După cum împăratul David, care a fost după inima lui Dumnezeu, loial Lui, a reprezentat pe Cristosul în încercările, necazurile şi victoriile pământeşti, tot aşa împăratul Solomon a reprezentat Biserica glorificată. În timp ce domnia lui David a fost plină de războaie, cea a lui Solomon n-a avut nici unul. El a fost nu numai un prinţ al păcii, ci şi un împărat înţelept, bogat, care a construit Templul lui Iehova. 1 Împ. 4:24; 6:1; 10:4, 23, 24.

Faima lui Solomon s-a răspândit departe în lumea civilizată de atunci. Împărăteasa din Seba, care a venit să vadă cu ochii ei, a zis că nu i se spusese nici pe jumătate. Isus S-a referit la această vizită a împărătesei din Seba, zicând că ea a venit de la mare distanţă să audă înţelepciunea lui Solomon. Astfel ea a făcut de ruşine poporul din Palestina care nesocotise pe Marele Învăţător, superior în înţelepciune, pe Unul mai mare decât Solomon.

Evident că aprecierea valorilor depinde mult de ochi. Ca atare, ochii înţelegerii noastre trebuie să se deschidă înainte de a putea aprecia cu adevărat lucrurile spirituale. Astfel Isus le-a spus ucenicilor: „Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud!” Mat. 13:16.

Noi vedem deja multe din greşelile trecutului. Un arhiepiscop catolic de Canterbury n-ar mai sorti flăcărilor pe Sir John Oldcastle din cauza deosebirilor episcopale. Ochii noştri, ai catolicilor şi ai protestanţilor, s-au deschis şi continuă să se deschidă. Ochii înţelegerii trebuie evident să ni se deschidă larg, ca să putem vedea lungimea şi lăţimea, înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu binevoieşte în prezent să deschidă ochii doar ai unei clase mici, ai celor care se întorc de la păcat şi fac o consacrare deplină pentru a umbla în urmele lui Isus. Ochii lor se deschid ca să poată vedea pe Împărat în frumuseţea Lui, chiar cu ochii credinţei, privind prin telescopul Cuvântului lui Dumnezeu. „Privind cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului”, urmaşii lui Isus sunt „transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă”. 2 Cor. 3:18.