BABILON—Referitor la râul Eufrat.
(Q29-3)
Întrebare
(1911)—3—Babilonul literal a fost construit pe râul
Eufrat literal, în timp ce Babilonul mistic stă pe Eufratul
mistic. Atunci ce este râul mistic?
Răspuns—Vom avea curând o predică cu acest subiect și poate
veți primi răspunsul acolo. Dar pe scurt voi spune că
Eufratul mistic ar reprezenta popoare, după explicarea dată
nouă în Scriptură. Astfel, apele pe care stă femeia sunt
popoare, neamuri și limbi, iar devierea apelor Eufratului
mistic din Babilonul antitipic, sau Babilonul mistic, ar
semnifica întoarcerea popoarelor. Și ei se întorc foarte
mult acum, după ceea ce citim în ziare. Congregații foarte
mici se găsesc peste tot. Apropo, cu trei săptămâni în urmă
când am fost în Boston, redactorul adjunct al
Congregaționiștilor din Boston a venit la mine luni, după
serviciul nostru de duminică și a spus, “Pastore Russell,
pot să-ți pun o întrebare?"
“Da".
“Sunt redactor adjunct al Congregaționiștilor și am fost
duminică la teatrul din Boston, și era o zi fierbinte, și
uitându-mă peste audiență și văzând 4000 de oameni sub acel
acoperiș într-o zi fierbinte, atât de mult timp, m-am
minunat de ce oare cele mai mari biserici din Boston și cei
mai elocvenți predicatori ai noștri și coruri bine plătite,
au doar între 20 și 40 sau între 50 și 70 la o întrunire.
Cum se poate aceasta? Vrei să-mi spui ce părere ai despre
acest lucru?"
Am spus, “Cred, prietene, că Biblia explică aceasta spunând
că odată era o foamete în țară — nu o foamete de apă sau
pâine, ci o foamete, spune Domnul, pentru a auzi Cuvântul
Domnului." Am spus, “Cred că oamenii aceia au vrut să audă
ceva despre Cuvântul Domnului".
BANI—Securitate bancară. (Q497-1)
Întrebare (1910)—1—Cât timp crezi că banii vor
mai fi în siguranță în bănci?
Răspuns—Până când îi scoți sau până când banca
“falimentează". Nu cred că pot da un răspuns mai precis la
acest subiect. Iar unele bănci probabil vor cădea mai repede
decât altele — cu aceasta cred că toți vor fi de acord; este
o întrebare destul de grea; cred că trebuie să renunț la ea.
BANI—Cum să-i investești. (Q497-2)
Întrebare
(1912)—2—Cunoscând faptul că în viitorul apropiat băncile
trebuie să cadă, de asemenea înțelegând responsabilitatea
noastră de a ne îngriji decent de noi înșine și de cei care
depind de noi, ce ai considera tu a fi un curs înțelept cu
privire la banii investiți care n-ar putea fi scoși, să
zicem în trei luni, și poți să ne dai vreo idee despre cum
să folosim acești bani așa încât să putem fi buni
administratori a ceea ce avem în posesie?
Răspuns—Dacă pot eu să-ți spun cum să folosești toți banii
pe care-i ai? Aceasta este întrebarea? Aș putea să-ți spun
ce să faci cu mai mult decât toți banii pe care-i ai sau îi
vei avea vreodată dar nu-ți voi spune. Totuși există un
punct bun în această întrebare. Să presupunem că tatăl sau
mama familiei nu sunt în Adevăr, care trebuie să fie
obligațiile și cursul său cu privire la aceste obligații
pentru familie? Aș sfătui pe oricine care nu prea au bani să
țină beciul plin cu cărbuni acum și de acum încolo. Ați
putea întreba dacă aceasta nu este dovada unei credințe
slabe dar aș spune că nu, pentru că noi trebuie să ne facem
partea. În condițiile prezente n-ar fi greșit să faci o
rezervă rezonabilă de anumite sortimente de alimente, de
acelea care nu se strică. Aș sugera o rezervă de conserve de
carne, conserve de fructe și altele de genul acesta. Putem
de asemenea pune deoparte ceva fasole. Orice sunteți
înclinați să faceți, mai întâi vedeți să aveți pus deoparte
un surplus. Această punere deoparte a unei provizii
rezonabile nu vine în nici un fel din îndoiala sau teama că
Dumnezeu va uita de noi cândva. Cu privire la bani și
proprietate aș spune că dacă eu aș avea o casă mică într-o
zonă favorabilă aș ține acea casă pentru soția și familia
care nu sunt în Adevăr, așa încât să pot arăta celor care
vor rămâne după moartea mea că intențiile mele au fost bune.
Să ai mai bine o casă mică decât una mare, care ar putea fi
jefuită când vine Timpul de Strâmtorare. Am dat aceasta
numai ca o idee pentru îndrumarea voastră, dacă vă
interesează.
BĂTRÂN—Lucrul bătrânului coordonator. (Q234-1)
Întrebare
(1913)—3—Care este lucrul bătrânului coordonator?
Răspuns—Lucrul bătrânului coordonator nu este definit în
Biblie. Nici un astfel de lucru precum bătrân coordonator nu
se menționează în Scripturi.
BĂTRÂNI—Referitor la autoritate în Biserică. (Q232-3)
Întrebare
(1909)—4—Un bătrân este ales să facă numai ce spune
Eclesia și să acționeze ca un moderator la întruniri, sau
are responsabilitate mai mare?
Răspuns—Autoritatea nu poate fi mai mare decât cel ce dă
autoritatea. Cu alte cuvinte, dacă Biserica dă unui bătrân
responsabilitatea sa prin faptul că îl alege, înseamnă că
Biserica a avut mai întâi responsabilitatea altfel nu-i
putea da bătrânului această responsabilitate și de aceea
bătrânul trebuie să-și asume acea autoritate pe care
adunarea i-o permite. Dacă conștiința nu i-ar permite să
facă anumite lucruri atunci ar fi potrivit să spună adunării
ce gândește și să spună că, dacă ei vor, pot cere retragerea
lui și că el ar face-o bucuros. Bătrânul nu trebuie să-și
violeze conștiința pentru a servi adunarea, iar adunarea nu
trebuie să-și violeze conștiința cerând bătrânului s-o
servească. Bătrânul trebuie să servească Biserica după
dorințele ei, până la punctul unde conștiința lui va
obiecta.
Pot spune mai departe că Scripturile spun că Spiritul sfânt
îl face pe bătrân supraveghetor prin ridicarea mâinilor;
astfel aceasta se aplică la Eclesie și operează mai întâi
prin ea.
BĂTRÂNI—Să se adune pentru a discuta interesele adunării?
(Q233-1)
Întrebare
(1910)—1—Favorizează Scripturile și crezi tu că ar fi
înțelept ca bătrânii fiecărei adunări, sau din diferite
adunări, să se întâlnească împreună pentru discuții cu
privire la interesele adunărilor pe care ei le reprezintă?
Răspuns—Cred că Scripturile favorizează aceasta, și cred că
este recomandabil. Acesta este tocmai cazul pe care-l avem
înaintea noastră în această seară, când apostolul Pavel a
chemat pe bătrânii Bisericii din Efes. El i-a chemat
împreună ca o grupă de bătrâni să discute cu privire la
interesele Bisericii. El, ca bătrân, sau ca pastor, a avut
răspunderea și a discutat cu ei privitor la interesele
Bisericii. După gândirea mea, dacă era greșit ca bătrânii să
se întâlnească pentru acest lucru, ar fi fost greșit ca
apostolul Pavel să țină o astfel de adunare; și cred că
facem bine să considerăm acest lucru ca un criteriu sigur de
urmat și că ar fi bine ca bătrânii să se întâlnească cu
scopul de a se preocupa de interesele Bisericii. Dar vreau
să vă atrag atenția asupra unui punct. Cred că ar fi
vătămător dacă bătrânii s-ar întruni împreună în sensul de a
hotărî sau a propune să domine Biserica. Acesta este alt
lucru. Să se întâlnească pentru a se gândi la interesele
Bisericii etc., și să-și ia răspunderea pentru dominarea
Bisericii, sunt două lucruri diferite. Să presupunem că
Bătrânii s-ar întâlni și s-ar gândi la ceva ce ar fi bine
pentru Biserică după judecata lor. Eu cred că dacă acest
lucru n-a fost special încredințat lor prin votul adunării
și pe deplin înțeles — dacă ar fi o propunere nouă despre
care poate fi vreo îndoială sau întrebare, cursul corect și
potrivit ar fi ca acești bătrâni să supună chestiunea
adunării cu o recomandare, zicând: Noi, având în vedere
interesele adunării, avem acest gând în minte și acum vi-l
supunem vouă și am cere să votați. Acesta este procedeul
sigur. Am aflat că unii din cei mai buni frați, cu cele mai
bune intenții și cu foarte bune sugestii, încercând să le
pună în aplicare fără discutarea lor cu adunarea, au
mângâiat părul în sens opus, ca să zicem așa — exact cum ai
încerca să mângâi un câine în sens opus creșterii părului
său și părul se zburlește, i-ar câinelui nu-i place. Așa că
nici adunării nu-i place pentru că i se pare că este
stăpânită și că bătrânii fac ceva ce n-au fost special
autorizați să facă. Gândul meu este că întotdeauna este
înțelept, dacă vrei să mângâi un câine, să-l mângâi în
direcția în care crește părul. Și așa că dacă ai de-a face
cu o adunare, amintește-ți că natura umană merge într-o
anumită direcție și încearcă să te menții în acea direcție
și să nu o zburlești mai mult decât este necesar. Fiecare
membru al Bisericii are natură umană; are un trup muritor și
are mai multă sau mai puțină combativitate, mai multă sau
mai puțină dorință de a nu fi stăpânit; veți afla că toți
cei care sunt în adevăr sunt în mare măsură așa. Ei trebuie
să aibă forță de caracter, altfel niciodată n-ar putea fi
învingători. Și tocmai această calitate care-i face ceea ce
sunt și care i-a ajutat să iasă din Babilon este calitatea
care va vrea să aibă puțină ceartă și uneori o mică luptă,
dar dacă spunem, Aceasta este ceva nou, pentru aceasta nu
s-a votat, și suntem siguri că toți vor vrea acel lucru, dar
să supunem chestiunea adunării cu recomandarea noastră —
atunci veți avea adunarea alături de voi.
BĂTRÂNI—Nealeși; referitor la descalificare în alte părți.
(Q234-2)
Întrebare
(1914)—1—În caz că un frate care a fost bătrân acceptabil
pentru adunare timp de mai mulți ani dar din cauza unei
dificultăți în adunare la următoarea alegere n-a fost ales —
l-ar face aceasta nepotrivit pentru a ține lecții în
adunările învecinate unde este cunoscut — dacă aceste
adunări vreau să-l invite, spunând că lecțiile lui sunt de
ajutor? Ar fi el nepotrivit pentru activitatea extinsă? Ar
fi îndreptățiți anumiți membri din adunarea lui să-și
folosească influența pentru a împiedica un astfel de
serviciu, cu condiția ca el să nu fi fost dovedit nesănătos
în doctrină?
Răspuns—Bătrânul care n-a fost ales în adunarea în care a
servit n-ar fi descalificat pentru serviciu în alte locuri
dacă prietenii de acolo, folosindu-și cea mai bună judecată,
ar crede că el ar fi o persoană potrivită să le servească ca
bătrân. Fiecare este îndreptățit să-și folosească judecata.
Să presupunem că adunarea care l-a respins pe acest frate a
făcut-o din cauza unui lucru greșit în caracterul lui moral
sau în învățătură. Atunci cred că ar fi privilegiul și
datoria frățească a acestei adunări să atragă atenția asupra
acestui lucru celeilalte adunări care l-a ales. Dacă ei l-au
ales, prima adunare poate trimite vorbă: “Noi vrem să vă
sfătuim ca pe frați că există un astfel de lucru împotriva
lui și ne-am gândit că este datoria noastră să vă informăm
despre aceasta".
Cât despre activitatea extinsă, ar fi nepotrivit ca cineva
să servească adunarea în activitatea extinsă dacă nu este
bătrân, deoarece adunarea trimite în cooperare cu Societatea
numai pe aceia care sunt bătrâni. Dacă nu, Societatea nu
dorește să coopereze la trimiterea lor. Totuși, dacă el s-a
dus la altă adunare și ei l-au ales ca bătrân și au vrut
să-l trimită în activitatea extinsă, aceasta este treaba
lor și a lui. Sau dacă el alege să meargă fără
responsabilitate față de adunare sau față de societate,
aceasta este treaba lui. El operează pe propria lui
răspundere. Dumnezeu ne-a dat acest drept. Și dacă
are talantul mijloacelor și al vorbirii și dorește să le
folosească noi credem că are dreptul să facă astfel. El ar
fi chemat la aceasta dacă a fost conceput de Spiritul sfânt.
“Duceți-vă în toată lumea și predicați Evanghelia la orice
făptură" (Marcu 16:15).
BĂTRÂNI—De ce trebuie ca bătrânii să fie aleși cu grijă?
(Q235-1)
Întrebare
(1916-Z)—2—De ce trebuie ca bătrânii să fie aleși cu
grijă?
Răspuns—Pentru că spiritul de serviciu trebuie să fie
spiritul, nu numai al Peregrinilor sau al Bătrânilor
Bisericii lui Cristos, ci spiritul fiecărui membru al ei;
pentru că într-un sens mai larg, fiecare dintre noi este
privilegiat a fi un serv în scrierea Mesajului harului lui
Dumnezeu în inimile altora.
Dar să nu uităm că nu vom ști cum să scriem în inimile
altora ceea ce noi n-avem deja scris în inimile noastre. De
aici necesitatea unei mari griji în alegerea Bătrânilor —
pentru a-i găsi pe aceia care deja au scrisul Domnului în
inimile lor și care, de aceea, vor fi competenți să ajute,
sub îndrumarea Spiritului sfânt, la scrierea asemănării de
caracter cu Domnul în inimile fraților mai tineri.
Și care este Mesajul, care este Epistola scrisă în inimile
noastre de către Spiritul sfânt prin diferite mijloace? Este
cunoașterea cronologiei? Este dezlegarea tipurilor și
umbrelor? Este spargerea nucilor teologice tari cu privire
la înțelegerea diferită a pasajelor din Scriptură? Este
cunoașterea istoriei evreilor, a istoriei lumii, a istoriei
Bisericii? Este înțelegerea și aprecierea diferitelor
Legăminte, trecute, prezente și viitoare? Nu, nu este nici
una dintre acestea. Și astfel, cu aceste caracteristici ale
Învățătorului adânc gravate în inimile noastre, ni se va da
din belșug intrare “în Împărăția veșnică a Domnului și
Mântuitorului nostru Isus Cristos" — 2 Petru 1:8, 11.
Toate aceste subiecte au mai multă sau mai puțină valoare și
sunt mai mult sau mai puțin folosite de Domnul în legătură
cu această scriere care trebuie să se facă în inimile
poporului Său. Dar scrierea Epistolei lui Cristos este
diferită — este scrierea, copierea asemănării de caracter a
Învățătorului în inimile poporului Său — umilința Lui,
bunătatea Lui, răbdarea Lui, îndelunga Lui răbdare,
amabilitatea frățească a Lui, iubirea Lui, bucuria Lui,
pacea Lui.
Noi am putea avea toată cunoștința cu privire la cronologie
și istorie, am putea fi în stare să cităm fiecare text din
Biblie și să-l rostim, și totuși să n-avem Epistola lui
Cristos scrisă în inimile noastre. Aceasta este Epistola
despre care Apostolul Petru spune: “Căci, dacă aveți din
belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți
nici leneși (inactivi), nici neroditori în ce privește
deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Cristos" (2 Pet.
1:8); deoarece cunoștința își va avea locul ei.
BERBEC—Junghiat în locul lui Isaac —
antitipul lui. (Q557-1)
Întrebare
(1911)—1—Dacă Avraam este un tip al lui Iehova și dacă
Isaac este un tip al lui Cristos, ce simbolizează berbecul
junghiat în locul lui Isaac?
Răspuns—Cred că berbecul junghiat în locul lui Isaac a
simbolizat pe Isaac — în locul său, reprezentantul său, și
în acest sens, bineînțeles, a simbolizat pe Cristos. Dacă
Isaac simbolizează pe Cristos atunci berbecul simbolizează
pe Cristos.
BIBLIE—În Veacul Milenar. (Q43-1)
Întrebare
(1908)—2—Va avea nevoie omenirea de Biblie în Veacul
Milenar?
Răspuns—”Cuvântul Tău
este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea
mea" (Psa. 119:105). Și motivul pentru care avem nevoie acum
de Biblie ca o candelă și o lumină este că noi suntem într-un
timp întunecos, până când ziua se ivește și steaua zilei
răsare. După ce răsare steaua zilei nu veți mai avea nevoie
de candelă. Lumea va avea ceva mai bun decât o candelă. Dar
cred că Biblia va fi întotdeauna cu lumea întocmai cum aveți
o istorie a Franței. Aveți nevoie de istoria Franței? Nu
aveți de gând să trăiți cu o sută de ani în trecut dar este
interesant să citiți istoria Franței. Aveți nevoie de
istoria evreilor? Nu aveți de gând să deveniți evrei,
nu-i așa? Nu, dar este interesant să știți istoria
procedurilor lui Dumnezeu cu evreii și providențele Sale și
cum se realizează aceste lucruri. Deci cred că lumea va
primi o mare binecuvântare din Biblie când vor vedea cum
profețiile au fost scrise demult și cum au fost ele
împlinite. Cred că va fi un mare manual de învățătură pentru
ei, dar nu vor fi dependenți de Biblie; nu ea va fi
instructorul lor așa cum este acum. Ea va fi un fel de
lumină laterală sau ca o ilustrație a timpurilor trecute,
care-i va ajuta să aibă mai mare respect pentru Domnul și
pentru promisiunile Sale și pentru toate procedurile Sale
din trecut.
BIBLIE—În ceruri. (Q43-2)
Întrebare
(1908)—1—Crezi că Biblia va fi folosită și de altcineva
în afară de lume? Crezi că Biserica va folosi Biblia după
trecerea dincolo de văl?
Răspuns—Nu, când noi vom merge în ceruri nu vom avea Biblii
spirituale.
BIBLIE—Folosită de cine în Mileniu?
(Q43-3)
Întrebare
(1908)—2—Va fi folosită Biblia și de altcineva în afară
de lume?
Răspuns—Nu va fi nimeni altcineva să o folosească; toți vor
fi parte din lume, în afară de Vrednicii din Vechime. Se
poate că se vor referi la ea ocazional, și de asemenea la
Studii În Scripturi,
dar nu vor fi ghidul lor pentru că Vrednicii din Vechime vor
fi sub directa supraveghere a Bisericii Spirituale; toate
instrucțiunile Vrednicilor din Vechime vor veni direct de la
Biserică, și de la Vrednicii din Vechime către toți oamenii
și ei nu vor fi dependenți de Biblie. Dar puteți presupune
că lui Avraam, de exemplu, îi va face plăcere să citească
relatarea din Geneza și profețiile, precum și în Noul
Testament unde Isus a spus că El a fost înainte de Avraam.
Avraam se va uita la acestea și va spune: Isus a spus
aceasta; cât de adevărat este; și cât de puțin m-am așteptat
la așa ceva! Și poate, după câte știu eu, va fi interesat să
citească Studiile În
Scripturi precum și o mulțime de alte cărți — poate
istoria Franței, să vadă cum gândeau oamenii că era un lucru
glorios să se măcelărească unul pe altul; și poate va mearge
să vadă unele statui și monumente de război și să spună:
De ce au făcut această statuie?
Acesta a fost un om mare.
Ce a făcut el?
O, el a condus o companie de oameni care aveau arme, praf de
pușcă și gloanțe și au omorât o mulțime de oameni.
Acesta este motivul pentru care l-au numit om mare?
Da.
Deci, în viitor ei vor privi înapoi la aceste istorii ale
războaielor cu un interes foarte deosebit ca să vadă ce fel
de nebunie a putut intra în familia umană, cât de nebuni au
putut fi oamenii încât să se omoare unul pe altul pentru
unele lucruri neînsemnate — dacă ar trebui să fie democrați
sau republicani; sau dacă ar trebui să fie metodiști sau
presbiterieni. Noi doar începem să primim spiritul unei
minți sănătoase; noi încă nu avem o minte sănătoasă, noi
primim spiritul minții sănătoase, dispoziția ei, și primim
tot mai mult în fiecare zi. Mulțumită fie lui Dumnezeu
pentru aceasta!
BIBLIE—Adresată unei doamne sau
Miresei lui Cristos. (Q41-1)
Întrebare
(1909)—1—Să înțelegem a doua epistolă a lui Ioan ca o
scrisoare de la Ioan către o persoană particulară,
sau ca o scrisoare de la Cristos către Fecioara Sa logodită?
Răspuns—Eu înțeleg că este de la Ioan către o persoană
particulară. Totuși, ceea ce este adevărat despre o persoană
ar fi adevărat și despre un număr de indivizi din Biserica
lui Cristos, deoarece noi suntem membri ai aceluiași corp.
Epistola către Corinteni n-a fost scrisă pentru Biserica din
Saratoga Springs, dar deoarece Biserica din Corint și
Biserica din Saratoga Springs sunt sub aceleași legi și
reguli, epistola este aplicabilă la amândouă. La fel și a
doua epistolă a lui Ioan.
BIBLIE—Referitor la crearea
Pământului. (Q41-2)
Întrebare
(1911)—2—Biblia vorbește despre creare. Din ce a fost
creat Pământul?
Răspuns—Biblia nu ne spune despre crearea materialului
Pământului. Ea începe spunând: “Pământul era…". El deja
era, dar era fără formă și gol și pe fața adâncului era
întuneric; și crearea menționată în cele șase zile nu este
crearea materiei, ci punerea ei în ordine.
BIBLIE—Referitor la inspirația ei.
(Q41-3)
Întrebare
(1911)—3—Crezi că Biblia este inspirată?
Răspuns—Cred că Biblia este inspirată.
BIBLIE—Infailibilitate. (Q41-4)
Întrebare
(1911)—4—Crezi că Biblia este infailibilă?
Răspuns—Cred că Biblia, așa cum a dat-o Dumnezeu, este fără
eroare. Nu ar fi corect gramatical să spun că Biblia este
infailibilă. Voi spune că Biblia este fără greșeală. Numai o
persoană poate fi infailibilă, voi știți, și voi spune aici
că sunt pasaje în versiunea obișnuită a Bibliei care nu sunt
în manuscrisele vechi ale Bibliei, și unele din aceste
pasaje au cauzat confuzie.
BIBLIE—Referitor la Biblie că este
fără eroare. (Q42-1)
Întrebare
(1911)—5—Crezi că Biblia este absolut fără eroare?
Răspuns—Sunt anumite părți din Biblie care sunt pur
istorice. Cartea Regilor și a Cronicilor, și cărțile lui
Matei, Marcu, Luca și Ioan sunt pur istorice și nu există o
nevoie deosebită de inspirație în privința acestora, în
afară de cazul că providența divină i-a condus așa încât să
nu lase afară ceea ce trebuia să fie înregistrat. Dar unde
se scrie o istorie, nu este necesar ca ea să fie inspirată,
pentru că orice adevăr este bun. Dacă Sf. Matei, de exemplu,
a scris că Isus a spus așa și așa, el doar ne spune ce a
auzit, ce a știut că s-a întâmplat. El nu trebuia să fie
inspirat ca să spună adevărul cum nici tu nu trebuie să fii
inspirat ca să mergi afară și să spui ce am spus eu: tu
trebuie să spui drept; așa că nu este nevoie de inspirație
în privința aceasta. Acum, aș spune că sunt pasaje în Regi
și Cronici unde, evident, a fost făcută o greșeală. Acestea
sunt cărți istorice și sunt mici scăpări în unele locuri în
felul în care chestiunea a fost relatată. Amândouă cărțile
acoperă aceeași perioadă de timp, dar una o redă puțin
diferit de cealaltă. Este posibil ca într-o zi să vedem cum
pot fi armonizate, dar nu acum.
BIBLIE—Cea mai mare problemă a unui
predicator. (Q42-2)
Întrebare
(1912-Z)—1—Dacă Biblia a fost greșit interpretată în
multe puncte vitale, cum să înțelegem Biblia, dacă nu suntem
destul de educați ca să știm aceste lucruri?
Răspuns—Predicatorii sunt mai puțin în stare să interpreteze
Biblia decât oricare altă clasă de oameni din lume.
Seminariile teologice nu învață interpretarea Bibliei ci
instruiesc studentul cum să apere diferitele crezuri și cum
să înăbușe investigația și să-l facă pe cercetător să se
simtă prost. Nimic nu-l deranjează mai mult pe un predicator
decât întrebările Biblice.
Sfatul nostru pentru cei care vreau să cunoască Adevărul
este să cerceteze Scripturile și să folosească Concordanțele
și orice ajutor biblic care-l va ajuta în înțelegerea
potrivită și rațională a scripturilor. Dar asigurați-vă că
subiectul este abordat onest și cu rugăciune, cu o dorință
de a cunoaște Adevărul și fără prejudecăți sectare.
