CAIN ȘI ABEL—În ce țară? (Q46-1)
Întrebare
(1909)—3—Când nu erau alți locuitori pe pământ decât Adam
și Eva, Cain și Abel, în ce țară au plecat Cain și Abel
să-și ia soții, după Scriptură existând pe Pământ doar patru
oameni (cei mai sus menționați)?
Răspuns—Scriptura nu spune că nu erau mai mulți oameni decât
patru pe pământ. Scriptura nu le menționează pe fiicele lui
Adam și presupunerea ar fi în armonie cu relatarea, că
luându-și o nevastă, Cain a luat pe una din surorile lui.
Atunci nu erau obiecții ca un frate să se căsătorească cu o
soră, pentru că în multe privințe s-ar adapta mai bine.
Motivul pentru care nu-i așa astăzi, este că rasa s-a
deteriorat în așa măsură încât dacă un frate și o soră s-ar
căsători, copiii lor ar moșteni caracteristicile familiei în
așa măsură că s-ar îmbolnăvi psihic, și de aceea legea
interzice acest lucru, chiar între verișori de-al doilea.
Aceasta este în mare contradicție, după cum vedeți, cu
doctrina evoluției.
CALEA SFINȚENIEI—Va fi folosită forța?
(Q330-3)
Întrebare
(1912)—1—Se va considera umblare pe Calea Sfințeniei dacă
se va folosi forța sau constrângerea?
Răspuns—Încă nu există Calea Sfințeniei; deci încă nimeni nu
umblă pe ea. Nimeni nu poate umbla pe acea cale până când nu
este pregătită. Nu va exista o astfel de cale până când
Marele Împărat preia controlul, înlătură ordinea prezentă de
lucruri și stabilește Împărăția lui Mesia — atunci va exista
o Cale a Sfințeniei. Atunci cel drept va putea merge pe ea.
Acum există doar Calea Îngustă și Calea Lată. Calea Îngustă
este pentru cei care doresc să umble în urmele lui Isus, o
cale abruptă și aspră. Gândul nu este ca ei să fie forțați
ci trebuie să fie o devotare voluntară, o umblare în urmele
lui Isus de bună voie, altfel n-ar fi acceptabilă deloc.
Marea Mulțime va avea anumite experiențe pentru a fi
forțați. Dar ei nu vor fi forțați să acționeze, ci forțați
să se decidă. Observați diferența dintre a forța un om să
urce într-o barcă și a aduce anumite influențe pentru a-l
face să dorească să urce în barcă. Voi întoarce spatele la
Domnul pentru a scăpa de strâmtorare sau voi lua calea
Domnului? Chiar și cei care aleg să ia calea Domnului sub
presiune vor fi învingători. În veacul următor, când se va
deschide pentru lume Calea Sfințeniei, forța va fi folosită
pentru a aduce pe toți la o cunoștință a Adevărului privind
pregătirea lui Dumnezeu pentru ei. Făptuirea răului va fi
pedepsită cu lovituri care să corecteze. Dar n-ar fi corect
a presupune că lumea va fi trasă sau forțată pe Calea
Sfințeniei. Toți care vor urca pe ea trebuie să se
străduiască ei înșiși — aceasta va fi o cale în sus.
Mântuitorul nostru a arătat sentimentul Tatălui cu privire
la toți cei cărora El le va da viață veșnică: Celor care
“vor adora pe Tatăl în duh și în adevăr; căci și Tatăl caută
astfel de adoratori" (Ioan 4:23).
CALEA SFINȚENIEI—Folosirea toiagului
de fier. (Q331-1)
Întrebare
(1913-Z)—2—Va fi cineva forțat sau constrâns să înainteze
pe Calea Sfințeniei?
Răspuns—În prezent nu există Calea Sfințeniei; prin urmare
nimeni nu umblă pe ea în timpul Veacului Evanghelic. Nu va
exista o astfel de cale până când Marele Împărat va prelua
controlul, va înlătura prezenta ordine de lucruri și va
stabili Împărăția Cerurilor. Atunci va fi pregătită o Cale a
Sfințeniei pe care cel drept va putea umbla. În timpul
Veacului Evanghelic sunt numai două căi — Calea Îngustă și
Calea Lată (Mat. 7:13, 14). Prima este pentru cei care
doresc să umble în urmele lui Isus și este o cărare aspră și
abruptă. Cea din urmă este drumul care duce la distrugere și
este o cale largă pe care rasa umană se grăbește spre
mormânt.
Cei care umblă acceptabil în urmele Învățătorului
trebuie s-o facă de bună voie. Devotarea lor trebuie să fie
o devotare voluntară. Aici nu este deloc vorba
despre forțare. Turma Mică va alerga în acest fel pe
Calea Îngustă; dar Marea Mulțime vor avea experiențe care îi
va forța, nu să o ia pe o cale specială, ci să se
hotărască ce curs vor urma. Există o diferență între a
forța un om să urce la bordul unui vas și a aduce
anumite circumstanțe care îl vor face să dorească să facă
astfel.
În veacul următor, când Calea Sfințeniei pentru lume va fi
fost deschisă (Isa. 35:8), forța va fi folosită
pentru a aduce toată omenirea la o cunoștință a
Adevărului privind pregătirea lui Dumnezeu pentru ei.
Înfăptuirea răului va fi atunci pedepsit cu lovituri
corecționale. Dar este departe de a fi corect a presupune că
omenirea va fi mânată sau forțată pe Calea
Sfințeniei. Toți care vor înainta pe ea trebuie să se
străduiască ei înșiși; pentru că aceasta va fi o cale
în sus. Mântuitorul nostru a arătat sentimentul
Tatălui cu privire la toți cei cărora El le va da viață
veșnică. Cuvintele Lui au fost: “Dar vine ceasul, și acum a
și venit, când închinătorii adevărați vor adora pe Tatăl în
duh și în adevăr; căci și Tatăl caută astfel de adoratori"
(Ioan 4:23).
CANAAN—Al cui tip a fost? (Q47-1)
Întrebare
(1915)—1—Pastorul Russell spune, “Călătoria copiilor lui
Israel prin pustiu către țara Canaanului a fost tipică
pentru călătoria creștinului prin această lume de păcat
către Canaanul ceresc". Israelul tipic și-a dus toate
luptele după ce a ajuns în țara Canaanului. Unde este
Canaanul antitipic, cine sunt canaaniții antitipici și cum
sunt ei învinși de Israelul antitipic?
Răspuns—Apostolul Pavel sugerează că toată istoria lui
Israel a fost tipică pentru experiențele creștinilor (1 Cor.
10:11). Dar trebuie să fim foarte precauți; pentru că în
unele cazuri ne bazăm într-o anumită măsură pe judecata
noastră. Dar gândul meu ar fi că această călătorie spre
Canaan simbolizează încercarea de a intra într-o relație
potrivită cu Dumnezeu. Israel n-a intrat în Canaan atât de
repede pe cât puteau s-o facă. Dacă ar fi avut o credință
potrivită ei puteau să intre foarte repede. Ei puteau
imediat să meargă de la Mt. Sinai în țara Canaanului și să
aibă binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei nu au intrat din cauza
necredinței. Deci oricare dintre noi care a umblat printr-o
stare de pustiu înainte de a veni în familia lui Dumnezeu, a
umblat nu pentru că a fost necesar, ci pentru că n-a
exercitat destulă credință. N-a trebuit să așteptăm 40 de
ani, sau altă perioadă de timp, ci puteam veni repede; prin
consacrare puteam să intrăm imediat.
Dar majoritatea au întârziat. Ca și evreii, ei n-au intrat
repede. În loc de a intra prompt în binecuvântările pe care
le-ar fi putut avea prin exercitare de mai multă credință,
mulți au călătorit mulți ani. Iosua L-a reprezentat acolo pe
Isus. Cu cât evreii Îl vor recunoaște mai repede pe Iosua și
conducerea Sa, cu atât mai repede vor trece Iordanul și vor
intra în țara Canaanului. Deci cu cât recunoaștem mai repede
că Legea nu poate să facă nimic pentru noi, cu atât mai
repede noi, sub Iosua (Isus), intrăm în Canaan. Când
Israeliții au intrat în Țara Promisă, atunci au început
războaiele cu cananiții, fereziții, amoriții, hetiții,
girgasiții, heviții și iebusiții. Aceștia reprezintă
slăbiciunile naturii noastre umane împotriva cărora trebuie
să ne luptăm și să învingem, ca să putem lua în stăpânire
întreaga Țară a Făgăduinței, privilegiile ce le avem în
calitate de copii ai lui Dumnezeu.
CARACTER—Dezvoltarea lui înainte de
conceperea de spirit. (Q48-2)
Întrebare
(1909)—1—Există o dezvoltare reală a caracterului înainte
de conceperea de spirit?
Răspuns—Cred că unii oameni din lume își dezvoltă
caracterul, și am văzut mulți asemenea oameni, dar nici o
astfel de zidire nu are vreun scop sau nu le dă vreo
considerație din punctul de vedere al chemării lui Dumnezeu.
Totuși, în măsura în care vor zidi acum în acea măsură vor
beneficia de el în timpul restabilirii, și dacă ei sunt cu
atât mai sus pe scară și ieșiți din degradare și murdărie,
cu atât mai puțin timp le va trebui. De aceea, le-aș spune
că fiecare pas în jos ar însemna în acea măsură dezastru,
iar când va veni timpul lui Dumnezeu fiecare efort va avea
răsplata lui. Dar construirea caracterului pentru Cristos
este, bineînțeles, aplicabil doar la Biserică, pentru că
Biblia a fost scrisă pentru Biserică, pentru aceia care sunt
în școala lui Cristos, aceia care caută să fie ai Lui.
CARACTER—Șlefuirea exterioară în
contrast cu harul interior. (Q48-3)
Întrebare
(1910-Z)—2—În ce constă diferența dintre șlefuirea și
politețea din afară a unor oameni naturali și acea șlefuire
și politețe care în mod potrivit aparțin Noii Creaturi,
dezvoltată în roadele și darurile Spiritului sfânt?
Răspuns—Calitățile umilinței, blândeții, răbdării etc., sunt
calități care au aparținut primului om când a fost creat
după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea, ele sunt
calități umane care pot fi cultivate într-o anumită măsură
de orice ființă umană, și toți trebuie să se străduiască
pentru ele. Dar de fapt, ca rezultat al căderii, egoismul și
josnicia generală au depravat poftele și căile întregii
omeniri în așa de mare măsură că, după cum spun Scripturile,
nu este nici unul drept, perfect, nu, nici unul; “din
tălpile picioarelor până la cap" (Isa. 1:6) toți sunt
imperfecți. De aceea nici un om natural nu va avea aceste
glorioase trăsături de caracter pe larg și pe deplin
dezvoltate, deși desigur există o diferență între
dezvoltarea unora și dezvoltarea altora.
Noi vedem, cu toate acestea, că lăsând la o parte aceste
daruri naturale, unii oameni lumești pretind unele din
diferitele daruri ale Spiritului. În metodele lor de
afaceri ei încearcă să fie gentili, și este potrivit așa.
Aceasta este considerată ca o parte a conduitei potrivite
din colegiile și în special din școlile pentru domnișoare,
de a instrui pe tineri în legătură cu politețea, în legătură
cu ceea ce să spună și ce să nu spună; cum să spună
lucrurile și cum să nu le spună; și toate acestea aduc
acestor persoane o blândețe exterioară în comportamentul lor
general. Totuși, în astfel de cazuri blândețea este
cultivată în ideea că aceasta constituie “buna creștere"; că
aceasta este ceea ce orice doamnă sau domn trebuie să facă
sau să spună; și astfel acestea pot fi doar o spoială, în
realitate neafectând sentimentele inimii. Persoana poate fi
pe dinafară foarte calmă, blândă și plăcută și totuși în
inimă să fie foarte acră, invidioasă și josnică.
Cei care observă doar pe dinafară ar putea să nu fie în
stare să discearnă dacă acel bărbat sau acea femeie a fost
mișcat de un spirit potrivit sau nu. Ei ar putea să nu știe
dacă aceste schimbări au fost “roadele spiritului" sau roade
ale bunei educații, dar oricine, cunoscând bine viața
privată a unei astfel de persoane, ar fi sigur în
discernerea faptelor, pentru că, după cum este și vechea
expresie, “Adevărul iese la suprafață ca untdelemnul"; și
aceste persoane, în timp ce pe dinafară ar putea arăta
blândețe, ocazional, cel puțin în privat, ar demonstra că ei
nu erau în armonie cu comportarea exterioară ci aceasta a
fost doar o spoială și, în acea măsură, ipocrizie. Poate că
o măsură de ipocrizie în acest sens ar fi recomandabilă
pentru unii oameni; ar putea fi mai bine ca ei să pună
puțină spoială dacă nu pot fi într-adevăr așa; mai bine să
apară blânzi decât aspri; cel puțin ar ajuta lumea în
această direcție să fie cât se poate de blânzi în
procedurile lor generale.
Comerciantul care după ce scoate cantități mari de mărfuri
și spune unei cliente că nu-i o problemă să-i arate
mărfurile, că îi face plăcere să aibă ocazia să facă aceasta
și că nu există obligații în acest fapt, și manifestă însăși
esența politeței, dar care, după ce doamna a plecat, dă cu
piciorul în pământ și se plânge, dă de știre astfel tuturor
din preajmă că politețea sa este doar o necesitate în
afaceri. El face aceasta în interes propriu, dacă este
proprietarul magazinului, sau de dragul situației lui, dacă
este un angajat.
La creștini aceste daruri sunt dezvoltate dinăuntru. Oricum
ar fi fost în mod natural, blând sau aspru, Noua Creatură
cultivă și aprobă aceste daruri în inimă, și ele
ajung din inimă până la suprafață. Mintea nouă este
cea care reglează Creatura Nouă, și Creatura Nouă în loc de
a avea blândețe numai pe dinafară, aceasta îi curge limpede
prin fiecare fibră chiar din inimă.
Această Nouă Creatură care se dezvoltă astfel poate că nu
este tot timpul atât de blândă la exterior cum sunt unele
creaturi vechi care au o spoială de dragul banilor sau
pentru alte motive. Ei pot avea dispoziții naturale mai
rele; ei în mod natural pot avea mai puțină răbdare, mai
puțină simpatie, sau pot fi mișcați de o astfel de
onestitate încât să-i facă să evite a spune ceva diferit de
ceea ce simt, ceva diferit de ceea ce ar fi sentimentele
lor; și sentimentele lor, neajungând încă la punctul cel
bun, uneori îi împing să spună lucruri nepotrivite. Aceștia,
desigur, trebuie să învețe să guverneze omul dinafară chiar
înainte ca toate sentimentele lor să ajungă în deplină
armonie cu Spiritul Domnului. Ei trebuie să recunoască
regulile bunelor maniere și să ajungă rapid la curent cu
aceste reguli, și cât mai repede posibil să aducă fiecare
sentiment în total acord cu Spiritul Domnului ca să poată
deveni tot mai amabili, iubitori și de ajutor altora, și
astfel “să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din
întuneric la lumina Sa minunată" (1 Pet. 2:9).
CARACTER—Când coroana este a noastră.
(Q50-1)
Întrebare
(1910)—1—La ce punct din dezvoltarea caracterului putem
spune că este a noastră coroana și că suntem învingători?
Răspuns—Cred, dragi prieteni, că punctul potrivit când putem
spune aceasta ar fi când ajungem ținta iubirii perfecte. De
exemplu, ați venit la Domnul și v-ați consacrat, ați intrat
în Școala lui Cristos și ați început să învățați de la El.
Cam atunci ați descoperit cât de mult vă lipsește până la
măsura potrivită. Va fi Domnul în stare să facă ceva din
mine? Acum, Domnul are de gând să te măsoare după minte și
inimă și așteaptă să ajungi la iubire perfectă, care este
standardul unui caracter perfect, pentru că nimeni nu va fi
vrednic de un loc în împărăție sau de viață veșnică decât
cei care ajung la acest nivel, acum sau în Veacul Milenar.
Dumnezeu nu are nimic pentru nimeni în afară de cei care
ajung la acest standard în mintea și în inima lor. El poate
avea slăbiciuni etc., și voi puteți vorbi lucruri de care să
vă pară rău, și trebuie să vă scuzați pentru ele, dar inima
voastră este la acest nivel — iubire perfectă — și acela
este motivul că vreți să vă cereți scuze, pentru că ați
ajuns la gradul de iubire perfectă. Voi Îl iubiți pe
Dumnezeu și pe toată omenirea, și vreți să faceți bine
tuturor după cum aveți ocazie. După ce o persoană ajunge
acolo încât să-și poată iubi dușmanii el este la ținta
iubirii perfecte. El nu va fi perfect în trup pentru că
acest lucru nu este posibil în acest veac. Mulți trebuie
încă să-și pună frâu limbii etc., trebuie ținută în frâu
vechea natură. Aceasta am ilustrat-o des printr-un câine rău
care ar reprezenta natura noastră veche și pentru care noua
creatură este responsabilă. Trebuie să-l ținem legat.
Intențiile noastre sunt bune, lucru care este arătat prin
faptul că după ce starea nervoasă de moment trece inima se
întoarce la principiile dreptății și cere iertare de la
Tatăl. El va cere iertare pentru orice a făcut. Ați putea
spune: va fi mai greu să îndrept aceasta, decât să n-o fi
făcut. Desigur. Dar aceasta este ceea ce trebuie să faceți
dacă vreți să dovediți Domnului că inima voastră este pentru
dreptate, și ori de câte ori aflați că ați făcut o greșeală,
trebuie să o corectați. Dacă ajungeți la acel punct, ați
ajuns, după înțelegerea mea, la ținta iubirii perfecte, față
de Dumnezeu, față de oameni etc. Doriți bine tuturor și
nimănui rău. Din acel moment, după cum înțeleg eu, Domnul te
socotește ca pe unul căruia îi este pusă deoparte o coroană.
Acesta este un lucru, dar a avea grijă ca nimeni să nu-ți
i-a coroana este alt lucru. După ce îți este acordată mai
rămâne faptul că dacă te miști de la acest punct, dat la o
parte de dificultăți, și nu reziști la acest test, nu ești
vrednic să fii un învingător. Deci vedeți că este un nivel
de caracter fără de care nimeni nu va fi acceptat în
împărăție, spirituală sau pământească. Acum noi trebuie să
ne demonstrăm dragostea și devotamentul, pentru aceasta
trăim noi astăzi și mâine și în toată experiența voastră de
creștini de când intrați în școala lui Cristos, pentru că
trebuie să învățați de la El cât mai repede posibil și să
ajungeți la nivelul iubirii perfecte față de toți.
CARACTER—Perfecțiunea de această parte
de văl. (Q51-1)
Întrebare
(1913-Z)—1—Cât de aproape în asemănarea cu caracterul
Domnului nostru Isus Cristos trebuie cineva să ajungă de
această parte de văl pentru a avea o bună speranță de a fi
unul dintre cei aleși de partea cealaltă de văl?
Răspuns—Iehova Dumnezeu nu va accepta nimic ce este
imperfect. Chiar și natura noastră umană prezentată
Lui în sacrificiu de Marele Preot a trebuit mai întâi să fie
acoperită de meritul Preotului Însuși pentru a fi astfel
desăvârșită înainte să fie acceptată divin. Gândindu-ne la
noi, trebuie să ne amintim că avem Noua Creatură într-un
vas pământesc. Noua Creatură este cea care
trebuie să aibă asemănarea cu Cristos.
În trup noi suntem asediați de lume, de carne și de diavol.
Toate aceste lucruri conspiră pentru a împiedica Noua
Creatură să lucreze perfect în vechiul corp.
Voința nu trebuie să fie cu nimic mai puțin decât
perfectă. După cum a spus Isus: “Ferice de cei cu
inima curată" (Mat. 5:8). Curățenia inimii trebuie să
fie absolută.
Curați cu inima sunt cei ale căror intenții sunt
curate, ale căror motive sunt curate, care doresc
cel mai bine — tânjesc după cel mai bine. Aceștia pot
avea puternică consolare, pot avea deplină încredere în
Dumnezeu privind lucrurile glorioase pe care El le-a promis;
pentru că ei fac tot cât se poate în corpul natural —
și astfel își arată devotamentul lor.
CARACTER—A aduce roadă în contrast cu
a urma pe Isus. (Q51-2)
Întrebare
(1913)—1—Umblarea în urmele lui Isus este dezvoltarea
roadelor spiritului?
Răspuns—Nu, nu trebuie să amestecăm ilustrațiile. Umblarea
în urmele lui Isus este o ilustrație, iar dezvoltarea
roadelor spiritului este alta. Ele pot reprezenta același
lucru, dar nu trebuie să confundăm aceste lucruri. Apostolul
enumeră roadele spiritului: bunătate, umilință, răbdare,
bunătate frățească, iubire. Este aceasta umblare în urmele
lui Isus? Nu, nu chiar. Dar căutând să facem ce a făcut
Isus, aceasta ne va duce la dezvoltarea acelor roade sau
daruri. Supunerea la aranjamentele Domnului dezvoltă aceste
roade în caracterele noastre.
CARACTER—Nici o metodă brevetată de
dezvoltare a caracterului. (Q52-1)
Întrebare
(1915)—2—Care este cea mai bună și mai sigură, cea mai
rapidă și mai scripturală metodă pentru dezvoltarea unei
vieți în asemănare cu Cristos — o viață în asemănare cu
Dumnezeu?
Răspuns—Nu există o cale brevetată, dragi frați (râsete). Ea
înseamnă perseverență; ea înseamnă loialitate; ea înseamnă
credincioșie. Nu există drum regal; nu există cale prin care
puteți face “o schimbare instantanee" și să deveniți
asemenea lui Cristos fără a depune efort.
În cazul Domnului nostru Isus, în aranjamentul Tatălui, după
Planul Tatălui, s-a cerut ceva timp pentru a dezvolta
răbdare și pentru a fi încercat în toate privințele
necesare, în care și Biserica Sa trebuia să fie încercată
(Evrei 4:15). Deci nu există scurtătură! Domnul va încerca
pe poporul Său, va judeca și dovedi pe poporul Său. Nu va
avea pe nimeni în acea companie aleasă decât oameni
verificați. Dacă ei nu vor rezista în încercare și nu se vor
dovedi credincioși, Dumnezeu nu le va permite să intre în
Împărăție.
Deci, singura cale pe care pot să o sugerez este calea clară
din Biblie. În mod natural, primul lucru ar fi predarea
noastră totală Domnului. Al doilea, noi trebuie să căutăm a
umbla pe căile Lui. Și trebuie să lăsăm lumina noastră să
strălucească oricare ar fi costul. Trebuie să studiem
Cuvântul; trebuie să fim stăruitori în rugăciune; trebuie să
veghem asupra noastră înșine și la providențele Domnului,
păstrându-ne în dragostea lui Dumnezeu. Domnul se va îngriji
de destulă împotrivire de-a lungul întregii cărări pentru ca
să ne dezvolte potrivit și să ne verifice, și dacă suntem
credincioși aceasta va însemna suferință, mai multă sau mai
puțină. Acestea vor fi suferințele lui Cristos, și dacă noi
le îndurăm bucuroși chiar până la moarte atunci știm că vom
fi socotiți vrednici de premiu — Împărăție, glorie și
onoare. Trebuie să ne amintim că Domnul nu ne-a chemat numai
la onoare, ci și la dreptate, la sfințenie. De aceea căutați
să trăiți drept, sobru, în sacrificiu de sine.
Dumnezeu ne-a făcut să înțelegem ce Îi este plăcut și
acceptabil și ce Îi este neplăcut în caracterele noastre. El
ne spune că Îi place ca noi să avem o mare măsură din
Spiritul Său sfânt. Trebuie să manifestăm umilința,
blândețea lui Cristos. Apostolul ne spune că trebuie să avem
din belșug răbdare, stăpânire de sine, îndelungă răbdare,
bunătate frățească, iubire. Dacă aceste roade sunt în noi și
dacă ele ajung la starea sau gradul de îndestulare, noi nu
vom fi nici leneși, nici neroditori în ce privește
cunoașterea Domnului; și așa ne va fi dată o intrare
îmbelșugată în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului
nostru. Dar cel care nu apreciază necesitatea acestui lucru
este orb, după cum spune apostolul; el nu poate vedea
departe și a uitat că a fost curățat de păcatele vechi (2
Petru 1:7-9).
Dacă o Creatură Nouă concepută de spirit nu reușește să vadă
privilegiul de a cultiva spiritul Învățătorului — spiritul
sfințeniei — este pentru că el nu face progres. El este ca
și un nou-născut care nu a învățat să-și concentreze
privirea. Știți că unui pui de pisică nu i se deschid ochii
până în ziua a noua și apoi treptat începe să-și folosească
ochii cum se cuvine. Tot așa este și cu noi ca Noi Creaturi
la începutul experienței noastre; noi nu știm la început cum
să ne concentrăm vederea spirituală. Dar, desigur, pe măsură
ce creștem tot mai mult spre maturitate trebuie să ajungem
să ne concentrăm privirea cum se cuvine asupra tuturor
afacerilor vieții. Trebuie să vedem “care este voia lui
Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită" (Rom. 12:2). Și
dacă la început avem o dorință să facem acea voie și să
mergem către perfecțiune, atunci o vom înțelege mai bine și
vom fi tot mai mult în stare s-o îndeplinim.
CĂDERE—După ce au fost luminați odată. (Q268-2)
Întrebare
(1910)—1—Dacă unii care au fost luminați odată, au gustat
darul ceresc și s-au făcut părtași Spiritului sfânt, cad,
nereușita lor de a primi coroana va conduce la moartea a
doua? Sau există vreo șansă să li se găsească un loc în
Marea Mulțime?
Răspuns—Nu cred că este cineva competent să răspundă la
această întrebare. Aceasta ne depășește. Se cuvine să ne
temem să judecăm pe cineva care încă dă dovadă de iubire
pentru Dumnezeu sau pentru dreptate. Nu vrem să spunem să nu
ne temem pentru unii, după cum spune apostolul că trebuie să
ne temem și că trebuie să ne străduim să-i scoatem din foc —
să-i scoatem din locurile de ispită și încercări și să ne
străduim să-i câștigăm din cursa adversarului. Acea frică
este destul de potrivită, dar să decidem că unul ca acesta a
fost respins de Domnul și că a fost condamnat la moartea a
doua, nu este pentru noi să judecăm și am face bine să
căutăm să evităm a judeca pe alții.
CĂLĂTORIE—Energia folosită pentru
mișcare în veacul Milenar. (Q714-2)
Întrebare
(1909)—1—Care va fi energia folosită pentru a călători în
timpul și după veacul Milenar?
Răspuns—Vă voi spune mai precis peste câțiva ani. Nu m-ar
surprinde dacă ar fi electricitatea sau ceva de genul
acesta.
CĂSĂTORIE—Referitor la a cheltui banii
soțului. (Q459-1)
Întrebare
(1909)—2—Este o soție privilegiată să folosească banii ei
proprii împotriva dorințelor soțului ei?
Răspuns—Dacă soțul ar fi perfect și în relație deplină cu
Domnul și soția la fel, atunci n-ar fi nici o greutate și
n-ar mai exista o astfel de întrebare aici. Dar nu este așa,
și gândul meu ar fi acesta: după legi, și după obiceiul
general, un soț căsătorindu-se cu o soție se angajează să o
trateze ca partener al său, și el face aceasta fără a ține
seamă de averea ei proprie, dacă nu s-a făcut o declarație
specifică sau un contract în această privință. Dar dacă nu
există un astfel de contract, s-ar înțelege că bărbatul a
luat-o pe femeie să-i fie camaradă și a devenit responsabil
pentru îngrijirea ei, fără a ține seama de averea ei
proprie. Aceasta ar însemna de asemenea că vor exista
condiții raționale între soț și soție, și dacă soțul ar fi
bolnav, soția nu numai că și-ar folosi resursele, dacă le-ar
avea, pentru a se îngriji de familie, ci de asemenea, dacă
ea nu are familie și soțul ca protector natural nu este în
stare fizică bună, va fi privilegiul ei să-și jertfească
viața pentru a-l servi în orice fel de muncă necesară.
Dar să presupunem că n-ar exista această problemă și soțul
poate din belșug să se îngrijească pentru amândoi și nu are
nevoie de ceea ce are ea în proprietate. Gândul meu este că
ea trebuie să ia în considerare faptul că este un
administrator al acelor bani care au ajuns la ea individual
și personal și că are o responsabilitate față de Domnul, iar
soțul trebuie să coopereze cu ea.
CĂSĂTORIE—Dacă este potrivită la
credincioși. (Q459-2)
Întrebare
(1909)—3—Care este vederea ta cu privire la căsătoria
dintre cei care cred în Studiile În Scripturi?
Răspuns—Noi nu luăm nici o poziție, dragi prieteni. Acest
lucru nu poate fi hotărât de nimeni decât de persoanele
înseși. Nu am nici un drept să spun că trebuie să te
căsătorești, nici că nu trebuie să te căsătorești; aceasta
este treaba ta, nu a mea, nici a altuia.
Studiile În Scripturi
au spus numai ce a spus apostolul Pavel acum o mie opt sute
de ani: “Astfel, cine se căsătorește bine face; și cine nu
se căsătorește, mai bine face" (1 Cor. 7:38). Chiar dacă aș
vorbi toată noaptea nu cred că aș putea adăuga ceva la ce a
spus apostolul, nici n-aș avea dreptul sau înclinația să
schimb ce-a spus. Voi și cu mine nu avem dreptul să ne
amestecăm în treburile lor. Dacă sunt copiii noștri, atunci
avem dreptul să-i sfătuim. Dacă sunt minori, atunci avem
dreptul să le spunem că îi vom îndruma până când sunt
majori, dar când sunt majori, părinții nu trebuie să se
amestece mai mult decât să dea sfat. Oricine încearcă să dea
ordine în acest lucru își atrage numai necazuri. Să lăsăm
chestiunea unde o lasă Dumnezeu, și anume, pentru ei înșiși.
CĂSĂTORIE—Căsătoria îl face pe bărbat
un tiran? (Q460-1)
Întrebare
(1909)—1—De ce este atât de răspândită ideea, și aplicată
atât de ilogic de frați precum și de lume că deoarece un
bărbat este capul casei el este în mod necesar un mic tiran,
în special în chestiunea relației de căsătorie?
Răspuns—Presupun că motivul pentru care este frecventă este
că este frecventă; aceasta este tot ce pot spune. Totuși,
cred că toți aceia care sunt în Cristos au mintea lui
Cristos și caută să evite orice asemenea tiraniei.
Bineînțeles, se poate numi tiranie ceva ce nu e tiranie.
Trebuie să învățăm că puterea pe care Domnul vrea ca noi s-o
exercităm este puterea iubirii. Vă dăm în Volumul VI al
Studiilor În
Scripturi cel mai bun sfat pe care-l avem. Noi
dezaprobăm orice asemenea tiraniei. În general există o cale
mult mai bună și aceasta nu este tirania.
CĂSĂTORIE—Onorabilă în toate. (Q460-2)
Întrebare
(1910-Z)—2—La această dată târzie, ce crezi tu despre
căsătoria acelora care pretind că sunt pe deplin consacrați?
Cred că un articol în Turnul de Veghere care să trateze
caracterul potrivit al căsătoriei ar face mult bine. Se pare
că mulți nu înțeleg privilegiul lor de a jertfi puținul lor.
M-am bucurat desigur de Turnul de
Veghere, în special în ultima vreme. Prezentările cu privire
la Marea Mulțime și ce se înțelege printr-o deplină
consacrare m-au determinat să fac o examinare de sine
grijulie și să mă rog mai serios, cerând de la Domnul să-mi
arate dacă am făcut o deplină consacrare a puținului meu sau
nu, și dacă sunt credincios în ceea ce am în administrare.
Al tău în Domnul.
Răspuns—Noi suntem cu totul de acord cu sentimentele tale,
dragă frate, că timpul este scurt, că toți cei consacrați au
nevoie de fiecare talent și de fiecare moment pentru
serviciul Împăratului, pentru a-și demonstra iubirea și
loialitatea lor. Suntem de acord că multe căsătorii s-au
dovedit dezavantajoase spiritual. Noi nu știm dacă toate au
fost așa.
Totuși, noi nu avem nici o opțiune în aceasta. Cuvântul
Domnului declară clar, căsătoria este onorabilă în toate. De
aceea nu este de competența nimănui să interzică căsătoria
direct sau indirect. Singurul lucru care avem privilegiul
să-l facem este să atragem atenția asupra cuvintelor Sf.
Pavel, un instructor inspirat divin pentru Biserică, ale
cărui sfaturi ne-au adus binecuvântare tuturor de multe ori.
El spune: “Astfel, cine se căsătorește bine face; și cine nu
se căsătorește, mai bine face" (1 Cor. 7:38).
De aceea, din partea noastră, lăsăm această chestiune în
mâinile iubiților prieteni, mulțumiți să arătăm sfatul
apostolului, neuitând că pot fi situații în care această
regulă generală să nu se poată aplica. Fiecare din poporul
Domnului trebuie să decidă acest fapt în armonie cu propria
lui, sau a ei, judecată și convingere. “Să nu ne mai
judecăm, deci, unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu
puneți înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire" —
Rom. 14:13.
CĂSĂTORIE—La înviere. (Q461-1)
Întrebare
(1911-Z)—1—Găsești din Planul lui Dumnezeu că dragostea
reciprocă prezentă dintre bărbat și femeie va fi aprobată de
Domnul încât să continue veșnic atât pe pământ cât și în
cer?
Răspuns—Răspunsul nostru este, nu! Căsătoria este un
aranjament pe care Dumnezeu l-a instituit pentru un scop
special și numai cu familia umană. Scopul separării mamei
Eva de tatăl Adam (ea a fost făcută dintr-o coastă a lui) a
fost, ne spun Scripturile, ca să se poată produce o rasă.
Căsătoria înseamnă doar unirea acestor doi, recunoscându-se
unul pe celălalt ca unul; și așa spune apostolul:
“Dar vreau să știți că Cristos este Capul oricărui bărbat,
că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui
Cristos" (1 Cor. 11:3).
Nu există aranjament în Planul lui Dumnezeu în care pe
planul spiritual să fie din aceia de sex masculin și
feminin. După operele de artă, nu există îngeri de
sex masculin; dar după Scripturi, nu există îngeri de
sex feminin. Posibil că motivul pentru care atât de
mulți artiști au presupus că îngerii sunt de sex feminin
este faptul că există mai multe femei în Biserică decât
bărbați. Dar întreaga idee este eronată; pentru că îngerii
sunt un ordin de ființe în întregime separat de omenire.
Omul niciodată n-a fost înger și niciodată nu s-a
intenționat să fie înger. Omul este din pământ, pământesc.
El a căzut de la poziția de rege al pământului și a devenit
o ființă degradată; iar intenția și promisunea divină este
că atunci când Mesia va domni, umanitatea va fi ridicată din
păcat și degradare și adusă înapoi la perfecțiune umană —
Fapt. 3:19-21.
Singurii care vor deveni ființe spirituale, cum sunt
îngerii, este clasa Bisericii — cei concepuți de Spirit, cei
care la înviere vor avea o schimbare de natură. După cum
declară apostolul: “toți vom fi schimbați", pentru că “nu
pot carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu"
(1 Cor. 15:51, 50). De aceea, Întâia Înviere în care numai
Mireasa are parte cu Domnul ei este diferită de învierea
lumii. Despre aceia care vor avea parte de Întâia Înviere
citim că “vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și
vor împărăți cu El o mie de ani" (Apoc. 20:6). Carnea și
sângele nu pot fi parte din acea Împărăție. De aceea toți
trebuie să fie schimbați. Noi nu așteptăm ca Isus să fie
schimbat de la natură spirituală la natură umană, ci
Biserica trebuie schimbată de la natură umană la cea
spirituală, deoarece “vom fi ca El pentru că Îl vom vedea
așa cum este" (1 Ioan 3:2) și ne vom împărtăși de gloria Sa
și vom fi Mireasa Lui. Când Biserica va fi astfel schimbată,
toate particularitățile de bărbat și femeie
vor fi complet șterse, pentru că între îngeri nu există nici
bărbați nici femei; și Scripturile ne spun că nu vor fi nici
în Biserica glorificată. Perfecțiunea ființei spirituale va
fi una. Toți vor fi la fel, fără sex.
Cât privește omenirea: Noi credem că Scripturile indică clar
că, după prevederea divină, atunci când omenirea va atinge
perfecțiunea toți vor fi fără sex. Adică, la sfârșitul
Veacului Milenar, fiind toți perfecționați treptat, în
dezvoltarea lor fiecare sex va prelua mai mult din
calitățile celuilalt; în timpul acelui veac femeii i se va
adăuga trepat la grațiile ei feminine calitățile care
aparțin bărbatului; și bărbatului, la fel, i se va adăuga
treptat la calitățile masculine sentimentele mai fine și
calitățile minții și corpului care aparțin femeii. Astfel
omul va primi din nou ceea ce a fost luat din el inițial,
reprezentat prin coastă. Așa că atunci toți vor fi perfecți;
și nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; pentru că
toți vor fi “ca și îngerii" în această privință — Luca
20:34-36.
CĂSĂTORIE—În Mileniu. (Q462-1)
Întrebare
(1911)—1—Vor fi căsătorii în timpul Mileniului?
Răspuns—În timpul Mileniului, în timpul acelei mii de ani,
îngerii nu se vor însura nici nu se vor mărita. Ei niciodată
n-au fost căsătoriți și nu vor fi nici atunci, iar Biserica
nu se va însura sau mărita, pentru că vor fi ca și îngerii
în această privință, fiind fără particularități de sex. Cât
despre omenire, Scripturile nu indică în mod clar aceasta.
Ele ne spun că oricine va ajunge în acel veac, sau la
învierea din morți, nu se va însura nici nu se va mărita. A
ajunge la înviere pare să însemne a progresa până când ajung
la deplina înviere. Cu alte cuvinte, învierea nu are loc în
momentul când persoana este trezită din mormânt, ci învierea
lui a început doar, și cu fiecare pas pe care îl va face
progresând către deplină perfecțiune va avea tot mai mult
din înviere, până când va fi pe deplin perfect, și atunci
învierea sa va fi completă; el va fi ridicat total din
păcat, imperfecțiune și moarte. Când vor ajunge la acea
dezvoltare deplină, fiind complet înviați, nici nu se vor
însura nici nu se vor mărita. În privința celor ce se vor
întâmpla în timpul Mileniului, vă pot da doar o presupunere,
pentru că nu există nici o scriptură despre acest subiect.
Presupunerea mea ar fi că acest fapt va înceta treptat.
Aceasta este numai o presupunere și fac o distincție între
presupunerea mea și ceea ce spun Scripturile.
CĂSĂTORIE—Interzicerea căsătoriei și
abținerea de la mâncăruri. (Q463-1)
Întrebare
(1911)—2—”Ei opresc căsătoria și învață să te ferești de
unele mâncăruri, pe care Dumnezeu le-a creat să fie luate cu
mulțumiri de către cei care cred și cunosc adevărul" (1 Tim.
4:3). Te rog comentează acest text.
Răspuns—Cred că este foarte frumos. Fiecare Cuvânt a lui
Dumnezeu este bun. Nici o obiecție. Eu niciodată nu interzic
căsătoria, și dacă cineva a gândit că am făcut-o, greșește.
Aș spune numai împreună cu apostolul că acela care se
căsătorește bine face, iar acela care nu se căsătorește mai
bine face. Dar cât despre oprirea de la mâncăruri — judecați
pentru voi înșivă cât este bine pentru voi și felul care vă
face mai bine.
CĂUTARE—Găsim ceea ce căutăm. (Q643-1)
Întrebare
(1912-Z)—3—Te rog explică textul, “Căutați și veți găsi"
(Matei 7:7).
Răspuns—Textul de mai sus ilustrează un principiu asupra
căruia am atras adesea atenția. Noi găsim ceea ce căutăm!
Cei care se apropie de Biblie cu dorința sinceră să afle în
ea Mesajul lui Dumnezeu, vor fi îndrumați de Domnul. După
cum este scris, “Ferice de cei care flămânzesc și însetează
după dreptate (Adevăr), căci ei vor fi săturați!" — Mat.
5:6.
Pe de altă parte, cei care se apropie de Biblie pentru a
căuta nod în papură, cu necredință, antagonism, tot așa de
sigur vor găsi ceea ce caută — fisuri, contradicții etc.
Remarcați cum Thomas Paine și Robert Ingersoll au ilustrat
acest principiu, și comparați experiențele și descoperirile
lor cu binecuvântarea celor care se ospătează din Biblie ca
fiind masa Domnului încărcată cu lucruri bune — “Hrană la
timpul potrivit" pentru “casa credinței" — Luca 12:42.
Același principiu este adevărat și despre Studiile în
Scripturi. După cum cei care doresc pot găsi fisuri în
Biblie și pot întoarce și deforma declarațiile ei spre ceva
lipsit de logică, tot așa aceeași clasă în mod sigur va avea
succes în a găsi nod în papură în “Planul Divin al
Veacurilor".
CÂINI—Câini în apropierea ta. (Q227-1)
Întrebare
(1905)—1—Te rog explică cele trei fraze din Filip. 3:2:
“Păziți-vă de câinii aceia! Păziți-vă de lucrătorii aceia
răi! Păziți-vă de falsa circumcizie".
Răspuns—Cine sunt câinii? Ei bine, să se uite fiecare în
jurul lui și să vadă dacă poate găsi pe vreunul care are
caracteristicile câinilor, mușcând și lătrând la tine.
Aceasta nu înseamnă câini literali, ci figurativi. Dacă
găsești vreunul, nu-l supăra.
Lucrătorii răi înseamnă, orice făcător de rele; noi nu
participăm nici nu avem legătură cu întunericul. Să nu aveți
tovărășie cu aceia care jignesc pe alții, pentru că va veni
timpul când îți va face și ție rău. Căutați compania și
tovărășia acelora care iubesc dreptatea. Puneți un premiu pe
ceea ce este bun, drept și nobil.
Falsa circumcizie în zilele apostolilor semnifica pe acei
care se opuneau circumciziei. Circumcizia era un semn anume.
A noastră este în inimă, tăierea de la afecțiunile care
ne-ar fi vătămătoare. Noi nu suntem evrei după trup, ci avem
o circumcizie a inimii.
CÂRCIUMAR—Referitor la afaceri după
convertire. (Q617-3)
Întrebare
(1909)—2—Un cârciumar care vine la Adevăr într-un stat
unde vânzarea alcoolului este o afacere legală, ai considera
licența, arenda și stocul, proprietate care să fie vândută,
sau ar trebui să abandoneze pur și simplu afacerea?
Răspuns—Cred că trebuie să-și urmeze propria conștiință, dar
cred că conștiința mea nu mi-ar permite să vând băuturi care
îmbată. Cât despre autorizație, nu cred că ar putea-o vinde
cu profit. Cred că eu aș distruge-o. Cât despre magazin,
n-aș risca să-i dau foc, dar cred că aș încerca să scap de
clădire și să arunc sau să distrug băutura. N-aș participa
în afaceri cu băuturi sau altceva care ar vătăma pe
aproapele, dar persoana trebuie să-și folosească propria lui
conștiință și judecată.
CEASUL AL 11-lea—Ce ilustrează? (Q258-1)
Întrebare
(1911)—3—Te rog explică pilda cu ceasul al 11-lea
menționată în Matei 20.
Răspuns—Această pildă este dată pentru a ilustra ceva ce se
va întâmpla spre sfârșitul acestui veac. Pilda ne spune că
s-au făcut diferite chemări la diferite timpuri pentru
lucrători în vie. Unii ar putea spune că această chemare a
lucrătorilor în vie a început chiar în zilele lui Isus și
ale apostolilor și că aceste diferite chemări aparțin
diferitelor perioade ale Veacului Evanghelic, și noi n-am
avea argumente împotrivă; acest gând pare destul de sănătos.
Alții ar pretinde că această trimitere a lucrătorilor în vie
n-a fost la începutul veacului, pentru că Domnul și
apostolii au plantat via și au îngrijit-o la început, și
această chemare a lucrătorilor în vie a fost în timpul
secerișului, la sfârșitul veacului, când roada s-a copt și
ei trebuiau să intre să strângă și să-și primească plata
pentru strângerea ciorchinilor. Această interpretare are de
asemenea calități rezonabile. În orice caz, ceasul al 11-lea
reprezintă timpul de la sfârșitul acestui veac Evanghelic,
și ni se arată că la acel timp unii vor sta așteptând ocazia
să intre în lucrarea secerișului — lucrarea de recoltare,
lucrarea din vie, și că unii care vor fi într-o stare
potrivită de minte și de inimă vor fi acceptați să facă
lucrarea secerișului, chiar dacă lucrarea secerișului va fi
aproape terminată. Ca de exemplu, azi, cineva ar putea
spune: “Frate Russell, presupun că lucrarea secerișului este
aproape gata, și dacă aș vrea să merg pe câmp la seceriș
n-ar mai merita osteneala, nu-i așa?" Ei bine, eu aș spune
că dacă aș fi în locul tău, dragul meu frate, chiar dacă ar
fi cum s-ar zice, în ceasul al 11-lea, aș merge deîndată la
Domnul și aș spune — dacă ar fi posibil să-mi aranjez
treburile în așa mod — “Doamne, iată timpul pe care ți-l pot
da în mod cuvenit Ție și în serviciul lucrării de seceriș.
Te rog fierbinte să fiu trimis în seceriș, ca să fiu unul
dintre aceia care vor primi o binecuvântare specială în
virtutea asocierii cu secerătorii și cu acel serviciu".
Există unele lucruri în această pildă care nu sunt așa de
ușor de interpretat; noi am putea face unele presupuneri dar
toate pot fi greșite; noi n-am vrea să presupunem ceva ce
poate fi greșit. Cât despre ce va fi dinarul și care serv va
primi dinarul, și ce va însemna că unii vor murmura și vor
spune că nu sunt mulțumiți cu dinarul și că trebuia să fi
primit mai mult, nu știu. Nu sunt sigur. Poate că vom vedea
mai clar în curând; dar noi credem aceasta: nici o murmurare
nu va fi dincolo de văl; de aceea darea dinarului și
murmurarea, orice-ar putea însemna ea, va fi ceva în
Biserică încă înainte de a trece dincolo de văl. Nu cred că
vreunul dintre aceia care murmură vor primi vreun dinar în
sensul vieții veșnice și al nemuririi. Domnul nu va avea
murmurători în clasa miresei Sale; dacă înțeleg bine, toți
vor fi atât de mulțumitori încât vor aprecia faptul că au
primit mai mult decât merită și vor fi foarte bucuroși să
primească ce le va da Domnul.
CEI CARE AU CĂZUT IARĂȘI ÎN PĂCAT—Cu
ce salut? (Q30-1)
Întrebare
(1909)—1—Cum trebuie să salutăm pe cei care au părăsit
adunarea noastră și ne numesc mai rău decât Babilonul? Îi
vom saluta din inimă când vin la adunările noastre?
Răspuns—Nu cred, de ce să o faceți? Voi fi în special inimos
către cei care sunt în special ca și dragul meu
Răscumpărător, marcați cu asemănarea de caracter a
Răscumpărătorului meu. Nu aș fi atât de inimos cu cei care
au părăsit adunarea tocmai pentru ca ei să vadă că există o
diferență, altfel ar putea crede că sunt mai buni decât cei
din adunare; pentru că au devenit neascultători într-un fel.
Ei trebuie să fie salutați după cuvintele apostolului, “fiți
cu luare aminte asupra acelora care fac diviziuni și
tulburare"(Rom. 16:17). Feriți-vă de cei care înclină spre
dezbinare și nu-i faceți prieteni intimi, nu-i alegeți ca
bătrâni etc., pentru că tocmai aceasta este greșeala. Nu
încurajați pe nimeni care are o atitudine certăreață.
Puneți-l deoparte și lăsați-l să se certe cu el însuși. Să
fim precauți ca să nu cultivăm nimic din spiritul lor în
inimile noastre. Să fim blânzi, dar hotărâți. Dacă un atare
s-ar apropia de mine, aș da mâna cu el și nu aș spune: Nu,
eu nu dau mâna cu tine. Dar nu mi-i voi face prieteni
intimi. Vrem să ne amintim ce au spus despre apostoli în
biserica timpurie: “Dar văzând ei … au recunoscut că
fuseseră cu Isus" (Fapt. 4:13). Noi vrem să ne facem prieten
intim pe Domnul nostru Isus. Noi vrem să fim cu Isus, și cei
care au cea mai mare asemănare cu caracterul Său vor fi cei
mai asemenea Lui. Ei sunt cei care au spiritul lui Cristos.
El a cheltuit mai mult din timpul Său și a ales pe aceia
care să fie aproape de El dintre cei care au avut cel mai
mult din spiritul Său: Petru, Iacov și Ioan. Aceștia trei au
fost cu El pe muntele schimbării la față și ei au fost cel
mai aproape de El în grădina Ghetsimani. Sfătuiți-vă cu
aceia care au spiritul Domnului.
CER ȘI IAD—A spus pastorul Russell că
nu există? (Q326-1)
Întrebare
(1909)—1—Dacă nu există nici cer nici iad, te rog
spune-ne cum ai aflat aceasta?
Răspuns—Am spus deja că există un cer, și spațiu destul
pentru toți îngerii și sfinții. Domnul nostru a spus: “În
casa Tatălui Meu sunt multe locuințe … Eu mă duc să vă
pregătesc un loc" (Ioan 14:2). Dar El n-a spus nimic despre
pregătirea unui loc pentru omenire în general. Timpul de
pregătire pentru ei este în Veacul Milenar.
CER ȘI IAD—Există astfel de locuri?
(Q326-2)
Întrebare
(1909)—2—De ce sunt cerul și iadul menționate în Biblie
dacă nu există astfel de locuri?
Răspuns—Noi credem că există astfel de locuri. Noi credem că
există un cer, după cum spun Scripturile: Cerul este scaunul
Meu de domnie, pământul așternutul picioarelor Mele, zice
Domnul.
Presupunerea că toți cei născuți în lume merg în cele din
urmă în cer este una din erorile în care și noi am căzut.
Dumnezeu, în măreția puterii și înțelepciunii Sale, a
binevoit să creeze pe îngeri și apoi, ulterior, în
desfășurarea planului Său, El a binevoit să facă acest
pământ și apoi să creeze omenirea. El a făcut ființele umane
puțin mai prejos decât îngerii. Omul n-a fost niciodată
înger, niciodată n-a căzut de la poziția de înger și
niciodată nu s-a intenționat să fie înger. L-a făcut cu
puțin mai prejos decât îngerii, dar exact la fel în privința
caracteristicilor minții și voinței divine, iar în unele
privințe Dumnezeu l-a făcut pe om mai presus decât îngerii,
în sensul că i-a dat stăpânire asupra pământului, dar
îngerilor El niciodată nu le-a dat vreo stăpânire; El a pus
toate aceste lucruri sub picioarele oamenilor. Cerul s-a
intenționat a fi pentru îngeri și pentru Sine Însuși. În
timpul prezent Dumnezeu dezvoltă Noua Creație care vor fi
ființe cerești și vor merge în cer, și după cum declară
Scriptura, vor avea o natură nu numai ca îngerii dar în
unele privințe superioară lor prin aceea că vor avea natura
divină.
Noi nu știm câte ranguri de ființe spirituale sunt, dar
citim despre Heruvimi și Serafimi. El ne spune că i-a supus
pe toți lui Cristos. Când Cristos S-a înălțat la cer
Dumnezeu a spus, toți îngerii să-l slăvească. Dar aceasta nu
se interferează cu planul lui Dumnezeu privitor la pământ pe
care El l-a plănuit să fie locuit. Ar fi absurd să gândim că
după ce Dumnezeu a cheltuit șase mii de ani în pregătirea
lumii și apoi o mie de ani pentru a-i face potriviți pentru
viața veșnică, El să-i distrugă.
