HAINA DE NUNTĂ—Purtată de cine?
(Q733-1)
Întrebare
(1910-Z)—1—Gândul tău este că numai cei care se consacră
sunt în realitate îndreptățiți — au haina dreptății lui
Cristos atribuită, acoperindu-le păcatele și socotindu-i
perfecți; că ceilalți credincioși au numai binecuvântările
cunoștinței despre pregătirea îndreptățirii care le va fi
dată numai cu condiția ca ei să se jertfească în urmele
Răscumpărătorului nostru?
Răspuns—Noi înțelegem că Scripturile învață că există o
diferență între o îndreptățire prin credință și o
îndreptățire reală. Lumea în timpul Veacului Milenar,
sub procesul de restabilire, vor avea ocazii depline și mari
de a avansa de la condițiile de păcat și moarte la
îndreptățire reală, dreptate — relație de Legământ cu
Dumnezeu. În trecut Vrednicii din Vechime, datorită
credinței în Dumnezeu, erau apreciați și tratați ca fiind în
armonie cu El, în relație de Legământ prin credință,
ca și cum ar fi fost perfecți. Dar mai mult decât această
îndreptățire prin credință n-au putut obține decât după ce
meritul jertfei lui Cristos le va fi atribuit. Credincioșii
creștini din acest Veac Evanghelic sunt într-o poziție
diferită. Ei sunt îndreptățiți prin credință în același fel
cum au fost Vrednicii din Vechime, dar în plus, Cristos face
o aplicare specială a meritului jertfei Sale pentru ei cu
înțelegerea ca ei să nu-l păstreze în sens de restabilire,
ci să-l jertfească — după modelul arătat nouă în exemplul
Domnului nostru.
Deci, la începutul experienței noastre creștine ni se acordă
părtășia cu Dumnezeu printr-o îndreptățire prin credință,
care continuă un anumit timp ca să ne permită să ajungem la
o cunoștință a harului lui Dumnezeu. Acest lucru ne permite
să ajungem la o cunoștință a privilegiilor noastre de a
jertfi împreună cu Răscumpărătorul nostru; să devenim morți
cu El față de toate interesele pământești cât și morți față
de păcat. Luarea acestei poziții a consacrării — jertfirea
de sine — ne-a adus acceptarea divină, manifestată prin
conceperea cu Spiritul sfânt, și de la această poziție ca
Noi Creaturi trebuie să progresăm și să ne întărim chemarea
și alegerea. Cei care, după ce vin la o cunoștință a
Adevărului și au o ocazie de a se consacra spre jertfă până
la moarte, și apoi nu reușesc să răspundă ascultător, își
pierd îndreptățirea, în sensul că aceasta nu devine
vitală — aprobată divin. Aceștia primesc harul lui
Dumnezeu în zadar — ei primesc o cunoștință a milei lui
Dumnezeu și a propriilor lor privilegii fără să profite de
ele — fără a accepta singura “chemare" a acestui Veac —
Efes. 4:4.
Concluzia sau rezumatul nostru este acesta: Există o
îndreptățire prin credință, care pentru un timp acordă o
stare socotită în fața lui Dumnezeu, în favoarea Sa, în
timpul acestui veac; dar ca aceasta să devină o îndreptățire
vitală, trebuie urmată mai devreme sau mai târziu de o
deplină consacrare. Celor care se consacră la jertfă, “care
au făcut legământ cu Mine prin jertfă!" (Psa. 50:5), și care
prin credință devin astfel logodiți cu Cristos ca membri ai
Corpului Său prin participare în suferințele Lui — acestora
le este dată haina de nuntă. La o nuntă evreiască, nu ne
putem imagina oferirea de haine trecătorilor, care știu doar
că se plănuiește o nuntă. Ilustrația pilduitoare se aplică
acelor persoane care au auzit de nuntă și cred în ea și s-au
întors de la alte fapte și plăceri cu dorința de a intra și
a participa la ea. Dorințele lor se vor extinde la facerea
primilor pași, de a intra pe ușă, înainte să li se dea haina
de nuntă. Tot așa și cu noi. Noi avem o îndreptățire
socotită de când am început să credem în Cristos, ne-am
încrezut în meritul Său și am auzit ceva despre condițiile
pe baza cărora putem deveni comoștenitori. Numai după ce am
socotit costul și ne-am decis cu totul să intrăm, am fost
socotiți ca membri ai Bisericii Întâilor-născuți — membri ai
Logodnicei lui Cristos.
