PACE—Pace cu vrăjmașii. (Q528-1)
Întrebare
(1910)—2—”Când sunt plăcute DOMNULUI căile cuiva, îi face
să fie în pace cu el chiar și pe vrăjmașii lui" — Prov.
16:7. Ce înseamnă aceasta?
Răspuns—Ei bine, putem spune în mod sigur că atunci când
căile unui om îi sunt plăcute Domnului, dacă Domnul vrea, El
îi poate face vrăjmașii să fie în pace cu el. După câte știu
eu, căile Domnului nostru Isus I-au plăcut Tatălui, dar El
n-a făcut ca vrăjmașii Lui să fie în pace cu El, pentru că
ei L-au dat la moarte. În ceea ce-l privește pe apostolul
Pavel, noi credem că și căile lui au fost plăcute Domnului,
dar Domnul n-a vrut să facă așa încât dușmanii lui să fie în
pace cu el, ci l-au omorât. Ceea ce pot eu vedea în aceasta
este că la timpul potrivit Dumnezeu va face ca dușmanul
omului să fie în pace cu el, dacă el este în armonie cu
Dumnezeu, dar acel timp potrivit nu pare să fie acest veac
Evanghelic, pentru că acum dușmanul omului sunt cei din
propria casă, și oricine va trăi evlavios va suferi
persecuție.
PACE—Referitor la iubirea Legii lui
Dumnezeu. (Q528-2)
Întrebare
(1910)—1—”Multă pace au ceice iubesc legea Ta, și nu li
se întâmplă nicio nenorocire" (Psa. 119:165 — Cornilescu). O
soră spune că nimic din Cuvântul lui Dumnezeu nu le va face
rău.
Răspuns—Nu vom discuta ce vrea să spună această soră, sau ce
crede altă soră, sau ce spune altcineva. Când aveți o
întrebare puneți-o neavând importanță ce crezi. Eu sunt cel
care voi spune de data aceasta ce gândesc. Dar ce înseamnă
acest text? Răspunsul meu este că legea lui Dumnezeu este
atât de respectată de toți aceia care într-adevăr Îl iubesc
pe El, încât atunci când ei contemplă ce a spus Dumnezeu,
aceasta devine o lege și o putere conducătoare în viața lor
și nimic nu-i va poticni. Cuvântul “nenorocire" este folosit
aici în sensul de poticnire sau piedică. Dacă ei iubesc
legea lui Dumnezeu, dacă respectă legea lui Dumnezeu nu
fiindcă este numai o formă și ceremonie și că alți oameni
spun că se cuvine s-o respecte, ci fiindcă iubesc
într-adevăr acea lege, apreciază principiile dreptății lui
Dumnezeu și diferitele porunci, și ei meditează la legea Sa;
le place să se gândească la ea și să vadă cât de drepte sunt
cerințele lui Dumnezeu, cât de bun este El și apreciază
toate învățăturile legii lui Dumnezeu — aceasta este
atitudinea minții pe care nimic n-o va poticni. Oamenii care
se poticnesc sunt cei care nu sunt în armonie cu legea lui
Dumnezeu — folosind aici cuvântul Legea lui Dumnezeu în
sensul general de a respecta toate cerințele lui Dumnezeu,
nu numai prin cuvintele lui Isus, ci și prin legea lui Moise
și prin cuvintele apostolilor, legea lui Dumnezeu în sensul
general că legea lui Dumnezeu înseamnă dreptate, că ei
iubesc pe Domnul Dumnezeul lor cu toată inima și pe
aproapele lor ca pe ei înșiși. Va fi destul de greu să se
poticnească aceia care într-adevăr iubesc acest principiu.
Trebuie ceva timp până ce înveți destul despre legea lui
Dumnezeu ca s-o apreciezi și s-o iubești cu adevărat. Noi
uneori începem să respectăm legea înainte de a învăța s-o
iubim; dar dacă facem progres și creștem în har, cunoștință
și asemănare de caracter cu Domnul, vom ajunge să iubim
principiile dreptății Sale și să dorim să le avem nu numai
pentru că Dumnezeu spune că trebuie să facem astfel, și că
trebuie să facem astfel pentru a fi în familia Sa, ci pentru
că vom ajunge să apreciem principiile dreptății care stau în
spatele cerințelor Sale.
PACE—Când vor striga “Pace"? (Q529-1)
Întrebare
(1915)—2—Profetul Ieremia spune că ei vor zice, ““Pace!
Pace!” când nu este pace!" Apostolul Pavel, vorbind despre
timpul prezent, zice, “Când vor zice: “Pace și liniște!”,
atunci o nimicire neașteptată va veni peste ei" (Ieremia
6:14; 1 Tes. 5:3). Aceste scripturi se aplică acum, sau se
referă la Armaghedon?
Răspuns—Noi credem că această expresie “Pace! Pace!" răsună
de câțiva ani. Sistemele bisericești și toată lumea pretind,
de la prima Conferință de Pace de la Haga, că războiul s-a
sfârșit, că trăim în timp de pace, că avem timpul de pace
despre care ne spune Biblia. Ei credeau că acest lucru este
adevărat; dar aceia dintre noi care au o cunoștință mai bună
despre Biblie știu că nu este adevărat. Mai întâi trebuie să
vină un mare Timp de Strâmtorare. Domnul a arătat cu mult
timp în urmă acest mare Timp de Strâmtorare, care deja a
început și care va culmina cu o perioadă teribilă de
anarhie, Armaghedonul din Scripturi. Deci ei spun întruna,
pace! pace! când nu este pace și nici bază pentru pace. Nu
poate exista pace adevărată atâta timp cât există păcat;
pentru că păcatul este marea dificultate pentru lume.
Atâta timp cât oamenii sunt imperfecți și au controlul
lumii, nu poate exista pace — pacea pe care Dumnezeu a
intenționat-o. Acea pace poate veni, după cum arată Biblia,
numai prin preluarea întregului control de către Mesia. El
va aduce pacea. Acum, între timp, Domnul lasă națiunile să
meargă pe calea lor ca să poată arăta ce pot face pentru ele
însele. El nu mai ține vânturile conflictului — lasă
vânturile să sufle; lasă să se manifeste marile patimi ale
omenirii și să crească din rău în mai rău, până când vor
sfârși în anarhie. Când anarhia va fi îndeplinit completa
distrugere a ordinii prezente, va fi timpul pentru
stabilirea Împărăției lui Cristos, și El va pune brusc capăt
întregii strâmtorări. Dar până atunci toți trebuie să învețe
că nici un efort uman al bărbaților și femeilor imperfecți
nu poate aduce pacea pe care lumea o dorește cu adevărat și
trebuie s-o aibă.
PAPALITATE—Referitor la Duminica
Floriilor, Vinerea Mare, Duminica Învierii
(Q522-2)
Întrebare
(1909)—1—Dacă papalitatea este Anticristul, de ce trebuie
ca noi să ținem tradiția veche a Duminicii Floriilor,
Vinerea Mare și Duminica Învierii?
Răspuns—Dacă papalitatea s-ar ține de Cristos, noi ar trebui
să-L negăm? Cred că nu. Papalitatea nu are doar ceea ce este
greșit; Satan a fost prea inteligent pentru aceasta. Există
multe care sunt adevărate în papalitate, dar problema este
că acolo există atât de multă eroare încât adevărul este
stricat și nu sunt în stare să folosească adevărul din cauza
erorii. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu dacă noi scăpăm de
eroare și păstrăm adevărul.
Ce este cu Duminica Floriilor? Nu cred că catolicii au
făcut-o, ci Isus ne-a dat-o cu secole înainte de a exista o
Biserică Catolică. Când Isus a mers călare pe asin s-a
împlinit profeția din Zaharia 9:9. Când poporul a început
să-și pună hainele pe jos și să strige, Osana, cine au fost
cei care i-au oprit? Au fost fariseii, nu Biserica
Romano-Catolică. Cine a spus, Nu-i opriți? Isus. Duminica
Floriilor n-a fost înființată de Biserica Romano-Catolică.
Palmierul a reprezentat trecerea victorioasă a Regelui prin
cetate.
Ei, frate Russell, tu uneori ții un discurs asupra acestui
subiect. Și, nu este bine? Altădată țin un discurs și atrag
atenția asupra morții Răscumpărătorului nostru. De ce nu?
Pot catolicii să mă oprească? Cred că nu.
Dar ce este cu Vinerea Mare? Pentru mine este tot atât de
mare ca și altă zi. Dacă cineva dorește să țină Vinerea ca o
amintire specială a morții lui Cristos, nu am nici o
obiecție. Dacă ei găsesc folositor să facă așa, Dumnezeu
să-i binecuvânteze — să facă ceea ce fac pentru a-și aminti
de ziua în care a murit Răscumpărătorul nostru.
Dar despre Duminica Învierii? Nu știu ce înseamnă aceasta.
De ce să n-o sărbătorim; pe toți ne interesează? Pe păgâni
nu-i interesează această zi. Catolicii celebrează Duminica
Paștilor, dar ei nu știu nimic despre înviere. Ei
cred că atunci când un om moare este mai viu decât înainte.
Ei știu că învierea este în Biblie, dar nu știu ce înseamnă.
Dintre toți oamenii de pe pământ noi suntem singurii care
într-adevăr dorim o înviere, și dacă există oameni care s-o
sărbătorească, eu doresc s-o sărbătoresc. Dacă cineva are
obiecții la ea pentru că și Catolicii fac aceasta, acesta
are drept la obiecția lui. Vreau să mă gândesc că fiecare
duminică reprezintă învierea Domnului nostru, și cam la
timpul celebrării anuale, vreau să văd că crucea este
prezentată în diferite discursuri, fiindcă ea arată că
pretențiile dreptății vor fi satisfăcute prin ea și că sub
noul aranjament va exista o înviere a morților. Deci, pentru
mine, învierea morților și duminica devin tot mai prețioase
cu fiecare zi.
PAPĂ—Referitor la Petru ca fiind
primul papă. (Q535-3)
Întrebare
(1911)—1—A fost Sf. Petru primul papă al Romei? Dacă da,
a fost prezența lui menționată vreodată în Biblia engleză?
De asemenea, spune-ne te rog dacă Romano-Catolicismul este
Creștinism?
Răspuns—Sf. Petru n-a fost primul papă, după istoria pe care
o avem. Prietenii noștri catolici își pot lărgi mintea să-și
imagineze că el a fost primul papă, dar eu nu știu nimic pe
care ei să-și poată baza această pretenție. Nu cred că pot
aduce vreo dovadă pe care să se bazeze. Că Sf. Petru a fost
la Roma și că Sf. Pavel a fost la Roma, se subînțelege, dar
ei au suferit acolo, nu au fost ca papi. Ei n-au încercat să
stăpânească pe nimeni. Știți că papa pretinde a fi
locțiitorul lui Cristos și că domnește în locul lui Cristos.
Apostolul Petru niciodată n-a pretins că domnește în locul
lui Cristos.
Este Romano-Catolicismul creștinism? Da, este creștinism;
adică, pretinde că-L recunoaște pe Cristos și că este un
sistem religios bazat pe acea cunoaștere a lui Cristos.
Biserica Catolică are unele doctrine care sunt foarte bune.
Și Biserica Metodistă are unele doctrine care sunt foarte
bune, și presbiterienii au unele care sunt foarte bune și de
asemenea baptiștii. Și catolicii au unele doctrine foarte
rele, și metodiștii au unele foarte rele — și așa mai
departe. Ceea ce voi și cu mine vrem să facem este să
aruncăm toate aceste crezuri și să ne întoarcem tocmai la ce
a spus Isus, apostolii și profeții.
PAROUSIA—Când a fost recunoscută.
(Q524-1)
Întrebare
(1911)—2—În “Cernerile Secerișului" se spune că prezența
Domnului a fost înțeleasă prima dată la câteva luni după
octombrie 1874, iar în Volumul 4, pag. 612, se spune că a
fost aproape un an după Octombrie 1874, până ce prezența
Domnului a fost recunoscută. Se știe luna din anul 1875 în
care s-a înțeles prima dată că Domnul era prezent, și când a
fost făcut public primul anunț al acestui mare fapt?
Răspuns—Cred că cele două afirmații sunt în deplin acord.
Cred că un an este câteva luni. Oricând se spune câteva luni
în vreo scriere, în Biblie sau în altă parte, se presupune
că implică faptul că nu este un număr specific sau definit
de luni, ci doar o afirmație generală și nu una specifică.
N-am putut da data exactă; n-o știu; nimeni n-o știe; pur și
simplu s-a întâmplat cândva, când noi am început să ne
gândim în această direcție. Vedeți că nici un gând nu este
matur de prima dată; orice muscă este mică la început, dar
devine mai mare.
PARTEA A TREIA—Prin foc—Cine? (Q712-2)
Întrebare
(1908)—1—”Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc
și o voi curăța cum se curăță argintul, o voi încerca așa
cum se încearcă aurul" (Zah. 13:9). Cine este această a
treia parte?
Răspuns—Noi nu putem ști sigur dacă Domnul a vorbit în mod
profetic despre timpul nostru. El poate să fi avut în minte
anumite proceduri cu Israelul Natural. Noi înclinăm să
credem că se referă la timpul nostru, dar nu suntem siguri.
Unele declarații profetice par să se aplice numai la timpul
când au fost date, iar altele par să aibă o aplicare dublă —
o parte aplicabilă atunci și o parte aplicabilă acum. Să
presupunem că are aplicare acum la timpul de strâmtorare în
care intrăm: la ce clasă s-ar referi? Profeția vorbește de
trei părți diferite; ea nu spune trei părți egale; una
dintre ele poate fi o clasă foarte numeroasă, și alta de un
număr foarte nesemnificativ, ele fiind doar împărțite în
trei clase. Există moduri diferite în care am putea înțelege
aceasta, și toate în armonie cu Scripturile. De exemplu, am
putea spune că prima clasă sunt aceia care vor fi dintre cei
aleși; a doua, cei care vor merge în moartea a doua; și a
treia, Marea Mulțime și toată omenirea care va merge în
timpul de strâmtorare. Putem face trei clase din ei. Sau am
putea face trei clase în alt mod: ați putea spune turma mică
și marea mulțime și lumea, și să lăsați afară clasa morții a
doua. Amândouă aceste aplicări ar fi corecte și în armonie
cu alte Scripturi. De aceea nu trebuie să ne certăm cu
cineva care are o vedere sau cealaltă. Orice este în armonie
cu Scripturile noi suntem de acord că are dreptul să fie
aplicat. Așa că aceasta se poate referi la omenire care va
trece prin timpul de strâmtorare, și căreia Domnul îi va da
atunci o influență curățitoare; acel timp îi va trezi într-o
măsură foarte mare și va avea o influență foarte curățitoare
asupra lor, învățându-i multe lecții pe care ei nu vreau să
le învețe în timpul prezent — exact cum Biserica învață acum
multe lecții pe care lumea nu le primește. De exemplu,
Domnul spune că cei care sunt ai Lui acum, au anumite
încercări de foc; El spune că ne curățește cum este curățit
aurul și argintul. Aceasta este adevărat despre noi, și tot
așa acel mare timp de strâmtorare va avea o influență
curățitoare asupra lumii și asupra marii mulțimi.
PASTOR—Să fii ales dacă nu poți vizita
adunarea? (Q525-2)
Întrebare
(1912)—2—Ar fi potrivit sau bine ca cineva să propună pe
Pastorul Russell ca pastor al unei adunări pentru un an sau
pentru orice altă perioadă stabilită la care adunarea ar
hotărî să voteze? Gândul este că tu ai fi prezent numai
reprezentat de paginile tipărite sau prin corespondență.
Răspuns—Nu pot înțelege exact scopul întrebării, dar aș
spune, că în unele privințe acest lucru ar putea fi
considerat doar ceva formal. Ca un fapt al Providenței, prin
Turnul de Veghere și prin corespondență, practic sunt pastor
în toate micile Eclesii de pe lista Turnului de Veghere.
Dacă prietenii votează, formal, și mă aleg Pastor, sunt
bucuros să fie așa, și dacă ei preferă să n-o facă, este
hotărârea lor. Și dacă fac alegerea pentru un an sau fără
limită de timp, de asemenea ei trebuie să decidă.
PAȘTI—Cât de des se repetă? (Q524-2)
Întrebare
(1911)—1—Sângele mielului de Paști a fost stropit an de
an continuu, sau a fost stropit o singură dată în Egipt?
Răspuns—Nu știu; trebuia să fi fost un simbol. Așa li s-a
poruncit la început și probabil așa a fost urmat tot timpul.
Dacă ar fi vreun evreu aici, poate că ar putea să ne spună
dacă acum este obiceiul să se stropească stâlpii ușii cu
sânge. Nu cred că fac aceasta. Nu sunt sigur.
