Moise şi Aaron i-au dus de mai multe ori lui faraon mesajul lui Dumnezeu, „Lasă pe poporul Meu să plece!” De mai multe ori au fost trimise pedepse pentru că faraon a refuzat să-i lase să plece. De fiecare dată faraon a spus că dacă plăgile ar fi oprite i-ar lăsa să plece şi de fiecare dată şi-a călcat cuvântul. Scripturile spun: „Te-am lăsat să rămâi în picioare îpe faraonş, ca să se vadă în tine puterea Mea”. Se poate interpreta că Dumnezeu ar fi putut ridica un alt prinţ pe tronul Egiptului. El însă a favorizat pe acest faraon anume datorită încăpăţânării sale mari, îndărătniciei şi egoismului.

Scriptura declară că Dumnezeu a împietrit inima lui faraon. Explicaţia este că bunătatea lui Dumnezeu i-a împietrit inima. Bunătatea şi generozitatea divină s-au arătat prin retragerea plăgilor de îndată ce faraon promitea să facă bine. Aceasta, în loc să-l îndemne la iubire şi ascultare, i-a crescut încăpăţânarea. După ce fiecare plagă trecea, îşi zicea că celelalte nu puteau fi mai rele. A plătit scump pentru sfidarea sa. Exod. 4:21; 7:3; 14:4.

Plaga a zecea a fost decisivă. Întâii-născuţi egipteni au murit, dar întâii-născuţi israeliţi, fiind sub sângele stropit, au fost în siguranţă. Dumnezeu a ilustrat astfel „Biserica întâilor-născuţi”, care sunt „chemaţi” acum din lume. După glorificarea lor prin Întâia Înviere, ei vor fi „preoţimea împărătească”, leviţi spirituali, care să binecuvânteze întregul Israel, iar prin Israel toate familiile Pământului.

Studenţii Bibliei cred că noaptea Paştelui de atunci a simbolizat Veacul Evanghelic ce ţine de aproape două mii de ani, când cei concepuţi de spirit, Biserica întâilor-născuţi, sunt cruţaţi sau salvaţi într-un mod special, sunt făcuţi părtaşi firii dumnezeieşti şi participanţi în Împărăţia Mesianică la binecuvântarea celor născuţi mai târziu, în timpul Domniei lui Mesia. Sângele stropit pe pragul şi pe stâlpii uşii simbolizează credinţa în sângele lui Cristos.