IAD—Opusul lui. (Q327-1)
Întrebare
(1909)—1—Noi spunem că orice are un opus; dacă e așa, de
ce nu există un loc de pedeapsă?
Răspuns—Ei bine, nu știu dacă m-ai auzit pe mine vreodată să
spun că orice are un opus, nici că Domnul a spus așa, și
oricine ar fi persoana care a spus așa, lui trebuie să-i pui
această întrebare. Este adevărat că oriunde există un munte,
este destul de sigur ca acolo să fie și o vale, dar sunt
unii munți care ies din mare și acolo nu este nici o vale.
Lucrurile rele sunt opuse lucrurilor bune, și lucrurile
dulci sunt opuse lucrurilor acre.
Biblia pune viața și moartea ca opuse, și cel care nu va
servi pe Dumnezeu nu va avea viață ci moarte, dar cel care
Îl va servi și-L va asculta pe El va avea viață. Acesta este
cel mai bun fel de opus, și avem cuvântul Domnului pentru
aceasta, “Ți-am pus înainte viața și moartea. Alege deci
viața, ca să trăiești" (Deut. 30:19). Deci întreaga
propunere în Veacul Milenar va fi: Ascultă și trăiește, nu
asculta și mori. Acestea sunt antitezele sau opusurile.
IAD—Referitor la distrugerea lui de
către pastorul Russell. (Q327-2)
Întrebare
(1911)—2—Dacă înlături iadul și chinul lui, de ce nu
înlături și pe diavol?
Răspuns—Eu nu înlătur iadul, dragii mei prieteni. Toți care
ați fost aici în această după-amiază vor fi martorii mei că
am predicat mai mult despre iad decât ați auzit înainte, și
am spus că fiecare merge în iad — iadul Biblic; dar în iadul
Biblic nu există demoni. Biblia nici o dată nu spune despre
demoni că sunt în iad. Biblia ne spune că Satan umblă ca un
leu răcnind, căutând pe cine să înghită. Cum poate fi
aceasta dacă el întreține focul undeva în afara spațiului
sau timpului, cum ar fi el în stare să se ocupe atât de bine
de lucruri în Winnipeg?
IAD—Referitor la a fi opusul cerului.
(Q327-3)
Întrebare
(1911)—3—Ce răspuns trebuie dat acelora care declară că
dacă există un cer al bucuriei veșnice pentru cei sfinți,
trebuie să existe și un iad al chinului veșnic pentru cei
răi?
Răspuns—Ei bine, noi n-am vrea să-i răspundem unei astfel de
persoane exact după logica întrebării, pentru că poate părea
necuviincios, și creștinismul niciodată nu trebuie să fie
necuviincios. Persoana care ne pune o astfel de întrebare,
implică faptul că nu are o minte sănătoasă. Nu există
comparație între viața veșnică în fericire și viața veșnică
în chin, nu există o astfel de declarație pusă înaintea
noastră în Biblie. Antiteza vieții este moartea. Vei trăi
sau vei muri. Și așa a spus Domnul, vă amintiți, prin
profet: “ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea
și blestemul. Alege deci viața ca să trăiești"(Deut. 30:19).
Aceasta este toată invitația Evangheliei, că putem să trăim.
Dumnezeu oferă viața. El declară că nu există viață veșnică
decât prin Domnul nostru Isus. “Cine crede în Fiul are viață
veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci
mânia lui Dumnezeu rămâne peste el". Mânia lui Dumnezeu este
pedeapsa cu moartea. Când voi și cu mine ne uităm în lume
azi, fiecare înmormântare pe care o vedem, fiecare bucată de
voal pe care o vedem, tot ce indică boală și moarte,
vorbește despre mânia lui Dumnezeu — sentința lui Dumnezeu
după cum o prezintă Biblia. Orice altceva este o înțelegere
greșită. Privim înapoi și vedem care a fost blestemul pe
care Dumnezeu l-a pus peste Tatăl Adam. Când Adam a fost
așezat în grădina Edenului, a fost pus cu condiția că dacă
el va rămâne ascultător față de Dumnezeu va putea continua
să trăiască, și să trăiască în fericire, să trăiască într-un
Eden pământesc, iar dacă va fi neascultător față de
Dumnezeu, va muri. “Fiindcă plata păcatului este moartea".
“Sufletul care păcătuiește, acela va muri" (Rom 6:23; Ezec.
18:4). Aceasta este sentința lui Dumnezeu, și așa a fost
atunci, și când tatăl Adam a fost neascultător, această
pedeapsă sau blestem al morții a venit peste el, și voi și
cu mine ca și copii ai lui suferim azi acest blestem al
morții; toate durerile, toată imperfecțiunea mintală și
morală pe care o știți și o aveți, și cu care și eu am de-a
face, toate acestea sunt de la moartea care lucrează în noi.
Aceasta este pedeapsa originară care duce omenirea în
mormânt. Acesta este marele iad al Bibliei, șeol, hades.
Moartea este pedeapsa pentru păcat și toate durerile legate
de ea sunt atât de mult legate de culminarea acelei pedepse.
Și așa că Dumnezeu a pus înaintea lui Adam viața și moartea,
nu cerul și iadul. El putea continua să trăiască în Eden
dacă era ascultător și murea dacă era neascultător. El n-a
ascultat și a murit. Noi toți suntem martori că întreaga
rasă umană este în moarte. Sf. Pavel arată acest lucru
foarte clar în Romani 5:12 unde spune: “De aceea, după cum
printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat
moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor
oamenilor, căci toți au păcătuit". Aceasta nu spune nici un
cuvânt despre chinul veșnic, că va trece asupra cuiva; n-a
existat asemenea sentință; mânia lui Dumnezeu nu se
descoperă în chinul veșnic. Mânia lui Dumnezeu este arătată
în pedeapsa cu moartea, care este asupra rasei noastre de
șase mii de ani. Astfel apostolul, în alt loc, spune că
mânia lui Dumnezeu se descopere împotriva oricărei
nedreptăți. Cine va spune că mânia lui Dumnezeu se descopere
în focul iadului? L-ați văzut vreodată? Nu, deloc. A fost
descoperit vreodată cuiva? Nu, deloc. Cum se descoperă mânia
lui Dumnezeu? Răspunsul meu este că voi o simțiți și o
vedeți în jurul vostru în procesul morții rasei noastre. Și
așa că la timpul potrivit a lui Dumnezeu, El a aranjat ca
rasa noastră să fie răscumpărată; El a pus speranța asupra
unuia care este în stare să ajute, puternic să mântuiască,
Isus; și Isus a apărut, și a fost manifestarea milei lui
Dumnezeu, și Și-a jertfit viața! El n-a mers în chin veșnic
pentru noi; El n-a plătit nici o pedeapsă a chinului veșnic,
și dacă voi și cu mine eram vreodată sub vreo pedeapsă a
chinului veșnic, am mai fi încă sub ea; aceasta n-a fost
plătită niciodată de Domnul nostru; n-a fost plătită de
către nimeni niciodată. Dar ce spun Scripturile? Scripturile
spun că pedeapsa împotriva noastră era o pedeapsă cu
moartea, și că Isus a murit, Cel Drept pentru cei nedrepți,
ca să ne aducă înapoi la Dumnezeu (1 Pet. 3:18). De aceea,
pedeapsa pe care El a plătit-o a fost pedeapsa cu moartea.
“El să guste moartea pentru toți", “S-a dat pe Sine Însuși
la moarte", “Își va da viața ca jertfă pentru păcat" (Evr.
2:9; Isa. 53:12, 10 — Cornilescu) și Scripturile de asemenea
spun că în cele din urmă El va vedea rodul muncii sufletului
Lui și va fi mulțumit. Mă bucur, voi fi mulțumit mai întâi
de toate să văd Biserica sfântă în glorie, și voi fi complet
mulțumit odată cu sfârșitul lucrării, când deplina
cunoștință de Dumnezeu va fi ajuns la întreaga familie
umană, și fiecare persoană a rasei noastre va fi avut o
ocazie de a se întoarce în favoarea lui Dumnezeu și la viață
veșnică. Masele omenirii vor avea privilegiul de a se
întoarce la viață umană perfectă în timpul Mileniului, în
timpul domniei lui Cristos, iar cei sfinți vor veni la
această chemare de sus, starea cerească ce n-a fost pierdută
niciodată; voi niciodată n-ați pierdut starea cerească; voi
ați pierdut viața. Dumnezeu spune că dacă noi umblăm în
urmele lui Isus, El nu numai că ne va da viață, ci ne va da
viață mai abundentă. Așa că noi cităm iarăși textul care
spune: “Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine
n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu
rămâne peste el" (Ioan 3:36). Pedeapsa morții va continua
peste el, va merge în moartea a doua. Destul de clar! Noi
suntem în prima moarte prin neascultarea lui Adam, și, dacă
Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca să fie dătătorul de viață
și salvatorul din moarte, iar cineva neglijează sau refuză
pe Fiul, acesta va muri pentru propriul păcat, și aceasta va
fi moartea a doua.
IAD—Cei răi aruncați în iad. (Q329-1)
Întrebare
(1913)—1—Te rog explică: “Cei răi se întorc în Locuința
Morților (iad — în l. engleză, n.t.), toate neamurile care
uită pe Dumnezeu" (Psa. 9:17). Este acest iad locul pentru
toți, înclusiv Biserica?
Răspuns—În primul rând, oamenii care uită pe Dumnezeu
trebuie să fie oameni care L-au cunoscut. Nimeni nu poate
uita ceea ce n-a învățat. Timpul ca cei mai mulți oameni să
învețe despre Dumnezeu va fi în viitor. Sunt foarte puțini
în Springfield care cunosc pe Dumnezeu în adevăratul sens al
cuvântului. Voi și cu mine aflăm că zilnic ajungem la o mai
bună cunoaștere a lui Dumnezeu. Isus a spus: “Și viața
veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul
Dumnezeu adevărat" (Ioan 17:3). Cât de mulți Îl cunosc pe El
în acest sens? Fiecare trebuie să ajungă să-L cunoască
înainte ca să-L poată uita.
Dar cine sunt cei răi la care se referă psalmistul? Am
căutat acest text deosebit și ne amintim cum sună. După
ebraică acesta trebuie să se citească în felul următor: “Cei
răi se întorc în șeol: împreună cu toate neamurile care uită
pe Dumnezeu". Aceasta înseamnă să meargă în șeol pentru a
doua oară, sau, este o altă cale de a spune că vor merge în
moartea a doua. În șeol fiecare va merge prima dată; nu
numai cei răi, ci fiecare; bogat și sărac, negru și alb,
bărbat și femeie, fiecare va merge în șeol. Dar nu pot merge
acolo a doua oară, dacă Fiul nu-i va elibera mai întâi. Noi
învățăm că lucrarea Sa în timpul Veacului Milenar va fi
eliberarea acestor prizonieri din starea de moarte. El va
spune prizonierilor: “Arătați-vă. Ieșiți". În timpul domniei
de o mie de ani a lui Mesia toți acești prizonieri vor ieși
afară. Toți cei care nu se dovedesc vrednici de viață
veșnică în perioada aceea, vor fi retrimiși în șeol. Este
pur și simplu un alt mod de a arăta moartea a doua.
IDENTITATE—În Veacul Milenar. (Q335-1)
Întrebare
(1913)—1—Vrei să ne explici dacă identitatea fiecărei
persoane va fi menținută de-a lungul Veacului Milenar și
după aceea?
Răspuns—Eu înțeleg că da, că identitatea fiecărui individ va
fi menținută; adică, a tuturor cu excepția celor care merg
în moartea a doua. Nu pot spune că cunosc o scriptură care
să arate aceasta; este numai o concluzie logică. Dumnezeu
lucrează cu noi ca indivizi; El nu lucrează cu noi ca și cu
bucăți de lemn sau de metal sau ceva ce n-are inteligență,
ci ca și cu o inteligență individuală, cu un corp care să ne
identifice ca persoane. Și noi credem că așa va fi
totdeauna. Nu ne așteptăm ca în viitor lucrurile să fie mai
rele decât în prezent, dar când ceea ce este perfect va fi
venit, lucrurile prezentului care sunt în parte se vor
sfârși.
IEHOVA—Alfa și Omega. (Q358-1)
Întrebare
(1908)—2—”“Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și
Sfârșitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și
Cel ce vine, Cel Atotputernic" (Apoc. 1:8 — Cornilescu). Ce
învață acest text?
Răspuns—Am tratat acest text în Volumul 5 al Studiilor în
Scripturi mai pe larg decât am putea s-o facem acum, și vă
trimitem acolo pentru un răspuns mai deosebit la întrebare.
Totuși, am sugera că “începutul și sfârșitul" nu înseamnă
neapărat că persoana care este ultima se va sfârși, sau va
înceta să mai fie. Putem spune despre Tatăl nostru Ceresc,
într-un sens al cuvântului, că El este primul și ultimul, că
totul începe cu El și se termină cu El; sau, cum am spune
altfel, El este totul în toți. Totul se cuprinde în puterea
divină, atotputernică. De exemplu, putem aplica acest text
la Domnul nostru Isus spunând că El a fost începutul și
sfârșitul creației lui Dumnezeu, după cum se referă la El
într-un loc; că El este primul pe care L-a creat Dumnezeu și
ultimul pe care L-a creat Dumnezeu, și că Dumnezeu niciodată
n-a creat pe altcineva direct decât pe El, și că toată
creația lui Dumnezeu a fost creată prin El și de către El ca
agentul divin.
IEHOVA—Spiritul Său nu se va lupta
totdeauna. (Q358-2)
Întrebare
(1909)—3—În Geneza 6:3, citim: “Și Domnul a zis: “Duhul
meu nu va rămâne pururea în om, căci el nu este decât carne;
totuși zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani”". Când
spiritul Domnului va rămâne pururea în om?
Răspuns—Am o idee în minte privitor la acest verset, care
este puțin diferită de cea pe care am avut-o odată, și cele
două încă se mai luptă, și încă nu știu ce să cred.
IEHOVA—Moștenirea Sa. (Q358-3)
Întrebare
(1909)—1—Te rog explică pasajul din Scriptură conținut în
Efes. 1:18: “Și să vă lumineze ochii inimii, ca să
cunoașteți care este nădejdea chemării Lui, care sunt
bogățiile slavei moștenirii Lui în sfinți". Cum poate avea
Dumnezeu o moștenire, El fiind posesorul și distribuitorul a
tot? Acesta este punctul, dragă frate, pe care dorim să-l
explici, pentru că oamenii Adevărului susțin diferite
opinii.
Răspuns—Cuvântul “moștenire" pare să fie punctul de sub
întrebare. În ce fel este Biserica moștenirea Domnului? Aș
presupune că cuvântul folosit aici ar fi în sensul de ceea
ce posedă El, ceea ce a ajuns să posede El; pentru că,
amintiți-vă că Domnul nu ne posedă în sensul că pune
stăpânire pe noi și spune: “Eu am autoritatea, și voi
trebuie să vă supuneți, pentru că sunteți ai Mei". Nu, El ne
posedă prin aceea că ne dă anumite promisiuni, că ne permite
să acceptăm promisiunile, și dacă noi le luăm, El ne va
poseda și ne va avea și vom fi ai Lui. Noi trebuie să avem
ochii înțelegerii sau inimile deschise, după cum spune
apostolul, ca să putem înțelege, și ca apoi Domnul să ne
poată avea ca moștenirea Sa, sau comoară specială, după cum
spune El în alt loc.
El posedă întreaga lume într-un sens, totuși El a renunțat
la ea și I-a permis lui Isus s-o cumpere și să I-o înapoieze
Lui la sfârșitul Veacului Milenar. În timpul acestui Veac
Evanghelic, El face o invitație specială ca să găsească pe
aceia ale căror inimi sunt în stare potrivită pentru a le da
favoruri speciale, pentru a-i primi la Sine, și apoi El va
avea o nouă moștenire pe un nou plan, sau pe un plan
nerecunoscut înainte.
IEHOVA—A pune sub semnul întrebării
metodele Lui. (Q359-1)
Întrebare
(1911)—2—De ce a permis Dumnezeu, care este atotiubitor,
ca Fiul Său să fie răstignit? Ca un Dumnezeu perfect, de ce
n-a făcut El un alt plan prin care Fiul Său să nu trebuiască
să fie răstignit?
Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, aceasta ar fi o întrebare
mare; ar cuprinde permisiunea răului într-un sens general,
și doar aceasta ne-ar lua cel puțin o oră. Și aceia dintre
voi care urmăresc predicile noastre săptămânale vor găsi că
aceasta va fi tema unei predici săptămânale cândva în
septembrie următor — și în acea predică veți găsi răspunsul
la această întrebare — de ce este permis răul. Sau, dacă
vreți, veți găsi un capitol în primul volum al Studiilor în
Scripturi cu subiectul: “De ce a permis Dumnezeu răul".
Acela cuprinde subiectul de ce a permis El ca Fiul Lui să
sufere răul, să sufere moartea, să sufere durerea, să sufere
tristețea. De ce a permis El ca voi să suferiți tristețea?
De ce a permis El ca toți din poporul Lui să sufere durere,
tristețe sau moarte? Și motivul pentru toate acestea se află
în aceeași direcție? Atitudinea potrivită a minții din care
să abordezi acest subiect ar fi, nu să găsim greșeală la
Dumnezeu și să-I spunem că noi știm că El trebuia să facă
altfel, ci mai degrabă să spunem că știm că există un
Dumnezeu mare, care a făcut pământul nostru și ne-a făcut pe
noi, și care a făcut toate lucrurile, și noi credem că El
este personificarea dreptății, înțelepciunii, iubirii și
puterii, și apoi, din acest punct de vedere, să ne uităm în
Biblie și să vedem exact ce spune El și exact de ce face El
aceasta; și dacă nu vom fi niciodată în stare să vedem de
ce, să punem aceasta mai curând pe seama capacității noastre
mici de gândire decât pe seama insuficienței înțelepciunii
lui Dumnezeu, pentru că nu suntem destul de mari să judecăm
pe Creatorul nostru. Dacă mințile noastre ar fi fost destul
de largi, fără îndoială am înțelege căile Lui ca fiind în
totalitate corecte, drepte, bune, și adevărate.
IEHOVA—Referitor la El ca autorul
tuturor. (Q359-2)
Întrebare
(1911)—1—Dacă Dumnezeu este personificarea a tot ce este
bun și perfect, El trebuie să fie autorul a absolut tot,
începând cu cea mai timpurie concepere a creației, a
atributelor și elementelor. Dar Dumnezeu fiind tot binele,
autorul a toate, Dumnezeu trebuie să fie și autorul
păcatului.
Răspuns—Ce minunat logician este acesta! Nu există nici un
cuvânt din Scriptură în aceste vorbe. Am cerut întrebări
scripturale. Scripturile spun: “lucrarea Lui este perfectă"
(Deut. 32:4). Nu există nici o sugestie că Dumnezeu este
autorul păcatului, sau că El este autorul a ceva ce este
imperfect. El nu este autorul păcatului; El a condamnat
păcatul. Presupui că ar fi făcut păcatul și apoi ar fi
pregătit pe Fiul Său să ne răscumpere din păcat? Ce ridicol
este să ne gândim că Atotputernicul Dumnezeu este autorul
păcatului, și apoi să lucreze împotriva propriei lucrări.
Dragi prieteni, să ne gândim puțin.
IEHOVA—Referitor la a vedea pe
Dumnezeu. (Q360-1)
Întrebare
(1911)—2—Te rog explică Exodul unde se spune că ei au
văzut pe Dumnezeu; comparat cu Timotei, unde se spune: Nici
un om nu a văzut pe Dumnezeu.
Răspuns—Apostolul în Timotei spune că nici un om n-a văzut
pe Dumnezeu niciodată, singurul născut al Tatălui, Acela L-a
făcut cunoscut. Sf. Pavel vrea să spună că nici un om n-a
văzut vreodată persoana lui Dumnezeu. Și în Vechiul
Testament se vorbește că în diferite timpuri El a fost văzut
și cum S-a arătat; că El a fost văzut prin reprezentanții
Săi la fel cum Isus a fost cel mai exact reprezentant al
Tatălui; de exemplu, pe Munte, când a fost dată legea, Moise
a văzut pe Domnul; adică, mesagerul special al Domnului,
îngerul Domnului. Într-un loc se spune, îngerul, în alt loc
spune, Domnul. Gândul este același, și anume, că nici un om
n-a putut vedea o ființă spirituală, dar îngerul Domnului a
putut apărea ca om și a putut comunica cu ființele umane.