PAȘTI—Pe cine au tipificat
întâii-născuți? (Q524-3)
Întrebare
(1912)—2—”Întâii-născuți" care au fost cruțați pe baza
sângelui vărsat al Mielului simbolizează CAPUL ȘI CORPUL
Bisericii, sau NUMAI BISERICA?
Răspuns—O! Numai biserica; NU pe Domnul nostru Isus. El n-a
fost cruțat de nimic. El a murit. În deplinul sens al
cuvântului El a fost Mielul. Sângele Lui ne face pe noi
“Biserica celor întâi-născuți". Unde ar fi Mielul pentru
Propria Sa Îndreptățire dacă El ar fi fost cruțat? El n-a
avut nevoie de un Miel. El S-a cruțat prin Sine. El S-a
cruțat prin ascultarea Sa chiar până la moarte. Aceasta Îi
dă puterea să ne cruțe pe noi ca Biserica celor
Întâi-născuți prin sângele Lui aplicat nouă.
PAȘTI—Paștile și relația acestuia cu
Ziua Ispășirii. (Q524-4)
Întrebare
(1913)—3—Care este relația dintre tipul Paștelui și Ziua
Ispășirii anuală? Paștile reprezintă plătirea Răscumpărării,
iar Ziua Ispășirii care-i urmează, curățirea poporului ca
rezultat al operei de răscumpărare?
Răspuns—Aș spune că acestea două n-au nici o legătură.
Dumnezeu le-a pus la începutul și sfârșitul anului, departe
una de alta. Una este un tipul unui lucru, cealaltă este
tipul altui lucru.
Cuvântul “răscumpărare" nu este arătat în acestea; în aceste
cazuri nu există o ilustrație a răscumpărării. Cuvântul
“răscumpărare" sau ideea despre răscumpărare este dată în
altă parte.
PAȘTI ȘI ISPĂȘIRE—Când și de ce se
ține. (Q525-1)
Întrebare
(1916)—4—De ce a fost Paștile celebrat în seara celei
de-a 14-a zi a primei luni, iar ziua anuală a Ispășirii în a
10-a zi a lunii a șaptea?
Răspuns—Pentru că Dumnezeu a vrut ca ele să fie diferite.
Cele două lucruri n-au o legătură directă unul cu celălalt.
Unul este o ilustrație a cruțării Bisericii celor
Întâi-născuți, în timp ce celălalt este o ilustrație a
suferinței lui Cristos și a Bisericii în timpul Veacului
Evanghelic ca bază și pregătire pentru a împărți
binecuvântările la toate familiile pământului în timpul
Veacului Milenar. Mielul de Paști a reprezentat doar moartea
lui Isus și cruțarea poporului Său în acest veac și prin
urmare o altă ilustrație, diferită este dată pentru a
reprezenta moartea lui Isus și a Bisericii și binecuvântarea
ulterioară a lumii în veacul viitor. El n-a vrut ca ele să
se intersecteze. Una s-a referit la moartea lui Isus și
cealaltă a fost dată pentru a face o ilustrație diferită.
PATIMĂ—Răstignind patimile cărnii.
(Q9-1)
Întrebare
(1907)—1—”Dar cei care sunt ai lui Hristos Isus, și-au
răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele
ei" (Gal. 5:24 — Cornilescu). Cuprinde aceasta afecțiuni
care nu sunt necesare între frați și surori consacrate? Nu
este aceasta o parte din sacrificiul nostru?
Răspuns—Când luăm un pasaj ca acesta, trebuie să avem grijă
să luăm și alte pasaje din Scriptură împreună cu el, ca să
fim siguri că suntem în limitele potrivite. Dacă un singur
pasaj din Scriptură ar putea conține întregul mesaj al lui
Dumnezeu, atunci nu am avea toată Biblia. De aceea este
important, dacă noi vrem să înțelegem calea Domnului și
voința Lui în multe lucruri, ca noi să avem o vedere
cuprinzătoare a tuturor scripturilor care ar putea avea
legătură cu subiectul.
Apostolul în scrisoarea sa către Corinteni stabilește
anumite relații care trebuie să fie între soț și soție.
Acolo el specifică faptul că unul nu trebuie să-l priveze pe
celălalt, și apoi dă o sugestie despre anumite limitări din
partea ambilor cu privire la relația dintre soț și soție în
Domnul. Dar cred că este un gând destul de potrivit să spun
că în timp ce aceasta nu înseamnă eliminarea totală a orice
ar putea aparține de bărbatul natural și de femeia naturală,
ar însemna că, acestea fiind răstignite, renunțând la
patimile și poftele cărnii, ei caută să trăiască pe un plan
mai înalt, și trebuie să-și cheltuiască timpul și energia în
ceea ce ar fi cel mai folositor pentru ei înșiși, pentru
gloria Domnului și pentru binele cel mai înalt al acelora cu
care vin în contact. De aceea, renunțând astfel la patimi și
la noi înșine pentru Domnul, ar însemna că potrivit
limitelor noastre — și acestea nu sunt la fel nici măcar la
două persoane, ci la fiecare după limitele cărnii sale —
fiecare va căuta să se aducă pe sine la acel grad de
supunere încât gândurile minții sale precum și toate faptele
vieții, să poată fi în armonie cu Domnul. Este un principiu
general. Nu este un principiu pe care îl poți aplica la un
alt frate sau la o altă soră; ei trebuie să și-l aplice
singuri și tu trebuie să ți-l aplici singur; și fiecare să
facă după cum poate mai bine ceea ce crede că va fi spre
gloria Domnului și pentru binele său personal și al altora.
Și aceasta este moderația despre care vorbesc Scripturile.
PĂCAT—Voit—Corectat, iertat,
înlăturat. (Q648-2)
Întrebare
(1909)—2—Te rog explică ce se înțelege prin păcate cu
voia și cum pot fi ele corectate, iertate sau înlăturate?
Răspuns—Am sugerat prin publicațiile Turnului de Veghere și
prin Studiile “Zorile Mileniului"* (*Studii în Scripturi,
n.t.) că păcatele care sunt obișnuite pentru poporul
Domnului sunt de două feluri generale. Există anumite păcate
care sunt comise prin slăbiciune sau ignoranță. Voi și cu
mine comitem de multe ori greșeli împotriva voinței divine,
de care nu suntem conștienți, și Domnul nu le socotește
împotriva noastră. Dar să presupunem că după aceea ați
constatat că acele păcate au fost rele? Apoi mergeți la
Domnul, vă cereți scuze, Îi cereți iertare și vă dați seama
de iertarea Lui.
Apoi există alte lucruri în direcția slăbiciunilor cărnii,
când știm că ele nu sunt satisfăcătoare pentru noi și nu
sunt în armonie cu voința divină, și totuși acestea sunt
lucruri de care nu ne putem abține. Voința n-a fost
suficient de tare. Pentru că avea în ea o măsură de voință
și slăbiciune, pentru acel motiv și în acea măsură, acel
păcat se poate ierta. Cristos a murit pentru păcatele
noastre, nu numai pentru păcatele care au trecut, păcatele
originare, acelea pe care le-ați avut înainte de a cunoaște
pe Domnul, nu numai pentru acelea, ci în plus Domnul S-a
îngrijit pentru toate acele slăbiciuni și imperfecțiuni pe
care le-ați avea, cu care nu puteți face nimic sau nu le
puteți evita, din cauza naturii voastre, ereditate sau orice
ar putea fi. El a făcut asigurări pentru acestea, dar El
niciodată n-a făcut asigurări pentru păcatul cu voia, și nu
există nimic în răscumpărarea lui Cristos care să acopere un
păcat pe deplin voit pentru nimeni ca Nouă Creatură. Când
vorbim despre un păcat combinat, vorbim despre ceea ce ar
trebui să reprezinte cel mai serios păcat pe care Noua
Creatură îl poate comite, pentru că apostolul arată că noi
nu putem păcătui, pentru că sămânța Lui rămâne în noi. Ce
vrea să spună prin aceasta? Vrea să spună că fiind concepuți
de Tatăl Ceresc prin Spiritul sfânt, suntem Noi Creaturi, și
din acest punct de vedere trupul este socotit ca exclus, iar
Noua Creatură este singura cu care lucrează Dumnezeu. Voi nu
sunteți în trup, ci în spirit, dacă Spiritul lui Cristos
locuiește în voi. Ce înțelegi prin faptul că Noua Creatură
păcătuiește?
Ea nu poate păcătui cu voia și deliberat. Apostolul spune că
din acest punct de vedere cel rău nu ne atinge. A păcătui cu
voia ar fi un semn că sămânța n-a rămas în el; ar fi un semn
că sămânța, Spiritul sfânt, s-a pierdut, și că nu ești o
Nouă Creatură dacă ai păcătuit cu voia, conștient, cu
premeditare. Spiritul sfânt n-ar fi acolo și tu n-ai fi
deloc o Nouă Creatură. Dacă ea ar păcătuit cu voia, aceasta
ar însemna moarte instantanee pentru Noua Creatură. Totuși,
Noua Creatură are acest corp muritor ca agent al ei și nu
este întotdeauna în stare să-l controleze, așa că apostolul
spune, “nu faceți (Noua Creatură) ceea ce ați voi" (Gal.
5:17). Aceasta este pentru că avem comoara în vasul de lut,
și uneori ne va influența cele mai bune străduințe ale
noastre și ne va împiedica să facem ceea ce am vrea să facem
ca Noi Creaturi. Socotește Domnul aceasta ca un păcat al
Noii Creaturi? Nu. Noua Creatură este cea care este
nerăbdătoare și dorește să servească pe Domnul cu toată
ființa, puterea și forța ei, iubind pe aproapele nostru,
punându-și viața pentru frați și iubind pe dușmanii noștri.
Noua Creatură află că vechea natură opune rezistență și-i
face multe probleme, așa că apostolul spune, “trupul meu îl
țin în stăpânire" (1 Cor. 9:27). Nu poate exista o Nouă
Creatură și să nu fie totul în ordine. Vechea Creatură este
cea care greșește și Noua Creatură este cea care o restrânge
sau o controlează pe cea veche, exact cum un vizitiu ar ține
sau ar controla un cal care aleargă. Dacă vizitiul îl
conduce spre o prăpastie, atunci știm că acesta a înnebunit.
Așa că dacă conduceți vechea creatură spre o prăpastie,
aceasta arată că Noua Creatură este moartă. Dacă Noua
Creatură, reprezentată prin vizitiu, va manifesta slăbiciune
în modul în care tratează caii și le va permite să o ia la
fugă, el ar putea fi învinuit pentru că n-a demonstrat o
judecată bună și ar putea primi disciplinare din cauza
neatenției lui. În această situație v-ați aflat voi uneori,
ați lăsat frâiele din mână și înainte de a le putea lua iar,
ați aflat că vechea creatură aproape că v-a scăpat.
Cum pot fi corectate aceste păcate? Cursul potrivit este să
mergem la Cel al cărui sânge ne curăță de tot păcatul.
Aceasta nu se poate referi la păcatele trecute, pentru că
ele au fost curățate. Se referă la păcatele care au fost
comise după ce am devenit creștini. Cu alte cuvinte, ele
sunt păcatele la care s-a referit Domnul nostru în
rugăciunea Sa, în care ni se spune să ne rugăm, “și ne iartă
nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm celor care
ne-au greșit; etc." (Mat. 6:12). Singurul mod în care
păcatul originar poate fi curățat este prin credința în
lucrarea pe care a făcut-o Cristos pentru noi. Ce sunt
aceste greșeli? Ele sunt imperfecțiunile de care tocmai am
vorbit — sunt petele și încrețiturile. Când aveți vreuna,
trebuie să mergeți imediat la marele Răscumpărător, al cărui
sânge prețios este în stare să ne curețe de tot păcatul.
Cursul potrivit este să mergi în fiecare zi, în mijlocul
zilei sau oricând, să nu așteptați până seara, nu vă
permiteți să vă odihniți nici o clipă. Altfel vă veți
obișnui cu ele și când vi se va atrage atenția asupra lor
veți spune, “O, știu, nu-mi plac, dar știi, fiecare le are,
și ca rezultat se vor acumula foarte multe și vă va lua o
viață întreagă să scăpați de ele. Aceasta reprezintă o stare
nefavorabilă a inimii din punctul de vedere al Domnului, o
lipsă de zel, și aceștia vor fi obligați să treacă prin
marele Timp de Strâmtorare ca Mare Mulțime, să-și spele
hainele și să le albească în sângele Mielului, exact cum ar
fi trebuit să facă până atunci.
Un alt gând: În ce măsură pot fi iertate aceste păcate când
le ducem la Domnul în rugăciune; cum le iartă, și dacă le
iartă, cum face să urmeze atâta pedeapsă? Răspund că cele
două lucruri sunt în armonie. Putem ilustra în felul
următor: Ai putea spune copilului tău: Ai greșit și trebuie
să te pedepsesc, iar pedeapsa va consta din faptul că nu vei
avea desert la masa de prânz. Dacă copilul are o atitudine
potrivită și este crescut bine, așa cum ar trebui să fie
crescut, copilul va simți dezaprobarea părintelui mai mult
decât interzicerea desertului. În timp ce interzicerea
desertului este prevederea reală, copilul crescut în mod
potrivit va înțelege privirea încruntată a părintelui mai
mult decât lipsa desertului. De aceea copilul va spune,
Iartă-mă. Părintele poate răspunde, Dacă te iert, tot nu
poți avea desertul. El ar putea zice, Nu mă gândesc la
aceasta, ci mă gândesc la faptul că te-am supărat.
Restabilind favoarea feței tale, ai putea spune, Dragul meu,
ești iertat în întregime, și poți să-l săruți în semn de
aprobare, dar nu poți avea desertul. Bine, ar răspunde el.
Aceasta este o ilustrație despre felul cum trebuie să fie
poporul Domnului în relația lor cu Tatăl ceresc.
PĂCAT—Recunoscut, iertat, așteptarea
pedepselor. (Q650-1)
Întrebare
(1909)—1—Dacă ai greșit și ți-ai dat seama de aceasta mai
târziu, și ți-ai cerut iertare, trebuie să ne așteptăm la
pedepse?
Răspuns—Presupun că fratele vrea să spună că dacă am greșit,
dacă am recunoscut că am greșit și am cerut iertare, trebuie
să mă aștept la pedepse? Da și nu, după circumstanțe. Gradul
de înțelegere va hotărî. Dacă ai știut ce faci, Domnul îți
va da unele pedepse, chiar dacă ți-ai cerut iertare. Exact
ca în cazul unui copil. Poți să-i spui, “Nu vei mânca la
prânz dacă faci lucrul acesta". El s-ar putea să-l facă,
apoi să-ți ceară iertare, spunând că-i pare rău. Tu îl vei
ierta, dar vei spune, “Te iert dar trebuie să fac cum am
spus și să te pedepsesc; trebuie să rămâi fără prânz". Așa
că Domnul nostru ne poate acorda iarăși comuniunea și ne
poate ierta, și în același timp, poate permite să urmeze
unele pedepse.
PĂCAT—De neiertat. (Q652-1)
Întrebare
(1911)—2—Există păcat care nu se poate ierta?
Răspuns—Da, există multe păcate care nu se pot ierta.
Cuvântul “neiertat" este folosit în mai multe sensuri în
Biblie. Presupun că cel care întreabă se referă la păcatul
care duce la moarte. Există numai un singur păcat care duce
la moarte, dar sunt multe păcate care nu se pot ierta. De
exemplu, poți face ceva după ce ai devenit creștin, care în
parte este cu voia, iar în parte prin nereușita de a
exercita controlul de sine care trebuia să-l exerciți. În
acea măsură voința ta a fost cea care a păcătuit; în acea
măsură acesta a fost un păcat voit; în acea măsură a fost un
păcat de neiertat. Și ce ar însemna aceasta? Aceasta ar
însemna că ai nevoie de niște pedepse, sau lovituri pentru
acel păcat. El nu-ți va fi iertat. Nu poți spune, “Doamne Te
rog înlătură-l". Este foarte potrivit să mergi la Domnul și
să-I ceri să ierte păcatul. Adică să îndepărtezi aspectul
din acel păcat care ar veni între tine și Domnul și care
te-ar opri să te bucuri de favoarea Lui, dar trebuie să te
aștepți ca, chiar dacă te readuce la lumina aprobării Sale,
vor fi unele lovituri în măsura în care a fost vreun procent
de voință legat de păcat. În acea măsură, vedeți, păcatul
este de neiertat, dar este un păcat care poate fi ispășit în
acea măsură. Când vorbim de ispășirea păcatului nu vorbim de
păcatul originar; cel originar este total ispășit, și nu
poți face nimic să scapi de el, dar după ce ai scăpat de
păcatul originar și după ce ai devenit copilul lui Dumnezeu,
după ce ai devenit o Nouă Creatură, atunci ești în încercare
și atunci în măsura în care ai păcătuit cu voia, în acea
măsură vei primi lovituri; și așa a spus Domnul nostru, că
unii vor fi bătuți cu multe lovituri, iar alții cu mai
puține, după măsura cunoștinței lor etc.
