DANTE ȘI DORE—Cine au fost ei. (Q199-1)
Întrebare
(1911)—4—Cine au fost Dante și Dore, și când au trăit?
Răspuns—Dante a fost un mare poet, dar cât privește data
exactă a nașterii și morții lui nu știu — a fost cu câteva
secole în urmă. Dore a fost un mare artist catolic, care a
trăit cu aproape 100 de ani în urmă. Ei au fost catolici
foarte proeminenți și fără îndoială foarte onești.
DATORII—A datora altora. (Q221-2)
Întrebare
(1910)—5—Te rog explică: “Să nu datorați nimănui nimic,
decât să vă iubiți …" (Rom. 13:8).
Răspuns—Ei bine, eu nu pot să dau o explicație mai clară.
DAVID—Om după inima lui Dumnezeu. (Q199-3)
Întrebare
(1909)—1—În ce sens a fost David un om după inima lui
Dumnezeu?
Răspuns—Ei bine, pot vedea multe moduri în care David n-a
fost un om după inima lui Dumnezeu, dar în ce sens a fost?
Răspunsul meu este că în următorul sens: În ciuda tuturor
slăbiciunilor și imperfecțiunilor sale, inima sa era plină
de loialitate și credință față de Dumnezeu, și dorința lui
era ca întotdeauna să facă serviciul lui Dumnezeu. Cu mintea
el a servit legea lui Dumnezeu, după cum spune apostolul
Pavel. Noi știm că David a făcut unele greșeli foarte
serioase, foarte grave și s-a pocăit amar. El a fost un om
după inima lui Dumnezeu în sensul că el încă iubea pe
Dumnezeu și se străduia continuu să atingă idealurile lui
Dumnezeu. Voi și cu mine, dragi prieteni, vrem să avem
aceeași dispoziție; nu că noi suntem ca și David. Nu există
doi dintre noi la fel; toți suntem diferiți. Loialitate față
de Dumnezeu, credință în Dumnezeu și o dispoziție de a-L
servi este ceea ce-i place lui Dumnezeu. Voi și cu mine
trebuie să ne amintim că avem avantaje față de David; el a
trăit într-o dispensație diferită, a fost un membru al Casei
Servilor și nu al Casei Fiilor. Noi, din contră, avem mult
avantaj în toate pentru că suntem din noua dispensație,
concepuți de Spirit și avem mintea lui Cristos. Noi trebuie
să fim încă mai mult după inima lui Dumnezeu, și trebuie să
avem standarde mai înalte decât a avut sau a practicat
David.
DĂTĂTOR DE VIAȚĂ—Tată și mamă
spirituali cu copii pământești. (Q441-2)
Întrebare
(1905)—2—Dacă Cristos va fi dătătorul de viață și
Biserica mama, cum pot fi copiii clasei restabilite de
natură umană?
Răspuns—Acesta este cazul unei adopții în ceea ce privește
pământul. Ei au fost copii ai lui Adam și Cristos Și-a
propus să le dea o viață în locul celei pierdute prin Adam.
Ei nu sunt concepuți în sensul în care suntem concepuți noi;
promisiunea lor este de restabilire la ce s-a pierdut prin
Adam. Al doilea Adam va lua locul primului Adam. Ei vor
obține viața pe care Cristos a jertfit-o pentru lume, altfel
n-ar fi fost nimic pentru ei.
DEGET—Semnificația stropirii sângelui cu degetul lui.
(Q276-1)
Întrebare
(1907)—3—Lev. 16:14: “Să ia din sângele vițelului și să
stropească el însuși cu degetul pe partea dinainte a
capacului ispășirii, spre răsărit". Există vreo semnificație
tipică specială legată de degetul Marelui Preot?
Răspuns—Nu mă gândesc la nici o semnificație specială în
acest cuvânt “deget" după cum este folosit. Ar fi mai
convenabil să stropească cu degetul decât cu întreaga mână.
Poate exista un accent sau o semnificație pentru cuvântul
“deget" dar nu m-am gândit niciodată la aceasta. Dacă cineva
dintre voi se gândește la aceasta, aș vrea să-mi spuneți și
mie.
DEMONI—Timpul pentru judecată. (Q222-1)
Întrebare
(1911)—4—”Și iată, ei au strigat, zicând: “Ce avem noi cu
Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne
chinuiești înainte de vreme?”" (Mat. 8:29) Care vreme?
Răspuns—Acestea, dragi prieteni, au fost vorbele demonilor.
Când Domnul a scos afară câțiva demoni la prima Sa venire,
și le-a poruncit să iasă din om ei au obiectat; ei credeau
că erau încă în limitele timpului lor. N-avem dreptul să
continuăm în aceste condiții? N-ai venit prea repede? Ne vei
chinui înainte de timp? Ei bine, eu aș sugera aceasta:
Cuvântul chinuiești de aici nu are exact aceeași idee
pe care ar avea-o cuvântul nostru chinuiești. Aceasta ar
însemna “să ne faci să suferim", exact ca și într-un
contract cu proprietarul, se spune că proprietarul face pe
un chiriaș să sufere dacă nu plătește chiria. Adică, îl va
scoate afară din locul acela dacă nu plătește chiria, și
aceasta este ideea de aici. Ai venit să ne faci să suferim,
sau să ne scoți afară înainte de timp? Dar, în orice caz,
orice ar spune spiritele căzute n-ar fi o teologie bună
pentru orice bun creștin. Noi nu ne clădim teologia pe ceea
ce spun demonii. Noi vrem ceea ce spune Isus, apostolii și
profeții. Ceea ce spun demonii nu are însemnătate pentru
mine.
Aceasta îmi amintește de un gentleman care s-a contrazis cu
mine odată într-un punct, iar el a citat o scriptură care
era chiar în favoarea lui, și am zis: “Unde este aceasta?"
Și am deschis la locul respectiv și am găsit atunci de ce
era ciudat. Era în Iov. Era ceea ce a spus diavolul. Am
spus: “Frate, tu ai citat ce a spus diavolul". Și n-a mai
avut ce spune. Așa și aici, ce au spus acești demoni nu este
vrednic de luat în considerare.
DEPOZIT—Unde este arătat în Vechiul Testament. (Q222-2)
Întrebare
(1916)—1—Este depozitarea prețului de răscumpărare arătat
undeva în tip sau umbre sau în învățăturile Vechiului
Testament?
Răspuns—Nu cred că ceva în Vechiul Testament învață
depozitarea răscumpărării. Răscumpărarea în acest sens
particular al cuvântului nu este un cuvânt folosit în
Vechiul Testament. Doar într-un singur caz: “Dar nici unul
nu poate să răscumpere pe fratele său" (Psa. 49:7). Aceasta
este o idee adusă în atenția noastră în Noul Testament sub
călăuzirea Spiritului sfânt și reprezentând o învățătură
foarte adâncă a Cuvântului lui Dumnezeu.
DEPOZIT—În numele și contul cui. (Q222-3)
Întrebare
(1916)—2—În numele și în contul cui este acest depozit?
Răspuns—În numele și în contul acelui singur om îl depun eu.
La fel cum ai pune 1000$ în bancă, ei sunt în numele tău.
Isus nu l-a dat pe acesta nimănui. El l-a depus în mâinile
Tatălui. “Îmi încredințez" (Luca 23:46). Nici o schimbare,
nici un transfer. Nu-l dau în grija Ta pentru Tatăl Adam sau
pentru lume. Doar îl depun în grija și păstrarea Ta.
Spiritul Meu — aceasta se arată prin cuvântul “Îmi".
DEPOZIT—Înțelesul cuvântului. (Q223-1)
Întrebare
(1916)—3—Te rog dă definiția cuvântului depozit.
Răspuns—Cuvântul depozit înseamnă cuvântul depozit. Pui
1000$ într-o bancă, un depozit; vei primi un mic carnet și
el va arăta o sumă acolo. Depozitul tău nu arată că ai dat
banii bancherului. Au fost păstrați de el pentru că tu i-ai
pus în grija lui și puteai să-i iei când voiai. Isus a
depozitat prețul de răscumpărare când a spus în momentele
morții Sale: Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez, Îmi dau
spiritul. Spiritul vieții umane. L-a predat în mâinile
Tatălui, nu diavolului. Diavolul nu are nimic de-a face cu
omenirea. Isus a avut dreptul la viața Sa. El a ținut Legea
divină, fiind sfânt, nevinovat, fără pată și separat de
păcătoși, împlinind pe deplin voia Tatălui. El a avut un
drept la viață nepierdut în nici un sens al cuvântului, și
pe acesta l-a depozitat. “Tată în mâinile Tale Îmi
încredințez duhul!" (Luca 23:46). Și este încă în mâinile
Tatălui; Isus niciodată nu l-a luat înapoi. Dar nu l-a luat
când a fost înviat din morți? Nu, Tatăl I-a dat ca răsplată
o formă de viață mai înaltă. “Fiind omorât în trup, dar
făcut viu în duh" (1 Pet. 3:18), pe plan divin. Această
viață spirituală pe care a avut-o la înviere a fost răsplata
pentru ascultare; neavând nici o semnificație pentru
cealaltă viață a Sa. El încă are dreptul la viața
pământească, dar nu are nevoie de ea. El are o viață mai
înaltă și mai bună, dar cealaltă este la dispoziția Sa.
DEPOZIT—Când s-a făcut. (Q223-2)
Întrebare
(1916)—1—A făcut Isus depozitul când a murit, sau la râul
Iordan?
Răspuns—Aș spune că n-a făcut depozitul când S-a consacrat
la Iordan. Opinia mea ar fi că Isus a făcut un legământ cu
Tatăl că va ține Legea divină și va face tot ce se găsește
scris în carte, toate lucrurile reprezentate în tipuri și
umbre, și acesta a fost aranjamentul Tatălui, și făcând
toate aceste lucruri pe deplin, ținând Legea, El a avut
dreptul la viață, și sacrificându-Și dreptul El a devenit
moștenitorul promisiunilor de glorie, onoare și nemurire, și
aceasta a fost când Și-a dat viața în întregime: “Tată în
mâinile Tale Îmi încredințez duhul" (Luca 23:46).
DEPOZIT—Valoarea lui. (Q223-3)
Întrebare
(1916)—2—Care este meritul real, sau contul sau prețul
depozitului?
Răspuns—Lucrul care este depozitat este doar valoarea unei
vieți umane perfecte. Nici mai mult, nici mai puțin. Acela a
fost prețul de răscumpărare depozitat. Prețul corespunzător,
ceea ce a pierdut Adam. Bineînțeles, acea viață include
dreptul la comuniune cu Dumnezeu, căminul pământesc și toate
lucrurile pe care Dumnezeu le-a dat omului inițial. Psalmul
8. Ce este omul? “L-ai făcut cu puțin mai prejos decât
îngerii … toate le-ai pus sub picioarele lui" (Psa. 8:5, 6).