IEHOVA—Ocupația lui Dumnezeu înainte
de crearea Pământului. (Q360-2)
Întrebare
(1911)—3—Ce a făcut Dumnezeu în timpul eternității
creației, înainte de a crea Pământul?
Răspuns—John Calvin ar fi fost omul care să răspundă la
această întrebare. Aceasta mă depășește, cu următoarea
excepție: Vă pot spune unele lucruri în afară de aceasta.
Scripturile spun în Ioan 1:1 că la început era Logosul, și
Logosul — Cuvântul — era cu Dumnezeu, și Logosul era un
Dumnezeu; la fel a fost la început și cu Dumnezeu; și prin
El au fost făcute toate lucrurile care au fost făcute, și
nici un lucru n-a fost făcut fără El. Aceasta este o
descriere a Domnului Isus în starea Sa pre-umană, înainte de
a deveni om, când era cu Tatăl, înainte de a fi lumea, și
Scripturile ne spun că El a fost începutul creației lui
Dumnezeu, și că prin El au fost făcuți îngerii și toate
lucrurile. Acum, ce a fost înainte de Logos, nu știu.
Scripturile ne spun doar că Tatăl nostru ceresc nu are
început. Eu accept aceasta. Mintea mea nu este destul de
mare să sondeze acest lucru. Există unele lucruri pe care
voi și cu mine am face bine să le recunoaștem ca limite
pentru gândirea noastră. Dacă doriți altă ilustrație pe care
să o puteți înțelege mai bine, este aceasta: Să presupunem
că eu arunc o piatră și ea ar tot merge veșnic — unde s-ar
opri? Nu s-ar opri niciodată dacă ar continua să meargă,
nu-i așa? Ei bine, ar putea acea piatră, dacă ar merge
veșnic, să ajungă vreodată la sfârșitul spațiului? Nu, nu se
poate ajunge la sfârșitul spațiului, pentru că spațiul nu
are sfârșit. Vedeți că nu vă puteți imagina un spațiu
nelimitat, nici un spațiu limitat. Care este problema?
Mintea noastră nu este destul de mare, nu avem informația
necesară pentru a judeca unele lucruri de acest fel. Când
este ceva în legătură cu Atotputernicul nostru Creator,
trebuie să admitem că suntem mici. Știm exact atâta cât El
ne-a descoperit. Ceea ce El nu ne-a descoperit nu putem
cunoaște.
IEHOVA—Primul și ultimul. (Q360-3)
Întrebare
(1912)—1—Te rog explică afirmația: “Eu sunt Cel dintâi și
Cel de pe urmă", din Isaia 41:4; 44:6.
Răspuns—Ei bine, presupun că aceasta înseamnă că Dumnezeu
este singurul care trebuie să fie recunoscut. Toți ceilalți
intră în uitare. Eu voi fi Dumnezeu în cele din urmă, la
sfârșit. Așa că această întâietate a Tatălui ceresc este
recunoscută de Domnul Isus când a spus că va preda Împărăția
Tătălui ceresc ca El să poată fi totul în toți.
IEHOVA—Înțelesul glasului lui Iehova.
(Q361-1)
Întrebare
(1913-Z)—2—Se spune despre Adam și Eva: “Și au auzit
glasul Domnului Dumnezeu" (Gen. 3:8). Ce se înțelege prin
“glasul" lui Iehova?
Răspuns—Presupunem că se referă la Domnul nostru Isus în
starea Sa pre-umană. Logosul era un dumnezeu. Logosul,
Cuvântul, Glasul lui Dumnezeu, a comunicat cu omul, ca
Reprezentantul lui Dumnezeu.
IEHOVA—Determinarea stării noastre
înaintea lui Iehova. (Q361-2)
Întrebare
(1913-Z)—3—Există vreo cale pentru a determina starea
noastră înaintea lui DUMNEZEU?
Răspuns—Apostolul Ioan spune că “dacă nu ne condamnă inima
noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu" (1 Ioan 3:21). Pentru
a putea începe să ne măsurăm pe noi înșine precum și
progresul nostru, pentru a ști dacă îi suntem plăcuți lui
Dumnezeu sau nu în afacerile vieții, trebuie mai întâi de
toate să știm dacă am făcut pașii pentru a veni în familia
Sa. Am făcut noi o deplină consacrare a noastră voinței
divine? Dacă știm că am făcut o deplină consacrare,
următoarea întrebare trebuie să fie: În ce măsură cunosc
eu voia lui Dumnezeu, și în ce măsură caut eu să fac
această voie? Îmi folosesc timpul, puterea, influența și tot
ce am, jertfitor, după cea mai bună capacitate a mea, fără
a-mi socoti dragă viața? Dacă găsim că în general aceasta
este calea care o urmăm, atunci avem toate motivele să avem
mare satisfacție.
Apoi aflăm că lucrul la care trebuie să ne așteptăm este că
“toți cei care voiesc să trăiască în evlavie în Cristos
Isus, vor fi persecutați" (2 Tim. 3:12). Dacă aflăm că nu
avem mărturia Spiritului, dacă nu avem persecuții, atunci
n-am lăsat ca lumina noastră să strălucească. Aceasta nu
trebuie să ne ducă la nimic nechibzuit, ci trebuie să ne
examinăm pe noi înșine pentru a vedea dacă ne punem viețile
în serviciul Său. Dacă nu găsim suferință în timpul prezent,
trebuie să fie o cauză de nedumerire pentru noi.
Dacă găsim persecuții, atunci trebuie să ne asigurăm că
persecuțiile noastre nu sunt din pricina unui rău pe care
l-am făcut, nici din faptul că ne-am amestecat în treburile
altora, ci că suferim pentru Adevăr, pentru frați. Dacă avem
aceste dovezi că am venit în familia lui Dumnezeu, dacă
studiem pentru a ști și pentru a face voia Lui, dacă avem
încercări și dificultăți pe cărare și suntem bine pregătiți
de ele, ne putem socoti ca poporul Său credincios.
IERTARE—Cât de cuprinzătoare. (Q280-2)
Întrebare
(1912-Z)—1—”Dacă ne mărturisim păcatele, El este
credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne
curățească de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9). Cât de
cuprinzător este cuvântul “orice" de aici?
Răspuns—Cu excepția păcatului împotriva Spiritului sfânt
(Mat. 12:31, 32), toate felurile de păcate printre
fiii oamenilor vor fi iertate, atât în acest veac cât și în
cel viitor. Spiritul sfânt aici denotă o lumină, o
inteligență privind scopul lui Dumnezeu. Oricine ar păcătui
cu voia și conștient împotriva lui Isus, ar fi vinovat de
blasfemie împotriva Spiritului sfânt. Dar dacă hulește
numele lui Isus, fiind înșelat în vreun fel, atunci păcatul
nu este blasfemie împotriva Spiritului sfânt și poate fi
iertat. În cazul Bisericii, aceste păcate care se pot ierta
vor fi iertate prin Avocatul, care S-a înfățișat pentru noi
la Tribunalul Ceresc și ne poate readuce la favoare cu
Tatăl, dacă nu păcătuim împotriva luminii și cunoștinței
depline. A face aceasta ar însemna a ne îndepărta pe noi
înșine din mâinile Lui.
Dar poate exista un păcat parțial voit — un păcat în care au
avut o parte superstiția sau slăbiciunea, și o anumită
măsură de voință. Cât despre modul în care poate fi posibil
acesta, răspundem că există o diferență între iertarea de
abaterea morală și iertarea păcatului. De exemplu, un copil
a comis o greșeală și părintele spune: “Te voi pedepsi
pentru ce-ai făcut". Ar putea exista două părți ale
pedepsei, una corporală și alta nemulțumirea părintelui.
La unii copii ultima parte a pedepsei, norul dintre copil și
părinte, ar fi insuportabilă. Atunci părintele ar putea
spune: “Din moment ce îmi spui că îți pare rău și că nu vei
mai face asta niciodată, te iert. Dar ți-am spus că pentru
neascultare va fi o pedeapsă. Voi face pedeapsa atât de
ușoară cât judecata mea va găsi că este bine, dar trebuie
totuși să suporți pedeapsa". Și ceea ce ar fi potrivit
pentru un părinte pământesc putem considera că ar putea fi
făcut și de către Tatăl Ceresc.
În cazul profetului David: el a comis două păcate foarte
serioase, grave — unul cu privire la Urie și la soția lui
Urie, și al doilea cu privire la moartea lui Urie. Dar ne
amintim cu ce perseverență a stăruit David la Domnul; și
deși Domnul Și-a arătat iertarea, totuși trebuia să fie o
pedeapsă. Fiul lui David a murit — 2 Sam. 12:15-22.
Din nou, Satan l-a provocat pe David să numere pe Israel,
contrar poruncii Domnului; Dumnezeu a fost nemulțumit și a
lovit pe Israel. Din nou David s-a pocăit și s-a rugat
serios pentru iertare. Domnul i-a oferit trei lucruri, din
care să aleagă unul ca pedeapsă pentru păcatul său. “Îți pun
înainte trei lucruri", a spus Domnul, “alege unul din ele și
ți-l voi face. Alege: sau trei ani de foamete, sau trei luni
în timpul cărora să fii distrus înaintea potrivnicilor tăi
și atins de sabia vrăjmașilor tăi, sau trei zile în timpul
cărora sabia Domnului și ciuma să fie în țară și îngerul
Domnului să ducă nimicirea în tot ținutul lui Israel" (1
Cron. 21:10-14). Înțelegând propria-i slăbiciune, David, în
umilință a refuzat să facă o alegere. A fost trimisă peste
Israel ciuma timp de trei zile și au căzut șaptezeci de mii
de oameni; dar, între timp, înainte ca pedeapsa să ajungă la
David, el primise iertarea Domnului pentru păcatul său.
Așa este cu păcatele poporului Domnului. Dacă există mai
multă sau mai puțină ignoranță, atunci pedeapsa este
proporțională cu măsura voinței. Ispitele vin la noi și la
toată lumea. Cristos a murit pentru păcatul omului, din care
El iartă întreaga familie umană — acum Biserica, iar lumea
în ziua ei de încercare.
IERUSALIM—Cum este mama noastră?
(Q361-3)
Întrebare
(1912)—1—Galateni 4:26: “Dar Ierusalimul cel de sus este
liber și el este mama noastră". Cine sunt cei numiți
“noastră"? Cum este Ierusalimul Spiritual mama noastră?
Răspuns—Scripturile folosesc frecvent această ilustrație și
se referă la un oraș ca la o mamă a locuitorilor lui —
“Ierusalimul și fiicele ei, Sodoma și fiicele ei" etc. Deci,
Dumnezeu declară: “Ierusalimul care este mama noastră".
Cetățenia Sfinților este în Ceruri, în Ierusalimul Ceresc,
care nu va fi construit până la Întâia Înviere. Dar noi
privim înainte și vorbim prin credință despre acea stare
promisă și de cetățenia noastră acolo. Noul Ierusalim a fost
simbolizat prin Sara, soția lui Avraam. Noul Ierusalim este
Legământul nostru, sub care devenim Noi Creaturi în Cristos,
membri ai lui Isaac Spiritual.
Biserica se dezvoltă sub același Legământ-Mamă ca și Cristos
— pentru că noi suntem membri ai Lui. Legământul Lui a fost
un Legământ de Jertfă: “Adunați-Mi pe credincioșii Mei care
au făcut legământ cu Mine prin jertfă!" (Psa. 50:5). Omul
Isus Cristos a intrat într-un legământ cu Tatăl, care a
însemnat jertfirea trupului Său, a naturii Sale pământești,
pentru care sacrificiu, ca răsplată, Tatăl L-a făcut o nouă
creatură de natură divină, “mai presus de îngeri" (Evr.
1:4), constituindu-L ca marele Mesia care va binecuvânta
lumea. Și Isus, îndeplinind planul Tatălui, atribuie meritul
Său acelora care acum urmează exemplul Său, umblă în urmele
Lui, îndeplinind același Legământ de sacrificiu, iar dacă
suntem credincioși, vom lua parte în marea lucrare a lui
Mesia de binecuvântare a lumii, și vom fi acel Nou
Ierusalim, acea Împărăție Milenară — noi suntem prin
credință copiii ei. Chiar și acum cetățenia noastră este în
cer.
IERUSALIM—Mama noastră. (Q362-1)
Întrebare
(1913-Z)—1—În textul: “Dar Ierusalimul cel de sus este
liber, și el este mama noastră" (Gal. 4:26), la cine se
referă cuvântul “noastră", și cum este Ierusalimul spiritual
“mama noastră"?
Răspuns—Apostolul folosește aici o figură de stil care este
obișnuită în Scripturi, și în care o cetate este arătată ca
mamă a locuitorilor ei; de exemplu, “fiicele Ierusalimului",
“fiicele Sionului", “Sodoma și fiicele ei" etc. Clasa “noi"
înseamnă sfinții lui Dumnezeu. Cetățenia sfinților este în
Cer — în Ierusalimul Ceresc, care nu va fi construit până la
Întâia Înviere. Noi privim înainte prin credință și vorbim
despre acea stare promisă și de cetățenia noastră acolo.
Biserica se dezvoltă sub același Legământ-Mamă ca și
Cristos; pentru că noi suntem membri ai Lui. Legământul Lui
a fost un legământ de jertfă. “Adunați-Mi pe credincioșii
Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!"
(Psa. 50:5). Omul Cristos Isus a intrat într-un legământ cu
Tatăl, care a însemnat sacrificiul cărnii Sale, a
naturii Sale pământești. Ca răsplată pentru
sacrificiul Său, Tatăl l-a făcut o Nouă Creatură de natură
divină — “mai presus de îngeri" (Evr. 1:4), constituindu-L
ca Marele Mesia care va binecuvânta lumea.
Îndeplinind Planul Tatălui, Domnul nostru atribuie meritul
Său acelora care acum urmează exemplul Său și umblă în
urmele Lui, îndeplinind același legământ de jertfă. Dacă
aceștia sunt credincioși, ei vor avea parte în marea lucrare
a lui Mesia de binecuvântare a lumii, și vor constitui Noul
Ierusalim, Împărăția Milenară. Prin credință noi suntem
copiii ei. Chiar acum, cetățenia noastră este în Cer.
ILIE—Un personaj tipic. (Q259-2)
Întrebare
(1909)—2—Ce putem spune despre Ilie?
Răspuns—Ei bine, Ilie a fost un tip pentru că Scripturile
spun că așa a fost. Răpirea lui Ilie a fost o ilustrație sau
o viziune a schimbării Bisericii la sfârșitul acestui veac
și luarea lui Ilie într-un vârtej de vânt și car de foc
reprezintă experiențele Bisericii prin care noi vom trece
dincolo de văl — un vârtej de strâmtorări și încercări de
foc. Amintiți-vă de Ioan Botezătorul care a fost decapitat.
În ceea ce privește viața, ne amintim că Dumnezeu l-a
îngropat pe Moise, și eu presupun că Dumnezeu l-a îngropat
și pe Ilie. În ceea ce-i privește pe evrei, el a fost luat
la cer și nu l-au mai văzut. Dar apostolul spune: “În
credință au murit toți aceștia" (Evr. 11:13). Noi presupunem
că el a murit după aceea și a fost îngropat ca și ceilalți
oameni.
ILIE—Referitor la Moise când era pe munte. (Q259-3)
Întrebare
(1909)—3—Nu este adevărat că Ilie a fost glorificat cu
Moise pe Munte?
Răspuns—Răspunsul nostru este, nu. Relatarea este că Moise a
murit și a fost îngropat. De aceea, nimeni nu este autorizat
să spună că Moise n-a murit și n-a fost îngropat, și el nu
poate avea viață sau cunoștință decât după ce Biserica va
primi mai întâi învierea, pentru că Moise a fost din casa
servilor, și ei nu pot fi făcuți perfecți fără noi.
Dar cum este cu Moise și cu Ilie când au apărut pe muntele
schimbării la față? Ei bine, eu n-am fost acolo, dar am avut
un reprezentant prezent, un reporter, chiar acolo, și el
ne-a povestit despre acest lucru. Ce ne-a spus? Citim că,
venind de pe Munte, Isus vorbind ucenicilor Săi — și El a
știut totul despre aceasta, iar voi și cu mine nu știm —
le-a spus că au avut o viziune, zicând: “Să nu spuneți
nimănui de viziunea aceasta până când va învia Fiul Omului
dintre cei morți" (Mat. 17:9). Și similar, Ioan, care a fost
acolo pe Munte, a descris aceasta mai târziu în cartea
Apocalipsei, cartea viziunilor. El ne spune despre cutare
fiară și cutare fiară cu capete, coarne etc., și despre
femeia care ședea pe tron etc. A văzut el aceste lucruri în
mod real? El a spus: am văzut, am văzut, și am auzit și am
văzut — și el le-a văzut toate în viziune pentru că acele
fiare niciodată n-au săltat în jur. Dumnezeu putea să aibă o
menajerie, dar n-a fost necesar. Ioan ne spune în capitolul
de deschidere că acestea au fost viziuni, zicând că acestea
au avut o semnificație — au fost făcute cunoscut prin semne,
și după cum El a văzut în viziune acolo, tot așa a
văzut în viziune și pe Munte.
A mai fost cineva pe Munte care ne-a dat mărturia sa. Petru
a spus: “Căci v-am făcut cunoscut puterea și venirea
Domnului nostru Isus Cristos, nu urmărind niște basme
meșteșugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înșine,
cu ochii noștrii, măreția Lui. Căci El a primit de la
Dumnezeu Tatăl, cinste și slavă, atunci când din slava
minunată s-a auzit un glas care Îi zicea: “Acesta este Fiul
Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea”. Și noi înșine
am auzit acest glas venind din cer, fiind cu El pe
muntele cel sfânt" (2 Pet. 1:16-18). Acesta a fost
scopul viziunii. Moise a reprezentat clasa care va trăi pe
pământ, pentru că el a fost mijlocitorul sau reprezentantul
lui Israel și i-a reprezentat foarte potrivit în acel
tablou. Ilie a fost folosit acolo să ilustreze Biserica.
Cristos este capul antitipic al lui Ilie, iar voi și cu mine
suntem membrii Corpului acelui Ilie antitipic, și marele
Profet este cel pe care Dumnezeu îl ridică dintre oameni, și
acest Ilie va fi cel care în Veacul Milenar va restabili
totul.
IMPERFECȚIUNE—Scuze pentru ea.
(Q337-2)
Întrebare
(1909)—1—În epistola lui Pavel către Romani, cap. 7
versul 15, găsim aceste cuvinte: “Căci ce fac, nu recunosc:
căci ce nu vreau, aceea fac; iar ce urăsc, aceea practic".
Aceasta se aplică numai la incapacitatea celor de sub lege
de a respecta cerințele ei, sau se aplică la noi în Veacul
Evanghelic, și în timpul prezent la eforturile noastre
imperfecte de a face voința Tatălui nostru Ceresc? Cu alte
cuvinte, avem dreptul să folosim aceasta ca pe o scuză
pentru căile noastre imperfecte?
Răspuns—Eu înțeleg că apostolul vorbea despre evrei și
despre toți cei care erau sub lege, că ceea ce ei au
recunoscut sau au admis a fost legea dreaptă a lui Dumnezeu,
pe care n-au putut-o respecta din cauza imperfecțiunilor
cărnii. Voi vedeți legea perfectă a lui Dumnezeu și știți că
nu sunteți în stare să o țineți în fiecare gând, cuvânt și
faptă, pentru că în trupul nostru nu locuiește perfecțiunea.
Mințile noastre sunt mai mult sau mai puțin defecte, iar
Noua Creatură află că nu poate face lucrurile pe care le-ar
vrea. Tu ai vrea să fii perfect, dar știi că nu ești. Atunci
cum poate lucra Dumnezeu cu noi? Datorită faptului că El
ne-a acoperit cu mult har imperfecțiunile; toate lucrurile
împotriva cărora noi ne străduim, El le acoperă cu meritele
jertfei lui Cristos. Dacă noi am fi putut ține legea în mod
perfect, atunci Cristos a murit în zadar, pentru că, după
cum a spus apostolul, dacă dreptatea putea veni prin ținerea
legii, atunci moartea lui Cristos nu era necesară, dar noi
am avut nevoie să vină Cristos și să moară pentru noi și să
ne îndreptățească. Așa că acest limbaj, deși este folosit
pentru evrei, are o aplicare și pentru noi ca și creștini.
