CE A SPUS PASTORUL RUSSELL

Această carte conţine sute de întrebări cu Răspunsuri date doar de

Pastorul Russell, acoperind aproape 12 ani de rapoarte de

la convenţii şi mai mulţi ani din Turnul de Veghere. Ori

de cîte ori o Întrebare este din Turnul de

Veghere, după an urmează litera (Z).

Celelalte sunt din rapoartele

de la convenţii.

1)   AARON—Referitor la antitip, cînd a binecuvîntat. (Q5-1)

Întrebare (1911)—1—Cînd Moise şi Aaron au ieşit să binecuvînteze poporul, pe cine a reprezentat Aaron?

Răspuns—Presupun că Moise ar reprezenta legea divină a lui Dumnezeu binecuvîntînd poporul şi că Aaron a reprezentat pe marele preot care a efectuat sacrificiul. Moise, dătătorul legii, era reprezentantul dreptăţii, iar preotul care a făcut sacrificiul era pentru a binecuvînta. Tot aşa Cristos va sta ca antitipul lui Aaron din acea ilustraţie ca să binecuvînteze lumea în timpul miei de ani, şi alături de El va fi legea divină, reprezentată prin Moise. Toată legea lui Dumnezeu şi orice putere a lui Dumnezeu va fi pentru a binecuvînta şi a pune în aplicare aranjamentele făcute în acest scop.

2)   ACCIDENTE — În Mileniu (Q5-3)

Întrebare (1912-Z)—2—Vor fi accidente şi moarte în timpul mileniului în afară de păcătoşii care merg în moartea a doua?

Răspuns—În timp ce domnia lui Cristos va fi o domnie a dreptăţii spre viaţă, nu trebuie să înţelegem că moartea adamică va înceta imediat ce Mesia Îşi va începe domnia, pentru că se spune că El trebuie să domnească pînă cînd va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale (1 Cor. 15:25, 26). Se înţelege deci că oamenii vor fi mai mult sau mai puţin în moartea adamică în timpul miei de ani şi se vor ridica treptat din imperfecţiunea şi moartea adamică la perfecţiunea naturii umane. Trebuie să ne amintim că Împărăţia, aşa cum va fi stabilită la începutul Veacului Milenar, va fi constituită din Noul Ierusalim — adică Biserica glorificată, al cărei Cap este Cristos (Apoc. 21:1-8). În timpul miei de ani lumea va veni în armonie cu acest aranjament. Pentru toţi cei care astfel vor veni în armonie va fi un aranjament binecuvîntat prin care vor fi protejaţi de orice pedeapsă pentru imperfecţiuni. Putem rezonabil presupune că după ce se va ajunge la perfecţiune nu vor mai fi accidente, întocmai cum avem motiv să presupunem că în cer nu este nevoie de chirurgi, doctori, ambulanţe etc. “Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu (Împărăţie)” (Isaia 11:9). Voia lui Dumnezeu se va face pe Pămînt precum se face şi în ceruri. Citim că nu va mai fi nici suspin, nici plîns, nici moarte.

3) ACOPERIREA CAPULUI—Moduri de acoperire a capului. (Q322-1)

Întrebare (1906)—1—Pălăria modernă nu este convenabilă într-un auditoriu, şi unele surori doresc să ştie dacă cineva poate sugera vreo metodă prin care femeile să poată avea capul acoperit în timpul unui serviciu fără a purta pălăria, care creează probleme, şi totuşi să fie ceva care să nu atragă atenţia nepotrivit asupra faptului?

Răspuns—Sunt eu Solomon, să am înţelepciunea să decid în întrebări ca acestea? Vă voi spune, dragi prieteni, ce am remarcat că fac unele surori, şi m-am gîndit că dacă eu aş fi soră este foarte posibil că aş adopta acest mod, deşi cred că este prima oară cînd menţionez acest lucru. Am remarcat pe unele surori purtînd o mică dantelă ca acoperire a capului, şi m-am gîndit că arată foarte drăguţ şi, după cîte ştiu eu, aceea satisface tot ce a avut în minte apostolul. Este numai un semn şi eu nu ştiu nici un motiv pentru care aceasta n-ar fi potrivită. Dar vă amintesc, eu nu pun nici o lege.

4) ACOPERIREA CAPULUI—Autoritate pentru acoperirea capului. (Q323-1)

Întrebare (1906)—2—Este necesar pentru femei să poarte pălării sau altă acoperitoare în timpul adunării?

Răspuns—Ei bine, întreabă-l pe apostolul Pavel; el este autoritatea în acest subiect şi nu eu.

5) ACTE—Documente de proprietate în Veacul Milenar. (Q221-3)

Întrebare (1909)—3—Vor fi documentele cu privire la actele de proprietate recunoscute în Veacul Milenar după timpul de strîmtorare?

Răspuns—Este foarte dificil să determinăm în ce măsură un document cu titlu de proprietate va avea valoare după timpul de strîmtorare, pentru că nu ştim în ce măsură aceste acte vor fi distruse. Este foarte greu să vorbeşti despre un lucru atît de nedesluşit şi despre care nu se relatează în Scripturi. Presupunerea noastră este că după începerea Veacului Milenar lucrurile vor merge cam la fel ca înainte, dar lumea va fi într-o stare paralizată, toţi frînţi şi îndureraţi din cauza marii strîmtorări. Domnul nostru a vorbit despre aceasta prin profet, zicînd: “Staţi liniştiţi şi să ştiţi că eu sunt Dumnezeu” (Psa. 46:10). Aceasta va fi prima lecţie pe care lumea o va învăţa. Va fi o lecţie severă dar foarte valoroasă pentru neamuri. Noi înţelegem că moartea va continua să domnească într-o măsură şi că singurul loc din lume în care viaţa şi restabilirea se va manifesta, va fi în vieţile celor din naţiunea lui Israel sub Noul Legămînt. Va fi şi atunci adevărat, şi întotdeauna va fi adevărat, că “Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul n-are viaţa” (1 Ioan 5:12). Naţiunile păgîne care nu se vor conforma Împărăţiei cereşti vor fi îngrădite de la binecuvîntările speciale care vor veni sub Noul Legămînt pentru poporul de Legămînt al lui Israel.

Cînd celelalte naţiuni vor vedea binecuvîntările care vin pentru naţiunea lui Israel, toţi vor vrea să aibă o parte, şi acest lucru îi va face să zică: “hai să ne suim … la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui” (Mica 4:2).

Cît despre valoarea unui titlu de proprietate după timpul de strîmtorare, cred că este o Întrebare prea nedefinită pentru a fi discutată. Oricum, voi spune că cel care a avut o proprietate, va avea acelaşi drept ca oricare altul.

6) ACTIVITATEA PASTORALĂ—Bătrînii nu sunt Directori. (Q525-3)

Întrebare (1916)—1—Să înceapă surorile activitatea pastorală fără să se consulte cu Bătrînii; şi să meargă înainte chiar dacă un Bătrîn nu este de acord?

Răspuns—Bătrînii n-au nimic de-a face cu Activitatea pastorală. Bătrînii sunt Bătrîni, şi de aceea trebuie să facă munca de Bătrîn. Activitatea pastorală este pentru Pastor, şi de aceea Pastorul trebuie să se ocupe de ea. Scrisorile cu indicaţiile aparţinînd acestei activităţi n-au fost trimise decît acelora care mi-au indicat că m-au ales ca Pastor al lor, şi din moment ce m-au invitat să fiu Pastorul lor, încerc să fac această lucrare pentru ei. Dacă scrisorile au fost trimise la unii care n-au această dorinţă, vă rog să le trimiteţi înapoi şi n-o să am nimic de-a face cu ei. Dar în toate cazurile unde sunt Pastor, voi folosi şi voi coopera cu surorile după cum cred eu mai bine.

Evident că cel care face această obiecţie nu înţelege chestiunea. Nu este nimic în aceasta, de care să ştiu eu, care să se opună Bătrînilor, şi dacă sunt careva Bătrîni care nu au destul de lucru care să-i ţină ocupaţi, ar trebui să-şi găsească. Există lucru din abundenţă pentru Bătrîni şi Diaconi şi de aceea ei trebuie să se ocupe să facă munca pe care Domnul le-a dat-o în grijă, dar cazul surorilor este diferit şi noi încercăm acum să găsim ceva de făcut şi pentru ele, şi ne bucurăm că acum se deschide calea. Dacă vreunul dintre Bătrîni pune piedici şi caută greşeli în această activitate, sfatul nostru către adunare este ca la următoarea alegere să fie înlăturat din funcţie. Fiecare trebuie să înveţe să-şi vadă de treaba lui şi să nu se amestece în treburile altora, şi în acest fel lucrarea va prospera — dacă fiecare se va ocupa de partea lui din lucrare. Dacă cineva încearcă să oprească lucrarea Domnului ar fi mai bine să fie înlăturaţi, pentru că adunării îi va fi mai bine fără ei. “Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rînduială” (1 Cor. 14:40).

7) ACTIVITATEA PASTORALĂ—Cooperarea bătrînilor şi surorilor. (Q526-1)

Întrebare (1916)—2—Vrei să explici te rog puţin mai mult despre cooperarea bătrînilor şi diaconilor unei adunări cu surorile în activitatea pastorală?

Răspuns—Nu pot să explic mai mult decît a fost deja explicat în scrisorile trimise. Către fiecare adunare au fost trimise două scrisori despre această activitate. Una este pentru sora care va acţiona ca locţiitoarea şi reprezentanta activităţii pastorale, şi cealaltă este pentru bătrîni şi pentru adunare în general. Aceste scrisori explică totul cît pot eu să explic de bine, şi ar fi nefolositor să iau timp să explic ce nu se spune acolo. Repet că aceste scrisori au mers numai la adunările care mi-au comunicat că m-au ales ca pastor al lor. Aceste scrisori explică pe deplin chestiunea. Dacă nu puteţi înţelege faptul dintr-o singură citire, atunci citiţi din nou şi dacă este necesar de două şi de trei ori, pînă vă este clar. Luaţi fiecare parte separat. Una dintre scrisori nu are nimic de-a face cu adunarea în general, ci conţine instrucţiuni pentru aceia care vor îndeplini acest plan de activitate, iar cealaltă este pentru bătrîni şi pentru alţii pentru a le arăta cum pot coopera la ea.

Cred că veţi vedea că atunci cînd această lucrare va începe să meargă bine, nu numai surorilor le va prilejui o ocazie pentru serviciu, ceea ce va fi foarte încurajator pentru ele, ci în plus va deschide calea pentru ca bătrînii să facă mai mult decît fac acum şi de asemenea va deschide calea ca diaconii bine pregătiţi să fie aleşi ca bătrîni. Există atît de multă muncă de făcut încît se ridică Întrebarea dacă facem sau nu lucrarea Domnului? Cît suntem de siguri că ne aflăm în timpul Secerişului, tot atît de sigur este că vom fi chemaţi să facem ceea ce Domnul ne dă de făcut.

Dacă cineva întreabă dacă aceasta ar fi o bună ocazie să intre în lucrare şi alţi fraţi care n-au avut înainte experienţă în acest fel de serviciu noi am răspunde, Nu; acesta nu este locul pentru o persoană fără experienţă. Trebuie să-şi cîştige experienţa înainte. Nu vrem să punem numai novici într-o astfel de lucrare. Nu trebuie folosit «un novice" în doctrină sau în vorbire în nici o lucrare extinsă a adunării. Novicii trebuie într-adevăr să obţină experienţă, dar cum? Odată în Pittsburgh (şi unii au încercat de atunci şi în New York), (în Pittsburgh am fost cumva implicat în aceasta), am început ceea ce noi am numit o Şcoală de Profeţi, nu că acest nume înseamnă pentru noi ceea ce a însemnat cînd a fost folosit iniţial, dar totuşi un nume care ni s-a părut potrivit pentru lucrarea de acum, cînd este privită în lumina Noului Testament. Un profet, în sens biblic, era unul care era vorbitor public, nu în mod special unul care era un văzător şi avea descoperiri, ci un vorbitor public, şi în acest sens a folosit apostolul Pavel cuvîntul acesta cînd a spus, “să doriţi cu înflăcărare manifestările duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi” (1 Cor. 14:1), care ar sugera ideea că noi trebuie să dorim să avem abilitate ca vorbitori publici. Noi recunoaştem că unii fraţi au talent pentru vorbire publică şi am sugerat ca ei să se adune împreună şi să se asculte şi să se critice unul pe altul în vorbire. Ei n-au vorbit publicului sau adunării. Ei n-au avut aprobarea specială pentru vorbire. Unii au o dispoziţie care poate fi găsită şi cultivată. Dar noi nu vrem să impunem unei adunări să asculte pe vorbitori fără talent. Nimeni să nu plictisească o adunare sau pe altcineva. Numai aceia care au calităţi şi au arătat talent şi abilitate să fie aleşi să vorbească pentru adunare sau pentru public. Instrucţiunile noastre şi exersarea în acest scop trebuie să fie date şi primite în particular. În acest grup am avut pe cineva numit ca şi critic special, şi apoi toţi cei prezenţi aveau ocazia să critice pe vorbitor. Unii dintre aceşti tineri s-au criticat unii pe alţii destul de aspru astfel încît exista pericolul să se descurajeze toţi. De aceea, a devenit necesar să le atrag atenţia să nu se critice prea tare altfel nu rămîn decît piele şi os. Cred că ar fi bine să existe o astfel de şcoală sub un control potrivit pentru exerciţiul vorbitorilor pentru adunare şi pentru public şi să nu impunem adunării sau publicului novici fără talent şi fără experienţă ca vorbitori.

Noi credem că acesta este un lucru foarte important în legătură cu activitatea pastorală, şi am considera că este una din cele mai bune şi mai eficiente căi de cooperare cu surorile în această activitate.

8) ACTIVITATEA PASTORALĂ—Nu pentru fraţi. (Q527-1)

Întrebare (1916)—1—Ai sfătui pe un frate şi pe o soră să renunţe la Foto-Drama şi la munca de colportor pentru a se angaja în activitatea pastorală şi munca de colportor?

Răspuns—Nu l-am sfătui pe frate să facă aşa pentru că nu este nimic de făcut pentru el în legătură cu activitatea pastorală. Evident fratele a înţeles greşit acest lucru. Această activitate pastorală este pentru surori. Un motiv este că surorile au mai mult timp ziua decît fraţii, care sunt în general ocupaţi cu altele; şi al doilea, că foarte multe surori au mai mult tact decît fraţii în a se apropia de oameni. Nu că toate surorile au mai mult tact decît fraţii, ci este o ocazie bună ca ele să-şi facă partea lor de lucru şi astfel să înmulţească ocaziile fraţilor pentru a ţine discursuri despre plan şi ulterior să conducă studii la volumul unu. Noi nu trebuie să credem cu nici un chip că pornirea acestei lucrări este sfîrşitul ei. Pornirea va fi într-adevăr un început, dar numai începutul. Veţi începe cu numele de pe listele care vă vor fi furnizate de la Brooklyn, care au sosit din cînd în cînd prin Foto-Drama, vorbiri publice şi serviciul de colportor — aceasta este pornirea — dar gîndul meu este că, dacă Domnul va face marea lucrare la care noi ne aşteptăm în următorii cîţiva ani, după toate probabilităţile această lovire a Iordanului va trezi un mare interes în întreaga lume, cu rezultatul inevitabil că mult mai mulţi oameni vor participa, vom primi un număr mai mare de nume şi prin urmare această fază a lucrării se va extinde şi va continua, aşa încît ocaziile pentru discursuri despre plan şi studii la volumul unu se vor înmulţi cu timpul. Aceasta înţeleg eu a fi o parte din marele plan a lui Dumnezeu.

Sfatul meu către această soră este ca ea să rămînă în munca de colportor atîta timp cît Domnul o va binecuvînta în acest lucru, şi asta poate însemna şi ca fratele să continue în munca cu Foto-Drama ca şi înainte. Acesta pare să fie cel mai bun lucru în prezent, şi apoi, în viitor, dacă Domnul se va îngriji, poate că privilegiul lor va fi să intre în activitatea pastorală sau să-şi lărgească terenul de activitate prezent.

9) ADAM — Pomul vieţii, pomul cunoştinţei (Q6-1)

Întrebare (1907)—2—A mîncat Adam din pomul vieţii înainte de a mînca din pomul cunoştinţei? Dacă da, de ce n-a trăit veşnic?

Răspuns—Răspunsul meu este că cuvîntul «pomul vieţii" este la plural. Toţi pomii din Eden au fost pomi ai vieţii. Ei au fost toţi buni pentru mîncat, frumoşi la privit. Ei au fost pomi care, dacă se mînca din ei, menţineau viaţa pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam. Aceştia n-au fost pomi care să-i dea vreun fel de dar magic ce să-l împiedice de a muri vreodată. Nu acesta este gîndul. Ei au fost pomi ai vieţii în sensul că fructele lor, împărtăşindu-se din ele, ar fi permis primilor noştri părinţi să trăiască dacă ar fi continuat să le mănînce, şi ar fi suplinit toate pierderile organismului lor încît n-ar fi trebuit să moară niciodată. Ei au mîncat din aceşti pomi, după cîte putem noi înţelege din Scripturi, puţin mai mult de un an înainte de a fi duşi în ispită de Adversar şi să mănînce din pomul interzis. Noi înţelegem că acest pom al cunoştinţei binelui şi răului n-a fost un pom, ci un fel de pomi, şi din acel fel anumit de pomi nu trebuiau să mănînce. Şi prin urmare cînd Dumnezeu a vrut ca ei să moară, i-a scos afară din grădină, departe de pomii vieţii, într-un pămînt nepregătit unde trebuia ca ei să muncească pămîntul şi să se lupte cu spinii şi pălămida pînă cînd se vor întoarce în pămîntul din care au fost luaţi. Pedeapsa a fost moartea, şi sugestia este că dacă Domnul le-ar fi permis să rămînă în Eden ei n-ar fi ajuns într-o stare de moarte ci ar fi rămas în deplină putere şi vigoare a naturii lor umane, chiar dacă erau păcătoşi.

10) ADAM—De ce i se dă a doua încercare? (Q6-2)

Întrebare (1909)—1—Dacă Adam a avut o încercare şi a căzut, va mai avea una, şi dacă da, pentru ce? De ce trebuie să fie înviat dacă el a căzut la prima încercare?

Răspuns—Motivul pentru care el va avea o înviere şi încă o încercare este că aşa a vrut Dumnezeu, şi acesta este cel mai bun motiv. Acum, dacă doriţi să ştiţi de ce, putem să facem cîteva presupuneri, poate spre avantajul nostru.

Cred că motivul pentru care Dumnezeu a vrut aşa este că în unele privinţe Adam n-a avut o încercare sub cele mai favorabile condiţii pe care Dumnezeu le putea aranja cu toate că încercarea sa a fost o încercare dreaptă. El a fost perfect din punct de vedere mintal dar o mare ispită a venit asupra lui şi din cauza lipsei de experienţă a căzut. Care a fost încercarea sau ispita?

Vă amintiţi că apostolul ne spune că Adam n-a fost înşelat; el ştia ce face, ştia că mănîncă fructul interzis violînd porunca lui Dumnezeu şi că lucrul acesta însemna moarte. În aceasta n-a fost ignoranţă. De ce a făcut aceasta? Cred că relatarea scoate în evidenţă gîndul că el a făcut-o din iubire compătimitoare. O vreme el a fost fără soţie, şi chiar dacă păsările puteau ciripi iar alte animale puteau scoate anumite sunete, acestea nu erau satisfăcătoare pentru om, aşa că după ce Dumnezeu i-a dat o soţie, os din oasele sale şi carne din carnea sa şi după ce s-a bucurat de acea companie plăcută şi-a dat seama că după neascultarea ei o va pierde şi că va fi din nou singur, şi a zis: Voi mînca împreună cu ea şi voi muri împreună cu ea. Dacă ea trebuie să meargă pe un pămînt nepregătit şi să moară la fel voi face şi eu. Deci, într-adevăr aceasta este o trăsătură foarte nobilă a caracterului primului om, şi situaţia în care se afla, după cum veţi vedea, a făcut ca această încercare să fie foarte grea. În aceste condiţii cred că ar fi în caracterul Tatălui nostru ceresc să zică: Adam, cînd ai făcut acest lucru, nu ştiai pe deplin ce puteam sau voiam să fac pentru tine şi ce puteai avea dacă erai ascultător. Acum Adame, intenţionez să te răscumpăr pe tine şi toată rasa ta. Vei avea o demonstraţie a iubirii Mele, şi după ce vei învăţa despre înălţimea, adîncimea, lungimea şi lăţimea iubirii Mele, voi cere de la tine să ţii în totalitate şi în mod perfect legea Mea şi să trăieşti veşnic, dar dacă nu vei asculta, vei muri cu moartea a doua şi nu vei mai avea niciodată o altă posibilitate de restabilire.

11) ADEVĂR—Biserica, stîlpul şi temelia adevărului. (Q719-2)

Întrebare (1908)—1—Cum este Biserica stîlpul şi temelia adevărului după cum se afirmă în 1 Tim. 3:15? (Cornilescu)

Răspuns—Cuvîntul “temelie” este folosit în sens general. Nu este o traducere nepotrivită, dar putem afla una mai bună în Diaglott. Gîndul este, stîlpul şi sprijinul adevărului, lucrarea de bază a adevărului, pe ceea ce este bazat adevărul şi de care este sprijinit. Misiunea Bisericii aici în prezent cînd erorile şi păcatul prevalează, este să fie un sprijinitor al adevărului, să fie aceia care să susţină adevărul. De aceea, în acest sens al cuvîntului noi acţionăm ca stîlpi şi ca lucrare de bază sau temelia pe care adevărul lui Dumnezeu stă acum în lume, şi noi vom fi în sfîrşit temelia şi mijloacele adevărului lui Dumnezeu în întreaga lume în Veacul Milenar, pentru că vom fi asociaţi cu Domnul Isus Cristos.

12) ADEVĂR —Ţinut în nedreptate. (Q719-3)

Întrebare (1911)—2—Ce înseamnă a ţine adevărul în nedreptate?

Răspuns—Presupun că a ţine adevărul în nedreptate se poate face în diferite moduri. Domnul nu vrea ca adevărul să aparţină nimănui decît acelora care sunt consacraţi. După cum citim, “Lumina este semănată pentru cel drept şi bucuria pentru cel cinstit cu inima” (Psa. 97:11). Aşa că adevărul este intenţionat numai pentru poporul consacrat al lui Dumnezeu. “Prietenia DOMNULUI este cu cei ce se tem de El, ca să-i facă să cunoască legămîntul Său" (Psa. 25:14). Dar se poate ca unii să aibă o anumită măsură de adevăr — nu tot adevărul, ci o anumită măsură de adevăr — şi să folosească acea măsură de adevăr într-un mod nepotrivit. Ca de exemplu, Satan a avut anumite cunoştinţe despre Domnul şi le-a aplicat greşit. El a ştiut despre împărăţia lui Mesia şi şi-a folosit cunoştinţa cu privire la împărăţie încercînd să ispitească pe Domnul nostru ca să o ia pe altă cale. De aceea el şi-a folosit cunoştinţa despre adevăr într-un mod nedrept sau nepotrivit. Se poate întîmpla ca unii care au primit o cunoştinţă parţială despre adevăr să devină duşmani ai adevărului şi servi ai păcatului şi împotrivitori ai adevărului. Ne amintim despre unii care sunt menţionaţi în Faptele apostolilor. A fost un Simon (vrăjitorul) care a ţinut adevărul în nedreptate şi a întrebuinţat greşit cunoştinţa pe care a avut-o despre adevăr. Deci este posibil ca oricare dintre noi să ne depărtăm de spiritul adevărului şi să ţinem totuşi ceva din litera adevărului, şi să folosim această literă a adevărului în mod păgubitor atît pentru noi înşine cît şi pentru alţii. Aceasta ar însemna a ţine adevărul într-un mod nedrept sau nepotrivit.

13) ADEVĂRUL PREZENT—Consecinţele dacă cineva îl părăseşte. (Q548-1)

Întrebare (1909)—3—Dacă un frate care este conceput de spirit şi a fost proeminent în învăţarea Adevărului Prezent, aşa cum este el prezentat de Societatea de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere, dar după aceea învaţă ceea ce crede el că este Evanghelia, dar contrar Adevărului Prezent, dacă continuă în acea stare pînă la moarte, care va fi rezultatul, va avea vreo şansă să ajungă pe vreun plan sau nu?

Răspuns—Este prea adînc pentru mine, dragi prieteni. Nu ştiu; noi nu suntem puşi să ne judecăm unul pe altul. Îi dorim tot binele dacă este mort. Dacă Domnul are ceva bun pentru el noi dorim să-l aibă. Totuşi, am avea un motiv să ne temem pentru că dacă el a fost odată în Adevăr şi l-a pierdut, acesta este un semn rău pentru că noi credem că dacă cineva a primit Adevărul Prezent îl va aprecia tot mai mult. Noi nu trebuie să judecăm, ci vom lăsa lucrul acesta în mîinile Domnului.

14) ADEVĂRUL PREZENT—Definiţia lui. (Q548-2)

Întrebare (1911)—1—Ce este "adevărul prezent" şi ce înseamnă a fi în adevăr?

Răspuns—Răspunsul nostru este că adevărul prezent ar fi acel adevăr care la un timp anume este mesajul special sau faptul pe care Dumnezeu vrea ca poporul Său să-l remarce. De exemplu, dacă noi am propovădui astăzi despre venirea unui potop acesta n-ar fi adevăr prezent; dar cînd Noe a propovăduit despre venirea unui potop, acela a fost adevăr prezent; a fost adevăr prezent pentru zilele lui. El a vestit lucrul care era potrivit la acel timp; tot aşa astăzi adevărul prezent este acel adevăr care aparţine timpului nostru, timpul secerişului Veacului Evanghelic, dimineaţa glorioasă a noii dispensaţii — tot ce aparţine de el este în acest sens adevăr prezent. Există bineînţeles alte adevăruri care sunt întotdeauna potrivite, cum ar fi măreţia Tatălui nostru ceresc, iubirea Lui, înţelepciunea, dreptatea şi puterea Lui; şi cum ar fi faptul că Domnul nostru Isus a venit în lume şi a murit pentru păcătoşi. Aceste adevăruri sunt întotdeauna prezente; dar ce se înţelege prin adevăr prezent în special, sunt acele trăsături ale adevărului care se aplică timpului prezent, mai deosebit decît la oricare alt timp. Aşa că eu înţeleg, răspunzînd la Întrebare, că adevărul prezent al acestui timp este mesajul secerişului; că noi trăim în timpul secerişului acestui Veac Evanghelic cînd Domnul Îşi adună mărgăritarele şi că Veacul Evanghelic trebuie să se încheie şi noua dispensaţie a Împărăţiei lui Mesia este aproape de inaugurare. A fi în adevăr înseamnă, în acest sens al cuvîntului, a avea o cunoştinţă despre aceste lucruri şi a fi loial în sprijinirea acestor lucruri şi în promulgarea mesajului care acuma este potrivit.