Și aceasta include toate acele drepturi, iar când Isus Și-a
jertfit dreptul la viață, El a jertfit atât cât orice om a
avut vreodată sau ar putea avea. Un drept la tot ce a avut
Adam ca om perfect. Totul s-a pus în mâinile Tatălui, în
mâinile dreptății divine.
DEPOZIT—Valoarea lui prin Isus. (Q224-1)
Întrebare
(1916)—3—De ce valoarea depozitului este prin Isus Cel
glorificat?
Răspuns—Prin aceea că în el este baza marii opere. Prima
parte a operei este aducerea multor fii la glorie, și
același sacrificiu de răscumpărare din mâinile dreptății va
fi prețul care va răscumpăra întreaga lume din moarte și va
da mijlocitorului glorificat, cap și corp, dreptul să
intervină, și timp de 1000 de ani să exercite milă față de
omenire, ajutându-i să iasă din starea lor căzută, la tot ce
s-a pierdut în Eden.
DEPOZIT—Ce învață Noul Testament despre aceasta. (Q224-2)
Întrebare
(1916)—1—Ce scripturi din Noul Testament învață clar
acceptarea depozitului prețului de răscumpărare?
Răspuns—Învățătura generală a Noului Testament este că Isus
are ceva în mâinile dreptății divine care este baza întregii
reconcilieri cu Tatăl. Cea care ne spune direct, că El nu
numai că S-a dat pe Sine o răscumpărare, ci când a murit, a
spus: “Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul" (Luca
23:46). Îl las la tine. Multe scripturi arată cum se aplică
aceasta. Citim despre aplicarea meritului. Aceasta implică
faptul că este ceva merit. Referindu-ne în mod figurativ,
cum putem primi haina dreptății dacă nu există un merit?
DIACONESE—Alegerea lor. (Q200-1)
Întrebare
(1912)—2—Recomanzi alegerea și numirea de diaconese în
unele circumstanțe? Dacă da, te rog spune în ce
circumstanțe?
Răspuns—Noi nu avem diaconese la Tabernacol în Brooklyn în
prezent, dar am avut înainte și cred că s-a făcut ceva bine
avându-le. Nu are rost să ai servi dacă nu au ceva de făcut,
nici dacă persoanele nu sunt potrivite pentru acel lucru.
Cuvântul diaconesă semnifică un serv feminin. În cazul unei
îmbolnăviri între surorile unei adunări ar fi necesar ca
cineva să meargă să ajute și să se îngrijească de ele. Sau
unii în suferință au nevoie să fie vizitați și poate că
frații nu găsesc timp să-l acorde acestui lucru. Surorile
pot face astfel de servicii, fie că sunt alese diaconese,
fie că nu. A alege diaconese nu este contrar Cuvântului
Domnului. Dacă o adunare află că are nevoie de astfel de
servi, se pare că este deplină autoritate în Scripturi
pentru a-i alege, dar trebuie aleși cu mare grijă ca să
reprezinte Biserica corect și favorabil în privința
moderației în judecata lor, în comportarea și îmbrăcămintea
lor, fiind exemple de Spirit al Domnului între surori, și
care în mod potrivit reprezintă interesele generale ale
Bisericii în orice lucru ar fi chemate să-l facă.
DIAVOL—Locuința finală. (Q225-1)
Întrebare
(1911)—3—Care va fi locuința finală și sfârșitul
diavolului și a îngerilor săi?
Răspuns—Nu cred că ei vor avea o locuință finală. Ei aparțin
celor răi, și pe toți cei răi Dumnezeu îi va distruge; nu
numai oamenii răi, ci și ființele spirituale rele. Viața
veșnică este darul lui Dumnezeu și El nu va permite ca ea să
ajungă la cei care n-o vor folosi în armonie cu El. Cel care
are pe Fiul are viață, și cel care nu are pe Fiul nu are
viață.
DIAVOL—Referitor la simbolurile Apocalipsei. (Q225-2)
Întrebare
(1911)—4—”Și Diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în
iazul de foc și de pucioasă, unde este fiara și prorocul
mincinos. Și vor fi chinuiți zi și noapte, în vecii vecilor"
(Apoc. 20:10).
“Și fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Și nici
ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei și
icoanei ei" (Apoc. 14:11).
Răspuns—Aceste pasaje sunt luate din Apocalipsa, iar cartea
Apocalipsei este o carte simbolică, adică exact ceea ce ea
susține a fi. Citim că Isus a trimis pe îngerul Său și a dat
semne pentru anumite lucruri, și acele semne sau simboluri
au fost cu noi și au fost examinate timp de 1800 de ani. Noi
nu vom începe să investigăm întrega carte a Apocalipsei, ci
ne vom mulțumi să spunem pe scurt, mai întâi, că toți
învățătorii vor admite că nici o doctrină nu trebuie să se
bazeze în întregime pe un text din Scriptură găsit în
Apocalipsa, dacă nu are unele baze în alte părți ale
Cuvântului lui Dumnezeu; nimeni nu poate clădi o doctrină
doar pe un pasaj din Scriptură care are ca bază numai
Apocalipsa, pentru că ea fiind o carte simbolică, aproape
toate textele ei sunt simbolice. În acest caz, veți remarca
referirea ce se face la fiară și la prorocul mincinos — o
fiară și un proroc mincinos. Cine este această fiară? Ați
văzut-o? Știți ceva despre această fiară? Știți ceva despre
prorocul mincinos? Vedeți, dacă nu mi-aș face timp să intru
în subiect și să discut ce simbolizează fiara și ce
simbolizează prorocul mincinos, n-ar fi potrivit să discutăm
ce se înțelege prin cele de mai sus și ce s-a întîmplat cu
ei. Fiara este simbolul unui mare sistem, dar timpul nu ne
va permite să intrăm în discuție despre acest subiect. Eu
cred că ea reprezintă un mare sistem religios care este acum
în lume. Prorocul mincinos eu înțeleg că reprezintă un alt
sistem religios — nu un om, nu oameni, ci un sistem; și acel
sistem va fi distrus; și acel sistem va fi chinuit și se va
prăbuși — nu oamenii. Veți găsi ceva despre acest subiect în
mica broșură pe care am distribuit-o seara trecută.
DINAR—De ce murmură unii? (Q529-2)
Întrebare
(1908)—1—Primind dinarul, ei murmurau împotriva
stăpânului casei (Mat. 20:11). Dacă dinarul reprezintă
marele premiu al gloriei, onoarei și nemuririi, cum sau de
ce murmură acea clasă care-l primește?
Răspuns—Răspund că în aceste pilde noi nu ne așteptăm ca la
fiecare trăsătură cât de mică să-i găsim o corespondență.
Unele trăsături par să fie introduse numai pentru a rotunji
relatarea, pentru a o face rezonabilă, sau pentru a atrage
atenția asupra unei trăsături speciale. În acest caz, a
trece peste faptul că fiecare a primit un dinar și n-a
comentat nimic ar fi lăsat o portiță deschisă pentru unii ca
să spună, “Este ciudat că nu s-au plâns. Astăzi oricine s-ar
fi plâns". Prin introducerea acestei trăsături, că a fost o
nedumerire de ce unii au primit doar banii pe care i-au
primit și ceilalți, se atrage proeminent atenția asupra
faptului că același preț sau aceeași răsplată se dă tuturor,
atât celor care sunt credincioși o perioadă lungă de timp
cât și celor care sunt credincioși o perioadă mai scurtă;
faptul că toți primesc exact aceeași sumă face ca
suma să fie un lucru important în pildă. Este un deget care
arată către acea trăsătură, ca să spunem așa, și zice,
“aceasta este trăsătura importantă din pildă". Noi nu
trebuie să așteptăm, dragi prieteni, ca unii care au primit
binecuvântarea Domnului, care este reprezentată aici prin
dinar, să aibă o dispoziție de a murmura împotriva Domnului.
Mai curând trebuie să înțelegem că oricine ar fi înclinat să
murmure nu va fi deloc în Împărăție. Atunci gândul nostru
este că aceasta este introdusă în pildă ca să arate faptul
general că va exista o singură răsplată dată întregii
companii care va fi răsplătită. Totuși nu sunt sigur dacă
dinarul reprezintă gloria, onoarea și nemurirea. Cred că se
poate înțelege în mod potrivit ca dinarul să se refere numai
la viață veșnică, fără să reprezinte în plus
caracteristicile de glorie, onoare și nemurire. În
conformitate cu Scripturile, nu vom primi toți același
lucru. Apostolul ne spune că în Împărăție unii se vor
deosebi de alții, după cum se deosebește o stea de altă stea
în glorie; dar un lucru va fi comun tuturor acelora, adică,
toți vor avea viață veșnică; toți cei care onest și
persistent au lucrat în cauza Domnului vor fi socotiți
vrednici de viață veșnică; celelalte binecuvântări care le
vor fi date nu sunt arătate în această pildă.
DINAR—Ce reprezintă el. (Q530-2)
Întrebare
(1916)—1—În Matei 20, în pilda cu dinarul citim în versul
2: “S-a învoit cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi și i-a
trimis în via sa". Ce reprezintă dinarul? Din nou, în versul
6, citim: “Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea, a
găsit pe alții stând acolo". Înțelegem noi că ceasul al
11-lea a trecut? Din nou în versul 11: “Și primindu-l, ei
murmurau împotriva stăpânului casei". Ce reprezintă sau
semnifică murmurul?
Răspuns—Am tratat această întrebare de mai multe ori în
Turnul de Veghere, dar voi arăta din nou pe scurt. Poate că
și alții au uitat ce s-a scris. Pilda aceasta este una
dificil de înțeles cu toate trăsăturile sale speciale; ca de
exemplu, această dare a dinarului pare să fie de această
parte de văl, pentru că atunci când s-a dat au existat
câțiva care au murmurat, și în mod sigur nici unul nu va
murmura de cealaltă parte. Dacă ei sunt dispuși să murmure,
atunci nu sunt de cealaltă parte. Darea acestui dinar pare
să însemne ceva întâmplându-se în viața prezentă, înainte de
schimbarea noastră, la sfârșitul acestui veac. Atunci
Administratorul îl va da celor care au lucrat în seceriș. Nu
știu precis cum se va întâmpla aceasta. Știți că cele mai
multe lucruri profetice din Cuvântul lui Dumnezeu sunt greu
de înțeles în detaliu până când se împlinesc sau sunt în
proces de împlinire; și cred că această pildă este aproape
de împlinire. Pot da numai o sugestie. Această mare lucrare
a Lovirii Iordanului, care eu cred că se află înaintea
noastră, și care trebuie făcută în următorii câțiva ani,
este legată cumva de acest lucru. Chiar cum, nu știu. Eu
aștept, și voi la fel. Vom vedea la timpul potrivit. Este o
pildă și va fi lămurită, și atunci așteptările noastre se
vor împlini. Atunci hai să evităm orice spirit de murmur și
să mulțumim pentru toate privilegiile ce ne sunt date, și să
nu ne gândim nici o clipă că dacă surorilor li se va da
ocazia să servească, noi să murmurăm împotriva lor pentru că
au o astfel de ocazie!
