MANIFESTĂRI—Dumnezeu arătat în trup.
(Q452-1)
Întrebare
(1915)—1—Este clasa concepută de spirit o manifestare a
lui Dumnezeu în trup?
Răspuns—Dumnezeu S-a manifestat în trup prin tatăl Adam,
pentru că a făcut pe om după chipul Său (Gen. 1:26; 5:1;
9:6). Omul nu a fost făcut să păcătuiască. Biblia arată că
păcatul a venit în lume prin cădere. Venind, păcatul și
egoismul ne-au deformat și pervertit judecata, așa că acum,
Biblia declară, “Nu este nici un om drept, nici unul măcar"
(Rom. 3:10). Deși Dumnezeu nu este o ființă de carne, totuși
când a făcut pe om în trup, după chipul Său, Adam a fost o
manifestare a lui Dumnezeu în trup. Și la fel Isus, când a
venit în lume lăsând gloria cerească, spirituală pe care a
avut-o la Tatăl și a devenit om, a fost o manifestare a lui
Dumnezeu în trup.
Dumnezeu este, bineînțeles, manifestat în tot trupul uman
într-o anumită măsură; dar în măsura în care asemănarea
originară cu Dumnezeu s-a pierdut, oamenii nu sunt după
chipul Său — nu sunt manifestarea lui Dumnezeu în trup. Dar
dacă devenim Creaturi Noi, prin conceperea de Spirit sfânt,
avem o minte nouă, după cum declară apostolul. Mințile
noastre sunt predate Domnului, voințele noastre predate
voinței Lui; și pe motivul acestei supuneri a voinței
noastre la voința lui Dumnezeu, apostolul ne spune că
dobândim treptat spiritul minții sănătoase. Noi nu avem
trupuri sănătoase, dar mințile noastre devin tot mai
sănătoase prin armonia lor cu mintea lui Dumnezeu. Mintea
lui Dumnezeu este o minte sănătoasă, și după cum mințile
noastre devin supuse minții Lui, noi devenim sănătoși la
minte. Oricine este condus de Spiritul Domnului are mintea
Domnului, și Dumnezeu va fi mult mai mult manifestat în
trupul său decât înainte ca o astfel de persoană să fie
concepută de Spirit și ca această minte nouă să preia
controlul.
Așa că vedem că este o afirmație rezonabilă a spune că
fiecare Creștin, în măsura în care primește Spiritul
Domnului și crește în el, devine tot mai sănătos la minte.
El devine treptat o copie a Fiului iubit al lui Dumnezeu, și
de aceea o copie a Tatălui; pentru că Isus este
reprezentarea exactă a Tatălui. De aceea, creștinul care
crește în asemănarea lui Cristos devine tot mai mult o
manifestare a lui Dumnezeu în trup (2 Tim. 1:7; Evr. 1:3).
MARA—Îndulcirea apelor de la Mara.
(Q453-2)
Întrebare
(1910-Z)—2—Ce semnificație tipică este în faptul că
atunci când s-a aflat că apele de la Mara erau amare și Fiii
lui Israel nu aveau apă de băut, Moise a tăiat un anumit
lemn și l-a aruncat în ape și astfel a îndulcit apele?
Răspuns—Ca rezultat al păcatului lui Adam n-a existat nimic
permanent împrospătător din care poporul lui Dumnezeu să se
împărtășească. Aceia care au dorit să fie poporul Lui,
aceia care au lăsat lumea în urma lor, au găsit multă
insatisfacție, dacă putem spune așa, în prevederile legii
care a adus numai condamnare. Totuși, la timpul potrivit
Dumnezeu a permis moartea Domnului nostru Isus, și prin
moartea Sa — prin mesajul sacrificiului răscumpărător — cei
care beau din acest fapt, din această apă, nu vor găsi acel
gust amar.
Putem spune că ar fi rezonabil să considerăm că există o
corespondență a acestui fapt în prezent. În timpul
Veacurilor Întunecate apa vieții a devenit foarte poluată și
în consecință de nedorit. Când noi am venit la apele
Cuvântului Domnului și am aflat că erau amare și murdare,
dezgustătoare, nesănătoase, Domnul în providența Sa ne-a
arătat mai clar decât am văzut în trecut marea doctrină a
Răscumpărării, motivul pentru care Domnul nostru Isus a
fost suprimat în moarte. Aici a fost manifestarea Milei și
Iubirii divine. De când noi am înțeles acest adevăr, de când
adevărul a venit în contact cu mesajul Veacurilor Întunecate
și a curățat acest mesaj, ne putem împărtăși de el spre
împrospătare și bucurie.
Noi nu putem ști dacă aceasta s-a intenționat să fie o
corespondență, dar putem cel puțin să tragem niște
învățături din ea, învățăturile fiind adevărate, fie că
faptul a fost intenționat să fie astfel aplicat fie că nu.
MAREA MULȚIME—Învingători prin
constrângere. (Q289-2)
Întrebare
(1905)—1—Dacă marea mulțime este compusă din “biruitori"
se aplică la ei Apoc. 3:21?
Răspuns—Nu, pentru că aici este arătată limita. Nu cel care
biruiește prin constrângere, ci “cum Eu am biruit". Aceia
care biruiesc cum a biruit El, sunt cei care vor fi pe tron.
MAREA MULȚIME—Referitor la ospățul
nunții Mielului. (Q289-3)
Întrebare
(1907)—2—Când va suferi Marea Mulțime marea strâmtorare
și când va participa la ospățul nunții Mielului?
Răspuns—Răspunsul meu este că aproape toate ilustrațiile
scripturale cu referire la Marea Mulțime ar arăta că timpul
special pentru strâmtorarea lor va fi la sfârșitul acestui
veac — se pare că după ce toată Biserica va fi adunată — ca
de exemplu, pilda fecioarelor înțelepte și nechibzuite. Ne
amintim de fecioarele înțelepte, zicând, Doamne, Doamne,
deschide-ne, și ele intră toate, apoi au venit și fecioarele
nechibzuite zicând: Doamne, Doamne deschide-ne, și li s-a
spus că Domnul nu le recunoaște ca Clasa Mireasă și că ele
vor intra în strâmtorare. Aceasta pare să indice că
strâmtorarea specială peste clasa Marii Mulțimi va fi după
ce întreaga Turmă Mică a trecut dincolo de văl în Sfânta
Sfintelor. Aceasta desigur este doar o pildă, și noi
construim cât știm de înțelept pe această pildă. Apoi în
Leviticul ni se arată locul unde se face lucrarea cu Țapul
de trimis, după ce s-a făcut lucrarea cu țapul Domnului, dar
aceasta nu e o dovadă clară că lucrarea va fi în întregime
după ce țapul Domnului a fost junghiat, și după ce sângele
lui a fost oferit, pentru că aceste tipuri nu pot avea loc
toate în același timp și în mod natural trebuie să fie o
ordine în acestea — aceasta prima, cealaltă a doua, și așa
mai departe, dar faptul că mai întâi se face lucrarea cu
vițelul și în al doilea rând cu țapul Domnului și în al
treilea rând cu țapul de trimis, pare să implice că
strâmtorarea acestei clase va veni în special la sfârșitul
Veacului Evanghelic, după ce toți aleșii vor fi intrat, deși
noi credem că în Scriptură este loc de presupus că au fost
unii din această Clasă a Marii Strâmtorări de-a lungul
veacului, în timp ce marea masă dintre ei, probabil aparțin
acestui sfârșit din cauza circumstanțelor speciale care
predomină acum. Cineva poate va spune: Care sunt
circumstanțele speciale existente acum, care ar cauza ca un
număr mai mare din Marea Mulțime să trăiască azi decât
oricând înainte? Condițiile care sunt favorabile pentru ei
acum sunt că într-o măsură creștinismul este popular și
mulți oameni au auzit de Cristos și au făcut un fel de
consacrare Domnului și acum nu există acea persecuție
deschisă, clară și distinctă; așa că oamenii acum sunt mai
înclinați să facă o deplină consacrare Domnului, presupunând
că acesta este un lucru ușor, și când ajung înăuntru și află
că nu este așa ușor cum au gândit, unii dintre ei sunt
dispuși să se retragă puțin, și aceștia vor deveni Marea
Mulțime, în timp ce în trecut, când lucrurile erau mai
furtunoase și mai clar definite, a trebuit mai mult timp să
se ia o hotărâre. După cum a menționat Domnul nostru, ei au
stat și au socotit costul. În zilele noastre nu sunt dispuși
să socotească costul. Ei aud predicatorii spunându-le că e
un lucru ușor. Aceștia spun în esență, veniți acum și puteți
avea totul în câteva minute. Veți fi mai prosperi în afaceri
și vă veți îmbogăți mai repede, veți avea case mai bune, mai
mult respect din partea vecinilor voștri etc. Deci, acum
este un timp de ademenire, și oamenii sunt ademeniți de
aceste denaturări ale căii înguste și după ce intră pe ea,
află că este o cale îngustă, deoarece Domnul le va arăta
curând aceasta, și astfel există astăzi un număr mai mare
din această clasă decât în trecut.
Acum, cât despre ospățul nunții Mielului, noi găsim că
Domnul ilustrează Clasa Marii Mulțimi. Ei spun: “Să ne
bucurăm și să ne înveselim … fiindcă nunta Mielului a venit
și soția Lui s-a pregătit!" (Apoc 19:7). Ea a fost pregătită
și a intrat la nuntă, și noi suntem lăsați afară, este
ideea. Atunci ei spun, “Să ne bucurăm și să ne veselim." De
ce să se veselescă? Pentru că atunci ochii lor sunt
într-adevăr deschiși și văd Babilonul cum nu l-au văzut
înainte, și văd planul lui Dumnezeu cum nu l-au văzut
înainte. Ei nu erau într-o atitudine bună de inimă să aibă o
ureche de auzit și o inimă care să aprecieze, și de aceea
n-au putut vedea lucrurile adânci, pentru că Dumnezeu ne dă
o înțelegere mai adâncă a Cuvântului Său numai când ajungem
într-o stare bună de inimă.
Așa deci, cei din Marea Mulțime din Apocalipsa cap. 19 sunt
ilustrați zicând: Să ne bucurăm și să ne veselim căci a
venit nunta Mielului și soția Lui s-a pregătit, și ei se
bucură de toate și merg mai departe zicând, Babilonul a
căzut, bucurați-vă, bucurați-vă ceruri de căderea lui etc.
Ei sunt bucuroși că Babilonul a căzut când ajung să vadă ce
a fost el cu adevărat și cât de mult erau legați de el, și
n-au înțeles cât de multă influență orbitoare venise de la
acea sursă.
Vreau să spun acum, pentru că unii poate nu au această
vedere încă, sau poate n-au văzut în această lumină. După
experiența și observația mea, cea mai mare piedică pentru
lucrarea lui Dumnezeu în timpul prezent — atenție, pentru
lucrarea lui Dumnezeu în timpul prezent — este ceea ce se
cunoaște ca “Slujirea Creștină". Ei bine, ar spune cineva,
frate Russell tu așa crezi? Da, așa cred. Dar nu fac ei așa
și așa, predicând mult moralitatea? Ba da, dar aceasta nu
este lucrarea lui Dumnezeu pentru timpul prezent. Lucrarea
lui Dumnezeu în timpul acestui veac este punerea deoparte a
unui popor pentru numele Său; găsirea grâului este lucrarea
specială a lui Dumnezeu în timpul prezent. Ei fac o lucrare
care va fi bună în felul ei și eu admit că multe dintre
lucrurile lor sunt binevoitoare, și eu apreciez toate
acestea cum le apreciază și ceilalți, și mă bucur să-i văd
mai degrabă făcând aceasta decât să facă rele, și pentru
aceasta îi felicit. Totuși, veți vedea că aproape toate
obstrucțiile față de adevărul prezent vin de la cei în
slujire. Dacă nu erau slujitorii din toate denominațiile
lumii civilizate, adevărul s-ar răspândi printre poporul lui
Dumnezeu ca un foc necontrolat. Este exact la fel cum a
fost la prima venire. Cine a împiedicat poporul să creadă în
Domnul Isus în acele zile? Au fost cărturarii și fariseii.
Isus le-a spus: “Voi închideți oamenilor împărăția
cerurilor; nici voi nu intrați în ea și nici pe cei care vor
să intre, nu-i lăsați să intre — ați luat cheia cunoștinței
de la oameni" (Mat. 23:13). Tot așa este și cu slujitorii de
azi, dragi prieteni. Este exact o paralelă la ce a fost cu
1800 de ani în urmă. Ei stau în cale. Ei nu înțeleg pe
deplin aceasta, sunt bucuros s-o spun, și nu sunt așa de
responsabili ca și când ar înțelege pe deplin. Nu cred că ei
sunt în întregime fără răspundere. Nu cred că oameni care au
fost educați și știu despre șeol și hades, și care permit
oamenilor să stea la predicile lor an după an, și să
presupună că cred în chinul veșnic, foc, etc., când ei nu
cred nimic de felul acesta, și să permită ca aceste doctrine
absurde să împiedice oamenii de la o slăvire corectă a lui
Dumnezeu, sunt de nescuzat. Dar, aceasta este între propria
lor conștiință și Domnul, și eu nu trebuie să lupt împotriva
lor. Eu doar vă sugerez mai mult decât le-aș spune lor;
pentru că, de ce să ofensăm pe cineva dacă nu e nevoie? Aș
spune unui frate care ar fi într-o stare bună de inimă:
“Frate, dacă îți faci datoria, nu crezi că se cuvine să
arăți cuvintele adevărului și ale dreptății și adevăratul
caracter al lui Dumnezeu? Nu crezi că acesta este
privilegiul tău?" În acest fel aș vorbi cu oricine aș putea
vorbi așa. Dar în timp ce ei te țin la distanță
personificând demnitatea, dacă ai pune ceva întrebări ai
afla că nu pot să răspundă la ele. De abea pot răspunde în
mod potrivit la vreo întrebare scripturală. Încercați pe
unul și veți vedea.
Mă gândesc la un frate care a venit la mine și a zis: “Frate
Russell, cred că am greșit. Am acceptat aceste doctrine ale
adevărului prezent și le-am crezut, dar nu m-am dus la nici
unul din predicatorii din biserici să-i întreb despre ele și
cred că trebuia s-o fac. Cred că am greșit, pentru că nu
sunt învățat în greacă sau în ebraică și nu am multă
educație, și iată pe acești oameni cu care mă cunosc bine,
și care sunt oameni buni și învățați; mă cunosc bine, chiar
aici în acest oraș Pittsburg și Allegheny, cu unii dintre
predicatorii de frunte, în special din denominația
Presbiterienilor Uniți, pentru că eu însumi am lucrat în
diferitele lor Școli Duminicale, organizând campanii
împotriva consumului de alcool, și toți mă cunosc foarte
bine, și eu îi cunosc ca fiind oameni buni. Conștiința mi-a
spus că n-am făcut bine; trebuia să mă duc la ei și să spun:
doctore cutare, poți să-mi spui despre acest lucru dacă este
adevărat sau nu? Ce crezi, frate Russell?"
Am văzut că voia să meargă și că era mai bine pentru el să
meargă, așa că i-am zis: “Frate, eu m-aș duce și aș face
acest lucru. Dacă-l faci într-un mod potrivit, va fi bine".
“Ce înțelegi, frate Russell, prin mod potrivit?"
“Îți voi spune care cred eu că ar fi modul potrivit; când
mergi de exemplu la locuința dr. A, suni și ceri să-l
vezi, iar când vine la ușă și îl saluți, zici cam așa către
el: doctore, am unele lucruri de natură doctrinară care
m-au nedumerit și m-am gândit să-ți cer sfatul în legătură
cu ele când vei avea timp; nu vreau să te deranjez acum,
poate ești ocupat și ar dura cam o oră, și aș vrea să vin
atunci când ai timp. Vrei să mă programezi cândva? El va
spune probabil cam așa: hai chiar acum înăuntru frate, acum
e foarte bine".
Fratele a spus: “Frate Russell, de ce spui să fac exact în
acest mod?"
Am spus: “Motivul este acesta: dacă nu urmezi această metodă
ca să-l faci să spună că îți va acorda o oră, vei afla că
până ce îi vei spune care-i întrebarea, el va spune: Ei
bine, frate, este o soră bolnavă pe care trebuie să mă duc
s-o văd, te rog scuză-mă și hai altă dată".
“Frate Russell, tu nu știi. Este vorba de doctorul cutare și
doctorul cutare; ei sunt oameni așa de buni".
“Da, îi cunosc pe acei domni mai mult sau mai puțin, și
admit că ei sunt deasupra mediei, dar frate, tu nu știi
dificultatea pe care o au ei când le pui una din aceste
întrebări; au o problemă în față cu care nu s-au mai
întâlnit niciodată în viața lor, și nu știu ce să spună, și
aceasta este calea cea mai ușoară de scăpare. Bineînțeles că
în fiecare adunare mare există oricând unul sau doi frați
bolnavi și ei pot într-adevăr spune: Se cuvine să-i vizitez
și să-i văd — și ei știu că trebuie să scape de tine și de
întrebările tale. Ei cred că îți fac un bine deoarece știu
că nu pot să răspundă la întrebare, și ei cred că acesta
este modul cel mai rapid și mai bun de-a o face și se
gândesc că niciodată nu vei mai avea o șansă pentru că te
vor ocoli tot timpul".
“O, frate Russell, tu nu îi apreciezi îndeajuns—"
“Ba da, frate, dar tu nu înțelegi situația, iar eu o
înțeleg. Predicatorul va spune: Da, pot să-ți acord o oră
acum, intră, ia loc în birou. Tu intri, și el zice: Ei bine,
care este întrebarea?" Eu am întrebat: “Ce îl vei întreba?"
Și el a spus: “M-am gândit să-i pun o întrebare specială
care și pe mine mă interesa, aceea despre Restabilire unde
apostolul Petru spune, Restabilirea va veni prin prezența
Domnului etc. Aceasta este întrebarea pe care m-am gândit
s-o pun". Eu am spus: “Aceasta este o întrebare foarte bună
și să te ții de ea. Dar când intri, te așezi și el te
întreabă care este întrebarea, iar tu îi spui textul din
Scriptură, tu trebuie să fii atent pentru că acel om își va
spune sieși: Conștiința mea! Această întrebare, ei bine, nu
știu răspunsul la această întrebare cum nu știu cum să sar
până pe lună. Ce să fac? I-am spus acestui om că are o oră.
Conștiința mea! Ce mă fac?" Ei bine, ce va face? Îți spun eu
ce va face, frate. Își va spune sieși: Trebuie să-l încurc
pe omul acesta așa încât să nu știe care-i capătul. Îi voi
ameți mintea și-l voi încurca — trup, spirit și suflet, iad,
hades, șeol. Asta pot s-o fac. Nu știe multe, știu că nu e
un om educat.
“O, frate Russell, doctorul cutare n-ar face asta".
“Frate, știu că va face așa pentru că acesta este singurul
lucru pe care l-ar putea face. El fie ar face așa, fie ar
veni și ar zice clar: Frate, aceasta este o scriptură pe
care n-o înțeleg. Aș fi vrut s-o știu, și dacă găsești
interpretarea ei să mi-o aduci. Dacă ar fi pe deplin
cinstiți, așa ar face. Dar după ce o instituție mare le-a
spus: “Voi sunteți doctori în teologie, sunteți potriviți
acum chiar să vindecați teologia” — când au obținut toate
acestea, atunci să vină un om mic să le spună, iată o
întrebare simplă, și să nu poată face nimic cu ea, se cere o
mare măsură de umilință să recunoască acest lucru".