15) ADEVĂRUL PREZENT—Rezultatul pentru cei care nu-l cred. (Q548-3)

Întrebare (1911)—2—Este posibil ca cineva să aibă acum adevărul prezent şi să vină în clasa marii mulţimi, sau vor fi obligaţi să-şi asigure chemarea şi alegerea ori să meargă în moartea a doua?

Răspuns—Nu cunosc nici o limită de genul celei implicate în Întrebare. Eu înţeleg că există persoane în prezent care au cunoştinţă despre adevărul prezent şi care nu vor reuşi; ei s-ar putea să nu îndeplinească standardul şi să nu fie acceptabili ca membri ai Corpului lui Cristos. Nu cred că vor merge în mod necesar în moartea a doua. Nimeni nu va merge în moartea a doua, putem fi siguri, decît dacă acea persoană în mod voit, intenţionat respinge pe Domnul şi harul Său. Dumnezeu nu este nerăbdător să pună pe cineva în moartea a doua, şi fără îndoială sunt mulţi oameni care nu vor îndeplini înaltul ideal pe care Domnul îl va cere dar care sunt mult prea buni ca să meargă în moartea a doua. Dar sugestia noastră este că toţi trebuie să ne străduim să ne întărim chemarea şi alegerea; şi se va cere ca noi să ne străduim.

16) ADEVĂRUL PREZENT—Mulţi creştini încă neluminaţi. (Q549-1)

Întrebare (1915-Z)—1—Există vreunul în timpul prezent care nu are Adevărul Prezent dar are Spiritul sfînt?

Răspuns—Există diferite măsuri din Spiritul sfinţeniei pe care le poate avea copilul lui Dumnezeu la diferite timpuri în experienţa sa. Noi putem avea mai mult din Spiritul sfînt acum decît am avut oricînd înainte ceea ce înseamnă că a existat un timp cînd n-am avut atît de mult din spirit. Sau pot fi unii care au mai puţin, ceea ce înseamnă că ei nu au crescut spiritual şi întristează Spiritul sfînt cu care au fost pecetluiţi.

Noi nu trebuie să credem că toţi cei care sunt concepuţi de Spiritul sfînt sunt exact pe acelaşi plan în dorinţele lor spirituale, în dezvoltarea lor sau în cunoştinţa lor despre Planul lui Dumnezeu. Noi creştem în har în măsura în care creştem în cunoştinţă. Dacă măsura noastră de har scade, cunoştinţa începe să slăbească. De fapt, întreaga lume lucrează sub asemenea amăgiri încît suntem surprinşi cînd ne "trezim" şi vedem cît de puţin am ştiut — surprinşi să vedem cît de ignoranţi am fost faţă de unele mesaje preţioase pe care Dumnezeu ni le-a dat.

Şi aşa cum noi am fost copii ai lui Dumnezeu înainte de a primi cunoştinţă deplină, credem că este posibil ca şi alţii să fie copii ai lui Dumnezeu fără să aibă o cunoştinţă deplină. Noi trăim la sfîrşitul timpului de Seceriş, cînd, credem noi, Domnul face cunoştinţa Adevărului să înconjure lumea. Şi totuşi Adversarul ridică "praf", defăimare, ca să împiedice pe oameni să-l aprecieze.

Sunt foarte rare cazurile cînd Dumnezeu face cum a făcut cu Saul din Tars — doborîndu-l cu o lumină puternică, mai strălucitoare decît soarele la amiază. Şi pentru că noi credem că sunt încă copii ai lui Dumnezeu care încearcă să trăiască cu coji şi lapte degresat — că sunt fraţi în Cristos care au nevoie de ajutorul pe care noi putem să li-l dăm — de aceea încercăm să-i ajutăm. Altfel am abandona orice efort special de propagandă ştiind că vor exista condiţii favorabile pentru toţi imediat ce va fi stabilită Împărăţia.

Biblia vorbeşte despre clasa Marii Mulţimi ca de "o mare mulţime", ca şi cum clasa fecioarelor nechibzuite ar fi mai mare decît clasa fecioarelor înţelepte. Şi Scripturile arată că clasa Marii Mulţimi nu va fi ieşit toată din Babilon înainte de căderea lui. "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!" (Apoc. 18:4). Această chemare se aude de 37 de ani. Este chemarea lui Dumnezeu.

Scripturile ne arată că unii vor ieşi iar alţii nu vor ieşi, nu vor fi eliberaţi din lanţurile Babilonului. Aceste fecioare nechibzuite vor vedea că lipsa lor de iubire şi zel le-a făcut să piardă locul în clasa Mireasă. Dar ele sunt totuşi fecioare şi vor avea un loc sau o parte ca însoţitoare ale Miresei. Ele o vor urma în Palatul Împăratului. Ele vor fi servitoarele miresei, dacă vreţi — o poziţie de mai puţină onoare; dar vor obţine viaţă veşnică. Aşa că noi avem motive să credem că numărul poporului lui Dumnezeu conceput de Spiritul sfînt şi încă în Babilon este considerabil. Dacă noi am fi fost în locul lor şi ei în locul nostru suntem siguri că ar fi făcut eforturi eroice să ne ajute să ieşim din Babilon; deci şi noi facem la fel.

17) ADMINISTRATOR - Datoria unui administrator;

referitor la proprietate. (Q673-2)

Întrebare (1910)—1—Să presupunem că eu am dividende în valoare de 5.000$. Aşteaptă Domnul de la mine, ca un administrator înţelept, să pun această sumă în lucrarea secerişului, cînd, pentru a-mi continua afacerile, ar trebui să-mi vînd proprietatea şi să plătesc chirie?

Răspuns—Fratele drag care a scris această Întrebare este singura persoană care are dreptul să hotărască. Nu este pentru mine să hotărăsc ce trebuie să facă el, pentru că eu nu ştiu toate circumstanţele; şi chiar dacă le-aş şti, n-ar fi bine ca eu să-i spun lui ce trebuie să facă. Trebuie să fie un act voluntar din partea lui, oricare ar fi acesta, şi trebuie să-şi folosească propria judecată. Am arătat deja cum aş judeca eu, că un om trebuie să se îngrijească de soţia, de copiii şi de ceilalţi care sunt rude apropiate şi în mod cuvenit dependenţi de ajutorul lui, şi el nu trebuie să se lipsească pe sine de proprietate astfel încît să se aducă pe el sau pe cei dependenţi de el în pericolul de a avea nevoie de caritatea altora. Nu ştiu cum să arăt acest lucru mai clar decît atît. Vă puteţi imagina un caz, ca Răspuns la această Întrebare, în care probabil fratele n-ar avea nici o piedică şi poate ar fi un lucru înţelept pentru el să-şi vîndă proprietatea, s-o lichideze şi să închirieze un magazin. Nu întotdeauna este un avantaj să ai o proprietate. Uneori este la fel de bine să închiriezi o proprietate. El trebuie să hotărască.

18) ADMINISTRATOR—Lucruri ce se aşteaptă de la el. (Q673-3)

Întrebare (1910)—2—Pentru ca cineva să fie un administrator credincios şi să-şi îndeplinească consacrarea, crezi că Domnul aşteaptă ca el să-şi vîndă acoperişul de deasupra capului, sau Domnul îi va arăta administatorului credincios cînd şi cum să procedeze?

Răspuns—Ei bine, este destul de greu să răspund la această Întrebare exact în felul în care este scrisă, deci nu voi încerca să fac acest lucru; dar o să vă spun care este gîndul meu în general în această direcţie. Domnul v-a dat anumite talente şi puteri, şi între acestea sunt şi banii, şi El se aşteaptă ca voi să folosiţi banii. Voi i-aţi consacrat toţi aceşti bani Lui cînd v-aţi predat pe voi şi tot ce aveţi. Aceasta a inclus fiecare leu pe care l-aţi avut, şi acum cînd El vi le dă înapoi, zice, Te voi face administrator şi voi vedea cum le vei folosi, şi voi judeca cît de mult pot să-ţi mai încredinţez în viitor prin modul în care ţi-ai arătat credincioşia în folosirea acestei mici cantităţi care este acum la dispoziţia ta. Mie mi s-ar părea că dacă aş avea numai cinci dolari pe numele meu — cu acoperiş asupra capului sau nu — aş considera cei cinci dolari un bun de administrat; şi dacă ar fi cinci mii de dolari i-aş considera tot un bun de administrat; şi dacă ar fi cinci milioane i-aş considera tot un bun pe care trebuie să-l administrez; şi după ocazia pe care am avut-o şi după responsabilităţile puse asupra mea, aş vrea să folosesc orice aş avea în felul în care cred că i-ar place Domnului. De exemplu, dacă aş avea o familie şi ar fi dependentă de mine şi ar fi copii mici, cred că ar fi voia lui Dumnezeu şi că aş acţiona ca un administrator bun dacă aş asigura în mod rezonabil ceva pentru aceşti copii — nu înseamnă că dacă aş avea cinci milioane de dolari aş gîndi că toţi trebuie să fie bogaţi şi să aibă fiecare cîte un milion. Nu aşa aş înţelege eu acest lucru, ci aş înţelege că pentru ei ar fi mult mai bine şi ar fi şi spre gloria Domnului dacă ei n-ar avea prea mult. Şi totuşi dacă aş avea cinci milioane de dolari aş simţi că trebuie să dau mai mult fiilor şi fiicelor mele decît dacă aş avea numai cincizeci de dolari sau dacă aş avea numai cinci mii de dolari. Cred că ar fi un gînd rezonabil de ţinut minte, şi cred că dacă aş avea cinci milioane, aş da fiecăruia cîte cincizeci de mii de dolari, nu ştiu. Cred că ar trebui să fiu cam atît de generos. Nu cred c-aş fi mai generos de atît. Şi dacă ar fi printre ei vreunul care aş crede că i-ar face rău această sumă, i-aş da mai puţin. Dar în orice, responsabilitatea este lucrul care-ţi stă înainte — ce vrea Dumnezeu să faci? Fă totul în acord cu ceea ce crezi că i-ar plăcea Domnului. Este administraţia ta, nu a mea. Dar adu-ţi aminte că dacă te gîndeşti mai mult la copiii tăi în privinţa a ceea ce administrezi decît la copiii Domnului şi la lucrarea Domnului, aceasta arată că nu ai respectul cuvenit pentru El şi lucrarea Sa. De aceea, trebuie să iei în considerare toate aceste lucruri cînd te hotărăşti cum să foloseşti orice se află în mîinile tale. Dacă aş avea o soţie şi o familie desigur că nu m-aş gîndi să vînd acoperişul de deasupra capului nostru decît dacă ar fi un acoperiş foarte scump ca să obţin unul mai ieftin, cel mai scump nefiind atît de necesar. Dar în mod sigur m-aş gîndi să am un acoperiş pentru familia mea; cred că ar fi o parte din datoria mea ca tată şi ca soţ să asigur ceea ce este necesar în această privinţă. Aş dori ca toţi din poporul Domnului să aibă acoperiş deasupra capului — nu acoperişuri extravagante, nu în mod necesar case foarte minuţios decorate, dar ca toţi să aibă un mic loc pe care să-l poată numi cămin. Este adevărat că Isus n-a avut un cămin al Lui, dar este de asemenea adevărat că ucenicul Său, Ioan, a avut un cămin şi citim despre faptul că Isus, fiind pe moarte, a încredinţat-o pe Maria, mama Sa, acelui ucenic pe care El l-a iubit. Acel ucenic pe care Isus l-a iubit a dus-o pe Maria acasă la el. El a avut o casă.

19) ADMINISTRATORUL NEDREPT—Interpretarea pildei. (Q724-4)

Întrebare (1911)—1—Te rog dă interpretarea ta la pilda administratorului nedrept, la care se face referire în cap.16 al Evangheliei lui Luca.

Răspuns—Domnul a spus această pildă în faţa ucenicilor Săi şi de asemenea în faţa Fariseilor. El le spune despre un anume om care era administrator şi căruia i-au fost încredinţate bunuri cu toate responsabilităţile şi privilegiile care aparţineau unui administrator în vechime. Un administrator în vechime era pe deplin autorizat să facă cu bunurile exact ce ar fi făcut însuşi stăpînul său; el reprezenta pe stăpîn, deplin şi complet. S-a raportat stăpînului său că acest administrator era nedrept şi nesatisfăcător. El a înţeles că va fi chemat să dea socoteală pentru nedreptăţile din trecut şi a zis, "Cu privire la faptul că voi fi dat afară din această funcţie, mă voi folosi de timpul şi ocazia care mi-a rămas". Aşa că a chemat pe datornicii stăpînului şi a zis, "Cît eşti dator stăpînului meu?"

"Păi, datorez atîta".

"Foarte bine, voi reduce datoria, o voi face mai mică. Am autoritatea să fac asta; sunt încă administrator".

Dacă aştepta pînă ce ar fi fost dat afară din funcţie n-ar fi putut reduce datoria; dar a redus-o.

Apoi a chemat pe altul, "Tu cît datorezi?"

"Păi, eu datorez atîta şi atîta".

"Foarte bine, mai reduc din ea".

Şi aşa a făcut cu cîţiva care erau datori stăpînului său şi stăpînul său a zis, "Am un administrator şiret şi înţelept. El a văzut că îl voi da afară din această funcţie şi s-a folosit bine de timpul rămas pentru “căptuşirea cuibului său cu pene” şi a făcut lucrurile aşa încît atunci cînd va fi dat afară din funcţia lui să aibă nişte prieteni în acei oameni; pentru că le-a făcut bine şi le-a redus datoriile, ei se vor gîndi cu bunătate la el". Stăpînul său l-a lăudat. Apoi Domnul nostru a spus că era timpul ca ceva de genul acesta să fie înţeles şi apreciat atunci. Tot aşa, celor care le-a vorbit trebuiau să aibă acelaşi gînd în minte. Cum aşa? Fariseii erau reprezentanţii lui Moise, şi după cum a spus Isus, cărturarii şi fariseii stăteau pe scaunul lui Moise. De aceea ei erau reprezentanţii lui Moise, reprezentanţii legii, şi cînd cineva din popor venea la ei, ei trebuiau să spună dacă pentru acel lucru trebuia o aplicare severă a legii sau o aplicare mai blîndă; şi Isus a spus că ei au mers la extremă cu pretinderea fiecărui amănunt şi cu exagerarea legii pentru popor.

Cum au făcut aceasta? Ei bine, Isus a spus că ei au pus mari greutăţi asupra bietului popor fără a avea compătimire pentru ei — greutăţi pe care ei înşişi nu erau în stare să le poarte şi nu pretindeau că le poartă; dar au pus aceste greutăţi asupra bietului popor evreu. Şi sugestia lui Isus în această pildă este că acei cărturari şi farisei care au apucat o cale diferită şi în loc să încerce să explice că legea era foarte severă, ei trebuiau să facă unele înlesniri compătimitoare pentru popor şi să le zică, "Acum, voi nu puteţi ţine această lege perfectă: ştiu că nu puteţi ţine această lege perfectă, dar totuşi cît de bine puteţi ţine această lege?"

"Păi, noi nu putem ţine mai mult de jumătate din ea".

"Foarte bine, atunci ţineţi jumătate din ea".

Şi altuia, "Cît de mult poţi ţine legea?"

"O, poate trei pătrimi".

"Foarte bine, du-te şi ţine trei pătrimi".

Dar în loc să facă acest lucru, aceşti cărturari şi farisei au fost înclinaţi să zică, "Dacă nu ţineţi fiecare amănunt al ei nu sunteţi buni. Noi cărturarii şi fariseii ţinem fiecare amănunt al ei". Isus a rîs de ei zicînd: "Voi sunteţi nişte ipocriţi; ştiţi că nu ţineţi legea mai mult decît aceşti oameni; ştiţi că sunteţi tot atît de răi cum sunt şi ei, şi fiind ipocriţi sunteţi şi mai răi decît ei".

Isus le-a spus că sfîrşitul veacului lor se apropiase, şi indiferent ce făcuseră în trecut, sosise timpul cînd se cuvenea să-şi facă prieteni în loc de a-şi întoarce poporul împotriva lor; că trebuiau să intre în simpatia oamenilor în loc să înlăture masele poporului zicînd, "Voi sunteţi nişte păcătoşi; noi nu mîncăm cu voi, nici nu vrem să avem ceva de-a face cu voi". Ei trebuiau să aibă compătimire, să încerce să ajute poporul zicînd, "Faceţi tot ce puteţi; legea lui Dumnezeu este o lege perfectă, şi nimeni nu poate s-o ţină în mod absolut, dar veniţi şi faceţi tot ce puteţi şi binecuvîntarea lui Dumnezeu va fi cu voi în mod proporţional". Vedeţi, pentru cărturari şi farisei era o lecţie despre ceea ce trebuiau să facă în vederea faptului că erau pe punctul de a fi daţi afară din funcţia de administratori. Dispensaţia legii era pe punctul de a se sfîrşi şi acesta era un motiv pentru care ei ar fi trebuit să vină şi să facă tot ce puteau pentru a compătimi cu poporul. Dar întorcîndu-se spre ucenicii Săi, El le-a dat o lecţie, şi vouă şi mie, zicînd, "faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte" (Luca 16:9). Voi aveţi în posesie ceva ce poate fi numit bogăţii nedrepte — adică, unele lucruri care sunt apreciate de lume în prezent, şi ori de cîte ori puteţi folosi binecuvîntările pămînteşti, bani, influenţă sau orice altceva, pentru a vă face prieteni, faceţi-o; nu încercaţi să vă faceţi duşmani printre oameni în general. Lecţia pe care trebuie să o aveţi în minte ca ucenici ai Mei, este ca voi să faceţi bine oamenilor şi să vreţi să duceţi, ca ucenici ai Mei, mesajul Meu la toţi oamenii pe cît este posibil. De aceea folosiţi orice alt lucru ca subordonat acestuia, ca să puteţi avea mai multă putere şi influenţă şi să faceţi mai mult bine în această direcţie. Socotiţi interesele voastre pămînteşti ca secundare în orice fel, şi dacă jertfind un dolar sau o sută de dolari, sau o mie de dolari, vă puteţi mări astfel influenţa şi abilitatea pentru a servi pe Domnul şi dreptatea, fiţi foarte bucuroşi de această ocazie. Trebuie să căutaţi mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi să lăsaţi toate celelalte lucruri, toate interesele voastre pămînteşti, ca Dumnezeu să se îngrijească de ele, şi nu cinstiţi bogăţiile, nu cinstiţi banii, nu cinstiţi interesele pămînteşti, ci cinstiţi pe Dumnezeu şi dreptatea Sa, şi aceste lucruri se vor îngriji singure de ele.

20) A DOUA VENIRE—Cum a ştiut Domnul nostru despre

învierea Bisericii în a treia zi? (Q634-3)

Întrebare (1908)—1—Dacă Domnul nostru n-a ştiut cînd va veni a doua oară, cum S-a putut El referi la învierea Bisericii în a treia zi?

Răspuns—Dacă apostolii au vorbit uneori prin spiritul profeţiei, ca şi profeţii Vechiului Testament, nu cunosc nici un motiv de ce Domnul nostru n-ar fi putut vorbi prin acelaşi spirit al profeţiei. Noi trebuie să-l credem pe cuvînt. El spune că o va învia în a treia zi. Ştim că El n-a înviat Biserica, Templul Corpului Său, în a treia zi literală, nici n-a înviat-o în altă a treia zi de care să ştim noi decît în această a treia zi din marile perioade dispensaţionale în care este împărţită istoria lumii, din care şase au trecut deja şi în a şaptea trăim acum — El a vorbit în a cincea zi, iar a şaptea va fi a treia din timpul cînd a trăit El — în a treia zi o va învia. Aceasta este singura interpretare pe care ştim noi s-o aplicăm cuvîntului Său. Cît din cuvintele Sale era profeţie nu ştiu, sau în ce măsură vorbea El profetic nu ştiu, dar ştim că El Însuşi a spus că despre ziua şi ora venirii a doua a Lui nu ştie nici un om, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci doar Tatăl. Am fi obligaţi să presupunem că Domnul nostru ori a vorbit profetic despre a treia zi, ori El ar fi ştiut despre ea ca fiind ziua a treia, perioada celei de-a treia mie de ani, dar n-a ştiut în ce zi şi oră va fi prezent în a treia mie de ani şi cînd va începe lucrarea.

21) A DOUA VENIRE—Cum este legată de ospăţul nunţii? (Q635-1)

Întrebare (1908)—1—"Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, cînd va veni şi va bate la uşă" (Luca 12:36). Din text pare evident că Domnul nostru trebuie să se întoarcă la "turma mică" de la nuntă; deci Domnul nostru subliniază acea atitudine din partea "turmei mici" cînd se întoarce de la pregătirea nunţii. "Eu mă duc să vă pregătesc un loc" (Ioan 14:2). Deci acest text ar indica o întoarcere de la o nuntă reală la aceia care urmează — fecioarele nechibzuite?

Răspuns—Răspund că nici una nici alta. După înţelegerea mea, Domnul a vrut să spună doar aceasta: Ucenicii Mei, voi ştiţi că în fiecare casă condusă în mod cuvenit se aşteaptă de la servi să-şi facă datoria, dar ştiţi bine că există un timp, o perioadă specială, în care se aşteaptă de la ei mai mult decît oricînd, şi o astfel de ocazie este cînd stăpînul casei s-a căsătorit şi îşi aduce mireasa acasă. Ştiţi că atunci, mai mult ca oricînd, se aşteaptă de la servi să fie credincioşi şi ascultători, să fie treji, pregătiţi şi atenţi. Aceasta să vă ilustreze care trebuie să fie atitudinea tuturor ucenicilor Mei — exact ca oamenii care aşteaptă să se întoarcă stăpînul lor cu mireasa lui de la petrecerea nupţială, ca să-i poată deschide imediat. Aceasta nu înseamnă că El va veni de la petrecerea nupţială, sau că va veni la marea mulţime de la petrecerea nupţială, ci că noi trebuie să fim în acea atitudine promptă ca pînă şi primul indiciu al prezenţei Domnului să fie auzit de către noi; ca să fim în alertă, să zicem aşa. Şi astfel, vă amintiţi, versetul următor al pildei spune — dovedind că ni se aplică nouă în timpul prezent — "Ferice de robii aceia pe care stăpînul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să stea la masă şi se va apropia să-i servească" (Luca 12:37). Aceasta s-a împlinit cu noi, dragi prieteni. La aceştia care au fost în alertă şi au auzit bătăile cuvîntului divin, mărturia lui Dumnezeu despre prezenţa Domnului şi şi-au deschis inimile imediat şi au fost în atitudinea potrivită să primească pe Domnul, El a venit şi ne hrăneşte şi scoate lucruri noi şi vechi şi ne face să ne bucurăm mult.

22) A DOUA VENIRE—Referitor la nuntă şi la cei care veghează. (Q636-1)

Întrebare (1910)—2—"Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă de la nuntă" (Luca 12:36). Nu pare aceasta să înveţe că atunci cînd Domnul nostru se va întoarce nunta va fi avut loc deja?

Răspuns—Poate părea că învaţă acest lucru dintr-un punct de vedere, dar nu din punctul de vedere potrivit, care este acesta: Un om care este stăpîn şi are servi ar aştepta de la ei o atenţie deosebită în noaptea nunţii sale, cînd îşi aduce soţia acasă. În această noapte, mai presus de toate, ei trebuie să fie în alertă. Acesta cred că este gîndul pe care Domnul vrea să-l prezinte. Ştiţi ce treji trebuie să fie ei în acea noapte? Da. Ei bine, fiţi şi voi atît de treji, atît de atenţi, ca atunci cînd se aud bătăile la uşă să nu întîrziaţi, să nu aşteptaţi să vă treziţi atunci, ci să fiţi treji. Aceasta cred că ni se aplică nouă ca Biserică care trăim în acest timp deosebit. Noi aşteptăm pe Mire să vină şi El este pe punctul de a-Şi primi Mireasa, şi trebuie să fim ca acei servi, să auzim prima indicaţie că stăpînul a sosit.

23) A DOUA VENIRE—Prezentă sau viitoare? (Q636-2)

Întrebare (1911)—1—În cap. 24 din Matei, Cristos le spune ucenicilor că vor fi multe semne la a doua Sa venire, iar în versul 34 spune, "Nu va trece generaţia aceasta pînă se vor întîmpla toate acestea". Cum se împacă această afirmaţie cu credinţa că a doua Sa venire n-a avut loc?

Răspuns—Un Răspuns complet la aceasta va fi găsit în vol. 4 al Studiilor în Scripturi. Dacă îmi amintesc bine, sunt acolo aproximativ 80 de pagini despre acest subiect şi oricine este interesat ar face bine să le citească cu grijă. Răspunzînd pe scurt la Întrebare aşa cum este pusă aici, vom spune că Isus în relatare îi duce pe ascultătoricu gîndul din zilele lor pînă la timpul cînd aceste lucruri se vor întîmpla şi cînd acestea se vor întîmpla, şi aşa mai departe, arătînd clar sfîrşitul veacului, şi apoi arată că generaţia care va vedea aceste semne de la sfîrşitul veacului nu va trece cu totul înainte de terminarea acestui veac. Nu generaţia căreia îi vorbea, desigur, ci generaţia despre care a vorbit, generaţia care va vedea aceste semne împlinindu-se — acea generaţie nu va trece, nu va fi mai mult timp decît pentru o generaţie de cînd se vor vedea anumite lucruri pînă la terminarea totală a veacului.

24) A DOUA VENIRE—Nor de ceaţă. (Q637-1)

Întrebare (1916)—2—Dacă Cristos a venit, unde este şi cine este El?

Răspuns—Cel care pune Întrebarea are un nor de ceaţă în minte. Va trebui să citească cam o lună pentru a prinde măcar o frîntură din acest subiect. Nu pot spera să aduc o lămurire acum, aşa că nu voi încerca.