DINAR—Din pildă, ultima declarație a
Pastorului Russell. (Q530-1)
Întrebare
(1916)—2—Cine va da dinarul?
Răspuns—Nu știu.
DISTRUGERE—Ca animale naturale. (Q224-3)
Întrebare
(1907)—3—Te rog explică textul care vorbește despre unele
persoane ca despre animale, făcute pentru a fi luate și
distruse.
Răspuns—Apostolul vorbește despre unii care vor fi distruși
de mâna Domnului, și el spune că sunt luați și distruși ca
niște animale sălbatice. Nu gândiți că e ceva rău să
distrugi un leu. De ce? Pentru că este feroce și în stare să
facă rău. Dar dacă un porumbel ar zbura prin apropiere și ar
fi fără vină, aș spune, nu-l atinge, ci lasă-l. Sau dacă ar
fi o pasăre cu pene frumoase zburând și nefăcând nici un
rău, ci doar cântând niște triluri frumoase, aș spune, nu
atinge pasărea. De ce să distrugem viața unei astfel de
creaturi inocente și frumoase? Dar dacă ar fi un leu sau un
tigru, și întregul sat sau oraș ar fi în pericol din cauza
lui, și ar fi pe punctul de a face ceva rău, am spune că e
mai bine să-l distrugem. Orice polițist, în astfel de
circumstanțe, este autorizat să-și scoată revolverul și să
tragă imediat. Este numai potrivit pentru distrugere; și nu
este un lucru potrivit să-l lase în libertate. Deci, Domnul
are această vedere cu privire la o anumită clasă pe care El
o va distruge în moartea a doua. Ei nu sunt potriviți pentru
viață; din acest motiv vor fi distruși. Ei nu sunt mai
potriviți pentru viață cum nu sunt animalele sălbatice
potrivite pentru viață. Tocmai cum este potrivit să distrugi
o persoană coruptă care a făcut rău altora, și să i se
reteze ocazia de a perpetua răul, așa ar fi și să distrugi
un animal sălbatic. Și scopul lui Dumnezeu este să-i
distrugă pe toți cei răi — cei care vor fi avut o deplină
cunoștință și vor fi fost ajutați în toate felurile prin
care Dumnezeu, Cristos și Vrednicii din Vechime vor fi în
stare să-i ajute — după ce vor fi avut toate acestea, dacă
ei vor fi încă, în inimă, împotriva dreptății, și dacă încă
vor iubi nelegiuirea, vor muri ca și animalele sălbatice.
Dar n-ar fi drept să fie chinuiți. Nu este drept să
chinuiești animalele sălbatice. Cine ar spune că Dumnezeu
sau omul are dreptul să chinuie chiar și animalele
sălbatice, sau creaturile umane? Dar este drept să distrugi
animalele sălbatice și este drept ca Dumnezeu să distrugă pe
aceia care vor fi ultimamente ca animalele sălbatice, pentru
faptul că vor fi dăunători pentru ceilalți.
DIVES—Înțelesul cuvântului. (Q226-1)
Întrebare
(1905)—1—De unde vine cuvântul “Dives"?
Răspuns—Are semnificația de “om bogat", după cum Lazăr
semnifică “sărac".
DIVINITATE—Neagă Pastorul Russell divinitatea lui Cristos?
(Q226-2)
Întrebare
(1913)—2—Negi divinitatea lui Cristos?
Răspuns—Nici gând, dragi prieteni. Este remarcabil că sunt
unii care par să înțeleagă foarte greșit ce avem noi de
spus. Veți găsi în acest oraș și presupun că în fiecare mare
oraș, zeci de oameni care vor nega că Isus a avut o mamă
fecioară; zeci de oameni care vor nega că El a existat
înainte. Nici unul nu spune nimic despre faptul că ei neagă
divinitatea lui Isus. Nu îi acuz. Nu pretindem noi că Iehova
a fost Tatăl Lui? Nu negăm că Iosif a fost tatăl Lui? Noi
desigur pretindem divinitatea lui Cristos; că Tatăl cel
divin a fost Tatăl Său; că a fost conceput și născut special
printr-o fecioară, și de aceea a fost “sfânt, nevinovat,
fără pată și despărțit de păcătoși". Pretindem noi că El a
fost Tatăl Ceresc când a fost om? Nu, nu pretindem că El a
fost propriul Său tată. Aceasta n-ar fi scriptural. Dacă
cineva crede că El a fost propriul Său tată și propriul Său
fiu, acela nu știe ce vorbește.
În legătură cu ce este El acum. Noi credem că El are
divinitatea acum. Așa spune Biblia. “De aceea și Dumnezeu
L-a înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai
presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se
plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de
sub pământ" (Fil. 2:9,10). Deja îngerii îngenunchează
înaintea Lui și în curând se va pleca orice genunchi de pe
pământ. Mai mult, Sf. Petru spune că Biserica este concepută
pentru natură divină. Deși nu spune că Isus este părtaș la
natura divină, noi înțelegem că el învață această idee.
DIVIZIUNI—Cei în neregulă și dezorientați. (Q226-3)
Întrebare
(1910)—1—În Romani 16:17, ni se spune să luăm aminte la
aceia care fac diviziuni și să-i evităm. Ce reguli ne vor
face în stare să facem diferența între aceștia și aceia care
sunt pur și simplu dezorientați, sau care nu sunt în stare
să vadă repede și alte puncte de adevăr? Cum să procedăm noi
cu aceștia din urmă, dacă sunt deosebit de sârguincioși în a
se exprima cu privire la deosebirile lor?
Răspuns—Aș spune că este o chestiune de judecată, că trebuie
să vă folosiți propria judecată, cerând îndrumare de la
Domnul, ca să puteți proceda înțelept cu toți frații, și
întotdeauna cu bunătate și cu iubire.
Marcarea acelora care cauzează separări, eu înțeleg că
Apostolul vrea să spună că, dacă cineva vorbește diferit de
ceea ce vorbim noi, să nu ne contrazicem cu el și să-l dăm
afară. Aceasta ar fi o interpretare nemiloasă. Apostolul
vrea să spună că dacă ei au o dispoziție certăreață după ce
au avut ocazia să fie auziți, și apoi continuu lovesc și
lucrează să facă o ruptură, atunci trebuie evitați. Când
spune, evitați-i, eu nu înțeleg că trebuie să-i evităm ca și
pe animalele sălbatice, nici ca pe aceia care sunt cu
necesitate în opoziție, ci ca pe aceia față de care noi nu
am dori să ne exprimăm așa liber și deschis ca și față de
aceia cu care suntem într-o strânsă armonie. De exemplu, nu
ne este permis să evităm pe cineva și să negăm că este frate
din cauza diferenței de opinie asupra unor pasaje din
Scriptură. Există o singură procedură pentru ruperea
legăturilor cu unul care a fost considerat membru al
corpului lui Cristos, numai o singură metodă, și anume:
du-te la el singur. Dacă nu se poate înțelege bine
chestiunea, ia doi sau trei. Dacă tot nu se poate ajunge la
armonie, etc., atunci se poate spune bisericii, prin
canalele ei potrivite. Ar fi înțelept, când iei doi sau
trei, să iei doi sau trei bătrâni ai bisericii, pentru că ei
ar fi foarte potriviți. Dacă acela refuză să-i asculte pe
bătrâni, atunci problema poate fi adusă în atenția
bisericii, și numai în acest fel și prin glasul întregii
adunări a poporului lui Dumnezeu care se adună împreună,
numai prin votul lor în acea chestiune poate fi cineva
înlăturat ca frate. Dintre aceia pe care îi recunoști ca
frați, sunt unii cu care ai legătură mai intimă decât cu
alții, și cărora le arăți o atenție specială, nu pentru
educația, starea socială sau bogăția lor, ci datorită
legăturii lor cu Domnul; și dacă se află unul care cauzează
diviziuni, nu avea prea multă legătură cu el; fii puțin mai
rece față de el decât dacă acesta ar fi în deplină legătură
și nu ar cauza separări. Apostolul nu spune să nu ai nimic
de-a face cu el și să-l însemni ca eretic. Evită a ajuta o
astfel de persoană să ajungă la o funcție, sau la orice care
l-ar ajuta să-și îndeplinească scopul, dacă îl vezi într-o
poziție periculoasă. Nu-l îndepărta, ci fii gata să-l ajuți,
și nu-i face ceva dăunător, acesta cred că este gândul
Apostolului.
DORM ȘI BEAU—Reprezintă clase.
(Q663-3)
Întrebare
(1911)—1—”De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem
și să fim treji. Căci cei care dorm, dorm noaptea; și cei
care se îmbată, se îmbată noaptea" (1 Tes. 5:6-7). Ce clasă
ar reprezenta cei care dorm și cei care se îmbată?
Răspuns—Aici apostolul folosește o ilustrație și ne spune că
mult din beția din acel timp avea loc noaptea. Noi știm că
mult din somn se doarme noaptea, și el ne spune că beția era
obișnuită noaptea. Și ne spune că noi suntem fii ai zilei,
și că în timp ce acesta este un timp de noapte și noi suntem
obligați să umblăm în acest timp de noapte, nu trebuie să
dormim împreună cu lumea; trebuie să fim treji; noi suntem
fii ai dimineții, fii ai luminii — nu fii ai nopții. De
aceea să nu fim amețiți, să nu fim beți de spiritul acestei
lumi. Vă amintiți că în Apocalipsa citim că femeia
desfrânată care ședea pe fiară avea în mână un pahar, cu
care a îmbătat toate națiunile pământului. Noi înțelegem că
acest pahar este un pahar de doctrine false, interpretări
greșite și înțelegeri greșite ale învățăturii divine și că
întreaga lume a fost îmbătată de aceste doctrine false.
DOUĂZECI ȘI PATRU DE BĂTRÂNI—Ce
înseamnă. (Q720-1)
Întrebare
(1912)—2—Ce înseamnă cei douăzeci și patru de bătrâni
despre care citim în cartea Apocalipsei?
Răspuns—Cred că aceasta este în volumul șapte.
DREPTATE—Când a fost mulțumită.
(Q387-1)
Întrebare
(1908)—3—Dreptatea a fost deja mulțumită? Dacă nu, când
va fi mulțumită?