Aceasta nu înseamnă să ne uităm la greșelile noastre și să
spunem: O, știi că am atât de multe slăbiciuni, și să ne
scuzăm astfel. Nu, nouă ni s-a dat haina dreptății lui
Cristos, și instrucțiunea scripturală este s-o ținem
nepătată de lume. Este posibil s-o pătăm printr-un cuvânt
nechibzuit sau prin manierele noastre, acestea nefiind cum
ar trebui să fie. Îndemnul scriptural este că sângele lui
Cristos ne curăță de orice păcat, nu numai de păcatul
originar, ci și de aceste imperfecțiuni, după ce am primit
haina. După ce am făcut o greșeală, trebuie îndată să căutăm
aranjamentul Domnului pentru curățire, scăpând astfel de
pată, apoi haina va fi din nou curată. Te duci la Domnul,
aplicând acest merit, recunoscând că ai greșit, cerându-I
iertarea, vii la tronul harului pentru ajutor în orice timp
de nevoie, și vei scăpa de pată iar apoi o vei putea ține
nepătată.
Există mulți prieteni dragi, care, după cum declară
Scripturile, vor constitui o mare mulțime; ei se pătează o
dată și spun: Nu-mi place această pată, apoi se pătează încă
o dată și încă o dată, și apoi cineva zice: Ai o mulțime de
pete pe haină. Tu spui, Da, dar presupun că trebuie să le
am. Așa că se obișnuiesc cu ele și au atât de multe încât
este greu să scape de ele. Așa că ceea ce voi și cu mine
vrem să facem este să ne ținem cât este posibil de aproape
de standard. Vezi ca să nu te duci numai la Domnul, ci și la
cel căruia i-ai greșit, dacă e părintele tău, soție, soț,
frate, prieten sau dușman, și repară-ți greșeala. Du aceasta
la Domnul în rugăciune, și cere-I să aplice sângele prețios
pentru tine.
IMPERIUL LUI SATAN ȘI POTIRELE
MÂNIEI—Dacă ele acționează acum.
(Q627-2)
Întrebare
(1916)—1—Potirele mâniei din Apoc. 16 sunt vărsate acum?
Și Imperiul lui Satan este acum în proces de distrugere?
Răspuns—Aici sunt două întrebări. O vom lua mai întâi pe
ultima. Cred că imperiul lui Satan este în proces de
distrugere. Cred că fiecare rază de lumină care strălucește
asupra unui subiect, în acea măsură imperiul lui Satan se
distruge în fiecare moment. Văd în marele val de prohibiție
o anumită rupere a puterii lui Satan și mă bucur de aceasta.
Văd aceasta de asemenea în lumina adevărului care vine de la
Planul divin în care suntem toți angajați, strălucind pentru
toți aceia care au urechi de auzit. Cred că aceasta nu
afectează numai pe poporul lui Dumnezeu, ci cred că și
oamenii lumești încep să vadă lucrurile. Oamenii lumești mă
întâlnesc adesea pe stradă și îmi spun că ei înțeleg mult.
Nu ne așteptăm să înțeleagă lucrurile adânci pentru că
mintea naturală nu primește lucrurile spiritului lui
Dumnezeu, nici nu le poate cunoaște pentru că ele se înțeleg
spiritual. Dar pot să înțeleagă destul de mult. Ei pot vedea
unde au fost înainte în întuneric și eroare. În Duluth, la
încheierea adunării publice a venit la mine un om și a spus,
“M-am bucurat foarte mult în această seară", și este mare
lucru să spună aceasta un Romano-Catolic. El a început să
vadă ceva lumină asupra lucrurilor care până aici erau
întunecate; și tot așa, presbiterienii și metodiștii îmi
spun uneori, “Sunt de acord cu tine în ceea ce privește
cătușele ignoranței și superstiției". Deci imperiul lui
Satan începe să fie clătinat, dar încă n-a dispărut. Satan
nu este în nici un sens mort sau legat.
Despre potirele mâniei: Încă n-am citit vol. 7 al Studiilor
în Scripturi, și de aceea n-am nimic de spus despre aceasta.
IOSIF—Referitor la frații săi ca
tipuri. (Q380-3)
Întrebare
(1909)—1—Când vom trăi noi în timpul paralel când clasa
Iosif se va face cunoscută fraților lor, clasa Beniamin?
Răspuns—Ei bine, este doar un răspuns speculativ, pentru că
Scripturile nu spun nimic precis în acest punct.
Deducția noastră ar fi că clasa Beniamin — Marea Mulțime, și
clasa Iosif — Turma Mică, se vor descoperi una alteia în
marele timp de strâmtorare. În cap. 19 din Apocalipsa, citim
că o mare mulțime de oameni vor vedea aceasta după ce
Babilonul a căzut. Există o diferență între căderea
Babilonului în sens juridic, fiind respins de Domnul, și
căderea reală, ca o piatră de moară. În capitolul 19 din
Apocalipsa citim de asemenea că o mare mulțime zice: “Să ne
bucurăm și să ne veselim și să-I dăm slavă, fiindcă nunta
Mielului a venit și soția Lui s-a pregătit!" (vers 7). Ei
s-au bucurat de căderea Babilonului. Aceasta este clasa
Beniamin bucurându-se că recunoaște clasa Iosif — Marea
Mulțime vor recunoaște pe Turma Mică doar după ce ea va fi
schimbată, Marea Mulțime fiind încă într-o anumită măsură în
strâmtorare.
ISPĂȘIRE—Cum se făcea în captivitate?
(Q25-2)
Întrebare
(1908)—2—Dacă nici o iotă sau frântură din Lege nu
trebuie să treacă până toate vor fi împlinite, cum a fost
împlinit sacrificiul zilei de ispășire tipice, când evreii
erau în captivitate, sau chivotul nu era în Sfânta? Când a
încetat acest tip?
Răspuns—Nu m-am gândit niciodată la această întrebare. Cred
că va trebui să mă gândesc puțin mai mult la ea înainte de a
răspunde.
ISPĂȘIRE—Cât de dese au fost
sacrificiile din Levitic 9? (Q25-3)
Întrebare
(1910)—3—În Leviticul 9, sângele vițelului și sângele
țapului era dus în Sfânta Sfintelor? Dacă nu, de ce nu? Sunt
sacrificiile din Lev. 9 la fel cu cele din Lev. 16,
și cât de des era oferit sacrificiul din Lev. 9?
Răspuns—Noi răspundem că descrierea junghierii vițelului de
jertfă pentru păcat și a țapului de jertfă pentru păcat din
Lev. 9 este în legătură cu consacrarea preotului, în timp ce
descrierea din Lev. 16 este în legătură cu ispășirea pentru
păcatele întregului popor — lumea — sacrificiile Zilei de
Ispășire. De aceea, ele nu sunt exact aceleași, deși ele
acoperă în multe privințe aceleași puncte. De exemplu, n-a
fost consa-crarea Domnului nostru identificată îndeaproape
cu opera de ispășire? Ba da. Consacrarea voastră spre moarte
ca țap antitipic este îndeaproape identificată cu opera de
ispășire. Deci, aceste două tipuri, unul legându-se de
consacrarea preotului și altul de opera de ispășire, sunt
strâns legate, deși nu sunt exact la fel. În cazul din Lev.
9 vă amintiți că sângele nu era dus în Sfânta Sfintelor
pentru că nu era o ilustrație a Ispășirii; nu era o
ilustrație a acelei trăsături a lucrării; era o ilustrație a
consacrării și arăta cum trebuie să moară vițelul și cum
trebuie să moară țapul; pe de altă parte, cea din Lev. 16,
ilustrând Ziua Ispășirii, făcând împăcare pentru păcat, a
inclus în mod potrivit stropirea sângelui în Sfânta
Sfintelor pentru a face ispășire pentru păcat.
ISPĂȘIRE—Sacrificii pentru anul
următor. (Q26-1)
Întrebare
(1910)—1—Erau jertfele pentru păcat din Ziua Ispășirii
pentru anul care trecea sau pentru anul care urma, și cum
știm acest lucru?
Răspuns—Răspunsul meu este că erau pentru anul următor. Știm
aceasta pentru că la sfârșitul anului toți erau sub păcatale
lor din nou, și trebuiau să se tânguie și să postească în
sac până erau jertfite sacrificiile Zilei Ispășirii și
sângele era stropit, iar preotul venea afară și oferea
binecuvântările care-i împăcau cu Dumnezeu pentru anul
următor.
ISPĂȘIRE—Referitor la sacrificii în
captivitate.
(Q26-2)
Întrebare
(1911)—2—Când evreii erau în captivitate în Babilon, au
practicat ei sacrificiile anuale de ispășire?
Răspuns—Nu le-au practicat, pentru simplul motiv că aceste
sacrificii nu puteau fi făcute în alt loc decât cel
stabilit. Astfel de sacrificii de ispășire nu puteau fi
făcute în altă parte decât în locul și prin aranjamentele
cuvenite. Deci, putem fi siguri că în timpul acelor ani de
captivitate ei nu au avut sacrificii în Ziua de Ispășire.
ISPĂȘIRE—Referitor la eliberarea
întâilor-născuți. (Q26-3)
Întrebare
(1911)—3—Vor fi eliberați toți întâii-născuți înainte ca
această zi să se încheie?
Răspuns—Aveți deja răspunsul la această întrebare; ei vor fi
intrat toți în glorie când sacrificiul se va termina și cu
mult înainte ca ziua să se încheie, pentru că ziua va fi și
pentru a trata cu lumea.
ISPĂȘIRE—Referitor la încheierea ei.
(Q26-4)
Întrebare
(1911)—4—Când se încheie Ziua Ispășirii?
Răspuns—Ziua Ispășirii sub Legea evreiască a fost o zi de 24
de ore repetată în fiecare an în acel sistem tipic.
Antitipul acelei Zile de Ispășire înțelegem că este acea
perioadă a binecuvântării lui Dumnezeu care a început cu
Domnul nostru Isus Cristos și cu sacrificiul Său. Aceea a
fost deschiderea Zilei de Ispășire. Celălalt sacrificiu,
sacrificiul țapului, a continuat în timpul acestei Zile de
Ispășire. Cu alte cuvinte, biserica este invitată să ia
parte cu Cristos la sacrificiul Său, și Ziua cea mare de
Ispășire încă continuă; opera de ispășire nu este terminată.
Aspectul sacrificiului Zilei Ispășirii se va sfârși curând,
credem, adică: atunci când ultimul membru al Corpului ales
al lui Cristos va fi trecut în moarte; acela va fi sfârșitul
sacrificiului, dar nu va fi sfârșitul ispășirii, pentru că
Ziua Ispășirii nu include numai ziua sacrificiului, ci de
asemenea și ziua de folosire a acelui sacrificiu în opera de
binecuvântare. Cu alte cuvinte, întreaga mie de ani a
domniei lui Cristos aparține de asemenea de această operă de
ispășire, deoarece construcția cuvântului înseamnă
aducere la unitate. Sacrificiul din prezent este pentru
scopul de a efectua această reconciliere, și când
sacrificiile sunt terminate și oferite înaintea Domnului,
aceasta va fi baza pentru reconciliere, dar va trebui
întreaga mie de ani pentru a se aplica la lume și pentru ca
lumea să fie reconciliată cu Dumnezeu. Deci Ziua Ispășirii
în sensul cel mai potrivit și mai deplin al cuvântului este
de 2800 de ani sau mai mult, iar noi am trecut de mijloc
acum; și ultima parte va fi foarte plăcută.
ISPĂȘIRE—Referitor la merit. (Q27-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—Ar fi bine să spunem că tot meritul
sacrificiului Domnului nostru este atribuit fiecăruia
individual atunci când respectivul, scriptural, devine
credincios?
Răspuns—Nu; întregul merit al morții Domnului nostru a fost
deja în mâinile Dreptății când Isus S-a înălțat la cer, dar
nu a fost aplicat în nici un grad și la nici o persoană. În
conformitate cu intenția divină, acel merit se aplică pentru
păcatul originar al lui Adam și pentru toate păcatele
copiilor săi, care sunt rezultatul direct sau indirect al
păcatului originar. Astfel putem spune că fiecare membru a
rasei lui Adam are un avantaj sau parte personală,
individuală în acel merit răscumpărător, care-i revine prin
aranjamentul divin.
Domnul nostru a lăsat Bisericii timpurii instrucțiunea că ei
trebuia să rămână în Ierusalim pentru ungerea cu Spiritul
sfânt, dovada iertării lor de păcate și a adoptării lor ca
și copii ai lui Dumnezeu. El S-a înălțat la cer și S-a
înfățișat înaintea Tatălui — pentru întreaga Biserică a
Întâilor-născuți. Atribuirea meritului Său a fost pentru
toți, inclusiv pentru puținii reprezentanți ai urmașilor
Domnului care așteptau binecuvântarea în “camera de sus".
ISPĂȘIRE—Marele Preot—Cădelnița—Sfânta
Sfintelor. (Q27-2)
Întrebare
(1913)—2—Este corect gândul că Marele Preot a dus
cădelnița conținând cărbuni aprinși în Sfânta Sfintelor?
Dacă da, care este antitipul pentru aceasta?
Răspuns—Noi nu avem cunoștință de vreo relatare că Marele
Preot a dus vreodată cădelnița în Sfânta Sfintelor. Ordinea
în Ziua Ispășirii, vă veți aminti, era că Marele Preot
junghia vițelul; apoi lua sângele vițelului și foc de pe
altarul de aramă și se ducea cu acestea două în Sfânta, să
pună tămâie pe foc acolo înainte de văl, nu după văl; în
Sfânta, nu în Sfânta Sfintelor. Nu avem cunoștință ca vreun
sacrificiu să fie făcut în cer, iar focul ar reprezenta
încercări: Învățătorul nostru nu a avut nici un fel de
încercări în cer; încercările Sale au fost pe pământ.
Atunci, evident aceasta ar fi interpretarea potrivită dată
tipului. Cădelnița cu jar, vă amintiți, era pusă pe altarul
de aur. Apostolul Pavel, făcând o descriere a ceea ce
conținea Sfânta Sfintelor, declară că acest altar, altarul
de aur, era în Sfânta Sfintelor, dar noi credem că aceasta a
fost o greșeală a apostolului sau a unui copist; el nu putea
spune aceasta, pentru că descrierea din Vechiul Testament
este foarte clară, că altarul era în Sfânta. Singurul corp
de mobilă în Sfânta Sfintelor era Chivotul Mărturiei; în
Chivot vă amintiți, era Legea, Toiagul lui Aron care a
înfrunzit și Vasul de Aur pentru Mană; pe capac cei doi
Heruvimi; sângele trebuia stropit pe Capacul Ispășirii și
înaintea lui, formând o cruce. Focul, oriunde este folosit,
ar simboliza încercări, dificultăți și probe. Focul la care
se face referire aici în Sfânta unde tămâia era fărâmițată
peste cărbunii aprinși reprezintă cei trei ani și jumătate
de serviciu ai Domnului nostru; în timpul acestor trei ani
și jumătate El și-a folosit toate puterile Sale perfecte în
serviciul Domnului, al Adevărului și al fraților. De fiecare
dată când tămâia atingea focul, producea un fum, și astfel
viața lui Isus a fost o jertfire continuă a acestei tămâi
înaintea Domnului, și ca rezultat al sacrificiului lui
Cristos astfel împlinit, El a fost socotit vrednic să treacă
dincolo de văl în Sfânta Sfintelor.
El a fost vrednic să fie Mare Preot numai când Și-a terminat
sacrificiul. Sacrificiul făcut la Iordan nu s-a terminat
până la Calvar. I-au trebuit toți acești trei ani și
jumătate pentru a termina această lucrare de fărâmițare a
tămâiei pe foc, și vă veți aminti că în tip citim că Marele
Preot trebuia să ofere tămâia pe altar pentru ca fumul să
poată pătrunde dincolo de văl, așa încât el să nu moară,
astfel încât atunci când voia să treacă dincolo de al doilea
văl, norul de tămâie să acopere Capacul Ispășirii și El să
nu moară. Dacă norul de tămâie nu acoperea Capacul Ispășirii
el murea, și aceasta ne arată că Domnul Isus Cristos n-ar fi
putut să intre în gloria de dincolo dacă nu Și-ar fi
terminat sacrificiul și jertfele Sale.
Vă amintiți că erau trei focuri în legătură cu sacrificiul.
Era un foc în Sfânta, reprezentând cum vedea Dumnezeu
sacrificiul Învățătorului nostru, acesta era o tămâie dulce
pentru Dumnezeu; apoi era o altă vedere a aceluiași
sacrificiu: El era reprezentat prin arderea grăsimii în
curte, starea curții reprezentând starea în care natura
umană poate înțelege acest fapt; toți care au fost în starea
curții, de îndreptățire, au recunoscut că El a fost
într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, așa cum era reprezentat prin
arderea grăsimii care face o lumină foarte clară; mai era un
foc arzând afară din tabără, unde era arsă pielea, coarnele
etc., ale vițelului, aceasta reprezentând cum apărea
sacrificiul Domnului pentru lume; era un miros urât pentru
lume; El făcea o greșeală și irosea o viață bună, de
valoare, când vorbea despre Împărăție și umbla cu acești
ucenici săraci. Aceste trei ilustrații descriu pe Domnul
nostru din trei puncte de vedere, primul, punctul de vedere
al lumii, sacrificiul lui Cristos nu a fost în armonie cu
spiritul lumii; al doilea, punctul de vedere din curte, al
ucenicilor lui Isus, El a fost sfânt, blând, nepătat ca
Mântuitor; și al treilea, punctul de vedere al lui Dumnezeu
la care se face referire acum în această întrebare, arderea
tămâiei în Sfânta, El nefiind gata să treacă dincolo de văl
până ce toate cele trei focuri, cele trei faze ale
sacrificiului Domnului s-au sfârșit.
ISPĂȘIRE—Curățire pentru care an.
(Q29-1)
Întrebare
(1913)—1—Sacrificiile Zilei Ispășirii tipice curățau
poporul pentru anul care trecea sau pentru anul care urma?
Răspuns—Pentru anul care urma.
ISPĂȘIRE—Baza ei. (Q29-2)
Întrebare
(1916)—2—Care este baza ispășirii?
Răspuns—Biblia ne spune că baza erau sacrificiile pentru
păcat și acest lucru este mărturisit în Legământul făcut de
Dumnezeu cu Israel la Sinai, o reprezentare a legământului
mai bun. Acolo a stat Moise reprezentând pe unul mai mare ca
Moise. Ce a făcut el? Mai întâi el a junghiat sacrificiul de
jertfă pentru păcat și pe baza acestui sacrificiu a putut fi
un legământ și pentru a împlini acel legământ a fost stropit
sângele acelor sacrificii; deci aici noi avem sacrificii mai
bune decât acelea. Acele sacrificii tipice au fost doar pe
plan pământesc, dar aici avem un sacrificiu mai bun, Isus,
vițelul antitipic, și Biserica, țapul antitipic. Acest
sacrificiu al bisericii se desfășoară de mai bine de 1800 de
ani și în scurt timp totul se va termina iar sângele va fi
în mâinile marelui Mijlocitor. Priviți înapoi în tip și
vedeți ce va face cu sângele. Mai întâi va stropi tablele
legii. Când Moise a stropit tablele legii, a fost gata apoi
să stropească poporul cu același sânge. Baza a fost sângele.
În timp ce sângele lui Isus a fost lucrul important,
fundamental, aceasta ilustrează cum sângele sfinților Săi
este socotit împreună cu al Său. Toți urmașii în pașii lui
Isus sunt în proces de adunare, sângele lor fiind în proces
de jertfire, și acel sânge în tip este pentru reconcilierea
lumii în curând. Nu că noi am adăuga ceva la valoarea lui,
ci arată cum noi vom fi asociați cu Isus în timpul prezent
și vom participa la gloria care va urma imediat ce biserica
va fi completă. Apoi înțelegem că va veni timpul cuvenit ca
Isus să primească lumea și să devină Împăratul ei și să-Și
stabilească împărăția “de la o mare la cealaltă"(Zah. 9:10).
Atunci El va fi gata să-I ceară Tatălui lumea și apoi să
aplice sacrificiul Său pentru lume. Atunci sacrificiul va fi
dat deplin și complet în folosul lumii, și El va fi gata să
facă aceasta când biserica va fi completă, când noi vom fi
toți cu Domnul în glorie. Psalmul 2 spune: “Cere-Mi și-Ți
voi da popoarele" etc. Lumea întreagă este păgână din punct
de vedere a lui Dumnezeu. Cuvântul păgân este același cuvânt
care este tradus și neamuri și același cuvânt care este
tradus și popor. Dumnezeu a avut un popor, dar mai erau și
alte popoare care nu erau ale Lui. Ei erau păgâni și numai
cei în armonie cu Dumnezeu sunt poporul Lui, și ei trebuiau
să fie deosebiți de ceilalți. “Cere-Mi și-Ți voi da
popoarele … și marginile pământului în stăpânire!" (Psa.