Dar există un păcat care este spre moarte. Pentru el nu vor
fi lovituri. Nici un număr de lovituri n-ar fi
satisfăcătoare. Persoana care comite acel păcat va muri în
moartea a doua. După cum spune apostolul, “Este un păcat
care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru acela" (1
Ioan 5:16). N-ar fi de nici un folos să ne rugăm pentru el.
Păcatul care duce la moarte este un păcat voit, păcat
deliberat, păcat intenționat. Apostolul descrie acest păcat
care duce la moarte în cap. 6 și cap. 10 din Evrei, și-i
descrie pe cei care cad, care renunță la Domnul. Sf. Petru
spune, vorbind despre unii ca aceștia, că ei s-au întors ca
și scroafa să se bălăcească în noroi și ca un câine la
vărsătura lui. Pentru o astfel de persoană, care păcătuiește
cu voia împotriva luminii și a cunoștinței, nu mai există
jertfă pentru păcatele sale; el și-a avut partea din jertfa
lui Cristos și a întrebuințat-o greșit, și n-a mai rămas
nimic pentru el. În jertfa lui Cristos există o parte pentru
Adam și pentru toți copiii săi, pentru fiecare din ei, și
toți trebuie să-și primească partea; dar cine își primește
partea și o întrebuințează greșit, nu-i mai rămâne nimic,
iar întoarcerea sa voită și socotirea sângelui legământului
cu care a fost sfințit ca un lucru obișnuit, va însemna
respingerea lui totală de către Domnul.
PĂCAT—Pozitiv sau negativ. (Q653-1)
Întrebare
(1911)—1—Este păcatul pozitiv și negativ?
Răspuns—Noi am cerut întrebări biblice. Vedeți că avem de
stabilit ce se înțelege prin pozitiv și negativ. Nu cred că
jumătate dintre ascultători ar ști, chiar dacă eu știu.
PĂCAT—A trăi fără păcat. (Q653-2)
Întrebare
(1912)—2—Când apostolul a scris (1 Ioan 2:1): “Vă scriu
aceste lucruri ca să nu păcătuiți", gândul lui a fost că
este posibil ca noi să trăim fără păcat?
Răspuns—Citind acest text și multe alte scripturi trebuie să
ținem continuu în minte faptul că aceia care sunt acceptați
de Dumnezeu ca și copii ai Lui, ca membri ai Corpului lui
Cristos, concepuți de Spiritul sfânt, sunt toți clasați ca
Noi Creaturi, nu ca oameni. De aceea, în acest text voi
ar fi Noua Creatură — “să nu păcătuiți (voi)", ca și
cum apostolul ar fi spus, “Scopul scrierii mele este ca să
puteți înțelege responsabilitatea abținerii de la păcat și
de a continua în iubirea lui Dumnezeu". Apoi el ne spune cum
trebuie îndeplinit acest lucru. În aceasta ca și în alte
privințe el arată că Noua Creatură este responsabilă pentru
trup. Cine ar spune că el este perfect și fără defect, s-ar
înșela pe sine. Totuși, aceste defecte nu sunt ale Noii
Creaturi, ci din vina cărnii. Dacă Noua Creatură ar păcătui
cu voia ar înceta să mai fie o Nouă Creatură, pentru
că Noua Creatură este concepută de Spirit, a intrat în
război împotriva păcatului și se orientează în direcția
opusă păcatului.
Dar dacă cineva păcătuiește, să nu-și piardă încrederea în
Dumnezeu și să nu uite că Tatăl, știind dinainte că Noua
Creatură nu poate controla fiecare gând, cuvânt și faptă a
cărnii, a făcut asigurări pentru acestea și ne-a pregătit un
Avocat, Isus Cristos Cel Drept. El S-a înfățișat pentru noi
— S-a înfățișat înaintea Tatălui și a făcut mulțumire
pentru noi — Evrei 9:24.
Amintindu-ne de aceasta, dacă aflăm că din lipsă de credință
sau din slăbiciune a cărnii s-a făcut un pas care este
contrar voinței Domnului și intereselor noastre spirituale
cele mai bune, nu trebuie pierdut timpul, ci trebuie retras
acel pas și chemat pe Domnul. Noi avem un altar consacrat cu
prețiosul sânge a lui Cristos, mult superior altarului pe
care Avraam l-a consacrat cu sângele animalelor tipice, și
apostolul ne sfătuiește, “Să ne apropiem, deci, cu deplină
încredere (curajos — plini de credință) de scaunul harului,
ca să căpătăm îndurare și să aflăm har, ca să avem ajutor la
momentul potrivit" — Evrei 4:16.
PĂCAT—Poate păcătui Noua Creatură?
(Q654-1)
Întrebare
(1913)—1—Se poate spune din vreun punct de vedere că Noua
Creatură poate păcătui?
Răspuns—Noua Creatură desigur poate păcătui, pentru că dacă
n-ar putea, n-ar putea muri în moartea a doua, dar dacă Noua
Creatură păcătuiește aceasta înseamnă moartea a doua,
pedeapsa este moartea. Noua Creatură reprezintă mintea
Domnului care a fost primită după ce a fost făcută
consacrarea și Domnul ne-a dat Spiritul Său. Acea persoană
primind astfel Spiritul Domnului este socotită o Nouă
Creatură în Cristos Isus. Acea Nouă Creatură, atâta timp cât
rămâne o Nouă Creatură, nu va păcătui. Pot exista
imperfecțiuni, dar aceste imperfecțiuni nu înseamnă
neloialitate din partea Noii Creaturi. Cum putem fi sfinți,
reprezentând Spiritul lui Dumnezeu, și să fim imperfecți în
mod voit, intenționat? Imposibil. Dar Noua Creatură este o
comoară în vas de lut, după cum arată apostolul, și vasul de
lut are slăbiciunile lui și este supus ispitei; corpul
pământesc poate aluneca și face greșeli, poate fi chiar
prins într-un păcat serios, dar nu înseamnă în mod necesar
că Noua Creatură a păcătuit; Noua Creatură ar deplânge
foarte mult păcatul; ea nu are voie să păcătuiască. Oricare
ar fi natura păcatului în voi sau în mine, acesta trebuie să
fie o slăbiciune neintenționată a cărnii, care vine asupra
noastră într-un moment de neatenție. Dar Domnul nostru ne
asigură că chiar avându-le pe acestea, harul Său va fi
suficient pentru noi și în puterea Lui vom fi făcuți
perfecți, și evident în slăbiciunea noastră. Dar dacă Noua
Creatură păcătuiește, ea încetează să mai fie o Nouă
Creatură. Noi nu putem spune că Noua Creatură este
păcătoasă. Imediat ce ai primit mintea Domnului, ai devenit
o Nouă Creatură și imediat ce faci cu voia ceva ce ar fi
nesfânt și contrar cu aceasta, în acel moment încetezi a mai
fi o Nouă Creatură, așa că Noua Creatură nu poate păcătui cu
voia pentru că este contrar noii naturi, și dacă păcătuim în
aceste circumstanțe vom fi sub pedeapsa morții a doua.
Uneori Noua Creatură este, ca să zicem așa, prinsă în cursă,
și într-o măsură cooperează cu carnea, probabil
carnea prinzând în cursă Noua Creatură astfel încât aceasta,
pur și simplu, nu poate scăpa. Noua Creatură este într-o
măsură vinovată de acordul dat, și dacă este așa, putem
desigur să ne așteptăm ca Noua Creatură să primească unele
pedepse de la Domnul pentru măsura de voință în acea
chestiune, și într-adevăr, noi suntem făcuți responsabili
pentru slăbiciunile cărnii chiar și atunci când Noua
Creatură nu este deloc de acord. Noi avem în sarcină
controlul acestui trup muritor și Domnul a pregătit ajutorul
necesar. Dacă nu reușim să conducem aceste trupuri, aceasta
este din mai multă sau mai puțină neglijență. El ne
socotește responsabili, dar “El știe din ce suntem
întocmiți: Își aduce aminte că suntem țărână" (Psa. 103:14)
și a pregătit o cale de scăpare; El a pregătit ca, dacă un
om a fost surprins într-o greșeală, să-l dojenească și să-l
ajute să iasă din dificultate, să-l ajute să vadă unde a
greșit ca Nouă Creatură. Unde a fost în întregime sau
aproape în întregime o slăbiciune a cărnii, va fi iertată,
dar trebuie să mergem la tronul harului Ceresc ca să putem
obține milă și har pentru orice timp de nevoie. Domnul vrea
ca poporul Său să vină la tronul harului pentru iertarea
păcatelor lor; aceasta ne ține umiliți și ne ajută să vedem
cât de slabi și mici suntem și cât de mult depindem de
Marele Preot pentru ajutorul necesar ca să devenim în final
învingători.
PĂCAT—Trupul păcatului din Rom. 6:6.
(Q650-2)
Întrebare
(1916)—1—Rom. 6:6: “Știm că omul nostru cel vechi a fost
răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie
dezbrăcat de puterea lui". Ce se înțelege prin “trupul
păcatului"?
Răspuns—Apostolul bineînțeles folosește un limbaj figurativ
exact cum facem noi uneori când vorbim despre omul
păcatului. Acesta nu înseamnă un singur om, ci o instituție
mare, care este contrară legii divine; așa și aici, este
folosită o figură de stil diferită: el vorbește despre
trupul păcatului în contrast cu trupul dreptății. Cât de
mare este trupul păcatului? Satan a fost primul păcătos și
el a înșelat și a dus în rătăcire pe primii noștri părinți
care au fost vânduți păcatului, după cum citim, și au
devenit sclavii și urmașii lui Satan — nu intenționat, ci
prin înșelare, ignoranță și slăbiciune — ei au intrat sub
sclavia păcatului și a morții. Trupul păcatului reprezintă
tot păcatul din lume — toți în care este păcat din întreaga
lume. Trupul păcatului reprezintă tot păcatul rasei, tot ce
a venit de la Satan, pe toți de sub condamnare. Noi care am
auzit despre planul lui Dumnezeu, noi care ne-am întors
inima de la păcat, am auzit că există o cale de înrolare sub
stindardul lui Isus, ca să putem fi soldați ai crucii și
urmași ai Mielului, și ne-am înrolat sub stindardul lui Isus
Căpetenia mântuirii noastre pentru un anumit scop, și acest
scop este același cu al Lui, anume, distrugerea trupului
păcatului. Aceasta înseamnă distrugerea a tot ce este
păcătos. Este atât de cuprinzător acest lucru? veți întreba
voi. Da; nici un păcat nu va fi îngăduit să rămână. Tot
trebuie distrus. Fiecare păcătos va avea o ocazie să se
schimbe, dar dacă nu se va schimba și nu va fi conceput din
nou, atunci va pierde favoarea, va pierde viața, pentru că
hotărârea lui Dumnezeu este ca tot păcatul și toți păcătoșii
să fie nimiciți. Trupul păcatului va fi distrus, rădăcină și
ramură — fiecare parte. Nu este treaba noastră să căutăm să
facem acest lucru acum. Timpul lui Dumnezeu încă n-a venit.
Noi vom judeca lumea la timpul potrivit. “Nu știți că
sfinții vor judeca lumea?" (1 Cor. 6:2). Aceasta va continua
timp de o mie de ani, așa încât să-i dea fiecărui membru al
rasei adamice o ocazie să decidă dacă va fi de partea lui
Satan, de partea păcatului, a răului și a erorii, sau de
cealaltă parte, și dacă el se va decide pentru Satan,
aceasta va determina viitorul său. Dacă se va decide pentru
Dumnezeu, atunci toți acești Judecători îl vor ajuta să se
întoarcă la chipul lui Dumnezeu, și dacă, pe de altă parte,
el va decide să fie pentru Adversar și să se opună la ceea
ce este drept, atunci mânia lui Dumnezeu va rămâne peste el
și pedeapsa lui va însemna distrugerea în moartea a doua.
Dar aceasta nu se întâmplă acum. “Dumnezeu … a rânduit o zi"
(Fapt. 17:30-31) — o zi de o mie de ani; acela va fi timpul
când noi vom avea de-a face cu ei; nu acum, pentru că suntem
sfătuiți “nu judecați nimic înainte de vreme" (1 Cor. 4:5).
Nu trebuie să încercăm în prezent să îndreptăm totul cu
forța. Această forță va opera în timpul judecății sau
deciziei în veacul Milenar. Mesajul special al Evangheliei
iese acum cu scopul ca oricine are ureche de auzit să se
poată întoarce și să devină urmaș al lui Isus și soldat al
crucii. Dar împotriva a ce vor lupta acești soldați ai
crucii? Timpul pentru distrugerea oricărui rău va fi în
viitor, după cum citim în cap 11 din Apocalipsa, “Îți
mulțumim, Doamne Dumnezeule Atotputernice, care ești și care
erai, că ai luat puterea Ta cea mare și ai început să
împărățești. Și neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit
mânia Ta și timpul ca cei morți să fie judecați și să
răsplătești pe robii Tăi proroci, pe sfinți și pe cei ce se
tem de Numele Tău, mici și mari (toată clasa oilor în timpul
Mileniului) și să distrugi pe cei ce distrug pământul!" (Ap.
11:17-18) — (tot ce aparține de trupul păcatului). Dar acum
mulți din acest trup al păcatului nu apreciază pe deplin ce
este dreptatea, și drept urmare a fost făcută pregătirea din
Veacul Milenar, ca toți să aibă cunoștința de Dumnezeu și de
aranjamentele Sale pline de har, cunoștință însoțită și de
responsabilitatea ce va determina care din rasa noastră
aparține de trupul păcatului pentru a fi distrus, și care
dintre ei, având o ocazie favorabilă, se vor uni cu trupul
dreptății și li se va da viață veșnică. Atunci ce putem face
în prezent? Munca noastră principală acum este în noi
înșine. Ce facem în noi înșine? Luptăm să ne învingem
slăbiciunile și să ținem în supunere elementele păcatului și
ale nedreptății înrădăcinate adânc în trupurile noastre
muritoare. Dar nu trebuie să mustrăm, să conducem, să
hărțuim adunarea? Nu! Hărțuiește-te și condu-te pe tine
însuți. Luptă-te cu tine cât vrei, dar nu te lupta cu
adunarea. Vezi-ți de treburile tale! Se stârnesc mai multe
tulburări prin amestecul în treburile altora decât în
oricare alt fel. Îți trebuie destul timp să înveți care sunt
treburile tale, care sunt treburile adunării, și care este
treaba fiecăruia. Deci, noi trebuie să ne luptăm împotriva
trupului păcatului din noi înșine. Singurul trup al
dreptății este adevărata Biserică a lui Cristos. Tot restul
lumii sunt o parte din trupul păcatului. Acești sfinți s-au
angajat să lupte împotriva lumii, a cărnii și a diavolului,
și această luptă mare se duce în ei înșiși. Cu cât cineva
are mai mare succes în această luptă, cu atât mai mult poate
să ajute pe alții care au nevoie de ajutorul său. Cu cât
cineva cultivă mai mult în sine spiritul blândeții,
bunătății, răbdării, îndelungii răbdări, bunătății frățești
și iubirii, cu atât mai mult va fi în stare să ajute pe
alții să iasă din starea lor greșită. Acești sfinți sunt în
prezent singurii membri ai corpului dreptății, și curând ei
vor fi asociați cu Isus în Împărăția care vine, pentru a
distruge acest întreg trup al păcatului.
PĂCAT CU VOIA—Cui ne adresăm pentru
iertare? (Q734-1)
Întrebare
(1912)—1—Când comitem un păcat parțial voit, ne adresăm
lui Dumnezeu prin Cristos pentru iertare, sau numai lui
Cristos, Avocatul nostru? “Dar dacă cineva a păcătuit, avem
la Tatăl un Avocat: pe Isus Cristos Cel Drept" (1 Ioan 2:1).
Răspuns—Dacă comitem un păcat parțial voit să ne adresăm
Tatălui întrebi? “Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl
un Avocat: pe Isus Cristos cel Drept". Isus a îndrumat pe
urmașii Săi să se roage Tatălui Său, pentru că El Însuși
Și-a îndreptat rugăciunile către Tatăl din Ceruri. Păcatele
noastre sunt împotriva lui Dumnezeu, Tatăl Ceresc, și astfel
Legea Sa este ignorată și încălcată, dar noi avem un Avocat
prin meritele căruia putem veni la Tatăl, dar acest Avocat
nu stă în locul Tatălui. “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin
Mine" (Ioan 14:6). Dacă venim numai la Avocat și nu mergem
mai departe, nu mergem la Tatăl. Trebuie să venim la Tatăl
în Numele și prin meritul CELUI care ne-a răscumpărat. În
același timp, nu pot să-mi imaginez cum poate exista vreo
obiecție a Tatălui sau a altcuiva la aducerea unei cereri
sau mulțumiri către Mântuitorul nostru, pentru tot ce a vrut
El să facă pentru noi. Scripturile ne spun clar: “toți să
cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl" (Ioan 5:23). A
veni la Fiul și a-L respecta și a-I aduce o cerere și a-I
aduce laudele și mulțumirile noastre n-ar fi să venim la El
și să căutăm iertarea Lui pentru păcatele pe care le-am
făcut. El Însuși ne dă acest sfat: “Tatăl NOSTRU … ne iartă
nouă greșelile noastre" (Mat. 6:12).