Răspuns—Dreptatea, dragi prieteni, este reprezentanta lui
Dumnezeu. În timp ce se declară că Dumnezeu este iubire,
aceasta reprezintă însăși esența caracterului Său; iar când
El se reprezintă pe Sine, se ilustrează din punctul de
vedere al dreptății. “Dreptatea și judecata sunt temelia
scaunului Tău de domnie" (Psa. 89:14). Așa că mulțumirea
dreptății, în acel sens, este mulțumirea lui Dumnezeu. A
fost Dumnezeu mulțumit? În ce privință? Dacă am vorbi despre
Dumnezeu că este mulțumit cu privire la propriul Său plan,
cu siguranță El este mulțumit; El a făcut planul; dar în
ceea ce privește dreptatea, El a lăsat aceste diferite
calități ale Lui să se manifeste distinct. De exemplu, sub
acțiunea dreptății divine, Domnul a pronunțat sentința
originară. “Cu moarte vei muri", și de mai mult de șase mii
de ani rasa noastră a fost sub sentința dreptății și încă
mai este sub ea. Dreptatea cere moartea întregii lumi, și
acesta este motivul pentru care întreaga lume este pe calea
morții. Ei bine, a făcut Dumnezeu vreo pregătire pentru
mulțumirea dreptății Sale? Noi răspundem că da, Dumnezeu a
declarat că El iubește lumea, și că deși dreptatea Lui
condamnă lumea, totuși El a pregătit o cale de scăpare și
nouă ne-a arătat care este acea cale: că Domnul nostru Isus
este calea, adevărul, viața. Ce a făcut Isus? Răspunsul
nostru este că El a murit pentru păcatele noastre. Pentru
ale cui păcate a murit El? Răspund că El a murit înainte ca
moartea Lui să fie alocată cuiva. Când Isus a murit n-a
existat nici o alocare a ei pentru nimeni; El doar a murit,
și după aceea ce-a fost? În a treia zi a înviat din morți.
Tatăl L-a înviat din morți prin propria Lui putere și
patruzeci de zile mai târziu S-a înălțat la cer. Pentru ce?
Să se înfățișeze înaintea Tatălui pentru cineva. Ce înseamnă
a se înfățișa pentru cineva? În același fel în care un
avocat ar merge înaintea curții la bara justiției și s-ar
înfățișa pentru voi. Dacă l-ați angajat să acționeze ca
avocatul vostru, el va apărea înaintea curții pentru voi.
S-ar putea ca eu să fiu vinovat și El să nu se înfățișeze
pentru mine; s-ar putea să-mi fie chiar prieten, s-au cel
puțin să mă ajute, dar să nu fie avocatul meu dacă nu l-am
angajat și de aceea nu este autorizat să apară pentru mine
dacă nu l-am angajat. Când Domnul nostru Isus S-a înălțat la
cer, El S-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu pentru noi. Cine
sunt “noi"? Noi credincioșii, noi cei din casa credinței. Nu
S-a înfățișat pentru lume? Nu. S-a înfățișat pentru Adam?
Nu. Ei bine, n-a avut El destul merit ca să Se înfățișeze
pentru toți? O, ba da, a avut merit din belșug, meritul n-a
lipsit! Un singur sacrificiu a fost necesar pentru oricare
membru al rasei. Nici un membru al rasei n-ar putea fi
împăcat cu Dumnezeu, sau ispășit, decât prin moartea lui
Cristos. Dar să presupunem că planul lui Dumnezeu ar fi fost
să facă împăcarea doar pentru păcatele tale, individual: ar
fi trebuit întreaga moarte a lui Cristos ca aceasta să fie
posibil, nu-i așa? Și dacă ar fi fost doar pentru mine, ar
fi fost necesar întregul merit al lui Cristos ca să mă
ispășească pe mine; nimic mai puțin nu era destul; tot așa,
dacă pentru Adam s-ar fi făcut ispășirea, aceasta ar fi
cerut totul; oricare membru al rasei ar fi cerut totul; dar
din moment ce toți au murit prin neascultarea unui singur
om, este posibil ca acea persoană care a plătit prețul de
răscumpărare să aplice sângele Său pentru o mie de persoane
sau pentru o sută de mii de persoane sau pentru un milion de
persoane sau pentru toți membrii rasei umane și pentru
însuși Adam. El Se putea înfățișa pentru câți dorea; putea
aplica meritul sacrificiului Său pentru unul sau pentru
toți, dar ceva mai puțin decât sacrificiul Său nu era
îndeajuns pentru nimeni. Și mai mult decât sacrificiul Său
nu era necesar pentru toți. Acum, pentru cine S-a înfățișat
El? El S-a înfățișat pentru casa credinței. Unde avem ceva
care să ilustreze acest lucru? Răspunsul meu este că în cap.
9 din Levitic, în Umbrele Cortului Întâlnirii, avem o
ilustrație care arată acest lucru, cum marele preot, după ce
a jertfit vițelul, care l-a reprezentat pe el însuși, a
intrat în Sfânta. Pentru cine s-a înfățișat el? El s-a
înfățișat pentru sine însuși, corpul său și casa sa. El s-a
înfățișat pentru proprii săi fii, care erau membri ai
propriului său corp, preoții subordonați, și s-a înfățișat
pentru propria sa seminție care era seminția lui Levi; el
s-a înfățișat pentru toți aceștia și a stropit sângele
pentru toți aceștia. A fost acceptat? Da. Pentru cine?
Acceptat pentru aceia pentru care l-a aplicat. Nu era
acceptat pentru nimeni în afară de aceia pentru care l-a
aplicat. El l-ar fi putut aplica pentru toți, după cum
vedem, privind la Domnul Isus, antitipul, dar n-a fost făcut
disponibil pentru toți. A fost aplicat doar pentru membrii
săi, casa sa. Așa este acum cu Cristos. El a aplicat meritul
sacrificiului Său pentru noi, casa credinței, toți
credincioșii; și între acești credincioși sunt cei
consacrați, membri corpului Său. El l-a aplicat pentru noi;
și care a fost consecința? Consecința a fost că dreptatea a
fost mulțumită în ceea ce ne privește pe noi. De unde știm?
Pentru că Scripturile ne spun că Domnul Isus a făcut o
împăcare pentru păcatele noastre. Scripturile ne spun că
Însuși Tatăl ne iubește. Scripturile ne spun că avem acces
la Tatăl prin sângele Lui. Cine are acces, păcătoșii? Nu.
Atunci cine? Credincioșii au acces; cei care și-au
întors spatele la păcat, cei care au devenit membri ai casei
credinței au acces prin sângele Său. Alții nu au deloc acces
la Dumnezeu prin sânge; nu s-a intenționat să aibă; El a
aplicat sângele Său numai pentru această clasă specială.
Acum, care este al doilea pas? Răspundem că și pasul al
doilea este arătat în tip. După ce El S-a înfățișat pentru
noi, S-a înfățișat prin noi. Adică, a acceptat pe cei
consacrați ca membri ai corpului Său, i-a acceptat ca țapul
Domnului din tip; ei nu mai erau ai lor. “Voi nu sunteți ai
voștri". Pe toți aceia pe care El îi acceptă ca împreună
jertfitori cu El, mai întâi de toate și-au predat
individualitatea, propria lor personalitate, “Voi sunteți
morți". Cred că aici este punctul în care mulți dintre
prietenii noștri dragi sunt încurcați. Ei nu văd că, “Voi
sunteți morți". Nu mai există voi; voi nu mai sunteți
în socoteală. Unii dintre prietenii dragi vor spune: “Frate
Russell, nu oferim noi jertfa?" Eu spun: deloc, fratele meu.
S-a oferit țapul pe sine de jertfă? Nu, deloc; marele preot
a junghiat țapul; țapul n-a avut nimic de-a face cu
junghierea lui proprie; voi, după trup, și eu, după trup,
când ne-am prezentat lui Dumnezeu în sacrificiu, suntem
reprezentați de acel țap, care nu face nici un sacrificiu.
Așa că nu voi ați făcut sacrificarea și nu voi vă
sacrificați acum, nu voi vă veți oferi propriul sânge. Nimic
de felul acesta. Voi doar v-ați predat Domnului și v-ați
pierdut imediat individualitatea; sunteți morți. Când țapul
a fost junghiat, aceasta v-a reprezentat pe voi murind ca
ființă umană și ca creatură veche; și de aici încolo ce se
întâmplă? “De aici încolo pentru mine a trăi înseamnă
Cristos" — și un membru al Corpului lui Cristos. Aceasta
este singura mea poziție și singura voastră poziție, pentru
că suntem membri ai corpului. Și care parte a Corpului
trebuie să facă sacrificiul? Răspund: Capul. Toată
inteligența voastră este în capul vostru și toată voința
este în cap. Așa este și cu Capul Bisericii, Isus Cristos;
pentru Biserică toată voința este în Cap și toată
responsabilitatea Bisericii în sacrificare este în Cap, Isus
Cristos; și El poate folosi mâna sau un alt membru să ajute
în sacrificare, dar El, Capul, marele preot, este Cel care
face întreaga lucrare, iar voi și cu mine, ca indivizi, am
încetat să mai fim; nu avem nimic de-a face cu sacrificarea.
Ca membri ai Corpului Său avem ceva de-a face cu ea, și
anume: trebuie să cooperăm cu El ca membri ai Corpului Său.
