La timpul cuvenit Iosif li s-a descoperit fraţilor săi. După ce le-a vorbit aspru, le-a oferit un ospăţ, trimiţându-le mâncare de la propria masă. Ei erau uimiţi şi înspăimântaţi, întrebându-se ce însemna această bunăvoinţă. Apoi, scoţând afară pe servitorii egipteni, Iosif li s-a descoperit fraţilor săi, asigurându-i de iertarea lui şi că Dumnezeu făcuse ca toate experienţele grele să lucreze spre binele lui, şi că el era fericit să fie salvatorul vieţii egiptenilor, sub îndrumarea providenţială care-l trimisese în Egipt. Gen. 45:4-8.

Cercetătorii Bibliei presupun că dacă Iosif este un simbol al lui Cristos şi al Bisericii Sale, înălţată la onorurile Împărăţiei, fraţii lui Iosif ar reprezenta pe evrei, iar egiptenii pe restul omenirii. Dacă acest lucru este adevărat, înseamnă că nici evreii, nici neamurile n-ar trebui să se teamă de glorioasa înălţare a lui Mesia. Dimpotrivă, Preamăritul care a fost răstignit pregăteşte un mare „ospăţ de bucate gustoase” pentru întreaga lume, inclusiv pentru fraţii Săi, care L-au vândut spre a fi răstignit. Isa. 25:6.

Puterea lui Iosif a constat în cunoaşterea făgăduinţei divine făcute lui Avraam. Cunoaşterea Planului lui Dumnezeu este desigur indispensabilă. Încrederea în Dumnezeu a fost secretul credincioşiei tuturor vrednicilor din trecut. Acelaşi principiu este adevărat şi acum. Pare să fie adevărat, cum se afirmă uneori, că nelegiuirea creşte pe măsură ce Critica Radicală distruge credinţa în Biblie şi în făgăduinţele ei.

Mai târziu, când israeliţii s-au mutat în Egipt, vedem credinţa lui Iosif manifestându-se în cererea pe care el a făcut-o pe patul de moarte. El a zis: „Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta [Egipt] în ţara pe care a jurat-o lui Avraam [Canaanul]”. El a cerut ca israeliţii să-i ducă oasele în Canaan (Gen. 50:24,25). Pentru studenţii Bibliei diferitele experienţe ale lui Iosif par să simbolizeze experienţele lui Isus şi ale Bisericii Sale - în suferinţă şi în slava şi cinstea care urmează.