Noua Creaţie - Prefaţa autorului
Mare parte din lucrarea fiecărui slujitor
al lui Dumnezeu se face în ascuns -- adică, asemenea
ţesătorului unui covor frumos, noi stăm în spate, văzând
puţin din rezultatele muncii noastre şi având încredere că
la timpul cuvenit al Domnului vom auzi „bine rob bun” şi vom
vedea ceva roade. „Cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul
Tău.”
Cu toate acestea, Domnul foarte îndurător
ne-a dat încurajare în privinţa influenţei acestui volum în
inimile poporului lui Dumnezeu din diferite părţi ale lumii.
Am avut plăcerea să auzim din partea multora în privinţa
binecuvântărilor primite printr-o mai bună înţelegere a
îndreptăţirii, sfinţirii şi eliberării promise Bisericii în
Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi alţii ne-au spus despre
binecuvântările primite din sfatul scriptural dat soţilor şi
soţiilor, părinţilor şi copiilor, în privinţa căilor de
pace, dreptate şi creştere în har. De asemenea mulţi ne-au
informat despre marile binecuvântări şi ajutor în privinţa
datoriilor, privilegiilor şi obligaţiilor Bătrânilor şi
Diaconilor, şi în privinţa ordinii scripturale în Ecclesie.
Ne bucurăm de aceste lucruri şi avem încredere că lucrarea
bună va continua sub îndrumarea divină, spre lauda Domnului
nostru şi spre mângâierea şi edificarea poporului Său.
Atragem atenţia asupra faptului că de
când a fost scris acest volum, lumina în privinţa marilor
Legăminte ale lui Dumnezeu a devenit mai clară. Vedem acum
că Legământul Legii a fost o preumbrire a Legământului Nou
(al Legii), care este pe cale să fie stabilit la a Doua
Venire a lui Isus, de către marele Mijlocitor, Isus Capul şi
Biserica corpul Său -- antitipul lui Moise care a scris: „Domnul
Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre fraţii voştri, un
Proroc ca mine”. Moise a fost numai un tip al acestui Proroc
mai mare, iar Legământul Legii pe care Moise l-a mijlocit a
fost numai un tip sau o preumbrire a Legământului mai mare
al Legii din Veacul Milenar.
Dumnezeu a ridicat întâi pe Isus, Capul
acestui mare Mijlocitor, când L-a înviat dintre morţi. De
atunci El ridică ((ii)) Biserica, în calitate de
Creaţie Nouă; iar când toţi fraţii din Corpul lui Cristos
vor fi fost adunaţi din lume printr-o cunoştinţă a
Adevărului, sfinţiţi de Spiritul sfânt şi găsiţi vrednici
prin credincioşie până la moarte, şi când toţi vor fi fost
ridicaţi prin puterea lui Dumnezeu de la condiţiile
pământeşti la condiţiile cereşti ca şi Corp al lui Cristos,
marele Melhisedec antitipic va fi complet, Preot pe Tronul
Său -- marele Mijlocitor al Noului Legământ va fi întronat
în putere divină. Atunci va intra în vigoare Noul Legământ,
aşa cum i-a spus Dumnezeu lui Israel: „@Iată, vin zile#,
zice Domnul, @când voi face cu casa lui Israel şi cu casa
lui Iuda un legământ nou#”.
Mijlocitorul antitipic, după ce a plătit
Dreptăţii divine pe deplin şi pentru totdeauna Preţul de
Răscumpărare pentru Adam şi pentru rasa lui, va prelua
controlul deplin şi sub acel Legământ Nou, astfel sigilat,
va începe lucrarea de binecuvântare şi restabilire a tuturor
celor doritori şi ascultători din rasa lui Adam. Toţi care
vor veni în armonie cu Domnul vor fi socotiţi ca parte din
sămânţa pământească a lui Avraam, până când în cele din
urmă, la sfârşitul Mileniului, toţi care vor exercita
credinţă şi ascultare vor fi cunoscuţi de Domnul ca sămânţa
lui Avraam. „Devenind acea sămânţă, se vor binecuvânta toate
familiile pământului.”