2:8)
ISPITĂ—Metoda folosită de șarpe.
(Q705-1)
Întrebare
(1911)—1—Eva a fost ispitită de un șarpe. A putut acest
șarpe să vorbească, sau a umblat numai pe coadă? Ce limbaj
au folosit ei?
Răspuns—N-am fost acolo, și de aceea nu sunt, în unele
privințe, un martor competent, dar vă voi spune cum cred eu
că a fost. Voi nu trebuie să gândiți în felul în care
gândesc eu; sunt destul de liberal să vă permit să credeți
acest lucru cum vă place. Dar după înțelegerea mea, ispita
șarpelui a fost una foarte simplă. Nu știu dacă a umblat pe
coadă sau cum a umblat, dar afirmația scripturală este că
Satan a lucrat prin acel șarpe pentru a înșela pe mama Eva.
Mama Eva, cu tatăl Adam, au văzut toți copacii din grădină,
și toți erau frumoși și fructele lor erau bune pentru hrană;
toate arătau bine și un anume fel le-a fost interzis. Acum,
presupun că șarpele a vorbit prin semne. Satan, acționând
prin șarpe, l-a condus în grădină să ia chiar acel fel de
fruct pe care Dumnezeu l-a interzis tatălui Adam și mamei
Eva să-l mănânce, și șarpele l-a mâncat și n-a murit, și
astfel șarpele a zis primilor noștri părinți, “Nici voi nu
veți muri". Și ei au observat că acesta era unul dintre
animalele cele mai șirete și subtile, și ei și-au spus,
“Numai faptul că a mâncat din acel fruct îl face pe el atât
de înțelept. O, dacă noi vom mânca din acel fruct, noi cu
talentele și puterile noastre superioare, cât de mult am
putea ști!" Și cu cât mama Eva se gândea mai mult la aceasta
— pentru că citim că tatăl Adam n-a fost înșelat — cu atât
mai mult spunea, “Aș vrea să pot mânca din acest fruct;
mi-ar place să fiu înțeleaptă" Apoi, tot prin șarpe, a venit
gândul, “Dumnezeu încearcă să vă țină în ignoranță, El nu
vrea ca voi să știți prea multe, căci ați fi ca un fel de
rivali. Dumnezeu nu vrea ca voi să mâncați din acel fruct
tocmai din acest motiv, și ar vrea să vă țină în ignoranță
și superstiție. Mergeți, luați și mâncați din fruct". Așa că
ea a luat din fruct și a mâncat, și a devenit un călcător de
lege. Apostolul spune că femeia a fost ademenită; a fost
ispitită și înșelată — înșelată prin acțiunile șarpelui;
după cum adesea zicem, Faptele vorbesc mai tare decât
cuvintele. Nu presupun că șarpele ar fi vorbit, dar prin
faptele sale a dat sugestiile, și femeia le-a ascultat. Sf.
Pavel spune că Adam n-a fost înșelat; el a știut că Dumnezeu
a pus o pedeapsă cu moartea dacă mânca din acea hrană și a
știut că Cuvântul lui Dumnezeu se va adeveri și de aceea el
a bănuit că mult iubita lui soție va muri, și gândul lui a
fost acesta: el trăise câtva timp fără ea; nu existase nici
o tovărășie pentru el printre toate animalele creației lui
Dumnezeu, nici o tovărășie care să-i fie potrivită; el a
fost un om singuratic fără tovărășie și acum i-a venit
gândul că însoțitoarea pe care Dumnezeu i-a dat-o, os din
oasele lui, trebuia să moară și el va rămâne singur. Biata
inimă a lui Adam se strângea când se gândea la aceasta, și a
spus, “Voi mânca împreună cu soția mea". Și el s-a sinucis
în mod intenționat prin mâncarea din fructul oprit.
ISPITE—Ispitele lui Isus. (Q706-1)
Întrebare
(1916-Z)—1—Cum a putut Isus avea același fel de
dificultăți pe care le-ar avea o mamă? Cum a putut fi
încercat în toate privințele ca o mamă? El n-a fost
niciodată mamă. Cum a putut fi încercat ca un tată? El n-a
fost niciodată tată. Cum a putut fi încercat ca un bețiv,
sau în multe feluri cum este încercată omenirea căzută,
pentru că El a fost perfect?
Răspuns—Apostolul nu se referea la ispitele omenirii
căzute. El spune: “Ispitit în toate, asemenea nouă"
(Evr. 4:15). El vorbea despre Noile Creaturi. În afara
celor pe care le-a avut ca Nouă Creatură nu știm despre nici
o altă ispită care să fi venit la Domnul nostru. El a fost
ispitit cum suntem noi ispitiți, ca și Creaturi Noi
în Cristos. El n-a fost supus fiecărei ispite din partea
gusturilor, poftelor și tendințelor căzute care ne
asaltează, care ne vin ca membri ai rasei degenerate a lui
Adam. Acestea nu sunt ispitele Creaturii Noi. Cei care s-au
înrolat sub steagul lui Iehova trebuie să iubească dreptatea
și să urască nelegiuirea. Acesta a fost gândul Domnului
nostru.
Oricine iubește și aprobă răul în gândul lui, dă dovadă că
nu are gândul lui Cristos, și, în mod cuvenit, n-ar fi unul
din clasa “noi”, la care se face referire aici, deoarece
ispitele lui n-ar fi ca și acelea pe care le au Noile
Creaturi concepute de spirit, ca și acelea pe care le-a avut
Isus. Cei care înainte au trăit în păcat ar trebui să știe
suficient cât de nedorit este. Cei care au practicat păcatul
ar trebui să aibă dovezi satisfăcătoare despre natura lui
nesfântă, despre efectele lui dăunătoare și distructive.
Astfel, noi, care am fugit de păcat și am venit în familia
lui Dumnezeu, nu dorim să ne întoarcem în robia lui, ca un
câine care s-a întors la ce vărsase sau ca o scroafă care
s-a întors să se tăvălească iarăși în mocirlă. Acelea nu
sunt deloc ispitele noastre. Ispitele noastre sunt cu mult
mai subtile.
Privind în urmă la viața Domnului nostru, vedem cum a fost
ispitit după botezul Său la Iordan. Una dintre ispite a fost
cu privire la folosirea puterii primite de la Dumnezeu. Îi
era foarte foame și era într-un loc unde nu se putea procura
deloc hrană. Adversarul I-a sugerat să-Și folosească puterea
miraculoasă pentru a-Și face hrană, poruncind pietrelor să
se facă pâine. El putea să facă aceasta, deoarece ne amintim
că nu numai cu o ocazie El a creat miraculos hrană pentru a
hrăni mulțimea, iar altă dată a prefăcut apa în cel mai ales
vin. Dar cu această ocazie El a refuzat să folosească
această putere pentru a-Și satisface propria foame. Spiritul
de devotare către Tatăl L-a dus în pustie pentru rugăciune,
meditare și studiere a Cuvântului lui Dumnezeu, ca pregătire
pentru începerea serviciului Său de jertfire.
Noi n-avem puterea să prefacem pietrele în pâine, ori apa în
vin. Dar noi avem anumite privilegii și ocazii; de exemplu,
ocazia de a vorbi în numele Domnului și de a spune despre
bunătatea Lui și despre minunatul Lui Plan pentru mântuirea
omului. Toate aceste lucruri sunt privilegii pentru noi care
urmăm în urmele lui Isus. În acestea ispita este de a face
aceste lucruri pentru avantajul nostru special. De exemplu,
am putea întreprinde vestirea Adevărului cu gândul de a
obține onoare și un salar mare. Această ispită, de a folosi
această putere a lui Dumnezeu și Adevărul lui Dumnezeu
pentru mărire personală, vine frecvent la aceia care sunt
servi ai lui Dumnezeu. În măsura în care cineva ar face
aceste lucruri, în acea măsură ar cădea în ispită.
Un alt mod în care Isus a fost ispitit, a fost sugestia de a
Se arunca jos de pe acoperișul Templului și astfel să atragă
atenția tuturor oamenilor spre Sine. Acest act ar dovedi că
poseda o putere supraomenească și ar părea să implice că era
sub protecția specială a lui Dumnezeu. Astfel ar putea face
o demonstrație minunată despre Sine și ar fi considerat
mare. Adversarul, credincios metodelor lui obișnuite, a
aplicat greșit o scriptură, străduindu-se să convingă pe
Învățătorul că Dumnezeu Îi promisese că-L va proteja tocmai
într-o astfel de împrejurare, că-L va sprijini ca nu cumva
să-și lovească piciorul de vreo piatră. Dar lui Isus nu I-a
plăcut această denaturare a scripturii și a răspuns: “Este
scris: Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău” (Mat. 4:7).
El a refuzat să ispitească pe Dumnezeu, să-L încerce
printr-o aplicare greșită a făgăduinței Sale. Cuvântul scris
a fost refugiul și tăria Lui în fiecare ispită.
Tot așa, unii dintre ucenicii lui Cristos sunt ispitiți să
facă lucruri într-un spirit de nesăbuință, sperând că
Dumnezeu îi va apăra de rezultatele rele ale unui curs
contrar cu legile naturii, sau îi va cruța de urmări care în
mod natural ar rezulta din anumite acțiuni. Aceasta ar fi
îngâmfare din partea unui copil al lui Dumnezeu. Un astfel
de curs spune prin implicație: “Dumnezeu mă va
proteja, El nu va permite să ajung la daune.” A-ți lua
libertatea să faci ceea ce Dumnezeu niciodată n-a autorizat
în Cuvântul Său, și apoi a aștepta un miracol pentru a
preveni răul din cele ce ar urma, este în întregime greșit
și nejustificat. Dacă ne-am lua libertatea să ieșim afară pe
vreme rece sau furtună îmbrăcați nepotrivit, când nu este
necesar să facem acest lucru, și în acest fel am risca să ne
îmbolnăvim, am face un lucru greșit și nejustificat.
Corpurile noastre aparțin Domnului și n-avem nici un drept
să facem fără nici un rost ceva ce ar fi risc de rănire sau
de moarte. Numai datoria sau necesitatea ar
scuza un astfel de curs.
ispite de a face compromis
O altă ispită care I S-a prezentat Domnului nostru a fost ca
să privească peste împărățiile lumii și apoi a fost asigurat
că toate acestea Îi vor fi date în stăpânire, fără să
trebuiască să Se supună la suferință, fără să adopte cursul
dureros trasat de Dumnezeu, doar să Se închine lui Satan,
să-i recunoască autoritatea lui, în locul celei a lui
Iehova. Cuvintele lui Satan implicau că el n-ar cere așa
suferință și sacrificiu cum cerea Dumnezeu, că numai
de-ar coopera Isus cu el, și toate ar merge fără piedici și
prosper. Iubitul nostru Domn a răspuns: “Pleacă Satano!"
Așa ispite ne pot veni și nouă. Am putea avea
sugestii că numai de n-am fi așa de stricți, ci am coopera
într-o oarecare măsură cu lumea și cu spiritul ei, am putea
să ne înțelgem mai bine și să avem o influență mai mare
asupra oamenilor. Acesta a fost argumentul Adversarului la
Învățătorul: “Cooperează cu mine și noi vom aduce toată
lumea acolo unde îi poți da mari binecuvântări.” Dar Isus
n-a vrut să Se abată de la calea Tatălui. Ispite și sugestii
de felul acesta vin adesea la poporul Domnului. Ne temem că
mulți dintre urmașii declarați ai Lui au făcut compromisuri
cu lumea și cu Adversarul. Sistemele bisericești au căzut
tocmai în această cursă a diavolului. Aceasta a fost desigur
o greșeală gravă și costisitoare.
Și noi avem ispite de a întoarce rău pentru rău și ocară
pentru ocară. Domnul nostru a fost ispitit astfel chiar
înainte de răstignire. Când a fost predat preoților celor
mai de seamă și dus în fața Sinedriului evreiesc, El nu le-a
arătat că este mai bun decât ei, cum ar fi putut face. Isus
putea atunci să-i facă marelui preot o critică foarte
usturătoare; El putea să facă remarci caustice despre
caracterul marelui preot, pe bună dreptate. Cu puterea
elocvenței ce-o poseda, ar fi putut face o mare agitație.
Poate că a simțit un impuls în această direcție, dar a
păstrat liniștea și S-a lăsat să fie dus ca un miel la
tăiere. Tot așa avem și noi ispite de un fel asemănător —
ispite de a întoarce rău pentru rău, de a ne achita față de
oameni, de a le da ceea ce merită.
Când ne dăm seama că n-avem întotdeauna succes în a rezista
la aceste ispite, trebuie să ne amintim că avem un Tron al
Harului la care putem veni și găsi milă și har care să ne
ajute în vreme de nevoie. Putem veni la Marele nostru Preot.
Marele preot din vechime deținea o poziție foarte înaltă și
onorabilă. Marele nostru Preot este cu mult mai mult
înălțat. Considerând aceasta, la început am putea fi
înclinați să gândim despre El că este foarte grav, nu ușor
de abordat. Dar apostolul spune că trebuie să ne amintim că
acesta este Mântuitorul nostru, Cel care a murit pentru noi;
și că, deși este atât de mult înălțat și stă pe Tronul
Gloriei, totuși Tronul Lui este și un Tron de milă.
A veni la Tronul Mântuitorului nu este același lucru cu a
veni la Tronul Tatălui. Tronul lui Iehova este un Tron de
Dreptate, dar Tronul lui Isus este un Tron de Milă.
Aici putem căpăta milă dacă nu reușim să ajungem până la
standardul cel mai înalt. Trebuie să ne amintim că
milostivul nostru Mare Preot știe întocmai ce fel de
încercări avem. Dacă am încercat să facem cât am
putut de bine și am fost surprinși într-o greșeală, El
știe cum să facă îngăduință pentru noi și știe să fie foarte
compătimitor. Trebuie să ne amintim că acest Scaun al
Îndurării este tocmai pentru acest scop — să ne arate milă.
Astfel, dându-ne seama că în ispitele și încercările noastre
Domnul este pentru noi atunci când vede luptele și
străduințele noastre serioase, aceasta ne face cu atât mai
tari în rezistențăaltă dată. “El știe, iubește și se
îngrijește.” De aceea niciodată să nu ne descurajăm, ci să
venim la El tot mereu, amintindu-ne că El niciodată nu se
plictisește de venirea noastră și că nu ne va îndepărta cu
mâna goală.
ISRAEL—Al treilea cu Egiptul și
Asiria. (Q353-1)
Întrebare
(1906)—1—Te rog explică Isa. 19:24: “În ziua aceea,
Israel va fi al treilea, cu Egiptul și cu Asiria, o
binecuvântare în mijlocul pământului".
Răspuns—Aceasta este o ilustrație, credem noi, în viitor.
Profețiile care încă nu s-au împlinit nu se așteaptă să fie
văzute clar și convingător în toate detaliile lor. În ce fel
Israelul va fi una cu acestea, încă nu este foarte clar; dar
Domnul nu numai că vorbește despre cele trei aici, ci El
vorbește și despre Egipt, Sodoma și Israel, în cartea lui
Ezechiel, arătând că toate aceste trei vor fi binecuvântate.
Domnul pare să fi dat profețiile ca să fie înțelese mai bine
după împlinirea lor; și astfel veți găsi că profețiile
referitoare la Cristos n-au fost înțelese până după ce s-au
împlinit, și aproape toate profețiile referitoare la a doua
venire a lui Cristos n-au fost văzute până când s-au
împlinit.
ISRAEL—Exilații lui. (Q353-2)
Întrebare
(1909)—1—(Isaia 11:12.) “El va înălța un steag pentru
popoare, va strânge pe exilații lui Israel și va aduna pe
cei risipiți ai lui Iuda, de la cele patru margini ale
pământului". La cine se referă profetul când vorbește de
exilații lui Israel, și de risipiții lui Iuda?
Răspuns—Vă amintiți, dragi prieteni, că a existat un timp în
istoria celor douăsprăzece seminții când ele au fost
împărțite, zece seminții fiind cunoscute ca Israel, și cele
două seminții ale lui Iuda și Beniamin, numite Iuda. Cele
zece seminții au mers în captivitate iar mai târziu și
celelalte două. După mult timp, Dumnezeu a aranjat ca Cir să
facă proclamația că oricine dorea să se întoarcă în propria
țară, putea s-o facă, și relatarea este că dintre toate
semințiile unii s-au întors în Palestina, dar cei mai mulți
dintre ei erau din seminția lui Iuda și Beniamin, și de
atunci încoace toți au fost cunoscuți ca “tot Israelul".
Domnul nostru, când a vorbit despre Israel, a recunoscut
faptul că cei care trăiau în Ierusalim au reprezentat pe
toate cele douăsprăzece seminții. Domnul nostru a spus
într-un loc, Mat. 10:5, 6: “Să nu mergeți pe calea
păgânilor, și să nu intrați în vreo cetate a Samaritenilor,
ci să mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui
Israel". Noi nu trebuie să cădem în greșeala pe care mulți o
fac, gândind că cele zece seminții sunt pierdute undeva în
lume. Nu, ei au fost pierduți pentru motivul că atunci când
au fost luați captivi în Babilon, s-au amestecat cu oamenii
de acolo în așa măsură încât și-au pierdut relațiile ca
israeliți. Acum revenim la timpul prezent; cei mai mulți pe
care noi îi cunoaștem ca evrei aparțin casei lui Iuda, dar
unii aparțin celorlalte case. Mai mult, trebuie să ne
amintim că orice evreu care a neglijat circumcizia n-a mai
fost considerat un membru al acelei națiuni. Oamenii care
s-a amestecat cu Babilonienii în trecut, n-au mai fost
considerați israeliți din punctul de vedere al lui Dumnezeu.
Azi poporul care practică circumcizia și sunt numiți Israel,
sunt numiți evrei. Acum avem totul la zi. Ce vom spune noi
despre cei risipiți ai lui Iuda și despre exilații lui
Israel? Aș presupune că aceasta a fost o declarație care se
referă la tot Israelul, nu numai la cele două seminții, dar
pentru a elimina orice neînțelegere, sunt incluși toți.
Exact la fel este și când vorbim despre Noul Legământ făcut
cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda. Nu ca și cum ar fi
două case, ci așa ca aceia care vor trăi în acele zile să
știe că binecuvântarea n-ar fi pentru cele două seminții,
nici pentru cele zece seminții, ci pentru toți. Aceasta este
presupunerea mea. Exilați și risipiți înseamnă
practic același lucru. El îi va socoti pe toți ca o singură
națiune.
ISRAEL—Restabilirea lui. (Q354-1)
Întrebare
(1909)—1—Vrei să ne dai o idee privitor la evreii care se
întorc în Palestina, câți se întorc, și este pământul mai
productiv decât înainte?
Răspuns—Evreii nu merg înapoi foarte rapid, dar se pregătesc
să se întoarcă și pământul devine mai productiv. Perspectiva
este că noul guvern turc, care are un fel de control asupra
Palestinei, va fi mult mai favorabil evreilor decât a fost
cel precedent, și astfel așteptăm ceva în această direcție
în curând.
Vă amintiți când am arătat în Studii în Scripturi despre
reîntoarcerea evreilor în Palestina, ei înșiși încă nu
aflaseră acest lucru. Nu se întâmplă așa de repede cum am
fost noi înclinați să așteptăm. Evreii trebuie să fie
restabiliți în Palestina, dar nu toți evreii care sunt în
această țară se vor întoarce acolo, pentru că mulți sunt mai
mulțumiți aici. Cei care se pare că vor merge acolo sunt cei
așa numiți “ortodocși"; și inimile lor se întorc către
Ierusalim. Fără îndoială că atunci când țara li se va
deschide, atunci Rusia îi va arunca afară din țara lor, și
atunci vor merge în mare număr înapoi.
ISRAEL—Căderea lor, bogăția
neamurilor. (Q355-1)
Întrebare
(1909)—2—(Rom. 11:12): “Dacă deci căderea lor a fost o
bogăție pentru lume și împuținarea lor o bogăție pentru
neamuri, ce va fi plinătatea lor?" Când a fost sau va fi
“plinătatea", și ce este aceasta?
Răspuns—Înțeleg că apostolul arată aici spre sfârșitul
acestui veac, când Dumnezeu va da lui Israel plinătatea
promisiunii Sale sub Noul Legământ.
Acum, dacă procedurile lui Dumnezeu în trecut au fost
dependente una de alta, ce vom aștepta noi de la
binecuvântările lui Dumnezeu care vor veni la toată lumea în
timpul restabilirii? Putem aștepta o binecuvântare a
tuturor familiilor pământului, după cum Dumnezeu i-a
sugerat lui Avraam, prin sămânța cerească și cea
pământească.
