417) HAINA DE NUNTĂ—Purtată de cine? (Q733-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Gîndul tău este că numai cei care se consacră sunt în realitate îndreptăţiţi — au haina dreptăţii lui Cristos atribuită, acoperindu-le păcatele şi socotindu-i perfecţi; că ceilalţi credincioşi au numai binecuvîntările cunoştinţei despre pregătirea îndreptăţirii care le va fi dată numai cu condiţia ca ei să se jertfească în urmele Răscumpărătorului nostru?

Răspuns—Noi înţelegem că Scripturile învaţă că există o diferenţă între o îndreptăţire prin credinţă şi o îndreptăţire reală. Lumea în timpul Veacului Milenar, sub procesul de restabilire, vor avea ocazii depline şi mari de a avansa de la condiţiile de păcat şi moarte la îndreptăţire reală, dreptate — relaţie de Legămînt cu Dumnezeu. În trecut Vrednicii din Vechime, datorită credinţei în Dumnezeu, erau estimaţi şi trataţi ca fiind în armonie cu El, în relaţie de Legămînt prin credinţă, ca şi cum ar fi fost perfecţi. Dar mai mult decît această îndreptăţire prin credinţă n-au putut obţine decît după ce meritul jertfei lui Cristos le va fi atribuit. Credincioşii creştini din acest Veac Evanghelic sunt într-o poziţie diferită. Ei sunt îndreptăţiţi prin credinţă în acelaşi fel cum au fost Vrednicii din Vechime, dar în plus, Cristos face o aplicare specială a meritului jertfei Sale pentru ei cu înţelegerea ca ei să nu-l păstreze în sens de restabilire, ci să-l jertfească — după modelul arătat nouă în exemplul Domnului nostru.

Deci, la începutul experienţei noastre creştine ni se acordă părtăşia cu Dumnezeu printr-o îndreptăţire prin credinţă, care continuă un anumit timp ca să ne permită să ajungem la o cunoştinţă a harului lui Dumnezeu. Acest lucru ne permite să ajungem la o cunoştinţă a privilegiilor noastre de a jertfi împreună cu Răscumpărătorul nostru; să devenim morţi cu El faţă de toate interesele pămînteşti cît şi morţi faţă de păcat. Luarea acestei poziţii a consacrării — jertfirea de sine — ne-a adus acceptarea divină, manifestată prin conceperea cu Spiritul sfînt, şi de la această poziţie ca Noi Creaturi noi trebuie să progresăm şi să ne întărim chemarea şi alegerea. Cei care, după ce vin la o cunoştinţă a Adevărului şi au o ocazie de a se consacra spre jertfă pînă la moarte, şi nu reuşesc să răspundă ascultător, îşi pierd îndreptăţirea, în sensul că aceasta nu devine vitală — aprobată divin. Aceştia primesc harul lui Dumnezeu în zadar — ei primesc o cunoştinţă a milei lui Dumnezeu şi a propriilor lor privilegii fără să profite de ele — fără a accepta singura "chemare" a acestui Veac — Efes. 4:4.

Concluzia sau rezumatul nostru este acesta: Există o îndreptăţire prin credinţă, care pentru un timp acordă o stare socotită în faţa lui Dumnezeu, în favoarea Sa, în timpul acestui veac; dar ca aceasta să devină o îndreptăţire vitală, trebuie urmată mai devreme sau mai tîrziu de o deplină consacrare. Celor care se consacră la jertfă, "care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!" (Psa. 50:5), şi care prin credinţă devin astfel logodiţi cu Cristos ca membri ai Corpului Său prin participare în suferinţele Lui — acestora le este dată haina de nuntă. La o nuntă evreiască, nu ne putem imagina oferirea de haine trecătorilor, care ştiu doar că se plănuieşte o nuntă. Ilustraţia pilduitoare se aplică acelor persoane care au auzit de nuntă şi cred în ea şi s-au întors de la alte fapte şi plăceri cu dorinţa de a intra şi a participa la ea. Dorinţele lor se vor extinde la facerea primilor paşi, de a intra pe uşă, înainte să li se dea haina de nuntă. Tot aşa şi cu noi. Noi avem o îndreptăţire socotită de cînd am început să credem în Cristos, ne-am încrezut în meritul Său şi am auzit ceva despre condiţiile pe baza cărora putem deveni comoştenitori. Numai după ce am socotit costul şi ne-am decis cu totul să intrăm, am fost socotiţi ca membri ai Bisericii Întîilor-născuţi — membri ai Logodnicei lui Cristos.

