ŞI-A INSULTAT ISUS DUŞMANII?
„Când era insultat, nu răspundea cu insulte.” 1 Petru
2:23.
R5678 W. T. 1 mai 1915 (pag. 135-136)
În mod natural se naşte întrebarea: Cum să armonizăm
afirmaţia Sf. Petru din acest text cu faptul că Domnul nostru i-a denunţat pe
cărturari, farisei şi pe învăţătorii Legii ca ipocriţi, ca o generaţie de vipere
etc.?
Ne amintim de dovada prezentată în Evanghelii. Sf. Petru a
fost unul dintre cei doisprezece apostoli şi deci a fost cu Domnul nostru
neîncetat în timpul slujirii Sale pământeşti, şi evident, prin urmare, a fost un
foarte bun martor al faptului că Învăţătorul n-a răspuns cu insultă la insultă.
Semnificaţia cuvintelor apostolului este că Isus nu S-a răzbunat. Când se
spuneau despre El lucruri rele, El n-a vorbit de rău pe cei care L-au
prejudiciat. El n-a cerut să vină blesteme pe capul lor, ci S-a încredinţat lui
Dumnezeu şi Şi-a lăsat cauza Sa în mâinile Dreptăţii divine.
Evangheliştii consemnează unele dintre aceste insulte
împotriva Domnului nostru. Într-o împrejurare duşmanii Lui au spus despre El:
„Are demon, este nebun”. Din nou, Isus Însuşi a sugerat că El fusese numit şi
„Beelzebul” — prinţul demonilor. Cărturarii şi fariseii I-au recunoscut
faptele, dar L-au acuzat şi au atribuit faptele Sale bune lui Satan.
Ei au sugerat că naşterea Lui era nelegitimă. Au încercat să facă dovada că El
era vinovat de blasfemie atunci când spunea că dacă templul ar fi dărâmat, El
l-ar zidi din nou în trei zile. Ei nu au primit spiritul învăţăturii Lui şi au
încercat să facă dovada că afirmaţia Lui era profanatoare. S-au străduit să-L
prindă în cursă în propriile Lui cuvinte. Au susţinut că dacă El era într-adevăr
un om mare, S-ar întovărăşi cu ei, şi nu cu vameşii şi cu păcătoşii. În cele din
urmă L-au insultat, până acolo încât L-au răstignit între doi tâlhari.
Dar cum se face că Isus a spus câteva lucruri foarte tăioase
cărturarilor, fariseilor şi preoţilor celor mai de seamă din zilele acelea? De
exemplu, El i-a numit: „Pui de vipere”, „mormintele văruite, . . . pline de
oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie”. Cu altă ocazie El a zis:
„Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi să o deosebiţi, dar semnele timpurilor nu le
puteţi deosebi?” Şi din nou: „Şerpi, pui de vipere! Cum veţi scăpa de judecata
gheenei?” El a spus: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi
poftele tatălui vostru”. Altă dată El i-a numit „nebuni şi orbi”, „călăuze
oarbe”, şi i-a denunţat spunând: „Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici,
pentru că voi închideţi oamenilor împărăţia cerurilor; nici voi nu intraţi în
ea, şi nici pe cei care vor să intre, nu-i lăsaţi să intre . . . Vai de voi,
cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi înconjuraţi marea şi uscatul ca să
faceţi un prozelit şi, când a devenit aşa, faceţi din el un fiu al gheenei, de
două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă . . . Vai de voi, cărturari şi farisei
făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi aţi
lăsat de o parte cele mai grele lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credinţa;
pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute.
Călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai de voi
cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a
paharului şi a farfuriei, dar înăuntru sunt pline de lăcomie şi de neorânduială.
Fariseu orb! Curăţă mai întâi partea dinăuntru a paharului şi a farfuriei,
pentru ca şi partea de afară să fie curată”. Erau acestea insulte? N-a greşit
Sf. Petru când a scris cuvintele pe care le avem în analiză? Unde intervine
linia de diferenţă?
