RĂSCUMPĂRAREA ŞI JERTFA PENTRU PĂCAT
W. T. 15 martie 1916 (pag. 87-90)
În ciuda tuturor celor scrise de noi asupra acestor subiecte
despre Răscumpărare şi Jertfa pentru Păcat, în Studii în Scripturi, în Turnurile
de Veghere şi în Umbrele Tabernacolului, s-ar părea că unii dintre iubiţii
noştri cititori nu sunt încă în clar în ceea ce priveşte aceste lucruri. Unii
chiar se încurcă pe sine şi pe alţii făcând aluzia că „fratele Russell şi-a
schimbat vederile — sau că Studiile în Scripturi se contrazic cu Turnurile de
Veghere”. Acestea sunt greşeli dăunătoare. Dacă vederile noastre s-ar schimba,
am declara schimbarea în termeni siguri. De aceea, noi facem un efort reînnoit
de a clarifica ceea ce credem noi că este interpretarea corectă a acestor
subiecte.
„Preţul de Răscumpărare este legat de lucrul valoros în sine;
anume, sângele sau moartea lui Cristos — un preţ de răscumpărare suficient
pentru plătirea pedepsei unui membru al familiei umane sau a tuturor membrilor
ei, după cum acesta ar fi aplicat.” Z 1909, pag. 309. (Turnul de Veghere al
Sionului — n.t.)
Răscumpărarea priveşte recuperarea omului din păcat şi moarte
ca o cumpărare — o achitare a preţului. La baza acestei idei stă Legea divină,
„ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viaţa unui om pentru viaţa unui om”
(Deuter. 19:21). Adam împreună cu întreaga sa rasă, de mii de milioane, se află
în mare necaz prin păcat şi prin pedeapsa lui. Dumnezeu S-a îngrijit de o
recuperare printr-un proces de Răscumpărare — câştigându-i înapoi din starea lor
căzută.
Primul nostru gând în mod natural ar fi că, a răscumpăra, sau
a câştiga înapoi dreptul omenirii la viaţă ar însemna că fiecare membru al rasei
lui Adam trebuie să fie cumpărat prin viaţa altei persoane, sfinte, nevinovate,
necondamnate. Dar privind adânc în planul lui Dumnezeu găsim că numai un om a
fost judecat în faţa Curţii divine — anume, Tatăl Adam; că numai Adam a fost
condamnat la moarte; şi că toţi copiii lui merg în moarte, nu datorită
încercării şi morţii lor individuale, ci pur şi simplu datorită faptului că Adam
n-a reuşit să-şi menţină ((264)) perfecţiunea, n-a fost în stare să le
dea copiilor săi mai multă viaţă sau mai multe drepturi decât a avut el. Şi
astfel a fost de-a lungul întregii perioade de şase mii de ani de la condamnarea
Tatălui Adam şi până acum.
Aici vedem un minunat aspect practic legat de planul divin.
Dumnezeu a permis ca numai un membru al rasei să fie încercat şi condamnat la
moarte; căci scopul Său de la început a fost ca jertfirea unei vieţi să
răscumpere întreaga rasă umană. Printr-un om a venit tot necazul; prin
alt Om va fi rectificat tot necazul. Apostolul arată acest lucru spunând,
„Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi
după cum în Adam toţi mor, tot aşa în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar
fiecare la rândul lui”. 1 Corinteni 15:21-23.
Astfel noi vedem valoarea morţii lui Isus — că n-a fost numai
pentru Adam, ci a inclus pe toţi urmaşii lui. De asemenea vedem cât de
necesar era ca El să fie „sfânt, nevinovat, nepătat şi deosebit de păcătoşi”;
altfel El, ca şi restul rasei, ar fi fost sub condamnarea divină la moarte.
Fiindcă toată rasa lui Adam era implicată în păcat şi în pedeapsa lui, a fost
necesar să se găsească unul din afară ca să fie Răscumpărătorul lumii;
iar acela din afară, fie că era înger, fie heruvim, fie Însuşi marele Mihail,
Logosul, trebuia să schimbe natura spirituală cu natura umană pentru a fi un
preţ corespunzător — o Răscumpărare pentru primul om.