Amintiți-vă cuvintele Învățătorului: “Sfințește-i prin
Adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul" (Ioan 17:17).
BIRUINȚĂ—Cât mai este până la
răsplată? (Q522-1)
Întrebare
(1909)—2—În Apocalipsa 3:5 citim: “Cel ce va birui va fi
îmbrăcat în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din
cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui
Meu și înaintea îngerilor Săi". Cât de repede după ce
ultimul membru va fi fost trecut dincolo de văl va avea loc
aceasta?
Răspuns—Nu am informații speciale, dragi prieteni. Cred că
Domnul se referă aici la timpul prezent, pentru că dacă nu
ai în timpul prezent haina albă, înainte de a trece dincolo
de văl, și dacă numele tău nu-i scris în ceruri și dacă nu
rămâne neșters, nu vei trece niciodată în Sfânta Sfintelor
ca un membru al Cristosului. Așa că aceasta, după
înțelegerea mea, se referă la această parte de văl. “Voi
mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea
îngerilor Săi". Presupun că Tatăl știe dacă numele vostru și
numele meu este acolo și cred că îngerii au un mod de a ști,
dar dacă noi nu reușim să biruim atunci numele noastre nu
vor fi mărturisite, ci vor fi șterse.
BIRUITORI—Cine sunt mai mult decât
biruitori? (Q521-3)
Întrebare
(1912)—3—Este vreun loc în scrierile tale unde folosești
această declarație: “Mai mult decât biruitori"? Este
potrivit să vorbim despre Turma Mică ca fiind mai mult decât
biruitori?
Răspuns—Da, o astfel de declarație este potrivită pentru că
Biblia vorbește în acest fel. Biblia spune, “noi suntem mai
mult decât biruitori" (Rom. 8:37). Marea Mulțime vor fi
biruitori în sensul că ei în final vor birui. Altfel ei n-ar
ajunge la viață veșnică deloc. În Apocalipsa cap. 7 ei sunt
ilustrați ca venind dintr-o mare strâmtorare etc. Nu vor fi
ei victorioși? Ba da. Nu vor fi ei biruitori? Ba da.
Aceia care ajung pe Tron vor fi “mai mult decât biruitori".
A fi biruitori ar însemna să fim credincioși, să nu negăm
numele Său, să nu respingem pe Cristos. Oricine face aceasta
este un biruitor și sunt bucuros că aceasta va fi adevărat
și despre clasa Marii Mulțimi. Dar, pentru a fi mai mult
decât biruitori trebuie să căutăm ocazii de a servi și să ne
prezentăm corpurile continuu și să ne jertfim viața în
întregime. Un biruitor este un om care nu fuge când este
atacat. Dar omul care conduce un atac este un Erou — mai
mult decât biruitor.
BIRUITORI—Mai mult decât biruitori.
(Q138-1)
Întrebare
(1916)—1—Te rog explică textul: “Noi suntem mai mult
decât biruitori prin Acela care ne-a iubit" (Rom. 8:37).
Răspuns—Un biruitor este unul care în final triumfă. Clasa
Marii Mulțimi vor fi toți biruitori și în Veacul Milenar
toată lumea va fi biruitoare, cu excepția celor care vor
muri în moartea a doua. Nimeni nu va primi binecuvântarea
vieții veșnice de la Domnul dacă nu devine biruitor,
învingător. A fi mai mult decât biruitor înseamnă a face
ceva mai mult, ceva mai mare decât a intra în viața eternă
cu chiu cu vai. Unul mai mult decât biruitor face ceva
special. De exemplu, Domnul Isus nu numai că a ținut legea,
dar în plus El și-a dat viața ca jertfă. Deci El a fost mai
mult decât doar biruitor. Tot așa va fi cu toți cei care vor
fi urmașii Domnului Isus. Dacă vom fi credincioși până la
moarte în sensul sacrificării drepturilor timpului prezent,
cedând preferințele noastre umane și toate lucrurile de
acest gen, noi, ca și Învățătorul nostru, suntem mai mult
decât biruitori. Acest curs al negării de sine și al
jertfirii de sine în armonie cu exemplul Învățătorului este
mult mai mult decât doar reținerea de la lucrurile
păcătoase. Toți aceștia vor împărtăși gloria cu El, ca
membri ai Corpului Său.
“Iar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și
mai mult" (Romani 5:20). Este harul lui Dumnezeu, meritul
Domnului nostru Isus, atribuit proporțional, sau este
răbdarea, iertarea, instrucțiunile, încercările și
disciplinările lui Dumnezeu? Se cere întregul merit sau
numai o parte proporțională din merit pentru îndreptățirea
de probă a unei persoane care vine la Dumnezeu prin Domnul
nostru Isus?
Noi adesea complicăm subiectele în mintea noastră prin multă
gândire. Cu cât putem menține procesele mintale mai simple
cu atât mai bine. Păcatul abundă peste tot, într-un sens al
cuvântului, în întreaga familie umană. Dar gândul
apostolului pare să fie că în timp ce păcatul abundă în
fiecare membru al rasei, acesta abundă mai mult în unii
membri ai familiei umane decât în alții. Atribuind meritul
îndreptățitor Bisericii, dacă Dumnezeu ar fi să dea aceeași
măsură de har fiecărei persoane unii ar avea mai mult decât
le este necesar în timp ce alții n-ar avea suficient. Astfel
avem declarația: “Iar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul
s-a înmulțit și mai mult" (Rom. 5:20), implicând că Dumnezeu
dă harul Său în Cristos fiecărui nevoiaș pocăit proporțional
cu nevoile sale.
Dacă a fost mai mult păcat, atunci a fost de asemenea mai
mult har; dacă a fost mai multă depravare, a fost la fel mai
mult har ca s-o acopere. Cu alte cuvinte, harul lui Dumnezeu
prin Cristos nu este distribuit egal în sensul de a da o
anume cantitate pentru fiecare persoană, ci este atribuit
fiecăruia după necesități.
Acum a doua întrebare: “Se cere întregul merit al lui
Cristos sau numai o parte proporțională pentru a îndreptăți
de probă o persoană care vine la Dumnezeu prin Domnul nostru
Isus?" Meritul lui Cristos nu îndreptățește de probă deloc.
Ceea ce noi numim îndreptățire de probă este acea măsură de
favoare divină care ajunge la om prin aranjamentul lui
Dumnezeu înainte ca el să vină în vreo legătură cu harul
Domnului Isus. Când începe să vadă că este păcătos și începe
să se întoarcă de la păcat, să caute pe Dumnezeu și să caute
dreptatea, el pornește pe o cale pe care noi o putem numi a
îndreptățirii de probă. El se apropie de starea pe
care Dumnezeu a aranjat-o ca să fie a lui pentru a se bucura
de ea. Dar încă n-a atins-o. El nu are alte binecuvântări
decât acelea care-i vin pentru că a apucat pe calea cea bună
prin întoarcerea către ceea ce aprobă Dumnezeu. El este mai
plăcut lui Dumnezeu pentru că s-a îndreptat către dreptate.
Când crede în Dumnezeu și caută să-I fie plăcut are o măsură
de pace ca rezultat. Dar n-a intrat în familia lui Dumnezeu
și păcatele lui nu sunt iertate. Binecuvântarea de care se
bucură a venit la el din cauză că a apucat pe calea
credinței și ascultării de Legea dreptății — mai mult sau
mai puțin.
Acest lucru este ilustrat în Cortul Întâlnirii. Persoana
care vine în Curte nu este îndreptățită, dar se apropie de
starea îndreptățită. El vede altarul și are o binecuvântare
din înțelegerea că Cristos a murit pentru păcatele noastre.
Încă nu este îndreptățit ci doar vede pregătirea divină. El
spune: “Cred aceasta", și are o binecuvântare
corespunzătoare. Pasul următor este cel de curățire prin
spălare la lighean. Aceasta semnifică îndepărtarea murdăriei
cărnii, sau străduința de a face astfel. Aceasta nu înseamnă
că acum este îndreptățit. Dacă o persoană a trăit o viață
imorală și încearcă să pună deoparte aceste păcate și să
trăiască potrivit, ea se apropie de Dumnezeu și va avea mai
multă pace în minte. Dacă are dispoziția potrivită va
continua, altfel se va întoarce înapoi. Dar dacă va merge
mai departe, va ajunge la ușa Cortului Întâlnirii. De aici
nu poate merge mai departe cu propria lui putere. Aici este
reprezentat prin țapul Domnului priponit sau legat la ușa
Cortului Întâlnirii. S-a apropiat ca un credincios; s-a
curățit de păcatele exterioare și acum când vede privilegiul
de sacrificiu, se leagă la ușă. Aceasta înseamnă că
se dedică sau se consacră Domnului. El își
predă propria voință. Dar încă nu este îndreptățit. Doar
caută îndreptățirea. Oricum, a apucat pe calea bună, pe care
noi o numim “îndreptățire de probă", deoarece este pe cale
și obține mai mult din experiențele necesare care să-l aducă
la o îndreptățire reală. El nu se poate îndreptăți pe sine.
Se poate doar lega pe sine la ușă. Ce îl va îndreptăți? Aici
preotul îl acceptă, dar nici chiar aceasta nu-l
îndreptățește. “Dumnezeu este Acela care îndreptățește"
(Rom. 8:33). Marele preot vine și-i atribuie meritul său,
iar apoi se arată acceptarea divină prin conceperea cu
Spiritul sfânt. Preotul acceptă sacrificiul cu scopul de a
duce la îndeplinire sacrificiul la care țapul s-a învoit
legându-se la ușă; și anume, predarea vieții prezente în
schimbul celei mai înalte — cea spirituală.
Când în tip marele preot junghia țapul, acel lucru
reprezenta acceptarea sacrificiului. Reprezenta faptul că
marele preot îi atribuia meritul său țapului și că acesta
era, de aceea, îndreptățit, sfințit și deplin acceptat de
Dumnezeu.
Acum ultima parte a întrebării: “Se cere întreg meritul lui
Cristos sau numai o parte proporțională pentru
îndreptățire?" Se cere întreg meritul lui Cristos pentru a
îndreptăți o singură ființă umană. Isus nu Și-a putut
împărți viața la douăzeci de miliarde de oameni dându-i
fiecăruia o bucățică din meritul jertfei Sale. Ideea este că
Isus are suficient merit în jertfa Sa ca să îndreptățească
pe acel om care a păcătuit, Adam, și din moment ce
întreaga rasă a devenit păcătoasă prin acel om, predarea
vieții de către Domnul Isus a asigurat merit suficient să
îndreptățească pe păcătosul originar și pe toți cei născuți
în păcat și condamnare prin neascultarea lui Adam. Totul
este un singur transfer. Acel transfer încă nu s-a
completat, dar va fi complet la sfârșitul acestui veac.
Imediat ce va fi făcut acest lucru, întreaga lume va fi
predată lui Isus și El va deveni Domnul domnilor. Până în
prezent El doar și-a jertfit viața; doar a pus-o în mâinile
Tatălui Său. Nu este nevoie de nimic mai mult. Este
suficientă pentru acel păcătos și pentru toată rasa care
moare datorită păcatului lui. Meritul care este deja în
mâinile Dreptății încă n-a fost alocat în mod legal. El va
fi aplicat în mod legal la pecetluirea noului legământ, cu
deplina lui asigurare prin care toți oamenii pot fi scăpați
de păcatul și moartea adamică.
Ce înțelegem prin atribuirea meritului lui Cristos? Biserica
nu are nevoie de restabilire, deoarece venind la Domnul noi
am fost de acord să predăm drepturile pământești ca să putem
avea o parte cu Isus în binecuvântările spirituale pe care
Dumnezeu le-a făcut posibile pentru noi prin Fiul Său. Dacă
avem spiritul Său, dacă ne devotăm spre a face voia Tatălui
chiar cu prețul vieții noastre după cum s-a devotat El
însuși, atunci Tatălui îi va plăcea să ne dea natura divină
întocmai cum I-a dat-o lui Isus (2 Pet. 1:4).
Pentru că prin natură noi suntem păcătoși, suntem
inacceptabili, dar dorim să umblăm în urmele
Răscumpărătorului nostru și să ne sacrificăm interesele
pământești pentru a face voia Tatălui. Numai ceva perfect
poate veni la altarul lui Dumnezeu. Tatăl, în mod drept,
n-ar putea să lucreze cu noi cum a lucrat cu Isus pentru că
noi suntem păcătoși sub sentința morții. Ce aranjament a
făcut Dumnezeu pentru noi? Fiecare avem mai multă sau mai
puțină putere fizică, mai multă sau mai puțină viață fizică,
mai mult sau mai puțin talent sau abilitate, mai mulți sau
mai puțini bani și poate și alte lucruri. Acestea sunt tot
ce-i al nostru — tot ce avem de consacrat sau de oferit
Domnului. Noi nu avem dreptul la viață veșnică — doar o mică
fărâmă de viață neexpirată primită de la tatăl Adam. Noi Îi
oferim lui Dumnezeu mica noastră fărâmă de viață și talent
pentru că suntem informați că Dumnezeu S-a îngrijit de
acceptarea noastră prin sacrificiul lui Isus. Isus Cristos
cel Drept se oferă ca avocatul nostru. El a fost cel care a
avut dreptul la viață dar a jertfit-o pentru omenire. Prin
acel sacrificiu El va fi împuternicit să dea în curând viață
veșnică lumii. Dar dacă renunțăm la interesul nostru în
restabilirea pregătită lumii, ce va face El pentru noi? Ne
va face în stare să ne prezentăm trupurile ca jertfe vii,
sfinte și acceptabile Tatălui (Rom. 12:1).
Fie că înțelegem sau nu, putem accepta acest lucru.
Privilegiul nostru este ca acum să înțelegem mai bine
filosofia acestui fapt decât unii dintre străbunii noștri
pentru că acesta este timpul cuvenit al lui Dumnezeu ca “cei
înțelepți să înțeleagă".
Biblia ne spune că din moment ce dorim ca trupurile noastre
să fie consacrate până la moarte, noi ne dăm doar
consimțământul ca ceea ce avem să fie jertfit. Isus, Cel
care ne-ar fi dat viață în veacul viitor, odată cu toată
lumea, zice: “Dacă voiți să dați ceea ce aveți, Eu vă
voi aloca ceea ce v-aș fi dat în timpurile restabilirii,
făcând astfel sacrificiul vostru acceptabil Tatălui". Isus
ne atribuie acum ceea ce altfel ne-ar fi dat în
curând.
El nu ne atribuie aceeași cantitate de dreptate fiecăruia
pentru că unii au nevoie de mai multă în timp ce alții de
mai puțină. Măsura care ne lipsește până la perfecțiune este
ceea ce El ne atribue nouă acum, în loc să ne-o dea în
curând în timpurile restabilirii. Nu este o atribuire de
felul implicat în întrebare, puțin azi, puțin mâine, și tot
așa. Atribuirea s-a făcut toată odată, înainte ca noi să fi
putut fi acceptați de Tatăl.
Cineva întreabă: “N-ar trebui să avem nevoie de tot mai
puțin din meritul Mântuitorului care ni se atribuie cu cât
creștem în har zi de zi?" Nu! O astfel de întrebare arată o
concepție greșită despre subiect. Nu mai există altă
atribuire după prima care ne face sacrificii acceptabile.
Noua creatură nu are nevoie de nici o atribuire a meritului;
pentru că noua creatură este fără păcat. Vechea creatură a
avut nevoie de atribuire, pentru ca Dumnezeu să poată
accepta sacrificiul și să ne conceapă ca noi creaturi. Din
momentul când am devenit noi creaturi lucrurile vechi au
trecut și toate lucrurile s-au făcut noi. Vechea creatură a
fost socotită moartă din acel moment și nu trebuie s-o mai
recunoaștem; nici Tatăl nu o recunoaște. Noi nu existăm ca
și creaturi vechi. Noua creatură nu are nevoie de
îndreptățire pentru că ea nu păcătuiește.
Este noua creatură perfectă atunci când este concepută de
spirit? Nu! Nu va fi perfectă decât după “schimbarea"
învierii. Dar deși imperfectă, este sfântă. A păcătui este a
face ceva rău intenționat, cu voia. Ignoranța nu este păcat.
Slăbiciunea cărnii noastre consacrate nu este păcat din
partea noii creaturi. “Oricine este conceput de Dumnezeu nu
păcătuiește …" (1 Ioan 5:18 — Diaglott, n.t.). Noua creatură
este tânără și nedezvoltată, dar concepută de Spiritul sfânt
ea va vrea să crească în har și cunoștință și în toate
roadele Spiritului sfânt; ea va vrea să urmeze învățăturile
și exemplul marelui Domn și Cap și să devină tot mai
asemănătoare Tatălui ceresc. Dumnezeu a aranjat ca toate
lucrurile să lucreze spre binele tuturor celor pe care El îi
concepe ca noi creaturi. Dumnezeu va binecuvânta fiecare
încercare și experiență a lor. Chiar și alunecările pe care
le-ar putea avea, prin orbire, slăbiciune sau altceva din
carnea lor sacrificată, El vrea să le binecuvânteze așa
încât să poată învăța lecții din acestea și să devină mai
puternici prin ele.
Dacă noua creatură este prinsă în cursă sau ademenită prin
slăbiciunea cărnii, trebuie să meargă îndată la tronul
harului ceresc și să se îndrepte înaintea lui Dumnezeu.
Astfel va arăta că iubește dreptatea și că nu iubește
păcatul. El va căuta să profite din experiență și se va
strădui, pe cât posibil, ca pe viitor să nu mai cadă în mod
similar. Nimic mai puțin nu va fi în armonie cu legământul
pe care l-am făcut.
Va ierta Domnul pe cel care se căiește de greșeală sau
păcat, și pe ce baze? Răspunsul nostru este că atâta timp
cât păcatul ar fi numai slăbiciunea cărnii sau un lucru în
care noua creatură a fost neputincioasă, Dumnezeu îl va
considera ca datorat cărnii și nu-l va ține împotriva noii
creaturi pocăite. El așteaptă să înveți lecția cuvenită din
aceasta, dar nu vei fi acuzat ca nouă creatură. Ar fi
necesar să mergi la Tatăl și la Domnul Isus și să-ți ceri
iertare pentru slăbiciunea cărnii. Trebuie să cauți har
pentru a evita o repetare a greșelii. Iertarea va fi dată pe
baza atribuirii inițiale. Aceea îți acoperă păcatele cât
timp ești în trup. Totuși cărnii tale îi pot fi date
“lovituri" pentru corectarea ei în dreptate.
Dar dacă ar exista o anumită măsură de voință în păcatele
noastre? În măsura în care ar exista un amestec de voință
acesta ar fi păcat. Nu are importanță cât de mic ar fi
gradul consimțământului la păcat, în acea măsură am fi în
armonie cu dușmanul. Noi ne-am înscris de partea Domnului și
dacă arătăm vreo simpatie pentru nedreptate sau păcat
aceasta implică o stare greșită. Domnul ar fi ofensat de
către acea nouă creatură. A păcătuit ea? Nu, nu în sensul
scriptural de a comite păcat deplin, cu voia — ea a greșit.
Dacă păcătuim cu voia aceasta ar însemna moartea noii minți
— noua creatură n-ar mai exista. Vechea creatură, venind la
viață, ar fi supusă morții a doua. Dacă noua creatură îi
arată Domnului că ea nu este în simpatie cu păcatul atunci
este prevăzută iertarea. Domnul îi acceptă intențiile și
nu-i va lua Spiritul Său sfânt. Totuși va primi disciplinări
în trup.
Ar fi meritul lui Isus implicat în iertarea greșelii noii
creaturi? Nu! Isus nu are nimic de-a face cu ispășirea
pentru păcatul noilor creaturi. Sacrificiul Său
ispășitor a fost pentru păcatul lui Adam și al rasei sale și
nu pentru noile creaturi. Dacă noua creatură nu reușește să
fie credincioasă Domnului ea trebuie să primească
disciplinări în trup ca să poată fi ajutată să croiască
cărări drepte pentru picioarele sale. Nu există ispășire
pentru noile creaturi.
BISERICĂ—Referitor la nevoia unui
Mijlocitor. (Q99-1)
Întrebare
(1907)—1—Avem noi ca persoane nevoie de Cristos ca
mijlocitorul nostru înainte de a deveni membri ai Corpului
Său?
Răspuns—Răspunsul meu este că dacă am fi avut nevoie de
Cristos ca Mijlocitor atunci Dumnezeu L-ar fi pregătit ca un
Mijlocitor, iar faptul că Dumnezeu nu L-a pregătit ca
Mijlocitorul nostru dovedește că noi nu avem nevoie de El în
această calitate. Scripturile niciodată nu vorbesc despre un
mijlocitor decât din punct de vedere al unui legământ.
Scripturile ori de câte ori vorbesc despre un mijlocitor,
ele vorbesc întotdeauna despre acesta în legătură cu un
legământ. Ca de exemplu, Moise, mijlocitorul legământului
Legii, și Cristos mijlocitorul noului legământ. Avraam nu a
avut mijlocitor. De ce? Apostolul Pavel explică faptul că
primul legământ a fost cu totul al lui Dumnezeu, și Dumnezeu
este Unul, și unde există doar o parte nu este nevoie
de un mijlocitor. Ce a vrut să spună El? Ei bine, în
legământul originar pe care L-a făcut cu tatăl Avraam nu
erau specificate nici un fel de condiții. Dumnezeu spune:
Voi face asta și asta. El nu spune: Voi face asta și asta
dacă tu faci asta și asta. Unde este doar o promisiune
necondiționată nu este nevoie de un mijlocitor să se
îngrijescă de îndeplinirea planurilor, și să vadă dacă cele
două părți procedează drept una cu alta. Nu sunt două părți
aici. Dumnezeu este singura parte în acel legământ.
Legământul Legii a fost făcut cu națiunea lui Israel. Suntem
noi sub noul legământ? Nu, pentru că noul legământ încă n-a
venit. Noul legământ aparține viitorului. După cum citim:
““Iată, vin zile,”, zice Domnul, “când voi face cu casa lui
Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou”" (Ier. 31:31).
Aparțineți voi casei lui Israel sau casei lui Iuda? Nu.
Atunci noul legământ nu este pentru voi. Dacă suntem
credincioși vom fi membri ai clasei mijlocitoare a acelui
nou legământ. Cu alte cuvinte, voi și cu mine suntem
invitați să devenim membri ai mijlocitorului noului
Legământ. Cristos este mijlocitorul, dar El va avea o
mireasă. Cineva ar putea spune: Unde intrăm noi? Sub ce
legământ suntem noi? Noi suntem sub legământul originar,
care n-a avut nevoie de mijlocitor. Biserica nu are nevoie
de un mijlocitor. De ce are ea nevoie? Pot ei să vină direct
la Tatăl? Nu. Ei bine, de ce au ei nevoie? Ei au nevoie
tocmai de ceea ce ne spun Scripturile că avem — un avocat
la Tatăl.
BISERICĂ—Îndemnul să se facă
angajamentul, referitor la înăbușirea
conștiinței. (Q100-1)
Întrebare
(1909)—1—Nu este îndemnul să se facă angajamentul în
această direcție?
Răspuns—Nu înțeleg clar ce înseamnă aceasta. A îndemna
nepotrivit la angajament ar putea fi în această
direcție. Ar fi nepotrivit să îndemni pe cineva să facă
orice angajament împotriva conștiinței sale — dar ar fi
potrivit să-l îndemni la ceea ce el gândește că ar fi spre
binele lui. Ar fi potrivit ca el să facă cunoscut ce s-a
gândit că ar fi avantajele acestui lucru. Acesta n-ar fi un
îndemn decât în sens scriptural. După cum a spus apostolul
Pavel: “Vă îndemn dar, fraților" — dar voi spuneți,
“Pavele, tu îndemni prea mult". Nu. Dacă aceasta este
împotriva conștiinței voastre atunci nu vă prezentați
trupurile ca jertfe vii. Unde se spune în Biblie că
trebuie să vă aduceți ca jertfă vie? Nu spune aceasta
nicăieri. Ceea ce trebuie să faceți este o poruncă.
Domnul ne spune că Îi face plăcere să fim ai Lui dacă ne
prezentăm trupurile ca jertfe vii. El ne spune: “Acum este
timpul acceptabil". Voi și cu mine știm care sunt
privilegiile și care sunt răsplățile — așa și apostolul
Pavel, a înțeles ce răsplată urma să vină pentru aceia care
s-ar supune, și a zis: “Vă îndemn, dar, fraților, pentru
îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o
jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este
slujirea voastră înțeleaptă" (Rom. 12:1). Așa este și cu
angajamentul. Nu există nici o poruncă în Scriptură că
trebuie să faceți acel angajament sau alt angajament, dar
Scriptura arată că cei care sunt poporul Domnului vor face
angajamente care reprezintă hotărârea lor. Un angajament
este un act voluntar din partea voastră. Dar veți întreba:
“Ai făcut vreodată un angajament, frate?" Da, domnule; Am
făcut mai multe. “Au fost ele un lucru bun pentru tine?" Da;
constat că sunt foarte bune. Am făcut un angajament de
consacrare Domnului — că toate faptele și cuvintele mele vor
fi plăcute Lui. Veți spune: “Acesta este un angajament
destul de cuprinzător. Ești un rob față de acest
angajament". Da, domnule; fiind scăpat de legea păcatului și
a morții noi devenim servi ai legii dreptății — noi devenim
robi ai Domnului Isus Cristos. Eu nu am libertate deloc.
