Resurse Crestine - Studentii Bibliei, Lectii Biblice, Filme Crestine, cantece, poezii, eseuri, predici, schite predici, biblia, acorduri chitara, maxime crestine, midi, download mp3, devotionale, felicitari, muzica crestina, mp3 crestine, predici audio, cantari crestine, predici video, marturii video, partituri orchestra, partituri cor barbatesc, partituri cor mixt, studii biblice, emisiuni radio, negative, conferite, scenete, powerpoint, schite, eseuri, maxime, devotionale, stiri - Resurse creștine
 
Fotodrama Creaţiei
Foto-Drama Creaţiei este disponibilă şi în format audio. Pentru a accesa fişierile audio faceţi click aici

 

HUSS, WYCLIFFE, TYNDALE etc.

Lecţiile trecutului nu trebuie să fie uitate niciodată. Noi însă trebuie să acoperim cu mantia carităţii multe din răutăţile de atunci. Biserica a pierdut devreme Mesajul inspirat şi a adoptat pe nesimţite eroarea că învăţăturile episcopilor erau echivalente în autoritate cu acelea ale apostolilor. Prin acest canal larg, adevărurile scumpe au fost înlocuite cu erori grave. Lord, în lucrarea sa Vechea Lume Romană, spune: „În secolul al doilea erau episcopi tăcuţi, martiri curajoşi, care se adresau turmei lor în odăi de sus şi care nu deţineau nici un rang lumesc. Secolul al treilea a găsit Biserica mai influentă ca instituţie. Când în secolul al patrulea creştinismul a devenit religia curţii, acesta a fost folosit ca să sprijine tocmai răul împotriva căruia protestase iniţial. Clerul, ambiţios şi lumesc, a căutat rang şi distincţie. Au devenit leneşi, aroganţi şi independenţi. Biserica s-a aliat cu statul şi dogmele religioase au fost impuse cu sabia magistraţilor”.

Din fericire există totdeauna gânditori avansaţi pe toate liniile. Aceştia în general sunt consideraţi nebuni şi sunt persecutaţi. În realitate ei sunt cei mai mari binefăcători ai omenirii. Huss a suferit pentru credincioşia sa faţă de Biblie. Wycliffe şi Tyndale au fost persecutaţi. Biblia lui Tyndale a fost arsă în public de către înalţii prelaţi, în faţa catedralei Sf. Pavel din Londra.

Mai târziu Cranmer, Latimer şi Ridley, odată asociaţi cu ierarhia romană, dar mai târziu cu ierarhia engleză, au fost arşi în public din cauza schimbării credinţei. În lumina prezentului noi vedem o diferenţă mai mică între cele două ierarhii. Atât catolicii cât şi protestanţii sunt de acord în a condamna atrocităţile trecutului, comise în numele Răscumpărătorului nostru, unul dintre titlurile Lui fiind „Prinţul păcii”, şi care a spus: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu”. Mulţumim lui Dumnezeu! Ochii minţii noastre, având o lumină mai clară, văd lungimile şi lăţimile, înălţimile şi adâncimile mai mari ale Iubirii Divine!

 

 

 

      
 






































      

© 2005-2014 Studenţii Bibliei