Deci, lepădarea hainei de nuntă ar simboliza în mod potrivit una din următoarele două fapte:

(1) Respingerea lucrării jertfitoare a lui Cristos; sau,

(2) Respingerea contractului nostru nupţial — de a suferi cu El; de a fi morţi cu El; de a bea din paharul Lui; de a fi botezaţi în moartea Lui; de a ieşi la El afară din tabără, purtînd dispreţul Lui.

418) HAINĂ—În contrast cu hainele mîntuirii. (Q603-1)

Întrebare (1911)—1—"Mă voi bucura nespus în Domnul şi sufletul Meu va fi plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mîntuirii, M-a acoperit cu mantaua dreptăţii, ca pe un mire împodobit cu o cunună şi ca pe o mireasă împodobită cu bijuteriile ei" (Isaia 61:10). Există vreo diferenţă esenţială între hainele mîntuirii şi haina dreptăţii?

Răspuns—Cred că este rezonabil să presupunem că aceste două expresii au fost folosite alternativ. Haina dreptăţii lui Cristos ni s-a dat cînd am devenit logodnica Lui, haina noastră de nuntă este o acoperire a defectelor noastre. De aceea, aceasta este o haină a dreptăţii, o haină a atribuirii, sub care noi suntem socotiţi drepţi înaintea lui Dumnezeu. Şi destul de potrivit vorbim despre noi că suntem în acea stare. Cum spune apostolul din nou, "Căci în nădejde am fost mîntuiţi" (Rom. 8:24). Desigur, mîntuirea noastră nu este completă, dar a început în sensul că suntem deja socotiţi ca fiind de partea Domnului, şi suntem deja asiguraţi că dacă ne menţinem această stare, dacă ne ţinem hainele nepătate de lume, vom fi din aceeaşi clasă a cărei mîntuire va fi cu totul împlinită la a doua venire a Domnului nostru.

419) HAINĂ—Haina dată Noii Creaturi. (Q603-2)

Întrebare (1911-Z)—2—Poate păcătui corpul Noii Creaturi?

Răspuns—Corpul potrivit al Noii Creaturi este cel spiritual al Întîii Învieri. Dar înainte de a-l primi ea este pusă la încercare şi îi este dat vechiul corp uman pentru practică. Noua Creatură nu poate face vechiul corp s-o asculte în mod perfect. Dar ea poate dezvolta putere în dorinţele ei de a aduce cuvinte, fapte şi gînduri în perfect acord cu Legea perfectă a lui Dumnezeu — Iubirea.

Nefiind în stare să cucerească, ea trebuie să-i arate Căpitanului mîntuirii loialitatea ei din inimă prin faptul că se luptă "lupta cea bună" (1 Tim. 6:12).

Imperfecţiunile cărnii cu care mintea nouă nu este de acord sunt toate moştenite — toate din slăbiciunea lui Adam — de aceea, toate putîndu-se ierta de către Răscumpărător care aşteaptă doar să se apeleze la El ca marele Avocat. Dar fiecare greşeală a cărnii este pusă în seamă Noii Creaturi care este proprietarul corpului carnal şi îl foloseşte. Aceasta obligă la căinţă, rugăciune etc., şi înseamnă o mai mare binecuvîntare pentru Noua Creatură. În măsura în care Noua Creatură îşi dă acordul sau simpatizează cu păcatul trupului ei, este vrednică de "lovituri", care prin corectare o va ajuta în dezvoltarea caracterului ei. "Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?" (Evr. 12:7)

Numai Noii Creaturi îi este dată haina de nuntă, haina dreptăţii lui Cristos, ca o acoperire pentru carnea ei imperfectă. Aceasta reprezintă îndreptăţirea ei ca Nouă Creatură. Ea o arată în ochii divini sfîntă, nevinovată, fără pată, prin meritul lui Isus Avocatul şi Răscumpărătorul ei.

420) HAINĂ—O poartă toţi din clasa Mireasă. (Q603-3)

Întrebare (1912-Z)—3—Va purta haina dreptăţii lui Cristos cineva care este găsit vrednic de un loc în clasa Mireasă?

Răspuns—Noi înţelegem că toţi cei care se consacră o poartă şi sunt acceptaţi în singura speranţă a chemării lor, şi că acea singură speranţă este speranţa de a fi un membru din clasa Mireasă şi comoştenitor cu Cristos. Faptul că va exista o "mare mulţime" este o favoare specială stabilită de Domnul în interesul acelora care nu se dovedesc suficient de zeloşi pentru a fi cu Isus "mai mult decît biruitori" (Rom. 8:37).