25) A DOUA VENIRE A LUI CRISTOS—

"El va ieşi şi va binecuvînta poporul". (Q636-3)

Întrebare (1915-Z)—3—"Se va arăta a doua oară, celor care Îl aşteaptă" (Evr. 9:28). Cine sunt aceştia care Îl aşteaptă pe Domnul nostru?

Răspuns—Aici (Evrei 9:28) apostolul urmăreşte lucrarea lui Cristos ca Mare Preot. El Îl reprezintă pe Domnul nostru ca prezentînd Jertfa pentru păcat în Ziua Ispăşirii, în cele două părţi ale ei — viţelul şi ţapul — şi că acum este în Sfînta Sfintelor. Cînd El Îşi va fi împlinit lucrarea, Se va arăta a doua oară — nu să repete vreo jertfă a Veacului Evanghelic, nu ca o Jertfă pentru păcat — ci Se va arăta pentru mîntuire, pentru toţi cei care-L aşteaptă. Putem vedea că cuvintele Lui se pot aplica la Biserică. Ei vor şti de a doua Sa apariţie. Ei vor aprecia acest fapt înainte ca El să Se descopere lumii. El se va arăta celor care-L aşteaptă.

Dar trebuie să ne amintim că intrarea Domnului nostru în Sfînta Sfintelor la sfîrşitul Zilei Ispăşirii antitipice cu sîngele clasei ţapului Domnului va indica moartea acelui ţap. Preoţii subordonaţi vor fi cu El, ca membri ai Lui. Apoi va ieşi a doua oară, după această a doua prezentare a sîngelui, nu să ofere o jertfă — pentru că jertfirea va fi terminată — ci să binecuvînteze poporul.

Atunci cine sunt aceştia care-L aşteaptă şi cărora El li Se va arăta a doua oară, pentru mîntuire? Noi răspundem că în Timpul Strîmtorării şi după aceea întreaga lume va începe să caute pe Eliberatorul. Toate naţiunile Îl vor dori — nu ca o Jertfă pentru păcat din nou, ci pentru mîntuirea lor. Cînd omenirii i se vor deschide ochii în privinţa nevoii de mîntuire, ei vor căuta această eliberare prin Cristosul în glorie. Ei nu-L vor vedea niciodată cu ochii naturali. Dar Îl vor căuta în acelaşi sens în care noi Îl vedem acum pe Isus — Îl vor vedea cu ochii credinţei.

VOR "CĂDEA CU FAŢA LA PĂMÎNT"

Atunci multe popoare vor zice, "Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, … ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui" (Isa. 2:3). O altă scriptură ne asigură că atunci cînd Domnul nostru se va arăta, şi noi, clasa Mireasă, vom apărea cu El în glorie. Doar după ce jertfa este terminată şi Biserica glorificată, El vine a doua oară pentru mîntuire, mîntuind şi binecuvîntînd tot poporul. În tip, marele preot nu s-a întors în Sfînta Sfintelor din nou, ci şi-a ridicat mîinile şi a binecuvîntat poporul. Apoi gloria Domnului s-a arătat întregului popor, iar poporul a scos un strigăt mare şi a căzut cu faţa la pămînt (Lev. 9:23, 24). Aşa că oamenii din lume se vor proşterne înaintea marelui Mesia. Şi aceasta va fi lucrarea lui Cristos în timpul miei de ani — să ridice lumea şi să-i dea beneficiul Sacrificiului Ispăşirii.

26) A. I. S. B.*—Numiţi oamenii adevărului. (Q345-1)

Întrebare (1913)—1—Cînd Studenţii Bibliei Internaţionali vorbesc despre ei ca despre oamenii adevărului, vor să spună că numai ei înţeleg adevărul lui Dumnezeu?

Răspuns—N-aş pune problema în această formă. Gîndul meu este că noi suntem cei care punem adevărul înainte de orice altceva, iubim adevărul şi am jertfi tot ce avem pentru adevăr. Noi nu punem crezuri şi tradiţii înaintea adevărului. Noi nu jertfim adevărul pentru nici o sectă sau partid, ci mai curînd jertfim secta şi partidul şi chiar eul, pentru adevăr, pentru că noi înţelegem că Dumnezeu a pus adevărul ca reprezentant al Său. Aşa prezintă Isus acest lucru în cuvintele care spun: "Eu sunt adevărul". Susţinînd adevărul noi îl susţinem pe Domnul.

Pe lîngă aceasta, aş putea adăuga, că acest cuvînt adevăr este folosit uneori în contrast cu eroarea. Privind la experieţele noastre trecute, noi am avut o mare măsură de eroare, şi cînd vedem acum că creştem în cunoştinţă şi în adevăr, am ajuns să vorbim despre acest lucru din punctul acesta de vedere; nu i s-a dat un sens sectar. Termenul n-a fost dat de mine însumi ci a ieşit dintre oamenii adevărului, cei care iubesc adevărul. Noi dorim să urăm bun venit tuturor oamenilor cu acelaşi compliment general.

27) A. I. S. B.—Referitor la legături denominaţionale. (Q345-2)

Întrebare (1913)—1—De ce toţi vorbitorii Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Bibliei sfătuiesc public ca oamenii să abandoneze toate legăturile cu denominaţiile?

Răspuns—Nu am ştiut că fac aceasta. Totuşi noi susţinem, dragi prieteni, că ar fi potrivit să se rupă barierele denominaţionale. Adică, aceste diferite îngrădiri ale crezurilor care unele există de secole iar altele doar de un secol, ţin pe creştini mai mult sau mai puţin separaţi. Unii au garduri înalte şi alţii joase, dar ei se separă în tendinţele lor, dar noi sfătuim poporul lui Dumnezeu să treacă peste aceste bariere şi să se unească. Să se unească în studierea Bibliei. Aceste crezuri sunt asemenea unor stîlpi înfipţi adînc iar noi ne-am înlănţuit de ei. De ce să nu ne eliberăm de acestea? Noi cîntăm: "Trimite Doamne lumina şi adevărul Tău, ca ele să ne fie conducători", dar nu suntem în stare să le urmăm pentru că suntem legaţi de stîlpul crezului. Să lăsăm stîlpul şi să urmăm lumina. Noi credem că aceasta este calea lui Dumnezeu. Noi nu spunem nimic rău privitor la creştinii din aceste denominaţii. Ceea ce spunem este împotriva crezurilor pentru că ele ne-au făcut mult rău şi încă mai fac rău altora. Dacă toate crezurile ar fi zdrobite ar fi o bună ocazie pentru oameni să se unească pentru a studia Cuvîntul lui Dumnezeu şi să facă mai mult progres pe măsură ce zilele trec.

28) A. I. S. B.—Referitor la o Biblie specială. (Q345-3)

Întrebare (1913)—2—Este adevărat că Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei are propria Biblie, care este diferită de celelalte?

Răspuns—Unii oameni dragi cred că noi avem o Biblie diferită pentru că atunci cînd cităm unele texte din Scriptură acestea se dovedesc a fi texte despre care ei n-au ştiut că sunt în Biblie. Ne gîndim la o doamnă care mi-a spus: "Pastorul meu m-a chemat să mă vadă după moartea soţului meu". Soţul ei, care a fost un frate din Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei, a murit, şi pastorul ei, un metodist, i-a spus: "Soţul tău a avut o religie ciudată, nu-i aşa?" Ea a spus: "El a crezut diferit de alţii în unele privinţe". "Care erau unele lucruri pe care le-a crezut?" Ea a spus: "Unul dintre lucruri era că într-un timp viitor, în timpul domniei milenare a lui Cristos, va exista o ocazie de restabilire pentru întreaga omenire. Atunci ei vor ieşi afară din păcat şi moarte, opusul a ceea ce fac acum. Biblia numeşte aceasta o restabilire şi soţul meu a crezut acest lucru". El a spus: "Nu există nimic de felul acesta în Biblie". Ea a spus: "Eu cred că există". El a spus: "Greşeşti". Ea a Răspuns liniştită: "Cred că pot găsi acest lucru în Biblie. Cred că el a subliniat aceasta". Ea s-a uitat şi i-a dat lui cartea, deschisă la Faptele Apostolilor 3:19-21, care era însemnat, iar el a citit. El a spus: "Ce fel de Biblie este aceasta?" şi s-a uitat la începutul ei. Acolo a găsit scris Societatea Americană de Biblii, şi a spus: "Păi, eu niciodată înainte nu am remarcat acest pasaj din Scriptură".

La fel este cu multe alte pasaje. Noi n-am ştiut de unele lucruri care sunt acolo, şi multe lucruri despre care am presupus că sunt acolo nu există deloc. Noi n-avem o Biblie diferită. Aş putea spune, totuşi, că avem o ediţie specială a Bibliei care este versiunea obişnuită "King James", dar am adăugat la sfîrşit unele comentarii speciale, selectate din Turnul de Veghere şi din Studiile în Scripturi, luînd diferite pasaje din Scriptură şi explicîndu-le întrucîtva. Unii o pot numi Biblia Turnului de Veghere, dar noi o numim Ediţia Studenţilor Bibliei, pentru că este de ajutor în a vedea ce învaţă Biblia despre diferite subiecte.

29) A. I. S. B.—Cum este internaţională? (Q346-1)

Întrebare (1913)—1—De ce se pretinde Asociaţia ta a Studenţilor Bibliei a fi internaţională?

Răspuns—Pentru simplul motiv că este internaţională. Asociaţia noastră are cartierul general, conform statutului, în Londra, Anglia, deşi ea operează aici. Este una din auxiliarele Societăţii de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere, care este părintele multor filiale organizate pentru a se ocupa de diferitele părţi ale lucrării. Tot aşa cum Biserica Metodistă are "Liga Epworth", Societatea Femeilor pentru Ajutor, şi nu mai ştiu cîte alte societăţi. Toate sunt Metodiste. Societatea noastră este internaţională pentru că operează în toate părţile lumii.

30) A. I. S. B.—Relaţia cu alte adunări. (Q346-2)

Întrebare (1913)—2—Ce legătură are Adunarea Studenţilor Bibliei din Springfield cu Adunarea din Boston sau Brooklyn?

Răspuns—Toate aceste adunări sunt independente. Ele au o legătură morală de simpatie şi legătură frăţească cum au creştinii din toate părţile lumii. "Unul este Învăţătorul vostru, Cristos". Noi toţi suntem Studenţii Bibliei şi suntem în şcoala lui Cristos.

31) A. I. S. B.—Referitor la alegerea funcţionarilor ei. (Q346-3)

Întrebare (1913)—3—Cum îşi alege Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei conducătorii lor de adunare şi funcţionarii, dacă este nesectară după cum se pretinde?

Răspuns—Sectarismul nu este singura metodă sau mijloc prin care se poate face o alegere. De exemplu, Adunarea din Springfield, întrunindu-se ca Creştini, ar alege pe unul competent ca să le servească după modelul bisericii timpurii. Alegerea ar fi în felul prescris de Biblie, prin ridicare de mîini, şi cel ales ar fi bătrîn sau învăţător, după cum sunt numiţi.

32) A. I. S. B.—Alţii să studieze cu noi. (Q347-1)

Întrebare (1913)—4—Eu sunt Catolic. Trebuie să renunţ la legătura cu biserica mea ca să încep studiul într-una din adunările A. I. S. B.?

Răspuns—Nu, deloc. Eşti binevenit să participi la cîte studii vrei. Noi nu pretindem a avea o ipotecă asupra lor. Fie că eşti luteran, metodist, baptist, catolic, sau din nici o denominaţie, dacă vii în spiritul Domnului şi doreşti să cunoşti adevărul, eşti cu totul binevenit.

33) A. I. S. B.—Referitor la lista de membri. (Q347-2)

Întrebare (1913)—5—Ce declaraţie trebuie să facă o persoană înainte de a fi numit Student Internaţional al Bibliei? Cîţi sunt pe întreaga listă?

Răspuns—Nu există condiţii pentru a fi membru, nici restricţii, nici parolă. Orice persoană cu un comportament bun este binevenită oricînd la adunările noastre.

Cît despre numărul total care participă la aceste diferite adunări, nu-l ştiu. Nu ştiu cîţi participă la adunarea sau adunările din Springfield. Nu ştiu cîte adunări sunt aici în Springfield, dar presupun că sunt cel puţin şase, după cum în oraşul New York sunt patruzeci sau cincizeci. Dau ca o estimare doar, la modul general, că pot fi 100.000. Poate că participă mai mulţi la aceste adunări; poate 200.000. Gîndindu-mă la aceasta, am auzit recent că în sudul Indiei sunt acum aproximativ 3.000 de fraţi. La acest număr întreaga participare poate să se ridice pînă la 250.000.

34) A. I. S. B.—De cît timp există. (Q347-3)

Întrebare (1913)—1—De cîţi ani conduce A. I. S. B. lucrarea sa publică?

Răspuns—Această lucrare publică s-a desfăşurat în ultimii 40 de ani. Bineînţeles, nu cu acelaşi avînt ca în timpul prezent, şi nu cu acelaşi număr, dar aceste adunări operează de 40 de ani. Credem că nu facem o greşeală dacă spunem că timp de aproape 1900 ani au existat unele din aceste adunări. În zilele apostolilor au existat unele din aceste adunări şi nu ne îndoim că în timpul veacurilor întunecate au existat adunări de acelaşi fel. Dar nu le veţi găsi menţionate în istoria bisericii, pentru că biserica a neglijat Biblia şi a urmat crezurile. Dacă am avea o istorie corectă, am afla că Studenţii Bibliei au existat de optsprezece secole.

35) A. I. S. B.—Relaţia cu Uniunea Bisericii. (Q347-4)

Întrebare (1913)—2—Cum stă A. I. S. B. în chestiunea Uniunii Bisericii?

Răspuns—Noi credem că uniunea bisericii este un lucru bun, pentru că luăm Cuvîntul Domnului în acest subiect. Voi toţi sunteţi fraţi şi unul este Învăţătorul vostru, Cristos. Aceasta este ceea ce susţinem cînd spunem: "Îndepărtaţi îngrădirile crezurilor şi să ne unim toţi, fie că suntem baptişti, ucenici, luterani, metodişti, presbiterieni sau catolici; să ne unim ca Studenţi ai Bibliei şi urmaşi ai Domnului Isus Cristos". Există o diferenţă între uniunea de felul celei pe care am descris-o, şi federaţie, despre care auzim atît de mult. Cea din urmă este nescripturală. Biblia ne spune că va avea succes într-o anumită măsură, dar o denunţă.

36) A. I. S. B.—Departe de toate denominaţiile. (Q348-1)

Întrebare (1913)—3—Care este motivul că A. I. S. B. se ţine departe de toate denominaţiile?

Răspuns—A. I. S. B. nu se ţine departe de nici o denominaţie. Noi le urăm bun venit tuturor în oricare adunare, oricînd, din orice denominaţie. Noi nu ne ţinem departe de nimeni. De ce nu mergem la o catedrală să ne ţinem adunările? Nu ne-au cerut aceasta. De ce nu mergem la Biserica Episcopală? Nu ne-au chemat să mergem. De ce nu mergem la Biserica Baptistă? Nici ei nu ne-au chemat. Noi îi chemăm pe toţi şi încercăm să avem adunările în locuri publice, care ar fi libere pentru oameni din toate denominaţiile. De exemplu, avem această minunată sală pînă în 20 iulie, şi evrei şi neamuri, şi oameni din toate denominaţiile au tot dreptul să vină aici şi să simtă că sunt invitaţi. Noi nu-i ţinem departe. Cred că orice depărtare este din partea cealaltă. Noi le spunem oamenilor din toate denominaţiile: "Veniţi cu noi, şi nu trebuie să fiţi înscrişi undeva".

37) A. I. S. B.—Referitor la o nouă denominaţie. (Q348-2)

Întrebare (1913)—1—Pretinde A. I. S. B. că este singura Biserică adevărată? Încercaţi să clădiţi o nouă denominaţie?

Răspuns—Singura Biserică adevărată, dragi prieteni, este Biserica Bibliei. Niciodată n-a existat decît acea singură Biserică adevărată. Toate celelalte sunt false, şi dacă eu aş clădi o altă biserică aş clădi încă una falsă. Nu aceasta este propunerea noastră. A. I. S. B. susţine declaraţia pe care o face Biblia, şi anume, că toţi oamenii care se încred în Domnul Isus Cristos şi s-au consacrat să meargă în urmele Lui sunt din biserica viului Dumnezeu ale căror nume sunt scrise în ceruri. A. I. S. B. nu recunoaşte altă biserică. Ea nu spune că numai cei din A. I. S. B. constituie Biserica. Ea recunoaşte că toţi creştinii adevăraţi din diferitele biserici trebuie să fie treji, iar noi încercăm să-i trezim la adevăr. A. I. S. B. recunoaşte că aceşti oameni, creştini adevăraţi, sunt în pericol de a cădea în necredinţă dacă nu obţin adevărata lumină a Cuvîntului lui Dumnezeu şi astfel încearcă să aducă pe toţi creştinii să studieze Biblia, şi aceasta într-o uniune completă ca Biserică a lui Cristos.

38) A. I. S. B.—De ce să părăseşti biserica nominală

şi să intri în A. I. S. B.? (Q348-3)

Întrebare (1914)—2—Dacă eu sunt în armonie cu Adevărul Prezent, aşa cum este prezentat de fratele Russell, dar trăiesc în armonie cu o biserică de ani de zile, ce aş cîştiga să ies şi să intru în A. I. S. B.?

Răspuns—Să-i spun că ar cîştiga o avere, că ar însemna rezolvarea afacerilor sau intrarea în societate? Ce să-i spun? Cred că ar cîştiga o conştiinţă bună. Dar nu există metodişti, presbiterieni, baptişti, luterani sau catolici buni? Ba da, desigur. Cred că nu este nimeni în această lume care să stea pe o temelie mai largă decît A. I. S. B. Nu este nici o altă clasă de oameni care să-i recunoască mai complet decît noi pe toţi care sunt sfinţi ai lui Dumnezeu, indiferent de liniile denominaţionale.

De ce să părăsească cineva biserica nominală şi să intre în A. I. S. B. În primul rînd, nu poţi intra în A. I. S. B. în acelaşi fel în care intri altundeva. Pur şi simplu nu poţi sta afară. Nu e nevoie ca ei să te primească. Devii Student al Bibliei imediat ce devii liber. Dificultatea era tot timpul că mintea era încătuşată şi nu ştiai cum să studiezi Biblia, şi îţi era teamă de ea, şi imediat ce te eliberezi eşti un membru al A. I. S. B.

Dar tu spui, de ce n-aş putea sta la fel de bine unde sunt? Nu eu trebuie să decid pentru tine. Dacă crezi că auzi vocea lui Dumnezeu spunîndu-ţi să stai acolo unde eşti, atunci neapărat urmează vocea lui Dumnezeu; dar pentru unii dintre noi chestiunea este în felul următor. (Vedeţi că las acest lucru larg şi deschis pentru conştiinţa fiecăruia, dacă rămîi în biserica nominală sau ieşi din ea. Nu am nici un cuvînt de spus în stabilirea cursului cuiva.) Tot ce am de spus este aceasta: Atîta timp cît aş rămîne catolic, de exemplu, aş fi înţeles de toţi vecinii şi prietenii că sunt un sprijinitor şi un credincios în doctrina bisericii Catolice. Dacă mintea mea nu este de acord cu vreuna din învăţăturile lor ar fi datoria mea faţă de biserica Catolică să mă retrag din ea, ca unul care n-ar mai putea reprezenta onest această biserică, şi din onestitate faţă de mine însumi m-aş retrage. De ce? Pentru că n-aş mai putea merge la oameni să le spun că sunt pe deplin mulţumit. N-aş mai crede doctrinele ei. De fapt cred că foarte puţini presbiterieni cred în crezurile Presbiteriene, şi ale altor biserici la fel; deci, dacă toţi ar aplica aceeaşi regulă mă tem că toate diferitele biserici ar fi depopulate deodată şi şi-ar pierde membrii pentru că oamenii ar spune: Nu mai cred acest crez şi nu mai pot să stau în el şi totuşi să fiu cinstit cu mine însumi, cu Dumnezeu şi cu cei din jurul meu.

Ce s-ar întîmpla atunci? Ar fi splendid. Cum? Dacă toţi ar face aceasta, toţi s-ar uni şi n-ar mai fi nimic altceva decît creştini. Atunci ce ar fi ei? Ei ar fi Studenţi ai Bibliei Asociaţi Internaţional.

39) A. I. S. B.—Referitor la a solicita, rugîndu-se pentru A. I. S. B.,

acceptînd fonduri. (Q349-1)

Întrebare (1914)—1—Pastore Russell. Dragul meu domn: ­— Sunt mult interesat în marea ta filantropie, şi mi-ar plăcea să pot avea privilegiul să am o parte în aceasta. Ai putea să foloseşti, şi vrei să accepţi cecul din acest plic pentru a ajuta la lucrare? Dacă da, aş fi mulţumit să-l foloseşti în felul în care consideri tu înţelept.

Răspuns—Cecul este de 2.700 $, şi Întrebarea este dacă-l voi accepta sau nu? Răspund afirmativ.

Pot spune, dragii mei fraţi şi surori, că deşi nu se solicită niciodată bani, toţi banii care se folosesc sunt donaţi, şi ca o regulă, cei care dau pentru lucrare nu sunt oameni foarte bogaţi. Dar foarte mulţi oameni, după ce le-au fost binecuvîntate sufletele simt că ar dori să facă ceva ca să dea binecuvîntările şi altora, şi astfel ei vor da nişte bani, în această formă, şi alteori în altă formă, dorind ca să fie folosiţi cumva.

De exemplu, într-o zi cînd eram în parcul Asbury mi s-a dat un plic şi n-am avut timp să-l deschid, aşa că l-am pus în buzunar; dar puţin timp după aceea, vorbeam cu un reporter şi el mă întreba despre lucrare, cum e sprijinită, etc., şi i-am explicat că este sprijinită prin donaţii voluntare; că eram în această lucrare de patruzeci de ani şi totuşi nu făcusem nici o colectă niciodată şi orice bani asiguraţi de Domnul au fost folosiţi după cea mai bună capacitate şi judecată a noastră şi cît am ştiut de înţelept, cerînd de la Domnul înţelepciune pentru a folosi banii de care El Însuşi S-a îngrijit pentru propria Lui laudă, şi că banii vin treptat iar noi niciodată nu solicităm de la oameni nici nu cerem de la Dumnezeu. Ar părea foarte ciudat pentru unii ca noi să nu ne rugăm pentru bani şi să-i spunem Domnului cît de mult sau cît de puţin este în vistierie. Dar dragii mei prieteni, noi avem un Dumnezeu care ştie totul despre vistierie, şi ce rost are să-i spunem Lui. El ştie socoteala mai bine decît mine. Nu voi începe să-i spun lui Dumnezeu cît se cuvine să pună în lucrare. Să-l lăsăm pe El să facă partea aceasta. Orice ajunge în grija noastră este în administrarea şi sub supravegherea noastră. Acolo începe responsabilitatea noastră. Foloseşte-o înţelept şi bine şi aşa vei mulţumi pe Domnul.

I-am spus reporterului: Aceasta este regula pe care o urmăm noi, iar cînd Dumnezeu încetează să se mai îngrijească de bani lucrarea va scădea în acea măsură, pentru că noi nu vom cere ci vom folosi orice ne trimite El. Reporterul părea cumva că se îndoieşte, şi i-am spus: "Nu ştiu, dar s-ar putea să am ceva în buzunar acum". Am scos cîteva scrisori şi am găsit plicul acela şi i-am spus: "Aici este unul pe care nu l-am examinat", şi l-am deschis şi am găsit în el cinci bancnote de cîte 20 $. El a privit cu ochi mari. Tot ce a fost scris pe plic era: Pentru Foto-Drama, de la o soră. Aceasta era tot. Dar aceasta spune totul, dragi fraţi şi surori, aşa că îi mulţumim acestui frate drag şi vom încerca să folosim banii înţelept, pentru lauda Învăţătorului.

Dacă toate întrebările sunt ca aceasta de uşoare, dragi prieteni, nu voi avea dificultăţi.

40) A. I. S. B.—Referitor la spiritul Babilonului. (Q350-1)

Întrebare (1915)—1—Se arată spiritul Babilonului în cooperarea la metodele promulgate de la sediul A. I. S. B., Brooklyn, fără a analiza îndeaproape acele metode?

Răspuns—Cred că fiecare ar trebui să-şi folosească propria judecată în acest lucru. Dacă cineva a fost foarte rău "înţepat", el trebuie să se păzească foarte bine. Dacă n-a fost "înţepat", nu s-ar păzi aşa bine. Este foarte potrivit să vă folosiţi propria judecată în această chestiune. În ceea ce priveşte centrul de la Brooklyn şi propria mea identificare cu lucrarea de acolo, daţi-mi voie să spun că totul este sub supravegherea mea. Nimic nu iese de acolo contrar conştiinţei mele. Dar voi trebuie să vă folosiţi conştiinţa voastră. Deşi sunt mulţi fraţi înţelepţi şi capabili la biroul din Brooklyn, totuşi prin aranjamentul prezent ei sunt ajutoarele mele sub supravegherea mea generală cît timp trăiesc. Acesta a fost aranjamentul făcut cînd am predat proprietatea mea Societăţii, cu ani în urmă. Aceasta se aplică şi la lucrarea Societăţii în ţări străine.

41) A. I. S. B.—Adevărata definiţie a Babilonului. (Q350-2)

Întrebare (1915)—2—Dacă de la sediul A. I. S. B. se vor promulga metode neînţelese sau neaprobate de noi, să aplicăm Apoc. 18:4: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu …", şi dacă da, cum?

Răspuns—Cred că dacă se poate arăta că A. I. S. B. este o parte din Babilon, noi toţi trebuie să ieşim din ea. Dacă noi toţi ieşim de aceeaşi parte, atunci unde vom fi? Cred că vom fi destul de apropiaţi unul de altul dacă toţi ieşim de aceeaşi parte.

Cuvîntul "Babilon" înseamnă "confuzie", iar în Apoc. 18:4, este folosit în legătură cu amestecarea lucrurilor lui Dumnezeu cu cele ale oamenilor. A existat un timp cînd, în întreaga Europă, împărăţiile erau foarte mult sub influenţa Bisericii Romano-Catolice. Într-o anumită măsură acele împărăţii au venit sub influenţa creştinătăţii — în măsura în care a existat creştinism în Biserica Romano-Catolică.