Cât despre iad, noi desigur credem mai mult despre el decât
cred alții, pentru că noi înțelegem că toți
merg acolo, în timp ce alții trimit numai o parte din oameni
acolo; dar acesta este un iad diferit, este iadul Biblic,
starea de moarte, șeol, și întreaga lume merge în șeol.
Luați-vă Biblia și comparați cum este folosit acest cuvânt
de-a lungul Vechiului Testament. Buni și răi, toți merg
acolo; toți sunt strânși la părinții lor și dorm cu ei, fie
că sunt buni sau răi. Ar fi foarte ciudat să spui că au
adormit cu părinții lor dacă părinții lor ar fi în iad,
pentru că în iadul teologic ei sunt treji.
Noi nu negăm că există un iad și un cer, dar negăm
halucinațiile nocturne care au ajuns la noi din Veacurile
Întunecate.
CHEMAREA DE SUS—A râvni coroanele
altora. (Q330-1)
Întrebare
(1905)—1—Dacă cei chemați au fost aleși toți înainte de
1900, nu râvnim noi coroanele altora? Vreau să spun, cei
care au început să alerge de atunci încoace?
Răspuns—Cred că fratele nu vrea să spună exact ce zice
întrebarea, pentru că dacă numărul cerut ar fi fost ales
s-ar fi sfârșit lucrul. Cred că vrea să spună că dacă un
număr suficient a fost chemat ca să se completeze alegerea
înainte de 1900, n-am râvni noi la coroana altuia?
Răspundem: Nu, deloc. Aceasta este după harul lui Dumnezeu
și nu după cum vrem noi. Aceasta nu este pentru că voi sau
eu facem asta sau aia, ci pentru că Dumnezeu are ceva de
dat. Dumnezeu Și-a făcut propria lucrare de răspândire a
adevărului, etc., și El a favorizat pe cei care au răspuns
chemării. Dacă ei se socotesc nevrednici de coroană sau
acționează împotriva favoarei lui Dumnezeu, nu sunt din
aceia cărora Dumnezeu intenționează să le dea coroana. El
intenționează să le dea ocazia ca și cum n-ar ști care va fi
rezultatul. Să presupunem că un număr suficient în timpul
prezent au harul lui Dumnezeu și că nu mai lipsește nimeni,
și să presupunem că eu aș fi unul care încă n-am făcut
consacrarea, și mi-ar plăcea foarte mult, dacă Domnul ar
avea unele binecuvântări de dat, ca să pot fi unul din cei
favorizați de El, dar nu știu, și întregul număr ar putea fi
complet. Ar fi inutil să încerc, pentru că aș putea lua
coroana de la altcineva? S-ar cuveni să spun, Am aflat
despre bogățiile harului Tău, Doamne, și, fie că numărul
este complet fie că nu eu oricum mă predau Ție și Tu poți
să-mi dai ce dorești. Orice va da Domnul, va fi un lucru
foarte mare. Toți regii dau daruri după măsura poziției lor
de regi. N-ar fi în armonie cu caracterul lui Dumnezeu să
dea un lucru fără valoare. Domnul va da o binecuvântare
miilor care sunt ai Lui. Dă-i inima Lui și vei obține mult
mai mult decât ai fi putut cere sau ai fi putut gândi. Deci,
a te consacra Domnului n-ar fi o râvnire la coroana altuia.
Dacă El îți dă o coroană, ia-o, pentru că aceasta n-ar fi o
râvnire la coroana altuia.
CHEMAREA DE SUS—Vor ști familiile
noastre despre noi? (Q330-2)
Întrebare
(1909)—1—Vor ști cei din familiile noastre care rămân
aici că noi ne-am făcut chemarea și alegerea sigură, și cum
vor ști aceasta?
Răspuns—Cred că da. Va fi exact așa cum Tatăl nostru ceresc
ne-a făcut cunoscut nouă din bogăția harului Său, în Cristos
Isus. O scriptură în Psalmi spune: “Iar despre Sion este
zis: “Acesta și acela în el s-au născut”" (Psa. 87:5). Ce
înseamnă aceasta? Cred că se referă la Sionul ceresc și la
cei care se vor naște în întâia înviere, iar prietenii și
rudele noastre vor ști despre învierea și nașterea noastră
în Sion și că am trecut dincolo de văl, exact așa cum știm
noi despre Domnul nostru Isus că a trecut dincolo de văl.
CHIN—Încercând să scape de chin.
(Q712-3)
Întrebare
(1913)—2—De ce faci atâta caz în legătură cu chinul,
Pastore Russell? N-am renunțat la el, noi predicatorii, cu
mult timp în urmă?
Răspuns—Nu discut mult despre chin; încerc să-l elimin. Este
adevărat, dragi prieteni, că unii predicatori încă mai țin
la doctrina chinului iar alții nu. Numărul celor care
propovăduiesc chinul veșnic după stilul vechi este mic. Dacă
l-ar predica, congregațiile lor ar fi și mai mici. Oamenii
nu mai pot crede astfel de lucruri. Ei sunt tot mai
inteligenți cu fiecare zi și predicatorii știu; pe lângă
aceasta, nu mulți predicatori cred în chinul veșnic. Se
poate că nu spun nimic despre el la amvon, iar mulți îl
învață în felul următor: ei propovăduiesc despre “moartea a
doua", aducând-o cu o voce solemnă și lăsând ascultătorii
să-și imagineze flăcări, diavoli etc., despre moartea a
doua. Dar știți că moartea a doua nu înseamnă chin veșnic.
Cei eliberați de prima moarte pot fi în pericol de moartea a
doua. Unii contestă acest lucru și alții nu. Nu este pentru
noi să judecăm. Noi trebuie să prezentăm adevărul. Multor
predicatori le-ar plăcea să fie liberi de îngrădirile lor
denominaționale dar le lipsește curajul să se confrunte cu
acest lucru. Unii spun, credem noi, plata păcatului este
moartea. Biserica Anglicană a decis că membrii ei pot să
creadă în focul iadului sau în moarte.
CINA DE AMINTIRE—De ce ne împărtășim.
(Q486-1)
Întrebare
(1911)—3—De ce vă împărtășiți de cina Domnului?
Răspuns—Pentru că este o comemorare a morții Domnului
nostru. Și când apostolul spune, “faceți lucrul aceasta …
până va veni El" (1 Cor. 11:25-26), noi înțelegem că poporul
Domnului trebuie în mod cuvenit să amintească moartea
Domnului ca însăși baza întregii lor credințe și ascultări
până când vor fi schimbați și vor participa cu El la
lucrurile mai bune dincolo de văl, având parte cu El în
întâia înviere. Noi facem aceasta și pentru alt scop. După
înțelegerea noastră, cina Domnului nu simbolizează numai
trupul și sângele dragului nostru Răscumpărător, ci
simbolizează și participarea noastră; pentru că apostolul
spune, “Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu
este el o părtășie a sângelui lui Cristos? Pâinea pe care o
frângem, nu este ea o părtășie a trupului lui Cristos?" (1
Cor. 10:16). Cu alte cuvinte, apostolul sugerează că aceia
care se împărtășesc arată că sunt părtași cu Isus în
suferințele și moartea Sa. Noi aparținem aceluiași corp.
Deci este o parte din obligația noastră prezentă să suferim
cu El acum, ca să putem și domni cu El.
CINA DE AMINTIRE—Folosirea vinului.
(Q486-2)
Întrebare
(1911)—1—Unde poate fi găsit cuvântul “vin" în Noul
Testament, în legătură cu Cina Domnului?
Răspuns—Nu știu dacă este folosit cuvântul vin. Este folosit
cuvântul rodul viței, și dacă cineva preferă să creadă că
rodul viței este mustul, nu am nici un fel de obiecție; cred
că este deajuns pentru acest scop și poate mai bun decât
vinul.
CIRCUMCIZIE—Referitor la Biserică.
(Q127-2)
Întrebare
(1909)—2—Semnul legământului avraamic a fost circumcizia
naturală. Dacă noi suntem sub acel legământ de ce noi nu
avem același semn?
Răspuns—Apostolul ne spune că noi avem același semn, dar
este circumcizia inimii și nu a cărnii. La Israelul
spiritual este circumcizie spirituală. Apostolul ne spune că
acestea sunt lucrurile de care trebuie să fim circumciși —
mânia, ura, răutatea, invidia, cearta, lucrurile cărnii și
lucrurile diavolului. Îndepărtați-le pe acestea și atunci
sunteți circumciși în inimă. Aceasta nu înseamnă că
niciodată nu faci greșeala de a avea un gând supărat. Nu
carnea ta, ci tu ca nouă creatură ești un membru al Corpului
lui Cristos. Carnea este numai un serv al acestei noi
creaturi și noua creatură va ține corpul supus după cum
poate mai bine.
CITIND—Rapoarte de la Convenții,
discursuri ale bătrânilor etc. (Q578-2)
Întrebare
(1909)—3—Am apreciat foarte mult discursurile de la
această Convenție în care vorbitorii au arătat că este
nepotrivit a căuta hrană spirituală la altă sursă decât
aceea pe care Domnul a folosit-o în această perioadă de
seceriș, ca să ne dea hrană la timpul cuvenit, dar nu prea
văd unde să trag linia. Ar fi rău să se citească Rapoarte de
la convenții și discursurile peregrinilor sau bătrânilor?
Cum să-i tratăm pe aceia care ne dau pliante care prezintă
greșit adevărul? Să le rupem în fața lor sau să le acceptăm
cu mulțumiri și să le distrugem în privat?
Răspuns—Cred că mi-ai pus o întrebare prea grea. Cred că nu
pot să răspund la această întrebare.
CLASA ILIE—În contrast cu clasa Elisei. (Q259-1)
Întrebare
(1907)—4—Cum putem noi distinge clasa Elisei de clasa
Ilie?
Răspuns—Am arătat că Ilie a fost foarte distinct un tip al
Bisericii învingătoare. Dar despre Elisei nu avem dovezi
clare în Scripturi că a fost un tip. Unii ar putea sugera că
el a fost un tip, iar alții că n-a fost, dar din moment ce
acest fapt este nesigur, datoria noastră este să nu dăm prea
multă greutate acestui lucru.
COAPSE—”Încingeți-vă coapsele minții
voastre" (1 Pet. 1:13). (Q448-1)
Întrebare
(1910-Z)—1—Ce semnifică acest text?
Răspuns—În timpurile vechi, când se purtau haine lungi,
brâiele erau purtate în mod constant din două motive; un
motiv era să-și încingă hainele — de exemplu, noi uneori
cântăm, “Strânge-ți haina de nuntă în jurul tău". De aceea,
brâul era folositor la ținerea hainelor în locul sau în
poziția lor potrivită așa încât să nu arate dezordonați și
să nu facă pe cineva să se împiedice și să cadă. Apoi, în al
doilea rând, brâul era folosit pentru efectul lui asupra
coapselor în timpul muncii. De exemplu, când cineva era
angajat într-o muncă obositoare cum ar fi ridicarea unei
greutăți mari, purtarea unei sarcini grele sau alergarea în
concurs, mușchii abdomenului jucau un rol important.
Chiar și când vorbim găsim că mușchii abdomenului se
contractă și ne dă astfel mai multă forță și putere vocii.
S-a observat acest lucru în orice fel de muncă manuală, și
acești mușchi devin comparativ rigizi. De aceea, obiceiul
între muncitori, chiar și azi, este să poarte o curea. Când
au de lucru extrem de greu mai strâng cureaua — adică, o
trag cu câteva găuri, făcând-o mai strânsă în jurul
mijlocului, scopul fiind să sprijine mușchii abdomenului și
să-i facă în stare să îndeplinească mai multă muncă cu mai
puțină oboseală; iar când se odihnesc, slăbesc cureaua.
Acesta pare să fie aici gândul special al apostolului —
“încingeți-vă coapsele minții voastre". După cum sunt coapse
în corp și au partea lor importantă de îndeplinit și noi le
întărim în timpul lucrului sau când este necesar, tot așa
este și cu mintea noastră. Noi, care ne-am devotat să fim
poporul Domnului, să facem serviciul Său, ne dăm seama că
mintea noastră trebuie întărită. Trebuie să fim curajoși.
Noi trebuie să fim fortificați împotriva tuturor
dispozițiilor de moleșeală.
Când ne angajăm să ne încingem coapsele minții înseamnă că
ne-am hotărât asupra unui curs de activitate; odihna și
ușurința le punem deoparte și ne angajăm într-o lucrare
importantă care ne dăm seama că ne cere toată puterea pe
care o avem. Creștinul are o mare sarcină înaintea lui,
să-și jertfească viața în serviciul Domnului, să
împlinească tot ce este în stare să împlinească în privința
folosirii ocaziilor pe care Domnul ni le-a pregătit nouă ca
servi ai Lui, urmași ai Lui, ca să putem da o bună mărturie
când ne va chema să dăm socoteală; ca să putem spune: Mi-ai
dat doi talanți și am mai câștigat doi; sau, Mi-ai dat cinci
talanți și am câștigat încă cinci pe lângă ei.
COLECTE—Cheltuind mult, cerând puțin.
(Q128-1)
Întrebare
(1913)—2—Cum este posibil ca Asociația Internațională a
Studenților Bibliei să cheltuiască atât de mulți bani și să
nu ceară niciodată?
Răspuns—Dragi prieteni, cu ani în urmă, când eram
congregaționalist, am avut o experiență. Era un târg și o
campanie electorală și îmi amintesc foarte bine că am
solicitat de la o persoană, și aceasta foarte prompt mi-a
dat doi dolari și părea bucuros să-i dea. După ce am primit
cei doi dolari m-am simțit rușinat. Mi-am spus: Ai cerșit.
Răspunsul meu a fost: Ai cerșit pentru biserică. Dar ți-ar
fi rușine să cerșești pentru tine. Da, mi-ar fi, dar aceasta
a fost pentru Domnul. Dar dacă ți-ar fi rușine să cerșești
pentru tine, n-ar trebui să-ți fie mai rușine să cerșești
pentru Domnul? Este Domnul sărac? Am spus: Nu, și niciodată
nu voi mai cerși sau solicita și nici n-am mai făcut-o de
atunci încoace.
Întrebarea este, Cum putem cheltui atât de mulți bani, când
nu solicităm deloc? Oamenii în mod voluntar ne forțează să
acceptăm. Aceasta nu-i o glumă. Oamenii într-adevăr spun,
“Frate Russell, sunt adânc interesat în aceste lucruri și aș
vrea să contribui cu ceva bani la ele. Pot să am această
ocazie?" Noi răspundem: Frate, ai toate ocaziile din lume.
Uneori oamenii, fără să mă aștept câtuși de puțin, mi-au dat
bani. De exemplu, într-o după-amiază, când mă duceam la o
adunare de întrebări, un domn a venit la mine și mi-a dat o
bucată de hârtie. Am pus-o în buzunar crezând că este o
întrebare. Când am mers pe podium și am scos această hârtie,
am găsit un cec în valoare de 1.000 de dolari. Mi-am amintit
atunci că domnul care mi-a dat cecul mi-a spus că el fusese
un om foarte rău. Mi-a spus că a trăit în vestul țării și
când era membru al bisericii Presbiteriene n-a fost absolut
deloc creștin. A jucat jocuri de noroc, a fumat, a băut, și
aproape că a făcut tot ceea ce un creștin nu s-ar cuveni să
facă. El n-a zis și nu zic nici eu că biserica Presbiteriană
l-a încurajat la acestea. Mi-a spus că n-a știut ce este
creștinismul până când a citit Studiile în Scripturi. După
ce a aflat bunătatea și înțelepciunea planului lui Dumnezeu
a vrut să-și folosească banii pentru a ajuta la răspândirea
cunoștinței pe care a apreciat-o atât de mult, dându-mi
astfel acest cec. Acesta este modul în care sunt furnizați
banii. Gândul nostru este că atâta timp cât Domnul vrea ca
lucrul să meargă înainte, El poate să se îngrijească de
completarea fondurilor. Este treaba Lui să aibă grijă cât să
trimită. Dacă Domnul nu va mai furniza banii munca va scădea
proporțional.
COLECTE—Sensul contribuțiilor
voluntare. (Q128-2)
Întrebare
(1913)—1—Reprezentanții Asociației Internaționale a
Studenților Bibliei au dat raportul în Springfield că
întreaga cheltuială a propagandei și a lucrării lor este
acoperită prin contribuții voluntare. Te rog explică sensul
exact al termenului “contribuții voluntare".
Răspuns—Aceasta este o contribuție care nu este solicitată
în niciun fel. Noi facem cunoscut rezultatele muncii noastre
în fiecare an într-un raport anual, ceea ce pare potrivit,
dar nu sunt date numele contribuabililor. Nimănui nu i se dă
șansa de a-și avea numele spus înaintea bisericii sau
înaintea altor contribuabili. Tot ce se dă este pentru
Domnul și nu se încearcă a se face caz de vreo donație de la
oameni. Noi doar folosim ceea ce se dă voluntar.
COLECTE—A. I. S. B. și colectele.
(Q129-1)
Întrebare
(1913)—2—Există vreun motiv scriptural pentru care
Asociația Internațională a Studenților Bibliei refuză să
solicite bani?
Răspuns—Gândul nostru general este că acest lucru de a
solicita bani a devenit mai curând respingător în ochii
multora și probabil că numele Domnului poate fi slăvit mai
bine dacă nu solicităm bani. Mai mult, recunoaștem faptul că
Tatăl nostru Ceresc este foarte bogat. Tot aurul și argintul
este al Lui, și toate vitele de pe o mie de dealuri. Dacă El
are nevoie de bani nu trebuie să ne întrebe pe noi, și El
niciodată nu ne-a însărcinat, după cât știm, să cerem sau să
solicităm în vreun fel în Numele Lui. Dacă El nu ne-a
însărcinat să facem așa, credem că nu este potrivit să facem
așa. Aceasta nu este o dezaprobare a altora care au o vedere
diferită. Ei au drepturile lor.
COLPORTARE ȘI VOLUNTARIAT—Metodă de
prezentare. (Q130-2)
Întrebare
(1906)—1—Care este modul potrivit în care lucrătorii
voluntari să prezinte un pliant?
Răspuns—Nu cred că de obicei pliantele au nevoie de
prezentare, afară de cazul că persoana se întâmplă să fie în
verandă, când eu aș spune ceva de felul acesta: “Vrei ceva
gratis de citit?" Scoateți în relief cuvântul “gratis" așa
încât ei să nu creadă că este ceva de vânzare, și
asigurați-vă că-l aud.
COMOARĂ—În vase de lut. (Q714-3)
Întrebare
(1911)—2—Noi avem această comoară în vase de lut — care
este comoara? Este ea mesajul Evangheliei?
Răspuns—Nu. Comoara pe care o avem este propria noastră
concepere de spirit — începutul noii naturi. Aceasta este
comoara pe care o aveți. Aceasta este comoara pe care
trebuie s-o îngrijiți. Voi aveți această comoară în vase de
lut. Trupul este imperfect. Noua creatură se poate manifesta
doar prin vasul de lut, și meritul Domnului nostru stă gata
să ne ajute pe fiecare în imperfecțiunile noastre pentru ca
noua creatură să poată fi ținută perfectă și să se dezvolte,
și ca vechea natură să poată fi mortificată sau omorâtă. Dar
avem această comoară a naturii noi în vasul de lut.
CONCEPERE—La natură divină. (Q37-2)
Întrebare
(1907)—3—Suntem noi concepuți la natură divină sau doar
la natură spirituală?
Răspuns—Răspund că conceperea de spirit este la natură
spirituală, dar în cazul Domnului nostru, este, trebuia să
fie, ori la natură divină ori nu era nimic. De ce? Pentru că
dacă El n-ar fi reușit să fie mai mult decât învingător și
vrednic de natura divină, după planul divin, atunci El nu
putea fi deloc acceptabil. El nu putea niciodată să treacă
pe un loc secundar. Conceperea Lui de spirit trebuia să ducă
la natura divină sau la nimic. Dar în cazul bisericii, putem
spune că este o mică diferență; că în timp ce conceperea
noastră este de spirit și în timp ce Domnul intenționează ca
aceasta să fie cea mai înaltă formă de natură spirituală,
dacă suntem credincioși și urmăm în pașii Domnului, totuși
vor fi unii din această clasă concepută de spirit care
niciodată nu vor ajunge la natura divină, dar vor fi, ca să
zicem așa, trecuți de la natura divină pe o linie laterală;
de aceea noi preferăm să spunem că biserica este concepută
la natura spirituală, și unii din ei ajung dincolo de
aceasta, la natură divină. Marea Mulțime va ajunge pe planul
spiritual, dar nu va fi de natură divină.
CONCEPERE—Spirituală, reală sau
socotită. (Q38-1)
Întrebare
(1909)—4—Este conceperea de spirit o stare reală sau
socotită? Va fi cineva în Marea Mulțime, care nu a avut la
un moment dat ca individ un loc hotărât în Turma Mică?
Răspuns—Noi răspundem că nimeni nu va fi vreodată în Marea
Mulțime, după câte știm noi, fără să fi avut ocazia de-a
intra în Turma Mică și unde n-a intrat datorită
neîndeplinirii angajamentelor lor de consacrare.
Singura excepție de la aceasta ar fi, după înțelegerea
noastră, că Vrednicii din Vechime aparțin de fapt de această
clasă și în acest sens al cuvântului ei niciodată nu au fost
invitați la această chemare de sus. Ei voluntar au
sacrificat mult și au suferit mult, și ei au mare onoare de
la Dumnezeu, și aceasta este singura parte din Marea Mulțime
sau clasa leviților antitipici care nu au avut ocazia să
intre în Turma Mică.
Cât despre conceperea de Spirit, dacă este o stare reală sau
socotită, aș spune că este un lucru real. Ce înțelegi
printr-un lucru real? Unii oameni cred că un lucru real este
ceva care se poate atinge sau vedea. Nu real în sens că este
palpabil, ci real în sens că este de bună credință, nu o
teorie — este un fapt. Cum știm noi acest lucru? În acest
fel, dragă frate: asigurarea Domnului este că oricine este
conceput de Spiritul sfânt trebuie să fie născut de Spirit
sau să moară în moartea
a doua. Voi ați renunțat în realitate la natura
umană, voi trebuie să faceți aceasta înainte de a fi
socotiți acolo. Oricine renunță la drepturile restabilirii
tratează cu Dumnezeu, iar cu El nu te poți juca. Este atât
de real încât dacă renunți la drepturile pământești, nu le
mai poți primi înapoi.
CONCEPERE—La natura divină sau
spirituală. (Q38-2)
Întrebare
(1909)—1—Suntem noi concepuți la natură divină sau la
natură spirituală?
Răspuns—Răspund că natura divină este o natură spirituală.
În primul volum din Studii în Scripturi inițial am scris că
noi am fost concepuți la natură divină, dar găsind că mulți
din poporul drag al Domnului păreau să aibă dificultăți cu
aceasta, ne-am gândit că am evita dificultatea legată de
acest fapt dacă am înlocui cuvintele “natură divină" cu
“natură spirituală". Această schimbare nu înseamnă că a fost
vreo schimbare semnificativă. Noi credem că aceasta a fost o
declarație potrivită, că suntem concepuți la natură divină
și că aceasta este o natură spirituală. Scripturile dovedesc
că noi suntem concepuți la natură divină. Petru a spus: “El
ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin
ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești" (2 Pet. 1:4).
Aceste făgăduințe prețioase, de natură divină, de glorie,
onoare și nemurire, sunt puterea de concepere care intră în
inimile noastre, și pe aceasta Domnul o folosește prin
Spiritul Său sfânt ca să lucreze în noi să vrem și să facem
buna Lui plăcere. El ne ajută tot timpul de-a lungul căii ca
să ne putem întări chemarea și alegerea. Noi suntem chemați
la natură divină. Suntem concepuți la ea? Da, voi toți
sunteți chemați într-o singură speranță a chemării voastre —
fie că ajungeți la ea fie că nu, aceasta este singura
speranță.
Foarte bine, frate Russell, cum se face că Marea Mulțime nu
ajunge la acea natură și totuși ambele clase sunt concepute
la ea? Poate fi în acest fel, dragi frați. Să luăm o
ilustrație din natură: această problemă a conceperii de
Spirit sfânt este bazată pe conceperea ființei naturale. În
cazul nașterii naturale, conceperea este aceeași, fie că cel
născut este băiat sau fată. Aici sunt două clase pe care
Dumnezeu le dezvoltă din aceeași concepere, membrii Corpului
Său și Marea Mulțime. Pentru a merge mai departe, cei care
au studiat acest lucru spun că nu este o diferență
perceptibilă în privința sexului copilului decât după a
treia lună de la concepere. Tot așa este și cu cea
spirituală; după concepere, nimeni nu poate spune pentru o
vreme dacă el este unul care va obține natura divină sau nu.
Faptul este în cumpănă; depinde de el însuși cum a primit
cuvântul altoit. Dacă acesta vă face să vreți și să faceți,
atunci veți fi din Turma Mică.
CONCEPERE—Înainte de a intra în
Sfânta. (Q39-1)
Întrebare
(1911)—1—Poate fi cineva conceput de spirit înainte de a
intra în Sfânta din Cortul Întâlnirii? Dacă da, te rog să
explici când și unde are loc conceperea de spirit?
Răspuns—Nu este indicată conceperea de spirit în legătură cu
intrarea în Cortul Întâlnirii. Conceperea de spirit este
indicată prin uleiul ungerii. Totuși faptul era că numai
preoții unși aveau voie să intre în Cortul Întâlnirii.
Sfânta Cortului Întâlnirii a reprezentat și a simbolizat
starea de consacrare în care voi și cu mine am intrat acum.
Atunci și de atunci încoace noi am devenit preoți, și atunci
am fost concepuți de Spiritul sfânt, în acel moment, în acea
clipă am trecut dintr-o stare în cealaltă stare, în Sfânta —
și acum, de când suntem concepuți de Spirit se spune despre
noi că stăm cu Cristos în locurile sfinte, în locurile
cerești, în această înaltă poziție reprezentată prin însuși
Cortul Întâlnirii.
CONCEPERE—Încă neacceptată. (Q39-2)
Întrebare
(1911)—2—Am putea spune în mod potrivit despre unul că
are o viață concepută de Spirit, și totuși să spunem că el
n-a fost acceptat de Domnul să alerge pentru premiu?
Răspuns—Nu. Noi răspundem că toți care sunt chemați, sunt
chemați într-o singură speranță a chemării lor. Toți care
sunt concepuți de Spiritul sfânt, sunt concepuți cu scopul
să fie preoți. Toți aceia care vor intra în clasa Marii
Mulțimi, tipificată prin leviți, sau cei care au avut
această ocazie și n-au folosit-o, și în ceea ce privește
premiul sunt dezmoșteniți sau găsiți nevrednici pentru
funcția preoțească, de aceea le este acordată doar ca
favoare o parte în serviciul levitic.
CONCEPERE—Referitor la concepere
neurmată de însuflețire. (Q40-1)
Întrebare
(1915)—3—Dacă cineva este conceput de Spiritul sfânt și
acea persoană n-ar fi niciodată însuflețită la activitate în
serviciul lui Dumnezeu, care va fi rezultatul?
Răspuns—Dragi frați, nu suntem destul de înțelepți să spunem
care ar putea fi rezultatul. Noi știm că aceasta este o
ilustrație a planului spiritual luată din condițiile
naturale. Știm că orice copil conceput dar neînsuflețit, nu
se va maturiza niciodată; va muri. Tot așa este și cu planul
spiritual; noi presupunem că oricine ar fi conceput de
Spiritul sfânt dar niciodată nu ar ajunge la punctul
însuflețirii, sau activității, n-ar avea niciodată viață
spirituală, nici în timpul prezent nici în viitor, și nu
s-ar naște din Spirit. Dar există posibilitatea ca Domnul să
lucreze cu unul ca acesta; ca după ce a fost conceput de
Spirit și n-a fost însuflețit, acea persoană să poată veni
pe plan natural. Dar noi credem că ilustrația este împotriva
acestui lucru. De aceea nu am vrea să o prezentăm ca o
doctrină sau învățătură.
CONCEPERE—Prin cine? (Q40-2)
Întrebare
(1916)—1—Suntem noi concepuți de Spiritul sfânt prin
Isus?
Răspuns—Nu știu ce înseamnă această întrebare. Nu Isus face
conceperea Bisericii, și totuși conceperea vine prin Isus.
Voi da un răspuns dublu. Conceperea noastră este de la
Tatăl, după cum spune apostolul: “Dumnezeu și Tatăl Domnului
nostru Isus Cristos … ne-a născut (conceput — în l. engleză,
n.t.)" (1 Pet. 1:3). Aceasta ne spune cine ne-a conceput; și
condiția pe baza căreia noi am fost concepuți de Tatăl a
fost opera lui Isus — prin moartea Sa, și prin aplicarea
(atribuirea) meri-tului Său noi am fost socotiți vrednici să
fim concepuți de Spiritul sfânt. Isus este implicat în acest
lucru prin faptul că ne aduce la starea în care putem fi
concepuți, dar nu El este Cel care concepe; și totuși,
“Toate lucrurile sunt de la Dumnezeu prin Fiul, și prin El
și noi". Aceasta ar corespunde cu ceea ce găsim scris
privitor la ziua Cincizecimii: când apostolii au fost în
odaia de sus ei așteptau ceea ce Isus le promisese, și Isus
a spus că promisiunea era de la Tatăl, și apoi Sf. Petru a
spus că Tatăl i-a făcut-o lui Isus și Isus a revărsat-o
atunci peste Biserică; deci aceea era conceperea de Spirit.
Noi vrem să luăm în considerare întreaga sferă a problemei.
CONCEPERE ȘI ÎNSUFLEȚIRE—Manifestarea
lor. (Q37-3)
Întrebare
(1907)—2—Comparând nașterea spirituală cu cea naturală,
ce manifestări ar trebui să așteptăm la concepere și la
însuflețire?
Răspuns—Comparând conceperea spirituală cu cea naturală, aș
spune că noi nu ne vom aștepta la cine știe ce manifestări
la concepere. Este un fapt care are loc și demonstrația se
găsește mai târziu, deci, dacă suntem concepuți de Spiritul
sfânt, noi putem avea ceva cunoștință despre aceasta, dar
demonstrarea exterioară n-ar fi foarte marcantă pentru
altcineva; ar fi posibile unele manifestări pentru alții;
însuflețirea, impulsul stimulator ar fi indiciul unei vieți
personale. Deci, când suntem concepuți de Spiritul sfânt,
acesta ne însuflețește corpurile muritoare, ne dă energie în
serviciul Domnului și noi începem să avem iubirea care mișcă
și vrea să servească pe Dumnezeu și pe frați, și să facă
bine tuturor oamenilor după cum avem ocazia.
CONDAMNARE—Urmările și înlăturarea ei
la înviere. (Q136-1)
Întrebare
(1906)—3—Va fi rasa umană sub condamnare la înviere?
Răspuns—Nu vor fi sub condamnare în sensul de a fi sub
blestem, pentru că Domnul nostru a plătit pedeapsa pentru
ei, și de aceea vor fi scoși de sub blestem, de sub sentința
divină. Nu vor mai fi sub sentința divină a morții, dar vor
fi încă sub unele efecte ale blestemului. Vor fi sub
efectele condamnării, dar nu sub condamnarea însăși.
Condamnarea legală va trece când Marele Preot își va fi
terminat lucrarea din ziua ispășirii și va fi stropit
sângele în Sfânta Sfintelor. Urmările condamnării, după cum
se regăsesc în defectele rasei, vor continua încă și se va
cere lucrarea de restabilire din timpul Veacului Milenar
pentru a scoate omenirea din acea stare de imperfecțiune la
deplina perfecțiune a tot ce a fost pierdut.
CONDAMNARE—Referitor la îndreptățirea
lumii. (Q136-2)
Întrebare
(1909)—1—Este acum lumea îndreptățită de condamnarea
adamică, sau trebuie mai întâi să fie treziți și să
manifeste credință înainte de a putea fi îndreptățiți?
Răspuns—Răspunsul meu este că lumea nu este îndreptățită în
nici un sens al cuvântului; oamenii nu vor fi îndreptățiți
prin credință. Cel care Și-a dat viața ca răscumpărare, când
S-a înălțat la cer n-a prezentat acel merit pentru lume, ci
pentru casa credinței, membrii corpului Său, și numai pentru
ei. După ce acest merit va trece prin Biserică, acest merit
va pecetlui Noul Legământ cu Israel, și atunci Israelul va
avea binecuvântarea și favoarea lui Dumnezeu, și toți care
vor veni în relație de legământ cu Dumnezeu vor avea acea
binecuvântare, iar apoi fiecare popor, neam și limbă va
putea să vină la Dumnezeu. Ei nu vor fi îndreptățiți prin
credință; ei nu vor fi îndreptățiți până când vor fi
îndreptățiți în mod real, la sfârșitul Veacului Milenar. Ce
însemnă îndreptățire? Înseamnă a face drept. Înseamnă
întreaga lucrare de restabilire din Veacul Milenar, la
sfârșitul căreia întreaga lume va fi făcută dreaptă și în
armonie cu Dumnezeu. Ei vor fi câștigat înapoi tot ce a fost
pierdut prin Adam.
Acest fapt de a fi îndreptățit prin credință se aplică numai
la Veacul Evanghelic. De ce avem noi acest lucru diferit
față de lume? Pentru că Dumnezeu cheamă această clasă aleasă
și ne dă această îndreptățire așa încât să avem ceva de
oferit. Numai aceștia vor avea o parte în sacrificiul lui
Cristos, numai aceștia vor fi glorificați cu El. Această
îndreptățire vă este dată vouă și mie și la toată casa
credinței pentru că noi nu suntem din lume, noi suntem de un
spirit diferit, aleși din lume, atrași de Tatăl către Fiul.
Fiul îi acceptă și apoi El aplică îndreptățirea prin
credință ca să poată oferi și ei aceasta pe altar, și astfel
să aibă parte de chemarea de sus. Pentru restul lumii nu
există îndreptățire decât la sfârșitul Veacului Milenar.
CONDAMNARE—Eliberat de condamnare prin
credință. (Q136-3)
Întrebare
(1911)—2—Ioan 5:24 “Adevărat, adevărat vă spun că cine
aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață
veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la
viață".
Răspuns—Aceasta înseamnă că acei care vin acum în legătură
de inimă cu Domnul Isus Cristos nu vor fi sub acea
condamnare viitoare odată cu lumea. Întreaga lume în timpul
miei de ani a domniei lui Mesia va fi sub condamnare și va
avea ocazia să iasă de sub condamnare, ridicându-se de sub
ea și venind înapoi în armonie cu Dumnezeu, dar acei care
acum acceptă pe Cristos vin în legătură cu El, și se poate
gândi despre ei și pot fi considerați că au făcut o unire
acum, mai dinainte, cu marele dătător de viață; și dacă ei
fac acum acest aranjament cu El și prin credință umblă în
urmele Sale ca ucenici ai Săi, nu vor fi nevoiți să vină sub
condamnarea lumii, sub judecata, încercarea lumii, pentru că
ei trec imediat din moarte la viață. Adică, sunt socotiți
deja ca trecuți din moarte la viață; sunt socotiți deja ca
devenind noi creaturi și așteaptă doar să vină timpul când,
printr-o schimbare într-un moment, într-o clipeală de ochi,
la întâia înviere, cursul lor va fi complet și vor fi
asemenea Domnului lor, având parte de gloria Sa.
CONDAMNARE—Au fost evreii condamnați
dublu? (Q137-1)
Întrebare
(1914)—1—Din moment ce toți au fost condamnați în Adam,
este potrivit să spunem că evreii au fost condamnați de două
ori, sau să spunem că nereușita lor de a ține legea a fost o
dovadă în plus a condamnării lor?
Răspuns—Este potrivit să spunem aceasta în felul în care
Cuvântul lui Dumnezeu o spune, pentru că nici noi nu știm
foarte mult în această privință. Apostolul vorbește despre
Lege ca fiind o condamnare specială pentru evrei și ne spune
nouă, neamurilor, că dacă ar fi fost să intrăm sub aceeași
condamnare ca evreul am fi ajuns sub o condamnare dublă,
ceea ce înseamnă că a existat ceva în plus în cazul lor. El
spune: “Spuneți-mi voi, care voiți să fiți sub lege,
n-ascultați voi Legea?" (Gal. 4:21). El subliniază cum
fiecare, care nu a ținut legea a fost condamnat și că
întreaga națiune evreiască a fost condamnată pentru că n-a
ținut legea. Apoi el continuă să arăte că un evreu poate să
se elibereze de lege doar murind față de lege, în timp ce
noi, care suntem neamuri prin natură, am putut ajunge în
Cristos pentru că am fost deja condamnați în Adam. Noi nu
trebuie să murim față de lege, dar fiecare evreu trebuie să
moară față de lege înainte să poată intra în Cristos. Așa că
într-un sens al cuvântului vedeți că evreii erau foarte
aproape, ca să zicem așa, dar au avut o cale mai dificilă de
a ajunge în Cristos. Cum s-a întâmplat? În acest fel:
întreaga rasă a fost condamnată în Adam. Noi toți suntem
dintr-o singură rasă. Noi toți am fost păcătoși, aceeași
sentință era asupra tuturor, de la tatăl Adam. Dar Dumnezeu
le-a făcut lor această propunere specială: Vă propun un
lucru special, că nu vă voi socoti în mersul lumii în
general și vă voi socoti un popor special, voi face un
legământ special cu voi și vă voi da un mijlocitor special,
pe Moise. Dacă doriți să veniți sub acești termeni ca popor
atunci veți avea ocazia prin ascultare de această lege, și
vă voi da viață veșnică, iar prin neascultare sunteți de
acord să vă condamn la moarte. Și ei au spus: “Suntem de
acord", și după cum vedeți, ei erau deja sub o condamnare la
moarte prin Adam, și acum Dumnezeu îi ridică tipic din acea
condamnare în care era întreaga lume, și, tipic, prin
sângele vițeilor și țapilor și prin cenușa juncii, i-a
plasat tipic pe o nouă platformă și le-a dat o stare
specială și un legământ special și a intrat într-un legământ
cu ei, iar ei și-au vândut toate drepturile viitoare prin
acel legământ. De aceea, când n-au reușit să țină legea, au
avut, cum s-ar zice, o a doua încercare. Ei au acceptat-o ca
o preferință față de încercarea viitoare. Și-au primit
condamnarea. De aceea, Biblia continuă și ne arată că Isus a
murit nu numai pentru lume ci El de asemenea a murit în mod
special pentru evrei, și Biblia subliniază în mod deosebit
că în legea lui Dumnezeu erau anumite caracteristici peste
evrei care au făcut necesar ca Cristos să moară special
pentru ei, după cum este scris în lege: “blestemat e oricine
este atârnat pe lemn". Și apostolul spune, “Cristos …
făcându-se blestem pentru noi (pentru evrei)" (Gal. 3:13).
El nu trebuia să moară pe lemn pentru neamuri. N-a
existat nimic în legea lui Dumnezeu privitor la Adam ca el
să moară pe lemn. De aceea, n-a existat nimic în legea lui
Dumnezeu să ceară ca Isus să moară pe lemn, să fie
răstignit, adică în legea originară dată lui Adam; nici un
motiv pentru care Isus să trebuiască să moară cu o astfel de
moarte de sacrificiu cum e aceea prin răstignire, dar era
necesar pentru evrei deoarece acela a fost blestemul,
culminarea legii evreiești, greutatea și forța specială a
blestemului, extrema blestemului, după cum spuse legea:
“blestemat e oricine este atârnat pe lemn." De aceea, Sf.
Pavel spune, “Cristos ne-a răscumpărat din blestemul legii,
făcându-Se blestem pentru noi" (Gal. 3:13).
CONSACRARE—Făcând asigurare pentru
sine. (Q142-1)
Întrebare
(1909)—1—Noi care am consacrat TOTUL Domnului și nu avem
de cine să ne îngrijim decât de noi, ar fi nepotrivit să ne
asigurăm pentru ultimii doi sau trei ani ai acestei
dispensații, sau ar trebui să ne sacrificăm fiecare dolar,
imediat ce ajungem în posesia lui, în interesele Domnului,
ale fraților și ale adevărului?
Răspuns—Ei bine, cred că circumstanțele pot să difere. Mie
mi s-ar părea că a sacrifica fiecare dolar n-ar fi înțelept
și n-ar fi voia Domnului. Apostolul vorbește despre unii
care puneau deoparte ca să poată da celor care erau în
nevoi. Cred că aceasta s-ar aplica la voi, să aveți ceva pus
deoparte astfel încât să nu trebuiască să mergeți să cerșiți
și ca să puteți avea ceva de dat vecinului vostru dacă-i
moare copilul etc., ca să puteți fi în poziția în care să
dați ajutor altora. Nu știu dacă am prins gândul celui care
a pus întrebarea, dar pot menționa un alt lucru în legătură
cu care am fost întrebat. Cineva a spus: Frate Russell, am
ceva bani și aș vrea să-i dau pentru lucrarea Domnului dar
s-ar putea să am nevoie de ei. Ai vreo cale sau aranjament
la Casa Bibliei* sau Tabernacol* ca să poată fi folosiți
așa?
Răspunzând, i-am spus: Da, noi am făcut un aranjament ca
acesta cu mai mulți prieteni: Dacă au ceva bani de care nu
sunt siguri că ar putea avea nevoie mai târziu și doresc
să-i pună în lucrare, noi le vom da un bilet care arată că
dacă la o dată ulterioară ar avea nevoie de ceva bani sau de
toți banii, îi vom înapoia. Să nu mă înțelegeți că cer bani,
ci doar răspund la o întrebare.
CONSACRARE—Referitor la datorii
bănești. (Q143-1)
Întrebare
(1909)—2—(Mat. 5:23, 24), “Deci, dacă îți vei aduce darul
la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva
împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea altarului și
du-te întâi și împacă-te cu fratele tău; apoi vino și adu-ți
darul". Aceasta înseamnă că toate datoriile bănești trebuie
plătite înainte de consacrare?
Răspuns—Nu, n-aș înțelege că acesta ar fi sensul. Dacă
datorezi ceva vecinului, dacă ai luat cu împrumut, sau ai
luat pe credit de la el, ceva care a fost un târg, și nu
l-ai înșelat, el a riscat când ți-a dat creditul sau ți-a
împrumutat. Nu vă încurajez pe nici unul să luați pe credit,
ci vă reamintesc scriptura, “Să nu datorați nimănui nimic"
(Rom. 13:8). Mai curând aș trăi cu cartofi și sare decât să
intru în datorii. Dacă aveți ceva bani acasă sau în bancă și
aveți nevoie de ceva doar temporar, aceea nu ar fi luare cu
împrumut ci doar un ajutor, și ați înapoia banii imediat ce
ați putea ajunge la carnetul de economii. Dar aș sfătui tot
poporul Domnului să evite să intre în datorii.
Dar dacă ești dator contrar voinței tale, aceasta nu ar
însemna că nu poți veni la Tatăl Ceresc din cauză că
datorezi cuiva ceva bani. Venind la tronul lui Dumnezeu ar
trebui să-ți ceri scuze pentru faptul că ești dator și ar
trebui să promiți că vei încerca să înveți o lecție bună din
experiența aceasta, dar eu nu înțeleg că Domnul ne-ar
împiedica să venim după har la tronul Său, iar dacă prin
providențele Sale vom fi binecuvântați cu sănătate și
ocazii, vom lucra și vom plăti datoriile.
Dar am niște prieteni cărora pare să le lipsească hotărârea
și intră în datorii la frați sau la vecinii lor, și pare că
uită toată responsabilitatea datoriei și astfel aduc rușine
și dezonoare cauzei Domnului și numelui de creștin. Simt,
dragi prieteni, că acest fel de conduită nu poate fi
mustrată prea sever. Am vorbit cu mai mulți din ei, dintre
care unii au un salariu destul de bun, dar nu fac eforturi
să-și plătească datoriile, și mă tem că Domnul îi va pedepsi
sau vor pierde. Mă tem că este periculos a fi în această
stare. Cunosc un om care a datorat o sumă mare de bani, și
Domnul i-a permis să câștige o sută de dolari pe lună, dar
el n-a văzut clar calea pentru a pune deoparte și a-și plăti
datoriile. Am crezut că ceva nu era bine cu el, dar nu eu
eram judecătorul lui, ci trebuie să-mi aplic cazul mie
însumi și să vi-l sugerez și vouă. “Cât de greu vor intra în
împărăție". Dumnezeu iubește dreptatea și procedura noastră
corectă cu vecinii și dacă nu vă place să procedați cu
dreptate cu vecinii voștri, mă tem că nu ați ajuns la
nivelul de iubire sau dreptate perfectă. Să învățăm lecția
necesară, și dacă suntem destul de norocoși să intrăm în
datorii, să facem tot ce ne stă în putere să le plătim. Cred
că acel frate, când a câștigat o sută de dolari pe lună, se
cuvenea, dacă era posibil, să pună deoparte 50, 40 sau 20 de
dolari pe lună și să plătească acele datorii. Ar fi fost
spre avantajul lui și cred că i-ar fi plăcut Domnului, iar
dacă ar fi avut respect față de Domnul, respectul l-ar fi
condus să facă așa.
CONSACRARE—Referitor la proprietate și
copii. (Q144-1)
Întrebare
(1909)—1—Are o persoană consacrată privilegiul să lase
copiilor sau moștenitorilor vreo parte din proprietatea
consacrată?
Răspuns—Eu cred că ar fi de datoria fiecărui părinte să se
îngrijească de ai săi. Ca de exemplu, să presupunem că ai
șase copii și unii dintre ei sunt mici, atunci ai avea o
datorie față de ei ca părinte. Tu ai ales să-i aduci în lume
și ai o responsabilitate față de ei, în special în acea
parte din viața lor în care ei nu sunt în stare să se
îngrijească de ei înșiși, și dacă eu aș fi fost tatăl
vreunui copil aș simți că este drept să le dau o parte din
proprietatea pe care am acumulat-o, de care am avut grijă.
Chiar dacă aș fi sigur că peste zece ani nu mai are nici o
valoare aș simți că este drept să pun deoparte o anumită
parte. Pe ei nu i-aș trata din același punct de vedere din
care mă conduc pe mine, ci i-aș trata din propriul lor punct
de vedere.
Totuși, nu înțeleg că aceasta este tot ce cuprinde
întrebarea. Dacă un tată are mulți bani trebuie să considere
că acești bani aparțin copiilor lui și să-i împartă între
ei? Aceasta este o întrebare diferită. A te îngriji de cei
care nu sunt în stare să se îngrijească de ei înșiși este un
lucru, și a da banii pe care îi avem este alt lucru. Noi
trebuie să dăm o socoteală lui Dumnezeu și nu copiilor
noștri. Acestea sunt două chestiuni diferite. Dumnezeu te-a
făcut responsabil pentru copii tăi în timp ce au nevoie de
îngrijire și El cere să faci ceva asigurare pentru ei.
CONSACRARE—Folosirea potrivită a
timpului. (Q144-2)
Întrebare
(1909)—1—Dacă consacrații participă la o expoziție cu
scopul de a-și satisface iubirea pentru frumos, este aceasta
o pierdere a timpului și a banilor consacrați? Dacă nu,
dă-ne referințe scripturale de la modelele noastre, Cristos
și apostolii.
Răspuns—Nu-mi este cunoscut ca Cristos și apostolii să fi
mers vreodată la expoziție. Nu există relatare în Noul
Testament că au participat vreodată la cea din Seattle, așa
că fratele mi-a pus o întrebare la care nu pot răspunde. Pot
doar să-mi dau părerea asupra acestui subiect, bazată pe
conduita Domnului și a apostolilor, și pe instrucțiunile
lăsate nouă.
La Domnul nostru și la apostoli, cred că putem cu siguranță
concluziona că datoria și serviciul Domnului și al
Adevărului au avut întâietate față de oricare alt lucru. De
aceea, dacă nu puteți participa la o expoziție fără să
încălcați o datorie, o obligație sau o ocazie de a servi
adevărul, cred că ați fi nemulțumiți dacă ați merge acolo.
Pe de altă parte, aflăm că Domnul nostru a iubit frumosul,
și deși El nu S-a dus la expoziție să vadă crinii crescând,
i-a văzut crescând și a luat o lecție de la ei, spunând:
“Uitați-vă la crini" etc.
Așa și în privința celor spirituale, cred că Domnul vrea să
fim înfometați și însetați pentru Cuvântul Său. Aplicând
aceste principii la noi înșine, aș presupune că oricare
dintre noi ar putea merge la o expoziție în avantajul sau
dezavantajul său. Poți vedea lucruri bune sau rele și poți
trage învățături bune sau rele din aproape orice vezi sau
faci. Dacă vezi că acolo există ceva de valoare de care te
poți folosi, atunci cred că mergând acolo te vei folosi în
mod înțelept de timpul sau banii tăi, exact la fel cum ai
cheltui bani și timp să primești informații de la școală.
Pentru aceia care au dispoziția corectă există lecții
valoroase de obținut de la expoziții, nu doar că eu am văzut
această expoziție, dar am văzut alte expoziții și am luat
lecții care m-au condus să văd cum Domnul nostru Se
pregătește pentru marea epoca Milenară, privind minunatele
avantaje din ultimii câțiva ani și văzând că toate acestea
apar pentru noi. Dacă inimile noastre sunt acordate
potrivit, am putea obține o binecuvântare.
Sau poți să-ți cheltuiești timpul și banii uitându-te la o
maimuță, sau la o ființă umană care încearcă să pară și să
acționeze ca o maimuță — atunci vei obține o pagubă în locul
unei binecuvântări și vei fi serios dezavantajat.
El nu m-a făcut pe mine responsabil pentru voi, nici pe voi
pentru mine, ci fiecare trebuie să caute să slăvească pe
Tatăl cum poate mai bine.
CONSACRARE—Acceptă Iehova pe toți?
(Q145-1)
Întrebare
(1909)—1—Putem face o deplină consacrare Domnului și El
să n-o accepte?
Răspuns—Răspunsul meu este: Da. După cum înțelegem noi,
Dumnezeu a avut o chemare generală deschisă până la un
anumit timp, de-a lungul Veacului Evanghelic, și atâta timp
cât acea chemare a fost deschisă, oricine putea să se
consacre și Dumnezeu să-l accepte; dar când acea chemare a
încetat, de atunci lucrurile sunt diferite, de atunci
consacrarea n-ar însemna în mod necesar că Domnul l-ar
accepta pe acela, El poate să-i accepte consacrarea sau
poate să nu i-o accepte. Cum ar fi aceasta? Gândul nostru
este că în anul 1881 s-a atins numărul deplin al aleșilor
Domnului și de aceea chemarea a încetat. Exact la fel cum am
avea aici o petrecere și locuri la masă pentru un anumit
număr de persoane. Băiete, du-te afară, sună din clopoțel și
spune: Să intre oricine până când se ocupă locurile. Când
locurile s-au ocupat, atunci nimeni nu va mai intra. Să
presupunem că unii care sunt aici și-ar da jos haina de
nuntă, ca într-una din pilde, sau ar spune: Nu cred că voi
participa la petrecere, ci voi face puțină mișcare și voi
ieși afară. Se poate că băiatul de la ușă a fost informat că
atunci când cineva iese, poate să lase să intre pe altul
care este în așteptare. Acesta este gândul pe care-l avem cu
privire la timpul prezent, de la 1881 încoace.
Amintiți-vă că clasa aleasă este o Turmă Mică, și
amintiți-vă de asemenea că există și o Mare Mulțime cu ei.
Turma Mică înaintează și își îndeplinește termenii
consacrării cu bucurie și de bună voie, în timp ce clasa
Marii Mulțimi dă înapoi. Ei nu-și dezvoltă spiritul lui
Cristos astfel încât să fie sacrificii de bună voie în
serviciul lui Dumnezeu și al adevărului.
Apropo, vă amintesc faptul că în 1881, exact după ce Moody,
Sankey, Whittle și Bliss făceau o lucrare minunată în
America și Anglia, trezind oamenii consacrați din lume, ei
vorbind bine, în sens sănătos despre consacrare, despre
Venirea a Doua a Domnului nostru etc., eu m-am mirat și nu
am putut înțelege motivul.
