Vol. 8 Noiembrie-Decembrie 2000 Nr. 1

CEL MAI ÎNŢELEPT ÎMPĂRAT A FOST ÎNŞELAT

1 Împăraţi 12:1-24

Cel mai înţelept împărat al lui Israel a devenit foarte nechibzuit — Nemulţumire printre popor — Ierusalimul favorizat pe socoteala naţiunii — Fiul şi succesorul împăratului Solomon — Revolta celor zece seminţii — Împărăţiile reunite după robia babiloniană.

„Mândria merge înaintea distrugerii şi un duh îngâmfat înaintea căderii.” Prov. 16:18.

R5722a W. T. 1 iulie 1915 (pag. 205-206)

Mare cum a fost împăratul Solomon, ultima parte a domniei lui a fost mai puţin minunată şi mai puţin lăudabilă decât prima parte. Cu toate că în timpul său n-a avut loc nici o revoltă, totuşi se simţea nemulţumire. Împăratul, bazat pe realizările minunate din prima parte a domniei sale, s-a interesat tot mai mult de afacerile străine şi şi-a crescut numărul soţiilor şi a necazurilor. Bogăţia naţiunii, reprezentată prin marile amenajări publice, era de fapt avuţia publică, de care tot poporul era interesat; dar atenţia mare ulterioară pentru mărirea sa personală şi pentru favoritismul curţii n-a fost în interesul poporului ca întreg, ci a fost favorabilă doar pentru anumite clase privilegiate.

Cu toate că n-a fost nici o revoltă împotriva împăratului Solomon, nici măcar proteste, după cât arată rapoartele, totuşi poporul a hotărât că voia să aibă o schimbare în împărăţie în timpul domniei succesorului lui Solomon, fiul lui, Roboam. Această nemulţumire era mai ales la cele zece seminţii. Cele două seminţii, pe teritoriul cărora se afla cetatea capitală, erau mulţumiţi de marile îmbunătăţiri care se făcuseră la ei. Cetatea capitală a împăratului Solomon fusese favorizată peste orice măsură faţă de restul ţării, în privinţa amenajărilor sale publice. Israeliţii din toate celelalte seminţii luaseră parte la o mobilizare generală a forţei de muncă pentru o plată relativ mică, şi ei simţeau că nu li se făcuse dreptate.

ÎMPĂRĂŢIA DIVIZATĂ

Pentru aceste motive, venirea pe tron a împăratului Roboam a fost un semnal al protestului şi cererii ca împăratul să asigure poporul împotriva asupririi — o cerere foarte asemănătoare cu cea a poporului englez în legătură cu Magna Carta. Cererea israeliţilor a fost făcută la încoronarea împăratului — un timp când toate seminţiile trebuiau să participe la recunoaşterea loialităţii faţă de împărat. Apoi au venit reprezentanţii celor zece seminţii, cu Ieroboam ca şi conducător, spunând: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, acum tu uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care tatăl tău l-a pus peste noi. Şi noi îţi vom sluji”.

Tânărul împărat le-a poruncit să plece şi apoi să vină din nou peste trei zile. Când s-a consultat cu bătrânii împărăţiei, întrebând ce ar trebui să facă, ei au răspuns: „Dacă astăzi vei fi un slujitor al acestui popor, dacă le vei sluji şi le vei răspunde cu cuvinte binevoitoare, ei vor fi slujitorii tăi pentru totdeauna”. Dar acest sfat n-a fost cu totul satisfăcător pentru tânărul împărat Roboam; aşa că el i-a întrebat pe prietenii săi, tineri dintre cunoscuţii săi. Aceştia i-au dat un sfat contrar, spunând: „Să spui aşa poporului acestuia care ţi-a vorbit: «Degetul meu mic este mai gros decât coapsele tatălui meu; în timp ce tatăl meu a pus peste voi un jug greu, eu voi mai adăuga la jugul vostru; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane»” — bice cu bucăţi de metal la capăt.

Gândul celor mai tineri şi al împăratului Roboam, care a fost de acord cu ei, a fost acela că, dacă împăratul ar ceda, acesta n-ar fi decât începutul cererilor răzvrătite care în final ar fi insuportabile. De aceea, gândul lor a fost că poporul trebuia să fie intimidat, ameninţat. Dar cele zece seminţii de sub conducerea lui Ieroboam n-au fost intimidate. Ele s-au retras, refuzând să participe la ungerea lui Roboam ca împăratul lor. Numai reprezentanţii celor două seminţii, Iuda şi Beniamin, au rămas loiali împăratului.

Astfel împărăţia lui Israel a fost divizată. După aceea, cele zece seminţii au păstrat titlul Împărăţia lui Israel, iar cele două seminţii au fost numite Împărăţia lui Iuda, timp de mai bine de cinci sute de ani — până la vremea întoarcerii din robia babiloniană a acelora din întregul Israel care aveau respect pentru făgăduinţele divine.