Să presupunem că degetul tău mic ar fi în corpul Domnului,
vorbind figurativ, și ar fi în opoziție cu Domnul. Nu ar mai
avea nici un drept în acel Corp. Dar dacă acel deget mic
este în armonie cu Capul, tot ce îi poruncește Capul, el
face; dar acel deget mic nu este după trup; el reprezintă
calitatea mea de membru în Corpul lui Cristos ca o Nouă
Creatură. Deci prindeți această idee și întreaga
problemă se clarifică înaintea voastră. Totul este
sacrificiul lui Cristos, primul și ultimul, și El, care a
început lucrarea bună, o va și termina. Întreaga lucrare
este a lui Cristos. El este mijlocitorul. La început Capul a
fost mijlocitorul; El a început lucrarea de mijlocire la
prima Sa venire în sensul că a început lucrarea a cărei baze
le-a pus atunci; El Și-a dat propria Sa viață, care era baza
noului legământ cu lumea și bazele mijlocirii din veacul
viitor; Și-a dat propria Sa viață, și după ce a făcut
aceasta, în timpul acestui Veac Evanghelic ia pe membrii
corpului Său, dar El este în continuare Capul, și întregul
Corp crește; este, dacă vreți, Cristos crescând la o poziție
mai lărgită; este marele Cristos — Cristos, Capul, și
membrii pe care i-a adăugat la acel Cap prin voia Tatălui;
așa că același mare Cristos care a început lucrarea la
Calvar este același mare Cristos care va face lucrarea în
Veacul Milenar. Este același Cristos care a început lucrarea
cu sacrificiul Său pe cruce și l-a continuat de-a lungul
Veacului Evanghelic și s-a jertfit pe Sine în trup, și anume
— pe cei pe care El îi acceptă i-a jertfit de-a lungul
Veacului Evanghelic; și încă nu Și-a terminat sacrificiul;
și nu va face deplina ispășire, deplina prezentare, până
când nu va termina această lucrare a sacrificiului Său. Vă
amintiți că în tip Marele Preot după ce junghia țapul, îi
lua sângele și-l ducea în Sfânta și apoi imediat în Sfânta
Sfintelor. A trebuit, dragi prieteni, mai mult de 1800 de
ani ai Veacului Evanghelic pentru a junghia țapul și a duce
sângele înăuntru; dar acesta este propriul Său sânge, pentru
că, amintiți-vă, “Voi nu sunteți ai voștri". Totul a fost
dat înainte de a face vreo lucrare cu el. Până când n-ați
făcut o deplină prezentare și n-ați renunțat la el, El nu
l-a acceptat. Deci, dacă încă țineți la voi, nu sunteți ai
Lui, și nu sunteți nici măcar un membru al Corpului. Membri
ai Corpului sunt cei care au dat totul Domnului, cei care
recunosc că tot ce-i al lor este în mâinile Sale, că sângele
este al Lui și că El face sacrificarea lor, și în final El
îl va prezenta, nu ca sângele vostru, și nu voi îl veți
prezenta, și nici eu nu-l voi prezenta, nimeni nu-l va
prezenta decât Marele Preot; puteți fi în El ca membru al
Corpului Său când are loc acea prezentare, dar întreaga
responsabilitate, întregul merit stă în Capul Bisericii. Și
când El vă va prezenta înaintea Tatălui și va prezenta
meritul sacrificiului, acesta va fi propriul Său sacrificiu,
voi unindu-vă doar ca membri acceptabili în El. Apoi la
sfârșitul acestui Veac Evanghelic sângele țapului va fi pe
deplin prezentat dreptății, și apoi ce se va întâmpla? Ce ni
se spune? Cu acea prezentare dreptății, întreaga lume va fi
predată lui Cristos. Ce să facă cu ei? Să facă cu ei ce-I
place. Ei bine, ce-I va plăcea să facă cu ei? Scripturile ne
spun, dragi prieteni, despre toate bogățiile harului și
bunătății iubitoare a lui Dumnezeu pe care Isus le va
manifesta în timpul domniei de o mie de ani. Dreptatea, după
cum vedeți, va lăsa lumea liberă; dreptatea va fi
satisfăcută atunci în ceea ce privește dreptatea divină; și
imediat ce dreptatea predă lumea și este mulțumită s-o
predea lui Cristos, atunci toată această domnie a păcatului
și a morții se sfârșește; ea continuă acum pentru că
dreptatea nu este satisfăcută; pentru că lumea încă n-a fost
predată și încă nu este predată, pentru că sacrificiul încă
nu este complet; și înainte ca ultimul membru să-și fi
terminat cursul, înainte ca ultimul membru al Corpului lui
Cristos să fi suferit cu Cristos, fiind făcuți părtași
suferințelor Sale, nu poate avea loc această prezentare
înaintea dreptății divine și nu poate fi efectuat transferul
acestei lumi către Cristos. Acum, închipuiți-vă lucrul
acesta și cred că întreaga problemă a satisfacerii dreptății
va fi clară. Este o singură satisfacere; s-ar fi putut face
cu mult înainte; încă nu este făcută. Încă nu este
terminată. Sacrificiul Domnului nostru, care este baza a
toate, s-a sfârșit la Calvar, dar El a început lucrarea
intermediară de a lucra cu Biserica, care este Corpul Său,
și încă n-a terminat lucrarea intermediară a harului în voi
și în mine și în această clasa credincioasă; dar în curând o
va termina și același Mare Preot care a prezentat primul
sacrificiu va prezenta și al doilea sacrificiu care va aduce
transferul lumii.
DREPTATE—Când va fi mulțumită?
(Q391-1)
Întrebare
(1909)—1—Citim în 1 Tim. 2:5, 6: “Omul Isus Cristos care
S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți".
Sunt cerințele dreptății satisfăcute în timpul prezent?
Răspuns—Răspunsul meu este că cerințele dreptății împotriva
lumii în prezent nu sunt satisfăcute, decât că lumea este
sub păcat și dreptatea este satisfăcută să-l țină pe
păcătos. Putem pretinde că în acest mod dreptatea este
satisfăcută, dar dreptatea nu este satisfăcută ca să-l
elibereze pe păcătos și să aibă viață veșnică.
Ei bine, cum se aplică acest text, că Omul Isus Cristos s-a
dat pe Sine ca preț de răscumpărare pentru toți? Dragă
frate, a da ceva pentru un scop special și apoi aplicarea
lui, sunt două lucruri diferite. Dăm o ilustrație: putem
spune că John Smith a dat un milion de dolari să se
construiască un colegiu pentru educarea tuturor
scandinavilor de pe coasta Pacificului. Un lucru este să dai
un milion de dolari, altul să construiești clădirea, altul
să fie oamenii înăuntru și încă alt lucru să-i educi după ce
i-ai băgat înăuntru. Când el a dat milionul de dolari, l-a
dat în acest scop. Deci, când Isus a murit, El S-a dat o
răscumpărare pentru toți, să fie mărturie la timpul potrivit
după un scop pe care Dumnezeu l-a plănuit deja și de la care
El nu poate devia.
DREPTATE—Satisfacerea ei în contrast
cu moartea lui Cristos. (Q392-1)
Întrebare
(1910)—2—”Pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit
pentru noi" (Rom. 5:8). Te rog explică aceasta în legătură
cu ideea că dreptatea nu este mulțumită prin păcătoși.
Răspuns—Este o greșeală să ne exprimăm în acest mod.
Dreptatea este mulțumită prin păcătoșii care se întorc de la
păcat și au acceptat pregătirea lui Dumnezeu în Cristos.
Aceea este clasa “noi". Aceștia nu mai sunt păcătoși prin
aceea că nu mai păcătuiesc cu voia. Atâta timp cât
păcătuiești cu voia, ești parte din lume. După ce ai lăsat
păcatul și te apropii de El, se apropie și El de tine. El
tot nu te-a primit decât dacă ai venit la Tatăl prin
Avocatul.
DREPTATE—Despre aplicarea meritului
numai pentru o parte. Q392-2
Întrebare
(1910)—3—Putea dreptatea divină să accepte o aplicare a
meritului sacrificiului de răscumpărare numai pentru o parte
din rasa comdamnată dacă nu mai era o aplicare ulterioară?
Dacă da, te rog explică acest principiu al dreptății.
Răspuns—Am explicat deja că aceasta este o înțelegere
greșită, pentru că sacrificiul răscumpărător era deja în
mâinile Dreptății de când Domnul nostru Și-a terminat
lucrarea, că încă nu s-a aplicat pentru nimeni în acest
sens al cuvântului, decât că meritul Său a fost
atribuit Bisericii. Există o diferență între a aplica
și a atribui meritul. Ceea ce Marele Preot va da
omenirii nu va fi o atribuire a meritului Său, ci lumii i se
va înapoia ceea ce s-a pierdut în Adam și s-a cumpărat sau
s-a asigurat prin moartea lui Cristos. Dar nu în cazul
Bisericii. Noi nu primim restabilire, nu primim lucrurile pe
care Cristos le-a jertfit și pe care le va da lumii.
Noi nu suntem chemați să primim binecuvântările
restabilirii, noi suntem chemați să avem privilegiul de a
suferi și a jertfi cu Cristos. Singura diferență este că
corpurile noastre nu sunt perfecte și de aceea trebuie să-I
cerem Marelui Preot să fie Avocatul nostru și să ne atribuie
destul din meritul Său pentru a ne completa lipsurile, ca să
putem fi acceptați de Tatăl.
DREPTATE—Experiența în Veacul
Evanghelic și cel Milenar. (Q392-3)
Întrebare
(1911)—1—Ar fi fost în armonie cu dreptatea să se fi dat
rasei umane numai experiența cu răul fără experiența din
Veacul Milenar?
Răspuns—Da, cred că ar fi fost, după câte știm noi despre
dreptate — după cât putem noi judeca în mod corect în
privința dreptății. Să spunem, de exemplu, că un câine nu
are speranța unei vieți viitoare și viața unui câine se
folosește ca un sinonim pentru o experiență destul de aspră
și proastă. După cum ar spune cineva, “A dus o viață de
câine". El vrea să spună că n-a fost o viață tare plăcută.
Vom spune că așa a aranjat Dumnezeu pentru câini încât să
fie nedreptățiți prin aceea că sunt lăsați să trăiască? Nu.
Ei au zilnic un fel de bucurie care se potrivește foarte
bine cu starea lor, au clipele lor plăcute — chiar când
mârâie pentru un os. În cazul omului, păcatul împotriva
legii divine a adus asupra lui pedeapsa morții, și atunci
moartea a avut același efect asupra lui cum are asupra
întregii creații animale. Dumnezeu nu-i datora lui nimic; nu
exista nici o obligație din partea lui Dumnezeu să facă ceva
pentru recuperarea omului, iar păcatul, nenorocirea,
strâmtorarea, durerea, tristețea, din lume, nu sunt lucruri
pregătite de Dumnezeu, ci lucruri pe care păcatul omului
le-a adus asupra lui însuși. Astfel că nu este nici o
obligație din partea dreptății să facă ceva pentru omenire.
Iar în prezenta ordine de lucruri, prin care este permisă
această domnie a păcatului și a morții, nu este nimic care
să implice că dreptatea divină a fost neglijentă și
necredincioasă, că Dumnezeu trebuia să facă ceva mai mult.
De aceea, eu înțeleg că tot ce va face Dumnezeu cu privire
la recuperarea omului, restabilire, etc., totul este din
har, din favoare, și nu din vreo necesitate sau cerință a
dreptății împotriva Lui.
DREPTATE—A fost cerută? (Q393-1)
Întrebare
(1913)—2—A cerut Dreptatea divină un sacrificiu pentru
tatăl Adam?
