POLITICIENII ŞI RELIGIA FALSĂ

1 Împ. 12:25-33.

Relaţia între politică şi religie — Revolta celor zece seminţii o mare greşeală — Înţelepciunea politică a lui Ieroboam — Procedura lui Dumnezeu cu Israelul tipic — Rămăşiţa iudee în Biserica creştină timpurie — Planul divin n-a eşuat — Gânduri speciale pentru oamenii de astăzi.

„Să nu-ţi faci chip cioplit.” Exodul 20:4, 5.

R5732 W. T. 15 iulie 1915 (pag. 220-221)

Ieroboam n-a fost un om rău în sensul de a simpatiza cu ticăloşia sau nelegiuirea, nici în sensul de a dori să-şi ducă poporul în robie. Dimpotrivă, el a fost un om curajos şi iubitor de libertate, care dorea să-şi elibereze poporul de ceea ce el considera a fi asuprire în legătură cu noul rege Roboam, succesorul lui Solomon. Sub conducerea lui, cele zece seminţii ale lui Israel s-au răsculat de sub Casa lui David şi s-au stabilit ca împărăţie separată, cu scopul mărturisit de a fi liberi de asupririle împăraţilor.

În multe privinţe acesta pare să fi fost un procedeu nobil, dar a fost o mare greşeală, ca în orice mişcare care ignoră pe Dumnezeu şi aranjamentele Sale. Aranjamentul divin pentru naţiune era ca toate afacerile ei să fie sub grija lui Dumnezeu ca împărăţie a lui Dumnezeu, cu familia lui David ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu. În aceste condiţii interesele religioase s-au adunat tot mai mult în preajma Templului din Ierusalim. Celor mai religioşi dintre oameni le plăcea să fie aproape de el, în special că sub Lege era obligatoriu să meargă acolo să se închine cel puţin o dată sau de două ori pe an.

Oricare erau gândurile bune ale lui Ieroboam cu privire la păstrarea drepturilor şi libertăţilor poporului, el a manifestat repede spiritul de politician. El s-a gândit că dacă poporul mergea anual la Ierusalim să se închine însemna că mai devreme sau mai târziu oamenii vor fi atraşi din nou spre regii din linia lui David; şi că pentru a-şi păstra puterea trebuia să rupă legăturile religioase cu Ierusalimul stabilind un nou cult religios.

((499))

Au fost pregătiţi doi viţei de aur, unul situat în partea de miazănoapte a teritoriului, iar celălalt spre partea de miazăzi, pentru ca astfel poporul să aibă ideea generală că închinarea şi jertfirea puteau fi făcute atât într-un loc cât şi în celălalt. Mai mult, el a rânduit serbări religioase la alte timpuri, cu diferenţă cam de o lună de timpul sărbătorilor din Ierusalim. Aceasta era înţelepciune politică iscusită, de felul celei care plăcea majorităţii conducătorilor care nu erau adânc pătrunşi de credinţa în Dumnezeu. Vai, pare prea adevărat că mare parte din religia maselor nu este totuşi decât o formă de evlavie! Faptul că împăratul Ieroboam nu era foarte diferit de poporul pe care-l conducea este arătat în aceea că ei s-au asociat repede la planul lui şi că acesta a avut succes.

AU FOST ÎNVINSE PLANURILE LUI DUMNEZEU?

Mulţi ar putea fi înclinaţi să spună că astfel planurile lui Dumnezeu au fost învinse de un om obişnuit; dar Scripturile ne arată că tocmai contrar stă cazul — că planurile lui Dumnezeu au fost promovate prin această opoziţie a lui Ieroboam. Să vedem care este planul lui Dumnezeu.

Dumnezeu l-a acceptat pe Israel ca poporul tipic al favorii Sale. El îi făcuse lui Avraam Făgăduinţa că prin urmaşii lui întreaga lume va fi binecuvântată în cele din urmă, ceea ce implica mare înălţare pentru urmaşii lui Avraam din linia lui Isaac. Patru sute de ani s-au scurs înainte de a se face vreo mişcare în această direcţie. Pe atunci Israel era numeros şi era în robie în Egipt, iar Dumnezeu le-a trimis vorbă prin Moise că dacă ei erau astfel dispuşi, El era gata să îndeplinească faţă de ei Făgăduinţa făcută lui Avraam.

