După ce concentraţia în carbon a apei şi a atmosferei a scăzut, acesta fiind absorbit de organismele marine cretacice şi de vegetaţia luxuriantă din care s-au format straturile de calcar şi respectiv straturile de cărbune actuale, atmosfera a devenit suficient de pură pentru a permite viaţa animalelor care respiră. Acestei perioade îi aparţin amfibiile, cum sunt crocodilul şi alte animale care pot trăi atât pe uscat cât şi în apă. Păsările de asemenea aparţin acestei perioade, iar în ultima parte a ei au apărut marele mamut şi leneşul.

Conflictul între evoluţie şi Biblie a fost mare. Totuşi au fost generate şi conflicte inutile.

Biblia declară numai în privinţa omului o creaţie directă, specială, de către Dumnezeu. Relatarea din Geneza în privinţa creaturilor inferioare favorizează mai degrabă ideea unei evoluţii specializate. Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului” (Gen. 1:20, 21). Acestea sunt în exactă armonie cu descoperirile ştiinţifice, că viaţa a început în apă, iar mai târziu s-a extins la păsări şi apoi la animalele de uscat.

Teoria darwinistă i-a dezamăgit pe cei care au înghiţit-o fără a avea o demonstraţie suficientă referitoare la adevărul ei (1 Tim. 6:20). Demonstraţiile recente pe plante, flori, fructe şi animale arată că orice amestec al speciilor şi soiurilor, chiar dacă în parte are succes, duce la o revenire la forma iniţială după a treia sau a patra generaţie.