CUM SĂ VESTIM ADEVĂRUL

„Spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos.” Efeseni 4:15.

R5720 W. T. 1 iulie 1915 (pag. 201-202)

Adevărul trebuie vorbit întotdeauna cu umilinţă, dar fără frică. Creştinul nu are libertatea de a vorbi altceva decât Adevărul. Dacă atunci când aude Adevărul el este un slujitor declarat al evangheliei, el nu trebuie să continue să înveţe eroarea doar pentru că adunarea care-l angajează nu vrea Adevărul. Unul lumesc la amvon n-ar avea nici o mustrare de conştiinţă. El s-ar gândi: „Le dau acestor oameni exact lucrurile pe care le vor. Ei îmi plătesc salariul, şi aceasta este doar o afacere.” Cel lumesc numindu-se pe sine slujitor al lui Cristos, ar lua această poziţie pentru că el n-a primit niciodată Spiritul, dispoziţia Adevărului — Spiritul sfânt al conceperii.

Dar cel care primeşte Adevărul în iubirea acestuia, care îi asimilează spiritul, ar spune: „Văd acum că multe din lucrurile pe care le-am predicat ani de zile sunt dăunătoare, dezonorante pentru Dumnezeu, denaturând caracterul Său, şi, într-o oarecare măsură cel puţin, abat oamenii de la Adevăr. Aceasta este chiar opusul a ceea ce doresc eu să fac. Nu mai pot predica eroarea. Eu nu sunt ambasador al unei confesiuni sau al unei adunări, ci ambasadorul Domnului. Nu sunt servul acestei adunări, ci servul Domnului. Dacă aş mai predica eroarea când am ajuns să văd Adevărul, aş fi vinovat înaintea lui Dumnezeu.”

ONOAREA FUNCŢIEI NOASTRE DE AMBASADOR

Un astfel de serv credincios al lui Dumnezeu prin atitudinea lui necompromiţătoare şi-ar pierde poziţia şi onoarea printre oameni. Dar toate acestea nu trebuie luate în considerare; pentru că ar câştiga în schimb favoarea şi binecuvântarea Domnului. Marele apostol a spus că el a socotit toate lucrurile ca pierdere şi ca gunoi ca să-L poată câştiga pe Cristos şi să fie „găsit în El” — ca să poată câştiga un loc în Împărăţia veşnică a lui Mesia. Cei care reuşesc să facă astfel vor câştiga „mărgăritarul de mare preţ”. Aşa deci, vorbirea Adevărului este absolut esenţială pentru viaţa creştinului. Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu trebuie păstrat cu sfinţenie mai presus de orice altceva în inima copilului lui Dumnezeu, şi el ar trebui să considere că este un privilegiu binecuvântat să-l vorbească.

Puterea noastră de vorbire, de a ne comunica gândurile, este cea mai mare putere pe care o avem — cea mai bogată în consecinţe. Este un factor puternic, fie spre bine fie spre rău, fie spre Adevăr fie spre eroare. Ocazia de a vorbi Adevărul, de a mărturisi pe Cristos înaintea oamenilor, fie public sau particular, este un mare privilegiu. Pentru a fi un slujitor plăcut Domnului, unul care să poată fi eficient folosit de El, acesta trebuie să vorbească Adevărul în iubire. Când cineva tocmai a intrat în familia lui Dumnezeu, în mod raţional s-ar putea aştepta mai puţin de la el decât după ce a fost de câtva timp în familie. Noi, ca şi copii dragi ai lui Dumnezeu, trebuie să creştem în asemănarea iubitului nostru Frate mai mare, Modelul nostru, Capul nostru. Trebuie „să creştem în El în toate”. Trebuie să recunoaştem că El este Capul Bisericii; şi că, dacă vom fi membri ai Corpului Său în glorie, trebuie să fim dezvoltaţi. Trebuie să aducem roada Spiritului sfânt, ca să putem fi apţi să avem parte în viitor de acea glorioasă Împărăţie care va binecuvânta lumea.

„EXPRESIA ADÂNCEŞTE IMPRESIA”

Noi trebuie să exercităm funcţia noastră de ambasador — trebuie să vestim laudele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Şi spunând Mesajul Harului Său vom creşte spiritual. „Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” Pe măsură ce vestim Adevărul dintr-o inimă cinstită, serioasă, iubitoare, ne vom umplea şi noi tot mai mult de el. „Unul care dă cu mâna largă ajunge mai bogat; şi altul care reţine mai mult decât trebuie, nu face decât să sărăcească” — să-i slăbească sufletul. Pe măsură ce dăm altora, propria noastră magazie de binecuvântări creşte. Noi trebuie să dezvoltăm zi de zi această calitate a iubirii. De ce? Pentru că ne va face asemenea lui Dumnezeu, şi acesta este singurul lucru de dorit — singurul lucru necesar.