"Marea mulţime" din Apocalipsa 7:9 este compusă din cei care nu reuşesc să se ridice la cel mai înalt standard de sacrificiu cerut de Domnul, dar care, totuşi, nu se vor dovedi necredincioşi în încercarea lor finală. Despre aceştia se spune că nu şi-au ţinut hainele nepătate de lume; de aici cerinţa ca ei să şi le spele în sîngele Mielului — să-şi dovedească loialitatea cînd sunt disciplinaţi şi constrînşi, ei nereuşind să dovedească acest lucru prin ascultare de bună voie pînă la jertfire. Astfel, atît Mireasa cît şi fecioarele care o urmează poartă haina Mirelui (îndreptăţirea) în viaţa prezentă. Şi toţi vor atinge perfecţiunea în viaţa viitoare pe propria lor socoteală.

Această haină atribuită nu-i va fi necesară "marii mulţimi" după ce au fost "schimbaţi" la starea spirituală; pentru că şi ei vor fi schimbaţi într-un moment şi după aceea vor poseda o perfecţiune individuală a lor proprie.

421) HAINĂ—Ce avem din momentul conceperii? (Q604-1)

Întrebare (1913)—1—Suntem acoperiţi de Haina Dreptăţii lui Cristos, sau de la conceperea noastră Dumnezeu ne-a dat o haină a noastră proprie?

Răspuns—Această Haină a Dreptăţii lui Cristos nu ne aparţine deloc pînă cînd devenim Noi Creaturi. Nu s-a intenţionat ca ea să acopere trupul celor care n-au devenit poporul consacrat al lui Dumnezeu. Lumea nu este identificată ca fiind Noi Creaturi cu trupuri vechi; ei toţi sunt creaturi vechi, atît trupul cît şi mintea. Doar Biserica este cea care a avut parte de o schimbare şi a căror minţi sau inimi le acceptă Dumnezeu ca fiind în relaţie cu El în Cristos şi a căror corpuri sunt imperfecte, şi de aceea au nevoie de o acoperire, pe care Domnul o priveşte în această figură de stil, "Haină", şi arată cum asigură El acoperirea prin Cristos pentru a ne acoperi corpurile noastre muritoare. Aceasta este Haina Lui şi nu a noastră, şi este o folosire foarte preţioasă a Hainei Sale. Noi avem nevoie de Haina Sa, de Dreptatea Sa ca să ne acopere lipsurile. Propria noastră dreptate, după cum arată apostolul, ar fi numai haine mînjite (Isa. 64:6), aşa că aceasta este o ilustraţie minunată cum foloseşte Dumnezeu dreptatea Lui pentru noi, haina de nuntă a întregului Său popor, şi noi trebuie să continuăm să o purtăm fără pată sau încreţitură, şi dacă se pătează trebuie să îndepărtăm pata, şi să ne ţinem astfel în iubirea lui Dumnezeu şi să fim pregătiţi pentru cina de nuntă cînd vom fi dincolo de văl. La înviere vom fi făcuţi perfecţi. Atunci nu vom avea nevoie de Haina atribuită ca să avem acces la nuntă. Cînd nunta se va sfîrşi vom avea acea haină a noastră prin meritul lui Cristos.

422) HAINĂ—Pentru vechea sau noua creatură? (Q604-2)

Întrebare (1913)—2—Haina dreptăţii lui Cristos este pentru acoperirea omului vechi sau a noii creaturi?

Răspuns—Noi trebuie să ne dezbrăcăm de omul cel vechi. V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, spune apostolul. Omul vechi a fost voinţa veche, şi el nu trebuie acoperit; el trebuie să fie mort; nici măcar nu este nevoie să-l îngropaţi, lăsaţi-l în pace. Şi omul nou nu are nevoie de nici o acoperire, pentru că omul nou este perfect, noua creatură nu a păcătuit niciodată, nu are simpatie pentru păcat. Atunci ce are nevoie de acoperirea cu Haina dreptăţii lui Cristos? Este trupul care odată a aparţinut vechiului om, vechii voinţe, acest trup care acum a fost predat ca trup sau carne a noii creaturi şi prin care noua creatură trebuie să acţioneze. Acest trup este imperfect şi are nevoie de acoperirea dreptăţii lui Cristos atribuită pentru ca toate lipsurile să fie acoperite, aşa încît ele nu vor fi văzute de fraţi mai mult decît este necesar, şi nu vor fi văzute de Tatăl mai mult decît este necesar.

423) HAINE—Ţinerea hainelor nepătate. (Q283-2)

Întrebare (1908)—2—"Ţineţi hainele tale nepătate de lume". Ce semnifică aceasta?

