Se pare că împăratul Saul n-a intrat niciodată în spiritul poruncilor Domnului. El a manifestat totdeauna încăpăţânare; chiar şi atunci când i s-au dat îndrumări speciale prin profetul Samuel, el s-a abătut şi a fost mustrat. Una din greşelile lui Saul a fost când, cerându-i-se să nimicească şi să alunge pe amaleciţi, el nu s-a supus cu totul. L-a cruţat pe împărat etc.

Mulţi au considerat ciudat faptul că Dumnezeu a dat astfel de porunci cum este aceasta şi altele asemănătoare. Explicaţia cea mai satisfăcătoare este că lumea întreagă se află sub sentinţa morţii şi că are puţină importanţă dacă oamenii mor de ciumă, foamete sau sabie. Se spune că răutatea amaleciţilor ajunsese la culmea ei, întocmai ca aceea a sodomiţilor. Hotărârea divină a fost exterminarea lor.

Dacă oamenii nimiciţi ar fi fost trimişi în chin veşnic, aşa cum credeam şi noi odinioară, faptul ar fi fost îngrozitor. Dar tot aspectul se schimbă dacă recunoaştem că Dumnezeu a pregătit şi pentru amaleciţi şi pentru sodomiţi o înviere, asigurată prin moartea lui Cristos. După cum am văzut deja, sodomiţii vor avea privilegiul să se întoarcă la „starea lor de mai înainte” şi la desăvârşirea umană. Astfel, toţi cei care nu primesc cunoştinţa despre Dumnezeu în viaţa prezentă vor avea această ocazie în timpul domniei lui Mesia. O altă ilustraţie în aceeaşi direcţie este aceea a armatei lui Sanherib, care a fost lovită într-o noapte de îngerul Domnului, probabil o furtună de nisip. 2 Împ. 19:35, 36.

În veacurile întunecate, când Biblia nu era la îndemâna poporului, s-au acumulat denaturări grosolane ale caracterului lui Dumnezeu şi ale învăţăturilor Bibliei. Biblia era foarte scumpă şi numai puţini o aveau; în afară de aceasta, foarte puţini ştiau să citească. Poporul nu ştia că adorarea unei zeităţi care chinuie veşnic însemna adorarea lui Moloh, pe care Dumnezeu o condamna în mod special. Lumina aurorei Epocii Noi ne arată caracterul lui Dumnezeu plin de iubire şi aruncă lumină asupra Bibliei, făcând învăţăturile ei mai raţionale. Prov. 4:18.