“LUAŢI SEAMA DAR LA VOI
ÎNŞIVĂ" Cuvintele sfântului
Pavel: “Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul
Sfânt supraveghetori, ca să păstoriţi biserica lui Dumnezeu, pe care a
câştigat-o cu sângele Celui al Său” (Fapte. 20:28), n-au fost niciodată mai
demne de atenţia noastră ca acum. Din locul nostru avantajos de pe Turnul de
Strajă al Sionului, vedem clar că în timp ce adevărul face progrese mari în
toate direcţiile, “ziua cea rea” este asupra noastră, timpul încercării celor
care deja sunt binecuvântaţi şi luminaţi. Nu este, deci, numai o întrebare
cine va fi binecuvântat cu ureche de auzit mesajul adevărului prezent, ci mai
mult, cine “se va putea împotrivi în ziua cea rea”, şi după ce a
făcut tot, să reziste la încercările finale (Efeseni 6:13) şi să fie aprobat —
“mai mult decât biruitor prin Acela care ne-a iubit” şi ne-a cumpărat cu sângele
Său preţios. Noi
observăm atacurile adversarului îndreptate în toate părţile, la care se face
referire în titlul nostru — lupii răpitori ai erorii şi ambiţiei “între voi”.
Trebuie să sunăm alarma şi să vă spunem că “ceasul încercării” a venit — acela
pentru care ne-am pregătit timp de treizeci de ani. Având cunoştinţa care ni s-a
acordat, să nu dormim în momentul critic, ci să întâmpinăm situaţia treji, cu
rugăciune şi credincioşie. Să
ne amintim că acestă cunoştinţă a noastră înseamnă un plus de
responsabilitate şi că ea nu ne va folosi la nimic, numai dacă este
activă şi combinată cu iubire, care este legătura desăvârşirii,
împlinirea legii sau cerinţei divine. Câte binecuvântări ne-a dat Domnul şi
ocazii să îmbrăcăm toată armătura lui Dumnezeu ca să putem rezista la încercarea
care este chiar asupra noastră. Apostolul în mod înţelept a spus mai întâi: “Luaţi seama dar la voi
înşivă”. Aceasta este prima noastră responsabilitate. Fiecare trebuie mai
întâi să ne examinăm inima, ca să vedem dacă nu suntem, în oarecare măsură,
mişcaţi de gelozii sau ambiţii, sau de alte motive egoiste. Ca să facem aceasta
în mod eficient, nu trebuie să ne măsurăm cu alţii, nici chiar cu standardele
noastre imperfecte, ci cu standardul Domnului — iubirea desăvârşită: “Să iubeşti
pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată
inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată cugetarea ta; şi
pe apropaele tău îşi în special pe fraţii tăi în Domnulş ca pe tine însuţi”. O,
ce amabilitate frăţească, ce tandreţe a cuvântului şi a faptei, ce compătimire a
gândului pentru slăbiciunile altora, ce apreciere a trăsăturilor de caracter mai
bune ale altora, ce amabilitate plină de îndurare şi îngăduinţă răbdătoare în
iubire, ce grijă pentru binele, drepturile şi libertăţile altora, ca pentru ale
noastre proprii, ar implica şi ar produce aceasta! “Pe
voi înşivă cercetaţi-vă dacă sunteţi în credinţă”, scrie acelaşi apostol.
Sănătatea doctrinară este foarte importantă, dar nu este destulă; trebuie de
asemenea să fim “în credinţă” în sensul exercitării credinţei în Domnul —
în toate afacerile vieţii, şi în special în toate afacerile bisericii Sale. Dacă
permitem interesului să ne abată de la regula scripturală în afacerile
Bisericii, aceasta arată că nu suntem “în credinţă”, aşa
cum a intenţionat Dumnezeu. Pentru că încrederea în Dumnezeu şi în înţelepciunea
şi puterea Sa supraveghetoare niciodată n-ar permite interesului să spună, “să
facem rău ca să rezulte bine” — să urmăm o cale nescripturală pentru cele mai
bune interese ale cauzei Domnului. Credinţa dictează că ascultarea de
Dumnezeu este mai bună decât jertfele şi că El poate să facă toate lucrurile să
lucreze spre binele tuturor celor ce-L iubesc şi-L
servesc. Preaiubiţilor, să ne amintim deci, că aceasta este încercarea noastră şi
timpul încercării noastre acum; şi iubirea pentru Domnul, pentru fraţii
Săi şi pentru Cuvântul Său să fie în mod constant la comanda buzelor noastre, a
conduitei noastre, a inimilor noastre. “… căci, dacă faceţi aceasta, nu veţi
aluneca niciodată; căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în
împărăţia veşnică a Domnului şi Mântui-torului nostru Isus
Hristos”. Ceea ce este astfel adevărat despre toţi, este în mod special adevărat
despre cei onoraţi cu o administrare în biserică — bătrânii — în această oră a
încercării care este asupra întregii lumi şi în special asupra “chiar a celor
aleşi”. Apocalipsa 3:10.