În niște exclamații am auzit din întâmplare că în timp ce
d-l Moody era aproape de moarte, și-a exprimat gândul că el
a avut o mare credință în lucrurile scrise în cartea numită
“Zorile Mileniului". Mi-a plăcut când am auzit și m-am
bucurat că aceasta i-a făcut fericită ora morții.
Am auzit de asemenea despre un alt om, Episcopul McCabe,
cunoscut înainte drept Capelanul McCabe, și se spune că a
fost un creștin nobil. Am auzit din surse aparent bune, că a
făcut o declarație similară cu cea a d-lui Moody. Știu că un
prieten i-a adus în atenție cărțile. Dar în amândouă
cazurile evident aceasta informație nu s-a publicat în
ziare, iar cei care nu le-au publicat au crezut, evident, că
fac un serviciu lui Dumnezeu prin nepublicare.
Acum, după cum am spus, în 1881 d-nii Moody, Sankey, Whittle
și Bliss au trezit întreaga lume civilizată asupra
subiectului consacrării, și se pare că mulți s-au consacrat
Domnului.
Să presupunem că atunci, pentru a ilustra, existau patruzeci
de mii de consacrați. Voi ziceți: este un număr foarte mic.
Ei bine, dragi prieteni, cu cât mă gândesc mai mult la acest
lucru cu atât mai mult mă mir unde îi va găsi Domnul pe
aceștia. Era o vreme când mă gândeam cât de mic este numărul
144.000, dar recent m-am întrebat cum va fi posibil să se
găsească numărul cerut. Să presupunem că trăiau patruzeci de
mii când a încetat chemarea în 1881. Acestora le va fi fost
dat un anumit timp să se dovedească dacă urmează calea
Domnului sau nu, dacă sunt credincioși legământului lor de
jertfă. Majoritatea celor patruzeci de mii nu ar face
sacrificii de bună voie, numai o Mică Turmă ar face. Așa cum
este cu cei patruzeci de mii, la fel este cu toți ceilalți
din trecut. Câți din cei patruzeci de mii s-ar dovedit
credincioși? Ei bine, ca o ilustrație, să fim liberali și să
spunem, zece mii. Aceștia să reprezinte Turma Mică și cei
treizeci de mii pe Marea Mulțime. Ce ar însemna aceasta? Ar
însemna că ajungând la punctul de încercare și probă, s-ar
lăsa să se completeze acel număr de locuri. Toți cei care nu
sunt din clasa aleasă, asemenea Fiului iubit al lui
Dumnezeu, locurile lor s-ar elibera. Domnul n-ar mai face
altă chemare, ci doar ar lăsa pe alții să intre și să le ia
locurile.
Întrebare: Dacă s-a ajuns la un punct unde mai trebuie
completat doar un singur loc, cine l-ar obține? Presupun că
ar fi acela în a cărui inimă Dumnezeu a văzut cea mai mare
asemănare de caracter cu Cristos. Gândul meu este că acesta
nu este un lucru între doi, ci există între douăzeci și
treizeci de mii de locuri de completat, și se pare că Domnul
deschide ușile și inimile mult mai multora decât în trecut,
pentru că acum cunoștința adevărului este răspândită mai
mult decât în trecut și cei care intră dau dovadă că sunt la
fel de loiali Domnului ca și cei care au intrat cu câtva
timp în urmă. Deci, dacă unii dintre noi am intrat cu câtva
timp în urmă și avem dovada acceptării Lui, mulțumiți lui
Dumnezeu, țineți bine ca nimeni să nu vă i-a coroana,
vegheați, căci s-ar putea s-o pierdeți. Faptul că ați
fost înăuntru nu dovedește nimic, pentru că puteți fi
respinși, ceea ce se va face dacă nu vă dezvoltați și nu
continuați să fiți consacrați Domnului. Să facem cu toată
puterea noastră ceea ce mâinile găsesc de făcut, și să ne
aplicăm adevărul la propriile noastre inimi și vieți.
CONSACRARE—Când te poți consacra?
(Q147-1)
Întrebare
(1909)—1—Este consacrarea potrivită tot timpul?
Răspuns—Totdeauna este potrivit ca un om să se consacre. În
tot timpul Veacurilor Iudeu și Evanghelic a fost potrivit ca
oamenii să se consacre. Luați pe Avraam ca ilustrație. Nu
s-a oferit nici un premiu al Chemării de Sus acelora care
s-au consacrat în Veacul Iudeu, dar Dumnezeu le va da
răsplata potrivită.
Dacă Turma Mică ar fi completă, v-aș spune: Dați tot ce
aveți Domnului și faceți tot ce puteți pentru a fi un sfânt
al Domnului și îndurarea Sa cea bună să se împlinească în
voi, indiferent de premiu sau răsplată. Aveți un serviciu
înțelept de făcut, chiar de a vă jertfi viețile. Fiți siguri
că El, care va chemat, vă va da o răsplată potrivită. Ce
credeți despre un mare Împărat, v-ar da o răsplată
sărăcăcioasă? Nu, ci răsplata va fi după bogățiile Sale și
după starea Împărăției Sale.
CONSACRARE—Ipotecarea proprietății
după consacrare. (Q147-2)
Întrebare
(1909)—1—Ca și copii consacrați ai lui Dumnezeu, este
potrivit ca noi cu lumina pe care o avem să profităm de cei
care sunt în întuneric; de exemplu, ipotecarea proprietății
iar ipoteca să trebuiască plătită când proprietatea nu va
avea nici o valoare, sau să împrumutăm bani și să plătim
dobânda până ce aceasta este fără valoare?
Răspuns—Răspunsul meu este că fiecare trebuie să-și urmeze
propria conștiință și gradul de lumină pe care-l are în
privința unui subiect de acest fel. Este o întrebare foarte
asemănătoare cu cea pe care a avut-o apostolul privitor la
mâncatul cărnii jertfite idolilor. Dacă el crede că
jertfirea cărnii idolilor i-a făcut ceva rău etc., să n-o
mănânce. Deci persoana care ar crede că acesta este un lucru
rău, pentru el ar fi rău. După înțelegerea mea, n-ar face
nici un rău dacă ar acționa după credința lui, iar ceilalți
să acționeze după credința lor. Omul ar face la fel și dacă
i-ai spune tot ce știi, ar râde înfundat și probabil s-ar
târgui. Tu nu știi, numai crezi că este așa.
Măsoară-ți conduita după propria ta credință, și să-ți fie
după credința ta.
CONSACRARE—Întovărășire cu cei din
afară. (Q148-1)
Întrebare
(1909)—2—Care trebuie să fie atitudinea noastră față de
cei care par să fie în armonie cu toate punctele doctrinare
ale Adevărului, și totuși continuă să se întovărășească cu
cei care nu mai vin în adunare din cauza Angajamentului,
Legămintelor etc., și recunosc că ei sunt în simpatie cu cei
care se opun Adevărului?
Răspuns—Cred că atitudinea noastră față de ei ar trebui să
fie aceea arătată de apostolul Pavel în Romani 16:17: “Dar
vă îndemn, fraților, să fiți cu luare aminte asupra acelora
care fac diviziuni și tulburare, care sunt împotriva
învățăturii pe care ați primit-o; și depărtați-vă de ei".
Însemnând că nu trebuie să-i tratăm cu aceeași părtășie
inimoasă cu care i-am trata dacă ar arăta un spirit diferit.
N-ar fi drept să le arătăm un spirit de supărare, să le
facem ceva rău sau să-i vorbim de rău, ci o atitudine
potrivită, în interesul lor, cât și pentru propriul nostru
interes și în interesul altora, se poate arăta prin faptul
că nu simpatizăm cu atitudinea lor. Evitați-i și preferați
compania acelora care sunt în spiritul și comuniunea
adevărului.
Deoarece în această întrebare s-a menționat cuvântul
“Angajament", aș spune că după părerea mea n-ar fi drept și
nici potrivit să facem vreo discriminare împotriva cuiva în
privința părtășiei din cauză că el sau ea n-a făcut
angajamentul — angajamentul nu este o lege; este un
privilegiu. Dacă noi facem un angajament și obținem o
bunecuvântare din el, să mulțumim lui Dumnezeu. Dacă ei nu
reușesc să facă așa și pierd binecuvântarea, atunci ei sunt
cei care suferă. Cred că ar fi cumva diferit dacă acesta ar
fi un bătrân sau un învățător în biserică. Un bătrân sau
unul care este privit ca un conducător într-o adunare se
poate aștepta în mod rezonabil de la el să facă
angajamentul, sau să spună de ce nu îl face; altfel adunarea
ar avea motiv să creadă că un astfel de conducător are ceva
în viața sau conduita sa în conflict cu angajamentul. Gândul
meu este că orice bătrân sau frate care are ceva în mintea
sau conduita sa în conflict cu angajamentul n-ar fi un
reprezentant potrivit al adunării. În ce mă privește nu pot
vedea ce ar putea avea împotriva angajamentului orice frate
cu judecata sănătoasă. Noi admitem că nu este o obligație,
dar așteptăm mult de la cei care sunt bătrâni, și suntem
îndreptățiți să găsim la ei o conduită exemplară. Cel care
stă ca reprezentantul sau conducătorul unei adunări se
cuvine să fie, după cum a spus apostolul, deasupra mediei,
și nu pot vedea ce obiecție ar putea găsi în angajament cel
care este deasupra mediei. Dacă cineva poate găsi ceva, aș
vrea să-mi arate și mie.
CONSACRARE—Referitor la închiderea
ușii. (Q148-2)
Întrebare
(1910)—1—Este încă deschis timpul ca cineva să se
consacre pentru Chemarea de Sus?
Răspuns—Răspunsul meu, dragi prieteni, este că chemarea lui
Dumnezeu aparține acestui veac, și înțelegerea noastră este,
după cum am publicat-o deja, că timpul chemării a încetat.
Nimeni nu mai este chemat pentru că un număr suficient au
răspuns deja, este gândul pe care-l avem. Adică, un număr
suficient a răspuns în 1881. Vă amintiți dovezile pe care
le-am arătat în Volumul II și Volumul III al Studiilor în
Scripturi. Gândul nostru este, după cum Domnul nostru arată
aceasta, că atunci când unul va ieși afară sau nu va fi
socotit vrednic de un loc ca unul dintre preoți, și-și va
lua poziția ca unul dintre Leviți, din Marea Mulțime, altuia
îi va fi permis să-i ia locul — după cum sugerează
Scripturile: “Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa"
(Apoc. 3:11). Acești consacrați care au coroane destinate
lor, dacă nu sunt credincioși, așa încât s-o primească, o
vor pierde și altul care n-a avut o chemare specială, cineva
căruia îi este foame și sete, consacrat și în așteptare, va
fi gata s-o primească. Deci, răspunsul nostru la întrebare,
pe scurt, ar fi că dacă dorești să te consacri Domnului nu
te opri să întrebi — dacă ai spiritul potrivit în legătură
cu acest lucru nu te vei opri să întrebi cât de mult vei
primi; dacă ai spiritul potrivit, vei vrea să-ți dai inima
Domnului și să-i dai tot ce ai, și vei dori să fi avut de
zece ori mai mult decât ai, ca să-i dai Domnului indiferent
ce vei primi. Dacă vei primi doar viață pământească, tot vei
dori să te consacri. Orice alt spirit ar fi un spirit
greșit. Așa că, consacră-te și lasă pe seama Domnului ce
răsplată să-ți dea. Dumnezeu va face mult mai mult pe plan
spiritual de cum ar face un om mare pe pământ. Dacă ai avea
de-a face cu un rege și i-ai face un mic serviciu, nu te-ai
aștepta să-ți dea un o mie de lei; dacă ți-ar da ceva, ți-ar
da ceva de genul a 10 milioane de lei, dacă ar fi un rege
bogat. Tot așa și cu Tatăl nostru ceresc, oricând dă vreo
răsplată, poți fi sigur că este una mai abundentă decât ai
putea cere sau gândi, după bogățiile harului Său.
CONSACRARE—Neînțeleasă la botez.
(Q149-1)
Întrebare
(1910)—1—Care este gândul tău privitor la aceia care nu
înțeleg deplina importanță a consacrării atunci când se
botează?
Răspuns—Gândul meu este, dragi prieteni, că dacă au fost
scufun-dați fără să înțeleagă consacrarea, atunci
scufundarea lor a fost doar o baie — că nici nu le-a făcut
rău și nici nu i-a ajutat deloc. Oricine nu înțelege
consacrarea, nu înțelege botezul. Angajamentul de consacrare
îl facem mai întâi și acesta este botezul real. Simbolul în
apă, ca să fie un simbol, trebuie să urmeze — nu poate avea
loc înainte.
CONSACRARE—Vindeți totul. (Q149-2)
Întrebare
(1910-Z)—2—Te rog explică textul următor: “Du-te, vinde
tot ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer; apoi
vino și urmează-Mă luându-ți crucea". Să mergem și noi să
facem cum a sfătuit Învățătorul?
Răspuns—Dacă acel tânăr ar fi fost de acord cu propunerea
Domnului și ar fi întrebat mai departe mai amănunțit,
părerea noastră este că Domnul Și-ar fi modificat afirmația
în măsura de a sugera că vânzarea și darea la săraci să nu
fie făcută toată deodată, ci treptat, după cum s-ar părea că
se deschid necesitățile. În limbajul apostolului: “Blândețea
(moderația, în l. engleză — n.t.) voastră să fie cunoscută
de toți oamenii" (Fil. 4:5). Noi trebuie să folosim
lucrurile pământești și ocaziile pământești și cele
trecătoare cu multă moderație, negare de sine, după cum pare
necesar în fiecare caz.
Trebuie să avem adâncă milă, compasiune, simpatie și iubire.
N-a lăsat Domnul nostru pe Maria să-I ungă capul și
picioarele, și n-au fost aceste mângâieri și manifestări de
iubire de felul celor pământești? Există diferite puncte
care sugerează iubirea specială a Domnului pentru Lazăr,
Marta și Maria, Iacov și Ioan, și pentru mama Sa. Și aceasta
pare să ne dea o bază pentru o cale similară. Dar după cum
Isus n-a permis ca aceste iubiri pământești să-L impiedice
de la serviciul Tatălui, tot așa și noi, trebuie să fim în
alertă în legătură cu lucrurile Tatălui.
CONSACRARE—Înainte de 1881. (Q150-1)
Întrebare
(1911-Z)—3—A fost necesar ca toți cei care vor fi din
“turma mică" să se fi consacrat până la sau înainte de
octombrie 1881?
Răspuns—Nu, noi nu înțelegem așa acest lucru.
Capitolul din Studii în Scripturi, Volumul II, care arată
paralele dintre Dispensațiile Iudee și Creștină, scot în
evidență patru date, și anume: (1) Octombrie 1874; (2)
Aprilie 1878; (3) Octombrie 1881 și (4) Octombrie 1914;
aceste date fiind paralele cu alte patru din Veacul Iudeu,
și anume: (1) Începutul serviciului Domnului nostru;
începutul încercării sau al timpului de seceriș al națiunii
evreiești, Octombrie 29; (2) Sfârșitul serviciului Domnului
nostru, răstignirea Sa și respingerea națiunii evreiești ca
națiune, Aprilie 33 (Vezi Studii în Scripturi, Volumul II,
cap. 7); (3) Sfârșitul celor “șaptezeci de săptămâni" (Dan.
9:24-26) de favoare a națiunii evreiești — Octombrie 36 —
după care privilegiile Evangheliei au fost deschise
Neamurilor, Corneliu fiind primul convertit; (4) Sfârșitul
deplin al strâmtorării și al distrugerii care a venit peste
statul național Israel, Octombrie 69.
Trebuie să se remarce clar că paralelele dintre veacurile
Iudeu și Evanghelic aparțin toate sistemelor nominale de
atunci și de acum, și dacă se ține minte aceasta, va
preveni aplicarea acestor paralele la strângerea Bisericii
Evanghelice sau la strângerea poporului Domnului din Babilon
acum.
Remarcând aceste paralele, găsim anul 1874 ca început al
acestui “seceriș" și adunarea laolaltă a celor “aleși" din
cele patru vânturi ale cerului; 1878 ca timpul când
Babilonul a fost oficial respins, Laodicea vărsată
din gură — timpul de când se spune “Babilonul a căzut, a
căzut" — a căzut din favoarea divină. Paralela 1881 pare să
indice că anumite favoruri vor continua încă pentru
cei din Babilon până la acea dată, deși sistemul era
respins; și de la acea dată noi am înțelege că acea relație
n-a mai fost în nici un sens avantajoasă, ci a fost în multe
sensuri ale cuvântului un dezavantaj clar, din care
numai cu greutate a putut cineva să se elibereze,
ajutându-l harul Domnului și adevărul. Și în armonie cu
acest paralelism, Octombrie 1914, va fi martorul sfârșitului
deplin al Babilonului, “ca o mare piatră de moară aruncată
în mare", distrus total ca sistem.
Ca să ne întoarcem: admitem ca rezonabil să presupunem că
sfârșitul favorurilor Israelului trupesc reprezintă
încheierea favorii speciale a acestui Veac
Evanghelic, și anume, invitația la Chemarea de Sus; prin
urmare, înțelegem că “chemarea" deschisă sau
generală a acestui Veac la onorurile Împărăției a
încetat în octombrie 1881. Totuși, după cum am arătat deja
în Studii în Scripturi, facem o diferență între sfârșitul
“chemării" și închiderea “ușii", și credem că ușa spre clasa
Împărăției încă nu este închisă; că ea stă
întredeschisă pentru un timp, ca să permită acelora care
deja au acceptat “chemarea" și care nu reușesc să-i
folosească privilegiile și ocaziile în sacrificiu de sine să
fie aruncați afară, și să permită altora să intre
să le ia coroanele, în armonie cu Apoc. 3:11. De aceea,
timpul prezent, de la 1881 până când ușa ocaziei de a se
jertfi în serviciul Domnului se va închide pe deplin, este o
perioadă de “cernere" în ceea ce-i privește pe toți
cei care sunt deja în favoarea divină, în relație de
legământ cu Dumnezeu.
Și deoarece aceia care au intrat la “Ospăț" pe “ușă"
reprezintă pe toți cei care sunt chemați (cu excepția celor
care au fost ulterior respinși și scoși afară), înseamnă că
locurile celor astfel scoși afară trebuie să fie luate de
cei care n-au fost înainte printre cei chemați,
printre cei consacrați. Aceasta, credem noi, clarifică
răspunsul la întrebarea ta, dovedind că unii neconsacrați
înainte vor fi admiși, în ceasul al unsprezecelea, la
munca în vie și la răsplata celor credincioși, după ce
chemarea deschisă a încetat și înainte ca “ușa" să se
închidă.
Într-adevăr, trebuie să ne amintim clar că vorbind de
strângerea care are loc în acest timp de seceriș,
Domnul nostru menționează printre alții pe aceia care erau
în câmp (în lume), referindu-Se, se pare, la o
clasă care înainte n-au fost nici îndreptățiți nici
sfințiți prin Adevăr. Vedeți Studii în Scripturi,
Volumul III, cap. 6.
CONSACRARE—Este întotdeauna urmată de
concepere? (Q151-1)
Întrebare
(1911)—1—Poate cineva să fie consacrat și să nu fie
conceput de Spiritul sfânt?
Răspuns—Noi credem că încă se poate. Adică, numărul deplin
al celor aleși n-a fost găsit și încercat încă etc., și de
aceea așteptările noastre ar fi că oricine face o deplină,
totală consacrare de sine Domnului, ar fi încă conceput de
Spiritul sfânt. Dar dacă întrebarea este în forma pusă aici:
“Poate cineva să fie consacrat și să nu fie conceput de
Spiritul sfânt?" vom spune: “Da, poate fi consacrat în ceea
ce privește partea sa". Consacrarea voastră și consacrarea
mea, partea noastră, este numai de a ne prezenta lui
Dumnezeu. Dumnezeu va spune apoi dacă acceptă acea
consacrare. În acest timp, în acest Veac Evanghelic,
Scripturile vorbesc despre acest timp ca fiind ziua de
îndurare, anul de îndurare, timpul de îndurare al Domnului,
și noi credem că El este gata și binevoitor să accepte pe
toți cei care vin la Tatăl prin Cristos și că toți aceștia
sunt acceptați, iar dacă sunt acceptați ca membri ai
Corpului lui Cristos vor fi concepuți de Spiritul sfânt. Dar
la fel cum am spus înainte, așa spunem iarăși, noi credem că
în viitorul nu prea îndepărtat vor exista oameni care se vor
consacra, care se vor prezenta lui Dumnezeu, și pentru care
nu va mai fi loc, pentru că, după cum arată pilda, clasa
fecioarelor înțelepte vor fi intrat toate la nuntă și ușa va
fi închisă, și nimeni nu va mai intra, pentru că acea clasă,
când va fi completă, nu va mai avea adăugiri. Acei care
atunci se vor prezenta nu vor fi concepuți de Spiritul
sfânt. Dar aceasta nu înseamnă că lui Dumnezeu nu-I va
plăcea prezentarea lor; mai curând Dumnezeu va fi foarte
mulțumit că ei se vor prezenta — la fel cum, fără îndoială
lui Dumnezeu I-a plăcut de Avraam, Isaac, Iacov și de toți
profeții care s-au prezentat din voință proprie să cunoască
și să facă voința divină în măsura în care Dumnezeu a vrut
să-i primească. Ei au obținut o mare binecuvântare. Așa că
trebuie să încurajăm pe fiecare persoană asupra căreia avem
influență, că drumul potrivit, datoria potrivită a fiecărei
ființe umane, serviciul înțelept ar fi să-și prezinte
trupurile ca sacrificiu viu, sfânt, acceptabil pentru
Dumnezeu. El nu va disprețui sacrificiul, dar dacă El te va
concepe de Spiritul sfânt sau nu, asta depinde dacă îți
aduci sacrificiul la timp, înainte ca ușa să fie închisă,
înainte ca ultimul membru din cei aleși să fie strâns.
CONSACRARE—După încheierea Chemării de
Sus. (Q152-1)
Întrebare
(1911)—2—Este gândul tău că aceia care se consacră după
ce ușa Chemării de Sus se închide pot să aibă o înviere la
natură spirituală?
Răspuns—Nu, nu va exista concepere de spirit de care știm
noi, după ce Chemarea de Sus se termină; și dacă nu există
concepere de Spirit atunci nu va fi nici naștere de Spirit.
Singurul gând pe care-l avem în legătură cu aceasta este
ceea ce am arătat cu un moment în urmă, și anume, că unii
pot fi acceptați ca făcând parte din clasa Vrednicilor din
Vechime dacă își jertfesc viața cu loialitate Domnului în
acel timp de strâmtorare, și apoi când clasa Vrednicilor din
Vechime vor primi poate natură spirituală la sfârșitul
mileniului, cei din acea clasă s-ar putea să aibă ocazia să
obțină natura spirituală.
CONSACRARE—Ocazie ulterioară pentru
natura spirituală. (Q152-2)
Întrebare
(1911)—1—Consacratul neconceput de spirit ar avea
vreodată ocazia să ajungă la natură spirituală?
Răspuns—După gândul nostru, este parte din planul divin să
dea vrednicilor din vechime o schimbare de natură la
sfârșitul Veacului Milenar, ca răsplată pentru credincioșia
lor și pentru serviciul lor din timpul Veacului Milenar — că
este foarte probabil să primească natura spirituală la
sfârșitul Veacului Milenar. Aceasta este parțial presupunere
și parțial clădit pe anumite texte din Scriptură pe care
le-am discutat deja în Turnul de Veghere și în care,
de aceea, nu e nevoie să intrăm acum.
CONSACRARE—Răsplata pentru cei
neconcepuți. (Q152-3)
Întrebare
(1911)—2—Unde îi va pune Domnul pe cei consacrați care nu
sunt concepuți de Spiritul sfânt?
Răspuns—Am presupune că dacă au fost credincioși ca și
profeții din vechime, așa încât să-și jertfească viața în
serviciul dreptății și al adevărului, Dumnezeu le va da
cumva o parte cu vrednicii din vechime. Cu alte cuvinte,
dacă astfel de persoane ar intra în timpul de strâmtorare
într-o măsură considerabilă și acolo și-ar pierde viața din
cauza credincioșiei pentru Domnul, atunci El ar face pentru
ei ceea ce ar face și pentru vrednicii din vechime — ar fi
socotiți împreună cu clasa vrednicilor din vechime.
CONSACRARE—Referitor la pierderea
calmului și a coroanei. (Q152-4)
Întrebare
(1911)—3—Dacă un frate sau o soră după ce a venit în
adevărul prezent și a făcut o deplină consacrare Domnului
urmându-L un timp, iar apoi își pierde calmul și face
lucruri pentru care mai târziu îi pare rău, riscă prin
aceasta pierderea coroanei?
Răspuns—Nu trebuie să înțelegem că Domnul ne judecă după o
mică faptă, ca pierderea calmului. Pierderea calmului o dată
poate avea un efect relativ minor; valoarea reală stă în
efectul pe care-l are asupra altei dăți și asupra
dezvoltării unui caracter greșit. Oricine are o dispoziție
nerăbdătoare este într-o atitudine greșită. Mulți pot fi
susceptibili de pierderea calmului din cauză că pot avea
natural o slăbiciune în direcția răbdării, și ar fi de
datoria lor să se străduiască împotriva unei astfel de
nerăbdări; dar nu trebuie să credem că un act de pierdere a
răbdării în mod necesar ne-ar face să pierdem coroana.
Domnul nu vrea să vadă dacă poate găsi ceva împotriva
noastră; El dorește mai degrabă să ne întărim chemarea și
alegerea. Așa că o alunecare de vreun fel ar fi un lucru de
care ne-ar părea foarte rău și un lucru care ar trebui să-l
ducem la Domnul în rugăciune și pe care ar trebui să-l
considerăm ca o pată sau încrețitură pe haina noastră de
nuntă, dar aceasta n-ar însemna că ne-am lepădat haina. Iar
toți aceia care poartă haina sunt acoperiți de perfecțiunea
ei, și dacă apare o pată pe haină, atunci este datoria
aceluia s-o ducă la Domnul în rugăciune, să-i ceară iertare
și să repare răul făcut celui păgubit dacă a fost cineva
păgubit, îndreptând pe cât posibil orice rău care s-a făcut.
Dacă simțămintele cuiva au fost ofensate cumva, vedeți ca
ele să fie domolite — așa încât să se recunoască în mod
potrivit răul făcut persoanei respective. Apoi, dându-ne
seama de iertarea Domnului și a fratelui, am putea să ne
iertăm pe noi înșine în sensul că nu o vom ține împotriva
noastră continuu, ci vom vedea lecția și vom lăsa ca
lucrurile să treacă. Într-adevăr, cred că mulți creștini pot
spune că unele din cele mai bune lecții ale lor pe calea
creștină au fost prin propriile lor eșecuri. Când au eșuat
într-un punct, aceasta le-a arătat unde sunt slabi, le-a
arătat unde trebuie să pună întăriri ca să obțină o mai mare
putere. Așa că noi găsim diferite puncte slabe în caracterul
nostru, de răbdare sau ceva de genul acesta, o limbă
vorbitoare de rău, sau orice ar fi contrar cu direcția
Lucrării Lui, și trebuie să clădim acea parte din caracterul
nostru, dar să nu simțim în mod necesar că ne-am pierdut
coroana din această cauză. Dacă ar fi așa, atunci după un
scurt timp ar fi foarte puțini printre noi în stare să spună
vreodată că ar avea vreun drept la coroană. Cine ar putea
spune în toată Biserica lui Cristos, cu excepția marelui
Conducător, că el este perfect în gând, vorbă și faptă, din
momentul când a devenit un urmaș al Domnului? Nici unul.
Dacă am fi fost în stare să facem așa, n-am fi avut nevoie
de nici o haină; dacă am fi putut umbla perfect, n-am fi
avut nevoie de nici o acoperire; dacă am fi fost perfecți,
n-am fi avut nevoie de nici un Răscumpărător. Din cauza
imperfecțiunii noastre avem nevoie de un Răscumpărător.
Aceasta nu înseamnă că avem vreo simpatie pentru păcat sau
pentru slăbiciuni, ci străduindu-ne împotriva acestora, vom
face tot ce putem ca să le învingem; iar unii pot să învingă
mult mai ușor decât alții. Cunosc pe unii cărora le este
într-adevăr dificil în celălalt fel. Ei sunt prea puțin
înclinați să fie nerăbdători; tolerează orice dela ei și de
la alții; totul merge; nu au suficient caracter. Persoana
nerăbdătoare este mai mult sau mai puțin o persoană cu
caracter bun și tare, și poate fi nerăbdătoare pentru
moment, dar vrea să învețe cum să se înfrâneze.
CONSACRARE—Referitor la a fi încă
neconceput. (Q154-1)
Întrebare
(1911)—1—Este posibil ca cineva care își consacră acum
totul Domnului să nu fie încă conceput de Spiritul sfânt?
Răspuns—Desigur că ar fi posibil ca unul să facă o deplină
consacrare de sine și încă să nu fie conceput de Spiritul
sfânt. Așa a fost cu Avraam și cu alți vrednici înainte de
Domnul — înainte de Cincizecime — și aceasta va fi starea de
lucruri după ce s-a făcut deplina selecție a bisericii. Dar
când, și cu cine va începe aceasta, nici o persoană în viață
nu poate ști. Încă nu avem nici un motiv să credem că am
ajuns acel timp, pentru că noi vedem că unii au făcut o
consacrare chiar recent și au dat o bună dovadă că au fost
concepuți de Spirit, ceea ce pentru noi ar însemna că este
încă lipsă, să spunem așa, în numărul celor aleși — că este
încă ocazie de a intra în această clasă.
CONSACRARE—Asigurarea de a fi din
clasa Mireasă. (Q154-2)
Întrebare
(1911)—2—Când trecem linia nesiguranței în privința
asigurării că cei consacrați vor deveni membri ai clasei
mireasă?
Răspuns—Eu înțeleg că am trecut acea linie în 1881, și
anume: după cum am arătat în Studii în Scripturi, atunci a
încetat chemarea, dar ușa n-a fost încă închisă. Că atunci
s-au consacrat un număr suficient, și dacă toți s-ar fi
dovedit credincioși, turma mică ar fi fost completă. Dar n-a
fost nici o perspectivă că toți se vor dovedi credincioși,
și oricare dintre ei se vor dovedi necredincioși, fie la
extrema de a merge în moartea a doua, fie într-un grad mai
mic, de a nu arăta suficient zel și astfel să meargă în
clasa marii mulțimi, aceste abateri ar lăsa acele locuri
libere sau ocazii pentru ca alții să intre. Gândul nostru
este că de atunci un număr destul de mare din poporul
Domnului au intrat. Atunci poate apărea o întrebare în
legătură cu subiectul: “Cum putem să ne asigurăm, într-o
anumită măsură cel puțin, cu privire la cei care vin acum în
armonie cu Domnul? Ce dovadă am avea noi, dacă este vreuna,
că ei au fost acceptați de Domnul și concepuți de Spiritul
sfânt și ar fi eligibili pentru clasa turmei mici?"
Răspunsul meu este că pot fi multe mărturii sau dovezi. Una
ar fi manifestarea roadelor Spiritului sfânt, inclusiv
iubirea de frați. Alta ar fi manifestarea cunoștinței
adevărului, pentru că apostolul spune că nimeni nu poate
înțelege lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, decât prin
spiritul lui Dumnezeu. De aceea, oricine poate înțelege și
cuprinde clar lucrurile adânci ale lui Dumnezeu devine
pentru sine și pentru alții o mărturie puternică, influentă,
că a fost conceput de Spirit și că, de aceea, poate să-și
întărească chemarea și alegerea. Și o altă dovadă a favorii
lui Dumnezeu ar fi ocazia dată acestora să sufere pentru
Cristos, să îndure ceva, să-și jertfească viața în serviciul
Domnului. Cu alte cuvinte, privilegiul de a sacrifica,
pentru că sacrificiul trebuie să se înțeleagă ca un mare
privilegiu. Dacă nu suferim cu El nu vom nici domni împreună
cu El, de aceea, a avea ocazia, sau a te bucura de ocazia de
a suferi cu Cristos este una din cele mai bune dovezi pe
care le avem în legătură cu acceptarea lui Dumnezeu.
CONSACRARE—Cei care n-au auzit
adevărul. (Q155-1)
Întrebare
(1911)—1—Înțelegi că sunt persoane care trăiesc acum și
sunt pe deplin consacrați lui Dumnezeu, concepuți de
Spiritul sfânt și care nu au auzit încă de adevărul prezent?
Răspuns—Eu înțeleg că sunt astfel de persoane. Înțeleg că
Scripturile se referă la această clasă când citim în
capitolul 18 din Apocalipsa, unde Dumnezeu vorbește
poporului Său din Babilon: “Ieșiți din mijlocul ei, poporul
Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți
din pedepsele ei!" (Apoc. 18:4). Ei n-ar putea fi poporul
lui Dumnezeu dacă n-ar fi concepuți de Spirit, și n-ar putea
ieși din el dacă n-ar fi în el.
CONSACRARE—Referitor la Romani 12:1.
(Q155-2)
Întrebare
(1911)—2—”Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurările lui
Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie". De
ce atunci când citezi acest text folosești pluralul, jertfe,
în loc de jertfă.
Răspuns—Aceasta depinde. Apostolul, evident, n-a vrut să
spună că frații trebuie să-și prezinte toate trupurile lor
ca un singur sacrificiu, ci fiecare să-și prezinte trupul
său, iar construcția propoziției va depinde de modul în care
dorești s-o folosești; fie “Vă îndemn pe toți, fraților, ca
toți să vă aduceți trupurile", fie “Vă îndemn ca fiecare
dintre voi, fraților, să-și prezinte trupul său", ar fi
aceeași idee; nu s-ar schimba nimic.
CONSACRARE—Acceptat și să nu fie în
alergare. (Q155-3)
Întrebare
(1911)—1—Poate cineva să se consacre și să-i fie acceptat
sacrificiul, lucru dovedit prin conceperea de Spirit, și să
nu fie în alergare?
Răspuns—Aș spune că nu. Oricine s-a consacrat și apoi are
anumite dovezi, ar fi îndreptățit să presupună că Dumnezeu
l-a acceptat și că el este în alergare, și depinde de el
să-și facă chemarea și alegerea sigură. Care sunt unele din
aceste dovezi? Mie mi s-ar părea că o dovadă ar fi iubirea
pentru frați. Așa arată Scriptura. Altă dovadă ar fi iubirea
pentru Dumnezeu și Cuvântul Său. Altă dovadă ar fi dorința
de a servi pe Domnul și pe frați, dorința de a servi
dreptatea; toate acestea ar fi dovezi sau mărturii că
Dumnezeu l-a acceptat și că el are o minte nouă, o
dispoziție nouă, că a primit mintea lui Cristos după ce a
fost conceput de Spiritul sfânt. Și altă dovadă ar fi că
poate găsi ocazii de a servi pe Domnul, iar o mărturie
ulterioară ar fi aceea că ar începe să aibă o mai adâncă
apreciere a adevărului și o mai bună înțelegere a lui. Aș
încuraja pe oricine are aceste diferite dovezi sau mărturii
să considere că Dumnezeu i-a acceptat jertfa prin meritul
lui Cristos.
CONSACRARE—Referitor la 1881. (Q155-4)
Întrebare
(1912-Z)—2—A fost necesar ca toți cei care vor fi din
turma mică să se fi consacrat până la sau înainte de
octombrie 1881?
Răspuns—Nu, noi nu înțelegem așa acest lucru.
Capitolul din Studii în Scripturi, Volumul II, arătând
paralele între Dispenațiile Iudee și Creștină arată
proeminent patru date, și anume: (1) octombrie 1874; (2)
aprilie 1878; (3) octombrie 1881, și (4) octombrie 1914;
aceste date fiind paralele cu patru date din secerișul
evreiesc, și anume: (1) începutul serviciului Domnului
nostru; începutul încercării sau timpului de seceriș a
națiunii evreiești, octombrie 29; (2) sfârșitul serviciului
Domnului nostru, crucificarea Sa și respingerea națiunii
evreiești ca națiune, aprilie 33 (vezi Studii în Scripturi,
Volumul II cap. 7); (3) sfârșitul celor “70 de săptămâni"
(Dan. 9:24-26) de favoare a națiunii evreiești — octombrie
36 — după care privilegiile Evangheliei au fost deschise
Neamurilor, Corneliu fiind primul convertit; (4) sfârșitul
deplin al strâmtorării și distrugerea care a venit peste
statul Israel, octombrie 69.
Trebuie clar remarcat că toate paralele între Veacurile
Iudeu și Evanghelic aparțin sistemelor nominale atunci și
acum, și dacă aceasta se ține minte, va preveni
aplicarea acestor paralele fie la strângerea Bisericii
Evanghelice fie la strângerea poporului Domnului din Babilon
acum.
Remarcând aceste paralele, găsim anul 1874 ca începutul
acestui “seceriș" și strângerea “aleșilor" din cele patru
vânturi ale cerului; anul 1878 ca timpul când Babilonul a
fost oficial respins, Laodicea.
CONSACRARE—Aplicabilă la două clase.
(Q156-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—Cui le vorbește apostolul când spune: “Vă
îndemn, dar, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să
aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie"? — Romani 12:1
Răspuns—Aceste cuvinte sunt aplicabile în mod potrivit la
două clase. Mai întâi, ele se aplică la o clasă numită
“frați", în sensul că ei nu mai sunt oponenți, ci
simpatizanți și în armonie cu cei consacrați. Apostolul îi
îndemna pe aceștia să completeze lucrarea harului pe care ei
o începuseră deja. Al doilea, textul se aplică acelora care
au făcut consacrarea, și îi îndeamnă ca ei să
completeze lucrarea. Vă îndemn, fraților, ca zi de zi să
faceți acest lucru de a vă prezenta trupurile voastre
sacrificii vii până ce lucrarea este împlinită. Acesta,
spune el, este un serviciu înțelept, acceptabil pentru
Dumnezeu.
Deși Sf. Pavel nu spune cum marele Avocat va face sarificiul
acceptabil, totuși acest lucru trebuie înțeles de către
creștini, care știu că ei sunt acceptați în Cel Preaiubit.
După ce această clasă au renunțat la viețile lor, după ce au
pus totul în mâinile Domnului, ei înțeleg că ei înșiși, ca
și membri ai Corpului lui Cristos, trebuie să moară zilnic.
Astfel zilnic ne vin ocazii să ne jertfim viața în serviciul
Domnului. În timp ce această moarte este zilnică, în
alt sens al cuvântului este un sacrificiu până la sfârșitul
vieții. Domnul nostru Isus a spus: “Dar am un botez cu care
să fiu botezat și cât de mult doresc să se îndeplinească!"
(Luca 12:50). Într-un sens sacrificiul Său a fost acceptat
la Iordan. În alt sens a fost zi de zi până când acel botez
a fost completat pe cruce și El a strigat: “S-a sfârșit!"
CONSACRARE—Există coroane pentru toți?
(Q156-2)
Întrebare
(1912)—2—Ar fi posibil ca cineva să se consacre în aceste
zile din urmă și să fie acceptat, și totuși să nu existe
coroană rezervată pentru el?
Răspuns—Ar fi desigur posibil ca cineva să se consacre,
pentru că totdeauna va fi potrivit să se facă o consacrare;
așa cum a fost potrivit să se facă o consacrare cu mult
înainte ca Veacul Evanghelic să înceapă. Avraam și profeții
și-au consacrat viețile — au arătat că și le-au consacrat.
Amintiți-vă cum apostolul arată acest lucru în cap. 11 din
Evrei: unii au fost omorâți cu pietre, alții tăiați în două
cu ferăstrăul etc. Ei de care, spune el, lumea nu era
vrednică. Viețile lor au fost consacrate lui Dumnezeu și
dreptății. Dacă a fost potrivit ca ei să se consacre, este
încă potrivit pentru oricine.
Dar în al doilea rând, este Dumnezeu obligat cumva să
accepte fiecare consacrare?
Răspunsul este: Nu. Dumnezeu nu este niciodată obligat să
accepte vreun sacrificiu. În general, bineînțeles, “Dumnezeu
nu este părtinitor" (Fapt. 10:34). Favoarea Sa a fost mai
întâi deschisă tuturor evreilor și apoi tuturor neamurilor:
că toți care acceptă condițiile pot intra în Corpul lui
Cristos până se va găsi un număr suficient, până ce numărul
stabilit dinainte se vor fi consacrat și își vor fi făcut
chemarea și alegerea sigură.
Cum vom ști noi când numărul deplin s-au consacrat?
Nu este pentru noi să știm! În mod general, noi credem că
chemarea dinafară a încetat în 1881. Totuși, înțelegem că
toți care vor fi acceptați ca membri ai Corpului lui Cristos
trebuie să aibă încercări de credință și loialitate înainte
de a li se stabili un loc definitiv în Împărăție.
Dezaprobații vor constitui clasa Morții a Doua. Alții s-ar
putea să fie transferați clasei Marii Mulțimi. Toți aceștia
nu vor fi socotiți ca membri ai Preoțimii Împărătești.
Fiecare respins ca nevrednic va elibera un loc și o coroană.
Astfel de locuri libere, înțelegem noi, se ocupă acum după
ce chemarea generală a încetat — dintre cei care se
jertfesc.
Dacă 10 persoane consacrate așteaptă atunci când este numai
un loc liber probabil că acel loc și coroana rămasă îi va fi
dată celui mai deplin dezvoltat și mai în armonie cu Domnul.
Gândul nostru este că în 1878 a existat un mare număr de
persoane care nu au trecut pe deplin de încercarea lor; că
în bisericile nominale au existat multe mii care au făcut o
deplină consacrare să umble în urmele lui Isus. Îmi amintesc
bine campania evanghelistului Moody. Pe vremea aceea un mare
număr păreau să fi fost într-adevăr convertiți, pentru că
predica lui părea foarte diferită de cea a majorității
evangheliștilor. El a predicat iertare prin sângele lui
Cristos și o deplină consacrare lui Dumnezeu. Mulți au făcut
pe vremea aceea o deplină consacrare, numele lor au fost
scrise de probă și au umplut lista. Dar când au venit
încercările, mulți au fost găsiți nevrednici de o răsplată
mai înaltă decât aceea a Marii Mulțimi. Alții, luând locul
celor căzuți, trebuiau să fie de asemenea încercați și
cernuți. Au apărut locuri libere și alții au intrat ca să
aibă ocazia. Vedem dovezi că aceasta a continuat în ultimii
30 de ani și credem că încă mai continuă și că încă se fac
înscrieri și că sunt coroane care îi așteaptă.
Motivul nostru este acesta: Noi vedem oameni care au fost
fără Dumnezeu, care niciodată n-au făcut o consacrare lui
Dumnezeu, care doar recent au făcut o consacrare lui
Dumnezeu și au primit acea mărturie care pare să indice că
Dumnezeu i-a acceptat. Ce mărturie? Ochii înțelegerii lor au
fost deschiși așa încât pot să vadă lucrurile spirituale sau
adânci ale lui Dumnezeu. Și o mărturie ulterioară este că ei
au ocazii de sacrificiu. Noi facem un legământ că ne vom
sacrifica, dar Domnul trebuie să ne dea ocazia. Vedem pe
unii dintre aceștia obținând ocaziile și folosindu-le, iar
aceasta înseamnă că atunci când s-au consacrat a existat un
loc liber și ei îl ocupă.
Faptul că atâția au fost astfel acceptați de la 1878 încoace
pare să implice un număr considerabil de locuri libere în
această listă și că ele se completează treptat. Nu este
pentru noi să spunem câte locuri au rămas libere, nici când
vor fi ocupate. Credem sigur, totuși, că vor fi ocupate
înainte de sfârșitul “Timpurilor Neamurilor" care, noi
credem că se sfârșesc în octombrie 1914. Cât despre alții
care încă nu s-au consacrat, putem spune împreună cu Sf.
Pavel, vă îndemn dar, fraților, prezentați-vă trupurile
voastre jertfe vii — faceți tot ce puteți mai bine, poate
este un loc și puteți intra. Noi le vom spune exact ceea ce
am vrea ca ei să
ne spună nouă dacă am schimba locurile, și anume, să-și
consacre timpul, talentul și toate ale lor lui Dumnezeu.
Dumnezeu va da o plată bună — El întotdeauna dă — oricare ar
fi răsplata, ea va fi un premiu.
CONSACRARE—Folosirea potrivită a
timpului. (Q158-1)
Întrebare
(1913)—1—S-ar cuveni ca creștinii să-și petreacă timpul
citind reviste și ziare lumești?
Răspuns—Fratele vrea să știe ce să facă dacă mintea lui este
ocupată cu citirea revistelor și ziarelor lumești; el are
aproximativ opt reviste și ziare. El spune că mintea lui
hoinărește prin aceste lucruri. Cu cât îți hrănești mai mult
mintea cu ceva într-o direcție, cu atât mai mult ea va
rătăci pe acolo. Așa că eu aș hrăni-o cu hrană spirituală
bună ca să rătăcească în direcția bună. Am avut odată o vacă
pe care am hrănit-o cu cea mai bună iarbă din hambar și i-am
dat cel mai bun loc, dar ea întotdeauna se gândea că iarba
de peste gard era mai bună. Rupea frânghia și făcea orice
pentru a ajunge acolo. Așa este și cu dispozițiile noastre
naturale. Suntem înclinați să vrem orice lucru pe care nu-l
avem. Noi vrem să fim așa de despărțiți de lume, încât să nu
mai dorim acele lucruri, ci, cum spune apostolul, să ne
gândim la lucrurile de sus și nu la lucrurile de jos. Acest
cuvânt “gândi" este unul care indică gândirea continuă. Voi
trebuie să vă tot gândiți, azi, mâine dimineață devreme, și
dacă uitați repede gândiți-vă din nou; și dacă uitați
gândiți-vă din nou, și în curând veți fi prea ocupați să
aveți timp de hoinăreală. Acesta este cel mai bun sfat pe
care îl pot da. Puteți deveni supraîncărcați cu afacerile
acestei vieți prin lucruri foarte neînsemnate, lucruri care
nu sunt vrednice de atenția voastră, ci nebunie, dacă dai
importanță la ceea ce își imaginează altă persoană și face
din ea o poveste. Vă voi spune ce cred eu: că avem în Biblie
cea mai minunată poveste, cea mai minunată dramă care s-a
cunoscut vreodată. Nu știu multe despre teatre și romane,
dar îmi imaginez cum este un roman; știu că ele au un
subiect și intrigă etc. Cred că și eu aș putea scrie un
roman, dacă aș încerca, dar ceea ce aș vrea să scot în
relief este că Biblia are cel mai minunat subiect.
Gândiți-vă cum merge înapoi și ne arată Edenul în toată
frumusețea și grandoarea lui, apoi intrarea șarpelui și
ispita primilor noștri părinți, mama Eva fiind înșelată iar
tatăl Adam fiind pus într-o situație confuză, își dă chiar
viața pentru soția lui, pentru că el crede că n-ar putea
trăi deloc fără ea, și deliberat păcătuiește împotriva
poruncii Dumnezeului său. Este destul pentru voi? Cred că
da. Dar despre rezultate? Priviți ce a venit în lume ca
rezultat al păcatului! N-ați putea avea un alt subiect mai
adânc decât să vă gândiți cum Adversarul și îngerii căzuți
au conspirat ca să orbească și să înșele oamenii în timpul
acestei întregi perioade. Apoi gândiți-vă la ilustrația pe
care ne-o dă Dumnezeu despre iubirea Sa cu care ne-a iubit,
marele Creator uitându-Se jos din locul Său sfânt și văzând
starea noastră în păcat și degadare, ascultând și auzind
gemetele prizonierilor. Ce prizonieri? Prizonierii
păcatului, legați de mâini și de picioare. Unii sunt legați
mai strâns decât alții, iar unii au o bilă grea și un lanț
legate de cătușele lor; dar toți sunt legați, toți sunt
prizonieri ai păcatului, toți merg în jos către închisoarea
morții. Vreți un roman mai mare decât acesta? Apoi Dumnezeu
a văzut că nici unul nu-i poate elibera; nimeni nu putea
ajuta pe om să iasă din strâmtorarea lui. Când această
închisoare a morții își închide ușile, nici barele de oțel
sau de fier nu sunt ca și barele ei; când o persoană este
închisă, nici o putere nu poate deschide acele bare și nu-i
poate scoate pe acei prizonieri decât puterea lui Dumnezeu,.
Așa că ilustrația ne spune că atunci când Dumnezeu a privit
situația, a înțeles că numai El singur poate ajuta. El a
vrut ca noi să vedem acea stare, iar apoi propriul Lui ochi
a avut milă, propriul lui braț a adus salvarea. Ea nu a fost
adusă încă; El doar Și-a întins brațul. Noi am văzut brațul
Domnului. Ce vrei să spui prin aceasta? Isus a fost brațul
pe care Domnul l-a descoperit. A eliberat El deja? Nu, El a
răscumpărat, El a murit, cel drept pentru cei nedrepți, El a
mulțumit dreptatea, deci când vine timpul cuvenit oamenii
pot ieși de sub blestemul sau sentința morții.
Dar aceasta nu este destul pentru romanul nostru; vrem mai
mult. Ce va urma acum? Tatăl va avea o mireasă pentru Fiul
Său. Cum va fi ea și cum se va numi? Ea are doar zdreanța
murdară de păcat și imperfecțiune; tot cu ce are să se laude
este dorința ei de a fi în armonie cu Dumnezeu. Apoi Cel
care va fi mirele asigură curățirea, purificarea și
îndreptățirea ei — asigurându-i o haină de nuntă. Nu este un
subiect mare aici? Apoi ce trebuie să facă ea? Ea trebuie să
primească această haină a dreptății lui Cristos care va fi
haina de nuntă. Va avea loc o nuntă și mireasa se va pregăti
prin primirea unei haine de la mire. Apoi ce va face cu ea?
Va trebui s-o brodeze. Ea primește haina fără plată și
primește modelul imprimat. Ce model? Cristos este modelul
iar ea trebuie să facă munca de brodare singură. Ea trebuie
să lucreze la propia mântuire cu frică și cutremur, având
grijă ca fiecare cusătură de pe haină să fie conform
modelului dat ei de Domnul. Ce reprezintă broderia?
Reprezintă roadele și harurile Spiritului sfânt, și voi
știți că dacă nu aveți acele roade și haruri niciodată nu
veți fi socotiți vrednici să fiți un comoștenitor în
Împărăție. Și care sunt roadele și harurile Spiritului
sfânt? Blândețea, bunătatea, răbdarea, îndelunga răbdare,
bunătate frățească, iubirea. Cât de mult durează brodarea
acestora? Pentru unii ia mai mult timp și pentru alții mai
puțin. Unii pot să-și fixeze inimile pe acest model glorios
și să-l aprecieze într-atât încât cea mai mare dorință a
vieții lor este să cultive aceste haruri ale Spiritului
sfânt. Primul lucru dimineața este să meargă la Domnul și să
zică: Doamne, ajută-mă azi să cultiv roadele Spiritului Tău.
De ce? Vreau să plac Mirelui și să fiu gata când vine să-Și
ceară Mireasa, ca să pot fi socotit vrednic să intru ca un
membru al clasei Mireasă. Apoi, Mirele știe toate
încercările și dificultățile prin care clasa Mireasă va fi
obligată să treacă. El a permis să fim ispitiți în toate
punctele după cum a fost ispitit și El. De ce? Pentru că El
vrea să aibă o clasă Mireasă care poate să îndure ispita și
să îndure greutatea, să-și arate loialitatea și să manifeste
că ei nu sunt creștini doar așa și așa, ci într-adevăr
biruitori, căutând să știe și să facă voia lui Dumnezeu și
să aibă acel spirit de iubire pentru dreptate și adevăr,
care să-i conducă spre a-și jertfi viața în serviciul
adevărului și al dreptății mai degrabă decât a avea
plăcerile păcatului pentru un timp. El a lăsat mai mult de
1800 de ani pentru acest scop. El a știut că nu vor fi
foarte mulți care vor iubi pe Cristos și își vor jertfi
viața pentru a fi drepți, dacă regula este de a face rău. Nu
spun că El vrea să facă altora vreun rău, sau să-i ardă.