Este bine să accentuăm că a existat un timp cînd Biserica Romano-Catolică era singura biserică din lume şi cînd oamenii nu ştiau ceva mai bun decît să fie în ea şi din ea. Altfel unde să fi fost ei? Apoi a venit un timp cînd oficialităţile bisericii, cei care erau mari în conducerea bisericii, au reuşit să se asocieze cu Imperiul Roman, iar Biserica Romană a devenit succesorul lui. Apoi Biserica din Roma a început să stăpînească naţiunile şi să le spună oamenilor dintr-un principat sau altul: "Regele vostru nu este în armonie cu noi. Puteţi să alegeţi pe altul". Apoi era o revoluţie. Papa şi Biserica Catolică erau în spatele acestor schimbări. Acesta este modul în care a început. Atunci a avut loc căsătoria ilicită dintre biserica nominală şi lume.

La multe popoare europene aceasta s-a schimbat acum treptat. La unele, biserica şi statul sunt complet separate. Dar această schimbare nu s-a făcut în Austro-Ungaria. Oamenii sunt sub controlul strict al Bisericii Romano-Catolice. Biserica este implicată în toate. În Marea Britanie reprezentanţii bisericii Angliei stau în Parlament, ca parte din guvern. Episcopii bisericii sunt membri ai Camerei Lorzilor. În Germania şi Suedia este foarte asemănător. Guvernarea lor şi guvernarea lui Dumnezeu sunt legate împreună în minţile oamenilor.

Dumnezeu numeşte această stare de lucruri Babilon — pretinsa Biserică a lui Cristos fiind căsătorită cu guvernele lumeşti. Acestea au fost numite din greşeală guverne creştine. Ele nu sunt creştine. Uitaţi-vă la condiţiile actuale din Europa. Guvernele care sunt în război nu manifestă Spiritul lui Cristos. Există creştini în toate aceste guverne, dar guvernele înseşi nu sunt creştine. Biserica nominală este responsabilă pentru această stare de lucruri. Situaţia a deformat atît de mult minţile oamenilor încît gîndesc că cursul prezent este cel bun. Ei cred că Cristos domneşte acum. În minţile lor domnia regilor şi parlamentul reprezintă pe Dumnezeu pe pămînt. Domnul ne vrea separaţi de toate acestea.

Există încă un mod în care se manifestă spiritul Babilonului; de exemplu, în Bisericile protestante — metodiste, baptiste, presbiteriene, etc. Ei satisfac dorinţele spiritului lumesc. Ei remarcă pe bogaţi, încercînd să lucreze cu bogaţii şi să-i pună pe bogaţi în poziţii în biserică. Astfel ei recunosc banii mai presus de spiritualitate. În multe cazuri banii conduc biserica. Nu aceasta este baza pe care operează adevărata Biserică. Există un sistem în legătură cu toţi, chiar şi în Biserica Baptistă, cea mai liberală dintre toate.

Baptiştii vor spune: "Noi nu suntem în nici o robie; noi nu avem deloc control eclesiastic". Ei nu-şi dau seama că spiritul Babilonului a pătruns în biserică. Să presupunem că avem aici o adunare de baptişti. Ca adunare, ei numesc propriul predicator şi se ocupă de afacerile lor. Un anumit predicator, fratele A., este numit să le servească. Dar el trebuie să fie rînduit ca pastor al acestei adunări. Deci ei trimit după alţi predicatori baptişti — să zicem fratele B., fratele C. şi fratele D. pentru a-l rîndui. Dar fratele A. nu stă foarte bine cu predicatorii chemaţi să facă rînduirea. Aşa că ei spun: "Noi nu-l vom rîndui pe fratele A.; el nu este potrivit". Şi congregaţia întreabă: "Nu-l puteţi rîndui?" Atunci ei răspund: "Noi nu avem nimic împotriva fratelui A., dar nu-l vom rîndui". Aşa că vedeţi că predicatorii au o regulă, iar oamenii n-o cunosc.

Baptiştii vă vor spune că predicatorii n-au autoritate deloc. Dar baptiştii nu pot face nici un lucru fără aprobarea predicatorilor; ei par să nu ştie aceasta. Predicatorii deţin o putere pe care Dumnezeu n-a pus-o acolo. Dumnezeu n-a autorizat niciodată pe nici un om să meargă şi să rînduiască pe alt om pentru a predica Evanghelia. Dumnezeu face rînduirea iar biserica trebuie să decidă, după judecata ei cea mai bună, pe cine rînduieşte sau cheamă Domnul ca păstor. Toată această rînduire de la oameni este babilonie, un fel de maşinaţiune pentru a conduce pe oameni. Totul se face ca în politică.

Totuşi, baptiştii sunt cei mai liberi dintre toţi aşa-numiţii "ortodocşi". Oamenii din biserica Metodistă aproape că nu au libertate, cu excepţia privilegiului de a da bani. Aceasta este principala libertate de care se bucură ei. Episcopii conduc în cooperare cu bătrînii din prezidiu. La fiecare conferinţă anuală bătrînul conducător şi episcopul fixează care predicator să meargă aici şi care dincolo. Predicatorul care nu sprijină pe bătrînul conducător va merge într-un loc la ţară unde se plăteşte doar 400 $; în timp ce unul care îl sprijină, deşi nu este mai capabil, va fi trimis într-un loc unde se plăteşte 1000 $ sau mai mult. Mai mulţi predicatori metodişti mi-au spus aceasta. Ei se plîng, dar, cu toate acestea, ei nu vreau să piardă un loc de muncă. Aceasta nu este libertatea cu care Cristos ne face liberi. Înţeleg că acesta este un sistem. Să vă arăt ce fel de sistem este. Episcopul controlează pe bătrînii conducători, şi mai departe bătrînii conducători îi controlează pe predicatori; şi aşa este totul pînă la conducătorii adunării. Au capul sau şeful lor între ei. Au un cap uman. Conferinţa Generală este cea mai înaltă autoritate.

Aşa este şi Biserica Presbiteriană, are un cap, de felul unei Adunări Generale, care decide lucrurile. Toate acestea sunt în acord cu mersul acestei lumi. Simplitatea lui Cristos în general nu este respectată decît între prietenii Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Bibliei. Acolo această simplitate este foarte generală, şi Cuvîntul lui Dumnezeu este respectat. Ei învaţă să ia seama cînd lucrurile merg rău. Simplitatea chestiunii este evidentă pentru toţi.

Odată am fost chemat de un preot al Bisericii Reformate. Voia să ştie cum îmi conduc biserica. I-am spus: "Frate ——, eu nu am biserică". El a spus: "Ştii tu ce vreau să spun". Eu am Răspuns: "Şi eu vreau ca tu să ştii ce vreau eu să spun. Noi pretindem că există doar o singură Biserică. Dacă tu aparţii acelei Biserici, atunci aparţii de Biserica noastră". S-a uitat la mine surprins. Apoi a spus: "Tu ai o organizaţie; cîţi membri sunt acolo?" Am Răspuns: "Nu pot să-ţi spun; noi nu ţinem nici un registru cu evidenţa membrilor". "Voi n-aveţi nici o listă cu membrii?" "Nu. Nu avem nici o listă; numele lor sunt scrise în ceruri". El a întrebat: "Cum faceţi alegerile?" Am spus: "Anunţăm o alegere; şi oricare sau toţi din poporul lui Dumnezeu, care sunt consacraţi şi se întîlnesc în mod obişnuit cu această companie, sau adunare, pot avea privilegiul de a-şi exprima judecata lor în legătură cu cei care ar fi preferinţa Domnului ca bătrîni şi diaconi ai adunării". "Păi", a spus el, "aceasta-i însăşi simplitatea". Apoi am adăugat: "Noi nu plătim salarii; nu există nimic care să-i facă pe oameni să se certe. Niciodată nu facem colectă". "Cum obţineţi banii?" a întrebat el. Am Răspuns: "Ei bine, Dr. ——, dacă îţi voi spune care este simplul adevăr cu greu vei putea crede. Cînd oamenii sunt interesaţi în aceste lucruri nu găsesc o cutiuţă sub nas. Dar ei văd că există cheltuieli. Ei îşi zic în sine: Această sală costă ceva, şi văd că în pauză se serveşte masa gratuit pentru cei care locuiesc mai departe. Cum aş putea pune ceva bani pentru acest lucru?" El s-a uitat la mine ca şi cum ar fi gîndit: "Ce, mă crezi ageamiu?" Am spus: "Dr. ——, îţi spun adevărul gol goluţ. Ei mă întreabă: “Cum aş putea să pun ceva bani pentru această cauză?” Cînd cineva obţine o binecuvîntare şi are vreun mijloc, el doreşte să-l folosească pentru Domnul. Dacă nu are mijloace, de ce trebuie să-l îmboldim?"

N-ai de unde să ieşi, ca organizaţie, dacă eşti Student al Bibliei Internaţional. Nu poţi să ieşi din ceva în care n-ai intrat. Dacă cineva îmi poate spune cum a intrat în Babilon prin faptul că s-a interesat de lucrurile Societăţii de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere, să-mi arate cum va sări afară, şi eu voi sări împreună cu el.

42) AJUTOR FINANCIAR—Limita pentru fraţii lipsiţi. (Q275-1)

Întrebare (1910)—1—Cît de departe să mergem în acordarea ajutorului financiar pentru fraţii lipsiţi? Care ar fi limita?

Răspuns—Păi, să nu mergeţi dincolo de ceea ce aveţi. Aceasta este prima limită.

De exemplu, un frate cu greutăţi are bani luaţi cu împrumut pe care nu-i înapoiază: trebuie să-l ajutăm din nou cînd ne datorează de dinainte?

Ei bine, mai întîi, faptul că n-a fost în stare să plătească şi să înapoize favoarea trecută, n-ar constitui în mod necesar o bază de obiecţie pentru că şi voi aţi avut în trecut favoruri de la Domnul pe care n-aţi fost în stare să le plătiţi şi dacă El ar fi încetat să vă mai dea v-ar fi destul de greu, nu-i aşa? Oricum, dragi prieteni, chestiunea de a da fraţilor săraci, sau oricui, este o ocazie pentru exercitarea judecăţii şi a rugăciunii. A da în mod neînţelept ar putea încuraja pe cineva pe o cale greşită, iar a da în mod înţelept poate însemna a ajuta pe cineva să vadă o cale potrivită. Dacă aveţi de dat vreun sfat cuiva, de obicei este bine să-l pui într-o formă de "sandwich", şi să dai sfatul cînd dai banii, mai curînd decît cînd refuzi să-i dai. Puneţi sfatul împreună cu banii, sugerînd, amabil, fratelui sau surorii: Nu vreau să te critic, frate, dar mie mi se pare că ai putea face asta, sau ai putea face aceea; te voi ajuta în această măsură dar sper că vei face asta şi asta cu acest ajutor, pentru că eu simt că sunt ca şi un administrator peste tot ce am şi că se cuvine să le folosesc cum simt eu că i-ar plăcea Domnului şi nu numai ca tu să primeşti. Dar să nu uităm ce spune Sf. Iacov, că dacă am vedea că un frate sau o soră are lipsă, ar fi necreştinesc din partea noastră să refuzăm să-l ajutăm, neavînd importanţă dacă el a fost nechibzuit în unele privinţe în trecut. Poate că nu s-a născut cu o minte la fel de sănătoasă ca tine. Dar este adevărat că majoritatea oamenilor nu au minte sănătoasă în folosirea banilor. Aceasta este experienţa mea — sunt în încurcătură cu oamenii tot timpul. Poate capul meu a fost făcut prea rigid şi economicos, nu ştiu. Dar cred că ar fi total greşit să permitem ca cineva pe care îl recunoaştem ca frate adevărat în Domnul să sufere lipsa celor necesare vieţii. Acum, cît de multe lucruri considerate ca lux să se adauge la aceasta, este altă Întrebare. Am cunoscut exemple în care eu am gîndit că prietenii s-au angajat să facă pentru unele persoane mai mult decît ar fi fost, după judecata mea, o cale înţeleaptă; dar mi-am spus că nu este treaba mea, gîndeşte-te la treburile tale şi lasă-i pe ei să se îngrijească de ale lor; şi poate că Domnul va fi mai mulţumit cu cursul lor decît cu al tău. Trăim zile, voi ştiţi, cînd lucrurile considerate necesare acum n-ar fi fost considerate ca necesare cu puţin timp în urmă. Noi toţi avem mai mult comfort şi binecuvîntări pămînteşti decît au avut bunicii noştri, sunt sigur, şi aceste binecuvîntări au devenit aproape necesităţi pentru oameni — sau cel puţin pentru unii. În mod real o persoană poate trăi cu foarte puţin cînd ajunge la lipsă. Cartofii sunt întotdeauna ieftini; aşa este şi sarea, ovăzul; şi în mod real necesarul absolut al vieţii nu costă prea mult. Noi trebuie să considerăm lucrurile într-o lumină cît se poate de largă şi să ne amintim că în zilele noastre civilizaţia a adoptat metode de a proceda cu oamenii pe care nu le-a adoptat în trecut şi eu cred că sunt metode foarte bune. În loc de a avea cerşetori orbi stînd pe trotuare, ca în zilele Domnului nostru, civilizaţia spune: Nu, să luăm aceşti cerşetori orbi şi să-i punem într-o casă comfortabilă unde să nu trebuiască să cerşească, unde să nu stea în soare toată ziua, unde să nu fie fără îngrijirea şi alimentaţia potrivită; să-i punem într-un azil potrivit. Dacă eu aş fi în locul lor cred că aş prefera să merg la o instituţie de genul acesta care a fost special pregătită pentru mine decît să stau afară pe marginea drumului sau în orice alt loc şi să cer pomeni. Oricum, acesta este un lucru pe care fiecare trebuie să-l hotărască pentru sine. Principiul larg al învăţăturii Domnului este ca noi să nu vedem pe nimeni că flămînzeşte, fie prieten fie duşman. Dacă duşmanului tău îi este foame, hrăneşte-l, şi dacă este gol, dă-i ceva să-şi acopere goliciunea. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să-i dai cea mai bună haină a ta sau ceva de genul acesta.

43) ALEGERE—Femei învăţători în Biserică. (Q235-2)

Întrebare (1905)—1—Te rog informează-mă dacă femeile sunt alese ca şi conducători în Biserica din Allegheny? Dacă nu, de ce nu? S-a spus că sunt alese.

Răspuns—Nu, nu este aşa, nu sunt alese surori în Biserica din Allegheny. Domnul n-a ales surori ca apostoli sau printre cei 70 deşi Isus a iubit surorile. El a iubit-o pe Marta şi pe Maria, ca şi pe Lazăr, fratele lor. Domnul niciodată n-a numit surori ca vorbitori în Biserică iar noi n-avem autoritate să vorbim diferit. Eu întotdeauna cred că planul Domnului este cel mai bun. Cînd aş începe să mă îndoiesc de abilitatea Domnului de a conduce Biserica de aici, m-aş îndoi şi de abilitatea Lui de a conduce cerul. Noi trebuie să umblăm pe cărarea Lui, nu să ne facem noi o cărare proprie şi să-i cerem Domnului să umble pe cărarea noastră.

44) ALEGERE—Referitor la coordonator. (Q236-1)

Întrebare (1909)—1—Există vreun motiv scriptural împotriva alegerii unui coordonator al bătrînilor într-o Eclesie unde sunt de la trei la şapte bătrîni şi uneori sunt multe treburi de făcut?

Răspuns—Nu. De fapt ordinea o cere. Dacă Biserica n-a indicat cine să fie coordonatorul, este preferabil ca bătrînii înşişi să aleagă coordonatorul.

45) ALEGERE—Calităţile scripturale. (Q236-2)

Întrebare (1909)—2—Arată calităţile scripturale pentru alegerea de Bătrîni şi Diaconi.

Răspuns—Vedeţi Volumul VI care are mai mult de 40 de pagini despre acest subiect. Cred că ar fi bine pentru conducător să atragă atenţia asupra acestei chestiuni cu o lună înainte de alegere şi să sugereze citirea acestui subiect din volumul VI aşa încît toţi să aibă acest lucru în minte.

46) ALEGERE—Numărul Bătrînilor care să se aleagă. (Q236-3)

Întrebare (1910)—3—Ca adunare, noi am încercat să alegem în conformitate cu Volumul şase al Studiilor în Scripturi dar nu toţi am putut înţelege la fel. Se părea într-un loc că toţi care sunt potriviţi ca bătrîni să fie aleşi, iar în alt loc că să se aleagă bătrîni după mărimea eclesiei; şi am ajuns la o neînţelegere, şi ţi-am scris despre aceasta şi se pare că tu n-ai înţeles de ce s-a ivit tulburarea. Neînţelegerea a fost că unii au înţeles că, dacă ar fi 6 fraţi la fel de potriviţi pentru poziţia de bătrîn, i-am putea alege pe toţi, şi că dacă adunarea ar fi numai de 12 sau de 24 de fraţi ar trebui să alegem numai după cum este adunarea pe care o avem. De exemplu, dacă am avea 10 persoane, am putea alege unul; dacă am avea 25, am putea alege doi şi aşa mai departe.

Răspuns—Cum este cu această chestiune de alegere de bătrîni? Să fie aleşi toţi cei care au calităţile de bătrîn, sau doar, să zicem 10% din acel număr? Să zicem că dacă adunarea este de cincizeci 10% ar fi cinci şi dacă sunt o sută, 10% ar fi zece? Răspunsul meu ar fi acesta: După înţelegerea mea, toţi cei care manifestă calităţile de bătrîn ar fi potrivit să fie aleşi ca bătrîni. Aşa că dacă într-o adunare de şase, toţi ar fi calificaţi în mod egal să servească în calitate de bătrîni, eu i-aş alege pe toţi şase, şi apoi, deoarece ei servesc pe rînd, li s-ar da ocazie să meargă şi să ţină adunări şi în alte locuri. Dumnezeu să-i binecuvînteze — cu cît sunt mai mulţi bătrîni, cu atît mai bine! Dar mă îndoiesc de faptul că într-o adunare de şase se vor găsi şase care să fie potriviţi de bătrîni, dar dacă sunt şase şi toţi au calităţile pentru serviciu, eu aş vrea ca toţi să servească. Eu înţeleg că voia lui Dumnezeu este ca fiecare uns cu Spiritul sfînt este uns să înveţe. Vă amintiţi cum arată profeţia despre Domnul nostru Isus — Spiritul Domnului Dumnezeu este peste Mine pentru că M-a uns să aduc veşti bune celor blînzi. Oricine primeşte Spiritul sfînt are ungere de la Tatăl să înveţe. Pentru aceasta este ungerea. Aceasta este autoritatea sa de a învăţa. Aceasta este rînduirea sa, dacă vreţi, să înveţe. Apoi dacă are o voce bună, este ceva; dacă are o memorie bună este alt lucru; dacă are şi alte lucruri care sunt în armonie cu acestea, toate merg împreună şi el este autorizat să înveţe în măsura talentului său. Acum, în cazul unei surori există limite. O soră nu poate să înveţe în public, dar o soră are multe alte căi de a învăţa. Ea are din belşug ocazii de a ajuta şi de a predica veştile bune. Noi toţi putem predica prin vieţile noastre zilnice — nu numai cei care stau în capul mesei au ocazie de a predica pentru că noi toţi suntem predicatori — şi sper că toţi predicăm.

Cineva m-a întrebat odată: Cîţi predicatori aveţi voi? Am spus: Avem aproximativ 20 de mii. "Vai de mine!", a spus el. Am spus, Frate, nu vreau să te informez greşit. După înţelegerea mea toţi cei din poporul Domnului sunt unşi să predice. Uneori predicăm în public şi uneori în particular. Uneori predicăm numai unei persoane, iar uneori unei adunări de 200, şi alteori unei adunări de 10 mii.

47) ALEGERE—Voia Domnului exprimată. (Q237-1)

Întrebare (1910)—1—Noi înţelegem că în alegerea servitorilor, eclesia exprimă vocea Domnului. După ce am ales un frate să ne servească în calitate de bătrîn, şi după aceea găsim că el nu dovedeşte ceea ce am crezut că este, să înţelegem că este o greşeală a adunării sau o greşeală a Domnului?

Răspuns—Nu este necesar să gîndim că ar fi o greşeală a cuiva. Aceasta ar părea să implice că adunarea n-a avut destulă grijă. Ei trebuiau să cunoască mai bine înainte de a alege pe cineva ca bătrîn. Apostolul ne spune să nu alegem un novice. Nu aveţi dreptul să alegeţi un novice. Dacă faceţi aceasta, înseamnă că o meritaţi. Poate că veţi primi o lecţie bună din faptul că veţi avea un novice pentru un timp, şi dacă prietenii din aceea adunare au făcut ceva de felul acesta, poate va fi de folos la sfîrşit şi vor învăţa să fie mai atenţi data viitoare. Acum, că Domnul le-a permis o lecţie în felul acesta nu dovedeşte că Domnul n-a ştiut mai bine, ci le-a permis să sufere pentru că n-au urmat îndrumările Lui ci au ales un novice. Un novice este unul care este nou în materie, şi dacă este nou, ei trebuiau să ştie, pentru că trebuiau să fi ştiut ce a fost el înainte de a-l vota.

48) ALEGERE—Referitor la numirea unei femei

ca şi coordonator de program. (Q237-2)

Întrebare (1910)—2—Cînd se ţine o alegere şi un bătrîn doreşte să pună pe cineva în faţă cu scopul de a conduce o alegere, ar fi potrivit să pună o soră în faţă în acest scop?

Răspuns—Nu cred că aş fi înclinat să fac aşa, decît dacă ar fi un caz de neînţelegere în adunare, unde fratele sau fraţii ar fi inacceptabili. Numai în nişte circumstanţe foarte deosebite aş fi în favoarea cererii ca o soră să fie coordonatorul unei astfel de adunări. N-aş zice că n-ar fi vreodată un astfel de caz, dar cred că ar fi unul excepţional.

49) ALEGERE—Să voteze atît consacraţii cît şi îndreptăţiţii? (Q238-1)

Întrebare (1910)—3—La alegere în Eclesie, trebuie întotdeauna să fie înţeles că numai credincioşii consacraţi să voteze, sau să voteze şi credincioşii îndreptăţiţi?

Răspuns—Am spus doar cu cîteva momente în urmă că noi credem că trebuie arătat clar înainte de vot că numai cei consacraţi au dreptul să voteze de fiecare dată în orice chestiune a Bisericii, pentru că alţii nu sunt membri ai Bisericii, care este Corpul lui Cristos. Dacă adunarea doreşte să pună Întrebarea despre locul unde să fie ţinută adunarea, acesta ar fi un lucru diferit. S-ar pune Întrebarea şi tu ai spune: Noi ne gîndim să ne mutăm cu adunarea din acest loc în altul, şi vom întreba pe toţi prietenii — nu numai pe cei consacraţi, pentru că toţi sunt interesaţi în aceasta — vom întreba întreaga casă a credinţei să se exprime despre timp şi loc. Dar orice Întrebare, ca alegerea de servi ai Bisericii sau orice lucru ca acesta, ar fi numai pentru cei consacraţi.

50) ALEGERE—Referitor la votul colportorilor. (Q238-2)

Întrebare (1910)—1—Cum este cu colportorii care sunt în oraş pentru un timp scurt, dacă vin la adunare, să voteze?

Răspuns—Cred că dacă acesta nu are cunoştinţă despre starea adunării, ar fi mai înţelept să spună: Fraţilor, nu am suficientă cunoştinţă aici aşa încît să mă justifice în oferirea votului, de aceea cred că voi renunţa. Dar dacă colportorul a fost acolo cîteva zile sau cîteva săptămîni, după caz, şi se aşteaptă să stea mai multe săptămîni sau luni, cred că el este tot atît de îndreptăţit să voteze ca oricare altul. El nu este împiedicat pe motivul că este colportor, ci mai curînd aceasta ar fi în favoarea lui. El este unul care-şi arată consacrarea prin devotarea vieţii.

51) ALEGERE—Referitor la votul fraţilor care sunt în vizită. (Q238-3)

Întrebare (1910)—2—Cît despre calităţile celor ce votează, ai arătat că cel consacrat poate vota. Cum este cu cei care vizitează adunarea? Un anumit timp de şedere sau o declaraţie că ei intenţionează să rămînă, le dă calitatea aceasta?

Răspuns—Gîndul nostru este că ar fi destul de potrivit ca anunţînd alegerea să se spună că toţi cei din poporul consacrat al lui Dumnezeu prezent aici în această seară — sau orice timp ar fi — care se aşteaptă să se adune în această adunare sunt în mod serios invitaţi să voteze şi se speră că oricine nu intenţionează să frecventeze cu regularitate acea adunare nu va vota, şi că oricine nu este pe deplin consacrat nu va vota, pentru că aceasta pare să fie voia Domnului în această chestiune. Alegerea trebuie să fie exprimarea Bisericii dintr-un anumit loc şi Biserica din acel loc este formată din cei consacraţi. Faptul că un frate sau o soră a venit doar recent să locuiască în oraş, după judecata mea, nu ar avea importanţă, pentru că noi toţi suntem una în Cristos fie că trăim în Jamestown, Brooklyn, Pittsburgh sau New Orleans, sau undeva în altă parte.

52) ALEGERE—Atitudinea bătrînilor neaprobaţi. (Q239-1)

Întrebare (1910)—3—Aş vrea să întreb în cazul unui frate care a fost ales ca bătrîn şi care a fost găsit cu greşeală, dacă n-ar fi un plan înţelept ca la sfîrşitul termenului său, să refuze realegerea?

