1114) ŢAPUL DE TRIMIS—Reprezintă o clasă concepută de Spirit. (Q630-2)

Întrebare (1907)—2—Din moment ce ţapul de trimis n-a fost acceptat ca jertfă şi n-a intrat în Sfînta, poate el reprezenta o clasă concepută de spirit?

Răspuns—Viţelul n-a intrat în Sfînta sau în Sfînta Sfintelor, şi nici ţapul Domnului; şi similar ţapul de trimis n-a intrat în Sfînta sau Sfînta Sfintelor. Dacă faptul că ţapul de trimis n-a intrat în Sfînta şi în Sfînta Sfintelor ar fi considerat o dovadă că clasa reprezentată prin ţapul de trimis n-ar fi concepută de spirit, acelaşi argument ar fi folosit împotriva acelora care sunt din clasa ţapului Domnului, şi acelaşi argument ar fi împotriva Domnului nostru Însuşi, reprezentat de viţel. Doar sîngele trebuia să fie dus înăuntru. Cei reprezentaţi prin ţapul de trimis sunt reprezentaţi un timp ca fiind în corpul Marelui Preot, ca de exemplu, Isus Marele Preot mai întîi, la prima Sa oferire a sîngelui viţelului, ca Mare Preot S-a reprezentat pe Sine în luarea sîngelui Său individual. Voi şi cu mine n-am fost deloc participanţi în aceasta. El a intrat în Sfînta Sfintelor pentru noi şi a făcut ispăşire pentru păcatele noastre. Apoi a ieşit şi a jertfit ţapul de jertfă pentru păcat, ţapul Domnului, şi a luat din sîngele lui. Acum, vedeţi că El a reprezentat în acel ţap pe membrii corpului Său şi a intrat înăuntru cu sîngele acelui ţap. Dar ţapul propriu-zis a fost reprezentat în preot. Viţelul a fost reprezentat în preot şi similar ţapul este reprezentat în preot, şi el face oferirea acolo. Clasa ţapului de trimis sunt reprezentaţi acum în Corpul Marelui Preot. Adică, consacrîndu-se, ei au fost socotiţi ca membri ai Corpului lui Cristos şi numai după ce n-au mai continuat pe calea Sa, n-au reuşit să meargă mai departe şi să-şi completeze jertfa, au fost eliminaţi şi n-au mai fost socotiţi ca membri ai Corpului lui Cristos, ci au devenit o a doua clasă, sau o clasă găsită nevrednică de un loc în Corpul lui Cristos.

1115) ŢAPUL DE TRIMIS—Cum reprezintă pe concepuţii de spirit? (Q631-1)

Întrebare (1912)—1—Cum poate ţapul de trimis, neavînd lumina Sfeşnicului de Aur, să reprezinte pe Marea Mulţime, care este concepută de spirit?

Răspuns—Ţapul de trimis n-a primit lumina, pentru că n-a ajuns în Sfînta. Tot aşa nici ţapul Domnului şi nici viţelul.

Se pare că nu oricine poate înţelege aceste tipuri. Dacă tu eşti unul dintre ei, nu-ţi face griji, pentru că ai destule lucruri pe care le poţi înţelege şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru aceasta. Ţapul Domnului afară a reprezentat o clasă şi Ţapul de trimis a reprezentat altă clasă, iar Viţelul a reprezentat pe Domnul Isus. În starea Curţii, Viţelul a reprezentat pe Isus cînd a fost în acea stare; Ţapul Domnului a reprezentat o clasă a urmaşilor Săi cînd ei au fost în acea stare a Curţii, şi Ţapul de trimis a reprezentat o altă clasă a consacraţilor cînd ei au fost în starea Curţii — nu după ce au trecut în Sfînta. Nici un ţap sau viţel n-a intrat vreodată în Sfînta. Toţi care intră în Sfînta antitipică devin membri ai Marelui Preot. Cînd viţelul a fost junghiat a avut loc schimbarea. În afara perdelei Marele preot a fost simbolizat de viţel; înăuntru el era Marele Preot.