Nimeni n-ar vrea să-i ardă; nu aceasta este ideea; dar când
El a vrut să găsească o clasă Mireasă, pe care Tatăl o va
aproba, El vrea să se asigure că obține persoanele
potrivite. Fiecare dintre ei va fi aprobat de Tatăl. El îi
va prezenta fără pată, fără reproș înaintea Tatălui, în
iubire, după ce au avut toate aceste încercări. Apoi, ce vor
face după aceasta? Țineți minte! aceasta este drama care a
început demult, la căderea rasei, și a continuat până la
logodna lui Isus. Nu este Biserica căsătorită acum? Nu
frate, tu nu știi dacă vei fi din clasa căsătorită sau nu.
Noi suntem acum doar logodnica. Noi suntem logodiți cu El și
totul depinde de dezvoltarea noastră de caracter, de
purtarea acestei haine și de arătarea iubirii și zelului
nostru prin brodarea hainei cu roadele și harurile
spiritului după cum indică Domnul că îi place Lui. Și apoi?
Apoi vine nunta Mielului când Mireasa s-a pregătit. Și ce va
fi nunta? Nunta va fi unirea cu Domnul. Cum se va întâmpla?
Prin schimbarea din natura umană imperfectă în natura divină
— schimbare într-un moment, într-o clipeală de ochi. Atunci
vom fi pentru totdeauna cu Domnul. Și nu va fi un ospăț sau
ceva? Ba da, sau îl putem numi micul dejun, ca să zicem așa.
Acesta este dimineața. Cuvântul ospăț vine dela cuvântul
general a te ospăta. Te poți ospăta dimineața, la amiază sau
seara. Înseamnă a mânca. Deci acest ospăț va fi primul mare
banchet pe care îl vom avea dincolo de văl. Cine s-a gândit
vreodată că toată această dramă este în Biblie? Este
minunat.
Și pe urmă? Ei bine, înainte să înceapă ospățul vor aștepta
puțin. Pe cine? Pe însoțitoarele Miresei. Cine sunt ele? O,
va exista o a doua grupare. Cândva ei au fost parte din
Biserică; au făcut o consacrare și au fost concepuți de
Spiritul sfânt, exact la fel ca și clasa Mireasă, dar nu au
reușit să-și întărească chemarea și alegerea la acea înaltă
poziție la care au fost invitați. Nu au fost suficent de
zeloși și loiali. Au fost ei neloiali? O, nu! Celor neloiali
nu le va fi dat nimic de la Dumnezeu. În curând ei vor veni
prin mari strâmtorări și-și vor spăla hainele și le vor albi
în sângele Mielului, și vor sta înaintea tronului în loc să
stea pe tron. Vor avea ramurile de palmier ale victoriei în
loc de coroanele gloriei. Așa citim în Psalm, că după ce
Isus, Împăratul, va prezenta Mireasa înaintea Tatălui,
fecioarele, însoțitoarele ei care o urmează, vor fi de
asemenea aduse în prezența Împăratului. O, este o mare dramă
în toată această ilustrație biblică.
Apoi mai avem ceva? Da, Împăratul și Împărăteasa vor domni o
mie de ani și toți vor fi binecuvântați. În tot acel imperiu
nu se va încerca să se ia de la oameni drepturile lor ca ei
să fie săraci și toate să fie subordonate Împăratului. Va fi
exact invers. Împăratul va fi bucuros să ridice pe oameni,
reîmprospătându-i și aducându-i la perfecțiune. Apoi, la
sfârșitul miei de ani, când toți cei necorespunzători vor fi
distruși dintre oameni, toate aceste mari ființe vor aduce
laude lui Dumnezeu.
Mai există ceva? Astronomii ne spun că toate stelele sunt
sori ca și soarele nostru, și au planete în jurul lor la fel
ca planetele din jurul soarelui nostru. Vor fi aceste lumi
locuite? Dacă Dumnezeu n-a făcut pământul în zadar, ci l-a
făcut să fie locuit, nu credeți că aceste alte lumi n-au
fost făcute în zadar, ci ca toate să fie locuite? Noi credem
că da. Atunci cine va face această mare lucrare? Dumnezeu
spune că Cristos va fi primul în toate lucrurile, așa că Îl
va pune pe El primul în acea mare lucrare. Cine va urma în
aranjamentul lui Dumnezeu? Domnul spune că Biserica va urma
după El. Acum, avem pe Cristos și biserica și o mare lucrare
pentru ei în toate eternitățile ca să populeze toate aceste
lumi. Sunt multe lumi? Ni se spune că sunt aproximativ un
miliard de astfel de planete.
Dacă cineva poate face o dramă mai mare decât aceasta aș
vrea s-o văd. Inima mea se bucură peste măsură, cu
recunoștință către Dumnezeu pentru privilegiul de-a avea
acum o șansă să devin un moștenitor al lui Dumnezeu și
comoștenitor cu Isus Cristos, Mântuitorul meu. Noi toți am
fost chemați într-o singură speranță a chemării noastre, și
aceasta este speranța chemării noastre. Este suficient de
mare pentru voi? Știți de vreo altă afacere ca aceasta din
care să puteți deveni atât de bogați? Vă spun că Scripturile
au într-adevăr dreptate când ne vorbesc despre bogățiile
harului lui Dumnezeu, și când Isus ne spune că acesta este
mărgăritarul de mare preț, și dacă un om pune ochii odată pe
el și apreciază valoarea acelei Împărății, merge și vinde
tot ce are pentru a câștiga acest premiu. Așa să facem și
noi, dragi prieteni.
CONVENȚII—Aprobi convenții în fiecare
a 5-a duminică din lună? (Q161-1)
Întrebare
(1912)—1—Aprobi pe deplin convențiile în fiecare a 5-a
duminică din lună? Crezi de asemenea că o adunare se cuvine
să aibă atât de multe întruniri încât numai puțini participă
la fiecare?
Răspuns—Am fost puțin nedumerit în legătură cu convențiile
din fiecare a 5-a duminică din lună. Dar regula la mine este
că atunci când nu sunt sigur stau pe loc. Aproape stau în
cumpănă dacă ele sunt un avantaj sau un dezavantaj, dar
nefiind sigur nu am spus nimic despre aceasta. Îmi amintesc
că am publicat o scrisoare în Turnul de Veghere în care erau
menționate convențiile din fiecare a 5-a duminică din lună.
Unii au înțeles acest lucru ca fiind o aprobare. Cred că
n-aș fi publicat acea parte a scrisorii dacă aș fi
observat-o. În orice caz, după câte pot vedea acum, sfatul
meu ar fi să lăsăm fiecare adunare să caute înțelepciunea de
sus în acest subiect. Dacă ele se dovedesc profitabile
spiritual, să continue. Dacă vă îndoiți de folosul lor, să
nu continue. Dacă ar fi să dau vreun sfat anume, acesta ar
fi împotriva lor, dar nu sunt pregătit să dau un sfat
potrivnic, nefiind suficient informat.
Cât despre a avea atât de multe întruniri încât numai puțini
pot participa: Cred că ar fi preferabil să fie studii la
care ar participa în gene-ral toată adunarea. De obicei
adunările de Studiu Biblic nu sunt prea mari. Pe lângă
adunările de duminică, eu întotdeauna încurajez prietenii să
aibă Adunări de Rugăciune și Mărturisirea Experiențelor în
seara de miercuri. Mi se spune că au o mare binecuvântare
folosind textul de Mană pentru joia următoare ca idee
centrală pentru adunarea următoare. Experiențele săptămânii
furnizează mărturii bogate și ajutătoare în miercurea
următoare. Suntem bucuroși să remarcăm că prietenii practică
aceste adunări de la mijlocul săptămânii.
Cât despre alte întruniri. Nu sfătuiesc citirea Studiilor în
Scripturi la întrunirile publice. Fiecare trebuie să
citească mai întâi acasă sau în autobuz etc. Studiul în
adunare este cu totul altceva. Bineînțeles puteți folosi
întrebările (de la sfârșitul volumului, pe care le-a compus
fratele Russell, n. t.) în studiul vostru privat și puteți
obține mult bine din ele, dar întrebările sunt mai
folositoare când sunt puse în adunare. Vasele noastre sunt
cu atâtea crăpături încât trebuie să citim Biblia tot mereu.
Iar Studiile în Scripturi sunt doar Biblia, dar într-o formă
clasificată, un aranjament tematic, să spunem așa. Când
citiți volumele citiți Biblia. Cei care citesc Biblia în
acest fel obțin mult mai multă cunoștință din Biblie. O
citire nesistematică a Bibliei nu dă atâtea informații ca un
studiu tematic.
Unii frați îmi spun că au format o alianță pentru studierea
volumelor în adunările lor. Fiecare membru este de acord ca,
dacă este posibil, să citească câteva pagini în fiecare zi.
Înțeleg că aceasta merge destul de bine. Vă amintiți că
cineva a sugerat aceasta într-o srisoare publicată în Turnul
de Veghere. A fost luată în considerare de foarte mulți,
care citesc cele 6 volume în 6-12 luni — citind 24 respectiv
12 pagini pe zi. Citirea tuturor volumelor în fiecare an
ține Adevărul proaspăt și clar în memorie — și în inimă.
Acest plan, urmat de multe persoane, fără îndoială va merge
bine în alianța adunării.
COPII—Supravegherea copiiilor în
perioada timpului de strâmtorare.
(Q54-1)
Întrebare
(1906)—1—Există ceva cuvinte speciale de îndrumare și
mângâiere în Cuvântul lui Dumnezeu pentru copiii părinților
consacrați, care probabil vor trebui să treacă prin timpul
de strâmtorare, și care nu vor fi ajuns anii de maturitate?
Răspuns—Aș spune că în timp ce noi nu știm despre asemenea
cuvinte care să fie adresate direct acestor copii, știm
aceasta: că din punctul de vedere al Domnului tot poporul
Lui este prețios și toate interesele lor sunt prețioase — nu
numai ei, ci și cei mici ai lor și orice este al lor va fi
desigur prețios în ochii Domnului. Acesta este un fapt de la
sine înțeles și nu prea are nevoie de o declarație din
Scriptură. Aș spune că toți copiii credincioșilor sunt sub
protecția și îngrijirea specială a Domnului până la timpul
responsabilității personale, când ei au răspundere pentru
sine; și desigur putem trage concluzia că toți aceștia vor
fi sub supravegherea specială a îngerului Domnului.
COPII—Învățându-i calea pe care
trebuie să meargă. (Q54-2)
Întrebare
(1907)—2—”Învață pe copil calea pe care trebuie s-o
urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea"
(Prov. 22:6). De ce se depărtează ei de atâtea ori de calea
dreaptă?
Răspuns—Cred că motivul principal este că ei nu sunt
învățați cum se cuvine calea pe care trebuie să meargă. Cred
că oamenii care sunt în adevăr au nevoie de o mică lecție în
privința învățării copiilor. Poate că noi avem ceva care
lucrează în dezavantajul nostru în această chestiune. Cu cât
inima voastră devine mai largă, mai iertătoare și mai
generoasă, cu atât îi veți ierta mai mult pe prietenii
voștri și pe copiii voștri, dar trebuie să vă amintiți că
atunci când lucrați cu copiii voștri, nu lucrați cu ei ca și
cu un bărbat sau cu o femeie; trebuie să vă uitați la
caracterul care se formează și trebuie, în acord cu
aranjamentele Domnului, să-i disciplinați astfel încât să
modelați acel caracter în direcția în care ar vrea Domnul.
Dacă este o crenguță strâmbă, trebuie să puneți atele unde
este îndoită și s-o ajutați să se îndrepte, pentru că dacă-i
permiteți să crească până ajunge pom mare cu acele
îndoituri, nu mai puteți niciodată să-i puneți atele care
să-l îndrepte. Cred că unii dintre frați sunt înclinați să
cruțe nuiaua și nu remarcă ce spun Scripturile. Nu trebuie
să cruțăm nuiaua când este necesar. Trebuie să luăm calea
lui Dumnezeu în aceasta. Cruță Dumnezeu nuiaua față de voi
când este necesar? Nicidecum. “Toiagul și nuiaua Ta mă
mângâie" (Psa. 23:4). Sunt bucuros că Dumnezeu are un toiag
și o nuia pentru poporul Său; bucuros că nu ne lasă să
mergem fără corecții, dacă avem nevoie de ele. Dar când avem
spiritul drept în această chestiune, vom simți mai degrabă
un regret că avem nevoie de pedeapsă decât că o primim. Cel
mai rău lucru al toiagului trebuie să fie: “Îmi pare atât de
rău că trebuie să fiu pedepsit, și că nu m-am corectat, sau
că nu m-am păstrat într-o reținere cuvenită". Și aceasta
este ceea ce vreți voi să cultivați în copil — nu ca copilul
să primească un anumit număr de lovituri, ci, ca și copii ai
lui Dumnezeu, este datoria și responsabilitatea voastră, și
trebuie să-i pedepsiți. Eu pot număra pe degete pedepsele pe
care le-am primit în viața mea; am primit doar cinci și îmi
amintesc totul despre fiecare din ele și toate împrejurările
legate de ele. Am primit trei de la mama mea. Vreau să vă
spun despre una din ele. Aveam aproximativ cinci ani, după
câte pot să-mi amintesc. Desigur, poate am primit niște
palme la șezut când am fost atât de mic încât nu mai știu de
ele, dar când am avut aproximativ cinci ani, îmi amintesc că
am primit una. Mama m-a învățat după cea mai bună cunoștință
a ei. Ea avea o pereche de biciuști de piele care pișcau dar
nu făceau rău. Erau șase sau opt cozi la ele — “Durerea era
în cozi". “Charles, adu biciul și vino sus". Deci am dus
biciul sus. Ea spuse: acum, stai aici jos și îți voi citi
din Biblie. Ea gândea că nu am spus tot adevărul, sau că
l-am denaturat; nu că am spus o minciună curată, dar că am
denaturat puțin adevărul, cum sunt înclinați să facă cei mai
mulți copii, în special dacă unii oameni zâmbesc și cred că
prin aceasta copii sunt deștepți; dar eu nu aveam pe nimeni
să zâmbească și să creadă că sunt inteligent dacă fac așa
ceva. Am învățat că nu așa trebuia să fac. Deci mi-a citit
din Apocalipsa despre toți acei din afară, toți mincinoșii
care își vor avea locul lor cu acei care ard cu foc și
pucioasă, etc., și ea a spus: “Charles, nu vreau să ai și tu
parte cu cei din lacul care arde cu foc și pucioasă, și este
datoria mea, ca mamă, să te pedepsesc, și trebuie s-o fac.
Nu vreau să te bat, dar trebuie s-o fac pentru binele tău.
Aceasta este învățătura Cuvântului Domnului și aceasta se va
întâmpla dacă vei ajunge să fii un mincinos, și dacă vei
deveni un om rău". Vedeți ce mare impresie a făcut aceasta
în mintea mea, acea mică sugestie din Scriptură. Desigur,
dacă ar fi înțeles chestiunea, n-ar fi aplicat niciodată așa
acea scriptură, ci ar fi putut găsi alte scripturi care ar
fi fost la fel de convingătoare, sau poate mai
convingătoare. Faptul că Dumnezeu nu are nevoie de mincinoși
poate fi imprimat foarte ușor în mintea unui copil.
COPII—Referitor la binecuvântările
Milenare. (Q55-1)
Întrebare
(1909)—1—Ce poziție vor ocupa copiii și ce binecuvântări
vor primi ei în Veacul Milenar?
Răspuns—Ei bine, cred că ei vor fi ținuți pe genunchi dacă
vor fi destul de mici. Presupun că vrei să spui că dacă
consacrații au copii, cum o vor duce? Fără îndoială mulți
oameni inimoși vor trăi atunci, și când ei vor afla că
acești copii sunt copiii celor glorificați, vor fi foarte
bucuroși să aibă grijă de ei. De asemenea putem fi siguri că
părinții care vor fi de cealaltă parte de văl vor putea să
se îngrijească de copiii lor mult mai bine decât aici.
Ce binecuvântări vor primi? Ei vor primi aceleași
binecuvântări ca și restul familiilor pământului, pentru
care a murit Cristos, și pentru care Dumnezeu a făcut o
pregătire abundentă pentru a-L cunoaște pe El.
COPII—Măsura educației lor; referitor
la scurtimea timpului. (Q55-2)
Întrebare
(1910)—2—În ce măsură trebuie ca oamenii Adevărului,
studenții Bibliei, să-și educe copiii, știind scurtimea
timpului până la marea strâmtorare, de exemplu, și de
asemenea din punctul de vedere al faptului că în orice
educație mai înaltă există o tendință spre necredință,
criticism radical și agnosticism? Ai sfătui pentru o
educație obișnuită în muzică?
Răspuns—Gândul meu, dragi prieteni, ar fi că pentru
majoritatea copiilor ar fi mai bine dacă nu ar merge mai
departe, sau mult mai departe de o educație școlară
obișnuită. Nu cunosc nicăieri vreun colegiu care într-adevăr
le-ar face bine. Vă amintesc despre un tânăr care a venit
din India. Tatăl său s-a născut în India și a îmbrățișat
creștinis-mul, și după cum a spus acest tânăr, tatăl său a
fost un creștin adevărat, și deci, acest tânăr a fost foarte
nerăbdător să vină în America să primească educație. Se pare
că tatăl său a avut legătură cu Misiunea Bisericii Metodiste
din India. În orice caz, tânărul a găsit aici un Colegiu
Metodist. Neavând multe mijloace, el a trebuit să muncească
pentru a plăti colegiul, și în cei patru ani pe care i-a
petrecut primind educație și-a pierdut tot creștinismul, și
toată credința în Biblie, și a devenit, absolvind un Colegiu
Metodist, un critic radical, un necredincios total. Acel
tânăr s-a întâlnit mai târziu cu unul din studenții Bibliei
și i s-a propus să participe la una din convenții. El a spus
că nu are bani de cheltuială. Cel care l-a invitat i-a dat
banii pentru cheltuieli. A participat și a fost considerabil
interesat, dar nu convins, deoarece în așa mare măsură își
pierduse credința. I s-a sugerat să studieze mai departe și
că trebuie să studieze cele șase volume de
Studii În Scripturi.
A trecut prin cele șase volume și la terminare a spus că se
bucură că a găsit din nou pe Dumnezeu și Biblia și pe Domnul
Isus Cristos ca mântuitorul său. S-a întors în India și
propovăduiește pe Cristos acolo, propovăduindu-l din punctul
de vedere adevărat. Acum n-aș risca cu nici un copil pe
care-l iubesc — și, mi-aș iubi toți copiii, sunt sigur;
fiecare părinte trebuie să-și iubească copiii — n-aș vrea să
fac pentru acel copil nimic ce ar rezulta în pierderea celui
mai bun lucru pe care-l are — credința. N-aș încuviința
pentru copilul meu să meargă nici chiar la liceu, pentru că
acum veți găsi același criticism radical, chiar și în
liceele obișnuite, nu numai în colegii. Au așa-numitele
cărți științifice despre faptul că omul ar fi fost o maimuță
și a renunțat la coadă etc.
Cât despre muzică, cred că ar depinde ceva de circumstanțele
părintelui și aptitudinea copilului. Dacă un copil nu are
aptitudini pentru muzică, cred că ar fi o pierdere de vreme
încercând să bagi muzică în el; dar dacă copilul are talent
pentru muzică, aceasta ar putea fi o scuză potrivită ca să
învețe cel puțin elementele de bază ale muzicii, fie că
credeți că ar fi potrivit să meargă mai departe sau nu. Dar
dacă copilul are într-adevăr talent pentru muzică și îi dați
elementele de bază, cred că talentul se va îngriji de
restul. Necazul cu cei mai mulți oameni este că n-au deloc
talent și totul este un efort de a fabrica talentul — și de
cele mai multe ori aceasta este foarte supărător pentru
vecini.
COPII—În Mileniu. (Q56-1)
Întrebare
(1910) Partea 1:—Nu se afirmă în scrierile tale că
bărbatul și femeia au fost făcuți cu scopul de a umple
pământul și că epoca de șase mii de ani a fost limita de
timp pentru acea lucrare, și a șaptea zi de o mie de ani a
fost pentru restabilirea lor la chipul lui Adam înainte ca
el să fie despărțit în sexe?
Răspuns—Aș răspunde că aceasta este parțial adevărat, dar nu
exact cum este declarat. Noi nu înțelegem că Dumnezeu l-a
făcut pe om parte bărbătească și parte femeiască cu scopul
de a umplea pământul. El a făcut pe om pentru că a vrut să-l
facă, apoi l-a împărțit în două părți separate ca pământul
să poată fi umplut.
Partea
2:—Atunci de ce un peregrin învață că se vor naște copiii
în tot timpul Mileniului, îndepărtând astfel pe mulți, și
spune că tu înveți aceasta, și de asemenea că Dumnezeu
trebuie să aibă copii născuți de cei Binecuvântați, să i-a
locul celor 144.000?
Răspuns—Nu știu la care peregrin se face referire.
Societatea nu poate fi responsabilă pentru fiecare cuvânt
rostit de fiecare peregrin. Ea încearcă să lase fiecăruia
libertate de gândire și expresie cât este posibil și cât
pare rezonabil, și încearcă să-i aibă în serviciul
Societății doar pe aceia care sunt curați și onorabili în
intenții, și clari în înțelegerea și prezentarea Adevărului.
Societatea nu poate garanta că fiecare peregrin va vorbi
exact cum crede președintele Societății că este Adevărul.
Din nefericire a apărut un articol în Turnul de Vegere cu
câtva timp în urmă, care cred că este în legătură cu această
întrebare. Când mi s-a dat articolul, am recunoscut că era
de la un frate foarte clar în adevăr și nu l-am cercetat
chiar cu atâta grijă cum aș fi făcut altfel, și am trecut cu
vederea această mică trăsătură. Nu este gândul meu că se vor
naște copii în timpul veacului Milenar ca să i-a locul celor
144.000. V-aș sfătui ca nici unul din voi să nu vă bateți
capul cu astfel de întrebări. Avem destule la care să ne
gândim în legătură cu interesele noastre de a ne întări
chemarea și alegerea, fără să ne necăjim cu asemenea detalii
ale veacului viitor. Dacă observam această trăsătură
specială a scrisorii, ea n-ar fi fost publicată. Admit că
n-am fost atât de precaut cum ar fi trebuit să fiu. Cred că
voi continua să învăț cât timp voi trăi. Noi încercăm să fim
atenți la orice cuvânt care intră în Turnul de Veghere, dar
nu pretindem că suntem infailibili; facem tot ce putem.
A fost o greșală că am publicat acel articol, dar nu trebuie
să îngrijoreze pe nimeni, pentru că oricum nu este atât de
important. Ce importanță are pentru tine și pentru mine?
Acest subiect nu este de suficientă importanță pentru a
spune că un astfel de frate, având această vedere, nu este
al Domnului; acest lucru nu este o parte a Adevărului.
Sugestia mea pentru orice frate peregrin în privința acestei
întrebări, sau a oricărei întrebări de felul acesta, este că
ar fi bine să fie lăsate în pace. Nu se câștigă nimic prin
agitarea cu astfel de întrebări.
COPII—Educația lor. (Q57-1)
Întrebare
(1910)—1—Trebuie ca sfinții să-și educe astăzi copiii
pentru poziții pământești, știind că ei nu ajung în acele
poziții în acest veac? Va fi o astfel de educație (colegiu
sau universitate) de valoare în Mileniu?
Răspuns—Răspunsul meu este că educația este un lucru
excelent, și fără îndoială, în timpul împărăției lui Mesia
vor fi acordate lumii întregi facilități educaționale
minunate, dar acele aranjamente educaționale vor fi sub o
supraveghere diferită, și ele vor fi foarte diferite în
multe privințe față de educația dată acum.
Sfatul meu este, cum s-a afirmat în Turnul de Veghere, că
sfătuiesc pe toți creștinii să nu-și trimită copiii la
colegii sau universități; pentru că dacă o fac, riscă mult
prin infidelitate și necredință, și le vor face copiilor lor
o adevărată pagubă.
Mă gândesc la un drag frate creștin care m-a întrebat cam cu
cinci ani în urmă cu privire la trimiterea fiicei sale la un
colegiu de fete. L-am sfătuit contrariul, spunând că
probabil își va pierde credința în Biblie. El s-a gândit că
va alege unul bun, și deci l-a ales pe cel mai bun, și
probabil că și este. Era o instituție religioasă, având o
bază denominațională. El a discutat cu mine cu puțin timp în
urmă și mi-a spus: Fiică-mea are educație, dar biata fată nu
mai are religie creștină sau credință în Biblie, sau cel
puțin în Isus Cristos, și mă îndoiesc să aibă credință chiar
în Dumnezeu.
Alt caz menționat recent în Turnul de Veghere a fost acela
al unui tânăr care a venit în această țară din India. El a
studiat la una din universitățile de frunte și a devenit un
necredincios și un infidel. El este acum în India, pentru că
a scăpat de infidelitate prin citirea celor șase volume de
Studii în Scripturi, și acum este pe deplin credincios
Bibliei. Sfatul meu este deci să dați copiilor voștri o
educație până la limita unei școli publice și nici să nu
încercați să-i dați la liceu, pentru că în licee învață din
belșug Critica Radicală, și nu va fi mult până ce aceasta va
fi și în școlile obișnuite.
COPII—Locul lor la înviere. (Q58-1)
Întrebare
(1911)—1—Copiii consacraților care mor înainte de vârsta
când sunt responsabili, învie pe același plan ca și
vrednicii din vechime; adică, la perfecțiune instantanee?
Răspuns—Nu, nicidecum. Vrednicii din vechime au trecut prin
experiențe grele ca să ajungă la planul la care vor fi.
Gândiți-vă ce a însemnat pentru Avraam încercarea credinței
sale, demonstrarea loialității sale! Gândiți-vă ce a
însemnat pentru profeți, ce i-a costat pe ei! Copilul tău
n-a trecut prin nimic care să-l socotească vrednic să aibă o
parte cu Avraam, Isaac, Iacov și cu toți profeții, în
perfecțiune umană și ca reprezentanți pământești ai
Împărăției. Faptul că copilul a fost inocent este foarte
bine, dar aceasta nu-i dă un loc la răsplată. Înainte de a
avea vreo răsplată, va fi necesar să-și dezvolte caracterul.
Cei care ajung în Turma Mică vor fi acolo ca rezultat al
dezvoltării caracterului. Cei din clasa vrednicilor din
vechime vor fi în acea clasă datorită dezvoltării
caracterului. Atunci, ce vine pentru copiii credincioșilor?
Răspunsul meu este că Scripturile indică clar că copiii
credincioșilor sunt sub o îngrijire providențială, divină,
specială. Nu vă pot spune cum. Cred aceasta doar pentru că
Cuvântul lui Dumnezeu spune așa. Să vă citez pe apostolul
Pavel: “soția necredincioasă este sfințită prin fratele" (1
Cor. 7:14) — adică, nu este necesar pentru copil ca amândoi
părinții să fie în Domnul pentru a fi sub supraveghere
divină. Dacă unul dintre părinți este consacrat Domnului,
copilul este socotit ca aparținând acelui părinte, și
binecuvântarea lui Dumnezeu va urma. La fel, soțul
necredincios este sfințit prin soția credincioasă, altfel
copiii voștrii ar fi nesfinți. Aceasta nu înseamnă că El îi
va lua la cer. Nu înseamnă că El se va îngriji ca ei să
aparțină de turma mică dacă vor crește. Aceasta înseamnă că
ei vor fi favorizați, că afacerile vieții lor vor fi conduse
spre binele lor, dar voința copilului rămâne. Dumnezeu
niciodată nu încalcă voința nici uneia dintre creaturile
Sale. Acel copil, atâta timp cât este fără o voință, atâta
timp cât este imatur în judecată, va fi sub supravegherea
divină. Așa le-aș spune părinților care privesc cu unele
temeri venirea timpului de strâmtorare despre care Biblia ne
spune că va fi așa cum nu a mai fost de când există popoare.
Încredința-ți acei copii Domnului, cu deplină încredere că
El este în stare să se îngrijească de ei mai bine decât voi,
chiar dacă ați rămâne cu ei.
COPII—Referitor la natura spirituală
pentru cei ai părinților consacrați.
(Q59-1)
Întrebare
(1911)—2—Gândești că în cele din urmă copiii oamenilor
consacrați vor ajunge la natura spirituală?
Răspuns—Nu; când apostolul vorbește despre soția
credincioasă că sfințește pe soțul necredincios, și la fel,
soțul credincios sfințește pe soția necredincioasă, altfel
copiii lor ar fi nesfinți, dar acum sunt sfinți, el nu se
referă la natura spirituală, ci se referă doar la ceea ce
părintele îi poate da copilului său, și anume: o relație cu
Dumnezeu ca îndreptățit de probă până când copilul va fi
major ca să gândească și să acționeze pentru sine. Așa
înțelegem noi, că toți copiii părinților credincioși sunt
supuși îngrijirii și supravegherii divine în sensul că
copiii care nu sunt ai consacraților nu ar avea supraveghere
specială și îngrijire divină. Dar aceasta nu se extinde până
la a deveni concepuți de Spirit. Nimeni nu poate ajunge la
conceperea de Spirit decât prin pașii stabiliți divin, și
aceia sunt pași de sacrificiu, prezentându-vă corpurile ca
sacrificii vii, sfinte și acceptabile pentru Dumnezeu. Toți
copiii care se prezintă astfel ca sacrificiu în numele sau
meritul lui Isus înainte ca timpul de acceptare să înceteze,
dacă sunt destul de mari să facă o astfel de prezentare a
lor, vor fi concepuți de spirit. Nu ne gândim că Dumnezeu ar
avea o obiecție față de copil, dacă copilul a fost la o
vârstă suficientă pentru a ști pe deplin ce face.
COPII—Referitor la vrednicii din
vechime și demonii materializați. (Q59-2)
Întrebare
(1911)—1—Când vor fi copiii noștri siguri că vrednicii
din vechime au fost înviați, și că ei nu sunt demoni
materializați?
Răspuns—Este un cap mare cel care a formulat această
întrebare. Cred că nu pot răspunde la aceasta. Oricum, voi
spune ceva în această privință, nu exact ca răspuns la
întrebare. După înțelegerea mea, manifestarea puterii divine
prin clasa menționată, vrednicii din vechime înviați ca
oameni perfecți, va fi o manifestare a puterii divine atât
de completă și minunată încât va fi o dovadă suficientă
pentru toți aceia care vor fi în armonie cu Domnul; evreii,
în special, îi vor recunoaște. Așa pot eu răspunde cel mai
bine la întrebare.
COPII—Ai primului sau al celui de-al
doilea Adam? (Q59-3)
Întrebare
(1914-Z)—2—Ai cui copii va fi lumea când va fi trezită în
Dimineața Noii Dispensații — copiii lui Adam, sau Copiii lui
Cristos, al Doilea Adam?
Răspuns—Noi înțelegem că ei vor fi tot copiii lui Adam. Când
ne gândim la Domnul nostru ca Dătător de Viață al lumii,
trebuie să ne amintim că El este Dătătorul de Viață numai
pentru aceia care vin la Tatăl prin El. Când masele omenirii
vor fi trezite în veacul viitor, ei nu vor fi suferit nici o
schimbare care să-i ridice din Adam și din condamnarea la
moarte, în Cristos și în îndreptățire la viață.
Noul Legământ pe care Dumnezeu îl va pecetlui cu sângele
prețios al lui Cristos, va fi mai întâi un Legământ cu
Israel — cu acei evrei care sunt poporul Său, cu aceia care
îl vor accepta pe Cristos. Israeliții credincioși care vor
accepta pe Domnul și relația de Legământ prin Mijlocitorul,
care va fi astfel inaugurat spre folosul lor, vor veni,
imediat ce vor face aceasta, sub binecuvântările acestui
Legământ. Dar omenirea în general, care încă nu va fi venit
la o poziție de acceptare a Mijlocitorului, va fi în aceeași
atitudine ca și azi — străini, necunoscuți. Lucrarea
Bisericii în timpul acelei perioade este descrisă în Apoc.
22:17, “Și Duhul și Mireasa zic: “Vino!”". Dar niciunul nu
va începe să trăiască decât când se vor împărtăși din
Apa Vieții.
Omenirea acum merge în moarte ca străini, înstrăinați de
Dumnezeu, și după deșteptarea lor vor trebui să se
folosească de privilegiile acelui timp. Apostolul Ioan
declară: “Cine are pe Fiul are viața" (1 Ioan 5:12). Cei
care vor fi treziți nu vor avea această viață, nefiind
veniți în relație cu Cristos. Legătura Lui cu ei de-a lungul
veacului următor va fi evident aceea a unui Domnitor
milostiv, care vrea să-i lumineze, să-i înfieze ca și copii,
dacă ei vor vrea, și care vrea să-i ridice la starea unde să
poată avea viață veșnică. Va fi nevoie de întreaga mie de
ani ca rasa să fie desăvârșită în întregime — să fie
ridicați la perfecțiune.
“Spune întregii lumi aceste vești binecuvântate;
Vorbește de timpul de odihnă care se apropie:
Spune asupriților din orice națiune,
Jubileul ține o mie de ani!"
Domnul Isus va deveni Tatăl tuturor, imediat ce se vor
supune termenilor ceruți. El le va da, mai întâi, iluminare
și cunoștință. Apoi, dacă își vor folosi această cunoștință,
lumină și ocazie, și vor dori să vină în armonie cu El, El
îi va primi ca și copii ai Săi și le va da binecuvântările
sub Noul Legământ.
Noi reamintim scriptura care zice că Legea va ieși din
Muntele Sion și Cuvântul Domnului din Ierusalim. “Și multe
popoare se vor duce și vor zice: “Veniți, să ne suim la
muntele Domnului,
la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și
să umblăm pe cărările Lui”" (Isa. 2:3).
Acești oameni reprezintă lumea în general în afară de aceia
care au acceptat termenii Legământului. Aceasta îi
reprezintă pe ei învățând o lecție și dorind să vină în
armonie cu Dumnezeu. Ei își vor spune unul altuia: Să mergem
la Muntele Casei Domnului și să umblăm pe cărările Lui.
Până nu vor face aceasta Mijlocitorul nu-i va recunoaște
în nici un sens al cuvântului, nici nu vor fi pe probă
pentru viață veșnică. Imediat ce vor fi gata să umble pe
calea sfințeniei, vor fi socotiți copii ai Lui.
CORECTĂRI—Cum să le facem? (Q162-1)
Întrebare
(1908)—1—Care trebuie să fie atitudinea celor stabiliți
în adevăr, care nu doresc să judece sau să critice, când la
studiu bereean sau la alte studii biblice aud de la
conducător, sau de la altcineva, expresii confuze care știu
că sunt contrare Scripturii, acestea fiind primite ca adevăr
de către pruncii în Cristos? Trebuie să tacă sau să pună o
întrebare pentru a scoate la suprafață adevărul? Dacă
adevărul face pe cineva să se retragă din adunare, cum
trebuie privit acest lucru de către cei consacrați?
Răspuns—Răspunsul meu, dragi prieteni, este că sunt unele
lucruri fără importanță — într-un sens al cuvântului nici un
adevăr nu este neimportant — dar sunt adevăruri care nu sunt
atât de importante ca și altele, și care pot fi lăsate să
trecă dacă au fost încălcate puțin. Persoana care se
adresează adunării, un frate sau o soră, sau oricine ar
vorbi, își poate exprima vederea lui sau a ei despre Adevăr,
și trebuie ca adunarea să înțeleagă că este vederea lui sau
a ei și că cel care vorbește nu pretinde a fi inspirat sau
infailibil, ci că el își exprimă opinia asupra chestiunii,
și trebuie ca adunarea să înțeleagă că fiecare poate să-și
exprime vederea lui sau a ei asupra chestiunii. Trebuie să
spun că dacă eu aș fi prezent într-un astfel de caz cum este
sugerat aici, aș spera ca adunarea să fie într-o astfel de
stare încât să pot prezenta chestiunea în cauză într-un mod
potrivit, și aș încerca să nu fac aceasta într-o formă
antagonistă și să spun, “Nu sunt de acord". Sunt diferite
căi de a spune lucrurile. Ai putea spune: “Ei bine, frate,
n-am putea privi așa chestiunea? Nu este aceasta o idee
logică? Voi spune ceea ce cred eu că este corect". Și apoi
spui opinia ta; El și-a spus opinia și nu poate obiecta la
a-ți spune și tu opinia, dacă este spusă concis și într-un
mod amabil. Atunci ți-ai făcut datoria și nu este necesar să
fie o luptă pentru acest subiect, și să se hotărască punerea
deoparte a uneia dintre păreri din cauza unei mici
diferențe. El, având ocazia de a-și exprima înțelegerea
asupra chestiunii, asigurăte ca în ceea ce te privește să
fie arătat întotdeauna adevărul și în special dacă este o
chestiune importantă; dar dacă este o chestiune de nuanță,
nu-i da nici o atenție. Mă gândesc acum la un frate, care
este foarte inimos, sunt sigur, dar are ideea greșită că
dacă se aduce un punct, acesta trebuie să fie dezbătut până
ce unul sau altul moare. Aceasta este o idee greșită, dragi
prieteni. Toți prietenii trebuie să judece cu mințile lor,
iar voi și cu mine trebuie să fim mulțumiți când ne-am
afirmat opinia și să lăsăm pe alții să-și ia ceea ce vor ei.
Practic, oare nu aceasta facem oricum? Voi citiți ceva în
Turnul de Veghere; nu sunteți obligați să credeți și nu mă
voi supăra pe voi dacă nu credeți. Aceea este treaba
voastră. Eu voi merge mai departe și voi declara din nou în
următorul Turn de Veghere ceea ce cred, și voi aveți dreptul
dacă vreți să-mi scrieți și să arătați că nu credeți ce-am
scris, iar eu voi spune, bine, nu sunteți obligați.
CORESPONDENȚĂ—Referitor la cercuri de
corespondență*. (Q163-1)
Întrebare
(1909)—1—Am o întrebare în minte cu privire la cercuri de
corespondență; le aprobi?
Răspuns—Gândul nostru este, dragi prieteni, că fiecare este
răspunzător de propria conștiință în toate chestiunile. Nu
există nici o lege pusă în Biblie cu privire la acest
subiect, dar sunt sfaturi bune cu privire la multe subiecte,
iar regula generală este ca noi să facem voia Domnului cum
putem mai bine. Noi nu suntem la fel și trebuie ca pentru
voi conștiința voastră să decidă, și conștiința mea să
decidă pentru mine. După înțelegerea mea, aceste cercuri de
corespondență nu sunt deosebit de avantajoase; deoarece cred
că timpul petrecut cu scrierea acestor scrisori poate fi
întrebuințat mult mai profitabil. Aceasta poate să nu fie
întotdeauna adevărat, dar cred că în multe cazuri este
adevărat și că puteți avea posibilități mai mari pentru
studiu personal și pentru legătură cu Biserica dacă timpul
folosit pentru aceste scrisori n-ar fi folosit în acest mod.
Aceasta poate că nu se aplică la oricine, pentru că unii
poate n-au altă posibilitate, dar cred că știu pe unii care
neglijează Biserica sau propriile lor familii și neglijează
ocaziile pentru propria edificare petrecându-și timpul cu
scrierea acestor scrisori. Dar, cum am spus la început,
acesta este un lucru în care conștiința voastră trebuie să
decidă, și nu este un lucru pe care să-l decid eu pentru
voi.
COROANĂ—Cu privire la coroanele care sunt lepădate. (Q198-3)
Întrebare
(1908)—1—Când pentru cineva s-a pus deoparte o coroană și
el o aruncă jos înainte de a fi pe deplin încercat, primește
altcineva coroana într-un astfel de caz?
Răspuns—Voia Domnului nu este ca o anumită persoană să
primească coroana, ca și cum ar spune: Ei bine, Eu te prefer
pe tine și Îmi va părea rău pe veci dacă n-o obții. Domnul,
din contră, procedează pe un plan mai înalt decât acesta.
Ceea ce Domnul admiră la tine nu este conturul sau forma
feței, ci caracterul inimii; dacă inima ta își pierde acel
caracter de loialitate față de dreptate și de iubire față de
Domnul, în acea măsură ai pierdut favoarea Domnului și nu
ești cel care El îl vrea să primească premiul; nu va fi
deloc voia Lui ca tu să-l primești, ci va spune: Nu te
vreau, nu te voi primi. Dar dacă rămâi în iubirea Lui,
rămânând în aceste condiții, dovedești că Îi ești plăcut, și
El vrea să ai tot ceea ce ți-ar reveni în conformitate cu
chemarea ta; așa că voia Lui se va face oricum.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la ungerea
preoților subordonați. (Q689-1)
Întrebare
(1905)—2—Cum este cu afirmația de la pag. 37 din Umbrele
Cortului Întâlnirii că preoții subordonați nu erau unși,
când în Exodul 40:16 se spune că ei erau unși?
Răspuns—Ei bine, se pare că așa se spune. Gândul este
acesta: exista numai un singur mare preot odată. Cristos
este acum marele preot și noi suntem preoții subordonați,
totuși noi nu putem sta înaintea lui Dumnezeu, decât dacă
suntem în Cristos. În Exodul 40:16 se vorbește despre
ungerea lor așa cum l-au uns pe Aaron; aceasta înseamnă că
atunci când venea timpul ca altcineva să ia locul lui Aaron,
trebuia să se procedeze cu el așa cum s-a procedat cu Aaron.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la a fi
afară din tabără. (Q687-2)
Întrebare
(1909)—3—Tabăra reprezintă lumea. Suferințele noastre
sunt cauzate de faptele noastre când suntem între cei din
lume. Ce reprezintă expresia, “afară din tabără", dacă
tabăra reprezintă lumea?
“Iar
carnea și pielea le-a ars în foc, afară din tabără" (Lev.
9:11).
“De aceea și Isus, ca să sfințească
poporul cu însuși sângele Său, a suferit dincolo de poartă.
Să ieșim deci afară din tabără, la El, purtând batjocorirea
Lui" (Evrei 13:12, 13).
Răspuns—Noi înțelegem că aceasta înseamnă că Aaron și fiii
săi și Leviții care serveau împreună cu ei în Cortul
Întâlnirii aveau o viață dublă; una când serveau în Cortul
Întâlnirii, și cealaltă trăind afară din Cortul Întâlnirii,
pentru că ei se duceau acasă la familiile lor etc., și
serveau în Cortul Întâlnirii numai din când în când, iar
viața și-o desfășurau în tabără împreună cu restul lumii.
Deci, voi și cu mine, după trup suntem încă în lume, dar nu
suntem din lume. Ca Noi Creaturi ne avem serviciul față de
Dumnezeu în legătură cu lucrurile sfinte, lucrurile
spirituale. În ceea ce privește trupul și viața noastră
pămân-tească, încă avem legăturile noastre. Voi trăiți în
același timp și alături de un vecin lumesc și trebuie să
purtați reproșul lor ca un preot consacrat Domnului. Aceste
lucruri vă separă de lume și vă conduc spre a face lucruri
într-un mod jertfitor, iar sacrificarea intereselor lumești
îți cauzează suferință și aceasta este tocmai arderea
corpului afară din tabără. Voi vă socotiți morți, așa că
ceea ce vi se întâmplă se întâmplă trupului vostru mort;
după cum a spus apostolul, “Să ieșim deci afară din tabără,
la El".
Cine este Marele Preot al mărturisirii noastre? Cristos Isus
Domnul nostru. Ce a suferit El? El a suferit tot felul de
controverse și opoziții din partea lumii și din partea
poporului nominal al lui Dumnezeu. El a spus, “Dacă pe
Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor
numi așa pe cei din casa Lui" (Mat. 10:25). Dacă L-au
răstignit pe El, vă așteptați ca pe voi să vă primească
favorabil? El ne spune că servul nu va fi mai presus de
Domnul Său, ci va fi ca Domnul Său. Ei I-au respins numele
ca fiind rău și L-au numit prințul diavolilor; au spus că
are diavol, că este nebun, că este un înșelător și înșeală
pe oameni. Dacă se spun astfel de lucruri despre voi astăzi
nu trebuie să fiți surprinși.
Afară din tabără înseamnă respinși de oameni. De ce afară
din tabără, de ce nu înăuntru taberei? Pentru că se face o
mare duhoare la arderea cărnii. Luați multă carne, păr și
oase și ardeți-le în curtea din spate și remarcați câtă
duhoare iese din ele. Astfel jertfa mea și a voastră nu sunt
apreciate de cei care sunt în tabără și nu sunt din
Biserică; ei nu apreciază punerea vieților voastre în
jertfă, și dacă vă veți petrece timpul și câștigul în
serviciul adevărului, ei vă vor vorbi de rău și vă vor
considera nebuni, pentru același motiv pentru care i-au
făcut aceste lucruri și Lui. Ocările care au căzut asupra
Lui cad și asupra noastră, în același fel și pentru
aceleași motive.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la
începători în studiere. (Q688-1)
Întrebare
(1910)—1—Crezi că studiul Umbrelor Cortului Întâlnirii ar
fi prea adânc pentru o adunare care tocmai se formează? Și
socotești studiul primului volum ca fiind un Studiu Bereean?
Răspuns—Nu cred că studiul Umbrelor Cortului Întâlnirii este
prea adânc pentru un începător. Adică, gândul meu este că
oricine vine la un studiu scriptural și pare a fi interesat,
ar fi o persoană care are ceva cunoștință despre Dumnezeu și
ceva cunoștință despre Cuvântul Său în general; și luând
Umbrele Cortului Întâlnirii în studiu, cred că ar ajunge
într-un loc bun pentru oricine gândește spiritual. Și dacă
aceștia nu sunt concepuți de Spirit, atunci presupun că n-ar
beneficia și n-ar înțelege; dar nici în celelalte studii
n-ar înțelege tare mult.
Și în ceea ce privește volumul întâi, înțeleg în mod sigur
că este un studiu bereean. Toate sunt studii bereeane.
Termenul studii bereeane vine din faptul că în vechime citim
că Pavel a mers în Bereea și a propovăduit oamenilor de
acolo, și că bereeanii erau mult mai nobili decât cei din
Tesalonic în aceea că cercetau Scripturile zilnic să vadă
dacă aceste lucruri erau adevărate sau nu. Așa că un studiu
bereean este un studiu făcut de cei care au spiritul
bereeanilor să cerceteze ca să știe adevărul despre lucrul
care este în fața lor, cei care vor să investigheze cu o
inimă sinceră; și cred că acest lucru se va aplica la tot ce
avem de prezentat, pentru că aceștia sunt singurii termeni
pe baza cărora prezentăm ceva. Veniți și încercați, veniți
și vedeți, veniți și investigați, să vedeți dacă acestea
sunt în acord cu cuvântul lui Dumnezeu sau nu. Dacă aflați
că este în dezacord, nu credeți. Dacă găsiți că este în
acord, primiți și fiți binecuvântați împreună cu noi.
Am vrut să spun cu o clipă în urmă, dar am uitat acea
trăsătură, că mai există încă o mică parte de studiu
bereean, vă amintiți, în partea din spate a noii Biblii a
Turnului de Veghere; acolo sunt anumite ajutoare bereeane,
și în ele sunt luate anumite subiecte. Unii din poporul
Domnului, în unele din studiile lor, ar vrea să studieze o
temă, și acolo sunt câteva, dacă sunteți dispuși să luați
diferite subiecte. Dacă veți lua vreunul dintre ele acesta
va forma un studiu bereean bun. Referința la Turnuri și la
Studii este bună, și de asemenea referința la Scripturi, așa
încât acolo aveți totul în mod concis și puteți avea un
studiu bereean splendid, pe subiecte. Toate acestea sunt
studii bereeane. Nu vrem să impunem nimic special, decât că
noi credem că toate sunt bune, și poate că unde sunt
întruniri diferite ar putea fi bine să luați un tip de
studiu bereean pentru o întrunire, și alt tip pentru altă
întrunire; ca de exemplu, pentru o întrunire putem lua
studiile așa cum apar în Turnul de Veghere și apoi pentru
altă întrunire putem lua studiile așa cum sunt schițate în
spatele noii Biblii, și poate pentru alta putem lua primul
volum al Studiilor în Scripturi, sau volumul cinci, sau
Umbrele Cortului Întâlnirii. Știți că acum avem întrebările
de la volumul cinci în formă de broșură. De asemenea avem
întrebările de la Umbrele Cortului Întâlnirii în formă de
broșură. Și gândul nostru este, ca în decursul timpului, să
avem întrebările la toate volumele, pentru că acesta pare să
fie un mod de mare ajutor pentru studiu și foarte mulți din
prietenii dragi sunt binecuvântați prin el.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Ispășirea Cortului
Întâlnirii, a altarului etc. (Q689-2)
Întrebare
(1910)—1—Leveticul 16:20. După ce se vorbește despre
jertfirea vițelului și a țapului, citim, “Când va termina de
făcut ispășirea pentru sfântul locaș, pentru cortul
întâlnirii și pentru altar, să aducă țapul cel viu". Ce
simbolizează aceasta?
Răspuns—Sfântul locaș de aici reprezintă Curtea, și cortul
întâlnirii reprezintă cortul întâlnirii propriu-zis, Sfânta
și Sfânta Sfintelor. După ce preotul a făcut ispășirea,
împăcarea, mulțumirea cu sângele vițelului și a țapului,
pentru Curte și pentru Cortul Întâlnirii, aceasta nu
înseamnă pentru acele locuri, ci pentru oamenii care sunt în
acele stări. Ca de exemplu, toți cei pe care noi îi numim
casa credinței aparțin de starea curții, locul sfânt; și
toți care aparțin Preoțimii Împărățești sunt în starea
Cortului Întâlnirii, Sfânta sau Sfânta Sfintelor. Domnul
nostru Însuși și unii dintre frații Lui au trecut deja în
Sfânta Sfintelor, și alții sunt în Sfânta, sau prima din
aceste încăperi. Se pare că după mulțumirea dreptății, cu
privire la toți aceștia, deplina oferire a meritului
Domnului și deplina acceptare a întregii chestiuni, urmează
pecetluirea în legătură cu țapul viu. Se pare că tipul ne
învață că strâmtorarea care va veni asupra Marii Mulțimi nu
va veni asupra lor în acest mod oficial decât după ce
lucrarea cu Turma Mică va fi completă. În timp ce Marea
Mulțime ar fi luat parte la strâmtorare în trecut, totuși
această procedură deosebită de la sfârșitul acestui veac
pare să fie după ce Biserica va fi trecută dincolo de văl.
Trebuie să mai spunem dragi prieteni că fiecare trăsătură a
tipului și profeției aparțin viitorului și este mai mult sau
mai puțin nesigură până ce se împlinește. Cu alte cuvinte
Dumnezeu nu ne-a dat tipuri și profeții dinainte pentru ca
noi să speculăm asupra lor, ci să le putem cunoaște când
ajung să se împlinească. Exact cum Domnul nostru a spus
despre Sine la prima venire, că atunci când ei vor vedea
împlinindu-se anumite lucruri, atunci să știe că ele sunt
împlinirile lucrurilor scrise. Așa că apropiindu-ne de
începutul timpului de strâmtorare, aceia care vor trăi
atunci și vor fi martori la procedurile Domnului cu clasa
Marii Mulțimi vor vedea ceva ce le va fi de ajutor — poate
că mai mult decât vedem noi acum. Jertfirea țapului Domnului
nu s-a sfârșit încă, și această procedură cu Marea Mulțime
este ceva ce are loc după junghierea țapului Domnului și
stropirea sângelui său.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la sângele
vițelului stropit asupra țapului.
