BUNELE MANIERE ÎN CASA LUI DUMNEZEU
„Păzeşte-ţi piciorul când intri în casa lui Dumnezeu şi
apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu
că fac rău.” Ecles. 5:1.
R 5809 1 decembrie 1915 (pag. 360-361)
Înţeleptul nu vorbea desigur despre picioarele literale sau
despre paşii literali, ci dădea nişte sfaturi înţelepte pe care ascultătorii să
şi le însuşească întocmai cum ni le însuşim noi. Ei au înţeles că el voia să
spună că trebuie să fie circumspecţi în viaţa lor zilnică.
„Păzeşte-ţi piciorul.” Remarcă unde mergi. Nu merge la
Casa lui Dumnezeu ca şi cum ai merge la piaţă sau într-un loc de distracţie. Du-te
ca într-un loc unde Dumnezeu Se va întâlni cu poporul Său. Înţeleptul presupune
mai departe ce se va auzi în Casa lui Dumnezeu. Nu fi gata să „aduci jertfa
nebunilor”, zice el. Aceasta pare a se referi la râsete, luare cu uşurinţă a
lucrurilor, discuţii nechibzuite şi glume.
Această Scriptură se poate pune în mod foarte cuvenit la
inimă de către tot poporul lui Dumnezeu în prezent. Reverenţa este foarte
atrăgătoare. Noi am pierdut teama că Dumnezeu ne va arunca în chinul veşnic. Noi
ştim că Tatăl nostru ceresc este mai bun decât că El ar avea astfel de intenţie
rea faţă de vreuna dintre creaturile Sale. Dar noi nu trebuie să mergem la Casa
lui Dumnezeu ca şi cum am merge la piaţă. Mulţi din poporul Domnului nu
apreciază faptul că bunele maniere sunt necesare în orice loc unde Dumnezeu este
adorat.
Rămâne ca noi să ne dăm seama că astăzi Îl avem pe Dumnezeu
în Biserică într-un sens în care n-a fost niciodată în templul tipic. Oriunde se
află o adunare a membrilor Bisericii, Domnul a spus că El va fi acolo. Pietrele
vii care formează Templul lui Dumnezeu trebuie să fie tot atât de respectate ca
şi templele făcute din pietre literale.
Fie că ne adunăm într-o casă particulară, într-o biserică sau
într-o sală de operă, faptul că poporul lui Dumnezeu este acolo face din acea
clădire, oricare ar fie ea, un loc sfânt. De aceea, oricine se apropie de ea
trebuie s-o facă păzindu-şi piciorul. Când ajunge acolo trebuie să aprecieze
locul unde se află şi să fie gata să „audă” — să asculte — nu să fie plin de
veselie zgomotoasă. Toată conversaţia trebuie să fie de felul celei care edifică
— zideşte — pe linie spirituală. Dacă nu putem dicuta pe această linie ar fi mai
bine să ascultăm discursul, să cântăm şi apoi să ne retragem.
Oricare ar fi conversaţia care se duce, să fie cu reverenţă,
nu numai pentru loc, ci şi pentru ocazie. Cei prezenţi să nu se întoarcă în jur
şi să spună, „Iată că vine fratele cutare, sora cutare. Îi vom auzi cântând”.
Asemenea conduită este foarte nepotrivită.
Nu cunoaştem o lecţie mai necesară pentru poporul Domnului
decât aceea a reverenţei. Domnul nu va chema pe nici unul lipsit
de reverenţă, şi El vrea ca această calitate să se întărească. Dar când
frica este izgonită, există tendinţa spre mai puţină reverenţă. În
această privinţă trebuie să avem grijă specială când mergem la Casa lui Dumnezeu
sau în orice loc unde urmează să se ţină serviciu divin.
RESPECTAREA DREPTURILOR ALTORA
Nu numai că trebuie să ne păzim piciorul când mergem
la Casa lui Dumnezeu, ci trebuie să fim atenţi ((359)) şi la ce luăm cu
noi. Să căutăm să mergem acolo curaţi, să nu ducem paraziţi în haine; să nu
mirosim neplăcut. Să căutăm de asemenea să nu ducem cu noi copii care nu-s
educaţi cum se cuvine. Astfel nu vom fi în pericol de a deranja pe alţii.
Ar putea fi ocazii când copiii să fie lăsaţi acasă. Când
acest lucru este imposibil, ar fi mai bine ca părinţii să vină cu rândul la
adunare. Nimeni n-are dreptul să ia copiii la adunare dacă prezenţa lor ar fi
dăunătoare interesului spiritual al altora. Noi credem însă că se poate găsi o
cale prin care copilul să fie lăsat acasă până la o vârstă la care să nu
deranjeze adunarea. Majoritatea părinţilor se obişnuiesc atât de mult cu felul
copiilor lor încât nu-şi dau seama că-i deranjează pe alţii — în timp ce
probabil fiecare mişcare a copilului deranjează. Ceilalţi au propriile lor
încercări care să le încerce răbdarea fără să mai aibă şi altele din partea
noastră.
PUNCTUALITATEA UN SEMN AL CARACTERULUI
S-ar părea că unii trebuie să-şi vegheze nu numai picioarele,
ci şi ceasurile. A veni la adunare târziu nu este în armonie cu
principiile dreptăţii şi iubirii. Toţi cei care frecventează ar trebui, în
dreptate faţă de alţii, să caute să ajungă la timp. Ei ar trebui să-şi aranjeze
afacerile astfel încât să poată fi la adunare prompt la ora stabilită.
Fără îndoială că Domnul ar privi eforturile noastre de a fi
punctuali şi de a nu deranja pe alţii ca semne ale dezvoltării caracterului
creştin, care ar avea aprobarea Sa şi care ar ajuta să ne pregătească pentru
Împărăţie. Cel care este indiferent faţă de drepturile altora dă dovadă că este
deficitar în spiritul iubirii, spiritul lui Cristos. Şi oricine nu are spiritul
lui Cristos, bine dezvoltat, nu va avea un loc în Împărăţie.
Ca atare aceste lucruri — copii care nu se supun, întârziere
la adunări etc. — vor avea de-a face cu potrivirea noastră pentru un loc în
Împărăţie. Prin aceasta nu vrem să spunem că noi suntem judecaţi conform
înfăptuirii noastre, sau că noi avem vreun drept de a-i judeca pe alţii conform
înfăptuirii lor. Domnul a spus, „nu judecaţi”. Noi ar trebui să arătăm că
străduinţele noastre de a face voia Domnului sunt pe măsura
dorinţelor inimii. Dacă exercităm hotărâre în încercarea de a trăi la
înălţimea acestora, vom fi bucuroşi când vom avea experienţa schimbării prin
Înviere.
