
noi nu putem filosofa asupra ei sau n-o putem explica. Aşa că, desigur, deoarece
suntem bărbaţi şi femei, noi avem anumite impulsuri afective, anumite puteri
care se îndreaptă spre alte creaturi, spre alte lucruri; şi este foarte
important ca noi să vedem spre ce tind ele; altfel ele vor duce spre idolatrie.
Întocmai cum cârceii viţei se agaţă de orice apucă, tot aşa afecţiunea noastră
se îndreaptă spre diferite obiective pământeşti; şi ea trebuie să fie curăţată
şi dirijată, întocmai ca o viţă. Dacă doreşti ca viţa să crească într-un anumit
fel, o întorci în direcţia potrivită, o legi dacă este nevoie şi ai grijă de
cârcei să se agaţe de sprijinul cuvenit.
DIFERITELE OBIECTIVE LUMEŞTI ALE AFECŢIUNII
Aşa este la fiecare dintre noi. Afecţiunea este cuvenită,
este bună; dar ea are nevoie de îndrumare, dirijare. Dacă n-am avea iubire, nu
L-am putea iubi pe Dumnezeu. Trebuie s-o avem pentru un bun echilibru al
caracterului. Fără ea n-am putea sta împreună. Nevoia dirijării ei corecte se
vede de exemplu în cazul unei doamne care şi-a îndreptat afecţiunea asupra unui
căţel, acordându-i mult timp, grijă, hrană aleasă etc. Unii dintre cei bogaţi
îşi îndreaptă afecţiunea spre pudeli, buldogi, prepelicari sau pisici Angora.
Unii ţin ca favoriţi ((195)) canari, iepuri, şoareci albi etc. Ei
cheltuie cu aceşti favoriţi mult timp valoros, preocupare şi grijă care ar fi
mult mai bine să se cheltuie în alte moduri — adesea tratân-du-i ca şi cum ar fi
copii şi revărsând asupra lor tot atâta afecţiune ca şi cum ar fi oameni. Unii
procedează astfel cu florile.
Deşi noi credem că trebuie să fim foarte blânzi cu animalele
şi deşi admirăm mult florile, totuşi susţinem că noi, ca şi popor al Domnului,
nu trebuie să le tratăm pe acestea ca şi cum ar fi fiinţe umane, nici să ne
îndreptăm afecţiunea spre ele în dauna noastră şi neglijând lucruri mult mai
importante. Există mulţi copii de care să ne îngrijim; şi să nu punem florile,
câinii şi jucăriile în locul lor. Deşi este foarte bine să ne gândim ce bun este
Tatăl ceresc pentru că ne-a dat toate aceste lucruri pentru plăcerea noastră,
totuşi să fim atenţi să nu ne fixăm afecţiunea pe ele şi să le dăm un loc prea
mare în inima noastră. Acolo unde oamenii fac acest lucru, ceva valoros s-a
pierdut în viaţa lor. Dacă sunt oameni adulţi, poate era mai bine să fi avut
copii decât să-şi fixeze iubirea asupra câinilor şi pisicilor, şi să piardă timp
valoros cu ei.
Privind printre oamenii din lume, vedem că unii sunt mai
echilibraţi decât alţii. Noi compătimim pe oamenii din lume, pentru că cei mai
mulţi dintre ei nu-L cunosc pe Domnul. Ei nu sunt creştini. Foarte mulţi dintre
ei au o viaţă săracă, slabă, cu puţine lucruri care să le umple inima şi să le
lumineze şi lărgească orizontul mintal. Mulţi dintre cei care petrec puţin timp
cu animalele sau nu petrec deloc, îşi fixează afecţiunea şi gândurile asupra
unei case. Este pentru ei o mare plăcere să spună, „Am o casă bună”. Această
dorinţă după o casă este o dorinţă naturală a fiinţei noastre. Frenologii numesc
această trăsătură naturală, plăcere de a avea un cămin. Dar noi nu trebuie nici
chiar aici să permitem să ni se centreze afecţiunea. Ca şi copii ai lui Dumnezeu
noi trebuie să avem aspiraţii mult mai înalte decât are lumea.