Deci, lepădarea hainei de nuntă ar simboliza în mod potrivit
una din următoarele două fapte:
(1) Respingerea lucrării jertfitoare a lui Cristos; sau,
(2) Respingerea contractului nostru nupțial — de a suferi cu
El; de a fi morți cu El; de a bea din paharul Lui; de a fi
botezați în moartea Lui; de a ieși la El afară din tabără,
purtând disprețul Lui.
HAINĂ—În contrast cu hainele
mântuirii. (Q603-1)
Întrebare
(1911)—1—”Mă voi bucura nespus în Domnul și sufletul Meu
va fi plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu
hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua dreptății, ca pe
un mire împodobit cu o cunună și ca pe o mireasă împodobită
cu bijuteriile ei" (Isaia 61:10). Există vreo diferență
esențială între hainele mântuirii și haina dreptății?
Răspuns—Cred că este rezonabil să presupunem că aceste două
expresii au fost folosite alternativ. Haina dreptății lui
Cristos ni s-a dat când am devenit logodnica Lui, haina
noastră de nuntă este o acoperire a defectelor noastre. De
aceea, aceasta este o haină a dreptății, o haină a
atribuirii, sub care noi suntem socotiți drepți înaintea lui
Dumnezeu. Și destul de potrivit vorbim despre noi că suntem
în acea stare. Cum spune apostolul din nou, “Căci în nădejde
am fost mântuiți" (Rom. 8:24). Desigur, mântuirea noastră nu
este completă, dar a început în sensul că suntem deja
socotiți ca fiind de partea Domnului, și suntem deja
asigurați că dacă ne menținem această stare, dacă ne ținem
hainele nepătate de lume, vom fi din aceeași clasă a cărei
mântuire va fi cu totul împlinită la a doua venire a
Domnului nostru.
HAINĂ—Haina dată Noii Creaturi.
(Q603-2)
Întrebare
(1911-Z)—2—Poate păcătui corpul Noii Creaturi?
Răspuns—Corpul potrivit al Noii Creaturi este cel spiritual
al Întâii Învieri. Dar înainte de a-l primi ea este pusă la
încercare și îi este dat vechiul corp uman pentru practică.
Noua Creatură nu poate face vechiul corp s-o asculte în mod
perfect. Dar ea poate dezvolta putere în dorințele ei de
a aduce cuvinte, fapte și gânduri în perfect acord cu Legea
perfectă a lui Dumnezeu — Iubirea.
Nefiind în stare să cucerească, ea trebuie să-i arate
Căpitanului mântuirii loialitatea ei din inimă prin faptul
că se luptă “lupta cea bună" (1 Tim. 6:12).
Imperfecțiunile cărnii cu care mintea nouă nu este de acord
sunt toate moștenite — toate din slăbiciunea lui Adam — de
aceea, toate putându-se ierta de către Răscumpărător
care așteaptă doar să se apeleze la El ca marele Avocat. Dar
fiecare greșeală a cărnii este pusă în seamă Noii Creaturi
care este proprietarul corpului carnal și îl folosește.
Aceasta obligă la căință, rugăciune etc., și înseamnă o mai
mare binecuvântare pentru Noua Creatură. În măsura în care
Noua Creatură își dă acordul sau simpatizează cu păcatul
trupului ei, este vrednică de “lovituri", care prin
corectare o va ajuta în dezvoltarea caracterului ei. “Căci
care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?" (Evr.
12:7)
Numai
Noii Creaturi îi este dată haina de nuntă, haina dreptății
lui Cristos, ca o acoperire pentru carnea ei imperfectă.
Aceasta reprezintă îndreptățirea ei ca Nouă Creatură. Ea o
arată în ochii divini sfântă, nevinovată, fără pată, prin
meritul lui Isus Avocatul și Răscumpărătorul ei.
HAINĂ—O poartă toți din clasa Mireasă.
(Q603-3)
Întrebare
(1912-Z)—1—Va purta haina dreptății lui Cristos cineva
care este găsit vrednic de un loc în clasa Mireasă?
Răspuns—Noi înțelegem că toți cei care se consacră o poartă
și sunt acceptați în singura speranță a chemării lor, și că
acea singură speranță este speranța de a fi un membru din
clasa Mireasă și comoștenitor cu Cristos. Faptul că va
exista o “mare mulțime" este o favoare specială stabilită de
Domnul în interesul acelora care nu se dovedesc suficient de
zeloși pentru a fi socotiți cu Isus “mai mult decât
biruitori" (Rom. 8:37).