La fel cu ţapul Domnului — afară acesta a reprezentat natura umană a celor acceptaţi ca membri ai lui Cristos; dar înăuntru el a reprezentat Corpul lui Cristos, spiritual, Biserica. Deci Preotul este înăuntru vălului şi vede lumina de la sfeşnicul de aur, mănîncă pîinea nedospită — nu viţelul, nici ţapul.

Întrebarea din mintea celui care întreabă, presupun că este aceasta: Au putut cei care au intrat în Sfînta să iasă din nou afară? Şi Răspunsul este acesta: În ceea ce ne priveşte pe noi, tot ce ştim despre acest lucru este că fiecare persoană care face o consacrare intră în Sfînta şi devine un membru al Corpului lui Cristos care este Biserica.

Să presupunem că aici ar fi o mie două sute de persoane. Să presupunem că toţi s-au consacrat Domnului şi au fost concepuţi de Spiritul sfînt. Unde ar fi ei reprezentaţi în acest tip al Cortului Întîlnirii? Răspund, ei ar fi reprezentaţi înăuntru, nu în afara Sfintei. Ei au intrat, pentru că au fost concepuţi într-o singură speranţă a chemării lor. Cei din Sfînta devin două clase. Ei toţi văd mai mult sau mai puţin din lumină, mănîncă mai mult sau mai puţin din pîinea nedospită şi mai mult sau mai puţin se apropie şi apreciază Altarul de Aur. Dar o clasă se apropie şi mănîncă într-un mod în care cealaltă clasă n-o face. O clasă apreciază lumina şi o foloseşte mai mult decît cealaltă. O clasă merge mai deosebit la Altarul Tămîierii.

Cei care nu reuşesc să se folosească de aceste privilegii nu vor merge mai departe în Sfînta Sfintelor. Numai Cristosul, Cap şi Corp, va constitui Marele Preot în glorie dincolo de al Doilea Văl.

Ce se va întîmpla cu cei care nu reuşesc să-şi întărească chemarea şi alegerea? La sfîrşitul acestui veac partea le va fi dată în starea Curţii — dar acum ei nu sunt în starea Curţii. Sfînta reprezintă pe toţi aceia care au făcut o consacrare acceptabilă. Toţi cei vrednici vor trece în cele din urmă dincolo de văl, în Sfînta Sfintelor. Cei care nu reuşesc să-şi întărească chemarea şi alegerea, deşi sunt tot spirituali, vor fi lăsaţi în starea Curţii, îndreptăţiţi pe deplin în faţa lui Dumnezeu, dar pe un plan diferit de cei care îşi împlinesc legămîntul lor de jertfă — urmaşii în urmele lui Isus.

Marea Mulţime, Leviţii antitipici vor fi servii Preoţimei Regale. Deşi pe plan spiritual şi neavînd moştenire în ţară — nici o parte cu omenirea — totuşi ei vor avea de-a face cu pămîntul în serviciul lor spiritual.

În timp ce opera de restabilire va progresa timp de o mie de ani şi omenirea se va apropia treptat de perfecţiune, aceşti Leviţi antitipici vor avea un serviciu important pentru oameni. Pentru ca nimic să nu supere, rănească sau distrugă în toată acea Împărăţie sfîntă va fi nevoie de o mare companie de gardieni spirituali. Lucrarea lor va corespunde fără îndoială serviciului avut acum de îngeri faţă de Biserica Aleasă. "Nu sunt ei oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mîntuirea?" (Evr. 1:14)

1116) ŢAPUL DE TRIMIS—Nu are parte în jertfa pentru păcat. (Q632-1)

Întrebare (1915)—1—Are ţapul de trimis vreo parte în Jertfa pentru păcat?

Răspuns—Ţapul de trimis n-are nici o parte. Ţapul de trimis nici n-a fost jertfit. N-a reuşit să fie jertfit. Doi ţapi erau prezentaţi ca jertfe, dar sorţul cădea numai pe ţapul Domnului şi acela a fost jertfă pentru păcat. Aşa că avem viţelul şi un ţap ca jertfă pentru păcat, iar celălalt ţap nici n-a fost sacrificat. De aceea nu putea fi o jertfă pentru păcat (Lev. 16:7-10). Dar datorită economiei lui Dumnezeu această clasă a ţapului de trimis va avea o a doua parte în ispăşirea păcatului, suferinţele lor fiind aplicate ca ispăşire, pentru anumite păcate cu voia ale lumii — nu pentru păcatul adamic.