Mulţi îşi fixează inima pe acumularea unui cont cât mai mare
în bancă. Am cunoscut oameni a căror minte era atât de neechilibrată încât ar fi
făcut aproape orice pentru a-şi asigura un cont bun în bancă. Şi când au
realizat aceasta, totuşi au fost nesatisfăcuţi. Ei au continuat să alerge după
mai mult, recurgând adesea la metode foarte îndoielnice şi lipsite de onestie
pentru a-şi atinge scopul. Asemenea oameni sunt dereglaţi mintal şi moral. Însă
nu trebuie să uităm că toată familia umană în starea ei căzută este mai mult sau
mai puţin dereglată. Numai o metodă de tratament radicală poate îndepărta
dificultatea. Numai Domnul poate trata boala care afectează întreaga rasă umană.
AFECŢIUNEA LEGITIMĂ ESTE SUPUSĂ PERVERTIRII
Există o afecţiune de un grad mai înalt decât cele pe care
le-am numit, care de asemenea este primejdioasă dacă nu este dirijată şi condusă
cum se cuvine. Aceasta este afecţiunea bărbatului faţă de femeie, a femeii faţă
de bărbat, sau afecţiunea între prieteni de acelaşi sex etc. Toate acestea sunt
desigur cuvenite, dar noi trebuie să evităm afecţiunea necuvenită şi s-o avem
numai pe cea normală — adică, raţională, cuvenită. Trebuie să ne ferim să nu
mergem la extreme. Dumnezeu ne-a dat în Cuvântul Său liniile de conduită
cuvenită pentru copiii Săi; şi noi le putem cunoaşte numai dacă Îi studiem
îndrumările. Altfel în mod sigur vom apuca o cale greşită. „Nu iubiţi lucrurile
de pe pământ.”
În aranjamentul lui Dumnezeu nici chiar soţii şi soţiile nu
trebuie să-şi fixeze prea mult afecţiunea unii asupra altora. Astfel îndeamnă
Apostolul Pavel: „Timpul s-a scurtat; de aceea cei care au soţii să fie ca şi
cum n-ar avea” (1 Cor. 7:29). Ideea pare să fie că noi nu trebuie să socotim
legăturile noastre pământeşti ca fiind cele mai înalte şi mai bune dintre toate
lucrurile. Este mare lucru să existe sprijin reciproc în încercările şi
dificultăţile vieţii. Noi nu vrem să spunem nimic ce să slăbească această
legătură binecuvântată. Ci ea trebuie ţinută în acord cu cunoştinţa Cuvântului
lui Dumnezeu şi în armonie cu el. Nu trebuie să se permită în nici un mod ca ea
să fie o piedică în alergarea cu succes a competiţiei cereşti. Ea nu trebuie să
devină un nor pământesc ce să ne ascundă faţa şi aprobarea Tatălui.
Prin tendinţa naturală noi am fi înclinaţi cu toţii să mergem
greşit; de acea trebuie să dăm mare atenţie îndemnului de a ne fixa afecţiunea
pe lucrurile de sus. Fiecare să privim în jur cu grijă şi să măturăm în faţa
propriilor uşi. Noi nu suntem aici doar pentru a ne petrece bine timpul. Suntem
aici cu scopul de a învăţa anumite principii, anumite lecţii pe care Domnul vrea
să le învăţăm, aşa încât noi să ne putem modela viaţa mai mult decât oricând în
armonie cu ele, ca să putem vedea toate lucrurile vieţii din punctul lui
Dumnezeu de vedere. Cuvântul lui Dumnezeu nu intră în fiecare detaliu al vieţii;
dar el aşează anumite principii importante care ating fiecare aspect al vieţii
noastre; şi depinde de noi să învăţăm tot mai mult cum să aplicăm acele
principii, să vedem ce trebuie să reprimăm şi ce trebuie să cultivăm etc. Domnul
vrea ca noi să fim copii inteligenţi.