Răspuns—Cred că dacă eu aş fi în această situaţie aşa aş face. M-aş gîndi la un alt frate din adunare şi l-aş nominaliza; dar dacă eu aş fi nominalizat, atunci aş spune: Fraţilor, v-am servit cum am putut mai bine şi ştiu că n-am reuşit să vă fiu plăcut şi vreau să ştiţi că am făcut tot ce am putut pentru voi, dar nu v-am mulţumit, ştiu, pentru că mai mulţi mi-au spus aceasta, şi am încercat să îmbunătăţesc ce am putut dar se pare că n-am făcut destul, pentru că voi încă aţi găsit greşeli — cel puţin unii dintre voi. Nu vă acuz — presupun că greşeala este a mea. Sunt sigur că nu sunt în totul cum aş vrea să fiu şi că nu pot să vă servesc cum mi-ar place să vă servesc şi cred că probabil ar fi mai bine să-mi acceptaţi sfatul. Eu am nominalizat pe fratele cutare şi vă sfătuiesc să-l alegeţi pe el pentru o perioadă de timp — trei luni, şase luni sau oricît vreţi — şi poate că el va putea să ne mulţumească pe toţi mai bine. Vă asigur că voi încerca să-l susţin şi să fac tot ce-mi stă în putere să-i sprijin mîinile. Voi încerca serios să fie ales celălalt frate, dar dacă, în ciuda acestor lucruri, ei vor spune: Nu, noi te alegem pe tine chiar dacă am găsit greşeli la tine, eu le-aş spune: Poate că nu voi putea face mai bine data următoare decît am făcut data trecută; responsabilitatea este a voastră pentru că eu vă spun că acum fac cum pot mai bine. Aşa că să nu fiţi supăraţi pe mine dacă nu vă mulţumesc pe toţi. Le-aş spune cinstit şi ei ar şti cum sunt, dar dacă mă aleg cu o mare majoritate, să zicem 90% din adunare mă preferă, sau aşa ceva, aş socoti aceasta ca vocea Domnului şi aş spune: Nu trebuie să refuz acum. În mod sigur n-aş refuza în vreun mod necuviincios şi să zic: Nu, aţi găsit greşeli la mine şi nu voi mai primi. Aceasta cred că ar fi greşit. Noi nu vrem să avem acest spirit. Noi vrem să credem că fratele, fără îndoială, are bun motiv să găsească greşeală (presupunînd că aşa este); sunt sigur că nici unul dintre noi nu este atît de perfect încît să nu fie loc de greşeli, din cînd în cînd, şi dacă ei găsesc greşeli, să suportăm şi să încercăm să scoatem ce este bine din situaţie şi să fim umiliţi, şi poate aceasta ne va proteja de mîndrie şi de cădere.

53) ALEGERE—Referitor la nominalizări. (Q239-2)

Întrebare (1910)—1—În alegerea de bătrîni crezi că ar fi potrivit ca unul dintre bătrînii deja în funcţie să facă o nominalizare în loc ca unul din adunare să facă nominalizarea?

Răspuns—Eu înţeleg că atunci cînd perioada de timp pentru care a fost ales bătrîn a expirat, el nu mai este bătrîn, de aceea el este ca şi unul din adunare şi poate face o nominalizare la fel ca oricare altul, pentru că el este la fel ca oricare altul. El nu mai este în funcţie. Şi vreau să spun chiar aici că eu cred că este o propunere foarte neînţeleaptă ca unul care a fost bătrîn să ocupe scaunul şi să conducă alegerea dacă este posibil să fie altfel.

Întotdeauna este de dorit, dacă este posibil, să se ceară ca un frate înţelept să fie coordonator, care ar fi onest şi cinstit şi care poate n-ar avea sau n-ar fi considerat că are calităţile unui bătrîn. Şi astfel oricare ar fi cruţat de orice acuzaţie de a se favoriza pe sine, şi adunarea ar fi cruţată de a trebui să voteze împotriva celui care a fost nominalizat şi care stă chiar în faţa lor în biserică iar el ar fi cruţat de dificultatea de a supune la vot propriul caz şi de asemenea de dificultatea, dacă nu este ales, de a vedea majoritatea împotriva lui la vot. S-ar putea să nu fie întotdeauna posibil, dar dacă este posibil, cred că este de dorit să conducă alegerile altcineva decît cel care poate să fie nominalizat ca bătrîn.

54) ALEGERE—Alegere prin buletin de vot. (Q240-1)

Întrebare (1910)—1—S-ar ajunge la mai multă armonie dacă s-ar alege bătrîni prin buletin de vot fără nominalizări, iar cei care au majoritatea voturilor să fie astfel aleşi?

Răspuns—Ei bine, opinia noastră ar fi poate puţin confuză. Aş putea spune ceva în sprijinul oricăruia dintre moduri, dar lucrul la care mă gîndesc este că Domnul n-a stabilit aşa; Domnul a stabilit ca acest lucru să se facă prin ridicare de mîini. Recunosc că uneori poate fi o cale mai uşoară cu buletine de vot, nespunînd nimic şi nimeni să nu ştie cum ai votat, dar este oare înţelept să ne depărtăm de calea arătată de Domnul? Dacă adunarea decide să voteze prin buletine de vot, nu este treaba mea să nu ţin seama de adunare, şi chiar dacă le-am dat sfatul şi ei nu vor să ţină seama de el nu este treaba mea să stăpînesc adunarea. Nu trebuie să fiu ca acel jurat care a spus celorlalţi 11 juraţi că sunt foarte încăpăţînaţi. Deci nu trebuie să simţim că toţi ceilalţi sunt încăpăţînaţi pentru că nu gîndesc cum gîndim noi; după ce ne-am exprimat opinia să lăsăm la judecata şi votul adunării, şi să lasăm rezultatul pentru Domnul iar dacă vor afla că au făcut o greşeală, vor şti data viitoare şi vor fi mai atenţi; vor învăţa o lecţie; şi dacă noi am procedat înţelept şi noi vom învăţa o lecţie, dar cred, fraţilor, că întotdeauna îmi voi folosi influenţa în favoarea metodei care pare să fie arătată în Scriptură şi care are avantajul ei, că învaţă adunarea să aibă un fel de curaj moral. Voi ridica eu mîna în favoarea unei persoane care cred că nu este potrivită pentru acea funcţie doar pentru că este rudă cu mine? Nu, faţă de Dumnezeul meu trebuie să fiu sincer.

55) ALEGERE—Discutarea despre cei nominalizaţi. (Q240-2)

Întrebare (1910)—2—Cînd un frate este nominalizat pentru funcţia de Bătrîn, cît de mult trebuie să fim înclinaţi a discuta despre el înainte de alegere? Unde să tragem linia?

Răspuns—Nu prea cred că ar fi potrivit să se discute mult despre aceia care sunt candidaţi pentru serviciu în Biserică. Apostolul, vă amintiţi, dă sugestii că dacă noi ne muşcăm şi ne mîncăm unul pe altul, ne putem nimici unul pe celălalt. Să-l pui pe fratele tău înaintea adunării şi să-i găseşti greşeli cu privire la felul în care îşi poartă părul sau la culoarea hainelor şi la numărul de copii din familie, şi la una şi la alta, aţi putea găsi multe de discutat şi după ce l-aţi examinat şi ţesălat amănunţit, ai putea urma tu. Aşa că întreaga adunare poate avea o experienţă de felul acesta, dar n-ar fi tare folositoare. Gîndul meu ar fi acesta: că nu este necesar să fie multe discuţii despre caracterul fraţilor, pentru că sugestia este că fiecare, cînd votează un frate pentru orice serviciu în Biserică, trebuie să aibă ceva cunoştinţă despre el, şi dacă nu-l cunoaşte personal, atunci trebuie să se ghideze după judecata altui frate. Ca de exemplu, dacă am venit recent într-o adunare de 12 fraţi să zicem, şi cunosc doar parţial pe prietenii din această adunare şi nu ştiu nimic împotriva nici unuia dintre ei dar ştiu ceva în favoarea tuturor, şi să presupunem că soseşte timpul pentru alegeri iar eu am remarcat unul sau doi fraţi pe care i-am văzut că sunt foarte direcţi şi deschişi şi am o mare încredere în ei, şi dacă acest frate a nominalizat pe alt frate iar eu nu-l cunosc personal pe acela, dar nu ştiu nimic împotriva lui, cred că m-aş simţi îndreptăţit să-l votez, pentru că acest frate care l-a nominalizat a ştiut ceva în favoarea lui. Dacă îl cunosc pe fratele care l-a nominalizat, l-aş cunoaşte indirect pe cel care a fost nominalizat. Sper că am fost clar. Eu cred, fără a discuta special despre caracterul cuiva, că trebuie înainte de vot să se înţeleagă că fiecare persoană care îşi va exercita puterea de a vota mai întîi de toate crede în Domnul, s-a întors de la păcat şi a făcut o deplină consacrare, că numai acele persoane trebuie să voteze, iar cei care votează să caute să voteze cum cred ei că i-ar plăcea Domnului şi nu altfel. Cred că aceasta ar fi tot ce este necesar şi că asupra lor ar fi o suficientă greutate sau responsabilitate aşa încît n-ar putea să voteze nechibzuit pe cineva despre care nu ştiu nimic, ci vor căuta să fie îndrumaţi de judecata sau sfatul altora pe care ei au motiv să-i creadă sau pe care îi cunosc. Şi dacă se pare că s-a făcut o greşeală, dacă se pare că a fost aleasă persoana care nu trebuia, atunci? Ei bine, aş trage concluzia că s-a făcut un lucru rău. Cred că lucrul potrivit ar fi să ne gîndim că adunării i se va da o lecţie ca să fie cu mai multă grijă cu privire la cine trebuie ales, şi dacă au greşit în alegere ar fi o bună lecţie pentru ei iar data viitoare cînd va veni alegerea poate că vor învăţa să fie mai cu grijă şi poate că voia Domnului ar fi că tocmai o astfel de lecţie ar trebui să fie învăţată de către acea adunare pentru a-i face mai grijulii. În orice caz, aş folosi greutatea influenţei mele în orice adunare împotriva unui astfel de lucru cum este sfîşierea vreunuia din poporul Domnului în bucăţi. Am cunoscut cîteva cazuri în care fraţii poate că au avut lucruri care au putut fi într-adevăr spuse împotriva lor şi poate că aceste lucruri au aparţinut unei perioade timpurii a vieţii lor, iar ei s-au schimbat în întregime de cînd aceste lucruri au fost adevărate despre ei, şi de aceea gîndul meu ar fi că aceasta ar putea fi aşa şi în alte cazuri şi mi-aş folosi influenţa împotriva unei astfel de tăieri şi sfîşieri între oile Domnului. Cred că aceasta ar cultiva spiritul de lup în turmă şi de aceea trebuie descurajat. Dacă, totuşi, un frate care este proeminent în adunare ar fi întrebat de alţii: Ce crezi de această nominalizare? sau dacă el crede potrivit să dea în vreun fel o sugestie, n-ar fi nepotrivit să spună: Dragii mei fraţi, aţi auzit nominalizarea şi mi s-a cerut să dau un sfat şi tot ce voi spune în acest subiect este, că cred că ar fi voia lui Dumnezeu ca eu să votez aşa şi aşa. Aceasta îl face să fie sincer şi într-o anumită măsură se va transmite celor asupra cărora el are influenţă iar dacă nu are influenţă nu se va transmite.

56) ALEGERE—Notarea celor care nu votează. (Q242-1)

Întrebare (1910)—1—Trebuie să ţinem ceva socoteală a celor care nu votează?

Răspuns—Ei bine, modul meu propriu de procedură este să încerc să fac chestiunea atît de clară înainte de a se vota încît cel prezent să simtă că el şi ea au o responsabilitate — o responsabilitate de a vota pentru sau împotriva candidatului; că dacă cineva cunoaşte suficient pe candidat ca să-i permită să voteze sau este dintre cei consacraţi intenţionînd să frecventeze adunarea, el are responsabilitatea de a vota; că nu are de ales dacă vrea să voteze sau nu, ci este datoria lui să se exprime astfel. Cred că dacă înainte de a vota se accentuează acest lucru şi toţi prietenii dragi pot să vadă responsabilitatea, foarte puţini vor fi înclinaţi să se sustragă. Este nevoie să se spună foarte clar înainte.

57) ALEGERE—Urmarea obiceiului apostolic de a alege şapte. (Q242-2)

Întrebare (1911)—1—În numirea de bătrîni pentru o adunare, nu trebuie să urmăm exemplul apostolic şi să fie numiţi şapte? Dacă nu, de ce nu?

Răspuns—Nu ştiu de nici un exemplu apostolic de a numi şapte. Dacă este vreun exemplu de felul acesta aş fi unul dintre cei mai mulţumiţi să aflu totul despre el. Îmi amintesc despre numirea de către apostol a şapte diaconi. N-am auzit niciodată nimic despre şapte bătrîni, aceasta este o noutate pentru mine. Pe lîngă aceasta, dacă ne gîndim la diaconi n-ar avea legătură, pentru că ei au ales diaconi după cum au considerat necesar în acele circumstanţe. Să presupunem că este o adunare care are numai şase membri; cum ar putea ei să numească şapte bătrîni şi şapte diaconi? Domnul spune că o biserică poate fi mică, de 2 sau 3 — "unde doi sau trei sunt adunaţi pentru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Mat. 18:20). Aveţi vederile noastre asupra acestui subiect prezentate mai în amănunt în volumul şase al Studiilor în Scripturi.

58) ALEGERE—Avînd calităţi dar nefiind botezaţi în apă. (Q242-3)

Întrebare (1911)—2—Dacă un frate ar avea calităţile în conformitate cu Noul Testament pentru a fi ales ca bătrîn, dar n-a fost botezat în apă de nimeni, ar fi aceasta, după înţelegerea ta, un motiv sau cauză suficientă pentru a nu fi numit un astfel de frate ca bătrîn?

Răspuns—Da, ar fi. Nu înseamnă că noi credem că botezul în apă este esenţial în sensul în care prietenii noştri baptişti ar spune — nici că noi credem că acesta este ceva mai mult decît un simbol, dar fratele care n-a fost în stare să vadă încă un simbol aşa de simplu ca botezul, în orice caz trebuie să fie orb la acel punct, şi dacă este orb într-un punct, în cîte alte puncte mai poate fi orb? Eu aş aştepta pînă cînd ar începe să vadă acel punct, înainte de a-l pune să înveţe pe alţii care, probabil au văzut deja mai mult decît el. Înţelegeţi, noi nu facem nicidecum din botezul în apă un test de frăţie, şi un astfel de frate care n-a fost botezat trebuie să fie binevenit, după înţelegerea noastră, la masa Domnului sau ca frate în Domnul în orice sens al cuvîntului; dar un lucru este să recunoşti pe cineva ca frate al Domnului şi un membru al corpului în toate sensurile, şi alt lucru este să-l recunoşti ca şi competent să înveţe. Opinia mea este că cel competent să înveţe este cel care a văzut deja unul dintre cele mai simple puncte din Noul Testament, că Domnul şi apostolii au făcut cu toţii scufundarea în apă ca simbol al scufundării reale — consacrarea.

59) ALEGERE—Oricînd. Nu la o dată specială. (Q243-1)

Întrebare (1911)—3—Care este opinia ta privitor la punerea unui frate capabil în program pentru un discurs la ocazii speciale, avînd în vedere că nu a fost ales ca bătrîn şi totuşi are cerinţele spirituale, dar unele circumstanţe pămînteşti au împiedicat alegerea sa?

Răspuns—Ei bine, cred că ar fi foarte uşor să fie ales dacă adunarea crede că e bine. Propuneţi-l şi votaţi; s-ar rezolva foarte repede. Poate fi ales oricînd. Nu este necesar să alegi un bătrîn la o dată anume, specială. Poate fi ales la mijlocul anului, în luna următoare sau oricînd, dacă se vede că este necesar şi dacă adunarea consideră că este o persoană potrivită. Cred că ar fi foarte bine într-un astfel de caz ca această chestiune să fie adusă în atenţia adunării, să se gîndească o lună sau cam aşa ceva, şi într-o duminică stabilită să se ceară adunării să voteze chestiunea. Aceasta ar da fiecăruia ocazia şi dacă se votează atunci votul va hotărî.

60) ALEGERE—A servi fără a fi numit. (Q243-2)

Întrebare (1911)—1—Citim într-un loc că nici un frate nu trebuie să-şi asume îndatoriri publice în Biserică ca şi conducător, învăţător, reprezentant etc., fără alegere, chiar dacă este sigur că nici nu intră în discuţie acceptarea lui. Şi de asemenea, acelaşi lucru se spune clar şi în alte locuri. Acum, avînd în vedere acestea, nu este greşit ca bătrînii din adunarea noastră să se întîlnească separat de cei 19 diaconi şi separat de biserică şi să numească pe un diacon ca bătrîn, învăţător sau reprezentant al adunării, poziţie pe care Domnul spune că trebuie ocupată de un frate ales?

Răspuns—Avînd în vedere această Întrebare trebuie să ne amintim de cuvintele apostolului şi de asemenea de ilustraţia scripturală dată. Avem cazul sfîntului Ştefan, vă amintiţi, care a fost un diacon ales în Biserică după cum se relatează în Fapte, iar sfîntul Ştefan a avut o bună ocazie să predice şi el n-a spus: "Păi, frate, n-am fost ales ca bătrîn şi de aceea nu pot spune nimic" ci el s-a dus drept înainte şi a predicat, iar Domnul l-a binecuvîntat mult şi a fost bine — şi a fost omorît cu pietre. Şi a primit nota cea bună, de a fi primul martir creştin după Domnul său. Apoi să ne amintim ce spune apostolul din nou — voi citi puţin printre rînduri — el spune că cel care este diacon şi serveşte bine în poziţia lui şi arată umilinţă în serviciul său, dobîndeşte o reputaţie bună. Adică, o măsură de libertate, de privilegiu şi de ocazie. Cu alte cuvinte, adunarea trebuie să remarce, cînd votează cu privire la cei care vor servi ca bătrîni, pe aceia pe care i-au ales înainte ca diaconi şi să vadă cît de cu grijă au fost, şi cît de credincioşi au fost, pentru că dacă n-au fost credincioşi ca diaconi, cînd au făcut o parte din lucrarea laică, n-ar fi nici un motiv să se aştepte ca ei să fie credincioşi ca bătrîni. Gîndul apostolului este că ei şi-ar dobîndi o măsură de preferinţă şi onoare în Biserică prin credincioşia lor ca diaconi. Gîndul meu este că în Biserica timpurie aranjamentul era ca diaconii să fie o clasă care să facă progres treptat către poziţia de bătrîn şi către un serviciu al adevărului mai important, în ideea că diaconii ar fi aleşi mai întîi pentru un alt fel de serviciu, dar ei ar fi ca un fel de rezervă, aşa încît dacă n-ar fi un bătrîn pentru vreun serviciu, ar exista un diacon şi un comitet potrivit ar privi la diaconi şi ar spune: "Să încercăm pe acel frate la o astfel de întrunire în această seară"; şi apoi acest comitet ar putea spune: "Să încercăm pe celălalt diacon pentru întrunirea din această seară; avem nevoie de cineva pentru această seară, să-l încercăm pe el". Astfel i-ar încerca să vadă în ce măsură ar avea abilitate. Altfel diaconii ar avea foarte puţine ocazii să ajungă vreodată la ceva sau să-şi manifeste abilitatea pe care o posedă cu privire la servirea bisericii. De aceea, tot ce este scris în Studii în Scripturi n-a fost intenţionat să fie în conflict cu acest gînd, pentru că acesta este gîndul pe care l-am nutrit întotdeauna şi care-l credem a fi scriptural şi care se practică în Brooklyn şi în alte locuri.

Nu sunt sigur că înţeleg bine punctul fratelui, dar acesta ar fi un Răspuns în plus, poate mai potrivit cu gîndul său. Nu cred că ar fi un lucru potrivit ca, dacă adunarea alege doar patru sau cinci ca bătrîni, aceşti patru sau cinci să vină şi să aleagă pe un altul dintre diaconi şi să-l facă bătrîn. Nu cred că aceasta este de domeniul lor. Dacă biserica îl vrea pe acel frate ca bătrîn şi ca serv regulat în acea funcţie, ar fi datoria ei s-o spună. Dacă bătrînii găsesc că nu au suficient ajutor pot foarte bine la o altă întrunire a bisericii să întrebe dacă bisericii i-ar plăcea să aleagă încă un bătrîn, căci ar fi nevoie se pare de încă unul; dar dacă este o nevoie doar temporară şi dacă s-au înţeles cu adunarea că ea doreşte ca bătrînii să aleagă din cînd în cînd pe diferiţi diaconi care par să arate ceva abilitate pentru a suplini o necesitate temporară, eu cred că ar fi un lucru foarte potrivit; dar nu ca să fie pus ca bătrîn cînd adunarea nu l-a pus ca bătrîn.

61) ALEGERE—Să se voteze din nou. (Q244-1)

Întrebare (din audienţă) (1911)—1—În cazul în care o persoană ar primi cu două sau trei voturi mai puţin din procentajul de 75%, ar fi potrivit să se voteze a doua oară pentru acea persoană astfel încît voturile să se ridice la numărul cerut pentru a-l alege?

Răspuns—Cred că n-ar fi obiecţii la aceasta sau chiar la a-l face unanim. Ceea ce vrem să obţinem nu este numai un mic şiretlic, ci să obţinem asentimentul adunării şi să se exprime în întregime gîndul adunării. Orice aranjament care produce fricţiune trebuie evitat pe cît posibil. Dacă o adunare a hotărît procentajul de 75% ca regulă în alegerea lor, acesta n-ar fi obligatoriu la altă alegere, ci numai pentru acea dată. Dacă ei aleg ca data viitoare să aibă acelaşi procentaj de 75%, şi dacă cineva se apropie foarte mult de el dar nu tocmai, şi se hotărăşte să se reconsidere acest vot şi să se voteze din nou, şi apoi se vede că este mai mult decît s-a hotărît, adunarea are dreptul să regleze acest lucrul după cum îi place.

62) ALEGERE—Referitor la regula juraţilor*. (Q245-1)

Întrebare (1911)—2—În volumul şase al Studiilor în Scripturi citim că majoritatea nu este suficientă, ci regula juraţilor trebuie să predomine în alegerea de bătrîni în biserică. Dacă este aşa, nu este acesta cel mai înţelept curs de urmat în alegerea diaconilor? Citim acolo că aceeaşi ordine trebuie să predomine în alegerea atît a bătrînilor cît şi a diaconilor.

Răspuns—În această problemă noi n-am căutat să stabilim o lege; n-am avea nici un drept să facem o lege; am oferit doar o sugestie despre ceea ce credem noi că este o cale înţeleaptă pentru biserică. De exemplu, dacă într-o adunare o majoritate simplă (50 + 1 — n. t.) ar fi lăsată să dicteze calea de urmat, poate exista o mare minoritate, aproape tot atît de mulţi ca şi majoritatea, care ar fi total nemulţumiţi; iar o majoritate de unul, de exemplu, ar putea conduce astfel o adunare într-un mod arbitrar; şi sugestia noastră a fost ca o adunare să încerce să aranjeze prin votul ei şi să aleagă în aşa fel bătrînii încît, dacă este posibil, să mulţumească şi să satisfacă pe fiecare din adunare. De aceea, pe cît posibil, regula simplei majorităţi să fie ignorată şi pe cît posibil aşa numita regulă a juraţilor să triumfe — nu că spunem că trebuie să fie o regulă a juraţilor — ci, pe cît posibil, să se obţină o unanimitate a sentimentului în adunare. Nu este întotdeauna posibil să convingi întreaga adunare să gîndească la fel despre cine să fie diacon sau bătrîn într-o adunare, dar orice regulă se aplică, va fi tot aşa de potrivit să se aplice atît în privinţa diaconilor cît şi în privinţa bătrînilor. Oricine este ales pentru un serviciu, adunarea să caute ca pe cît posibil să cedeze în punctele mici unul în favoarea celuilalt, unde nu sunt implicate principii, aşa încît să se încerce ca fiecare să fie satisfăcut şi mulţumit cu cei care vor fi servitorii adunării.

63) ALEGERE—Membrii absenţi să voteze prin scrisoare. (Q245-2)

Întrebare (1912)—1—Cînd bătrînii sunt aleşi prin ridicare de mîini — nominalizările avînd loc cu două duminici înainte, ar fi posibil ca acolo unde doi sau trei membri ai adunării nu pot fi prezenţi, să trimită votul lor prin scrisoare la coordonator?

Răspuns—Nu există nici o obiecţie la aceasta. În politică un partid încearcă să profite de celălalt partid. Totuşi, aceasta nu este aşa cu voi. Cînd vă întruniţi să alegeţi Bătrîni vreţi ca fiecare frate şi soră să aibă deplina posibilitate de exprimare. Nu numai că sunteţi dispuşi, ci vreţi ca fiecare să-şi exprime opinia. Noi nu vrem doar să ştim opiniile lor, ci vrem să aflăm care este voinţa divină pentru Eclesie. Să exprimăm toţi ceea ce credem că ar fi voia lui Dumnezeu în această chestiune. Nu văd nici o obiecţie ca aceia care sunt absenţi să-şi trimită procura sau votul la coordonatorul adunării. Dacă sunteţi prezenţi puteţi acorda votul cui vreţi, dar n-ar fi vot prin procură dacă aţi da altui frate sau soră puterea să voteze pentru voi după cum crede el sau ea că este mai bine. Aceasta este părerea mea în această chestiune.

64) ALEGERE—Fraţi străini pentru adunări în limba engleză. (Q246-1)

Întrebare (1913)—2—Sfătuieşti să se aleagă un frate străin, german sau suedez, care nu vorbeşte bine limba engleză, ca vorbitor public?

Răspuns—Eu aş sfătui că, dacă sunt destui de acea limbă străină ca să constituie o adunare un astfel de vorbitor ar fi preferabil şi poate fi ales în mod potrivit. De exemplu, în adunarea din Brooklyn, ca o ilustraţie, avem un frate francez care este calificat pentru a conduce o adunare în franceză. Avem un frate italian care este calificat să conducă o adunare în italiană. Avem de asemenea un frate suedez. Nu că aceşti fraţi nu înţeleg ceva din limba engleză, dar ei preferă mai mult limba lor; preferă pe cineva care este familiar cu propria lor limbă. Noi credem că aceasta este foarte potrivit. Tot aşa şi cu fraţii de culoare; avem adunări de fraţi de culoare — de diferite naţionalităţi. Este remarcabil cîte naţionalităţi diferite sunt în această adunare.

65) ALEGERE—Referitor la cei fără calităţi. (Q246-2)

Întrebare (1913)—1—Cînd unul nu pare a fi competent să îndeplinească condiţiile unui bătrîn, ai sfătui să nu se aleagă bătrîni şi să se aleagă ca bătrîn pe Pastor Russell?