(Q690-1)
Întrebare
(1910)—1—Dacă țapul Domnului din Leveticul 16 reprezintă
Biserica jertfită pentru lume, de ce n-a fost sângele
vițelului stropit asupra țapului?
Răspuns—Va trebui să întreb pe Domnul de ce n-a făcut așa.
Apostolul Pavel spune, “Cine a cunoscut gândul Domnului? Sau
cine a fost sfătuitorului Lui?" (Rom. 11:34) Ei bine, El n-a
cerut sfatul vostru sau al meu, dragi prieteni. Acesta este
motivul.
Întrebare
(1910)—2—Acest lucru ar fi arătat puțin mai bine
semnificația tipică.
Răspuns—Ei bine, poate data viitoare Domnul te va întreba pe
tine.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Interpretarea cu
privire la animalele jertfite. (Q690-3)
Întrebare
(1910)—3—Cu privire la cap. 16 din Leveticul, te rog
spune care sunt bazele tale de interpretare cu privire la
animalele jertfite în această zi ca jertfe pentru păcat și
ca jertfe pentru arderea-de-tot?
De exemplu, de ce spui că vițelul este
un tip al lui Cristos Isus?
Răspuns—Pentru că eu văd că așa este. De ce spun că aceasta
este o lampă cu gaz? Pentru că văd că aceasta este o lampă
cu gaz. Există mulți oameni care nu știu că aceasta este o
lampă cu gaz.
De ce spui că țapul Domnului este un tip al Bisericii?
Pentru că văd că așa este.
De ce spui că țapul de trimis este un tip al Marii Mulțimi?
Pentru același motiv.
Poți să-mi dai motivul scriptural pentru interpretarea ta?
Ei bine, dacă toate aceste lucruri ar fi fost explicate în
Scripturi nu ați mai fi avut nevoie de broșura “Umbrele
Cortului Întâlnirii" și Dumnezeu nu v-ar fi dat-o. Nu toate
sunt explicate în Biblie. A venit timpul potrivit ca
Dumnezeu să clarifice înțelesul acestor tipuri și El le-a
clarificat acelora care au ochi de văzut și urechi de auzit.
Prin aceasta noi nu vrem să spunem ceva nepoliticos la
adresa acelora care nu văd. Ei au majoritatea de partea lor,
toți metodiștii, presbiterienii, episcopalii, luteranii
etc., etc.; toți acești prieteni sunt de partea acelora care
nu văd aceste lucruri — noi suntem doar o minoritate.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la berbec,
că reprezintă o clasă. (Q691-1)
Întrebare
(1910)—1—După interpretarea ta, că vițelul reprezintă o
clasă și țapul Domnului o clasă, nu trebuie să ne așteptăm
ca berbecul să reprezinte de asemenea o clasă?
Răspuns—Am explicat în Umbrele Cortului Întâlnirii ce credem
că reprezintă berbecul. Pot spune că Domnul în providența Sa
ne-a îndrumat să vedem că vițelul reprezintă pe Cristos;
țapul reprezintă Biserica; am văzut aceasta din Scripturi,
nu prin vreo voce specială sau vreun alt lucru miraculos. Am
explicat deja acest lucru. Vă amintiți că apostolul, vorbind
despre această zi de ispășire, ne spune despre vițeii și
țapii care au constituit jertfa pentru păcat și al căror
sânge a fost dus în Sfânta Sfintelor să facă ispășire pentru
păcat. Există numai o singură jertfă a cărei sânge a fost
dus în Sfânta să facă ispășire. Acea jertfă era în ziua
ispășirii și era din două părți; mai întâi vițelul pentru a
face ispășire pentru casa marelui preot; al doilea, țapul
Domnului să facă ispășire pentru păcatele tuturor celor
rămași. Ei au fost singurii la care se poate face referire.
Tot așa, după ce ne vorbește despre acest lucru, apostolul
ne spune că trupurile acelor animale al căror sânge era dus
în Sfânta Sfintelor pentru a face ispășire pentru păcat erau
arse afară din tabără, și numai aceste două animale au avut
parte de această experiență, al căror sânge a fost stropit
pentru a face ispășire și ale căror trupuri au fost arse
afară din tabără. Când am văzut aceasta, am fost sigur că am
ideea corectă. Apoi apostolul a spus, Să mergem la El afară
din tabără, și am văzut că aceasta reprezenta pe țapul
Domnului care a mers la vițel afară din tabără. Să nu ne
certăm cu cineva care nu poate vedea; aceasta este spre
dezavantajul lor.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la
concepere și însuflețire. (Q691-2)
Întrebare
(1911)—2—La ce punct în Cortul Întâlnirii este tipificată
conce-perea și însuflețirea?
Răspuns—Din nou aceeași greutate. Noi nu trebuie să
amestecăm aceste diferite gânduri, după cum nu ați amesteca
nici diferitele pilde. Luați două dintre pilde și dacă le
amestecați obțineți confuzie. Așa și aici. A te gândi la
însuflețire și concepere etc. în Cortul Întâlnirii, nu este
un gând corect. Nu s-a făcut însuflețire în Cortul
Întâlnirii, nu s-a făcut concepere. În Cortul Întâlnirii
este un gând cu totul diferit. În armonie cu întrebarea de
dinainte răspunsul ar fi că în momentul intrării în Sfânta,
persoana trebuie să fie concepută de Spirit. Nu este nimic
în Cortul Întâlnirii care să indice ceva despre însuflețire.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la leviți
uitându-se în Sfânta. (Q692-1)
Întrebare
(1911)—1—În serviciile Cortului Întâlnirii, numai preotul
intra în Sfânta; exista o pedeapsă cu moartea pentru Levit,
care reprezintă pe credincioșii îndreptățiți, dacă se uita
în Sfânta. Ce a simbolizat această pedeapsă cu moartea?
Răspuns—Nu știu să fie simbolizat ceva prin aceasta, numai
că nimănui nu i-a fost permis să se uite înăuntru. Tot ce
văd că se indică acolo este că pedeapsa cu moartea a fost
pusă ca să arate că nimeni nu trebuia să se uite înăuntru.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la “Coș".
(Q692-2)
Întrebare
(1911)—2—Care este semnificația cuvântului “coș", în
textul care vorbește despre cele trei pâini luate din coșul
care a fost pus în mâinile preotului de către Moise? (Lev.
8:26)
Răspuns—Presupun că acel coș înseamnă coș; nu știu de nici o
altă însemnătate.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Două altare în
contrast. (Q692-3)
Întrebare
(1911-Z)—3—”Noi avem un altar de la care n-au drept să
mănânce cei care slujesc în cort" (Evrei 13:10). Ce se
înțelege prin acest pasaj?
Răspuns—În acest pasaj apostolul pune în contrast preoțimea
Levitică, serviciile lor în Cortul Întâlnirii și masa din
Sfânta la care ei mâncau pâinile pentru punere înainte, cu
Cortul Întâlnirii antitipic și cu masa lui mai bună. În
legătură cu aceasta el arată că, în ceea ce privește
preoțimea aaronică, nu numai că Biserica nu puteau fi
preoți, dar nici Domnul nostru Isus nu putea fi; pentru că
această preoțime a ieșit din Levi, și Isus a fost din altă
seminție, din Iuda. De aceea când Isus a fost pe pământ El
n-a putut fi preot. Dar Dumnezeu a plănuit un alt ordin de
Preoți, adică, ordinul lui Melhisedec, spunându-i lui David,
“Domnul a jurat și nu-I va părea rău: “Tu ești preot în
veac, după rânduiala lui Melhisedec”" (Psa. 110:4; Evrei
5:6). Atunci este evident că dacă Cristos trebuia să fie un
preot după rânduiala lui Melhisedec, El nu era un preot după
rânduiala lui Aaron.
Când apostolul a dovedit că noi, ca preoți, nu avem dreptul
să ne amestecăm în Sfânta și Sfânta Sfintelor tipice, el ne
arată atunci că ei, cei din casa lui Aaron, nu au dreptul la
locul nostru. Ei nu au dreptul să vină în această Sfântă
antitipică în care intrăm noi. Dacă ei devin membri ai
Preoțimii Împărătești, pot să intre; dar starea lor ca
membri ai preoțimii aaronice nu le dă acest privilegiu.
Astfel, el ne arată o diferență între aceste două preoțimi,
cea după rânduiala lui Aaron și cea după rânduiala lui
Melhisedec. Noi avem “jertfele mai bune"; noi avem
serviciile mai bune. Noi avem, pe un plan mai înalt, tot ce
au avut ei, tipic, pe un plan mai jos.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Tămâie în Sfânta
Sfintelor. (Q692-4)
Întrebare
(1911-Z)—4—Era necesar ca tămâia să-l preceadă pe marele
preot în Sfânta Sfintelor când intra să ofere sângele
țapului?
Răspuns—Inițial, oferirea tămâii în Ziua Ispășirii de către
marele preot a câștigat pentru el recunoaștere din partea
Atotputernicului și a manifestat vrednicia lui de a se
înfățișa înaintea lui Dumnezeu. De aceea nu era nevoie ca el
să ofere nici o altă jertfă decât aceasta. Toată lucrarea
ispășirii a fost împărțită în două părți. Dacă tipul arăta
că preoții subordonați intrau în Sfânta Sfintelor, atunci se
pare că era necesar ca fiecare să se oprească și să ofere
tămâie înainte de a intra.
Noi suntem reprezentați, nu individual, ci ca membri ai
Corpului lui Cristos. Așa că n-ar fi necesar ca tămâia să
fie oferită de mai multe ori. S-ar părea însă că tămâia a
rămas în Sfânta și Sfânta Sfintelor. Jertfa este încă
apreciată de către Tatăl Ceresc și va fi întotdeauna.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Sânge și tămâie —
amândouă au avut de-a face cu
Dreptatea. (Q693-1)
Întrebare
(1911-Z)—1—În tip, tămâia a fost cea care a mulțumit
Dreptatea divină? Dacă nu, cum este îndeplinită mulțumirea
Dreptății și de ce a fost arsă tămâia?
Răspuns—Amândouă, atât tămâia cât și sângele au avut de-a
face cu mulțumirea Dreptății. Citim că tămâia trebuia să
acopere Capacul Ispășirii (Lev. 16:13). Cu alte cuvinte,
dacă tămâia n-ar fi mers înainte, marele preot n-ar fi
trăit. Aceasta arată că dacă Domnul nostru nu Și-ar fi dat
viața Sa umană în mod satisfăcător, Și-ar fi pierdut dreptul
la viață. La consacrare El a fost de acord cu aceasta și
Și-a predat drepturile Sale pământești la viață. Dacă se
dovedea credincios angajamentului Său, El primea viață de un
ordin mai înalt, dincolo de văl. Așa că mulțumirea
Dreptății, reprezentată în tip prin tămâia care preceda pe
marele preot dincolo de văl, ar fi o satisfacere pentru
Sine și ar fi o mărturie că El a împlinit cu
credincioșie condițiile cerute.
Dar cât privește mulțumirea pentru păcatele Bisericii și ale
lumii, aceasta se împlinește ulterior, nu prin tămâie, ci
prin sânge.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Leviții, un tip.
(Q693-2)
Întrebare
(1911-Z)—2—Pe cine au simbolizat Leviții?
Răspuns—Leviții au simbolizat pe “Biserica celor
întâi-născuți, care sunt scriși în ceruri" (Evr. 12:23).
Această afirmație — “care sunt scriși în ceruri" — implică
faptul că ei sunt recunoscuți ca o clasă spirituală — au
intrat în favoarea divină.
Ne este dată istoria Leviților ca seminție tipică în mod
special reprezentând pe întâii-născuți; și această istorie a
întâilor-născuți ne duce înapoi la timpul când
întâii-născuți ai seminției lui Israel au fost cruțați în
noaptea de paști. Acea noapte simbolizează acest Veac
Evanghelic, timpul de întuneric pe pământ, când Domnul Își
ia clasa Lui de nestemate. Această “Biserică a celor
întâi-născuți" au trecut din moarte la viață — toți acești
întâi-născuți reprezentând întreaga “Biserică a celor
întâi-născuți" sunt reprezentați în seminția lui Levi.
Dintre acești leviți erau aleși câțiva preoți, simbolizând
pe Domnul nostru și pe cei care cu credincioșie urmează în
pașii Lui. Așa că întreaga “Biserică a celor întâi-născuți"
va include o mare mulțime — mai mulți decât Corpul lui
Cristos. Fecioarele care o urmează (Psa. 45:14), toate
aparțin acestei “Biserici a celor întâi-născuți, care sunt
scriși în ceruri" (Evr. 12:23). Lucrul Leviților în legătură
cu serviciul Cortului Întâlnirii este fără îndoială unul
simbolic.
Marele preot “intra … odată pe an" în Ziua Ispășirii — în
Sfânta Sfintelor. Aparent preoții subordonați nu intrau în
Sfânta Sfintelor în această zi (Evr. 9:6, 7), ci în Sfânta,
unde erau sfeșnicul și masa cu pâinile pentru punere înainte
și altarul de aur pentru tămâie. Ei, fără îndoială, au
simbolizat pe aceia care stau cu Cristos în locurile cerești
(Efes. 2:6), și astfel sunt cu mult înaintea celor din casa
credinței în general. Preoții subordonați erau fiii lui
Aaron, și fiind din familia preoțească sau din casă, ocupau
o poziție mai înaltă și aveau drepturi și privilegii mai
mari decât restul leviților. Ilustrația preoților
subordonați care intră în Sfânta pare să corespundă cu
experiențele noastre din timpul prezent și nu cu
experiențele noastre din viitor, când ne așteptăm să intrăm
în Sfânta Sfintelor prin vălul despicat.
Experiențele leviților antitipici din prezent sunt diferite
de cele pe care le vor avea în viitor. În prezent ei sunt în
starea Curții, pentru că numai membrii Corpului sunt
privilegiați să intre în Sfânta și să cunoască “lucrurile
adânci ale lui Dumnezeu". Dar când obiectele din Sfânta erau
împachetate, leviții tipici duceau lucrurile prețioase — le
era permis să le poarte. Ei puteau simți că au dreptul să le
atingă în mod general, dar nu în același fel ca și preoții.
Aceasta pare să implice că numai aceia care umblă în urmele
lui Isus pot să aibă o apreciere adâncă și deplină a
Planului divin. Alții ar putea să înțeleagă aceste lucruri
într-o anumită măsură, dar nu în plinătatea lor.
Atunci, noi trebuie să luăm în considerare că după cum
leviții îndeplineau un serviciu în legătură cu jertfele
Zilei Ispășirii, tot așa ei vor avea un serviciu special
după Ziua Ispășirii. În Ziua Ispășirii, când poporul aștepta
pe preot să iasă și să-i binecuvânteze, nu era timpul ca
leviții în general să învețe pe popor sau ca ei să-și învețe
lecțiile lor importante; dar, după această Zi de Ispășire,
leviții erau învățătorii generali ai întregului popor,
explicându-le Legea. Și astfel vedem că aceasta va fi o
parte din lucrarea leviților antitipici în viitor. Ei nu vor
avea moștenire în țară și în binecuvântările ei. Ei vor fi
asociați în lucrarea Împărăției și în instruirea poporului.
Dar cum exact va fi făcută aceasta, nu putem ști acum în mod
clar.
Am putea de asemenea înțelege că leviții din Curte
reprezintă foarte potrivit pe toți aceia care doresc să se
întoarcă de la păcat și să se aproprie de Dumnezeu și care
fac progres spre îndreptățire completă. Ei sunt într-o
atitudine îndreptățită din momentul când s-au întors de la
păcat și au intrat în Curte. Aceasta implică credință și
ascultare. Și astfel toți care sunt în armonie cu Dumnezeu
în vreun sens al cuvântului sunt, de probă, leviți; dar dacă
vor deveni sau nu leviți adevărați, depinde dacă se consacră
pe deplin. Dacă nu fac această consacrare, atunci nu vor
primi binecuvântările speciale care i-ar îndreptăți la
planul spiritual. Noi toți am fost în acest sens al
cuvântului leviți — în sensul apropierii de îndreptățire,
dorind îndreptățirea, dorind armonie cu Dumnezeu și
căutând-o, punând deoparte murdăriile trupului etc. — dar nu
am ajuns la acea îndreptățire decât atunci când ne-am
prezentat trupurile noastre ca jertfe vii și am fost
concepuți de Spiritul sfânt și a început noua viață prin
care noi am trecut de la moarte la viață, prin care am
devenit “Biserica celor întâi-născuți" și numele nostru a
fost scris în ceruri. Cei care se întorc înainte de a-și
prezenta trupurile ca jertfe vii nu reușesc să ajungă la
deplina îndreptățire, nu reușesc să aibă îndreptățirea la
viață — ei nu reușesc să ajungă la gradul credincioșiei față
de principiul drept și la gradul de armonie cu Dumnezeu.
În timp ce starea Curții pare să reprezinte în prezent pe
toți aceia care se apropie de Dumnezeu și iubesc
dreptatea și doresc armonie cu El, pare ca și cum, odată cu
încheierea acestui veac, va fi o ajustare a lucrurilor prin
care toți aceia care nu au ajuns la punctul deplinei
consacrări și la punctul conceperii de Spirit, care nu vor
aparține casei credinței și “Bisericii celor întâi-născuți",
în sensul absolut, vor ieși afară și nu vor mai fi
recunocuți ca fiind în Curte. Între timp, clasa care s-a
consacrat deja, “și-au prezentat trupurile lor ca o jertfă
vie", și au primit conceperea de Spirit și s-au bucurat
pentru o vreme de privilegiile de a fi membri ai Corpului
lui Cristos — aceștia, dacă nu reușesc să-și mențină starea,
sunt reprezentați ca fiind separați de clasa “turmei mici"
la sfârșitul acestui veac. Starea lor după aceea este
reprezentată se pare de starea Curții.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Semnificația
sângelui vițelului. (Q695-1)
Întrebare
(1911-Z)—1—Ce a reprezentat sângele vițelului?
Răspuns—Sângele prezentat în Sfânta Sfintelor a
reprezentat viața sau drepturile vieții celui jertfit;
dar sângele propriu-zis era un simbol al morții. Când
sângele este în vene el este un simbol al vieții. Sângele
vițelului și ulterior sângele țapului, în mâinile preotului,
spunea simbolic, Acest animal este mort, și aici este
dovada. Așa că prezentarea sângelui a însemnat prezentarea
acestei vieți jertfite cu toate drepturile care-i aparțin.
Domnul nostru a avut anumite drepturi de viață când a murit.
Expresia drepturi de viață poate fi folosită în mod
potrivit și în legătură cu o persoană care nu are viață în
sens deplin, dar care a făcut o deplină consacrare și a fost
acceptat de Domnul. Unul ca acesta este socotit ca
fiind trecut din moarte la viață. În momentul când îi este
atribuită dreptatea, el trece din moarte la viață. Avocatul
i-a atribuit aceluia suficient din meritul Său ca să
compenseze orice lipsă; el devine astfel acceptabil și este
într-o stare socotită completă. Atunci el are drepturi de
viață; și despre acele drepturi se spune că sunt jertfite,
sau prezentate lui Dumnezeu. În acest fel se poate spune
despre acea persoană că devine un membru al Corpului Marelui
Preot. Cristos îi atribuie suficient din merit ca să
compenseze lipsa de merit a lui; și fiind făcut
acceptabil pentru Tatăl prin această atribuire, el devine un
membru al Corpului Marelui Preot.
Există o diferență între oferirea jertfei noastre și
prezentarea noastră. Nu noi, ci Marele Preot face
jertfirea. Înainte ca Marele Preot să accepte pe cineva ca
membru al Corpului Său, El îi atribuie suficient din meritul
Său pentru a-i da drepturi de viață. În virtutea faptului că
este socotit perfect, acela are drepturi de viață, o stare
care-i permite să fie o jertfă.
Toate acele drepturi de viață pe care Domnul nostru le-a
avut când a murit au fost reprezentate simbolic în sângele
vițelului; și cu acel sânge s-a făcut stropirea în Sfânta
Sfintelor.
A fost doar un moment când cuțitul din mâna marelui preot a
lovit și a junghiat vițelul. Acel moment a reprezentat
momentul în care Domnul nostru, la Iordan, a devenit mort ca
om și viu ca Nouă Creatură, când, “prin Duhul Cel veșnic,
S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu" (Evr.
9:14). Dar El nu S-a oferit ca Nouă Creatură, ci ca omul
Isus Cristos. Umanitatea Lui nepătată a fost ceea ce a
oferit El acolo. El a făcut aceasta prin veșnicul Spirit al
calității de Fiu și din loialitate față de Dumnezeu; și
acesta a fost momentul oportun, clipa prezisă în profeție.
Atunci El a fost recunoscut ca Preot. Dacă Cristos
era pe pământ, pe plan pământesc, El nu putea fi preot după
trup, El nefiind din familia lui Aaron. Singurul ordin
preoțesc de care a aparținut a fost ordinul spiritual, cel
menționat în scriptura care spune: “Tu ești preot în veac,
după rânduiala lui Melhisedec" (Psa. 110:4). El n-a fost
preot după trup, ci ca Nouă Creatură.
Marele Preot a venit în funcția Sa prin virtutea lucrării
Sale de jertfă. Aducerea vițelului în Curte a însemnat
prezentarea lui pentru jertfă. Tot așa și cu Isus. Când El a
venit la Ioan la Iordan, a făcut o predare de Sine. Tatăl a
recunoscut aceasta. Ucenicii Domnului s-au prezentat pe ei
înșiși, dar n-au fost nici acceptați ca jertfe nici
concepuți de Spirit până la Cincizecime. În ziua aceea, în
timp ce așteptau, Dumnezeu a aceptat jertfa și i-a făcut
preoți în acel moment.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Toți cei din curte
sunt în favoarea lui Dumnezeu (Q696-1)
Întrebare
(1911-Z)—1—Poate fi cineva în starea Curții fără a fi în
favoarea lui Dumnezeu?
Răspuns—Curtea Cortului Întâlnirii a reprezentat o stare de
favoare divină. Dar Cortul Întâlnirii a reprezentat favoarea
divină într-un sens și grad mai înalt.
În prezent Curtea reprezintă starea tuturor acelora care,
exercitând credință în Dumnezeu, se apropie tot mai mult de
El și de serviciul Său. Aceștia sunt în favoarea lui
Dumnezeu din cauza spiritului lor de loialitate față de El,
care îi conduce să înainteze pas cu pas ca să cunoască și să
facă voia Lui perfectă. Voința perfectă a lui Dumnezeu cu
privire la toți cei chemați în acest veac este ca ei să-și
prezinte trupurile ca jertfe vii, sfinte și acceptabile
pentru El prin meritul atribuit al Avocatului lor —
Răscumpărătorul lor. Dar dacă, după o deplină ocazie de a
cunoaște și a face voia Lui, aceștia nu continuă și refuză
să facă consacrarea, din acel moment cursul lor va fi
înapoi, având tot mai puțină favoare divină, până ce vor fi
iarăși în lume. Dar chiar și atunci scopurile lui Dumnezeu
pentru ei sunt generoase, pentru că ei pot să ia parte cu
lumea în general la asigurările pline de har ale Noului
Legământ timp de o mie de ani de domnie a lui Mesia.
Cei care fac legământul de jertfă și prin acesta trec din
Curte în Sfânta, intră în cea mai înaltă favoare a lui
Dumnezeu, ca și copii ai lui Dumnezeu și moștenitori
împreună cu Isus. Dar dacă mai târziu ei se retrag cu teamă
înapoi și neglijează a-și completa jertfa, ei s-ar putea să
nu rămână într-o relație atât de strânsă, ci în cele din
urmă să fie expulzați în Curte. Acolo ei vor fi, de fapt, în
favoarea lui Dumnezeu ca clasă a Marii Mulțimi, dacă nu se
retrag cu totul, caz în care răsplata lor va fi Moartea a
Doua.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Nimic specific
despre Urim și Tumim. (Q697-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—Există vreo descoperire asupra a ceea ce a
constituit Urim și Tumim, sau cum li s-a răspuns preoților?
Răspuns—Nu se cunoaște nimic specific despre acest subiect.
Într-un fel sau altul se presupune că pieptarul purtat de
Marele Preot era folosit ca Urim și Tumim — adică, să se dea
un răspuns clar, da sau nu, la întrebările care se puneau.
De exemplu, dacă se întreba, Să meargă Israel la război
împotriva acestui popor? sau, Să se alieze Israel cu acest
popor? răspunsul Domnului era arătat de pieptar. Cum se
răspundea la aceste întrebări, nu ni se spune. Nimic din
Scriptură nu ne spune, și noi nu avem nici chiar tradiție
care să ne dea un răspuns clar. Știm că aveau Urim și Tumim
și că răspunsul era indicat cumva cu pietrele prețioase ale
pieptarului, dar cum exact, nimeni nu știe.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Marea Mulțime și
Moartea a Doua. (Q697-2)
Întrebare
(1912)—2—Arată Cortul Întâlnirii că există un loc în
Sfânta, dincolo de care cineva nu poate trece ca preot, și
cade înapoi în Marea Mulțime, dar dacă acesta eșuează ca
preot, nu este nimic pentru ei decât Moartea a Doua?
Răspuns—Numai cei care trec de al Doilea Văl în Sfânta
Sfintelor, prin puterea Întâiei Învieri, vor fi asigurați
pentru Preoțimea Împărtească în afara pericolului căderii.
Domnul va decide dacă noi vom fi preoți sau leviți. Am văzut
pe unii care aparent au avut mult interes și apoi pentru un
timp au devenit inerți, n-au devenit mari jertfitori, iar
apoi după ani de zile au devenit foarte zeloși și și-au
jertfit viețile. Unul ca aceștia a fost Sf. Pavel. El n-a
fost la început numai un persecutor al Bisericii, ci după
aceea a fost trei ani în Arabia, și apoi a mers să-l vadă pe
Sf. Petru. Treisprezece ani mai târziu Barnaba l-a căutat,
l-a găsit acasă în Tarsul Ciliciei și l-a pus să
propovăduiască în Antiohia, unde l-au ales ca unul dintre
bătrâni (Gal. 1:17; 2:1 și Fapt. 11:25-30). Dacă Pavel ar fi
stat în Arabia tot restul vieții lui doar studiind și
îngrijindu-și ochii bolnavi, fără îndoială ar fi fost din a
doua clasă. Barnaba i-a zis, Frate Pavel, nu vrei să te
angajezi activ în serviciul Domnului? Barnaba a făcut mult
ca să-l încurajeze pe Sf. Pavel să-și înceapă activitățile,
și odată ce a început, nimic nu l-a mai oprit. El a fost cel
mai mare dintre toți apostolii în jertfire — al doilea după
Domnul Său.
Să presupunem că Sf. Pavel ar fi murit în timpul acelor ani
de inerție, ce dovadă am fi avut că el și-a întărit chemarea
și alegerea? Nici una. A fost între timp aruncat în Curte?
Nu, el s-a bucurat încă de privilegiile preoțești din
Sfânta. Noi nu știm cât de mult a studiat în Arabia, nici nu
vedem că a făcut multă jertfă în timpul acelor ani.
Deci, dacă Dumnezeu i-a putut da lui acei ani să se
hotărască ce va face, atunci El ar putea face la fel cu
oricare altul, după cât putem noi ști. Faptul că cineva
poate fi într-o stare de inerție pentru un timp nu înseamnă
că Dumnezeu l-a respins de la starea Sfintei. Decizia
Domnului este la sfârșitul căii noastre. Dar poate că acum
la sfârșitul acestui veac condițiile sunt diferite. Domnul
nu ne-ar putea da 14 ani, pentru că toată jertfa, după câte
știm noi, se va îndeplini într-un timp foarte scurt. Și nu
numai atât, dacă noi nu avem spiritul și dispoziția de
jertfire, El ne poate înlătura mai repede, pentru că El vrea
să completeze întreaga clasă aleasă înainte de acel timp. De
aceea acum este puțin diferit.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Sunt cei concepuți
de Spirit în Curte? (Q698-1)
Întrebare
(1912)—1—Cel care intră în starea Curții în timpul
acestui veac Evanghelic este conceput de Spirit?
Răspuns—Nu. Nimeni nu este conceput de Spirit când intră în
starea Curții, căci aceasta nu este o stare a conceperii de
Spirit. Noi nu ne certăm cu cei care au o opinie diferită.
Opinia noastră este dată în Umbrele Cortului Întâlnirii, și
aceasta este că Curtea reprezintă starea de îndreptățire, și
că cei care sunt în ea sunt în așa-numita stare
îndreptățită.
Îndreptățire înseamnă a fi îndreptățit real sau de probă.
Care este diferența? Îndreptățirea reală ar fi un lucru real
sau autentic; ca de exemplu, Isus a fost perfect în
realitate, aprobat de Dumnezeu, ca fiind perfect. Nu pentru
că s-a făcut ceva pentru El, nici că I s-a socotit ceva. El
a fost perfect în realitate, just sau drept în ochii lui
Dumnezeu, pentru că în El n-a fost păcat. Dar nici unul
dintre noi, urmașii Săi, nu suntem în acea stare, pentru că
noi suntem toți “copii ai mâniei, ca și ceilalți" (Efes.
2:3); de aceea noi nu putem vorbi despre noi că suntem în
acea stare.
Ne uităm la Avraam și citim despre el că a fost îndrepățit
prin credință. A fost îndreptățirea lui Avraam reală? Putea
deveni el în mod real drept înaintea lui Dumnezeu prin
exercitarea credinței? Apoi ne amintim de altă scriptură, că
nimeni nu poate fi îndreptățit prin faptele legii și că
singura îndreptățire care o poate avea cineva este prin
credință în Cristos. De aceea Avraam n-a fost în mod real
îndreptățit.
Atunci în ce fel a fost îndreptățit Avraam și la ce?
El a fost îndreptățit să primească favoarea lui Dumnezeu, și
îndreptățit să fie tratat ca prieten al lui Dumnezeu și să i
se spună secrete pe care Dumnezeu le-ar spune unui prieten
și nu unui dușman. Avraam a crezut pe Dumnezeu și el a fost
socotit ca prieten și atât de drept pe cât a fost posibil,
având în vedere faptul că Cristos încă nu murise pentru
păcatele lumii.
Acum revenind la noi: Să luăm pe cineva care a fost păcătos,
lumesc, trăind în păcat, și acea persoană zice, Mă voi
apropia de Dumnezeu, am o foame după Dumnezeu. Aflu că viața
veșnică este posibilă și că Dumnezeu vrea s-o dea unora.
Sunt obosit și încărcat de păcat, și imperfect; vreau să
ajung la Dumnezeu. O astfel de dorință ar fi primul pas
către îndreptățire.
Îmi aduc aminte de o soră germană care a spus: Frate
Russell, când mergeam la școală în Germania am fost pusă
împreună cu oameni care nu erau deloc religioși, și am
pierdut pe Dumnezeul meu, și aș vrea foarte mult să-L
găsesc. Nu sunt fericită și văd pe alții care sunt fericiți,
și care se simt copii ai lui Dumnezeu. Aș vrea să mă simt ca
un copil al lui Dumnezeu și ca Dumnezeu să mă considere ca
atare. Ce pași să fac?
(Gândiți-vă la construcția Cortului Întâlnirii, cu Sfânta și
Sfânta Sfintelor, Curtea, perdelele etc. În fața Cortului
Întâlnirii era un lighean de aramă, umplut cu apă. Tot în
față era altarul de aramă, pe care se ardea grăsimea,
aproape de poartă).
Acum să ne-o închipuim pe această tânără germană în Tabăra
lui Israel, zicând, Dumnezeu este reprezentat în acel Cort
al Întâlnirii și aș vrea să mă apropii de Dumnezeu; El este
reprezentat acolo prin gloria Șekină, iar eu trăiesc aici.
Mă va lăsa El să mă apropii?
I-am spus, “Apropie-te de Dumnezeu și El se va apropia de
tine". De când a început să facă primul pas spre Dumnezeu ea
a început să intre într-o stare de îndreptățire. A
făcut primul pas. Isus a vorbit despre doi oameni care s-au
suit la Templu să se roage — un vameș și un fariseu. El a
spus că vameșul a plecat acasă îndreptățit dar fariseul
nu. Ce înseamnă aceasta? Ei bine, el a fost mai aproape
de o stare îndreptățită decât fariseul. Ei amândoi au fost
într-o stare de îndreptățire parțială, ca toți evreii — ei
erau în relație cu Dumnezeu, prin jertfele Zilei Ispășirii.
Ei își foloseau privilegiile și veneau la Dumnezeu în
rugăciune, și unul din cei doi a fost mai îndreptățit și mai
acceptabil pentru Dumnezeu. Aceasta se înțelege prin
îndreptățire — aprobat de Dumnezeu. Avraam a fost aprobat de
Dumnezeu pentru că a făcut tot ce-a putut mai bine. Amândoi
oamenii aceia erau într-o stare de îndreptățire de probă.
Așa și cu această tânără, ea intra într-o stare de
îndreptățire de probă; ea se întorcea spre Dumnezeu. I-am
arătat poarta și i-am spus, Du-te înăuntru în Curte prin
credință.
Singura cale să te apropii de Dumnezeu este să recunoști că
ești păcătos și că Însuși Dumnezeu a pregătit o jertfă
pentru păcat, reprezentată prin Altarul de Aramă, chiar la
Poarta Curții. Deci, a te apropia de Dumnezeu înseamnă a
exercita credință în jertfa lui Cristos. Am arătat Poarta
antitipică spre Curte.
Am întrebat-o dacă credea și ea a răspuns, Da, cred în Isus,
că a murit și a înviat dintre morți pentru păcatele mele și
ale lumii întregi. Astfel ea a trecut prin Poartă în mod
antitipic.
Când am întrebat apoi, Cauți să trăiești separat de păcat?
Întrebam dacă mergea la Lighean, care este pentru spălarea
de murdăriile cărnii. Ea a răspuns, Mă străduiesc să fac
așa. Răspunsul ei a arătat că se spăla la Lighean și avea
folos din aceasta, și punea deoparte acele lucruri
exterioare care nu-i plac lui Dumnezeu. Prin aceasta ea nu
se îndreptățea pe sine, ci încerca să coopereze cu Dumnezeu
— ea era într-o stare de îndreptățire de probă. După
aranjamentul lui Dumnezeu, îndreptățirea nu poate fi
completă până ce nu facem un pas mai departe. După
observarea jertfei, a Ligheanului și spălarea în el, noi
trebuie să facem ceva mai mult.
I-am spus că cel mai bun lucru pe care-l poți face este
să-ți dai inima în întregime lui Dumnezeu în consacrare,
nereținând nimic. Acest lucru era reprezentat în Cortul
Întâlnirii prin legarea țapului la ușa Cortului Întâlnirii.
Nimeni n-ar putea face mai mult! Următorul lucru ar fi ca
Marele Preot să o accepte ca membru al Său iar în această
calitate să fie pentru ea Avocat înaintea Tatălui.
Acceptarea divină urmează la rând. Ea a făcut tot ce a
putut. Domnul trebuie să facă restul. Cred că mai este loc,
și cred că Domnului Îi face plăcere să te primească. Acceptă
aceasta ca pe un fapt și caută dovezile că Dumnezeu te-a
primit. Dovezile vor fi o percepție spirituală mai clară, o
dorință de a-ți pune viața în serviciul Său și unele ocazii
de a suferi pentru dreptate.
Ilustrația din Umbrele Cortului Întâlnirii este că Preotul
junghie țapul, îi ia viața, făcându-l parte din jertfa Sa.
Momentul în care s-a făcut jertfa a reprezentat acceptarea
consacrării ei de către Isus. În același moment ea a fost
concepută de Spiritul sfânt și a fost socotită de Tatăl ca o
Nouă Creatură. Astfel ea a trecut de Primul Văl în Sfânta.
Această trecere de Primul Văl reprezintă moartea voinței,
întocmai cum trecerea de al Doilea Văl reprezintă moartea
completă a trupurilor noastre. Noi trecem pe sub Primul Văl
când voințele noastre sunt botezate în moartea Sa; suntem
îngropați împreună cu El prin botezul în moartea Sa și
ridicați de cealaltă parte ca Noi Creaturi. Așa că Primul
Văl al Cortului Întâlnirii reprezintă moartea noastră în
ceea ce privește voințele noastre, și reprezintă faptul că
Dumnezeu ne acceptă ca Noi Creaturi prin credință, ca noi să
putem avea acces la lucrurile spirituale ca Noi Creaturi.
Oricine face acest pas este reprezentat ca un membru al
Corpului Marelui Preot, Biserica, al cărei Cap este El, și
astfel, apostolul spune că noi stăm în locurile cerești —
adică în Sfânta. Dar să se remarce că îndreptățirea noastră
nu este completă până când Marele Preot ne acceptă jertfa și
îi atribuie meritul Său, făcând-o sfântă și acceptabilă
pentru Dumnezeu.
Oricine trece de acest Prim Văl, după câte știm noi, este un
preot împărătesc — dar nu este pentru mine sau pentru voi să
spunem cine va fi socotit nevrednic. Trecând pe sub acest
văl faci pasul care ar trebui să te facă preot, acesta este
singurul pas pe care ești invitat să-l faci. Nu poți ca să
faci alt pas. Așa spune apostolul Petru, “Voi însă sunteți o
seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt" (1
Pet. 2:9). Sf. Petru n-a încercat să facă o discriminare și
să zică, Aceasta ați început să fiți, dar sunteți din Marea
Mulțime. Acest lucru va fi hotărât de Domnul la timpul Său,
când va arăta că unii care n-au fost suficient de
credincioși nu vor fi din turma mică de preoți, ci vor fi
din clasa leviților. Acest lucru se va hotărî la sfârșitul
acestui veac, și nu este pentru mine sau pentru voi să
hotărâm.
Un frate poate fi foarte energic, atât cât putem noi
observa, dar Dumnezeu poate vedea că aceasta a fost pentru
vreun motiv nevrednic, sau poate fi aparent nu prea energic,
dar Dumnezeu să vadă că el a făcut tot ce a putut mai bine.
De aceea noi nu trebuie să judecăm, ci să lăsăm totul pentru
Domnul și să ne străduim să facem tot ce putem, și să ne
ajutăm unii pe alții să învingem, și la sfârșitul veacului
Învățătorul va arăta care este vrednic să stea cu El pe Tron
ca preoți și care vor fi din clasa leviților înaintea
tronului.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Jertfe înainte și
după Ziua Ispășirii. (Q701-1)
Întrebare
(1912)—1—În Umbrele Cortului Întâlnirii citim, “noi
trebuie să facem deosebire între jertfele Zilei Ispășirii și
jertfele care urmează Zilei Ispășirii, și că primele au fost
prezentate pentru păcatul lui Adam, în timp ce următoarele
au fost pentru greșeli individuale sau personale comise din
ignoranță sau cu voia". Dar aceasta mi-a provocat o mare
nedumerire. În Evrei 9:7 apostolul ne învață că jertfele
Zilei Ispășirii au fost pentru toate păcatele făcute, pentru
păcatele întregului popor.
Răspuns—În Biblia engleză scrie așa, “Dar în partea a doua
intră numai Marele Preot, odată pe an, nu fără sânge, pe
care îl aduce pentru sine însuși și pentru greșelile
poporului" (Evr. 9:7).
Nu există o contradicție între această afirmație și
cealaltă. Apostolul vorbește aici despre jertfele Zilei
Ispășirii și nu despre acele jertfe care urmau Zilei
Ispășirii. El explică, în armonie cu relatarea din Vechiul
Testament, că aranjamentul era compus din două părți.
Într-un sens al cuvântului jertfele Zilei Ispășirii au fost
toate o singură jertfă și o singură lucrare pentru tot
poporul, dar în alt sens al cuvântului era împărțită în două
jertfe, una pentru preoți și leviți, și a doua pentru restul
poporului, și apostolul vorbește în acest verset despre
această fază a ei. El vorbește aici despre a doua, pe care
el o oferă pentru sine și pentru greșelile poporului. Prima,
sângele vițelului, era pentru el și casa sa, iar a doua era
pentru greșelile sau păcatele întregului popor. Aceste
greșeli ale poporului pentru care Marele Preot oferă
ispășire nu sunt păcate cu voia, ci acelea care sunt comise
din ignoranță, superstiție, orbire etc. — prin ereditate. Cu
alte cuvinte, Dumnezeu are ca scop să ierte și să anuleze
toate păcatele omenirii care au ajuns la noi direct sau
indirect ca rezultat al neascultării lui Adam. Dar dacă după
primirea acelei binecuvântări și cunoștințe păcătuim în vreo
măsură cu voia, acea măsură care este cu voia nu este
acoperită de ispășire.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Pentru ce erau
jertfele Zilei Ispășirii? (Q701-2)
Întrebare
(1912)—2—Jertfele din Ziua Ispășirii erau oferite pentru
păcatele poporului comise din ignoranță?
Răspuns—Aceasta era o anulare completă a tuturor păcatelor
până la acea dată. Este numai o reprezentare a primei Zile a
Ispășirii, arătând că noi odată ce venim și ne primim
binecuvântările de la sacrificiul din ziua ispășirii aceasta
anulează toate păcatele pe care am recunoscut că le-am
făcut.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Ce jertfe sunt
pentru păcatele din ignoranță? (Q701-3)
Întrebare
(1912)—1—Care este diferența dintre jertfele care urmează
Zilei Ispășirii și jertfele din timpul Zilei Ispășirii,
amândouă fiind pentru păcatele din ignoranță?
Răspuns—Trebuie să vedem despre ce vorbește apostolul, și
aici evident că nu vorbește despre jertfele de după Ziua
Ispășirii. El spune în versetul șase, “Și după ce au fost
rânduite astfel lucrurile acestea, preoții care fac slujbele
intră oricând în partea dintâi a cortului" (Evr. 9:6),
îndeplinind serviciul lui Dumnezeu. “Dar în partea a doua
intră numai marele preot, odată pe an" (Ziua Ispășirii)
(vers 7).
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Unde era altarul de
aur? (Q702-1)
Întrebare
(1912)—2—Cum explici versetul din Evrei 9:4 în care
apostolul Pavel scrie că Altarul de Aur era în Sfânta
Sfintelor? Unii prezintă soluția acestei dificultăți spunând
că noi trebuie să recunoaștem sau să acceptăm că apostolul
când vorbea despre cădelnița de aur se referea la unele din
micile cădelnițe de aur cu care preoții duceau focul de la
altarul de aramă.
Răspuns—Fără îndoială că există o diferență între afirmația
despre ordinea lucrurilor din Cortul Întâlnirii cum este
redată de apostol aici, și declarația dată în Vechiul
Testament. Dar noi trebuie să rămânem ferm lângă declarația
dată în Vechiul Testament, pentru că propriile argumente ale
apostolului sprijină Vechiul Testament. El spune că era
necesar ca Marele Preot să ofere tămâie pe altarul de aur
înainte de a intra în Sfânta Sfintelor. Aceasta înseamnă că
altarul de aur nu putea fi în Sfânta Sfintelor, după propria
relatare a apostolului, și de asemenea după relatarea din
Vechiul Testament. Singura explicație la care ne putem gândi
ar fi aceasta: Ori apostolul a avut un lapsus în limbaj,
o scăpare în vorbire, sau că secretarul căruia i-a dictat
aceasta a folosit cuvântul greșit, spunând dincolo de văl în
loc de dincoace de văl. Oricum nu este un lucru important.
Nu depinde nimic serios de aceasta. Noi vedem care a fost
intenția reală în toate lucrurile. Altarul de aur era în
Sfânta și nu în Sfânta Sfintelor, și de aceea orice scăpare
în această relatare nu are legătură sau importanță specială.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Altarul la care nu
aveau dreptul să mănânce. (Q702-2)
Întrebare
(1908)—3—Te rog explică Evrei 13:10: “Noi avem un altar
de la care n-au drept să mănânce cei care slujesc în cort".
La ce altar se referă, tipic sau antitipic?
Răspuns—Răspund că aici apostolul prezintă un contrast între
preoțimea evreiască, preoțimea aaronică, și preoțimea
antitipică, Cristos Marele Preot și Biserica, preoțimea
împărătească, membrii corpului Său. Evreii și cei care aveau
această idee evreiască în minte, aveau greutăți în a
înțelege cum se poate vorbi despre noi ca preoți; cum toți
credincioșii, toți care vin la Tatăl prin Cristos și fac o
consacrare, prezentându-și trupurile ca jertfe vii, sunt,
după cum spune apostolul Petru, o preoțime împărătească, un
popor sfânt, un popor deosebit. Așa că ei aveau o problemă.
Cum putem fi noi o preoțime? Noi nu aparținem de seminția
preoțească. Vedeți că Pavel arată același gând. Noi
aparținem de preoțimea lui Melhisedec; aceasta este
rânduirea noastră, nu preoțimea aaronică. Preoțimea aaronică
este un tip al anumitor trăsături, dar acest preot este de
un ordin mai înalt de preoțime decât Aaron. Ei au jertfele
literale; noi avem jertfele mai bune. Ei au avut junghierea
vițelului literal și a mielului literal, și noi avem
junghierea lui Cristos, vițelul antitipic, și avem jertfa
Bisericii, țapul antitipic, pe un altar care este superior
celui care era al lor. Altarul lor pentru tămâie a fost
numai tipic. Aducerea de către sfinți a rugăciunilor și
meritul lui Cristos ridicându-se la Dumnezeu este adevărata
tămâie plăcută Lui. În toate acestea există tip și antitip.
Acum noi avem un altar de la care ei nu pot mânca. Care este
altarul nostru? Ei bine, dragi prieteni, altarul nostru este
Cristos și jertfa Sa consacrată. Preotul sistemului tipic
mânca din carnea care era oferită lui Dumnezeu pe altar. Să
vă reamintesc că atunci când o jertfă era adusă la preot, nu
în ziua ispășirii, ci altele, el lua grăsimea și o punea pe
altar și o ardea, dar lua carnea și preoții o mâncau. Deci
ei toți erau părtași la altar. Altarul consuma grăsimea
etc., dar preoții mâncau toată carnea. Apostolul spune că ei
pot să mănânce acea carne și pot jertfi pe acel altar, dar
noi avem o jertfă superioară și avem un altar superior. Noi
mâncăm din această carne de pe altarul nostru. “Dacă nu
mâncați trupul Fiului Omului și dacă nu beți sângele Lui,
n-aveți viață în voi înșivă" (Ioan 6:53). El vorbea
Bisericii. De fapt, noi toți trebuie să fim părtași la
carnea Lui. Bineînțeles, aceasta deschide o întrebare mai
largă. Ce vrea să spună? Vă amintiți că pe vremea aceea
mulți au spus, “Cuvântul acesta este prea tare, cine poate
să-l sufere?" (Ioan 6:60) Aceasta pare o nebunie. Poate
acest om să ne dea carnea Lui s-o mâncăm? Și mulți au plecat
și n-au mai umblat cu El. Ei au zis, Aceste cuvinte
misterioase sunt prea greu de înțeles, nu le mai putem
asculta; noi renunțăm; El ne spune ghicitori. Ce vrea să
spună când vorbește despre a mânca carnea Lui. Când ajungem
să înțelegem sensul adevărat, așa cum înțelegem noi în acest
veac Evanghelic, căci carnea Sa a reprezentat jertfa Sa pe
care a dat-o pentru noi și pe care a terminat-o la Calvar și
că voi vă împărtășiți din ea, o mâncați, vă hrăniți cu ceea
ce a jertfit Cristos, atunci vă hrăniți cu meritul jertfei
lui Cristos și vi-l însușiți; aveți îndreptățire prin
credință în El, voi ați mâncat din acea carne; v-ați
împărtășit de ceea ce El a jertfit pentru noi. La fel și eu.
Și în acest fel avem îndreptățire la viață. Aceasta este
ilustrația și înțelesul ei când noi ajungem s-o vedem prin
Cuvântul lui Dumnezeu.
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Aaron; referitor la
Cap și Corp. (Q703-1)
Întrebare
(1916)—1—Aaron reprezintă atât capul cât și membrele
corpului Cristosului în timpul jertfirii vițelului și
țapului din Ziua Ispășirii?
Răspuns—Aaron n-a reprezentat corpul lui Cristos când el a
sacrificat vițelul, pentru că vițelul a reprezentat numai pe
Isus, iar voi și cu mine n-am fost reprezentați deloc în
corp până când mai întâi Isus a terminat jertfa Sa și S-a
înfățișat înaintea lui Dumnezeu pentru noi, acoperindu-ne
lipsurile, ca să putem fi acceptabili pentru Dumnezeu ca
membri ai corpului Său. Nu exista nici măcar un membru al
corpului atunci când El S-a jertfit pe Sine, după cum a
declarat profetul Isaia, “Eu singur am călcat în teasc și
nici un om dintre popoare nu era cu Mine" (Isa. 63:3).
CORTUL ÎNTÂLNIRII—Cele două table ale
legii. (Q703-2)
Întrebare
(1916)—1—De ce și cu ce scop au fost două table ale
legii? Broșura de întrebări a Umbrelor Cortului Întâlnirii,
pag. 37, întrebarea 48.
Răspuns—Nu ni se spune de ce au fost două table ale legii și
deci putem avea doar opinia sau presupunerea noastră.
Presupunerea mea este că aceste două table ale legii
reprezintă probabil cele două părți ale legii lui Dumnezeu:
una aparținând nouă, și una aparținând semenilor noștri.
Isus a afirmat cele două părți ale legii. Prima este cea
care a fost pe prima tablă: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul
tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată
gândirea ta. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi
poruncă. Iar a doua, asemenea ei (în acord cu aceasta, în
armonie cu același principiu), “Să iubești pe aproapele tău
ca pe tine însuți!”. De aceste două porunci depinde toată
Legea și Prorocii" (Mat. 22:37-40). Una ne spune despre
datoria noastră față de Dumnezeu, și cealaltă despre datoria
noastră față de aproapele nostru, și acestea au fost scrise,
una pe o tablă și alta pe cealaltă tablă. Astfel au fost
două table.
CREAȚIE—Relatarea mozaică. (Q197-1)
Întrebare
(1911)—2—Crezi în relatarea mozaică despre creație?
Răspuns—Noi credem descoperirea divină, și dacă n-am avea
nici o Biblie credem că ar fi potrivit să căutăm una. Nu ne
putem imagina că un mare Creator iubitor să aibă un plan
pentru creaturile Sale, să le aducă în existență și să nu Se
îngrijească de ceva descoperire în legătură cu voința Lui cu
privire la ele. Așa că, chiar dacă mi-am aruncat Biblia,
când nu i-am cunoscut valoarea, am început să caut o Biblie
pe undeva și am scotocit printre toate religiile păgâne să
văd dacă pot să aflu una mai bună decât cea pe care am
aruncat-o, și n-am găsit nimic atât de rațional, atât de
rezonabil ca și Biblia, când am înțeles-o. Noi credem că
relatarea Bibliei despre creație este singura relatare
autorizată.
CREAȚIE—Creșterea vegetației fără soare. (Q197-2)
Întrebare
(1911)—3—Dumnezeu a creat vegetația în a treia zi, cu
mult înainte să fie făcut Soarele. Cum a crescut vegetația
fără soare?
Răspuns—Eu nu înțeleg acest lucru în felul în care îl
înțelege cel care întreabă. Eu nu înțeleg că Dumnezeu a
făcut Pământul înaintea Soarelui. Soarele exista cu mult
înainte, iar Pământul se învârtea în jurul Soarelui, dar
Soarele n-a devenit lumina Pământului decât în a patra zi.
Pământul era acoperit, după Scripturi și după știință de
asemenea, într-un mare nor de ceață care s-a ridicat de pe
Pământ și din apă și a format un mare cerc în jurul
pământului, blocând razele Soarelui în întregime — un cerc
foarte asemănător cu inelele lui Saturn, și acest cerc de
ape de deasupra, ca și apele dedesubt, au împiedicat lumina
să penetreze până în a patra zi.
CREAȚIE—Crearea omului când știa că va fi distrus. (Q197-3)
Întrebare
(1911)—1—De ce a făcut Dumnezeu pe acești oameni, știind
că îi va îneca?