„DUMNEZEU ÎNTÂI”
Cei care vin în armonie cu mintea Domnului au acea
înţelepciune de sus, care întâi este curată, apoi paşnică, uşor de înduplecat,
plină de îndurare şi de roade bune (Iacov 3:17). Fiecare să-şi cerceteze cu
atenţie afacerile vieţii şi să vadă dacă în vreo măsură îşi fixează
afecţiunea pe obiective sau lucruri pământeşti, chiar dacă ele sunt în sine
lucruri drepte şi cuvenite. Cineva nu-şi poate iubi prea mult soţia numai dacă
acesta lasă ca ea să intre în inima lui în locul Domnului. Dacă o iubeşte atât
de mult încât vrea mai degrabă să placă ei decât să placă Domnului, el face un
lucru greşit. Dumnezeu trebuie să fie întâi. Totul trebuie să fie subordonat.
DUMNEZEU ÎNTÂI — voinţa Lui, planul Lui, căile Lui.
Ca soţi şi soţii, rude şi prieteni, există un anumit fel de
iubire care este în armonie deplină cu iubirea cerească, ((196)) voinţa
Tatălui; şi există altă afecţiune sau grad de afecţiune care nu este în acord cu
ea. Să fim atenţi la cea din urmă. Toţi suntem imperfecţi şi avem tendinţe prin
care putem fi duşi în rătăcire. Marele nostru adversar umblă căutând pe cine să
înghită. Dacă ar putea, ar fi bucuros să ne înghită. Cu cât cineva este mai bun
creştin, cu atât i-ar plăcea mai mult adversarului să pună stăpânire pe el.
A fi copil al lui Dumnezeu nu înseamnă a fi liber de
tendinţele pământeşti. Apostolul Pavel arată că există o luptă continuă a Noii
Creaţii împotriva celei vechi (Gal. 5:17). Pentru impuslurile, tendinţele şi
aspiraţiile cereşti trebuie luptat; ele trebuie cultivate atent şi continuu.
Afecţiunea noastră trebuie nu numai ruptă de suporturile pământeşti, de care ea
se agaţă în mod natural, ci şi dirijată în sus, şi ţinută acolo prin frânghiile
iubirii şi devotamentului faţă de Dumnezeu. Să n-o lăsăm să graviteze iarăşi
spre pământ. Există multe lucruri atrăgătoare, frumoase pe acest pământ; dar noi
nu trebuie să ne fixăm inima pe ele. Noi le putem vedea şi admira; dar noi
trebuie să mergem drept pe calea îngustă. Inima noastră are doar o anumită
lărgime; şi dacă noi o umplem cu flori, animale preferate, ambiţii sau afecţiuni
pământeşti, cum mai poate fi loc pentru lucrurile infinit mai importante şi mai
frumoase?
ROADE, NU AŞCHII, TREBUIE SĂ UMPLE COŞUL MINŢII NOASTRE
Cu toţii ne amintim de cunoscuta poveste a băiatului căruia
îi plăcea să citească romane şi al cărui tată a dorit să-i imprime în minte o
lecţie valoroasă. Într-o zi tatăl i-a spus fiului său: „Ioane, goleşte coşul
acela cu mere din colţ, apoi du-te şi umple-l cu aşchii”. Băiatul l-a golit şi a
adus coşul plin cu aşchii. „Acuma”, a spus tatăl, „pune şi merele toate în coş.”
Băiatul surprins a spus: „Tată, nu pot pune merele dacă sunt acolo aşchiile.”
„Nu poţi”, a spus tatăl, „şi mintea ta este exact ca şi acel coş. În ea poate
intra numai atâta; şi dacă o umpli cu aşchii, nu va mai fi loc pentru alte
lucruri mai bune”.