Sunt obligat să fac ce cred că e voința Domnului. Sunt
bucuros să fiu robul Celui Drept. Nu aș vrea să fiu robul
vostru sau al unui guvernământ sau sistem. Nu am fost
niciodată membru decât într-o singură biserică — aceea a
fost o biserică Congregațională și am ieșit din ea. Acum nu
sunt în robia nici unei persoane sau lucru din lume — ci
numai în a Domnului. Dacă veți înțelege corect orice scriu
atunci veți înțelege că niciodată nu vă cer să veniți în
robia vreunui om sau lucru — ci doar în a Domnului. Există
un angajament pe care-l puteți face în mod cuvenit. Acela
este angajamentul de căsătorie între soț și soție. Dar toate
celelalte angajamente vreau să le fac Domnului și vreau ca
ele să fie astfel încât să mă aducă mai mult în supunere
față de voința Sa. Când eram copil niciodată n-am semnat un
angajament de abstinență pentru că am simțit ca și cum
aceasta m-ar lega de cineva. Dacă ajung vreodată să înțeleg
că trebuie să fac aceasta către Domnul o voi face, ca o
responsabilitate pe care o recunosc față de Domnul. Aluzia
ar fi că acela care a scris această întrebare a gândit că am
îndemnat pe cineva să facă angajamentul în sensul de a-i
înăbuși judecata. Nu. Eu doar sugerez ca ei să privească
acest lucru cu grijă, în rugăciune, și să vadă dacă ar fi
ceva spre avantajul sau dezavantajul lor. Dacă vedeți ceva
spre avantajul vostru faceți-l. Dacă nu, nu-l
faceți. Mă gândesc la un angajament pe care l-am făcut
cu câțiva ani în urmă. A fost după ce câteva prezentări de
imagini rotative pe care le au în fiecare oraș — filme — au
ajuns în fața publicului. M-am uitat la mai multe din
acestea și după ce am plecat m-am gândit la acest lucru și
am zis: Nu cred că este în avantajul meu să mă uit la ele.
Am făcut un angajament că nu mă voi mai uita la nici unul.
Veți întreba: A fost ceva păcat a te uita? Nu, deloc. Dar
pentru mine ar fi un păcat dacă acum aș face asta.
BISERICĂ—Înăbușirea conștiinței,
referitor la supunere. (Q101-1)
Întrebare
(1909)—1—Cât putem să ne înăbușim judecata în legătură cu
principiul supunerii?
Răspuns—Înăbușirea judecății noastre este un lucru și
înăbușirea conștiinței este altul. Dacă este o chestiune de
a ne înăbuși conștiința sau judecata, aș spune
că ar fi mai bine să ne înăbușim judecata, pentru că noi
nu trebuie să ne înăbușim conștiința. Dacă este doar o
chestiune de judecată și responsabilitatea de a judeca nu ne
revine nouă lăsați aceasta pentru adunare. Supune-ți
judecata ta celorlalți — supune-ți gândul tău deciziei
altora. Dacă judecata ta este mai bună decât a celorlalți
ești dator să le spui celorlalți — și apoi fii liniștit.
Altfel ai putea fi ca acel jurat* care le-a spus celorlalți
unsprezece că nu judecă bine deloc pentru că ei nu văd
chestiunea cum o vede el.
BISERICĂ—Supunere la bătrâni. (Q102-1)
Întrebare
(1909)—1—Principiul supunerii trebuie să ne conducă spre
a accepta, de exemplu, forma de rugăciune, dacă e sugerată
de un bătrân?
Răspuns—În ordinea Bisericii ar fi foarte potrivit ca noi să
ne supunem aranjamentelor adunării în timp ce aducem laudă
împreună. Dacă suntem din poporul consacrat al Domnului este
datoria noastră să hotărâm care să fie ordinea întrunirii și
ar fi potrivit ca aceia care se închină împreună să spună
care să fie ordinea în absența unui astfel de bătrân. De
asemenea ar fi potrivit ca un bătrân să spună cine să
conducă întrunirea dacă el va absenta; și ar fi potrivit ca
acela numit de către bătrân să respecte sugestiile lui cu
bunăvoință, pe cât este posibil, după cum spune apostolul:
“Fiți supuși … unii față de alții" (1 Pet. 5:5). De exemplu,
dacă fratele Sherman a deschis această întrunire și el alege
să spună: “Putem să ne ridicăm să cântăm o strofă?", noi
trebuie să ne ridicăm, dacă nu ne împiedică unele slăbiciuni
fizice, și să nu zicem: “Cine ți-a dat libertatea să
sugerezi să ne ridicăm?" Sau, ca o ilustrare, să presupunem
că cineva ar spune: “Putem să ne plecăm capul în rugăciune?"
și altcineva să spună, “Ei bine, eu sunt obișnuit să stau în
picioare când mă rog. Mă voi scula." A avea o anumită măsură
de bunăvoință ca să fii de acord cu orice chestiune care nu
este o problemă de conștiință este un lucru bun. Poporul
Domnului are multă combativitate și dacă nu avem această
calitate nu vom fi învingători. Dar dacă nu este adusă sub
control ne va face arțăgoși, va fi greu pentru alții să
trăiască în armonie cu noi, le va fi greu de trăit cu noi.
Noi trebuie să ne supunem pe cât posibil fiecărei reguli
rezonabile. Dacă fiecare și-ar urma dreptul și voința sa
proprie atunci va fi confuzie tot timpul. Este un lucru bun
să trebuiască să ne supunem unii altora; este un lucru bun
să învățăm să ne supunem — dar când este o problemă
de conștiință trebuie să avem suficient curaj și bărbăție să
stăm lângă acea conștiință așa încât să n-o încălcăm. Există
o mulțime de lucruri în lume care nu implică deloc
conștiința.
BISERICĂ—Pentru că ai părăsit
dragostea dintâi. (Q102-2)
Întrebare
(1909)—2—Care este înțelesul acestor cuvinte, “ți-ai
părăsit dragostea dintâi"? (Apoc. 2:4).
Răspuns—Acele cuvinte, vă amintiți, s-au aplicat primei
perioade a Bisericii și gândul nostru este că ele vreau să
spună că în zilele lui Isus și ale apostolilor s-a
manifestat o iubire pentru Isus, pentru Dumnezeu și pentru
marele Plan de Mântuire, o perioadă scurtă în primul secol,
și că treptat acea iubire și acel zel s-au împuținat și
și-au părăsit dragostea dintâi. Putem aplica aceasta în sens
general la oricine. Am întâlnit pe unii care la început au
gândit că adevărul lui Dumnezeu era foarte prețios și dulce
dar în final s-au ivit persecuții și opoziții și au aflat
cât de mult i-ar costa și nu și-au dat seama de privilegiile
lor, că acestea erau necesare să dovedească dacă ei erau
vrednici, și unii din ei și-au pierdut iubirea dintâi și au
devenit căldicei în atitudinea lor față de adevăr. Să nu
deveniți căldicei ci fiți foarte zeloși. Alergarea
cerească cere tot zelul și energia pe care voi și cu mine le
putem pune. Cu cât putem vedea mai mult frumusețea
planului divin, privilegiul de a domni cu Răscumpărătorul
nostru și faptul că avem puțin de oferit în sacrificiu, cu
atât trebuie să apreciem mai mult privilegiul de a face cu
toată puterea ce găsesc mâinile noastre de făcut.
BISERICĂ—Dumnezeu rânduiește membri.
(Q103-1)
Întrebare
(1909)—1—În 1 Cor. 12:28 citim: “Și Dumnezeu a rânduit în
Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea,
învățători; … pe cei ce au darul ajutorărilor, cârmuirilor"
(Cornilescu). Cine sunt cârmuitorii și în ce măsură
cârmuiesc ei?
Răspuns—Nu spune cârmuitori, ci cârmuire guvernamentală,
ordine sau lege. Întreaga adunare, prin îndrumarea
Cuvântului lui Dumnezeu, recunoaște anumite reguli ca
potrivite, felul ordonat de conducere a întrunirilor.
Fiecare copil al lui Dumnezeu care face progres pe calea
Domnului, se cuvine să ajungă la locul unde poate vedea
înțelepciunea unor anumite reguli în Biserica lui Cristos.
Oricine nu vrea să recunoască regulile și regulamentele
făcute pentru Biserică este în acea măsură un anarhist. Noi
credem în legea țării sau a acestui oraș. Este mai bine să
avem unele reguli sau legi, chiar dacă ele sunt imperfecte,
decât să fim fără ele. Admitem că ar putea fi prea multe
legi, reguli și restricții, dar Biserica Domnului trebuie să
caute să cunoască, să aprecieze și să folosească libertatea
pe care o dă Dumnezeu — totul trebuie făcut decent și în
ordine. Scopul fiecărei adunări trebuie să fie a avea atâta
libertate cât ar fi bine pentru ei. Așa că Dumnezeu este Cel
pe care trebuie să-l recunoaștem, Cel care a stabilit
ordinea în Biserică.
BISERICĂ—Tulburări în adunare.
(Q103-2)
Întrebare
(1910)—2—În cazul în care apare puțină amărăciune între
doi frați în Biserică, refuzând să-și vorbească unul altuia,
și este evident pentru întreaga adunare că nu sunt în
relații bune, care trebuie să fie atitudinea bătrânilor în
acest caz? Trebuie să facă public acest fapt sau trebuie
lăsat în voia soartei, în special dacă acest fapt nu are
tangență cu biserica în general?
Răspuns—Gândul meu ar fi, frate, că pot exista anumite
lucruri personale și că Biserica face mai bine să nu le dea
atenție, ci să facă în felul în care zice Biblia că a făcut
Dumnezeu cu unele lucruri. Noi citim că Dumnezeu a trecut cu
vederea anumite lucruri. Și așa trebuie și Biserica să
treacă cu vederea anumite lucruri — adică, să nu le dea
atenție. Acum, unde apare o mică diferență între două
persoane, dacă Biserica încearcă să se amestece, este
posibil să fie ocupată cu aceasta tot timpul. Dar fiecare
trebuie să-și amintească faptul că ar fi potrivit să se
aducă acest lucru în atenția lor, și dacă una din părți sau
amândouă au cauzat dezbinare, trebuie să fie atenționați de
ceilalți și să nu fie tratați la fel de călduros — nu
disprețuiți ca frați, dar nu puși în nici o funcție sau
serviciu al adunării, și doar tratați puțin mai rece pentru
că după câte se pare nu umblă precaut ci cauzează unele
divizări. Apoi ar fi de asemenea potrivit pentru oricare
dintre bătrâni, dacă ar vedea o ocazie bună, să aibă o mică
discuție particulară cu fiecare dintre acei frați și să
spună: “Frate, există ceva în treburile tale cu care te pot
ajuta? Am remarcat că tu și fratele Brown nu vă aveți tare
bine; vreau să-ți spun, în calitate de bătrân al Bisericii,
să nu uiți Mat. 18:15; dacă fratele Brown ți-a făcut vreun
rău nu uita acea scriptură și dacă pot să-ți fiu de folos,
oricând voi fi gata".
“Ei bine, vreau să-ți povestesc despre aceasta —
“Nu, frate, nu vreau să-mi povestești; cred că ar fi
incorect să te ascult; ar trebui să ajungă la mine pe cale
scripturală. Dacă există o diferență între tine și fratele
Brown eu nu vreau s-o aud, ar fi incorect pentru mine să te
încurajez să-mi spui despre ea. Dumnezeu a pregătit o cale,
cum a spus Isus în Mat. 18:15-17. El ne spune cum să facem —
du-te mai întâi la el, încearcă să rezolvi cu fratele Brown;
dacă nu reușești, și el îți face ceva neplăceri și te face
să simți că nu poți fi amabil cu el, atunci vino și ia doi
frați să meargă cu tine. Dacă vrei să mă duc eu cu tine voi
fi bucuros să te servesc și să fac tot ce pot ca să aduc
pace și armonie. Dar nu vreau să aud nimic înainte; n-ar fi
drept; n-aș fi eu cel potrivit dacă ar fi să ascult ce ai de
spus. Dacă fratele Brown ți-a făcut rău, du-te la el, și
dacă n-ai avut succes, dacă este încă destul de important în
mintea ta să faci o ruptură între el și tine, atunci ia, cum
spun Scripturile, unul sau doi ca să aveți o discuție, și
dacă este tot fără efect și dacă nici tu și nici el nu
puteți vedea chestiunea armonios, atunci poate fi adusă în
fața Bisericii dacă vrei, dar nu mai curând decât atunci."
BISERICĂ—Opoziție în Biserică.
(Q104-1)
Întrebare
(1910)—1—Cei tari în Biserica noastră se opun adevărului
prezent, iar cei care sunt cei mai credincioși nu sunt
învățători și sunt mai tineri în adevăr. Împotrivitorii se
țin de întruniri, ei fiind în principal bătrâni acum. Ce
trebuie să facă majoritatea celor credincioși, slabi?
Răspuns—Ei bine, nu am nici o idee de la cine vine
întrebarea, deci pot să răspund cu mai mare libertate. Pot
să văd că sunt anumite principii implicate în tot ceea ce
Domnul a lăsat cu privire la poporul Său, și că trebuie să
aleagă dintre ei bătrâni, sau frați bătrâni, pe aceia care
sunt cei mai calificați să reprezinte pe Învățătorul în
adunare. Dacă unii dintre cei care sunt de mult în adevăr și
care au abilitate naturală devin așa cum acest frate crede
că au devenit unii, atunci ei trebuie să fie considerați
mândri din punctul de vedere al apostolului, și ar fi
potrivit ca adunarea să urmeze ceea ce cred ei că este
voința Domnului cu privire la alegerea sau nealegerea lor
data viitoare. Gândul meu este că ar fi vătămător pentru
orice frate care este într-adevăr în această stare să fie
ales în vreo poziție proeminentă. Ar fi pentru binele lor,
și de cel mai bun ajutor pentru ei dacă ar fi lăsați pentru
un timp în afara oricărui serviciu de a învăța, chiar dacă
prosperitatea aparentă a întrunirilor ar părea că este
afectată. Probabil n-ar fi afectată pentru că oricine este
într-o astfel de atitudine greșită a minții, după cum
sugerează această întrebare, desigur că este posibil să facă
mai mult rău decât bine cu fiecare zi și cu fiecare
întrunire, și și-ar face mai mult rău decât bine lor înșiși.
Dar, nu înseamnă că fratele care a scris această întrebare
are vederea corectă asupra situației. Poate că are o
impresie greșită; eu nu sunt competent să judec; nu știu
nimic despre caz, nimic despre bătrâni, nimic despre cel
care a scris întrebarea. Dar ar fi datoria sa să încerce să
privească cu calm, răbdare și bunăvoință la bătrânii care
servesc, în măsura în care poate el, și întreaga adunare să
privească așa situația. Și poate n-ar fi neînțelept ca
fratele să-i solicite pe fiecare din bătrânii despre care
crede că nu sunt tocmai în regulă, pe rând, și amabil să le
spună care este teama lui, și să sugereze că el nu vrea să
judece dar că vede anumite lucruri, și să le ceară să aibă
în vedere aceste lucruri — dacă nu cumva adversarul câștigă
un avantaj asupra lor, și să aibă o discuție frățească
frumoasă. În general este un plan bun, iar dacă ei se
supără, tu fiind amabil în felul în care ai prezentat
situația, aceasta arată că există ceva rău. Se poate ca ei
să nu fie de acord; ei ar putea spune: Frate, m-ai înțeles
greșit. Eu n-am vrut să spun aceasta, deloc; ai privit prea
critic; ceea ce eu am vrut să spun este așa și așa. Oricum,
ar trebui să fie o cale de ajutor pentru cei care ar fi în
această presupusă stare greșită. Înainte de a face ceva de
felul acesta, aș sfătui ca oricine vrea să facă ceva în
privința corectării unui frate sau a unei surori, sau chiar
să dea o sugestie cuiva, trebuie mai întâi să facă din
aceasta un obiect de rugăciune, să fie siguri că mintea și
inima lor proprie sunt în regulă, că nu au nici o
amărăciune, și că văd lucrurile cât se poate de generos. Să
ne îndreptăm mai întâi pe noi înșine — după cum arată
Domnul, mai întâi scoate orice fir de pai sau bârnă, după
caz, din propriul tău ochi, și apoi, având astfel vederea
clară, vei putea fi o binecuvântare pentru unii frați care
au un pai sau o bârnă în ochiul lor.
BISERICĂ—Membri ai Corpului lui
Cristos. (Q105-1)
Întrebare
(1910)—1—Este corect să spunem că noi suntem membri ai
Corpului lui Cristos atât ca ființe umane îndreptățite cât
și ca Noi Creaturi? Pun această întrebare îndemnat de faptul
că în ultimul Turn spui că suntem membri ai Lui ca și Noi
Creaturi, membri ai lui Cristos spiritual, și nu ai omului
Isus Cristos. În alt loc, în Volumul 6, explici că Turma
Mică în timpul Veacului Evanghelic a fost Cristos în trup.
Răspuns—Nu sunt sigur dacă am prins gândul celui care
întreabă, dar în mintea mea nu este nici o contradicție
între afirmațiile din Turn și Volum. De aceea voi arăta din
nou gândul meu cu privire la acest subiect și poate îl voi
face mai clar pentru cel care întreabă.
Gândul meu este că nu suntem membri ai Corpului lui Cristos
deloc, în nici un sens al cuvântului, până când n-am făcut
consacrarea și până când El nu ne-a alocat meritul Său ca să
completeze lipsa noastră și până când Tatăl nu ne-a acceptat
și nu ne-a conceput cu Spiritul Său sfânt. Atunci noi suntem
Creaturi Noi și astfel membri în devenire ai Corpului lui
Cristos. Suntem numiți Corpul lui Cristos, Preoțime Regală
din momentul când facem consacrarea, iar dacă dăm greș,
atunci nu mai suntem membri ai Corpului Marelui Preot și
devenim doar membri ai casei credinței sau membri clasei
Marii Mulțimi, sau membri ai clasei fecioarelor nechibzuite,
dar nu devenim membri ai Corpului Său până nu am făcut
consacrarea. Nici unul nu este competent să spună despre
altul că el a încetat să-și îndeplinească consacrarea. Nu ne
este dat nouă să determinăm care sunt și care nu sunt.
Aceasta este munca personală a Domnului și trebuie ca El să
stabilească cine este în Corp și cine rămâne afară. “Pe
orice mlădiță care n-aduce roadă (de iubire, roadele
spiritului) ÎN MINE, El o taie; și pe orice mlădiță care
aduce roadă, o curățește, ca să aducă și mai multă roadă. În
aceasta Tatăl Meu este preamărit, să aduceți roadă multă"
(Ioan 15:2, 8).
BISERICĂ—Când este prezentată Tatălui.
(Q106-1)
Întrebare
(1910)—1—”Iar a Aceluia care poate să vă păzească de
orice cădere și să vă așeze fără vină și plini de bucurie
înaintea slavei Sale" (Iuda 24). Va fi prezentată Biserica
în prezența Tatălui la începutul sau la sfârșitul domniei
Milenare?
Răspuns—Fără îndoială că la începutul domniei Milenare.
Aceasta este opinia mea. Noi suntem deja copiii lui Dumnezeu
și ospățul la care se referă Scripturile este nunta Mielului
și după înțelegerea mea acesta ilustrează sau reprezintă
simbolic unirea noastră cu Domnul pe planul gloriei și că El
ne va prezenta Tatălui fără vină. De ce să fie o întârziere
de o mie de ani? Nu pot să mă gândesc la nici un motiv.
Aștept să-L văd pe Tatăl imediat după ce voi fi schimbat.
Totuși, înțeleg că va fi o mică întârziere pentru că se pare
că Biserica va fi schimbată prima, și apoi se pare că va fi
puțină întârziere în așteptarea Marii Mulțimi; pentru că, vă
amintiți, în Apocalipsa, după descrierea căderii Babilonului
în cap. 18 și a acelora care nu au ieșit din Babilon, clasa
Marii Mulțimi, citim apoi în cap. 19 că Babilonul a căzut,
nunta Mielului a sosit și soția Lui s-a pregătit. Cei care
vorbesc nu sunt din acea clasă fericită, dar ei spun, Să ne
bucurăm că s-a întâmplat; noi suntem bucuroși că clasa
Miresă a intrat. Nunta este un lucru și ospățul alt lucru.
Așa că vine un mesaj la această mare mulțime, spunând:
Binecuvântat este cel care este invitat la ospățul nunții
Mielului. Eu înțeleg că clasa Marii Mulțimi va avea
privilegiul glorios de a intra cu Biserica la această mare
festivitate. Mai întâi aceasta este pentru Biserică, dar
Marea Mulțime va avea o parte în ea.
Așa sunt ilustrate acestea în Psalmul 45, cum Mireasa care
este plină de strălucire va fi adusă înaintea Împăratului
purtând o haină țesută la gherghef și cu fir de aur, și
fecioarele, însoțitoarele ei, o vor urma, și ele de asemenea
vor fi duse înaintea Împăratului. Aceasta reprezintă pe cele
două clase, Turma Mică și Marea Mulțime.
BISERICĂ—Referitor la cei îndreptățiți
înainte de 1910. (Q106-2)
Întrebare
(1910)—1—Sunt toți cei îndreptățiți acceptați înainte de
sfârșitul lui octombrie 1910, lăsând anii rămași pentru
strângerea Marii Mulțimi?
Răspuns—Eu înțeleg că Marea Mulțime există deja și ei nu vor
fi strânși special, ci vor fi descoperiți. Babilonul va
cădea și aceasta îi va face liberi, pentru că n-au avut
suficient curaj să iasă singuri, și când zidurile vor cădea
ei vor fi liberi dar va fi prea târziu să obțină vreo
răsplată specială. Gândul meu este că Biserica ar putea fi
aici până în octombrie 1914 și Marea Mulțime de asemenea,
iar Babilonul va cădea până atunci, fapt care va rupe toate
barierele etc. și va lăsa Marea Mulțime liberă. Până atunci
noi ne așteptăm ca Turma Mică să fie toată schimbată.
BISERICĂ—Copii ai cărui legământ.
(Q107-1)
Întrebare
(1910)—2—Când Petru a spus evreilor: “Voi sunteți fiii
prorocilor și ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu
părinții noștri, zicând lui Avraam: “Toate familiile
pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta”" (Fapt.
3:25), despre care legământ a vorbit el — legământul Sara,
sau Noul Legământ al Veacului Milenar?