ISRAEL—L-au bătut pe Isus. (Q355-2)
Întrebare
(1909)—3—Te rog explică cuvintele lui Isus: “Dar dacă
este un rob rău, care zice în inima lui: “Stăpânul meu
zăbovește să vină!” Dacă va începe să bată pe tovarășii lui
de slujbă" (Mat. 24:48, 49 — Cornilescu).
Răspuns—Noi înțelegem că un anumit serv pe care Domnul îl va
folosi la sfârșitul acestui veac, fie că vă place să-i
ziceți o clasă sau o persoană, orice ar fi, dacă servul se
va dovedi rău și își va pierde părtășia cu Domnul, atunci
trebuie să ne așteptăm ca acel serv să fie înlăturat de la
legătura cu Domnul. O dovadă de înlăturare și de lăsare la o
parte este aceasta: El va începe să bată pe tovarășii săi și
să nege prezența Domnului. Va pierde spiritul lui Cristos și
adevărul privind prezența Domnului. Nu se spune că va fi
așa, ci “dacă va bate pe tovarășii lui". Aceasta
implică faptul că atunci când Domnul alege un serv, îl alege
cu condiția ca el să rămână în favoarea Domnului și în
armonie cu El, iar dacă nu, atunci va urma aceasta și aceea.
ISRAEL—”Șapte timpuri" de pedeapsă o
binecuvântare. (Q355-4)
Întrebare
(1915)—4—Dacă pedeapsa pentru sângele drept vărsat
începând din zilele lui Abel până în zilele Domnului nostru
a căzut asupra evreilor în anul 70 d. Cr., cum putem explica
pedepsele prin care au trecut ei de-a lungul Veacului
Evanghelic?
Răspuns—Știm desigur că evreii au spus când Domnul nostru a
murit din cauza lor: “Sângele Lui să fie asupra noastră și
asupra copiilor noștri!" (Mat. 27:25). Ei nu numai că au
vrut să poarte personal responsabilitatea pentru moartea lui
Isus, ci au exprimat dorința ca și urmașii lor să o poarte.
Fără îndoială Dumnezeu, cu preștiința Sa despre ceea ce va
face acest popor, cât și despre starea generală a inimii
lor, a prevăzut de la început în plan cele “Șapte timpuri"
de nefavoare a lor. El a făcut să fie relatat acest lucru de
Moise în cartea Leviticului (26:18-45). Dumnezeu a declarat
acolo că dacă israeliții nu se vor pocăi de încălca-rea
Legământului lor, și dacă pedepsele Sale repetate nu vor
reuși să-i reformeze, El va aduce asupra lor pedeapsă și
disciplină “de șapte ori mai mult".
În cronologia biblică, un “timp" este un an simbolic. După
calculul evreilor fiecare an era compus din 360 de zile; ca
atare, când este folosit simbolic, fiecare an ar însemna 360
de ani, iar șapte asemenea ani simbolici ar fi o perioadă de
2520 de ani literali. Aceste Șapte Timpuri, sau șapte ani
simbolici, au început în 606 î. Cr. la distrugerea
Ierusalimului și ducerea întregii națiuni în Babilon, când
au început cei 70 de ani de pustiire a țării (Ier. 25:8-12;
2 Cron. 36:14-22), și a continuat de atunci încoace, sau
până la aproximativ 21 septembrie anul trecut.
În timpul acestei lungi perioade de strâmtorare asupra lui
Israel, Domnul a dat o ocazie Neamurilor să arate ce pot
face ei în privința guvernării lumii. Dumnezeu a declarat că
în perioada acestor “Timpuri" El va lucra foarte diferit de
cum a lucrat mai înainte cu poporul Său de legământ. El va
umbla împotriva lor și îi va împrăștia printre păgâni
(neamuri); și ei vor fi sub dominația dușmanilor lor etc.
Este un fapt istoric că evreii au fost de atunci într-adevăr
asupriți de alte națiuni, “fără rege", în deplină armonie cu
ceea ce a prezis Domnul. Această experiență a fost pentru
Israel atât favorabilă cât și nefavorabilă. N-a fost numai o
pedeapsă pentru păcatele lor. A fost o experiență pe care
Domnul le-a dat-o pentru binele lor.
“pÂnĂ cÂnd n-am fost adÂnc mÂhnit, rĂtĂceam" (Psa.
119:67)
În timpul celor “Șapte Timpuri", evreii au avut strâmtorare
și disciplinare severă. Tot poporul lui Dumnezeu, din
oricare veac, au avut nevoie de pedepse pentru corectarea și
dezvoltarea lor, unii mai mult iar alții mai puțin. Dumnezeu
spune Israelului Spiritual: “Căci care este fiul pe care
nu-l disciplinează tatăl? Dar dacă sunteți scutiți de
disciplinare, de care toți au parte, sunteți niște copii
neligitimi, iar nu fii" (Evrei 12:7-8). Așa a fost și cu
Casa Servilor, Israelul natural. Pentru că ei erau poporul
de legământ al lui Dumnezeu, de aceea El a lucrat cu ei; și
într-adevăr le-a dat, în acești 2520 de ani, experiențe care
se vor dovedi favorabile pentru aceia dintre ei care vor
înclina să facă bine. Acele experiențe amare s-au dovedit
așa de favorabile, încât atunci când a venit Isus, ei, ca
popor, erau cei mai sfinți din lume; și atunci ei
suferiseră doar o mică parte din aceste “Șapte Timpuri".
Astfel aflăm că propovăduirea Evangheliei de către Domnul
nostru și Apostolii Săi a găsit aproape cinci sute de evrei
gata să creadă și să accepte pe Isus ca Mesia. Și curând
după aceea, după Cincizecime, era un număr de câteva mii
care au crezut. Ni se spune că aceștia erau israeliți
adevărați în care nu era viclenie. Este remarcabil că a
existat un număr așa de mare în Israel gata să primească pe
Mesia. Nu acesta ar fi fost cazul dacă n-ar fi trecut prin
experiențe care să-i disciplineze. Toate aceste experiențe
erau astfel încât să-i țină separați de neamuri, să nu se
amestece cu nici un popor de pe pământ.
Dacă evreii prosperau sub diferitele guvernăminte — Babilon,
Medo-Persia, Grecia și Roma — ei puteau să se amestece cu
aceste popoare și să înceteze a mai fi evrei. Și același
lucru este adevărat și despre prosperitatea lor de la
prăbușirea lor națională sub Titus, în anul 70 d. Cr. În
providența lui Dumnezeu evreii au continuat să aibă astfel
de strâmtorări de-a lungul acestui Veac Evanghelic, care
să-i țină separați de restul lumii; și astfel mințile lor au
fost ținute în acea stare de umilință în care ei vor fi cel
mai bine pregătiți pentru serviciul Domnului când va veni
timpul restabilirii lor complete în favoare.
Gândul nostru este că atunci când va sosi timpul potrivit,
israeliții vor fi mai pregătiți pentru Împărăție decât
oricare altă națiune. Strâmtorările prin care au trecut,
ascultarea lor de Lege etc., i-au pregătit pentru Împărăție.
De aceea nu trebuie să considerăm această lungă perioadă a
suferinței și strâmtorării lor numai ca strâmtorare, ca
pedeapsă. Evreii trebuiau să fie călcați în picioare de
neamuri până la sfârșitul deplin al dominației neamurilor,
pentru binele lor final.
marea readunare a lui israel
Sf. Pavel ne spune că imediat ce Biserica Evanghelică va fi
completă, favoarea lui Dumnezeu se va întoarce la evrei —
întoarcere în sens deplin. “O parte din Israel a căzut
într-o împietrire, care va ține până va intra plinătatea
neamurilor (numărul deplin predestinat al Bisericii care va
fi strâns dintre neamuri). Și în felul acesta tot Israelul
va fi mântuit, după cum este scris: “Salvatorul (Cristosul,
Cap și Corp, Isus și Mireasa Lui) va veni din Sion (Biserica
Evanghelică glorificată, Sionul spiritual), și va îndepărta
nelegiuirile de la Iacov (Israelul Natural). Acesta va fi
legământul Meu pentru ei, când le voi șterge păcatele”" —
Rom. 11:1-33.
Domnul a intenționat să îndepărteze toate păcatele —
păcatele lui Israel, păcatele celor care vor constitui
Biserica Evanghelică și păcatele întregii lumi. Pentru
această cauză S-a arătat Cristos, pentru această cauză a
murit El. Această ștergere sau înlăturare a păcatelor lumii
va progresa în măsura în care fiecare va recunoaște darul
Ceresc de iertare și va asculta de Guvernământ.
Evreii ortodocși, cei care încă țin la învățăturile Legii și
Profeților, și au credință în Dumnezeu, vor fi primii care
vor primi binecuvântările Noului Veac. “În ce privește
Evanghelia, ei sunt vrăjmași, spre binele vostru (Biserica);
dar în ce privește alegerea (alegerea naturală), sunt iubiți
din cauza părinților lor" (vers 28). Deci, această stare de
strâmto-rare în care evreii au fost de-a lungul Veacului
Evanghelic, pe lângă înlăturarea națiunii lor în anul 70 d.
Cr., a fost într-adevăr o favoare de la Dumnezeu. Toată
strâmtorarea prin care acest popor a trecut în timpul celor
“Șapte Timpuri" de pedeapsă se va găsi în final că a fost
spre avantajul lor, pregătindu-i pentru binecuvântările
Împărăției lui Mesia. Biserica va fi prima în Împărăție,
Israelul natural cu Vrednicii din Vechime în fruntea lor vor
fi al doilea. Ulterior toate națiunile vor veni în favoarea
și binecuvântarea divină, devenind membri ai lui Israel.
Toți vor fi binecuvântați prin Domnul și Mântuitorul nostru
Isus Cristos.
ISRAEL ȘI IUDA—Referitor la relația de
legământ. (Q355-3)
Întrebare
(1911)—1—Când va fi casa lui Israel și casa lui Iuda în
relație de legământ cu Dumnezeu?
Răspuns—Casa lui Israel și casa lui Iuda vor veni în această
relație de legământ prin noul legământ imediat ce Mesia în
gloria Sa Își va stabili împărăția și va fi inaugurat acel
legământ. El deja pregătește sacrificiile mai bune; El
trebuie să împlinească aceasta; în curând va lua sângele
și-l va stropi pe capacul ispășirii. Apoi următorul lucru va
fi stropirea, sau binecuvântarea poporului, și atunci Israel
și Iuda vor fi primii care vor veni sub acel aranjament; ei
vor avea prima parte în acea mare binecuvântare care nu va
fi numai pentru Israel, nici numai pentru Iuda, și nu numai
pentru ei împreună, ci pentru toate familiile pământului. De
la ei se vor răspândi aceste binecuvântări.
ISUS—Nu fiul lui Iosif. (Q362-2)
Întrebare
(1907)—2—Primul capitol din Noul Testament ne conduce
spre a conchide că Dumnezeu l-a folosit miraculos pe Iosif
cât și pe Maria, în nașterea naturală a omului perfect Isus
din natură și origine perfectă, purificată?
Răspuns—Răspunsul meu este, nu. N-ar putea învăța nimic de
felul acesta, și după mintea mea nici nu învață nimic de
felul acesta. Faptul este că, dacă Isus era fiul lui Iosif
și al Mariei, El era la fel de mult fiul lui Adam cum
sunteți voi și cu mine, și la fel de mult moștenitor al
păcatului lui Adam ca și noi, și dacă era un moștenitor al
păcatului lui Adam, era tot atât de mult sub sentința morții
cum sunteți voi și cu mine, și dacă era sub sentința morții,
n-ar fi putut să Se răscumpere nici pe Sine Însuși, fără să
mai vorbim de lume. Așa că Scripturile ne învață clar că
Răscumpărătorul trebuia să fie unul a cărui viață nu era din
sursa condamnată. Dar, după cum spun Scripturile, viața lui
Isus a venit de la Tatăl, și după cum El Însuși a spus, El a
fost cu Tatăl înainte de a fi lumea, și cum spune primul
capitol din Ioan: “La început era Cuvântul și Cuvântul era
cu Dumnezeu și Cuvântul era un Dumnezeu. El era la început
cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic
din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El". Aici este
afirmată existența preumană a Domnului nostru, și cum a
părăsit El gloria care a avut-o la Tatăl, umilindu-Se pe
Sine și nu s-a oprit, după cum spune apostolul Pavel, la
natura îngerească, ci s-a umilit la natura umană și S-a
născut din femeie, nu din bărbat. El S-a născut sub Lege ca
să poată răscumpăra lumea. Așa că întreaga problemă, după
Scriptură, se leagă împreună. Dacă îl includem pe Iosif în
aceasta, stricăm totul. Isus nu putea fi Mântuitorul vostru
și al meu, dacă Iosif ar fi avut ceva de-a face cu nașterea
Sa în vreun sens. Sugerez ca cel care a pus această
întrebare să citească în volumul cinci al Studiilor în
Scripturi, capitolul “Cel fără de păcat".
ISUS—Uman sau divin de la înviere.
(Q363-1)
Întrebare
(1908)—1—Dacă Domnul nostru n-a fost om după învierea Sa
și nu va fi om la a doua Sa venire, cum trebuie să înțelegem
Fapt. 17:31: “va judeca după dreptate pământul locuit, prin
Omul pe care L-a rânduit"?
Răspuns—Răspunsul meu este că cuvântul “om" este folosit în
diferite sensuri în Scripturi, ca de exemplu, apostolul
spune că Dumnezeu va face pe cei doi un singur om nou (Efes.
2:15). Care doi? Ei bine, au fost evreii, de exemplu, care
erau poporul favorizat al lui Dumnezeu, și El a luat dintre
ei pe toți cei care erau pregătiți, toți care erau într-o
stare de inimă ca să-l primească pe El ca Mire, iar El i-a
primit la Sine. “A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit.
Dar tuturor celor ce L-au primit … le-a dat dreptul să fie
copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:11-12). Apoi El a luat dintre
neamuri, de-a lungul acestui veac, o mică turmă, și din
aceștia doi El va face un om nou, al cărui cap este El —
Isus Cristos Capul Bisericii care este Corpul Său; așa că
acesta este omul nou prin care Dumnezeu va judeca lumea în
dreptate.
ISUS—A devenit Cristos. (Q363-2)
Întrebare
(1909)—2—Când Isus a devenit Cristos și când devenim noi
membri reali ai Corpului Său? Este aceasta la conceperea
noastră sau la înviere?
Răspuns—La consacrare Isus a fost conceput de Spiritul sfânt
și Dumnezeu așa L-a recunoscut, spunând: “Acesta este Fiul
Meu cel preaiubit; de El să ascultați!" (Marcu 9:7), dar
aceasta a fost de probă. Vă amintiți cum în grădină, El a
înălțat strigăte mari și lacrimi către Cel care era în stare
să-L salveze de la moarte, și El Și-a dat seama că dacă n-a
reușit, aceasta însemna moarte veșnică. El n-a ajuns pe
deplin în poziția de a fi Cristosul, unsul lui Dumnezeu, în
sens deplin al cuvântului, decât când a înviat din morți. El
a fost declarat ca fiind Fiul lui Dumnezeu cu putere, la
învierea Sa din morți.
Tot așa este și cu noi. Primim Spiritul sfânt datorită
legământului pe care l-am făcut, și dacă suntem credincioși
vom avea totul, dar dacă suntem necredincioși vom pierde
totul. Noi de asemenea vom fi fii ai lui Dumnezeu prin
puterea sau partea în învierea Sa.
ISUS—Referitor la existența pre-umană.
(Q364-1)
Întrebare
(1909)—3—Când a știut Isus despre existența Sa pre-umană?
Răspuns—Nu știu; nu ne-a spus. Citim doar că El a ieșit și a
venit de la Dumnezeu. Știm de asemenea că a spus: “Și acum,
Tată, preamărește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam
cu Tine înainte de a fi lumea" (Ioan 17:5). Iarăși, El i-a
spus lui Nicodim: “Dacă v-am vorbit despre lucrurile
pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi
despre cele cerești?" (Ioan 3:12). Cum i-a dat Dumnezeu Lui
această cunoștință? Aceasta nu este descoperit, dar vă pot
da o sugestie care este de ajutor pentru propria mea minte.
Când ne va veni timpul să avem parte de schimbarea învierii,
și vom fi noi creaturi, acel corp spiritual nou nu va fi
acest corp vechi pământesc. Nu. Atunci cum ne vom aminti
vreodată de lucrurile vieții prezente? Nu vă puteți imagina
acum, doar că Dumnezeu are putere să ne dea acel corp nou și
are puterea să imprime pe circumvoluțiile acelui creier tot
ce este stocat acum în acest creier, și atunci în noua stare
vom avea toate gândurile din timpul prezent vii înaintea
noastră. Și astfel, putem presupune similar, că aducându-l
pe Domnul nostru Isus în această stare pământească, Dumnezeu
a sigilat sau a imprimat pe creierul Său cunoștința sau
amintirea stării Sale pre-umane. A fi de acord cu una
înseamnă a fi de acord cu cealaltă.
ISUS—Omul Isus ca Răscumpărător și
Mijlocitor. (Q364-2)
Întrebare
(1909)—1—Noi spunem oamenilor că omul Isus Cristos a fost
prețul de răscumpărare, pentru că așa spune Pavel în 1 Tim.
2:6, și că nici o altă ființă n-a putut fi răscumpărare, sau
preț corespunzător pentru Tatăl Adam. Nu trebuie pentru
același motiv să le spunem și că omul Isus Cristos este
Mijlocitorul dintre Dumnezeu și om, pentru că așa spune
Pavel în 1 Tim. 2:5?
Răspuns—Desigur, eu întotdeauna spun că omul Isus Cristos
este Mijlocitorul dintre Dumnezeu și oameni. Apoi ce spunem
mai departe? Spunem că prin aranjamentul lui Dumnezeu, omul
Isus Cristos este socotit Capul Bisericii care este Corpul
Său, și că Cristosul este Isus, Capul, și Biserica, Corpul
Său; deci împreună sunt Mijlocitorul, împreună sunt Preotul,
împreună sunt Judecătorul, împreună sunt Împăratul, pentru
că noi toți suntem una în Isus Cristos, pentru că Dumnezeu
i-a dat Lui să fie Capul peste Biserică, care este Corpul
Său, și noi fiecare suntem membri ai Corpului lui Cristos.
De aceea, dacă, ca și Corp al lui Cristos suferim cu El,
noi, Corpul lui Cristos, vom și domni cu El; și de asemenea
ca membri ai Corpului lui Cristos, dacă vom fi morți cu El,
vom și trăi cu El. Așa că Cristos în carne a fost Isus până
la timpul când a murit și a înviat. Apoi, la Cincizecime și
de atunci încoace, Cristos în carne au fost toți cei care
sunt recunoscuți ca Membri ai Lui, și datorită faptului că
Cristos este în carne, voi și cu mine ne-am întâlnit azi
aici. Este un singur corp, un singur Domn, o singură
credință, un singur botez, un singur Dumnezeu și Tată al
tuturor. Corpul este în lume, dar după cum a spus Isus: voi
“nu sunteți din lume pentru că Eu v-am ales din mijlocul
lumii" (Ioan 15:19). Voi ați fost înainte din lume, dar ați
avut anumite particularități care a făcut pe Tatăl să vă
atragă, și Isus a spus: “Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la
Mine; și pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară" (Ioan
6:37).
ISUS—Viață umană perfectă, separat de
Lege. (Q365-1)
Întrebare
(1909)—2—N-a posedat Isus viață umană perfectă cu
privilegiile și drepturile ei, separat de ținerea Legii, pe
care El ne-a dat-o nouă ca răscumpărare pentru ceea ce a
fost pierdut?
Răspuns—O persoană nu ar avea dreptul la o viață dublă.
Nimeni nu poate face mai mult decât să țină Legea. Legea, vă
amintiți, a cerut aceasta: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul
tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată
puterea ta" (Deut. 6:5), și nu se poate face mai mult de
atât, decât cum a făcut Isus, jertfindu-Și acea viață. Ca om
perfect, El a avut o viață perfectă, dar El trebuia să fie
încercat, iar încercarea Sa timp de trei ani și jumătate a
fost o dovadă sau probă a angajamentului Său de consacrare
până la moarte. El a ținut Legea și Și-a sacrificat și viața
în același timp. Tatăl Adam a fost perfect și a avut dreptul
să trăiască, dar a trebuit să fie încercat. Ținerea Legii a
dovedit doar că Isus era un om perfect, și aceasta nu i-a
dat drepturi în plus față de acelea ale unui om perfect.