Răspuns—Dreptatea divină n-a fost nevoită să ceară nimic;
Dreptatea divină l-a luat pe Adam fără să aștepte să ceară
ceva — Adame, mori. Dreptatea nu așteaptă deloc. Dreptatea
n-a așteptat acești 6.000 de ani, ci, când iubirea lui
Dumnezeu a fost pregătită să acționeze, ea a trebuit să se
socotească cu dreptatea, iar iubirea lui Dumnezeu a spus:
Aici este această familie umană și scopul meu este să le
aduc o binecuvântare; cred că lecțiile pe care le-au
învățat, tristețea, lacrimile, suspinul și plânsul pot fi
folositoare pentru mulți dintre ei, dacă vor fi aduși acum
la o cunoștință clară și la o ocazie de întoarcere. Și
scopul lui Dumnezeu este să le dea o ocazie să se întoarcă,
dar când Dumnezeu a vrut să îndeplinească acest scop
iubitor, după propriile Sale aranjamente, a fost necesar să
respecte sentința propriei Sale dreptăți, să îndeplinească
sentința propriei Sale dreptăți și să pregătească un
înlocuitor. Dreptatea n-a cerut nimic. Aici am această
batistă; n-o cer, o am deja. Așa că Dreptatea n-a cerut un
înlocuitor pentru Adam; Dreptatea spune: Îl am pe Adam. Dar
când Iubirea a spus: Aș vrea să-l iau pe Adam din mâinile
tale și să-i mai dau o ocazie să vină la viață veșnică,
Dreptatea a spus: Dacă îl iei pe Adam din mâna mea, pune
altceva în ea. Așa că Dumnezeu a făcut regula și tot El a
pregătit și prețul de răscumpărare pentru toți, Isus Cristos
cel Drept.
DREPTATE—Drept pentru nedrept.
(Q393-2)
Întrebare
(1914)—1—Dreptatea este temelia tronului lui Dumnezeu.
Cum a putut dreptatea să permită ca nevinovatul să sufere
pentru ca vinovatul să poată fi eliberat?
Răspuns—Cel mai bun răspuns la această întrebare ar fi să-i
sugerez celui care întreabă să citească Volumul V al
Studiilor în Scripturi. Acolo îl va găsi atât de clar, încât
în nici un alt mod n-ar putea gândi sau înțelege mai bine.
Dacă poate, noi am vrea să vedem cum arată după ce-l citește
(râsete). Pe scurt: dreptatea lui Dumnezeu n-a obligat cu
nimic pe Domnul nostru Isus Cristos. Dreptatea nu putea să
forțeze pe Domnul nostru Isus Cristos să moară pentru
păcatele noastre. Nicăieri Biblia nu spune că Dumnezeu a
forțat pe Isus să moară pentru păcatele noastre; dar Biblia
spune, în deplină armonie cu dreptatea și cu iubirea, că
Dumnezeu a pus înaintea Fiului Său o propunere mare și
glorioasă, lăsându-L liber s-o aleagă sau s-o respingă; și
Biblia spune că El a ales să accepte acea propunere și
acceptând acea propunere S-a dat pe Sine un preț de
răscumpărare. A fost un lucru voluntar în ceea ce-L privește
pe Cristos. Dar propunerea Tatălui a fost aceasta: dacă Fiul
Și-ar manifesta iubirea, ascultarea și loialitatea în așa
măsură încât să Se smerească prin părăsirea planului ceresc
și să vină pe planul ființei pământești, și apoi S-ar da
complet la moarte pentru om și Și-ar preda ca jertfă această
natură pământească în interesul umanității, atunci Dumnezeu
ar aprecia toate aceste demonstrații de iubire și le-ar
răsplăti; și Biblia continuă și spune că Dumnezeu a
răsplătit aceasta! Și Sf. Pavel spune, vorbind în această
direcție: “pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit
crucea, a disprețuit rușinea" (Evr. 12:2). Însemnați-vă că
nu a fost forțat să îndure crucea sau să disprețuiască
rușinea, pentru că El Însuși declară că putea să cheme
legiuni de îngeri pentru apărarea Sa. El nu era obligat să
facă nici măcar o frântură din acestea; dar pentru bucuria
ce I-a fost pusă înainte, pentru marea promisiune pe care
Dumnezeu I-a dat-o cu privire la Împărăție, cu privire la
binecuvântarea omenirii și la propria Sa glorificare, pentru
aceste lucruri El a îndurat crucea și a disprețuit rușinea.
“De aceea", spune apostolul, “și Dumnezeu L-a înălțat foarte
sus și I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume,
pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al
celor din ceruri, de pe pământ" (Fil. 2:9-10). Lucrurile din
ceruri s-au plecat deja recunoscându-L ca Domn al domnilor,
iar lucrurile de pe pământ se vor pleca în timpul Veacului
Milenar, deoarece Lui trebuie să I se plece orice genunchi.
DREPTATE—Mulțumirea ei. (Q394-2)
Întrebare
(1916-Z)—1—A satisfăcut Isus dreptatea când S-a înălțat
la cer?
Răspuns—Dreptatea este întotdeauna satisfăcută. Dreptatea nu
se lasă până când primește un echivalent.
Dreptatea a fost satisfăcută, de exemplu, când Adam a fost
condamnat la moarte datorită încălcării sale. De atunci
dreptatea a fost satisfăcută tot timpul prin deținerea lui
Adam și a rasei sale pentru acel păcat. Dreptatea este
satisfăcută acum să permită Bisericii să treacă prin
condițiile prezente, fiindcă în mâinile Dreptății se află un
depozit echivalent cu necesitățile Bisericii, și chiar mai
mult. Dreptatea nu va fi satisfăcută ca să elibereze
omenirea până când Prețul de Răscumpărare va fi fost
plătit pe deplin în mâinile Dreptății. Aceasta va fi
după ce Biserica este completă și glorificată.
DREPTATE—Mulțumirea ei. (Q395-1)
Întrebare
(1916-Z)—2—Când și cum este satisfăcută Dreptatea?
Răspuns—La această întrebare s-a răspuns mai sus.
DREPTATE—Bazele pentru comoștenire.
(Q394-1)
Întrebare
(1916-Z)—3—Cum poate fi cineva jertfă împreună cu Cristos
dacă Dreptatea n-a fost pe deplin împăcată prin Isus Cristos
când El S-a înălțat la Cer?
Răspuns—S-a făcut un Depozit de suficient merit ca
satisfacție pentru păcatele lumii întregi; și în puterea
acestui Depozit, Dreptatea a fost perfect împăcată ca să
elibereze pe acei membri ai rasei care au venit într-o
relație specială cu Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos, care
au făcut un Legământ prin Jertfă.
DREPTATE—Dreptatea legii împlinită în
noi. (Q602-1)
Întrebare
(1916)—4—Cum este dreptatea legii împlinită în noi? Rom.
8:4.
Răspuns—Dreptatea legii este împlinită în noi ca Noi
Creaturi. Nu este împlinită în trupul nostru pentru că în
trupul nostru nu locuiește perfecțiunea. Nu poți scoate
perfecțiune dintr-un trup imperfect. Noua Creatură dorește
să facă totul perfect. Noi dorim ca fiecare faptă și gând să
poată fi plăcute și acceptabile lui Dumnezeu, dar nu putem
face tot ce am vrea. Putem face mult spre aceasta și putem
obține multe victorii în această direcție, și deși putem
continua să progresăm în această direcție, totuși nu putem
spera să ajungem la punctul unde să putem înfăptui perfect.
Noi ne putem folosi numai de acest corp imperfect pe care-l
avem. Nu ne putem folosi de corpul pe care nu l-am primit
încă. Putem folosi doar corpul vechi cu mintea nouă. În Noua
Creatură va fi împlinită dreptatea legii. Mai întâi de
toate, înainte de a ne primi, Dumnezeu ne-a socotit trupul
mort. De aceea nu trupul va fi cel care va ține legea lui
Dumnezeu, ci Noua Creatură din noi, noua creatură în care
dreptatea legii este împlinită; și dacă facem aceasta în
măsura abilității noastre, spiritul legii este împlinit în
noi ca noi creaturi — în inimile noastre, mințile,
intențiile, dorințele noastre — și aceasta judecă Dumnezeu
care ne cunoaște nu după carne ci după spirit — după acest
spirit ne judecă El. În minte ținem această lege, iubind pe
Dumnezeu cu toată mintea și puterea noastră, și pe aproapele
nostru ca pe noi înșine. Dar mai mult decât atât, noi
încercăm să urmăm în pașii lui Isus și să depunem
privilegiile noastre pământești, cum a făcut El, pentru a
putea exercita spiritul care a fost în El, în serviciul
Tatălui și să devenim tot mai mult ca El, și în cele din
urmă să ne împărtășim de gloria Sa.
DREPTATEA LEGII—Pavel nevinovat.
(Q601-1)
Întrebare
(1916)—1—Ce a vrut să spună Pavel când a zis, “Cu privire
la dreptatea care este prin lege, fără vină" (Fil. 3:6)?
Dacă n-ar fi avut parte în păcatul național al lui Israel de
răstignire a Domnului ar mai fi fost necesar ca el să fie
botezat pentru iertarea păcatelor? Au existat evrei care să
fie în așa armonie cu legământul lor încât să nu aibă nevoie
de botez?
Răspuns—Cred că apostolul a vrut să spună că el personal a
fost nevinovat. Ca membru al națiunii n-a fost nevinovat
pentru că întreaga națiune a fost implicată în păcatul pe
care l-au comis conducătorii lor. Națiunea a fost
responsabilă pentru sângele lui Isus, dar apostolul ca evreu
nu trăise ca un păcătos. El încercase să țină legea, și în
acest sens el nu era păcătos. De aceea el n-avea nevoie să
fie botezat. Acest botez nu era obișnuit pentru evrei. Ce a
făcut Ioan Botezătorul era ceva nou pentru ei. Ei toți au
fost botezați în Marea Roșie și în nor când Dumnezeu i-a
scos din țara Egiptului. Conducându-i afară din acea țară
spre țara Canaanului, El i-a trecut prin acest botez în apă
— apă de amândouă părțile și norul deasupra. Au fost
botezați în Moise și toți au fost reprezentați în Moise ca
mijlocitorul legământului legii. Oricine era credincios
acelui legământ făcea tot ce putea face. Cine a făcut așa nu
făcea rău cu voia. Unii dintre ei erau într-adevăr vameși și
păcătoși, nu trăiau o viață dreaptă, și unii luau taxe de la
frații lor servind neamurile. Unii erau păcătoși în aceea că
trăiau în păcat pe față. Fiecare dintre acești păcătoși care
ar fi ajuns să facă o reformare a vieții sale, să deschidă o
nouă pagină, să ajungă în armonie cu Dumnezeu, și-a putut
simboliza spălarea de păcate prin botezul în apă. Aceasta
însemna că ei s-au întors la armonie cu Moise și cu
legământul legii și țineau legea cum puteau mai bine. Așa că
Ioan, când a văzut pe Isus că vine — a știut că Isus nu era
păcătos și de aceea nu avea nevoie să fie botezat de el, ci
mai curând el să fie botezat de Isus. Isus trăia în armonie
cu legea lui Moise, Ioan încerca să trăiască în armonie cu
ea, și Pavel s-a socotit a fi în această clasă. El n-ar fi
avut nevoie să fie botezat pentru că botezul era un lucru
necesar pentru un păcătos vădit care vroia să se întoarcă la
armonie cu Dumnezeu. Ioan a zis, Mesia este aproape gata
să-Și stabilească Împărăția, și dacă nu vă îndreptați nu
veți fi transferați din Moise în Cristos ca să deveniți
membrii unei națiuni noi.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Când au fost
predate? (Q441-3)
Întrebare
(1911)—1—Când ne predăm noi drepturile de viață, la
consacrare, sau la moarte?