PĂCATE—Păcatul mândriei. (Q648-1)
Întrebare
(1906)—1—Ce se înțelege prin pasajul care spune: “Păzește
de asemenea pe robul Tău de păcatele mândriei" (Psa. 19:13)?
Răspuns—Aș spune că sunt diferite forme de păcate ale
mândriei. Aceasta înseamnă păcatul de ați lua prea multe
libertăți. Unii se pretind foarte mari și nu apreciază
necesitatea sângelui prețios al lui Cristos. A gândi că noi
putem apărea în prezența lui Dumnezeu în zdrențele murdare
ale propriei noastre nedreptăți înseamnă a fi prea
încrezuți. Apoi putem vedea un început al acestei stări de
mândrie. Ea începe la unii, poate, într-un mod neînsemnat;
apoi ei sunt mai încrezuți și își iau prea multe libertăți
față de frați și domnesc asupra lor; este un lucru care
crește, și în final devin așa de încrezuți încât sunt într-o
stare în care Domnul nu poate lucra cu ei sau să-i
folosească în vreun fel.
PĂCATE—Iertare în contrast cu
ispășire. (Q655-1)
Întrebare
(1914-Z)—2—În legătură cu păcatele parțial voite, sunt
date lovituri în măsura în care au fost voite? Și când
păcatele au fost ispășite, sunt ele anulate?
Răspuns—Domnul nostru a murit pentru păcatul lui Adam — doar
pentru păcatul originar și pentru toate păcatele care
au venit din acel păcat originar. Acest păcat al lui Adam a
afectat trupul, mintea și moralul întregii rase umane. De
aceea fiecare dintre noi avem de luptat nu numai cu
imperfecțiunile noastre moștenite, ci și cu imperfecțiunile
tuturor celor din jurul nostru.
Când cineva este conceput de Spiritul sfânt toate lucrurile
devin noi. Membrii clasei turmei mici nu au în socoteală
nici o condamnare împotriva lor; toată această condamnare
este complet eliminată. Atribuirea meritului lui Cristos
pentru trupul lor i-a făcut perfecți în ochii lui Dumnezeu,
și ei au fost făcuți Creaturi Noi.
Aceste Creaturi Noi au intrat într-un legământ cu Dumnezeu
ca să umble în urmele lui Isus. În prezent, după cum spune
apostolul, avem această comoară a noii naturi într-un vas de
lut, adică în condiții nefavorabile. Suntem de asemenea
asaltați de cei din jur și de Adversar, care ni se opun.
Toate păcatele care sunt rezultatul acestor condiții adverse
și la care voința noastră nu consimte, sunt acoperite de
meritul lui Cristos. Dacă vreuna din aceste Noi Creaturi
face fără știre ceva ce este contrar voinței divine,
ea nu trebuie să rămână într-o stare de condamnare. Cuvântul
ne instruiește ca noi să mergem imediat la Tronul Harului
Ceresc și să obținem milă, iertare și ajutor în orice timp
de nevoie.
Dar să presupunem că păcatul nu este numai prin ispită — să
presupunem că există o anumită măsură de voință sau măsură
de neglijență, așa încât copilul lui Dumnezeu este
responsabil în acea măsură, ce se întâmplă atunci? Noi
răspundem că el poate totuși să meargă la Tronul Harului
Ceresc, și partea din păcatul lui care a fost fără voie va
fi acoperită de meritul lui Cristos. Partea de păcat care
este cu voia merită pedeapsă, lovituri; și desigur
că va primi aceste lovituri. Tatăl nu va permite
copiilor Săi să rătăcească fără ajutor. Loviturile
completează ispășirea acelui păcat; și va fi șters din
socoteală. Dreptatea nu mai are nici o acuzație împotriva
lui.
Dar Scripturile ne spun clar că dacă vreun copil consacrat
al lui Dumnezeu va păcătui cu voință deplină nu va
mai exista iertare pentru acel păcat și nu poate fi ispășit
prin lovituri. Pedeapsa va fi moartea — Moartea a Doua. Dacă
el păcătuiește fără voie, din ignoranță, în întregime fără
intenție, păcatul se iartă în întregime prin aplicarea
meritului sângelui prețios. Dacă el păcătuiește parțial din
ignoranță și parțial cu voia, este o parte care se va ierta
și o parte care trebuie ispășită.
Apostolul Pavel declară că dacă noi ne vom judeca nu vom fi
judecați de Domnul; dar că atunci când suntem judecați de
Domnul suntem pedepsiți ca să nu fim condamnați odată cu
lumea (1 Cor. 11:31, 32). Și această pedeapsă care vine
asupra noastră este o pedeapsă potrivit cu măsura de voință.
Scopul Domnului în aplicarea pedepsei este ca să învățăm
lecția de care avem nevoie și să fim mai veghetori.
PĂCATE—Iertare în contrast cu
curățire. (Q656-1)
Întrebare
(1916)—1—Citim: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este
credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne
curățească de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9). Este vreo
diferență între a ne ierta păcatele și a ne curăți de orice
nedreptate?
Răspuns—Remarcați mai întâi de toate că acest text nu se
referă la păcatul originar, păcatul adamic, pentru că se
spune, “noi", și “păcatele noastre", referindu-se la
Biserică. Păcatul adamic al Bisericii a fost deja îndepărtat
de marele nostru avocat înainte ca noi să fim acceptați în
Corpul lui Cristos. Acest text se referă la greșeli așa cum
este menționat în rugăciunea Domnului nostru. O greșeală nu
este în mod necesar un păcat. Poți să încalci neintenționat
dreptul cuiva. De exemplu, poți ieși înaintea unei persoane
neintenționat, sau să te lovești neintenționat de cineva și
să spui, “Scuză-mă". Aceasta implică faptul că a existat o
greșeală și a fost o ocazie pentru a te scuza; s-a făcut
ceva nu tocmai bine. A cere să fii iertat pentru o greșeală
înseamnă, pentru unul care a intrat în familia lui Dumnezeu,
că n-a acționat atât de bine cât ar fi putut. El trebuie să
meargă la Domnul și să caute iertare, și să-L asigure pe
Dumnezeu de intenția lui de a acționa mai bine în viitor.
Trebuie să recunoaștem ce este drept și să reținem lecția pe
care ne-ar da-o eșecul. Domnul vrea ca noi să remarcăm
fiecare mic rău pe care-l facem. El vrea să recunoaștem
răul. Aceasta ne va face bine. Dacă răul n-a fost
intenționat El îl va ierta. Dacă am fost neglijenți, pot fi
necesare atât pedeapsa cât și iertarea.
Chestiunea curățirii de orice nedreptate nu este numai
punerea deoparte a păcatelor și greșelilor noastre într-un
mod legal. A ne curăți de nedreptate înseamnă a ne purifica.
Curățirea este un proces gradual, împlinit adesea prin
lacrimi și greutăți. Apa de la robinet nu ne curăță în
momentul în care ne atinge. Folosim săpunul și ne frecăm pe
părțile mai murdare. Curățirea de toate murdăriile cărnii și
ale spiritului este de asemenea o lucrare treptată, care se
desfășoară de-a lungul vieții noastre și fără îndoială va
continua până la sfârșit. La început vechea creatură este
mai mult sau mai puțin murdară și niciodată nu vom avea
vechea creatură curată. Dar noi nu suntem creaturi vechi,
noi suntem creaturi noi, “sfinți și plăcuți lui Dumnezeu".
Dar atâta timp cât locuim în trup, curățirea cărnii va fi
potrivită. Mințile noastre trebuie curățate, pentru că
voința ne este curată: “Ferice de cei cu inima curată, căci
ei vor vedea pe Dumnezeu!"
PĂCĂTOȘI—Care imită sfințenia.
(Q647-3)
Întrebare
(1910)—1—În ce măsură pot oamenii căzuți, odată sfințiți,
să imite sfințenia? Depărtarea lor de Dumnezeu le limitează
puterea de a imita sfințenia caracterului?
Răspuns—Nu sunt sigur. Mi se pare că este puțin diferit cu
oamenii față de ceea ce este cu spiritele căzute. Aș
presupune că ei pot simula sfințenia, în special dacă sunt
folosiți de către Adversar și pot vorbi din acel punct de
vedere într-o anumită măsură. Dar experiența mea cu oamenii
este că odată ce ei părăsesc adevărul, diferența de caracter
este atât de evidentă încât poți vedea foarte ușor de ce
spirit sunt, că acesta nu este spiritul Domnului, spiritul
blândeții, gentileții, răbdării, bunătății frățești, al
iubirii, ci este un spirit de mânie, răutate, ură, ceartă și
invidie. Și acesta este semnul în general. Trebuie să
acceptăm că în realitate ei nu știu în ce măsură s-au
schimbat. Cred că Domnul ne dă un motiv să presupunem că
este așa când ne spune, vă amintiți, că noi nu suntem
capabili să citim inimile, dar putem citi viața pe dinafară.
“Îi veți recunoaște după roadele lor" (Mat. 7:16). Dacă au
un spirit rău, o limbă malițioasă și le place să facă
nedreptate, contrar Cuvântului lui Dumnezeu, atunci aceasta
marchează o schimbare a inimii, o schimbare de spirit; că pe
ei nu-i guvernează Spiritul sfânt așa cum i-a guvernat
odată.
PĂMÂNT—Referitor la faptul că rămâne veșnic. (Q231-1)
Întrebare
(1911)—2—Cum să înțelegem noi că pământul rămâne veșnic?
În Apocalipsa 21:1 citim: “Apoi am văzut un cer nou și un
pământ nou, pentru că cerul dintâi și pământul dintâi
trecuseră; și marea nu mai este".
Răspuns—Răspunsul nostru este că după Biblie au fost deja
două lumi și a treia vine, iar acest pământ a fost scena
acestora. De exemplu, Apostolul vorbește de lumea care a
fost înainte de potop, de lumea rea din prezent, pentru că
păcatul domnește acum, și de lumea viitoare în care va locui
dreptatea. Aceasta nu semnifică trei pământuri, ci trei
ordini sau stări de lucruri diferite pe pământ. Starea
lucrurilor care a precedat potopul a fost diferită de
ordinea lucrurilor din prezent. Acea stare de lucruri de
dinainte de potop, 1656 de ani, a fost sub administrația
îngerilor; în timpul prezent, de la potop până la venirea a
lui Cristos, la a doua venire a Sa, lumea este lăsată în
mâinile omenirii, iar Satan, prințul acestei lumi, profitând
de oameni, profitând de ignoranța și frica lor
superstițioasă, a devenit prințul acestei lumi fără nici o
autoritate divină, pentru că el lucrează în inimile copiilor
neascultării, și copiii neascultării sunt mult mai numeroși
decât copiii ascultării; de aceea se numește lumea rea din
prezent. Despre noua dispensație, sau noua ordine de lucruri
pe care Dumnezeu o va introduce la a doua venire a lui
Cristos, se vorbește ca despre un cer nou și un pământ nou,
în același mod simbolic. Dar va fi același pământ fizic,
aceleași stânci, aceeași materie va fi aici, cerul pe care
noi îl avem acum va fi aici la fel ca și înainte de potop. O
lume a trecut, o altă lume sau dispensație a venit și o nouă
lume sau dispensație este aproape de inaugurare. Cea nouă va
fi diferită de celelalte, pentru că Cristos va fi prințul
acelei lumi, prințul păcii, iar guvernământul acelei
dispensații va fi cu totul drept. Cel care șade pe tron,
zice: “Iată, Eu fac toate noi" (Apoc. 21:5). Toate vor fi
făcute noi, dragi prieteni.
Din nou, în limbajul simbolic al Scripturii, trebuie să
remarcăm că cerurile sunt folosite simbolic să reprezinte
puterile eclesiastice sau spirituale. De exemplu, cerurile
timpului prezent, în acest limbaj simbolic al Bibliei, sunt
sistemele religioase din timpul prezent, în timp ce cerurile
veacului viitor vor fi biserica în glorie. Pământul de acum
este ordinea socială prezentă a lucrurilor, societatea
organizată în prezent pe bazele egoismului; munții
reprezintă împărățiile acestei lumi, râurile reprezintă
adevărul, iar mările reprezintă masele omenirii care sunt
instabile, neliniștite. Și Domnul ilustrează o schimbare în
această privință, toate aceste lucruri vor fi făcute noi — o
nouă ordine a societății sub stăpânirea lui Mesia, și nu va
mai fi marea, în sensul că nu vor mai fi oameni în această
stare de neliniște, de nemulțumire. În fața Lui se va pleca
orice genunchi și orice limbă Îl va mărturisi. Această
ordine prezentă de lucruri va trece și va da loc noii ordini
de lucruri. Acest cuvânt “Lume" este tradus din trei cuvinte
grecești diferite și înțelegerea noastră asupra acestui
cuvânt a fost într-o anumită măsură neclară.
PĂMÂNT—A fost perfect înainte de căderea lui Adam. (Q232-1)
Întrebare
(1913)—1—A fost pământul perfect înainte ca Adam să cadă?
Și ce înseamnă că Dumnezeu a văzut că acesta era bun?
Răspuns—Domnul, aducând pământul la starea care I-a plăcut,
a spus: “Este bun", este bine, și starea a fost, cum
înțelegem noi, una în care un colț de pământ, un mic spațiu
numit Grădina Edenului, a fost adus la deplină perfecție.
Putem presupune că Tatăl nostru Ceresc, dacă ar fi vrut, ar
fi putut face întreg pământul ca Grădina Edenului, dar nu se
potrivește lui Dumnezeu să facă întreg pământul ca Grădina
Edenului și apoi să-l blesteme. De aceea, noi înțelegem că
numai Grădina Edenului a fost pregătită pentru om și că
restul pământului a fost foarte bun în ochii lui Dumnezeu
pentru că aceasta a fost starea în care Dumnezeu a vrut să
fie. Dumnezeu n-a vrut să facă întregul pământ ca Grădina și
să-i ceară unui om să aibă grijă de el. El nu putea avea
intenția ca întregul pământ să fie îngrijit, ci i-a spus
acestui om: “Fiți roditori, înmulțiți-vă, umpleți pământul
și supuneți-l" (Gen. 1:28); adică: Nu este într-o stare
supusă decât Grădina Edenului, dar pe măsură ce copiii
voștri vor crește la număr și veți avea nevoie de mai mult
pământ, mergeți și luați mai mult. Familia lui Adam
crescând, ei ar fi luat pământ în măsură corespunzătoare și
astfel ar fi supus pământul, și nu ar fi avut mai mult decât
puteau lucra.
PECETLUIRE—Cu Spirit sfânt. (Q634-2)
Întrebare
(1909)—1—Când suntem pecetluiți cu Spiritul sfânt?
Răspuns—Gândul meu este acesta, după cum este exprimat în
Studiile în Scripturi, că la timpul consacrării, dacă acea
consacrare este acceptată de Domnul, noi suntem concepuți de
Spiritul sfânt, și această lucrare de concepere poate
progresa mai repede sau mai încet, și că starea pecetluirii
ar veni atunci când am spune că am fost însuflețiți, și că
starea însuflețirii ar fi atunci când am venit în armonie cu
aranjamentele Domnului, așa încât să vedem că legea acestei
noi vieți este legea iubirii, și am ajuns la punctul unde nu
avem nimic în inimă împotriva lui Dumnezeu, împotriva
fraților, a vecinilor noștri, a vrăjmașilor noștri — dacă
avem vreunul, sau împotriva cuiva din lume, și am ajuns să
iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră și pe aproapele
nostru ca pe noi înșine. Din acel moment suntem însuflețiți
și viața noastră începe să se manifeste în ceea ce spunem și
facem. După înțelegerea mea pecetluirea corespunde
considerabil însuflețirii, și nu este un lucru instantaneu,
ci este un lucru treptat sau progresiv. Când inima voastră a
devenit blândă față de Domnul, Spiritul sfânt începe să
imprime în voi asemănarea de caracter cu Dumnezeu, și
aceasta este pecetluirea cu Spiritul sfânt. Ea are foc,
bineînțeles, și presiune, și devine tot mai efectivă și
continuă de-a lungul vieții și nu trebuie să vă scăpați de
ea, ci să obțineți asemănarea deplină a caracterului.
