Moise s-a dovedit a fi mare în toate sensurile cuvântului. Abia născut, el a fost pus de părinţii săi credincioşi printre trestiile de pe malul Nilului, unde l-a găsit prinţesa egipteană care l-a înfiat. În siguranţă în mijlocul vrăjmaşilor, el a primit o bună educaţie „în toată înţelepciunea egiptenilor”. Avea onorurile curţii egiptene, dar era prea patriot ca să se bucure de ele în timp ce neamul lui suferea persecuţii amare. Hotărât să-şi ajute fraţii, el a ucis un supraveghetor egiptean. A fost însă dezamăgit că fraţii săi nu i-au apreciat străduinţele de a-i ajuta, ci l-au pârât ca trădător al Egiptului.

A fugit în Madian unde a stat patruzeci de ani. Când a sosit timpul lui Dumnezeu, el a fost trimis să elibereze pe poporul său Israel, dar acum era timid şi se temea de neputinţa sa. Prin poruncă divină Aaron a devenit purtătorul lui de cuvânt şi i-a spus lui faraon mesajul că Israel trebuia lăsat să plece. Moise a primit această însărcinare la rugul aprins - un arbust cu totul în flăcări dar care nu se consuma. Mesagerul Domnului a folosit acest mijloc pentru a comunica mesajul divin într-o manieră impresionantă şi pentru a-i da lui Moise curaj şi încredere în misiunea sa.

Adevărul acestei naraţiuni este confirmat de Isus. Anumiţi Saduchei, negând învierea, au căutat să-L prindă în cursă întrebându-L a cărui soţie va fi acea femeie care în decursul vieţii ei avusese şapte soţi. În răspunsul Său, Isus a apărat doctrina învierii. El a declarat că atunci când Dumnezeu i-a spus lui Moise, „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov”, aceasta însemna desigur că Avraam, Isaac şi Iacov trebuiau să învie. Saducheii negau învierea şi viaţa viitoare. Dimpotrivă, Cuvântul lui Dumnezeu prin gura îngerului a dovedit că va fi o înviere a morţilor. Dumnezeu a vorbit astfel despre lucruri care nu erau ca şi cum ar fi deja. „Pentru Dumnezeu toţi sunt vii”, în sensul că prin Cristos El a pregătit trezirea tuturor, „la timpul cuvenit”.