“Marea mulțime" din Apocalipsa 7:9 este compusă din cei care
nu reușesc să se ridice la cel mai înalt standard de
sacrificiu cerut de Domnul, dar care, totuși, nu se vor
dovedi necredincioși în încercarea lor finală. Despre
aceștia se spune că nu și-au ținut hainele nepătate de lume;
de aici cerința ca ei să și le spele în sângele Mielului —
să-și dovedească loialitatea când sunt disciplinați și
constrânși, ei nereușind să dovedească acest lucru prin
ascultare de bună voie până la jertfire. Astfel, atât
Mireasa cât și fecioarele care o urmează poartă haina
Mirelui (îndreptățirea) în viața prezentă. Și toți vor
atinge perfecțiunea în viața viitoare pe propria lor
socoteală.
Această haină atribuită nu-i va fi necesară “marii mulțimi"
după ce au fost “schimbați" la starea spirituală; pentru că
și ei vor fi schimbați într-un moment și după aceea vor
poseda o perfecțiune individuală a lor proprie.
HAINĂ—Ce avem din momentul conceperii?
(Q604-1)
Întrebare
(1913)—2—Suntem acoperiți de Haina Dreptății lui Cristos,
sau de la conceperea noastră Dumnezeu ne-a dat o haină a
noastră proprie?
Răspuns—Această Haină a Dreptății lui Cristos nu ne aparține
deloc până când devenim Noi Creaturi. Nu s-a intenționat ca
ea să acopere trupul celor care n-au devenit poporul
consacrat al lui Dumnezeu. Lumea nu este identificată ca
fiind Noi Creaturi cu trupuri vechi; ei toți sunt creaturi
vechi, atât trupul cât și mintea. Doar Biserica este cea
care a avut parte de o schimbare și a căror minți sau inimi
le acceptă Dumnezeu ca fiind în relație cu El în Cristos și
a căror corpuri sunt imperfecte, și de aceea au nevoie de o
acoperire, pe care Domnul o privește în această figură de
stil, “Haină", și arată cum asigură El acoperirea prin
Cristos pentru a ne acoperi corpurile noastre muritoare.
Aceasta este Haina Lui și nu a noastră, și este o folosire
foarte prețioasă a Hainei Sale. Noi avem nevoie de Haina Sa,
de Dreptatea Sa ca să ne acopere lipsurile. Propria noastră
dreptate, după cum arată apostolul, ar fi numai haine
mânjite, așa că aceasta este o ilustrație minunată cum
folosește Dumnezeu dreptatea Lui pentru noi, haina de nuntă
a întregului Său popor, și noi trebuie să continuăm să o
purtăm fără pată sau încrețitură, și dacă se pătează trebuie
să îndepărtăm pata, și să ne ținem astfel în iubirea lui
Dumnezeu și să fim pregătiți pentru cina de nuntă când vom
fi dincolo de văl. La înviere vom fi făcuți perfecți. Atunci
nu vom avea nevoie de Haina atribuită ca să avem acces la
nuntă. Când nunta se va sfârși vom avea acea haină a noastră
prin meritul lui Cristos.
HAINĂ—Pentru vechea sau noua creatură?
(Q604-2)
Întrebare
(1913)—1—Haina dreptății lui Cristos este pentru
acoperirea omului vechi sau a noii creaturi?
Răspuns—Noi trebuie să ne dezbrăcăm de omul cel vechi. V-ați
dezbrăcat de omul cel vechi, spune apostolul. Omul vechi a
fost voința veche, și el nu trebuie acoperit; el trebuie să
fie mort; nici măcar nu este nevoie să-l îngropați, lăsați-l
în pace. Și omul nou nu are nevoie de nici o acoperire,
pentru că omul nou este perfect, noua creatură nu a păcătuit
niciodată, nu are simpatie pentru păcat. Atunci ce are
nevoie de acoperirea cu Haina dreptății lui Cristos? Este
trupul care odată a aparținut vechiului om, vechii voințe,
acest trup care acum a fost predat ca trup sau carne a noii
creaturi și prin care noua creatură trebuie să acționeze.
