„CUNUNA VIEŢII” — CINE O VA PRIMI?

„Ferice de cel ce rabdă ispita! Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care El a promis-o . . . celor care Îl iubesc.” Iacov 1:12.

R 5688a W. T. 15 mai 1915 (pag. 150-151)

Cuvintele de mai sus ale apostolului Iacov sunt o parte dintr-un îndemn serios către toate Bisericile lui Dumnezeu împrăştiate pretutindeni. „Ferice de cel ce rabdă (cu tărie) ispita.” Cei care nu iubesc pe Domnul cu toată inima lor, în care eul sau vreun alt idol are locul întâi, vor fi seduşi de lume, de trup sau de diavol în ceva formă de răzvrătire împotriva Cuvântului divin sau a providenţelor divine. Ei vor avea planuri, teorii sau dorinţe pe care le vor prefera Planului şi căii Domnului; şi teoriile, planurile şi căile lor, când vor fi analizate, se va găsi că se bazează pe egoism şi ambiţie, sau pe un spirit rău, de invidie, ură, gelozie, mândrie etc. Numai cei care rabdă cu tărie astfel de ispite şi asedii, cucerind şi supunând mintea trupească, prin harul Domnului, vor primi cununa făgăduită.

Aici apostolul spune că răsplata finală este „cununa vieţii”. Ar fi posibil să vedem această chestiune despre cununa vieţii din puncte de vedere diferite; de exemplu, să ne gândim la viaţă ca la o binecuvântare asemănătoare cu o cunună, pe oricare plan de existenţă. Cei care vor fi aduşi în favoarea Domnului în timpul Veacului Milenar, dacă se vor dovedi vrednici vor câştiga viaţă veşnică după încheierea acelui veac. Cu alte cuvinte, ei vor fi încununaţi cu o viaţă care va fi fără sfârşit. Vrednicii din vechime vor avea această viaţă veşnică. Ei vor fi încununaţi cu viaţă. Viaţa perfectă, nesfârşită, este cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu ar putea-o acorda. Atunci Turma Mică va fi în special încununată cu viaţă; pentru că ei vor avea viaţă pe planul superior, viaţa de natură divină — natura lui Iehova; viaţa în cea mai înaltă formă va fi cununa lor. Astfel ne gândim la toate aceste lucruri ca fiind cununi ale vieţii, după ce toţi vor fi încercaţi şi probaţi până la sfârşitul cursului lor.

CUNUNA MAI PRESUS DE TOATE CELELALTE

Dar noi avem motiv să presupunem că Sf. Iacov se referă aici la Biserică, Mireasa lui Cristos, cea mai binecuvântată din întrega omenire. Biserica este acum în mod special în încercare. Această încercare a iubirii, rezistenţei, credinţei, răbdării noastre este cu scopul de a demonstra care dintre noi va fi găsit vrednic de binecuvântarea cea mai importantă dintre toate — natura divină, pe care a promis-o Dumnezeu celor care-L iubesc — Îl iubesc pe El mai mult decât iubesc casele sau pământurile sau legăturile lor, mai mult decât iubesc pe soţie sau pe soţ sau pe părinţi sau pe copii sau pe sine, sau oricare alt lucru. Dumnezeu va avea o răsplată şi pentru alţii, dar aceasta nu va fi cununa cea mai înaltă, pe care El o oferă numai Miresei Fiului Său.

Ce constituie ispita despre care se vorbeşte în textul nostru? Răspunsul Scripturilor este acela că Domnul a spus că vor veni încercări şi ispite — disciplinări — pentru cei care sunt ai Săi, ca să-şi dezvolte caracterul, să-şi dovedească statornicia şi loialitatea. Fără încercări şi ispite, supunerea noastră lui Dumnezeu nu s-ar arăta niciodată. Iubirea de sine ar putea domni în inimile noastre şi noi n-am recunoaşte-o dacă ea n-ar fi demonstrată. Este foarte uşor să ne gândim cât de mult Îl iubim pe Domnul şi cât de mult am vrea să facem pentru El. Apoi vine ispita leneviei şi să facem ceva pentru noi înşine în loc să facem pentru Domnul. Este uşor să ne gândim că iubim voia Lui şi să cântăm:

„Imi place voia Ta, o Dumnezeule!”

Apoi suntem aspru încercaţi în acea direcţie şi uneori aflăm că iubirea noastră pentru voia Lui are nevoie de mai multă dezvoltare şi mai mare stabilitate.

Legământul nostru cu Domnul este să-L iubim cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea noastră şi să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Noi trebuie să trăim la înălţimea acestui standard în spiritul minţii noastre atât de mult cât suntem în stare cu ajutorul divin, bizuindu-ne că meritul sângelui preţios ne va acoperi lipsurile inevitabile. Mai mult, noi trebuie să „ne dăm viaţa pentru fraţi”. Ispita vine ca să iubim alte lucruri mai mult, să ne iubim mai mult pe noi decât pe Dumnezeu şi pe fraţi. Domnul îngăduie ca aceste încercări, ispite şi greutăţi să vină peste noi. Modul în care le întâmpinăm credem că va avea mult de-a face în a se hotărî dacă vom fi vrednici de cea mai înaltă cunună a vieţii.

CUNUNA VIEŢII DUPĂ ÎNCERCARE

„După ce a fost încercat (după l. engl. — n. t.), va primi cununa vieţii.” Expresia „după ce a fost încercat” nu înseamnă numai o singură încercare, ci întreaga noastră experienţă este descrisă ca o încercare, o probă a loialităţii. Întreaga noastră viaţă este o chestiune de încercare sau probare pentru a se vedea cât de sinceri suntem, cât de deplin Îl iubim pe Domnul, ce suntem dispuşi să jertfim, în armonie cu legământul nostru. Deci, „după ce a fost încercat”, înseamnă când este gata încercarea. Atunci el va primi „cununa vieţii”. Nu o va primi înainte. Aceasta însă nu va însemna că el va primi cununa în momentul când va fi gata încercarea — imediat ce jertfa este desăvârşită în moarte. Isus a dormit până în a treia zi înainte de a-Şi primi cununa. Apostolii şi alţii au dormit multe secole înainte de a şi-o primi pe a lor.

Aceasta nu înseamnă nici că tocmai în momentul sau tocmai în ziua în care creştinul şi-a demonstrat deplin credincioşia lui faţă de Domnul el va adormi imediat sau va fi numaidecât introdus în onoare şi nemurire prin glorioasa schimbare a Primei Învieri. Domnul ar putea avea şi alte scopuri de utilitate etc., cu privire la copiii Săi înainte ca jertfa lor să fie terminată.

Astfel la fiecare etapă a încercării şi probării noastre ar trebui să fie o demonstrare a loialităţii noastre. Să vină încercările deci, şi să continue să vină. Indiferent care ar fi neputinţele noastre naturale, ni se va acorda har suficient; şi se aşteaptă de la noi să fim loiali în toate împrejurările, întotdeauna, până la sfârşit.