Răspuns—Aceasta cuprinde așa de mult încât dacă cel care
întreabă vrea într-adevăr răspunsul, ar face mai bine să
citească cărțile. Acum noi avem șase volume și eu nu câștig
un ban cu ele, și ele se vând la prețul de cost cu scopul de
a le pune în mâinile tuturor oamenilor atât de ieftin încât
fiecare să-și poată permite să le aibă, și ele răspund la
toate aceste întrebări, de ce a creat Dumnezeu lumea, de ce
a făcut pe om, de ce a permis păcatul etc. Nu cred că pot
răspunde la această întrebare în câteva minute și să mai am
timp și pentru alte întrebări care sunt în fața mea. O
persoană a scris 19 întrebări și nu ar fi drept să se
răspundă la toate iar celorlalți să nu li se răspundă. Cred
că ar fi mai bine să fie împărțite și vom trece mai departe
lăsând întrebările rămase de pe această listă până vedem
dacă avem timp pentru ele. Cred că veți fi de acord cu
aceasta.
CREAȚIE—Față de concepere. (Q198-1)
Întrebare
(1916)—2—Care este diferența, dacă există, între a fi
creat și a fi conceput?
Răspuns—Dintre cele două, creare este mai cuprinzător și ar
include întregul proces. Ca de exemplu, de când noi suntem
concepuți de Spiritul sfânt, suntem noi creaturi, în sensul
că suntem concepuți în exact același mod cum este și cu
embrionul natural, după care acest embrion crește până la
naștere în întâia înviere. Sau luați altă ilustrație din
Biblie. Noi suntem la început copii, și apoi prin dezvoltare
devenim oameni și ne perfecționăm. Aceasta este diferența
între început și deplina completare. Completarea va fi
crearea. Noi suntem concepuți de spirit la început — aceasta
inițiază lucrarea — apoi creștem până suntem însuflețiți și
la timpul cuvenit suntem născuți. Ca ființe spirituale,
suntem acum în acest proces de dezvoltare. Noua Creatură
așteaptă marea completare prin întâia înviere.
CREDINȚĂ—Exercitată de lume în Veacul Milenar. (Q266-1)
Întrebare
(1907)—3—În ce privință se va cere credință de la lume în
Veacul Milenar?
Răspuns—Ei bine, este foarte dificil să explici aceasta,
pentru că sunt atâtea idei diferite despre credință. Dacă te
referi la credință ca însemnând o încredere în lucrurile pe
care nu le vezi și în lucrurile pe care nu le știi și în
lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a descoperit doar în
Cuvântul Său, acest gen de credință va fi într-adevăr foarte
limitat în Veacul Milenar. De ce? Pentru că totul va fi atât
de clar și de vizibil încât lucrurile nu vor aparține
credinței ci vederii. Acum este credință, pentru că Dumnezeu
alege un popor deosebit și El îi încearcă pe aceia care au
ureche de auzit și ochiul credinței, care pot umbla prin
credință și nu prin vedere. Așa că El arată că noi umblăm pe
calea îngustă și lumina este pe cărarea noastră și, în
curând, în loc să avem o cărare care este întunecată și este
luminată numai când facem acești pași, atunci Soarele
Dreptății va răsări cu vindecare în razele Sale. Omul nu va
avea nevoie de lanternă când va străluci soarele. Acum,
lanterna Cuvântului lui Dumnezeu și purtarea ei reprezintă
credința care ne vine de la ea, dar în Veacul Milenar nu vor
avea nevoie de aceasta, pentru că cunoștința va fi peste
tot, și în loc de credință se va cere cunoștință, și va fi
posibil ca oamenii să ajungă să știe totul despre Dumnezeu
și despre Planul Său. Este cunoștința mai bună decât
credința? Da, într-adevăr. N-ați vrea o cunoștință absolută
dacă ați putea-o obține? Ba da. Dar acum umblați prin
credință, nu-i așa? Ba da. Dumnezeu spune că în acest mod
vrea El să procedăm acum și nu ne dă mai mult decât atât. El
ne dă destulă cunoștință să avem o bază pentru credința
noastră și nu ne dă ceva mai puternic decât un fundament
pentru credință.
CREDINȚĂ—Darul lui Dumnezeu. (Q266-2)
Întrebare
(1910-Z)—1—Este credința darul lui Dumnezeu?
Răspuns—”Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și
aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu"
(Efes. 2:8). Apostolul pare să sugereze că harul este
favoarea lui Dumnezeu; de fapt, cuvântul “har" are
semnificația de dar, sau favoare. Mântuirea noastră
este prin favoare divină — nu din vreo necesitate din
partea lui Dumnezeu, nu pentru că Dreptatea ar fi cerut
aceasta, nu pentru că cineva ar fi putut cere aceasta de la
El, ci este propria Lui prevedere milostivă, îndurătoare, și
această mântuire în cazul nostru este prin credință. Și
credința nu este de la noi, nu vine de la sine. De aici noi
gândim că atunci când apostolul spune “nu vine de la noi",
el se referă la credință. Totuși, credința, într-un sens
foarte important, este a persoanei; noi suntem îndemnați “să
avem credință în Dumnezeu". Unul nu poate avea credință
pentru altul. Persoana trebuie să exercite propria credință
în Dumnezeu; și totuși în acest text ni se spune că credința
noastră este de la Dumnezeu.
În ce sens poate fi de la Dumnezeu? Răspundem că este de la
Dumnezeu în sensul că orice dar bun și perfect vine de la
Tatăl. Credința noastră trebuie să aibă un fundament,
trebuie să aibă o bază. Trebuie să avem cunoștință despre un
lucru pentru a avea credință în el. Noi avem cunoștință
despre Dumnezeu și această cunoștință care ne este dată ca
un har sau o favoare ne aduce la punctul unde putem exercita
credința. Credința, într-o mare măsură, se bazează pe
cunoștință. Cunoștința descoperă caracterul lui Dumnezeu.
Descoperirea divină ne face cunoscut anumite lucruri cu
privire la scopurile lui Dumnezeu, iar noi vedem că
scopurile astfel prezentate sunt în armonie cu caracterul
lui Dumnezeu și aceasta face pe unul să creadă promisiunile;
și crezându-le, putem să ne conformăm lor; și aceasta este
credința.
Deci, credința noastră, în timp ce este de la noi în sensul
că trebuie s-o exercităm, este de la Dumnezeu în sensul că
El dă elementele necesare din care se compune această
credință.
CREDINȚĂ—A discerne voia Domnului. (Q267-1)
Întrebare
(1912)—2—Nu pot discerne întotdeauna voința Domnului în
toate împrejurările. (Pastorul Russell: Nici alții nu pot.)
Este acesta un indiciu că ceva este rău în starea inimii
mele?
Răspuns—Nu. Domnul nu dorește ca noi să umblăm prin vedere
și să nu avem dificultăți în discernerea voinței Lui. El
dorește să pună problema într-un așa mod încât să fie o
probă de ascultare și perseverență pentru noi — trebuie să
umblăm prin credință și nu prin vedere. Cum?
Vă voi spune cum să faceți. În fiecare zi, bineînțeles, și
în toate lucrurile, încerc să duc totul la Domnul, n-aș vrea
să întreprind nimic, fără să caut a ști voința Domnului
privitor la acel lucru. Dar nu sunt întotdeauna în stare să
știu voia Domnului. Nu am o intuiție miraculoasă ca să știu
voia lui Dumnezeu. Judecata mea nu este suficientă, nu
trebuie să-mi solicit mintea în felul acela, este peste
puterea minții mele. Voi lăsa în seama Domnului. Dacă El
vrea să mă duc pe calea aceasta sau pe aceea, El poate să mă
îndrume. Deci, mintea și inima mea sunt mulțumite dacă, la
începutul zilei, spun: Doamne, aici sunt; Îți mulțumesc
pentru privilegiul unei alte zile și sper să fie plină de
ocazii pentru a servi Adevărul și pe frați. Te rog să-mi
îndrumi toate gândurile, cuvintele și purtarea ca să Te pot
servi. Apoi merg mai departe și-mi folosesc judecata cum pot
mai bine. Dacă Domnul vrea să mă conducă într-un fel sau
altul, aceasta este partea Lui nu partea mea. Eu am cerut
conducerea Lui. Ochiul meu este atent să știe și să facă
voia Sa cu orice preț. Mi-e ușor în acest jug, știind că
Dumnezeu este în stare și dorește să conducă toate lucrurile
spre gloria Sa și spre folosul meu.
Când eram copil am remarcat că unii oameni aveau un anumit
fel de a merge la Domnul cu treburile lor. Deschideau Biblia
la întâmplare și la orice verset li se oprea degetul,
spuneau că este mesajul Domnului și îl urmau. Nu era treaba
mea să le găsesc greșeli. Părea remarcabil la ce texte se
deschidea uneori și ce răspunsuri remarcabile la rugăciuni
primeau. Dar am spus, Doamne, mi-e teamă, și dacă Ți-ar
plăcea, m-aș lua mai curând după judecata mea decât după
această metodă, pentru că mintea mea nu pare capabilă să o
accepte. Domnul pare să fi luat în considerare acea
rugăciune. Caut îndrumarea Domnului prin studierea
Cuvântului, luând toate versetele, încercând să aflu
principiile procedurilor și învățăturilor lui Dumnezeu
asupra fiecărui subiect. În mod sigur există un motiv pentru
care binele este bine în fiecare lucru și doresc să-l știu.
Doresc să știu motivul pentru care Dumnezeu vrea ca un lucru
să fie în acest fel sau în acel fel — nu că mă îndoiesc de
înțelepciunea Sa, ci să pot intra în spiritul îndrumărilor
divine. În acest fel am mult mai multă fericire decât aș
avea altfel. Prin celălalt mod, aș putea ști dacă Dumnezeu,
diavolul sau șansa mi-ar deschide Biblia? Prefer și cred că
învățăturile Bibliei sunt să încredințez toate lui Dumnezeu,
să-I cer Lui să-mi îndrume judecata și gândirea, și apoi să
merg și să-mi folosesc acea judecată și gândire cum știu mai
bine. Domnul poate permite să-mi folosesc judecata într-un
mod care după aceea se dovedește că nu este cel mai bun; dar
dacă-i așa, El oricum se poate folosi de aceasta pentru a
aduce o mare binecuvântare sau o învățătură. Judecata
noastră, desigur, înseamnă înțelegerea Cuvântului Tatălui
nostru și a conducerii Sale providențiale. Făcând astfel,
noi știm că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele
nostru.
CREȘTIN—A nu trăi conform
privilegiilor unui creștin. (Q70-1)
Întrebare
(1911)—1—Ce trebuie să înțelegem în general că se
cuprinde în termenii: “A nu trăi conform privilegiilor unui
creștin"? Include aceasta a nu studia Scripturile, sau o
posibilitate de a servi pe Domnul mecanic, la fel ca timpul
și energia cuiva în măsura incapacității doar de a studia
Scripturile?
Răspuns—Ei bine, aceasta este o întrebare foarte complicată.
Nimeni nu poate răspunde în mod potrivit la întrebări decât
în linii generale și rămâne ca fiecare creștin, individual,
să aplice aceste linii generale. Aceasta este voința lui
Dumnezeu, aceasta este calea lui Dumnezeu; altfel Dumnezeu
ar fi spus prin Isus sau prin apostoli, faceți asta, nu
faceți aceea, faceți celălalt lucru; dar El nu ne-a pus în
așa robie și astfel să ne limiteze. El ne-a lăsat linii
generale să știm anumite principii și să ne exercităm
gândirea în direcția acestor linii generale și astfel El
pune o responsabilitate asupra voastră pentru comportarea
voastră, și asupra mea pentru comportarea mea, și acesta
este un sistem elastic permițând oamenilor cu diferite
gândiri ca fiecare să-și pună pentru sine propria robie și
împiedică pe alții să-l aducă în robie. Astfel Biserica lui
Cristos poate avea deplină libertate. Tot ce a spus Domnul
este o obligație, dar Domnul nu a făcut foarte multe
obligații. Veți găsi că obligațiile sunt făcute în general
de oameni. Această denominație spune, să nu mesteci tutun,
aceea spune să nu bei whiskey (băutură alcoolică, n.t.),
alta spune că trebuie să porți acest model de haină, iar
alta, tunde-te în acest fel, și alta spune că trebuie să
umbli în acest fel. Toate aceste lucruri sunt de la oameni;
nu este nimic de acest fel în Biblie. Biblia stabilește
principii generale largi și dă fiecărui bărbat și fiecărei
femei dreptul să-și folosească propria minte asupra
subiectului. Așa, de exemplu, cineva mi-a spus: “Frate
Russell, poate un om să mestece tutun și să fie creștin? Și,
este corect să fumezi? Și este corect să bei cafea? Și este
corect să porți o pălărie cu pană? Și este corect să porți o
pălărie largă, etc?" Iar eu spun, “Dragul meu frate, ai
dreptul să faci orice vrei, orice crezi că va glorifica pe
Dumnezeu și îți va face bine ție și aproapelui tău. Bea tot
whiskey-ul dacă crezi că-l vei glorifica pe Dumnezeu prin
aceasta. Dumnezeu nu spune, taie aceasta, și taie aceea;
Domnul spune, dă-mi toată inima ta, fă o deplină consacrare;
totul cade; nu ai drepturi pământești. Iubește numai ceea ce
spune Dumnezeu că aprobă, amintindu-ți că ești o creatură
nouă în Cristos Isus.
CRISTOS—O Nouă Creatură în mod real.
(Q61-1)
Întrebare
(1910)—2—În 2 Cor. 5:17 citim: “Căci dacă este cineva în
Cristos, este o creație nouă". Aceasta înseamnă că cel în
Cristos este în mod real o nouă creatură, sau doar socotit
așa în ochii lui Dumnezeu, și devine nouă creatură când este
conceput de Spiritul sfânt sau așteaptă o însuflețire a
Spiritului?
Răspuns—Răspunsul meu este că, după înțelegerea mea, noi
devenim creaturi noi în Cristos Isus în mod real, nu
socotit. Socotirea se face când Cristos îți dă meritul Său.
Atunci stai așa cum ești, cum poți mai bine, și te prezinți
lui Dumnezeu ca un sacrificiu viu; dar El spune că trupul nu
este vrednic de sacrificiu. Așa că Isus îi atribuie meritul
Său. Atunci ești socotit perfect. Aceasta este singura
socotire. Dumnezeu îl socotește ca atare. Sub acel merit El
acceptă sacrificiul ca și cum ar fi un sacrificiu perfect.
Dumnezeu te face o nouă creatură și din acel moment
lucrurile vechi au trecut. Bineînțeles, dacă ești dator unui
om cu ceva ești obligat să-i plătești datoria dacă poți, dar
dacă nu ești în stare să o plătești, nu e pusă în sarcina
noii creaturi. În general, noua creatură nu are dreptul să
contracteze împrumuturi. “Să nu datorați nimănui nimic"
(Rom. 13:8). Fiecare trebuie să fie foarte atent cum se
îndatorează. Dacă e obligat să împrumute el trebuie să dea
ceva garanție, altfel ar fi mai bine să aștepte până când
Domnul aranjează pe altă cale.
CRISTOS—Referitor la membrii
bisericilor nominale, dacă fac parte din Corpul
lui Cristos.
(Q61-2)
Întrebare
(1911)—1—Apoc. 14:4: “Ei sunt aceia care nu s-au întinat
cu femei, căci sunt virgini". Dacă cuvântul “femei"
semnifică aici biserica, poate cineva, având legătură cu o
denominație, să aibă posibilitate de a face parte din cei
144.000 din versetul trei?
Răspuns—Eu înțeleg că această întrebare mi-a fost trimisă
special de un predicator al bisericii Metodiste la fața
locului. Noi înțelegem că sugestia este corectă, “Aceia care
nu s-au întinat cu femei" nu se referă la sexul feminin, ci
se referă la femeile eclesiastice menționate în Apocalipsa.
Toate interpretările biblice de tip protestant recunosc că
există două femei special menționate în Apocalipsa; una, cea
adevărată, clasa mireasă, cealaltă, femeia falsă, și
protestanții înțeleg în general că femeia falsă reprezintă
papalitatea. Apoi, alți protestanți înțeleg că Scripturile
care se referă la mama și fiicele, se referă la papalitate
și la aceste fiice denominaționale, sau sisteme, care au
ieșit din ea și au mai mult sau mai puțin din natura,
dispoziția și caracteristicile ei. Declarația Bibliei este
că biserica este o biserică fecioară, adică: nu unită cu
lumea deloc, și că aceasta este eroarea făcută de biserica
timpurie lăsând pe Cristos ca mirele de perspectivă și
unindu-se cu națiunea romană. Aceasta a fost o unire
ilicită; deoarece ca mireasă a lui Cristos, ea nu avea
dreptul să se asocieze cu vreo domnie pământească, și
asociindu-se cu Împăratul Roman și-a pierdut poziția. Nu
avem timp acum să intrăm în detalii în acest subiect, căci
ar cere mai mult timp decât această dimineață, ci doar dăm
câteva idei principale pe scurt, ca răspuns la această
întrebare. O confuzie generală a apărut după lunga perioadă
de întuneric pe care noi o numim veacurile întunecate; au
început diferite reforme, și între ele a fost și cea din
Germania în care Luther a fost una din figurile principale,
iar altele au fost Zwingli și Melancthon. Acești oameni buni
se străduiau după mai mult adevăr și o mai bună înțelegere a
cuvântului lui Dumnezeu. Noi credem că ei au avut succes
într-o anumită măsură, dar numai parțial; nu atunci era
timpul potrivit ca Dumnezeu să-și arate lumina deplină și
clară a Cuvântului Său, ci El a intenționat să permită
oamenilor să rămână într-o considerabilă măsură de întuneric
până la timpul potrivit. Unii din acel timp au rămas foarte
loiali lui Dumnezeu, și au stat liberi și separați de
lucrurile acestei lumi așa încât și-au menținut un caracter
de fecioară. Alții s-au amorezat de guvernămintele
pământești și ca rezultat vedem că între diferitele
denominații protestante au apărut condiții foarte similare
cu acelea care au prevalat între biserica din Roma și
guvernul din Roma. Și după cum acea stare de unire între
biserică și stat a constituit figurativ biserica
Romano-Catolică, un sistem prostituat, netrăind în pură
conformitate cu legământul ei față de Domnul, tot așa,
aplicarea aceleiași reguli ar face-o pe biserica Germană tot
un sistem prostituat, și biserica Rusă la fel un sistem
prostituat, și biserica Angliei la fel un sistem prostituat,
și bisericile Suediei, Norvegiei și Danemarcei la fel niște
sisteme prostituate. Trebuie să ne amintim că acest cuvânt
“desfrânare" așa cum este folosit în Apocalipsa este doar un
termen simbolic; nu trebuie să se înțeleagă nimic mai mult
decât atât, nu că oamenii din biserica Angliei erau
desfrânați, nici altceva de genul acesta, ci doar că este o
ilustrație reprezentând atitudinea greșită a acelui sistem
față de Dumnezeu și față de planul Său.
Dumnezeu și-a propus să ia din lume un popor pentru numele
Său, și Sf. Pavel ne spune că această biserică a viului
Dumnezeu este acum logodită ca o fecioară curată cu un
singur soț, care este Cristos, și ea nu trebuie să se
căsătorească și nici să nu se aștepte să o facă până când
vine mirele și va avea loc căsătoria. Din contră, biserica
din Roma pretinde că era potrivit să se căsătorească. Ea
pretinde că este căsătorită și pretinde că are copii. Cu
alte cuvinte, biserica din Roma în special este bazată pe
ierarhie. Prin ierarhie se înțelege că biserica oficială
este separată și distinctă de membrii obișnuiți ai bisericii
Catolice. Adică, catolicul obișnuit nu este nicidecum un
membru al bisericii Catolice. Veți observa că în
conversațiile lor vorbesc despre toți preoții ca fiind
părinți și despre toți oamenii ca fiind copii; ei sunt copii
ai bisericii. De acea biserica declară că a născut copii.
Biserica Romano-Catolică pretinde că a născut acești copii
și își numără copiii cu sutele de milioane. Iar
protestanții, căzând într-o eroare de același gen, încearcă
și ei să nască milioane de copii; fiecare denominație
încearcă să nască copii. Acesta este un gând greșit. Nu
trebuie să se nască copii până după căsătorie. Mireasa lui
Cristos trebuie să fie o biserică fecioară, unită doar cu
El. După căsătorie copiii vor ieși după ordinea lui
Dumnezeu. De-a lungul întregii mii de ani de domnie a lui
Cristos, Cristos va fi tatăl, sau dătătorul de viață pentru
omenire, și biserica va fi mama, sau susținătoarea vieții
pentru omenire, și întreaga omenire se va întoarce la
privilegiile și binecuvântările restabilirii și la viață
veșnică dacă vor vrea, și astfel vor deveni copiii lui
Cristos și copiii bisericii. De aceea în Scripturi Domnul
nostru este reprezentat simbolic ca fiind Tatăl veșnic.
Aceasta nu înseamnă că El devine Tatăl ceresc, ci El devine
tatăl vieții veșnice pentru familia umană. El nu este tată
al bisericii; El este fratele nostru mai mare. El este
mirele nostru dar niciodată nu se face referire la El ca la
un tată al bisericii. Și așa spune apostolul, vă amintiți,
“Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos … ne-a
conceput din nou" (1 Pet. 1:3 — Diaglott). Același care L-a
conceput pe El ne-a conceput și pe noi, și El va fi Tatăl
clasei restabilite din viitor, și biserica dezvoltându-se
acum trebuie să-și păstreze fecioria și va fi mama acelei
clase restabilite. Deci vedeți, dragi prieteni, cum
folosește Biblia acest cuvânt desfrânare, și care este
înțelesul exact al lui.
Întorcându-ne la întrebarea noastră, în mod special, ce
înseamnă a fi întinat cu femei? Aceasta poate fi un subiect
de mai multă sau mai puțină presupunere; ar putea exista
unele diferențe în legătură cu ceea ce ar însemna. Gândul
nostru ar fi acesta: nu că cineva este în mod necesar
întinat dacă a devenit un membru al bisericii Metodiste, sau
al bisericii Anglicane, sau al bisericii Romane; eu cred că
au existat oameni sfinți și curați în toate aceste biserici
și în toate aceste sisteme, și cei sfinți nu au fost
întinați. Ei erau în ea, dar nu dintre ei. Vedeți, aici
există o diferență. Dumnezeu vorbește despre unii dintre
copiii Săi că sunt în Babilon. Acest întreg sistem de
lucruri, după Biblie, în acord cu cuvintele lui Isus, este
Babilon. Babilon este numele pentru mama, sistemul papal,
iar fiicele au de asemenea același nume, Babilon. Și ce
înseamnă Babilon? Înseamnă confuzie, amestecătură și relații
nepotrivite. Acestea sunt incluse în cuvântul Babilon. Acum,
unii sunt în Babilon dar nu din Babilon, întocmai cum copiii
lui Israel au fost duși captivi în Babilon, dar ei nu erau
babilonieni. A existat o diferență. Și la timpul potrivit
Dumnezeu a trimis mesajul către toți israeliții naturali că,
dacă cei care au fost duși în captivitate în Babilon doresc
să se întoarcă la Domnul Dumnezeul lor și la țara făgăduită,
pot s-o facă, și Cir a dat acel decret, vă amintiți, și
mulți dintre ei s-au întors. Și astfel, Dumnezeu a făcut o
invitație către întreg poporul Său care este în Babilon că
dacă ei sunt într-adevăr poporul Lui ar trebui să iasă din
Babilon. Nici unul nu este chemat afară din Babilon până ce
nu aude vocea Domnului. Oamenii nu sunt responsabili pentru
nimic din ceea ce se spune dacă nu aud. Așa că voi și cu
mine puteam fi în Babilon de mulți ani și să nu fi avut vreo
responsabilitate sau vreo necurățenie, noi nu eram întinați,
pentru că nu știam ceva mai bun. Propria noastră atitudine a
inimii față de Dumnezeu și față de lucrurile Cuvântului lui
Dumnezeu era o atitudine curată, de fecioară. Deci Domnul
vorbește despre aceștia ca despre unii din poporul Său în
Babilon. Ei nu erau poporul Său dacă nu erau curați, dacă nu
erau fecioare. În momentul când ei ar deveni necurați, El nu
i-ar clasa ca și popor al Său. Dar El spune: “Ieșiți din
mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele
ei" (Apoc. 18:4). Aceasta implică faptul că voi încă nu
sunteți părtași la păcatele ei; voi sunteți poporul Meu, în
ea, dar nu părtași încă. Cum este aceasta? Pentru că voi
n-ați știut ceva mai bun; n-ați văzut ceva mai bun; n-ați
fost responsabili pentru ce n-ați văzut și n-ați înțeles. Ei
bine, atunci când vom avea responsabilitate? Când vom ajunge
să fim responsabili? Ce constituie responsabilitatea?
Aceasta, dragul meu frate: eu nu am fost responsabil pentru
starea în care m-am născut și pentru ce am avut în cap din
copilărie; Dumnezeu nu m-a făcut responsabil; nici pe tine
și nici pe altcineva; dar după ce ajungem să vedem aceste
erori în care au ajuns aceste mari sisteme ale oamenilor,
după ce începem să vedem adevărul, după ce începem să vedem
că numele sfânt a lui Dumnezeu este blasfemiat, caracterul
Lui sfânt este denaturat, că am spus lucruri despre Tatăl
nostru ceresc care ne-ar fi rușine să le spunem despre noi
înșine sau despre părinții noștri pământești, deși admitem
că ei sunt toți imperfecți și căzuți — am spus lucruri
scandaloase despre Tatăl nostru ceresc, L-am acuzat de cele
mai diabolice fapte și de cele mai diabolice intenții, am
spus că a creat lumea și a știut ce face, a avut deplină
putere, deplină înțelepciune, și a intenționat de la
început să osândească nouă sute nouă zeci și nouă dintr-o
mie și să-i pârjolească în toate eternitățile, și că pentru
a se ocupa de ei a făcut demoni pe care focul nu-i atacă; a
creat un loc mare numit iad în care se desfășoară toată
această lucrare diabolică — noi l-am defăimat pe Tatăl
nostru ceresc. Dacă cineva ar spune aceasta despre voi sau
despre mine, nu ne-am supăra? Am fi într-adevăr supărați.
Dacă ar spune că așa ați tratat un șobolan, ați fi supărați,
și ar merita să fiți supărați. Omul care ar face asemenea
lucruri unui șobolan nu este un om onorabil. Nici un om
onorabil n-ar trata un biet șobolan în acest fel — să
predestineze șobolanul înainte de a se naște, să-i hotărască
dinainte tortura veșnică. Și cu aceasta am acuzat noi pe
Tatăl nostru ceresc. Este teribil, îngrozitor, Dumnezeu să
ne ierte! Sunt sigur că ne iartă; ne este rușine de aceasta.
Dar acum să luăm numai acest punct de doctrină falsă — și
mai sunt și alte puncte; și există alte puncte de doctrină
bună. Nu pretind nici un moment că tot ce am crezut și că
tot ce părinții noștri au crezut a fost greșit — deloc. Noi
am fost sfinți când eram în Babilon și dorim să ne menținem
sfințenia; dar acum, ajungând la sfârșitul veacului,
Dumnezeu ridică vălul, și ne arată în această zi mult mai
clar lucrurile cu privire la planurile Sale, scopurile Sale,
aranjamentele Sale și adevărata învățătură a Cuvântului Său.
Și acum, după ce odată am văzut că această doctrină este
blasfemie împotriva lui Dumnezeu, după ce vedem că au fost
inventate de mintea umană, evident instigați de marele
nostru adversar, diavolul — după ce odată vedem ce teribil
lucru este acesta, dacă atunci noi dorim să susținem
sistemele pământești și să ne dăm viețile, puterea,
talentele și bunurile ca să susținem aceste învățături
diabolice, atunci suntem mai răi decât oricare de acolo,
suntem cei mai răi dintre toți. Omul care face aceasta
intenționat și cu deplină știință, el singur este de vină.
Voi și cu mine, dacă am fi rămas în Babilon să susținem
aceste lucruri, am fi fost mai vrednici de acuzare decât
unii care sunt în el și nu sunt atât de conștienți care este
problema.
Așa deci, această scriptură ne spune că sunt unii care se
vor întina cu aceste femei — cu aceste sisteme pământești.
De ce le numim sisteme pământești? De ce le prezentăm în
contrast cu sistemul ceresc? Dumnezeu are doar o singură
biserică; nu există vreun om în lume care să nege aceasta.
Nici unul cu judecată sănătoasă, care are ceva credință în
Biblie, nu va nega că Biblia învață că există o singură
biserică, biserica viului Dumnezeu, biserica
întâilor-născuți, ale căror nume sunt scrise în ceruri.
Atunci de unde vin toate aceste diferite denominații,
Catolicii și Protestanții numărându-se printre sutele? Ei
bine, ele vin de la oameni. Ele vin din eroare. Ele vin din
ignoranță. Ele vin din superstiție. Ele sunt rezultatul
străduinței de a se ajunge la lumină, și a concepțiilor
greșite despre cum să se ajungă la lumină. Îi acuzăm pe
acești oameni? Nu, deloc. Noi nu acuzăm pe nimeni. Acuzarea
vine asupra persoanei care, după ce vede faptele reale ale
cazului, rămâne, sprijină aceste sisteme și le susține.
Atunci el va fi întinat. Și cum va fi întinat? Întreaga sa
conștiință trebuie să-i fie întinată pentru că știe că
sistemul este greșit; el este întinat imediat prin legătura
pe care o are cu ceea ce recunoaște a fi rău, și simte că
este nesincer față de Dumnezeu, nesincer față de principiile
dreptății; el nu numai că își întină conștiința, ci îl
dezonorează pe Dumnezeu, și dezonorează denominația și orice
altceva. Ce drept are un om să stea într-o denominație și să
nege învățăturile acestei denominații? El se contrazice pe
sine făcând asta, nu-i așa? El se marchează ca un înșelător,
declarând a crede ceea ce știe că nu crede, pretinzând a
învăța ce el știe că nu învață; sau, pe de altă parte,
învățând ceea ce el știe că e greșit și declarând ceea ce
deloc nu crede. Întregul fapt este greșit; aceștia sunt
întinați cu femei. Dar cei care ies afară când văd binele și
răul în chestiune, care iau poziție pentru bine, își
eliberează sufletele din Babilon. “Fugiți din Babilon și
fiecare să-și scape viața" (Ier. 51:6). Niciunul nu este
responsabil să fugă afară decât dacă vede că acesta este
Babilon, dar chiar sugestia că acesta este Babilon, pentru
orice persoană onestă înseamnă că el trebuie să facă o
investigație, și una amănunțită, să știe dacă el este în
Babilon sau nu. Dacă el spune: “Ei bine, vocea lui Dumnezeu
spune, “fugiți din Babilon”, și eu cred că sistemul este
Babilon, dar nu vreau să fac investigații de frică să aflu
că este adevărat", aceasta înseamnă că el este nesincer cu
sine însuși; el se întinează pe sine. Există doar o cale de
a fi pe deplin onest, și aceasta este a fi onest.
CRISTOS—Totul în toți. (Q65-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—În ce mod a fost făcut Domnul nostru pentru
noi înțelepciune, dreptate (îndreptățire), sfințire și
răscumpărare? — 1 Cor. 1:30.
Răspuns—Domnul nostru a fost făcut pentru noi înțelepciune
într-o mare varietate de feluri. El este Capul Bisericii
care este Corpul Său. Și după cum capul este centrul
cunoștinței, tot așa Domnul Isus este Capul Bisericii Sale.
Dar ideea deosebită a textului pare să fie aceea a unei
ordini progresive. Căutând să vedem cum Isus a fost
înțelepciunea noastră înainte ca El să devină
Îndreptățitorul și Sfințitorul nostru, noi înțelegem că
declarația scripturală este că “nimeni nu vine la Tatăl
decât prin" Domnul nostru.
Înainte de îndreptățire Tatăl ne atrage, pentru că
nimeni nu poate veni la Cristos decât prin Tatăl.
După ce Tatăl a atras, înțelepciunea vine de la
Cristos, care ne instruiește cum să venim la Tatăl.
Întocmai cum și ucenicii au fost instruiți de Domnul nostru,
la fel este tot timpul de-a lungul Veacului. Nu există
altă cale prin care oamenii să poată fi mântuiți — “nu
este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim
mântuiți" (Fapt. 4:12).
Păcătoșii n-ar putea fi acceptați de Tatăl, decât pe calea
îndreptățirii, așa cum a prevăzut Tatăl. Această
îndreptățire înseamnă binecuvântarea lor. “Veniți la Mine
toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă"
(Mat. 11:28). Noi avem nevoie să fim instruiți. Lumina nu
era înainte de Isus Cristos pentru că citim că El
este Lumina. El însuși spune aceasta: “Eu sunt lumina
lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci
va avea lumina vieții" Ioan 1:9; 8:12.
Această înțelepciune a fost mai întâi promulgată de Domnul
nostru. Așa că aceeași înțelepciune care a instruit pe
ucenicii Săi îndreaptă pe oameni înapoi la Tatăl, îi
instruiește în legătură cu ceea ce înseamnă ucenicia, îi
înțelepțește pentru a putea face pașii prin care se câștigă
acea ucenicie. Oricine vrea să fie ucenicul Său trebuie
să-și i-a crucea și să-L urmeze. Nu are importanță în ce
fel poate cineva să obțină înțelepciunea, ea vine de la
Domnul nostru Isus Cristos; și fără această înțelepciune noi
n-am putea ști cum să venim la Dumnezeu. Nici unul nu poate
vreodată veni la Dumnezeu fără această înțelepciune.
Și așa, înțelepciunea Sa ne spune care va fi răsplata
uceniciei.
Domnul nostru S-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu pentru
noi — în folosul nostru. Astfel, după planul și
aranjamentul Tatălui, El a devenit Îndreptățitorul
acelora care vin la Tatăl prin El, și nimeni nu poate ajunge
la îndreptățire decât printr-o consacrare a vieții.
Apoi El devine sfințirea lor ajutându-i în tot ce
este necesar pentru sfințirea lor. Ei au voința
să facă, și după cum ei au această voință, tot așa El
lucrează în ei un caracter sfințit în viață.
Fiind urmat acest curs, cel care are înțelepciunea
căii înguste obține mai întâi îndreptățirea prin
sângele Domnului nostru și apoi sfințirea urmând în
urmele Domnului. În final vine eliberarea
(răscumpărarea) prin Întâia Înviere. Cel care ne-a condus pe
toată calea este Cel care ne conduce încă și care în final
ne va conduce în Noul Ierusalim, starea glorioasă de
dincolo de văl.
CRISTOS—Corpul Lui. (Q66-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—”Corpul" menționat în Evrei 10:5 este același
cu acela din Evrei 7:27?
Răspuns—Corpul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru
sacrificiu poate fi privit în mod potrivit din două puncte
de vedere: mai întâi, Tatăl a pregătit trupul lui Isus, în
aceea că El a fost născut sfânt, nevinovat, fără pată și
despărțit de păcătoși, și din familia umană prin mama Sa.
Aceasta este baza întregii chestiuni. Dar apostolul Petru
precum și apostolul Pavel ne informează că Dumnezeu a
cunoscut dinainte Biserica, “Corpul lui Cristos", și, de
aceea, a știut dinainte suferințele Capului — a știut
dinainte partea noastră în suferințe și de asemenea în
gloria Sa.
De aceea, vorbind despre corpul pe care Dumnezeu l-a
pregătit, noi trebuie destul de potrivit să ne gândim cum
Tatăl a pregătit un corp pentru Isus care a fost în
realitate perfect fizic și corespunzător corpului lui Adam,
care a fost după aceea condamnat, și de asemenea a pregătit
calea prin care “Corpul lui Cristos" să fie îndreptățit de
starea de păcat a cărnii, ca astfel El să se poată oferi nu
numai pe Sine, Capul, ci și “Biserica, Corpul Său", o
“jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu".
Jertfele pentru pĂcat ale zilei ispĂȘirii tipice Și
antitipice În contrast
În Evrei 10:10 apostolul pune în contrast sacrificiul zilei
ispășirii a marelui preot tipic cu sacrificiul zilei
ispășirii antitipice a Marelui Preot antitipic, Isus. Marele
preot tipic trebuia o dată pe an, în mod repetat (nu
zilnic), să ofere sacrificii. Prima parte a sacrificiului
era pentru propriul păcat, și a doua parte a sacrificiului
era pentru păcatele poporului. Prima parte era vițelul, iar
a doua parte jertfirea țapului. Aceste două jertfe
constituiau singurul sacrificiu pentru păcat din ziua
ispășirii! Și așa, în antitip, jertfirea Domnului nostru
Isus, când S-a jertfit pe Sine, a fost pentru “sine", adică,
pentru Corpul Său, cei care vor fi Biserica Sa, casa
credinței. Și apoi partea următoare a sacrificiului Său a
fost jertfirea acestor membri ai Corpului Său, în armonie cu
voința lor și în armonie cu prevederea divină.
Astfel sacrificiile pentru păcat ale zilei ispășirii
antitipice au fost în progres de o mie opt sute de ani.
Meritul special al sacrificiului a fost cel pe care Domnul
nostru Însuși l-a oferit, prin care jertfele noastre devin
acceptabile. Este un singur sacrificiu în sensul că este
jertfit totul ca un Corp al unui Preot, căci apostolul a
spus, “Preaiubiților … aveți parte de suferințele lui
Cristos", și “dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El";
“dacă un mădular suferă toate mădularele suferă împreună cu
el" (1 Pet. 4:13; 2 Tim. 2:12; 1 Cor. 12:26).
ToatĂ jertfa trebuie fĂcutĂ de cĂtre preot
În Evrei 7:27 apostolul a spus: “… lucrul acesta l-a făcut
pentru ei odată pentru totdeauna când S-a adus jertfă
pe Sine Însuși". Se naște întrebarea: La cine se referă
aceasta? Înseamnă aceasta că Isus și membrii Corpului Său se
jertfesc pe ei înșiși? Răspunsul nostru este: Nu. Membrii
Corpului nu se jertfesc ei înșiși; ei se prezintă pe ei
înșiși; dar jertfirea, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu,
trebuie făcută de către Preot, Isus, “Marele Preot al
mărturisirii noastre" (Evr. 3:1). Apostolul spune că El a
făcut aceasta o singură dată, și noi răspundem: aici ideea
este o singură împlinire a unui singur tip. În tip au
fost două sacrificii oferite și acesta este numit aici
sacrificiul Său.
Domnul nostru S-a jerfit la Iordan, și El a jertfit pe toți
membrii Corpului Său, Biserica, la Cincizecime. Jertfirea
personală de Sine la Iordan a fost acceptată de Tatăl, și ce
a rămas din sacrificiul lui Cristos a fost numai împlinirea
condițiilor de sacrificiu. Deci prezentarea Bisericii
înaintea Tatălui a fost împlinită la Cincizecime, deși a
trebuit întregul Veac Evanghelic să se completeze
sacrificiul.
Și aceasta a fost arătată în tipul zilei ispășirii: Marele
preot, după ce a jertfit vițelul, a dus sângele în Sfânta și
mai târziu în Sfânta Sfintelor și l-a stropit pentru el și
casa lui — membrii corpului său și casa credinței — preoții
subordonați și leviții.
Apoi marele preot a venit la ușa Cortului Întâlnirii și a
junghiat țapul, reprezentând acceptarea credincioșilor
îndreptățiți ca și Corpul Său și consacrarea lor spre
moarte. În tip aceasta nu a reprezentat a doua venire a lui
Cristos, ci doar manifestarea Sa în legătură cu sacrificiul
Corpului, care este Biserica. În antitip Domnul nostru ca
Mare Preot Și-a manifestat puterea în Biserică la
Cincizecime prin trimiterea Spiritul sfânt peste ei și
astfel sugerându-le că sacrificiul lor a fost făcut și a
fost acceptat în ochii Tatălui. De atunci toți cei care au
intrat în Biserică au fost socotiți în ea — așa cum a spus
Domnul nostru în rugăciunea Sa: “Și mă rog nu numai pentru
ei, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul
lor" (Ioan 17:20). Similar, acceptarea Bisericii la
Cincizecime ca părtași la sacrificiu, ca parte a
sacrificiului lui Cristos, a continuat de atunci încoace și
noi suntem membri ai Corpului Său, fiecare fiind sacrificat
la rândul său până când întregul sacrificiu al Marelui Preot
va fi împlinit odată pentru toți, și acea împlinire, credem
noi, este aproape.
Expresia, “Și dacă un mădular suferă, toate mădularele
suferă împreună cu el" (1 Cor. 12:26), bineînțeles, nu
înseamnă că membrii morți ai Bisericii ar suferi cu cei vii,
nici că cei încă neconcepuți de Spirit ar suferi cu
apostolii, sau că membrii din diferite părți ale lumii ar
suferi cu alții pe care nu-i cunosc. Înseamnă doar că există
o astfel de simpatie, unire și părtășie în Corpul lui
Cristos încât fiecare este îndeaproape și adânc interesat de
toți ceilalți membri, așa încât interesele unuia sunt
interesele tuturor. Ca de exemplu, unde sunt doi sau trei
din poporul Domnului în părtășie, ca o eclesie sau adunare
mică, ei sunt, în acest sens al cuvântului, un Corp al lui
Cristos și sunt interesați unul de altul, și suferă unul
pentru altul în necazurile, persecuțiile și dificultățile
vieții. Și într-un sens mai larg al cuvântului, fiecare din
membrii Corpului lui Cristos, din orice parte a lumii,
aflând de suferințele altor membri ai Corpului, în mod
corespunzător simt un interes, o simpatie și o părtășie în
suferințele lor, sau în bucuriile lor.
Nu o parte a rĂscumpĂrĂrii
În declarația “Mi-ai pregătit un trup" trebuie să avem grijă
să nu adăugăm ce nu este scris. Nu se afirmă “Un corp mi-ai
pregătit ca preț de răscumpărare" ci, “Mi-ai pregătit un
trup" (Evr. 10:5), “din pricina morții pe care a suferit-o"
(Evr. 2:9). Suferința morții din partea Domnului
nostru Isus a constituit prețul de răscumpărare
pentru păcatul lumii întregi. Dar Corpul, care este
Biserica, Tatăl îl pregătește prin îndreptățire pentru
asociere cu Isus în “suferința morții" dar aceasta nu o face
pe Biserică părtașă la prețul de răscumpărare. A fost
necesar doar un singur preț de răscumpărare, și acela a fost
moartea unui om perfect, care fusese deja aranjată înainte
ca Biserica să fie invitată să devină părtași la suferință
și comoștenitori cu Răscumpărătorul ca membri ai Săi.
Pentru unii cuvântul “sacrificiu" pare să fie confuz. Noi
suntem îndemnați să ne prezentăm corpurile ca sacrificii
vii, dar prezentarea corpurilor noastre Domnului nu trebuie
să fie confundată cu prezentarea noastră de către Domnul.
Întorcându-ne la tip găsim că doi țapi erau prezentați
Domnului la ușa Cortului Întâlnirii. Ei erau prezentați să
fie sacrificați, și așa, vorbind despre ei, cineva poate
spune în mod potrivit, Aceia sunt țapii de sacrificiu; și
oricine prezenta țapii se putea spune despre el, într-un
sens al cuvântului, că este sacrificatorul.
Dar cuvântul sacrificiu, când este folosit în sensul de
devotare, sau punere deoparte pentru sacrificiu, nu trebuie
să fie confundat cu lucrarea de sacrificiu a marelui preot.
Țapii nu erau sacrificați doar pentru că erau prezentați sau
devotați. Dumnezeu n-a avut de-a face cu poporul, ci cu
preotul, și numai când preotul junghia animalul, acesta era
sacrificat, din punctul de vedere divin. Atunci, și numai
atunci, era într-adevăr acceptat de Dumnezeu ca sacrificiu.
Aplicând aceasta, noi putem dori să venim la Dumnezeu și să
învățăm că acum este ziua potrivită, acum este timpul când
Corpul lui Cristos poate fi devotat, sau prezentat Domnului.
Dar este necesar ceva mai mult decât prezentarea noastră, și
acel lucru este lucrarea care este împlinită pentru noi de
Marele Preot, Isus; adică, acceptarea Sa, sau susținerea de
către El a consacrării noastre, și prezentarea jertfei
noastre ca o parte a sacrificiului Său. Când Marele Preot ne
prezintă cu meritul Său atribuit, numai atunci, și nu
înainte, jertfa noastră devine un sacrificiu “sfânt și
plăcut lui Dumnezeu".
CRISTOS—Deplină autoritate când Își va
fi completat lucrarea. (Q69-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—În 1 Corinteni 15:28 citim că atunci când
Cristos Își va fi îndeplinit lucrarea prevăzută pentru El —
lucrarea domniei și Împărăției Sale Milenare — și va fi
supus pe toți vrăjmașii (ultimul vrăjmaș distrus va fi
moartea), Fiul de asemenea se va supune Tatălui care I-a
supus toate lucrurile. În ce sens va fi El atunci “supus"
mai mult decât în timpul Mileniului?
Răspuns—Gândul special foarte evident este că în timpul
domniei lui Mesia, Domnului Isus Îi va fi dată deplină
putere și autoritate să controleze lumea. Acesta este lucrul
special stabilit pentru El. Vă veți aminti că Tatăl, vorbind
despre acel timp, spune, “Cere-Mi și-Ți voi da popoarele de
moștenire"; și El declară că ele vor fi conduse cu un toiag
de fier — Psa. 2:8, 9.
Această perioadă de o mie de ani, cunoscută ca Mileniu, este
pusă deoparte pentru această lucrare. Să presupunem că v-a
fost dată o poziție în guvern, sau în stat, cu însărcinarea
să faceți un anumit lucru pentru o anumită perioadă de timp,
cu înțelegerea că atunci când aceasta va fi îndeplinită vă
va fi dată o răsplată pentru că ați făcut-o. Vi se spune:
“Totul este în mâinile voastre. Faceți lucrarea, și aveți la
dispoziție tot anul 1912. Ocupați-vă de acest lucru". Și
apoi? După îndeplinirea lucrării renunțați la această
însărcinare specială, această funcție specială conferită
vouă pentru un an. Mai mult n-o veți deține.
Deci la sfârșitul Mileniului, Domnul nostru Isus nu va mai
ocupa poziția de Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, cum
făcuse timp de o mie de ani. De ce nu? Nu va mai fi nimic de
făcut. În timpul miei de ani El își va fi făcut lucrarea ca
Mijlocitor atât de complet încât nu va mai fi nimic de
făcut. Acea lucrare specială va fi pe deplin îndeplinită.
CRONOLOGIE—Începutul strâmtorării în
1914. (Q70-3)
Întrebare
(1905)—2—De ce ar trebui ca strâmtorarea să înceapă în
1914?
Răspuns—Răspunsul meu este că motivul pentru care așteptăm
să înceapă atunci în sens deplin este că Tatăl ne-a pus în
față planul acestui veac întreg. Aici fr. Russell a ținut un
discurs lung despre “Timpurile neamurilor" arătând că arenda
puterii lor a început la 606 î. Cr. și se va sfârși în
toamna lui 1914, care poate fi găsită în detaliu în Vol. 2
al Studiilor în Scripturi.
CRONOLOGIE—Începutul sau sfârșitul
timpului de strâmtorare, referitor la
1914. (Q71-1)
Întrebare
(1905)—1—Timpul de strâmtorare va începe sau se va sfârși
în 1914 și de ce?
Răspuns—Noi răspundem că au existat timpuri de strâmtorare
și mai de demult. (Știți că avem un colț de strâmtorare
acolo, și el a zâmbit și a arătat spre micul lui birou.) Au
existat și vor exista timpuri de strâmtorare în ceea ce o
privește pe Biserică. Priviți la persecuții. Dar referința
de aici este, și destul de potrivit, la “Marele Timp de
Strâmtorare" la care se face referire în Daniel cap. 12,
unde el spune, “va fi un timp de strâmtorare cum n-a mai
fost" și Domnul nostru adaugă “și nici nu va mai fi". Ei
bine, acela este timpul de strâmtorare pe care-l avem în
minte, și nu va începe și nici nu se va sfârși în 1914.
Timpul de strâmtorare poate avea un început acum, dar acele
începuturi numai conduc la adevărata strâmtorare. Dacă vine
o vijelie, așteptați mai întâi să vedeți praf și mișcare
înainte să fie duse casele, și așa vedem în Rusia. Timpul de
strâmtorare, timpul grozav de anarhie, după înțelegerea
noastră, începe într-adevăr acolo, deși asemenea prafului
din vârtejul de vânt, acolo va exista și există și acum
strâmtorare, care precede grozava anarhie. Cât de mult va
dura nu știu, dar nu-mi pot imagina să dureze mult.
Ca o ilustrație; luați Pittsburgul sau Allegheny și să
presupunem că le-ar fi tăiate legăturile feroviare. N-ar
avea pace nici omul care iese nici cel care intră în aceste
orașe. S-ar goli magazinele într-un timp scurt. Noi mâncăm
destul de mult în Allegheny și Pittsburg. Dar în vechime au
existat orașe care au stat mult timp asediate, luni sau ani,
ca și Port Arthur. Ele aveau rezerve mari. Acum orașele
noastre nu sunt în aceea stare cu rezerve mari înmagazinate;
noi trăim de la mână pân' la gură. Când vine anarhia, ea va
aduce condiții teribile și nu văd cum e posibil să dureze
mult. Lucrurile, cred eu, vor avea un sfârșit brusc într-un
an. În acele timpuri, când oamenii vor pune mâna pe tot ce
vor putea lua, fermierii nu vor cultiva grâu doar ca să-l
dea gratis altora.
CRONOLOGIE—Referitor la prezența
personală a Domnului nostru în 1874.
(Q71-2)
Întrebare
(1907)—2—Pe ce baze se afirmă că prezența personală a
Domnului nostru a început în 1874 și va continua până la
sfârșitul Veacului Milenar?
Răspuns—Răspunsul meu este că afirmația se bazează pe acest
lucru: că El vine să îndeplinească o lucrare și acea lucrare
este că El trebuie să domnească până când va supune toată
autoritatea și nesupunerea, și va fi adus totul în armonie
cu Dumnezeu, și va fi predat Împărăția lui Dumnezeu, Tatăl.
Scripturile spun că El trebuie să domnească o mie de ani. De
aceea, vedem că în 1874 când a început prezența Lui, ea a
fost plănuită să dureze întreaga mie de ani. Când vorbim
despre ea în acest fel, nu vrem să se înțeleagă că Domnul
trebuie să stea într-un loc anume pe pământ, sau că El va
sta pe pământ; pentru că ființele spirituale nu au nevoie de
loc, etc., pe care să stea. Noi nu trebuie să ne gândim că
aceasta înseamnă că Domnul are un loc fix și că El nu poate
pleca de pe pământ. Nu aceasta este ideea pe care dorim s-o
dăm. Nu acesta este gândul nostru. Gândul nostru este că
Domnul a venit cu scopul să domnească și El nu va renunța la
acest scop nici la această lucrare. El poate să Se
înfățișeze înaintea Tatălui și să Se întoarcă, și Biserica
poate de asemenea să se înfățișeze înaintea Tatălui și să se
întoarcă, dar totuși lucrarea lor este în legătură cu
pământul, și aceasta este împărăția lor, exact cum
președintele Roosevelt se presupune a fi în această țară în
timp ce este președintele țării, deși uneori face călătorii
în Cuba, sau poate merge în Panama, sau în altă parte, și
într-adevăr el a plecat din țară; totuși într-un sens el
este încă în țară, pentru că dacă a plecat în Panama, el a
lăsat anumite persoane să reprezinte biroul prezidențial în
Washington; și el este totuși președinte dacă este în
Washington sau în Oyster Bay. Tot așa este și cu Domnul
nostru Isus în timpul Veacului Milenar; El va fi Împăratul
domnitor al pământului, tot așa cum spunem acum că El S-a
înălțat la cer, să Se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu
pentru noi. El șade la dreapta maiestății lui Dumnezeu în
Cer, dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu stă pe un loc mare
și niciodată nu se mișcă de acolo, sau că Isus S-a așezat
acolo și nu S-a mișcat de acolo tot timpul cât a fost la
dreapta maiestății lui Dumnezeu, ci în sensul că este
următorul după Tatăl; El este al doilea în onoare și
demnitate după Tatăl, și El Și-o va menține aceasta
întotdeauna; El va fi la dreapta lui Dumnezeu când va domni
ca Împărat pe pământ; după cum spunem noi, vorbind despre a
doua venire a lui Cristos, Fiul Omului va veni în glorie la
dreapta Tatălui. Când vine pe nori cu mare putere și glorie,
El va fi la dreapta Tatălui tot timpul.