Răspuns—Astfel de întrebări sunt mai delicat de discutat şi este greu să ştii exact ce sfat să dai. Sfatul meu în general este ca prietenii să acţioneze cît se poate de înţelept şi discret. Cred că o problemă a fost şi poate mai este că poporul Domnului nu înţelege pe deplin voia Domnului într-o astfel de chestiune. Ei au impresia că Apostolul arătînd calităţile unui bătrîn în scrisoarea către Timotei şi Tit pune reguli grele şi fixe, şi că fiecare bătrîn trebuie să se ridice pînă la cel mai înalt punct în toate cerinţele acelea. Unul ca acesta ar fi un om perfect, desigur un bătrîn foarte bun, nu este nici o îndoială. Şi aşa ar fi toţi ceilalţi creştini dacă ar putea să se ridice la tot ce scrie apostolul acolo. Dar veţi spune: De ce a făcut apostolul asemenea afirmaţii categorice dacă în realitate n-a vrut să se înţeleagă în mod absolut toate acestea? Răspunsul nostru este: El a declarat acestea exact la fel cum a făcut Isus cu altă ocazie cînd a spus întregii biserici, Fiţi ca şi Tatăl vostru care este în Ceruri. Sunteţi voi ca şi Tatăl vostru din Ceruri? Veţi spune, ei bine, încerc să fiu. Foarte bine, dragul meu frate, aceasta este bine. Deci, eşti tu ca şi Tatăl? Eşti în anumite privinţe — eşti, în mintea ta. Dar, eşti în toate cuvintele, faptele şi gîndurile tale? Nu, nu sunt ca şi Tatăl în toate, dar încerc să am tot mai mult din asemănarea de caracter cu Dumnezeu. Tot aşa aici apostolul ridică înaintea bisericii standardul unui bătrîn; aceasta este ceea ce trebuie să fie un bătrîn. Cînd vă gîndiţi la bătrîni, priviţi şi aveţi aceasta în minte cînd măsuraţi fraţii pe care-i aveţi, şi cei care într-o anumită măsură nu au aceste calităţi nu ar fi potriviţi deloc, iar apoi alegeţi cum puteţi mai bine. Dacă aşteptăm pînă ce vom avea bătrîni perfecţi, nu vom avea niciodată bătrîni. Aşa că n-aş spune nici că fratele Russell ar fi un bătrîn perfect, nici o altă persoană. Dar cred că pot exista cazuri în care condiţiile ar fi de aşa natură că poate ar fi mai bine să nu fie ales nimeni ca bătrîn pentru un timp. Există astfel de cazuri dar cred că ele ar trebui să fie foarte rare. Aşa sper. Acesta este unul dintre cazurile în care este foarte greu să dai un sfat. Sunt foarte multe lucruri legate de acest subiect şi fiecare adunare mică şi fiecare membru al adunării trebuie să fie cît se poate de înţelept, cît se poate de atent şi plin de consideraţie, cît se poate de loial lui Dumnezeu şi principiilor dreptăţii şi să se roage şi să caute să urmeze conducerea divină. Şi apoi, dacă o întreagă adunare, sau o mare majoritate a adunării decide un anumit curs, să nu simţi că deşi adunarea poate vota totuşi voia ta trebuie să se facă, ci să spui: "În regulă, adunarea a votat şi a fost corect explicat totul; mi-am spus opinia şi ei nu gîndesc la fel ca mine, şi nu sunt eu cel care să oblige adunarea; eu sunt în minoritate şi voi fi supus celorlalţi din adunare şi voi coopera cu ei, nu voi lucra împotriva lor ca să le arăt că ceea ce am spus eu a fost bine şi dacă nu merge cum vreau eu totul este greşit. Nu, trebuie să fiu în armonie cu Dumnezeu şi trebuie să fac totul după capacitatea mea cea mai bună la ceea ce a hotărît adunarea, să cooperez după capacitatea mea cea mai bună ca să îngădui pacea şi dreptatea şi să promovez cauza adevărului şi să fiu un făcător de pace". Nu uitaţi aceasta. Tot poporul lui Dumnezeu vrea să înveţe ceea ce a spus Isus: "Ferice de cei împăciuitori căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!" (Mat. 5:9) Şi amintiţi-vă că, în mod necesar, toţi din poporul Domnului pentru a fi învingători vor avea mai mult sau mai puţin din dispoziţia combativă; nu poţi fi un învingător fără să ai puţin din această calitate. Va trebui să fii destul de combativ încît să învingi lumea şi destul de împăciuitor să nu te lupţi cu fraţii. Nu vă luptaţi cu fraţii mai mult decît este necesar, dar fiţi faţă de ei cît puteţi de blînzi, compătimitori şi de ajutor.

66) ALEGERE—Cine trebuie să voteze? (Q247-1)

Întrebare (1913-Z)—1—Cine sunt îndreptăţiţi să voteze în biserică?

Răspuns—Trebuie întotdeauna să se menţioneze că nimeni nu trebuie să voteze decît cei care declară că sunt deplin consacraţi şi au arătat aceasta prin simbolul obişnuit — scufundarea în apă. Cei care nu şi-au simbolizat consacrarea nu trebuie nesocotiţi ca fraţi, dar trebuie consideraţi imaturi, încît nu sunt competenţi să-şi exprime opinia cu privire la cine ar fi calificat să servească Biserica şi, bineînţeles, nu ar fi calificaţi ca ei înşişi să fie servitori.

67) ALEGERE—Alegerea de bătrîni şi diaconi. (Q247-2)

Întrebare (1913-Z)—2—Este bine ca o majoritate simplă să hotărască în alegerile noastre?

Răspuns—Numeroase întrebări ne-au fost adresate indicînd că unii fraţi au dificultăţi în aplicarea sugestiilor date în Vol. VI despre subiectul alegerii de servitori pentru adunări — bătrîni şi diaconi.

Gîndul nostru n-a fost să punem o regulă invariabilă în acest subiect. Biblia nu pune nici una şi nimeni nu are dreptul să stabilească o astfel de regulă. Sugestia noastră a fost că oriunde este posibil alegerea să fie unanimă şi dacă nu s-a obţinut 75% sau mai mult din voturi pentru alegerea fratelui ar fi mai curînd neînţelept ca el să accepte funcţia — serviciul. Noi nu vrem să spunem prin aceasta că o minoritate de 25% sau 30% să fie încurajată a împiedica adunarea şi o alegere.

Strict vorbind, o majoritate de unul într-o adunare ar fi destul ca să decidă orice chestiune dacă iubirea n-ar interveni să îndemne la a avea în vedere şi sentimentele altora. Dacă, de exemplu, într-o adunare de 100 de persoane, 51 dintre ei ar avea dreptul să hotărască cu privire la cine să fie servitorii Bisericii, ceilalţi 49 ar trebui să accepte liniştiţi, recunoscînd faptul că ei constituie doar o minoritate şi trebuie să se străduiască cu loialitate să sprijine voinţa majorităţii.

Numai spiritul iubirii şi cele mai bune interese ale tuturor din adunare sugerează mai mult de 51%. Iubirea trebuie să se străduiască pentru un vot unanim. Vom oferi o sugestie cum poate fi obţinut acesta.

Să presupunem că într-o adunare de 100 persoane se consideră necesari pentru serviciu şase bătrîni. A, B, C, D, E, F ar reprezenta candidaţii disponibili avînd capacitate mai mare sau mai mică. A ar putea avea 100 de voturi; B, 90; C, 80; D, 70; E, 60; F, 50. La o votare pe linia strictei preferinţe, numai doi ar fi aleşi la un procentaj de 90%; dar gîndul nostru ar fi că toţi şase pot fi unanim aleşi, dacă ei sunt la media celui mai bun material pe care îl are adunarea şi dacă nu se cunoaşte nimic defavorabil la adresa caracterului lor moral.

Este o greşeală a crede că standardele stabilite de Sf. Pavel trebuie luate literal, pentru că nimeni n-ar fi găsit să împlinească toate cerinţele. Apostolul a arătat cum ar fi bătrînul ideal. Oricine votează trebuie să aibă acest ideal în mintea sa cînd se gîndeşte la voinţa Domnului; dar adunarea nu trebuie lăsată fără un bătrîn dacă nu există acuze serioase.

Domnul nostru în mod similar a pus un standard perfect înaintea noastră cînd a spus: "Voi fiţi deci desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvîrşit" (Matei 5:48). Cine este perfect în sensul în care este perfect Dumnezeu? "Nu este nici un om drept, nici unul măcar" (Rom. 3:10). Învăţătorul, evident, a vrut să spună că noi nu trebuie să ne măsurăm după un standard inferior, ci după standardul perfect, şi astfel ne vom ajuta să ne ridicăm la cele mai înalte idealuri cu privire la viaţa şi caracterul nostru propriu şi cu privire la cei aleşi să fie bătrîni şi exemple pentru Turmă.

68) ALEGERE—Votare prin împuternicire. (Q248-1)

Întrebare (1913)—1—Cînd un frate consacrat din biserică este absent de la adunare cînd se alege un bătrîn din cauza unei boli, poate scrie opţiunea lui pentru un bătrîn sau să voteze prin împuternicire?

Răspuns—Nu este nimic în Biblie care să spună că poate şi nu este nimic în Biblie care să spună că nu poate. Ce vei face? Lasă aceasta în seama adunării. Să hotărască adunarea.

69) ALEGERE—Procentajul pentru alegere. (Q249-1)

Întrebare (1913)—2—La o alegere în biserică trebuie să înţelegem că regulile pe care adunarea le-ar adopta cu privire la procentajul votului cerut pentru alegeri să se aplice şi la votarea unui candidat pentru diacon?

Răspuns—Desigur. Aranjamentul Bibliei în privinţa cîrmuirii afacerilor bisericii pune toată responsabilitatea asupra adunării. Nu vreau să spun adunarea în sens general, ci biserica, adunarea care este Corpul lui Cristos, şi anume, cei consacraţi. Domnul n-a dat reguli precise pentru fiecare aspect aşa că lasă responsabilitatea pe întreaga biserică să caute să se zidească în cea mai sfîntă credinţă, folosind Cuvîntul Domnului şi exemplul şi ilustraţiile Scripturii. Dacă Domnul a lăsat chestiunea într-un mod atît de simplu şi clar în mîinile poporului său, ar fi total greşit ca voi sau eu să încercăm s-o deviem, în mîinile unei persoane sau clase clericale. Nu există autoritate pentru acest lucru în Biblie. Este natural ca oamenii să greşească exact cum greşesc guvernele. De exemplu, anumite guverne cred că ele pot guverna anumite insule mai bine decît se pot guverna oamenii de acolo. Aşa că este foarte probabil că dacă oamenii s-ar supune la aceasta, o anumită clasă numită preoţime şi-ar aroga sieşi puterea punînd legi şi domnind. Dar aceasta este pur şi simplu pentru că adunarea nu ştie că Domnul a pus puterea în mîinile ei şi niciodată n-a autorizat nici un fel de clasă preoţească. Domnul Însuşi trebuia să fie Învăţătorul — voi toţi sunteţi fraţi. Nu trebuie să fie deosebire între fraţi, decît acea deosebire recunoscută de adunare ca o companie a poporului Domnului, şi dacă ei aleg anumite persoane ca bătrîni, responsabilitatea este a adunării. Persoanele care formează adunarea trebuie, de aceea, să-şi folosească toată judecata şi discreţia, şi să-şi amintească faptul că votează şi acţionează pentru Domnul în această chestiune. În Volumul 6 al Studiilor în Scripturi, am încercat să arătăm ceea ce Scripturile stabilesc cu privire la modul potrivit de ordine în biserică — nu ca o lege, ci ca o sugestie, pentru că hotărîrea adunării privitor la propriii ei conducători etc., este hotărîrea finală. Am sugerat anumite lucruri despre procentaj; nu că se spune ceva în Scripturi despre procentaj, dar într-o adunare obişnuită a oamenilor din lume s-ar putea, de exemplu, să se voteze într-o problemă şi o majoritate de unu ar decide; şi să presupunem că adunarea este de 100 şi 51 ar decide, iar ceilalţi 49 ar fi lăsaţi practic fără reprezentare; noi gîndim că o astfel de hotărîre nu este conform spiritului Domnului. Spiritul Domnului ar fi ca întreaga biserică să simtă o unitate în interese. Dar să presupunem că cei 51 care constituie majoritatea ar spune: "Ei bine, aceasta este dorinţa noastră, noi am vrea să-l vedem pe fratele cutare ca bătrîn, noi credem că este cel mai calificat, dar sunt aici 49 de fraţi cu dorinţele lor cărora nu le vom da nici o atenţie". Acesta n-ar fi în spiritul iubirii. De aceea, sugerăm să se facă o încercare ca nu numai cei 51 să fie mulţumiţi, ci şi ceilalţi 49 care sunt în minoritate; nu numai ca fiecare să facă cum doreşte ci încercînd să se ia în considerare unul pe altul, respectîndu-se unul pe altul, avînd interes unul faţă de altul. Să presupunem că într-o adunare de 100 se decide că un anumit număr se poate găsi ca potrivit pentru poziţia de diaconi. Eu fiind unul din adunare aş putea avea idei foarte hotărîte că fraţii A, B şi C sunt mult mai bine calificaţi decît fraţii D, E şi F, şi aş avea dreptul să votez pentru cei trei; şi apoi, dacă altcineva s-ar gîndi la D, E şi F, eu mi-aş spune: Ei bine, acestui frate i-ar plăcea de ceilalţi trei. Ştiu eu într-adevăr ceva împotriva lor? Şi dacă n-aş şti nimic împotriva lor, atunci pentru că atît de multor fraţi le place de ei, este cel mai bun motiv ca să vreau să fie şi ei. Dacă aş candida ca bătrîn aş dori mai curînd să fiu unul care să reprezint întreaga adunare decît unul care să fie ales de o majoritate simplă. Aş vrea să fie mulţumită întreaga adunare, satisfăcută în minţile lor. Aş fi de acord să mă pun eu în locul lor. Regula de Aur cere să fac minorităţii ceea ce aş vrea ca minoritatea să-mi facă mie. Dacă eu aş fi în minoritate şi ei ar fi în majoritate, cum aş dori eu să se gîndească ei la mine? Aş dori să fiu şi eu băgat în seamă. Apoi ar trebui să fim la fel de generoşi ca şi alţii. Aceasta nu înseamnă că vom fi neatenţi sau neglijenţi cu privire la vreo chestiune importantă. Dacă ar fi un om rău sau neconsacrat, sau unul care este în vreun fel total nepotrivit ca bătrîn, atunci m-aş opune făţiş şi aş spune că nu pot să-l votez pe fratele cutare pentru anumite motive. Aş încerca cum aş putea mai bine să evit a arăta motivele, dar dacă ar fi necesar să le arăt aş face-o într-un mod cît mai blînd cu putinţă, şi aş încerca mai înainte să am încrederea tuturor fraţilor şi a surorilor într-o asemenea măsură încît ei să ştie că nu voi spune un cuvînt lipsit de blîndeţe sau nu voi vorbi un cuvînt rău de nici un frate; că aceasta este de absolută necesitate chiar a lua o poziţie împotriva unui frate — o datorie faţă de Dumnezeu şi faţă de biserică. Cînd obţinem această încredere unul în altul, vom avea cu atît mai multă putere şi greutate în orice am spune.

70) ALEGERE—Încheierea nominalizărilor. (Q250-1)

Întrebare (1913)—1—Numind un bătrîn să conducă o anumită adunare de studiu, este potrivit ca după nominalizarea unuia, nominalizările să se termine fără a se mai acorda timp pentru alte nominalizări? Aceasta, bineînţeles, aplicîndu-se la o adunare unde trei sau mai mulţi fraţi servesc în calitate de bătrîni?

Răspuns—Există ceea ce se numesc reguli parlamentare. Adică, astfel de reguli care se aplică în funcţionarea unui corp ca şi Parlamentul; şi aceste reguli sunt folosite în legătură cu Congresul şi de asemenea la întruniri mici şi mari. Ele sunt reguli foarte bune, nu avem obiecţii la ele în general. Sunt în general reguli foarte înţelepte şi bine gîndite pentru echitabilitate în general. În acelaşi timp poporul Domnului, trebuind să meargă dincolo de simpla dreptate şi să se organizeze după iubire şi să ştie că iubirea este împlinirea legii şi este mai mult decît doar dreptul şi justeţea chestiunii, iar în acest fapt al alegerii şi al regulilor pentru întruniri nu trebuie să ţină fiecare prea strict doar la litera legii care ar putea fi aplicată la întruniri de un alt gen. Legătura lor de iubire trebuie să fie astfel încît să vrea ca toţi să fie mulţumiţi. Să presupunem că aceasta ar fi o adunare şi noi ar trebui să alegem nişte bătrîni. Să presupunem că eu aş şti că unii de aici ar avea o mare apreciere pentru fratele A, unii pentru fratele B, unii pentru fratele C, unii pentru fratele D, iar cît priveşte propria mea preferinţă aş spune: Dintre toţi aceştia cred că îi prefer pe fraţii A şi C; nu-i prefer la fel de mult pe fraţii B şi D. Eu aş putea spune: Îi voi nominaliza pe fraţii A şi C, şi propun să încheiem nominalizările. Aşa că unii dintre cei care sunt mai timizi n-ar avea ocazia să voteze. Ar fi aceasta iubitor? Nu. Iubirea este regula noastră, şi iubirea este în faţa tuturor regulilor parlamentare din lume. Iubirea spune: Vreau ca fratele de acolo şi sora de acolo şi toţi fraţii şi surorile, să aibă o ocazie bună şi corectă şi să se exprime în această chestiune. Nu vreau să le iau drepturile care le aparţin prin aranjamentul Domnului. Aş putea folosi tertipuri, rutină şi să-i învîrt pe toţi, dar aceasta n-ar fi procedura potrivită din partea unui frate bătrîn, ca să-i încurc pe fraţii mai tineri aşa încît să nu se facă voia lor, iar ei să voteze pentru ceva fără să ştie pentru ce votează şi după aceea să fie nemulţumiţi şi să spună: Dacă aş fi înţeles chestiunea bine aş fi procedat altfel. Aceasta nu este deloc o întrunire mulţumitoare. Felul de întrunire pentru alegerea de bătrîni ar fi o întrunire în care totul s-ar face atît de deschis şi corect încît ar fi luate în considerare drepturile fiecăruia şi fiecare s-ar simţi fericit şi mulţumit de rezultate. Ei bine, toţi am avut ocazia, şi dacă lucrul nu s-a făcut cum am gîndit eu că este modul preferabil, totuşi s-a făcut într-un mod bun pentru că fiecare a participat în mod corect — nu s-au făcut eforturi să se rupă în bucăţi unul pe celălalt. Nu cred că aceasta este ceea ce trebuie să facem noi. Dacă tu nu-l cunoşti şi nimeni din cei pe care-i cunoşti nu garantează pentru el, ar fi mai bine să nu votezi deloc. Dacă este prezent cineva în care ai mare încredere şi el garantează pentru acest frate şi spune: Eu propun pe acest frate, atunci tu trebuie să spui: Faptul că fratele Russell a nominalizat pe fratele "W" înseamnă că el îl cunoaşte, altfel nu l-ar fi nominalizat. Eu nu-l ştiu pe fratele "W" dar faptul că fratele Russell l-a nominalizat şi fratele Hirsh l-a susţinut, iar eu îi cunosc pe ei, de aceea ştiu că fratele "W" este bun. Avem un drept, vedeţi, să ne sprijinim pînă la o anumită limită pe cunoştinţa noastră indirectă. S-ar putea să nu-l cunoaştem bine pe fratele "W" şi să nu ştim totul despre afacerile sale atît de bine încît să votăm pentru el, decît dacă este ceva care să ne arate. Dar dacă cineva ar garanta pentru el, ar fi la fel ca la bancă. Dacă mergi la o bancă şi numele tău este Smith, ei ar spune: "Noi nu te cunoaştem, domnule Smith, la această bancă; şi noi nu vom plăti nici un cec dacă nu cunoaştem persoanele. Îl cunoşti pe domnul Hirsh?"

"Da, e l va garanta pentru mine".

"D-le Hirsh, garantezi pentru d-l Smith?"

"O, da, acesta este d-l Smith, voi garanta pentru el; voi garanta că totul este în regulă".

Atunci banca spune: "În regulă d-le Smith, d-l Hirsh spune că te cunoaşte, aşa că şi noi te cunoaştem".

La fel este şi într-o adunare. Cineva garantează pentru fratele Smith şi atunci tu spui: Cunosc persoane care vor garanta pentru el. Aceasta înseamnă că niciodată nu trebuie să nominalizezi o persoană pe care n-o cunoşti; niciodată să nu nominalizezi doar pentru că cineva spune Smith. Nu fi nechibzuit să spui Smith sau Brown doar pentru că altcineva spune aşa. Trebuie să ştii ce faci, ori nu face lucrul acela.

Un alt lucru: Cînd avem o astfel de alegere de bătrîni, să presupunem că eu spun: "Îmi place de fratele A şi de fratele C şi după mine aceşti doi fraţi sunt mult superiori celorlalţi fraţi şi într-adevăr cred că adunarea ar fi mai bine servită dacă i-am avea numai pe fraţii A şi C şi dacă nu i-am avea deloc pe fraţii B şi D". Aş putea încerca să forţez lucrurile, aş putea profita ca să obţin îndepărtarea lor de la vot. Dar aceasta n-ar fi corect. Din contră, ar trebui să spun: "Ştiu că destul de multora le place de fratele B iar altora le place de fratele D la fel de bine, nu cred că vreunul dintre aceşti fraţi sunt atît de bine calificaţi ca fraţii A şi C, dar altora le place de ei şi pretind că au o binecuvîntare de la ei, iar eu nu ştiu nimic împotriva caracterului lor, şi din moment ce alţii primesc o binecuvîntare din serviciul lor, sunt bucuros ca ei să servească". Aş fi bucuros să nominalizez pe oricare dintre ei sau pe toţi, cunoscîndu-i că sunt oameni cu un caracter bun, cinstit. Nu spun că m-am gîndit la ei ca la cei mai buni, ci mai curînd aş nominaliza pe cei pe care-i prefer, şi dacă ceilalţi au fost nominalizaţi şi dacă este lipsă de cineva să le sprijine nominalizarea, aş spune: "Sprijin de asemenea pe fraţii B şi D". De ce? Tu nu-i preferi pe ei. Nu, dar ştiu că sunt preferaţi de alţi fraţi şi vreau ca întreaga adunare să fie servită. Nu vreau să-i avem numai pe cei pe care am gîndit eu că sunt mai buni, ci şi pe unii dintre cei la care alţii s-au gîndit că sunt mai buni. Se cuvine să am destulă iubire pentru toţi fraţii încît să vreau ca toţi să fie mulţumiţi şi să nu mă mulţumesc numai pe mine. Acesta este spiritul care se cuvine să fie în fiecare biserică şi la fiecare alegere şi cred că astfel ar fi mai puţină confuzie.

Să presupunem că sunt alţii care ar vrea să aibă pe altcineva. Să presupunem că au fost nominalizaţi unii pe care eu îi cred total nepotriviţi; mi-ar fi teamă că cineva ar putea vota pentru ei şi aş spune: "Dragi prieteni, aici este fratele "W" care este nominalizat. Nu doresc să spun un cuvînt împotriva lui, sau să apar ca un duşman al lui, dar după judecata mea cred că este mai bine să nu îl avem pe el ca bătrîn. De aceea voi arăta, în timp ce se discută propunerea, că nu voi vota pentru el. Ei bine, frate "W", nu sunt împotriva ta în nici un fel decît aşa cum se cuvine să mă opun cînd eu cred că ar fi mai bine să nu serveşti ca bătrîn". Aş fi total deschis cu el şi n-aş spune nici un cuvînt împotriva lui, şi să zic: "Sunt împotriva lui pentru că datorează mulţi bani şi îl cunoaşte întregul oraş ca pe un om care are datorii tot timpul şi este o ruşine pentru adunarea noastră". Nu trebuie să discut despre fratele "W". Aş spune doar atît: "Nu pot vota pentru fratele "W" ca bătrîn şi aş dori să nu-l văd ca bătrîn; cred că cauza Domnului ar fi mai bine servită altfel". Nu trebuie să ne rupem unul pe altul în bucăţi. Poate fi adevărat sau nu despre fratele "W" că datorează bani în tot oraşul. Poate că dacă l-am întreba, ar putea să ne dea cîteva justificări bune.

71) ALEGERE—Bătrîni care nu vin la adunare. (Q253-1)

Întrebare (1913)—1—Ce crezi despre un conducător al adunării care niciodată nu participă la o adunare din timpul săptămînii după-amiaza, nici la adunările de seară, chiar dacă este prezent un frate peregrin?

Răspuns—Aş crede că nu poate să vină la adunare după-amiaza pentru că are ceva de lucru. Cred totuşi, că un frate care a fost ales bătrîn şi ar veni la adunare numai cînd trebuie să vorbească, este mai bine să fie lăsat deoparte pînă cînd va veni la adunare regulat. Dacă nu vine la adunare decît atunci cînd trebuie să vorbească cred că aceasta ar arăta că nu este calificat pentru funcţia de bătrîn, aceasta ar indica după mine că nu doreşte să fie învăţat, nu doreşte să audă pe altcineva, ci doreşte să se audă doar pe sine vorbind crezîndu-se superior restului adunării. "Voi toţi sunteţi fraţi" (Mat. 23:8). Oricînd cineva ajunge la gîndul că el nu este unul dintre fraţi, că se cuvine să vină numai cînd trebuie să vorbească, atunci mă tem pentru acel frate. Pentru binele lui personal cred că ar fi mai bine să nu-l alegeţi. Nu am vrea să ajutăm pe un frate să facă ceva care l-ar înlătura din Împărăţie. Trebuie să ne interesăm de fratele şi de interesele lui, cît şi de adunare şi de interesele ei.

72) ALEGERE—Este greşit să nu votezi cînd eşti nedumerit? (Q253-2)

Întrebare (1914)—2—O soră, nedumerită şi mîhnită cu privire la lucrurile din biserică a participat la adunarea de alegeri dar n-a luat parte la vot. Aceia pentru care ea AR FI votat au fost aleşi. A fost aceasta o greşeală? A fost acesta un păcat?

Răspuns—Cred că sora şi-a folosit cea mai bună judecată a ei, deci putem şti că n-a fost un păcat. Niciodată nu greşeşti urmîndu-ţi conştiinţa, chiar dacă te poate duce pe un drum greşit. Faci un lucru corect urmîndu-ţi conştiinţa cu orice preţ. Aşa că Dumnezeu nu va face pe nimeni responsabil de păcat, dacă el sau ea a făcut cum a ştiut mai bine. Nu-i treaba noastră.