I-am mai spus: “Când începe să vorbească așa și încearcă să
te încurce și să te întrebe despre una și alta, să te
zăpăcească, tu spui “O, doctore, cred că nu am pus bine
întrebarea”. Pune vina pe tine însuți, poți face acest lucru
în onestie pentru că nu ești obligat să presupui că el
încearcă să ocolească întrebarea ta; ai tot dreptul să-i
spui — nu am formulat bine întrebarea. Spune-i: “Doctore,
mi se pare că nu am formulat bine întrebarea; tu nu-mi
răspunzi la întrebare. Întrebarea pe care vreau să ți-o pun
este despre timpurile restabilirii tuturor lucrurilor; ce
înseamnă aceasta?” Trebuie să-l aduci înapoi la subiect; și
el va încerca din nou să te încurce. Dar tu spui: “O,
doctore, nu pun întrebarea clar; aș vrea să știu cum să o
pun în mod potrivit. Vreau să știu despre timpurile
restabilirii”. Îl ții exact la aceasta frate, și nu există
un doctor în teologie în această țară sau stat care să te
poată egala în cunoștința Cuvântului lui Dumnezeu, și tu
ești doar de trei luni în adevăr".
“Frate Russell", a spus el, “în loc să încerc să-l prind și
să-l țin timp de o oră, m-am gândit că ar trebui să încerc
să mă scap și să am grijă să nu mă țină ei pe mine".
Am spus: “Nu, frate, nu aceasta este ideea; tu va trebui să
încerci să-i ții la întrebare, pentru că nu pot să răspundă
și ei știu că nu pot, și vor încerca să te încurce. Și nu
vor admite că nu știu să răspundă".
Și aceasta îmi amintește de un alt domn. Cum mergeam pe
stradă aproape de Casa Bibliei, mergând puțin mai repede ca
de obicei, am trecut de el. Cred că m-a recunoscut și a zis:
Frate Russell, un moment. Și m-a ajuns. Era un om cu care nu
vorbisem niciodată în viața mea. Arăta foarte bine, bine
îmbrăcat. Nu știam cine este. Mi-a spus numele dar l-am
uitat. El a spus: “Vreau să-ți pun o întrebare despre o
pildă". M-am gândit că era foarte ciudat ca un om să te
întâlnească pe stradă și să-ți pună o asemenea întrebare. Am
spus: “Ce pildă este, frate?" Mi-a spus-o — am uitat care
pildă era — dar era una foarte simplă, clară, și i-am
răspuns și explicat foarte ușor, cred că în cam două minute.
“Ei bine" zice el, “este foarte simplu, foarte
satisfăcător", și a repetat, “foarte satisfăcător".
Am spus: “Cum de ești atât de agitat pentru un lucru așa de
mic ca acesta?" El a spus: “Mă miră de ce predicatorul meu
n-a putut să-mi spună acest lucru. Aparțin de biserica
Doctorului Kennedy chiar peste drum de Casa Bibliei —
biserica Presbiteriană principală din Allegheny — și m-am
dus la el și i-am pus exact aceeași întrebare".
“Ei bine, ai fi gândit că sunt cel mai stupid om de pe
pământ, și el practic mi-a spus, ei bine, tu nu ai destulă
rațiune s-o înțelegi dacă ți-aș explica-o. M-a făcut să mă
simt ca o legumă. Niciodată nu m-am gândit că sunt un om
mare, dar m-am gândit că merit cel puțin un tratament
rezonabil, că ar fi putut încerca să-mi explice și dacă n-aș
fi putut înțelege, ar fi fost greșeala mea. Dar el m-a
strivit pur și simplu în loc să-mi explice; nu mi-a spus
nimic despre ea. Care crezi că a fost motivul că a procedat
așa?"
Am spus: “Frate, presupun că motivul pentru care nu ți-a
spus a fost că nu știa să răspundă și a gândit că acela era
cel mai bun mod să scape".
El a spus: “Mă întreb dacă așa a fost".
Noi știm dragi prieteni, aceia dintre noi care au avut o
astfel de experiență, că tocmai acesta era motivul. Dr.
Kennedy este un om foarte capabil, un om foarte bun în multe
privințe; nu vorbesc să-l discreditez ca om sau să spun un
cuvânt împotriva caracterului său; pentru că după câte știu
eu, el este un predicator bine educat și trebuie să știe
multe lucruri. El știe ce este șeolul — cel puțin nu pot
presupune că este atât de stupid și ignorant încât să nu
știe, după toate ocaziile pe care le-a avut să afle.
Acest om a continuat zicând: “N-am putut să nu mă gândesc că
dacă eu eram cel mai nechibzuit din adunare, nu trebuiau să
aleagă pe cel mai nechibzuit om ca bătrân".
Eu am spus: “Frate, nu cred că este în întregime
nechibzuința ta".
El a spus: “Am avut destulă minte să înțeleg când mi-ai
explicat tu".
Am menționat aceste lucruri numai să ilustrez chestiunea.
Dar întorcându-ne la Apoc. 19, unde se spune: “Să ne bucurăm
și să ne înveselim și să-i dăm slavă, fiindcă nunta Mielului
a venit etc." Ei au fost bucuroși când au aflat adevărata
situație, că Dumnezeu i-a eliberat și că instituția a fost o
piedică în calea planului lui Dumnezeu în multe privințe. În
timp ce ei, poate, fac bine în construirea de spitale,
învățând unele fapte morale și oprind pe unii oameni de a
intra în baruri, iar uneori punând unele legi de a limita
drepturile barurilor, și uneori chiar deschizând un bar
diferit pentru a împiedica oamenii să meargă la baruri de
categorie proastă, uneori având o popicărie pentru a
împiedica oamenii să meargă în alte popicării unde pot să
cumpere alcool — în toate acestea ei încearcă să acționeze
moral. Cred că îi apreciez destul, pentru tot ce pretind
despre ei înșiși, dar în privința învățării sfințirii
spiritului și a credinței în sângele prețios a lui Cristos,
nu cred că mulți dintre ei pretind că fac aceasta; nu cred
că mulți ar spune că aceasta este adevărata lor misiune și
că încearcă să facă astfel. Din contră, vor spune că trebuie
să meargă după oameni, să salveze masele, și încercând să
salveze masele de la ceva, neavând inimile schimbate, ei
neglijează adevăratul popor al lui Dumnezeu care are nevoie
să fie hrănit, după cum ne spune Dumnezeu: “Hrănește oile
Mele". Domnul nostru când a vorbit apostolului Petru nu i-a
spus să meargă și să prindă niște lupi și să pună blană de
oaie pe ei și să găsească șerpi cu clopoței, să-i schimbe și
să-i facă să arate ca oile. Tu îngrijește oile și mieii, iar
Domnul se va îngriji cum să devină ei oi și miei. El trebuie
să facă atragerea. Oricine vine la El, a fost atras de
Tatăl. “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară" (Ioan
6:37). Voi și cu mine să nu încercăm să zdrobim inimile
oamenilor și nici capul. Să lăsăm ca providența lui Dumnezeu
să facă toată această zdrobire a inimilor. Evanghelia pe
care El ne-a dat-o este pentru a lega inimile zdrobite și a
prelua oile și mieii și a-i hrăni; acesta este propunerea
lui Dumnezeu. Noi vrem să stăm lângă Cuvântul Domnului. Noi
nu avem încredere în inimile noastre că suntem mai înțelepți
decât Domnul; nu vom lua un mănunchi de tufiș uscat să legăm
pe el ciorchini de struguri și să zicem că aceasta este o
viță-de-vie adevărată.
Dar aceștia vor afla că prăbușirea completă a sistemelor
umane, căderea Babilonului, a lucrat într-adevăr spre bine.
Apoi se arată că primesc un mesaj special de la Dumnezeu,
care zice: “Ferice de cei chemați la ospățul nunții
Mielului!" (Apoc. 19:9). Există o diferență între a fi la
nuntă și a mânca la ospăț — ceea ce se îndeplinește când
fecioarele înțelepte intră și ușa se închide este nunta, dar
ospățul are loc la puțin timp după aceasta. Ospățul de
nuntă, bineînțeles, este doar o mare ilustrație pentru
mintea noastră. În mod real nu vor sta jos, să mănânce și să
bea, ci aceasta este numai o ilustrație a ocaziei fericite
care va urma. Și la aceste festivități mari, Marea Mulțime
este invitată să ia parte. Ei nu au fost destul de loiali
să-și depună viața, dar au fost loiali, pentru că n-au negat
numele și sângele prețios, și de aceea Domnul nu-i va lepăda
și va exista un loc pentru ei; vor avea ocazie să intre la
ospăț și să aibă parte de bucurie. Exact cum este ilustrat
în Ps. 45, Mireasa este plină de strălucire înăuntru: haina
ei este țesută cu aur. Ea va fi adusă înaintea Împăratului
în haine de broderie — reprezentând Biserica mergând toată
în prezența Tatălui la sfârșitul acestui veac, și apoi citim
în versetul următor: “Fecioarele, însoțitoarele ei, vor fi
aduse la tine". Acestea erau fecioarele nechibzuite. Totuși
ele sunt fecioare, care o urmează. Ele de asemenea vor fi
aduse în prezența Regelui. Ne bucurăm și pentru ele. Nu
există egoism în iubirea lui Dumnezeu. Noi suntem bucuroși
să vedem ce a aranjat Domnul pentru Turma Mică, Marea
Mulțime, Vrednicii din Vechime și pentru întreaga lume —
pentru toți care doresc să fie în armonie cu El când ajung
la o cunoștință a adevărului.
MAREA MULȚIME—Din trecut; referitor la
marea strâmtorare. (Q296-1)
Întrebare
(1907)—1—Cei din Marea Mulțime care au murit în veacurile
trecute, cum vor veni din marea strâmtorare, deoarece ei au
murit cu mult înainte de a veni strâmtorarea?
Răspuns—Răspunsul meu este că, după înțelegerea noastră, au
existat unii din această clasă de-a lungul Veacului
Evanghelic, totuși cei mai mulți din această clasă trăiesc
în timpul prezent. Există motive pentru care în trecut n-au
fost atât de mulți. De exemplu, când au fost persecuții
aspre împotriva celor care s-au numit cu numele lui Cristos,
aceasta a fost o încercare grea și nu prea mulți au fost
pregătiți să facă o deplină consacrare. În consecință, cei
care au făcut o consacrare au fost clasa cea mai zeloasă și
dispusă să o îndeplinească. Dar azi, noi trăim într-un timp
când totul este mult mai favorabil în exterior și mulți
oameni vor să spună că ei sunt creștini, și dacă sunt și
dacă nu sunt. Este mai popular azi. Așa că unii oameni au
făcut fără îndoială o consacrare în condițiile favorabile
din prezent, pe care n-ar fi făcut-o în trecut. Deci un mare
număr, credem noi, sunt în această stare în care au făcut o
consacrare Domnului, dar din cauza condițiilor favorabile,
în alt sens al cuvânului, ei nu trăiesc conform consacrării
lor; ei nu devin învingători; ei sunt legați în Babilon. Și
astfel, acesta este timpul când cei din Marea Mulțime sunt
în mod special proeminenți. Noi nu suntem competenți să
spunem care persoane din aceste diferite biserici aparțin
acestei clase, dar vedem că o mare proporție din această
clasă aparține zilelor noastre. De-a lungul veacului, noi am
înțelege că au existat unii care au fost necredincioși
într-o anumită măsură, în aceea că nu s-au jertfit voluntar,
bucuroși și doritori, după ce s-au învoit să facă așa. Putem
vedea cum Domnul se poate să fi permis ca unii din ei să
treacă prin persecuții, tortură și chinuri, și cum au putut
să treacă prin mari strâmtorări atunci. Nu am idee dacă toți
cei care au suferit fiind arși pe rug, etc., au fost sfinți.
Nu-i judec, dar citind printre rândurile istoriei, aș
presupune că mulți dintre ei n-au fost sfinți în cel mai
înalt sens al cuvântului, după cum înțelegem noi că implică
Scripturile.
MAREA MULȚIME—Referitor la primirea
vieții. (Q297-1)
Întrebare
(1909)—1—Marea Mulțime primește viață pe plan spiritual
direct de la Dumnezeu?
Răspuns—Da, ei primesc viață direct prin aceea că au fost
concepuți de Spiritul sfânt, și când sunt concepuți ei sunt
concepuți exact în același fel ca și turma mică, pentru că
noi toți suntem chemați într-o singură speranță a chemării
noastre. Ei nu-și întăresc chemarea și alegerea, dar nefiind
vrednici de a doua moarte, primesc prin urmare viață pe plan
spiritual.
MAREA MULȚIME—Referitor la Dătătorul
de viață. (Q297-2)
Întrebare
(1909)—2—Cine este dătătorul de viață pentru Marea
Mulțime?
Răspuns—Nu Domnul nostru Isus, ci Tatăl Ceresc. Voi sunteți
concepuți de Spiritul sfânt de către Tatăl în acest veac
prezent. Așa ne spune Domnul Isus și apostolii. Domnul
nostru Isus are de dat numai viața restabilirii, și El o dă
acum numai acelora care vin atrași de către Tatăl, ca să fie
membri ai Corpului Domnului; ei și numai ei primesc
conceperea de Spirit sfânt la această nouă viață. Cu lumea
nu se lucrează deloc — restabilirea nu este încă oferită.
Singura restabilire oferită acum este aceea a îndreptățirii
prin credință, cu înțelegerea că aceasta va fi jertfită.
Dacă voi sunteți necredincioși, după ce ați fost concepuți
de Spiritul sfânt, nu va mai exista altă viață pentru voi.
Fiind concepuți de Spiritul sfânt, ați ajuns la punctul unde
sunteți o nouă creatură. Dacă nu reușiți să mergeți mai
departe, sunteți totuși noi creaturi, chiar dacă mergeți în
clasa Marii Mulțimi; ei sunt toți ființe spirituale, pentru
că sunt concepuți de Tatăl, căci Tatăl face toată
conceperea.
MAREA MULȚIME—Concepere de spirit;
referitor la Cortul întâlnirii. (Q297-3)
Întrebare
(1909)—1—Cum ilustreză sau arată tipurile Cortului
Întâlnirii că Marea Mulțime este concepută de spirit?
Răspuns—Am subliniat deja că Dumnezeu nu menționează foarte
deosebit Marea Mulțime în Biblie, și am găsit motivul pentru
aceasta; și anume, dacă Marea Mulțime era tratată pe același
plan și cu aceeași măsură de interes și amănunțime ca și
Turma Mică, ar fi implicat că Dumnezeu le-ar fi oferit pe
amândouă și ar fi zis: Iată-le, alegeți. Dar nu este așa;
declarația Domnului este: “Voi ați fost chemați la o
singură nădejde a chemării voastre" (Efes. 4:4), pentru
a fi membri ai Corpului Celui Uns. Astfel Scripturile fac
numai aluzia că vor exista unii care vor constitui Marea
Mulțime, care vor obține o mare binecuvântare și pentru care
nu s-a făcut niciodată o invitație. Mai degrabă va fi
aceasta decât că ei vor fi distruși în a doua moarte.
Fiecare din acea Mare Mulțime primește harul lui Dumnezeu în
același fel ca și Turma Mică, dar nu-l folosește în mod
potrivit, ceea ce înseamnă să-și depună viețile cu Domnul
Isus, pentru că în îndeplinirea Planului toate aceste vieți
trebuie depuse în moarte, toate să fie date pentru
pecetluirea Noului Legământ. Deci, cu Marea Mulțime este o
întrebare dacă sunt asemenea Domnului Isus sau dacă vin prin
marea strâmtorare și în final primesc viață spirituală.
MAREA MULȚIME—Referitor la anularea
păcatelor lumii. (Q298-1)
Întrebare
(1909)—2—Cum poate Marea Mulțime să anuleze pedeapsa
pentru păcatele speciale făcute cu voia de lume? Cum face
țapul de trimis o împăcare cu Dumnezeu?
Răspuns—Marea Mulțime nu are nimic de-a face cu aceasta și
nici Turma Mică nu are nimic de-a face cu anularea
păcatelor. Cel care face această lucrare este Marele Preot.
El poate folosi diferite lucruri ca bază pentru diferiții
Lui pași, dar El este Cel care face aplicarea și nici Marea
Mulțime nici Turma Mică nu fac nimic în anularea acestora.
Am sugerat în Umbrele Cortului
Întâlnirii și încă suntem de acord cu aceasta, că țapul de
trimis reprezintă pe Marea Mulțime.
Mulți spun, ei bine, Marea Mulțime sau țapul de trimis nu
intră în Sfânta. Eu răspund că nici vițelul și nici Țapul
Domnului nu intră. Ce a intrat acolo? Sângele vițelului și
al țapului Domnului, reprezentând valoarea sacrificiului, a
fost dus înăuntru să facă ispășire. Sângele vițelului era ca
să facă ispășire pentru păcatele Seminției lui Levi,
incluzând preoții, numiți corpul sau casa Marelui Preot,
familia preoțească, și sângele vițelului plătea pentru
păcatele tuturor acelora, membrii corpului, sau preoții
subordonați. Apoi a fost luat sângele țapului care a
reprezentat pe preoții subordonați. Sângele țapului n-a fost
stropit de către țap, ci de către Marele Preot, și a fost
aplicat pentru tot poporul. Marele Preot a avut de făcut tot
lucrul, și noi nu am avea respectul cuvenit față de Cap dacă
am gândi că avem ceva de-a face cu acea problemă — noi
suntem socotiți în aceasta numai ca membri ai
Corpului Său.
Din moment ce sângele vițelului a anulat păcatele casei
credinței, și sângele țapului a anulat păcatele tuturor
celor din afară, ce păcate au rămas în legătură cu țapul de
trimis? Răspunsul este că Marele Preot a luat păcatele
adunării și le-a mărturisit pe capul țapului de trimis. Ce
păcate sunt acelea, în afară de cele menționate deja, pentru
care sângele a fost aplicat? Răspund că păcatele pentru care
s-a făcut ispășirea în Sfânta și în Sfânta Sfintelor sunt
păcatele originare care vin din cauza lui Adam și
imperfecțiunile moștenite de la el. Meritul lui Cristos
trecând prin Corpul Său este aplicat pentru toate aceste
păcate. Ce alte păcate mai există? Acelea care nu sunt
datorită slăbiciunii adamice. Lumea nu face tot ce poate
și de aceea comite multe păcate care nu sunt din cauza
slăbiciunii adamice. Păcatele unor oameni merg înaintea lor
iar ale altora urmează, dar Domnul va avea grijă ca toate
păcatele să fie plătite. Fiecare păcat făcut în mod
conștient este un păcat de acest fel, și acestea sunt cele
mărturisite pe capul țapului de trimis. Vă vom da o
ilustrație. Vă amintiți că ați citit: “Ca să vină asupra
voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ,
de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui
Zaharia", etc (Mat. 23:35). La ce sânge nevinovat se face
referire? Evident la faptele rele făcute de omenire, nu
datorită slăbiciunii adamice. Domnul vede o cale prin care
păcatele umanității făcute în mod conștient pot fi anulate,
iar când voi și cu mine vedem filosofia, spunem că totul e
bine. Deci Scripturile par să indice că va exista altă
socoteală cu lumea. Vă amintiți scriptura care vorbește de
sufletele de sub altar strigând: “Până când Stăpâne, Tu,
care ești sfânt și adevărat, nu vei judeca și nu vei răzbuna
sângele nostru asupra celor ce locuiesc pe pământ?" (Apoc.