PEDEAPSĂ—Referitor la pedeapsa
veșnică. (Q555-1)
Întrebare
(1909)—2—Cum poți spune că pedeapsa celor răi nu va fi
veșnică?
Răspuns—N-am spus așa ceva — va fi veșnică.
PEREGRINI—Activitatea locală a
peregrinilor. (Q534-3)
Întrebare
(1910)—3—Când un frate începe să facă o activitate
similară celei de peregrin din proprie inițiativă și
informează diferite adunări, fixând întruniri, și cerându-le
să aranjeze întruniri etc., aș vrea să întreb care trebuie
să fie atitudinea adunării în această privință?
Răspuns—Societatea, dorind să fie pe deplin liberă și să
lase și pe ceilalți liberi, nu are mijloace să facă altceva
decât face, adică, încearcă să trimită ca peregrini numai pe
aceia care crede că ar fi special calificați pentru această
activitate. Noi nu ne îndoim că sunt și alți frați care au
multe din calitățile pentru activitate, și nu este datoria
noastră să decidem că nu le au și că ei nu pot face nimic
bun; de aceea, nu încercăm să ne impunem autoritatea asupra
nici unei adunări, ci să lăsăm chestiunea în întregime
pentru adunare. Faptul că Societatea nu l-a trimis pe
fratele respectiv, implică faptul că ea nu l-a văzut ca unul
despre care crede a fi în mod special potrivit ca
reprezentant al Societății. Aceasta nu se reflectă împotriva
nimănui. Mă gândesc la două cazuri. Unul este cazul unui
frate care este foarte drăguț, după câte știu eu, și cred că
este foarte loial Adevărului, și un frate foarte bun, dar
fratele are o deficiență în educație; și în timp ce noi nu
pretindem deloc că educația trebuie să stea în calea
serviciului său, totuși credem că n-ar fi înțelept, n-ar fi
spre gloria Domnului, să trimitem ca peregrin un frate,
chiar dacă are alte calități, căruia îi lipsește abilitatea
de a vorbi limba engleză cu un grad exemplar de
corectitudine. Aceasta este singura obiecție la acel frate;
nimic împotriva caracterului său. Alt frate, care are ocazia
să facă ceva serviciu și care este un frate tare drăguț, și
pe care noi am fi bucuroși să-l avem în activitatea de
peregrin, dacă familia și treburile sale de acasă i-ar
permite, dar treburile Sale de acasă nu sunt atât de în
ordine încât el să-și poată acorda timpul pentru acest
serviciu. Suntem foarte bucuroși dacă are posibilitatea să
plece duminica și să-i servească pe prieteni. Nu toate
cazurile sunt ca acestea două, dar dau aceste două
ilustrații favorabile ca să le puteți avea în minte. Gândul
nostru ar fi că fiecare adunare trebuie să judece în
privința unor astfel de persoane și să-și folosească propria
lor judecată, dacă ar fi pentru beneficiul lor ca acești
frați să le servească sau nu. Dacă ei cred că este, atunci
să-i anunțe; dacă cred că n-ar fi în beneficiul lor să nu-i
invite. Societatea spune numai că pe aceia pe care noi îi
trimitem, ne luăm răspunderea pentru ei, și dacă ei nu se
poartă din punct de vedere moral, intelectual și religios,
în linii rezonabile, Societatea dorește să fie informată în
această privință. Noi credem că aceia care sunt trimiși au
calități speciale pentru acest serviciu și din acest motiv
sunt trimiși; dar aceasta nu spune nimic împotriva altora;
lasă adunarea liberă să facă ce i se pare mai bine.
PEREGRINI—Găzduirea lor. (Q535-1)
Întrebare
(1911)—1—Când o Biserică, din diferite motive, nu poate
găzdui pe peregrini în casele lor, să-i cazeze la un hotel
sau să-și retragă cererea pentru a fi vizitați de peregrini?
Răspuns—Cred că acesta este gândul potrivit, dacă este
imposibil ca prietenii să găzduiască pe frații în vizită,
acasă la ei sau într-un loc potrivit — nu neapărat un hotel,
ci o pensiune bună; frații peregrini nu sunt mofturoși;
știți că ceva confortabil și rezonabil este tot ce se
așteaptă; orice I-ați da Învățătorului dacă ar fi aici, este
desigur destul de bun pentru oricare dintre urmașii Lui, și
presupun că cei mai mulți sunt primiți tot atât de bine cum
a fost primit și Domnul. Dar gândul este, dragii mei
prieteni, că invitația este pentru aceia care doresc să-i
găzduiască pe peregrini. Dacă nu sunteți în stare să-i
găzduiți pe peregrini în unul din aceste moduri, trebuie să
fim informați la sediu, așa încât să sfătuim pe fratele
peregrin ca atare.
PEREGRINI—Cursul potrivit pentru
găzduirea lor etc. (Q535-2)
Întrebare
(1913-Z)—1—Este înțelept sau este potrivit ca un peregrin
în călătorie să fie găzduit de aceia care nu sunt în armonie
cu Angajamentul și cu lucrarea Societății în general, chiar
dacă acesta ar fi un Bătrân al adunării?
Răspuns—Categoric nu. Mai mult, peregrinii trebuie să spună
clar adunării că au greșit mult alegând pe acela ca Bătrân
și trebuie să-i ajute să îndrepte chestiunea cât mai repede
posibil.
Dacă adunării îi place de acel Bătrân care nu este de acord
cu activitatea Societății, n-ar trebui să ceară serviciul de
peregrin. Unele dintre oile dragi ale Domnului sunt foarte
stupide. Smerenia și blândețea sunt lăudabile; dar sunt
cazuri când acestea ar însemna necredincioșie față de
Dumnezeu.
PERFECȚIUNE—În Veacul Milenar.
(Q532-1)
Întrebare
(1911)—2—Va ajunge cineva la perfecțiune în Veacul
Milenar, înainte de sfârșitul lui? Și dacă da, vor ajunge în
legătură reală cu Dumnezeu înainte de sfârșitul acestui
veac?
Răspuns—Răspunsul nostru este da, unii vor ajunge la
perfecțiune înainte de sfârșitul veacului. Știm, de exemplu,
că vrednicii din vechime vor veni la perfecțiune imediat, la
învierea lor, pentru că încercarea lor a trecut; de aceea
vrednicii din vechime vor fi o astfel de clasă. Vom
presupune că cel care a pus întrebarea se referă în
particular la restul omenirii, și răspunsul nostru va fi că
în măsura în care fiecare va respecta prompt instituțiile,
legile și ordinele împărăției lui Mesia, în acea măsură va
progresa mai rapid către perfecțiune. Exact la fel cum este
și cu noi acum: în măsura în care suntem sinceri, în acea
măsură vom ajunge mai repede la ținta iubirii perfecte. Unii
ajung foarte încet la punctul unde pot să iubească pe
dușmanii lor, iar alții ajung comparativ repede, și așa este
și cu aceia care vor fi în încercare în timpul domniei
Milenare; ei vor avea ocazia de a ajunge la perfecțiune;
toți trebuie să ajungă la perfecțiune, altfel vor muri în
moartea a doua; și ei vor putea ajunge la acea perfecțiune
cât de rapid doresc. Am putea spune că în măsura în care vor
asculta de legile împărăției vor avea binecuvântări,
ridicându-i sus, sus către perfecțiune.
Acum cealaltă parte a întrebării, “Vor ajunge ei în relație
reală cu Dumnezeu înainte de sfârșitul veacului?" Răspundem
că această întrebare poate fi privită din două puncte de
vedere; într-un sens, toți care vor veni atunci în armonie
cu Dumnezeu vor intra sub asigurările noului legământ; ei
vor fi în relație cu Dumnezeu pe loc, dacă vor accepta pe
Mesia și vor încerca să-și aranjeze viața după împărăția Sa.
Ei vor fi imediat în relație de legământ cu Dumnezeu. Adică,
legământul lui Dumnezeu prin Cristos este că în cele din
urmă, dacă vor fi credincioși și loiali, vor fi în deplină
armonie cu El. Dumnezeu îi va trata de la început prin
Mesia, prin împărăția Sa, ca și cum ar fi iarăși în armonie
cu Dumnezeu. Numai la sfârșitul Veacului Milenar acest
legământ își va împlini lucrarea lui completă de introducere
a acestor oameni în mod real, deplin și complet lui
Dumnezeu. Atunci, marele Mijlocitor al noului legământ va
ieși, ca să zicem așa, dintre ei și Dumnezeu, și va permite
lumii, adusă la perfecțiune, să aibă contact direct cu Tatăl
ceresc și să fie supuși direct legilor împărăției Sale,
dreptății. Toată mijlocirea va fi îndepărtată atunci, toată
mila, toată acoperirea imperfecțiunii, vor fi îndepărtate și
fiecare, fiind perfect, va fi responsabil pentru
perfecțiunea sa în fața Creatorului. Ei sunt în această
stare binecuvântată în sensul relației lor în mia de ani,
dar la sfârșitul miei de ani ei sunt mai direct în această
relație de legământ, și obligați să stea fiecare pentru sine
fără a avea pe Mijlocitorul între ei.
PERFECȚIUNE—Fiți ca Iehova. (Q533-1)
Întrebare
(1911)—1—”Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl
vostru Cel ceresc este desăvârșit" (Mat. 5:48). Ce înseamnă
acest lucru?
Răspuns—Aceasta înseamnă că perfecțiunea lui Dumnezeu este
standardul. El nu poate avea un standard de perfecțiune
pentru voi, altul pentru mine și altul pentru altcineva.
Există unul singur care este perfect și acela este Tatăl
nostru ceresc. Când erați copii la școală vi s-a dat un
caiet și pe copertă era un model și era perfect, era o placă
de aramă; nu puteai să-l îmbunătățești, nu puteai să faci
altul ca el; și așa Dumnezeu știe că noi suntem imperfecți;
știe că nu putem fi ca Tatăl în perfecțiune, dar ne arată
perfecțiunea Lui ca un model pentru noi, exact cum
învățătorul vostru v-a dat caietul cu modelul pe el. Nu știu
dacă în prezent mai este acest obicei sau nu; acest obicei
era când mergeam eu la școală. Și țin bine minte că primul
rând de sus cu scrisul nostru arăta de obicei mai bine decât
ultimul rând. Primul rând era mai aproape de model și ne
uitam mai mult la model când îl scriam, iar când ajungeam
jos aproape de sfârșitul paginii, ajungeam să copiem
propriul nostru rând așa că ultimul rând desigur era mai rău
decât primul. Exact aceasta este și condiția noastră, dragi
prieteni. Noi suntem în pericol zi de zi să luăm pe un frate
sau o soră și să zicem, “Voi fi ca el, sau ca ea!" Dumnezeu
spune prin Domnul nostru Isus, “Fiți ca Tatăl vostru
Ceresc", care este modelul, care este tiparul, urmați-L cât
se poate de aproape. Și cum ne va judeca El? Ne va judeca
după trup? Nu, biserica pe care El o alege acum nu o va
judeca după trup, ci după spirit; adică, după intenție, după
voință, după eforturi; așa că dacă voi și cu mine suntem
curați în inimă și zeloși, să știm și să facem voia Domnului
după cum putem mai bine, atunci Învățătorul va aproba
străduința noastră de a urma modelul Său și va spune, “Bine,
rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține
lucruri (încercând să le copiezi), te voi pune peste multe
lucruri; intră în bucuria stăpânului tău" (Mat. 25:21),
împărtășind marea onoare de a conduce lumea împreună cu
Învățătorul.
PERFECȚIUNE FIZICĂ—Referitor la
descoperirile medicale și chirurgicale.
(Q545-1)
Întrebare
(1913)—2—Restabilirea, perfecțiunea fizică, va fi ajutată
în vreun mod prin descoperirile medicale și chirurgicale,
sau va fi adusă în întregime prin puterea lui Isus pentru
cei care vor vrea și vor asculta?
Răspuns—Sper să vă pot spune despre aceasta cam în doi ani.
Acum nu pot mai mult decât să presupun, și totdeauna este o
diferență între ce este scris și ce presupui. Unii oameni
pun presupunerile lor atât de mult împreună cu Biblia încât
nu poți spune când presupun ceva sau când vorbesc despre ce
spune Biblia. Când este doar o presupunere, vreau
întotdeauna să spun că este o presupunere. Deci presupun că
Domnul va permite ca anumite lucruri să se întâmple în parte
prin chirurgie și medicină la început; nu m-ar mira deloc
dacă ar exista unele descoperiri minunate. Ar părea ca ele
să conducă la mai bine, și totuși, pe de altă parte, toate
pot fi privite dintr-un alt punct de vedere. Isus n-a
folosit nici un fel de medicamente când a vindecat bolnavii,
și lucrurile pe care le-a făcut Isus erau ilustrații ale
binecuvântărilor viitoare din ziua Milenară. Așa că
rezultatul este: nu știu.
PERSECUȚIE—Referitor la a trăi în
evlavie. (Q534-1)
Întrebare
(1909)—1—”De fapt, toți cei care voiesc să trăiască în
evlavie în Cristos Isus vor fi persecutați" (2 Tim. 3:12).
Cine va fi persecutat, omul vechi sau omul nou?
Răspuns—Cred că amândoi suferă câte puțin. Interesele lor
sunt atât de strâns legate încât dacă suferă unul, atunci
suferă amândoi.
PETE—Pătându-ne hainele. (Q672-1)
Întrebare
(1906)—2—Ce păcat, sau păcate, pătează haina?
Răspuns—Presupun că aici se face referire la declarația
Scripturii că noi trebuie să ne ținem hainele nepătate de
lume. Răspundem că haina în sine trebuie privită mai întâi
ca haina dreptății lui Cristos, îndreptățirea noastră, dată
nouă sau atribuită nouă ca un acoperământ pentru defectele
noastre trupești. Ce implică atunci ținerea hainei nepătate?
Ce fel de pete pot apărea pe ea? Ei bine, vedeți, aceasta
este o figură de stil. Să presupunem că o doamnă are pe ea o
rochie albă și are foarte multă grijă de ea. Ea știe că o
pată de cerneală sau de grăsime, sau ceva de felul acesta,
ar strica-o și ar face-o nepotrivită pentru a o purta. Așa
că ea va fi foarte grijulie. Și aceasta ar vrea Domnul să
facem și noi. El spune, “Aici este haina ta, in curat, pur
și alb, reprezentând dreptatea sfinților, dreptatea lui
Cristos atribuită care îți acoperă toate defectele". Acum,
în ce mod putem noi s-o pătăm? Spunând sau făcând ceva ce
este greșit. Gândul este că un păcat ar fi o pată sau o
încrețitură. Și persoana care ar fi fără pată, fără defecte
și fără încrețitură pe haina sa, ar fi unul în deplin acord
cu Domnul și plăcut Lui. Nimeni nu poate merge la nuntă cu o
haină pătată, dar Domnul a făcut o pregătire plină de har că
dacă o pată ajunge pe haina ta, poți aplica sângele prețios
al lui Cristos, cerând Domnului s-o îndepărteze, ca haina să
poată fi nepătată în ochii Lui.
PIRAMIDĂ—Data 1910. (Q555-4)
Întrebare
(1910)—3—Ce importanță dai datei octombrie 1910, cu
privire la sugestia din piramidă?
Răspuns—În capitolul despre Piramidă din vol. 3 al Studiilor
în Scripturi, am menționat faptul că se poate face o
măsurătoare din fața acelei trepte late, vă amintiți, care
este la capătul de sus al marii galerii; că se poate măsura
în sus și de-a lungul acelei trepte până pe la linia de
joncțiune. N-am avut măsurătoarea exactă, dar am luat ceea
ce se numește o măsurătoare pe hârtie. Adică, dacă ceva este
desenat la scară, măsurând foarte atent cu o bucată de
hârtie, puteți să estimați foarte corect, și estimarea
noastră, după cum îmi amintesc eu și cum este relatat în
vol. 3, a fost că punctul în timp dat în țoli ar părea să
reprezinte octombrie 1910; dar noi nu am spus aceasta ca
ceva sigur, nici ca ceva ce știm. Nu știu nimic despre
octombrie 1910. Aceasta este numai o sugestie. Când va veni
octombrie 1910, cred că ar fi foarte bine să aveți amândoi
ochii deschiși și să priviți în jur să vedeți dacă este
ceva. Dar datele cărora trebuie să le dăm atenție cred că
sunt cele care ne sunt date profetic. Aceste date profetice
par să fie, octombrie 1874, primăvara lui 1878, octombrie
1881 și apoi octombrie 1914. După câte putem noi spune,
acestea sunt datele marcate în profeții, și facem bine dacă
dăm atenție la acestea ca la o lumină care strălucește
într-un loc întunecos, cum spune Sf. Petru. Aceasta nu
înseamnă că noi știm acum, sau am știut vreodată, nici că
noi spunem acum, sau am spus vreodată, că sugestiile făcute
cu privire la aceste date care se bazează pe profeții sunt
indiscutabile; nici că noi am pretins vreodată
infailibilitate în interpretarea profețiilor în legătură cu
aceste date. Ceea ce spunem în Studiile în Scripturi, vă
veți aminti, este aceasta: Că după înțelegerea noastră
aceasta învață acest lucru și aceea învață acel lucru, iar
cealaltă învață alt lucru. Noi nu vedem nici o altă cale
prin care ele pot fi legate împreună, sau o altă concluzie
la care se poate ajunge; și de aceea pentru mine, cred că
acele date semnifică acele lucruri. Aceasta este tot ce-am
spus; noi n-am spus niciodată că suntem infailibili în
aceste lucruri. Noi le credem. Le-am crezut de la început;
acționăm pe baza acestei credințe. Dar, dragii mei prieteni,
dacă va fi venit octombrie 1915 sau octombrie 1920, și nici
urmă de marele timp de strâmtorare și nici urmă de
schimbarea întregii Biserici, aceasta nu-mi va răsturna
credința în planul divin al veacurilor nici o clipă.