CRONOLOGIE—Închiderea ușii. (Q72-1)
Întrebare
(1907)—1—Nu este rezonabil să presupunem că ne putem
aștepta, la timpul potrivit, la un anunț în Turnul de
Veghere că ușa ocaziei pentru consacrare este închisă?
Răspuns—Cred că nu. Văd, dragi prieteni, din diferite
întrebări care îmi vin din diferite locuri, că acest gând
prevalează și aș putea fi vinovat de inițierea lui, după
câte știu. Acest gând este despre închiderea ușii. Ei bine,
fiecare are dreptul să folosească limbajul în modul lui, și
atâta timp cât îl ține între anumite limite nimeni nu poate
spune că vorbește greșit. Deci, putem vorbi despre
închiderea ușii ocaziei, dar vreau să notați că Biblia nu
vorbește de închiderea ușii ocaziei. Fără îndoială va veni
un timp când ocazia de a răspândi adevărul va fi mai mult
sau mai puțin împiedicată, când lucrurile vor fi mult
limitate, și poate oamenii care ni se opun vor încerca să
arate că noi suntem într-un fel sau altul anarhiști. Este în
creștere ideea că toată anarhia trebuie răpusă, și noi
suntem în deplină simpatie cu aceasta. Noi credem că
anarhiștii sunt oameni nerezonabili și primejdioși, și că ei
trebuie să fie reținuți. Dar noi așteptăm să vină timpul, nu
peste mulți ani, când unii vor zice despre noi, “Voi sunteți
anarhiști, împotriva guvernului și împotriva biseri-cilor".
Și ei vor avea putere de la guvern și vor fi date legi care
vor face presiuni asupra anarhiștilor, și atunci și noi vom
fi presați împreună cu ei așa încât să scape de noi într-o
anumită măsură. Ați putea numi aceasta, într-un sens,
închiderea ușii ocaziei de a vesti adevărul. Știm că aceasta
nu poate veni până când Dumnezeu vede de bine să vină. Între
timp ne putem aștepta ca adevărul să aibă o circulație
foarte largă.
Așteptările mele, dragi prieteni, sunt diferite de cele ale
multora. Știu pe unii din poporul Domnului care cred că
lucrarea secerișului este aproape gata, dar după cum vă spun
de câțiva ani, înțelegerea mea este că lucrarea este departe
de a fi gata; mai este încă multă muncă de făcut. Cu trei
ani în urmă am făcut o schimbare la biroul Turnului de
Veghere în metoda de ținere a listei cu abonați, de la
sistemul cu registre la cel cu fișe individuale. Trebuia să
amenajăm un loc pentru ținerea fișelor, și s-a pus
întrebarea cât de mare să-l facem. Eu am spus: îl vom face
să fie pentru cincizeci și cinci de mii. Unii au spus: O, e
prea mare. Nu, am spus, cred că vom avea nevoie de aproape
tot spațiul pentru cincizeci și cinci de mii de abonați la
Turn. Ei bine, încă nu sunt atât de mulți, dar credem că vor
fi. Așteptarea noastră este că un mare număr de oameni vor
veni la o măsură de adevăr și la o măsură de simpatie, și că
sunt oameni în toate denominațiile care sunt adevărați
sfinți în inimă, și au fost mai mult sau mai puțin orbiți și
încurcați de bisericism, și ei au presupus că lucrurile erau
cum le vedeau pe dinafară, după cum a spus Isus despre
cărturari și farisei că poporul se uita la cele din afară și
vedea că ei erau frumoși și văruiți și Isus a spus că în
interior erau plini de tot felul de necurății. Așa că
oamenii din toate denominațiile încep să se trezească și să
se uite în jurul lor și să spună: Ce înseamnă aceasta?
Greșesc? Sunt atât de fanatic încât nu pot să am simpatie
pentru alți oameni? Nu ei greșesc; instituțiile sunt cele
care greșesc; și inimile lor caută pe Domnul, pentru că
există o foame, nu pentru pâine sau apă, ci pentru auzirea
Cuvântului Domnului. Unii din această clasă încep să
înțeleagă că le este foame. Noi credem că acea clasă este
peste tot unde voi și cu mine ajungem, și că Domnul ne dă un
mare privilegiu în a-i căuta.
Vă amintiți că doar într-un singur loc Scripturile vorbesc
despre închiderea ușii, și acela este în pilda cu fecioarele
înțelepte și nechibzuite. Și acolo se spune, Mirele a venit.
Noi aplicăm aceasta la anul 1874, și li s-a atras atenția
fecioarelor înțelepte, “Iată Mirele" — nu iată că Mirele
vine, ci iată Mirele, reprezentând prezența Sa, și atunci
toate fecioarele s-au sculat și și-au pregătit candelele, și
unele din ele au avut ulei în vase precum și în candele.
Acum, voi știți ce este candela și ce este vasul în care
este ținut Spiritul sfânt. Trebuie să le aveți pe amândouă.
Dacă sunteți fără ulei, atunci ceva nu e bine. Trebuie să
obțineți uleiul sau nu puteți fi dintre fecioarele
înțelepte, și vă amintiți că fecioarele înțelepte au intrat
cu Mirele la nuntă și ușa a fost închisă. Ei bine, aceea
este ușa din pildă. Când s-a închis ușa? După ce fecioarele
înțelepte au intrat. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă
că după ce ultimul din Turma Mică și-a întărit chemarea și
alegerea, și a fost suficient încercat, și a trecut ca un
câștigător, și chemarea de sus este sfârșită, și ultimul a
trecut dincolo de văl, ușa este închisă. Aceasta este pilda.
După aceea au venit celelalte fecioare, cele nechibzuite,
care între timp au obținut ulei. Da, ele au obținut
experiență și dezvoltare, și cunoștință și lumină, și apoi
au venit, au bătut și au spus, “Noi am întârziat puțin, dar
lasă-ne să intrăm, te rugăm. Noi am auzit strigarea, dar nu
am avut ulei în candelele noastre". Dar răspunsul este: “Nu
pot să vă recunosc. Întreaga companie, compania aleasă, este
toată înăuntru. Nu vă recunosc." Ce vor face ele? Ele vor
trece prin marele timp de strâmtorare, cum arată pilda, și
acolo va fi plângere, jelire și scrâșnirea dinților. Timpul
de strâmtorare care va veni peste lumea întreagă va cauza o
mare durere, dezamăgire și tristețe în aceste moduri,
reprezentate prin cunoscuta expresie plânsul și scrâșnirea
dinților.
CRONOLOGIE—Plugar și secerător.
(Q74-1)
Întrebare
(1908)—1—”“Iată, vin zile”, zice Domnul, “când plugarul
va ajunge pe secerător”" (Amos 9:13). Când va fi aceasta?
Răspuns—Ei bine, aceasta pare a fi o figură de stil care
arată sfârșitul acestui veac. Priviți, de exemplu, la Veacul
Iudeu. Când Veacul Iudeu s-a sfârșit și secerișul veacului a
fost copt, Domnul l-a numit un “seceriș"; a spus că El a
fost secerătorul și El Însuși a ieșit și a început atunci
lucrarea secerișului între evrei. Și apoi a venit plugarul,
înainte ca recoltatul să se termine și înainte ca secerișul
să se termine de tot. Cine a fost plugarul? Domnul și
apostolii, propovăduind mesajul glorios. A fost îndeplinită
o lucrare dublă: — nu numai recoltarea poporului evreu, ci
după ea s-a început lucrarea de pregătire pentru noua
dispensație, Dispensația Evanghelică; s-a introdus o nouă
dispensație. Așa că una s-a suprapus peste cealaltă. Similar
la sfârșitul acestui veac, lucrarea de recoltare este
sfârșitul veacului; secerișul este sfârșitul veacului. În
timpul secerișului Domnul trimite secerătorii, și lucrarea
secerișului se desfășoară acum. Dar aceasta nu e sfârșitul
planului lui Dumnezeu; există o altă dispensație care este
pe cale să fie introdusă și acela este timpul pentru
semănarea marelui câmp cu sămânță adevărată; și acum în
timpul secerișului, plugarul începe deja și el ajunge pe
secerători. Secerătorul nu iese bine, și plugarul își începe
lucrul. Ce vrei să spui prin aceasta? Vreau să spun că
lucrarea secerișului nu-și va împlini scopul, nu va strânge
turma mică și marea mulțime în marele hambar al Domnului
înainte ca plugarul strâmtorării să brăzdeze lumea; și în
timpul strângerii marii mulțimi, timpul de strâmtorare va fi
peste lume.
CRONOLOGIE—Închiderea Ușii. (Q74-2)
Întrebare
(1909)—2—Vrei să ne expui gândul tău cu privire la
închiderea ușii; te aștepți să se închidă curând?
Răspuns—Din neatenție am folosit această expresie de
închiderea ușii în două feluri. Uneori am folosit-o cu
privire la lucrarea care trebuie făcută până la sfârșitul
veacului, până când ocazia de serviciu se va închide, după
cum e reprezentată și în pildă, și nu vor mai fi admiși
lucrători. Aparent n-au mai fost lăsați alții în ceasul al
12-lea, dar noi nu știm când acea ușă se va închide. Este
deschisă acum și poate sta deschisă tot acest an, și nu pot
să spun cât timp va sta deschisă, cât de curând se va sfârși
ceasul al 11-lea și va începe ceasul al 12-lea. Poate vom
avea ceva de spus cu privire la acest subiect în Turnul de
Veghere. Acesta este de asemenea unul din gândurile la care
lucrez, dar încă nu este gata.
Apoi, cât despre cealaltă ușă, din pilda “fecioarelor
înțelepte și nechibzuite", fecioarele înțelepte L-au urmat,
și apoi au intrat cu El și ușa a fost închisă; apoi au urmat
fecioarele nechibzuite și au bătut la ușă spunând: “Doamne,
Doamne, deschide-ne", dar ușa era închisă. Aceea este ușa
prin care clasa Mireasă va intra, și când se va închide, nu
se va mai deschide niciodată. După înțelegerea mea acea ușă
și ușa de a servi trebuie diferențiate. Acea ușă o va
închide Împăratul când ultimul membru al Corpului lui
Cristos își va fi terminat sacrificiul și va fi trecut
dincolo de văl, numărul complet va fi strâns și va intra în
glorie. Când va fi aceasta, nu știu. Poate că după un an sau
poate mai mulți după ce ușa serviciului s-a închis. Va
exista un timp de încercare pentru a dovedi pe aceia care
deja au intrat pe ușa serviciului.
CRONOLOGIE—Referitor la ceasul al
11-lea.
(Q75-1)
Întrebare
(1909)—1—Este ceasul al 11-lea, ultimul ceas înaintea
nopții când nimeni nu va putea lucra?
Răspuns—Nu cred că am ceva de spus despre aceasta acum.
Poate o să am ceva mai târziu; am un gând la care lucrez,
după cum am mai spus cu câtva timp în urmă.
CRONOLOGIE—Referitor la ceasul al
11-lea. (Q75-2)
Întrebare
(1909)—2—Cât timp trebuie să înțelegem că este de la
începutul ceasului al 11-lea și până la sfârșitul lui?
Răspuns—Și eu aș vrea să știu precis.
CRONOLOGIE—Are Biserica Avocat de la
1874 încoace? (Q75-3)
Întrebare
(1909)—3—Dacă Domnul nostru a venit în 1874, a rămas
Biserica fără Avocat de atunci încoace?
Răspuns—Nu. El este Avocatul nostru fie că e prezent fie că
nu. El întotdeauna are intrare la Tatăl, și noi nu suntem
separați; deci, ca și Cap al Corpului El reprezintă Corpul.
Corpul vostru este reprezentat de capul sau de mâna voastră?
Întotdeauna de cap.
CRONOLOGIE—Răsturnarea lui Zedechia,
referitor la Timpurile Neamurilor.
(Q75-4)
Întrebare
(1909)—4—În 2 Împ. 25:3-6; Ier. 39:2-5, 52:6-9, se afirmă
că răsturnarea lui Zedechia a avut loc în a 9-a zi a lunii a
4-a. Cum anul la care se face referire peste tot în Împărați
este Anul Sacru, începând aproximativ cu aprilie după
calendarul nostru, a 9-a zi a celei de a 4-a luni ar
corespunde aproximativ cu 1 iulie. Răsturnarea lui Zedechia
marchează începutul Timpurilor Neamurilor, și dacă aceasta a
avut loc în iulie, nu s-ar termina Timpurile Neamurilor în
iulie? Ar fi aceasta în iulie 1914 sau iulie 1915?
Răspuns—Ei bine, nu știu; nu m-am gândit în mod special la
aceasta, și pentru cele câteva luni diferență ar fi mai bine
să luați data mai timpurie și să fiți siguri.
CRONOLOGIE—Referitor la Sfârșitul
Timpurilor Neamurilor. (Q75-5)
Întrebare
(1909)—1—Dacă “Timpurile Neamurilor" au început în
octombrie 606 î.Cr., nu se vor sfârși în octombrie 1915, în
loc de octombrie 1914?
Răspuns—Noi credem că nu. Dacă fratele sau sora care a scris
întrebarea va trece peste cronologie va găsi că aceste
Timpuri se vor sfârși în octombrie 1914. Trebuie să vă
amintiți că luând cronologia socotiți înapoi de la nașterea
Domnului până la 606, și înainte de la nașterea Domnului
până la 1914.
CRONOLOGIE—Date proeminente. (Q76-1)
Întrebare
(1910)—2—Trebuie să considerăm necesar să atragem atenția
asupra altor date proeminente în afară de 1874, 1878, 1881
sau 1914? Trebuie inclus și 1911?
Răspuns—Mă bucur că s-a pus această întrebare, dragii mei
frați și surori. Veți remarca în învățăturile și scrierile
mele că am grijă să evit orice alte date în afară de
acestea. Nu știu nimic despre alte date.
În volumul trei al Studiilor în Scripturi este o sugestie,
dar este oferită doar ca sugestie, doar că o anumită
măsurătoare din Piramidă (nu în Cuvântul lui Dumnezeu) se
pare că ar putea indica anul 1910 sau 1911, dar noi nu
spunem că aceasta înseamnă ceva, ci doar dăm o sugestie. Nu
anticipați, nu spuneți că anumite lucruri se vor întâmpla,
pentru că noi nu știm, cel puțin eu nu știu și nu cred că
știe cineva. Sfatul meu este să urmăm pe apostol când spune:
“Noi vorbim de acele lucruri pe care le știm". Nu spuneți
nimic despre lucrurile pe care nu le știți. Foarte probabil,
după un timp veți vrea să nu le fi spus. O mie nouă sute
paisprezece este timpul când se vor sfârși “Timpurile
Neamurilor". Ce înseamnă aceasta? Nu știu, dar cred că este
timpul când Dumnezeu lasă lucrurile în voia lor, într-un
sens general al cuvântului, și le permite să-și aibă cursul
lor; și putem ușor presupune, cum spune apostolul, că mersul
natural al lucrurilor va lua foc, din cauza conflictelor. În
lume, mă aștept la un timp de mare strâmtorare pe care
Biblia îl arată ca având începutul aproximativ în octombrie
1914, dar cred dragi prieteni că este mai important, în loc
să vorbim despre timpul de strâmtorare, să vorbim despre
lucrurile bune. Bieții oameni care ajung în timpul de
strâmtorare vor avea atunci cât le va trebui din el. Eu am
destul acum, și tot așa și voi. Scripturile spun că prin
mari strâmtorări vom intra în împărăție, și dacă dăm atenție
datoriilor noastre, vom avea destule, fără a ne face timp să
le spunem despre timpul de strâmtorare. Nici lumea nu va
profita prin faptul că le spunem. Noi nu vrem să speriem pe
nimeni. Vedem efectele rele ale acestei religii-sperietoare
în trecut. În timp ce le putem spune că vine o furtună,
putem de asemenea să le spunem că Dumnezeu va face din
aceasta o binecuvântare, și ne bucurăm pentru întreaga lume
că acest timp de împrospătare este aproape, “Vorbiți de
timpul de odihnă care se apropie". Ei au destulă strâmtorare
și vă sfătuiesc să nu vorbim prea mult despre strâmtorare.
Mă gândesc la un frate care avea o imaginație bogată și care
i-a spus soției sale totul despre timpul de strâmtorare, și
i-a povestit ca și cum el ar fi fost deja acolo, spunându-i
cât va costa făina atunci, etc., etc., așa încât bietei lui
soții aproape că-i era frică de Adevăr. Dacă el ar fi spus:
Draga mea, vine un timp de strâmtorare, iar cei care-și fac
din Domnul refugiul lor, El va avea o grijă supraveghetoare
asupra lor, cred că ar fi avut un efect mai bun. Am foarte
puțină credință în orice fel de religie care sperie, aceasta
nu merge bine.
Încă un lucru fiindcă suntem aici. Nu este chiar din această
întrebare, dar este un fel de văr de-al doilea cu
întrebarea.
În ce măsură trebuie ca peregrinii și alți frați să
propovăduiască pe “fratele Russell"?
Eu spun că deloc. Aveți de propovăduit din belșug, dragi
frați, și apostolul spune “Noi propovăduim pe Cristos".
Fratele Russell este foarte bucuros dacă Domnul l-a folosit
ca pe un indicator să arate drumul corect pentru ochii
voștri, ca să puteți vedea lucruri minunate în Cuvântul lui
Dumnezeu, dar nu este de la fratele Russell, ci Domnul S-a
folosit de el. Când vedeți indicatorul arătând că sunt
atâtea mile până la Jamestown, nu indicatorul, ci persoana
care l-a scris și l-a pus acolo trebuie să fie apreciată.
Așa că sfatul meu este să nu cercetați Scripturile pentru a
găsi ceva despre fratele Russell, ci să le cercetați pentru
a găsi despre “Cel glorios" pe care noi toți Îl slăvim. Vă
amintiți că deja am accentuat aceasta cu 15 ani în urmă și
am făcut această declarație potrivită. Vă amintiți că Ioan
Revelatorul a văzut aceasta și aceea, și alte lucruri, și a
spus că a căzut la picioarele îngerului care i-a arătat
aceste lucruri, iar acesta i-a zis: “Ferește-te să faci una
ca aceasta! Eu sunt rob împreună cu tine și cu frații tăi,
prorocii, și cu cei care păzesc cuvintele din cartea
aceasta. Închină-te lui Dumnezeu!" (Apoc. 22:9).
Acesta este gândul corect, dar există o tendință și un
pericol de a venera creatura sau instrumentul, mai curând
decât pe Creatorul care folosește instrumentul. Noi să nu
facem această greșeală. Nu vreau ca cineva să facă această
greșeală printr-o neatenție din partea mea.
CRONOLOGIE—Piramida; referitor la
1910. (Q77-1)
Întrebare
(1910)—1—Ce eveniment trebuie să aibă loc în 1910, care
este arătat în Piramidă?
Răspuns—Nu știu. Sunt mulți oameni care vă pot spune mult
mai multe lucruri despre 1910, 1911, 1912 și 1913 decât
mine. Tot ce știu este că sunt anumite date care par să fie
bine fixate, după cât înțelegem noi Scripturile — 1874,
1878, 1881 și Octombrie 1914. Nu știu nimic să fie ceva
între aceste date. Dacă alții știu, au dreptul să vorbească
despre aceasta.
Dar nu spui tu ceva despre 1910 în volumul trei al Studiilor
în Scripturi? Ba da, am spus că am putea face o măsurătoare
deasupra acelei trepte. Noi nu știm dacă este ceva de
măsurat în acel fel sau nu, dar să presupunem că facem o
măsurătoare deasupra acelei trepte: aceasta ar indica
aproximativ anul 1910. Dar nu știu dacă Dumnezeu a vrut să
fie marcat ceva pentru 1910 sau nu. Cred că trecând de acel
timp am putea vedea ceva, poate, pentru 1910. Poate că am
ajuns la acea treaptă acum, după câte știu. Lucrurile merg
destul de repede acum, dragi prieteni.
CRONOLOGIE—Date înainte de 1914.
(Q77-2)
Întrebare
(1910)—1—Aprobă Societatea tot ce spun peregrinii
privitor la anul 1911 și 1912? Am remarcat în adunarea
noastră că bătrânii care nu sunt de acord cu tot ce spun
peregrinii privitor la acele date sunt considerați că nu
sunt în armonie cu Societatea. Care este cel mai bun lucru
de făcut în această privință?
Răspuns—Am încercat și încă mai încerc să influențez pe toți
frații peregrini de a nu predica despre nici o perioadă de
timp afară de octombrie 1914, când începe anul 1915 pentru
evrei. Cred că este foarte neînțelept să se predice altceva.
Acum știți modul liberal în care încercăm să facem aceste
lucruri. Încercăm să găsim cât mai puține greșeli posibile
la oricine are un caracter bun și se pare că realizează o
muncă bună; încercăm să exercităm atât de puțină stăpânire
asupra lor în ceea ce spun pe cât este posibil; dar nu este
cu nici un consimțământ al meu, nici cu vreun sprijin din
partea mea, și nici al Societății al cărei cap am onorea să
fiu, ca vreun frate peregrin să predice ceva privind alte
date până în octombrie 1914. Și spun la toți prietenii dragi
că nu aveți nimic hotărât pe care să vă bizuiți — aveți doar
unele presupuneri și unele ipoteze, și este înțelept să
evitați aceste presupuneri și ipoteze și să stați ferm prin
ceea ce știm. Cred că acesta este planul cel mai sigur. Noi
desigur încurajăm pe toți peregrinii și bătrânii, și pe
toți, să încerce să aibă acest gând. Nu-mi este greu să spun
aceasta, și nu este timp de predică: Cineva îmi spune, frate
Russell, cred că văd ceva ce poate fi interpretat să însemne
că organizarea Federației despre care ai vorbit vine anul
viitor.
Ei bine, frate, spun eu, poate că vezi sau poate că nu. Nu
știu, și eu o caut și am căutat-o de mult timp; pentru mine
nu va fi nici o diferență dacă ei organizează Federația în
acest an sau anul viitor; las aceasta în mâinile Domnului.
Nu știu dacă ar avea vreo importanță dacă ei se organizează
în acest an sau anul viitor, ori în celălalt an. Domnul are
toată situația sub supravegherea Sa, iar voi și cu mine avem
destule de făcut; nu trebuie să ne îngrijorăm de aceste
lucruri care sunt speculative. Avem atât de multe care sunt
reale, și aceasta, cred eu, este ceea ce am face bine să
imprimăm asupra noastră și asupra altora.
CRONOLOGIE—Când va bea Isus noul vin?
(Q78-1)
Întrebare
(1913)—2—A avut Domnul nostru în minte vreun timp anume
când a folosit cuvintele relatate în Matei 26:29: “Vă spun
că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viței,
până în ziua când îl voi bea cu voi, nou, în împărăția
Tatălui Meu"?
Răspuns—Presupun că Învățătorul a înțeles prin “ziua aceea"
ceea ce se înțelege foarte frecvent prin această expresie
“ziua aceea" în contrast cu aceste șase zile, acea mare zi a
șaptea, ziua Milenară, ziua de o mie de ani a Împărăției
Sale: în acea zi vom avea noi bucurie.
CRONOLOGIE—Când este sfârșitul
secerișului? (Q78-2)
Întrebare
(1913)—3—Dacă Secerișul este o perioadă de 40 de ani, și
mesajul Secerișului a ieșit în 1881 odată cu statutul
“Turnului de Veghere" nu s-ar sfârși Secerișul în 1921?
Răspuns—Noi nu ne-am gândit niciodată ca “Turnului de
Veghere" să-i dăm un loc atât de important ca acesta.
Oricum, “Turnul de Veghere" a început în 1879, și
“Societatea de Biblii și Tratate Turnul de Veghere" a
început în 1880 și doar faptul că i-am obținut un statut nu
înseamnă că Societatea n-a existat înainte de acel timp.
Obținerea unui statut nu formează o societate. Puteți forma
o societate fără un statut, dar este limitată. Societatea
este tot o societate dacă doi sau trei dintre voi o fac fără
un statut sau dacă cinci sute fac una cu un statut; este tot
o societate, o asociație. În orice caz, credem că aceasta nu
are de-a face cu subiectul. Gândul nostru este că Secerișul
este marcat de prezența Domnului, iar prezența Secerătorului
indică timpul secerișului. Din profeții noi credem că Domnul
a fost prezent ca Secerător în 1874. Profețiile, credem noi,
sunt acele care marchează începutul Secerișului mai degrabă
decât oricare alt lucru.
CRONOLOGIE—Pecetluirea sfinților,
referitor la 1914. (Q79-1)
Întrebare
(1914)—1—Crezi că toți sfinții vor fi pecetluiți până în
octombrie 1914, fie că ei sunt aici, fie că nu?
Răspuns—Presupunerea noastră era — și noi desigur am
presupus că am privit din punct de vedere al Bibliei —
presupunerea noastră era că în perioada pe care o numim
Timpurile Neamurilor întreaga lucrare a lui Dumnezeu de
alegere a Bisericii va fi completă. Poate că ar fi bine să
vă dau un scurt rezumat asupra motivului pentru care credem
noi că 1914 este data cea specială, care s-a împlinit și
care trebuie să se aștepte a se împlini în acea perioadă sau
timp. Vă reamintesc că odată Dumnezeu a avut în lume un
popor tipic și că pe acești oameni i-a organizat într-o
împărăție tipică, Împărăția lui Israel, și pe tronul
împărăției tipice a pus un împărat tipic. David fiind
reprezentantul acelei linii regești, Domnul i-a promis: “Nu
vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un bărbat care să
stea pe scaunul de domnie al lui Israel" (1 Împ. 8:25) din
sămânța lui; și astfel citim despre fiul lui David, Solomon,
și cum Solomon a stat pe tronul Împărăției Domnului — nu pe
tronul lui David — pe tronul Împărăției Domnului. Acesta era
tronul lui Dumnezeu, era Împărăția lui Dumnezeu, doar
într-un mod tipic. Solomon l-a urmat pe David și fiul lui
Solomon i-a urmat lui, și astfel a fost o continuare a
liniei lui David pentru un anumit timp. Apoi a venit un timp
când Dumnezeu a oprit acea ordine de lucruri. Ultimul
împărat din linia lui David care a domnit peste poporul lui
Israel a fost împăratul Zedechia, și lui și despre el a spus
Dumnezeu atunci: “Și tu, nelegiuitule, … a cărui zi vine
tocmai când nelegiuirea este la culme! … Nu mai este cum a
fost (Nu voi continua această ordine de lucruri). Voi da jos
cununa, o voi da jos, o voi da jos! Dar lucrul acesta nu va
avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea, și
în mâna căruia o voi da" (Ezec. 21:25-27). Vedeți deci că a
fost din linia lui David. “Nu vei fi lipsit niciodată
înaintea Mea de un bărbat care să stea pe scaunul de domnie
al lui Israel". Și astfel în toți acești ani Dumnezeu a
ținut seminția lui Iuda pe un loc proeminent și urmașii lui
David au stat pe tron atâta timp cât aceasta a continuat.
Dar cu Zedechia Dumnezeu a întrerupt acea împă-răție
pământească și de atunci încoace n-a mai existat împărăție
pământească al lui Dumnezeu. El a fost ultimul din seminția
lui David. Poporul lui Israel, vă amintiți, a fost dus în
captivitatea babiloniană. După aceea s-au întors din această
captivitate, dar n-au mai avut împărați din ramura lui
David, și n-au mai avut împărați de-ai lor niciodată.
Macabeii s-au străduit să aibă un regat, vă amintiți, dar
n-au reușit; dar ei nu erau din ramura promisă a lui David;
și până la timpul primei veniri au fost anumiți împărați din
ramura lui Irod, dar ramura lui Irod nu era din ramura lui
David. Mai mult, împărăția lui Irod n-a fost din ramură
evreiască deloc. Ei erau din Esau și nu erau evrei. Deci,
după istorie și după profeție Zedechia a fost ultimul
împărat din ramura lui David care a stat pe tronul
Împărăției Domnului. Apoi ce s-a întâmplat? Dumnezeu n-a mai
avut împărăție tipică din timpul lui Zedechia până când?
Până acum. În tot acel timp El n-a avut împărăție pe pământ.
Dar, veți spune, frate Russell, au existat unele care au
pretins că sunt Împărăția lui Dumnezeu. O, da, frații mei,
și astfel Biblia ne spune despre împărățiile lumii acesteia,
dar ele nu sunt Împărăția lui Dumnezeu. Noi încă ne rugăm
“Vie Împărăția Ta". Și cea care va veni va fi Împărăția lui
Mesia. Nu va exista un înlocuitor inferior între timp. Din
contră, când Dumnezeu a luat împărăția de la națiunea Sa,
sămânța lui Avraam, El a dat stăpânirea lumii, printr-un fel
de concesiune, la neamuri. Și Isus S-a referit la aceasta,
vă amintiți, vorbind despre “Timpurile Neamurilor". Și El
spune că timpul sau anii Neamurilor vor continua până când
Timpurile Neamurilor se vor împlini. Când a folosit aceste
cuvinte El S-a gândit la faptul că Ierusalimul va fi complet
dărâmat și distrus, cum a fost distrus în anul 70, și Isus a
spus că va continua să fie distrus până la împlinirea
Timpurilor Neamurilor.
Ei bine, când au început Timpurile Neamurilor? Răspunsul
nostru este că au început când împărăția tipică al lui
Dumnezeu s-a sfârșit, când coroana a fost luată de la
Zedechia. Ce s-a întâmplat atunci ca să indice că Timpurile
Neamurilor au început? O, s-a întâmplat ceva foarte
important. Atunci erau în lume diferite națiuni mai mari
decât poporul lui Israel. Era Egiptul, babilonienii și alte
națiuni, dar acestea erau două dintre cele aproape de
Israel. Și Babilonul a devenit foarte mare, și măreția
Babilonului datează în special din timpul detronării lui
Israel. În acel timp Dumnezeu a recunoscut Babilonia ca
fiind prima împărăție a Neamurilor care va controla lumea,
și el a devenit un Imperiu Universal. Vă amintiți că pe
timpul acela Nebucadnețar a avut acel vis deosebit care l-a
impresionat atât de mult în somn, încât când s-a trezit el
și-a amintit că era un vis foarte important, dar n-a putut
să-și amintească ce a fost. Atunci el a chemat pe înțelepții
lui și le-a spus: “Am avut un vis și nu pot să vă spun acum
cum a fost. Spuneți-mi visul și interpretarea lui". Iar ei
au spus: O, rege, acesta este un lucru dificil. Spune-ne
visul și îl vom interpreta. Dar noi nu-ți putem spune care a
fost visul. Nici un rege n-a cerut vreodată înțelepților lui
să-i spună atât visul cât și tălmăcirea lui. Dar regele a
spus: O, păi dacă nu puteți să-mi spuneți visul, nu știți
nici care-i este interpretarea potrivită. Ar fi ușor pentru
voi să găsiți o interpretare dacă v-aș spune visul. Oricine
poate face asta. Dacă ați fi în stare să-mi spuneți visul
precum și interpretarea, ar fi bine. Dacă ați avea vreo
înțelepciune adevărată de la zei, ați putea să spuneți
foarte ușor care este visul. Începeți acum. Dacă nu puteți
să-mi spuneți care este visul, voi ști că sunteți niște
înșelători și vă voi da la moarte pe fiecare. Și așa că era
mare teamă, vă amintiți, iar în final, între acei înțelepți
era și Daniel, care fusese dus captiv în Babilon de tânăr,
înainte de război, cu aproximativ 18 ani înainte ca Zedechia
să-și piardă coroana. Și Daniel, profetul, a venit în față
și a zis Regelui Nebucadnețar: “O rege, veșnic să trăiești.
Să nu fie regele grăbit în acest lucru. Să se dea timp, și
Dumnezeul Cerului va răspunde la întrebarea regelui și îi
vom spune regelui care a fost visul". Și cum regele era tare
nerăbdător să i se explice visul și să-l știe care a fost, a
spus: “Foarte bine, vă vom da timp". La timpul stabilit
Daniel s-a înfățișat înaintea regelui și a spus: “O rege,
acesta era visul, pentru că Dumnezeul cerului mi l-a
descoperit: Ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte
mare; și capul era de aur, pieptul și brațele erau de
argint, pântecele și coapsele erau de aramă, fluierele
picioarelor de fier, picioarele parte de fier și parte de
lut; tu te uitai la el și s-a deslipit o piatră, fără
ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut
ale chipului și le-a făcut bucăți. Atunci fierul, lutul,
arama, argintul și aurul s-au sfărmat împreună și s-au făcut
ca pleava din arie vara, le-a luat vântul și nici urmă nu
s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărmase chipul, s-a
făcut un munte mare și a umplut tot pământul". Și regele
spuse: Acesta este exact visul meu. L-ai spus exact. Acum
știu că ai ceva să-mi spui despre acel vis. Continuă și
spune-mi interpretarea. Așa că Daniel a continuat cu
interpretarea și a spus: “Tu împărate ești capul de aur.
Împărăția ta este prima din acel chip". De ce? N-au mai fost
altele înainte? Pentru că, înainte de acel timp Dumnezeu a
avut propria Sa împărăție în lume și nu putea exista alt
imperiu universal atâta timp cât împărăția lui Dumnezeu era
în lume. Așa că aici este începutul. Regatul lui
Nebucadnețar era capul. A fost recunoscut din momentul când
Dumnezeu a spus prin profet: “La o parte cu diadema (de la
Zedechia), jos coroana! … Voi da jos cununa", și între timp,
în timp ce a fost dată jos, Dumnezeu a dat conducerea
acestor națiuni reprezentate prin chip. Capul a fost
Babilonul, pieptul și brațele de argint Medo-Persia,
pântecele și coapsele de aramă erau guvernământul Greciei,
când Grecia a fost imperiu universal, și apoi au urmat
fluierele picioarelor de fier, reprezentând Imperiul Roman
în zilele lui de măreție și putere. Apoi au urmat
picioarele, reprezentând ceea ce este numit Sfântul Imperiu
Roman, adică, o amestecătură de putere religioasă și civilă,
și în aceste picioare lutul amestecat cu fier a reprezentat
o imitație a pietrei. Acum, imaginați-vă picioarele, o
anumită parte din fier și mânjite peste tot cu lut; ar
semăna foarte mult cu piatra care a lovit picioarele, nu-i
așa? Și aceasta este ceea ce a reprezentat Domnul. Lutul a
reprezentat instituțiile religioase a timpului prezent
amestecate cu puterea civilă din timpul prezent. Pe de o
parte se pretinde, de exemplu, că Marea Britanie este o
putere civilă. Pe de altă parte se pretinde că ea este o
putere eclesiastică, și episcopul Bisericii Angliei stă în
Parlamentul Englez în Camera Lorzilor, cu domnii civili și
astfel ei amestecă lutul, reprezentat în sisteme bisericești
umane, pământești, și puterea laică ce pretinde a fi regatul
lui Dumnezeu, combinând-o pe aceasta cu forța care
într-adevăr este în puterea civilă. Același lucru este
adevărat despre catolicism. Același lucru este adevărat
despre Biserica Greco-Catolică în Rusia etc., după cum toți
pretind, ei folosesc puterea civilă și au sistemul
eclesiastic la exterior — acesta apare religios, dar puterea
tuturor este în puterea civilă. Este doar o imitație a
împărăției lui Dumnezeu și nu cea reală. Ea aparține
împărățiilor lumii acesteia. Și astfel regatele pământului
care astăzi se pretind regate ale lui Dumnezeu sunt
guvernăminte civile la fel cum au fost dintotdeauna, numai
că nu sunt la fel de cinstite; nu înseamnă că oamenii sunt
în mod necesar necinstiți, ci ei au căpătat idei greșite în
minte și sunt deplin convinși în privința erorii.
Atunci, marele chip a fost o ilustrație, a ce? A guvernelor
neamurilor care trebuie să poarte conducerea întregului
pământ. Cât timp? Întreaga perioadă a acelui chip, de la
cap, Babilonul și timpul lui Nebucadnețar, până la
picioarele și degetele regatului din timpul prezent. Acel
chip întreg reprezintă guvernămintele neamurilor, și
Timpurile Neamurilor este perioada dintre timpul când acel
chip a fost ridicat sau a venit la putere și timpul când
acea piatră va lovi chipul în picioare și-i va distruge
puterea.
Să nu credeți nici un moment, dragi prieteni, că spun că voi
și cu mine trebuie să lovim chipul. O, nu! Dumnezeu nu ne-a
dat o astfel de însărcinare. Cel care va lovi este Tatăl
ceresc, iar voi și cu mine nu avem nimic de-a face cu
aceasta; dar atâta timp cât aceste guvernăminte civile au
puterea, voi și cu mine trebuie să recunoaștem că Dumnezeu
le-a dat puterea acestor guvernăminte ale neamurilor, și noi
nu trebuie să căutăm să deranjăm acea putere; noi nu trebuie
să luptăm împotriva acestor guvernăminte; noi trebuie să
recunoaștem aceste guvernăminte, pentru că așa cum ne spune
Sf. Pavel, “nu este autoritate decât de la Dumnezeu. Și cele
care există sunt rânduite de Dumnezeu" (Rom. 13:1). El le-a
autorizat să fie. El n-a spus că ele ar fi regatele Sale, și
când oricare din aceste împărății pretinde a fi a lui
Dumnezeu, ceea ce spun ei este greșit și o înșelare. Ele
sunt regatele neamurilor, separate de Împărăția lui
Dumnezeu. Cuvântul Neamuri în Scripturi este pentru cei
dinafară, cei care nu sunt poporul lui Dumnezeu. Acest
cuvânt neam, care este tradus și “păgâni", este același
cuvânt care este tradus “neamuri", alternativ. Așa că toate
aceste împărății reprezintă chipul Neamurilor, acea
împărăție a neamurilor sau a păgânilor — nu Împărăția lui
Dumnezeu.
Unde a fost Împărăția lui Dumnezeu? O, nu proeminentă, ci
supusă. Evreii, după întoarcerea lor din Babilon, n-au mai
fost niciodată un popor liber. Ei tot timpul au fost supuși
uneia sau alteia dintre puterile civile. Una sau alta din
marile națiuni au stăpânit lumea precum și pe ei. Au fost
sub medo-perși, sub greci și sub romani; iar acum ei sunt
mai mult sau mai puțin supuși “Sfântului Imperiu Roman";
deoarece au suferit din partea Sfântului Imperiu Roman poate
tot atât de mult cât au suferit de la oricare alții.
Așa că în acest timp în care Dumnezeu a permis neamurilor să
conducă lumea, noi înțelegem că El a făcut o altă lucrare,
adică, strângerea din lume a unui popor, o clasă
împărătească, iar apostolul Petru, vă amintiți, vorbește
despre aceasta zicând Bisericii: “Voi însă sunteți o
seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt" (1
Pet. 2:9). Voi și cu mine aparținem acesteia — nu în sensul
că noi suntem deja gata. Adevărata preoțime împărătească va
fi acea preoțime, sau aceia dintre noi care vor ajunge la
întâia înviere și vor fi comoștenitori cu Domnul nostru în
gloria cerească, după ce ne-am întărit chemarea și alegerea,
fiind deplin botezați în moartea lui Cristos, și vom fi de
asemenea înviați cu El în acea zi de glorie. Dar în timp ce
aceasta este speranța Bisericii, noi încă nu suntem în acea
Împărăție, în sens deplin. Încă nu suntem duși în Împărăție
propriu-zis. Noi suntem cei care vor fi clasa împărătească,
dacă suntem găsiți credincioși Domnului. Credincios este
Cel care ne-a chemat la acea onoare împărătească, și care o
va și face, și, cum a spus Isus: “Nu te teme, turmă mică,
pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăția"
(Luca 12:32). Dar încă nu v-a dat-o. El v-o va da la
sfârșitul acestui veac. El vă va da această Împărăție când
Stăpânul însuși vine în marele loc de putere ca să fie
Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor. Atunci noi de
asemenea vom domni cu El și vom fi asemenea Lui și părtași
la gloria Lui.
Atunci, când va veni Împărăția lui Cristos? Ei bine,
răspunsul nostru este, nu înainte ca aceste mari regate
să-și fi atins culmea. Ce va fi aceea? Aceea va fi sfârșitul
Timpului Neamurilor. Deci, când Dumnezeu i-a spus lui
Zedechia: “Voi da jos această coroană și această împărăție
până va veni Cel care are dreptul la ele", înseamnă că va fi
un timp fără Împărăția lui Dumnezeu, din zilele lui Zedechia
până în ziua stabilirii adevăratei Împărății a lui Dumnezeu,
în care Cristos este marele Împărat peste tot pământul, și
El ne spune că atunci când va apare în gloria Sa noi de
asemenea vom apare cu El în glorie. Dar aceasta încă nu
este.
Acum, dragi prieteni, așteptările noastre erau că acest Timp
al Neamurilor s-ar sfârși odată cu anul acesta, 1914, și că
odată cu terminarea acestui timp, de atunci încolo, imediat,
Împărăția lui Dumnezeu va începe să se manifeste. Încă nu
știu dacă aceasta nu este adevărat. Va trebui să se vadă.
Poate că cineva poate dovedi că nu e adevărat, dar încă nu
cred că cineva poate dovedi că nu e adevărat. Dacă ajungem
la sfârșitul lui 1914 și nimic nu se întâmplă după acel timp
care să indice stabilirea Împărăției lui Cristos în lume,
atunci poate că va fi necesar să reconsiderăm lucrurile; dar
nu înainte. Rămâne pentru cealaltă parte să dovedească
faptul că nu va fi așa.
De ce crezi că aceasta va fi în Octombrie 1914 (dăm
importanță mare acestei întrebări, dar cred că este la fel
de interesantă pentru voi cum ar fi oricare altă parte a
întrebării)? De ce credem noi că 1914 trebuie să fie
împlinirea Timpurilor Neamurilor? Ce motiv ai tu să crezi că
aceasta va veni în 1914 mai degrabă decât în 1910 sau 1920?
Acest motiv: Am încercat să găsim data când împărăția a fost
luată de la Israel, data când coroana a fost luată de la
Zedechia, data la care împărăția lui Israel a încetat, când
împărăția lui Iuda a încetat și au intrat în captivitate
totală iar Ierusalimul a fost distrus. Ce an a fost?
Înțelegem, după cât putem să calculăm, nu pretindem
infailibilitate, dar după cât putem ști, din toată istoria
cunoscută, noi credem a fi anul 606 î.Cr. Nu vom intra în
toate dovezile. Aceasta ne-ar lua toată după-amiaza, și le
aveți tipărite, le-ați citit și știți, fie că le credeți sau
nu, și nu ați fost forțați să le credeți. Eu doar v-am pus
în față ce am găsit acolo, ce părea a fi pentru mine cel mai
rațional răspuns la acest lucru, și voi ați crezut mai mult
sau mai puțin, după cum v-a tras inima.
Atunci, presupunând că a fost anul 606, ce ar avea a face
acesta cu 1914? Aceasta, dragi prieteni: Noi am găsit că
două lucruri au fost afirmate în Biblie, unul cu privire la
Israelul natural și altul cu privire la Timpurile
Neamurilor. Cu privire la Israelul natural pare să fie
foarte clar arătat că ei vor avea “șapte timpuri" de
experiențe foarte grele, de încercare și pedepse de la
Dumnezeu, disciplină, pedepse disciplinare. Și aceste șapte
timpuri de pedeapsă a lui Israel, după cum a prezis Dumnezeu
în cartea Leviticului, nu au fost șapte ani literali, pentru
că ei au avut mult mai multe pedepse decât șapte ani
literali. De aceea, noi credem că au fost șapte ani
simbolici, și un an simbolic în Biblie este de 360 de ani,
corespunzând, știți, cu anul lunar — 360 de zile, și astfel
360 de ani, o zi pentru un an. Și astfel șapte ani sau șapte
timpuri sunt 7 x 360, care ar fi 2520. Și similar, prin
urmare, 2520 de ani ar părea să fie timpul cât Israel a fost
supus guvernămintelor neamurilor, 2520 de ani. Păi, au fost
ei supuși primului? Da. Cui? Lui Nebucadnețar. Au fost ei
supuși Medo-Persiei? Da. Au fost ei supuși grecilor,
reprezentați prin aramă? Da. Și romanilor, reprezentați prin
fier? Da. Ei au fost supuși de atunci? Știți că au fost
supuși. Două mii cinci sute douăzeci de ani se împlinesc în
această toamnă, după cât putem socoti. Ce înseamnă aceasta?
Păi, înseamnă că timpul eliberării lui Israel de sub domnia
neamurilor trebuie să fie la sfârșitul acestui an. Ei bine,
ce va însemna aceasta? Încă nu știm ce va însemna această
eliberare, dar credem că va fi ceva — fie prin căderea
acestor împărății reprezentate în chip, fie în alt mod va fi
arătat că favoarea lui Dumnezeu se întoarce sau s-a întors
într-o formă specială la Israel. Sunt ceva semne în această
privință? Da, câteva semne; de exemplu avem mișcarea
sionistă, care a început doar recent, și acest sionism
privește exact în acea direcție, sperând la restaurarea
puterii naționale a poporului evreu — sperând, dorind
aceasta, muncind pentru aceasta. Și de unde au luat evreii
această idee? O, noi nu suntem destul de înțelepți să
spunem. Să nu ne mirăm câtuși de puțin că Spiritul Domnului
i-a trezit la timpul potrivit să caute și să aștepte și să
se străduiască pentru restabilirea identității lor naționale
la timpul cuvenit. Noi așa credem.
Acum, ce putem spune despre celelalte lucruri? Ce-i cu
Biserica? Ce-i cu aceste neamuri? Răspunsul nostru este că,
similar, sunt marcate șapte timpuri pentru neamuri; și
timpul lor a început la aceeași dată, în același timp,
credem noi, în anul 606 î. Cr. și cele șapte Timpuri ale
Neamurilor sunt tot atât de lungi — 2520 de ani, ținând,
credem noi, până la sfârșitul lui 1914 și începutul lui
1915. La ce trebuie să ne așteptăm atunci? Trebuie să
așteptăm ca odată cu sfârșitul lui 1914 concesiunea puterii,
această mare concesiune pe care Dumnezeu a dat-o neamurilor,
Timpurile Neamurilor, va expira. Și ce ar înseamna aceasta?
Ei bine, voi locuiați într-o casă și poate că contractul de
închiriere a expirat și odată cu expirarea contractului,
proprietarul vă trimite o înștiințare să strângeți și să
părăsiți casa. Așa că presupun că neamurile vor primi o
înștiințare să iasă. Dar ce va însemna aceasta pentru
neamuri în mod concret, eu nu sunt atât de înțelept să știu.
Și dacă nu ieși și nu predai casa după contractul de
închiriere, dacă nu faci asta în mod pașnic și liniștit,
după toate probabilitățile va veni polițistul și te va
scoate afară. Așa că nu mă aștept ca neamurile să știe ceva
despre această înștiințare de a ieși, și nici nu se gândesc
s-o facă. Regele Edward nici nu se gândește să spună: “Aici,
Doamne, aici e coroana mea, ia-o Te rog, și începe Tu
domnia". Și țarul Rusiei, vărul lui, nu are de gând să facă
asta și nici alți regi mari din lume nu știu nimic despre
Mesia și Împărăția Sa. Ei nu-și dau seama de situație. Noi
nu îi acuzăm deloc, dar vedem că nu sunt pregătiți să iasă.
Dar credem că vor primi o notă să iasă și sunt total
nepregătiți pentru ea. Ce credeți că va însemna aceasta?
Cred că va fi timp. Cum se va face aceasta? Păi, aceasta
cere mai multă înțelepciune decât am eu. Ei bine, voi puteți
spune că în mod necesar ar însemna desigur, că Dumnezeu va
folosi pe unii oameni buni ca să-i înlăture. O, nu în mod
necesar dragul meu frate. Nu în mod necesar. Polițistul care
vine să te scoată afară din casă s-ar putea să nu fie deloc
un om bun. El s-ar putea să fie foarte aspru și fără
înțelegere și să-ți scoată lucrurile afară. Și astfel
Dumnezeu folosește uneori mânia omului și mânia diavolului
să-L laude, și poate folosi și altă putere. După câte știu
eu, El poate folosi anarhia ca să înlăture aceste împărății.
Nu este pentru mine să spun. Nu știu. Știu doar că voi și cu
mine suntem însărcinați să urmărim pacea cu toți oamenii. Nu
noi suntem aceia care să-i scoată afară. De aceea, noi putem
sta liniștiți, cu mare calm în minte, și să spunem: Când va
veni timpul lui Dumnezeu, oricând va fi acesta, concesiunea
neamurilor se va termina și El le va înlătura de pe
pozițiile lor, nu are importanță cât de tari par a fi, și
Împărăția va fi dată poporului sfinților Dumnezeului Celui
Preaînalt, Împărăția și măreția Împărăției de sub tot Cerul,
după cum o descrie Daniel, și poporul sfinților Dumnezeului
Celui Preaînalt vor lua Împărăția și stăpânirea Împărăției
pentru totdeauna, chiar pentru veșnicie. Acesta înseamnă un
timp lung. Noi nu credem că neamurilor le va fi dată o altă
concesiune. Noi credem că lor le-a fost dată această
concesiune doar între timp, pentru că timpul lui Dumnezeu
pentru a-Și stabili Împărăția încă nu venise.
Acum deci, despre Biserică. Aceasta este esența acestei
întrebări iar restul a fost o completare. Despre Biserică:
Noi am înțeles că Biserica trebuie să fie strânsă înainte de
acel timp, pentru că Isus pare să dea de înțeles aceasta în
unele din declarațiile Sale. El a spus, de exemplu, vorbind
despre împărăția lumii: “Vegheați deci tot timpul și
rugați-vă ca să fiți socotiți vrednici să scăpați de toate
acestea care se vor întâmpla" (Luca 21:36), și deci noi
credem că nu este irațional să spunem că dacă aceste lucruri
vin peste lume după cum se declară, când timpurile
neamurilor au expirat, dacă aceste lucruri vor fi un mare
timp de strâmtorare după cum spune Biblia, un timp de
strâmtorare cum n-a mai fost niciodată de când există
popoare, noi spunem, dacă vom scăpa de ele, presupunem că
vom fi transferați, sau schimbați, sau ceva de felul acesta,
avându-ne schimbarea în înviere, înainte de acel timp.
Aceasta n-a fost o gândire rea, nu-i așa? Chiar dacă la
sfârșit se va constata că este greșită, pentru mine nu pare
să fie ilogică și nu îmi este deloc rușine cu ea. Altor
oameni le poate fi rușine, dacă le place, mie nu îmi este.
Ei bine, există vreo posibilitate ca noi să nu putem fi
acolo? Da, există o posibilitate. Sunt două căi de a scăpa
de strâmtorare. Puteți scăpa de strâmtorare fiind chiar în
mijlocul ei. Nu este așa? Ba da. Mulți oameni cred că eu am
fost într-o grămadă de necazuri timp de câțiva ani. Am
scăpat de toate, dragi prieteni. Dacă par tare necăjit, îmi
înșel simțurile. Nu sunt necăjit nici un pic. Doresc doar ca
dușmanilor mei să le poată fi tot atât de bine ca și mie, și
în special tuturor prietenilor mei (râsete și aplauze).