Răspuns—Ei bine, legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu
părinții noștri se referă în special la legământul făcut cu
Avraam, Isaac și Iacov. Ei au fost părinții; părintele
Avraam, părintele Isaac, părintele Iacov. Dumnezeu l-a
încheiat pe primul direct cu Avraam, l-a reînoit cu Isaac și
apoi cu Iacov, așa că acela a fost legământul. Apoi
israeliții au fost în ordine naturală să primească mai întâi
binecuvântările, dar, deși ca națiune l-au respins pe
Dumnezeu și l-au răstignit pe Mesia, totuși acest lucru nu
va fi ținut împotriva lor pentru că n-au fost înlăturați ca
indivizi, deși ca națiune au fost înlăturați — erau încă în
favoare specială. Vă amintiți vorbirea minunată a lui Petru
din ziua Cincizecimii, spunând cum poporul evreu prin
bătrânii lor au luat pe Isus și prin oameni răi au răstignit
pe Fiul lui Dumnezeu. Ei au fost străpunși în inimă zicând:
Ce să facem? Au văzut că va fi pusă o mare condamnare pentru
omorârea Fiului lui Dumnezeu, Mesia lor. Ce trebuie să
facem? Și cuvintele apostolului au fost acestea: Pocăiți-vă
și Dumnezeu va avea milă de voi, fiii lui Avraam, și cei
care urmați pe profeți. Veniți în armonie cu Dumnezeu și
faceți străduințe de pocăință. Voi parafraza subiectul. Isus
a spus cu cinci zile înainte de răstignire, Vi se lasă casa
pustie. Nu mă veți mai vedea până în ziua aceea, ziua
Milenară, când veți spune: Binecuvântat este cel care vine
în numele Domnului. Dar Petru vrea să sublinieze că ei nu au
fost încă lepădați. În timp ce națiunea a fost lepădată,
indivizii nu au fost lepădați. Șaptezeci de săptămâni de ani
i-au fost date acelei națiuni într-un mod special. Pentru că
în a 69-a săptămână, la sfârșitul ei, prințul Mesia va veni,
și acela a fost timpul stabilit pentru Isus să fie botezat,
la sfârșitul celei de-a 69-a săptămâni. Apoi acea săptămână,
a șaptezecea, de șapte ani, a rămas, și Isus, în timpul
primei jumătăți, timp de trei ani și jumătate Și-a făcut tot
serviciul și a murit la mijlocul acelei săptămâni, după cum
a prezis profetul: El “va fi stârpit și nu va avea nimic …
la jumătatea săptămânii" (Dan. 9:26-27). Dar, vedeți, după
ce Isus a murit au mai rămas încă trei ani și jumătate de
favoare din cei 70 de ani. Jumătate din ultima săptămână a
fost încă potrivită pentru ei în acord cu legământul sau
promisiunea lui Dumnezeu, că El le va da 70 de săptămâni
întregi. În această ultimă jumătate a săptămânii a 70-a,
trei ani și jumătate după cruce, a fost făcută marea lucrare
între evrei. Așa că Domnul a spus că va scurta lucrarea cu
dreptate, că va face o lucrare scurtă. Cum a scurtat-o? Prin
aceea că a respins națiunea când a murit. A avut El dreptul
să o scurteze? Da. El o va scurta cu dreptate. A fost drept
în sensul că Dumnezeu nu le-a făcut nici o nedreptate, ci o
mare favoare prin respingerea națiunii și completarea
serviciului la mijlocul săptămânii. Aceasta I-a permis să Se
înalțe la cer și să Se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu, să
stropească sângele ispășirii pe capacul ispășirii și apoi
binecuvântarea lui Dumnezeu să vină peste biserica în
așteptare în odaia de sus la Cincizecime. Așa că în ultima
jumătate a săptămânii, trei ani și jumătate, ei au fost sub
conducerea Spiritului în locul simplei învățări și auziri,
etc. Înainte de a muri El a spus: Am multe lucruri să vă
spun dar nu le puteți purta acum. Dar când a fost turnat
Spiritul sfânt ei au fost mult binecuvântați. Atunci, faptul
că Domnul nostru a murit la mijlocul celei de-a 70-a
săptămâni, sau cu trei ani și jumătate înainte ca favoarea
lor să se sfârșească, a fost spre avantajul lor. Aceasta a
fost în dreptate, în favoarea lor. Deci, ei încă aparțineau
promisiunii, nu erau înlăturați. Apostolul Pavel vorbește la
o dată mai târzie când spune că unele din aceste ramuri au
fost tăiate, dar Petru a vorbit înainte ca vreuna să fie
tăiată. Isus a spus înainte de răstignire: Vi se lasă casa
pustie. Individual ei în mod sigur erau favoriții lui
Dumnezeu, așa că Petru a avut dreptate când a spus: Voi
sunteți încă fii ai promisiunii, voi sunteți încă din pomul
inițial, nu ați fost tăiați; deci, pocăiți-vă și
întoarceți-vă la armonie cu Dumnezeu.
BISERICĂ—Referitor la primirea
sângelui înainte de jertfire. (Q108-1)
Întrebare
(1910)—1—Biserica primește sângele lui Isus înainte să
fie sacrificată. Nu ar fi rezonabil ca țapul să fi primit
sângele vițelului înainte să fie sacrificat?
Răspuns—Nu. Când oamenii nu pot vedea un lucru n-are nici un
rost să vorbești despre el, când este vorba despre tipuri.
Un tip trebuie văzut cu mintea. Dacă tipul ar fi explicat în
câteva cuvinte ar fi altceva. Dacă o persoană nu poate vedea
acest lucru, n-are rost să discutăm despre el; este o
problemă de orbire. Tu spui: Nu pot vedea ceasul. Îmi pare
rău, dar eu pot să văd ceasul.
BISERICĂ—Referitor la Mijlocitor.
(Q108-2)
Întrebare
(1910)—2—Mai susții încă faptul că biserica n-a avut
niciodată nevoie de un Mijlocitor să-i prezinte sau să-i
împace cu Tatăl?
Răspuns—Da, așa înțeleg eu. (Bine zis.) Părintele Avraam s-a
prezentat Tatălui, sau Tatăl S-a prezentat părintelui Avraam
și a făcut un legământ cu el și n-a fost nici un mijlocitor
despre care să fi auzit, și la fel cu Enoh care a umblat cu
Dumnezeu și Dumnezeu l-a luat. N-a existat mijlocitor în
acea situație. Dumnezeu nu le-a putut da acelor oameni
restabilire deplină în favoarea Sa în sensul de a le da
viață veșnică. Înțelesul mijlocitorului este “unul care stă
între", să țină separat două părți aflate în contradicție și
să o împace pe una cu cealaltă. Dar un avocat este unul care
stă de partea cuiva, pentru a fi purtătorul de cuvânt, să
poată ajuta într-un lucru, și astfel apostolul nu spune: Noi
avem un Mijlocitor, ci el spune că avem un Avocat la Tatăl.
Biserica are Avocat. De ce atunci, există această diferență,
unii având un Avocat și unii un Mijlocitor? Pentru că lumea
este acea parte din omenire neîmpăcată încă și are nevoie de
un Mijlocitor să-i instruiască și să-i ridice, în timp ce
clasa pe care Dumnezeu o acceptă în timpul prezent trebuie
să fie într-o astfel de atitudine de minte ca Avraam, Isaac,
Iacov sau Enoh; oricum au fost din punct de vedere natural,
ei trebuiau să vină la Domnul în sensul de a dori să fie ai
Lui, predându-și voința, altfel El nu-i putea primi. Pentru
aceștia n-a existat un Avocat înainte să vină Isus, și în
consecință ei n-au putut obține viață veșnică. Tot ce au
putut ei obține a fost prietenie cu Dumnezeu — ei n-au putut
fi prezentați Tatălui în sensul de a veni în comuniune
divină, dar noi putem, prin întoarcere mai întâi de la
păcat; al doilea, apropiindu-ne, și atunci El se apropie de
noi, apoi ne arată pe Mântuitorul și apoi suntem prezentați
Mântuitorului și El devine purtătorul nostru de cuvânt,
Avocatul nostru, și El a promis să ne aloce din meritul Său
pentru a ne acoperi imperfecțiunea așa încât să ne
completeze ceea ce ne lipsește fizic și în orice mod, ca să
putem oferi un sacrificiu acceptabil pe care Dumnezeu să-l
poată accepta. El mi-a completat mie ceea ce mi-a lipsit,
dar El n-a stat între noi pentru că Dumnezeu deja m-a atras
și tot El v-a atras și pe voi; după cum spun Scripturile:
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine, și iarăși, Nimeni
nu poate veni la mine dacă Tatăl care M-a trimis nu l-a
atras. Aceasta este în prezent. În viitor nu va fi așa. Nu
Tatăl va fi cel care atrage în Veacul Milenar, pentru că la
începutul Veacului Milenar Tatăl va da întreaga lume în
mâinile Răscumpărătorului, care cumpără sau aplică meritul
Său pentru lume în masă. În timpul Veacului Milenar marele
Mijlocitor îi va ridica sus, sus, și le va da pedepsele și
încurajările necesare pentru a-i ridica dacă vor vrea. Dar
dacă nu vor vrea, vor fi distruși în Moartea a Doua. După
ridicarea lor, la sfârșitul Veacului Milenar, El va prezenta
întreaga lume Tatălui, în mâinile Tatălui, perfectă.
BISERICĂ—Acceptare; referitor la 1914.
(Q109-1)
Întrebare
(1910)—1—Noi, Biserica, vom fi acceptați înainte de
sfârșitul lui 1914?
Răspuns—Am încrederea că noi, ca Biserică, suntem acceptați
acum. Apostolul spune: “Noi suntem acceptați în Cel
Preaiubit". Presupun că cel care întreabă a vrut să spună:
Vom fi schimbați înainte de acel timp? Nu cunosc nici o
scriptură care să spună aceasta și nu este nimic în legătură
cu aceasta în Volume. Chestiunea a început în legătură cu
descrierea Marii Piramide. O măsurătoare acolo pare să
implice că s-ar putea aștepta ceva în 1910; adică, dacă acea
măsurătoare a fost intenționată, dar este o presupusă
măsurătoare a acelei trepte din vârful marii galerii, și noi
nu știm dacă aceasta este special intenționată să arate
acest lucru; dar dacă se ia semnul acelei trepte, treapta
însăși ar părea să implice un impediment, sau pas. Ce putem
aștepta nu este schimbarea noastră, ci o probă mare, pentru
că întreaga treaptă vorbește despre o probă; este greu de
trecut. Întregul pasaj este dificil dar în special treapta
aceea. Noi suntem acum în anul 1910, și mi se pare că o
probă considerabilă este peste Biserică și poate că așa
putem interpreta că înseamnă acel lucru. Sunt bucuros că
prin harul lui Dumnezeu suntem încă în picioare, și după cum
spune apostolul, să fim umiliți ca să putem încă rămâne în
picioare pentru că numai aceia vor putea sta. După
Scripturi, prima calitate este blândețea, bunătatea,
răbdarea etc., așa că această blândețe sau umilință va fi o
probă de caracter de-a lungul întregii căi. Asigurați-vă să
obțineți adevărul și să-l păstrați și Domnul nu-l va lua de
la nimeni decât de la aceia care nu sunt blânzi. Apostolul
spune: Umiliți-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu ca să vă
poată înălța la timpul potrivit.
BISERICĂ—Biserica întâilor-născuți în
contrast cu Biserica Corpului Său.
(Q110-1)
Întrebare
(1910)—1—Există vreo diferență între Biserica-Întâilor
născuți și Biserica care este Corpul Său?
Răspuns—Răspunsul meu este că da. După înțelegerea mea
Biserica Întâilor-născuți cuprinde atât Marea Mulțime cât și
Turma Mică, în timp ce cealaltă expresie, Biserica, Corpul
Său, nu include Marea Mulțime ci o exclude. Biserica care
este Corpul Său este clasa Preoțimii Regale, pentru care El
este marele preot și cap, și noi suntem membri fiecare în
parte ai Corpului lui Cristos, care este Biserica.
BISERICĂ—O preoțime împărătească acum?
(Q110-2)
Întrebare
(1910-Z)—2—Este Biserica în trup o preoțime împărătească?
Răspuns—Noi recunoaștem că nu suntem încă o preoțime
împărătească în sensul deplin al cuvântului, pentru că încă
nu suntem siguri că vom fi în preoțime în final. Trebuie mai
întâi să ne întărim chemarea și alegerea.
Va trebui să se stabilească dacă vom fi în “Turma Mică" sau
în “Marea Mulțime" — Preoți sau Leviți — sau dacă vom fi cel
puțin vrednici de viață. Din moment ce acest lucru este în
proces de determinare și nu va fi deplin stabilit decât la
moartea noastră, rezultă că noi nu suntem în funcția de
preoți în deplinul sens al cuvântului, ci candidați pentru
această preoțime, și temporar recunoscuți ca preoți și
socotiți ca preoți — la fel cum uneori se poate să fi
întâlnit un domn care a fost nominalizat pentru postul de
Guvernator. Ca un compliment, i-ați putea spune: “Bună
dimineața, D-le Guvernator". El nu este încă în mod real
guvernator. Acest lucru va fi determinat de alegeri, dar
înainte de a fi ales ar putea fi potrivit sau politicos să-l
numiți Guvernator. Așa este și cu noi. Sperăm să ne facem
chemarea și alegerea sigură; ca să fim din acea preoțime
împărătească în sensul deplin al cuvântului și într-un sens
noi suntem acum membri în Corp prin aceea că deja am primit
conceperea de Spirit, fiind recunoscuți de Domnul ca
ambasadori ai lui Dumnezeu. Aceasta este o recunoaștere,
într-un sens al cuvântului, a funcției noastre preoțești,
pentru că acești preoți sunt “ambasadori", și în măsura în
care ne purtăm ca ambasadori ai lui Dumnezeu, în acea măsură
suntem preoți ai lui Dumnezeu — de probă, și nu deplin după
felul lui Melhisedec, cum vom fi când va veni schimbarea
noastră și vom fi asemenea Domnului nostru.
BISERICĂ—Referitor la partea ei cu
Cristos.
(Q111-1)
Întrebare
(1910-Z)—1—Are Biserica parte împreună cu Cristos?
Răspuns—Pe scurt, Biserica este chemată printr-o invitație
specială la o “chemare de sus"; o poziție înaltă — acum să
sufere cu Cristos, ca să poată la timpul potrivit domni cu
El. Această suferință cu Cristos nu este suferința pentru
păcatul pe care noi l-am face, pentru că El niciodată n-a
suferit în acest sens. Dacă suferim cu El, suferința noastră
trebuie să fie în privința faptului că suferim nedreptate și
ne punem viața în serviciul dreptății. Suferințele Sale au
fost suferințe jertfitoare, de aceea, dacă luăm parte la
suferințele Sale, suferințele noastre trebuie să fie
jertfitoare.
Noi suntem părtași cu El în conceperea de Spirit sfânt și
părtași în învierea Sa, dacă, după cum spune apostolul,
suntem credincioși în suferința cu El, credincioși în
participarea la moartea Sa; pentru că “dacă am murit
împreună cu El, vom și trăi împreună cu El; dacă răbdăm, vom
și împărăți împreună cu El" (2 Tim. 2:11, 12).
Privind acest lucru din punctul de vedere al Scripturilor
vom vedea că ele vorbesc uneori despre Cristos și Biserică
sub ilustrația unui mare Preot, Isus Capul și Biserica,
Corpul Său, membrii Săi consacrați, jertfitori de sine, și
“Marea Mulțime", casa lui Levi antitipică, servitorii
Preotului. Uneori Scripturile vorbesc despre noi ca preoțime
subordonată, și despre Cristos Isus ca reprezentând Capul
acestei preoțimi. În toate aceste ilustrații gândul este că
într-un sens noi luăm parte cu Domnul nostru în lucrarea Sa.
După cum apostolul exprimă aceasta, “noi suntem o singură
pâine", toți membri sau participanți în acea singură pâine.
Frângerea acestei pâini, care a fost realizată mai întâi în
Domnul nostru Isus, continuă în aceia care sunt acceptați ca
membri ai Lui, continuând în cei care-și țin inima cu toată
sârguința.
Cu privire la ispășirea păcatului, “noi eram din fire copii
ai mâniei ca și ceilalți", și de aceea n-am avut nimic cu
care să ne putem asigura răscumpărarea, nici a noastră și
nici a altora. De aceea noi am fost dependenți în totalitate
de pregătirea lui Dumnezeu în Cristos Isus Domnul nostru,
“care S-a dat pe Sine ca preț de răscumpărare pentru toți" —
un preț de răscumpărare. De aceea, noi n-avem nimic din
acest merit de răscumpărare în noi; dar când El ne dă o
parte din acesta, sau ni-l atribuie, și apoi, în virtutea
consacrării noastre și a faptului că El devine Avocatul
nostru, Tatăl ne primește ca membri ai Corpului Său, astfel
noi devenim membri ai Răscumpărătorului, pentru că opera Sa
de răscumpărare nu este completă. El într-adevăr a dat
prețul de răscumpărare, dar încă nu l-a aplicat pentru toți.
Noi n-am avut nimic de-a face cu acest lucru atunci când
prețul a fost depus, dar ne identificăm cu El înainte ca
acel preț să fie aplicat lumii. De aceea noi avem această
parte în opera de răscumpărare, deoarece cuvântul
“răscumpărare" cuprinde gândul nu numai al operei pe care a
făcut-o Isus în trecut, ci și despre întreaga procedură până
la sfârșitul Veacului Milenar. A răscumpăra înseamnă nu
numai a cumpăra, ci și a primi sau a recupera lucrul care
este cumpărat. Noi nu avem nimic de-a face cu plătirea
prețului care garantează răscumpărarea, dar avem ceva de
făcut — și suntem socotiți împreună cu El — în lucrarea de
recuperare a ceea ce a fost cumpărat cu meritul Său.
Va fi necesar întregul Veac Milenar ca omenirea să fie
recuperată în sensul deplin al cuvântului, să-i răscumpere
sau să-i aducă înapoi; după cum citim: “Îi voi răscumpăra
din puterea Șeolului" (Osea 13:14). Prețul de răscumpărare
pentru acel scop a fost plătit cu aproape 1900 de ani în
urmă, dar oamenii încă nu sunt răscumpărați din groapă și
nici nu vor fi până la timpul trezirii, în Mileniu. Apoi, pe
măsură ce ies treptat din starea de păcat și moarte,
întreaga intenție și întregul scop al răscumpărării va fi în
proces de îndeplinire, și deoarece Biserica va fi asociată
cu Cristos în toată lucrarea Împărăției Milenare, ea,
Biserica, în acest sens al cuvântului, va fi identificată cu
lucrarea de răscumpărare, sau lucrarea de eliberare.
După cum este reprezentat în “jertfa pentru păcat", inițial
meritul a venit de la Marele Preot, care este Isus, și acel
merit este conferit Bisericii, Corpul Său, nu separat de El,
ci ca membri ai Lui. El nu ne tratează separat de Sine. El
pur și simplu își adaugă acești membri, și de îndată ce
devenim îndreptățiți prin meritul Său și acceptați de Tatăl
ca membri ai Corpului Său, suntem membri ai Marelui Preot,
care are o mare lucrare de înfăptuit; și când meritul, care
ne-a fost atribuit nouă și fiecărui membru conceput de
spirit al casei credinței, va fi disponibil pentru acordare
a doua oară, toți membrii Corpului Său vor participa în
aplicarea sacrificiului Său, în stropirea Noului Legământ.
Invitația prezentă a Domnului nostru este să bem cu El
“paharul" Său, să ne împărtășim din el. Acesta este sângele
Noului Legământ, sângele Său, “vărsat pentru mulți pentru
iertarea păcatelor", din care noi toți trebuie să bem, și e
nevoie de întregul Veac Evanghelic pentru a găsi numărul
potrivit al acelora care sunt astfel invitați în armonie cu
planul Tatălui, și care voiesc să bea din acest pahar, să
fie botezați în moartea Sa.
BISERICĂ—Nominală, lucrători
neacceptați de Isus. (Q112-1)
Întrebare
(1910-Z)—1—Domnul nostru a spus că mulți vor zice în ziua
aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în numele Tău?
N-am scos noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe
minuni în Numele Tău?" Și El declară mai departe că le va
spune acestora: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de
la Mine, voi toți care lucrați fărădelege" ( Mat. 7:22, 23).
Cum să înțelegem aceasta în armonie cu declarația de mai sus
a Domnului nostru că ucenicii Săi nu trebuie să oprească pe
acela care nu urmează cu ei, dar scoate draci în numele Său?
Răspuns—Noi am înțelege că Dumnezeu poate permite oamenilor
să facă anumite fapte bune, ei nefiind potriviți pentru
clasa Împărăției, nefiind deplin supuși Domnului Isus și
Conducerii Sale, nefiind deplin învățați și folosiți de El.
Ei ar putea exercita o anumită măsură de credință și Domnul
poate să-i recunoască în acea măsură, dar El nu garantează
că oricine are puterea să facă miracole și să predice în
public va primi un loc în Împărăție. De aceea nu avem
libertatea să spunem că fiecare angajat în lucrarea
misionară sau în ajutorarea săracilor va fi în Împărăție.
Acela poate că face un lucru bun; dar poate să nu fie din
acea clasă specială pe care o caută Domnul acum. Noi nu
trebuie să obiectăm la lucrarea cuiva, dacă este o lucrare
bună. Nu este pentru noi să intervenim în ceea ce face el,
pentru că Domnul poate singur să se îngrijească de lucrarea
Sa. Lucrarea noastră este să ne îngrijim de noi înșine, deși
nu trebuie să-i recunoaștem sau să cooperăm cu acei care
credem că asociază eroarea chiar cu fapte bune. Noi
nu trebuie în nici un sens să ne folosim influența în
ajutorul răului.
Noi trebuie să ne situăm pe poziția de a lăsa Domnului
conducerea propriilor Lui treburi, interesele cauzei Sale în
general. El este pe deplin capabil să Se îngrijească de
toate. Noi trebuie să vedem ca inimile noastre să fie supuse
în totalitate, și ca mințile noastre, voințele noastre, să
fie sub Conducerea Domnului; ca voia Lui să se facă în noi
și ca sacrificiile noastre să nu fie făcute pentru a fi
văzute de oameni, ci să fie făcute pentru Dumnezeu; astfel
vom avea aprobarea Sa în ziua aceea. Pe aceștia El
spune că va fi bucuros să-i recunoască și să-i mărturisească
înaintea Tatălui și a îngerilor Săi sfinți.
BISERICĂ—Mijlocitor în contrast cu
Avocat. (Q113-1)
Întrebare
(1911)—1—Dacă noi nu avem nevoie de un mijlocitor, de ce
avem nevoie de un avocat? Cu alte cuvinte, dacă nu avem nici
un caz în instanță, de ce să avem un avocat?
Răspuns—Ei bine, fratele care scrie această întrebare nu
înțelege ce vrem să spunem. Ar trebui să citească de
douăsprezece ori mai mult ceea ce am scris despre ce este un
avocat și ce este un mijlocitor. Am scris despre subiectul
acesta doar de aproximativ patruzeci de ori. Dacă citești
toate acestea de douăsprezece ori vei înțelege bine. Vedeți,
dificultatea este că uneori avem aceste lucruri amestecate
rău în minte. Încearcă să înțelegi bine de data aceasta. Un
mijlocitor este unul care stă între două părți. Un avocat
este unul care stă de partea cuiva — gânduri total diferite.
Cristos va fi mijlocitorul între Dumnezeu și oameni, între
Dumnezeu și lume, timp de o mie de ani, când va sta între
Dumnezeu și oameni. Dumnezeu nu va avea nimic de-a face cu
lumea și lumea nu va avea nimic de-a face cu Dumnezeu.
Cristos va fi Cel care va sta între ei — mijlocitorul stând
între ei, tăind complet orice relație, și lumea nu va avea
nimic de-a face cu Tatăl până la sfârșitul celor o mie de
ani când mijlocitorul va ieși dintre ei și va spune: “Acum,
Tată, Îți predau lumea". Între timp, sub mijlocirea lui
Cristos, lumea va fi învățată, disciplinată și ajutată, tot
ce se va putea face pentru ei va fi făcut, pentru a-i aduce
la perfecțiune, și când vor fi la nivelul perfecțiunii,
atunci vor fi predați Tatălui la încheierea domniei lui
Cristos. Nu aceasta face Cristos acum pentru voi și pentru
mine. El nu stă între voi și Tatăl. Din contră, El ne aduce
mai aproape de Dumnezeu — “Voi ați fost aduși mai aproape" —
nu ținuți la distanță. Aceasta este tocmai contrariul.
Există două moduri de a proceda cu păcătoșii. Noi eram
păcătoși și ei sunt păcătoși, dar în procedura cu acei
păcătoși, ei nu vor fi într-o situație de a veni în același
fel cum venim noi. Noi venim la Dumnezeu pentru că dorim să
venim. Restul lumii nu dorește să vină; ei vor avea nevoie
de o împărăție stabilită care îi va bate bine. Ei vor avea
nevoie mai întâi de o bătaie bună și de foarte multe
lovituri pe toată calea de-a lungul miei de ani, după caz,
până vor învăța dreptatea. Dar Biserica pe care o cheamă
Dumnezeu, iubește mai întâi dreptatea și urăște nelegiuirea;
și se străduiește către acest standard; ei pot avea
slăbiciuni ale cărnii și poate că nu întotdeauna fac ceea ce
vor, după cum spune Sf. Pavel, dar totuși dorințele inimii
lor sunt pentru Dumnezeu și pentru dreptate; și astfel
Dumnezeu atrage această clasă și îi atrage la Sine. Și
atrăgându-i la Sine, nu vrea să-i primească în starea lor
imperfectă, de aceea le arată, cu cât se apropie mai mult,
pe Isus, al cărui sacrificiu meritoriu este baza întregii
împăcări, atât pentru biserică acum cât și pentru lume în
curând. Și când vin la Isus, El acționează ca avocat al lor,
ca unul care pledează cauza lor, ca unul care spune: “Tată
Ceresc, îi voi sprijini pe aceștia care doresc să se
întoarcă la armonie cu Tine". Tatăl a făcut acest aranjament
și este foarte mulțumit să-i primească.
Așa că avocatul aduce pe aceștia aproape de Dumnezeu și noi
devenim fii ai lui Dumnezeu, iar Dumnezeu procedează cu noi
ca și cu fiii și ne numește moștenitorii Săi, pentru că dacă
suntem copiii lui Dumnezeu suntem moștenitorii lui Dumnezeu
și împreună moștenitori cu Isus Cristos, Domnul nostru, care
este avocatul nostru. Dar cu lumea în veacul următor va fi
total diferit. Mijlocitorul va sta între ei și va avea
împărăția Sa pentru a lucra cu ei. Va fi o împărăție
mijlocitoare care îi va separa de Dumnezeu și îi va ține
separat pentru binele lor. Ar fi dezavantajos ca lumea să
fie adusă aproape de Dumnezeu în același fel cum este adusă
Biserica.