1117) ŢINTĂ—Referitor la Marea Mulţime şi Turma Mică. (Q451)

Întrebare (1910)—1—Există o diferenţă între ţinta atinsă de Marea Mulţime şi ţinta atinsă de Turma Mică?

Răspuns—Turma Mică s-a consacrat nu numai să respecte toate cerinţele dreptăţii, ci s-au învoit cu Dumnezeu că vor face voia Lui cu orice preţ, fie că dreptatea le va cere asta sau nu. Ceea ce trebuie să sacrifici este ceva mai mult decît cere sau ar putea cere dreptatea. Tot aşa a fost şi cu Domnul nostru Isus. Dreptatea a putut cere ca El să ţină legea, dar nu i-a putut cere să-şi sacrifice viaţa. Dumnezeu cere ca fiecare om să ţină legea, dar niciodată nu cere să ne prezentăm trupurile ca o jertfă vie; aceasta este o invitaţie. Dumnezeu nu te invită să ţii legea Sa; El spune că dacă nu ţii legea, rezultatul va fi cutare şi cutare; acesta este standardul Meu. Aşa că Dumnezeu pune înaintea voastră şi înaintea mea acest standard, că trebuie să iubim pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Dar voi spuneţi: Noi nu putem ţine Legea. Nu, nu putem în ceea ce priveşte trupul, dar o putem ţine în inimile şi minţile noastre. Trebuie să facem aşa. Ceva mai puţin decît aceasta înseamnă a nu ajunge la legea lui Dumnezeu şi a fi găsiţi nevrednici de a avea viaţă veşnică. Aşa trebuie să fie şi cu Marea Mulţime. Ei nu pot face mai puţin decît acest standard al legii lui Dumnezeu. Ei au fost de acord să facă mai mult, dar trebuie să se ridice la standardul iubirii. Acesta este standardul pentru lume în general în veacul următor, pe care vor fi obligaţi să-l atingă. Dacă nu-l vor atinge în timpul miei de ani, nu vor ajunge la viaţă veşnică la sfîrşitul miei de ani. Atunci, dragi prieteni, nu credeţi că lumea va fi compusă din oameni plăcuţi? Eu cred că da. Cînd Isus va termina lucrarea vă spun că va fi bine făcută şi umanitatea va fi o reprezentare frumoasă a puterii lui Dumnezeu şi a asemănării cu Dumnezeu.

1118) ŢINTĂ—A cădea de la ţintă în Marea Mulţime. (Q455-1)

Întrebare (1910)—1—Are vreo şansă de a intra în Marea Mulţime unul dintre oamenii Adevărului care a ajuns la ţinta iubirii perfecte şi s-a lăsat orbit de eroare?

Răspuns—După înţelegerea mea, oricare din poporul lui Dumnezeu, nu numai cei care sunt în Adevărul prezent, ci oricare din poporul lui Dumnezeu, care poate ajunge ţinta dezvoltării de caracter pe care noi uneori îl numim ţinta iubirii perfecte, se cere de la ei să-şi menţină starea la acea ţintă a iubirii perfecte şi să nu fie mişcaţi de la ea de către încercările şi dificultăţile care îi vor asalta după ce vor ajunge la această ţintă; eu aş înţelege că unii pot fi temporar mişcaţi de la ţintă şi pot prin harul lui Dumnezeu să se recupereze şi să fie încă dintre acele caractere pe care Domnul le va socoti vrednice de a avea o parte în premiu. Dar am putut vedea că unii pot fi atît de complet îndepărtaţi de la ţintă într-o condiţie a minţii sau conduitei aşa de greşită încît ei să facă păcat care duce la moarte şi niciodată să nu aibă nici un viitor. Şi am putut vedea că alţii, după ce au fost la ţinta iubirii perfecte, pot să nu mai aibă zelul potrivit, şi, fără a părăsi în mod deosebit ţinta, află că nu reuşesc să-şi menţină starea ca urmaşi zeloşi ai Domnului, şi vor fi socotiţi vrednici de clasa Marii Mulţimi.