Răspuns—Noi ne predăm drepturile de viață la consacrare.
Acesta este lucrul principal pe care voi îl predați. Voi
dați ce aveți, și ce aveți este foarte puțin — ce are cineva
este foarte puțin. Dar Dumnezeu S-a îngrijit în Cristos de
drepturi de viață pământească pentru fiecare membru al rasei
umane prin Isus, și acestea vă aparțin într-un sens socotit
de când credeți în Isus și înțelegeți că Dumnezeu are un
plan de restabilire pentru omenire. Voi v-ați putea spune,
și eu mi-aș putea spune: “O, am viață puțină acum, chiar
foarte puțină, dar asigurarea lui Dumnezeu prin
Răscumpărătorul este că voi avea o viață umană viitoare.
Aceasta îmi va fi atribuită acum prin îndurarea lui
Dumnezeu, ca să pot preda tot ce am. Predau lucruri la care
am dreptul acum, toate aceste drepturi ale mele care mi-ar
aparține dacă mi-aș păstra natura umană și aș pretinde
drepturile mele ca ființă umană, sub meritul general al
sacrificiului lui Cristos". Deci noi ne predăm toate
drepturile de viață în momentul când ne consacrăm — viața
prezentă și cea care va veni. Când Și-a predat Isus
drepturile Sale de viață, la Iordan, la Calvar sau la
Cincizecime? Isus Și-a predat drepturile Sale de viață la
Iordan. El a dat totul în mâinile Tatălui. “Iată-Mă, (în
sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta,
Dumnezeule!" (Evr. 10:7). El n-a reținut nimic, totul a fost
predat.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Sunt ele jertfite?
(Q442-1)
Întrebare
(1911-Z)—2—Ce drepturi a posedat Domnul nostru când era o
ființă spirituală, înainte de a deveni om, și ce s-a
întâmplat cu acele drepturi când a devenit om?
Răspuns—Domnul nostru a fost bogat și pentru noi a devenit
sărac (2 Cor. 8:9) schimbând drepturile și
perfecțiunea cerească cu drepturile și perfecțiunea
pământească. Această schimbare nu a fost un
sacrificiu (nu o jertfă); pentru că omul
Isus Cristos a devenit o răscumpărare. Nu există nici o
afirmație în Scripturi că El a jertfit ceva drepturi
pre-umane. Totuși, El a renunțat la acestea pentru “bucuria
care-I era pusă înainte" — Evrei 12:2.
Drepturile de care omul are nevoie sunt drepturile
pământești, drepturi umane; și pe acele
drepturi Isus le răscumpără dându-Și viața Sa pământească
în jertfă. Ca ființă spirituală El nu putea jertfi
drepturile unei ființe spirituale; pentru că n-au existat
ființe spirituale condamnate la moarte. Omul Adam
a fost cel pe care El a trebuit să-l răscumpere. “Căci dacă
moartea a venit prin om, tot prin om a venit
și învierea morților. Și după cum în Adam toți mor,
tot așa, în Cristos, toți vor fi făcuți vii" — 1 Cor.
15:21, 22.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—În contrast cu
Meritul. (Q442-2)
Întrebare
(1911-Z)—1—Cum să facem distincție între meritul lui
Cristos pe care El îl va aloca pentru păcatele lumii, și
dreptul de viață al lui Cristos pe care El îl va da pentru
păcatele lumii?
Răspuns—Dreptatea Domnului nostru pe plan uman
desigur că I-a aparținut când a fost om. El nu are
dreptate ca om acum. Are numai creditul acelei
dreptăți în ochii Tatălui, în ochii Dreptății,
constituind un merit care va fi alocat lumii
la timpul potrivit, dar care este împrumutat
Bisericii în timpul acestui Veac Evanghelic.
Isus a avut nevoie de drepturile de viață umană până când a
murit. Murind, le-a încredințat Tatălui, conform
aranjamentul Tatălui. El a spus: “Nu voi bea paharul pe care
Mi l-a dat Tatăl să-l beau?" (Ioan 18:11) Când era om, acele
drepturi de viață erau ale Lui ca să le folosească; dar nu
are nevoie de ele acum; pentru că acum are drepturi mai
bune. Dar El are un drept la viață umană, de care nu
are nevoie personal — dar de care are nevoie
pentru a-l da omenirii, ca să poată avea viață
veșnică dacă vor vrea.
Domnul trebuie privit din punctul de vedere al propriei Sale
personalități. Mai întâi de toate, El a fost o ființă
spirituală; al doilea, a fost făcut trup — sfânt, nevinovat,
fără pată, despărțit de păcătoși; al treilea, deoarece a
permis să-I fie luată viața pământească, Dumnezeu L-a
răsplătit cu o mare înălțare — Fil. 2:9.
Dumnezeu a aranjat ca acest glorios Personaj să facă anumite
lucruri pentru omenire. Puterea de a face aceste lucruri
stă în faptul că El încă are dreptul la viață
pământească, de care nu are nevoie. El o reține pentru a
o da lumii în Veacul Milenar, treptat, în
măsura în care vor veni în armonie cu condițiile Noului
Legământ. El atribuie acum o parte din acea valoare
celor care doresc să devină membrii Săi — să le acopere
lipsurile și să le facă sacrificiul acceptabil pentru Tatăl.
Meritul
lui Cristos a fost în împlinirea voinței Tatălui.
Tatăl a răsplătit acel merit cu natura nouă de cealaltă
parte de văl. Și, bineînțeles, acel merit încă dăinuie;
și El întotdeauna va avea în ochii lui Dumnezeu un merit
personal, independent de orice ar putea face pentru omenire.
De aceea, nu putem presupune că El ar renunța la meritul
Său; în acest caz ar rămâne fără merit. Dar obținându-Și
răsplata, El are drept la viață umană, care este recunoscut
ca atare de Dumnezeu. Și acesta constituie un lucru merituos
în ochii lui Dumnezeu — o valoare pentru răscumpărarea lui
Adam și a copiilor săi — prețul cumpărării, ca să
spunem așa. Acest preț îl va folosi pentru lume în
scurt timp și pe acesta ni-l atribuie nouă acum.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Le jertfim în mod
real? Q443-1
Întrebare
(1911-Z)—2—Preoții subordonați își jertfesc drepturile
lor de viață?
Răspuns—Deoarece Dumnezeu Și-a propus să dea viață veșnică
numai acelora care sunt perfecți și deoarece noi, din rasa
lui Adam, suntem toți imperfecți, de aceea, noi nu avem
drepturi de viață de sacrificat. Dar Isus a apărut ca
Avocatul nostru și-Și propune să ne ajute dacă dorim să
devenim urmași în pașii Lui și astfel să fim părtași cu El
în jertfa Sa și după aceea în gloriile Împărăției Sale.
Pentru a ne face în stare să facem aceasta, El intenționează
să completeze cu meritul Său ca să ne compenseze toate
lipsurile și defectele. Dar noi nu prezentăm acest merit
atribuit nouă de către Domnul nostru. Întreaga noastră parte
este credința că marele nostru Avocat este în stare să ne
acopere lipsurile. El completează ceea ce este imperfect și
apoi ne oferă în sacrificiu, iar Tatăl acceptă sacrificiul.
În mod real noi niciodată nu am avut nici un fel de
drepturi de viață de jertfit.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Reprezentate în
Noul Legământ. (Q443-2)
Întrebare
(1911-Z)—1—În timpul Veacului Milenar unde vor fi
drepturile vieții pe care Isus a depus-o la Calvar?
Răspuns—Acela despre care noi spunem că este dreptul de
viață al marelui Răscumpărător este, înțelegem noi, ceea ce
este tipificat prin sângele Ispășirii. După tip, la
sfârșitul acestei Zile de Ispășire antitipice, acel sânge al
Ispășirii va fi aplicat Dreptății pentru întreaga lume și va
fi acceptat pentru ei — adică, după cum arată apostolul, “ca
să facă ispășire pentru păcatele poporului" (Evrei 2:17).
Imediat ce oamenii vor fi fost eliberați de condamnarea la
moarte, vor fi într-o poziție de a începe să primească
binecuvântările, dar nu înainte. Ca și Mare Preot, Domnul
nostru, la încheierea Veacului Evanghelic va pecetlui cu
Sângele Ispășirii un Nou Legământ între Dumnezeu și sămânța
lui Avraam, Israelul natural; și El, împreună cu “Biserica,
Corpul Său", va sta ca Mijlocitor al acelui Legământ. Toți
care vor veni în deplin acord cu acea Lege vor avea viață
veșnică. De-a lungul tuturor acelor ani Mijlocitorul doar va
duce la îndeplinire prevederile acelui Legământ, care
promite că ei vor avea privilegiile Restabilirii. Dacă se
vor folosi de ocazie, vor avea viață veșnică.
Atunci, dreptul la viață umană va fi trecut din mâinile
Domnului nostru ca Răscumpărător, și tot dreptul va fi
reprezentat de atunci înainte în chiar Legământul care
garantează toate lucrurile pe care Dumnezeu a declarat că le
va avea omul. Inima de piatră a omenirii va da loc unei
inimi de carne și toți care vor trăi la înălțimea termenilor
acestui Legământ vor avea viață veșnică. În timpul Veacului
Milenar Noul Legământ va reprezenta drepturile la viață
jertfite de Domnul nostru. Oricine nu va reuși să
împlinească acea Lege va primi pedepse. Prin acest
aranjament Cristos, ca Mijlocitor al Noului Legământ, va
împărți binecuvântări timp de o mie de ani. În timpul
acestui Veac Evanghelic Domnul nostru ține dreptul la viață
sub propriul Său control pentru a-l da Dreptății ca preț de
răscumpărare pentru păcatele lumii, pentru răscumpărarea
lumii. Imediat ce El termină de folosit acest drept (pentru
Biserică, n.t.) la sfârșitul acestui veac, Dreptatea îl
eliberează și omenirea îl primește, după cum am arătat mai
înainte.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Necesitatea de a
le avea. (Q444-1)
Întrebare
(1911-Z)—2—A putut Cristos să devină Părintele
Veșniciilor pentru lume dacă n-ar fi avut drepturile vieții
pământești la dispoziția Sa?
Răspuns—Dacă Domnul nostru Isus nu poseda dreptul de viață
pământească ca un lucru valoros, pentru a da acel drept lui
Adam și rasei sale în timpul domniei Milenare, atunci nu se
putea vorbi de El, în mod corect, ca de Tatăl acelei rase.