Nu un Dumnezeu a păcătuit; prin urmare moartea unui Dumnezeu
nu putea răscumpăra. Nu un heruvim a păcătuit; prin urmare moartea unui heruvim
nu putea răscumpăra. Un om a păcătuit, şi răscumpărarea pentru el trebuia să fie
dată prin moartea unui om. Pentru această cauză marele Logos, îndeplinind
Planul divin pentru răscumpărarea omului, a lăsat gloria pe care o avea la Tatăl
înainte de a fi lumea, S-a smerit pe Sine şi a devenit om, a fost „făcut
pentru puţin timp mai prejos decât îngerii, a fost încununat cu slavă şi cu
cinste (perfecţiunea naturii umane), din pricina morţii pe care a suferit-o,
pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi”. Evrei 2:9.
PREŢUL DE RĂSCUMPĂRARE ŞI LUCRAREA DE RĂSCUMPĂRARE
Dacă am stabilit clar ce este o răscumpărare, şi că Isus a
fost Singurul potrivit să fie răscumpărare pentru Tatăl Adam, punctul nostru
următor este să arătăm din Biblie că El S-a dat pe Sine ca Răscumpărare. Avem
cuvintele lui Isus Însuşi asupra acestui subiect (Matei 20:28); şi de asemenea
mărturia Sf. Pavel, „Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de
Răscumpărare pentru toţi, mărturie care să fie dată la timpul cuvenit” (1
Tim.2:5, 6). Aceasta dovedeşte că darea preţului suficient pentru a-l răscumpăra
pe Adam şi toată rasa lui a fost îndeplinită prin moartea lui Isus pe Calvar.
Dar lucrarea de răscumpărare a lui Adam şi a rasei lui este
cu mult mai mult decât numai darea preţului de Răscumpărare. Gândul legat de
cuvântul Răscumpărare merge dincolo de darea şi însuşirea preţului. El include
recuperarea lui Adam şi a rasei lui de sub puterea păcatului şi
morţii. Evident, această lucrare n-a fost încă îndeplinită; de fapt, ea a
fost abia începută. Singura întrebuinţare a Răscumpărării, a meritului, a fost
până acum acordarea lui Bisericii, şi aceasta numai prin credinţă. Biserica nu
este încă glorificată ca întreg — nu este încă eliberată complet de sub puterea
păcatului şi morţii. Evident, deci, se va cere întrega mie de ani a Împărăţiei
lui Mesia pentru a răscumpăra, a elibera, a pune în libertate de sub puterea
păcatului şi morţii pe Adam şi pe toţi copiii lui. Prin urmare, lucrarea de
răscumpărare, care a început cu mai bine de 18 secole în urmă, urmează încă să
fie îndeplinită.
Cu preţul de Răscumpărare nu este nici o dificultate;
deoarece acel preţ este în mâinile Dreptăţii de aproape nouăsprezece secole. Dar
acesta n-a fost aplicat pentru lume şi numai acordat Bisericii care a fost
chemată din lume în timpul acestei Vârste Evanghelice. Completarea acestei
lucrări de Răscumpărare va include şi ceea ce spune Biblia când zice, „Îi voi
răscumpăra din puterea mormântului” (Osea 13:14). Lucrarea
Răscumpărătoare nu va fi pe deplin realizată nici când ultimul membru al rasei
va fi fost eliberat de sub puterea mormântului; căci va fi încă de făcut o mare
lucrare de înviere — o ridicare din imperfecţiunea mintală, morală şi fizică, la
chipul şi asemănarea deplină cu Dumnezeu, pierdute prin neascultarea lui Adam şi
răscumpărate prin sângele preţios la Calvar.