Ei s-au bucurat mult şi l-au urmat pe Moise la Muntele Sinai, unde Domnul a intrat în legământ cu ei, că, dacă vor păzi Legea Lui în mod perfect, El le va da viaţa veşnică şi-i va califica să fie Sămânţa lui Avraam care va moşteni făgăduinţa calificării pentru binecuvântarea lumii. Ei au intrat în legământ, dar ca toţi oamenii imperfecţi au fost incapabili să ţină Legea — aşadar au fost nevrednici de viaţă veşnică şi de a fi Sămânţa favorizată a lui Avraam pentru a binecuvânta pe alţii.

Mai târziu, când s-au descurajat, Dumnezeu le-a promis că-L va trimite pe Mesia, a cărui Împărăţie îi va binecuvânta şi le va oferi o ocazie de a avea parte în Făgăduinţa făcută lui Avraam. Procedura lui Dumnezeu cu Israelul, prin urmare, a avut un caracter tipic. Ziua lor de Ispăşire, Legea lor, mijlocitorul lor, jertfele lor, toate au simbolizat jertfele mai bune etc, sub un Mijlocitor mai bun, Cristos. Toate procedurile lui Dumnezeu cu Israelul au fost cu scopul de a-i ridica din starea lor decăzută la un standard cât era posibil de înalt pentru ei, ca astfel să fie pregătiţi, când va veni Mesia, să fie asociaţi cu El în Împărăţia Lui, ca şi clasa Mireasă a Lui. Să vedem în această lecţie cum se potriveşte aceasta cu procedurile lui Dumnezeu.

Devierea lui Ieroboam şi a majorităţii poporului a avut ca efect despărţirea de cele zece seminţii şi deplasarea în teritoriul celor două seminţii a celor mai credincioşi şi mai loiali dintre israeliţi. Pentru aceştia idolatriile stabilite de Ieroboam au fost pe bună dreptate respingătoare. Ei au fost dispuşi să lase interesele lor pământeşti. Au refuzat ocaziile politicianului, au rămas loiali lui Dumnezeu şi aşezămintelor Sale şi astfel au fost dezavantajaţi. Aceasta a continuat ani de zile, până când prin providenţa lui Dumnezeu cele zece seminţii au mers în captivitate în Babilon, timp în care tot mai mulţi dintre oameni au fost atraşi către teritoriul lui Iuda şi Beniamin, cunoscut ca împărăţia lui Iuda. Mai târziu Dumnezeu a răsturnat împărăţia lui Iuda şi a îngăduit şi acestor oameni să meargă în captivitatea babiloniană; dar ei şi-au păstrat într-o mare măsură sentimentele şi interesele religioase cât timp au fost în ţinutul Babilonului.

ÎNTOARCEREA DIN BABILON

Mai târziu, când Domnul a eliberat poporul din Babilon prin intermediul regelui Cir, lucrurile se schimbaseră până acolo încât numai puţini au considerat a fi avantajos să se întoarcă în Palestina. Marea masă din împărăţia celor zece seminţii se întegraseră cu totul între neamuri şi nu mai pretindeau religia părinţilor lor sau nu mai aveau credinţa în Făgăduinţa făcută lui Avraam. Mulţi dintre iudeii captivi au pierdut în mod asemănător credinţa şi au devenit neamuri. De fapt, numai cam 50.000 cu totul s-au întors în Palestina, iar ei au reprezentat pe credincioşii care s-au încrezut în Dumnezeu şi au sacrificat toate avantajele şi privilegiile babiloniene, întorcându-se într-o ţară pustie şi în cetatea Ierusalim.