ISUS—Atunci Isus a întrebat. (Q365-2)
Întrebare
(1910-Z)—1—Al cui Fiu a fost Isus?
Răspuns—Marele Învățător a întrebat pe Farisei: ““Ce gândiți
voi despre Cristos? Al cui Fiu este?” “Al lui David”, I-au
răspuns ei. Și Isus le-a zis: “Cum atunci David, în Duh
(profetic), Îl numește Domn, zicând: Domnul a zis Domnului
Meu: Stai la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub
picioarele Tale?” Deci, dacă David îl numește Domn, cum este
El fiul lui?" (Mat. 22:42-45).
Bineînțeles întrebarea era prea adâncă pentru Farisei.
Marele Învățător a putut să răspundă la toate întrebările
lor, dar ei n-au putut să răspundă la ale Lui. Cât de clar
vedem noi aceasta, că Mesia după trup, a fost născut din
linia lui David, dar că scopul lui Dumnezeu n-a fost cu
totul îndeplinit prin Mesia în trup — că El Și-a jertfit
trupul, sacrificial, și a fost înviat din morți pe planul
de glorie, onoare și nemurire, “mai presus de orice domnie,
de orice stăpânire, de orice putere" (Efes. 1:21). Noi
înțelegem că în zilele Lui când era în trup, El era Fiul lui
David, dar că în gloria Sa, este Domnul lui David în aceea
că David va primi prin El, la timpul potrivit, nu numai
învierea din morți, ci și binecuvântarea de a participa la
Împărăția Mesianică. Tatăl lui Mesia în trup va deveni
astfel fiul lui Mesia cel glorios, a cărui viață pământească
va fi prețul restabilirii întregii lumi, încluzându-l pe
David. Astfel este scris: “Fiii tăi vor lua locul părinților
tăi; îi vei pune prinți (conducători) în toată țara" — Psa.
45:16.
o ilusraȚie printr-un prinȚ pĂmÂntesc
La o ceremonie în Germania, la Berlin, se spune că un
colonel a întâlnit un tânăr ofițer necunoscut, a cărui
singură decorație era un medalion mare în briliante.
Colonelul a întrebat: “Locotenente, ce este aceea de pe
piept?" Tânărul răspunse modest: “Un ordin, colonele".
Colonelul a replicat: “Nu este un ordin prusac; nu cunosc
nici un astfel de ordin". “Un ordin englez, colonele", a
spus tânărul. “Și cine ți l-a putut da?" a întrebat
colonelul. Răspunsul a fost: “Bunica mea". Bătrânul colonel
a început să creadă că tânărul râde de el și a întrebat: “Și
cine este bunica ta?" Spre surprinderea și rușinea lui
răspunsul a fost: “Regina Victoria a Angliei". Era un prinț
deghizat. Și tot așa Isus a fost marele Împărat al Gloriei
deghizat. “El era în lume și lumea a fost făcută prin El,
dar lumea nu L-a cunoscut" — Ioan 1:10.
ISUS—S-a odihnit în mormânt de Sabat.
(Q366-1)
Întrebare
(1910)—2—A avut vreo semnificație faptul că
Răscumpărătorul nostru s-a odihnit în mormânt toată ziua de
Sabat?
Răspuns—Nu m-am gândit niciodată la nici o semnificație.
Poate, dar niciodată nu m-am gândit. El trebuia să Se
odihnească până în a treia zi, și trebuia să Se odihnească
în prima zi din săptămână, pentru că acea primă zi din
săptămână ar simboliza sau ilustra în mod potrivit un nou
început, o nouă dispensație; după cum a șaptea ar fi
completarea unei dispensații sau ordini de lucruri vechi —
ordinea de lucruri pământești pentru El — tot așa odihna în
prima zi din săptămână L-ar reprezenta potrivit pe El ca
înviind o Nouă Creatură — începutul unei noi ordini de
lucruri. Dar n-am avut niciodată nici o idee privitoare la
ziua de Sabat și de ce acea zi, mai mult decât alta, a
petrecut-o Domnul în mormânt.
ISUS—Referitor la Adam și Eva înainte
de a fi separați. (Q366-2)
Întrebare
(1910)—1—A fost omul Isus Cristos ca și Adam înainte ca
Eva să fie luată din el, sau după ce Eva a fost luată din el
și înainte să intre păcatul?
Răspuns—Nu știu și nimeni nu știe, și nu cred că are vreo
importanță pentru noi acest lucru. Desigur că nu este nimic
în Scriptură care să ne spună în ce fel a fost Domnul nostru
perfect — dacă a fost ca Adam în perfecția sa înainte ca Eva
să fie luată din el sau ca Adam perfect după ce Eva a fost
luată din el. Nu știu de nimic în Scripturi care să facă pe
cineva în stare să răspundă la aceasta. Cred că nu are
importanță în ce fel a fost, îndestularea pentru prețul de
răscumpărare era în Cristos pentru că El a fost oricum
Capul. Dacă a fost numai cum era Adam după ce Eva a fost
luată din el, atunci El a fost cel responsabil; și dacă a
fost ca Adam înainte ca ea să fie luată din el, de asemenea
El a fost cel responsabil.
ISUS—Domnul nostru, reprezentarea
exactă a Tatălui. (Q366-3)
Întrebare
(1910-Z)—2—Când a devenit Cristos reprezentarea exactă a
lui Dumnezeu, după cum e relatat? — Evrei 1:3.
Răspuns—Desigur Domnul nostru Isus a fost exact asemenea
persoanei Tatălui înainte să vină în lume; El, totuși, a
lăsat gloria aceea; a devenit om — “S-a umilit". Din acest
punct de vedere S-a rugat El: “Și acum, Tată, preamărește-Mă
la Tine Însuți cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a
fi lumea" (Ioan 17:5). Există o glorie a naturii umane pe
care Domnul nostru a posedat-o când era om, “omul Isus
Cristos" — un om perfect în asemănarea lui Dumnezeu. Totuși,
apostolul în textul de mai sus nu s-a referit la existența
Sa pre-umană, nici la gloria Sa pământească ca om perfect,
ci la gloria pe care a atins-o la învierea Sa, după cum
declară apostolul, spunând: “De aceea și Dumnezeu l-a
înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai presus de
orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice
genunchi, al celor din ceruri, de pe pământ și de sub
pământ" (Fil. 2:9, 10). Acesta, credem noi, a fost timpul
special la care s-a referit apostolul.
Noi nu trebuie să înțelegem că El a început să ne curețe de
păcate când a lăsat gloria cerescă, nici când S-a consacrat,
nici când a murit pe cruce. În toate aceste suferințe Domnul
nostru Și-a demonstrat vrednicia de a fi înălțat nespus de
mult. Împlinind Legea și jertfindu-și viața, Domnul nostru a
avut viață umană, natură pământească și drepturi pământești,
pe care le-a putut da. El nu le-a pierdut prin păcat. Ele au
fost ale Lui, pentru a le da. Când s-a “suit la înălțime"
(Efes. 4:8), a prezentat meritul Său ca mulțumire pentru
păcatele noastre, păcatele urmașilor Săi, pentru a le curăți
sau șterge, nu numai ale acelora care erau în așteptare în
camera de sus la Cincizecime, ci de asemenea a tuturor din
aceeași clasă de-a lungul acestui Veac Evanghelic, până când
va fi găsit întregul număr al “aleșilor".
ISUS—Urmând în urmele Lui. (Q367-1)
Întrebare
(1911)—1—În ce sens urmăm noi în urmele Lui înainte de a
ajunge la țintă?
Răspuns—Există diferite pilde, vă amintiți, reprezentând
diferite gânduri, diferite faze ale Împărăției. Într-o pildă
se spune că Împărăția Cerului se aseamănă cu asta, în alta
se aseamănă cu aceea, și în alta se aseamănă cu altceva;
exact la fel cum ați putea avea o vedere asupra acestui cort
al întâlnirii dintr-o parte și o altă vedere din altă parte
și încă o altă vedere din altă parte, și toate vor fi cumva
diferite, dar toate vor fi vederi ale aceleiași clădiri. Tot
așa, aceste diferite ilustrații ale Împărăției reprezintă
Împărăția lui Dumnezeu care va fi, care va conduce lumea,
care va doborî păcatul și va ridica omenirea, reprezentată
din diferite puncte de vedere. Biserica acum, Biserica în
glorie, etc., sunt diferite faze ale experiențelor
Împărăției. Și așa este și cu această întrebare: una din
experiențele ilustrative ale Domnului nostru este umblarea
în urmele Lui. El spune: “Și oricine nu-și poartă crucea și
vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu" (Luca 14:27). Noi
trebuie să umblăm în urmele Lui. Aceasta este o ilustrație.
Când suntem păcătoși noi nu umblăm în urmele Lui în nici un
sens. Nici un păcătos nu este invitat să umble în urmele
Lui. El trebuie să fie mai întâi iertat de păcatele lui, mai
întâi să vină sub sângele ispășirii înainte de a putea
deveni ucenic.
ISUS—Responsabilitatea pentru moartea
Sa. (Q367-2)
Întrebare
(1911)—2—Cine au omorât pe Isus Cristos, evreii sau
neamurile?
Răspuns—Răspundem că evreii L-au omorât pe Isus. Faptul că
Pilat și soldații săi, soldații fiind soldați romani, L-au
răstignit, nu înseamnă nimic. Să presupunem că un om a fost
spânzurat. Ce a omorât pe om? Omul care a tras frânghia?
Bineînțeles că frânghia l-a omorât într-un sens, iar omul
care a tras frânghia în alt sens, dar tribunalul care a dat
ordinul pentru execuție a fost cel care a provocat acest
lucru. Cine a făcut ca Isus să fie răstignit? Sf. Petru ne
spune cel mai accentuat. El i-a învinuit pe unii dintre cei
care erau cu el în ziua Cincizecimii. El a spus: “voi L-ați
răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege" (Fapt.
2:23). Și ei au fost străpunși în inimă, și au spus:
“Fraților, ce să facem?" Și Sf. Petru le-a spus: “Pocăiți-vă
și veți fi iertați, pentru că știu că în ignoranță ați făcut
aceasta, cum au făcut și conducătorii voștri". Sf. Petru n-a
menționat pe soldații romani deloc. Pilat a fost numai
reprezentantul legii și ordinii, și când i s-a cerut de
către marii preoți, cărturari și farisei, ca el să mențină
ordinea, și au insistat asupra acesteia ca fiind necesar, el
nu putea să facă raport la Împărat, decât dacă respecta
condițiile. Să nu mă înțelegeți că țin aceasta împotriva
evreilor. În providența lui Dumnezeu și în intenția lui
Dumnezeu, Isus trebuia să fie răstignit; n-ar fi existat
nici o altă cale de ieșire; așa trebuia să fie. Evreii nu
știau pe cine răstignesc, și ei nu trebuie blamați nici un
pic mai mult decât Pavel care a asistat la omorârea lui
Ștefan. Dacă aș fi fost evreu sub aceleași circumstanțe,
poate făceam la fel; nu pot să zic nimic.
ISUS—Numit Fiul Omului. (Q368-1)
Întrebare
(1911)—1—De ce este numit Isus Fiul Omului?
Răspuns—Răspunsul nostru este că acesta este unul dintre
titlurile Lui, cu care este numit. Există multe titluri, și
acesta este unul dintre ele, și unul foarte potrivit. Vă
amintiți când Dumnezeu a aranjat să dea pământul omenirii,
El l-a dat tatălui Adam, și Adam aștepta un fiu care să
poată deveni moștenitor, și dintre toți fiii lui Adam, n-a
existat nici unul care să poată pretinde moștenirea. El
însuși și-a pierdut dreptul la ea, în virtutea propriei
neascultări, și toți copiii lui sunt imperfecți — nici unul
dintre ei n-ar putea pretinde moștenirea. Dacă vreun om,
s-ar fi putut prezenta cândva, în stare să țină legea divină
în mod perfect, el ar fi avut dreptul să pretindă toată
moștenirea pe care a avut-o tatăl Adam înainte de
neascultarea sa; dar, la timpul potrivit, Domnul nostru a
venit pe pământ, lăsând gloria pe care a avut-o la Tatăl, și
a fost făcut trup — nu că El a intrat într-un trup, ci El a
fost făcut trup, pentru un anumit timp El a fost om; și așa
spun Scripturile, că El a fost omul Isus Cristos. El S-a
dezbrăcat de gloria și onoarea naturii spirituale pe care a
avut-o înainte și a fost făcut trup. El S-a umilit până la
acest grad și a fost fiul omului, cel care, prin ascultarea
de legea divină, a pretins moștenirea pământului; aceasta
era a Lui; și după ce astfel Și-a stabilit dreptul la
moștenire ca fiu al omului, a renunțat la această moștenire
pentru ca ea să poată fi preț de cumpărare pentru Adam și
rasa lui.
ISUS—Ca Om și Mijlocitor. (Q368-2)
Întrebare
(1911)—2—Din moment ce omul Isus Cristos s-a dat pe Sine
o răscumpărare pentru toți, cum putem spune că același Isus
va fi Mijlocitorul Noului Legământ?
Răspuns—Nu sunt sigur că am înțeles bine ideea acestei
întrebări. Cel care întreabă poate vrea să spună: “Cum a
putut fi Isus și prețul de răscumpărare și mijlocitor?" Dacă
aceasta ar fi ideea, răspunsul este, că El va fi împărat, și
va fi preot, și va fi judecător, și va fi mijlocitor, și în
timpul prezent, de asemenea, El este avocatul nostru; El
ocupă multe funcții. Tot așa, în tipul din ziua ispășirii,
El era reprezentat tipic de vițel și în același timp era
reprezentat de preotul care junghia vițelul. Deci, vedeți,
dragi prieteni, că acesta n-ar fi un argument împotriva
faptului că El ar fi și prețul de răscumpărare și
mijlocitor.
Din nou, cel care întreabă poate vrea să spună: “Cum poate
același Isus să fie cel care ar fi prețul de răscumpărare,
și să fie cel care ar fi mijlocitorul?" Și răspund că numele
Isus este unul dintre numele Domnului nostru; acesta se
referă în special la starea Sa în trup, sau pământească. Ca
om, El a fost Isus, și totuși Scripturile identifică pe
Domnul nostru în glorie cu acest nume; ca de exemplu,
îngerul care vorbise ucenicilor Săi, a spus: “Acest Isus va
veni în același fel în care a plecat". Și Isus de asemenea a
identificat biserica drept membri ai lui Isus, când i-a spus
lui Saul din Tars: “Eu sunt Isus, pe care-L prigonești"
(Fapt. 9:5).
ISUS—Acest Isus. (Q369-1)
Întrebare
(1911)—1—Când citim “Acest Isus, care a fost înălțat la
cer dintre voi, va veni în același fel" (Fapt. 1:11) etc.,
nu se referă aceasta la noua creatură concepută la Iordan și
nu la omul Isus Cristos care S-a dat ca răscumpărare pentru
Adam — ce înseamnă aceasta?
Răspuns—Expresia “acest Isus" le-a fost spusă apostolilor
când încă erau oameni, când nu erau concepuți de Spiritul
sfânt, când, prin urmare, nu erau în stare să înțeleagă
lucrurile spirituale. Ei au avut o mare lecție în faptul că
Isus a înviat din morți și că a fost cumva schimbat față de
ceea ce era înainte — aceasta le-a fost demonstrată prin
venirea și plecarea Lui ca și vântul, apărând și dispărând
etc., dar ei încă nu erau în stare să înțeleagă acest lucru.
Ei erau încă copii în clasa întâi, încercând să învețe ceva,
și când le-a spus despre venirea Domnului, îngerul nu le-a
arătat amănuntele privind modul de venire a Domnului a doua
oară, ci numai faptul simplu. Acest Isus, este același Isus,
noua creatură Isus sau vechea creatură Isus? Ei bine,
răspunsul meu este că Isus era numele omului, și Isus era
numele noii creaturi, și Isus este încă numele Lui, și El va
fi Isus și când vine. Așa că atunci când s-a referit la
acest subiect în Apocalipsa, vă amintiți că spune: “Am fost
mort, și iată, sunt viu în vecii vecilor", același (Apoc.
1:18). Nu creatura nouă a fost moartă, ci creatura veche.
Dar El Și-a păstrat propria identitate. El pretinde a fi
același Isus tot timpul; schimbarea este de natură, dar El
este același Isus. Acest Isus schimbat a fost Isus cel
înviat; Isus cel născut de Spirit, Isus cel care a putut
pleca și veni ca vântul — acesta este Isus care va veni în
același fel cum L-au văzut ei plecând. El a plecat într-un
mod necunoscut lumii, un mod care a fost foarte liniștit,
nimeni n-a știut despre acest lucru, lumea nu L-a văzut
plecând, de aceea când vine în același mod lumea nu-L va
vedea venind.
ISUS—Același azi, ieri, în veci.
(Q369-2)
Întrebare
(1911)—2—Te rog explică acest text: “Isus Cristos este
același ieri și azi și în veci" (Evr. 13:8).
Răspuns—Nu trebuie să înțelegem acest text ca fiind în
conflict cu vreun alt text din Scriptură; nu trebuie să
interpretăm toate Scripturile astfel încât să armonizeze
totul. Domnul Isus Cristos a avut experiența schimbărilor
Sale. Aceasta ne este clar. La începutul serviciului Său, El
era numai omul Isus; la Iordan, a fost Isus conceput de
Spirit, iar la învierea Sa, a fost Cel născut de Spirit, dar
este același Isus, Cel uns, iar semnificația acestui termen
“ieri și azi și în veci" înseamnă că are aceeași funcție,
autoritate și relație cu omenirea, și același caracter și
aceeași simpatie și aceeași iubire tot timpul. Schimbările
de natură — această progresie în planul divin — nu I-au
schimbat caracterul în nici un fel sau grad.
ISUS—Trăiește veșnic ca om. (Q370-1)
Întrebare
(1911)—1—Putea omul Isus, respectând legea în fiecare
amănunt, să trăiască veșnic pe un pământ imperfect?
Răspuns—Dacă Isus ca om nu Și-ar fi consacrat viața, n-ar fi
făcut această predare deplină simbolizată prin botez, ar fi
avut toate drepturile umane care au aparținut primului Adam,
pentru că El era singurul care să ia locul primului Adam. De
aceea, la orice a avut dreptul și a putut pretinde primul
Adam prin dreptate divină, a putut să pretindă și Isus
pentru că El a luat locul primului om perfect. Ce ar însemna
aceasta? El putea spune: “Tată aici sunt; sunt perfect și
intenționez să țin legea Ta, și țin legea Ta, și după legea
Ta sunt îndreptățit la viață veșnică. Și aceasta înseamnă că
sunt îndreptățit să am lucruri destul de bune. Tu i-ai dat
lui Adam un Eden perfect și totul frumos acolo, și acum mă
uit în jur la ce ai pentru Mine, pentru că țin legea Ta și
în nimic nu o încalc". Și atunci ar fi fost parte din
datoria Tatălui — pot să spun așa, datorie? — după propria
Sa lege, propriul Său aranjament — ar fi fost o parte din
datoria Tatălui ceresc să fi pregătit un loc bun, potrivit,
un Paradis, pentru Isus unde să nu fi avut nici o
inconveniență de nici un fel, pentru că fiind perfect, El
n-ar fi fost în mod necesar supus la imperfecțiunile care au
aparținut rasei păcătoase. Dar nimic de felul acesta nu s-a
putut întâmpla, pentru că imediat ce Isus a fost om perfect,
la vârsta de treizeci de ani, imediat Și-a prezentat trupul
ca o jertfă vie. Acolo El Și-a dat toate drepturile
pământești, tot ce ar fi putut cere, le-a pus voluntar la
picioarele Tatălui — “Iată, vin să fac voia Ta, Dumnezeule;
tot ce este scris în Carte, tot ce este în Sfintele
Scripturi sunt pregătit să fac" — toate lucrurile
prefigurate în Scripturi prin Miel și Vițel, toate
diferitele sacrificii care se refereau la El în planul
Tatălui — “Aici sunt, gata să fac voia Ta chiar până la
moarte". De aceea, în acea clipă, El a predat orice drept
pământesc, și, ca urmare, după aceea n-a mai putut să ceară
nimic; totul trecuse.
ISUS—Ca om perfect și să trăiască pe
pământul imperfect. (Q370-2)
Întrebare
(1911)—2—Putea Isus ca om perfect să trăiască veșnic pe
un pământ imperfect?