1119) ŢINTĂ SAU ALERGARE—Terminată înainte de a lupta. (Q455-2)

Întrebare (1908)—2—Învaţă Scripturile că Biserica trebuie să-şi termine cursul înainte de a începe să lupte ca soldaţi, sau nu trebuie să luptăm în timp ce alergăm în concurs pînă la sfîrşit, aşa încît să putem termina cu bucurie?

Răspuns—Există diferite scripturi care par să ne prezinte diferite gînduri. Subiectul are multe laturi. Exact ca şi cînd ar trebui să fotografiem această clădire. Noi am spune: Cum arată Auditoriul din Nashville? O poză ar fi de aici şi ar arăta Galeria Confederaţiei; alta de acolo şi alta de aici. Ar fi poze diferite, dar toate ar fi ale Auditoriului. Apoi ieşiţi afară şi faceţi o poză din faţă, iar apoi mergeţi lateral şi faceţi o poză din lateral, şi apoi în spate şi faceţi o poză din spate. Aşa că Domnul şi apostolii ne-au dat — Dumnezeu ne-a dat prin Spiritul Său sfînt prin aceste diferite canale — diferite ilustraţii ale adevărului şi ale experienţelor noastre din viaţă. Una dintre ele ne reprezintă alergînd în concurs. Dar trebuie să alergi pentru ceva. Nu alergi întruna şi apoi mori exact la momentul cînd ai ajuns la sfîrşitul cursei. În timp ce este adevărat că Scripturile arată în unele locuri că noi alergăm întruna şi alergarea noastră creştină în unele privinţe este ca un concurs de alergare continuă, în care nu trebuie niciodată să ne oprim în străduinţa noastră de a face ce este drept, există o altă ilustraţie, care pare să fie foarte potrivită, că noi alergăm pentru o ţintă. Să presupunem că masa este ţinta. Ce înţelegeţi prin ţintă? Este o ţintă în sensul că este ceva la care trebuie să ajungem. Eu alerg spre acea ţintă. Mă opresc aici, la jumătatea drumului pînă la masă; să presupunem că niciodată nu merg mai departe; nu ajung niciodată la ţintă. Există mulţi oameni care, cred eu, niciodată nu ajung la ţintă. Este important ca noi să vedem care este ţinta, aşa încît cînd alergăm să putem alerga înţelept şi nu numai ca şi cum am lovi în vînt. Nu este vorba doar despre cît efort poţi depune, ci vrei s-o faci pentru un scop; există ceva de cîştigat; există ceva de obţinut. Persoana care aleargă fără un scop este ca persoana care aleargă în cerc. "Unde mergi?" "Nu ştiu". El nu poate alerga foarte mult în acest fel cu energie, dar dacă ar şti că trebuie să meargă pe un anumit drum şi ar vrea să se întoarcă la un anumit punct de plecare fixat şi să vadă în cîte minute poate face aceasta, atunci are un scop în minte, un motiv, şi poate alerga mai bine. Aşa că Dumnezeu ne pune înainte o anumită ţintă şi noi trebuie să alergăm către acea ţintă. Cînd am ajuns la ţintă, ce facem? Ei bine, după ce am făcut totul, stăm — stăm la ţintă; nu ne îndepărtăm de ea. Va fi greu să staţi acolo? Da. Va exista o mare străduinţă ca voi să fiţi îndepărtaţi de la ţintă după ce aţi ajuns acolo. Adversarul va încerca să vă îndepărteze de ţintă mai mult decît a încercat să vă împiedice să ajungeţi la ea. Există o luptă intensă care apare după ce aţi ajuns la ţintă. Există o anumită măsură de protecţie înainte de a ajunge la ţintă, dar după ce aţi ajuns, acolo aveţi încercarea cea mai severă. Altă ilustraţie este aceasta: "Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu" (Efes. 6:11). De unde obţineţi armătura? Cuvîntul lui Dumnezeu. Îmbrăcaţi această armătură, îmbrăcaţi întreaga armătură a lui Dumnezeu ca să puteţi sta. Acum, în timp ce îmbrac armătura lui Dumnezeu, Domnul