Acest trup este imperfect și are nevoie de acoperirea
dreptății lui Cristos atribuită pentru ca toate lipsurile să
fie acoperite, așa încât ele nu vor fi văzute de frați mai
mult decât este necesar, și nu vor fi văzute de Tatăl mai
mult decât este necesar.
HAINE—Ținerea hainelor nepătate.
(Q283-2)
Întrebare
(1908)—2—”Țineți hainele tale nepătate de lume". Ce
semnifică aceasta?
Răspuns—Cred că următoarele: Poporul Domnului în capitolul
trei din Apocalipsa este îndemnat să-și păstreze hainele ca
să nu umble goi. Haina pe care ne-o dă Domnul nu se referă
la hainele noastre pământești, se referă la haina dreptății
Lui, haina noastră de dreptate, pe care dacă o ținem și o
brodăm devine haina noastră de nuntă; aceasta este haina pe
care o primim de la Domnul, haina de nuntă a dreptății lui
Cristos; dreptatea lui Cristos atribuită nouă, acoperindu-ne
lipsurile, este îndreptățirea noastră. Acum, noi trebuie să
ne ținem haina nepătată de lume; adică, trebuie să facem tot
ce ne stă în putere ca să ne menținem această atitudine de
inimă și această relație cu Domnul care ne va ține în
legătură pură și sfântă cu Tatăl și cu Fiul, nu în dreptatea
noastră, ci în dreptatea lui Cristos. Noi trebuie s-o ținem
să nu se contamineze cu lumea. Noi suntem în lume dar nu
suntem din lume, și trebuie să ne îngrijim haina, și
declarația este că, dacă ei nu sunt grijulii cu hainele, le
vor păta și va trebui să-și spele hainele și să le albească
în sângele Mielului. Îndemnul către voi și către mine este
că ar putea exista pericolul ca noi, prin contact cu lumea,
într-un moment de neatenție să ne contaminăm cu păcatul,
prin cuvânt, prin gând sau prin faptă, și aceasta ar
constitui o pată sau un cusur pe haină. Cum poate fi vreunul
din noi fără pată sau încrețitură sau vreun asemenea lucru
în ceea ce privește haina noastră? Cum poate un creștin să
trăiască mulți ani în lume unde sunt toate felurile de rele
— rău negru ca smoala — și totuși să-și țină haina nepătată?
Răspunsul meu este: gândul din Scriptură nu este că cineva
va fi în stare vreodată să treacă prin această lume fără o
pată sau încrețitură pe haina sa. Dar, să presupunem că am
găsit că avem o pată. Atunci, cei care sunt într-o atitudine
bună a inimii, acei care află că au încălcat legea divină,
se vor grăbi iarăși la sângele care îi curăță. Dacă ai făcut
vreodată o greșeală, du-te la Domnul în rugăciune,
mărturisește-i-o și caută să repari ceea ce a fost greșit și
ai asigurarea Cuvântului Domnului că Lui îi place să te
primească în această atitudine și că te va curăți de tot
păcatul. Aceste păcate trebuie să fie tot mai puține pe
măsura înaintării. Anii trebuie să aducă înțelepciune în
privința felului în care să evităm răul din lume, așa că
creștinul mai matur trebuie să găsească mai puține pete pe
haină, și să aibă mai puțină nevoie de a merge la Domnul
să-și mărturisească greșelile, să-i ceară iertarea lor și să
fie curățat. Dar, dragi prieteni, fie că ați avut multe sau
puține, singura poziție dreaptă pentru fiecare din noi este
aceasta: să ne amintim că cu aceste pete pe hainele noastre,
cu aceste responsabilități pentru ceva fapte rele, sau
gânduri rele, sau orice, nu putem avea comuniune potrivită
cu Dumnezeu. Ele se vor pune între tine și Domnul. Există
din aceia care devin nepăsători. Mai întâi de toate va fi o
pată și ei vor spune: “O, am o pată pe haina mea", și se
simt foarte răniți cu ea; dar când sunt treizeci, patruzeci,
cincizeci, sau șasezeci, ei spun: “O, știu că le am; nu-mi
plac, dar știți că ele vin". Se obișnuiesc cu ele, dragi
prieteni. Voi nu vreți să faceți aceasta. Voi vreți să vă
păziți împotriva acestui spirit. Aceia care au acest spirit
vor fi cei care vor constitui Marea Mulțime, care vor fi