Dumnezeu alege o Biserică ca Sămânță a lui Avraam, și acea
Biserică ca Sămânță a lui Avraam, este predestinată să
înfăptuiască opera de binecuvântare a tuturor familiilor
pământului; dacă 1915 este timpul exact ca să înceapă
aceasta, sau necazul care va introduce acel timp de
binecuvântare, este altă chestiune. Cred că octombrie 1914
este timpul când ne putem aștepta la acel mare timp de
strâmtorare, pentru că după judecata noastră, se pare, cât
putem noi înțelege Scripturile, că acela este timpul când
perioada de arendă sau chirie pentru neamuri va expira, și
când, prin urmare, ne putem aștepta ca timpul de strâmtorare
să înceapă; și noi înțelegem că acel timp de strâmtorare
este cel despre care ne spun Scripturile — un timp de
strâmtorare cum n-a mai fost niciodată de când sunt popoare
pe pământ, un timp de strâmtorare care va distruge toate
tipurile de guvernăminte și fiecare instituție din prezent;
și un timp de strâmtorare care va pregăti astfel omenirea
pentru glorioasa domnie a lui Cristos și a Bisericii Sale,
pentru binecuvântarea și ridicarea tuturor familiilor de pe
pământ.
PLANUL VEACURILOR—Referitor la Marea
Mulțime pe planul “L". (Q53-1)
Întrebare
(1909)—1—Ajungerea pe planul “L" (pe schiță) la prima
înviere, aduce glorie personală deplină, nemurire, natură
divină? Dacă da, cum trebuie să înțelegem că Marea Mulțime
care vor fi ridicați pe acel plan prin mari strâmtorări nu
va avea nemurirea? De ce planul “L" aduce nemurirea pentru o
clasă și pentru alta nu?
Răspuns—Făcând schița nu a fost posibil să se arate totul,
și noi suntem surprinși că ea arată atât cât arată. Planul
“L" reprezintă perfecțiunea spirituală și el reprezintă
planul la care vor ajunge și Marea Mulțime și Turma Mică,
dar Turma Mică va avea în plus gloria și distincția numită
“nemurire" sau natură divină, separată și distinctă de Marea
Mulțime. Felul în care este reprezentat pe hartă nu va
afecta faptul în realitate.
PLANUL VEACURILOR—Semnificația
planurilor L și K pe schiță. (Q53-2)
Întrebare
(1912-Z)—1—Descriind schița, tu spui în Vol. 1 pag. 211:
“Aceștia, când se nasc din morți la înviere, au natură și
formă divină". Te rog armonizează această declarație cu alta
găsită la pag. 235 care spune astfel: “Nu știm cât timp va
trece după “schimbarea” sau desăvârșirea lor ca ființe
spirituale (planul L), până când, ca o companie deplină și
completă, ei vor fi glorificați (planul K) împreună cu
Domnul, uniți cu El în putere și glorie mare".
Răspuns—Cele două citate sunt în deplin acord. Dificultatea
celui care întreabă este cu privire la semnificația planului
“L" și planului “K" pe hartă. Planul “L" reprezintă
gloria personală a Domnului nostru și a Bisericii prin
puterea Întâii Învieri, de la natura umană la natura
divină. Noi înțelegem că toți membrii Bisericii alese
vor avea parte de o astfel de schimbare, de la starea
muritoare la cea nemuritoare, de la natura umană la cea
divină, de la slăbiciune la putere, de la dezonoare la
glorie, de la starea animală la cea spirituală (1 Cor.
15:44), înainte de a fi introduși în gloria puterii
și domniei reprezentate de planul “K". Cu alte
cuvinte, primul citat se referă la înălțarea personală
a tuturor celor concepuți de spirit, clasa învingătoare în
Întâia înviere, pe planul “L", iar al doilea se referă la
înălțarea lor pe planul “K", care va veni când Mirele Ceresc
își va prezenta Mireasa Sa completă, fără vină sau pată,
înaintea Tatălui ceresc, după cum este ilustrat în Psalmul
45.
PLÂNS—SCRÂȘNIRE—La cine se aplică?
(Q732-1)
Întrebare
(1916)—2—Ce se înțelege prin “plânsul și scrâșnirea
dinților" și se poate aplica aceasta la marea mulțime?
Răspuns — Există desigur mult plâns și scrâșnire a dinților
— mult din această situație desfășurându-se în țările unde
există război. A existat din belșug plângere, tânguire și
scrâșnire a dinților tot timpul. Noi toți suntem familiari
cu plângerea și tânguirea, dar nu suntem obișnuiți cu
scrâșnirea dinților. Aceasta înseamnă supărare, dezamăgire.
“O, Dumnezeule! Nu înțeleg de ce a trebuit să fac asta". “Am
eșuat". Aceasta semnifică dezamăgire — o mare dezamăgire.
Aceasta intensifică ilustrația cu plânsul și tânguirea. Am
văzut multe din aceasta. Descriind lucrurile de la sfârșitul
acestui veac, Isus arată că diferite clase vor fi tare
dezamăgite. Una ar fi o clasă de oameni ipocriți, iar
biserica nominală va avea și ea această experiență.
Cărturarii și fariseii la prima Sa venire, care au văzut
lucrările Sale și au auzit cuvintele Sale și totuși L-au
tratat așa cum L-au tratat, când El va veni în putere și
mare glorie și cei care L-au străpuns Îl vor vedea, le va
părea foarte rău și vor fi foarte dezamăgiți, și vor plânge
și se vor tângui. Tot așa și biserica nominală din prezent,
cei care cred că sunt moștenitori a tot ceea ce are bun
Dumnezeu, când vor vedea în cele din urmă cum este Domnul și
ce face El, sunt sigur că atunci oamenii care au fost atât
de proeminenți în cercurile religioase, când vor vedea ce va
face Domnul, vor fi tare dezamăgiți și vor scrâșni din
dinți. Aceasta nu înseamnă în nici un sens focul iadului sau
chinul veșnic. Cu privire la omul care nu avea haina de
nuntă când Regele a intrat să vadă pe oaspeți, El i-a spus,
“Prietene, … cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?"
(Mat. 22:12). Concluzia este că el n-a intrat fără haină de
nuntă, pentru că fiecare trebuia să aibă una pentru a putea
intra, dar sugestia este că a dezbrăcat-o. Întrebarea a
fost, de ce ai dat-o jos? Haina de nuntă reprezintă meritul
lui Cristos, atribuirea dreptății Sale, acoperirea pe care
El o asigură pentru ai Săi. Acest om n-a putut zice nimic,
pentru că a dat-o jos. Totul a depins de această acoperire
la început, iar acum cei care o dau jos nu au nimic de la
Domnul. “Legați-i mâinile și picioarele și luați-l și
aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și
scrâșnirea dinților" este Cuvântul pentru toți aceștia. Nu
în iad cu chinurile focului — pentru că n-ar fi tare
întuneric acolo. Întunericul de afară este întunericul în
care este acum lumea; același întuneric în care am fost și
noi și pe care l-am părăsit când am venit la lumina
adevărului prezent și ne-am consacrat și am primit Spiritul
sfânt. Dacă ieșim din această lumină atunci mergem în acel
întuneric de afară în care am fost înainte, și vom avea
parte de plâns, tânguire și scrâșnirea dinților pe care le
vor avea întreaga lume. După acest război vine cutremurul de
pământ simbolic, apoi focul și va fi din belșug plâns,
tânguire și scrâșnire a dinților în timpul acela — acel mare
timp de strâmtorare. Întreaga lume va avea parte de aceasta.
Ei vor avea foarte multe dezamăgiri. Oricine a fost în
lumina adevărului și apoi a respins-o își va avea partea cu
cei din afară în acel timp de mare strâmtorare. Nu vor fi
unii sfinți acolo? Dacă vreunul va fi acolo, ei nu vor avea
parte de această plângere, tânguire și scrâșnire a dinților,
pentru că planul lui Dumnezeu va fi atât de clar înaintea
lor încât ei își vor ridica capetele și se vor bucura pentru
că desfășurarea acestor lucruri va preceda eliberarea lor,
care este acum atât de aproape. În mijlocul acestor
strâmtorări marii mulțimi i se va distruge carnea.
POFTE—Înțelesul s-a schimbat. (Q451-2)
Întrebare
(1905)—1—Ce se înțelege prin cuvântul “poftă" — “după ce
ați fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă"? 2
Petru 1:4.
Răspuns—Cuvântul nostru poftă și-a schimbat în mare măsură
înțelesul. În greacă are un înțeles mult mai larg. Azi este
în general restrâns la sensul de dorințe imorale, dorințe
trupești. În original acest cuvânt înseamnă orice dorință
pământească, de exemplu, poftă pentru putere.
POMI — Literali sau figurativi?
(Q715-1)
Întrebare
(1913)—2—A fost pomul vieții literal sau figurativ? Dacă
a fost literal, te rog explică.
Răspuns—Nu văd nici un motiv ca șarpele să nu fi fost un
șarpe real; sau să nu fi fost o grădină reală; sau că
părinții noștrii nu au fost un bărbat și o femeie reali; sau
că pomii nu au fost reali și cu fructe reale. Nu ceva în
legătură cu pomul a constituit păcatul, ci actul de
neascultare. Dacă ascultau de Dumnezeu ei ar fi învățat mai
întâi dreptatea și apoi ar fi fost aduși la o cunoștință a
ceea ce este păcatul. Dar le-a fost permis să aleagă calea
și să învețe mai întâi despre păcat, prin afundarea în el.
După 6000 de ani de păcat și rău le va fi permis să învețe
dreptatea. Ei au învățat mai întâi ce este păcatul și vor
învăța ce este binele după aceea, în timp ce, prin
ascultare, ei ar fi învățat mai întâi binele și apoi să aibă
o a doua cunoștință, indirectă, despre rău. Adică, după ce
ar fi ajuns la cunoașterea dreptății, El le-ar fi explicat
tendințele păcatului, fără participare din partea lor, așa
cum voi puteți învăța despre beție fără a vă îmbăta.
PORUNCI—Încercând să prindă pe Isus.
(Q133-5)
Întrebare
(1910-Z)—1—Care este cea mai mare poruncă?
Răspuns—Unul din Învățații Legii a încercat să prindă pe
Domnul cu o întrebare de relativă importanță despre
poruncile divine, întrebându-L pe care o considera mai mare
dintre toate. Marele Învățător a împărțit prompt cele zece
porunci în două, conform Legii (Deut. 6:5), și a răspuns:
““Să iubești pe
Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot
sufletul tău și cu toată gândirea ta”.Aceasta este cea mai
mare și cea dintâi poruncă. Iar a doua, asemenea ei: “Să
iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!”" (Mat.
22:37-39). În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și
Profeții. Ce putea spune avocatul la un astfel de rezumat a
Legii? Nu i-a rămas nimic de spus. I s-a răspuns ca
niciodată înainte.
PORUNCI—Au fost ele pironite pe cruce?
(Q134-1)
Întrebare
(1916)—2—Au fost cele zece porunci o lege perpetuă sau au
fost pironite pe cruce?
Răspuns—Cele zece porunci n-au fost pironite pe cruce deloc.
Ele au fost date evreilor și ele sunt încă peste evrei până
azi. Dumnezeu n-a negat legământul pe care l-a făcut cu
Israel. Legământul legii va fi în final transformat treptat
în noul legământ. Binecuvântările promise lor prin profeți
nu vor veni prin legământul legii. Domnul a spus: “Dar nu pe
temeiul legământului tău" (Ezechiel 16:61). Vechiul legământ
al lui Israel îi va acoperi până când vor fi aduși sub noul
mijlocitor al noului legământ, Isus Cristos Capul, și
Biserica Corpul Său. În măsura străduinței evreilor de a
ține legea celor zece porunci, ei au avut, și vor avea
binecuvântări de la Dumnezeu.
Creștinii nu sunt sub legea celor zece porunci, dată doar
lui Israel la Sinai; dar noi întotdeauna am fost, și toate
creaturile lui Dumnezeu de oriunde sunt sub spiritul celor
zece porunci în măsura în care le cunosc. Acest spirit al
legii a fost arătat de Domnul Isus când a spus că legea este
pe scurt cuprinsă în două porunci: “Să iubești pe
Domnul,
Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu
toată puterea ta și cu toată cugetarea ta" (Luca 10:27).
Fiecare creștin este sub această poruncă. Îngerii sunt sub
această poruncă. Toate creaturile lui Dumnezeu care trăiesc
în armonie cu El trebuie să cunoască și să iubească pe
Dumnezeu cu toată inima, mintea, sufletul și puterea lor. A
doua poruncă, ne spune Isus, este să iubim pe aproapele
nostru ca pe noi înșine. Toți creștinii sunt sub această
poruncă. Isus și apostolii au fost sub ea și fiecare înger
este sub ea. Voința divină pentru toate creaturile lui
Dumnezeu a fost spiritul acestei legi a lui Israel, care nu
va trece niciodată.
Dar Bisericii i-a fost dată o a treia poruncă. Isus a spus:
“Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unul pe altul. Cum v-am
iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unul pe altul!" (Ioan
13:34). Aceasta se aplică numai la Biserică. Această poruncă
nu se aplică universal. Este dată numai Bisericii și doar
pentru acest veac Evanghelic. Noi nu trebuie să iubim lumea
sau pe îngeri în acest fel, ci doar unul pe altul. Cât de
mult să iubim noi pe frați? Până acolo încât să ne dăm viața
pentu ei, așa cum Isus Și-a dat viața pentru noi. Trebuie să
cultivăm acea iubire dacă vrem să avem cele mai înalte și
mai mari binecuvântări ale lui Dumnezeu. Unii pot ajunge în
Marea Mulțime fără acest grad de iubire, dar toți cei care
ajung în Corpul lui Cristos trebuie să se iubească unul pe
altul așa cum Isus i-a iubit pe ei. Apostolul, vorbind
despre cum a murit Cristos pentru noi, spune: “și noi
trebuie să ne dăm viața pentru frați" (1 Ioan 3:16). Toți
cei “mai mult decât biruitori" vor ține această a treia
poruncă a noastră. Numai astfel putem să ne îndeplinim
“legământul de sacrificiu".
Ce a pironit Isus pe cruce? Legământul legii. Legământul
sau înțelegerea pe care a făcut-o Dumnezeu cu evreii,
sub care ei au avut unele speranțe de a deveni o parte a
Bisericii alese. Dacă ei ar fi putut ține legea perfectă a
lui Dumnezeu, aceasta ar fi demonstrat că erau ființe
perfecte. În acest caz ei puteau fi transferați în
“legământul de sacrificiu" fără a fi răscumpărați.
Bineînțeles, ei n-au putut ține faptele legământului legii —
acel legământ care cerea tot ce poate face un om perfect.
Dumnezeu a știut aceasta, dar israeliții nu. Legământul lui
Dumnezeu prevedea că, dacă ei puteau face acele lucruri,
puteau avea viață veșnică, fără nevoia de a fi răscumpărați.
Când Isus a venit și a ținut toate cerințele legământului
legii, El a devenit moștenitor al promisiunilor acelui
legământ al legii. Astfel toate speranțele altora de sub
acel legământ s-au sfârșit. Orice binecuvântări sub acel
legământ al legii puteau veni doar prin Cristos — pe nici o
altă cale. Acest legământ a fost cel pironit pe cruce. Unii
evrei, apostolii și alții, în cele din urmă și-au dat seama
că singura lor cale de a primi aceste binecuvântări pe care
le-a oferit legea de la Sinai ar fi prin a veni la Cristos
și a fi morți cu El — suferind cu El.