6:10). Domnul are un sistem exact de ținere a evidenței și
El va răsplăti pe fiecare și va pedepsi pe fiecare după ce a
făcut, bine sau rău. Cei care au păcătuit cu știință vor
primi o anumită pedeapsă care trebuie să vină înainte ca
socotelile să fie achitate. Având în vedere faptul că noi
trăim aici și privim înapoi spre “veacurile întunecate",
trebuie să acceptăm lucrurile care se întâmplă. În tot
cazul, există un mare timp de strâmtorare care vine la
sfârșitul acestui veac, și ei vor fi lăsați să ia parte la
această strâmtorare. Le va fi permis să aibă parte de ea
până ajung să-și dea viața, pentru că, dacă nu mor, nu pot
avea o parte în binecuvântările spirituale.
MAREA MULȚIME—Referitor la nunta
Mielului. (Q299-1)
Întrebare
(1909)—1—Va participa Marea Mulțime la nunta Mielului
când ni se spune că Mireasa va fi completă cu un anumit timp
înainte? Este nunta Mielului un eveniment special?
Răspuns—Răspunsul meu este că nunta Mielului este un
eveniment deosebit și că obiceiul nunții din zilele noastre
nu ilustrează în mod potrivit această chestiune, dar
obiceiul nunții care a predominat printre evrei o reprezintă
în mod potrivit și de aceea acolo trebuie să căutăm
ilustrația așa cum a ajuns la noi din istorie.
Se încheia un contract de căsătorie, un angajament de
căsătorie, de obicei în forma unui contract scris între cel
care urma să fie mirele și cea care urma să fie mireasa, și
astfel aceștia doi erau logodiți, și această logodnă dura de
obicei un an; și aceasta era tot atât de obligatorie ca și
cum ar fi fost de fapt căsătoriți, și orice incorectitudine
din partea vreunuia dintre ei era considerată ca și cum ar
fi fost căsătoriți. În timpul acelui an, se știa că ea era
logodită, și așa era potrivit. La sfârșitul anului,
bărbatul venea și o lua la el, și de atunci ea era soția
lui. După aceea urma o petrecere somptuoasă care putea dura
o perioadă considerabilă, și aceasta nu era cunoscută ca
nuntă ci ca și sărbătoarea nunții, ospățul de nuntă.
Procedurile Domnului cu Biserica sunt în această direcție:
mai întâi de toate, timp de 1800 de ani Biserica a fost
logodită cu Fiul lui Dumnezeu, și apoi El a plecat într-o
țară îndepărtată. El a promis că la întoarcere mai întâi va
lua Biserica Sa logodită la El. În tot timpul acestui Veac
Evanghelic Biserica L-a așteptat și a avut semnul logodnei,
Spiritul sfânt. Când El vine și o ia la Sine, ea îi va fi
soție, exact ca în tip — nu e nevoie de ceremonie.
Care este antitipul? Noi înțelegem că la a doua venire a
Domnului, cei credincioși din Biserică, cei care muriseră,
au fost înviați și au fost primiți într-o clipă la Domnul,
așa că acea parte din Biserică este căsătorită cu Domnul,
imediat ce au fost primiți de El. Ei erau numai logodiți
înainte, dar acum El i-a primit la Sine. Noi intrăm și
suntem schimbați într-o clipeală de ochi. Aceasta a fost
reprezentată de cele cinci fecioare înțelepte; ele n-au
intrat toate deodată ci au urmat una după alta. Așa este și
cu noi, vom fi schimbați în momentul morții noastre, vom fi
schimbați într-un moment, și astfel vom fi pentru totdeauna
cu Domnul. Aceea va fi căsătoria cu Mielul. După aceea
Domnul trimite mesajul către Marea Mulțime spunând:
Binecuvântat este acela care este chemat sau invitat la
ospățul nunții Mielului. Această petrecere somptuoasă poate
dura câteva zile sau săptămâni, un an sau mai mulți. La acel
ospăț al nunții va fi prezentă Marea Mulțime, fecioarele
care au urmat-o, cum citim în Psalmul 45.
MAREA MULȚIME—Dacă este în Sfânta.
(Q300-1)
Întrebare
(1909)—1—Trebuie să se spună despre clasa Marii Mulțimi
că este în Sfânta?
Răspuns—Ei bine, răspunsul meu este că clasa Marii Mulțimi
nu este clasa Marii Mulțimi până când este scoasă din
Sfânta. Înțelegeți ce vreau să spun. Toți aceia care primesc
Spiritul sfânt în timpul acestui Veac, îl primesc pentru că
fac o consacrare spre moarte și aceasta îi admite ca și cum
ar urma să fie preoți. Isus îi admite, dar dacă ei nu
reușesc să îndeplinească condițiile, nu vor fi vrednici să
rămână ca preoți. Ei sunt aruncați afară și merg în curte.
Deci, când unul ajunge în locul unde trebuie să fie din
clasa Marii Mulțimi și nu din preoțimea Împărătească,
aceasta înseamnă că el este afară din Sfânta. Dar la
început, când și-a făcut consacrarea, el s-a consacrat să
fie preot și a fost tratat în toate privințele la fel ca și
alții, până la timpul când nu și-a îndeplinit consacrarea.
MAREA MULȚIME—Referitor la Abihu ca
tip. (Q300-2)
Întrebare
(1909)—1—În ce fel a reprezentat Abihu în tip pe clasa
Marii Mulțimi?
Răspuns—Au existat doi fii ai lui Aaron și citim că ei au
servit în funcția de preoți, și citim că au adus foc străin
înaintea Domnului. Nu se spune nimic mai mult decât atât, și
noi suntem lăsați să presupunem ce a însemnat aceasta.
Nimeni nu știe, dar noi credem că este un tip; pentru că,
după cum Aaron a fost un tip al Domnului nostru Isus, tot
așa și preoții subordonați au fost un tip al Bisericii.
Deci, aceștia doi care au adus foc străin și au murit făcând
astfel, ar părea să reprezinte o clasă. Dacă este o clasă
care merge în moartea a doua, nu știu; sau dacă unul
reprezintă acea clasă și celălalt altă clasă, nu știu. A
fost un timp când am gândit că cei doi nu pot reprezenta pe
cei care merg în moartea a doua. De ce? Aceștia ar fi două
cincimi din toată preoțimea, și ar însemna că două cincimi
din poporul consacrat al lui Dumnezeu ar eșua și ar merge în
moartea a doua. Dar, dragi prieteni, m-am gândit recent că
poate nu am privit corect acest lucru. Pot fi mult mai mulți
care merg în moartea a doua decât am presupus eu. Îmi
amintesc că m-am felicitat pe mine însumi în legătură cu
faptul că oile și caprele reprezintă clase de oameni — oile,
poporul Său și caprele, ceilalți. Am fost bucuros că erau
atât de puține capre. Dar când am fost în Palestina și m-am
uitat la turme și am remarcat că sunt aproape tot atâtea
capre ca și oi, am fost nesigur dacă această ilustrație ar
dovedi corect gândul.
Gândul meu acum este că nimeni nu va putea fi din preoțimea
regală sau nu va obține viață veșnică dacă nu va avea legea
perfectă a lui Dumnezeu, iubind pe Dumnezeu cu tot sufletul,
mintea și puterea sa, și pe aproapele său ca pe sine însuși.
Și o nouă poruncă vă dau, să vă iubiți unii pe alții cum
v-am iubit Eu etc. Dacă aceasta este cerința, și este, mă
întreb într-adevăr câți vor îndeplini această cerință. Am
simțit că trebuie să fiu foarte atent, spunând-mi:
“Sufletul meu, fii atent". Dacă aceștia doi reprezintă
pe cei care merg în moartea a doua, aceasta nu-ți va strica
să ai grijă. Nu fi mulțumit cu nimic ce nu ajunge la
standardul divin în inima și viața ta.
MAREA MULȚIME—Referitor la consacrare.
(Q301-1)
Întrebare
(1909)—2—Cine sunt aceia care constituie Marea Mulțime,
în afară de cei care n-au reușit să-și țină angajamentul de
consacrare? Adică, aceia care mor înainte de timpul de
strâmtorare?
Răspuns—N-am înțeles întrebarea. Nu știu de alții care vor
fi în Marea Mulțime decât aceia care nu reușesc să-și țină
angajamentul de consacrare, care este un angajament de a ne
jertfi voluntar viața umană, și dacă cineva nu va face
aceasta voluntar, va trebui ca viața să-i fie luată.
Ați remarcat în această dimineață că am subliniat cum Domnul
nostru S-a înălțat la cer, a dat casei credinței drepturile
umane pe care El le-a cumpărat, și că El le-a dat în
termenii și pe condițiile ca ei să le jertfească? Da. Ei
bine, cei care fac aceasta voluntar și sunt cu o inimă bună
și sinceră, sunt mai mult decât învingători. Și cu ceilalți
ce va fi? De la ceilalți va trebui ca viața să fie luată,
pentru ca să se poată pecetlui Noul Legământ, dar ei nu vor
reuși să obțină marea răsplată.
MAREA MULȚIME—Lucruri care conduc la
ea. (Q301-2)
Întrebare
(1910)—1—Care sunt lucrurile principale care ne trag din
clasa Turmei Mici în clasa Marii Mulțimi?
Răspuns—Răspunsul meu ar fi: lipsă de zel, lipsă de iubire
pentru Dumnezeu, lipsă de iubire pentru frați. Adică,
răceala din partea inimii tale. Dar, pentru a răspunde și a
merge mai specific la rădăcina întrebării, ar fi aceasta:
păcatele mici din partea ta ar fi lucrurile care te-ar
separa de turma mică și ți-ar da partea cu Marea Mulțime.
Ideea este dată în Apocalipsa, unde se spune: “Aceștia sunt
cei care vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele
și le-au albit" (Apoc. 7:14). Acea spălare a hainelor ne dă
cheia. De ce a fost nevoie să le spele? Pentru că erau
murdare etc. Scripturile ne spun că trebuie să ne păstrăm
hainele nepătate, ca să putem fi prezentați fără pată, fără
încrețitură sau orice de genul acesta. Aici este diferența:
turma mică va fi clasa fără pată etc., în timp ce Marea
Mulțime va fi clasa ale cărei haine sunt pătate, încrețite
și nepotrivite pentru a fi din clasa Mireasă. Să aplicăm
aceasta personal la afacerile voastre și la ale mele. Este
posibil ca un creștin să trăiască așa încât să nu aibă nici
o pată pe haină, și este aceasta învățătura Bibliei? Nu, nu
aceasta este învățătura Bibliei. Având un corp imperfect,
tu, ca nouă creatură, loială lui Dumnezeu, dorind să faci
voia Lui, afli că nu poți face toate lucrurile pe care ai
vrea să le faci, și de aceea vei avea ocazional o pată sau
încrețitură pe haina ta albă, care ți-a fost dată când
Dumnezeu te-a acceptat ca nouă creatură în Cristos. Nu te
poți păstra să nu ai unele pete sau lipsuri, din cauza
imperfecțiunii, din cauză că trebuie să-ți folosești corpul
acesta imperfect. Trebuie să-l folosești pe cel pe care-l
ai, și așa că sigur vei face acele lucruri pe care n-ai vrea
să le faci; sau, cum spun prietenii noștri Episcopali, și
foarte potrivit, “Am făcut lucrurile pe care nu se cuvenea
să le facem, și am lăsat nefăcute lucrurile pe care se
cuvenea să le facem, și nu este ajutor în noi". Aceasta este
adevărat, cred, pentru fiecare dintre noi. Nu putem face tot
ce am vrea să facem. Toți știm aceasta, dar nu există scuze
pentru a nu face efortul. Dumnezeu se uită la efort, și după
efort te va judeca. El judecă mintea nouă, nu carnea, pentru
că mintea nouă este în încercare. Să presupunem că din cauza
cărnii sau a ignoranței ești surprins într-o greșeală, te
pătezi, ce vei face? Aceasta este întrebarea. Ei bine, aici
Domnul a făcut o pregătire, există un lichid curățitor, și
dacă e aplicat, curăță, după cum cântăm uneori, “Sângele Său
îmi este folositor". Astfel Scriptura declară: “Sângele lui
Isus Cristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat" (1 Ioan
1:7). El nu vorbește de păcatul originar; nu ajungi să fii
din clasa “noi" până când nu vii sub sânge, și acesta a
curățat responsibilitatea pentru păcatul originar. Ce se
întâmplă după ce ai primit haina dreptății lui Cristos? Dacă
te pătezi, trebuie să vii imediat la Avocat, după cum citim:
“Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat, pe
Isus Cristos cel drept" (1 Ioan 2:1). Noi nu avem mijlocitor
la Tatăl, nu există nici un cuvânt despre aceasta în
întreaga Biblie. Noi avem un Avocat la Tatăl, Isus Cristos
cel drept. Noi trebuie să venim la Tatăl prin El, rugându-L
fierbinte de iertarea acestui păcat.
Acest Avocat este Avocatul nostru, în virtutea faptului că
are un merit al Său pe care-l poate aplica pentru noi,
aplicându-l mai întâi pentru păcatele trecute, precum și
pentru fiecare slăbiciune și imperfecțiune prezentă, ca să
ne poată prezenta sfinți și fără pată înaintea Tatălui.
Aceasta va fi clasa, vedeți. Această clasă care vrea să aibă
hainele curățate, care deplâng chiar și o pată de pe haină.
Aceasta este clasa pentru care Avocatul va face lucrarea de
curățire.
Acum dați-mi voie să mă refer la propria voastră experiență.
Când mergi la Avocat cu această problemă, spui: Doamne,
Doamne, prin slăbiciune sau imperfecțiune am căzut în acest
punct, îmi pare rău, și cer iertare, și cer să nu-mi fie pus
la socoteală, pentru că intenția mea reală este bună, și
într-adevăr doresc să fac voia Ta în inima mea. Ceri iertare
pentru acesta și El te iartă. Spui: Doamne, niciodată nu voi
mai face aceasta. Apoi, după puțin timp, poate fi un an sau
șase luni, faci același lucru din nou. Spui: O, am spus data
trecută că nu voi mai face asta din nou, și acum îmi este
rușine să mă duc la Domnul și să-I spun că sunt neglijent.
Ce să fac? Un singur lucru este de făcut, adică să fii atât
de nerăbdător după favoarea și zâmbetul Domnului, încât să
mergi la tronul harului să obții milă. Dar sunt unii care nu
fac așa. Ei spun: O, nu în seara asta, nu, astă-seară nu pot
să mă rog. Apoi se pun în pat și dorm. Ziua următoare este
la fel. Ei sunt puțin mai departe de Domnul, norul este un
pic mai mare, și ei spun: Voi încerca să nu mă gândesc la
aceasta deloc. Așa că petele se adună, și la început ei
le-au deplâns dar acum nu o mai fac. Apoi ei spun: Cred că
am luat lucrurile prea în serios la început, aflu că toți au
acele pete. Nouă nu ne place de ele. Și astfel ei încep să
trăiască o viață neglijentă, se pregătesc pentru Marea
Mulțime. Vedeți că ei trebuie să-și spele hainele înainte de
a fi acceptați la starea cerească. Dacă nu ți-o păstrezi
curată prin solicitare constantă la tronul harului ceresc,
petele se vor acumula, și singura cale de a-ți spăla hainele
va fi în marea strâmtorare.
MAREA MULȚIME—Cine îi înlătură.
(Q303-1)
Întrebare
(1910)—1—Umbrele Cortului Întâlnirii, pag. 69, declară că
clasa Marii Mulțimi se taie pe ei inșiși din Cristos. Ioan
15:2: “Pe orice mlădiță care n-aduce roadă în Mine, El o
taie", pare să indice încă un act din partea lui Dumnezeu.
Te rog definește cele două lucruri.
Răspuns—Ei bine, Dumnezeu acționează numai pentru că
ceilalți acționează. De exemplu, Isus spune: “Eu sunt Vița,
voi mlădițele; pe orice mlădiță care aduce roadă, o
curățește, ca să aducă și mai multă roadă. În aceasta Tatăl
Meu este preamărit, ca să aduceți roadă multă" (Ioan 15:5,
2, 8). Vedem că această curățire sunt încercările și
dificultățile vieții, dar acestea sunt doar pentru aceia
care sunt mlădițe în Cristos. Și cum ajung ei în Cristos?
Consacrându-se. Și care a fost intenția legitimă sau scopul
consacrării voastre? Aceea ca să puteți fi roditori. Acesta
este însuși obiectivul venirii voastre ca membri în Vie,
Corpul lui Cristos. De aceea, dacă nu aduci roadă, dacă nu
cultivi roadele spiritului, te îndepărtezi tu însuți, sau te
tai tu însuți, pentru nereușita de a aduce roada pe care o
cere Dumnezeu. Atunci El îi va separa pe aceia de Biserica
aleșilor Săi — Corpul ales al lui Cristos.
MAREA MULȚIME—Suferă pentru păcatele
lumii sau ale oamenilor? (Q303-2)
Întrebare
(1910)—1—Turnul de Veghere din 15 iunie face o distincție
între lume și oameni. Trebuie să înțelegem că Marea Mulțime
suferă doar pentru păcatele oamenilor, sau Marea Mulțime
suferă pentru păcatele lumii?
Răspuns—Turnul de Veghere nu știa că face o astfel de
diferență. Eu înțeleg că oamenii menționați în Scripturi se
referă la lume, așa că dacă noi am făcut o distincție de
acest fel, a fost în mod neintenționat. Este foarte dificil
să scrii și să eviți să nu calci peste ce ai scris undeva,
și să-ți amintești toate atitudinile diferite ale minții, și
cum cineva ar putea privi ceva din acest punct de vedere,
iar alții din alt punct, iar alții din altul. Va trebui să
citiți mai atent și eu să scriu mai atent; așa că amândoi
vom avea câte o parte.
MAREA MULȚIME—Referitor la sămânța lui
Avraam. (Q304-1)
Întrebare
(1910)—2—Ideea că clasa Marii Mulțimi este o parte din
sămânța spirituală a lui Avraam este conținută în întrebarea
referitoare la legăminte? Vezi Turnul din 15 februarie 1909.
Răspuns—Nu știu la ce se face referire. Întrebările nu
trebuie să fie dependente de altceva, apoi dacă Turnul nu
este în armonie veți remarca. Dar voi răspunde la întrebare
fără referire la Turn — “Este Marea Mulțime o parte din
sămânța spirituală a lui Avraam?" Răspunsul meu este că da,
după înțelegerea mea este, dar sunt două moduri de a vedea
acest lucru. Tipul seminței spirituale a lui Avraam a fost
Isaac și Rebeca, Isaac reprezentând pe Domnul și Rebeca
reprezentând Biserica, clasa Mireasă, Turma Mică; și apoi,
în relatarea despre felul în care a fost chemată Rebeca, vă
amintiți că citim despre anumite servitoare care i-au fost
date și care au mers cu ea. Aceste servitoare reprezintă
clasa Marii Mulțimi. Ele au călătorit cu Rebeca; ele n-au
fost Mireasa, ci “fecioarele, însoțitoarele ei", care au
mers cu ea. Așa era obiceiul în toate cazurile din Vechiul
Testament, că oriunde este menționată mireasa, este
menționată și o servitoare care mergea cu ea. Erau soțiile
lui Iacov, și fiecare avea o servitoare. Era un obicei al
vremii. Deci citim că Rebeca a avut cel puțin două
servitoare dacă nu mai multe. În Psalmul 45, ilustrând
Biserica drept Mireasa lui Cristos, citim că Mireasa este
plină de strălucire înăuntrul casei; că ea va fi adusă la
Împărat în haine cusute la gherghef. Apoi citim despre
fecioare, însoțitoarele ei, care o urmează. Aceste
însoțitoare ale Miresei sunt o parte din cei ce sunt în
casă. Deci clasa Marii Mulțimi este o parte din casă. Dar să
luăm o altă ilustrație care este dată, seminția lui Levi. Să
ne întoarcem și să vedem de unde vine. Vă amintiți noaptea
de paști. În acea noapte Domnul a cruțat întâii-născuți ai
lui Israel. Apoi, vă amintiți că Domnul ulterior a spus lui
Moise: Am trecut și am cruțat întâii-născuți ai lui Israel,
dar acum schimbă-i cu seminția lui Levi. De atunci încoace
seminția lui Levi a reprezentat întreaga clasă a
întâilor-născuți, și acea clasă a întâilor-născuți a
reprezentat Biserica, de aceea este numită Biserica
Întâilor-născuți ale căror nume sunt scrise în Ceruri. Acum,
întreaga casă levită a fost reprezentanta acestei clase a
întâilor-născuți, această Biserică a Întâilor-născuți. Dar
între acești leviți erau două clase. Dintre leviți a fost
aleasă o mică turmă de Preoți — Aaron și familia sa — iar
cei rămași au fost servitorii acestei familii preoțești.