obligați să treacă prin timpul de strâmtorare și să-și spele
hainele și să le albească în sângele Mielului. Dacă suntem
într-o atitudine bună de inimă, chiar prima pată ne va cauza
durere și tristețe, și noi trebuie să mergem la Domnul și
nimic să nu ne oprească de a merge la El — mergeți în
aceeași zi, nu lăsați ca somnul să vă cuprindă ochii până
când nu ați îndreptat întreaga chestiune înaintea Domnului,
până când El nu te curăță de responsabilitatea problemei, și
începe fiecare nouă zi cu hotărâri proaspete că, prin harul
lui Dumnezeu, vei veghea și îți vei ține haina nepătată de
lume — nepătată de egoismul ei, de josnicia ei, de spiritul
ei mincinos; nepătată de toate influențele contaminatoare
ale lumii, cărnii și adversarului, ca astfel să poți fi mai
plăcut Domnului și să umbli mai aproape de El. Cu cât
privești mai mult, cu atât vei găsi mai mult că la orice
păcat va fi o dispoziție din partea oricui, a fiecăruia, să
nu meargă la Domnul cu problema. “Nu mă pot duce la Domnul
în rugăciune în această seară; simt că un nor vine între
Domnul și mine, și nu mă pot duce în seara aceasta". Ei
bine, fiți atenți; dacă nu poți merge în acea seară, seara
următoare va fi mai rău, și va fi încă și mai rău după
aceea. Va fi tot mai rău, și petele vor continua să se
înmulțească până când te vei afla departe de Domnul. Sfatul
meu către toți din poporul Domnului, este să vegheați, să vă
îngrijiți hainele. Faceți aceasta cu atenție în fiecare zi.
Vedeți la sfârșitul fiecărei zile ce aveți să-I spuneți
Domnului în această privință; vedeți cum stă socoteala
voastră, și țineți o socoteală atentă. El voiește să ne
ierte păcatele și să ne curețe de orice nedreptate. Vedeți
că aceasta nu se referă la păcatul originar; El l-a
înlăturat pe acela; aceasta se referă la acele păcate care
au venit după ce am fost curățiți și după ce am devenit ai
Lui. El este dispus să ne curețe de toată nedreptatea, de
orice lucru făcut care nu era chiar drept. Notați iarăși, El
poate să vă cauzeze unele dureri, sau strâmtorări, sau ceva
dificultate pentru a scăpa de acel lucru; dacă ați fost
nepăsători, probabil Își va retrage fața de la voi pentru a
avea mai multă grijă în privința acelui lucru cu altă
ocazie. Nu vă gândiți că puteți păcătui fără teamă de
pedeapsă, apoi să mergeți la preot să vi le șteargă imediat
și să mergeți să păcătuiți din nou. Nu acesta este
procedeul. Metoda Domnului nostru de curățire de păcat este
diferită de aceasta. Veți afla că odată cu păcatul va veni
înstrăinarea. După cum zice poetul și în armonie, cred, cu
toate sentimentele voastre și ale mele:
“O nu lăsa ca norul să apară
Să te ascundă de
ochii servului tău".
HAINE—Semnificația hainelor de cinste
și podoabă. (Q285-1)
Întrebare
(1910-Z)—1—A fost vreo semnificație în faptul că Marele
Preot, după ce a îndeplinit serviciile Zilei de Ispășire,
s-a dezbrăcat de hainele de in în Sfânta și le-a lăsat acolo
și și-a pus hainele de cinste și podoabă când a ieșit să
binecuvânteze poporul?
Răspuns—Marele Preot în tot acest Veac Evanghelic
îndeplinește lucrarea de sacrificiu; aceasta n-a fost numai
când S-a oferit pe Sine, ci de-a lungul acestui veac El
continuă să fie Preotul jertfitor, și deși a trecut dincolo
de văl, El este încă, să zicem așa, în hainele de in ale
sacrificiului; și a doua Sa oferire, aceea a țapului
antitipic, va fi îndeplinită în hainele de in, când va intra
dincolo de văl să prezinte sângele Corpului Său, care este
Biserica, la sfârșitul acestei Zile a Ispășirii antitipice,
când Biserica își va fi îndeplinit partea ei din sacrificiul
lui Cristos. Domnul nostru, Marele Preot, va stropi atunci,
a doua oară, sângele, meritul, pe capacul ispășirii,
pecetluind astfel Noul Legământ și aplicând meritul Său
“pentru tot poporul".
