SOLOMON ÎMPĂRATUL LUI ISRAEL
1 Împ. 1:1 până la 2:12
Împăratul David înaintat în vârstă — O nouă răscoală
dospeşte — Solomon chemat la tronul lui Israel — Ungerea lui prin alegerea
Domnului — Aprobarea mulţimii — Semnficaţia numelui său — Avantajele lui
naturale şi pregătirea pentru onorurile lui.
„Cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată
inima şi cu un suflet care să-şi găsească plăcere în El.” 1 Cronici 28:9.
R5701b W. T. 1 iunie 1915 (pag. 170-171)
Împăratul David era în vârstă de şaptezeci de ani; Absalom,
fiul său mai mare, murise în răscoală nu cu mult înainte de cele arătate în
lecţia prezentă. În ordinea vârstei, următorul fiu al lui David a fost Adonia,
pe care moartea lui Absalom l-a făcut succesor legal la tron şi care se
presupune că pe atunci avea între 30 şi 40 de ani. Ioab, pentru mult timp
căpetenia armatei lui David, trebuie să fi fost şi el bine înaintat în ani şi
era pe lista de pensionare, nu numai din cauza vârstei, ci şi pentru că rănise
adânc sentimentele împăratului David prin aceea că nesocotise instrucţiunile lui,
de a nu-i lua viaţa lui Absalom.
Adonia a gândit că sosise timpul ca el să se proclame
împărat, mai ales că reuşise să câştige prietenia lui Ioab, multă vreme
conducătorul militar, şi de asemenea prietenia unuia dintre preoţii proeminenţi.
El a dat un ospăţ la care, evident, au fost invitaţi toţi fiii lui David, cu
excepţia lui Solomon, cunoscut în ochii lumii ca fiind mai mult sau mai puţin un
favorit al tatălui său. Ospăţul s-a dat nu departe de Ierusalim, şi s-a pus la
cale ca în toiul ospăţului unul dintre cei prezenţi să-l salute pe Adonia ca
împărat. Se aştepta ca ceilalţi prezenţi să repete gestul; şi astfel mişcarea
părea să fie o mişcare populară şi nu o revoltă. Până aici lucrurile s-au
desfăşurat cum a fost plănuit.
Totuşi, prin providenţa lui Dumnezeu, problema a fost adusă
la cunoştinţa împăratului David, care, împreună cu noul general Benaia, cu
profetul Natan şi cu preotul Ţadoc, a aranjat cu promptitudine ca Solomon să fie
aşezat imediat pe catârul alb al regelui, ca semn că regele a aprobat ca el să-i
fie succesor. Apoi a fost uns în numele Domnului; şi mai departe s-a dat salutul
militar şi poporul din întreaga cetate a Ierusalimului a strigat cu bucurie:
„Trăiască împăratul Solomon!” Mai apoi, sub îndrumarea împăratului David,
împăratul Solomon a fost adus la tron şi încoronat public.
Adonia, ale cărui planuri păreau să meargă perfect, a fost
uimit, şi la fel au fost cei care erau cu el când au auzit zarva poporului,
suflând din cornuri etc., iar mai târziu au aflat că aceasta însemna că Solomon
a fost încoronat şi întronat. Adonia s-a temut de moarte şi a fugit; iar
susţinătorii lui s-au risipit. Totuşi, mai târziu Solomon i-a trimis vorbă
fratelui său Adonia, asigurându-l de pace.
Astfel s-a încheiat frumos cariera publică a împăratului
David, nu într-o eclipsare, ci la apogeul lui, în plină maturitate a vârstei
sale înaintate şi în continuarea sa pe tron prin persoana fiului său ales. Lui i
se pot aplica foarte bine cuvintele poetului: „El apune precum luceafărul
Care nu coboară spre apusul întunecat,
Nici nu se pierde în vijeliile bolţii,
Ci se înalţă spre cerul luminat”.
SOLOMON, FIUL PĂCII
Numele lui Solomon a ajuns să semnifice înţelepciune, dar
iniţial însemna paşnic. Cu siguranţă numele lui a fost o profeţie a minunatei
sale vieţi în care nu au fost războaie.
Solomon a fost fiul Bat-Şebei, după ce ea a devenit oficial
soţia lui David. Într-un anumit fel, care nu ne este dezvăluit, Domnul i-a
descoperit lui David că Solomon avea să-i fie succesor, iar David i-a promis
aceasta Bat-Şebei. Solomon s-a născut într-o perioadă când activităţile
împăratului David ca războinic aproape se sfârşiseră şi când marele păcat dublu
din viaţa împăratului David şi căinţa lui, credem noi, l-au moderat şi l-au
corectat în chip minunat. Loialitatea lui faţă de Dumnezeu în această chestiune
serioasă, rugăciunea lui stăruitoare după iertare şi primirea păcii de la
Dumnezeu se pare că au făcut din regele David un om nou. Chiar dacă înainte de
aceasta el fusese loial lui Dumnezeu, acum se pare că era încă şi mai devotat.
Pacea după care tânjea şi care era un semn al iertării divine, poate să fi avut
ceva de-a face cu caracterul blând şi meditativ al împăratului Solomon, şi poate
ceva în legătură cu numele lui. Poate că numele i s-a dat pentru a arăta că
naşterea lui marca pacea cu Dumnezeu din partea părinţilor lui.
În orice caz, vedem în Solomon un caracter diferit de cel
manifestat de ceilalţi fraţi ai lui, ale căror vieţi sunt relatate. El a
împărtăşit înclinările religioase ale tatălui său David mai mult decât ceilalţi.
Astfel el a fost mai favorizat şi de fapt mai înzestrat. Pe drept cuvânt este
timpul ca noi să estimăm în ce măsură alţii şi noi înşine suntem defavorizaţi
sau binecuvântaţi prin înclinaţiile şi trăsăturile de caracter pe care le
moştenim.
Un alt lucru favorabil lui Solomon ar părea să fie faptul că
mama sa n-a fost dintr-o familie păgână, ci israelită, şi prin urmare mai în
armonie cu aranjamentul, legea, venerarea divină etc. decât celelalte soţii ale
lui David.
În plus, relatarea pare să arate că împăratul David, gândindu-se
la un succesor la tronul său, şi poate pe vremea aceea dându-şi seama că nu-şi
făcuse datoria deplină faţă de ceilalţi copii, permiţându-le să crească sub
influenţele potrivnice ale curţii, a îndreptat lucrurile în cazul lui Solomon
cât încă era tânăr, lăsându-l parţial în grija mamei sale şi numindu-l ca
protejat şi elev al profetului Natan. Acest excelent început în viaţă are fără
îndoială mult de-a face cu cariera lui Solomon, pe care o vom examina în studiul
nostru următor.