Deci, Domnul poate avea ceva în planul Său de felul acesta
pentru noi, și după câte știu eu, Biserica poate fi aici în
timpul acela de strâmtorare sau într-o parte din acel timp
de strâmtorare. Nu există nimic în Biblie care spune că
imediat ce se termină Timpurile Neamurilor toată Biserica va
fi glorificată. Biserica poate fi aici după începerea
strâmtorării. Poate. Este posibil. Vom vedea. Și vom fi
mulțumiți orice vom vedea, nu-i așa? Aceasta este situația,
dragi prieteni! “De când Domnul mă conduce, în orice soartă
sunt ferice". Putem fi altfel decât mulțumiți cu îndrumarea
lui Dumnezeu? Putem fi siguri că toate îndrumările Tatălui
nostru Ceresc și ale Domnului nostru Ceresc vor fi spre
bine, că vom avea toate motivele să ne bucurăm de
îndrumările Sale. El face toate lucrurile bine.
Ei bine, cum poate fi aceasta? Ei bine, se poate ca noi să
rămânem prin acest timp de strâmtorare.
Și crezi, frate Russell, că toți sfinții vor fi pecetluiți?
Noi înțelegem, dragi prieteni, că pecetluirea este o lucrare
care începe cu acțiunea Spiritului sfânt în inimile noastre
chiar la început când începem să facem voia lui Dumnezeu.
Apostolul vorbește despre această pecetluire cu Spiritul
sfânt. Pecetluirea, știți, după cum se făcea în timpurile
vechi, era făcută cu o pecete — un instrument din metal sau
piatră tare, de obicei o piatră, care se presa pe ceară
moale și lăsa un anume semn care se putea discerne după
aceea. Și tot așa Dumnezeu, acceptându-ne ca popor al Său,
inimile noastre devenind foarte sensibile, iar noi ca Noi
Creaturi predându-ne pe deplin Lui, a început lucrarea de
imprimare a caracterului și a asemănării Lui asupra noastră
și suntem în proces de pecetluire cu Spiritul sfânt; și
această lucrare de pecetluire continuă, nu? Da, voi știți
ceva despre aceasta. Da, mulțumită lui Dumnezeu, știți!
Apoi, vă amintiți, există o pecetluire ulterioară,
menționată în cartea Apocalipsei. Este o pecetluire pe
frunțile lor; ceva menționat în Apocalipsa care n-a fost
ceva obișnuit pentru poporul lui Dumnezeu, dar fiind
posibil, și întâmplându-se la sfârșitul acestui veac; și
citim, vă amintiți, că cei patru îngeri țin cele patru
vânturi; că marele timp de strâmtorare (nu vă dau cuvintele
exacte), acel timp de strâmtorare nu va izbucni peste lume
până ce servii lui Dumnezeu vor fi fost pecetluiți pe
frunte. Aceea, cum vedeți, este o pecetluire diferită. Ca și
creștini, în noi s-a desfășurat totdeauna procesul de
pecetluire în inimi, de la începutul experienței noastre,
asemănarea de caracter cu Domnul nostru imprimată tot mai
evident și tot așa în inimile părinților noștri și ale
bunicilor noștri, și în ale întregii Biserici a lui Cristos
s-a desfășurat acea lucrare de pecetluire. Dar acum această
pecetluire pe frunte semnifică darea sau imprimarea din
punct de vedere intelectual. Se desfășoară aceasta de un
timp încoace? Da, dragul meu frate, și tu știi aceasta. În
măsura în care voi ați avut ceva din această pecetluire pe
frunte, știți că intelectul vostru este mai ascuțit, mai viu
și mai clar. Înțelegeți caracterul lui Dumnezeu, înțelegeți
planul lui Dumnezeu, înțelegeți Cuvântul lui Dumnezeu cum
n-ați înțeles înainte. Și până când va continua acest proces
de pecetluire? Până când toți care aparțin Bisericii Alese
vor fi fost pecetluiți pe frunțile lor. Nu vor fi mulți din
cei evlavioși din poporul Domnului lăsați în ignoranță? Nici
unul! Nici unul! Toți cei 144.000 care vor sta cu Mielul pe
Muntele Sion, toți vor fi pecetluiți pe frunte; nu în mod
necesar toți cei 144.000 în trup, pentru că ei au fost aleși
de-a lungul întregului veac, știți; ci toți care aparțin
acestei clase care vor trăi la sfârșitul acestui veac vor fi
pecetluiți în acest fel; iar ceilalți care aparțin acestei
clase, având experiența învierii își primesc pecetluirea în
mod mai complet încă, dacă vreți; dar toți cei 144.000
primesc pecetluirea pe frunțile lor, această cunoștință
intelectuală pentru care aceasta este o ilustrație. Așa
credem noi că trebuie să fie. Așa că acest lucru a fost în
desfășurare. O parte din lucrarea în care voi și cu mine ne
bucurăm că avem privilegiul de a participa este lucrarea de
a ajuta, să ducem și la alții cunoștința caracterului și
planului lui Dumnezeu. Munca de peregrin și împărțirea
pliantelor și a Fotodramei Creației și munca de colportor și
oricare altă parte a lucrării este cu scopul de a ajuta pe
tovarășii noștri creștini să aibă această pecetluire pe
frunțile lor, să aibă o înțelegere clară, înțelegerea
intelectuală a planului lui Dumnezeu.
Iar unii nu pot vedea aceasta deloc. De ce nu? Pentru că ei
nu sunt atrași de Dumnezeu să o primească. Și alții o
primesc. Da, pentru că lor le este dat să primească. Așa cum
le-a spus Isus unora la sfârșitul veacului Său: “Vouă va
fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar
celorlalți li se vorbește în pilde, ca … măcar că aud, să nu
înțeleagă" (Luca 8:10). Nu este pentru ei să înțeleagă. Cu
alte cuvinte, Dumnezeu nu dorește ca planul Său să fie
cunoscut de oricine. El dorește să-l facă cunoscut poporului
Său consacrat. “Prietenia
Domnului este
cu cei care se tem de El, ca să-i facă să cunoască
legământul Său" (Psa. 25:14). Și acum, la sfârșitul
veacului, este timpul, credem noi, când lumina și cunoștința
sunt special cuvenite pentru această clasă. “Lumina este
semănată pentru cel drept" (Psa. 97:11). Sf. Pavel vorbind
despre acest subiect, după ce vorbește despre timpul de
strâmtorare care vine peste lume, spune că va veni peste ei
ca un hoț și ca o cursă și nu vor ști, “Dar voi, fraților,
nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă
surprindă ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii
ai zilei" (1 Tes. 5:4-5), și Dumnezeu vă va arăta destul
asupra acestui subiect așa încât să nu fiți ca lumea, luați
prin surprindere și neștiind la ce să vă așteptați. Așa vine
peste întreaga lume. Neamurile nu știu ce vine. Ei văd
dificultățile și se miră de diferite lucruri, dar nu știu ce
vine.
Atunci, deși nu este în întrebare, cred că face parte din ea
și poate de tot atâta interes ca și altele de aici, de aceea
voi continua: Să presupunem că noi vom rămânea aici! Sunt
deplin convins că aș vrea să stau aici dacă Domnul vrea să
stau aici. Oricum n-aș putea pleca dacă El nu m-ar vrea, dar
îmi face plăcere să stau dacă aceasta este voia Domnului.
Dacă Domnul ar spune: “Poți să alegi, să stai sau să pleci",
cred că aș spune: “Doamne, dacă vrei să stau, voi sta". Voi
nu? Bine'nțeles că da.
Există o scriptură asupra căreia am atras atenția recent în
TURNUL DE VEGHERE, adică, acum două sau trei luni, care lasă
puțin loc pentru întrebarea dacă Biserica ar putea fi
completată sau nu și cumva acceptată în Domnul chiar aici în
trup, chiar aici între oameni, și totuși destinul lor, ca să
zicem așa, să fie stabilit, și totuși să nu murim — sau să
nu ajungem la înviere încă. Acea scriptură spune: “Să salte
de bucurie credincioșii Lui îmbrăcați în slavă, să cânte de
bucurie în așternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în
gura lor și sabia cu două tăișuri în mâna lor, … ca să aducă
la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o
cinste pentru toți credincioșii Săi" (Psa. 149:5, 6, 9).
Vedeți că este loc de gândire. De ce? Cum? Remarcați gloria
pe care acești sfinți o vor avea. Unii din poporul Domnului
se odihnesc, în timp ce alții sunt în pătuțuri scurte — cu
rotile, ca să zicem așa, și cei care sunt de măsură deplină
sunt reprezentați ca având paturi mari, etc. Și sabia cu
două tăișuri, ce este aceasta? Sabia spiritului, care este
Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, noi nu vom avea nevoie de sabia
Spiritului, Cuvântul lui Dumnezeu, în mâinile noastre după
ce ajungem în gloria de dincolo de văl, nu-i așa? Credem că
nu. Mă îndoiesc foarte că vom folosi Cuvântul lui Dumnezeu
ca sabie a Spiritului după ce suntem schimbați. Cred că vom
avea arme mult mai puternice, mai spirituale chiar decât
Cuvântul spiritual al lui Dumnezeu. Ce mai este? “Laudele
lui Dumnezeu în gura noastră". Aceasta poate fi la fel de
bine și de această parte de văl. Deci patul și sabia par să
indice această parte de văl, și apoi textul spune: “Să facă
judecățile scrise." Trebuie ca noi să facem judecățile în
trup? Nu știu. Nu am nici o idee. Eu nu încerc să judec,
dragii mei frați, și nu voi face așa până când Domnul nu-mi
va arăta clar că trebuie. Va trebui ca El să mă împingă și
să-mi arate foarte clar dacă va fi să fac aceasta. Nu vreau
să presupun că voi folosi forța față de cineva până când El
nu-mi va arăta aceasta clar. Dacă este așa, dacă va veni
timpul, El va ști cum să clarifice acest lucru pentru noi,
și apoi ne vom face datoria, credem, fiecare; dar vom
aștepta până vom vedea. Doar sugerez aceste gânduri pentru
că ne apropiem de sfârșitul lui 1914, și vreau să las acest
gând în mintea voastră: că există o posibilitate să nu fim
schimbați în acest an, și că este o posibilitate ca Biserica
să fie completată și noi să nu fim schimbați încă. Este
posibil ca Timpurile Neamurilor să se termine cum ne-am
așteptat, și ca Biserica să nu fie încă schimbată.
Voi anticipa altă întrebare: Să presupunem că Timpurile
Neamurilor se vor termina în octombrie 1914, care ar fi
lucrul logic pe care să-l așteptăm? Ei bine, nu sunt sigur
la ce trebuie să ne așteptăm. Nu putem fi siguri, nu vom ști
dacă Domnului Îi va trebui 15 minute sau 15 zile sau 15 ani
să înlăture împărățiile acestei lumi. Este doar o
presupunere, dar o presupunere pe care o putem da cu o mică
bază scripturală este aceasta: am văzut paralelismele între
Veacul Iudeu și Veacul Evanghelic. Am văzut că cei 40 de ani
ai secerișului de la sfârșitul veacului evreiesc corespund
cu cei 40 de ani de seceriș de la sfârșitul Veacului
Creștin. Am văzut că la sfârșitul celor 40 de ani ai
secerișului lui Israel, națiunea lui Israel a fost distrusă
în aproximativ șase sau șapte luni după sfârșitul
secerișului lor — puțin mai mult de șase luni. Și astfel,
urmând aceeași paralelă, dacă aceasta este o paralelă (nu
sunt sigur dacă este), dacă aceasta este o paralelă s-ar
părea să implice că marea strâmtorare trebuie așteptată să
vină asupra lumii în primele șase luni după octombrie 1914.
Ei bine, dacă veți aștepta până anul viitor pe timpul acesta
vom vedea cum este și vom avea o altă convenție, atunci
poate că vom fi mai înțelepți; dar sper că nu vom fi mai
puțin loiali Domnului și Cuvântului Său, oricare ar fi
circumstanțele sau condițiile. Noi nu ne-am consacrat până
la sfârșitul Timpurilor Neamurilor, nici până la sfârșitul
lui1914 și nici până la sfârșitul lui 1915, ci ne-am
consacrat, dacă ne-am consacrat cum se cuvine, până la
moarte.
CRONOLOGIE—Octombrie 1914, referitor
la Chemarea de sus. (Q89-1)
Întrebare
(1914)—1—Dragă frate Russell, în cazul când luna
octombrie a acestui an vine și trece și tu vei fi încă în
trup, crezi că acesta ar fi un indiciu că Domnul te-a lăsat
afară din clasa Chemării de sus?
Răspuns—N-aș crede. Înțelegerea noastră, dragi prieteni,
privitor la octombrie 1914, este că după cea mai bună
judecată a noastră — judecată luată din mărturia
scripturală, despre cum să citim cronologia furnizată în
Biblie, după cea mai bună judecată a noastră anul 1914, luna
octombrie, va marca sfârșitul Timpurilor Neamurilor.
Acum noi nu știm că aceasta va fi așa, pentru că
există o diferență între credință și cunoștință. Acum noi
cunoaștem în parte în orice subiect văzut mai mult sau mai
puțin distinct, unii au o judecată mai clară și alții mai
puțin clară. Dar Dumnezeu nu are drept scop ca poporul Său
în timpul prezent să umble prin vedere, ci prin credință.
Aceasta este intenția Sa. De aceea, El nu ne-a dat în unele
direcții dovezi clare așa încât să putem umbla prin vedere.
Ca de exemplu, El ne-a spus despre “coroana vieții"
pregătită pentru noi, dar niciodată n-ați văzut-o decât cu
ochii credinței, și totuși acesta este lucrul pentru care
alergați și vă cheltuiți viața, și dacă n-ați avea deplină
credință în acea coroană a vieții nu v-ați jertfi viața
prezentă și n-ați căuta să trăiți în viitor.
În materie de cronologie, vă reamintim ce am spus în Studii
în Scripturi. Acesta nu e un lucru care poate fi știut
sigur. Noi am subliniat în Volumul II că cronologia arătată
acolo este cea mai bună și cea mai corectă, după Biblie, pe
care suntem în stare s-o determinăm; dar am arătat de
asemenea că Biblia nu pretinde că dă ziua, săptămâna și luna
cronologic: ea dă anumite perioade împreună, și de aceea tot
timpul va fi o ocazie de a exercita credință în legătură cu
cronologia. V-am spus că după judecata noastră această
cronologie a fost corectă, deși s-a admis că este failibilă
și poate avea abatere de un an sau de câțiva ani; dar ea
pare să fie confirmată și întărită de faptul că anumite
profeții ale Bibliei par a se întrepătrunde cu ea, și face
ca cronologia biblică să apară pentru noi că El a vrut să
fie folosită, iar eu o folosesc în credința mea și acționez
în acord cu această cronologie. Am crezut că aceste părți
profetice s-au încadrat în cronologie și că ea este legată
de toate lucrările lui Dumnezeu. Se pare că există tot
timpul o potrivire și nu văd cum se poate potrivi decât dacă
Dumnezeu a intenționat așa, și dacă-i așa, aceste lucruri au
fost pentru sfătuirea noastră, pentru instruirea noastră.
Așa că am pus pe fiecare cititor responsabilitatea de a se
gândi la acest lucru pentru sine. Noi avem în Biblie cât am
avut dintotdeauna, iar eu am arătat doar cum mi s-a părut
mie lucrul acesta și v-am cerut ca voi să vă folosiți
judecata.
Cred la fel despre cronologie cum am crezut întotdeauna. Nu
văd nici un loc unde este vreo fisură. Nu știu ceva unde să
pun degetul și să spun că acolo este o greșeală. Nu știu
nici un astfel de loc. Toate par la fel pentru mine ca și
acum treizeci de ani.
Atunci, frate Russell, a sosit 1914. Și s-au întâmplat toate
lucrurile care ai gândit că se vor întâmpla până acum?
Nu, este adevărat. Nu toate s-au întâmplat.
Cum consideri tu aceasta?
Poate am așteptat să se întâmple mai multe decât trebuia să
aștept. Nu văd nimic care să-mi indice că cronologia este
greșită, că așteptările noastre sunt greșite. Sunt tot mai
convins cu fiecare zi trăită că marele Plan Divin al
Veacurilor este singurul plan care poate fi un plan divin;
că nici o ființă umană nu putea să inventeze acest plan.
Când comparați planul divin din Biblie cu toate planurile și
teoriile umane, cât de simple și absurde sunt toate teoriile
umane.
Gândiți-vă la ideile date nouă despre doctrina alegerii. Nu
trebuie să numesc pe vreuna. Luați toate crezurile care au
ajuns la noi, și nu există un om inteligent în lume care
s-ar gândi să apere vreunul din aceste crezuri. Toate sunt
prea absurde pentru lumina din zilele noastre, și când luăm
Planul Veacurilor, orice altceva pe pământ este dat de
rușine și vrea să se ascundă în întuneric. Fie că le place
fie că nu, așa este. Marele Plan arată cunoașterea de către
Dumnezeu a treburilor universului; Dumnezeu a pregătit un
“Miel junghiat înainte de întemeierea lumii". Dumnezeu a
permis păcatul, căderea. De ce a permis El păcatul, intenția
Sa privitor la cei căzuți, ca ei să fie răscumpărați la
timpul cuvenit, timpul restabilirii, care trebuie să vină la
timpul cuvenit, și între timp Dumnezeu va selecționa o
Biserică pentru a fi comoștenitori cu Cristos în lucrarea
împărăției, totul este arătat în acest Mare Plan. Voi nu mă
puteți face să cred că vreo ființă umană putea face un
astfel de plan. Uneori văd astfel de eforturi inutile ale
umanității de a face planuri. De mai mult de șase mii de ani
oamenii au făcut planuri pentru Dumnezeu, și ele sunt toate
absurde, iar partea care nu este absurdă este diavolească.
Deci, nimic din ce s-ar putea întâmpla în 1914, sau în orice
alt timp, nu mi-ar schimba nici un pic gândul cu privire la
marele Plan Divin al Veacurilor.
Dar ce spui despre faptul că este aproape timpul când
Împărăția se va stabili?
Cred de multe ori că fiecare indiciu adăugat arată că este
aproape, chiar la ușă, de aceasta nu mă pot îndoi, fie că
punctul culminant vine în 1914, 1915 sau în alt an, el este
aproape, chiar la ușă. Când văd relatarea ce ne-o dă Biblia,
după cum înțeleg eu, după cum am arătat și voi ați citit, că
suntem în perioada de seceriș începând de la 1874, că acesta
este secerișul creștinătății, sunt uimit cât de adevărată
pare să fie fiecare trăsătură a acestei lucrări, de
demonstrația că noi suntem în seceriș și că lucrarea
progresează. S-au împlinit 40 de ani din acest seceriș, sau
se vor împlini în câteva luni. Ce am văzut? După Biblie am
înțeles că în timpul acestei perioade de seceriș Marele
Secerător urma să fie prezent, necunoscut lumii, ci doar
oilor Sale, cunoștința despre prezența Sa trecând treptat de
la unul la altul, și aceasta așa a fost. Parousia, prezența,
necunoscută lumii, prezisă de Isus când ne-a spus că venirea
Sa va fi ca “a unui hoț noaptea", despre care apostolii au
spus că lumea va fi luată prin surprindere și că nu va ști
la ce oră va veni El, “Dar voi, fraților, nu sunteți
în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un
hoț" (1 Tes. 5:4), pentru că voi sunteți copii ai luminii și
ai zilei, de aceea Dumnezeu vă va lumina destul în acest
subiect încât să vă dea informații ca să nu fim în întuneric
împreună cu lumea privitor la prezența Domnului. Care sunt
câteva dintre dovezi?
Răspunsul meu este că Însuși Isus ne-a spus care va fi
lucrarea specială pe care El o va face la a doua Sa venire,
și înainte ca El să-Și manifeste prezența pentru lume.
Înainte de a se manifesta lumii, El va fi prezent și va face
o lucrare pentru Biserică, și că aceasta va fi: El ne-a spus
despre pilda cu talanții și dinarii, cum El a dat anumiți
dinari și talanți servilor Săi și a plecat într-o țară
îndepărtată, în Cer, să fie învestit cu putere și autoritate
împărătească. La întoarcerea Sa va chema mai întâi pe servii
Săi și se va socoti cu ei. S-a întâmplat așa în cei 40 de
ani trecuți? Da. A fost o socoteală cu servii Domnului și o
dare de seamă despre cum au folosit ei talanții,
binecuvântările și ocaziile pe care le-au avut, și în măsura
în care au fost găsiți că au primit și au folosit bine
talanții, în aceeași măsură au intrat în bucuria Domnului
lor. Nu vreau să spun că voi și cu mine am intrat deja
deplin în bucuriile Domnului. Nu, mai este încă. Acea parte
unde vom stăpâni peste două cetăți, cinci cetăți etc., aceea
va fi intrarea în bucurie deplină. Toți cei care au fost
găsiți credincioși în acest seceriș, când Învățătorul i-a
chemat pe nume și ei au fost găsiți credincioși cu talanții
pe care i-au avut, vor fi înălțați și li se va da înalta
răsplată de a fi comoștenitori cu Cristos. Aceștia învață
acum să cunoască iubirea lui Dumnezeu care întrece orice
înțelegere. Aceasta se întâmplă de 40 de ani.
Biblia spune că la timpul când va fi o astfel de
binecuvântare pentru cei loiali Domnului, va exista și o
altă clasă — una nominală — cu care lucrurile nu vor fi așa
favorabile, și eu cred că așa a fost; și cred că aceasta
este ceea ce Biblia numește o vărsare din gura Domnului, în
legătură cu anumite persoane care nu au fost loiale Lui; și
acea lucrare de separare a continuat ca o separare a grâului
de neghină, neghina să fie legată în snopi pentru ardere.
Nu voi încerca să intru în detalii, ci doar să ating puncte
cunoscute fiecăruia dintre noi, și fac aceasta doar să vă
stârnesc judecata sănătoasă, mai curând să vă amintesc decât
să vă spun ceva nou. Am spus toate acestea în publicații și
le-ați citit înainte. Doar vi le reamintim. Am crezut în
toate aceste lucruri mai bine de 40 de ani și încă mai cred.
Care este pasul următor? Biblia ne spune că acest pas va fi
Epifania lui Isus. Ce este aceasta? Strălucirea. Ce este de
descoperit? Cel pe care deja Îl recunoaștem. Noi recunoaștem
deja prezența Mântuitorului nostru, Cel prezent, Marele
Secerător, dar lumea nu-L cunoaște. Întocmai cum a fost la
prima venire. Isus era prezent dar evreii nu L-au cunoscut.
Ioan Botezătorul a spus despre El: “în mijlocul vostru stă
Unul, pe care voi nu-L cunoașteți" (Ioan 1:26). Noi credem
că El a fost cu noi aici în timpul acestor 40 de ani, Cel
Prezent, Împăratul, Dumnezeu L-a numit, și lumea nu-L
cunoaște. El nu le este descoperit. El a venit “ca un hoț
noaptea", pregătindu-Și clasa mireasă, strângând un popor
special la Sine. El adună mărgăritarele, îngrijindu-Se de
trăsăturile finale ale șlefuirii lor, pregătindu-i pentru a
fi puși în marea diademă din mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu
pregătește aceste mărgăritare, montarea acestor mărgăritare
în cadrul diademei va fi instalarea Bisericii în Împărăție.
Schimbarea lor în învierea la care sperăm va veni curând
pentru poporul Domnului, și noi sperăm să participăm la ea.
Mai departe, am văzut și ne-am așteptat ca evreii să se
întoarcă în Palestina, și la începutul acestei perioade de
seceriș nici un evreu din lume nu s-a gândit să se întoarcă
în Palestina. Ei priveau la propria lor cronologie care are
o diferență de câteva sute de ani față de a noastră. Nu este
nimic de așteptat până la terminarea celor 6000 de ani. Cred
că după cronologia lor mai sunt încă 350 de ani. În ultimii
20 de ani evreii s-au trezit, fără să dea atenție
cronologiei lor și sperând în restabilirea lui Israel și
sperând că Dumnezeu le va da din nou o existență națională —
lucru care după Biblie este acum cuvenit să se împlinească.
Noi așteptăm o mai mare iluminare a lor, decât am văzut. Noi
am gândit că vor pleca mai mulți evrei decât au plecat, dar
n-am fost destul de înțelepți să știm câți vor pleca. Ceea
ce vedem noi este un număr suficient să împlinească cuvântul
lui Dumnezeu — adunarea unora dintre cei mai serioși evrei
din toate părțile lumii. Nu totdeauna cei mai bogați evrei,
dar se spune că vreo 18 milionari trăiesc acum în Ierusalim.
Dumnezeu ne spune cum evreii vor fi strânși din nou acolo,
cu bogății considerabile, cam în acest timp, probabil nu în
acest an sau în următorii câțiva ani, dar toate aceste
lucruri ajung la noi și credința mea în îndeplinirea
tuturor acestor lucruri este aceeași cum a fost
dintotdeauna.
Mai există un lucru. Ce va trece în acest octombrie, 1914?
Presupun că voi credeți că Timpurile Neamurilor nu se vor
sfârși atunci?
Eu nu știu nimic de felul acesta.
Eu nu știu, presupun că așa va fi.
Voi nu știți.
Nimeni altcineva nu poate spune că nu se vor sfârși atunci.
Să așteptăm și să vedem.
Totuși, ce se înțelege prin aceasta? zice unul.
Voi admite, dragi prieteni, că poate trei pătrimi din
această sală știu exact ce înseamnă termenul “Timpurile
Neamurilor" acum ca și după ce voi da o explicație mai
detaliată, dar de dragul unei pătrimi voi spune că Dumnezeu
în timpurile trecute a dat o împărăție lui Israel și aceasta
a fost tipul Împărăției lui Mesia, care mai întâi de toate a
fost recunoscută în Regele David, și citim despre el că a
stat pe tronul împărăției Domnului. Acum, o mulțime de alte
regate pretind că sunt regatele Domnului, dar ei declară
această pretenție fără autoritatea Bibliei. David a stat pe
tronul împărăției Domnului, și Dumnezeu a spus că din rodul
copselor lui va fi cineva care să stea pe acel tron pentru
totdeauna, că El nu va lăsa să nu stea cineva pe acel tron —
tronul lui Dumnezeu. Și niciodată n-a lăsat. Solomon a stat
pe tronul Domnului în locul tatălui său David. Apoi au urmat
fiii lui Solomon până la ultimul rege, al cărui nume a fost
Zedechia, și el a fost ultimul din ramura lui David care a
stat pe tronul lui Iuda peste poporul lui Dumnezeu, ca
reprezentantul împărăției lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat
atunci? În zilele lui, Dumnezeu i-a spus: ““Și tu,
nelegiuitule, gata să fii ucis, prinț al lui Israel, a cărui
zi vine tocmai când nelegiuirea este la culme!” Așa vorbește
Stăpânul Domnul: “La o parte cu diadema, jos coroana! Nu mai este cum
a fost. Ce este plecat va fi înălțat, și ce este înălțat va
fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos.
Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia
care are drept la ea și în mâna căruia o voi da”" (Ezec.
21:25-27).
Ați prins ideea? Împărăția tipică a continuat de la David
până la Zedechia și apoi a fost luată de pe pământ ca să nu
mai fie înlocuită până când Mesia o va înlocui cu adevărata
Împărăție a lui Dumnezeu la timpul domniei Sale. Și așa a
fost. Nu e nici o neîmplinire a acelei profeții. N-au avut
evreii nici un rege de atunci? Nici unul pe care Dumnezeu
să-l recunoască. Dar Macabeii, Irod etc? Macabeii n-au venit
din ramura recunoscută de Dumnezeu, iar familia lui Irod nu
numai că nu era din ramura lui David, dar nici măcar nu erau
evrei. Ei erau fiii lui Esau. A fost adevărat că de la
Zedechia până acum n-a existat nici un rege din spița lui
David, și următorul care va domni este Mesia. Cum așa? Acel
timp de când împărăția lor a fost distrusă până când Mesia
va veni credem că a fost menționat când El le-a spus prin
Moise cum îi va da jos și îi va pedepsi șapte timpuri —
șapte ani. Nu șapte ani literali, deoarece au fost pedepsiți
mai mult decât șapte ani literali, de multe ori mai mult. Ce
înseamnă aceasta? De șapte ori pe cât trebuia să fie
pedepsiți? Nu. Atunci ce înseamnă aceasta? Noi credem că el
a vrut să spună că Dumnezeu îi va pedepsi șapte ani
simbolici pentru păcatele lor. Cât de mult este aceasta?
După Biblie un an simbolic este 360 de ani — 360 de zile
pentru un an lunar, o zi reprezentând un an, așa că un an
simbolic este 360 de ani. Cum așa? Șapte timpuri ar fi 7x360
de ani sau 2520 de ani. Când ar începe? Ar începe tocmai la
timpul când Dumnezeu a luat coroana și diadema de la
Zedechia. Până unde s-ar măsura? Până la timpul când Mesia
Își ia regatul Său. Când va fi aceasta? După înțelegerea
noastră, dragi frați și surori, Zedechia și-a pierdut
coroana în anul 606 î. Cr., și de aici — 606 î. Cr. —
calculând 2520 de ani, după cunoștința și credința noastră
cea mai bună, vor expira în octombrie 1914. Dacă cineva
poate schimba aceasta, să o facă. Nu am găsit pe nimeni care
poate. Noi nu spunem că este absolut adevărat, dar n-am
găsit nimic greșit în aceasta, ci vedem că timpul potrivit
ca El să-Și primească autoritatea în lume va fi octombrie
1914. Poate că este greșit, dar nu cred că este mult greșit.
Nu pare probabil. Aceia au fost anii de pedeapsă a evreilor
pentru păcatele lor. Nu sunt în legătură cu cealaltă
pedeapsă și cum și-au primit pedeapsa mare, existența lor
națională fiind oprită când L-au respins pe Isus și n-au mai
existat ca națiune de la anul 70 d. Cr.. Și nici nu vor
exista până-n ziua când cu bucurie vor spune: “Binecuvântat
este Cel ce vine în numele
Domnului!"
(Mat. 21:9). Ei vor fi bucuroși să-L vadă. De unde știți că
vor fi bucuroși? Așa spune Biblia. Biblia spune că El va
turna peste ei foc, simbolul strâmtorării. Voi turna peste
ei spiritul rugăciunii și al implorării, și vor privi spre
Cel pe care L-au străpuns. Vor privi cu ochii înțelegerii ca
și voi. L-ați văzut? Da. V-ați uitat la Isus? Da. Va face și
evreul așa? Da, și aproape că o face. Noi înțelegem că unul
din primele lucruri ale noii ordini de lucruri va fi
turnarea peste Israel a părții lor de binecuvântare, și
ochii lor vor fi deschiși să-L recunoască pe Cel pe care
L-au respins cu mai mult de 1800 de ani în urmă.
Privind din alt punct de vedere, Isus a spus în profeție că
“Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se
vor împlini timpurile neamurilor" (Luca 21:24). A fost
călcat în picioare în zilele Lui? Da. Nu erau ei guvernați
de Roma? Desigur. Deci Ierusalimul va fi călcat în picioare
de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor, nu
implică aceasta că sunt anumite timpuri ale neamurilor? Ba
da. Ce înseamnă acesta? A predat Dumnezeu lumea pentru un
timp neamurilor? Da. De unde știți? Așa a spus Isus, și
puteți merge la Biblie și veți găsi dovada. Dumnezeu a luat
împărăția de la Zedechia, și i-a fost luată și coroana.
Atunci a recunoscut Dumnezeu guvernămintele neamurilor
pentru prima oară. Dovediți aceasta. Este destul de ușor.
Vă amintiți de Nebucadnețar, regele Babilonului, când și-a
exercitat puterea detronând pe Zedechia și distrugând
complet Ierusalimul, luând pe mulți în captivitate, a fost
începutul acelei perioade — darea jos a coroanei — care ne
arată clar unde a trecut autoritatea din punct de vedere
divin. Dumnezeu a dat o viziune și o interpretare a ei. Vă
voi aduce aminte de ea. Cu 18 ani înainte ca împărăția lui
Zedechia să-i fie luată, un tânăr dintr-o familie nobilă de
evrei a fost luat prizonier împreună cu alții, și acel tânăr
era Daniel; și el a fost pus între înțelepții din țara
Babilonului să aibă educație și privilegii speciale, și era
în Babilon de 18 ani. Și când a venit acest timp reprezentat
în vis, regele a trimis vorbă că avusese un vis și a chemat
pe toți înțelepții să vină dimineața, și când au venit, le-a
spus că avusese un vis noaptea trecută și era foarte
interesant și enigmatic, iar unul dintre lucrurile cele mai
enigmatice era că a uitat visul și nu și-l putea aminti, și
el le-a spus că voia să i se spună visul cât și tălmăcirea
lui. Înțelepții i-au spus că nici un rege nu a cerut
vreodată un astfel de lucru de la înțelepții săi până
atunci, și că, dacă le va spune visul ei îi vor da ceva
interpretare. Regele le-a răspuns că el înțelege foarte ușor
cum un om poate să inventeze vreun fel de interpretare dacă
i se spune visul; dar dacă ei au putere divină vor putea
să-i spună visul și interpretarea lui. “Dacă nu puteți face
asta, vă voi da să fiți omorâți ca impostori, pentru că
spuneți că aveți legătură cu zeii și nu aveți." Ei erau
înspăimântați, dar când Daniel a auzit de aceasta (se pare
că n-a fost cu ei înaintea regelui) i-a spus regelui: “De ce
această grabă? Dacă vei acorda un anumit timp, există Unul
care poate să răspundă regelui și să-i dea visul cât și
interpretarea lui. Acela este Dumnezeul căruia eu, Daniel,
îi servesc". “Foarte bine, va fi acordat timp". Și la timpul
stabilit, Daniel a venit înaintea regelui și i-a spus visul,
și vi-l amintiți voi bine.
“Tu, împărate, te uitai, și iată, ai văzut un chip mare.
Chipul acesta era foarte mare și de o strălucire
nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta și înfățișarea
lui era înfricoșătoare. Capul chipului acestuia era de aur
curat; pieptul și brațele îi erau de argint; pântecele și
coapsele îi erau de bronz; fluierele picioarelor, de fier;
picioarele, parte de fier și parte de lut. Tu te uitai, până
ce s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a
izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a
făcut bucăți. Atunci fierul, lutul, bronzul, argintul și
aurul s-au sfărâmat împreună și au devenit ca pleava din
arie vara; le-a luat vântul, și nici un loc nu s-a mai găsit
pentru ele. Dar piatra, care lovise chipul, s-a făcut un
munte mare și a umplut tot pământul" (Dan. 2:31-35).
“Exact așa era", zise regele. “Acesta este visul exact. Acum
spune-mi interpretarea". Și Daniel a continuat spunând:
“Dumnezeul Cerurilor a descoperit regelui acest lucru".
Aceasta era de la Dumnezeu. “Tu ești capul de aur". Un rege
peste regi. Tu ești primul reprezentat în acest chip. Acesta
reprezintă toate guvernămintele neamurilor care vor stăpâni
vreodată pe pământ. Reprezintă timpul de când Dumnezeu a
luat împărăția tipică și până când o va restabili.
Descrierea ne arată că regatul Babilonului era capul,
următorul a fost Medo-Persia, după aceea Grecia și Imperiul
Roman, reprezentat de fluierele picioarelor, iar următorul a
fost sfântul Imperiu Roman reprezentat de picioarele de lut
și fier. Apropo, fierul din picioare, în felul în care noi
înțelegem, reprezintă puterile statului. Imperiul Roman încă
există, nu în forma în care a fost recunoscut la început,
dar în faptul că el a fost o combinație între biserică și
stat, și unindu-se, cele două au căutat să domnească peste
toată Europa și peste toată lumea, și în general a existat o
dezintegrare între puterile reprezentate prin fier (civile)
și prin lut (eclesiastice). În unele locuri fierul este mai
proeminent iar în altele lutul. Fierul, care are puterea,
este de obicei cel mai proeminent. Lutul, reprezintând
eclesiasticismul, în amestec cu fierul, corespunde sau este
o imitație a pietrei. Cu alte cuvinte, această putere în
combinație cu puterea civilă pretinde că era împărăția lui
Dumnezeu, pretinde că în loc să lovească și să distrugă
chipul, piatra însăși și-a însușit caracterul divin și a
domnit.
Marii regi ai Europei de azi, practic toți, pretind că ei
sunt regatele lui Dumnezeu, și că totuși sunt și puteri
civile. Pe de o parte ei caută să aibă puterea regilor
pământești, iar pe de altă parte pretind că sunt regatele
lui Dumnezeu. Astfel de regate pretind că împăratul Josef
domnește cu autoritate divină, de asemenea împăratul
William, țarul Rusiei etc.
Noi trăim în zilele acestor regate reprezentate de picioare
și mai special de degete. Care este următorul lucru?
După Biblie, următorul lucru va fi sfărâmarea întregului
chip în bucăți, devenind “ca pleava din arie vara", și vor
fi complet îndepărtate. Biblia spune: Alege cui vrei să
servești și pe cine vrei să crezi. Cred că noi am învățat să
ne punem încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi credem ce
ne spune el, nu contează ce le spune altora.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că următorul lucru este că
piatra va lovi chipul, și după lovire piatra va umple tot
pământul. Eu cred chiar ce spune Biblia. Nu trebuie să aibă
importanță pentru voi ce cred eu, ci ceea ce spune Biblia.
Noi ne conducem după Cuvântul lui Dumnezeu și nu după al
nostru. Am avut experiențe destul de rele în încercarea de a
urma pe oameni. Noi nu urmăm pe oameni, ci pe Dumnezeu.
Aceste lucruri sunt sigure. Așa a spus Domnul. Nu are
importanță dacă lovirea chipului va avea loc în 1915 sau nu.
Numai Dumnezeu știe; dar după cea mai bună cunoștință pe
care o am despre Biblie, acela va fi timpul când vom aștepta
ca chipul să fie lovit în picioare. De ce spui 1915 și nu
1914? Pentru că acestor guvernăminte ale neamurilor
reprezentate de chip, Babilon, Medo-Persia etc., le-a fost
dat să ocupe un loc pentru un anumit timp, de la timpul când
coroana lui Zedechia a fost luată și până la timpul când va
fi stabilită împărăția lui Mesia. Ei trebuie să aibă tot
timpul acela. Este ca și cum vi s-ar da o concesiune. Dacă
ați avea ceva în concesiune care ar expira în octombrie
1914, atunci imediat ce concesiu-nea ar expira ar fi timpul
să părăsiți proprietatea. Să presupunem că n-ați știut că
concesiunea a expirat; a fost lungă și ați uitat că expiră
la întâi octombrie 1914. Construiați, sădeați și aranjați
casa, ca și cum vă așteptați să stați acolo pentru
totdeauna. Acum, concesiunea a expirat; la ce v-ați aștepta
atunci? Ați primi o notă să părăsiți casa. Să presupunem că
n-ați pleca? Ați fi scoși afară.
Ceea ce vedem în legătură cu Timpul Neamurilor este că
Dumnezeu a dat o concesiune neamurilor când a luat regatul
de la Israelul tipic. El a spus neamurilor: Vă voi da
concesiunea sau ocazia prin care puteți să luați în primire
afacerile lumii și voi vedea dacă puteți aduce lumii
lucrurile care să aducă pacea.
Vrem să spunem aici că unele dintre aceste națiuni dintre
neamuri s-au descurcat minunat de bine. Îi felicit pe mulți
dintre ei că s-au descurcat splendid, tot ce am putut
aștepta, toate guvernămintele-fiară au făcut cum au putut
mai bine. Cine ar putea scoate perfecțiunea dintr-un lucru
imperfect? Ce credem noi azi apropiindu-ne de sfârșitul
Timpurilor Neamurilor, la sfârșitul celor 2520 de ani,
începuți la 606 î.C. și expirând în octombrie 1914? Au adus
ei dreptatea veșnică? Nu. Au adus ei fericire lumii? Nu. Au
adus ei ceea ce va fi dorința tuturor popoarelor? Nu. La ce
trebuie să sperăm? Ceea ce Dumnezeu a declarat că va aduce,
și Împărăția lui Mesia va aduce omenirii “dorința tuturor
popoarelor".
Este vreo națiune gata să iasă? N-am auzit așa ceva. Nu știu
ei că Timpul Neamurilor a expirat? Cred că nu. Adevărul a
mers în toată lumea? Da, dar este o nebunie pentru ei. Dacă
împăratul ar auzi ceva despre Timpurile Neamurilor ar râde.
Așa ar face și regele Angliei, sau țarul Rusiei. Chiar și
împăratul Wilhem ar râde la gândul că Dumnezeu ar putea avea
de-a face cu un guvernământ mai bun decât al lui. Cum poate
Dumnezeu să facă unul mai bun? În mod natural acești domni
s-ar gândi că Dumnezeu cu greu ar putea alege un rege sau un
conducător mai bun decât este acum în funcție. Toți acești
oameni sunt imperfecți și toți lucrează mai mult sau mai
puțin sub amăgire, și sub doctrinele false din trecut și
sunt atât de confuzi și slabi că n-au putut face mai bine
dacă n-au știut cum.
Concesiunea lor va expira și Dumnezeu, care le-a dat-o, va
lua iarăși lucrurile sub controlul Său și va stabili
Împărăția în mâinile lui Mesia, pentru care Isus ne-a
învățat să ne rugăm: “Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta,
precum în cer și pe pământ" (Mat. 6:10).
Atunci la ce te aștepți, frate Russell, în octombrie 1914?
Aștept ca octombrie să vină și împărații pământului —
neamurile — nu vor ști că concesiunea lor a expirat. Și
atunci? O bubuitură de tunet din cer senin, care va începe
să arate acestor regi că un nou Domnitor ia în stăpânire
lumea. Cum va veni? Nu știu amănuntele. Am doar ideea
principală. Primul lucru va fi manifestarea Împărăției lui
Dumnezeu. Cum? Descoperirea, înștiințarea. Ce vrei să spui?
Epifania. El a venit și va continua o mie de ani. Parousia
Lui nu se va sfârși în acești 40 de ani.
Încă nimănui nu i-a fost făcut cunoscut aceste lucruri. “Dar
voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea
să vă surprindă ca un hoț" (1 Tes. 5:4).
După aceea va fi (apokalupsis) descoperirea. Cum va fi
aceasta? “Am ideea mea", spune unul. “Cred că va veni și va
sta pe bolta cerului și fiecare ochi va privi sus și toți
vor cădea jos, vor plânge și vor urla." Nimic din toate
acestea. Cred că felul în care Biblia spune acest lucru este
următorul, dragi prieteni: “la descoperirea Domnului Isus …
într-o flacără de foc, răzbunând" (2 Tes. 1:7, 8). Ce este
aceasta? Un mare sistem de judecăți va începe atunci.
Flacăra de foc, manifestarea exterioară a judecății. De ce
ai spus foc? Pentru că Biblia îl folosește ca o expresie
simbolică, așa cum El a spus despre încercările înfocate
care vă încearcă pe voi, și aurul este pregătit prin foc. Se
spune despre lume, nu despre Biserică: “la descoperirea
Domnului Isus … într-o flacără de foc, răzbunând". Aceasta
va fi după octombrie 1914? Da. Cât timp va dura? Nu știu. Ai
vreo presupunere? Presupunerile sunt lucruri foarte
periculoase, și dacă aș face vreo presupunere v-aș da
motivul pentru care am presupus așa. În acest caz am văzut
paralela la sfârșitul Veacului Iudeu. Cetatea a fost
distrusă în anul 70. Sfârșitul Veacului Evanghelic și
botezul strâmtorării va veni, elementele aprinse de mare
căldură se vor topi, elementele capitaliste și toate,
întreaga lume va deveni ca un cuptor, mâna fiecărui om va fi
împotriva aproapelui său. Aceasta este descrierea Bibliei a
acestui timp. Focul va veni peste oameni într-un mod
natural. Este propriul lor foc pe care l-au construit.
Aceasta este pentru că ei nu trăiesc la nivelul celor ce
le-au fost date. Biblia arată că această situație ar fi
venit de mult dacă Dumnezeu n-ar fi oprit-o. Când va veni
timpul potrivit Dumnezeu nu va mai ține cele patru vânturi,
și conflagrația va fi totală, rapidă și teribilă. Isus a
spus, vorbind despre acel timp: “Și dacă zilele acelea n-ar
fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din cauza celor
aleși, zilele acelea vor fi scurtate" (Mat. 24:22).
Cum adică, din pricina celor aleși? Ce-i cu ei? Cei aleși
vor stabili Împărăția și vor opri acest lucru. Ei vor
interveni și vor aduce ordine în locul confuziei.
Cât timp a durat strâmtorarea care a venit peste evrei și
i-a distrus? Aproximativ un an. După ce se sfârșesc cei 40
de ani, la ce ne putem aștepta? Poate că un an ar fi destul
pentru această strâmtorare. Numai Dumnezeu știe. Noi doar
oferim o idee. Deci eu aștept ca 1915 să fie un an foarte
sever.
Unde va fi atunci Biserica? Parte din întrebare. Dau o
interpretare liberă acestei întrebări și în același timp
răspund la multe alte întrebări care vor fi puse. Cum e cu
Biserica? Nu știu. Pot doar să presupun, și, cum am spus
mai-nainte, presupunerile sunt foarte nesigure.
Presupunerea noastră ar fi, ceea ce noi totdeauna am
înțeles, că atunci când El va apărea, când se va manifesta
într-o flacără de foc, noi vom apărea cu El. Aceasta ar
implica faptul că vom fi plecați de aici.
Altă scriptură spune: “Vegheați deci tot timpul și rugați-vă
ca să fiți socotiți vrednici să scăpați de toate acestea"
(Luca 21:36). Aceasta implică faptul că noi vom fi plecați,
credem. Se implică acest lucru. Nu suntem siguri. Noi am
presupune, în mod natural, că strângerea Bisericii va fi
înainte de sfârșitul sau până la sfârșitul Timpului
Neamurilor, dar nu suntem siguri. Vă atragem atenția asupra
unui Psalm și asupra afirmației făcute în el. “Să salte de
bucurie credincioșii Lui îmbrăcați în slavă, să cânte de
bucurie în așternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în
gura lor și sabia cu două tăișuri în mâna lor, ca să facă
răzbunare asupra neamurilor și să pedepsească popoarele, ca
să lege pe împărații lor cu lanțuri și pe mai-marii lor cu
obezi de fier, ca să aducă la îndeplinire împotriva lor
judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toți
credincioșii Săi" (Psa. 149:5-9).
Noi am arătat într-un Turn recent, dragi prieteni, unele din
aceste lucruri care par să implice că sfinții vor intra
într-un fel de glorie de această parte de văl. Nu suntem
siguri. Nu dorim să profețim. Noi doar încercăm să citim o
profeție. Gândul nostru totdeauna a fost că nu avem nimic
de-a face cu judecata lumii până nu trecem dincolo de văl;
dar aceasta pare să implice că ceva din lucrare va fi făcut
de această parte, pentru că patul pare să reprezinte
ușurință, sabia, Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Noi zicem că în timp ce putem avea cântarea de laudă lui
Dumnezeu pe buzele noastre de cealaltă parte de văl, n-ar fi
nevoie să fim pe patul de odihnă sau să avem sabia
Spiritului. De cealaltă parte de văl vom avea ceva mai
perfect. Acestea sunt pentru folosirea lor aici, în
condițiile prezente. De aceea, există ceva în acest Psalm
care mie mi se pare a spune că răsplata la care se face
referire ar putea fi aici. Ce poate fi? Aparent versetul
următor spune că ei vor lua parte cu toți sfinții la
împlinirea judecății scrise. Ce ar însemna aceasta? S-ar
părea că unii din poporul lui Dumnezeu ar putea să rămână de
această parte de văl, în timp ce alții vor fi de cealaltă
parte de văl, și împreună sunt un corp complet, acceptabil
Domnului, și s-ar putea angaja împreună în ceva muncă, cei
de acolo și noi de aici. Este un gând pe care-l putem lua în
considerare. Există o posibilitate, și eu doar îmi țin ochii
credinței și ai înțelegerii deschiși ca să văd. Nu spun că
este așa, dar suntem într-un loc unde nu știm. Credința
noastră este puternică, dar dacă toate așteptările noastre
cu privire la aceste schimbări se vor împlini la 1 octombrie
sau anul următor, nu știu, dar oricare este voia lui
Dumnezeu pentru voi, ea este și voia voastră, cred. Oricare
este voința lui Dumnezeu pentru mine, este și voința mea; și
dacă Dumnezeu are ceva în afară de ceea ce m-am gândit, voi
fi foarte bucuros să se facă voia Lui. Voi nu? Sunt sigur că
da.
Înțeleg că sunt unii prieteni dragi la Convenție a căror
credință este nesigură și ar dori să renunțe. Aș vrea să-i
găsesc. Cât vreți pentru ceea ce ați primit? Socotiți tot ce
ați primit. Cât veți lua pentru aceasta? Spuneți. Ați lua o
mie de dolari?
(Din audiență.) Nu.
Ați lua un milion de dolari? Nu.
Ați lua întreaga lume? Nu, nu.
Oricum, aveți un mare câștig. Orice ar veni aveți un câștig
bun. Voi țineți și apreciați ceea ce Isus ne-a spus despre
mărgăritarul de mare preț — un mărgăritar neprețuit. Vindeți
tot ce aveți ca să obțineți acest mărgăritar. Voi v-ați
vândut voința odată și nu aveți nimic de spus dacă planul
lui Dumnezeu este octombrie 1914 sau 1940. Nu este treaba
voastră. Ați dat totul Domnului. Totul este al Lui.
De când Domnul mă conduce
În orice soartă sunt ferice.
CRUCI—Înțelesul celor trei cruci de pe Turnul de veghere.
(Q198-2)
Întrebare
(1910)—1—Ce semnifică cele trei cruci de pe turn, de pe
coperta Turnului de Veghere?
Răspuns—Nu m-am gândit niciodată la aceasta. Ele sunt făcute
de artist pur și simplu să reprezinte ferestrele. Eu am
desenat schița originală în mare, iar el a urmat ideea, iar
crucea reprezintă doar o fereastră în loc să fie o altă
formă. Că sunt trei, nu are nimic de-a face cu aceasta — nu
dovedește trinitatea.
CUMPĂRARE—Ce a cumpărat Domnul?
(Q555-2)
Întrebare
(1910)—2—Noi înțelegem că Domnul n-a cumpărat încă lumea.
Dar a cumpărat Biserica? Dacă nu, cum să înțelegem scriptura
care zice, “voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost
cumpărați cu un preț" (1 Cor. 6:19-20)?
Răspuns—Eu înțeleg aici că se spune voi și nu ei.
“Voi nu sunteți ai voștri căci ați fost cumpărați cu un preț".
Domnul nostru Isus este reprezentat că a plătit prețul către
dreptate în ceea ce privește Biserica, și ea este cumpărată,
și toți din această clasă care devin parte din Biserică sunt
incluși și se lucrează cu ei sub această promisiune
îndurătoare înaintea lumii. Dar lumea încă nu este
cumpărată.
CURĂȚENIE—Viață curată. (Q555-3)
Întrebare
(1911)—3—Crezi în regenerarea fizică, sau viață
abstinentă, castă?
Răspuns—Cred că aceasta este o întrebare care, după cum
spune apostolul, fiecare trebuie să fie pe deplin convins în
propria sa minte; nu este un subiect care este pus ca o lege
în Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, nu este o întrebare
scripturală. În general Scripturile îndeamnă la toată
curățenia, dar Scripturile mai spun despre căsătorie că este
onorabilă în toate, și patul neîntinat. Nimeni nu are
autoritatea să înlăture cuvintele lui Isus și ale
apostolilor. Totuși, apostolul dă sfatul, că pentru cei care
pot să trăiască o viață castă, aceasta ar fi foarte de dorit,
zicând, “Astfel, cine se căsătorește bine face; și cine nu
se căsătorește, mai bine face" (1 Cor. 7:38).
Înapoi sus