Acesta a fost un tată înţelept; el i-a dat fiului său o
sugestie bună. Voi şi cu mine, ca şi Creaţii Noi în Isus Cristos, trebuie să ne
umplem mintea cu lucrurile glorioase cereşti — speranţele cereşti, ambiţiile
cereşti, afecţiunea cerească. Toate aceste lucruri pământeşti sunt prin
comparaţie doar ca aşchiile. Mintea şi inima umplute cu aşchii nu mai pot
conţine roadele spiritului. Dacă ne umplem coşurile cu iubirile şi bucuriile
cereşti, cu comorile spirituale, vom avea ceva ce întrece orice iubire şi
bucurie pământească.
Fiţi atenţi la iubirea pământească, înşelătoare; pentru că ea
va fi o piedică pentru iubirea cerească. Acestea două nu trebuie să fie
confundate şi amestecate. Iubirea naturală neegoistă, care este un element al
naturii umane perfecte, nu se va interfera cu interesele noastre spirituale dacă
va fi ţinută în supunere faţă de cea cerească. Una nu o va încălca sau distruge
pe cealaltă. Trebuie să existe o iubire naturală faţă de soţ, soţie, copii,
părinţi, şi Domnul vrea ca aceasta să continue; dar El vrea ca ea să fie în
supunere deplină faţă de cele cereşti. Şi aici Dumnezeu trebuie să fie primul.
FIXAREA AFECŢIUNII NOASTRE SUS ESTE O LUCRARE TREPTATĂ
În textul nostru Apostolul se adresează creştinilor, clasei
care zi de zi îşi dirijează afecţiunea spre cer. Această chestiune a fixării
afecţiunii pe lucrurile cereşti este totuşi ceva ce trebuie repetat, în care
trebuie perseverat; căci afecţiunea este înclinată a aluneca. Noi n-avem decât
vechea minte cu care să gândim, iar această minte are tendinţe spre carne. De
aceea se ridică necesitatea unei fixări repetate şi continue a afecţiunii pe
lucrurile de sus, până când ea ajunge să fie sigur legată, fixată, stabilită
acolo. Cerul va fi casa noastră eternă, nu pământul, nu condiţiile noastre
trupeşti. Toate făgăduinţele scumpe se centrează sus. Cristos Regele nostru
preaiubit este acolo. Noi suntem în pregătire pentru a intra curând tocmai în
cer, starea de dincolo de văl. Gloriile Sfintei Sfintelor sunt acum ale noastre
prin credinţă; şi ele vor fi curând ale noastre în realitate dacă noi ne
menţinem şi continuăm credincioşi legământului nostru cu Dumnezeu.
Domnul ne-a dat prin făgăduinţele Sale o pregustare a
lucrurilor bune viitoare. Noi avem „arvuna spiritului”. Este ca şi cum ai plăti
o sută de dolari pentru a-ţi asigura cumpărarea unei case. Restul plăţii rămâne
să se facă iar cumpărătorul nu-şi ia proprietatea până când plăteşte. Însă
garanţia în bani ţine locul pentru el până când plăteşte tot. Dându-ne spiritul
Său sfânt, Dumnezeu face obligatoriu contractul în care am intrat cu El.
Dându-ne înainte această plată Domnul spune: „Acum dovedeşte-Mi cât de
credincios îţi vei face partea de legământ în care ai intrat. Tu îţi vei ţine
partea ta, iar Eu Mi-o voi ţine pe a Mea”. „Cel care ne-a chemat este credincios
şi va face lucrul acesta.” Singura întrebare este dacă noi ne vom face cu
credincioşie partea noastră; pentru că Dumnezeu sigur Şi-o va face pe a Sa.