îmi dă o măsură de har şi protecţie ca să nu fiu asaltat înainte de a avea timp s-o îmbrac; El îmi dă timp destul în care eu să îmbrac această armătură. El nu va permite să fiu atacat peste puterile mele de a suporta; aşa că am un anumit timp în care trebuie s-o îmbrac. Acum am îmbrăcat armătura — şi? Acum luptă! Voi spuneţi: Care este ţinta pentru care alergăm? Aceasta, dragi prieteni. Există o anumită ţintă a caracterului pe care Dumnezeu o va accepta, şi nu va accepta nimic mai puţin decît acel caracter, iar dacă nu aveţi acel caracter nu puteţi fi niciodată în împărăţie. Dumnezeu nu va lua în împărăţie orice; El a stabilit un anumit standard şi a creat condiţii favorabile ca voi şi cu mine să putem ajunge la acel standard; El a promis tot ajutorul, dar aşteaptă ca voi şi cu mine să manifestăm interes, să ne străduim şi să ne ostenim ca să putem ajunge la acel standard. Ce standard ne este pus înainte? Care este cerinţa minimă? Nu, nu aceasta este ideea. Noi trebuie să avem dorinţa să facem tot ce putem şi chiar mai mult; niciodată să nu fim mulţumiţi cu realizările noastre. Dar puteţi repede vedea că este un standard din care nu puteţi face mai puţin şi să intraţi în împărăţie, pentru că Dumnezeu a stabilit acest lucru. Vă amintiţi acea afirmaţie clară a apostolului Pavel din capitolul opt din Romani că "Dumnezeu i-a hotărît mai dinainte (predestinat)" — acesta este un cuvînt puternic. Ce a predestinat Dumnezeu? Că toţi aceia care vor fi în turma mică trebuie să fie asemenea Fiului Său; dacă ei nu sunt asemenea Fiului Său, nu pot fi în împărăţie. Acea ţintă, vedeţi, este copia Fiului iubit al lui Dumnezeu. Pînă cînd nu eşti la acea ţintă de a fi o copie a Fiului iubit a lui Dumnezeu, predestinarea lui Dumnezeu este că nu poţi fi dintre cei aleşi; şi dacă ajungi acolo şi îţi menţii acea stare, poţi fi unul dintre ei. Ţinta este un lucru foarte important, nu-i aşa? În felul nostru superficial de a citi Biblia, a fost un timp cînd n-am văzut ţinta sau altceva; a fost un mod de a face lucrurile orbeşte. Nu ştiam ce a spus Dumnezeu. N-am dat destulă atenţie la ceea ce a spus Dumnezeu. Citeam catechismul şi eram încurcaţi. Acum am ajuns la un timp cînd vedem ce spune Dumnezeu în Cuvîntul Său, şi El ne dă pe Cristos ca model şi ca exemplu. Vrei să spui că toţi trebuie să fim ca şi Cristos? Da, toţi trebuie să fim ca şi Cristos. Dar Cristos a fost perfect; toţi trebuie să fim perfecţi? Eu n-am spus asemenea lui Cristos după trup, dragul meu frate; nu am spus în ce fel asemenea lui Cristos, dar în acest fel: Domnul nostru Isus a fost perfect, iar voi sunteţi imperfecţi şi eu sunt imperfect; noi nu putem fi niciodată asemenea lui Cristos în trup; dar nu în acest mod ne încearcă Domnul. El spune: Voi nu sunteţi în trup ci în spirit dacă Spiritul lui Cristos locuieşte în voi. El nu vă judecă după trup, ci după spirit. Dar trupul nostru? Trupul vostru este socotit îndreptăţit, meritul lui Cristos v-a fost alocat după trup, acoperind toate lipsurile şi condiţiile; între perfecţiunea în trup a lui Cristos şi imperfecţiunea voastră în trup vă este atribuit vouă şi mie meritul sacrificiului Său ca să acopere aceste lipsuri. Vedeţi deci că trupul vostru este socotit perfect, în timp ce de fapt este imperfect. Dar scopul lui Dumnezeu cînd ne socoteşte perfecţi este ca să ne putem prezenta ca sacrificii vii. După voinţa divină nici un sacrificiu nu poate veni