Aici avem o altă ilustrație a faptului general că această
casă a credinței include pe Isus, clasa Mireasă aleasă și
clasa Marii Mulțimi, toți fiind Biserica Întâilor-născuți
ale căror nume sunt scrise în Ceruri, și toți sunt din aceia
cruțați sau peste care se trece în acest timp de noapte — în
timpul prezent, înainte să înceapă dimineața Milenară.
Această noapte cuprinde tot Veacul Evanghelic, și toți aceia
care sunt cruțați în această noapte sunt reprezentați prin
întreaga seminție a lui Levi. De aceea, întreaga seminție a
lui Levi reprezintă Biserica întâilor-născuți, și aceste
două clase sunt Corpul ales al lui Cristos sau Mireasa lui
Cristos, și pe de altă parte servii spirituali ai Bisericii,
clasa Marii Mulțimi.
MAREA MULȚIME—Referitor la separarea
de Turma Mică. (Q305-1)
Întrebare
(1910)—1—Anticipezi o separare exterioară a Marii Mulțimi
de Turma Mică, sau numai o separare în spirit, și o afiliere
generală a acestor două clase la un grup până la sfârșitul
perioadei de seceriș?
Răspuns—Nu știu despre nimic care să indice că Domnul va
face o separare între Turma Mică și Marea Mulțime, în ceea
ce privește separarea lor în partide. Vă amintiți că am
subliniat în Studii în Scripturi că Ilie a fost un tip al
Bisericii și că este posibil ca Elisei să fie un tip
al clasei Marii Mulțimi și ulterior al clasei Vrednicilor
din Vechime. Nu suntem așa de siguri în privința lui Elisei,
dar suntem siguri de Ilie, pentru că avem o dovadă clară în
Apocalipsa că Ilie a fost un tip al clasei Bisericii; dar
dacă Elisei a fost un tip al clasei Marii Mulțimi,
atunci acel tip ar părea să dovedească faptul că nu va fi
nici o separare, pentru că au existat numeroase oferte de
separare, reprezentate prin încercările și probele care ar
tinde să-i despartă. Ca de exemplu, Ilie i-a spus lui
Elisei, rămâi aici, Domnul mă trimite acolo și acolo. Dar
Elisei spune, nu, nu te voi părăsi; oriunde vei merge tu, eu
voi merge cu tine. Așa că el a plecat. Apoi altă dată Ilie a
spus, rămâi aici, Domnul mă trimite acolo și acolo. Dar
Elisei a mers cu el peste tot. Și în final Ilie i-a făcut
cunoscut lui Elisei că primirea unei binecuvântări speciale
va depinde de faptul dacă el va fi cu Ilie până la sfârșit.
Elisei a cerut o binecuvântare specială — pot să am o
binecuvântare specială? Dă-mi binecuvântarea ta. Ilie a
răspuns: Dacă mă vei vedea când voi fi răpit, atunci
vei avea o binecuvântare. Cu alte cuvinte, dacă continui
credincios și mă urmezi și nu te separi prin încercările de
pe cale, vei obține o binecuvântare specială după ce clasa
Ilie va fi dusă. Și aceasta este exact ce am aștepta noi. Vă
amintiți apoi, că atunci când Ilie a fost luat, mantaua lui
a căzut la Elisei și Elisei a luat-o. Mantaua este un simbol
al puterii. Vă amintiți că Elisei și-a pus mantaua lui Ilie
și a avut unele din puterile lui Ilie. Când a venit la
Iordan a lovit apele cu mantaua și le-a despărțit și a putut
trece pe uscat. Toate acestea ar fi simbolul morții clasei
Marii Mulțimi — că ei vor trece prin moarte, care este
simbolizată de Iordan, victorioși, după ce au mantaua lui
Ilie cu ei. Orice se întâmplă după trecerea Iordanului noi
am înțelege, dacă aceasta ar fi cumva un tip, că ar fi tipul
a ceea ce vor face Vrednicii din Vechime când le va veni
timpul, după ce Marea Mulțime va fi trecut prin Iordanul
morții.
MAREA MULȚIME—Căzută de la ținta
iubirii perfecte. (Q305-2)
Întrebare
(1910)—1—Poate unul care a ajuns la ținta iubirii
perfecte să cadă înapoi în Marea Mulțime?
Răspuns—Cred că poate; cred că poate să cadă nu numai în
Marea Mulțime, ci poate să cadă de tot. Dacă a ajuns la
ținta iubirii perfecte și a fost un învățător pentru alții,
poate fi respins dacă nu-și menține starea și legătura cu
Domnul.
MAREA MULȚIME—Referitor la a servi ca
preoți. (Q306-1)
Întrebare
(1910)—2—Sunt cei din Marea Mulțime preoți în
serviciul lucrurilor sfinte?
Răspuns—Nu, nu sunt preoți. Ei au fost acceptați ca preoți.
Ilustrația este dublă. Preoțimea pe care Dumnezeu o
pregătește este o preoțime care aparține viitorului, adică,
preoțimea spirituală; Preoțimea Împărătească este viitoare.
Vorbim acum despre noi ca membri ai Preoțimii Împărătești,
dar nu în sens real; acum voi sunteți membri de probă, să se
vadă dacă veți fi sau nu veți fi vrednici de a fi membri ai
Preoțimii Împărătești. Membrii Preoțimii Împărătești vor fi
aceia care vor avea parte cu Isus în învierea Sa, întâia
înviere. “Fericiți și sfinți sunt cei care au parte de
întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o
putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos
și vor împărăți cu El o mie de ani" (Apoc. 20:6). Dar Marea
Mulțime sunt aceia care după ce s-au consacrat și și-au
propus să facă pașii cuveniți la care au fost chemați ca
preoți, nu reușesc să facă acești pași și de aceea nu vor fi
preoți în viitor. Ei sunt acum împreună cu noi, și nu este
pentru mine sau pentru voi să determinăm care sunt preoții
și care-și îndeplinesc sacrificiile cum se cuvine; aceasta
este pentru Domnul să hotărască. În această companie pot fi
unii care vor fi Preoți și unii care vor fi Leviți, și nu
vor ajunge să fie vrednici de preoțime. Dar nu este pentru
mine sau pentru voi să facem o deosebire și să spunem: Tu nu
ești Preot, ci ești Levit. Domnul nu ne-a dat o astfel de
autoritate. Așa că acum vorbim despre noi împreună. Tu te-ai
consacrat și mergi înainte dar eu nu știu dacă îți faci
sacrificiul în mod cuvenit sau nu și nici tu nu știi despre
al meu.
MAREA MULȚIME—Referitor la pierderea
coroanelor. (Q306-2)
Întrebare
(1910)—1—Sunt cuvintele “Păstrează ce ai, ca nimeni să
nu-ți ia cununa" (Apoc. 3:11), aplicabile strict la clasa
Marii Mulțimi? Se poate spune că aceștia au cununa
vieții?
Răspuns—Răspunsul meu este că nu există clasa Marii Mulțimi
la început. Nimeni n-a fost primit ca membu al Marii
Mulțimi. A fost primit ca preot jertfitor și fiecare este
ales la timpul consacrării. Pentru acela a fost alocată o
coroană. Scopul invitației a fost ca el să poată avea o
coroană. Dar se pune întrebarea: Își va menține el dreptul
la acea coroană prin aceea că va fi învingător? Dacă da,
înseamnă că va continua să fie unul din clasa preoțească la
care a fost invitat, pentru că noi toți suntem chemați
într-o singură speranță a chemării noastre. Dar dacă nu
reușește să fie învingător, atunci încetează să mai fie din
acea clasă a Corpului lui Cristos, clasa Turmei Mici, și
încetând a mai fi din acea clasă își pierde dreptul la
coroană. Dar coroana a fost acolo când s-a consacrat pentru
că nici unul nu este acceptat decât pentru coroană.
MAREA MULȚIME—Referitor la trezirea
Marii Mulțimi. (Q306-3)
Întrebare
(1910)—2—Înțelegi că de la 1878 încoace toți consacrații
care sunt credincioși trec imediat dincolo pe plan spiritual
când mor, și ar include aceasta pe cei din Marea Mulțime? Și
înțelegi că cei din Marea Mulțime care au murit înainte de
timpul secerișului prezent au fost treziți la acea dată? Și
dacă acest lucru este adevărat, cum s-ar armoniza cu pilda
fecioarelor înțelepte și nechibzuite?
Răspuns—Răspunsul meu este: Nu știu nimic în Scriptură care
ne-ar da o bază potrivită pentru a ajunge la o concluzie, și
nici nu știu dacă este foarte important ca voi să ajungeți
la o concluzie. Concluzia pe care voi și cu mine vrem s-o
stabilim este să ne întărim chemarea și alegerea, să
încercăm să ne menținem afară din clasa Marii Mulțimi și să
încercăm să ajungem în Turma Mică. Nu pot vedea că are vreo
importanță pentru cineva dintre noi dacă Marea Mulțime a
fost trezită în 1878 sau nu. Aceasta este înțelegerea
noastră privitor la Turma Mică, anume, că de la acea dată,
toți cei care au fost membrii Corpului lui Cristos au fost
schimbați; dar cât despre Marea Mulțime, nu vom încerca să
răspundem. Nu știm. Suntem mai curând înclinați să credem că
nu, dar nu avem o bază pe care să răspundem.
MAREA MULȚIME—Au alergat pentru premiu
și l-au pierdut. (Q307-1)
Întrebare
(1911)—3—Vor fi unii din clasa Marii Mulțimi care au
alergat pentru premiu și l-au pierdut, și apoi au mers în
clasa Marii Mulțimi?
Răspuns—Răspundem că da; după înțelegerea noastră, toți vor
fi în această clasă — toți din Marea Mulțime vor fi dintre
cei care au început să alerge. Unii dintre ei au alergat
poate numai un pas sau doi, dar alergarea pentru premiu mi
se pare că începe exact la poartă. Exact în minutul când am
intrat pe poartă începem să alergăm; voi sunteți în alergare
și toți aleargă de la acel punct. Tu ești pe pista de
alergare, fie că alergi repede sau încet, și toți intră pe
aceeași poartă. După cum spune apostolul: “Noi suntem
chemați la o singură nădejde a chemării noastre" (Efes.
4:4). Dumnezeu n-a chemat pe nimeni să fie din clasa Marii
Mulțimi. Oricine este chemat în acest veac este chemat să
fie din clasa Turmei Mici. Toți cei din clasa Marii Mulțimi
vor fi dintre aceia care au început să alerge; vor exista
din aceia care după ce au început să fie din clasa
consacrată, după ce s-au consacrat să predea totul, după ce
au luat startul în alergare, și apoi nu reușesc, trebuie să
meargă fie în clasa Marii Mulțimi, fie, mai rău, în moartea
a doua.
MAREA MULȚIME—Consacrare dar nu
alergare. (Q307-2)
Întrebare
(1911)—1—Vor fi unii în Marea Mulțime care au făcut o
consacrare și niciodată nu au alergat pentru premiu?
Răspuns—Nu știu dacă cineva în afară de Domnul poate
răspunde la această întrebare; dar aș presupune că n-ar fi
nimeni în clasa Marii Mulțimi care n-a început alergarea.
MAREA MULȚIME—Referitor la concepere.
(Q307-3)
Întrebare
(1911)—2—Este corect să spunem că clasa Marii Mulțimi
este concepută la natura divină, văzând că numai Turma Mică
este născută ca divină, de natură nemuritoare? Te rog
explică învățăturile scripturale în privința conceperii de
Spirit sfânt.
Răspuns—Cred că este cu totul corect să folosim această
expresie “concepuți la natură divină". Totuși, am schimbat-o
în “Zorile" (Studii în Scripturi — n.t.) pentru a se citi:
“concepuți la natură spirituală", dar am făcut aceasta nu
pentru că am crezut că era necesar s-o fac, ci pentru că
m-am gândit să fie mai ușor pentru unii să înțeleagă ideea.
Conceperea este la o anumită natură, exact la fel cum noi
suntem toți chemați într-o singură speranță a chemării
noastre. Conceperea de Spirit sfânt este aceeași concepere
în fiecare caz, dar dacă ea are o direcție sau dezvoltare,
rezultatul va fi natura divină, și dacă ia altă direcție,
sau dezvoltare, rezultatul va fi natură ca a îngerilor. Noi
credem că aceasta este bine ilustrată de faptul că aceia
care sunt concepuți natural pot fi născuți băieți sau fete.
Din aceeași concepere poate rezulta băiat sau fată; așa că
nu este loc să spunem că unul este conceput pentru a fi
băiat sau fată. Conceperea este aceeași în fiecare caz. Așa
și cu conceperea de Spirit sfânt; toți sunt de o concepere,
de un Tată, și toate de același fel. Dar după cum anumite
lucruri în cea umană servesc spre a determina dacă va fi
băiat sau fată după ce procesul de concepere s-a sfârșit,
exact așa este și cu cea spirituală; după ce conceperea de
spirit a fost împlinită, anumite condiții etc., servesc spre
a determina dacă acela va fi născut dintre cei morți la
natură divină sau la natură spirituală ca și îngerii, și
factorul acela determinant îl găsim clar declarat în
Scripturi, că depinde de noi. În măsura în care voi și cu
mine suntem credincioși Celui care ne-a chemat, termenilor
și condițiilor, ne vom întări chemarea și alegerea. Acea
chemare, acea alegere, acea concepere, pe care trebuie să o
întărim, este la natură divină. Dacă nu reușim să o întărim
în cel mai înalt sens al cuvântului, există încă o
posibilitate de naștere la o natură mai joasă prin aceeași
concepere de Spirit; sau mai este încă o posibilitate, de a
fi în cele din urmă înlăturați în moartea a doua.
Altă ilustrație, vă amintiți, adusă în atenția noastră în
Turnul de Veghere, este aceea a albinelor. Între albine se
pare că sunt trei clase; este lucrătoarea, trântorul și
regina albinelor, și acestea sunt toate concepute la fel
inițial; dar că celula va deveni una sau cealaltă, depinde
de un anumit tratament ulterior. Când albinele doresc să
facă o regină ele se pare că hrănesc acea larvă tot mai mult
cu hrană consistentă până când devine regină, de dimensiuni
mai mari, total diferită de celelalte albine. Cred că am
putea învăța o lecție de aici, că aceia care se hrănesc cel
mai mult cu hrană spirituală au cea mai mare șansă de a
ajunge la poziția regală.
Domnul ne-a dat hrană din belșug, și noi toți suntem chemați
să fim de această clasă a albinelor rege și albinelor regină
— clasa regină ni se potrivește destul de bine, din moment
ce Domnul este rege. Noi vom fi regina lui. Deci, ca noi să
fim din acea clasă depinde în mare măsură de modul cum vom
asimila adevărurile pe care Domnul ni le-a dat, și
asimilarea include de asemenea folosirea binecuvântărilor și
favorurilor care vin la noi. Așa că având toți aceeași
concepere, mult va depinde de noi înșine în privința felului
în care vom folosi diferitele ocazii și binecuvântări.
MAREA MULȚIME—Referitor la partea ei
în întâia înviere. (Q308-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—Va avea Marea Mulțime parte în Întâia Înviere?
Răspuns—Cei care au parte de Întâia Înviere vor trăi și vor
domni cu Cristos o mie de ani (Apoc. 20:4, 6). De aceea, cei
din Marea Mulțime nu vor avea parte în Întâia Înviere.
Apostolul Pavel vorbește despre Învierea lui Cristos — “ca
să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia
suferințelor Lui, fiind făcut asemenea cu moartea Lui" (Fil.
3:10). Aceasta este Întâia Înviere.
Există însă alte două scripturi care includ Marea Mulțime:
Evrei 12:23, unde apostolul vorbește despre Biserica
Întâilor-născuți ale căror nume sunt scrise în ceruri, și
Apoc. 2:27, unde se menționează despre aceia ale căror nume
sunt scrise în Cartea Vieții Mielului. Toți cei ale căror
nume sunt scrise în Cartea Mielului vor obține viață pe plan
spiritual, și Domnul spune că El nu va șterge numele nici
unuia dintre învingători — Apoc. 3:5.
Învinge Marea Mulțime? Da. Dumnezeu nu are de dat
binecuvântări acelora care nu sunt învingători. Care este
diferența între Marea Mulțime și Turma Mică? Diferența este
că Turma Mică sunt cei mai mult decât loiali lui Dumnezeu.
Marea Mulțime va fi loială lui Dumnezeu în aceea că ei
nu-și vor reține viața când va veni încercarea. Mai degrabă
vor muri decât să-L tăgăduiască pe Domnul; și astfel vor
suferi distrugerea cărnii. Dar ei n-au înaintat cu suficient
zel pentru a-și îndeplini consacrarea. Au fost loiali lui
Dumnezeu, dar n-au făcut mai mult decât că și-au menținut
loialitatea.
Apoi avem afirmația Domnului relatată în Ioan 5:28, 29:
“Pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi
glasul Lui și vor ieși afară din ele: cei care au practicat
binele, pentru învierea vieții". Aceasta va include și Turma
Mică și Marea Mulțime; amândouă clasele vor primi viață
veșnică. Dacă această declarație include și pe Vrednicii din
Vechime, atunci aceasta înseamnă trei clase: Turma Mică,
Marea Mulțime și Vrednicii din Vechime, deși vor fi diferite
planuri de perfecțiune — perfecțiune umană, perfecțiune care
va fi ca și a îngerilor, și în cele din urmă perfecțiunea
care va fi pentru cei asemenea lui Cristos, adică aceea a
naturii divine.
MAREA MULȚIME—Nu este arătată în
piramidă. (Q309-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—Nu este nimic în Marea Piramidă care să
reprezinte Marea Mulțime — fecioarele însoțitoarele Miresei,
care o vor urma? (Ps. 45:14). Noi înțelegem că interpretarea
ta învață că de fapt Camera Reginei reprezintă simbolic pe
cei care vor atinge perfecțiunea pe plan uman, și Camera
Regelui reprezintă simbolic pe cei care vor atinge natura
divină. Nu este Marea Mulțime arătată în piramidă, ori doar
ai neglijat să atragi atenția asupra trăsăturii care o
simbolizează?
Răspuns—Dumnezeu, în timpul acestui Veac Evanghelic, de
aproape 19 secole, a chemat Biserica la glorie, onoare și
nemurire. În timpul veacului următor, sub Împărăția lui
Mesia, El va deschide o cale de restabilire și întoarcere la
perfecțiune pământească pentru toți cei voitori și
ascultători din omenire. Dumnezeu n-a chemat pe
nimeni să fie din Clasa Marii Mulțimi. Cei care vor
fi în final din acea clasă, “mântuiți ca prin foc", vor
obține o răsplată la care niciodată n-au fost chemați
sau invitați. Există doar o singură chemare în acest veac;
după cum citim: “Voi ați fost chemați la o singură nădejde a
chemării voastre" (Efes. 4:4). Acea chemare a fost la
sacrificiu de sine — să umblăm în urmele lui Isus. Numai
făcând acel legământ de sacrificiu a fost fiecare din noi
acceptat sau conceput de Spiritul sfânt sau privilegiat să
ne numim aleșii lui Dumnezeu.