Răspuns—Cred că următoarele: Poporul Domnului în capitolul trei din Apocalipsa este îndemnat să-şi păstreze hainele ca să nu umble goi. Haina pe care ne-o dă Domnul nu se referă la hainele noastre pămînteşti, se referă la haina dreptăţii Lui, haina noastră de dreptate, pe care dacă o ţinem şi o brodăm devine haina noastră de nuntă; aceasta este haina pe care o primim de la Domnul, haina de nuntă a dreptăţii lui Cristos; dreptatea lui Cristos atribuită nouă, acoperindu-ne lipsurile, este îndreptăţirea noastră. Acum, noi trebuie să ne ţinem haina nepătată de lume; adică, trebuie să facem tot ce ne stă în putere ca să ne menţinem această atitudine de inimă şi această relaţie cu Domnul care ne va ţine în legătură pură şi sfîntă cu Tatăl şi cu Fiul, nu în dreptatea noastră, ci în dreptatea lui Cristos. Noi trebuie s-o ţinem să nu se contamineze cu lumea. Noi suntem în lume dar nu suntem din lume, şi trebuie să ne îngrijim haina, şi declaraţia este că, dacă ei nu sunt grijulii cu hainele, le vor păta şi va trebui să-şi spele hainele şi să le albească în sîngele Mielului. Îndemnul către voi şi către mine este că există pericolul ca noi, prin contact cu lumea, într-un moment de neatenţie să ne contaminăm cu păcatul, prin cuvînt, prin gînd sau prin faptă, şi aceasta ar constitui o pată sau un cusur pe haină. Cum poate fi vreunul din noi fără pată sau zbîrcitură sau vreun asemenea lucru în ceea ce priveşte haina noastră? Cum poate un creştin să trăiască mulţi ani în lume unde sunt toate felurile de rele — rău negru ca smoala — şi totuşi să-şi ţină haina nepătată? Răspunsul meu este: gîndul din Scriptură nu este că cineva va fi în stare vreodată să treacă prin această lume fără o pată sau încreţitură pe haina sa. Dar, să presupunem că am găsit că avem o pată. Atunci, cei care sunt într-o atitudine bună a inimii, acei care află că au încălcat legea divină, se vor grăbi iarăşi la sîngele care îi curăţă. Dacă ai făcut vreodată o greşeală, du-te la Domnul în rugăciune, mărturiseşte-i-o şi caută să nu mai faci ceea ce a fost greşit şi ai asigurarea Cuvîntului Domnului că Lui îi place să te primească în această atitudine şi că te va curăţi de tot păcatul. Aceste păcate trebuie să fie tot mai puţine pe măsura înaintării. Anii trebuie să aducă înţelepciune în privinţa felului în care să evităm răul din lume, aşa că creştinul mai matur trebuie să găsească mai puţine pete pe haină şi să aibă mai puţină nevoie de a merge la Domnul să-şi mărturisească greşelile, să-i ceară iertarea lor şi să fie curăţat. Dar, dragi prieteni, fie că aţi avut multe sau puţine, singura poziţie dreaptă pentru fiecare din noi este aceasta: să ne amintim că cu aceste pete pe hainele noastre, cu aceste responsabilităţi pentru ceva fapte rele, sau gînduri rele, nu putem avea comuniune potrivită cu Dumnezeu. Ele se vor pune între tine şi Domnul. Există din aceia care devin nepăsători. Mai întîi de toate va fi o pată şi ei vor spune: "O, am o pată pe haina mea", şi se simt foarte răniţi cu ea; dar cînd sunt treizeci, patruzeci, cincizeci, sau şasezeci, ei spun: "O, ştiu că le am; nu-mi plac, dar ştiţi că ele vin". Se obişnuiesc cu ele, dragi prieteni. Voi nu vreţi să faceţi aceasta. Voi vreţi să vă păziţi împotriva acestui spirit. Aceia care au acest spirit vor fi cei care vor constitui Marea Mulţime, care vor fi obligaţi să treacă prin timpul de strîmtorare şi să-şi spele hainele şi să le albească în sîngele Mielului. Dacă suntem într-o atitudine bună de inimă, chiar prima pată ne va cauza durere şi tristeţe, şi noi trebuie să mergem la Domnul şi nimic să nu ne oprească de a merge la El — mergeţi în aceeaşi zi, nu lăsaţi ca somnul să vă cuprindă ochii pînă cînd nu aţi îndreptat întreaga chestiune înaintea Domnului, pînă cînd El nu te curăţă de responsabilitatea problemei, şi începe fiecare nouă zi cu hotărîri proaspete că, prin harul lui Dumnezeu, vei veghea şi îţi vei ţine haina nepătată de lume — nepătată de egoismul ei, de josnicia ei, de spiritul ei mincinos; nepătată de toate influenţele contaminatoare ale lumii, cărnii şi adversarului, ca astfel să poţi fi mai plăcut Domnului şi să umbli mai aproape de El. Cu cît priveşti mai mult, cu atît vei găsi mai mult că la orice păcat va fi o dispoziţie din partea oricui, a fiecăruia, să nu meargă la Domnul cu problema. "Nu mă pot duce la Domnul în rugăciune în această seară; simt că un nor vine între Domnul şi mine, şi nu mă pot duce în seara aceasta". Ei bine, fiţi atenţi; dacă nu poţi merge în acea seară, seara următoare va fi mai rău, şi va fi încă şi mai rău după aceea. Va fi tot mai rău, şi petele vor continua să crească la număr pînă cînd te vei afla departe de Domnul. Sfatul meu către toţi din poporul Domnului, este să vegheaţi, să vă îngrijiţi hainele. Faceţi aceasta cu atenţie în fiecare zi. Vedeţi la sfîrşitul fiecărei zile ce aveţi să-I spuneţi Domnului în această privinţă; vedeţi cum stă socoteala voastră, şi ţineţi o socoteală atentă. El voieşte să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate. Vedeţi că aceasta nu se referă la păcatul originar; El l-a înlăturat pe acela; aceasta se referă la acele păcate care au venit după ce am fost curăţiţi şi după ce am devenit ai Lui. El vrea să ne cureţe de toată nedreptatea, de orice lucru făcut care nu era chiar drept. Notaţi iarăşi, El poate să vă cauzeze unele dureri, sau strîmtorări, sau ceva dificultate pentru a scăpa de acel lucru; dacă aţi fost nepăsători, probabil Îşi va retrage faţa de la voi pentru a avea mai multă grijă în privinţa acelui lucru cu altă ocazie. Nu vă gîndiţi că puteţi păcătui fără teamă de pedeapsă, apoi să mergeţi la preot să vi le şteargă imediat şi să mergeţi să păcătuiţi din nou. Nu acesta este procedeul. Metoda Domnului nostru de curăţire de păcat este diferită de aceasta. Veţi afla că odată cu păcatul va veni înstrăinarea. După cum zice poetul şi în armonie, cred, cu toate sentimentele voastre şi ale mele:

"O nu lăsa ca norul să apară

 Să te ascundă de ochii servului tău".

424) HAINE—Semnificaţia hainelor de glorie şi frumuseţe. (Q285-1)

Întrebare (1910-Z)—1—A fost vreo semnificaţie în faptul că Marele Preot, după ce a îndeplinit serviciile Zilei de Ispăşire, s-a dezbrăcat de hainele de in în Sfînta şi le-a lăsat acolo şi şi-a pus hainele de cinste şi podoabă cînd a ieşit să binecuvînteze poporul?

Răspuns—Marele Preot în tot acest Veac Evanghelic îndeplineşte lucrarea de sacrificiu; aceasta n-a fost numai cînd S-a oferit pe Sine, ci de-a lungul acestui veac El continuă să fie Preotul jertfitor, şi deşi a trecut dincolo de văl, El este încă, să zicem aşa, în hainele de in ale sacrificiului; şi a doua Sa oferire, aceea a ţapului antitipic, va fi îndeplinită în hainele de in, cînd va intra dincolo de văl să prezinte sîngele Corpului Său, care este Biserica, la sfîrşitul acestei Zile a Ispăşirii antitipice, cînd Biserica îşi va fi îndeplinit partea ei din sacrificiul lui Cristos. Domnul nostru, Marele Preot, va stropi atunci, a doua oară, sîngele, meritul, pe capacul ispăşirii, pecetluind astfel Noul Legămînt şi aplicînd meritul Său "pentru tot poporul".

După ce va face aceasta, El va ieşi să binecuvînteze poporul; dar nu va apărea din nou în hainele de in pentru sacrificiu. Schimbarea va fi făcută fără să fie văzută de lume. Ultimul lucru pe care îl vor vedea va fi intrarea preoţilor după lucrarea de jertfire din timpul prezent, Veacul Evanghelic, şi primul lucru pe care-l vor vedea în Noua Dispensaţie va fi apariţia marelui Preot în cinste şi podoabă — în "hainele de glorie". Nu vor vedea aceasta cu ochii naturali, ci această glorie va fi descoperită prin serviciul binecuvîntărilor Noului Legămînt pentru Israel şi lume, şi această descoperire a tuturor lucrurilor glorioase reprezentate în diferitele părţi ale hainelor Marelui Preot va fi o manifestare care va ţine tot Veacul Milenar — părţile hainelor, efodul, etc., toate vor avea împlinirea lor atunci în lucrarea glorioasă a Celui Uns.