Răspuns—Aceasta este aceeași întrebare pe care am avut-o
înainte. Dacă Își menținea dreptul la natura umană, fără a
face consacrarea spre moarte, Domnul nostru era pe deplin
îndreptățit să aibă un Paradis și Tatăl ceresc l-ar fi
pregătit fără îndoială; aceasta a fost promisiunea legii —
“omul care le va împlini va trăi prin ele" (Lev. 18:5) — nu
va trăi în condiții păcătoase sau nesatisfăcătoare, ci în
condiții potrivite.
ISUS—Obligația Tatălui de a-i da un
paradis. (Q371-1)
Întrebare
(1911)—3—Ai declarat că Tatăl ar fi putut să-I
pregătească un Paradis. Să înțeleg atunci că blestemul
trebuia să fie înlăturat de pe pământ înainte de a fi
posibil să obțină această viață veșnică?
Răspuns—Nu. Întrebarea fratelui nostru este: “Ar fi fost
obligat Tatăl, în conformitate cu legea, să-I dea lui Isus
un paradis, liber de păcat și așa mai departe", și fratele
vrea să știe dacă aceasta ar fi implicat ca întregul pământ
să fie făcut perfect. Răspunsul meu este că nu, când
Dumnezeu i-a dat lui Adam condiții de Paradis, întregul
pământ era în condiții nefavorabile, Dumnezeu pregătind
numai un Paradis spre răsărit, în Eden, și Dumnezeu putea
tot atât de bine să pregătească un loc pentru Isus.
ISUS—Referitor la existența Sa
pre-umană. (Q371-2)
Întrebare
(1911)—1—Și-a amintit Cristos de existența Sa pre-umană?
Răspuns—Evident că Și-a amintit. Nu pot vedea cum putea fi
lipsit de cunoștință în acest subiect când S-a rugat Tatălui
ca să poată fi glorificat cu gloria pe care a avut-o la
Tatăl înainte de a fi lumea. Ar părea nepotrivit să
vorbească în felul acesta, dacă nu Și-ar fi amintit de acea
glorie. Se poate pune întrebarea: cum Și-a amintit Isus
această glorie din moment ce El ca om n-a fost niciodată pe
acel plan de glorie? Noi nu știm cum; putem doar presupune.
Presupunerea mea este că atunci când Domnul nostru a fost
conceput de Spiritul sfânt și I-au fost deschise lucrurile
înalte, aceasta I-a dat într-un anumit fel memoria și
amintirea lucrurilor spirituale. Nouă nu ne-ar putea fi
astfel imprimate, pentru că noi niciodată n-am avut o astfel
de existență spirituală. Totuși știm că Dumnezeu a promis că
în noua noastră stare, când vom ajunge la natura mai înaltă,
natura spirituală, când corpul acela va fi total diferit de
corpul pe care îl avem acum, acesta nu va avea nivelul de
memorie pe care îl are acest corp. Totuși, înțelegem că
Dumnezeu va transfera cunoștința noastră într-un fel sau
altul, în mod miraculos, după câte știm noi, așa că în
viitor ne vom aminti de lucrurile din prezent și vom avea
deplină cunoștință despre experiențele noastre prezente;
altfel viețile noastre prezente, practic nu ne-ar fi de nici
un folos; toate experiențele vieții ar fi pierdute. Așa este
și cu Domnul nostru Isus. N-a avut El o cunoștință mai
presus de cea a tuturor celorlalți oameni? Nu a avut o
cunoștință despre existența Sa pre-umană? Noi credem că da,
altfel n-ar fi putut fi atât de deplin victorios cum a fost,
pentru că Scripturile declară în câteva cuvinte: “Prin
cunoștința Lui, Slujitorul Meu Cel drept va îndreptăți pe
cei mulți și va purta nelegiuirile lor" (Isa. 53:11). Tatăl
Adam n-a avut acea cunoștință, de aceea el a căzut. Domnul
nostru Isus a avut cunoștința pe care tatăl Adam n-a avut-o,
și această cunoștință superioară, după cum sugerează
Scripturile, a fost un mare ajutor pentru credincioșia Lui.
Prin cunoștința Lui, Robul Drept a putut să îndreptățească
pe mulți.
ISUS—Referitor la singurul conceput și
prima creatură. (Q371-3)
Întrebare
(1911)—2—Isus este numit singurul Fiu conceput al lui
Dumnezeu. Se referă această expresie la El ca fiind
începutul creației lui Dumnezeu, sau la consacrarea la
Iordan? Dacă la cea din urmă, care este diferența dintre
conceperea Lui și conceperea noastră pentru natură
spirituală la consacrarea noastră?
Răspuns—Eu înțeleg că aceasta se referă la Domnul nostru
chiar de la începutul existenței Sale. El a fost singurul
Fiu conceput al lui Dumnezeu. Dumnezeu a trimis pe singurul
Său Fiu conceput. El a fost singurul Fiu conceput înainte de
a-L trimite. După ce L-a trimis, a fost făcut trup. După ce
a fost făcut trup, a crescut până la vârsta de treizeci de
ani. După ce a crescut până la vârsta de treizeci de ani,
S-a consacrat. Apoi a fost conceput de Spiritul sfânt la o
natură spirituală; dar El a fost singurul Fiu conceput al
lui Dumnezeu tot timpul, după înțelegerea mea.
ISUS—Referitor la scufundarea în
Moise. (Q372-1)
Întrebare
(1911)—1—A fost Isus un om scufundat în Moise?
Răspuns—Întreaga națiune al lui Israel a fost scufundată în
Moise. Moise a devenit mijlocitorul sau reprezentantul
întregii națiuni evreiești și întreaga națiune evreiască a
fost scufundată în Moise când au trecut prin Marea Roșie, cu
norul deasupra și cu marea de amble părți. Aceasta a fost
scufundarea lor în Moise. Bineînțeles, din moment ce Cristos
a aparținut națiunii evreiești, El a fost scufundat în
Moise, a fost responsabil față de Moise, a fost responsabil
față de legea lui Moise, și responsabil față de fiecare
trăsătură a legii tot așa cum era oricare alt evreu, exact —
nici mai mult, nici mai puțin. Diferența dintre El și alți
evrei era la fel ca și diferența dintre El și neamuri. El
era perfect și întreaga rasă a omenirii este imperfectă. El
a putut ține legea și nimeni din restul omenirii n-a putut
ține legea. El a putut ține legea pentru că era perfect. Noi
nu putem ține marea lege pe care a dat-o Moise, pentru că
noi toți suntem imperfecți, ca urmare avem nevoie de cineva
care să completeze ce ne lipsește.
ISUS—Referitor la drepturile de viață.
(Q372-2)
Întrebare
(1911)—2—Dacă Isus Și-a depus drepturile Sale de viață în
consacrare, cum a putut să le aibă totuși la învierea Sa?
Răspuns—Ar părea ca și cum n-am fi învățat limba engleză în
mod corect — sau cel puțin ca și cum am fi învățat în școli
diferite, și am fi avut dicționare diferite — pentru că, se
pare că poporul Domnului, cu același gând în minte, va
folosi diferite forme de exprimare ale aceluiași gând. Ei
bine, ce înseamnă să depui drepturile de viață?
Când Isus a spus la consacrarea Sa: “Iată-Mă, vin să fac
voia Ta, Dumnezeule" (Evr. 10:7), ce a dat El? El Și-a dat
voința. Ce a cuprins voința Sa? Voința Sa a inclus tot ce
putea să I se întâmple — viața Sa și drepturile Sale de
orice fel; când Și-a dat întreaga voință, întreaga inimă,
lui Dumnezeu, aceasta a inclus totul. Atunci, nu I-au mai
rămas drepturile de viață? Inima totuși I-a rămas și a avut
încă viața pe care s-o dea până când, pe cruce, a strigat:
“S-a sfârșit". Așa că într-un sens nu Și-a dat viața, iar în
alt sens și-a dat-o; El Și-a dat-o în sensul că S-a învoit
să nu refuze nimic din ce ar putea fi voința Tatălui —
oricare ar fi voința Tatălui, El o va face. În acest sens al
cuvântului, El Și-a consacrat tot ce avea. Dar este un lucru
să o depui, și este alt lucru să o aplici. Eu mi-am pus
pălăria aici undeva, dar aceasta nu înseamnă că nu sunt
proprietarul pălăriei, nu-i așa? Nici nu știu unde îmi este
pălăria acum, dar mi-am pus pălăria jos; am dat-o în grija
cuiva. Aceasta nu înseamnă că nu mai am nimic de-a face cu
acea pălărie. Aceasta nu înseamnă că nu pot să spun
persoanei căruia i-am dat-o în grijă să v-o dea vouă. Am
pus-o; am pus-o în mâinile lui; pot să-i spun să v-o dea
vouă. Exact așa, Domnul nostru Isus Și-a pus întreaga viață
în mâinile Tatălui, și S-a declarat gata și voitor să facă
voia Tatălui în fiecare amănunt, neținând nimic pentru Sine.
Voința Tatălui a cuprins încercări și experiențe pentru El,
cea finală fiind moartea pe cruce, iar El a fost credincios;
El n-a reținut nimic; a lăsat ca viața să-I fie pusă ca
jertfă până la sfârșit, și a terminat lucrarea de jertfire;
dar aceasta nu înseamnă că n-a avut drept la acea viață; El
nu-Și dăduse viața. A pune jos un lucru, sau a-l da în grija
cuiva, nu înseamnă renunțarea la acel lucru. Deci aceste
drepturi de viață pe care le-a avut Isus și pe care le-a
încredințat Tatălui, nu a renunțat la ele, ci sunt încă ale
lui pentru a fi acordate altuia. Dacă n-ar fi avut aceste
drepturi de viață pentru a le acorda, dacă n-ar fi avut nici
o putere asupra lor, dacă n-ar fi avut nici un drept la ele,
n-ar fi putut fi niciodată Mântuitorul lumii, pentru că
aceste drepturi de viață le-a depus prin jertfă, sau a
permis să-I fie luate la Calvar de către oameni răi — chiar
aceste drepturi de viață de care lumea are nevoie, și El, ca
marele Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, intenționează să
le dea lumii sub termenii Noului Legământ. Și scopul este
tocmai ca El să poată da aceste drepturi de viață lumii,
căci Dumnezeu a stabilit ca El să aibă o Împărăție și să
conducă lumea, să-i instruiască și să-i aducă la o apreciere
a ceea ce are El să le dea, așa încât ei vor fi gata să le
accepte în termenii Lui.
ISUS—Referitor la predarea drepturilor
de viață. (Q373-1)
Întrebare
(1911)—1—Cum a putut Isus să predea drepturile Sale de
viață de două ori, la Iordan și la Cincizecime?
Răspuns—El n-a predat nici un drept de viață la Cincizecime.
Și-a predat drepturile de viață la Iordan. A terminat
predarea drepturilor de viață pentru a face voia Tatălui, la
Calvar. Acolo a terminat problema predării de Sine, dar în
timp ce astfel se preda pe Sine, acesta era un lucru diferit
față de aplicarea meritului. Acesta este punctul care pare
să fie atât de dificil de înțeles pentru unele minți. Nu
știu de ce. Pentru mintea mea este cât se poate de simplu,
dar se pare că pentru alte minți este un lucru foarte
dificil să vadă diferența dintre depunerea vieții în
consacrare a Domnului nostru și terminarea reală a depunerii
vieții la Calvar și aplicarea meritului în “Sfânta
Sfintelor". Să văd dacă pot să zugrăvesc o ilustrație
pământească pentru a vă ajuta: Presupunem că ați avea o
proprietate și ați vinde-o pentru zece mii de dolari și ați
spune: “Am un scop special cu acești zece mii de dolari și
voi vinde această proprietate". Mai întâi ați face un
contract cu agentul imobiliar căruia i-ați da un act.
Aceasta ar corespunde cu legământul Domnului nostru la
Iordan. Apoi, în curând, la timpul potrivit, să spunem la o
lună după aceea, ați semna actul — ați renunța la orice
interes în proprietate și ați obține zece mii de dolari și
i-ați pune în bancă. Acum acei bani din bancă sunt câștigul
din vânzarea acelei proprietăți. Banii de fapt sunt ai
voștri; ați vândut proprietatea pentru a putea face anumite
lucruri cu rezultatele, și rezultatele sunt reprezentate de
cei zece mii de dolari din bancă. Apoi tot voi trebuie să
dați un ordin sau cec către bancă dând sau alocând acei bani
pentru un scop anumit.
Aceste patru proceduri corespund cu cele patru proceduri ale
Domnului nostru. Mai întâi s-a consacrat, care este ca și
semnarea contractului cu agentul de proprietăți imobiliare.
Al doilea, a terminat procedeul la Calvar și aceea
corespunde cu semnarea și predarea actului.
Al treilea, are banii puși în contul său la bancă, și
aceasta reprezintă cum S-a predat deplin în mâinile Tatălui
— “În mâinile Tale Îmi încredințez duhul" (Luca 23:46).
Și al patrulea, El dispune sau poate folosi acel merit din
mâinile Tatălui în același sens cum voi ați folosi sau ați
dispune de banii din bancă. Aceștia sunt în contul vostru.
Voi sunteți cei care puteți lua cecul. Așa că meritul
Domnului nostru era în contul Lui în mâinile Tatălui și de
asemenea a putut scoate cecul și a putut aplica acel merit;
și El aplică acel merit acum, după cum spune apostolul,
pentru noi. Și dovada că a fost aplicat pentru noi a fost
arătată la Cincizecime, când o binecuvântare a venit peste
anumiți membri ai bisericii, care este corpul lui Cristos.
ISUS—A fost El născut de trei ori?
(Q374-1)
Întrebare
(1912)—1—Ar fi corect și potrivit să vorbim de Domnul
nostru Isus Cristos că a fost născut de trei ori? Col. 1:15;
Luca 2:11; Apoc. 1:5.
Răspuns—Nu văd nimic nepotrivit în a vorbi astfel despre
Domnul nostru. Cuvântul “naștere" este mai mult sau mai
puțin de natură adaptabilă. N-a fost Isus creat? Ba da!
Atunci, după mintea mea naștere și creare sunt amândouă
același lucru. Conceperea este începutul vieții. Acea
începere a vieții dusă până la sfârșit înseamnă naștere sau
atingerea deplină a vieții. Isus a obținut viață ca
“Singurul conceput" al Tatălui cu mult înainte, la început.
Aceasta a fost prima naștere la care se face referire în
textele date în această întrebare. Isus a venit ca prunc și
astfel avem relatarea despre acea naștere din al doilea text
de mai sus. Apoi a venit la viață dintre morți, și astfel
avem răspunsul și la ultimul text. Așa că vedeți că acest
lucru este adevărat în toate modurile cum se pun în
întrebare. Este același gând în fiecare din ele, deși se
exprimă în cuvinte diferite. Aceasta este toată diferența.
ISUS—A fost El conceput în Curte?
(Q374-2)
Întrebare
(1912)—2—A fost conceput Isus în Curte?
Răspuns—Conceperea lui Isus a fost la fel ca a tuturor
celorlalți; El era în Curte, după trup, și în momentul
consacrării a trecut dincolo de Primul Văl. El a fost Nouă
Creatură în momentul când Spiritul sfânt a venit peste El.
Consacrarea lui Isus, evident, a fost înainte de a intra în
apă. Pentru că El S-a consacrat și a fost acceptat, Dumnezeu
a indicat acceptarea Lui dăruindu-i Spiritul sfânt. Dar în
momentul când L-a primit, Noua Creatură era dincolo de
Primul Văl, în Sfânta. Așa deci, ca preot, El era în Sfânta
ocupându-Se de acea parte a lucrării Sale, din momentul
conceperii de spirit. Totuși carnea Sa reprezentată prin
Vițel a fost dusă afară din tabără. El era o Nouă Creatură —
era în această stare a “Sfintei" tot timpul, fiecare zi și
fiecare noapte, treaz sau dormind — tot timpul. El a fost în
starea Sfintei, pentru că aceasta este starea care a
reprezentat Noua Creatură.
ISUS—Referitor la ținerea Legii.
(Q375-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—Dacă Isus ar fi ținut Legea fără greșeală, dar
n-ar fi reușit în vreo trăsătură a legământului Său de
sacrificiu, care ar fi fost starea răscumpărării umane? Ar
fi fost plătit prețul de Răscumpărare al umanității prin
ținerea perfectă a Legii de către Isus, chiar dacă n-ar fi
reușit în respectarea legământului Său de sacrificiu, și
astfel nereușind să atingă gloria, onoarea și nemurirea —
planul divin? Dacă nu, de ce nu?
Răspuns—În circumstanțele menționate în întrebarea de mai
sus, întregul fapt al răscumpărării ar fi eșuat, în ceea ce
Îl privește pe Isus. Moartea Sa n-ar fi răscumpărat omul din
pedeapsa cu moartea. Într-adevăr, întrebarea presupune o
vedere total greșită despre Răscumpărare. Moartea lui Isus
a fost o jertfă de Răscumpărare. Adică, a fost o
moarte sacrificială cu intenția să răscumpere pe Adam și
tot ce s-a pierdut prin neascultarea sa. Dar o jertfă
de Răscumpărare este un lucru, și plătirea prețului
Răscumpărării este alt lucru. De exemplu: Isus Și-a făcut
lucrarea perfect; ea a avut aprobarea divină; prețul
de Răscumpărare s-a depus și a fost satisfăcător pentru
Tatăl, iar Isus a fost răsplătit pentru loialitatea și
ascultarea Sa manifestată în acel sacrificiu Răscumpărător;
dar valoarea acelui sacrificiu, suficient pentru a fi
rezolvarea sau satisfacerea pentru păcatele întregii lumi,
încă nu s-a aplicat.
Meritul acelui sacrificiu este în mâinile Dreptății divine,
supus aplicării pentru păcatele întregii lumi imediat ce
timpul lui Dumnezeu va fi sosit. Dar acel timp n-a sosit
încă și lumea nu este răscumpărată încă, nici chiar într-un
sens juridic. Prin urmare, noi citim: “toată lumea zace în
cel rău" și toți sunt “copii ai mâniei" (1 Ioan 5:19; Efes.
2:3). Dacă prețul de Răscumpărare s-ar fi aplicat și-ar fi
fost acceptat, lumea n-ar zăcea în mâinile Celui Rău și n-ar
mai fi “copii ai mâniei".
Înainte ca meritul sacrificiului lui Isus să poată fi
aplicat ca preț de Răscumpărare pentru păcatele lumii —
pentru a asigura eliberarea lumii din condamnarea divină și
predarea ei lui Isus și stabilirea Împărăției Sale pentru
binecuvântarea ei — înainte ca toate aceste lucruri, sau
vreunul din ele să poată avea loc conform Programului divin,
alt lucru trebuie să se facă. Acest alt lucru este chemarea,
acceptarea și conceperea la natură divină a unei clase alese
“a Bisericii celor Întâi-Născuți, care sunt scriși în
ceruri" (Evr. 12:23). Aceasta este lucrarea care a progresat
timp de aproape 19 secole. Imediat ce aceasta va fi
completată, gloriosul Răscumpărător împreună cu clasa lui
Mireasă înălțată vor inaugura domnia Sa glorioasă de o mie
de ani, legându-l pe Satan și introducând Noua Dispensație,
pe care întreaga creație gemândă o așteaptă atât de mult —
Rom. 8:22, 19.
Astfel, se va vedea că încercarea Domnului nostru, care a
început la Iordan la timpul consacrării Sale și s-a terminat
la Calvar, a fost dublă, și cele două încercări au
progresat simultan, și să nu fi reușit în una sau alta
însemna pierdere totală. Ca om, din punct de vedere uman,
născut sub Lege, El a fost obligat să țină Legea în
fiecare amănunt. Nereușita ar fi însemnat moarte.
Ca Nouă Creatură, care a intrat într-un legământ de jertfă,
Domnul nostru era obligat să sacrifice de bună voie și în
mod ascultător, viața Sa, drepturile Sale, tot ce poseda, în
armonie cu conducerea providenței divine. “Nu voi bea
paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?" (Ioan 18:11).
Să nu fi reușit un sacrificiu complet, deplin, L-ar fi
costat totul și nu ar fi îndeplinit nimic cu toate
experiențele și loialitatea Lui de dinainte.
Credincioșia Domnului nostru în sacrificiu în timpul celor
trei ani și jumătate al serviciului Său nu a adăugat nimic
la perfecțiunea pe care a avut-o la Iordan. El era perfect
și un sacrificiu acceptabil de la început și numai
Și-a menținut acea perfecțiune și acea acceptare la
Tatăl “credincios până la moarte". Prin urmare, El a ajuns
la slava prezentă și este gata pentru a fi Marele Preot
milos și credincios al lumii, și de asemenea are meritul
sacrificiului Său în mâinile Dreptății, gata ca la timpul
stabilit, la sfârșitul acestui Veac, să fie aplicat pentru
ștergerea păcatelor întregii lumi.