JERTFA PENTRU PĂCAT ESTE DIFERITĂ
Cu gândul Răscumpărării în minte, investigăm acum subiectul
Jertfei pentru Păcat, aducându-ne aminte să ţinem cele două subiecte separate şi
distincte. „Jertfa pentru Păcat arată maniera în care se poate aplica sau este
eficient preţul de Răscumpărare, pentru anularea păcatelor lumii întregi” (Z
1909, pag. 309). Jertfa pentru Păcat nu cere atât de mult timp pentru realizarea
ei, cum cere Răscumpărarea. Noi am văzut deja că lucrarea Răscumpărării este în
progres de aproape nouăsprezece secole, şi va fi în progres aproape zece secole
în viitor, sau în total 29 secole. Însă Jertfa pentru Păcat va fi toată
completată înainte de a începe Domnia glorioasă a lui Cristos, Biserica Sa fiind
atunci cu El în glorie.
Jertfa pentru Păcat din Ziua de Ispăşire a lui Israel ne
arată acelaşi sacrificiu al lui Isus care constituie preţul de Răscumpărare, dar
este o ilustraţie diferită; căci arată cum alocă Dumnezeu meritul lui Cristos
pentru păcatele omeneşti. Această chestiune a fost ilustrată în acel aspect al
Legii care prevedea Ziua Ispăşirii. Trăsătura principală a acestei zile era
jertfele pentru păcat. Erau două jertfe. Prima era viţelul de jertfă pentru
păcat, care era dat de preot însuşi, al cărui sânge era aplicat pentru familia
şi seminţia preotului. Aceasta vedem că reprezintă moartea lui Isus, şi
acordarea primară a meritului Său pentru Biserica întâilor-născuţi.
Această Biserică este compusă din două clase. Prima este
clasa preoţească, clasă care, asemenea Marelui Preot, sunt în mod special
devotaţi lui Dumnezeu şi serviciului Său, care-şi „aduc trupurile ca jertfe vii,
sfinte ((265)) şi plăcute lui Dumnezeu, slujirea lor înţeleaptă” (Romani
12:1). În tip aceştia au fost ilustraţi prin fiii lui Aaron şi prin corpul lui
Aaron, el fiind capul. Astfel Apostolul vorbeşte despre Cristos că este capul
Bisericii, care este corpul Său, noi fiind „fiecare în parte mădularele lui
Cristos”. 1 Corinteni 12:27.
A doua este cealaltă clasă din Biserică, clasă care, deşi
face acelaşi Legământ de Jertfă, nu continuă în a-şi da viaţa în serviciul
Domnului. Ei nu merg înapoi la păcat şi la moarte, dar nici nu merg înainte spre
stadiul de jertfire; ca atare ei constituie o clasă secundară, servi ai primei
clase. Aceştia au fost tipificaţi prin leviţi, care erau servii preoţilor.
Aceştia nu vor fi pe tron cu Preoţii jertfitori, Preoţimea Împărătească, ci vor
servi pe Dumnezeu în templul Său. Ei nu vor avea coroana gloriei, dar în cele
din urmă li se vor da ramurile de finic ale victoriei. Şi toţi aceia care nu vor
fi găsiţi vrednici de un loc într-una din aceste clase vor muri în moartea a
doua.
În această ilustraţie Domnul ne arată o acordare specială a
meritului lui Isus doar pentru păcatele poporului Său consacrat; şi aceştia,
îndreptăţiţi prin meritul lui Isus, sunt astfel apţi prin meritul Lui de a fi
părtaşi cu El la funcţiile Sale preoţeşti glorioase.
A DOUA JERTFĂ PENTRU PĂCAT
A doua Jertfă pentru Păcat din Ziua de Ispăşire tipică era
numită Ţapul Domnului. Aceasta nu era dată de marele preot tipic, cum era dat
viţelul, ci era luat de la popor. De fapt doi ţapi erau luaţi în acelaşi timp,
reprezentând cele două clase ale Bisericii. Clasa jertfitoare sau preoţească era
reprezentată prin ţapul Domnului. Cei mai puţin zeloşi din Biserică, leviţii
antitipici, erau reprezentaţi în al doilea ţap — Ţapul de Trimis. Clasa Ţapului
Domnului, subpreoţimea, constituie a doua jertfă pentru păcat.