ISUS N-A RĂSPUNS CU LOVITURĂ LA LOVITURĂ
Răspundem: linia de diferenţă este în aceea că Domnul nostru
nu le-a răspuns cu lovitură la lovitură; învinuirile Lui împotriva lor au fost
făcute înainte, şi prin urmare n-au fost răzbunări pentru ceva ce ei I-au spus
Lui. El n-a spus despre nici unul dintre ei că are demon. El a vorbit despre
sistemul lor în general, că era un sistem vătămător. Dacă Domnul n-ar fi
declarat că aceşti conducători ai Israelului erau făţărnici, cum am fi putut noi
şti că erau făţarnici, când pe dinafară apăreau foarte doritori să ţină Legea?
Oamenii spuneau: „Vedeţi cum aceşti oameni sfinţi umblă de colo până colo şi se
roagă la colţurile străzilor! Vedeţi filacteriile lor late! Nu-L vedem pe Isus
rugându-Se nici pe jumătate din cât se roagă ei! Şi ei veghează, veghează mereu
să ţină Legea!” Era prin urmare drept ca Domnul nostru să arate că vegherile
lor, zeciuielile lor şi rugăciunile lor lungi erau făţarnice. Ei erau atât de
grijulii în legătură cu zeciuiala din izmă şi anason, dar nu ezitau deloc când
era vorba să înghită casele văduvelor — prin vreo regulă măruntă punând
stăpânire pe proprietatea văduvei nevoiaşe şi apoi înghiţind-o.
Isus a declarat că în exterior aceşti pretinşi oameni sfinţi
erau într-adevăr atât de albi, de curaţi şi de frumoşi, dar pe dinăuntru erau
ticăloşi şi necuraţi. Ei erau ai tatălui lor, diavolul, pentru că aveau
dispoziţia lui. Ei n-au făcut bine şi nu L-au servit pe Dumnezeu din puritatea
inimii; serviciul lor era numai unul pe dinafară. Întregul lor sistem era
subminat de făţărnicie — în limbajul de astăzi l-am numi „putred”. Era necesar
ca aceşti oameni să fie expuşi, şi toţi care erau curaţi în inimă să fie scăpaţi
de stricăciunea influenţei lor. Isus nu i-a numit pe nici unul dintre ei pe nume,
ci doar i-a denunţat ca şi clasă. El n-a căutat să le dăuneze, ci să le facă
bine, dacă era cu putinţă, şi să-i avertizeze pe ei şi pe toţi de răul unui
astfel de curs. Domnul nostru a dorit să elibereze poporul; de aceea a vorbit
aceste lucruri despre o clasă. El a spus unele lucruri foarte rele despre acea
clasă. Pentru fiecare din acea clasă ar fi să-şi cureţe pulpana hainei şi să
arate că nu ducea o viaţă dublă. Cuvintele Domnului nostru, deci, n-ar intra în
categoria vorbirii de rău. El vorbea despre un sistem. El nu spunea ceva secret
despre John Smith, sau nu spunea că doamna Brown era aşa şi aşa, că face aşa şi
aşa în viaţa particulară etc.
((591))
Astfel noi credem că avem perfect dreptul să atragem atenţia
asupra erorilor flagrante de astăzi. N-ar fi corect să mustrăm în modul în care
a făcut-o Domnul; pentru că oamenii ar fi iritaţi acum mai mult decât evreii din
zilele Lui. Dacă Domnul n-ar fi mustrat unele dintre aceste lucruri pe care
le-au făcut conducătorii lor, oamenii n-ar fi ştiut decât că acei farisei aveau
aprobarea Domnului. Ei, care umblau de ici colo cu feţe evlavioase şi spuneau
atâtea rugăciuni etc. Erau ei în realitate oameni sfinţi? Isus era acolo ca şi
Reprezentant al lui Dumnezeu şi Exponent al opiniilor Lui. Astfel Isus a
informat poporul că acei farisei nu făceau lucrurile plăcute lui Dumnezeu. El
Şi-a făcut doar datoria.