((520))

Dumnezeul nostru are şi alte atribute glorioase pe lângă Iubire, dar acest atribut este în mod deosebit predominant, calitatea conducătoare a caracterului Său. Dreptatea lui Dumnezeu conlucrează cu Iubirea Sa. Şi Înţelepciunea Lui nu ar încerca să ducă la îndeplinire vreun plan pe care Iubirea Lui nu l-ar aproba. Aşa că pe măsură ce creştem, această calitate a Iubirii ar trebui să fie din ce în ce mai evidentă. Noi trebuie să căutăm ca vorbele noastre să fie iubitoare, binevoitoare, blânde. Trebuie să înfrânăm orice tendinţă de mărire proprie sau de a face impresie atunci când spunem altora despre marele plan al lui Dumnezeu. Să ţinem eul deoparte, pentru a putea fi văzută frumuseţea Adevărului. Felul nostru de a prezenta altora Mesajul are mult de-a face cu eficacitatea lui. Vorbind Adevărul în iubire, nu numai că vom îndeplini mult mai mult pentru alţii, dar şi Mesajul se va imprima tot mai mult în mintea noastră.

Oricine apreciază aceste lucruri ale lui Dumnezeu şi apoi le vorbeşte în iubire şi sinceritate va primi o binecuvântare în mintea şi inima lui, şi Adevărul va deveni mai clar şi mai dulce. Ajutând pe alţii se va ajuta pe sine. Astfel diferitele trăsături ale Planului lui Dumnezeu se gravează mai ferm în mintea sa.

CALITĂŢI NATURALE CARE NECESITĂ RESTRÂNGERE

În cazul caracterelor mai tari care vin în Cristos, vedem o nevoie specială de veghere în vestirea Adevărului. Cei cărora din natură le lipseşte combativitatea nu vor fi înclinaţi să facă mare presiune asupra altora în legătură cu primit favorabil, ei probabil ar gândi: „Nu le place ce am eu de spus; aşa că nu voi mai vorbi despre acest subiect”. Ei s-ar putea descuraja prea uşor. Dar cei care au mai multă forţă sau combativitate sunt predispuşi să manifeste această dispoziţie în felul în care prezintă Adevărul. Ei sunt înclinaţi să fie prea convingători — să prezinte subiectul ca o obligaţie.

Dar trebuie să ne amintim că aceasta nu este acum o chestiune obligatorie. Acum este o invitaţie şi este intenţionată numai pentru cei blânzi, cu spirit de învăţăcei. În curând va fi necesară forţa, şi va fi folosită. Cei care au acum urechi de auzit au nevoie numai de cuvântul de învăţătură şi de sfat. Cei care necesită forţă nu sunt cei pe care-i caută Domnul acum. Dacă vreunul dintre ambasadorii Domnului se străduieşte să forţeze Mesajul asupra altora, acesta va stârni împotrivire şi-şi va pierde puterea. Astfel Regele nostru n-ar fi servit atât de bine şi ca atare n-ar fi atât de mulţumit.

Alţii din poporul Domnului ar putea avea plăcerea să fie aprobaţi. Ei ar putea avea mândrie şi ar putea dori să-şi etaleze abilitatea în vorbire, sau iscusinţa în mânuirea Scripturilor. Ei ar putea da Mesajul cu ideea de a trezi în alţii gândul: „Vezi, cât de mult ştie — e un maestru în mânuirea Bibliei!” Plăcerea de a fi aprobat pare să prezinte pentru mulţi o ispită destul de subtilă. Această tendinţă a cărnii trebuie foarte atent supravegheată şi subjugată, sau altfel ea va distruge folosul creştinului şi va împiedica serios creşterea lui. Unora prin natură le place să fie în luminile rampei, în timp ce alţii sunt doritori să stea în afara lor. Unul s-ar putea să trebuiască să se forţeze ca să vorbească Adevărul în public în calitate de ambasador, în timp ce altul ar trebui oarecum să se strunească. Singura cale pentru cel de-al doilea este să înveţe să spună Adevărul în iubire şi umilinţă — să-l vorbească din iubire pentru Dumnezeu şi din iubire pentru fraţi. Planul veacurilor este Planul lui Dumnezeu. Noi n-avem nimic cu ce să ne lăudăm. De aceea ar trebui să prezentăm acest Plan în umilinţă, blândeţe, amabilitate frăţească şi iubire.