PREGĂTIREA ATENTĂ A HAINELOR DE MIREASĂ
Când chibzuim la lucrurile pământeşti, vedem că ele nu sunt
vrednice de a fi comparate cu cele cereşti. Există însă pericolul de a cheltui
timp consacrat pe lucruri de mai mică valoare chiar şi decât florile etc. Cât
timp credeţi că ar trebui să cheltuiţi pentru citirea ziarelor? Cât de mult vă
permite aceasta să vă fixaţi afecţiunea pe lucrurile de sus? Fiecare dintre noi
este responsabil în faţa Domnului de modul în care-şi foloseşte fiecare moment
din timpul său — timpul lui Dumnezeu. Noi nu condamnăm aici citirea ştirilor
mondiale importante care au legătură cu împlinirea profeţiilor Scripturii. Nu
este greşit ca noi să ne ţinem la curent cu evoluţia marelui război, de exemplu,
în măsura în care acesta este legat de Împărăţia care este în curs de venire.
Dar nu trebuie să citim mult pentru a afla ce este necesar.
Fără îndoială, dacă acum Isus ar fi aici în trup, ar fi
interesat să remarce felul în care condiţiile din lume îndeplinesc mărturia
Scripturilor. El ne-a spus să veghem la aceste îndepliniri şi să ne ridicăm
capetele când le vedem întâmplându-se. Dar cum ne putem ridica sus capetele dacă
nu le vedem întâmplându-se? Şi cum le ((197)) putem vedea dacă nu citim
ceea ce ne va da informaţia necesară? Dar noi nu trebuie să citim doar pentru
trecerea timpului, şi nici să citim ceea ce este nefolositor pentru noi ca şi
Creaţii Noi.
Aşa deci, dragi fraţi şi surori, vedem cursul pe care trebuie
să-l urmăm. Noi vom fi mireasa marelui Fiu al lui Iehova. De aceea noi trebuie
să fim foarte harnici în a pregăti totul pentru căsătoria care se apropie. Când
ne gândim la pregătirile pe care o mireasă pământească le face pentru nunta ei,
avem o bună ilustraţie a cât de important este pentru noi să ne pregătim toate
hainele, haina fără pată, toată broderia completată dinainte. Voi şi cu mine
suntem privilegiaţi de a avea cea mai importantă parte în cea mai mare, cea mai
grandioasă nuntă ţinută vreodată. De aceea trebuie să fim gata. Noi care am fost
prin natură copii ai mâniei ca şi alţii, acum suntem privilegiaţi să fim
curăţaţi de toată murdăria prin sângele preţios al lui Cristos. De asemenea
trebuie să ne spălăm zilnic de toată murdăria cărnii şi spiritului şi să fim
potriviţi a deveni Mireasa Regelui nostru ceresc.
Această pregătire înseamnă o muncă continuă atâta vreme cât
suntem în corpul acesta muritor. Marele program al lui Dumnezeu a fost astfel
aranjat încât să demonstreze cine va fi potrivit să constituie Mireasa Fiului
Său. Această decizie în cazul nostru va depinde de străduinţa cu care ne
pregătim. Dacă ne ocupăm cum se cuvine de această lucrare atât de importantă,
noi nu vom avea timp de irosit. Vom avea puţin timp pentru orice altceva în
afară de acest singur lucru. Însă pregătirea noastră corectă înseamnă a ajuta şi
pe alţii când avem ocazie, în special pe fraţii care merg cu noi pe aceeaşi cale
cerească. Noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Aceasta este o parte
importantă a pregătirii noastre. Noi trebuie să ne zidim pe noi şi pe fraţi în
cea mai sfântă credinţă.