Noi care am fost Neamuri devenim parte din Israelul
spiritual și participăm la binecuvântările la care a sperat
Israelul natural; dar acest lucru îl primim prin Cristos sub
termenii legământului Său de sacrificiu: “Adunați-Mi pe
credincioșii Mei care au făcut legământ cu Mine prin
jertfă!" (Psa. 50:5).
POTOP—A pune la îndoială metodele lui Iehova. (Q279-2)
Întrebare
(1911)—1—De ce Dumnezeu nu i-a înecat pe cei opt rămași
și n-a început din nou cu o nouă pereche?
Răspuns—Cred că această întrebare trebuia pusă celui
Atotputernic. Vă voi spune, dragi prieteni, că persoana care
se apropie de Biblie în acest mod combativ nu va primi nici
o binecuvântare. Știu din experiență, pentru că am
experiență în combaterea Bibliei, încercând să arăt că-i
nechibzuită; dar această carte nu este nechibzuită și nici
un om înțelept din lume n-a dovedit-o că este. Dacă am avea
timp destul am putea intra în toate aceste întrebări foarte
detaliat, iar cel care a întrebat ar părea mult mai
nechibzuit decât cartea.
POTOP—A crede în el. (Q279-3)
Întrebare
(1911)—2—Crezi în potop?
Răspuns—Da, cred în potop.
PREDICÂND—La toate popoarele. (Q546-2)
Întrebare
(1910)—3—”Duceți-vă și faceți ucenici din toate
popoarele, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al
Sfântului Duh!" (Mat. 28:19). Dacă mântuirea lumii este în
viitor ce s-ar câștiga prin învățarea popoarelor și
botezarea lor?
Răspuns—Ei bine, cel care întreabă pare să aibă impresia că
Domnul, folosind aceste cuvinte, a făcut o greșeală, pentru
că dacă Isus a vrut să spună că ucenicii Săi trebuie să facă
ucenici pe toate popoarele (cuvântul grecesc este: a face
ucenici pe toți, nu a învăța), cel care întreabă pare să
înțeleagă că toate popoarele trebuie să fie ucenici și
acești ucenici să fie botezați. Ce găsim acum? Numai o mână
de oameni sunt ucenici, numai puțini au fost botezați, așa
că după socoteala celui care întreabă, Domnul a făcut o mare
greșeală. Ei bine, nu în acest fel trebuie privită
chestiunea. Domnul Isus n-a făcut nici o greșeală; să citim
întrebarea și să o analizăm dintr-un alt punct de vedere.
Mergeți și faceți ucenici pe toate popoarele; adică, faceți
ucenici din toate popoarele. Nu numai dintre evrei. La
început El a spus: Nu mergeți la neamuri și nu intrați în
nici o cetate a samaritenilor, ci mergeți la oile pierdute
ale casei lui Israel și găsiți ucenici. Dar acum El dă o
aplicare mai largă pentru Veacul Evanghelic, și la timpul
potrivit, conduși de spirit, au mers la toate popoarele fără
discriminare — mergeți și faceți ucenici din toate
popoarele, botezându-i. Pe cine, popoarele sau pe ucenici?
Pe ucenici. Pe oricine-l puteți face ucenic, boteazați-l. A
spus El că vor avea succes în a face ucenici din toate
națiunile? Este încă adevărat că El nu-i cheamă pe toți.
Mulți sunt chemați, dar nu toți, numai aceia care au ureche
de auzit. Apostolul a spus, “Căci Dumnezeul veacului
acestuia a orbit gândurile celor necredincioși, ca lumina
Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui
Dumnezeu, să nu strălucească peste ei" și să fie convertiți
(2 Cor. 4:4). Cine este dumnezeul lumii acesteia? Satan. El
a orbit mințile tuturor. Pe unii cu panteismul, pe alții cu
fatalismul, pe unii cu o eroare iar pe alții cu alta, și
chiar între creștini a adus tot felul de orbiri și erori —
în direcția chinului veșnic, purgatoriului și altele. El îi
orbește față de iubirea lui Dumnezeu, adevăratul caracter al
lui Dumnezeu și chemarea acestui Veac Evanghelic. Pe toți
aceia care nu au crezut. De ce vrea să-i orbească? Pentru
ca lumina glorioasă a bunătății lui Dumnezeu să nu
strălucească în inimile lor. El nu vrea ca bunătatea lui
Dumnezeu să strălucească în inimile lor.
PRE-EXISTENȚĂ—Putea Isus să-Și
amintească de pre-existența Sa? (Q547-1)
Întrebare
(1912)—1—Când Domnul nostru a fost ființă umană (înainte
de concepere) a putut să-și amintească de pre-existența Sa?
Răspuns—Nu știm destul cu privire la acest subiect ca să
putem răspunde pe deplin, clar și satisfăcător. După cât
putem noi judeca despre acest subiect, Domnul nostru n-a
putut ști de pre-existența Sa înainte de a fi conceput de
Spiritul sfânt, decât prin mijloace naturale. Mama Lui,
Maria, I-a spus despre nașterea Sa miraculoasă, despre
îngerul care i s-a arătat ei etc. În orice caz, Biblia spune
că El creștea în înțelepciune și statură și în favoarea lui
Dumnezeu și a oamenilor. Și S-a dezvoltat așa până ce a
ajuns la vârsta de 30 de ani.
Presupunerea noastră este că El a știut că S-a născut în mod
miraculos, pentru un scop. El a știut ca și copil că trebuia
să fie în lucrurile Tatălui Său imediat ce aranjamentul
divin va permite — atâta știm. Este bine să nu speculăm prea
mult despre aspecte care nu sunt descoperite scriptural.
Când a avut 30 de ani, citim că Spiritul sfânt a venit peste
El și a fost luminat. “Cerurile I S-au deschis" (Mat. 3:16).
Mintea Lui s-a lămurit în legătură cu Planul și aranjamentul
divin. Suntem îndreptățiți să presupunem că nu I-a fost așa
de clar, lămurit, înainte de a ști că a venit în lume cu o
misiune specială. El știa care este această misiune
specială, dar chestiunea nu I-a fost clară până ce Spiritul
sfânt a venit peste El. El știa că a plecat și a venit de la
Dumnezeu și știa că trebuia să Se întoarcă la Tatăl. El a
vorbit despre gloria pe care a avut-o la Tatăl înainte de a
fi lumea, și nu s-ar fi referit la ea dacă nu ar fi știut
despre ea; dar acest lucru s-a întâmplat după ungerea Lui cu
Spirit.
PREMIU—Cum să câștigi marele premiu.
(Q553-2)
Întrebare
(1910-Z)—2—Spiritul ascultării de poruncile Domnului este
cel care va câștiga marele premiu?
Răspuns—Ceea ce caută Domnul în timpul prezent este spiritul
de sacrificiu sau negarea de sine — nu numai spiritul
ascultării de porunci. Bineînțeles că puțini s-ar împotrivi
unei porunci divine, dacă ar veni ca un tunet din cer. Proba
noastră este mult mai hotărâtoare decât aceasta. Este o
probă de ascultare față de ceea ce noi înțelegem că este
voia lui Dumnezeu sau privilegiul pentru serviciu în cauza
Lui. Acelora care le place să facă voia Sa, cărora le place
să servească cauza Sa, chiar cu prețul jertfirii intereselor
pământești, sunt chiar cei pe care îi caută El acum.
“Închinătorii adevărați vor adora pe Tatăl în duh și în
Adevăr; căci și Tatăl caută astfel de adoratori" (Ioan
4:23). “Iată, acum este timpul potrivit" (2 Cor. 6:2); acum
este timpul să vină cei care doresc să se ofere pe sine fără
rezerve, și care doresc ca Domnul să le accepte jertfa, care
ei știu că nu este de mare valoare. Cu cât vă costă mai mult
sacrificiul, cu atât putem fi mai siguri că va fi apreciat
de Domnul. Ca cineva să dea un lucru Domnului, care nu are
valoare în estimarea lui, ar fi un fel de insultă, în loc de
sacrificiu.
Experiențele noastre din viață trebuie să ne ducă tot mai
aproape de Domnul, nu numai în rugăciune, ci clipă de clipă,
în fiecare mică împrejurare critică din viață, noi trebuie
să învățăm să așteptăm îndrumare cerească.
Fiecare jertfitor acceptat care nu reușește să-și
îndeplinească sacrificiul, va pierde în mod sigur “chemarea
de sus", și, dacă așteptările noastre sunt corecte, va
participa cu “marea mulțime" în “distrugerea cărnii", pe
care, după consacrare, n-au vrut s-o jertfească zi de zi.
PREMIU—Referitor la filosofia
Legămintelor și Răscumpărării. (Q554-1)
Întrebare
(1910-Z)—1—Este posibil să fii îndreptățit și sfințit
fără a cunoaște filosofia cu privire la Legăminte și
Răscumpărare?
Răspuns—Este adevărat că cineva ar putea fi îndreptățit și
sfințit prin credință în sânge înainte de a învăța ceva
despre Legăminte sau despre filosofia Răscumpărării. Și o
persoană își poate menține atât îndreptățirea cât și
sfințirea prin credința în sânge, independent de filosofiile
cu privire la metodele divine de aplicare a meritului lui
Cristos. Aceasta a fost adevărat în propriul nostru caz.
Ulterior, obținând har de la Domnul și ceva cunoștință
despre Planul Său — filosofiile Ispășirii etc. — le-am
distribuit și altora în numele Său. El ne-a sfătuit prin
Cuvântul Său că aceste lucruri erau “hrană la timp cuvenit",
și cărarea celui drept va străluci tot mai mult. În armonie
cu aceste promisiuni, noi avem lumină tot mai clară,
crescând, care este a noastră pentru a o împărți oricui are
“urechi de auzit".
Legământul Vechi al Legii a fost pentru sămânța naturală a
lui Avraam, și similar Noul Legământ al Legii va fi
instituit cu ei, luând locul celui vechi și aducându-le o
binecuvântare, pe care ei n-au reușit s-o obțină sub
legământul al cărui mijlocitor a fost Moise. Legământul
nostru este cel prin credință, Legământul originar, la care
a fost adăugat cel vechi și la care va fi adăugat cel nou,
la timpul cuvenit.
PREOȚI—Preoți subordonați în Sfânta.
(Q553-1)
Întrebare
(1915)—2—În tip, preoții subordonați au avut acces în
Sfânta Cortului Întâlnirii în Ziua Ispășirii?
Răspuns—Relatarea poate fi citită în diferite moduri, dar
eu, citind, mă face să înțeleg că preoții subordonați au
avut acces în Sfânta în Ziua Ispășirii. Alții ar putea gândi
diferit. Cred că aceasta este în deplin acord cu ceea ce
știm că este experiența Bisericii — că toți avem acces în
Sfânta de la timpul când suntem concepuți de spirit. Noi
suntem acum în Ziua Ispășirii antitipică. A spune că preoții
subordonați din Preoțimea antitipică sunt în Sfânta, și apoi
a spune că tipul nu învață că noi trebuie să fim acolo, cred
că ar fi o contradicție între tip și antitip. Cred că ei au
avut acces în Sfânta pe toată durata Zilei Ispășirii.
PREOȚIE—Începutul preoției lui
Melhisedec. (Q550-2)
Întrebare
(1910-Z)—3—Când a devenit Domnul nostru Preot după
rânduiala lui Melhisedec?
Răspuns—Domnul nostru a intrat în preoția lui Melhisedec
individual, personal, la înviere, când, după cum declară
apostolul, Dumnezeu a zis, “Toți îngerii lui Dumnezeu să I
se închine!" (Evr. 1:6). În acest sens individual El a
devenit Preotul Melhisedec, deși numai “Capul" era deja
format. Deoarece inteligența este în cap, putem vedea cum
capul poate reprezenta corpul, cum nu poate nici un alt
membru al corpului. O mână ridicată poate să reprezinte
corpul, dar nu poate avea inteligența capului și nu putem
spune că prezența a fost atunci, dar de îndată ce
Capul a fost înviat dintre morți, de îndată ce Capul a fost
acceptat ca Preotul Melhisedec, întreaga chestiune are o
poziție înaintea lui Dumnezeu, inteligența fiind în Cap. Noi
suntem de acord totuși că nu ne vom exercita pe deplin
funcția de Preot Melhisedec până ce întreaga Biserică va fi
cu Capul ei în glorie, membrii Corpului Său. Un Preot după
rânduiala lui Melhisedec este un Preot care binecuvântează,
un Preot care are puterea să binecuvânteze. Melhisedec a
fost în stare să binecuvânteze pe Avraam. De aceea preoția
Melhisedec este mult superioară preoției aaronice.
Domnul nostru nu putea fi acest Preot Melhisedec până la
învierea Sa, evident, pentru că El n-a avut nimic cu ce să
binecuvânteze. Înainte de a putea binecuvânta trebuia să-Și
jertfească viața, și jertfindu-Și viața umană în ascultare
de Tatăl, primea astfel, sau avea în contul Său meritul pe
care a putut să-l folosească pentru a ne binecuvânta pe noi
și în cele din urmă toate familiile pământului.
PREOȚIE—Durata preoției lui
Melhisedec. (Q550-3)
Întrebare
(1910-Z)—1—Cât va dura această preoție după rânduiala lui
Melhisedec?
Răspuns—”Tu ești preot în veac" (Evr. 5:6), sau un Preot
veșnic, un Preot fără sfârșit; nu unul care va muri; nu unul
care va renunța la funcție într-un mod nesatisfăcător, ci
unul care va împlini toate scopurile pentru care a fost
numit ca Preot. Domnul nostru a fost numit ca Preot pentru
că era necesar un Preot. Aceasta nu este o funcție necesară
printre îngeri, care sunt perfecți, dar este o funcție
necesară între oameni, din cauza imperfecțiunii lor. De
aceea, a fi Preot până la sfârșit sau până la încheiere,
înseamnă că El va fi Preot, Mijlocitor, Împăciuitor,
Armonizator în această chestiune a înstrăinării dintre
Dumnezeu și om. De aceea, această funcție se va sfârși odată
cu Veacul Milenar, când El va fi împlinit toată această
operă și va preda Împărăția lui Dumnezeu Tatăl. Atunci El nu
va mai fi Preot. Nu va mai fi nevoie de nici un fel de
Preot, care să sacrifice sau să domnească. Chiar
semnificația funcției este aceea de intermediar, mijlocitor
sau ajutor de vreun fel pentru cei care sunt în unele
dificultăți.
PREOȚIE—Semnificația preoților
subordonați. (Q551-1)
Întrebare
(1910-Z)—2—În stabilirea preoției aaronice, Aaron era
Marele Preot iar fiii lui erau preoți asociați. Faptul că
fiii lui erau asociați cu el, este în mod special tipic?
Răspuns—Evident că tipul s-a dat ca să învețe că acești
preoți subordonați erau membrii sau corpul Marelui Preot,
pentru că în această formă a fost arătat acest lucru. El
trebuia să “facă ispășire pentru sine și casa lui". Care
este ideea din acest cuvânt “sine"? Cum am exprima mai clar
aceasta? Ce altă relație decât aceea de soție ar reprezenta
mai bine eul cuiva? Fiii lui Aaron, deci, l-ar reprezenta pe
el într-un mod special, ca și cum ar fi corpul lui. Un tată
este reprezentat în fiul său într-un sens special. Tipul
Marelui Preot în funcția sa ar fi astfel menținut în
generații succesive. Fiii nu au fost, ca fii, tipici, ci
fiii au fost în tip cea mai bună reprezentare ce putea fi
făcută, a corpului preotului, și astfel ne reprezentau pe
noi, care suntem Corpul lui Cristos.
PREOȚIE—Lucrarea prezentă a preotului
antitipic. (Q551-2)
Întrebare
(1910-Z)—1—Există preoți antitipici care să facă o
lucrare preoțească în acest timp?
Răspuns—După înțelegerea noastră, ilustrația “preotului"
este una individuală. Nu este o lucrare pe care preoții s-o
facă în colectiv, ci aici acel singur preot trebuie să
facă lucrarea. Cu alte cuvinte, preoții subordonați sunt
recunoscuți doar ca reprezentanți ai preotului, la fel cum
noi suntem reprezentanții lui Cristos. În acest sens al
cuvântului se poate spune că există numai un preot, preotul
oficiant, cel care face lucrarea specială; dar în alt sens
există o preoțime subordonată — în sensul că noi avem o
personalitate separată ca persoane, totuși acționând în
legătură cu Domnul nostru ca membri ai Lui.
În timp ce recunoaștem scriptura, “sunteți o preoție
împărătească", să punem accentul pe cuvintele apostolului
care declară despre Domnul nostru, “Dacă ar fi pe pământ,
nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei care aduc darurile
după Lege" (Evr. 8:4). Apoi apostolul continuă și dovedește
că Domnul nostru a fost un Preot după rânduiala lui
Melhisedec și că această preoție după rânduiala lui
Melhisedec a fost recunoscută de către Dumnezeu cu un
jurământ, și că Aaron și preoția lui n-au fost niciodată
recunoscuți astfel. Dar cu privire la acest om Domnul a
spus, “Domnul a
jurat și nu-I va părea rău: “Tu ești preot în veac, după
rânduiala lui Melhisedec”" (Psa. 110:4).