73) ALEGERE—Servitorii potriviţi ai Bisericii. (Q253-3)

Întrebare (1915)—1—Un om cu o înaltă stare socială a devenit interesat în Adevăr, dar nu s-a consacrat. Prin influenţa unei surori bogate şi a soţului ei, care nu mai este la Adevăr, acest om a fost ales conducătorul adunării noastre. Ei au respins pe un alt frate pentru că nu era atît de inteligent. Această influenţă în adunarea noastră este prea adesea simţită iar ordinea în adunarea noastră nu este după Volumul şase al Studiilor în Scripturi. Ce sfat ai da?

Răspuns—Noi credem, dragi prieteni, că Volumul VI este în deplin acord cu Biblia. Dacă voi credeţi că este în armonie cu Biblia atunci ar fi de datoria voastră să urmaţi acele sugestii în măsura în care ele reprezintă Cuvîntul lui Dumnezeu. După judecata mea, în mod sigur n-ar fi un lucru corect să alegi o persoană într-o funcţie, ca Bătrîn sau Diacon, unde ar exista o responsabilitate de a învăţa, şi care nu şi-a arătat deplina consacrare pentru Domnul. Acesta nici n-ar fi un membru al Bisericii lui Cristos şi de aceea nu poate avea supravegherea în Biserică; şi a-l pune într-o astfel de funcţie ar fi contrar cu spiritul Cuvîntului şi ar fi un lucru greşit pentru adunare. Ce trebuie să facă ei la următoarea alegere? Nu trebuie să voteze pentru acest om.

Nu ştiu la cine se face referire, dar chiar dacă eu aş fi persoana, n-ar fi nici o diferenţă. Aş crede că nu trebuie să mă aleagă în aceste condiţii, neavînd importanţă cîtă influenţă am. Să presupunem că alegerea altui bătrîn ar deranja adunarea. Atunci să fie deranjată! Nu vreau să spun că trebuie să fim neglijenţi faţă de deranjarea adunării şi neglijenţi faţă de simţămintele altora; dar după ce chestiunea a fost pusă clar înaintea adunării, cei care văd cursul corect trebuie să susţină faptul că nimeni nu trebuie să servească în vreo calitate decît cel care este în mod deschis un copil a lui Dumnezeu; şi nimeni nu trebuie să voteze decît pentru aceia care sunt pe deplin consacraţi. Dacă acest lucru nu poate fi făcut vocea Bisericii, atunci cei care sunt credincioşi trebuie să se retragă, şi cred, după aranjamentul Bibliei, că vor avea o binecuvîntare mai mare.

74) ALEGERE—Referitor la Angajament. (Q254-1)

Întrebare (1915-Z)—2—Să fie ales a servi în biserică unul care n-a făcut Angajamentul special pe care atît de mulţi dintre noi l-au găsit de mare ajutor şi care a fost recomandat tuturor?

Răspuns—Noi nu putem face din acest Angajament simplu un test de frăţie; pentru că, deşi credem că Domnul l-a dat în mod special în acest timp şi că într-o anumită măsură El intenţionează ca acesta să servească ca o încercare între cei consacraţi, totuşi Biblia nu ne autorizează să-l facem un test de frăţie. Este mai curînd un lucru de judecată decît de îndrumare divină, exact cum întrebuinţarea greşită a limbii engleze de către candidat, sau manierele nedelicate pot destul de potrivit să fie luate în considerare, deşi nu sunt menţionate în Biblie între calităţile pentru funcţia de bătrîn.

Ne va bucura mult să ştim că toţi dragii Bătrîni şi Diaconi de printre poporul Domnului de oriunde pot vedea la fel în ceea ce priveşte justeţea Angajamentului şi armonia lui cu Cuvîntul Divin şi cu Angajamentul nostru de consacrare, la care el este, cum ar fi nişte franjuri albaştri sau o poală şi un tiv. Cu greu se poate cineva reţine să nu se mire ce obiecţie ar putea avea un frate sau o soră creştină la acest Angajament. Pentru unii dintre noi lucrul acesta pare ca şi cum ar implica ceva rău cu privire la intenţiile inimii lor sau ceva defect în facultăţile lor mintale. Oricum, noi nu suntem competenţi să judecăm atît de bine. Învăţătorul a spus: "Nu judecaţi".

Gîndul nostru este că în alegerea de Bătrîni sau Diaconi pot fi preferaţi aceia care au făcut Angajamentul şi care sunt de aceeaşi părere în acest subiect. Totuşi, dacă fraţii care sunt competenţi să conducă adunările sunt acceptabili în celelalte privinţe şi nu se opun Angajamentului, ei pot fi aleşi. Aceasta ar fi în special adevărat despre aceia care declară că îndeplinesc toate cerinţele Angajamentului după cum pot mai bine, şi refuză să-l facă doar de teamă ca nu cumva luarea acestui simplu Angajament să le dăuneze cînd îi ajută pe alţii. S-ar putea ca noi să nu înţelegem nici procesul gîndirii lor nici atitudinea inimii lor, dar, în astfel de circumstanţe, putem să trecem peste ceea ce nu putem nici înţelege nici aprecia.

75) ALEGERE—Reguli pentru alegerea de Bătrîni şi Diaconi. (Q255-1)

Întrebare (1915-Z)—1—Care sunt regulile pentru alegerea de Bătrîni şi Diaconi?

Răspuns—Numeroase întrebări au ajuns la noi indicînd faptul că unii fraţi au dificultăţi în aplicarea sugestiilor date în Vol. VI la subiectul despre alegerea de servitori în adunări.

Gîndul nostru n-a fost să punem o regulă invariabilă în acest subiect. Biblia nu dă nici una şi nimeni nu are dreptul să stabilească o astfel de regulă. Sugestia noastră a fost ca, oricînd este posibil, alegerea să fie unanimă, şi dacă 75% din adunare sau mai mult n-ar favoriza alegerea unui frate, ar fi mai curînd neînţelept ca el să accepte funcţia — serviciul. Nu vrem să spunem prin aceasta că o minoritate de 25% sau 30% să fie încurajată să obstrucţioneze adunarea şi să împiedice o alegere.

Strict vorbind, o majoritate de unul într-o adunare ar hotărî orice lucru dacă n-ar interveni iubirea ca să încurajeze o luare în considerare a sentimentelor celorlalţi. Dacă de exemplu, există o adunare de 100 de fraţi, 51 ar avea dreptul să decidă cu privire la cine să fie servii Bisericii, iar ceilalţi 49 ar trebui să accepte liniştiţi, recunoscînd faptul că ei constituie doar o minoritate şi trebuie să se străduiască cu loialitate să sprijine voinţa majorităţii.

Numai spiritul iubirii şi interesele cele mai bune ale tuturor din adunare sugerează mai mult de 51%. Iubirea trebuie să se străduiască pentru un vot unanim. Dar cum poate fi obţinut acesta? Vom oferi o sugestie.

Să presupunem că într-o adunare de 100 se consideră că sunt necesari pentru serviciu şase Bătrîni. A, B, C, D, E, F ar reprezenta posibilii candidaţi, cu mai multă sau mai puţină capacitate. A ar putea avea 100 de voturi; B, 90; C, 80; D, 70; E, 60; F, 50. La o votare strictă, în direcţia preferinţei, la un procent de 90% numai doi ar fi aleşi; dar gîndul nostru ar fi că toţi cei şase ar putea fi unanim aleşi, dacă ei sunt la media materialului cel mai bun pe care îl are adunarea şi dacă nu se cunoaşte nimic defavorabil pentru caracterul lor moral.

Este o greşeală să gîndim că standardele stabilite de Sf. Pavel trebuie să fie luate literal, pentru că nu s-ar fi găsi nimeni să îndeplinească pe deplin toate cerinţele. Apostolul a arătat cum ar fi Bătrînul ideal. Cel care votează trebuie să aibă acest ideal în mintea sa cînd se gîndeşte la voia Domnului; dar adunarea nu trebuie lăsată fără Bătrîn decît dacă sunt neajunsuri serioase.

Domnul nostru, similar, a pus un exemplu perfect înaintea noastră cînd a spus: "Voi fiţi deci desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvîrşit" (Mat. 5:48). Cine este desăvîrşit în felul în care Dumnezeu este desăvîrşit? "Nu este nici un om drept, nici unul măcar" (Rom. 3:10). Învăţătorul, evident, a vrut să spună că noi nu trebuie să ne măsurăm cu un standard mai mic, ci cu standardul perfect, ca astfel să ne ridicăm la cele mai înalte idealuri în ceea ce priveşte propriile noastre vieţi şi caractere şi în ceea ce-i priveşte pe cei aleşi să fie Bătrîni şi exemple pentru Turmă.

Să se amintească întotdeauna că nimeni nu trebuie să voteze în afară de aceia care declară o deplină consacrare, arătată prin simbolul obişnuit — scufundarea în apă. Cei care nu şi-au simbolizat consacrarea, nu trebuie negaţi ca fraţi, dar trebuie să fie consideraţi nedezvoltaţi astfel încît să nu fie competenţi să-şi exprime opinia cu privire la cine ar fi calificat să servească Biserica, şi, bineînţeles, n-ar fi calificaţi ca ei înşişi să fie servitori.

76) ALEGERE—Alegînd bătrîni din alte adunări. (Q256-1)

Întrebare (1916)—1—Unde există suficient material în adunare, este în interesul adunării să-şi aleagă bătrînii dintre fraţii din alte adunări?

Răspuns—Unde există material suficient în adunare n-ar părea înţelept ca adunarea să aleagă bătrîni din altă parte. Cred că aceasta se înţelege de la sine. Dar cine determină dacă este suficient material în adunare? Adunarea trebuie să decidă pentru sine. Cine trebuie să spună că este suficient material în adunare? Adunarea trebuie să decidă aceasta — nu fratele Russell, nici altcineva. Dacă adunarea crede că n-are bătrîni calificaţi, atunci să ia din afară. Dacă are bătrîni calificaţi, atunci să folosească ce a asigurat Dumnezeu şi să încurajeze pe fraţii de acolo.

77) ALEGERE—Cu privire la procentaj. (Q256-2)

Întrebare (1916)—2—Într-un anumit Turn de Veghere, a cărui dată nu mi-o amintesc, ai sugerat o metodă de alegere unde, dacă toţi cei nominalizaţi ajung la cel puţin 50% voturi, ei ar trebui unanim aleşi. Într-o adunare unde sunt dificultăţi şi neînţelegeri considerabile ar fi mai bine să se adopte această metodă sau să se insiste la 75% din voturi pentru fiecare nominalizat ca să fie ales ca bătrîn?

Răspuns—Trebuie să ne amintim, mai întîi de toate, că Biblia nu ne spune cum să facem. Acesta fiind cazul, este de fapt o chestiune de judecată a afla care ar fi cea mai avantajoasă cale pentru a face lucrul acesta. Este o chestiune de judecată în privinţa căii mai bune. Judecata mea poate să nu fie aşa bună ca a voastră. Cînd ofer sugestii în Turnul de Veghere în subiecte ca acesta, este numai opinia mea. Fratele Russell nu vrea să dea porunci sau să fie un dictator în nici un sens al cuvîntului. El doar încearcă să-şi arate opinia în astfel de chestiuni — despre care Biblia nu vorbeşte. Dacă adunarea ştie o cale mai bună decît ştiu eu, atunci aceasta ar fi mulţumitor pentru mine. Voia lui Dumnezeu trebuie să fie exprimată de către adunare, şi oricine înlătură voinţa adunării va face o greşeală şi nu va avea aprobarea Domnului. Am cunoscut din aceia care au introdus un fel de politică şi astfel interesele adunării au fost stînjenite pentru moment; aceasta desigur nu este corect. Noi nu trebuie să încercăm să mergem dincolo de ceea ce a aranjat Domnul. Domnului nu i-ar plăcea ceva de genul acesta. Noi trebuie să fim oneşti cu Dumnezeu şi cu fraţii şi să ajutăm pe toţi fraţii să înţeleagă bine, după cum urmează: Ei bine, nu este treaba mea dacă sunt ales ca bătrîn sau nu. Să facă adunarea ce crede că este mai bine. Dacă ei mă aleg, voi încerca să-i servesc după cum pot mai bine, dar, dacă nu mă aleg, atunci oricum voi încerca să-i servesc după cum pot mai bine. Dacă avem un astfel de spirit adunarea va vedea în mod sigur acest lucru la timpul potrivit. Domnul vede aceasta tot timpul şi dacă eşti drept faţă de Dumnezeu nu are importanţă cum te văd alţii. Dacă spuneţi vom avea 80% sau 75%, sau altul, nu este nimic care să regleze procentajul — nimic în Biblie. Noi am sugera că, în votare, dorinţa de a mulţumi pe toţi fraţii din adunare şi de a avea o alegere satisfăcătoare pentru toţi, cît permite conştiinţa, ar fi mai bună decît a mulţumi pe 75% sau 80%. Fiecăruia din adunare trebuie să i se acorde aprecierea cuvenită, şi fiecare, bineînţeles, să facă ceea ce crede el că este corect. Dacă s-ar porni cu ideea că nu toţi vor fi mulţumiţi şi că de aceea majoritatea ar trebui să-şi ducă la împlinire gîndurile fără să ţină seama de gîndurile minorităţii, desigur că n-ar fi drept. Dacă tu crezi că un anumit frate ar trebui să fie bătrîn şi eu nu văd nimic rău la fratele, faptul că tu îl vrei ar fi un motiv ca eu să votez pentru acesta, dacă nu ştiu ceva în caracterul lui care l-ar descalifica, caz în care cred că ar fi împotriva voinţei Domnului să votez pentru el. N-aş putea vota pentru el dintr-un anumit motiv. (Îmi exprim doar opinia prin vot.) Aş vrea ca alegerea noastră să fie unanimă, dacă este posibil, dar pentru un anumit motiv nu-i pot acorda votul meu. El se cuvine să fie blînd faţă de această poziţie, şi să spună: Admir onestitatea şi sinceritatea ta; voi încerca să mă ridic la un nivel mai înalt. Acesta ar părea să fie gîndul corect: să faci ce este corect şi să speri că aceasta va mulţumi întreaga adunare; şi mai mult, să faci ce este corect fie că aceasta mulţumeşte adunarea sau nu. Totuşi, nu într-un spirit independent ci în spirit generos de a acorda atenţia cuvenită gîndurilor fiecăruia. Am cunoscut cazuri în care a fost stabilit procentajul de 85% şi în realitate nu s-a împlinit voinţa adunării. Cum aşa? Dacă s-a obţinut 85% de ce n-ar fi aceasta voinţa adunării? Pentru că cei 15% ar putea decide să fie turbulenţi şi să hotărască să nu lase ca celor 85% să li se împlinească dorinţa. Minoritatea a încercat să conducă majoritatea şi să nu se supună. Totuşi, majoritatea este ceea ce se cere pentru a determina voinţa adunării; majoritatea ar fi 51%. Dacă se cere 85%, aceasta este o concesie din partea majorităţii pentru a mulţumi minoritatea. Cincizeci şi unu la sută ar putea spune: vom lua noi decizia, vom face cum vrem, dar aceasta ar însemna a ignora pe ceilalţi şi ar putea cauza o diviziune. Acest lucru n-ar fi înţelept sau amabil. Majoritatea ar trebui să se gîndească la minoritate şi să spună, Noi am vrea să avem procentajul de 100%, aşa încît să includă pe fiecare persoană dacă este posibil, dar ca majoritatea să îngenuncheze în faţa minorităţii aşa încît minoritatea să poată obstrucţiona activitatea adunării şi să o îngreuneze deoarece majoritatea a fost dispusă să zică 85%, şi apoi minoritatea să declare, Vom face ce putem ca să împiedicăm pe cei 85%, aceasta ar însemna că au adoptat metoda de obstrucţionare folosită în politică cu scopul de a bloca calea celor care sunt în ascensiune. Aceasta, în cazul la care ne referim, este în totalitate greşit. Noi vrem să obţinem ideea corectă asupra acestor lucruri. În Brooklyn şi New York, nu prea avem altceva decît un vot unanim — foarte rar este altfel — pentru că ne-am înţeles că vrem să facem tot ce putem să ajutăm în lucrare. Dacă cineva vrea ca un anume frate să fie bătrîn sau diacon noi suntem bucuroşi să-l avem. Cred că acesta este gîndul adunărilor aproape peste tot, dar uneori gîndim strîmb. Cînd minoritatea zice, nu puteţi face nimic dacă nu aveţi 85%, eu aş favoriza o schimbare şi aş face procentajul de 51% şi atunci cei 51% să fie cît se poate de blînzi cu ceilalţi, dar ceilalţi să ştie că nu vom permite nici o metodă pentru a obstrucţiona lucrarea Domnului. Dumnezeu vrea ca majoritatea din adunare să conducă adunarea şi să-i determine cursul, dar Domnul vrea de asemenea ca majoritatea să fie foarte amabilă faţă de minoritate, dar, dacă pot fi de acelaşi gînd este şi mai bine.

78) ALERGARE—Începutul alergării. (Q578-1)

Întrebare (1913)—1—Începem să alergăm pentru premiu cînd facem consacrarea sau cînd ajungem la ţinta iubirii perfecte?

Răspuns—Ei bine, aceasta depinde. Eu înţeleg că începem la punctul consacrării. Punctul consacrării noastre cînd luăm startul în alergare este cînd ne predăm la început inimile Domnului. Atunci suntem socotiţi perfecţi în Cristos şi acela este începutul alergării noastre; deşi poate există un pas considerat puţin mai avansat faţă de acesta, cînd, după ce ne-am predat Domnului, suntem însufleţiţi sau activaţi şi începem să alergăm, începem să acţionăm. Ilustraţia este luată, vedeţi, din naşterea naturală. În naşterea naturală există o perioadă de concepere în care aparent nu este mişcare, nu este activitate; apoi vine perioada de activitate şi dezvoltare. Tot aşa şi cu creştinul. Cînd prima dată primim Adevărul şi ne consacrăm este nevoie de timp ca Adevărul să fie absorbit, să zicem aşa, să ne dăm seama de poziţia noastră şi să obţinem informaţii înainte de a putea în mod potrivit începe să fim activi, să servim Adevărul şi să facem ceva progres în învăţarea sau ajutorarea altora. Apoi vine timpul cînd se spune despre noi că suntem însufleţiţi, activaţi, făcuţi vii, şi facem progres. De atunci încolo vom progresa — vom creşte în har, cunoştinţă şi iubire.

79) AMESTECĂTOR ÎN TREBURILE ALTUIA—Proverbe 16:28. (Q45-3)

Întrebare (1916)—1—Explică te rog Proverbe 16:28: "Omul neastîmpărat seamănă certuri şi defăimătorul dezbină pe cei mai buni prieteni".

Răspuns—Cred că este clar ca bună ziua. Dacă eu aş şti să fac un proverb ca acesta, m-aş simţi jignit dacă cineva mi-ar cere să-l explic. Nu sunt destul de deştept să-l fac şi nu sunt destul de prost să încerc să-l explic, decît doar că voi da explicaţia cuvintelor învechite ale textului. Un om obraznic este un om rău, ale cărui fapte şi cuvinte tind să producă invidie, amărăciune, neînţelegeri, ceartă. Pîrîtorul este unul care se amestecă în treburile altuia sau un bîrfitor.

80) AMINTIRE—Referitor la lucrurile trecute. (Q580-1)

Întrebare (1911)—2—Isaia 65:17. "Căci iată, Eu creez ceruri noi şi un pămînt nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte". Te rog explică înţelesul acestui verset, în special ultima parte.

Răspuns—Scripturile folosesc în mod frecvent expresii ca aceasta. Domnul foloseşte cuvintele ceruri şi pămînt în mod simbolic, după cum am arătat în Studii în Scripturi; cerurile simbolice reprezintă puterile eclesiastice şi pămîntul simbolic reprezintă societatea pămîntească, organizarea; avem munţi simbolici care reprezintă împărăţiile; avem rîuri simbolice care reprezintă pîraiele adevărului; avem mări simbolice care reprezintă masele neliniştite ale omenirii; şi Domnul declară că această ordine prezentă a lucrurilor nu este în armonie cu legea divină, ci este în dezordine prin păcat şi neascultare. Altă scriptură spune că întregul mers al naturii în prezent este greşit, totul este în dezordine sub prinţul acestui veac, al acestei dispensaţii. Domnul Isus va fi noul prinţ, noul împărat, cel care va lua în grijă sau va conduce omenirea, şi El declară, "Iată, Eu creez ceruri noi şi un pămînt nou". Aceasta este întocmai în armonie cu afirmaţia de aici a lui Isaia. Aşa citim în Apocalipsa, "Cel care stătea pe scaunul de domnie a zis: Iată, Eu fac toate noi" (Apoc. 21:5) — o schimbare completă de la toată această dezordine şi păcat şi de la aranjamentul prezent — o nouă ordine de lucruri, în întregime. Simbolul va fi îndeplinit şi cerurile noii ordini de lucruri nu vor fi sistemele nominale ale bisericii pămînteşti din prezent, ci noile ceruri vor fi Biserica gloriei — Cristos, şi Biserica împreună cu El pe plan spiritual, invizibili pentru oameni, ei vor fi noile ceruri, noua putere conducătoare, şi noul pămînt va fi controlat de dreptate, prinţul acestei lumi va fi înlăturat iar Prinţul Vieţii, Domnul Gloriei, va fi împărat peste tot pămîntul şi în loc de întuneric va fi lumină şi binecuvîntare.

Dar Întrebarea fratelui se referă în special la înţelesul acestei ultime părţi, că cele trecute nu vor mai veni în minte nici nu vor fi amintite. Înseamnă aceasta că noi trebuie să uităm toate aceste lucruri? Nu, ideea este că orice am gîndit că este vrednic de înregistrat şi vrednic de amintit, dorind să adunăm lucruri care sunt vrednice să fie remarcate, nu ne vom gîndi deloc că ele sunt vrednice să fie menţionate. Vom încerca să uităm toate acele lucruri despre moarte şi imperfecţiune; ele vor fi atît de biruite de noua ordine de lucruri din noua dispensaţie încît nu vor fi vrednice să fie menţionate sau să fie înregistrate în mod special. Vom fi totuşi în stare să ne amintim de ele, de fapt putem spune chiar că ne vom aminti de imperfecţiunile timpului prezent. Unii dintre noi zicem uneori, gîndindu-ne la ceva neplăcut din trecut, "Voi încerca să uit aceasta". O soră mi-a spus zilele trecute, cînd s-a ridicat o Întrebare, "O, aceasta este printre lucrurile pe care încerc să le uit". Nu înseamnă că într-adevăr le-a uitat, ci le-a pus deoparte, nu erau vrednice să fie amintite în comparaţie cu lucrurile mai bune. Deci lucrurile cele mai preţioase şi mai mari ale aranjamentelor pămînteşti prezente — de exemplu, vorbim de încoronarea Regelui George al Marii Britanii, sau de învestirea unui preşedinte, şi că am participat la o astfel de ocazie şi ne amintim de onoarea că atunci am stat pe platformă cu Preşedintele, sau ceva de genul acesta, sau că aţi fost un membru al congresului — aceste lucruri vor părea atît de neînsemnate şi fără valoare încît veţi vrea să uitaţi totul despre ele, lucrurile pe care le vom avea în viitor fiind mult superioare acestora.

81) APLICARE—Referitor la Adam? Şi rasa sa. (Q24-1)

Întrebare (1916)—1—Cînd va fi meritul sacrificiului lui Cristos sau preţul răscumpărării aplicat pentru Adam? Va include aceasta întreaga rasă adamică?

Răspuns—Va fi imposibil ca Domnul să atribuie meritul Său pentru Adam pînă cînd nu este luată întreaga Biserică pentru că această sprijinire a noastră este un embargo pentru Adam şi rasa lui, de aceea noi trebuie să trecem prin încercarea noastră înainte ca acel merit să poată trece mai departe şi să fie atribuit lui Adam şi rasei lui.

Despre acest preţ de răscumpărare pentru Adam şi rasa lui am putea dezvolta mai departe subiectul: De ce acest embargo în favoarea Bisericii? De ce să nu fie pentru Adam separat de Biserică, înainte ca Biserica să fie completă? Acesta este depozitat la Dumnezeu Tatăl, întocmai cum ar fi ipotecat prin această atribuire făcută pentru Biserică. Cum este aceasta? În acest fel: Toată Biserica a fost de acord că ei vor muri după trup. Nimeni în afară de aceştia nu au fost primiţi în biserică. Cel care nu a intrat în Cristos n-a intrat nici în Biserică. Dreptatea cere ca toţi să moară; mai întîi cei care urmează în urmele Lui; ei îşi vor da viaţa de bună voie, bucuroşi, ca jertfă şi intră în gloria cerească — cea mai înaltă. Apoi, clasa Marii Mulţimi, cei care vor căuta să-şi păstreze viaţa pămîntească şi de frica morţii toată viaţa lor sunt supuşi sclaviei. Le va fi permis să mai continue în acest fel? Dacă da, ei vor muri în moartea a doua pentru că ei nu şi-au dat viaţa. Ce va face Isus pentru aceştia? În Biblie acest lucru este reprezentat prin prinderea clasei ţapului de trimis de către Domnul Isus şi trimiterea lui printr-un om potrivit, reprezentînd cum Marea Mulţime este predată lui satan pentru nimicirea cărnii. De ce? Pentru că aceasta face parte din Legămînt, carnea lor trebuie jertfită de bună voie ori nimicită, una sau alta. Cînd trupurile lor au fost predate iar ei şi-au spălat hainele şi au suferit, ei şi-au învăţat lecţia. Ei n-au reuşit să intre în clasa jertfitoare, dar din moment ce au fost loiali lui Dumnezeu cînd au fost puşi la încercare, sunt socotiţi vrednici de viaţă pe plan spiritual. Nu cel mai înalt plan, natura divină, ci ca şi îngerii, pe un plan mai jos. Toţi care primesc viaţă veşnică vor fi socotiţi vrednici, iar cei care, fiind puşi la încercare, nu vor nega pe Domnul ci mai curînd vor alege să sufere, vor fi socotiţi şi ei vrednici. Ilustraţia din Apoc. 7 este, "De aceea ei sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său" (vers 15). Clasa Turmei Mici sunt mai mult decît doar biruitori; mai mult decît doar intraţi. Biblia spune că ei sunt mai mult decît biruitori. Ei vor şedea cu Domnul pe tronul Său şi vor fi comoştenitori şi părtaşi la natura Sa divină. Ceilalţi care în final mai degrabă intră sub presiune şi suferinţă, decît să fie neloiali lui Dumnezeu, vor primi o răsplată bună, mulţumită Domnului. Ei nu au avut spiritul de sacrificiu, de suferinţă pentru Cristos de bună voie, voluntar, ei trebuind să fie împinşi în luptă. Ei au luptat bine cînd au fost împinşi, dar nu au fost ca şi Căpetenia lor care a mers la luptă de la sine.