Sperăm deci, dragi fraţi, că ne pregătim pentru nunta
Mielului, pentru căsătoria noastră cu Mielul. Ceea ce facem sau nu facem astăzi
poate avea legătură cu pregătirea nostră finală. Temelia pentru tot ce este
legat de acestă chestiune este mintea noastră. Domnul ştie că noi avem corpuri
imperfecte. Aşa că încercarea nu va fi cu privire la perfecţiunea corpului
nostru, ci la perfecţiunea inimii noastre. Dacă inima nostră este perfectă în
faţa lui Dumnezeu, noi ne vom aduce cuvintele, acţiunile şi gândurile în armonie
cu Legea Iubirii, în măsura capacităţii noastre. Dacă vom căuta astfel să ne
păstrăm inimile loiale, vom deveni tot mai mult o copie a dragului Fiu al
lui Dumnezeu, Mirele nostru ceresc; şi noi vom intra la timpul cuvenit cu nespus
de mare bucurie în „casa noastră veşnică din cer, făcută nu de mâini omeneşti”.
Atunci Domnul nostru ne va prezenta înaintea Tatălui — „mireasa împodobită
pentru Mirele ei”; ne va prezenta cu bucurie nespusă, FĂRĂ PATĂ.
O, binecuvântat gând! Putem noi fi fără pată? Dacă vom
ajunge în Împărăţie, dragi fraţi, vom fi într-adevăr fără pată! Între timp,
caracterul nostru trebuie să fie aici fără pată. Dumnezeu nu ne învinuieşte
pentru lucruri pe care nu le putem face, ci numai pentru acelea pe care le
putem; şi El a făcut un aranjament prin care dacă noi am făcut greşeli putem
merge la Fântâna de curăţare. Dacă ne străduim să facem cât putem mai bine şi
dacă mergem zilnic, sau mai des dacă este necesar, la Tronul Harului pentru
iertare şi curăţare, noi vom fi fără pată în ochii Tatălui; iar la timpul Său
cuvenit El ne va da corpuri perfecte ca şi al Domnului nostru. Atunci vom fi
perfecţi în sensul absolut.
Atâta vreme cât suntem în corpuri imperfecte avem nevoie de
tronul harului ceresc. Avem nevoie de milă şi ajutor de la Domnul în fiecare zi.
Dacă suntem credincioşi în inimă, greşelile noastre ne vor ajuta să fim mai
veghetori, mai hotărâţi decât înainte. Domnul aranjează providenţele astfel
încât să ne înveţe lecţiile necesare. Pe măsură ce creştem în asemănarea divină,
vom ajunge să iubim tot mai mult cum iubeşte Dumnezeu şi Cristos — să iubim
caracterul, să iubim principiile dreptăţii. Noi n-am văzut niciodată pe Dumnezeu
sau pe Cristos cu ochii fizici, totuşi noi Îi iubim mai presus de orice (1 Petru
1:8). Noi n-am văzut niciodată pe Apostolul Pavel sau pe Apostolul Ioan, totuşi
noi îi iubim; căci ştim că ei au un caracter vrednic de iubit, vrednic de
admirat. Noi iubim personalitatea care străluceşte din scrierile lor, frumuseţea
spiritului lor. Noi îl iubim pe Sf. Pavel pentru că el a socotit toate lucrurile
ca pierdere şi gunoi ca să poată câştiga pe Cristos şi să poată fi găsit în El.
Noi trebuie să iubim orice este bun, nobil şi vrednic, şi aceasta în proporţia
în care este aşa.
Ce iubim noi unul la altul? Iubim noi forma capului, simetria
trăsăturilor, croiala sau stilul hainelor? O, nu! Noi ne iubim unul pe altul în
măsura în care vedem asemănarea Învăţătorului în noi. Dacă unul este mai mult
asemenea lui Isus, noi îl iubim pe acesta cu atât mai mult. Aceasta este iubire
cerească, spirituală. Acesta este felul de iubire pe care noi trebuie să-l
cultivăm zi de zi. Toate celelalte feluri de afecţiune trebuie să fie cu totul
secundare. Fie ca iubirea şi stima noastră să fie pentru lucrurile mult
apreciate în ochii lui Dumnezeu; fie ca acestea să fie mai frumoase pentru noi
decât toate celelalte, ca să putem deveni ca şi Tatăl nostru din ceruri.