Începutul acestei manifestări în glorie va fi în timpul de strîmtorare, timp despre care citim: "… vor plînge din cauza Lui" (Apoc. 1:7). Manifestarea Sa în putere, sfărmarea în bucăţi a acestei ordini de lucruri prezente, este cea care va cauza marele timp de strîmtorare pe care Scripturile îl anunţă că va fi sfîrşitul acestui veac şi inaugurarea Veacului Milenar. Astfel, apariţia în glorie va avea diferite etape, dar toate vor fi pe planul glorios; nici unul nu va mai fi pe planul sacrificiului din veacul prezent.

În această ilustraţie a hainelor Preotului noi înţelegem că Marele Preot a simbolizat întreaga Preoţime, preoţii subordonaţi şi Capul; Capul nu a avut nevoie de acoperire iar acoperirea cu haine de in a reprezentat meritul lui Cristos atribuit nouă, membrii Corpului Său, pe care Tatăl îi acceptă şi îi îndreptăţeşte şi a căror imperfecţiuni sunt acoperite prin El. Noi înţelegem că haina albă reprezintă în mod special partea noastră în ilustraţie; că Marele Preot mergînd în glorie simbolizează în mare măsură gloria Bisericii împreună cu Capul ei, după cum citim: "Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci cînd se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este" (1 Ioan 3:2). Altă scriptură declară că noi vom fi Corpul Lui glorios, sau Corpul Său în glorie, şi că "vom fi glorificaţi împreună cu El".

425) HAINE—Referitor la Hainele de cinste ale Domnului nostru. (Q605-1)

Întrebare (1911)—1—Are Domnul nostru hainele Sale de cinste şi podoabă pe El în prezent?

Răspuns—Gîndul din mintea celui care întreabă, presupun, este scos din tipul Marelui Preot. Vă veţi aminti că Marele Preot cînd a făcut ispăşirea în Ziua Ispăşirii a purtat îmbrăcăminte albă de in, şi în acele haine albe de in a făcut sacrificiul şi oferirea sîngelui, şi după ce a oferit sîngele şi a făcut ispăşirea pentru păcat a venit şi şi-a spălat trupul şi şi-a pus hainele de glorie — hainele pentru cinste şi podoabă. Cu alte cuvinte, Marele Preot a purtat tot anul hainele de cinste şi podoabă, dar în Ziua Ispăşirii el le-a dezbrăcat şi a purtat hainele simple de in. Răspunsul nostru la Întrebare este că Marele Preot nu Şi-a pus încă hainele de cinste şi podoabă. Bineînţeles aceasta este o figură de stil, dar ideea este că aceste haine de podoabă reprezintă manifestarea Domnului nostru — Marele Preot indicat ca cel care este calificat şi autorizat de Dumnezeu să binecuvînteze poporul. Aceasta încă n-a avut loc. De ce nu? Pentru că Ziua Ispăşirii antitipică nu s-a terminat. De unde ştim că nu s-a terminat? Pentru că unii din Biserică, corpul lui Cristos, trebuie încă să împlinească ce lipseşte suferinţelor lui Cristos. Şi această împlinire a suferinţelor lui Cristos continuă încă. Lucrarea Marelui Preot ca jertfitor este încă în progres, şi El nu se îmbracă în cinstea şi podoaba înaltei funcţii pînă cînd va fi terminat pe deplin lucrarea de jertfire; şi jertfirea nu se va sfîrşi pînă cînd ultimul membru al corpului lui Cristos va fi suferit împreună cu El. Imediat ce jertfirea se va termina, va începe gloria; după cum spun Scripturile, "dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El" (2 Tim. 2:12). Şi apoi, vă amintiţi, citim de asemenea că profeţii din vechime şi îngerii au dorit să privească în aceste lucruri şi să ştie cu privire la timpuri şi perioade, cu privire la suferinţele lui Mesia şi la gloria care va urma. Deoarece suferinţele acestei clase Mesia nu s-au sfîrşit, jertfirea din Ziua Ispăşirii nu este terminată, de aceea Marele Preot nu Şi-a pus hainele de cinste şi podoabă, reprezentînd demnitatea funcţiei Sale cînd va conduce şi va binecuvînta, şi va începe domnia Mesianică.