În mod nepotrivit, denumirea Noul
Legământ, care se referă la lucrarea lui Dumnezeu cu lumea
în timpul Mileniului, a fost folosită în privinţa
Legământului care este acum în vigoare în acest Veac
Evanghelic pentru Biserică. Legământul nostru, desigur, este
un legământ nou în sensul că este diferit de Legământul
Evreiesc de la Muntele Sinai, dar nu este Legământul Cel
Nou. Legământul Bisericii este menţionat în Biblie ca
„Legământul prin Jertfă”. Pentru cititorii acestui volum va
fi folositor să reţină aceste lucruri. Toate aceste
Legăminte sunt legate unele de altele. Toate au fost
reprezentate şi simbolizate prin Avraam şi prin Legământul
pe care Dumnezeu l-a făcut cu el. Biserica este numită
Sămânţa Spirituală a lui Avraam şi este asemănată cu stelele
cerului. Oamenii din lume, pe măsură ce vor veni în armonie
cu Dumnezeu, vor deveni sămânţa pământească a lui Avraam,
((iii)) ca nisipul de pe ţărmul mării. Sămânţa
Spirituală va fi canalul pentru binecuvântarea seminţei
naturale.
Subiectul Îndrepăţirii nu s-a schimbat,
ci s-a lărgit şi s-a clarificat. Dacă ar scrie acest volum
astăzi, autorul ar face unele uşoare modificări de
exprimare, dar fără nici o schimbare importantă în privinţa
sensului şi aplicării cuvântului Îndreptăţire.
Vedem acum că o îndreptăţire la viaţă
este un lucru, iar o îndreptăţire la mai multă sau mai
puţină prietenie cu Dumnezeu este alt lucru. De exemplu,
Avraam şi credincioşii de dinainte de Cincizecime au fost
îndreptăţiţi la prietenie cu Dumnezeu şi să aibă mai multă
sau mai puţină comunicare cu El prin rugăciune etc., dar ei
n-au putut avea îndreptăţire deplină până când Sângele
Ispăşirii a fost vărsat şi până când acesta a fost prezentat
şi acceptat de Justiţia divină -- Tatăl. Întocmai aşa s-ar
putea spune şi despre păcătosul care se apropie astăzi de
Dumnezeu, că este pe calea îndreptăţirii -- el ar avea mai
mult din favoarea lui Dumnezeu decât dacă ar fi întors spre
păcat.
Cândva am vorbit despre un păcătos în
această stare ca fiind îndreptăţit, fiindcă el credea în
Isus ca Răscumpărătorul său şi se îndrepta spre o deplină
consacrare. Acum vedem că în timp ce atitudinea păcătosului,
ca şi aceea a Vrednicilor din Vechime, ar putea fi numită
„îndreptăţire de probă”, ea n-ar ajunge la starea unei
depline, complete îndreptăţiri din păcat până când păcătosul
s-ar prezenta deplin în consacrare marelui nostru Preot Isus
şi ar fi acceptat de El în numele Tatălui. Atunci, sub
acoperirea meritului atribuit al sacrificiului lui Cristos,
păcătosul ar fi acceptabil pentru Tatăl sub Haina lui
Cristos şi ar fi conceput de Spirit.
Este o fericire pentru masele care au
auzit despre Isus şi au crezut în parte, că starea lor
înaintea Domnului nu este aceea a deplinei
îndreptăţiri, că El refuză să-i îndreptăţească pe deplin
înainte de a deveni ucenicii Săi prin legământ, urmaşi în
urmele Sale. Aceasta este fiindcă îndreptăţirea poate veni
doar o dată pentru fiecare persoană, şi dacă persoana ar
folosi rău acea îndreptăţire şi n-ar obţine viaţa ((iv))
veşnică, ar fi într-o stare mai rea decât dacă n-ar fi fost
niciodată îndreptăţită. Dacă nu este îndreptăţită şi
concepută de spirit în prezent, nu este din Biserică, dar va
avea parte de meritul sacrificiului lui Cristos şi de
îndreptăţirea pe care o va oferi Împărăţia Sa fiecărui
membru al familiei umane -- aparte de Biserică -- Biserica
primind lucrul acela mai bun pe care-l are Dumnezeu în
păstrare pentru cei care-L iubesc -- glorie, onoare,
nemurire, natura divină.
Multora li se va părea că nu merită a fi
menţionate aceste distincţii fine asupra subiectului
îndreptăţirii; şi totuşi, primind această apreciere mai
clară a Planului divin, avem plăcerea s-o transmitem tuturor
celor care sunt flămânzi şi însetaţi după dreptate --
tuturor celor care studiază Biblia, de pretutindeni.
Rugăciunea autorului este ca Domnul să
continue să binecuvânteze acest volum pentru binele
poporului Său.
Charles T. Russell
Brooklyn, N. Y.
1 octombrie 1916