BIRUINŢE ASUPRA URIAŞILOR MODERNI
1 Samuel 17:1-54
Uriaşii din vechime — David şi Goliat — Nu prin putere
omenească, ci prin Spiritul şi puterea lui Dumnezeu — Luptând lupta cea bună
— Nu cu arme trupeşti — Puterea pietricelei adevărului
R5662 W. T. 1 aprilie 1915 (pag. 104-105)
Primii uriaşi menţionaţi în Biblie au fost aceia care aveau
mame umane, dar ai căror taţi erau îngerii căzuţi materializaţi, aşa cum este
consemnat în Geneza 6. Toţi aceştia însă au pierit în potopul din ziua lui Noe.
De atunci încoace din când în când s-au găsit uriaşi umani în Asia. Og,
împăratul Basanului, avea un pat de fier lung de aproape patru metri. În darea
lor de seamă despre Canaan, iscoadele au spus că acolo au văzut uriaşi — fiii
lui Anac. Goliat, uriaşul din Gat, pe care l-a ucis David, era probabil un
descendent din această familie.
Am avut uriaşi şi în vremurile recente; Byrne, un irlandez,
2,54 metri; Middleton, un englez, 2, 82 metri; Luşkin, un rus, 2,56 metri;
Chang, un chinez, 2,33 metri. Pliniu a declarat că Gabbaras era de 2,97 metri
înălţime. Nu există, prin urmare, loc pentru discreditarea istoriei lui David şi
a lui Goliat.
David, un tânăr de probabil douăzeci de ani, a vizitat armata
lui Israel, în care trei dintre fraţii lui erau soldaţi, luând hrană şi
delicatese pentru întărirea lor. Spre uimirea lui, a găsit armata lui Israel
faţă în faţă cu armata filistenilor care invadaseră din vest. Ei nu se luptau,
în aparenţă fiecare temându-se de celălalt. Un luptător de la filisteni ieşea în
faţă în fiecare dimineaţă, un uriaş în mărime şi putere, purtând o armură de
bronz care cântărea 100 kilograme şi învârtindu-şi suliţa al cărei vârf cântărea
11 kilograme, şi al cărei fus avea un diametru de aproape 8 centimetri. El sfida
pe israeliţi, spunând că o luptă între indivizi ar decide războiul. El sfida nu
numai pe naţiunea lui Israel, dar şi pe Dumnezeul ei.
Tânărul David a fost uimit că acest lucru progresase atât de
mult şi că nimeni nu acceptase provocarea. Credincios în adevăratul Dumnezeu, el
a înţeles Legământul dintre Dumnezeu şi naţiunea lui. Credinţa lui în Cel
Atotputernic era atât de mare încât a acceptat fără rezerve făgăduinţele divine.
El s-a mirat de lipsa de credinţă manifestată de fraţii săi şi de compatrioţii
săi. El a sugerat că, susţinut de făgăduinţa lui Dumnezeu, el însuşi îndrăznea
să se confrunte cu acest Goliat.
Împăratul Saul al Israelului înştiinţase că acela care va
accepta provocarea vrăjmaşului va avea mare onoare. Tânărul David a fost adus
înaintea lui; dar doritor cum era să aibă un luptător deosebit, împăratul şi-a
dat seama că tânărul viguros din faţa lui nu era pereche potrivită pentru
puterea uriaşă a lui Goliat, care dintr-o lovitură de suliţă îl nimicea. Atunci
tânărul şi-a pledat cauza. El a spus că, în calitate de păzitor al oilor tatălui
său, tot mereu le salvase din gura şi din gheara leului şi a ursului. El avea
curaj, şi mai presus de toate avea credinţă în Dumnezeu. Aşa cum Dumnezeu îl
binecuvântase în datoriile zilnice din trecut, El îi va da putere pentru
biruinţă şi în datoria acelui ceas, să facă faţă sfidării uriaşului şi insultei
lui împotriva lui Iehova.
Împăratul a fost impresionat. El i-a împrumutat lui David
armura sa — cea mai bună din Israel. Dar după ce a încercat-o, tânărul David a
refuzat-o mulţumind. El nu era obişnuit cu o asemenea armură şi putea fi mai
bine fără ea. El a luat doar toiagul de păstor, cu care era obişnuit, şi
praştia. Trecând dincolo spre partea filistenilor pentru luptă, el a ales cinci
pietricele netede din pârâu. Acest armament uşor cu binecuvântarea lui Dumnezeu
a fost mai mult decât suficient; pentru că el nu a avut nevoie să folosească
decât una dintre pietricele.