El nu putea regenera rasa decât dacă avea o viață de dat, o
viață pământească.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Comparate cu
meritul. (Q444-2)
Întrebare
(1912)—1—Care este diferența dintre drepturile de viață
ale lui Isus și meritul lui Isus?
Răspuns—Tot răspunsul depinde de gândul și punctul de vedere
al celui care a scris întrebarea. Isus are acest merit
despre care am vorbit deja, dar El niciodată nu va da
meritul Său cuiva. El nu va da meritul Său ca Fiu al lui
Dumnezeu. Dacă El Și-ar fi dat meritul Său în acest sens,
n-ar fi avut nici pentru Sine. Totuși, gândul care stă la
baza acestei întrebări poate fi bun. Sacrificiul pe care El
l-a făcut și l-a terminat la Calvar a fost o jertfire
specială a Sa și pentru aceea a primit această natură mai
înaltă. El Și-a depus natura Sa pământească și aceasta îi
este socotită ca un lucru de valoare în favoarea Sa. Totul
depinde de folosirea cuvântului “natură". El a depus această
natură sau viață pământească și este intenționată a fi dată
ca Preț de Răscumpărare pentru întreaga lume imediat ce Isus
este gata să preia lumea, dar aceasta încă nu este chiar
acum. Încă “toată lumea zace în Cel Rău" (1 Ioan 5:19).
Lumea n-ar mai zace în cel rău dacă ar fi așa, cum ne spun
unii, că Isus a aplicat meritul Său. Când va veni timpul
potrivit, El își va lua marea putere, și când va fi gata să
binecuvânteze, atunci va aplica meritul Său sau meritul
drepturilor vieții Sale pământești pentru toată omenirea,
pentru toată carnea. Atunci binecuvântările vor începe
pentru “toată carnea" și Împărăția va fi sursa pentru
canalul tuturor binecuvântărilor. Acesta nu este încă
aplicat lumii. Ei sunt încă copii ai mâniei, dar nu vor mai
fi copii ai mâniei după aplicarea meritului Său. După aceea,
toți vor fi predați lui Cristos și apoi Dreptatea se va uita
numai la Isus și nu la omenire. Atunci, la încheierea unei
mii de ani Isus va păși deoparte și va lăsa pe toți oamenii
în mâinile Tatălui Său, pentru că atunci când va fi făcut
aceasta ei vor fi în stare să stea în prezența lui Dumnezeu.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Drepturile de
viață ale lui Isus sunt atribuite Bise-
ricii? (Q445-1)
Întrebare
(1912)—2—Să înțelegem noi că tu înveți că drepturile de
viață ale lui Isus sunt atribuite Bisericii?
Răspuns—Desigur că da! Isus are două drepturi de viață. El
are un drept de viață ca om. El și-a depus viața
pământească; nu I-a fost luată. El a depus-o în armonie cu
aranjamentul divin: “Chiar până la moarte". Cea pe care a
depus-o este încă a Lui. Să presupunem că eu îmi pun cartea
aici pe masă și o las să rămână aici pentru un timp, ea este
încă a mea și sunt liber să vin și s-o iau. Nu-i așa? Isus
nu Și-a pierdut viața. El numai a depus-o. “Am autoritatea
să o dau și să o iau înapoi". Când a venit timpul învierii
Sale din morți, El a primit viață pe planul cel mai înalt,
ca Fiu al lui Dumnezeu pe plan divin. Aceasta a fost
răsplata pentru depunerea vieții Sale. Aceasta a fost o
“răsplată de viață". Acesta a fost darul lui Dumnezeu pentru
El. Aceasta a fost răsplata ascultării Lui chiar până la
moarte. El încă are dreptul la viață pământească dar i-a
fost dată viața divină ca răsplată. În timp ce El are
această viață divină, El are și acest drept pământesc la o
viață pământească și poate să dispună de ea după cum
dorește. Aceasta este în mâinile lui Dumnezeu. “Tată, în
mâinile Tale îmi încredințez duhul!" (Luca 23:46). L-a
aplicat cuiva? Nu! Isus are încă drepturile pământești, după
cum are și Viața divină. Drepturile vieții Sale pământești
intenționează să le dea lumii. Scopul lui Dumnezeu cu acest
aranjament a fost ca să poată da aceste drepturi de viață
pământești lui Adam și copiilor săi. Totuși nu acum! El
alege acum Biserica, Mireasa Mielului. Cu privire la
ceilalți, Isus devine “Garantul" nostru al tuturor care
venim la Tatăl prin El. El este așa pentru toți care și-au
prezentat corpurile ca “Jertfe Vii". El îi acceptă și-i
prezintă pe aceștia ca Membri ai Săi prin propriul Său
merit. Există o diferență între atribuirea și darea
meritului. Dacă mi-ai cere ceva bani și eu ți-aș aproba un
cec, tu ai putea prezenta acel cec la bancă și ai primi
banii pentru el. La fel se poate spune că s-a făcut și cu
privire la meritul lui Isus. El ne aprobă sau ne atribuie
meritul capacității Sale perfecte și astfel ne putem
prezenta înaintea lui Dumnezeu sfinți și acceptabili.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Are Adam vreun
drept de viață? (Q446-1)
Întrebare
(1912)—1—Are Adam în prezent vreun drept de viață?
Răspuns—Nu, Adam nu are drepturi de viață în prezent și nici
vreunul dintre copiii săi, cu excepția unora puțini care
L-au acceptat pe Cristos în adevăratul sens al cuvântului.
“Cine are pe Fiul are viața" (1 Ioan 5:12). Nu există
drepturi de viață decât pentru aceia care au acceptat pe
Cristos și s-au pus sub condițiile Sale. Nici chiar
Vrednicii din Vechime nu au încă drepturi de viață, și când
va veni timpul potrivit ei vor fi primii care vor primi
binecuvântările și vor veni în armonie cu Dumnezeu, și nu-și
vor primi drepturile de viață până la sfârșitul miei de ani.
Toți își vor primi drepturile de viață la sfârșitul acestor
o mie de ani. Domnul Isus a avut partea Sa în pregătirea
noastră, dar Dumnezeu, Judecătorul, este cel care dă viața
veșnică. El este Tatăl tuturor celor care vor fi copiii Lui.
De aceea, nu există drepturi de viață pentru Adam sau pentru
copiii lui în prezent. Pregătirea ei este numai în curs și
Marele Plan este în mod sigur în desfășurare, dezvoltare și
terminare. Va veni timpul când vor suna cuvintele “Veniți
binecuvântații Tatălui Meu", și atunci cei în armonie își
vor primi drepturile de viață. Spun din nou că Adam nu are
drepturi de viață în prezent, dar vine timpul și pentru el
și copiii săi.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Sunt drepturile
lui Adam atribuite Bisericii? (Q446-2)
Întrebare
(1912)—2—Este corect în vreun sens să spui că drepturile
de viață ale lui Adam sunt atribuite Bisericii?
Răspuns—Nu, deloc! Adam nu are drepturi de viață de
atribuit. Toate au fost pierdute. Nici o frântură din
dreptul la viață nu i-a rămas lui Adam, și de aceea nu a
avut nimic ce să atribuie sau să împartă cu cineva.
Neavându-le pentru sine însuși, este o certitudine morală că
n-a putut să le atribuie altcuiva.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—În comparație cu
Viața. (Q446-3)
Întrebare
(1913)—1—Este corect să spui că Domnul nostru va ridica
condamnarea rasei umane, ca viața și drepturile de viață
pierdute în Adam să le poată fi restituite, sau este mai
corect să spui că acestea au fost pierdute pentru totdeauna
prin păcatul lui Adam și că Cristos, ca al doilea Adam, va
da rasei viață și drepturi la viață?
Răspuns—Cred că are foarte puțină importanță cum ai spune-o.
Putem vorbi despre faptul acesta ca despre o înviere sau ca
despre o nouă creare. Într-un sens este într-adevăr o nouă
creare iar în alt sens este ridicarea lucrurilor care au
existat înainte. Într-un sens înseamnă a da înapoi ce a
pierdut Adam și în alt sens Adam a pierdut ce-i al lui
pentru totdeauna. Așa că nu are importanță.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Dreptul de viață.
(Q446-4)
Întrebare
(1916-Z)—2—Ce înseamnă termenii “dreptul de a trăi" și
“drepturi de viață"? și care este diferența dintre acești
doi termeni?
Răspuns—O persoană ar putea avea dreptul să trăiască prin
aceea că ar fi în armonie cu Dumnezeu; căci Dumnezeu a
orânduit ca toate creaturile Sale inteligente să continue a
trăi dacă sunt în armonie cu Legea Sa divină și cu cerințele
ei. Prin urmare, privilegiul tatălui Adam la început a fost
dreptul de a trăi. El a avut un drept la viață și n-ar fi
pierdut acel drept dacă n-ar fi păcătuit. Isus de asemenea a
posedat un drept de a trăi. Nu numai înainte de a veni în
lume, dar și după ce a devenit Omul Isus, El a avut un drept
la viață. Datorită acestui drept a putut să-Și pună viața ca
jertfă pentru Adam și rasa lui. După ce S-a consacrat la
botez, El n-a mai avut dreptul de a trăi ca om;
fiindcă El renunțase la acel drept de a trăi. Dar după ce a
fost conceput de Spiritul sfânt, El a avut dreptul la viață
ca Nouă Creatură, concepută spiritual, dacă nu avea insucces
încălcând vreo Lege divină sau încălcându-și contractul sau
legământul. Omenirea va avea dreptul să trăiască după veacul
Milenar, după ce vor fi ajuns la perfecțiune, după ce vor fi
predați Tatălui și după ce El îi va fi acceptat. Atunci ei
vor avea același drept la viață pe care l-a avut Tatăl Adam
la început, înainte de a păcătui.
“Drepturi de viață".
Putem folosi acest termen în diferite moduri. Când îl
aplicăm la Domnul Isus Cristos, ca având drepturi de viață,
de exemplu, putem spune că, deoarece El Și-a consacrat viața
ca om, n-a făcut nimic încât să-Și piardă acea viață.
El a fost de acord să și-o dea; era de drept a Lui;
altfel n-ar fi avut dreptul s-o folosească iarăși pentru
alții. El Și-a păstrat dreptul datorită dreptății
Sale personale. De aceea El avea încă dreptul la viață
umană, pentru că această viață care El permitea să-i fie
luată, n-o pierduse. El are încă drepturile de viață ale
unei ființe umane, chiar dacă acum n-are nevoie de
viața umană sau drepturile de viață pentru Sine, fiindcă El
are ceva cu mult mai bun și deoarece El n-ar putea folosi
două vieți în același timp. El are drepturi de viață divină;
dar El Își menține încă drepturile de viață umană și pe
acestea El este gata să lefolosească, să le dea ca preț de
Răscumpărare, ca o satisfacție deplină pentru Adam și pentru
tot ce a fost pierdut prin el.
Înapoi sus