Resurse Crestine - Studentii Bibliei, Lectii Biblice, Filme Crestine, cantece, poezii, eseuri, predici, schite predici, biblia, acorduri chitara, maxime crestine, midi, download mp3, devotionale, felicitari, muzica crestina, mp3 crestine, predici audio, cantari crestine, predici video, marturii video, partituri orchestra, partituri cor barbatesc, partituri cor mixt, studii biblice, emisiuni radio, negative, conferite, scenete, powerpoint, schite, eseuri, maxime, devotionale, stiri - Resurse creștine
 
Fotodrama Creaţiei
Foto-Drama Creaţiei este disponibilă şi în format audio. Pentru a accesa fişierile audio faceţi click aici

 

DANIEL ÎN GROAPA CRITICILOR

Un artist ne-a lăsat o pictură care reprezintă bine atitudinea Criticii Radicale faţă de Cartea lui Daniel şi faţă de minunatele ei profeţii, care indică spre zilele noastre mai clar decât oricare altele în privinţa experienţelor prezente şi a celor care sunt de aşteptat. Desigur că discreditând pe Daniel, pe Profeţi şi Psalmii Vechiului Testament, aceşti critici discreditează de fapt pe Isus şi pe apostoli. Criticii Radicali din toate colegiile au subminat credinţa în Biblie ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, subminând astfel credinţa multora într-un Creator personal.

Aceşti critici au puţin de zis împotriva Celui care a vorbit ca nimeni altul; dar în zilele noastre cei care au discernământ îşi dau seama că deoarece Isus şi apostolii au citat pe Daniel şi pe profeţi ca fiind inspiraţi divin, discreditarea unuia înseamnă respingerea celuilalt. Cum ne-am putea baza pe mărturia lui Isus şi a apostolilor în alte lucruri dacă ei au greşit în privinţa profeţiilor trecutului?

Starea creştinătăţii de astăzi este cu adevărat deplorabilă; şi chiar dacă vedem cum s-a întâmplat aceasta, pare aproape imposibil a se restabili credinţa odată pierdută. Ne putem aştepta să fie recuperaţi numai cei cu inima foarte onestă. Rătăcirea a început cu ideea imposibilă că în afară de o mână de oameni toţi trebuie să sufere o eternitate de tortură în foc din partea diavolilor, fiindcă Dumnezeu a cunoscut şi a aranjat lucrurile mai înainte de întemeierea lumii. Ei au dat la o parte Biblia din cauza vederii greşite că ea este temelia tuturor acestor erori religioase.

Această necredinţă avansează ca un val puternic şi influenţa ei mătură orice speranţă într-o viaţă viitoare. Ea pregăteşte lumea pentru anarhie. Este de mirare că acei mari şi bogaţi, care sprijină colegiile unde se învaţă astfel, nu-şi dau seama că aduc anarhie asupra lumii.

Chiar acum muncitorimea, asemenea lui Samson orb, bâjbâie după stâlpii a căror cădere va răsturna starea prezentă.

 

 

 

      
 






































      

© 2005-2014 Studenţii Bibliei