la altarul Domnului decît dacă este fără pată şi fără lipsă. Domnul nostru Isus a fost Mielul lui Dumnezeu fără pată şi fără lipsă, şi El a fost Cel acceptabil. Voi şi cu mine avem pete şi lipsuri după trup, şi Domnul spune că nu putem veni la altar cu acestea. Ce trebuie să facem? Trebuie să scăpăm de ele. Cum? Ele trebuie toate acoperite. Ce le va acoperi? Meritul jertfei lui Cristos, atribuit şi aplicat prin credinţă. Acesta acoperă toate lipsurile. Atunci, frate Russell, după aceasta suntem acceptabili la altarul lui Dumnezeu? Exact acesta este punctul, dragi fraţi. Aceasta ne-o spune apostolul: "Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu (El iertîndu-vă păcatele şi pregătind această acoperire pentru voi), să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă". Sfîntă? Da, sfîntă. Ce am făcut noi să ne facă sfinţi? Cristos a făcut lucrul care vă face sfinţi. Cuvîntul "sfînt" înseamnă "întreg sau complet". Dreptatea lui Cristos atribuită ne face în mod socotit întregi, complet fără păcat şi fără lipsă. Aşa că după trup voi nu mai existaţi, spune apostolul, ci existaţi în spirit, voi aţi încetat să mai fiţi din punct de vedere uman, v-aţi jertfit acea umanitate ca un serviciu înţelept pentru Domnul; vă socotiţi de atunci înainte ca o nouă creatură, concepută de Spiritul sfînt. Acum, această nouă creatură concepută în Isus Cristos, un membru al corpului lui Cristos, vedeţi, este o persoană diferită de cea veche, şi astfel apostolul a putut vorbi despre sine din acest punct de vedere ca despre vechiul "Eu" şi noul "Eu". El spune, eu, şi totuşi spune, nu eu. Aici este vechiul şi noul. Aici este noul Pavel şi vechiul Pavel. Vechiul Pavel, după trup, este socotit mort; noul Pavel, după spirit, este socotit viu. Deci, aceasta este poziţia noastră glorioasă, ca noi, ca şi creaturi noi, să ne putem oferi jertfa, şi ca noi creaturi suntem acceptabili pentru Domnul şi putem lupta lupta bună şi putem birui, Domnul ajutîndu-ne de-a lungul întregii căi. Dar ca noi creaturi trebuie să ajungem la această stare, nu trebuie să ne oprim; ca noi creaturi Dumnezeu ne spune că există o ţintă, o copie a iubitului Fiu al lui Dumnezeu. Sunteţi la ţintă? O, spune cineva, nu aştept să fiu la ţintă pînă în momentul morţii mele. Ce te face să crezi că vei fi mai aproape de ţintă în momentul morţii tale decît cu o zi înainte? Nu există nici un motiv. Vedeţi, această ţintă este o ţintă de caracter, iar voi şi cu mine trebuie să ajungem la acel punct în caracter. Cum? În acest fel: Care a fost caracterul lui Cristos? În ce fel S-a oferit El ca sacrificiu? În acest fel: Iată, în sulul cărţii este scris despre Mine, vin să fac voia Ta, O Dumnezeule. Legea Ta este scrisă în inima Mea. Acesta este punctul Lui de vedere — consacrarea deplină faţă de voinţa Tatălui, nimic mai puţin. Şi trebuie ca voi şi cu mine să ajungem la aceasta? Da. Păi, care este voinţa Tatălui? Voinţa Tatălui este ca noi să ne conformăm, cu inima, nu în mod necesar cu trupul, dar să faci cît poţi mai bine după trup, însă trebuie să împlineşti voinţa Lui cu inima, şi voinţa Lui este să iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău cu toată inima ta, mintea şi fiinţa ta, şi cu toată puterea ta. Putem noi ajunge la aceasta? Cred că da. Aşa spune Domnul. Putem în minţile noastre. Cu mintea servesc legea lui Dumnezeu, spune apostolul, şi cu trupul meu, într-o anumită măsură, servesc legii