În orice caz dragi prieteni, cred că sunt unii oameni care
niciodată nu vor pricepe înțelesul anumitor cuvinte. Adică,
mă gândesc că sunt oameni care nu au acel discernământ
ascuțit al minții prin care să poată face o diferență în
privința cuvintelor, și ceea ce le-aș spune acestor oameni
este aceasta: Dacă nu puteți înțelege, n-are importanță.
Credeți că moartea lui Isus într-un fel este baza sau
condiția pe care Tatăl vrea să vă primească? Da. Foarte
bine, veniți pe acele condiții. În acest fel a venit
Biserica în secolele trecute și n-au înțeles deloc diferența
dintre mijlocitor și avocat; și poate că acum nu este mai
necesar ca toți să înțeleagă diferența dintre mijlocitor și
avocat decât a fost cu un secol în urmă. Punctul de amintit
este că Cristos este Mântuitorul nostru și că fără El nu
putem sta înaintea Tatălui Ceresc. Să fiți în clar cu acest
punct, n-are importanță dacă în altceva sunteți în clar sau
nu. Dacă puteți înțelege filosofia problemei atunci este
bine; ați obținut mai multă binecuvântare; dar dacă nu
puteți, nu vă faceți griji pentru aceasta. Este ca și cu
cronologia. Presupun că jumătate dintre prieteni nu au
calitatea minții care să-i facă în stare să înțeleagă o
propoziție despre cronologie. Și unii ar putea simți că din
cauză că nu pot înțelege tot ce a fost scris în Volumul II
al Studiilor în Scripturi despre cronologie nu pot fi
sfinți. Nu-i adevărat deloc, dragi prieteni. Cei care pot
înțelege chestiunile cronologice, lăsați-i să aibă această
plăcere. Cei care nu pot înțelege să nu se îngrijoreze în
legătură cu aceasta.
BISERICĂ—Natura la care este înviată.
(Q114-1)
Întrebare
(1911)—1—Va fi biserica trezită la natură divină sau pe
plan spiritual corespunzător îngerilor, cum a fost Domnul
nostru, și apoi, la ospățul nunții să-și primească răsplata,
natura divină?
Răspuns—Persoana care a pus această întrebare, se pare că
știe mai mult despre aceasta decât știu eu. Cum știe el că
Domnul nostru a fost înviat pe plan spiritual fără natură
divină? Eu nu știu nimic de felul acesta. Cred că Domnul
nostru a fost înviat din moarte la natură divină — omorât în
trup și înviat în spirit, și ca ființă spirituală El a fost
de natură divină. Să nu mă înțelegeți că vreau să spun că El
a fost Tatăl. Pare ca și cum am avea mințile așa de
distorsionate și limbajul așa de mult în pericol de a fi
distorsionat în bietele noastre capete încât cu greu putem
spune aceste lucruri destul de simplu. Să mă înțelegeți că
eu cred și învăț că Domnul nostru Isus n-a fost niciodată
Tatăl ceresc și nici nu va fi vreodată. Să mă înțelegeți că
spun, după Biblie, că după cum capul femeii este bărbatul,
tot așa capul Bisericii este Cristos și capul lui Cristos
este Dumnezeu. Aceasta este ordinea scripturală. Dar această
doctrină a sfintei treimi care a intrat în mințile oamenilor
încurcă și orbește toate puterile lor de gândire. Așa că
Domnul nostru a fost înviat din moarte la gloria Tatălui —
nu să fie o parte din Tatăl, ci să aibă parte de gloria
Tatălui — gloria, onoarea și nemurirea au fost marea
răsplată — și aceasta este confirmată de declarația
apostolului cu privire la învierea bisericii (1 Cor. 15),
“Semănat în necinste și înviază în slavă; este semănat în
slăbiciune și înviază în putere; este semănat trup natural
și înviază trup duhovnicesc"; și continuă spunând: “trupul
acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire … în
nemurire"; și evident, din structura propoziției, ne spune
că momentul învierii este momentul nemuririi, natura divină.
BISERICĂ—Care-i temelia? (Q115-1)
Întrebare
(1911)—2—Sf. Pavel spune: “Fiind zidiți pe temelia
apostolilor și a prorocilor, piatra din capul unghiului
fiind Isus Cristos Însuși" (Efes. 2:20). Cuvântul “proroci"
nu se referă aici la prorocii vechi ai Bibliei și nu la
prorocii Noului Testament?
Răspuns—Aș crede că apostolul se referă aici la profeții
Vechiului Testament, aceasta este temelia pentru credința
care a fost arătată în profețiile lor. Există și alți
profeți menționați în Scripturi, ca de exemplu, apostolul
spune că atunci când Isus S-a înălțat la cer, a dat daruri
oamenilor, și el continuă și ne spune care au fost acele
daruri; El a dat pe unii apostoli, pe unii profeți, pe unii
învățători și pe unii evangheliști. El nu vorbește aici de
profeții din vechime. În acest text el vorbește despre
oratori, pentru că acest cuvânt profet, după cum este
folosit în limba greacă, înseamnă unul care expune public,
declară public, face vestire publică — adică, un profet,
sau literal, un vorbitor.
BISERICĂ—Schimbarea ei; referitor la
Timpul de Strâmtorare. (Q115-2)
Întrebare
(1911)—1—”Înainte de a simți dureri … a dat naștere unui
fiu" (Isa. 66:7). Aceasta implică faptul că Biserica este
completă, schimbată la natură divină, înainte de timpul de
strâmtorare?
Răspuns—Da, și acest lucru este ilustrat în cei doi fii ai
Rahelei, Rahela fiind un tip al Sionului, am putea spune,
primul ei născut a fost Iosif, care a ajuns la tron, și al
doilea născut a fost Beniamin, și numele Beniamin înseamnă,
“Fiul durerii mele", ea murind când l-a născut pe Beniamin.
Noi înțelegem că acesta este un tip. Dumnezeu a intenționat
ca acest fapt să fie un tip a două clase care vor fi
eliberate — două clase pe plan spiritual, turma mică fiind
clasa mireasă și apoi, urmând-o, va fi marea mulțime după
cum e numită în Scripturi, sau clasa fecioarelor nechibzuite
din alt punct de vedere. Ele vor fi toate fecioare dar o
clasă vor fi fecioare înțelepte care își întăresc chemarea
și alegerea urmând îndrumările, și celelalte vor fi
fecioarele nechibzuite care nu vor reuși să-și întărească
chemarea și alegerea și care vor trebui să treacă printr-un
mare timp de strâmtorare, și aceste două clase sunt
reprezentate în cei doi fii ai Rahelei. Primul fiu, Iosif, a
fost cel care a ajuns la tron. Iosif a devenit, printr-o
mare încercare de un anume fel, conducătorul Egiptului și a
fost cumpărătorul întregului pământ, fiind un tip al lui
Mesia și al împărăției Sale glorioase, iar Beniamin a
devenit un tip al clasei marii mulțimi, care nu ajunge la
tron.
BISERICĂ—Corpul lui Cristos. (Q116-1)
Întrebare
(1911-Z)—2—Când devine Biserica Corpul lui Cristos?
Răspuns—Biserica poate fi privită scriptural din două puncte
de vedere:
(1) Biserica în glorie va fi constituită exclusiv din
Răscumpărătorul și clasa Mireasă, comoștenitorii Săi, sau
sub o altă ilustrație, “Isus, Capul, și Biserica, Corpul
Său"—”membrii fiecare în parte ai Corpului lui Cristos".
Numai aceștia vor avea parte de “întâia înviere"; numai
aceștia vor domni cu Cristos o mie de ani.
(2) În timpul prezent despre Biserică se vorbește ca de
Mireasa lui Cristos, într-o stare de formare sau de
dezvoltare, logodnica Sa. Fiecare persoană care face o
deplină consacrare Domnului încrezându-se în meritul lui
Isus, când este conceput de Spiritul sfânt este socotit un
membru al Corpului lui Cristos. Ca membru el trebuie să
crească în har, cunoștință și iubire, dezbrăcându-se de
lucrurile de dinainte ale cărnii și îmbrăcându-se cu roadele
și darurile Spiritului sfânt. Aceștia se dezvoltă în trei
clase diferite:
(a) O “turmă mică", o Preoțime Regală, care vor deveni
exclusiv Corpul lui Cristos prin participarea la “întâia
înviere".
(b) O clasă a “marii mulțimi", loiali lui Dumnezeu și în
sfârșit credincioși, dar nu suficient de zeloși să fie
considerați preoți jertfitori, de aceea nevrednici să fie
socotiți în Corpul celor “mai mult decât învingători".
Aceștia vor ieși ultimamente învingători și vor atinge
planul ființei spirituale la care au fost concepuți când
s-au consacrat. Aceștia vor fi “fecioarele însoțitoare" ale
Miresei, servind în Templu.
(c) O a treia clasă, descrisă de Sf. Pavel, care leapădă
credința și socotesc sângele Legământului cu care au fost
sfințiți un lucru ordinar și disprețuiesc marea favoare și
privilegiu de sfințire prin îndreptățire. Aceștia sunt
descriși și de Sf. Petru ca “scroafa care s-a întors să se
tăvălească din nou în mocirlă"—întorcându-se de la
speranțele și promisiunile spirituale la cele pământești.
Aceștia odată socotiți membri ai Corpului lui Cristos, vor
muri în Moartea a Doua ca niște animale.
BISERICĂ—Având încă aceeași vedere
scripturală, referitor la schimbarea ei.
(Q116-2)
Întrebare
(1911-Z)—1—Trebuie să înțelegem din remarcile tale din
Turnul de Veghere din 1 aprilie 1911, pag. 102, col. 2,
paragrafele 2 și 3, că opinia ta privitor la “schimbarea"
Bisericii s-a schimbat?
Răspuns—Nu; noi nu avem gânduri diferite față de cele
prezentate până aici. Noi încă credem că de la 1878 suntem
în timpul indicat prin afirmația ““Ferice de acum încolo de
morții care mor în Domnul!” “Da”, zice Duhul, “ei se vor
odihni de muncile lor, căci faptele lor îi urmează”" — Apoc.
14:13.
Toți trebuie să murim, dar nu toți “vom adormi". În cazul
acelora care rămân în viață la timpul prezenței a doua a
Domnului nostru nu va mai fi nevoie ca ei să doarmă —
momentul morții va fi momentul schimbării în înviere — Psa.
82:7; 1 Cor. 15:51, 52.
BISERICĂ—Când va fi prezentată
Tatălui? (Q117-1)
Întrebare
(1912)—2—În 15 martie 1902, în Turnul special despre
Parousia ai declarat că nu trebuie să înțelegem că Domnul va
lua Biserica la cer și va veni din nou să-și facă “Epifania"
sau “Apocalupsis", pentru că aceasta ar fi a Treia Venire,
la care nu se face nici o aluzie în Scriptură. Ai putea te
rog să armonizezi aceasta cu declarația din Raportul de la
Convenția din 1911 că Biserica la începutul Mileniului va fi
prezentată Tatălui.
Răspuns—Când Biserica va fi completă și va fi trecut dincolo
de Văl, nu știu câte zile sau chiar luni vor trece, dar va
fi puțin timp, și apoi Biserica va fi prezentată Tatălui, și
atunci se spune despre Marea Mulțime că Îl vor urma ca să
fie prezentată înaintea Împăratului. Nu va fi o venire și o
plecare spre și din cer. Domnul este la dreapta Tatălui Său
în ceruri și eu înțeleg că Domnul Isus Cristos va fi
întotdeauna în acea poziție. El nu-Și lasă locul liber nici
un moment. Biserica, în calitate de Mireasă a Sa, va avea
același privilegiu ca și El. Aceasta nu este o plecare și o
venire din nou. Noi vom fi acolo și vom sta veșnic cu
Domnul, având toate libertățile oștirilor îngerești și chiar
mai mari puteri și libertăți.
BISERICĂ—A domni acum nu este
scriptural. (Q117-2)
Întrebare
(1912-Z)—3—Este scriptural să spunem că membrii
glorificați ai Bisericii au domnit cândva până în prezent?
Răspuns—Nu! Ei n-au domnit nicicând. Cel puțin, dacă
au domnit, noi nu am aflat acest lucru, domnia lor fiind
tare slabă. Toată domnia văzută în lume până acum a fost mai
curând slabă. Am spune totuși că regii pământului fac tot ce
pot, fac cât știu de înțelept în aceste condiții și
circumstanțe. Noi nu-i învinuim pe ei în mod special.
Luați pe țarul Rusiei, de exemplu: bietul om nu știe cum să
facă mai bine decât face. Probabil același lucru este
adevărat și despre împăratul Austriei, președintele Franței,
regele George al Marii Britanii, împăratul William al
Germaniei etc. Toți aceștia ar vrea să vadă popoarele lor
fericite; dar sunt oameni imperfecți cu supuși imperfecți și
sunt înconjurați de asemenea condiții care sunt aproape
imposibil de depășit. De aceea nu trebuie să-i învinuim că
domnia lor nu este perfectă. Dacă ar fi avut supuși
perfecți, fără îndoială starea lumii ar fi cu mult mai bună.
Domnia lui Cristos n-a început în nici un sens în trecut.
Prietenii noștri catolici pretind că Cristos Și-a început
domnia cu câtva timp în urmă; și de mai bine de o mie de ani
papa a fost reprezentantul lui Cristos ca Rege al
Pământului; că nu trebuie să domnească Cristos Însuși, ci
locțiitorul Lui, un titlu pe care îl dau papei, însemnând
cel care domnește în locul lui Cristos.
ÎmpĂrĂȚia lui cristos este ÎncĂ În viitor
Noi credem că prietenii noștri catolici lucrează sub o
neînțelegere. Ei nu au ideea corectă. Vă amintiți că
apostolul spune despre unii: ați domnit ca regi pe pământ;
sunteți foarte prosperi; nu ați avut deloc probleme sau
persecuții. Apoi, după ce face glume pe seama lor, el spune:
Și măcar de ați împărăți, ca să putem împărăți și noi
împreună cu voi — 1 Cor. 4:8.
Noi susținem că aceasta este încă adevărat. Când începe
domnia lui Cristos, veți vedea că este o domnie atât de
completă încât toți membrii Corpului Său vor avea o parte în
ea. Deci noi presupunem că atunci când Împărăția Domnului
nostru va începe, condițiile lumii întregi vor fi foarte
schimbate. Dacă domnia lui Cristos ar începe azi, sfinții ar
fi cu El; pentru că El va fi marele Judecător și sfinții,
judecători subordonați; El va fi marele Rege, sfinții, regi
subordonați; El va fi marele Preot, sfinții, preoți
subordonați — “O Preoție Împărătească", “Regi și Preoți ai
lui Dumnezeu", care “vor domni cu Cristos o mie de ani".
Cu domnia Sa va începe domnia dreptății, pentru că
Scripturile sugerează că păcatul va fi oprit prompt. Nu se
va face nici un rău și nici o pagubă în toată Împărăția
sfântă a lui Dumnezeu. (Isa. 11:9) Nimănui nu-i va fi permis
să facă pagubă. Marele Judecător va ști cum să aplice astfel
de pedepse și atât de prompt încât să împiedice domnia
răului; și atunci locuitorii lumii vor învăța dreptatea; de
exemplu, dacă cineva ar dori să vorbească rău de vecinul
său, ar veni peste el o pedeapsă cum ar fi paralizia limbii,
doar pentru intenție, înainte să vorbească răul,
nu credeți că ar învăța lecția că nu trebuie nici să
gândească rău? El n-ar vorbi răul, pentru că
limba lui ar fi paralizată chiar înainte să scoată un
cuvânt. Biblia spune că acela va învăța lecția. “Când se
împlinesc judecățile Tale pe pământ, locuitorii lumii învață
dreptatea" (Isa. 26:9). Nu le va trebui mult timp să învețe.
Nu va fi nevoie să vină multe nenorociri peste ei înainte să
învețe că ar fi mai bine să nu facă rău.
Aceasta, bineînțeles, nu va afecta inima; dar îi va
face în stare să învețe să facă bine, să vadă efectul
dreptății în lume. Astfel ei vor avea ocazia fie să iubească
fie să urască acea stare. Dacă vor învăța să iubească acea
stare vor ajunge în atitudinea corectă a inimii, plăcută și
acceptabilă lui Dumnezeu; și astfel la sfârșitul domniei
milenare a lui Cristos vor fi gata să aibă deplina
binecuvântare de viață veșnică; dar, chiar nefiind permis a
se face răul, dacă în inimă vor iubi totuși
nelegiuirea, cu toată cunoștința înaintea lor și experiența
trecută, dacă nu vor învăța să iubească dreptatea și să
urască nelegiuirea, vor fi dintre aceia vrednici să fie
tăiați de la viață în Moartea a Doua, din care nu va mai
exista restabilire.
BISERICĂ—Punerea membrilor în corp.
(Q119-1)
Întrebare
(1913-Z)—1—Ce înseamnă “Dumnezeu a pus mădularele în
trup, pe fiecare așa cum I-a plăcut"? — 1 Corinteni 12:18.
Răspuns—În timpul prezent există o Biserică a lui Cristos pe
probă. Noi uneori spunem că suntem membri ai Bisericii
Militante; dar a fi un membru al Bisericii Militante nu
dovedește că vom fi în Biserica Triumfătoare. Numai cei care
sunt “credincioși până la moarte" vor fi în Biserica
Triumfătoare. Sf. Pavel, pe care Dumnezeu l-a pus într-o
poziție foarte înaltă în Biserică, s-a temut că ar putea fi
dezaprobat. El a spus: “Mă port aspru cu trupul meu și-l țin
în stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, să
fiu eu însumi dezaprobat" (1 Cor. 9:27). În timp ce suntem
în trup ne sunt date diferite privilegii și ocazii, și
acceptarea noastră la sfârșit și participarea noastră în
gloria de dincolo va depinde de credincioșia noastră aici.
Apostolul spune că diferitele membre “bine închegate, cresc
ca să fie un Templu sfânt în Domnul" (Efes. 2:21 —
Cornilescu). Noi nu putem lua această ilustrație prea
literal căci am intra în confuzie. Pietrele din Templu
diferă într-o anumită măsură una de alta. În ceea ce se
numește “o construcție obișnuită" există locuri pentru
pietre mici și locuri pentru pietre mai mari. Aceasta ne
poate reprezenta în unele privințe pe noi, ca fiind pietre
mai mari sau mai mici în Templu — reprezentând privilegiile
sau onoarea pe care am putea-o avea dincolo de văl.
Sf. Pavel de asemenea spune că el încerca să facă mult mai
mult, că el încerca să aibă o parte mai mare în încercări și
în negarea de sine pentru ca să poată avea o parte mai mare
în lucrarea de dincolo. Aceasta n-a însemnat că el a dorit
preamărire sau că a fost mândru sau egoist.
Nici noi nu vom fi așa dacă vom atinge ceea ce
Dumnezeu vrea să atingem — glorioasa asemănarea de caracter
cu Învățătorul nostru.
BISERICĂ—Baza potrivită de onoare în
biserică. (Q119-2)
Întrebare
(1915-Z)—2—În Matei 20:27 citim: “Și oricare va voi să
fie cel dintâi între voi, să fie robul vostru”. Este o
dorință potrivită să fii cel dintâi printre poporul
Domnului, și să înțelegem că pozițiile în Împărăția
Cerurilor vor fi stabilite în întregime în funcție de cât
serviciu facem aici?
Răspuns—Domnul le-a arătat ucenicilor Săi o anumită
slăbiciune a lor — o dorință de a fi cel mai mare — o
dorință care este generală în familia umană — un spirit
ambițios. Contextul spune că între neamuri sunt unii care
domnesc și au pe alții care să-i servească, dar că nu acesta
trebuia să fie cazul între ucenicii lui Isus. Ei trebuiau să
fie însuflețiți de un spirit diferit. La urmașii lui Cristos
nu trebuie să fie un spirit de dominare, de a conduce pe
alții, ci un spirit de iubire care caută să servească pe
alții, să facă ceva pentru alții, un spirit care voiește să
sa-crifice interesele personale în serviciul altora.
Pe această bază luăm în considerare mai departe cuvintele
acestui text. Vor exista unii în poporul Domnului care vor
fi cei dintâi. Este necesar să fie așa în fiecare companie,
adunare sau asociație unde oamenii nu sunt toți egali în
talente — unde unii s-au născut cu mai multe talente și
alții cu mai puține. Cineva trebuie să fie cel dintâi. O
egalitate absolută nu este posibilă.
Este recomandabil, de asemenea, să fie unii între sfinții
lui Dumnezeu care să călăuzească Biserica. Atunci care
trebuie să fie standardul referitor la cine să fie cel mare?
Să fie unul care să înfrunte pe alții? Nu; nu acesta este
standardul. Să fie unul care să aibă o influență
stăpânitoare și cuvinte plăcute, care să domine numai
pentru că are vreun talent, sau datorită educației
superioare sau bogăției — ceva de felul acesta? Nu; nu poate
fi acesta standardul. Care să fie atunci standardul pentru
aceia care să fie recunoscuți ca cei dintâi în Biserică?
SĂ NU AIBĂ AMBIȚIE DUPĂ GLORIE PERSONALĂ
Răspunsul nostru este: trebuie să căutăm pe aceia care au
cel mai mult din spiritul de serviciu. Cel care face cel mai
mult serviciu și aduce cea mai mare binecuvântare spirituală
adunării — cel care încearcă într-adevăr să servească
cel mai mult — considerați-l cel dintâi între voi. În
timp ce cuvintele Domnului nostru au fost adresate tuturor
apostolilor, și nu numai unei persoane, ele sunt de asemenea
aplicabile și individual. Gândul care să-și găsească loc în
inima fiecăruia trebuie să fie că, dacă vreunul din noi avem
ambiție pentru serviciu în vreo calitate deosebită, nu
trebuie să facem ca și oamenii lumești. Trebuie să facem
invers și să lăsăm orice onoare a oamenilor complet în afara
problemei. Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să Se îngrijească
de acest lucru după cum I se va părea Lui mai bine și să fim
mulțumiți să fim doar un serv al fraților. Să vadă Domnul
cât de mult vrei să servești în oricare fel.
Persoana fără nici o ambiție nu ajunge niciodată la nimic.
Trebuie să avem ambiție, fie că semănăm, fie că arăm, sau
orice am face — avem nevoie de ambiție care să ne îndemne să
facem ceea ce facem într-un mod satisfăcător. Și astfel,
dacă avem ocazia de a servi Adevărul, trebuie să căutăm a-l
servi în cel mai bun mod posibil. Altfel nu vom fi servi
buni pentru Domnul.
Dar trebuie să lăsăm deoparte orice dorință de a fi cel
dintâi în ceea ce privește ambiția după glorie personală.
Trebuie să căutăm să servim pe Domnul cât putem mai
bine. Dacă voi puteți să-L serviți pe Domnul în unele
privințe mai bine decât mine și eu pot învăța ceva de la
voi, foarte bine. Și dacă după aceea voi puteți învăța ceva
de la mine, așa să fie. Este adevărat, trebuie să fim
modelați după ceea ce este în mod special vrednic de laudă
și să facem tot ce putem pentru promovarea Cauzei Domnului.
Și acest serviciu trebuie determinat de iubire. Orice
serviciu care nu este determinat de iubire nu este
acceptabil în ochii Domnului.
UMILINȚA, O PRIMĂ CERINȚĂ
Apostolul Pavel spune că acei care doresc funcția de episcop
doresc un lucru bun. Este un serviciu nobil. Funcția în
zilele apostolilor nu era poziția oficială înaltă cum se
înțelege azi în sistemele bisericii nominale. Un episcop era
atunci un serv umil al Bisericii, fără titlu, îngrijindu-se
de interesele oilor. Fiecare servitor al Bisericii trebuie
să caute să fie eficient, să-i placă a fi, pe cât este în
stare, un îngrijitor peste turma lui Dumnezeu. Printre
acești frați Bătrâni, pastori ai adunării, vor fi unii cu
diferite abilități naturale. Fiecare trebuie să caute
să-și folosească talentele sale, ocaziile sale, în
serviciul Domnului, al fraților și al Adevărului.
E păcat ca vreunul din poporul Domnului de astăzi să uite
standardul pe care ni-l pune aici Învățătorul. Aceștia par
să creadă că funcția de Bătrân le revine lor de drept, în
loc să înțeleagă că numirea în această funcție este prin
votul Eclesiei, turma poporului Domnului, și trebuie să
fie glasul Bisericii. Credem că atitudinea fiecăruia
trebuie să fie să vrea să accepte vocea Eclesiei, a
Bisericii, fără rezerve. Dacă el devine un membru al
adunării, unindu-și soarta cu ceilalți, devine astfel supus
regulilor care reprezintă controlul majorității, fie
că această majoritate va fi de unul sau mai mare.
Făcând aceasta, el trebuie să caute a continua în această
atitudine, fie că este ales el de Bătrân, fie, că este ales
altul.