Având în vedere aceste lucruri, pare foarte potrivit că
Marea Piramidă nu arată un loc pentru Marea Mulțime, ca și
cum ar fi fost invitați la un astfel de loc.
Anticamera, după cum am arătat deja, arată experiențele
Bisericii în Școala lui Cristos, care sunt necesare înainte
ca cineva să poată trece, prin puterea Întâii Învieri, la
perfecțiunea divină simbolizată prin Camera Regelui. De
aceea putem spune că clasa Marii Mulțimi vin toți în această
anticameră, sau Școală, dar că numai cei “credincioși până
la moarte" trec dincolo, pe sub placa de granit din Camera
Regelui.
MAREA MULȚIME—Concepuți de Spirit,
Leviți, Curte. (Q310-1)
Întrebare
(1912)—2—Te rog explică despre Marea Mulțime, “Concepuți
de Spirit" — Leviții antitipici, în contrast cu Curtea care
reprezintă starea îndreptățită.
Răspuns—În Cortul Întâlnirii, Curtea reprezintă o stare care
nu este încă completă sau perfectă în timpul prezent. Să vă
ilustrez acest fapt în experiența noastră spirituală. Vom
presupune că noi aparținem de Tabără, și acolo în spate este
Cortul Întâlnirii cu perdelele lui și toate celelalte pe
care nu trebuie să le descriu unei adunări de studenți ai
Bibliei. Noi vom spune curând că avem dorința să traversăm
Curtea, și aflăm că înăuntru sunt servitori speciali și
dorim să devenim unul dintre servitorii lui Dumnezeu în
legătură cu Cortul Întâlnirii. Ne dăm seama însă că suntem
păcătoși și astfel imperfecți, dar totuși ne întoarcem spre
Dumnezeu și mergem spre Cortul Întâlnirii, iar îndreptățirea
noastră se poate spune că începe din acel moment când ne-am
întors spre Cortul Întâlnirii. Suntem îndemnați să căutăm
“ceea ce este drept", și este drept și corect să avem
această atitudine față de Dumnezeu, de aceea o luăm în
direcția bună sau pe calea Îndreptățirii. Există mulți
oameni în lume care spun că Dumnezeu nu este departe de nici
unul din noi, dar scriitorul inspirat a spus că sunt mulți
care “caută pe Dumnezeu și se silesc să-l găsească bâjbâind"
(Fapt. 17:27). Cei care părăsesc Tabăra pentru a veni în
Curtea Cortului Întâlnirii caută pe Dumnezeu cu dorința de
a-L găsi. Când vin în preajma Cortului Întâlnirii, află că
există numai o singură intrare (Credință în Domnul Isus
Cristos), și că acea cale este singura cale de a se apropia
de Cortul Întâlnirii. Ei intră, și cum intră trebuie să
treacă pe lângă Altarul de Aramă pentru Sacrificiu ca să
meargă mai departe în interiorul curții. Persoana care vede
atât, vede mai mult ca oricând înainte despre acest lucru.
Dar el sau ea nu este încă la Cortul Întâlnirii propriu zis.
Aceia care vin până aici trebuie să-și amintească faptul că
mai au de mers încă puțin. La acel Altar ei au văzut faptul
că Dumnezeu S-a îngrijit de o cale de ieșire din păcat.
Recunoscând aceasta, ei se pot opri acolo pentru o perioadă
de timp mai lungă sau mai scurtă. Un pericol este că unii
sunt atât de mulțumiți cu acea parte, încât stau jos acolo
mulțumindu-se cu atât. Este bine că noi mulțumim lui
Dumnezeu pentru că a făcut acea pregătire pentru mântuire,
dar încă trebuie să înaintăm. Ce este după ce ai văzut acest
Altar și semnificația lui? Pasul următor duce la Lighean, și
spre acest Lighean merg ei. Ce găsesc ei? Apă! Aceasta
desigur înseamnă Curățire. O! să îndepărtez murdăria acestui
trup și să mă îndrept față de Dumnezeu pe cât se poate — sau
mai curând să mă las să fiu îndreptat! Am nedreptățit pe
cineva? Asemenea întrebări trebuie să ne punem și tot noi să
ne și răspundem. Aceasta este atitudinea celor care au ajuns
la Lighean pentru curățire. Noi ne putem curăți la Lighean,
dar încă n-am venit pe deplin la Dumnezeu. Oare n-aș putea
face ceva? Aceasta este întrebarea următoare care vine în
mintea acelora care au ajuns la Lighean. Noi rămânem într-o
stare îndreptățită atât timp cât o ținem înainte pe cale, și
devenim mai drepți în fața lui Dumnezeu și mai îndreptățiți,
dacă putem spune așa, cu fiecare pas făcut înainte pe cale.
Acum venim la Ușa Cortului Întâlnirii și ne prezentăm ca
jertfe, reprezentați prin Țap. “Aduceți trupurile voastre"
este îndemnul care ne vine acum. Când am făcut aceasta, am
făcut tot ce ne stă în putere să facem. Nu mai este nimic
din ceea ce putem face după această prezentare a corpurilor
noastre ca Jertfe în acest sens. Dar noi nu suntem
îndreptățiți prin acest act. Nimic de la noi nu ne poate
îndreptăți pentru că îndreptățirea noastră nu este prin
fapte. “Dumnezeu este Acela care îndreptățește" (Rom. 8:33).
Și există doar o singură cale, și anume, acea cale prin EL
care este CALEA, ADEVĂRUL și VIAȚA. El trebuie să fie
Avocatul nostru. Când ne prezentăm la Ușa Cortului
Întâlnirii și spunem: “Doamne, eu mă predau", atunci este
timpul ca Dumnezeu să pună în aplicare mărețul aranjament pe
care El l-a făcut dinainte, și acolo și atunci Marele Preot
devine Avocatul nostru. Când El aplică Meritul Său, jertfa
este acceptată. În acel moment suntem îndreptățiți, și, ca o
consecință, Tatăl Ceresc ne primește prin Spiritul sfânt și
suntem concepuți de acel Spirit sfânt ca Noi Creaturi. Noile
Creaturi sunt acum în Cortul Întâlnirii; au trecut de primul
văl și se bucură de lumina Sfeșnicului, de Pâinea pentru
punere înainte și de Altarul de Aur, iar apoi la sfârșitul
vieții vor trece dincolo de al Doilea Văl — Învierea, și vor
ajunge de cealaltă parte a Vălului, în siguranță. Totul este
în viața prezentă. Cei care se apropie de Dumnezeu, crezând
în opera lui Isus, și care se încred în sacrificiul prețios,
sunt într-o poziție de îndreptățire de probă, și
îndreptățiți numai când au făcut o deplină consacrare
Domnului. Ei sunt îndreptățiți la privilegiul de a se
apropia, dar nu sunt privilegiați să fie Preoți și nu pot
veni în favoarea deplină a lui Dumnezeu fără a merge mai
departe și mai departe. Să presupunem că cineva a mers până
la Lighean și apoi începe să cugete că a înaintat prea
repede, și apoi stă argumentând că trebuie să oprească acest
progres rapid, luând lucrurile mai încet și dorind să rămână
aici pentru un timp înainte de a merge spre Preoție,
îndreptățirea aceluia nu se completează niciodată.
Îndreptățirea sa nu este niciodată completată pentru că el
niciodată nu face pasul final prin care acea Îndreptățire
devine vie. Acela este pasul DEPLINEI CONSACRĂRI. Umblând în
acest fel o bucată de timp, fără vreun semn de înaintare pe
cale, unii devin reci și ies de pe cale, și probabil ies cu
totul din Curte. Aceasta reprezintă folosul Curții în timpul
prezent. Când ajungem la sfârșitul acestui veac și la
perfecțiunea sfinților, cei care s-au apropiat de Dumnezeu
în mod sincer în acest veac și care au mers până la capăt,
vor fi acceptați. Cei rămași nu vor mai fi îndreptățiți în
acest fel, ci vor fi cu restul lumii așteptând
binecuvântările veacului următor. Curtea va fi golită, ca să
spunem așa, și toți cei care au intrat pe deplin în Sfânta
Sfintelor vor rămâne ca Membri ai Corpului lui Cristos. La
sfârșitul acelui timp se va face o distincție între cei care
au fost găsiți vrednici și cei care n-au fost găsiți
vrednici. Cei care au fost găsiți vrednici vor trece în
Sfânta Sfintelor pentru a fi veșnic împreună cu Domnul, dar
ceilalți care nu au fost găsiți vrednici vor fi excluși de
la aceasta și vor aparține de a doua companie. Ei încă au
Îndreptățirea. Ei au primit-o când au trecut de Primul Văl
al Consacrării — în momentul când Isus a devenit pentru ei
Garant. Ei nu pot fi dintre Aleși. Ei sunt dintre Leviți.
Aceste poziții reprezintă atitudinea celor două clase. Toată
Clasa Levită reprezintă starea Curții, iar toată Clasa
Preoțească, starea Aleșilor.
MAREA MULȚIME—În Sfânta sau în Curte.
(Q312-1)
Întrebare
(1912)—1—Poate cineva, care a intrat în Sfânta ca Preot,
în timpul Veacului Evanghelic, să mai cadă înapoi în Marea
Mulțime sau în starea Curții?
Răspuns—Aceasta arată o înțelegere greșită — Marea Mulțime
nu este în Curte. Singurii care sunt acum în Curte sunt cei
într-o stare de îndreptățire de probă — Marea Mulțime
nu este în Curte. La încheierea acestui veac nu va mai
exista o îndreptățire de probă. Nu va mai fi nimeni
în starea Curții, cu excepția celor real îndreptățiți. Dacă
Marea Mulțime va fi exclusă de la gloria funcției preoțești,
la sfârșitul acestui veac, atunci ei vor servi în Curte ca
Leviți ai veacului următor. Dar cei din Curte acum, în
timpul acestui veac, sunt numai cei într-o stare de
îndreptățire de probă.
MAREA MULȚIME—Referitor la Sfânta.
(Q312-2)
Întrebare
(1912)—1—Poate fi din clasa Marii Mulțimi, unul care
niciodată n-a fost în starea simbolizată de Sfânta Cortului
Întâlnirii?
Răspuns—Nu, ei nu pot fi din clasa Marii Mulțimi dacă n-au
ajuns în Cortul Întâlnirii — numai cei care fac o consacrare
și a căror consacrare a fost acceptată sunt socotiți membri
de probă ai Corpului lui Cristos. Dacă, după intrarea în
Sfânta, ei nu mai au Spiritul lui Cristos, nu mai sunt
conduși de Spiritul Său, sfârșitul va arăta că nu și-au
păstrat poziția în Corpul lui Cristos, dar nimeni nu este
competent să decidă acest punct acum. Învierea va descoperi
hotărârea Stăpânului.
MAREA MULȚIME—Să ne temem că suntem în
ea? (Q312-3)
Întrebare
(1913)—2—Când înțelegem că frica este de la Adversar, ar
fi nepotrivit să ne așteptăm să avem anumite indicii sigure
în inima noastră, că am căzut în clasa Marii Mulțimi, sau că
ne-am întărit chemarea și alegerea în acest timp târziu de
seceriș?
Răspuns—Gândul meu ar fi că capul tău este sărac și
imperfect, și așa este și al meu; că n-ai fi în stare să-ți
aranjezi suficient toate gândurile ca să știi unde stai.
Dacă încerci o astfel de despicare a firului de păr cu tine
însuți, cel mai bun lucru este să zici: Cunosc termenii și
condițiile, trăiesc după cea mai bună abilitate a mea la
nivelul acestor termeni? Dacă poți spune: Fac tot ce pot
spre a-mi îndeplini jurământul de consacrare, atunci nu poți
face mai mult, deci fă atâta și fii liniștit. Spune-ți ție
însuți: “Credincios este Cel care ne-a chemat, care de
asemenea Își va face partea Sa". Dacă tu îți faci partea ta,
Domnul își va face partea Lui — acesta este sfârșitul, nu
are rost să argumentăm mai mult. Dacă erai în clasa Marii
Mulțimi probabil nu-ți dădeai seama de asta deloc. Voi spune
pur și simplu: ai făcut o consacrare Domnului? Da; faci tot
ce poți? Da; crezi că ai putea să faci și mai bine? Da; ei
bine, atunci încearcă să faci mai bine.
MAREA MULȚIME—Dezvoltarea lor.
(Q313-1)
Întrebare
(1913)—3—S-a dezvoltat clasa Marii Mulțimi de-a lungul
Veacului Evanghelic; sau vor trece toți prin timpul de
strâmtorare?
Răspuns—Am răspuns deja la aceasta în Studiile în Scripturi,
și poate o a doua citire va da o lumină mai bună. Faptul
este că Marea Mulțime nu este dat să fie cunoscută de voi
sau de mine sau de altă persoană. Nu va exista o astfel de
clasă până când Domnul va hotărî după cum este reprezentat
în pildă. El este reprezentat dând anumiți talanți servilor
Săi și la întoarcere se socotește cu servii, și aceasta
înseamnă biserica. Unii vor fi într-o clasă și alții în
cealaltă. Acea clasificare va afecta atât pe morți cât și pe
vii. În providența lui Dumnezeu se poate ca unii să fi avut
experiența strâmtorării care aparține de a doua clasă în
timpul Veacului Evanghelic. Noi nu putem determina care sunt
din Turma Mică.
MAREA MULȚIME—Referitor la 1914.
(Q313-2)
Întrebare
(1913)—1—Crezi că acei care trec de 1914 vor intra în
clasa Marii Mulțimi?
Răspuns—Nu știu, și gândul sau presupunerea mea n-ar fi de
nici o valoare. Cred că cu cât presupunem mai puțin cu atât
este mai bine. Cu privire la 1914, avem unele motive să
credem că este un an foarte important. Niciodată n-am
prezentat nimic ce să indice că vederea noastră în această
privință este infailibilă. Nu știu clar că Timpul Neamurilor
se vor sfârși în Octombrie 1914 sau la altă dată. Noi gândim
că este un motiv puternic să credem că Timpul Neamurilor se
va sfârși în 1914. O dăm aceasta ca opinia noastră și vă
arătăm motivul scriptural. Unii pot crede și alții nu.
Acesta este gândul nostru, și dacă este corect, atunci sau
puțin după aceea va veni un mare timp de strâmtorare asupra
lumii. Nu o ardere cu foc literal, ci un foc simbolic, în
aceea că lumea va trece prin experiențe de foc, în mijlocul
cărora va fi stabilită împărăția lui Mesia.
MAREA MULȚIME—Ispășind păcatele.
(Q313-3)
Întrebare
(1913)—2—Este gândul tău că Marea Mulțime ispășește
păcatele parțial voite comise împotriva Bisericii în ceea ce
privește dreptatea, pentru a putea ieși din mormânt?
Răspuns—Eu nu m-aș exprima în această formă. M-aș exprima
într-o formă care este în TURNUL DE VEGHERE sau în VOLUME;
cred că aceea este mai bună. Acest frate poate are dreptate,
dar nu-mi place felul de exprimare. Dacă vei citi din nou
ceea ce este în TURNUL DE VEGHERE, aceea este ceea ce prefer
eu. În cele mai multe din aceste întrebări doctrinare prefer
să nu spun, nici la convenții nici în scrisori private,
nimic altceva decât ce este scris în TURNUL DE VEGHERE
pentru că găsesc că unii dintre prietenii dragi înclină să
spună: O, aceasta este ceea ce a crezut fratele Russell,
ceea ce e în VOLUME și în TURNUL DE VEGHERE, știu, dar de
atunci el și-a schimbat gândul; mi-a scris o scrisoare
specială, dar l-am auzit la convenția din acest an spunând
așa și așa. Înțeleg că până și unul dintre peregrini a
vorbit despre ceea ce și-a schimbat gândul fr. Russell.
Vreau să spun că atunci când fratele Russell își va schimba
gândul, îl va pune în TURNUL DE VEGHERE; el vrea ca toți să
știți. Luați-l din TURNUL DE VEGHERE. Voi explica acolo
acest lucru cât mai clar posibil, și dacă nu pot explica
destul de clar acolo mă tem că nici aici n-aș putea s-o fac.
MAREA MULȚIME—Schimbarea lor. (Q314-1)
Întrebare
(1913)—3—Sunt cei din clasa Marii Mulțimi schimbați în
momentul morții lor în timpul prezent?
Răspuns—Înțelegem că acei din clasa Marii Mulțimi sunt
schimbați în momentul morții lor? Cred că nu. După
înțelegerea mea, clasa Turmei Mici va constitui întâia
înviere; după cum citim: Binecuvântați și sfinți sunt cei
care au parte de întâia înviere; ei vor fi preoți și regi ai
lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni cu El o mie de
ani. Aceasta este întâia înviere. Eu aș înțelege că clasa
Marii Mulțimi nu va fi schimbată decât după ce clasa
Bisericii, Turma Mică, este completă de cealaltă parte de
văl.
MAREA MULȚIME—Schimbarea lor. (Q314-2)
Întrebare
(1913)—1—Cam când va fi glorificată clasa Marii Mulțimi?
Răspuns—Cred că la scurt timp după ce va fi glorificată
Turma Mică și după ce marele timp de strâmtorare va veni
peste lume în general, în care clasa Marii Mulțimi vor fi
printre primii care vor avea parte, și după ce toți vor
termina, vor fi glorificați și aduși în prezența marelui
Împărat, după cum este descris în Psalmul 45.
MAREA MULȚIME—De această parte de văl.
(Q314-3)
Întebare
(1913)—2—Există clasa Marii Mulțimi de această parte de
văl și există vreo separare între Tuma Mică și Marea Mulțime
de această parte de văl?
Răspuns—Am încercat să spunem seara trecută că nu există
separare, nu sunt două clase în timpul prezent, și ar fi
chiar nepotrivit ca voi sau eu sau oricare alții din poporul
lui Dumnezeu să încerce să spună: Acesta aparține Marii
Mulțimi și acela Turmei Mici. Nimeni nu decide aceasta decât
Domnul, și acest lucru evident este lăsat chiar până la
sfârșit, de aceea, noi credem că ar fi nepotrivit să vorbim
despre două clase în Biserică. “Voi toți sunteți frați".
Toți vin sub un nume. Căutați să vă întăriți chemarea și
alegerea. Nimeni nu poate ști sau spune cât de bine alergați
în concurs. Numai Dumnezeu știe și voi știți cât de loiali
sunteți, și apostolul sugerează că noi am putea fi cu totul
siguri de cât de bine facem. Vă amintiți că el spune: Prea
puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de vreun om. Ba
încă nici eu însumi nu mă judec. Aș putea să am o judecată
greșită despre mine și să spun, Tu nu aparții de Turma Mică,
sau să spun, Tu sigur aparții de Turma Mică. Deci ar fi un
lucru mărunt ca noi să ne judecăm unul pe altul sau pe noi
înșine. Unul este care judecă, Dumnezeu, și El va hotărî.
Nimeni altcineva nu este competent s-o facă. Facem bine să
evităm orice astfel de judecată. Ajutați-vă unul pe altul,
încurajați-vă unul pe altul, arătați termenii și condițiile
și toate celelalte, dar nu vă judecați unul pe altul.
MAREA MULȚIME—Ce parte are în adunarea
în sărbătoare. (Q315-1)
Întrebare
(1913)—3—De Adunarea în sărbătoare și Biserica
Întâilor-născuți care sunt scriși în ceruri — biserica din
acest text include și pe Marea Mulțime și când se aplică
textul?