426) HAR—Primit în zadar. (Q288-1)

Întrebare (1911)—1—2 Cor. 6:1: "Ca unii care lucrăm împreună, vă îndemnăm să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu". Ce fel de har sau favoare se înţelege aici, şi cum poate fi primit în zadar?

Răspuns—Din moment ce apostolul se adresează aici creştinilor, noi am înţelege că el vrea să spună că unii care deja şi-au făcut consacrarea şi au fost concepuţi de Spiritul sfînt pot totuşi primi harul lui Dumnezeu în zadar.

Harul lui Dumnezeu a fost cu privire la această chemare de sus, şi oricine merge în moartea a doua în condiţiile prezente desigur a primit favoarea sau harul lui Dumnezeu în zadar; şi ar fi de asemenea adevărat că oricine nu aleargă aşa cum ar trebui, ar primi favoarea sau privilegiul de comoştenire cu Cristos în zadar, pentru că ei n-ar reuşi să obţină acea mare binecuvîntare; chiar dacă obţin o binecuvîntare secundară, ei nu au reuşit să obţină binecuvîntarea la care au fost chemaţi. Bineînţeles, ar fi de asemenea adevărat că cei care au auzit ceva, au primit acea măsură de cunoştinţă, sau credinţă sau favoare a lui Dumnezeu, în zadar. Oricine este atras sau chemat de Dumnezeu şi nu Îl acceptă, primeşte chemarea în zadar din moment ce el nu scoate roadă din ea, nu scoate rezultate sau binecuvîntări din ea; ei vin odată cu restul lumii şi nu primesc binecuvîntări speciale în timpul prezent.

427) HAR—Odată în har, totdeauna în har, contrazicere. (Q288-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Ce se înţelege prin scriptura care spune că acela care a fost neprihănit şi se va depărta de neprihănirea lui, neprihănirea lui de dinainte nu va fi socotită, ci el va muri pentru păcatul lui? Şi de asemenea afirmaţia că acela care a fost nedrept şi s-a întors de la nedreptatea lui va fi salvat? Ezec. 33:13-16.

Răspuns—Această scriptură contrazice în mod accentuat o doctrină susţinută de unii creştini: "Odată în har, totdeauna în har"; sau că unul care a fost favorizat de Dumnezeu nu mai poate pierde favoarea Sa. Principiul acestei scripturi se aplică, în timpul prezent, la cei care trec de la moarte la viaţă ca Noi Creaturi. Ei sunt în încercare pentru viaţă sau moarte. Păcatul adamic nu se mai socoteşte în cazul lor. Dacă rămîn credincioşi Domnului ei vor primi binecuvîntarea vieţii veşnice; dacă sunt necredincioşi vor muri. Dacă unul ar face un legămînt cu Dumnezeu şi n-ar reuşi să ţină acel legămînt, el şi-ar pierde relaţia de legămînt cu Dumnezeu atunci cînd ar abroga contractul. Dacă noi suntem credincioşi, El va fi credincios dîndu-ne viaţă veşnică.

Dar această scriptură se aplică în mod special la Veacul Milenar; pentru că atunci toţi vor fi aduşi la o ocazie de viaţă veşnică. Oamenii vor înţelege atunci că "plata păcatului este moartea". Atunci nu va mai fi proverbul că părinţii au mîncat aguridă şi copiilor li s-au sterpezit dinţii, ci fiecare "va muri pentru nelegiuirea sa" (Ier. 31:29; Ezec. 18:2). Va exista o încercare pentru viaţă sau moarte, exact aşa cum este acum cu Biserica. Numai acelora care sunt credincioşi în încercările lor le va fi dată viaţa veşnică, în oricare dintre cazuri. Toţi ceilalţi vor fi îndepărtaţi prin moarte.

428) PLANUL VEACURILOR—Referitor la Marea Mulţime

 pe planul "L". (Q53-1)

Întrebare (1909)—1—Ajungerea pe planul "L" (pe schiţă) la prima înviere, aduce glorie personală deplină, nemurire, natură divină? Dacă da, cum trebuie să înţelegem că Marea Mulţime care vor fi ridicaţi pe acel plan prin mari strîmtorări nu va avea nemurirea? De ce planul "L" aduce nemurirea pentru o clasă şi pentru alta nu?