Foarte frecvent o adunare face greșeala de a alege de Bătrân
un frate care nu are calitățile potrivite. Aceasta înseamnă
uneori nemulțumire din partea unora din adunare și conduce
la separarea unora pentru a forma altă adunare. Credem că nu
aceasta este calea înțeleaptă. Credem că dacă adunarea a
făcut o greșeală, Domnul este în stare s-o conducă spre
bine; și că prin urmare cei care se retrag pierd unele
experiențe care ar fi valoroase pentru ei.
Totuși, noi nu suntem totdeauna siguri că adunarea a făcut o
greșeală. Cum putem ști că Domnul are o lecție în acest
lucru? Dacă am cerut binecuvântarea Domnului asupra celor
care ar fi aleși, trebuie să rămânem cu acea alegere. Dacă
cel neales are abilitate pentru a prezenta potrivit Adevărul
și știe anumite locuri unde poate fi folosit și folositor,
noi credem că fratele trebuie să profite de orice ocazii i
s-ar ivi. Totuși, nu e nevoie să părăsească adunarea. Ar
putea îndeplini orice serviciu i-ar veni la mână. Probabil
și-ar putea folosi timpul și talentul în activitatea extinsă
a adunării —
nesimțindu-se împiedicat în această direcție din cauză că
n-a fost ales ca Bătrân. Ar putea merge să găsească ocazii
de a servi. Așa că schimbarea Bătrânilor poate însemna
pentru fratele neales sau nereales, că Domnul i-a indicat un
alt teren de a fi folosit. Providența Domnului ar putea să-l
conducă în afară pentru o mai largă influență și folosință a
lui.
Noi nu trebuie să fim influențați de ceea ce vor spune sau
vor gândi despre noi oamenii din lume. Aceasta este fără
însemnătate; și este fără importanță ce va gândi Biserica.
Noi trebuie să căutăm să-i plăcem Domnului. Nu trebuie să ne
estimăm prea înalt, ci mai curând în estimarea noastră să
dăm altora preferința. Pozițiile în Împărăția Cerurilor,
înțelegem noi, vor fi acordate după gradul de dezvoltare a
roadelor Spiritului sfânt; și aceasta înseamnă o iubire care
ne va conduce la zel în serviciul Domnului.
BISERICĂ—Când este ungerea? (Q121-1)
Întrebare
(1915)—1—Noi, Biserica, primim partea deplină în ungere
instantaneu sau treptat?
Răspuns—Expresia, “ungere cu Spirit" este ușor diferită de
expresia “concepere de Spirit". Ideea legată de cuvântul
“concepere" este aceea a unei lucrări instantanee, în timp
ce ideea legată de cuvântul “ungere" este mai mult o lucrare
treptată. Noi ne aflăm sub procesul ungerii de când intrăm
în familia Domnului, de când suntem recunoscuți ca membri ai
familiei lui Cristos și primim un loc în compania glorioasă
a Preoților Împărătești. Știm că unii nu reușesc să obțină o
ungere deplină. Unii dintre aceia care au fost primiți
potrivit și concepuți de Spiritul sfânt nu vor reuși să fie
unși pe deplin, și de aceea nu vor reuși să fie din Clasa
Preoțimii Împărătești. În schimb ei vor fi din Clasa Marii
Mulțimi. De aceea noi credem că expresia “ungerea cu
Spirit", trebuie să includă acea dezvoltare ce înmoaie și
maturizează, care vine cu cât creștem în har și cunoștință
și nu numai atunci când am fost unși (concepuți) să venim în
familia lui Dumnezeu.
BISERICĂ—Schimbarea membrelor picioare
unul câte unul. (Q122-1)
Întrebare
(1915)—2—Există vreo scriptură care arată că membrii
picioare ai lui Cristos vor fi schimbați toți deodată?
Răspuns—Noi credem contrariul — că în loc ca toți membrii
picioare să fie schimbați deodată, aceasta se va desfășura
treptat. Unul poate fi schimbat în această noapte, altul
mâine etc.; și totuși schimbarea lor se poate spune că este
a tuturor deodată în sensul că totul este în timpul
Secerișului, toți la sfârșitul Veacului. Schimbarea unora va
fi la sfârșitul perioadei de Seceriș. Din punct de vedere
individual, va fi o persoană după alta. Apostolul spune, “Nu
toți vom adormi, dar toți vom fi schimbați" (1 Cor. 15:51);
deoarece “carne și sânge nu poate moșteni Împărăția lui
Dumnezeu". Schimbarea noastră va fi “într-un moment, într-o
clipeală de ochi". Nu va fi o schimbare treptată pentru
persoană, ci una instantanee. În loc să dormim cum au făcut
sfinții din trecut, când ne va veni timpul să murim
schimbarea noastră va fi instantanee. Psalmistul profețind
spune: “Eu am zis: “Sunteți dumnezei, toți sunteți fii ai
Celui-Prea-Înalt. Dar veți muri ca un om”" (Psa. 82:6-7); și
această scriptură, noi înțelegem că se referă la procesul
morții care vine peste toată Biserica, la fel ca și peste
lume în general. Noi suntem Creaturi Noi și de aceea este
expresia că vom “muri ca niște oameni". După cum mor
oamenii, așa vom muri și noi. Oamenii în general nu mor în
cete; așa și noi, credem că ar fi ciudat dacă mulți dintre
noi ar muri odată. Lumea nu va discerne nici o diferență
între moartea noastră și moartea altor oameni.
BISERICĂ—Jertfa pentru păcat făcută de
Marele Preot. (Q122-2)
Întrebare
(1915)—1—Pentru ce păcate suferă Biserica?
Răspuns—Membrii Bisericii suferă pentru orice păcate ale
cărnii de care nu se pocăiesc în mod cuvenit și nu le
îndreaptă în mod cuvenit. Apostolul spune că dacă ne-am
judeca pe noi înșine, dacă ne-am pedepsi, ne-am corecta,
n-am fi judecați de Domnul. Dacă am fi deplin atenți la
aceste lucruri n-ar trebui să fim pedepsiți de Domnul. El
găsește necesar să lucreze cu noi ca să nu fim condamnați
împreună cu lumea.
Întreaga lume este într-o stare condamnată. Dumnezeu alege
pe unii care vor fi îndreptățiți la viață veșnică pe plan
spiritual. Dacă suntem credincioși nu va fi necesar ca
Domnul să ne pedepsească ci mai curând să ne încurajeze și
să ne ajute. Aceasta nu va însemna că nu vom avea încercări
și dificultăți, ci înseamnă că dacă noi înșine ne pedepsim
nu vom fi pedepsiți de Domnul pentru păcatele noastre,
pentru slăbiciunile cărnii noastre pe care le-am fi putut
evita și pentru care suntem responsabili într-o anumită
măsură.
Nu trebuie să presupunem că o Nouă Creatură ar păcătui cu
voia. Dacă ar păcătui astfel, n-ar mai fi Nouă Creatură.
S-ar întoarce, ca și scroafa care a fost spălată, să se
tăvălească în mocirlă. Păcatele pentru care Noua Creatură ar
suferi, ar fi acele păcate ale cărnii pe care le-ar fi putut
evita și pe care nu le-a îndreptat. Aceste suferințe i-ar da
o apreciere mai bună a datoriilor sale; ele l-ar disciplina
pentru binele lui.
Dar poate nu acesta este gândul celui care întreabă. El
poate vrea să spună: “Ce are Biserica de-a face cu Jertfa
pentru păcat?" Biserica nu are nimic de-a face cu Jertfa
pentru păcat, ca Biserică. Domnul Isus este Cel
responsabil pentru toată problema. În tip nu preoții
subordonați au făcut jertfa, ci marele preot. Așa că Domnul
Isus a fost Cel care S-a jertfit pe Sine. El ne jertfește pe
noi ca membri ai Săi, dar nu face aceasta contrar voinței
noastre. Noi dorim să ne jertfească ca părți din El ca
astfel să putem avea o parte în “suferințele lui Cristos și
în gloria care va urma". Doar meritul Său este cel care dă
virtute sacrificiului nostru.
De aceea, întreaga responsabilitate este în mâinile Marelui
Preot, Domnul nostru. Noi avem parte cu El în Jertfa pentru
păcatul lumii, ca membri ai Săi. Noi participăm în
suferințele care sunt socotite ca suferințe ale Sale.
Voi și cu mine nu putem fi ispășire pentru păcate prin
suferințele noastre — nici pentru propriile noastre păcate,
nici pentru ale altora. Acestea toate sunt în mâinele
Domnului.
BISERICĂ—Cristos, totul în toate
pentru noi. (Q123-1)
Întrebare
(1915)—2—”Și voi, prin El, sunteți în Cristos Isus, care
ne-a fost făcut înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate,
sfințire și răscumpărare" (1 Corinteni 1:30). Cum este
Cristos făcut pentru noi Înțelepciune, Dreptate, Sfințire și
Răscumpărare?
Răspuns—Dumnezeu L-a făcut pe Isus să fie toate aceste
lucruri pentru Biserică. Adică, Biserica trebuie să ajungă
la toate aceste diferite lucruri prin Isus. Voi de la voi
înșivă nu puteți ajunge la nici un lucru din acestea. Eu de
la mine însumi nu pot ajunge la ele. Într-adevăr, nimeni nu
poate. De aceea alegerea lui Dumnezeu este ca toate aceste
calități și binecuvântări să vină la noi prin Domnul Isus.
Mai întâi de toate, Isus este făcut pentru noi Înțelepciune.
El ne dă cunoștința necesară să venim la Dumnezeu. Acesta
este primul pas. “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine"
(Ioan 14:6). Încă n-ai devenit un copil al lui Dumnezeu, dar
ai nevoie de o anumită măsură de înțelepciune pentru a putea
veni la Tatăl. Așa că Isus devine pentru noi Înțelepciune;
și El continuă să fie Înțelepciunea noastră pe toată calea.
Apoi Cristos “este făcut pentru noi Dreptate" —
îndreptățire. Când a fost făcut mai întâi Înțelepciune noi
n-am fost pe deplin îndreptățiți. Dar am fost îndreptățiți
când am acceptat termenii arătați de acea Înțelepciune și
ne-am consacrat în acord cu acești termeni. Atunci Cristos a
devenit îndreptățirea noastră. Cum? Atribuindu-ne meritul
sacrificiului Său. Acesta ne-a îndreptățit legal. De cât
merit avem nevoie? Fiecare are nevoie de cât îi lipsește
până la perfecțiune. Tuturor ne lipsește câte ceva până la
perfecțiune. Unora le lipsește mai mult și altora mai puțin.
Nu există nici unul drept — perfect.
Am putea pune standardul perfect la 100. Putem spune că unii
ar atinge 50 la sută (jumătate de bărbat sau femeie în
calitatea morală). Poate că unii ar avea doar 25 la sută (un
sfert de bărbat sau femeie). Ce vrei să spui prin un sfert
de bărbat sau femeie? Vreau să spun că sunt depravați,
decăzuți, în măsură de trei sferturi. O astfel de persoană
ar avea doar un sfert din ce s-ar cere pentru a fi un om
perfect. Cred că o persoană medie nu atinge mai mult decât
nivelul de 25 la sută, sau este un sfert dintr-un om
adevărat. Cred că aceasta este proporția. Nu trebuie să
judec în nici un caz individual. Judecați-vă singuri după
propria voastră estimare a acestui lucru.
Atunci, persoanei care este un sfert dintr-un om perfect îi
lipsesc trei sferturi, și ca Isus să-l îndreptățească ar
însemna să-i atribuie trei sferturi; pentru că înțelesul
cuvântului îndreptățire este a face drept, a face
perfect. Dacă de exemplu, ai nevoie de un dolar și ai
doar 25 de cenți, cineva ar trebui să completeze 75 de
cenți. Este la fel și cu greutatea. Dacă ai doar 250g și
trebuie să ai un kilogram, cineva ar trebui să completeze
celelalte 750g. Așa și cu îndreptățirea, 100 fiind
standardul. Dacă ai doar 25 la sută din sănătatea fizică și
a caracterului, ai nevoie tocmai de 75 la sută să ți se
atribuie. Dacă ai 50 la sută, Domnul va completa celelalte
50 la sută. Pentru persoana care are doar 10 la sută din
caracter, Domnul propune să completeze celelalte 90 la sută.
Deci cu cât ești mai bun natural, cu atât mai puțin va face
Domnul pentru tine. Oricât de ciudată ar părea această
propoziție, totuși acesta este cazul. Cu atât mai puțin va
fi nevoie să facă pentru tine. Aceasta este
chestiunea cu îndreptățirea, a te face drept. Nimeni nu e
nevoie să fie mai mult decât drept, doar drept.
Apoi Isus devine Sfințirea noastră în sensul că El este
Învățătorul nostru. Noi intrăm în Școala lui Cristos ca
elevi și avem nevoie de sfințire. El ne sfințește nu numai
în sensul că ne aduce în relație de legământ cu Tatăl nostru
ceresc fiind puși deoparte în calitate de copii ai lui
Dumnezeu prin darea Spiritului sfânt, ci El continuă să fie
Sfințitorul nostru, Instructorul nostru, chiar până la
sfârșit, instruindu-ne în Adevăr, făcându-ne tot mai mult
puși deoparte, după cum S-a rugat pentru Biserică —
“Sfințește-i prin Adevărul Tău, Cuvântul Tău este Adevărul"
(Ioan 17:17). Domnul nostru Isus este Cel care aplică
Adevărul la Biserică, care este Corpul Său. Și această
aplicare a Adevărului — învățându-ne și conducându-ne pe
calea dreaptă — este calea Lui de sfințire.
Se poate spune că Tatăl este Cel care sfințește. Așa este;
și la fel se poate spune că Tatăl este Cel care
îndreptățește, face drept înaintea legii; dar El face toate
acestea prin Fiul. Este de asemenea adevărat că Tatăl dă
înțelepciunea, dar prin Fiul. Dumnezeu a onorat pe Fiul prin
numirea lui ca moștenitor al tuturor lucrurilor.
Așa este și cu Eliberarea. Aceasta ne va fi adusă prin marea
“schimbare" a învierii și Isus va fi Eliberatorul nostru. El
este Cel care cheamă pe toți sfinții din somnul morții, după
cum declară, vă amintiți: “Toți cei din morminte vor auzi
glasul Lui, și vor ieși din ele" (Ioan 5:28, 29). Și noi
care suntem în viață și rămânem la venirea Sa, vom fi
schimbați de El. El va fi Eliberatorul întregii Sale
Biserici. Deși Biblia spune că Tatăl este Marele Eliberator,
și Tatăl a fost Cel care L-a înviat pe Domnul nostru Isus și
care “ne va învia și pe noi" din mormânt, totuși aceasta va
fi prin Isus. Toate lucrurile sunt de la Tatăl și
prin Fiul.
BISERICĂ—Unii lucrând independent.
(Q125-1)
Întrebare
(1916)—1—Este bine ca un grup de studenți ai Bibliei să
lucreze independent de eclesia din acea localitate, ei fiind
membri ai acelei eclesii?
Răspuns—Există, bineînțeles, o anumită măsură de libertate
creștinească pe care noi credem că Domnului i-ar place ca
oamenii s-o exercite întotdeauna. De exemplu, să presupunem
că un frate merge acasă la alt frate și doi sau trei vecini
au venit la el să-și petreacă seara. Apoi să presupunem că
unul ar spune: “Să facem o partidă de șah" iar altul ar
spune: “Nu, să facem un studiu Biblic". Noi nu credem că ar
fi voia Domnului să se spună: “Nu, nu putem face un studiu
Biblic, pentru că nu este autorizat de adunarea noastră, așa
că vom juca șah". Putem gândi în mod potrivit că din moment
ce nu s-a aranjat nici o adunare de către eclesie, nu poate
exista nici o obiecție de a avea un studiu Biblic sau de a
discuta din Biblie. Gazda poate spune: “Vom invita mai mulți
vecini pentru o altă întrunire săptămâna viitoare. Am
încercat să le spun despre aceste lucruri și voi fi bucuros
să le audă de la tine". Nu pot vedea să fie ceva rău
procedând astfel. Dacă participanții ar dori o întrunire
regulată, trebuie informată adunarea locală a A. I. S. B.
care va asigura conducători.
Dar acum să presupunem că unii dintr-o adunare spun: “Noi
vom începe altă întrunire regulată"; acesta ar fi un caz
total diferit. Ei au dreptul să formeze o nouă eclesie, dar
făcând așa s-ar rupe de eclesia inițială. Atunci ei nu pot
în mod cuvenit să meargă înapoi la cealaltă adunare și să
spună: “Vom vota aici". Trebuie să fie consistență în ceea
ce facem. Toți cei care devin membri ai unei eclesii își
predau, mai mult sau mai puțin, libertățile personale,
ca să poată avea avantajele cooperării. Dar aceasta nu ar
însemna o astfel de îngrădire încât să nu putem avea un
studiu Biblic ci să trebuiască să ne petrecem seara jucând
jocuri.
BISERICĂ—Partea ei în legarea regilor.
(Q125-2)
Întrebare
(1916)—1—Ce parte va avea Biserica în legarea regilor?
Răspuns—Se pare, dragi prieteni, că Biserica nu are acum
nici o parte în legarea regilor. Cel puțin încă nu vedem cum
voi și cu mine avem vreo parte în acea lucrare; noi nu vedem
că regii sunt legați. Ce parte poate avea Biserica mai
târziu în această lucrare nu știm. Biblia arată că ei vor
avea o parte importantă, dar cum își vor exercita acest
privilegiu când va veni timpul, rămâne de văzut. Dumnezeu
n-a arătat întocmai cum va fi îndeplinit planul Său. Noi
trebuie să fim în poziția de a ne face partea când vine
timpul, dar trebuie să fim mulțumiți să lăsăm problema în
mâinile Domnului. În armatele lumii oamenii de pe front nu
știu când va fi un atac decât când se dă ordinul de a
înainta. La timpul potrivit voi și cu mine ne vom primi
ordinele. Între timp trebuie să păstrăm armura pe noi; să o
ținem curată și strălucitoare; nu trebuie să fim somnoroși
sau să obosim în facere de bine ci să creștem tari în Domnul
și în puterea tăriei Lui.
BISERICĂ—Cei glorificați vor avea
putere de a da viață? (Q125-3)
Întrebare
(1916-Z)—2—Isus singur va fi Dătătorul de viață în
Mileniu, sau va fi și Biserica asociată cu El ca membri ai
Dătătorului de viață și să aibă putere să trezească morții?
Răspuns—Subiectul acordării vieții poate fi privit din
puncte de vedere diferite. Într-un anumit sens, și mama și
tata sunt dătătorii de viață unui copil — în sensul că
acesta n-ar fi putut ajunge la existență individuală fără
mama. Și totuși, strict vorbind, numai tata este dătătorul
de viață deoarece agentul vieții vine de la el.
Astfel Biblia folosește ilustrația naturală a unui tată sau
dătător de viață pământesc pentru a ilustra un mare adevăr
spiritual. Lumea este moartă în Adam — sub sentința morții.
Isus a depus prețul de Răscumpărare care va anula acea
sentință. În virtutea acestui fapt, imediat ce meritul
jertfei Sale va fi aplicat pentru lume, El va avea dreptul
să devină Dătătorul de viață al lui Adam și al rasei sale.
Drepturile de viață umană pe care le va da vor fi acelea pe
care El Însuși le-a depus în moarte.
Dar, deoarece prin voia lui Dumnezeu Isus Și-a asociat cu
Sine Biserica, atât în suferințele din prezent, cât și în
gloria care va urma, ea va avea de-a face cu acordarea
vieții pentru lume. Lucrarea ei este ilustrată în mama Eva
și în femei în general. Lucrarea Bisericii va fi să hrănescă
lumea — să hrănescă scânteia de viață pe care o vor primi de
la Răscumpărătorul. Sub această hrănire și grijă, toți aceia
din lume care vor coopera, se vor ridica din starea de păcat
și moarte la perfecțiune.
Astfel Mireasa lui Cristos va avea de-a face cu acordarea
vieții, dar numai ca asociați ai marelui Dătător de viață.
Răscumpărătorul, Isus, este singurul care poate da propriile
Sale drepturi de viață. Iar Isus a spus El Însuși: “cei
morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu … și vor
ieși din ele" (Ioan 5:25, 29). Orice lucrare pe care
Biserica glorificată o va putea face în legătură cu
restabilirea lumii va fi ca ajutoare ale Lui.
BISERICĂ—Ce cumpără Biserica. (Q126-1)
Întrebare
(1916)—1—Biserica, cei aleși, cumpără lumea în timpul
acestui Veac Evanghelic? Paragraful 3, pagina 99 din Umbrele
Cortului Întâlnirii ar părea să indice aceasta.
Răspuns—N-a fost intenția nici unui paragraf din Umbrele
Cortului Întâlnirii să indice ceva de felul acesta. Aș vrea
să repet aceasta de zece mii de ori: Numai o singură
persoană a putut cumpăra lumea pentru că a fost numai un
singur om care a păcătuit, și astfel numai un singur om a
fost de răscumpărat. Răscumpărarea este un preț
corespunzător. El S-a dat pe Sine ca o răscumpărare, nu cu
Biserica, ca și cum este ceva care continuă să o facă prin
ei. El a terminat-o la Calvar. El încă nu a aplicat-o în mod
real, dar asigurarea prețului de răscumpărare a fost făcută
înainte de a intra noi în planul lui Dumnezeu. Noi nu am
intrat în acest plan până când Isus și-a terminat lucrarea
la Calvar. Apoi a venit alegerea Bisericii. Mai întâi El
trebuia să fie Căpetenia mântuirii noastre și apoi a putut
avea un corp de soldați sub El. El trebuia să fie Capul
peste urmașii Săi. Alegerea acestor camarazi a început după
completarea sacrificiului Său. Numai Isus a murit, S-a
înălțat la cer și a făcut mulțumire și atribuire, (Dumnezeu
n-a recunoscut pe nimeni din Biserică), și apoi, când
aceasta s-a făcut — Biserica nefiind în aceasta deloc —
Dumnezeu prin Isus a vărsat Spiritul sfânt. Noi nu avem
nimic de-a face cu plătirea acelui preț. Acela este în
totalitate opera lui Isus.
BISERICĂ—Privitor la meritul ei.
(Q127-1)
Întrebare
(1916)—2—Are Biserica, individual sau colectiv, vreun
merit al ei personal, în vreun sens?
Răspuns—Nu știu ce a fost în mintea celui care a pus această
întrebare. Biserica nu are merit după trup, dar Biserica nu
este în trup. “Voi însă nu mai sunteți pământești, ci
duhovnicești" (Rom. 8:9 — Cornilescu). Corpul lui Cristos
este noua creație și ea are deja mult merit. Când Dumnezeu
ne-a făcut Noi Creaturi noi am avut ceva merit, și sper că
vom păstra acel merit pe care Dumnezeu îl dă tuturor acelora
care sunt copiii Lui. Fiecare trebuie să aibă ceva merit,
altfel Dumnezeu nu l-ar recunoaște deloc. În Efeseni citim
că Dumnezeu va face pentru noi mult mai mult decât putem
cere sau gândi: trebuie să existe ceva merit. Apoi citim
despre faptul de a fi vrednici. Unele binecuvântări vor veni
la Biserică pentru că Biserica va fi găsită vrednică.
Are Biserica vreun merit pământesc pe care să-l poată aplica
pentru lume? Meritul Noii Creaturi este un lucru, dar noi nu
avem merit după carne pe care să-l putem da. Dar avem noi
ceva de genul acesta? Da. Biblia arată că dacă suferi pentru
dreptate în trup, atunci se îndeplinește un lucru merituos
în ceea ce te privește pe tine. Prin aceea tu ai suferit o
pierdere a drepturilor tale. Există o anumită măsură de
merit aparținând acelor drepturi pe care tu le-ai pierdut și
o anumită lipsă pentru aceia care au cauzat această
pierdere. Dumnezeu ilustrează aceasta ca un fel de atribuire
pentru lume.Vă amintesc de Levitic 16 că anumite păcate ale
oamenilor în afara celor obișnuite acoperite în Ziua
sacrificiilor de Ispășire trebuiau să fie ispășite în alt
mod, și tot așa, în timp ce iertarea de tot păcatul adamic
aparține de Isus, totuși ceea ce am suferi noi pentru
dreptate, toată această suferință ar putea să meargă ca un
fel de credit pentru altcineva și să servească pentru a
completa pierderile altora care au făcut rău în afară de
ceea ce se poate atribui tatălui Adam. Aceasta va face un
echilibru. Totul va fi echilibrat înainte ca noul Veac să
vină. Acesta este motivul pentru care vine strâmtorarea,
pentru că Dumnezeu va echilibra contul. Biserica va avea
ceva în creditul ei conform unei părți a ilustrației din
Levitic 16.