După ce va face aceasta, El va ieși să binecuvânteze
poporul; dar nu va apărea din nou în hainele de in pentru
sacrificiu. Schimbarea va fi făcută fără să fie văzută de
lume. Ultimul lucru pe care îl vor vedea va fi intrarea
preoților după lucrarea de jertfire din timpul prezent,
Veacul Evanghelic, și primul lucru pe care-l vor vedea în
Noua Dispensație va fi apariția marelui Preot în cinste și
podoabă — în “hainele de glorie". Nu vor vedea aceasta cu
ochii naturali, ci această glorie va fi descoperită prin
serviciul binecuvântărilor Noului Legământ pentru Israel și
lume, și această descoperire a tuturor lucrurilor glorioase
reprezentate în diferitele părți ale hainelor Marelui Preot
va fi o manifestare care va ține tot Veacul Milenar —
părțile hainelor, efodul, etc., toate vor avea împlinirea
lor atunci în lucrarea glorioasă a Celui Uns.
Începutul acestei manifestări în glorie va fi în timpul de
strâmtorare, timp despre care citim: “Toate semințiile
pământului vor plânge din pricina Lui" (Apoc. 1:7).
Manifestarea Sa în putere, sfărmarea în bucăți a acestei
ordini de lucruri prezente, este cea care va cauza marele
timp de strâmtorare pe care Scripturile îl anunță că va fi
sfârșitul acestui veac și inaugurarea Veacului Milenar.
Astfel, apariția în glorie va avea diferite etape, dar toate
vor fi pe planul glorios; nici unul nu va mai fi pe planul
sacrificiului din veacul prezent.
În această ilustrație a hainelor Preotului noi înțelegem că
Marele Preot a simbolizat întreaga Preoțime, preoții
subordonați și Capul; Capul nu a avut nevoie de acoperire
iar acoperirea cu haine de in a reprezentat meritul lui
Cristos atribuit nouă, membrii Corpului Său, pe care Tatăl
îi acceptă și îi îndreptățește, și a căror imperfecțiuni
sunt acoperite prin El. Noi înțelegem că haina albă
reprezintă în mod special partea noastră în ilustrație; că
Marele Preot mergând în glorie simbolizează în mare măsură
gloria Bisericii împreună cu Capul ei, după cum citim: “Și
ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când se va
arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este"
(1 Ioan 3:2). Altă scriptură declară că noi vom fi Corpul
Lui glorios, sau Corpul Său în glorie, și că “vom fi
glorificați împreună cu El".
HAINE—Referitor la Hainele de cinste
ale Domnului nostru. (Q605-1)
Întrebare
(1911)—1—Are Domnul nostru hainele Sale de cinste și
podoabă pe El în prezent?
Răspuns—Gândul din mintea celui care întreabă, presupun,
este scos din tipul Marelui Preot. Vă veți aminti că Marele
Preot când a făcut ispășirea în Ziua Ispășirii a purtat
îmbrăcăminte albă de in, și în acele haine albe de in a
făcut sacrificiul și oferirea sângelui, și după ce a oferit
sângele și a făcut ispășirea pentru păcat a venit și și-a
spălat trupul și și-a pus hainele de glorie — hainele pentru
cinste și podoabă. Cu alte cuvinte, Marele Preot a purtat
tot anul hainele de cinste și podoabă, dar în Ziua Ispășirii
el le-a dezbrăcat și a purtat hainele simple de in.
Răspunsul nostru la întrebare este că Marele Preot nu Și-a
pus încă hainele de cinste și podoabă. Bineînțeles aceasta
este o figură de stil, dar ideea este că aceste haine de
podoabă reprezintă manifestarea Domnului nostru — Marele
Preot indicat ca cel care este calificat și autorizat de
Dumnezeu să binecuvânteze poporul. Aceasta încă n-a avut
loc. De ce nu? Pentru că Ziua Ispășirii antitipică nu s-a
terminat. De unde știm că nu s-a terminat? Pentru că unii
din Biserică, corpul lui Cristos, trebuie încă să
împlinească ce lipsește suferințelor lui Cristos. Și această
împlinire a suferințelor lui Cristos continuă încă. Lucrarea
Marelui Preot ca jertfitor este încă în progres, și El nu se
îmbracă în cinstea și podoaba înaltei funcții până când va
fi terminat pe deplin lucrarea de jertfire; și jertfirea nu
se va sfârși până când ultimul membru al corpului lui
Cristos va fi suferit împreună cu El. Imediat ce jertfirea
se va termina, va începe gloria; după cum spun Scripturile,
“dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El" (2 Tim. 2:12).