Relatarea spune că Ţapul Domnului era jertfit şi se proceda
cu el exact în acelaşi fel ca şi cu viţelul, care-l preceda. Astfel tipul ne
spune că Biserica trebuie să meargă în urmele Domnului ei, de jertfă chiar până
la moarte. Trebuie să ne amintim că sângele viţelului nu era aplicat pentru
păcatele poporului, ci numai pentru păcatele familiei şi seminţiei
marelui preot — tipul Bisericii. Să remarcăm de asemenea că această a doua
Jertfă pentru Păcat, Ţapul Domnului, nu era oferită pentru aceleaşi persoane;
căci ele nu mai aveau nevoie de altă oferire. Ea era oferită de marele preot ca
o a doua parte a jertfei sale iniţiale, şi meritul ei era de aplicat pentru tot
poporul, să facă ispăşire pentru toţi.
În antitip, Marele Preot Isus Şi-a completat jertfa Sa
proprie la Calvar. După patruzeci de zile El S-a înălţat şi a apărut înaintea
Scaunului Îndurării, prezentând meritul Jertfei Sale, nu pentru lume, ci pentru
Biserică. După cum scrie Apostolul, „El S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu
pentru noi”, Biserica — nu pentru lume (Evrei 9:24). Aceasta este în
deplină armonie cu ceea ce tocmai am văzut în tip.
De la Rusalii încoace Domnul nostru acceptă persoanele
consacrate reprezentate prin cei doi ţapi; iar pe acei suficient de zeloşi El îi
acceptă ca membre ale Sale, şi îi oferă ca parte din propria Sa Jertfă. Curând
El va fi sfârşit această lucrare — când ultimul membru al corpului Său va fi
fost găsit credincios până la moarte. Pasul următor în antitip va fi ca Marele
Preot să prezinte iarăşi la Scaunul Îndurării sângele Ţapului antitipic al
Domnului ca propriul Său sânge — altfel spus, jertfa Bisericii Sale ca parte a
propriei Sale jertfe. El aplică această jertfă pentru păcatul întregului popor —
păcatul originar al întregului popor.
În momentul acela, despre care noi credem că este în viitorul
apropiat, Tatăl va preda Fiului tot poporul, păcatele lor fiind pe deplin
iertate în privinţa încălcării originare. De atunci încolo, Împărăţia lui Mesia,
stabilită în putere şi glorie mare, va începe să lucreze cu lumea pentru
salvarea din păcat şi moarte, pentru ridicarea finală la perfecţiune umană a
tuturor celor care vor dori şi se vor supune reglementărilor Împărăţiei Sale.
PEDEAPSA PENTRU PĂCATELE ÎMPOTRIVA LUMINII
Între timp lumea are alte păcate, neincluse în încălcarea
adamică. Jertfele pentru Păcat sunt numai pentru păcatul lui Adam şi pentru
toate slăbiciunile şi imperfecţiunile care decurg din păcatul originar.
Celelalte păcate sunt din acelea care nu sunt atribuite slăbiciunilor omeneşti,
ci reprezintă mai mult sau mai puţin păcatul împotriva cunoştinţei, împotriva
luminii. Păcatul deplin, cu voia, împotriva luminii depline, ar aduce asupra
păcătosului Moartea a Doua. Dar numai puţini au avut lumină deplină, cunoştinţă
deplină, posibilitate deplină; şi ca atare foarte puţini vor fi săvârşit păcat
de moarte.
Totuşi, oriunde a mers lumina Evangheliei, a mers şi o
anumită măsură de cunoştinţă, şi rezultă o anumită măsură de responsabilitate;
şi Dumnezeu dă de înţeles că El ţine un cont foarte exact pentru toate. Fiecare
păcat trebuie să primească o răsplată justă. Pedeapsa păcatului lui Adam a ajuns
în general peste întreaga rasă umană timp de şase mii de ani; dar pedeapsa
trebuie plătită pentru celelalte păcate despre care vorbim, păcate care au fost
mai mult sau mai puţin cu voia, mai mult sau mai puţin împotriva luminii şi
cunoştinţei, şi care n-au fost ispăşite înainte, dar care s-au acumulat de la
Rusalii încoace.