BISERICI NOMINALE—Referitor la
vizitarea lor. (Q510-1)
Întrebare
(1910)—1—Cu privire la faptul că mai mulți frați dragi
vin la adevăr, sugestia dintr-un Turn de Veghere recent de a
vizita bisericile nominale s-ar aplica și la congregațiile
de “Holy Rollers" (sectă creștină a căror întruniri sunt
caracterizate prin agitație mentală și emoțională violentă,
n.t.), etc.? Aprobi vizitarea unor astfel de întruniri în
vreo împrejurare?
Răspuns—Sugestia noastră din Turnul de Veghere este că nu
trebuie considerat ca un lucru păcătos vizitarea unor
biserici nominale. Am aflat că unii frați și surori dragi
par să simtă că chiar și numai să intre într-o biserică
nominală ar însemna să comită un păcat. Cred că ei fac o
greșeală; și acea greșeală va ieși la suprafață cumva în
experiențele lor cu alții și va fi vătămător pentru cauză și
pentru ei înșiși. De aceea, acest răspuns în Turnul de
Veghere a fost cu scopul că dacă nu sunt alte întruniri la
care să putem participa și n-ar fi neglijat un alt serviciu
prin participarea noastră la acestea, n-ar fi greșit ca
uneori să mergi la întrunirile unei biserici nominale și să
iei parte, de exemplu, la o întrunire de mărturisirea
experiențelor, folosindu-ne ocazia împreună cu alții pentru
a face o mărturie sau a te ruga și a te uni cu ei în
cântări. Eu aș putea merge în aproape orice congregație
Metodistă sau Presbiteriană și sunt sigur că m-aș simți bine
cu ei. Cred că mulți dintre ei sunt bine intenționați.
Faptul că ei nu sunt atât de avansați în studiul Bibliei ca
și noi și nu văd planul divin atât de clar cum îl vedem noi
nu trebuie să ne împiedice a avea legături bune cu ei în
măsura în care ei văd planul. Dacă ei iubesc pe Dumnezeu,
dacă ei cinstesc numele Domnului Isus Cristos și dacă ei
caută să umble onest, sobru și decent, să fim bucuroși să le
arătăm recunoașterea noastră în acea măsură. Nu vreau să fiu
înțeles că sfătuiesc pe cineva să neglijeze întrunirile,
unde pot merge pentru mai mult avantaj spiritual. După cum
spune apostolul, Nu părăsiți adunarea voastră laolaltă. Este
totuși mai bine dacă te poți întâlni cu aceia care sunt
avansați în adevăr și care te pot ajuta, și pentru care tu,
ca răspuns, le poți fi de un ajutor special. Desigur acesta
trebuie să fie cursul tău și desigur aceasta este ceea ce
trebuie să faci.
Apoi cu privire la întâlnirea cu Adventiștii de Ziua a
Șaptea, Holy Rollers, Știința Creștină și Spiritiștii — nu
știu pe câți a inclus fratele în întrebarea sa, dar v-aș
sfătui să stați cât puteți de departe de astfel de persoane;
nu pentru că sunt afară din alergarea generală, ci pentru că
ei par să fie, după judecata noastră, în mod serios afară de
pe cale. Nu-mi pot imagina, de exemplu, că putem ajuta sau
obține ceva bun de la o întrunire a adepților Științei
Creștine. Sunt sigur că pentru mine ar fi o greșeală și că
mi-aș da influența spre ceva ce ar fi în mod real vătămător,
dăunător. M-aș simți diferit mergând între Metodiști,
Presbiterieni, Baptiști și Episcopali; simt că n-aș face
nici un fel de rău grav, și poate aș avea o ocazie de a face
ceva bun.
Cât despre Spiritiști, nu m-aș întâlni cu ei cu nici un
chip, n-aș participa la o ședință nici dacă mi-ați da o mie
de dolari. De ce? Pentru că cred pe deplin că aceasta este
de la adversar și cred că m-aș pune pe calea răului, și că
foarte probabil mi s-ar întâmpla ceva rău, nu știu cum. Dacă
n-aș ști atât de bine acest lucru ar fi total diferit, dar
din moment ce știu, sunt responsabil pentru ceea ce cunosc;
și, similar, pentru cei care nu prea înțeleg despre Știința
Creștină. Fără îndoială că între ei sunt oameni onești și că
între ei vin oameni onești. Dar, după înțelegerea mea, și
Spiritiștii și adepții Științei Creștine neagă bazele
creștinismului.
Acum, despre Holy Rollers. Nu mă îndoiesc că unii dintre ei
sunt foarte bine intenționați și sunt înșelați de adversar,
și îmi pare rău pentru ei. Dar aceasta n-ar însemna că eu să
îi încurajez în vreun fel sau să particip cu ei; conștiința
mea nu mi-ar permite. Simt că aș dezonora pe Domnul și că
le-aș dăuna prin a fi cu ei și să par a fi de acord într-o
anumită măsură. Dar aceste lucruri sunt pentru conștiința
fiecăruia și dacă vreunul gândește diferit, Dumnezeu să-l
binecuvânteze și să-și urmeze propria lui conștiință.
BLÂNDEȚE—În contrast cu umilința.
(Q469-1)
Întrebare
(1913)—1—Care este diferența dintre blândețe și umilință?
Răspuns—A fi blând înseamnă a putea fi învățat. A fi smerit
înseamnă a nu fi mândru. Un om poate fi un mare învățător,
poate fi învățat, poate fi foarte blând; așa că orice
persoană ar putea veni la el să-i spună: Iată o problemă,
uită-te la ea, și dacă el este suficient de blând va spune:
Mi-ar face plăcere să mă uit, iar dacă nu, va spune: Ce idee
să vii la mine! Eu sunt profesorul cutare și cutare. Ați
întâlnit uneori oameni, caractere nobile, care erau foarte
blânde și dispuse să învețe, gata să învețe, întotdeauna
căutând adevărul; ei spun: Nu știu totul, și pot învăța și
de la un copil. Orice om înțelept poate învăța ceva de la un
copil. Dar oricine nu este blând îi este greu să învețe de
oriunde. De aceea, binecuvântați sunt cei blânzi; ei vor
avea mai mult din binecuvântările lui Dumnezeu; ei nu sunt
prea mândri ca să învețe. Acum, a fi smerit înseamnă a-ți
lua onoarea, cunoștința, sau orice ar putea fi, și a le
purta într-o manieră modestă, nu lăudăros, nu făcând paradă,
nu mergând țanțoș ca păunul, arătându-ți toate penele
strălucitoare. Un curcan nu este modest; este mândru.
BOALĂ—Referitor la încetarea ei după
1914. (Q647-1)
Întrebare
(1909)—1—Cât timp după 1914 crezi că vor continua
condițiile prezente de boală, suferință și moarte adamică?
Răspuns—Tocmai am răspuns la aceasta. Cred că fratele vrea
să spună 1915. Unele lucruri din Scriptură implică faptul că
acestea ar putea dura șapte ani, altele un an, dar nu este
nimic clar. Moartea adamică, boala, durerea și suferința vor
continua până ce persoana respectivă va accepta pe Cristos —
nu există viață fără Cristos. Acest lucru se va face
cunoscut fiecărei creaturi, și această cunoștință și
binecuvântare și turnare a Spiritului sfânt vor merge la
Israel și treptat la întreaga lume, la toate familiile, și
ei vor recunoaște pe Mijlocitorul, Legământul și canalul
providențelor lui Dumnezeu pentru Israel în trup, și vor
vedea împărăția pământească stabilită, și pe măsură ce vor
veni în armonie cu ea păcatul și moartea vor fi treptat
îndepărtate și ei vor trăi. Cel care are pe Fiul are viață,
dar cel care n-are pe Fiul nu va avea viață, va continua să
fie în moarte.
BOGATUL ȘI LAZĂR—Pilda. (Q597-2)
Întrebare
(1911)—2—Explică pilda cu bogatul și Lazăr.
Răspuns—Mai întâi de toate trebuie să dovedim că este o
pildă pentru că atât de mulți prieteni dragi cred că aceasta
nu este o pildă ci declararea unei întâmplări literale. Ei
spun, “Se spune că a fost un anume om bogat, și nu se spune
că aceasta este o pildă". Noi suntem de acord întru totul;
de aceea trebuie să dovedim că este o pildă. Și pentru a
dovedi că este o pildă, trebuie să arătăm că, dacă este
interpretată ca o afirmație literală, este o absurditate, și
fiind o absurditate dacă este interpretată literal, suntem
nevoiți s-o privim ca pildă și să încercăm să găsim o
interpretare. Că ar fi o absurditate dacă ar fi luată
literal, remarcați aceasta. Nu se spune că bogatul era un om
rău; nu se spune nici că săracul era un om bun; exista un
anume om bogat. A fi bogat nu este în mod necesar un lucru
rău. Au existat oameni bogați buni. Avraam a fost foarte
bogat. Tatăl nostru ceresc este foarte bogat. Nu numai
sărăcia produce bunătate, nu-i așa? Și Domnul nostru este
bogat și pentru noi s-a făcut sărac. Deci noi nu trebuie să
gândim că bogăția înseamnă răutate. Nu citim că acest om
bogat era un om rău, sau un hulitor, sau altceva de genul
acesta, ci doar că era bogat și trăia în belșug în fiecare
zi — lua trei sau patru mese bogate pe zi și purta purpură
și in subțire; aceasta a fost vina lui; orice ar fi fost,
era cumva legat de acest lucru. A spune că cineva va fi
chinuit veșnic pentru că a purtat purpură sau pentru că a
purtat in subțire și a avut mâncare din belșug, și pentru că
a fost foarte bogat, n-ar fi rațional.
Apoi să-l luăm pe sărac. Nu se spune că el era un om sărac
dar deosebit de bun, nici că s-a rugat mult — nici o
sugestie că el s-ar fi rugat; el a fost pur și simplu un om
sărac și stătea la poarta bogatului, și era plin de bube și
câinii îi lingeau bubele, și mânca fărâmiturile care cădeau
de la masa omului bogat, și a fost dus de îngeri în sânul
lui Avraam. A lua aceasta literal ar fi de asemenea absurd.
Aceasta ar însemna, în primul rând, că singurele persoane
care ar merge în sânul lui Avraam ar fi cei care au stat la
poarta unui om bogat. Aceasta nu v-ar include pe voi și nici
pe mine — cel puțin nu m-ar include pe mine, pentru că mie
niciodată nu mi-au lins câinii bubele și niciodată nu am
mâncat fărâmituri etc. Deci vedeți că aceasta ar fi o
absurditate. Pe lângă aceasta, dacă în sânul lui Avraam ar
fi numai doi sau trei oameni mai robuști numiți Lazăr, i
s-ar lungi mâinile încercând să-i țină în sânul lui. Dacă
este cumva literal, întreaga chestiune este literală, și
dacă este cumva simbolic, totul este simbolic. De aceea noi
spunem fără nici o îndoială că aceasta este o pildă pentru
că a o lua literal ar înseamna a ne implica în afirmații
absurde.
Când o luăm ca pildă, este foarte frumoasă, foarte
armonioasă cu tot Cuvântul lui Dumnezeu, de la început până
la sfârșit.
Acel om bogat care trăia în belșug este poporul evreu; el
trăia somptuos pe baza promisiunilor pline de har ale
Cuvântului lui Dumnezeu. Toate acele promisiuni prețioase
ale Cuvântului lui Dumnezeu în acel timp aparțineau evreilor
— nici una din ele nu s-a extins dincolo de limitele lui, la
neamuri, decât că toate familiile pământului vor fi
binecuvântate prin evrei. Toate promisiunile prețioase
aparțineau Israelului. Apoi el avea o haină de purpură.
Purpura a fost întotdeauna un simbol al regalității. În ce
fel au avut ei regalitate? Ei au avut împărăția sau
Teocrația divină stabilită în națiunea lor, și deși coroana
a fost luată în zilele lui Zedechia, Dumnezeu a promis că o
va da la timpul potrivit Celui a căruia este dreptul și că
Mesia va fi din ramura lui David. Deci ei încă aveau
purpura. Ei încă pretindeau că sunt împărăția lui Dumnezeu.
Și aveau in subțire. Ce simbolizează inul subțire?
Simbolizează dreptatea, puritatea. Inul subțire în Scripturi
reprezintă dreptatea. De unde au primit ei dreptatea? De
unde au primit ei mai multă dreptate decât au avut
neamurile? Noi răspundem că prin legământul lui Dumnezeu cu
ei, legământul legii, El a făcut un aranjament special prin
care, pe baza oferirii anumitor sacrificii an de an, în
fiecare an, națiunea era îmbrăcată cu dreptate pentru un an.
La sfârșitul anului aveau o nouă Zi de Ispășire și aduceau
noi jertfe pentru păcat, și atunci dreptatea lor era înnoită
pentru încă un an, în acest mod național. Așa că acest om
bogat, națiunea evreiască, când Domnul a folosit aceste
cuvinte, a împlinit toate aceste condiții. El a avut mai
mult decât și-a putut însuși din promisiunile lui Dumnezeu
din Scripturi și din toți sfinții profeți și tipurile și
umbrele legii — toate acele lucruri. Și a intervenit o
schimbare — a murit; a murit față de toate acele
binecuvântări. A murit? Toți sunt de acord cu aceasta? Da.
Sunt de acord și evreii? Da. Ei știu că nu se bucură de
binecuvântările de care s-au bucurat înainte. Ei știu că din
anul 70 când națiunea lor a pierit, ei n-au mai fost într-o
stare de favoare divină în care au fost înainte. Unde sunt
acum? Ca națiune ei sunt încă morți. Ca națiune ei sunt încă
în hades — uitare. Nu puteți găsi pe evrei ca
națiune, în sensul potrivit al acestui termen. Națiunea
evreiască sau guvernământul a mers în hades, în
mormânt. Va fi înviată? O, da, națiunea evreiască va fi
înviată, după cum am încercat să arătăm seara trecută.
Sionismul este premergătorul învierii națiunii evreiești.
Orice merge în hades trebuie să iasă. Acesta este
înțelesul lui hades. Înseamnă un loc de oprire
temporar din care persoana sau lucrul va ieși. Așa că atunci
când despre națiunea evreiască se spune că a mers în
hades, aceasta implică faptul că națiunea va avea o
înviere, sau va ieși ca națiune din acel hades, sau
starea hades-ului. Dar în timp ce națiunea a fost
inconștientă, poporul acelei națiuni a fost viu toate aceste
sute de ani. Ei sunt un popor foarte viu azi. Nu există în
lume popor mai viu decât poporul evreu și ei au unele dintre
acele suferințe din partea creștinilor care sunt ilustrate
în pildă — sau din partea celor așa-zis creștini. Cei care
au fost înșelați crezând că sunt creștini au persecutat pe
evrei, și ei au avut parte de strâmtorarea care este
ilustrată aici în mod simbolic. Și ei doreau ca neamurile să
le răcorească limba. S-a împlinit aceasta? Da. Când și cum?
De multe ori. Vă voi da o ilustrație din zilele noastre. Nu
demult, pe când președintele Roosevelt era în funcție,
evreii din Statele Unite au făcut o cerere extraordinară
cerând președintelui Roosevelt, după ce a avut unele
convorbiri bune cu națiunea rusă, să folosească autoritatea
Statelor Unite și propria lui influență pe lângă guvernul
Rusiei pentru a înceta persecuțiile severe împotriva
evreilor din Rusia — “Faceți ceva să răcoriți limbile
noastre uscate" este ideea. “Dați-ne cel puțin o picătură de
apă rece". Președintele Roosevelt n-a putut face aceasta.
Exact ca în pildă. Citim că picătura de apă i-a fost
refuzată. Președintele Roosevelt a spus că ar vrea foarte
mult să facă ceva ca răspuns la această cerere. El personal
avea simpatie pentru rasa evreiască, dar a spus că ar fi
exclus ca guvernul Statelor Unite să încerce să critice o
națiune străină cu care trăim în pace și să le dictăm vreun
fel de politică pe care s-o urmeze în propriul lor guvern.
Așa că bietul evreu n-a putut obține nici acel mic ajutor.
Aceasta este adevărat și în pildă. Pilda nu continuă să ne
arate că va veni timpul când evreii vor ieși din acel timp
de strâmtorare. Ea îi lasă în strâmtorare.
Pilda vorbește despre cinci frați. Cine ar fi ei? Noi
răspundem că deși toate cele 12 seminții au fost
reprezentate atunci în Palestina, totuși majoritatea
aparțineau seminției lui Iuda și Beniamin. În principal
aceștia doi constituie omul bogat. Celelalte seminții au
fost în principal risipite în jur, în Grecia, Roma, Asia
Mică etc., și întrebarea de aici este pentru a arăta că
procedura lui Dumnezeu cu evreii care au fost risipiți
printre neamuri va fi aceeași ca și procedura Lui cu poporul
din Palestina. Pentru că răspunsul este, “Au pe Moise și pe
proroci; să asculte de ei. Dacă nu ascultă de ei atunci
trebuie să suporte consecințele". Cine are pe Moise și pe
proroci? Păgânii? Nu, păgânii niciodată n-au avut pe Moise
și pe proroci. Cine a avut pe Moise și pe proroci ca să
poată asculta de ei? Numai această națiune evreiască, numai
acest om bogat și frații lui — două seminții, și celelalte
zece. Două seminții reprezentate în omul bogat, și celelalte
zece seminții reprezentate în cei cinci frați. Vedeți că doi
fac pe unul, și proporțional zece ar face cinci.
Am văzut pe omul bogat, acum cum este cu Lazăr? Să vedem
când apare el. Lazăr era săracul din pildă care sta la
poarta bogatului dorind să se hrănească cu unele fărâmituri
care cădeau de la masa bogatului. Ce clasă era aceasta? Erau
niște străini? Da. Cine erau ei? Ei erau niște păgâni
evlavioși. Vă reamintesc pe unii dintre ei din Scriptură. Vă
amintiți în Noul Testament că este menționat un sutaș, și
evreii L-au rugat pe Isus să vindece pe robul sutașului; ei
au spus, “Este vrednic să-i faci acest bine, căci iubește
poporul nostru și el ne-a construit sinagoga" (Luca 7:4-5);
și Isus a vindecat pe rob. El a vrut să aibă unele din
favorurile lui Dumnezeu. El a știut totuși că aceste
favoruri aparțineau națiunii evreiești, că nu erau ale lui;
el era străin. Vă reamintesc de Corneliu, despre care citim
că a servit pe Dumnezeu zilnic, s-a rugat neîncetat, a dat
multă pomană oamenilor și a respectat pe Dumnezeu. Un om
destul de bun, nu-i așa? Da. Totuși nici o rugăciune și nici
o pomană nu s-a ridicat la Dumnezeu. Dumnezeu n-a acceptat
nici una din ele. Este, să spunem așa, ca și tămâia care s-a
ridicat până la un loc și mai sus n-a putut să se ridice. De
ce nu? Pentru că el era dintre neamuri. De ce a fost acest
lucru important? Pentru că toate binecuvântările lui
Dumnezeu au aparținut națiunii lui Israel. Când Dumnezeu a
spus, “Eu v-am ales numai pe voi, dintre toate familiile
pământului" (Amos 3:2), El vorbește aici despre Israel și
despre privilegiile și binecuvântările speciale care aparțin
lui Israel, dar imediat ce zidul din mijloc al separării
dintre evrei și neamuri a fost înlăturat, doar la trei ani
și jumătate după cruce, exact când perioada aceea de favoare
specială pentru evrei s-a terminat, neamurile au intrat în
aceeași favoare ca și evreii — nici mai mult, nici mai
puțin. Și atunci Dumnezeu a binecuvântat pe Corneliu și a
trimis un înger la Corneliu să-i spună, “Rugăciunile și
milosteniile tale s-au suit ca aducere aminte înaintea lui
Dumnezeu" (Fapt. 10:4). De ce nu înainte? Ele nu s-au putut
ridica mai sus, dar acum favoarea specială pentru Israel
fiind sfârșită, milosteniile și rugăciunile tale s-au
ridicat înaintea Mea ca o aducere aminte. Trimite acum la
Iope la unul numit Petru și când va veni el îți va spune
cuvintele care vor fi pentru mântuirea ta și a casei tale;
și atunci vei intra în legătură cu Mine. Când a venit Petru,
el a predicat lui Corneliu pe Cristos. Și Corneliu a primit
mesajul și a fost binecuvântat cu Spiritul sfânt și de
atunci încolo a avut toate privilegiile și favorurile pe
care le-a primit orice evreu care a auzit și a acceptat
Evanghelia — binecuvântările de la Cincizecime au venit și
asupra lui.
Acum să ne întoarcem la săracul care sta la poarta
bogatului. Aceasta este înainte de schimbare; aceasta este
înainte de a fi lăsată pustie casa lui Israel, înainte ca
neamurile să fie binecuvântate. Neamurile erau în starea de
sărăcie reprezentată de acel sărac, cu bube pe corpul lui
care reprezintă păcatul și boala. Presupun, ca studenți ai
Bibliei, că toți de aici înțeleg ideea că bubele ar
reprezenta păcatul, și câinii care îi ling bubele ar
reprezenta neamurile pentru că aceasta era o expresie
predominantă printre evrei, că toți ceilalți afară de evrei
erau numai câini păgâni. Evreii nu-i socoteau la egalitate
cu ei. Dar săracul dorea să se hrănească cu fărâmiturile
căzute de la masa bogatului. Adică, aș vrea să am unele
binecuvântări pe care Dumnezeu le dă. Vă amintiți femeia
siro-feniciană despre care citim că a venit la Isus și a
zis, Doamne, fiica mea este stăpânită de un demon; te rog
s-o vindeci. Isus nu i-a dat nici o atenție, dar ea a
stăruit și a stăruit; în final Isus i-a spus, “Lasă să se
sature mai întâi copiii, căci nu este drept să iei pâinea
copiilor și s-o arunci la căței" (Marcu 7:27). Nu știi că
ești câine păgân? N-ai știut aceasta până acum? Ea a
răspuns, “Da, Doamne, dar și cățeii de sub masă mănâncă din
fărâmiturile copilașilor". Ea voia să mărturisească faptul
că era câine păgân, că n-avea nici un drept să pretindă
vreuna din acele binecuvântări de vindecare pentru fiica ei
pentru că nu era din națiunea evreiască — dar Doamne, nu
obțin câinii ocazional fărâmituri de la masă? “Lasă-mi
această fărâmitură, vindecă-mi fiica". Isus admirându-i
credința i-a spus, “Du-te! A ieșit demonul din fiica ta"
(vers 29). Așa că a plecat. Fiica i-a fost vindecată. Ea a
fost un tip al acestui Lazăr, vedeți, primind o fărâmitură
de la masa bogatului.
Apoi Lazăr a murit, adică această clasă Lazăr a murit față
de condițiile lor nefavorabile și îngerii l-au dus în sânul
lui Avraam. Ce înseamnă aceasta? Ei n-au fost îngropați.
Când neamurile au murit față de condițiile lor nefavorabile,
îngerii care i-au dus în sânul lui Avraam au fost apostolii.
Vedeți cum sfântul Petru l-a dus pe Corneliu chiar în sânul
lui Avraam. El i-a explicat că trebuia să fie unul din
copiii lui Avraam, nu-i așa? Și aceasta vrea să se spună
prin ilustrația de a ajunge în sânul lui Avraam. Dacă ești
tată și ai cât de cât iubire pentru familia ta, și copiii se
apropie de tine, îi iei la sân; sunt copiii tăi; tu ești
tatăl lor. Și aceasta este ilustrația. Acesta este toată
chestiunea — Avraam și copiii săi. Evreii erau copiii
naturali ai lui Avraam dar ei n-au reușit să ajungă în sânul
lui Avraam, iar neamurile care erau respinse, care în starea
lor umilită erau mai bine pregătiți să primească harul lui
Dumnezeu în felul în care lui Dumnezeu i-a plăcut să-l dea,
au devenit copii ai lui Avraam prin credință. Și aceasta
este exact ce spune apostolul, “Și dacă sunteți ai lui
Cristos, sunteți “sămânța” lui Avraam", copiii lui Avraam
(Gal. 3:29). Acum voi sunteți în sânul lui Avraam. Mă bucur
că sunt în sânul lui Avraam și că am și unele binecuvântări.
Sunt bucuros că favoarea lui Dumnezeu pentru Israel trebuie
să apară în curând. Toți vor veni în sânul lui Avraam, nu pe
plan spiritual, ci ca sămânță naturală se vor întoarce la
ascultarea și credința lui Avraam, și mă bucur de această
glorioasă perspectivă.
BOTEZ—În numele Spiritului sfânt.
(Q31-1)
Întrebare
(1907)—1—Cineva a întrebat de ce noi botezăm în numele
Tatălui, al Fiului și al Spiritului sfânt, dacă Spiritul
sfânt nu este o persoană?
Răspuns—Mai întâi, aceasta este formula dată în Scripturi,
și al doilea, aceasta este ideea corectă. Noi nu botezăm în
numele nostru propriu, sau în numele Bisericii Baptiste sau
în numele altor biserici. Dar ce autoritate recunoaștem noi?