Și apoi, vă amintiți, citim de asemenea că profeții din
vechime și îngerii au dorit să privească în aceste lucruri
și să știe cu privire la timpuri și anotimpuri, cu privire
la suferințele lui Mesia și la gloria care va urma. Deoarece
suferințele acestei clase Mesia nu s-au sfârșit, jertfirea
din Ziua Ispășirii nu este terminată, de aceea Marele Preot
nu Și-a pus hainele de cinste și podoabă, reprezentând
demnitatea funcției Sale când va conduce și va binecuvânta,
și va începe domnia Mesianică.
HAR—Primit în zadar. (Q288-1)
Întrebare
(1911)—1—2 Cor. 6:1: “Ca unii care lucrăm împreună, vă
îndemnăm să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu". Ce
fel de har sau favoare se înțelege aici, și cum poate fi
primit în zadar?
Răspuns—Din moment ce apostolul se adresează aici
creștinilor, noi am înțelege că el vrea să spună că unii
care deja și-au făcut consacrarea și au fost concepuți de
Spiritul sfânt pot totuși primi harul lui Dumnezeu în zadar.
Harul lui Dumnezeu a fost cu privire la această chemare de
sus, și oricine merge în moartea a doua în condițiile
prezente, desigur a primit favoarea sau harul lui Dumnezeu
în zadar; și ar fi de asemenea adevărat că oricine nu
aleargă așa cum ar trebui, ar primi favoarea sau privilegiul
de comoștenire cu Cristos în zadar, pentru că ei n-ar reuși
să obțină acea mare binecuvântare; chiar dacă obțin o
binecuvântare secundară, ei nu au reușit să obțină
binecuvântarea la care au fost chemați. Bineînțeles, ar fi
de asemenea adevărat că cei care au auzit ceva, au primit
acea măsură de cunoștință, sau credință sau favoare a lui
Dumnezeu, în zadar. Oricine este atras sau chemat de
Dumnezeu și nu Îl acceptă, primește chemarea în zadar din
moment ce el nu scoate roadă din ea, nu scoate rezultate sau
binecuvântări din ea; aceștia vin odată cu restul lumii și
nu primesc binecuvântări speciale în timpul prezent.
HAR—Odată în har, totdeauna în har,
contrazicere. (Q288-2)
Întrebare
(1912-Z)—2—Ce se înțelege prin scriptura care spune că
acela care a fost neprihănit și se va depărta de
neprihănirea lui, neprihănirea lui de dinainte nu va fi
socotită, ci el va muri pentru păcatul lui? Și de asemenea
afirmația că acela care a fost nedrept și s-a întors de la
nedreptatea lui va fi salvat? Ezec. 33:13-16.
Răspuns—Această scriptură contrazice în mod accentuat o
doctrină susținută de unii creștini: “Odată în har,
totdeauna în har"; sau că unul care a fost favorizat de
Dumnezeu nu mai poate pierde favoarea Sa. Principiul
acestei scripturi se aplică, în timpul prezent, la cei care
trec de la moarte la viață ca Noi Creaturi. Ei sunt în
încercare pentru viață sau moarte. Păcatul adamic nu se mai
socotește în cazul lor. Dacă rămân credincioși Domnului ei
vor primi binecuvântarea vieții veșnice; dacă sunt
necredincioși vor muri. Dacă unul ar face un legământ cu
Dumnezeu și n-ar reuși să țină acel legământ, el și-ar
pierde relația de legământ cu Dumnezeu atunci când ar abroga
contractul. Dacă noi suntem credincioși, El va fi credincios
dându-ne viață veșnică.
Dar această scriptură se aplică în mod special la Veacul
Milenar; pentru că atunci toți vor fi aduși la o ocazie de
viață veșnică. Oamenii vor înțelege atunci că “plata
păcatului este moartea". Atunci nu va mai fi proverbul că
părinții au mâncat aguridă și copiilor li s-au sterpezit
dinții, ci fiecare “va muri pentru nelegiuirea sa" (Ier.
31:29; Ezec. 18:2). Va exista o încercare pentru viață sau
moarte, exact așa cum este acum cu Biserica. Numai acelora
care sunt credincioși în încercările lor le va fi dată viața
veșnică, în oricare dintre cazuri. Toți ceilalți vor fi
nimiciți prin moarte.