((624))
Uriaşul a fost indignat spunând: „Ce! sunt câine, de vii la
mine cu toiege?” Conform tradiţiei, când flăcăul s-a apropiat, uriaşul a râs,
dându-şi capul pe spate. Coiful i-a căzut şi a fost expus ţintirii sigure a
împotrivitorului său dispreţuit. În zilele acelea nu existau ziare, nici
biblioteci publice; şi el nu ştia ce loc important ocupau prăştiile în război
chiar atunci, şi că adesea, în mâini iscusite, ele erau aproape tot atât de
eficiente cum sunt astăzi carabinele. Uriaşul a înmărmurit, purtătorul armurii a
fugit, iar tânărul David a terminat repede cu el şi i-a luat armura ca trofeu.
Filistenii surprinşi, înspăimântaţi, au fugit, Israel urmărindu-i până în
cetatea lor întărită.
CUM SĂ ÎNTĂMPINĂM PE URIAŞII MODERNI
După moartea lui Isus, o nouă ordine divină de lucruri a fost
introdusă. Cei care au credinţă în Dumnezeu au încă de câştigat bătălii, dar nu
cu arme trupeşti. Învingerile lor însă se bazează pe acelaşi principiu care a
acţionat favorabil în cazul lui David. Credinţa în Dumnezeu stă la bază —
înţelegerea că această cauză în care luptă ei este o cauză aprobată de Dumnezeu.
Un curaj potrivit credinţei lor — o credinţă care s-a dezvoltat treptat în
victoriile precedente asupra unor duşmani mai mici, ca în cazul lui David —
ajută să dea curaj şi putere pentru lupta cu cei mai înspăimântători uriaşi pe
care i-am putea întâlni.
Amintindu-ne aceasta, fiecare creştin trebuie să fie zilnic
în alertă ca să biruie micile slăbiciuni, micile slăbiciuni morale — ca să
devenim învingători în luptele mici cu egoismul, mânia, răutatea, invidia,
vorbirea de rău. Biruinţa asupra acestora şi experienţele câştigate cu ajutorul
Domnului în biruinţa asupra lor, fac pas cu pas pregătire pentru cele mai mari
încercări şi pentru cele mai mari victorii.
Când aflăm de făgăduinţa divină, „Celui care va birui îi voi
da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie”, aceasta ne dă gândul că o mare
victorie trebuie câştigată pentru a ne dovedi vrednici de marea onoare la care
Dumnezeu a chemat Biserica Sa. Şi această victorie, aşa cum suntem fericiţi să
aflăm, nu este întotdeauna pentru cei puternici, ci pentru cei pe care Dumnezeu
îi va binecuvânta. Şi conflictul pe care Dumnezeu îl aprobă şi-l va răsplăti nu
este lupta cu prietenii sau vecinii, oricât de iraţionali ar fi ei, ci lupta
împotriva nedreptăţii, împotriva păcatului, împotriva oricărui lucru căruia
Legea divină i se împotriveşte. Această luptă şi biruinţă sunt, mai întâi de
toate, în inimile şi minţile noastre, şi în al doilea rând se vor extinde, după
cum ar putea indica providenţa Domnului, la bătălia împotriva relelor publice şi
în sprijinul dreptăţii publice şi civice.
Nu trebuie să uităm însă că marele uriaş al păcatului şi
nedreptăţii, care a sfidat poporul lui Dumnezeu de secole, va fi doborât numai
la timpul stabilit al lui Dumnezeu şi prin antitipul lui David. Numele David
înseamnă Preaiubit. Antitipicul Preaiubit este Cristosul — Isus, Capul, Biserica,
trupul Lui. În scurt timp de acum, o piatră de Adevăr urmează să doboare pe
marele împotrivitor; iar antitipicul David va începe Domnia milenară care va
ridica omenirea şi o va binecuvânta. Ca membri ai acestei clase David, noi
trebuie să avem spiritul biruitor şi credinţa şi încrederea lui sprijinitoare în
făgăduinţa şi puterea lui Dumnezeu.