Înainte ca Noua Dispensaţie cu toate binecuvântările ei să
poată fi corect introdusă, conturile cu lumea trebuie să fie complet lichidate.
Lichidarea acestor conturi cu lumea va aduce marele Timp de Strâmtorare cum n-a
mai fost de când sunt popoare — Timp de Strâmtorare despre care noi credem că a
început cu războiul prezent, şi care va progresa până când marea catastrofă a
anarhiei îl va completa în viitorul apropiat. Atunci conturile Dreptăţii fiind
lichidate în marele Timp de Strâmtorare, binecuvântările Împărăţiei lui Mesia
vor începe imediat.
((266))
VALOAREA SUFERINŢELOR ŢAPULUI DE TRIMIS
În orice caz, Dumnezeu este un Contabil foarte exact. După
cum El în mod sigur ţine contul lumii pentru toată neascultarea cu voia, şi în
special pentru toate persecuţiile Bisericii Sale, tot aşa El este dispus şi să
dea lumii credit în cont oriunde este posibil. Acest lucru, credem noi, ne este
sugerat în ilustraţia despre o lucrare care urma Jertfelor pentru Păcat; anume,
punerea anumitor încălcări ale poporului pe capul ţapului de trimis şi
trimiterea ţapului în pustie.
Înţelegând că acest ţap de trimis reprezintă pe unii din
poporul consacrat al Domnului care n-au trăit la înălţimea privilegiilor lor,
noi gândim că aceasta înseamnă intrarea lor într-un Timp de Necaz mare, aşa cum
este reprezentat în Apocalipsa 7:14. Acolo ei sunt reprezentaţi ieşind din
marele necaz, spălându-şi şi albindu-şi hainele în Sângele Mielului. Necazurile
care vin peste clasa Turmei Mari, clasa leviţilor, nu sunt necazuri pentru
păcate voite, ci sunt necazuri pentru nimicirea cărnii, în armonie cu Legământul
în care a intrat această clasă, un Legământ de Jertfă pe care ei nu l-au
împlinit. Suferinţele acestei clase a Turmei Mari, înţelegem noi, merg ca un
credit pentru lume, pentru a lichida contul păcatelor lumii împotriva luminii şi
în special împotriva poporului lui Dumnezeu. Timpul de Strâmtorare va fi în
special împotriva făţarnicilor, dar clasa Turmei Mari îşi va avea partea cu
făţarnicii şi va suporta o anumită parte din pedeapsa cuvenită lumii.
Pentru a vedea clar caracterul păcatelor pentru care lumea
este făcută responsabilă, să ne amintim declaraţia din Apocalips 6:9-11, „Am
văzut sub altar sufletele celor care fuseseră înjunghiaţi din cauza Cuvântului
lui Dumnezeu şi din cauza mărturiei pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare
şi ziceau, Până când Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, nu vei judeca şi
nu vei răzbuna sângele nostru asupra celor ce locuiesc pe pământ? Fiecăruia
dintre ei i s-a dat o haină albă” şi l-i s-a spus să se mai odihnească „încă
puţin”, până când fraţii lor, care de asemenea erau persecutaţi, îşi vor fi
suportat persecuţiile lor.
Aceeaşi idee cu privire la cerinţele divine la sfârşitul
Vârstei Evanghelice ne este specificată de Isus în privinţa evreilor de la
sfârşitul vârstei lor. El a spus că tot sângele neprihănit vărsat pe pământ din
vremea lui Abel până atunci, va fi cerut de la generaţia aceea — pentru a
lichida conturile (Matei 23:34-36). Conturile de până atunci au fost lichidate
în marele timp de necaz cu care s-a sfârşit Vârsta Iudee. Similar, noi aşteptăm
ca toate conturile lumii care au rămas, să fie lichidate în timpul culminării
marelui Necaz — care este tocmai în faţa noastră.