Răspuns—Am avut această întrebare mai devreme în serviciul
nostru. Ea include, după cum am arătat atunci, clasa Marii
Mulțimi și se aplică la timpul prezent. Adică, apostolul ne
spune despre strângerea Bisericii. Noi credem că adunarea în
sărbătoare se desfășoară acum; exact la fel cum și convenția
aceasta durează de două zile; unii au venit sâmbătă
dimineața, unii seara, și unii tocmai au intrat. Am văzut pe
unii care au intrat chiar acum cu valizele. Așa că aici este
o adunare și ne-am adunat treptat. Exact așa strânge
Dumnezeu prin întâia înviere, Biserica Întâilor-născuți.
Întâiul-născut din Biserică, Isus Capul, a mers în glorie cu
1800 de ani în urmă, dar adunarea Bisericii, care este
Corpul Său, înțelegem că are loc în timpul acestei perioade
de seceriș. Cei care dorm în Isus vor fi primii schimbați,
iar noi care suntem în viață și rămânem vom fi schimbați
treptat, fiecare la rândul său, până când toți din Biserică
vor fi avut experiența schimbării. Și același proces de
adunare a Bisericii Întâilor născuți va include și clasa
Marii Mulțimi, și toți vor veni ca parte din adunarea în
sărbătoare a Bisericii Întâilor-născuți ale căror nume sunt
scrise în Ceruri. Numele lor nu sunt toate scrise în Cartea
Vieții Mielului, pentru că numele celor care sunt scrise
acolo sunt clasa specială, clasa Mireasă. Numele lor sunt
scrise din timpul când s-au consacrat, și Domnul a spus că
nu le va șterge numele decât dacă se vor dovedi dezertori —
decât dacă se vor întoarce împotriva Lui și a
aranjamentelor Sale. Deci vedem că Domnul procedează cu
foarte mare îndurare și va aduce pe unii chiar prin mare
strâmtorare.
MAREA MULȚIME—Referitor la Planul
Veacurilor și la Cortul Întâlnirii.
(Q315-2)
Întrebare
(1913)—1—Pe plan, Marea Mulțime este reprezentată pe
planul M al conceperii de spirit, totuși în ilustrația
finală în tipul Cortului Întâlnirii ni se spune că ei vor fi
în starea curții, sub concepere de spirit. Te rog
armonizează aceasta.
Răspuns—Planul este o ilustrație a înaintării Bisericii spre
dobân-direa Chemării de sus, și apoi în piramida mare de la
sfârșitul planului sunt ilustrate diferitele relații ale
acestora una cu alta. Noi nu putem spune că putem armoniza
aceasta pentru mintea fiecăruia. Ia din aceasta cât poți și
lasă restul. Unii pot obține mai multă hrană dintr-o felie
de pâine decât alții, deci nu putem împiedica pe acela care
obține doar puțină hrană să mănânce pâinea, și, dacă are
nevoie, să mănânce mai mult.
MAREA MULȚIME—Referitor la a învăța ce
se înțelege. (Q315-3)
Întrebare
(1915)—2—Nu poate fi aplicat Apoc. 7:9-17 la lumea
mântuită, mai degrabă decât la o clasă a Marii Mulțimi? Nu
este un pericol serios în învățătura că va fi o mulțime mare
pe plan spiritual, și că acei cărora le lipsește o profundă
apreciere a înaltei chemări și o consacrare spre ea, vor fi
totuși mântuiți?
Răspuns—Ar fi foarte periculos pentru orice persoană care nu
vede un lucru să-și permită să-l învețe. Cel care întreabă,
evident nu înțelege acest subiect, și aceasta scurtează
răspunsul. Când lăsăm un subiect așa cum îl spune Domnul, îl
avem corect. “Prorocul care are un vis să istorisească visul
acesta; și cine a auzit Cuvântul Meu să spună întocmai
Cuvântul Meu" (Ier. 23:28). “Noi vorbim ce știm" (Ioan
3:11). Acesta este privilegiul pe care intenționăm să-l avem
până la moarte. Nu-i așa?
MAREA MULȚIME—Schimbarea lor. (Q316-1)
Întrebare
(1915)—3—Va fi luată Marea Mulțime Acasă înainte ca
Împărăția să fie stabilită?
Răspuns—Cred că nu. Cred că Împărăția va fi stabilită
înainte ca Marea Mulțime să fie luată. Cred că după ce
Împărăția va fi stabilită și după ce Timpul de Strâmtorare
este la culme, Marea Mulțime își vor spăla hainele și își
vor termina cursul, în timpul perioadei de anarhie, și apoi
vor fi prezenți la Ospățul Nunții. Ei nu vor fi parte din
Mireasă, dar vor putea avea totuși onoarea de a fi la marele
Ospăț și vor fi asociați cu Mireasa, vor deveni servii ei
onorați — domnișoarele ei de onoare, ca să zicem așa.
MAREA MULȚIME—Și natura divină.
(Q316-2)
Întrebare
(1916)—1—Există vreo scriptură care să dovedească faptul
că Marea Mulțime nu va primi natura divină?
Răspuns—Nu există scripturi care să dovedească faptul că
Marea Mulțime va primi natura divină, și sunt multe
scripturi care să dovedească faptul că ei nu vor primi
natura divină, pentru că Scripturile spun că natura divină
va fi dată doar acelora care sunt mai mult decât
învingători. Marea Mulțime vor fi în final învingători, dar
clasa Turmei Mici vor fi mai mult decât învingători, și va
fi compusă din aceia care câștigă o mare victorie în aceea
că ei urmează cu totul pe Miel. Isus Și-a prezentat voluntar
corpul ca o jertfă vie. Turma mică vor fi sacrificii
voluntare, iar marea mulțime nu vor fi sacrificii voluntare.
De aceea ei vor fi trimiși în pustiul strâmtorării pentru
distrugerea cărnii lor. Numai cei jertfitori care cooperează
de bună voie și bucuroși cu Preotul jertfitor, Domnul Isus,
vor fi membri ai clasei mireasă și vor deveni părtași la
natura divină — glorie, onoare și nemurire. La început numai
Tatăl a avut nemurirea, după aceea Fiul a primit-o ca
răsplată a credicioșiei Sale, și apoi clasa mireasă va sta
cu El pe tronul Său și va fi părtașă la gloria Sa. Sf. Petru
ne spune că El ne-a dat promisiuni nespus de mari și scumpe,
ca prin acestea (lucrând în mințile și inimile noastre) să
putem deveni părtași la natura divină. El vorbește clasei
turmei mici și nu clasei marii mulțimi. De ce nu? Deoarece
Cuvântul Domnului nu este pentru marea mulțime. Ei refuză să
meargă înainte credincioși până la moarte, deci Cuvântul
Domnului nu le este trimis lor. Ei vor trebui să fie
împinși, vedeți; dar cei care vor vrea să meargă prin
Cuvânt, vor fi părtași la natura divină. Sf. Pavel spune că
aceia care caută gloria, onoarea și nemurirea obțin această
viață veșnică, dar ei trebuie s-o caute. Este ceva de făcut.
Cei vrednici sunt cei care o caută. Noi trebuie să aplicăm
această promisiune intrând mai întâi în legământ de
sacrificiu, și apoi, dacă vom alerga cum se cuvine, vom
ajunge la acel premiu. Alții vor primi o răsplată mai mică.
MARIA—De ce nu i se arată mai multă
onoare. (Q463-2)
Întrebare
(1911)—2—De ce la adunările voastre, membri nu arată mai
multă onoare față de mama Domnului nostru? O femeie pe care
Dumnezeu a onorat-o atât de mult?
Răspuns—Mi se pare că nimeni din poporul lui Dumnezeu n-ar
vrea să ofenseze cu ceva pe Maria, mama lui Isus. Dacă ar
face-o, eu cred că ar face o foarte mare greșeală. Totuși,
se poate ca unii, inconștient, să pară că aruncă o umbră de
îndoială — nu înseamnă că ei vreau să facă așa — ci văzând
că prietenii noștri catolici o fac pe Maria să fie aproape
la fel de mare ca Fiul ei, de aceea intervine o reacție
naturală și o inclinare naturală de a lua cealaltă parte a
chestiunii, și să spună că ea n-a fost, și că ea nu a fost
fără pată etc. Așa că acesta este singurul mod în care pot
vedea ceva care să pară ca o lipsă de onoare cuvenită
Mariei, mama lui Isus. Cred că toți creștinii trebuie să
onoreze pe Maria foarte mult. Eu sunt sigur că o onorez
foarte mult. Cred că Dumnezeu o onorează foarte mult, și pe
fiecare pe care Dumnezeu îl onorează doresc să-l onorez și
eu, fie bărbat, fie femeie. Așa că în cazul Mariei sunt
foarte bucuros să o cinstesc. Ea trebuie să fi fost o femeie
foarte bună și nobilă, altfel Domnul n-ar fi folosit-o
niciodată. Dar noi nu vom subscrie la teoria catolică, anume
că ea a fost născută fără pată, că ea s-a născut fără păcat.
Dacă era așa, ar fi fost o femeie perfectă. Presupun că
aceasta pretind catolicii pentru a dovedi că Isus a fost
născut perfect; ei cred că mama lui trebuia să fie perfectă.
În aceasta ei au trecut cu vederea un principiu al naturii.
În primul rând, ea nu putea fi născută perfectă pentru că
n-a început cu viață perfectă, pentru că tatăl ei n-a fost
perfect. În al doilea rând, ea nu putea fi fără pată. În
cazul lui Isus, El a putut fi născut perfect, pentru că
Tatăl Său, Cel de la care I-a venit viața, a fost pur.
Această putere sfântă a lui Dumnezeu care a venit peste ea a
fost calea prin care copilului I S-a dat viață,
personalitate, suflet. Aici avem net definit în fața noastră
faptul că tatăl este dătătorul de viață și mama este cea
care întreține viața. Tot ce a avut Maria de-a face cu
Domnul nostru a fost să-I furnizeze hrana necesară prin care
El să fie susținut și să Se nască; aceasta a fost partea ei,
și Dumnezeu, fără îndoială, a ales o femeie bună.
MATERIALIZARE—Spiritele rele,
referitor la sfinți. (Q464-1)
Întrebare
(1909)—1—Diavolii fiind spirite rele, este posibil ca ei
să apară în Biserică în corp ca învățători și să înșele pe
sfinți?
Răspuns—Răspunsul nostru este că broșura pe tema aceasta va
fi mai bună decât putem noi răspunde în câteva minute.
Totuși, vom spune pe scurt că spiritelor rele care au fost
condamnate la potop, la care se referă Petru când vorbește
despre “spiritele din închisoare", în sensul că ei sunt
opriți de la privilegiile de care s-au bucurat odată — nu
le-a fost permis să se materializeze de la potop încoace.
Scripturile spun că sunt legați în lanțurile întunericului
PÂNĂ LA judecata zilei celei mari. Acest cuvânt “până la"
pare să implice că atunci când ajungem la acel timp,
interdicțiile sunt ridicate.
Gândul nostru nu este că Dumnezeu îi va elibera de
interdicția lor, ci că Dumnezeu le va permite să se înșele
pe ei înșiși în aceea că au găsit o cale diferită de
materializare, separată de El, și aceasta este ceea ce
pretind spiritiștii. Totuși, eu nu știu nimic despre aceasta
și îi las în pace — n-aș merge la una din ședințele lor
oricât mi-ar plăti.
Îți este frică?
Nu, nu-mi este frică de ei, ci mi-e teamă de Domnul.
Respectul meu pentru Domnul îmi spune că nu trebuie să am
nimic de-a face cu ei. Cred că aceia care o iau pe calea
ședințelor, materializărilor și manifestărilor lor riscă
foarte mult.
Vreau să spun că nu acuz mediile că sunt asociați cu
spiritele, pentru că unii, după câte știu eu, sunt medii
adevărate, făcând o lucrare reală și crezând că
comunică cu spiritele ființelor umane moarte. Vreau să spun
că pentru ei lucrarea lor pare reală. Spiritele rele
se prezintă a fi spiritele morților și astfel înșeală
omenirea, și așa se păstrează vie teoria că atunci când un
om este mort, este mai viu decât oricând. Întreaga lume
păgână este sub stăpânirea lor. Apostolul Pavel spune că
aceia care îi cinstesc pe aceștia cinstesc pe demoni și nu
pe Dumnezeu. Apoi el a vorbit despre unele doctrine ale
diavolilor. Toți aceștia dăunează Bisericii, și lor le place
să înșele pe poporul lui Dumnezeu. Așteptarea noastră este
că ei vor crede că au rupt opreliștile pe care Dumnezeu le-a
pus asupra lor în zilele potopului, și apoi, cu acest gând
că au găsit o cale de a-L evita pe Dumnezeu, se vor
materializa după cum au făcut în zilele potopului. Prietenii
noștri spiritiști, nu că eu sunt prieten cu ei dar oamenii
care sunt înșelați de spiritiști sunt toți prietenii mei, și
toți cei care sunt sub înșelare sunt prietenii mei, iar cei
care nu sunt sub înșelare îmi sunt încă mai buni prieteni —
prietenii noștri spiritiști așteaptă ca această putere să
crească și ca ei să se materializeze și să umble pe străzi,
și nu m-ar surprinde dacă vor obține această putere. Ei sunt
legați în lanțurile întunericului până atunci, apoi Dumnezeu
nu va ține seama de acest lucru, în parte ca să-i încerce și
să vadă dacă toate aceste secole de experiență, în care ei
au văzut originea păcatului și au primit o idee despre
Dumnezeu și despre dreptate, i-au învățat lecția
necesară. El le va permite să facă aceasta, să creadă că îi
ocolește planul și de asemenea să poată avea o parte în
aducerea marelui timp de strâmtorare cu care această lume
sau veac se va sfârși.
Vor apare ei în Biserică în corpuri umane ca învățători să
înșele pe sfinți? Domnul a spus — și este cu mult mai bine
să luăm ce a spus Domnul decât orice ar putea spune fratele
Russell — că dacă ar fi posibil, ei ar înșela chiar și pe
cei aleși, pe sfinți. Aceasta ar implica faptul că nu
va fi posibil, dar că va fi posibil să înșele pe toți
ceilalți afară de sfinți; de aici importanța de a fi
sfinți și de a ne ține foarte strâns de Domnul.
MĂRTURISIREA EXPERIENȚELOR—Nu a
îndemna. (Q710-1)
Întrebare
(1911)—1—Trebuie ca frații să se îndemne la fapte bune la
adunările de mărturisire a experiențelor, sau să se limiteze
la propriile lor experiențe, binecuvântări etc.?
Răspuns—Ei bine, cred că îndemnul este un lucru și
mărturisirea experienței este alt lucru. O adunare de
mărturisire a experiențelor nu trebuie să fie intenționată
strict ca o adunare pentru a îndemna; o mărturisire este
dată mai mult cu presupunerea ca atunci când ți-ai
mărturisit experiența, ea însăși să constituie, fără a spune
acest lucru, un îndemn pentru alții să se străduiască pe
calea dreaptă. Și aceasta este una dintre cele mai
convingătoare mărturisiri care pot fi date. Omul care-și
trăiește religia și ale cărui experiențe mărturisesc acea
viață religioasă dă unul dintre cele mai bune îndemnuri
posibile pentru alții ca să trăiască o viață bună. În
același timp cred că nimeni nu poate găsi în mod cuvenit
vreo greșeală la unul care, după mărturisirea experienței
lui, ar adăuga un cuvânt sau două ca îndemn. Dar cred că
este adevărat, după cum pare să implice întrebarea, că mulți
greșesc presupunând că a da un îndemn este o mărturisire
când nu este, și greșesc dând prea multe îndemnuri.
Mărturisirea experiențelor, cred, sunt mai bune.
MĂRTURISIREA EXPERIENȚELOR—Să-și
mărturisească experințele frații
care au o voce slabă? (Q709-2)
Întrebare
(1915)—1—Ar fi egoism din partea unui frate sau a unei
surori să ocupe timpul cu mărturisirea experienței la o
adunare unde el sau ea nu poate fi auzită, și unde sunt
alții doritori să vorbească care pot fi auziți? (Râsete)
Răspuns—Aceasta este puțin critic la adresa acelora care nu
vorbesc destul de tare. Cred că modul potrivit de a pune
problema ar fi acesta. Trebuie să considerăm că într-o
anumită măsură este egoism a te ridica și doar a șopti o
experiență, în special dacă este lungă, și care poate fi
auzită doar de puțini ori poate de nimeni. Când prietenii
dragi s-au adunat împreună cu cheltuieli considerabile din
toate părțile țării cu scopul de a primi o binecuvântare, e
păcat să pierzi timpul. Acest principiu este bun și la
adunările de acasă. Noi putem compătimi cu cei care nu se
pot face auziți, dar ei ar putea la fel de bine să-i
șoptească Domnului în privat; prietenii nu vor avea folos
dacă nu vorbesc destul de tare ca să fie auziți. Știți că
apostolul Pavel a spus că el mai curând ar vorbi cinci
cuvinte și să fie înțeles decât să vorbească zece mii de
cuvinte pe care nimeni să nu le poată înțelege (1 Cor.
14:19). Aceasta este o lecție bună. Noi trebuie să vorbim
limba care poate fi înțeleasă; și sugerăm ca toți să încerce
să-și ridice vocea ca o trompetă. Unii trebuie să-și pună
trei sau patru trompete.
Dar, dragi prieteni, nimic din ceea ce spunem nu este cu
gândul să descurajăm pe careva dintre voi; pentru că noi
credem că o mare binecuvântare vine la poporul Domnului din
mărturisirea unei experiențe. De aceea sperăm că fiecare va
găsi o ocazie să mărturisească o experiență. Dar dacă nu
puteți vorbi ca să fiți auziți, vorbiți aproximativ șase
cuvinte și stați jos, acesta ar fi sfatul nostru. Atunci
veți avea ocazia de a vă ridica pentru Cristos și astfel de
a primi o binecuvântare, și de asemenea veți ști că n-ați
oprit pe altcineva. Mărturisește-ți experiența, dar fă-o pe
scurt.
MÂINI—Puse pe capul jertfelor.
(Q317-1)
Întrebare
(1909)—2—Care a fost semnificația faptului că Marele
Preot întotdeauna își punea mâinile pe capul jertfelor?
Răspuns—Nu sunt sigur dacă el întotdeauna își punea mâinile
pe capul lor, dar când o făcea, implica faptul că le
accepta, și că acestea îl reprezentau pe el, ca fiind
sacrificiul lui. La fel era în cazul când un păcătos își
punea mâinile pe o jertfă, aceasta era acceptată în locul
lui și îl reprezentat pe el. Tot așa și în cazul Bisericii
care și-a pus mâinile pe Pavel și pe Barnaba, acel act
spunea, de fapt: Noi îi acceptăm ca reprezentanții noștri,
și când pleacă ei reprezintă această Biserică din Antiohia,
că Biserica va suporta cheltuielile lor, etc.
MÂNDRIE—Remediul ei. (Q550-1)
Întrebare
(1911)—3—Ai ceva sugestii pentru tendința spre prea multă
minte și nu destulă inimă?
Răspuns—Cred că aceasta este o boală foarte periculoasă, și
cred că Marele Medic a pus medicamentul potrivit în cutia cu
medicamente pe care ne-a dat-o; cred că El ne-a dat
remediile potrivite în Cuvântul Său; El ne îndrumă să
cultivăm smerenia și să cultivăm iubirea; smerenia va reduce
mărimea capului, iar iubirea va crește mărimea inimii.