Numai Melhisedec a fost, bineînțeles, acel preot, și acel
preot, prin urmare, i-a reprezentat pe toți membrii Domnului
nostru, și din moment ce marea lucrare a Preotului antitipic
este în viitor și nu este lucrarea prezentă, vedem că acesta
este motivul pentru care nu se face referire la Aaron în mod
deosebit în tipul Marelui Preot. Marele Preot va face
într-adevăr marea lui lucrare în timpul veacului Milenar, și
ceea ce se face în prezent este numai o lucrare
pregătitoare, pregătindu-se pe sine pentru lucrare.
Mai întâi Domnul Isus, în cei trei ani și jumătate ai
serviciului Său, S-a dovedit vrednic să fie Preotul, iar în
timpul acestor 1800 de ani de atunci, ne dovedește pe noi
vrednici să fim membri Săi, și când El Își va completa
lucrarea doveditoare că noi suntem vrednici, împreună cu El
însuși, pentru această mare și onorabilă poziție de Profet,
Preot, Mijlocitor, Rege, Judecător al lumii, El va avea în
același timp un anumit merit în creditul Său, pe care îl va
putea aplica pentru lume și datorită căruia poate îndeplini
o funcție preoțească pentru omenire. Funcția preoțească, cum
am spus mai înainte, ține mai mult de viitor decât de
prezent. Timpul prezent este timpul pentru jertfă, timpul
pentru a face un legământ cu Domnul prin jertfă.
Suntem de acord, bineînțeles, că nici unul dintre noi nu
face sacrificarea. Marele preot a lovit vițelul și l-a ucis,
și de asemenea marele preot a lovit țapul și l-a ucis. Apoi
a urmat prezentarea; ca de exemplu, când apostolul spune,
“aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută
lui Dumnezeu" etc., el nu spune, Faceți munca preotului cu
trupul vostru, ci oferiți-vă ca jertfă Domnului; El vă poate
accepta; El vă poate sacrifica și poate îndeplini un
serviciu asupra voastră care vă va pregăti pentru o parte cu
El, ca membri ai Corpului Său, în lucrarea glorioasă din
viitor, în opera de binecuvântare a tuturor familiilor
pământului, în lucrarea de inaugurare a Timpurilor
Restabilirii despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor
sfinților Săi proroci din vechime — Fapt. 3:19-21.
PREOȚIE—De ce n-a fost Iov și alții
preoți? (Q552-1)
Întrebare
(1910-Z)—1—Deoarece preoții trebuiau să aducă jertfe și
deoarece nimeni nu putea fi preot decât dacă era chemat de
Dumnezeu, cum se face că unii dintre Vrednicii din Vechime,
Iov și alții, care nu erau preoți, au adus jertfe?
Răspuns—Jertfele pe care aceștia le-au adus nu erau jertfe
pentru păcat. Ei nu aduceau jertfe după tipurile Legii, ca
jertfele din Ziua Ispășirii, de exemplu. Întregul aranjament
al Legii evreiești, prin care jertfirea a fost luată din
mâinile persoanei și pusă în mâinile preoților, a fost un
nou punct de pornire în procedurile lui Dumnezeu.
Avraam, noi știm, a adus jertfe înainte de stabilirea
preoției. Timpul exact în care a trăit Iov nu-l știm. Știm
doar că el a fost Iov din Uz și a umblat înaintea lui
Dumnezeu cu o inimă perfectă; dar credem că suntem
îndreptățiți să presupunem că n-a trăit în timpul
dispensației Legii, cu jertfele ei tipice. Dacă aceasta este
adevărat, atunci cursul lui a fost în deplin acord cu cursul
lui Avraam, când a adus jertfe. Când Avraam a fost oprit de
a-l jertfi pe fiul său, el a jertfit berbecele prins în
tufiș, cum l-a îndrumat Domnul.
Ceea ce au făcut acești patriarhi în chestiunea aducerii
jertfelor a fost evident un semn din partea lor că apreciază
pe Dumnezeu și al faptului că era necesară o jertfă pentru
păcat, exact cum Abel a adus pârga turmei sale și a
jertfit-o lui Dumnezeu, deși el n-a fost chemat să fie
preot; dar nici una dintre aceste jertfe n-a fost acceptată
în același sens în care au fost acceptate jertfele sub Lege.
Nici una dintre aceste jertfe nu i-a făcut perfecți pe cei
care le aduceau, nici n-a făcut ispășire pentru altcineva;
ele erau doar cum ar fi o rugăciune, manifestarea unei
dorințe bune a inimii și a aprecierii lui Dumnezeu și o
dorință de a-L respecta, ca și o recunoaștere a faptului că
păcatul cerea o ispășire. Deci, când Domnul a arătat cum
trebuia făcută această ispășire a păcatului, El a ilustrat
lucrarea acestui Veac Evanghelic. El a stabilit un preot ca
să-L reprezinte pe Domnul Isus și preoți subordonați ca să
reprezinte Biserica. O lucrare de jertfire era făcută într-o
anumită zi a anului — Ziua Ispășirii — reprezentând lucrarea
acestui Veac Evanghelic în care sunt aduse aceste “jertfe
mai bune" pentru păcat; și sub acest mare aranjament nici
unuia nu-i este permis să ofere jertfa decât unui preot,
Dumnezeu indicând astfel că lucrarea este în întregime sub
supravegherea și îndrumarea Sa.
PREOȚIMEA AARONICĂ—Trebuie să fie
aplicată antitipic. (Q5-2)
Întrebare
(1911-Z)—1—Avem vreo scriptură care să arate că preoțimea
aaronică va exercita funcția preoțească în Veacul Milenar?
Răspuns—O scriptură care ar putea fi înțeleasă că
învață așa se găsește în cartea lui Maleahi, care spune că
atunci când Domnul va veni în templul Său, “El va sta ca
topitorul și ca purificatorul argintului; va curăți pe fiii
lui Levi, îi va purifica așa cum se curăță aurul și argintul
și vor aduce Domnului
un dar de mâncare în dreptate" — Mal. 3:3.
Unii ar putea aplica această scriptură la fiii lui Levi în
mod literal. Dar noi credem că este antitipică, credem că
Biserica constituie sistemul levitic și că aceștia sunt
leviții spirituali pe care Curățitorul îi va pregăti pentru
ca ei să poată oferi lui Dumnezeu un sacrificiu acceptabil
ca Leviți antitipici și ca Preoțime Împărătească.
PREȚUL DE RĂSCUMPĂRARE—Furnizat la
Calvar. (Q571-1)
Întrebare
(1911-Z)—2—Ce a împlinit Domnul nostru la Calvar?
Răspuns—Depunerea vieții din partea Domnului nostru n-a
răscumpărat rasa, după cum am arătat, ci a furnizat
prețul de răscumpărare care trebuie să efectueze
eliberarea umanității, la timpul și în ordinea potrivită
a lui Dumnezeu; El S-a dat pe Sine ca antilutron (ca
preț corespunzător) — 1 Tim. 2:5-6.
PREVIZIUNE (Q280-1)
Întrebare
(1913)—3—Spune undeva Cuvântul lui Dumnezeu că El știe la
timpul consacrării cuiva, că acesta consacrându-se nu va fi
credincios?
Răspuns—Nu există nimic în Biblie să indice ceva de genul
acesta.
PREZENȚA A DOUA—A nu o înțelege,
referitor la Moartea a Doua. (Q641-2)
Întrebare
(1911)—4—Cei care discern prezența Domnului vor fi
potriviți pentru clasa marii mulțimi, dacă ei nu reușesc
să-și întărească chemarea și alegerea?
Răspuns—Gândul nostru ar fi că discernerea prezenței
Domnului n-ar avea în mod necesar de-a face cu acest lucru.
Acesta este doar un element al cunoștinței și ar fi o dovadă
că acea persoană a făcut un anumit progres în cunoștință și
de aceea a progresat considerabil în instruirea făcută de
Domnul. Dar fie că acolo, fie că în altă parte, n-ar reuși
să dezvolte spiritul ascultării în jertfirea vieții sale, în
zelul pentru Domnul, pentru adevăr și pentru frați, ar
înseamna că n-ar reuși să ajungă în clasa turmei mici, și
aceea ar însemna că ar avea parte în clasa marii mulțimi —
dacă n-ar nega pe Domnul și să întoarcă spatele la toată
problema.
PUBLICITATE—Ce nume să se folosească?
(Q7-2)
Întrebare
(1909)—5—Prin ce nume ai sugera ca adunările locale să
facă publicitate pentru întrunirile lor, astfel încât să se
evite confuzia prin folosirea prea multor nume, ca: “Zorile
Mileniului", “Credincioșii în Ispășire",
“Credincioșii în Sângele Prețios", “Studenții Bibliei" etc.?
Răspuns—Este dificil să știi cum să faci publicitate, nu
pentru noi, ci să faci ca oamenii să nu te înțeleagă greșit.
“Biserica lui Dumnezeu"; “Biserica viului Dumnezeu";
“Biserica lui Cristos". Oricare din aceste nume ni s-ar
potrivi foarte bine și n-am avea nici o obiecție la ele, dar
vedem că sunt diferite denominații care și-au însușit aceste
titluri, nu că noi credem că ele au dreptul să și le aplice,
dar noi am vrea să trăim în pace. Este dificil să decizi, și
fiecare adunare va trebui să facă acest lucru pentru sine.
PUBLICITATE—Atitudinea bătrânilor și
diaconilor. (Q8-1)
Întrebare
(1910)—1—Care trebuie să fie relația potrivită între
îndatoririle bătrânilor și a diaconilor în legătură cu
publicitatea pentru convențiile mici și pentru adunările de
peregrini?
Răspuns—În privința publicității, cine trebuie să
supravegheze acest lucru — unde trebuie să căutăm
instrucțiunile? Gândul meu este că potrivit ar fi ca
instrucțiunile pentru publicitate să vină de la sediu,
pentru că acolo avem cea mai multă experiență; nu pentru că
noi suntem mai deștepți decât alți oameni, ci pentru că
aceia care sunt însărcinați cu lucrarea acolo se presupune
că sunt și trebuie să fie persoane cu o capacitate deosebită
și cu o largă experiență, și cum noi avem de-a face cu atât
de multe metode și aranjamente de publicitate în atât de
multe părți ale lumii, avem posibilitatea să judecăm ceea ce
altfel oamenii n-ar putea. De aceea, cred că ar face bine să
caute sfaturi deosebite la Brooklyn în legătură cu acest
subiect. Cât despre cine să aibă aceasta în sarcină: un
bătrân este ales în mod special pentru lucrurile spirituale
și să se îngrijească de interesele spirituale ale Bisericii,
dar publicitatea face parte din interesele spirituale ale
Bisericii; se identifică atât de strâns cu interesele
spirituale ale Bisericii, încât este demnă de cea mai bună
capacitate pe care o aveți în adunare. Nu putem fi prea
grijulii cu acest lucru; și într-adevăr spiritul corect ar
fi ca toți să participe împreună, și dacă s-ar găsi unul cu
cea mai bună capacitate, nu dintre bătrâni, ci dintre
diaconi, atunci toți ar trebui să fie bucuroși să-l
favorizeze, ca el să ia o parte mai proeminentă în lucrare.
Cu alte cuvinte, ar trebui ca noi să lăsăm la o parte orice
este de natură personală în fiecare serviciu al adevărului
și să încercăm să obținem metodele cele mai bune și în
timpul și modul cel mai satisfăcător, atât cât ne va îndruma
și conduce judecata, și să căutăm mai multă înțelepciune.
PUBLICITATE—Potrivită și nepotrivită.
(Q8-2)
Întrebare
(1915)—2—Înseamnă a arăta spiritul Babilonului dacă se
solicită de la comercianți contracte de publicitate pentru
spațiul de pe anunțurile Foto-Dramei?
Răspuns—N-ar fi potrivit să se spună unui comerciant,
“Faceți publicitate la noi și astfel contribuiți cu ceva la
o cauză bună". Așa ceva n-ar fi bine. Ar fi cerșire pentru
cauza Domnului, un lucru pe care nu suntem autorizați să-l
facem. Dar dacă eu aș fi comerciant și aș avea ocazia să pun
o reclamă într-un anunț pentru Foto-Drama, aș crede că ar fi
una din cele mai bune șanse de a-mi face publicitate pe care
le-am avut vreodată. Aș crede că aș avea un beneficiu. Dacă
pentru unul sau doi dolari ar fi posibil să-mi circule
cartea de vizită peste tot în împrejurimi, aș spune, “Aceste
pliante despre Foto-Drama îi vor interesa pe oameni; și în
timp ce vor citi textele de la ilustrații, ar citi și despre
firma mea". Aș crede că aș avea un profit bun pentru
investiția mea. Dacă cineva ar gândi că nu are un profit
bun, să nu-și pună reclama în acest tract. Este pur și
simplu o problemă de afaceri.
Solicitând reclama, nu trebuie să se menționeze
caracteristica religioasă. Noi nu facem aceasta deloc. Este
pur și simplu afacere în ceea ce-i privește pe comercianți;
și eu i-aș lăsa să facă reclamă la tot ce doresc. Faptul că
noi nu permitem reclame în Turnul de Veghere nu înseamnă că
a face aceasta ar fi rău. Nu văd nici un rău în faptul că un
comerciant face reclamă produselor sale. Dacă aș publica un
ziar zilnic, m-aș aștepta să vând spațiu pentru publicitate
în ziarul meu.
Un frate care este proprietarul unui ziar m-a consultat
puțin despre publicitate. El a spus că în împrejurimi
comercianții erau obișnuiți să-și facă publicitate, și unii
dintre cei mai buni clienți erau comercianți de băuturi tari
și tutun. I-am spus că nu aș face publicitate la băuturi. Aș
face publicitate pentru pantofi, haine, alimente sau obiecte
de uz casnic, și aș solicita astfel de reclame dacă eu aș
conduce un ziar. Nu văd nimic greșit în a pune reclame în
ziare. Nu aș vedea nimic greșit în a pune șase sau opt
pagini de publicitate în Turnul de Veghere, dacă articolele
cărora le-aș face reclamă ar fi mărfuri pe care toți ar vrea
să le cumpere. Dar, deoarece Turnul de Veghere intră în casă
și mă reprezintă pe mine într-un mod deosebit, vreau să
folosesc tot spațiul pentru chestiuni religioase — nu însă
fiindcă reclamele ar fi rele.
Odată am pus în Turnul de Veghere o notă despre Grâul
Minune. Mulți dintre voi ați văzut-o. Noi credem că am făcut
bine punând acest anunț. De asemenea am pus o notă despre un
fel de fasole și una despre ceva bumbac special. Unii dintre
prieteni au beneficiat de fiecare din aceste anunțuri. De
asemenea, recent am pus o notiță despre un tratament pentru
cancer. Am primit sute de scrisori de la prietenii în
Adevăr, și sute de la alții; și mulți au scris că au obținut
rezultate bune. Într-o anumită măsură aceasta a ajutat ca
Adevărul să înainteze. Oamenii au văzut că noi nu încercăm
să le luăm banii, au văzut că noi încercăm să le facem bine,
și au devenit interesați.
PUTERE—Cum putem spune când acționăm
prin puterea Domnului și nu prin
puterea noastră. (Q674-1)
Întrebare
(1914)—1—Cum putem noi ști când acționăm prin puterea
Domnului și nu prin a noastră proprie? Faptul că nu reușim
înseamnă că acționăm prin puterea noastră proprie? Te rog
răspunde.
Răspuns—Este destul de greu să știi exact ce are în minte
cel care întreabă despre a acționa prin propria putere —
putere fizică să muncești pentru Domnul, sau ce vrei să spui
nu știu sigur. Voi fi obligat să răspund la întâmplare — pe
nimerite. Oricum, trebuie să spun, că a acționa prin propria
putere, i-ar fi cunoscut cuiva prin discernământul său de a
se analiza pe sine dacă este înclinat sau nu să facă un
lucru foarte concentrat încât să uite să facă din acesta un
subiect de rugăciune și să se gândească și să caute dacă ar
fi voia Domnului sau nu. Acesta ar fi un semn că ai neglija
să cauți la Domnul putere și îndrumare. Ar fi un semn că
ești în pericol în această privință și că trebuie să fii mai
atent. După aceea, dacă vezi că aceasta este calea Domnului,
după Cuvântul Său, roagă-te în privința aceasta și
acționează cum crezi că-i mai bine și atunci vei fi sigur că
umbli prin puterea Domnului.
Înapoi sus