Mai este şi o a treia clasă, Evrei cap. 6 şi cap. 10. Apostolul ne spune despre cei care au căzut şi au întors spatele la sîngele legămîntului şi l-au nesocotit, că vor muri în moartea a doua. De aceea Isus a zis: Vă asigur că toţi aceştia vor merge în moarte. Singura clasă care merg în moartea a doua pentru că sunt nevrednici. Cealaltă clasă este împinsă să ia poziţie pentru bine sau rău — şi cînd toţi au murit, atunci ipoteca este recuperată, pentru că chitanţele au fost plătite; toţi au murit, neavînd nici unul viaţă pămîntească. O clasă primeşte viaţă nouă pe plan divin, alta primeşte viaţă nouă pe plan spiritual, şi alta, sunt cei care mor în moartea a doua.

82) APLICARE—Repetarea ei. (Q25-1)

Întrebare (1916)—1—Va fi nevoie să se repete aplicarea meritului lui Cristos?

Răspuns—Nu va fi nevoie niciodată să fie repetată. Este o lucrare completă plănuită de Tatăl înainte de întemeierea lumii. El a părăsit gloria avută la Tatăl tocmai pentru acest scop; aceeaşi lucrare s-a desfăşurat în aceşti 1900 ani ai Veacului Evanghelic şi încă 1000 de ani vor fi necesari pentru a o împlini. Mulţumită lui Dumnezeu. Aleluia, ce Mîntuitor! Aleluia, ce plan! Aleluia, ce Tată avem, să ne dea nouă acest mare plan! Gîndiţi-vă la aceasta! Mai mult decît atît, dragi prieteni, Biblia spune că veţi fi asemenea Tatălui vostru ceresc. Voi sunteţi copii ai lui Dumnezeu cînd sunteţi concepuţi de spirit. Dacă un copil este bine conceput şi are o mamă şi un tată bun, copilul va fi ca şi tatăl tot timpul. Dacă Adam şi Eva şi-ar fi păstrat perfecţiunea, copiii lor ar fi fost ca şi Adam, perfecţi, caractere mari. Acum Dumnezeu a început o nouă rasă de fiinţe spirituale, toate concepute de spirit. Atunci noi vom fi ca şi Tatăl. O singură mamă, un legămînt sub care noi toţi am fost concepuţi şi care ne va dezvolta şi ne va duce la libertatea glorioasă a Domnului nostru, şi vom fi ca şi Tatăl nostru. El este binevoitor cu cei nerecunoscători. Să devenim mai asemănători cu marele nostru Răscumpărător şi mai asemănători cu Tatăl nostru ceresc. Întregul scop al vieţii noastre, al credinţei noastre, trebuie să fie a dezvolta asemănarea de caracter.

83) APOCALIPSA—Răspunsuri la întrebări din Apocalipsa. (Q597-1)

Întrebare (1906)—1—Te rog explică Apoc. 14:9-11.

Răspuns—Noi preferăm, dragi prieteni, să nu răspundem încă la întrebările privitoare la Apocalipsa, pentru că este o carte de simboluri atît de întreţesute unele cu altele încît va trebui să începem şi să dovedim ce a fost "fiara" şi ce a fost "chipul" şi ce a fost "semnul" etc., şi ne va lua toată seara ca să dăm o explicaţie completă acestui verset. Deci gîndul nostru este că pînă cînd, în providenţa Domnului, cartea Apocalipsei va fi tratată ca un întreg şi în legătură cu altele, va fi în interesul vostru şi al Domnului să nu răspund la întrebări cu privire la ea.

84) APROAPELE—Cine este? (Q503-1)

Întrebare (1905)—2—Cine este aproapele nostru?

Răspuns—Domnul nostru ne spune aceasta în pilda "Bunului Samaritean". Luca 10:29-37.

85) ARHANGHEL—Sunt şi alţii? (Q23-1)

Întrebare (1911)—3—După cît am fost în stare să deduc din Scripturi, Mihail este singurul Arhanghel menţionat. Gîndul tău este că sunt şi alţii?

Răspuns—Am exact acelaşi gînd ca tine.

86) ARMATĂ—Cine constituie armata lui Dumnezeu? (Q23-2)

Întrebare (1909)—4—Ţi-ai schimbat în vreo măsură vederile cu privire la ce putere va constitui armata lui Dumnezeu, de la publicarea volumelor care au tratat această Întrebare?

Expresia "Muncitori, uniţi-vă, nu aveţi nimic de pierdut decît lanţurile voastre; aveţi de cîştigat o lume", ne aduce în minte vreo sugestie cu privire la acest fapt?

Răspuns—Nu, nu văd nici un motiv să-mi schimb vederile, nu pentru că susţinem că vederile noastre nu s-ar putea schimba; avem acelaşi drept să ne schimbăm vederile ca oricare altul. Nu vedem necesitatea schimbării. Credem că Domnul va folosi milioane de oameni ca armată a Sa, care nu sunt sfinţi şi care nu vor şti că îl servesc pe El. Citim că El va folosi mînia oamenilor ca să-L laude. Ei vor face o lucrare de laudă pentru El şi nu vor fi conştienţi de acest fapt, exact cum El poate folosi pe Satan ca serv al Său în timpul acestui Veac Evanghelic să învîrtă polizorul pe care sunt şlefuite mărgăritarele Domnului. El crede că ne şlefuieşte pînă ajungem praf, dar dă doar un lustru mărgăritarelor.

Privitor la a doua parte a întrebării despre unirea muncitorilor, da, cred că ar fi o sugestie în această direcţie, adică, Domnul va folosi probabil masele omenirii ca să constituie marea armată a Domnului. Într-o parte vor fi strînşi prinţii pămîntului, conducătorii industriei, conducătorii finanţelor, împreună cu toţi pe care-i vor putea aduna sub influenţa lor. De cealaltă parte va fi o mare armată de nemulţumiţi, pe linia socialismului, pretinzînd că acesta este remediul lui Dumnezeu. Răspundem că noi nu ne îndoim de sinceritatea inimii şi intenţiilor lor dar nu credem că ei vor fi în stare să împlinească ceea ce doresc, ci va fi o nereuşită. După ce vor ajunge la un punct la care vor crede că au totul la îndemînă, şi apoi vor afla că puterea banilor nu-i va lăsa să facă ceea ce au vrut, ei se vor simţi atît de revoltaţi împotriva stării lor încît în loc să meargă spre socialism vor ajunge în anarhie, atunci Dumnezeu îi va lăsa să-şi înceapă propria lor distrugere, iar după aceea Dumnezeu va interveni şi prin puterea Lui va aduce pace şi ordine în locul confuziei şi va stabili Împărăţia Fiului Său şi a Miresei, soţia Mielului.

87) ASEMĂNAREA CU DUMNEZEU—În omul căzut. (Q286-2)

Întrebare (1909)—1—Există ceva din asemănarea originară cu Dumnezeu în oamenii căzuţi? Dacă da, asupra acestei asemănări lucrează Spiritul sfînt şi ne face să vedem Adevărul?

Răspuns—Cred că există. Sunt multe elemente ale asemănării cu Dumnezeu, dar elementul particular de caracter, atît cît pot eu discerne, asupra căruia Dumnezeu operează cînd El ne atrage, este mai întîi de toate, acela de ONESTITATE. Dacă un om nu este onest cu sine însuşi, nici nu va fi chemat, după înţelegerea mea, şi dacă din întîmplare aude puţin el nu va sta mult timp sub această influenţă. Oricine are o inimă sau minte onestă are mult avantaj de orice fel în atragerea şi influenţarea din timpul prezent.

88) ASIGURARE—Este bine să scoatem poliţe de asigurare

pe termen scurt? (Q344-1)

Întrebare (1912)—2—Este bine să scoţi o poliţă de asigurare pe cinci ani pentru a fi plătită la moarte sau la expirare, la cinci ani? Merită să o scoţi?

Răspuns—Nu cunosc starea societăţilor voastre de asigurare de aici din Marea Britanie, dar ştiu că noi avem multe societăţi bune în America. De multe ori ele sunt tot atît de puternice ca şi băncile, şi alte ori ele sunt mai puternice ca băncile, şi unele dintre aceste societăţi sunt acum în curs de a vinde asigurări foarte ieftine. Omul care poate să-şi lase familiei lui banii, poate foarte bine să-i lase în asigurare pentru că asigurarea va fi la fel de sigură în compania de asigurare ca şi în bancă. Ar fi bine să ne asigurăm viaţa? Trebuie să spun că aceasta este o mare binecuvîntare pentru omenire. Totuşi, nu vă încredeţi în companiile de asigurare în loc să vă încredeţi în Domnul. Unii dintre oamenii lumeşti săraci îşi pun toată încrederea în bănci şi în companiile de asigurare şi în burse. Cînd aceste lucruri eşuează, atunci credinţa lor săracă se pierde. Noi nu căutăm să facem provizii pentru noi înşine dar trebuie să căutăm să ne folosim de fiecare ocazie să-i ajutăm pe cei din jurul nostru şi pe cei care vor rămîne în viaţă după noi. Cît despre locul unde să vă puneţi banii, la care bancă, eu nu ştiu, aşa că nu vă voi spune. Sfatul Domnului a fost să aveţi comoara "unde nu o mănîncă molia şi rugina". Ştiu doar de o singură investiţie care este certă şi sigură, şi aceea este o investiţie Cerească. "Unde hoţii nu o fură". Nu pot da vreun sfat la fel de bun ca şi cuvintele Învăţătorului şi nici nu voi încerca să dau. Am aruncat doar unele aluzii şi sugestii, dar aceasta nu este o Întrebare la care se poate da un Răspuns final şi conclusiv după cîte înţeleg eu.

89) ASIGURARE—O poliţă pe termen scurt este o investiţie bună? (Q344-2)

Întrebare (1912)—1—MERITĂ să scoţi o poliţă de asigurare pe cinci ani pentru a fi plătită la moarte?

Răspuns—Sunt aşa de sigur că eu însumi voi ajunge la o calamitate, că propria mea experienţă se va sfîrşi probabil în vreun fel de calamitate, încît am scos mici poliţe în companiile de asigurare împotriva accidentelor pentru a lăsa ceva pentru soţia mea şi sora mea. Bineînţeles aceasta este o informaţie personală. Să n-o spuneţi nimănui.

90) ATRIBUIRE—A dreptăţii. (Q338-1)

Întrebare (1911-Z)—2—Atribuie Cristos dreptatea Sa membrilor Corpului Său?

Răspuns—Cînd spunem că Domnul nostru atribuie dreptatea Sa nu trebuie să ne gîndim că El ne dă propria Sa dreptate ca Mare Preot, ci că ne atribuie meritul jertfei Sale umane. Cînd, ca Omul Isus Cristos, El Şi-a dat viaţa fără a fi sub sentinţa morţii în vreo măsură, a existat un merit în acea jertfă. Drepturile de viaţă pămîntească, pe care Domnul le-a depus, au fost în contul Lui, dîndu-i puterea de restabilire a omenirii, puterea de ai regenera. Dar înainte ca acel merit să fie dat pentru lume, este făcut baza îndreptăţirii noastre, pentru acoperirea imperfecţiunilor noastre. Ar fi putut fi folosit pentru noi în restabilire dar nu acesta a fost Planul lui Dumnezeu în timpul acestui veac. De aceea, meritul lui Isus este atribuit credincioşilor care se consacră, şi de asemenea acoperă lipsurile şi călcările fără voie ale vaselor lor pămînteşti imperfecte pînă la sfîrşitul cursului lor.

91) ATRIBUIRE—A meritului lui Cristos. (Q338-2)

Întrebare (1911-Z)—3—Ce se înţelege prin expresia "meritul lui Cristos atribuit"?

Răspuns—Cînd vorbim despre meritul lui Cristos atribuit, trebuie să ţinem minte clar că El are un merit personal, o dreptate a Sa proprie, pe care niciodată n-a dat-o. El are nevoie de propria Sa dreptate. În acest sens al cuvîntului El nu ne-a putut da dreptatea Sa, fără a fi deposedat de dreptate. Acelaşi lucru ar fi adevărat şi despre dreptul Său de viaţă. El are un drept la viaţă; dar nu pe acel drept la viaţă ni-l atribuie nouă; pentru că El are nevoie de acesta pentru Sine. El are nevoie de meritul Său personal.

Atunci, în ce sens spunem noi că El va da omenirii în Veacul Milenar şi atribuie Bisericii în timpul Veacului Evanghelic, un drept de viaţă, respectiv de dreptate. În acest fel: El va da omenirii dreptul Său de viaţă, meritul care a fost al Lui ca răsplată a ascultării Sale ca Omul Isus Cristos, şi anume, privilegiul sau dreptul de a trăi ca fiinţă umană. Acel drept I-a fost garantat Lui prin ascultarea de lege (Rom. 10:5; Gal. 3:12). Acum El este mult înălţat, părtaş al naturii divine, şi nu mai are nevoie de acel drept la viaţă umană şi de dreptatea care merge împreună cu acel drept. El este mulţumit şi complet în starea Sa prezentă. El are de dat lumii, în curînd, dreptul la viaţă umană şi dreptatea care merge împreună cu acel drept, meritul acelui sacrificiu pămîntesc. Din acesta, El atribuie Bisericii în timpul prezent cît e suficient pentru a acoperi imperfecţiunea lor. Noi suntem compleţi în El, aşa încît jertfirea noastră să poată fi, prin El, un sacrificiu acceptabil lui Dumnezeu şi socotit sfînt.

92) ATRIBUIRE—Ce eliberează meritul atribuit. (Q339-1)

Întrebare (1911-Z)—1—În cazul unuia care cade complet şi care moare în Moartea a Doua, meritul atribuit este eliberat cînd este stabilită căderea acestuia sau cînd el realmente moare?

Răspuns—Meritul lui Cristos este atribuit celor care vin la Tatăl prin El. Cei care resping acest merit pămîntesc al lui Cristos nu-l mai au din momentul respingerii; din momentul respingerii Domnului; tot meritul pe care l-au avut este eliberat, pierdut, dus. Aceasta nu înseamnă că ei trebuie să moară realmente în acel moment. Dar ei cad în mîinile viului Dumnezeu; adică ies din mîinile Milei, şi cad în mîinile Dreptăţii. Şi noi ştim că nimeni nu poate sta în prezenţa viului Dumnezeu şi a Dreptăţii fără perfecţiune. Acei care resping Răscumpărarea se pare că nu mai au simţul păcatului. Acest lucru este ilustrat prin pilda omului care îşi leapădă "haina de nuntă"; din momentul respingerii sale, ea nu mai este a lui în nici un sens al cuvîntului.

93) ATRIBUIRE—Punctul de vedere al Pastorului Russell. (Q339-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Ţi-ai schimbat gîndul cu privire la următoarele citate? În Vol. 1, pag. 232, par. 1, citim după cum urmează: "Ca să poată purta pentru noi pedeapsa noastră, El a consimţit să i se impute Lui păcatele noastre; şi a murit pentru noi, ca şi cînd El ar fi fost păcătosul". În Vol. 5 pag. 109, de asemenea citim: "Nu sunt atribuite lor, ci Aceluia care a luat asupra trupului Său păcatele noastre". În Vol. 5 pag. 444, par. 2, de asemenea citim: "Dumnezeu era în Cristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele, ci le-a pus asupra Lui".

Răspuns—Lucrarea lui Cristos este prezentată din diferite puncte de vedere, unele arătînd modificări de un fel şi altele de alt fel; unele arătate din punct de vedere uman şi altele din punct de vedere divin. Ceea ce trebuie în toate lucrurile scripturale este să ajungem la înţelesul real.

Din punctul de vedere al lui Dumnezeu păcatul uman este imputat lui Isus; adică, El a fost prevăzut să fie Reprezentantul păcătosului — să plătească preţul pentru eliberarea omului de sub sentinţa morţii; astfel Dumnezeu îl ilustrează pe Cristos ca şarpele ridicat pe stîlp. Astfel apostolul spune că El a fost făcut păcat pentru noi, deşi El n-a cunoscut păcatul — El a fost o jertfă pentru păcat.

 Privind acest lucru din alt punct de vedere, din punct de vedere uman, ne vedem propriile slăbiciuni şi neajunsuri, înţelegînd necesitatea ca Învăţătorul nostru să ne atribuie meritul jertfei Sale ca să ne completeze lipsurile. Astfel lucrurile se potrivesc, fie că le prezentăm dintr-un punct de vedere sau din altul. Păcatele noastre au fost socotite împotriva lui Isus cînd a murit pentru păcat. Dreptatea lui Cristos ne este atribuită cînd ne oferim lui Dumnezeu, iar Marele nostru Răscumpărător şi Marele nostru Preot ne completează lipsurile.

94) ATRIBUIRE—De către cine?* (Q340-1)

Întrebare (1916-Z)—3—Dacă se acordă Merit, cine îl acordă? Dacă se acordă Îndreptăţire, de către cine este acordată?

Răspuns—Domnul nostru Isus acordă propriul Său Merit urmaşilor Săi sub condiţiile legămîntului lor de consacrare deplină; dar această acordare este cu aprobarea deplină a Dreptăţii Divine şi în cooperare cu ea — nu altfel. Despre această acordare de Merit unuia imperfect care doreşte să fie urmaş al lui Isus se poate spune că este o acordare a Neprihănirii din partea Justiţiei Divine, din partea Tatălui Ceresc, după cum citim: "Dumnezeu este Acela care îndreptăţeşte" — Romani 8:33.

95) ATRIBUIRE—Învăţătura Vechiului Testament. (Q340-2)

Întrebare (1916)—1—Este atribuirea meritului lui Cristos arătată prin tipuri şi umbre în Vechiul Testament?

Răspuns—Nu ştiu despre nimic care să înveţe acest lucru în mod direct. În Umbrele Cortului Întîlnirii avem multe lucruri care învaţă ceva foarte asemănător, dar nu direct, din cîte ştiu eu.

96) ATRIBUIRE—Înţelesul ei. (Q340-3)

Întrebare (1916)—2—Te rog defineşte înţelesul cuvîntului atribuire.

Răspuns—Cuvîntul atribuire semnifică a face aplicabil pentru altul. Ceva ce altul nu are. Nu printr-un dar direct, ci printr-o atribuire. Este dificil să defineşti cuvîntul atribuire. Mai bine îl putem ilustra. Dacă eu aş avea nevoie de 1.000 $ şi i-aş cere de la voi — ceea ce nu s-ar face. Noi niciodată nu cerem (rîsete). Cred că ar fi mai bine să schimb această ilustraţie. Să presupunem că John Smith ar avea nevoie de 1.000 $ şi Henry Brown are 1.000 $ şi i-ar da lui să-i folosească, dar totuşi el îşi spune: Cred că nu-i voi da cei 1.000 $. Dar el promite că va rezolva. Să-mi aducă o notă şi eu voi semna ca girant, ca să poată merge să împrumute banii de la bancă. Cînd girezi îi atribui cei 1.000 $. John Smith nu avea nici un ban. Bancherul spune: Ai ceva bani sau pămînt? Nu, nici cît valoarea unui leu. Poate cineva să gireze pentru tine? John vine la tine şi tu girezi; ai atribuit valoare acelei note. El o duce la bancă şi totul este în regulă. Acum valorează 1.000 $, iar înainte nu valora nici un leu. Aşa că în acest Veac Evanghelic există anumite condiţii prin care noi putem veni la Tatăl. Aceleaşi condiţii prin care Isus a venit ca tu să devii o jertfă vie. Tu spui: Vreau foarte mult să fiu o jertfă vie. Doamne aş vrea să fac ce-a făcut Isus. Dumnezeu va spune: Promisiunea ta nu valorează nici un ban. De ce? Păi, tu eşti un snop de imperfecţie; te cunosc foarte bine. N-ai putea face absolut nimic. Ia-L pe Isus să-ţi fie girant. Lasă-L să-ţi fie avocat şi să se ocupe de problema ta. Aşa că mergi la Isus. Vrei Tu, Doamne, să-mi fii avocatul la Tatăl? Vrei să faci posibil ca eu să intru sub aceste condiţii şi să-mi prezint trupul meu sfînt şi acceptabil? Mă vei ajuta să fac aceasta? Depinde. Oh, sunt condiţii? Da, condiţii foarte stricte. Trebuie să întorci spatele la păcat şi să intri într-un legămînt special, cum am făcut Eu. Un legămînt de jertfă, predîndu-te absolut. Tu spui: Vreau să fac aceasta. Foarte bine, fii ucenicul Meu şi Eu voi fi avocatul tău şi mă voi îngriji de restul. Urmează liniile pe care Eu le-am stabilit pentru tine şi vei ieşi bine. Voi fi girant pentru tine. Cum este Isus girant pentru tine? În felul următor — El are acel preţ corespunzător, acel drept la viaţă, care se aplică lui Adam şi întregii lui rase. Dacă voi şi cu mine aparţinem rasei lui Adam, avem din momentul cînd ne-am născut o moştenire în acel cont mare. Biblia ne spune dinainte că scopul lui Dumnezeu cu acest mare plan de salvare a fost să dea viaţă omenirii. Pe voi şi pe mine ne interesează aceasta pentru că aparţinem acestei rase. Dacă am aflat despre acest lucru noi avem privilegiul să dăm înapoi perfecţiunea umană, restabilirea; totul este inclus în ceea ce Isus a pus în mîinile Tatălui. Tu n-ai putea accepta restabilirea pentru că El n-a oferit-o încă nimănui. El a spus că va fi o restabilire a întregii omeniri, iar voi şi cu mine ştim doar ce vine în curînd. Apoi am învăţat că Dumnezeu are o altă particularitate a planului, separată şi aparte de lume, şi aceasta este, că El alege un popor pentru numele Său, ca să fie clasa Mireasă, să fie asociaţi cu Isus în împărăţie. Noi vedem pe ce condiţii; că vom umbla în urmele lui Isus, că vom fi cum a fost El, şi El va fi avocatul nostru la Tatăl, iar cînd noi suntem de acord cu aceasta şi ne dăm tot puţinul pe care-l avem, ce dăm? Numai ce aveţi. Unii zece ani, alţii zece zile din viaţă iar alţii mai mult. Ai putea da un corp foarte sănătos sau unul foarte bolnav. Nu are importanţă ce ai; influenţă mare în lume sau nici un fel de influenţă, dar predai exact ceea ce ai. Dar tot ce ai — nici un lucru să nu fie reţinut — timp, influenţă, bani, toate merg cînd faci o astfel de consacrare cum a făcut Isus. Suntem de acord să fim ucenicul şi urmaşul lui Isus. Dar cînd noi venim la Tatăl şi aflăm că nu avem tare mult, spunem: Va accepta El aceasta? Nu, nu aceasta. Cum va fi? Ei bine, spune Isus, ştii că Eu am un cont la Tatăl şi un drept să dau restabilire în curînd şi aceasta te include şi pe tine. Ei bine, Eu îţi voi atribui tot ceea ce ţi-aş fi dat în viitor, iar tu dai ceea ce ai acum în posesie şi eu dau pentru tine ceea ce ai fi primit în viitor, aşa că vezi că aceasta va fi tot ce vei avea în materie de perfecţiune. Ilustraţie: Noi nu trebuie să credem că Isus lucrează cu fiecare individual atunci cînd vine. Felul în care Isus a procedat este astfel: cînd S-a înălţat la cer, S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru "noi". Cine sunt "noi"? "Noi" cuprinde pe toţi aceia care vor fi din clasa Biserică şi a apărut pentru voi şi pentru mine în urmă cu 1900 de ani. Biserica Sfîntă este o singură Biserică, din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Biserica pe care El a predestinat-o şi a hotărît-o mai dinainte. Biblia spune că Dumnezeu l-a cunoscut pe Isus dinainte şi pe noi prin Isus. Acum, dacă Isus S-a înfăţişat odată pentru întreaga Biserică, El a aplicat meritul în sensul că acesta a fost atribuit pentru noi toţi. Îi spun bancherului că am 1.000 $ şi vreau să-i păstrez intacţi; voi da o garanţie. Voi da o garanţie pentru 1.000 $ şi cînd aceasta ar fi în bancă, ar fi pentru mai multe persoane; pentru S. & Co. şi R. & Co., şi mai mulţi alţii. Tu ştii că ai meritul în depozitul meu, şi acela va fi meritul pentru nota care o garantez. Aşa că atîta timp cît această notă nu este plătită va exista un embargo pe depozitul acela şi nu va putea fi folosit în nici un alt scop. Embargo înseamnă că are o piedică; o notă care acoperă totul. Nu sunt daţi banii, ci o garanţie. Domnul a fost garantul întregii Biserici deodată. De aceea El a atribuit meritul mai întîi Bisericii şi apoi lumii. Biserica nu are nevoie de el acum; noi ne vom uni cu El în sacrificiu; de ce să ne dea El viaţa pămîntească? Noi nu vrem restabilire. Noi căutăm o Speranţă mai bună; Împărăţia Spirituală — glorie, onoare şi nemurire. Atribuit nouă, acest merit face sacrificiul nostru acceptabil pentru Dumnezeu.

*Vestitorul Dimineţii Milenare pag. 243, întreb. 25

97) AUTORITATE—Referitor la scriere în Mană etc. (Q323-2)

Întrebare (1911)—1—Este o negare a autorităţii, din partea unei surori care semnează cu numele ei în Mană etc., în loc de a semna cu numele întreg al soţului ei, ca de exemplu: Doamna Maria Dodds, în loc de Doamna Iosif Dodds?

Răspuns—N-ar fi în mod necesar o negare a autorităţii, dragi prieteni; eu n-aş spune asta; dar ar fi o normă de etichetă, şi o chestiune legată de forma potrivită. Ca o regulă, înţelegerea este că atunci cînd o femeie semnează "D-na" la numele ei, ea pune iniţialele sau numele soţului ei, dar dacă ea vrea să semneze cu numele ei, lasă afară "D-na", sau altfel pune "D-na" în paranteză.

98) AVERI—Stăpîn peste toate averile sale. (Q286-4)

Întrebare (1916)—2—Care sunt "averile" la care S-a referit Isus Domnul nostru în Mat. 24:47 cînd spune: "Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale"?