MÂNTUIRE—Comună și mare. (Q619-1)
Întrebare
(1905)—1—”Mântuirea noastră comună" (Iuda 3) nu este
mântuirea tuturor din moartea Adamică? Înțeleg bine că în
timp ce se referă atât la faza cerească cât și la cea
pământească, ea va continua de asemenea ca singura mântuire
comună a lumii, în timp ce biserica are parte de “o mântuire
așa de mare"?
Răspuns—Știu că apostolul folosește cuvintele “mântuirea
noastră comună" și de asemenea vorbește despre o “mântuire
așa de mare" (Evrei 2:3) când spune, “Cum vom scăpa noi,
dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care,
începând să fie vestită de Domnul, ne-a fost adeverită de
cei care au auzit-o?" Putem înțelege că există o mântuire
prin îndreptățirea prin credință, care este mântuirea
comună, care se va aplica întregii lumi la timpul cuvenit.
Apoi, există această minunată binecuvântare, privilegiul de
a fi comoștenitori cu Fiul lui Dumnezeu. Aceste afirmații
pot fi luate în ambele moduri.
MÂNTUIRE—Lucrați la mântuirea voastră.
(Q619-2)
Întrebare
(1909)—2—Te rog explică cuvintele apostolului, “Duceți
până la capăt mântuirea voastră … Căci Dumnezeu este Acela
care lucrează în voi și vă dă, după buna Sa plăcere, și
voința și înfăptuirea" (Fil. 2:12, 13). Care este forța
argumentului “căci" în acest pasaj?
Răspuns—Eu înțeleg a fi aceasta: Duceți până la capăt
mântuirea. Adică, Dumnezeu v-a pus în școala lui Cristos și
vă dă o anumită cunoștință și ajutoare care sunt pentru
Biserică, și toate acestea sunt pentru edificarea Sfinților
și pentru zidirea în cea mai sfântă credință, până ce toți
ajungem la statura deplină a lui Isus Cristos, Capul, și a
Bisericii, Corpul. Voi aveți de-a face cu această muncă de a
deveni un membru al Corpului lui Cristos. Aceasta depinde de
felul cum primiți din spiritul Său și cum primiți adevărul
în inimi bune și oneste, cum lăsați să pătrundă și să
lucreze în caracterul vostru.
Ce are de-a face “căci" cu aceasta? “Căci Dumnezeu
este acela care lucrează". Dacă v-ați gândi să faceți
acestea lucrând voi înșivă, ați spune, Cât de neajutorat
sunt, am încercat și am căzut în același punct iarăși și
iarăși. M-am descurajat atât de tare și nu știu ce să fac.
Amintiți-vă că Dumnezeu este Cel care lucrează cu voi.
Dumnezeu lucrează pentru voi sau împotriva voastră? Dumnezeu
lucrează pentru tine dragă frate, cu tine, pentru
tine. Ce vrea El să facă pentru tine? El vrea să te facă mai
mult decât învingător, un membru al Corpului lui Cristos, și
de aceea ne dă făgăduințe nespus de mari și scumpe prin care
să putem deveni părtași ai naturii divine.
MÂNTUIRE—Mântuiți prin har în contrast
cu a fi pierduți. (Q620-1)
Întrebare
(1911)—3—Dacă un om este mântuit prin har poate fi el
pierdut prin ceva ce ar putea face?
Răspuns—Avem moduri ciudate de a gândi, dragi prieteni, și
trebuie să avem înțelegere unul față de altul. Nu râd de
întrebarea fratelui nostru drag și nici voi nu râdeți, dar
mă face să mă gândesc cât de nesatisfăcătoare sunt
facultățile noastre mintale. Modul în care Dumnezeu ne
mântuiește prin har nu este împotriva voinței noastre. El Se
îngrijește de mântuirea noastră. El Se îngrijește de
mântuirea fiecărui membru al rasei noastre. Nu este acesta
har? Nu este aceasta o favoare? Favoare înseamnă har și har
înseamnă favoare. Nu este o mare favoare că Dumnezeu S-a
îngrijit de o cale prin care voi și cu mine să putem scăpa,
și fiecare să poată scăpa de pedeapsa morții și să poată
veni înapoi la viață veșnică și la favoare divină? Nu este
aceasta o mare binecuvântare? Ba da, chiar că este. Deci,
oricine va fi mântuit vreodată va fi mântuit prin har; dar
va mântui Dumnezeu pe cineva împotriva voinței și cooperării
lui? Niciodată. Nimeni nu va fi mântuit vreodată decât dacă
acceptă favoarea lui Dumnezeu și cooperează cu favoarea și
binecuvântarea divină. Așa că harul sau favoarea lui
Dumnezeu se îngrijește de o mântuire întreagă, tot ce este
legat de ea este asigurat, și apoi rămâne ca eu și voi și
oricare altă persoană care aude și ajunge la o înțelegere și
la o ocazie, să se folosească de aceasta, și dacă nu se
folosește de ea, atunci primește harul lui Dumnezeu în zadar
și nu va profita de el în nici un fel.
MÂNTUIRE—Din ce? (Q619-3)
Întrebare
(1911)—1—A murit Cristos să ne mântuie să nu murim sau
din puterea morții?
Răspuns—În oricare mod vrei să spui. El nu te mântuie să nu
mori. Puterea morții este acum peste noi toți, și acea
putere ne doboară treptat pe măsură ce trec zilele, până ce
ne doboară de tot. Și atunci Domnul va salva nu numai pe cei
care sunt sub puterea sau stăpânirea morții și care se duc
spre groapă, spre mormânt, ci va elibera și pe cei care au
ajuns complet în moarte. Toți vor ieși afară. “Toți cei din
morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși din ele" (Ioan
5:28-29).
MÂNTUITOR—Isus un mântuitor complet.
(Q630-1)
Întrebare
(1911)—2—A putut Cristos să fie Mântuitor deplin și
complet dacă s-a cerut ceva de la om, fie în mântuirea
cerească fie în mântuirea pământească?
Răspuns—Desigur că El a putut fi un Mântuitor complet. Să
presupunem că sunt zece oameni care sunt pe cale să se
înece în apă, și să presupunem că eu am colace de salvare cu
frînghii pe ele și le arunc lor și zic, “Le vedeți?
Prindeți-vă bine de ele și vă voi trage afară! Prindeți-vă
bine! Țineți-vă tare!" Toți au fost invitați să se prindă și
să fie trași afară. Acum, dacă unul refuză acest mod de
salvare după ce știe ce este și a auzit ce s-a spus, știe că
este în stare să se prindă de frângie și are mâini cu ce să
se prindă de ea și are toată puterea să se prindă bine de ea
și să fie scos din apă, dacă el refuză acest lucru, persoana
care a aruncat colacele de salvare a fost totuși Salvatorul
tuturor acestor persoane. El i-a recuperat pe toți, pentru
că, dacă după ce au fost astfel salvați în sensul că
salvarea sau recuperarea le-a fost dată și ei au respins-o
cu voia, este exact ca și cum ar fi sărit din nou în apă
după ce au fost pe mal.
MÂNTUIȚI—Referitor la cei 144.000.
(Q628-1)
Întrebare
(1911)—3—”Și am auzit numărul celor ce fuseseră
pecetluiți: o sută patruzeci și patru de mii, pecetluiți din
toate semințiile fiilor lui Israel" (Apoc. 7:4). Aceasta
înseamnă că numai aceștia vor fi mântuiți?
Răspuns—Nu, există unii care vor fi mântuiți și nu sunt
pecetluiți. După înțelegerea noastră acești 144.000
corespund exact acestui om pe care l-am avut în întrebarea
anterioară* (*Întrebarea 1, pag. 570). Dumnezeu
ridică marele om, acest antitip a lui Moise, sau a fost în
proces de ridicare — sau cu alte cuvinte acești 144.000,
sămânța spirituală a lui Avraam despre care apostolul Pavel
spune, “Și dacă sunteți ai lui Cristos, sunteți “sămânța”
lui Avraam, moștenitori potrivit făgăduinței" (Gal. 3:29) —
aceștia sunt sămânța lui Avraam care vor fi ca stelele
cerului în contrast cu sămânța pământească a lui Avraam care
vor fi ca nisipul de pe țărmul mării, și care va include în
cele din urmă toate națiunile, popoarele, neamurile și
limbile; după cum este scris despre Avraam, “Te-am rânduit
să fii tatăl multor popoare" (Rom. 4:17) — nu numai tatăl
poporului Israel, ci tatăl multor popoare. Deci toate
popoarele care în cele din urmă vor fi mântuite vor veni sub
Noul Legământ al lui Israel și toți vor deveni copiii lui
Avraam prin credință și prin ascultare. Dar acum, între
timp, înainte ca această binecuvântare să vină la Israelul
trupesc și înainte ca ea să ajungă la toate celelalte
popoare prin Israelul trupesc, Dumnezeu alege această clasă
spirituală, acești 144.000. Și veți găsi în cartea
Apocalipsei că despre acești 144.000 se spune că au fost
strânși sau pecetluiți din cele 12 seminții ale lui Israel —
pecetluiți câte 12.000 din fiecare seminție. Adică, Dumnezeu
a plănuit totul ca și cum ar strânge întregul număr al
seminției spirituale a lui Avraam din cele 12 seminții ale
lui Israel — El a plănuit pe această bază. Apoi a primit pe
atâția dintre copiii lui Israel după trup câți au fost
vrednici de un loc în clasa spirituală, vrednici să-i aducă
în acea clasă pecetluită, pecetluită cu Spiritul sfânt. Noi
știm de exemplu despre faptul că Isus în timpul serviciului
Său a strâns cam cinci sute de frați, cum îi numește Sf.
Pavel. Știm de asemenea că în ziua Cincizecimii au mai fost
câteva mii arătați ca vrednici și că au fost pecetluiți, iar
mai târziu alte câteva mii de evrei. Și apoi mai știm că
lucrarea de slujire a fost limitată exclusiv la națiunea
evreiască timp de trei ani și jumătate după moartea lui
Isus. Și apoi ei au avut iarăși aceeași ocazie ca și
neamurile, și o ocazie mai bună decât neamurile în ceea ce
privește condițiile, tot restul veacului Iudeu și până la
timpul când cetatea Ierusalimului a fost distrusă în anul
70. În tot acest timp Dumnezeu a găsit evrei care aparțineau
în mod literal celor 12 seminții, unii dintre ei aparțineau
lui Așer — cei care au fost în Palestina au reprezentat pe
cele 12 seminții, deși cei mai mulți au fost din seminția
lui Iuda, a lui Beniamin și a lui Levi — aceștia au fost
principalii, dar au existat și alții din alte seminții după
cum remarcă Scripturile, și au fost reprezentate toate cele
12 seminții, iar unii din districtele din Asia Mică, Grecia
și Roma, și oriunde au mers apostolii, ca de exemplu când au
mers prima dată la Roma, sfântul Pavel a chemat mai întâi pe
evrei la sinagogă și le-a explicat situația și le-a dat
prima ocazie și a spus că era necesar, era potrivit ca
Evanghelia să vă fie vestită mai întâi vouă. Acesta a fost
programul lui Dumnezeu; El a vrut să ia dintre evreii
aparținând diferitelor seminții atâția câți puteau fi găsiți
— și apoi ce s-a întâmplat? Să presupunem că avem aici 12
coșuri și în fiecare ar fi 12.000 de boabe de mazăre; și un
coș reprezintă seminția lui Iuda, altul reprezentând
seminția lui Beniamin, altul a lui Isahar, Așer, Zabulon
etc., și în unele sunt mai multe boabe de mazăre, în altele
mai puține, dar în toate este mazăre în diferite cantități.
Când toți evreii care erau potriviți pentru acest loc de a
fi sămânța spirituală a lui Avraam au fost strânși și
pecetluiți, atunci mesajul Evangheliei a trecut la neamuri.
De ce? Pentru a umple măsura acestor 12 seminții. Cărei
seminții aparțin eu? Presupun, sper că aparțin uneia dintre
aceste măsuri și sper că voi aparțineți alteia, sau
aceleiași; dar din oricare ați face parte va fi nevoie să se
completeze numărul. Exact cum, de exemplu, guvernul Statelor
Unite are anumite trupe în Insulele Filipine, și să
presupunem că acolo este Regimentul 97 din New York, și alte
Regimente din Missouri, și alt Regiment din Pennsylvania, și
altul din Maryland, și acele regimente au numele lor
obișnuite; dar să presupunem că din anumite motive, boală
sau pierdere sau mai știu eu ce, aceste regimente scad la
număr, așa încât ele nu sunt la standardul normal de o mie
de oameni, sau câți oameni are un regiment, și guvernul
spune, “Completați toate aceste regimente". Ei ar putea
deschide un oficiu de recrutare aici în St. Louis și oamenii
care ar fi recrutați aici în St. Louis ar putea merge să
completeze Regimentul New York-ez, sau pe cel din
Pennsylvania, după cum ar fi nevoie. Exact așa completează
și Dumnezeu acest număr. El a început totul mai întâi cu
Israelul, și acestor diferite seminții ale lui Israel li s-a
dat un anumit număr fiecăreia, și când au intrat atâția câți
au fost potriviți și au fost gata de a fi pecetluiți în
acest fel, ceilalți au fost completați dintre neamuri. Așa
spune apostolul Pavel în Romani 11, vă amintiți, că atunci
când va intra plinătatea neamurilor, atunci orbirea lui
Israel va fi îndepărtată. Imediat ce Dumnezeu va avea un
număr suficient pentru a completa acești 144.000 toată
lucrarea veacului Evanghelic se va sfârși repede. Se va
sfârși, pentru că sămânța spirituală a lui Avraam va fi
completă și nu se va mai adăuga nici unul la ea; nu va fi
nici mai puțin cu unul nici mai mult cu unul; și imediat ce
aceasta se va împlini, va veni, vedeți, glorificarea acestor
144.000 ca împărăție spirituală și apoi va veni
binecuvântarea Israelului natural! După cum spune Sf. Pavel,
“Tot Israelul va fi binecuvântat, tot Israelul va fi
mântuit, tot Israelul va fi adus înapoi în favoarea și în
armonia divină, și prin Israel binecuvântarea se va extinde
la toate popoarele pentru că timpul cuvenit pentru
împărțirea binecuvântărilor lui Dumnezeu pentru omenire va
fi sosit; va fi venit timpul pentru binecuvântarea tuturor
familiilor pământului prin Israelul natural", sub acest
Israel superior și spiritual, cei 144.000. Și acești 144.000
sunt dintre evrei, englezi, irlandezi, galezi și toți
ceilalți. Așa că în loc ca acești 144.000 să fie sfârșitul
sau completarea lucrării, dragi prieteni, ei sunt doar
începutul mântuirii lui Dumnezeu. Aceasta este mântuirea
specială, aceasta este clasa aleasă, aceasta este clasa
Mesianică al cărei Cap este Isus — și aceasta înseamnă doar
un început. După aceasta va avea loc o mântuire generală
pentru întreaga omenire. Dar aceștia sunt mântuiți la stări
cerești în timp ce masa omenirii va avea oferta și ocazia
mântuirii în trup, venind la perfecțiune umană și la viață
veșnică ca ființe umane și la o deplină stăpânire
pământească restabilită — tot ce a fost pierdut în Eden va
fi restabilit prin acest mare Mesia.
MELHISEDEC—Biografia lui. (Q484-1)
Întrebare
(1908)—1—Cine a fost Melhisedec?
Răspuns—Scripturile ne spun că Melhisedec a fost în același
timp preot și rege. El a fost un personaj care a trăit în
zilele lui Avraam. Vă veți aminti relatarea despre el că era
dintr-o cetate numită Salem, care înseamnă “pace". Era
cetatea păcii, iar el era regele acestei cetăți. Se
presupune că Salemul era o cetate reprezentativă pentru
împărăția păcii și că regele era un tip al Domnului nostru
Isus Cristos în gloria împărăției Sale, când El va fi
Prințul Păcii sau Împăratul Păcii. Ca preot, Melhisedec n-a
oferit jertfe; el a fost un preot glorificat, și de aceea,
după cum Aaron, preotul evreu, a reprezentat pe Domnul
nostru în lucrarea lui de sacrificiu, Melhisedec, ca tip, a
reprezentat pe Domnul nostru ca preot glorificat, un preot
care domnește. Cu alte cuvinte, aici sunt două tipuri; unul
prezentând serviciul pământesc al lui Cristos, suferințele
lui Cristos, jertfirea lui Cristos și prezentarea meritului
sacrificiului Său la Tatăl, toate tipificate în Aaron; apoi
Biserica tipificată prin fiii lui Aaron, preoții subordonați
și partea lor în sacrificiu, împlinind ce lipsește
suferințelor lui Cristos; în timp ce preoția lui Melhisedec
reprezintă pe Cristos și Biserica glorificați în împărăția
gloriei, capabili și doritori să binecuvânteze toată lumea
și să stabilească împărăția păcii, împărăția milenară, în
care toată lumea va fi binecuvântată. Ni se spune foarte
puțin despre Melhisedec. Apostolul ne spune că el n-are
început al zilelor și nici sfârșit al anilor. Nu înțelegem
că niciodată nu s-a născut sau că n-a murit niciodată, ci,
mai curând, ca preot el era tipic, și că preoția lui n-a
venit de la părinții săi, cum a fost cu preoția lui Aaron
care a trecut de la un fiu la altul, ci preoția lui a fost
una originală; el n-a avut părinți în această preoție de tip
Melhisedec și n-a avut nici copii în această preoție;
preoția sa a fost fără început și fără sfârșit în timp; și
astfel el a fost un tip al lui Cristos a cărui funcție
preoțească, ca preot al noii ordini a împărăției Milenare,
nu este limitată, și nu-I vine prin ereditate, nici nu trece
de la El la altcineva. În acest fel a fost Melhisedec un
tip.
Fratele Harrison: Pot să mai pun o întrebare? Întrebarea
mi-a fost pusă recent. Apreciez foarte mult ce ai spus, dar
nu este bine să recunoaște și faptul că poporul evreu a fost
foarte strict și specific în relatările lor și că nu este
nici o relatare despre nașterea, părinții sau preoția lui
Melhisedec? N-ar fi acest lucru cumva ca o explicație a
scripturii care spune că el n-a avut început al zilelor sau
sfârșit al anilor? Îți amintești că evreii erau foarte
corecți în relatările despre genealogiile și cronologiile
lor? Am vrut numai niște informații la acest punct dacă
vrei.
Fratele Russell: Evreii nu pretind că țin o înregistrare a
nașterii fiecărei persoane, după câte știm noi. Poate că au
existat astfel de înregistrări, dar ele n-au făcut parte din
relatările Scripturii. Ei erau obligați să consemneze pe
toți preoții lor, și din acest motiv prietenii noștrii evrei
de azi nu pot avea nici o preoțime, pentru că nici un evreu
de pe pământ nu poate dovedi că este din sămânța lui Avraam
prin linia lui Aaron. El poate pretinde că este din linia
lui Avraam, dar nu poate dovedi că este din linia lui Aaron.
Nici un evreu nu știe azi care pot fi fiii lui Aaron; așa că
dacă și-ar primi țara înapoi și toate celelalte, nu și-ar
putea restabili preoțimea, pentru că se cere ca fiecare
preot care servește la altarul Domnului să fie în stare
să-și arate genealogia ca descendent al lui Aaron. Aceasta
nu s-ar aplica la Melhisedec, pentru că el a avut un ordin
de preoție cu totul diferit. Apostolul arată aceasta în
argumen-tarea sa când îl prezintă pe Melhisedec, astfel:
“Evreilor, când vă spun despre Cristos că este după o nouă
rânduială, voi sunteți înclinați să nu credeți (înțelegeți
că parafrazez); veți spune: Unde este relatarea despre el?
El nu putea fi preot dacă nu putea să arate despre sine că
este din seminția lui Levi, un fiu al lui Aaron. Dar eu vă
răspund, evreilor, și vă spun că Dumnezeu a dat un alt tip.