HARUL LIBER—Referitor la oricine își
ia crucea ca să urmeze pe Isus. (Q281-1)
Întrebare
(1911)—1—Dacă “harul liber" nu este în Veacul Evanghelic,
de ce a spus Isus: “Dacă voiește cineva să vină după Mine,
să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze" (Mat.
16:24)?
Răspuns—Isus a spus, “Dacă voiește cineva să Mă urmeze". El
a invitat o clasă specială. Evanghelia în timpul prezent
este vestea bună, cea mai bună veste care a putut veni la
clasa aleasă care este chemată. Dumnezeu nu forțează pe
nimeni, ci numai îi invită. Când Isus a spus: “Să se lepede
de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze", ceea ce înseamnă
calea îngustă, El a invitat pe oricine vrea să fie ucenicul
Său, urmașul Său, să umble pe această cale îngustă, și a
spus: “Unde sunt eu, acolo va fi și ucenicul acela". Isus,
vă amintiți, Și-a luat crucea, a lăsat deoparte orice
greutate, și credincios Și-a jertfit viața, și Tatăl L-a
înviat la glorie, onoare și nemurire. Și astfel, Isus a spus
că dacă vreunul din noi dorește să facă aceste lucruri poate
să le facă, dar nimeni nu le poate face dacă nu le aude mai
întâi. “Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l atrage
Tatăl, care M-a trimis" (Ioan 6:44), a spus Isus. Vedeți că
atragerea este de la Dumnezeu și prin cuvântul Său. Aceia
din lume care nu au ureche de auzit sau care nu aud
niciodată mesajul, nu sunt atrași, nu sunt chemați; ca și
cum afară la ușă ar fi douăzeci de oameni, și să presupunem
că din cei douăzeci, zece ar fi surzi, și eu aș merge la ușă
și aș zice tare: “Fiecare din voi care va veni înăuntru va
primi o bancnotă de 10 dolari!" Pe câți am chemat? Numai pe
aceia care au ureche. Ceilalți oameni care nu au ureche,
care au fost surzi, n-au fost chemați. Ar fi nechibzuit din
partea mea să spun că toți au fost chemați. Numai aceia care
au ureche au fost chemați. Acum, de fapt, nici jumătate
dintre oameni n-au ureche de auzit. Există diferite lucruri
care umple urechile omenirii. La unii este plăcerea; la
alții banii; la alții slăbiciunea cărnii, etc., orice
altceva în afară de glasul lui Dumnezeu. Dar glasul lui
Dumnezeu invită o mică turmă să umble cu Dumnezeu și să fie
comoștenitori cu Cristos, asociați cu El în împărăția Sa
glorioasă.
Evreii, știți, sunt oameni foarte inteligenți, cei mai
presus în cunoștință religioasă pe timpul acela. Nici o altă
națiune n-a fost atât de avansată. Legea pe care Dumnezeu
le-o dăduse timp de mai multe sute de ani a adus pe poporul
evreu la o dezvoltare foarte mare, și nu m-aș mira dacă
proporțional ar fi mai mulți evrei în turma mică decât din
oricare altă națiune. Ei au primit prima dată chemarea — la
evrei mai întâi — așa și în veacul viitor, vine restabilirea
și mai întâi la evreu. Scripturile arată clar că
binecuvântările vor veni la evrei imediat după sfârșitul
veacului Evanghelic; că binecuvântările lui Mesia vor veni
mai întâi la Israelul natural, tot ce le-a promis Dumnezeu.
El niciodată n-a promis lui Israel lucruri spirituale. Dacă
veți citi totul, de la Geneza la Maleahi, veți vedea că
Dumnezeu niciodată n-a făcut evreilor nici o sugestie de
natură cerească. Din contră, toate binecuvântările promise
lor erau pământești. De exemplu, după ce ne spune despre
înnoirea pământului, după începerea domniei lui Mesia,
Dumnezeu a spus prin profet: “Vor construi case și le vor
locui; vor sădi vii și le vor mânca rodul … și se vor bucura
de lucrul mâinilor lor" (Isa. 65:21, 22). Acestea sunt
binecuvântări pământești și nu ne aparțin nouă. Ele aparțin
timpurilor restabilirii când binecuvântările Domnului vor fi
pentru toată omenirea, începând cu evreul și extinzându-se
la toate națiunile, neamurile și limbile.
Înapoi sus