Recunoaștem noi autoritatea și aprobarea Tatălui de a
boteza? Da, desigur. Recunoaștem noi autoritatea și
aprobarea Fiului de a boteza? Da, desigur. Recunoaștem că
Spiritul aprobă această chestiune a botezului? Da, desigur.
Atunci noi facem botezul în numele Tatălui, al Fiului și al
Spiritului sfânt, fiind ceea ce reprezintă voința lui
Dumnezeu și în toate sensurile Spiritul voinței și
învățăturii Domnului. Ideea este că chestiunea botezului
este aprobată de Domnul Isus, de Tatăl ceresc și aprobată de
spiritul sfințeniei, spiritul lui Dumnezeu, spiritul
adevărului.
BOTEZ—Cuvinte folosite în Serviciu.
(Q31-2)
Întrebare
(1909)—1—Doctrina sfintei treimi fiind nescripturală, de
ce, făcând botezul, noi botezăm în numele Tatălui, al Fiului
și al Spiritului sfânt?
Răspuns—Pentru că Domnul Isus se pare că a dat această
formulă când a spus: “În numele Tatălui, al Fiului și al
Spiritului sfânt".
Ce nume?
Ei bine, în autoritatea, nu în asemănarea morții Tatălui,
Fiului și Spiritului sfânt, pentru că Tatăl și Spiritul
sfânt nu au murit, și noi nu îi botezăm în Tatăl și în
Spiritul sfânt. Noi suntem botezați în Cristos, dar
în numele Tatălui și al Spiritului sfânt. Nu este
numai ceva ce Domnul nostru Isus a instituit și a vrut ca
noi să comemorăm, ci El a vrut ca noi să știm că atunci când
facem aceasta, facem ceva în armonie cu voința Tatălui și cu
voința Spiritului sfânt, precum și în armonie cu propriul
Său Spirit.
BOTEZ—Referitor la iertarea păcatelor.
(Q31-3)
Întrebare
(1909)—2—(Fapt. 2:38, 39) ““Pocăiți-vă”, le-a zis Petru,
“și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus
Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; și veți primi
darul Sfântului Duh. Căci făgăduința aceasta este pentru
voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei care sunt
departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul
Dumnezeul nostru”". Dacă, după porunca lui Petru, toți cei
chemați trebuie să fie botezați pentru iertarea păcatelor
pentru a primi Spiritul sfânt, cum explici aceasta în
legătură cu scriptura că numai evreii au fost botezați
pentru iertarea păcatelor?
Răspuns—Răspunsul meu este că Scripturile nu spun ceea ce
crezi tu că spun ele aici. Citește de mai multe ori. Cei mai
mulți oameni trebuie să citească orice de mai multe ori. Nu
trebuie să te simți jignit, pentru că și alții trebuie să
facă la fel. Câte texte scripturale ai citit de o sută de
ori? Foarte multe.
Petru spune aici că aceia care au fost de față trebuia să
fie botezați pentru iertarea păcatelor lor, ca să
poată primi darul Spiritului sfânt și mai departe el
dovedește că are dreptate în afirmație pentru că
făgăduința este pentru voi și pentru copiii voștri și de
asemenea pentru aceia care sunt departe, dar el nu spune că
aceia de departe au nevoie să fie botezați pentru iertarea
păcatelor, pentru că ei erau neamuri. Făgăduințele nu
au fost doar pentru voi și pentru copiii voștri. Petru,
vorbind sub inspirația Spiritului sfânt, ca purtător de
cuvânt al lui Dumnezeu, a spus, “și pentru toți cei ce sunt
departe acum", dar el nu a spus cum pot fi primiți cei de
departe, nici ce fel de botez era necesar pentru ei.
BOTEZ—Le-a fost poruncit evreilor să
fie botezați. (Q32-1)
Întrebare (din public)
(1911)—3—A fost vreo poruncă pentru
evrei de la Iehova ca ei să fie botezați?
Răspuns—Tocmai am spus că nu a fost nimic în Lege. Ce a
făcut Ioan era ceva special pentru acea ocazie, căci Isus a
spus că dacă ei ar fi crezut pe Ioan și ar fi primit ceea ce
a spus, ei ar fi fost pregătiți și L-ar fi crezut pe El.
Mesajul lui Ioan a fost un mesaj special, botezul lui un
botez special pentru un scop special, nu un lucru
intenționat să atragă pe cei din afară pentru că el nu a
pretins a atrage pe cineva. Când Isus a venit la Ioan, Ioan
a știut că El era sfânt, nevinovat, fără pată, deosebit de
păcătoși. Ioan a obiectat și a spus, “Nu așa, Domnul meu,
căci dacă unul din noi trebuie să fie botezat, dacă unul din
noi este păcătos, eu sunt acela, nu Tu, și Tu trebuie să mă
botezi pe mine mai curând decât să Te botez eu pe Tine". Dar
Isus nu l-a botezat pe Ioan și nici nu i-a explicat deloc
această filosofie. El a spus doar: “Ioan, lasă ca aceasta să
fie așa acum; nu-ți voi explica de ce". Acum putem ști de
ce. Isus nu a avut nici un păcat de spălat, de aceea nu
trebuie să fie așa cum prietenul nostru a sugerat, că acesta
este un exemplu pentru toți păcătoșii, că ei trebuie să-și
spele păcatele, deoarece cum putea Isus, care nu a avut
păcate, să fie un exemplu pentru toți păcătoșii să-și spele
păcatele? Răspunsul pe care vrem să-l dăm este că ceea ce a
făcut Isus este ceva nou, special și deosebit, diferit de
ceea ce a făcut Ioan atunci, înainte sau după aceea. El a
împlinit ceva ce Ioan nu a înțeles deloc. Isus a pus temelia
pentru o nouă ordine de lucruri și prin botezul Său El nu a
simbolizat înlăturarea murdăriei cărnii, înlăturarea
păcatului, deoarece El nu a avut păcat, ci El a simbolizat
deplina consacrare a vieții Sale, chiar până la moarte. Și
după cum El Și-a pus viața, în ilustrație, printr-un botez
în moarte, nu prin spălarea păcatelor, ci prin botez în
moarte, după cum spune Sf. Pavel, tot așa, toți credincioșii
ale căror păcate sunt iertate au privilegiul să fie botezați
în moarte cu El, pentru că ei nu au păcate care să fie
spălate ci ei trebuie să fie botezați în moartea Lui, după
cum Sf. Pavel declară în Romani 6, “Toți câți am fost
botezați pentru Cristos Isus, (în gloriosul corp al lui
Mesia, în care El este capul) — toți câți am fost botezați
pentru Cristos Isus, am fost botezați pentru moartea Lui —
nu botezați pentru iertarea păcatelor, nu botezați pentru
apă, ci botezați pentru moartea Lui" (vers 3). Și deci, toți
câți am fost botezați pentru moarte cu Cristos, predându-ne
voința pentru a face voința Tatălui chiar până la moarte,
cum a făcut El — toți câți iau această poziție, Scripturile
ne spun că acest lucru este plăcut în ochii lui Dumnezeu și
că noi trebuie să simbolizăm acest lucru, să simbolizăm
această consacrare, printr-o scufundare în apă, așa cum Isus
Și-a simbolizat consacrarea printr-o scufundare în apă. Deci
noi vom urma exemplul Său.
BOTEZ—În numele cui? (Q33-1)
Întrebare
(1911)—1—”Botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și
al Sfântului Duh!". Ar fi corect să spunem că acesta implică
trei botezuri într-unul — adică: în numele Tatălui pentru
îndreptățirea noastră, în numele Fiului pentru sacrificiul
nostru și în numele Spiritului sfânt ca să fim botezați
pentru conceperea noastră de Spirit?
Răspuns—Răspunsul nostru este: “Nu". După înțelegerea mea nu
acesta ar fi gândul. Noi suntem botezați în numele — adică,
prin autoritatea; nu numai că Isus zice, Aceasta este ceva
de-al Meu ce vă dau vouă, dar El vrea să ne dea de înțeles
că acest botez pe care El l-a poruncit bisericii a fost un
botez în numele adică, prin autoritatea, Tatălui, a Fiului
și a Spiritului sfânt; exact ca și când ar folosi un nume de
firmă, Smith, Jones și Brown, și Smith discutând chestiunea,
nu ar spune numai, Du-te și botează în numele meu, ci fă
aceasta cu autoritatea întregii firme, Smith, Jones și
Brown. Deci Isus spune: “Du-te și botează în numele, prin
autoritatea, Tatălui, a Fiului și a Spiritului sfânt".
BOTEZ—Dacă toți apostolii au primit
botezul lui Ioan. (Q33-2)
Întrebare
(1911)—1—Au primit toți apostolii și Israeliții adevărați
o scufundare în apă, fie botezul lui Ioan fie botezul nostru
simbolic?
Răspuns—Noi știm despre apostolul Pavel că a primit botezul
în apă, dar el nu a fost botezat în același sens în care au
fost botezați nea-murile convertite. El era evreu și pentru
evrei erau condiții diferite. Evreii, în virtutea
legământului legii care s-a aplicat doar la ei și nu la
neamuri, erau deja în relație cu Dumnezeu, și de aceea când
un evreu credea în Cristos, în mintea lui, Cristos lua locul
lui Moise, stătea în locul lui Moise pentru acela care era
evreu și credea în Isus. Și dacă el ca evreu era deja în
Moise, atunci ca evreu, când a recunoscut pe Cristos ca
Moise cel antitipic, el era în Moise cel antitipic, prin
credință. De aceea el nu avea nevoie de același fel de botez
în Cristos de care ar avea nevoie unul dintre neamuri și
nici un evreu n-a avut un astfel de botez pe timpul acela.
Botezul pe care l-au făcut evreii a fost o spălare simbolică
a murdăriei lor, ca evrei. Adică, a reprezentat doar o
curățire a trupului lor, venind înapoi în armonie cu legea
divină și înlăturând întinăciunile cărnii.
Ioan n-a propovăduit botezul pe care îl practicăm noi acum.
El a propovăduit un botez special pentru evrei, special
pentru ei ca păcătoși, zicând, “Pocăiți-vă, reformați-vă și
botezați-vă". A spus el, botezați-vă în Cristos? O, nu, ei
erau deja botezați în Moise. Ci pocăiți-vă, botezați-vă și
spălați-vă păcatele. Ce păcate și-au spălat ei? Toate
lucrurile împotriva legământului Mozaic, împotriva
legământului legii, toate încălcările exterioare pe care le
făcuseră pe care le-ar fi putut evita. Astfel ei trebuiau să
arate că s-au întors de la ele, s-au căit de ele și le-au
pus înapoia lor. Ei acum trebuiau să umble într-o viață
curată, pură, în măsura în care erau capabili. Acest lucru
l-au făcut toți evreii care au venit la Ioan pentru botez.
Nu avem motiv să credem că vreunul dintre ucenici a
participat în acel botez sau că însuși Ioan Botezătorul l-a
făcut. De ce nu? Pentru că ei n-au fost din clasa celor
numiți păcătoși la acel timp. Ioan Botezătorul n-a fost un
păcătos. El căuta să umble după cum putea mai bine în
armonie cu Domnul. Nici ucenicii n-au fost păcătoși. Ei toți
s-au străduit să umble pe cât au putut ca oameni sfinți,
umblând în acord cu cerințele legii; ei n-au păcătuit cu
voia împotriva legii. De aceea vedem de ce nu este nici o
relatare că vreun Apostol, cu excepția Sf. Pavel, a fost
botezat în apă. Nu este nici o relatare că Ioan Botezătorul
a fost botezat. Când Isus a venit la Ioan Botezătorul să fie
botezat, Ioan a spus: “O nu, nu m-aș gândi să Te botez; Tu
nu ești un păcătos, Tu n-ai păcate ca să le speli. Tu n-ai
trăit încălcând Legea; eu nu chem pe cei ca Tine. Dacă unul
din noi are nevoie să fie botezat atunci desigur că eu aș fi
acela mai curând decât Tine. Tu ești sfânt, nevinovat, fără
pată și despărțit de păcătoși. Eu nu sunt atât de perfect și
totuși nici eu nu am nevoie să fiu botezat".
Deci toți evreii erau într-o stare specială, diferită de a
celorlalți. Neamurile însă erau în afară de orice legătură
cu Dumnezeu; a fost necesar ca ele să fie aduse în relație
cu El. Atâta timp cât ei nu trebuiau să intre în Moise și să
fie transferați din Moise în Cristos, ei au fost aduși prin
botez, credință și ascultare direct în Cristos, în loc să
meargă prin intermediul lui Moise. Nu sunt sigur dacă am
explicat destul de clar. Ar trebui cel puțin o oră pentru a
discuta botezul. Dacă există vreo întrebare la acest punct o
voi discuta, dar dacă toți sunteți în clar, nu este nevoie
să intru mai departe în subiect.
BOTEZ—Feluri de păcate iertate de
botezul lui Ioan. (Q34-1)
Întrebare
(1911)—1—A fost botezul lui Ioan pentru iertarea
păcatelor făcute împotriva Legământului Legii care puteau fi
evitate sau care nu puteau fi evitate?
Răspuns—A fost pentru iertarea păcatelor ce puteau fi
evitate, păcate mari, dar nu s-a intenționat, nu s-a
așteptat ca evreii evlavioși să vină la Ioan ca să fie
botezați. Acest botez a fost pentru clasa păcătoșilor —
pentru toate clasele care și-au dat seama că nu erau în
armonie cu Dumnezeu. El a spus: “Veniți acum, dacă vreți să
vă pregătiți pentru împărăția lui Mesia, și încercați să
țineți Legea cât puteți mai bine și faceți această
scufundare în apă acceptând-o ca pe un semn al înlăturării
păcatului vostru și a începerii unei vieți noi". Aceasta
este tot ce a însemnat botezul pentru evrei. Aceasta n-a
fost o instituire obișnuită. A fost un lucru special care a
aparținut numai de sfârșitul Veacului, și Ioan a încercat să
pregătească în mod special un popor pentru Mesia, prin
această propovăduire a sfințeniei și a înlăturării
păcatelor; pentru că mărturia spune că dacă ei ar fi crezut
pe Ioan, ar fi crezut și pe Isus. Dacă ei n-au crezut pe
Ioan și au nesocotit ce a spus el, și n-au avut grijă să se
întoarcă la armonie cu Dumnezeu și să devină cât puteau de
sfinți, atunci ei nu erau într-o stare pentru a putea primi
mesajul pe care Dumnezeu îl avea de dat.
BOTEZ—De ce apa este un tip? (Q34-2)
Întrebare
(1912)—2—De ce se vorbește despre acest botez în apă a
lui Cristos ca despre un tip? În cazul Lui a fost botezul un
simbol ca și în cazul nostru?
Răspuns—Da, exact ca și în cazul nostru — un simbol al
consacrării Sale, un simbol al morții Sale și al învierii
Sale din moarte. Toate acestea au fost simbolizate în cazul
Lui ca și în al nostru.
Deși uneori se vorbește despre el ca despre un tip, strict
vorbind, acesta n-a fost un tip. Uneori cuvintele sunt
folosite vag. Acesta a fost un simbol, nu un tip.
Dacă eu am folosit vreodată cuvântul tip în legătură cu
botezul, înseamnă că mi-a scăpat cuvântul corect și mi-a
venit cuvântul greșit.
BOTEZ—În cazul lui Isus a fost mai
întâi apa sau spiritul? (Q35-1)
Întrebare
(1912)—3—A fost Isus botezat în apă înainte ca El să fie
botezat cu spirit? Care a fost întâi?
Răspuns—Relatarea pare să implice că Dumnezeu a făcut să se
manifeste coborârea Spiritului peste Isus după botezul Său.
Isus a fost botezat în moarte înainte ca El să intre în apă,
în sensul că Și-a dat voința Lui, în sensul în care
apostolul citează din Vechiul Testament, “Iată-Mă, vin; — în
sulul cărții este scris despre mine — desfătarea mea este să
fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu" (Psa. 40:7). El a venit să
facă tot ce este scris în Carte privitor la El. El era deja
mort față de voința Sa altfel El n-ar fi venit la
Ioan. Dar se pare că Dumnezeu nu Și-a manifestat acceptarea
sacrificiului lui Isus până după ce Isus a făcut simbolul.
Astfel citim că Spiritul a venit asupra Lui după ce a ieșit
din apă, și Dumnezeu a dat acest semn exterior. Acest semn
vizibil n-a fost pentru toți, ci pentru Ioan — Ioan a văzut,
Ioan a relatat etc.
BOTEZ—Israeliții și botezul lui Ioan.
(Q35-2)
Întrebare
(1913)—1—În tip, au avut israeliții adevărați nevoie de
botezul lui Ioan?
Răspuns—Noi nu înțelegem că israeliții adevărați au avut
nevoie de botezul lui Ioan, pentru că Ioan nu a anunțat pe
cei sfinți dintre israeliți să vină la botezul său. El a
invitat să vină pe aceia care trăiau într-o stare de păcat.
Nu este nici o dovadă că Ioan Botezătorul a fost botezat cu
propriul botez, iar când a venit Isus, el a obiectat și a
spus: Desigur Tu nu ești un păcătos, de ce trebuie să vii la
mine? Eu botez pe păcătoși, spunându-le să iasă din
neascultare și să se întoarcă la armonie cu Legea Mozaică.
Isus nu S-a oprit să discute cu Ioan acest lucru, pentru că
Ioan n-ar fi putut înțelege; nu era timpul potrivit pentru
ca Ioan să înțeleagă, el nefiind dintre cei concepuți de
Spiritul sfânt; nimeni n-a fost conceput de Spiritul sfânt
până la Cincizecime. De aceea Isus n-a discutat problema cu
el ci doar a spus, Ioan, lasă să fie așa acum; știu Eu ce
fac. Isus făcea un tip al unui lucru nou. El nu S-a asociat
cu botezul lui Ioan. El nu Și-a spălat păcatele pentru a Se
întoarce la armonie cu Legea, pentru că El niciodată nu
fusese în dezacord cu Legea.
BOTEZ—Întrebări puse candidaților.
(Q35-3)
Întrebare
(1913-Z)—2—Care sunt întrebările puse de obicei de
fratele Russell când primește candidați pentru botez în apă?
Răspuns—Veți remarca faptul că ele sunt în linii generale —
întrebări la care orice creștin, oricare i-ar fi
confesiunea, să fie în stare să răspundă afirmativ, fără
ezitare, dacă el este potrivit să fie recunoscut ca un
membru al Bisericii lui Cristos:
(1) Te-ai pocăit de păcat refăcându-ți viața atât cât poți
și te încrezi în meritul sacrificiului lui Cristos pentru
iertarea păcatelor tale și ca bază a îndreptățirii tale?
(2) Ai făcut o deplină consacrare cu toate puterile pe care
le ai — talent, bani, timp, influență — toate pentru
Domnul, ca să fie folosite cu credincioșie în serviciul Său
chiar până la moarte?
(3) Pe baza acestor mărturisiri, noi te recunoaștem ca
membru al Casei Credinței și ca atare îți întindem mâna în
semn de părtășie, nu în numele unei secte, partide sau crez,
ci în numele Răscumpărătorului, Domnul nostru glorificat și
a urmașilor Săi credincioși.
BOTEZ—Scufundarea în apă, referitor la
Domnul nostru și la apostoli. (Q36-1)
Întrebare
(1913)—1—Văzând că Domnul nostru Isus Și-a simbolizat
consacrarea prin scufundarea în apă, de ce apostolii nu au
făcut-o?
Răspuns—Nu știu.
BOTEZ—Al Domnului nostru. (Q36-2)
Întrebare
(1913-Z)—2—A fost Domnul nostru botezat în apă înainte de
a fi botezat cu Spiritul sfânt?
Răspuns—Relatarea scripturală a botezului Domnului nostru la
Iordan pare să implice că Dumnezeu a făcut să se manifeste
coborârea Spiritului sfânt peste Isus după botezul Său în
apă. El a fost botezat în moarte înainte de a intra
în apă, în sensul că El Și-a predat voința Sa proprie;
în sensul în care apostolul citează din Vechiul Testament —
“Iată-mă, vin; — în sulul cărții este scris despre mine —
desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu" (Psa.
40:7, 8; Evrei 10:7). Domnul nostru a venit să facă tot ce
era scris în Carte cu privire la El.
Domnul nostru era deja mort față de propria Sa
voință; altfel El nu putea merge la Ioan la Iordan. Dar se
pare că Dumnezeu nu Și-a manifestat acceptarea
sacrificiului lui Isus până după ce Isus a făcut simbolul.
Astfel citim că după ce El a ieșit din apă, Spiritul sfânt a
coborât în chip de porumbel. Dumnezeu a dat acest semn
exterior nu pentru toți, ci pentru Ioan, care
“a văzut și a scris" după cum declară Scripturile — Ioan
1:32, 34.
BOTEZ—Nu este un semn sigur al
consacrării. (Q36-3)
Întrebare
(1916)—3—Să luăm cazul unui frate tânăr care nu este
sigur că o consacrare simbolizată cu câtva timp în urmă a
fost completă, și nu este sigur dacă el este conceput de
spirit sau nu. Care ar fi sfatul tău într-un astfel de caz?
Răspuns—Sfatul meu este să se asigure. Dacă cineva este
nesigur în legătură cu un lucru ca acesta cred că lucrul cel
mai bun este să se asigure de el. Acesta ar fi sfatul meu în
astfel de cazuri. În acest caz, aș face o deplină consacrare
a întregului meu suflet, minte și putere pentru Domnul, și
L-aș ruga să o primească îndurător prin Cristos și aș crede
că El ar primi-o. Dacă nu se lasă nimic afară știu că
aceasta este exact ce cere Dumnezeu și prin credință m-aș
baza pe acea declarație și aș spune: eu sunt al Domnului și
El este Tatăl meu. Cu privire la dovezile de primire a
Spiritului sfânt eu le-aș căuta în diferite feluri: într-o
dorință crescândă din partea mea să-L cunosc pe Domnul, să
fiu familiar cu El, și de aceea, să studiez Cuvântul Său
pentru a-l cunoaște; și dorința mea de a-L servi și de a
căuta ocazii în care să-L pot servi; toate acestea ar arăta
că am același Spirit care a fost în Isus Cristos, același
Spirit care L-a îndemnat și L-a mișcat pe El, care L-a
condus să facă voia Tatălui. M-aș aștepta ca ochii
înțelegerii mele să vadă tot mai clar, așa încât să pot fi
în stare să cuprind împreună cu toți sfinții lungimea,
lățimea, înălțimea și adâncimea marii iubiri a lui Dumnezeu
și a marelui Său plan și aș continua în acest fel și cred că
făcând așa aș obține premiul.
BUCURIE—Baza pentru a te bucura
totdeauna. (Q579-2)
Întrebare
(1913)—1—Cum se manifestă “Bucurați-vă totdeauna în
Domnul!" (Fil. 4:4)? Să așteptăm o stare în care nu vom avea
perioade de tristețe și mâhnire?
Răspuns—Când ne gândim la lucruri ca acestea, privim în mod
potrivit înapoi spre Domnul. Vedem că în timpul celor trei
ani și jumătate ai serviciului Său, Lui I-a plăcut
într-adevăr să facă voia Tatălui și totuși aflăm că la
sfârșitul cursului Său pământesc a avut ceasul întunecat din
Ghetsimani. Și dacă Învățătorul a avut un astfel de ceas
întunecat de tristețe și nesiguranță pentru un moment, până
când a primit asigurarea de la Tatăl, și voi și cu mine vom
avea în mod sigur. De aceea n-ar fi bine să spunem că
bucuria noastră în Domnul poate fi o astfel de bucurie încât
să nu cunoaștem niciodată lacrima, suspinul, tristețea sau
teama. Dar noi trebuie să ne bucurăm tot mai mult pe măsură
ce avem experiența dovezilor că Dumnezeu este pentru noi și
că toate lucrurile lucrează spre binele nostru. “Bucurați-vă
totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!". Dacă vine
vreun ceas de supărare și apoi îl învingeți, bucurați-vă
iarăși.
BUZE CURATE—Ce sunt buzele curate?
(Q430-1)
Întrebare
(1909)—2—Ce vrea să spună scriptura care zice: “voi da
popoarelor buze curate"? (Țefania 3:8, 9)
Răspuns—Noi înțelegem că aceste “buze curate" înseamnă o
metodă curată — metoda curată a planului lui Dumnezeu.
Lumea nu cunoaște această metodă acum. Numai noi știm care
este metoda curată. Ea ne-a adus viață, bucurie și
binecuvântare, și promisiunea este că la timpul potrivit El
va pune în toți o metodă nouă — nu vor auzi flecăreala care
se desfășoară acum. Unul spune: Cred că trebuie să intri în
apă — altul spune că este har liber etc., etc. Oamenii nu au
o metodă curată. Fiecare are o metodă diferită. După acest
mare timp de strâmtorare, când întreaga lume va fi umilită,
atunci El va da oamenilor o metodă curată. Ei nu vor servi
Metodismul sau vreun alt ism, ci vor servi pe Împăratul
împăraților și pe Domnul domnilor.
Înapoi sus