păcatului; dar trupul este socotit mort, iar Domnul nu judecă după trup. Dacă noi avem mintea lui Cristos, vom face tot ce ne stă în putinţă în trup, străduindu-ne să ţinem trupul supus în armonie cu voinţa Domnului. Dar noi nu suntem judecaţi după trup, ci după spirit, după minte, după noua creaţie. Aşa că iată, dragi fraţi: cu mintea voastră serviţi legea lui Dumnezeu — toată inima, mintea, fiinţa şi puterea voastră. Dacă e aşa, atunci sunteţi la ţintă. Iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi? Da, spui tu. Iubesc pe toţi şi îmi place să fac bine la oricine şi mă bucur de aceasta. Atunci ai ajuns să iubeşti într-adevăr pe fraţi? Da. Şi-l iubeşti pe Dumnezeu? Da. Şi iubeşti toată omenirea? Da. Nu vrei să faci rău nimănui? Nu. Nu vrei să faci nici un rău sau să vezi nici un rău? Îi iubeşti şi vrei să vezi că li se face bine? Da. Păi, presupun că trebuie să fii la ţintă. Aceasta este ceea ce pune Domnul ca ţintă. Aceasta a făcut Cristos. El a iubit lumea şi S-a dat pe Sine pentru ea. El a iubit pe Tatăl şi Şi-a jertfit viaţa să facă voia Tatălui. El i-a iubit pe ucenici; astfel iubindu-i pe ai Săi, i-a iubit pînă la sfîrşit. Acesta trebuie să fie spiritul nostru, şi imediat ce ajungi acolo, aşa încît să iubeşti pe oricine şi să iubeşti pe vrăjmaşii tăi, eşti la ţintă. Este mai greu să iubeşti pe duşmanii tăi, dar trebuie să-i iubeşti; aşa spune Domnul: "Faceţi bine celor care vă urăsc" (Mat. 5:44). Dacă n-ai ajuns la punctul să iubeşti pe duşmanii tăi, nu eşti la ţinta premiului, pentru că nici unul avînd un standard mai mic nu poate fi din clasa aleasă. Ei trebuie să fie asemenea Fiului iubit al lui Dumnezeu, şi aceasta este copia; aceasta este ţinta. Dacă n-ai ajuns acolo, aleargă să ajungi acolo cît poţi de repede. Lasă să treacă orice altceva în viaţă şi ajunge la acest punct. Cineva poate spune: Există doar o singură persoană pe care n-o pot iubi; îmi este duşman şi a vorbit cutare şi cutare lucru. Nu are importanţă ce a spus sau ce a făcut; tu nu trăieşti pentru tine, nu-i aşa? Tu trăieşti pentru Domnul. Domnul spune: Pune deoparte tot răul şi invidia şi orice altceva ce este greşit în inima ta şi adu-ţi inima în acea stare în care să-i iubeşti şi să-ţi placă să le faci bine. Aceasta înseamnă ajungerea la ţintă. După ce ai ajuns acolo, ce să mai faci? Apoi stai. Să stai acolo este aproape nimic, este destul de uşor, ai zice. Dar stai puţin; stai puţină vreme acolo şi vezi. Vei vedea că Adversarul va ajunge la tine pe diferite căi, şi Domnul îi va permite să ajungă la tine. El va face diferite lucruri să te provoace să faci altceva decît să-ţi iubeşti duşmanii şi să-L iubeşti pe Domnul, pe fraţi şi lumea. El va face tot ce-i stă în putinţă să-ţi întoarcă mintea de la standardul glorios a lui Cristos. Vei fi asaltat într-o mie de feluri, mai mult decît ai fost asaltat pe drumul pînă la ţintă, pentru că pe cale Domnul te-a protejat şi a spus: Nu voi permite să fii ispitit mai mult decît eşti capabil; dar cînd ajungi sus la ţintă, eşti în stare să stai. Atunci voi permite să fii ispitit atît cît eşti în stare să rezişti. El ştie cît poţi şi vrea să te încerce cît poţi, pentru că toţi aceia care vor fi din clasa celor aleşi, glorificaţi, trebuie să fie pe deplin încercaţi şi verificaţi, şi trebuie demonstrat că ei au loialitate faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi, şi iubire în toate aceste privinţe înalte şi nobile.