Biserica are parte de beneficiile morții Domnului nostru
într-un mod diferit de cel al lumii. Ea are meritul
Răscumpărătorului atribuit prin (datorită)
credinței — pentru a acoperi slăbiciunile și defectele
cărnii ei, așa încât carnea ei să poată fi prezentată sfântă
și acceptabilă Tatălui prin Răscumpărătorul, care-i atribuie
meritul sacrificiului Său și o face acceptabilă ca o parte a
propriului Său sacrificiu. “Dacă răbdăm (cu El) vom și
împărăți împreună cu El"; “Dacă suferim cu adevărat împreună
cu El, ca să fim și slăviți împreună cu El"; “Aduceți
trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui
Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă";
“împlinesc ce lipsește necazurilor lui Cristos" (2 Tim.
2:12; Rom 8:17; 12:1; Col. 1:24). Acestea sunt unele din
invitațiile oferite Bisericii care acum se califică pentru a
fi membri ai Preoțimii Împărătești în marea lucrare de
binecuvântare și ridicare a omenirii, după cum Dumnezeu a
stabilit și a promis dinainte.
ISUS—Referitor la viața veșnică.
(Q376-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—A fost Isus, când a atins perfecțiunea umană,
posesorul vieții veșnice, sau era necesar să fie pus la
încercare ca om perfect, înainte de a fi socotit vrednic de
viață veșnică?
Răspuns—După Legea divină, sub care Isus s-a născut în lume,
perfecțiunea Sa I-a dovedit vrednicia de viață veșnică,
exact cum perfecțiunea lui Adam a însemnat viață veșnică
pentru el. Dar ca și Adam, care atunci când a fost creat era
în relație de legământ cu Dumnezeu, prin neascultare, prin
ruperea Legământului, a pierdut dreptul la viață care
era al lui prin acel Legământ divin, tot așa Isus, ca om
perfect, era în relație de legământ cu Dumnezeu, și ca
ființă umană ar fi putut pierde dreptul Său la viață
numai prin păcat, sau, în altă ordine de idei,
să-și depună dreptul la viață în sacrificiu — ceea ce
a și făcut.
ISUS—Când a fost perfect? (Q377-1)
Întrebare
(1912-Z)—2—În ce perioadă din viața lui Isus a fost El om
perfect?
Răspuns—El a fost perfect întotdeauna, dar n-a
devenit omul perfect până în al 30-lea an al vieții
Sale. La început, “începutul creației lui Dumnezeu" (Apoc.
3:14), El era fără păcat, perfect pe plan spiritual —
următorul după Tatăl ceresc. Când S-a umilit pe Sine, în
armonie cu Planul divin și ca să poată fi Răscumpărătorul și
Restauratorul omului, El Și-a menținut perfecțiunea, starea
fără păcat. Când S-a născut din fecioară, El încă era
“sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși". El era
pruncul perfect. Crescând către bărbăție,
perfecțiunea Lui s-a menținut — era băiatul perfect,
tânărul perfect, și în final omul perfect.
Astfel citim: “Și Isus înainta în înțelepciune și în statură
și era plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor"
(Luca 2:52).
ISUS—Referitor la perfecțiunea Sa.
(Q377-2)
Întrebare
(1913)—1—Cum a putut fi Isus om perfect cum a fost Adam,
fără a fi asexuat?
Răspuns—Aceasta este o întrebare la care nu poate răspunde
nimeni din lume, pentru că nu există informație în acest
subiect. Biblia ne prezintă faptul că Adam a fost creat
inițial cumva după ordinul îngerilor. Adică, el nu era
capabil să se reproducă, dar pentru a avea o rasă, Dumnezeu
l-a împărțit în două persoane, luând pe mama Eva din el.
Astfel Adam a devenit doi și a umplut pământul cu o
populație, pentru ca toți să poată veni dintr-un om. Dacă
Isus a fost ca tatăl Adam înainte ca Eva să fie luată din
el, sau ca Adam după aceea, nimeni nu poate să răspundă azi.
Nici nu este necesar să răspundem, deoarece toți suntem
mulțumiți, sunt sigur.
ISUS—Unul din titlurile Lui. (Q377-3)
Întrebare
(1913)—2—De ce este Isus numit Singurul Fiu Conceput al
lui Dumnezeu?
Răspuns—În primul capitol al Evangheliei lui Ioan, apostolul
descrie pe Domnul Isus în starea Sa pre-umană. El spune: “La
început era Cuvântul (Logosul sau mesagerul sau purtătorul
de cuvânt), și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era
Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost
făcute prin El și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut
fără El. Și Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi
și noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din
partea Tatălui" (Ioan 1:1-3, 14). Ioan a văzut gloria Sa ca
al singurului născut al Tatălui. Capitolul declară că El a
fost singurul pe care l-a creat Tatăl și toate lucrurile au
fost făcute prin El. El însuși a fost creația Tatălui și în
toată lucrarea ulterioară de creație El a fost folosit ca
agentul activ al Tatălui. Aceasta este în acord cu toate
celelalte declarații ale Scripturii; că El a fost începutul
creației lui Dumnezeu, Alfa și Omega, începutul și
sfârșitul, primul și ultimul. El a fost cel pe care Tatăl
L-a creat și prin El a continuat Tatăl cu toată creația. Așa
spune apostolul: “este un singur Dumnezeu: Tatăl, … și un
singur Domn: Isus Cristos, prin care sunt toate și prin El
și noi" (1 Cor. 8:6).
ISUS—Încercare pentru drepturile de
viață umană. (Q378-1)
Întrebare
(1914)—3—Și-a dovedit Isus dreptul la viață umană de la
nașterea Sa până la vârsta de 30 de ani, sau și-a dovedit El
dreptul la viață umană de la vârsta de 30 de ani până la
cruce?
Răspuns—Nu avem nici un motiv să ne îndoim că Isus ca băiat
perfect a trăit la cel mai înalt standard care se putea
aștepta de la un băiat perfect, și astfel, citim în Biblie
că El creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai
plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor (Luca
2:52). Aceasta este destul de clar în privința băiatului, și
El a continuat să crească și a ajuns la deplină bărbăție,
iar deplina bărbăție nu a atins-o decât la vârsta de 30 de
ani. Bineînțeles, El era supus legii tot timpul și orice
încălcare a legii I-ar fi dăunat mai mult sau mai puțin
direct, dar timpul când ne este adus în mod special în
atenție ca fiind în încercare pentru viață sau pentru moarte
este de când S-a predat pe Sine la vârsta de 30 de ani. Cât
privește judecata noastră, noi am spune că de aici Isus a
fost în încercare înaintea legii și a legământului Său de
sacrificiu. Dar fără îndoială că toți anii de dinainte ai
vieții Sale, El i-a trăit la înălțimea standardului
cunoștinței și perfecțiunii Sale.
ISUS—Referitor la Prețul de
răscumpărare. (Q378-2)
Întrebare
(1912-Z)—1—Era Isus, la vârsta de 30 de ani, calificat să
Se dea pe Sine un preț de Răscumpărare pentru Adam și rasa
Sa, sau era necesar ca mai întâi să aibă o încercare
personală, sau probă cu privire la loialitatea Lui față de
Dumnezeu, pentru ca sacrificiul să poată fi acceptat ca
prețul de Răscumpărare pentru Adam și rasa lui?
Răspuns—La vârsta de 30 de ani Isus era calificat și
competent să-Și prezinte corpul ca “jertfă vie, sfântă,
plăcută lui Dumnezeu", ca preț de Răscumpărare al omului —
ceea ce a și făcut. Dumnezeu a acceptat oferirea și
sacrificiul și Și-a arătat acceptarea prin ungerea cu
Spiritul sfânt, prin care L-a conceput pe Isus din nou, de
data aceasta la natură divină, ca o răsplată pentru
sacrificarea în mod ascultător a ceea ce El consacrase spre
moarte.
Totuși, necesitatea unei încercări a Celui care va deveni
înlocuitorul omului nu era trecută cu vederea în
aranjamentul divin. Două probe sau încercări s-au desfășurat
în același timp și amândouă erau necesare. Ca om El
trebuia să dovedească loialitate față de principiile
dreptății reprezentate în Legea divină, altfel nu putea fi
un înlocuitor potrivit sau Răscumpărător pentru Adam și
familia sa. Pentru Sine însuși, pentru a Se dovedi vrednic
de natura divină, Isus a trebuit să aibă încercări ca Nouă
Creatură. Conceperea Sa de Spirit sfânt putea ajunge la
roada naturii divine numai prin îndeplinirea credincioasă a
legământului Său de jertfă. De aceea, dacă n-ar fi reușit să
îndeplinească sacrificiul conform legământului, El ar fi dat
greș în întregime și n-ar fi primit marea răsplată a
gloriei, onoarei și nemuririi divine, pe care a primit-o la
înviere.
După cum declară Sf. Pavel, “De aceea și Dumnezeu L-a
înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai presus de
orice nume" (Fil. 2:9). Întreaga încercare a Domnului nostru
a fost în direcția sacrificării credincioase de Sine, în
îndeplinirea voinței Tatălui — în supunerea la toate
lucrurile “scrise în Carte" — în profeții și în tipurile
Legii. Dacă nu reușea să-Și țină legământul de sacrificiu,
nu numai că nu câștiga înălțarea la natura divină, dar ar fi
pierdut totul — chiar și viața însăși.
Dar ținerea legământului Său de sacrificiu, obligatoriu
asupra Domnului nostru ca Nouă Creatură, a însemnat
de asemenea că a ținut Legea, obligatorie pentru El
ca ființă umană pentru că lucrurile cerute de la El
sub legământul Său erau în armonie cu Legea.
A-Și ține legământul însemna că trebuia să țină Legea,
și mult mai mult decât atât — să-Și jertfească
drepturile și interesele, pe care Legea nu le cerea
să fie jertfite.
IUBIRE—Agape față de filadelfia.
(Q448-2)
Întrebare
(1909)—1—Când ni se spune să adăugăm agape la filadelfia,
înseamnă că trebuie să ajungem la o formă de iubire mai
înaltă pentru frați decât filadelfia?
Răspuns—Eu înțeleg că iubirea agape se referă la iubirea de
felul cel mai larg. Iubim pe frați cu iubirea filadelfia
pentru că sunt frați. S-ar putea să nu iubim ciudățeniile
lor, toate trăsăturile lor, dar îi iubim ca frați, negri sau
albi, robi sau liberi, pentru că sunt frați, camarazi în
aceeași alergare. Dar când ajungem la iubirea agape,
înseamnă că îi iubim pe toți ceilalți.
IUBIRE—Ajungerea la ținta iubirii
perfecte. (Q449-1)
Întrebare
(1909)—2—Este posibil ca toți cei chemați la chemarea de
sus să ajungă la ținta perfectă de iubire, și cum?
Răspuns—Este posibil ca orice ființă umană să ajungă la
acest nivel, și, mai mult decât atât, fiecare persoană care
va primi vreodată viață veșnică, fie că este membru al
turmei mici, al marii mulțimi sau din clasa restabilirii,
oricine va primi viață veșnică pe orice plan, va trebui să
ajungă la acel loc sau țintă a iubirii perfecte; pentru că
Dumnezeu nu va da viață veșnică altora. Legea iubirii este
cel mai mic lucru pe care îl va accepta Dumnezeu. După
spirit, voi sunteți sub lege, și sunteți obligați să
îndepliniți în spirit tot ceea ce evreilor le-a fost
poruncit să facă în trup. Vă amintiți cum spune: “Să iubești
pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul
tău, cu toată puterea ta și cu toată cugetarea ta" (Luca
10:27). Nu va fi destul ceva mai puțin? Nu. O, dar am
slăbiciuni trupești și nu pot face lucrurile pe care aș vrea
să le fac. Ei bine, apostolul a spus că Domnul nu ne judecă
acum după trup, ci după sentimentele inimilor noastre. Dacă
ea este plină de iubire pentru Domnul, tot sufletul, mintea
și puterea ta, atunci ești la ținta perfectă. Nu poți face
mai mult chiar dacă vrei, și nu poți face mai puțin. Dacă
inima ta nu este toată așa, nu vei fi din Turma Mică sau
Marea Mulțime, ci astfel de persoane vor merge în moartea a
doua. Toți trebuie să se ridice la acest standard în inimile
lor, altfel toți vor muri în moartea a doua.
Dar despre a doua poruncă: “Să iubești pe aproaele tău ca pe
tine însuți"? Ea se referă la omenire. Cum? Scoate ce-i mai
bun de la el într-o afacere sau profită de el? Nu. Trebuie
să-l tratezi așa cum ai vrea ca el să te trateze pe tine.
Totuși, aceasta nu va însemna să-ți folosești judecata în
locul lui. Dacă el crede că ferma lui este mai bună decât a
ta și faceți târgul, amândoi îl faceți cu ochii deschiși,
dar să profiți de celălalt n-ar fi iubitor, așa cum ar
trebui să fii. Biserica trebuie să facă mai mult decât atât.
Cum? În acest fel, dragul meu frate: Legea nu cere niciodată
jertfă din partea ta, doar simplu, să iubești pe aproapele
tău ca pe tine însuți, dar Tatăl cere de la cei care vor fi
Membri în Corpul lui Cristos mai mult decât atât; și anume,
să-ți jertfești drepturile pământești și să le depui. Isus a
făcut aceasta și a fost mai mult decât cerea legea. El a
depus drepturile Sale pământești, interesele Sale. Păi, veți
spune, noi ne jertfim interesele pământești, dar nu credem
că sunt de mare valoare. Aceasta așa-i, dar trebuie să le
jertfiți.
IUBIRE—Cum să-ți arăți iubirea.
(Q449-2)
Întrebare
(1913)—1—Știi că frații din Marea Britanie, și în special
cei din Londra, te iubesc? Există un mod prin care să-ți
putem arăta mai eficace acest lucru?
Răspuns—Vă amintiți că Domnul a spus: “Dacă mă iubiți,
păziți poruncile Mele" (Ioan 14:15), și dacă rămânem astfel
în iubirea Sa, dragi prieteni, aceasta ne spune că dacă
rămânem în iubirea Sa, vom rămâne în iubirea Tatălui.
Eu vă iubesc și vreau să știți aceasta. Vă iubesc și cred că
această iubire este reciprocă între toți membri Miresei lui
Cristos. Nu poate fi altfel. Cum putem să-l iubim pe El care
ne-a conceput și să nu iubim și pe aceia care sunt concepuți
de El? (1 Ioan 5:1). Pe măsură ce fiecare iubește tot mai
mult spiritul Învățătorului, în mod inevitabil ne vom iubi
unul pe altul tot mai mult; până când toți suntem făcuți
perfecți dincolo de văl când iubirea noastră unul pentru
altul va fi absolut completă.
IUBIRE—Dovadă a ce? (Q450-1)
Întrebare
(1913)—2—Care este cea mai puternică dovadă că am trecut
din moarte la viață și că suntem fii ai lui Dumnezeu?
Răspuns—Apostolul ne spune exact în această privință zicând:
“Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că
iubim pe frați" (1 Ioan 3:14). Aceasta este o probă
fundamentală, dragi frați, și este una pe care am face bine
s-o ținem minte. Dacă ne pierdem dragostea pentru frați, nu
este un semn favorabil; dacă nu avem niciodată dragoste
pentru frați, nu este un semn favorabil. Cel mai bun semn
este că iubiți pe toți ceilalți copii ai lui Dumnezeu,
neținând cont de culoare, sex sau poziția socială, că este
bogat sau sărac, sclav sau liber; dacă iubești pe Domnul
trebuie să iubești pe toți aceia pe care El îi iubește și
i-a ales. Noi toți aparținem Domnului și fiecare membru al
familiei Domnului trebuie să fie loial altui membru al
familiei Sale. Trebuie să avem Spiritul Învățătorului, și ca
să-l avem trebuie să iubim pe toți aceia care sunt concepuți
de Dumnezeu. Oricine iubește pe Cel care l-a conceput
iubește și pe cel conceput de El (1 Ioan 5:1).
IUBIRE—Perfectă, scoate afară frica.
(Q450-2)
Întrebare
(1913-Z)—3—La ce fel de frică se referă textul: “În
dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește
frica" — 1 Ioan 4:18.
Răspuns—Frica este o stare mintală concepută de nesiguranță.
Există unele lucruri de care trebuie să ne temem, și unele
de care nu trebuie să ne temem. Adversarul pare să profite
de starea decăzută a rasei și să-i cauzeze frică. Omenirea
înțelege instinctiv că ei sunt păcătoși din natură și că
există o pedeapsă pentru păcat. Profitând de această frică
față de consecințele păcatului, Adversarul încearcă să
strecoare în ei groaza de Dumnezeu. El înfățișează în mintea
lor imperfectă un Dumnezeu care este nedrept, prea sever în
procedurile Lui cu păcatul și păcătosul, pentru care El a
pregătit un loc de chin veșnic.
Pe măsură ce ajungem treptat la o cunoștință clară a lui
Dumnezeu și a principiilor prin care El reglează universul,
ne pierdem această frică nepotrivită și în locul ei vine o
iubire pentru Dumnezeu și o înțelegere că El are iubire
pentru noi. Dragostea noastră pentru El crește pe măsura
înțelegerii că iubește omenirea și că a făcut o pregătire
pentru ea prin care să poată avea o ocazie de viață veșnică.
După ce am ajuns să-L iubim în mod perfect, toată frica în
sensul de groază este înlăturată.
Cunoștința și iubirea noastră nu trebuie să scoată afară
frica de a nu plăcea lui Dumnezeu, pentru că frica
potrivită (respectul) nu trebuie niciodată pierdută. Cu
cât avem mai mult din iubirea reverențioasă, cu atât mai
mult vom avea o frică potrivită. Cine nu s-ar teme să
ofenseze un frate sau un vecin pe care l-a iubit și l-a
apreciat? Cu atât mai mult să ne îngrozim a-L ofensa pe
Dumnezeul nostru drept, înțelept și iubitor.
Principiul că “iubirea perfectă scoate afară frica" trebuie
să lucreze între soț și soție, între părinți și copii. Soția
care se teme de soțul ei nu poate fi atât de fericită cum ar
fi dacă ar exista iubire perfectă; și tot așa, copiii cărora
le este frică de unul sau de amândoi părinții, nu-i pot iubi
cu adevărată afecțiune de fii. Fiecare trebuie să se teamă
să rănească sau să ofenseze pe celălalt și trebuie să se
străduiască să aibă acea iubire perfectă pe care lui
Dumnezeu îi place s-o exercite toate creaturile Sale
inteligente.
IUDA—Trădarea lui Isus o datorie.
(Q382-1)
Întrebare
(1905)—1—Dacă era necesar ca cineva să-l trădeze pe
Mântuitorul, de ce a fost Iuda condamnat pentru împlinirea
datoriei sale?
Răspuns—Nu știu de nici un loc în Scriptură care să spună că
el a avut acea datorie de împlinit. Faptul este simplu:
Profeția a spus că Domnul nostru va fi trădat, tocmai cum a
spus și aceea că atunci când Domnul nostru va intra în
Ierusalim se va striga, și astfel, mai târziu, Domnul nostru
a spus că dacă poporul n-ar fi strigat, ar fi strigat
pietrele. N-a fost o constrângere pentru Iuda. Scripturile
spun că el a avut diavol și că era hoț. Nu am nici o
simpatie de risipit pe Iuda.
IUDA—Încercare finală. (Q382-2)
Întrebare
(1909)—2—A fost încercarea lui Iuda o încercare finală?
Răspuns—Nu știu, nu am autoritatea să spun nimic mai mult
decât este scris, și anume: “Bine ar fi fost pentru omul
acela să nu se fi născut" (Marcu 14:21). Nu știu cum ar fi
mai bine dacă ar avea o ocazie în înviere.
Știm că Iuda și ceilalți ucenici aveau Spiritul sfânt într-un
anumit sens în care alții din națiunea evreiască nu l-au
avut. Domnul și-a pus spiritul peste ei și i-a trimis ca
reprezentanții Săi, dându-le putere asu-pra spiritelor
necurate și a tot felul de boli, și această putere acționând
în ei și prin ei se pare că le-a dat în orice mod mai multă
putere și avantaj decât altor evrei. Dar dacă Dumnezeu are
ceva pentru Iuda în viitor, nu mă veți găsi pe mine făcând
vreo obiecție — am prea mult respect pentru Domnul ca să fac
așa ceva.
Înapoi sus