Aceştia au devenit nucleul unui popor nou, care în zilele lui Isus erau într-o stare minunată de pregătire pentru El, comparativ cu restul omenirii. În câţiva ani aproximativ 25.000 L-au acceptat pe Cristos, cu o deplină consacrare spre moarte, ca urmaşi ai Săi. Restul naţiunii fiind atunci lepădaţi din favoare specială, s-a deschis uşa pentru neamuri, pentru ca şi ei să poată auzi mesajul Evangheliei şi să devină comoştenitori ai aceluiaşi Corp, sau grupă, ca aceşti 25.000 consacraţi din Israel, reprezentanţi ai tuturor seminţiilor. Dacă ne-ar lipsi dovada valorii procedurilor divine cu naţiunea lui Israel în pregătirea lor pentru a-L accepta pe Mesia, am vedea-o totuşi în faptul că atât de mulţi au fost gata să-L primească într-un timp comparativ atât de scurt, în timp ce au fost necesari 1800 de ani pentru a aduna din toate celelalte popoare ale lumii rămăşiţa clasei alese, al cărui total este, potrivit Scripturilor, de 144.000.

Lecţia noastră, astfel văzută, nu indică nici un eşec, ci înţelepciune din partea lui Dumnezeu, în permiterea revoltei lui Ieroboam şi a celor zece seminţii ale lui Israel. Cu siguranţă că în cele din urmă se va vedea, după cum spune Biblia, că toate scopurile bune ale lui Dumnezeu vor fi realizate; şi cuvântul care a ieşit din gura Lui nu se va întoarce la El fără rod, ci va împlini ceea ce-I este plăcut şi va prosepra în lucrul pentru care El l-a trimis (Isa. 55:10, 11). În curând Biserica aleasă şi Sămânţa spirituală a lui Avraam va fi completată; şi atunci Făgăduinţa lui Dumnezeu pentru Avraam va începe să fie împlinită (Gal. 3:8, 16, 29). Toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin Împărăţia lui Cristos şi prin Biserica Sa.

((500))

„AŞTEAPTĂ PE DOMNUL!”

Ieroboami moderni pot fi găsiţi pe tot parcursul istoriei — oameni care, sub masca respectului pentru religie, sunt de fapt politicieni, căutând propriul lor avantaj şi fiind dispuşi să vândă pe oameni oricărui sistem religios care ar lucra în beneficiul lor. Oricine este familiar cu istoria trebuie să-şi dea seama că din religie s-a făcut o mantie pentru tot felul de intrigi politice şi întotdeauna, ca în cazul lui Ieroboam, sub pretextul că dau oamenilor mai mari libertăţi.

Gândul special pentru oamenii de astăzi este cel care ar fi adus siguranţă pentru cele zece seminţii din vechime; adică să aştepte ca Domnul să conducă afacerile lor şi să-i elibereze din robia regilor în felul Său propriu. Acesta este mesajul Domnului pentru noi acum. Poporul lui Dumnezeu este prevenit să nu folosească arme trupeşti şi să nu se încreadă în astfel de arme din mâinile altora. Încrederea poporului lui Dumnezeu trebuie să fie în Dumnezeu. Ei trebuie să-şi dea seama de credincioşia Lui şi de adevărul făgăduinţelor Lui, care-i asigură că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu, al celor chemaţi potrivit scopurilor Sale. Rom. 8:28.

Acestora Dumnezeu le spune acum, ca în timpurile de altădată: „De aceea aşteptaţi numai, «zice Domnul», „până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng popoarele, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs indignarea peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci tot pământul va fi mistuit de focul geloziei Mele.” Acesta nu va fi un foc literal care să mistuie pământul literal, ci un foc simbolic de strâmtorare care să mistuie structura politică, financiară, socială şi religioasă a lumii şi să-i pregătească pentru marile binecuvântări ale Împărăţiei lui Mesia. La acestea se face referire în versetul următor, în care Domnul spune: „Atunci (după focul strâmtorării şi suferinţei naţionale) voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele DOMNULUI, ca să-I slujească într-un gând.” Ţef. 3:8, 9.

Acele buze (în limba engleză, mesaj — n. t.) curate este ceea ce Biblia numeşte altundeva susurul (în limba engleză, vocea — n. t.) blând şi subţire al lui Dumnezeu, care va fi auzit printre oameni în timpul miei de ani de Domnie a lui Mesia şi care va efectua deplina lor eliberare de ignoranţă, supersiţie şi păcat, înapoi la armonie cu Dumnezeu. Şi Scripturile spun că oricine din întreaga omenire nu va asculta de acea voce a lui Dumenzeu prin marele Mesia va fi complet nimicit din mijlocul poporului. Fapte 3:19-23.