INAUGURAREA NOULUI LEGĂMÂNT
Apostolul, comparând Jertfa pentru Păcat tipică cu cea
antitipică, declară că Isus, nu cu sângele taurilor şi ţapilor, ci cu propriul
Său sânge, îndeplineşte binecuvântările (Evrei 9:11-15). Iarăşi, jertfele
Marelui Preot antitipic sunt numite „jertfe mai bune” — la plural. Aceasta ne
indică spre instituirea aranjamentului Legământului evreiesc, unde Moise a luat
sângele taurilor şi ţapilor şi a inaugurat Legământul Legii, stropind cu sângele
întâi Tablele Legii, şi apoi poporul. Exodul 24:3-8.
Se ridică întrebarea, de ce Moise a folosit sângele taurilor
— plural — şi al ţapilor — plural; de vreme ce în tipul din Levitic 16 a fost
folosit numai sângele unui viţel şi al unui ţap? Răspundem că numai viţelul
antitipic, Omul Isus Cristos singur a murit pentru noi; şi că de fapt este numai
un singur ţap antitipic, o singură Biserică este acceptată de Domnul ca şi
Corpul Său, şi este asociată cu jertfa Sa şi este parte din jertfa Sa. Dar la
inaugurarea Legământului Legii a fost necesar mai mult decât doar un animal din
fiecare fel, datorită mulţimii poporului Israel care trebuia să fie stropit cu
sângele acela. Sângele unui viţel şi al uni ţap n-ar fi fost suficient; de aceea
este expresia, viţeilor şi ţapilor — la plural — şi totuşi nu se spune clar
câţi; căci de fapt a fost un singur viţel şi un singur ţap, repetaţi de câte ori
era necesar pentru a avea sânge suficient pentru stropirea întregului popor.
În antitip, când Noul Legământ al Legii va fi inaugurat prin
Împărăţia lui Mesia, sângele lui Cristos, reprezentat în sângele lui Isus şi a
jertfelor asociate cu a Sa, ale Bisericii, va fi folosit în primul rând la
stropirea sau satisfacerea Legii divine. Aceasta va fi baza predării de către
Tatăl a întregii lumi Împărăţiei lui Mesia. Apoi va progresa lucrarea stropirii
întregului popor cu sângele — lucrarea curăţirii omenirii — dând tuturor
oamenilor beneficiile asigurate de sângele răscumpărător.
ZIUA DE ISPĂŞIRE ANTITIPICĂ
Avem încredere că din cele anterioare cititorii noştri vor
vedea clar deosebirea dintre Răscumpărarea pe care a dat-o Isus, şi
aplicarea ei; şi Jertfele pentru Păcat ale acestei Vârste Evanghelice şi
ce înseamnă ele. Am vrea acum să accentuăm încă un punct; anume, că
Jertfele pentru Păcat erau asociate în tip şi antitip cu Ziua Ispăşirii
pentru păcat. Ziua antitipică de Ispăşire a început cu Domnul nostru Isus şi cu
jertfele Sale. Întreaga Vârstă Evanghelică este o parte a acestei Zile de
Ispăşire. Această zi va fi martora completării întregii ispăşiri pentru păcat,
şi mai mult; deoarece toată Vârsta Milenară va fi parte din Ziua de Ispăşire
antitipică.
Jertfele din Ziua Ispăşirii sunt numai mijloacele pentru
realizarea unui scop. Scopul care trebuie să fie atins este binecuvântarea lumii
şi aducerea ei înapoi în unitate sau armonie cu Dumnezeu. Acea lucrare va cere
întrega Vârstă Milenară. Ea va include învăţarea lumii, restabilirea lumii la
tot ce a fost pierdut în Adam şi a fost răscumpărat la Calvar. Jertfele pentru
Păcat din Ziua Ispăşirii reprezintă doar scopul lui Dumnezeu în folosirea
jertfelor care trebuie să se completeze înainte de a putea intra în acţiune
împăcarea lumii cu Dumnezeu.
Astfel, deci, să sperăm că de acum încolo cu toţii vom vedea
clar că Jertfele pentru Păcat din Ziua Ispăşirii constituie o imagine a
procesului prin care Dumnezeu realizează binecuvântările lumii; în timp ce
Răscumpărarea este cu totul distinctă şi arată doar lucrarea lui Isus şi
efectul ei final asupra întregii omeniri.
