Orice ar spune scriitorii neinspiraţi spre a-l condamna pe Iacov, scriitorii inspiraţi ai Bibliei nu spun nimic condamnabil despre el, ci spun multe spre lauda lui. Credinţa lui a fost în mod special lăudată.

Iacov a fost moştenitorul recunoscut al marelui Legământ făcut de Dumnezeu cu bunicul său, Avraam. Făgăduinţa a fost atât de importantă şi credinţa în ea atât de necesară, încât Dumnezeu a întărit-o mai târziu prin jurământul Său. Înţelepciunea divină arătase mai dinainte că binecuvântarea nu va veni prin Ismael, ci prin Isaac. Gen. 21:12.

Sf. Pavel spune că decizia divină fusese luată înainte ca Iacov sau Esau să facă ceva legat de alegere. Dumnezeu preorânduise ca binecuvântarea să vină prin Avraam, Isaac, Iacov şi familia lui Iacov, fiii lui Israel. Rom. 9:11, 12.

Esau iubea plăcerile şi sportul. Iacov, fratele lui geamăn, născut cu o clipă mai târziu, iubea Făgăduinţa Avraamică şi socotea toate bunurile pământeşti fără valoare în comparaţie cu obţinerea acelui premiu. Într-o zi amândoi erau flămânzi; Iacov îşi pregătise o mâncare, dar în loc să-i dea fratelui său jumătate, el i-a oferit-o toată în schimbul moştenirii făgăduinţei făcute lui Avraam. Esau a acceptat bucuros, apreciind că mâncarea era mai preţioasă decât o făgăduinţă care părea că nu se va împlini niciodată. Gen. 25:31-34.

Mama lui Iacov, cunoscând lipsa de caracter a lui Esau, a tras concluzia că Iacov, cumpărându-şi dreptul de întâi-născut, s-ar putea da drept Esau şi ar putea obţine binecuvântarea. Ea ştia că aceasta însemna pentru el pierderea casei şi primejduirea vieţii. Fugind de acasă, Iacov s-a culcat noaptea lângă drum şi a visat o scară care pornea de la piatra sa de căpătâi şi ajungea până la cer, iar îngerii urcau şi coborau pe ea. Visul reprezenta împlinirea Legământului Avraamic, care-l interesa mult pe Iacov, restabilirea păcii şi legăturii între Cer şi Pământ.