De la robie, numele Israel a reprezentat pe toate cele douăsprezece seminţii, ca la început, fiind astfel folosit de Isus şi de apostoli; şi numele iudei a fost la fel folosit în legătură cu toţi cei în relaţie de legământ cu Dumnezeu. Marea majoritate nu s-au întors niciodată, ci au continuat să trăiască în diferitele provincii ale Babilonului, peste tot în lume. Unii dintre ei, respingând circumcizia şi renunţând la credinţa în Dumnezeu, au fost renegaţi de Dumnezeu şi astfel au ajuns ca restul neamurilor. Dar alţii, rămânând loiali Domnului şi suindu-se an de an la Ierusalim la sărbătoare, aşa cum poruncise Cuvântul Domnului, au continuat să fie cunoscuţi ca membri ai celor „douăsprezece seminţii împrăştiate peste hotare”. Mulţi dintre aceştia au fost aduşi în contact cu Adevărul în zilele apostolilor.

((514))

„MÂNDRIA MERGE ÎNAINTEA DISTRUGERII”

Lecţiile din trecut sunt valoroase astăzi. Mândria a fost un îndrumător general pentru lumea care a făcut mult rău. Bogaţii şi cei la putere s-au temut totdeauna de cei săraci, aşa că aproape toate binecuvântările vieţii pe care le-au obţinut cei din urmă le-au venit numai prin cele mai stricte cereri şi ameninţări, şi puţine de bună voie. Nu suntem destul de înţelepţi ca să spunem că cei înţelepţi din punct de vedere lumesc au judecat întotdeauna greşit în această chestiune. Este adevărat că săracii şi cei mai puţin favorizaţi sunt înclinaţi să facă cereri nerezonabile, dar cine poate spune că o încredere mai mare în ei din partea celor bogaţi n-ar fi adus un beneficiu general? Cine poate spune că lumea n-ar fi fost mai avansată dacă s-ar fi dat dovadă de mai multă încredere în mase, şi de o mai mare dispoziţie de a li se face judecată nepărtinitoare şi de a li se da o mai mare parte din roadele vieţii?

Răspunsul împăratului Roboam dat celor zece seminţii ne aminteşte de atitudinea actuală a multora dintre cei învăţaţi şi cei avuţi faţă de mase. Ei par să creadă că alţii vor câştiga cauza lor, şi că o recunoaştere a drepturilor poporului, după modul Regulii de Aur, ar arăta că dau bir cu fugiţii şi ar conduce la cereri dezastruoase, cu totul de neîndurat.

DREPTATEA — REGULA DE AUR

Toţi vor fi de acord că înţelepţii l-au sfătuit potrivit pe împăratul Roboam, în sensul că un conducător trebuie să fie slujitorul poporului său; şi că dacă ar face aşa cu credincioşie, împărăţia sa ar dăinui şi poporul său ar fi binecuvântat. Sfatul lor era de fapt un avertisment ca împăratul să respecte Regula de Aur — ca el să-i facă poporului aşa cum ar vrea ca poporul să-i facă lui, dacă situaţia ar fi inversată. Regula de Aur, aşezată de marele Cap al creştinismului, este dispreţuită şi respinsă ca impracticabilă; dar noi susţinem că încă nu s-a făcut o încercare. Cei care au avut puterea s-au temut întotdeauna să aibă încredere în Regula de Aur în relaţiile lor cu poporul. Partidele politice, pretinzând zgomotos ceva asemănător cu Regula de Aur, s-au căţărat tot mereu la putere, numai pentru a refuza să folosească regula după ce au câştigat ocazia, susţinând că condiţiile o făceau imposibilă.

În curând însă Regula de Aur va fi probată pe întreg pământul şi va demonstra că este singura regulă prin care fericirea omului poate fi permanent asigurată. Aceasta este promisiunea Bibliei, care ne spune că Împărăţia lui Mesia va da lumii educaţie obligatorie în privinţa Regulii de Aur timp de o mie de ani. Domnul, prin profeţi, prin apostoli şi prin Isus Însuşi, mărturiseşte succesul Regulii de Aur — că ea va aduce dreptate, pace, bucurie, binecuvântare veşnică; şi că favoarea lui Dumnezeu va fi peste cei care se conformează astfel Legii Lui, dându-le în cele din urmă eliberare din păcat, boală, durere, moarte, şi aducând întreaga omenire la perfecţiunea umană glorioasă, distrugând complet pe aceia care vor refuza să fie conduşi de Regula de Aur.

Rezultatul va fi condiţia glorioasă pe care Dumnezeu i-a propus-o la început tatălui Adam, dar pe care acesta a neglijat-o şi a pierdut-o prin neascultare. Pedeapsa cu moartea asupra lui Adam şi asupra rasei sale, care a adus toate bolile noastre, durerile şi moartea, a fost contracarată prin jertfirea de Sine a Răscumpărătorului, Cel drept pentru cei nedrepţi; şi rezultatul va consta în aranjamentele glorioase ale Împărăţiei la care s-a făcut deja referire.