Răspuns—Făcînd schiţa nu a fost posibil să se arate totul, şi noi suntem surprinşi că ea arată atît cît arată. Planul "L" reprezintă perfecţiunea spirituală şi el reprezintă planul la care vor ajunge şi Marea Mulţime şi Turma Mică, dar Turma Mică va avea în plus gloria şi distincţia numită "nemurire" sau natură divină, separată şi distinctă de Marea Mulţime. Felul în care este reprezentat pe hartă nu va afecta faptul în realitate.

429) PLANUL VEACURILOR-Semnificaţia planurilor L şi K pe schiţă. (Q53-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Descriind harta, tu spui, Vol. 1 pag. 211: "Aceştia, cînd se nasc din morţi la înviere, au natură şi formă divină". Te rog armonizează această declaraţie cu alta găsită la pag. 235 care spune astfel: "Nu ştim cît timp va trece după schimbarea sau desăvîrşirea lor ca fiinţe spirituale (planul L), pînă cînd, ca o companie deplină şi completă, ei vor fi glorificaţi (planul K) împreună cu Domnul, uniţi cu El în putere şi glorie mare".

Răspuns—Cele două citate sunt în deplin acord. Dificultatea celui care întreabă este cu privire la semnificaţia planului "L" şi planului "K" pe hartă. Planul "L" reprezintă gloria personală a Domnului nostru şi a Bisericii prin puterea Întîii Învieri, de la natura umană la natura divină. Noi înţelegem că toţi membrii Bisericii alese vor avea parte de o astfel de schimbare, de la starea muritoare la cea nemuritoare, de la natura umană la cea divină, de la slăbiciune la putere, de la dezonoare la glorie, de la starea animală la cea spirituală (1 Cor. 15:44), înainte de a fi introduşi în gloria puterii şi domniei reprezentate de planul "K". Cu alte cuvinte, primul citat se referă la înălţarea personală a tuturor celor concepuţi de spirit, clasa învingătoare în Întîia înviere, pe planul "L", iar al doilea se referă la înălţarea lor pe planul "K", care va veni cînd Mirele Ceresc îşi va prezenta Mireasa Sa completă, fără vină sau pată, înaintea Tatălui ceresc, după cum este ilustrat în Psalmul 45.

430) HARUL LIBER-Referitor la oricine îşi ia crucea

 ca să urmeze pe Isus. (Q281-1)

Întrebare (1911)—1—Dacă "harul liber" nu este în Veacul Evanghelic, de ce a spus Isus: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze" (Mat. 16:24)?

Răspuns—Isus a spus, "Dacă voieşte cineva să Mă urmeze". El a invitat o clasă specială. Evanghelia în timpul prezent este vestea bună, cea mai bună veste care a putut veni la clasa aleasă care este chemată. Dumnezeu nu forţează pe nimeni, ci numai îi invită. Cînd Isus a spus: "Să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze", ceea ce înseamnă calea îngustă, El a invitat pe oricine vrea să fie ucenicul Său, urmaşul Său, să umble pe această cale îngustă, şi a spus: "Unde sunt eu, acolo va fi şi ucenicul acela". Isus, vă amintiţi, Şi-a luat crucea, a lăsat deoparte orice greutate şi credincios Şi-a jertfit viaţa, şi Tatăl L-a înviat la glorie, onoare şi nemurire. Şi astfel, Isus a spus că dacă vreunul din noi doreşte să facă aceste lucruri poate să le facă, dar nimeni nu le poate face dacă nu le aude mai întîi. "Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis" (Ioan 6:44), a spus Isus. Vedeţi că atragerea este de la Dumnezeu şi prin cuvîntul Său. Aceia din lume care nu au ureche de auzit sau care nu aud niciodată mesajul, nu sunt atraşi, nu sunt chemaţi; ca şi cum afară la uşă ar fi douăzeci de oameni, şi să presupunem că din cei douăzeci, zece ar fi surzi, şi eu aş merge la uşă şi aş zice tare: "Fiecare din voi care va veni înăuntru va primi o bancnotă de 10 dolari!" Pe cîţi am chemat? Numai pe aceia care au ureche. Ceilalţi oameni care nu au ureche, care au fost surzi, n-au fost chemaţi. Ar fi nechibzuit din partea mea să spun că toţi au fost chemaţi. Numai aceia care au ureche au fost chemaţi. Acum, de fapt, nici jumătate dintre oameni n-au ureche de auzit. Există diferite lucruri care umple urechile omenirii. La unii este plăcerea; la alţii banii; la alţii slăbiciunea cărnii, etc., orice altceva în afară de glasul lui Dumnezeu. Dar glasul lui Dumnezeu invită o mică turmă să umble cu Dumnezeu şi să fie comoştenitori cu Cristos, asociaţi cu El în împărăţia Sa glorioasă.