Uitați-vă înapoi la Melhisedec; aveți vreo dovadă că el a
fost din seminția lui Levi? Nu, Melhisedec a trăit înainte
ca seminția lui Levi să fie inaugurată. Aveți vreo dovadă că
Melhisedec a avut vreo legătură cu Levi? Nu. Atunci a fost o
altă preoție, și doresc să vedeți că această altă preoție a
lui Melhisedec a fost de un ordin mai înalt decât preoția
lui Aaron, pentru că Avraam, care a fost tatăl lui Aaron
după trup, a plătit zeciuială acestui preot Melhisedec, iar
Aaron era în coapsele lui Avraam când a plătit zeciuială, și
aceasta arată că din punctul de vedere al lui Dumnezeu,
rânduiala lui Melhisedec este mai înaltă decât preoția
Aaronică. Atunci, vă spun că Cristos este un preot după
rânduiala lui Melhisedec. Acesta este argumentul
apostolului. Este o rânduială superioară. Voi evreilor îmi
cereți să vă dovedesc că pentru ca Isus să fie preot trebuia
să vină din seminția lui Aaron. Seminția lui Aaron nu are
nimic de-a face cu această preoție înaltă. Melhisedec a fost
un tip al acestuia, Cristos este acesta". Nu cred că faptul
că nu există vreo relatare ar avea ceva de-a face cu
aceasta.
MEMORIE—Memorarea scripturilor,
referitor la învingere. (Q486-3)
Întrebare
(1911)—1—Este necesar ca toți să fie în stare să învețe
pe de rost scripturile care ne sunt necesare pentru a arăta
tuturor care este temelia nădejdii noastre, pentru a fi din
clasa învingătoare?
Răspuns—Nu, dragul meu frate. Mă tem că dacă acesta ar fi
testul, mulți dintre noi ar cădea; noi nu gândim în felul
acesta. Ceea ce așteaptă Domnul este că, dacă ești cu
adevărat loial Lui și studiezi Cuvântul Său, repetându-l din
memorie sau căutându-l în vreun fel și spunând de ce crezi
acele lucruri, vei putea fi în stare să arăți pe ce bază
crezi așa. Nu doar să spui, “Cred că aceasta este în
catehismul nostru". Aceasta nu este nici o dovadă; nici nu-i
o dovadă să spui că crezi că se află în Biblie; ci
găsește-o, înseamn-o și asigură-te de ceea ce crezi.
MERIT—Referitor la viața jertfită sau
la ascultare. (Q487-1)
Întrebare
(1910)—2—Meritul pe care Cristos, ca avocatul nostru, îl
aplică pentru noi, este meritul vieții Sale jertfite, sau
este meritul ascultării Sale perfecte?
Răspuns—Amândouă, dragi prieteni. Ascultarea perfectă L-a
condus pe El să-Și jertfească viața și de aceea viața Lui
jertfită a fost dovada perfectei ascultări de voința
Tatălui. Și meritul acestui sacrificiu este în creditul Său
și este lucrul pe care în cele din urmă îl va da ca preț de
răscumpărare pentru întreaga lume, pentru ca întreaga lume
să poată avea restabilirea; și meritul acestui sacrificiu îl
atribuie acum sacrificiului vostru și al meu când îl acceptă
pe al vostru și pe al meu ca sacrificii ale Lui.
MERIT—Folosirea întregului merit.
(Q487-2)
Întrebare
(1911)—3—De ce este esențial ca tot meritul lui Cristos
să fie folosit mai întâi pentru casa credinței, și apoi să
fie dat înapoi întreg înainte ca ceva din el să poată fi
aplicat pentru omenire? Cu alte cuvinte, de ce să nu fie
folosită o parte pentru fiecare, Biserica și lumea, în
același timp?
Răspuns—Ei bine, nu știu dacă pot să explic mai clar decât
am încercat deja. Dacă n-am reușit să explic clar în trecut,
mi-e teamă că niciodată nu voi reuși. Nu știu cum să explic
mai clar. Dacă cel care întreabă nu este mulțumit cu
aceasta, va trebui s-o ducă la Domnul să afle de ce. Cred că
acele lucruri sunt fixate pentru că Dumnezeu le fixează așa,
și dacă noi vrem să știm de ce Dumnezeu stabilește lucrurile
diferit de ceea ce noi ne-am imagina și am gândi, trebuie să
mergem la El în rugăciune și să-i cerem să ne mulțumească.
Dacă suntem prea nemulțumiți cu calea Sa, probabil ne va
spune să stăm deoparte până în Veacul Milenar și atunci El
ne va arăta totul, în mod real. Răspunzând pe scurt la
întrebare, voi spune că acestea sunt două clase distincte;
Biserica este o clasă și lumea este altă clasă, iar
aplicarea meritului este arătată în ziua de ispășire ca
fiind separată și distinctă pentru aceste două clase. Acum,
dacă o parte din meritul lui Cristos este dat Bisericii să-l
folosească în așa fel încât Biserica să poată fi
îndreptățită, așa încât Biserica să se poată uni cu Cristos
în sacrificiu, atunci putem spune că suma este mai mică cu
acea cantitate. Se poate presupune că există o sumă de un
milion de dolari, și să presupunem că iei din ei o sută de
mii și-i folosești pentru altceva. În timp ce sunt luați o
sută de mii, nu poți numi restul un milion de dolari pentru
că lipsesc o sută de mii până la un milion. Ceea ce Cristos
dă Bisericii este îndeajuns să completeze lipsurile
fiecăruia, și aceasta ia o parte din acel merit; aceasta nu
cere întregul merit; cere o anumită cantitate din merit ca
să putem avea acest privilegiu de a ni se compensa
slăbiciunile; și până când toată Biserica nu și-a terminat
această lucrare de folosire a meritului atribuit, suma
totală a meritului nu va fi acolo. Acum, care este
diferența? Domnul va da, în timpul miei de ani, în timpul
marii zile de mijlocire, toate aceste binecuvântări ale
restabilirii; totul i se va da lumii; El nu le va da numai o
parte din merit, ci totul în sensul restabilirii. Dar El
trebuie să aibă întreaga cantitate pentru ca să mulțumească
dreptatea pentru lume, ca lumea să poată obține beneficiul
întreg al restabilirii. Este ca și cum Biserica ar fi o
clasă total separată. El va lucra cu lumea și îi va da
restabilirea. Nouă El nu ne dă restabilirea. Noi nu primim
restabilirea. El numai completează pentru Biserică,
atribuindu-vă vouă și mie destul ca să ne facă satisfăcători
în ochii lui Dumnezeu; dar El are nevoie de întregul merit
când îl aplică pentru lume pentru că El trebuie să-Și dea
întreaga viață pentru lume, pentru restabilire — nereținând
nimic. Dacă acum nu este clar, nu știu cum să spun mai clar.
MERIT—Cât de mult se cere pentru Adam.
(Q488-1)
Întrebare
(1911-Z)—1—Din moment ce Adam a păcătuit cu voia și
conștient, și a fost condamnat individual, și din moment ce
sentința a fost executată asupra lui și acum este sub
această sentință, și acum nu are nimic și nu este nimic, cât
de mult din meritul lui Cristos va fi necesar pentru
eliberarea din starea sa condamnată?
Răspuns—Noi înțelegem că Adam, fiind încercat și găsit
vinovat și condamnat la moarte, și murind sub acea
condamnare, n-a făcut nimic să-și lichideze obligațiile în
nici un sens al cuvântului; și se va cere mulțumirea deplină
printr-un preț de răscumpărare pentru a-l elibera și
a-i permite să aibă o altă încercare. Desigur, aceasta este
adevărat în general despre întreaga familie umană. Ca și
copii ai lui Adam cu noi se lucrează ca rasă, în loc
de indivizi, cu excepția Bisericii și a națiunii
evreiești sub legea lor.
În timpul Veacului Milenar nu va mai exista nici o atribuire
a meritului lui Cristos pentru nimeni, cum este atribuit
acum Bisericii. Nouă ne este atribuit acest merit cu un scop
special — să ne facă în stare să oferim jertfe acceptabile.
În Veacul Milenar nimeni nu va avea nevoie de neprihănirea
altuia pentru a fi acceptabil. Din contră, întreaga lume
socotită ca unul, va fi tratată din acest punct de
vedere; și Cristos, ca mare Mijlocitor, Profet și Rege, va
mulțumi Dreptatea pentru Adam și pentru toți copiii săi,
lucrând cu ei ca și cu unul. După ce va mulțumi
Dreptatea, și astfel va cumpăra întreaga lume, marele
Mijlocitor al Noului Legământ îl va pune în aplicare, și
sub acel Nou Legământ binecuvântarea va începe cu Israel;
dar fiecare membru al rasei umane va avea o ocazie de a
ajunge la perfecțiune, după cum am arătat mai înainte.
Pentru a ajunge la adevărata esență a întrebării, noi vom
pune chestiunea sub altă formă și vom spune: Dacă Adam ar fi
trăit în Veacul Evanghelic, după înțelegerea noastră el nu
ar fi fost acceptabil pentru oferta acestui Veac Evanghelic
— n-ar fi fost consecvent cu aranjamentul divin să se
procedeze cu Adam așa cum Domnul procedează cu Biserica,
pentru că el, fiind condamnat personal, n-ar fi avut
nimic ce să poată prezenta ca jertfă. Noi, din contră,
avem ceva de prezentat — “Aduceți-vă trupurile voastre ca o
jertfă vie". În timp ce corpurile noastre sunt cu lipsuri,
avem totuși unele puteri, și acestea suntem invitați să le
prezentăm. Noi avem corpuri pe care vrem să le constrângem
la supunere. Aceasta este speranța noastră — să ni se
permită să suferim cu Cristos, ca să putem fi părtași la
gloria Sa.
Apostolul spune, “Nu știți că … voi nu sunteți ai voștri?
Căci ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți deci pe Dumnezeu
în trupul vostru!" (1 Cor. 6:20). Aceasta pare să implice că
noi am avea ceva. Recunoscând pe Cristos ca centrul Planului
lui Dumnezeu și ca Răscumpărătorul nostru, noi suntem
chemați să renunțăm la păcat — glorificând pe Dumnezeu prin
consacrarea vieților noastre, a trupurilor noastre, pentru
serviciul Său. Dar dacă noi am fi fost păcătosul inițial și
am fi fost condamnați inițial, nu vedem că am fi avut ceva
ce să putem spune că era al nostru ca să putem da.
MERIT—În contrast cu dreptatea.
(Q489-1)
Întrebare
(1911-Z)—1—Ce deosebire ai face tu între dreptatea
Domnului nostru și meritul Său?
Răspuns—Dreptatea Domnului nostru au fost acțiunile Lui
drepte, conduita Lui corectă, caracterul Său perfect când a
fost om, când a fost în încercare. Meritul este aprecierea
divină, estimarea divină a acelui caracter, a acelei purtări
drepte. Din momentul când El a încetat să mai fie un om,
Domnul nostru nu mai are o dreptate ca ființă umană. Acea
dreptate care a fost a Lui înainte de consacrare și pe care
Și-a menținut-o, constituie un merit în ochii lui Dumnezeu,
care este acum atribuit Bisericii și care va fi folosit de
El să șteargă păcatele întregii lumi, în curând. Există
merit suficient; pentru că un om a fost condamnat la moarte,
și mai târziu alt om a fost găsit vrednic de viață. De
aceea, acest merit, această valoare a jertfirii unei vieți
nevrednice de moarte este la dispoziția Sa în aranjamentul
divin.
MERIT—Va avea Biserica tot meritul
când va trece dincolo de văl? (Q489-2)
Întrebare
(1912-Z)—1—Nu va avea Biserica, după ce va fi trecut
dincolo de văl, tot meritul lui Cristos în mâinile ei pentru
a-l pune pe capacul ispășirii?
Răspuns—Nu; Biserica nu are nimic de-a face cu ispășirea
pentru păcat, întocmai cum preoții subordonați nu aveau
nimic de-a face cu prezentarea sângelui pe capacul ispășirii
în Ziua Ispășirii.
O vedere corectă a acestui fapt, credem că este aceasta:
Marele Preot, Isus, S-a înălțat la cer și a atribuit meritul
Său pentru Biserică. Cei care au așteptat în “odaia de sus"
pentru binecuvântarea de la Cincizecime s-au prezentat
înaintea lui Dumnezeu, dorind să fie acceptați de El ca
jertfe. Ei nu s-au sacrificat pe ei înșiși, ci doar s-au
prezentat pentru jertfă. Astfel citim: “Vă îndemn, dar,
fraților … să aduceți trupurile voastre ca o jertfă
vie". Problema prezentării este a noastră, nu a Domnului;
acceptarea oferirii ca jertfă este în întregime lucrarea
Domnului — a Marelui Preot. Odată cu acceptarea corpului
nostru ca jertfă noi încetăm să existăm ca oameni și de
atunci, în ochii lui Dumnezeu și unul în ochii altuia,
suntem membri vii ai Celui Uns — Marele Preot.
Marele Preot a acceptat Biserica în ansamblu prin
prezentarea ei la Cincizecime. Și în armonie cu Scripturile,
noi venim în această favoare sau har care rămâne deschis
până când ultimul membru al Corpului lui Cristos va fi
desăvârșit și trecut dincolo de văl. Lucrarea de dincolo de
văl nu va fi a noastră ca preoți subordonați. Stropirea
sângelui țapului Domnului va fi lucrarea Marelui Preot după
cum a stropit și sângele vițelului. Ilustrația “Miresei"
trebuie eliminată clar din orice idee cu privire la
sacrificiu și trebuie asociată doar cu Răscumpărătorul și
Mirele, ca și comoștenitori în Împărăția Sa. Ilustrația
preoților subordonați se aplică Bisericii cu privire la
toate lucrurile legate de jertfă.
MERIT—În contrast cu haina sau
îmbrăcămintea. (Q490-1)
Întrebare
(1912-Z)—2—Ar fi corect să spunem că meritul lui Cristos
nu poate fi comparat cu o îmbrăcăminte sau haină decât după
consacrare?
Răspuns—O haină este o acoperitoare. Haina de nuntă din
pildă reprezintă meritul Domnului nostru atribuit poporului
Său ca o acoperitoare pentru lipsurile sau imperfecțiunile
cărnii. Această haină face ca Biserica să fie cunoscută ca
Mireasă în devenire, care recunoaște conducerea lui Isus,
Domnul ei. Altă ilustrație reprezintă pe membrii Bisericii
purtând haine albe și bonete, ilustrarea preoțimii
subordonate. În această ilustrație preoții reprezintă pe
frați sau pe membrii Corpului și arată că ei nu sunt
independenți, ci subordonați sau supuși Conducerii lui Isus.
Haina dreptății lui Cristos atribuită Bisericii pentru a-i
acoperi lipsurile și a o face acceptabilă, dă loc sau se
transformă într-o haină a propriei sale dreptăți, la
înviere. După cum Domnul nostru Isus este reprezentat
îmbrăcat în in alb, la fel și Mireasa este ilustrată ca
gătită în in subțire, “dreptatea sfinților". Haina atribuită
acoperă numai lipsurile și imperfecțiunile noastre trupești
din timpul prezent.
Corpul nou pe care Dumnezeu ni-l va da la înviere va fi
perfect în sine și nu va avea nevoie de atribuirea meritului
lui Isus. Corpul spiritual al celor care vor ajunge la
“întâia înviere" va fi absolut, complet, perfect, așa cum a
fost corpul lui Isus la înviere. Haina dreptății lui Cristos
a fost atribuită să ne acopere imperfecțiunile trupești.
Noua haină trebuie să fie brodată. Și această ilustrație
arată strădu-ințele noastre din timpul prezent de a dezvolta
asemănarea de caracter cu Isus — spre perfecțiune, în
spirit. După cum citim, “Este semănat (Noua Creatură,
sufletul) în slăbiciune și înviază în putere; este semănat
în necinste și înviază în slavă; este semănat trup natural
(având nevoie de atribuirea meritului lui Isus) și înviază
trup duhovnicesc (în posesia unui merit al lui propriu)" (1
Cor. 15:43, 44).
MERIT—Este meritul împărțit? (Q490-2)
Întrebare
(1912-Z)—1—Ai arătat că nimic mai puțin decât întregul
merit al lui Cristos n-ar fi suficient pentru păcatele
oricărei persoane din familia umană. Cum să ne gândim atunci
la împărțirea acestui merit între diferitele persoane care
compun Biserica Întâilor-născuți și între persoanele care
vor alcătui clasa restabilirii în viitor?
Răspuns—Punerea întregului merit al lui Cristos în mâinile
Dreptății garantează o deplină mulțumire a Dreptății pentru
toate slăbiciunile adamice ale întregii omeniri — chiar
înainte ca acel merit să fie însușit în mod specific. Și din
moment ce Biserica a fost parte din lume, pentru care
meritul jertfei este un preț suficient, Dumnezeu a putut fi
drept când a atribuit fiecăruia care vine în numele și
meritul lui Isus destul din meritul Său ca să compenseze
pentru imperfecțiunile și greșelile lui; și așa este cu
toată această clasă — “Biserica Întâilor născuți".
Atribuirea acestui merit pentru Biserică separat și aparte
de lume, angajează și obligă acel merit pentru un timp ca să
compenseze imperfecțiunile trupești ale Bisericii, așa
încât să permită acestei clase să ofere lui Dumnezeu o
jertfă îndreptățită, și de aceeea, acceptabilă.
Dar acesta este numai atribuit sau împrumutat Bisericii,
pentru că Biserica nu dorește să păstreze drepturile
pământești ale lui Isus. Biserica vrea să jertfească tot ce
are și astfel să urmeze exemplul lui Isus. Și Marele Preot
le atribuie destul din meritul Său pentru a face sacrificiul
Bisericii acceptabil când este oferit de Marele Preot. Când
toată Biserica Întâilor-născuți va fi ajuns la răsplățile
naturii spirituale, tot meritul Marelui Preot, Isus, va fi
eliberat, în ceea ce-i privește pe ei — întreaga cantitate
va fi din nou liberă în mâinile Dreptății, cum a fost când
Isus S-a înălțat la cer.
MIJLOCITOR—Pentru oi sau pentru capre?
(Q465-1)
Întrebare
(1909)—2—S-a spus că clasa oilor în Veacul Milenar nu vor
avea nevoie de mijlocitor — doar caprele.
Răspuns—N-aș fi de acord cu această declarație. Scripturile
pun întreaga lume sub Mijlocitorul. Fiecare persoană cu
excepția Corpului Mijlocitorului este inclusă în aceasta.
Mijlocitorul vine și stă între aceștia. În timpul întregului
Veac Milenar toți vor fi sub acel Mijlocitor. Nu va exista
comunicare între Dumnezeu și lume decât la sfârșitul
Veacului Milenar. Lumea va fi îndreptățită prin faptele ei —
real. Biserica este într-o stare diferită. Când Împărăția
Milenară a lui Cristos va fi stabilită, El va lucra cu toată
lumea și îi va ridica sus, sus prin înviere și restabilire —
sus la tot ce a avut Adam — la tot ce a pierdut Adam, și în
acea stare perfectă ei vor fi pregătiți să fie predați
Tatălui. În timpul Veacului Milenar El nu-i va preda
Tatălui, pentru că Tatăl a stabilit ca El să fie Judecătorul
lor, să fie Regele lor, să fie Mijlocitorul lor — și totul
se centrează în aceasta, pentru că Cristos și Biserica sunt
una. Aceasta va însemna îndreptățire pentru lume.
Îndreptățire înseamnă a face drept — a face just. Ce a fost
Adam la început? El a fost un om drept. Când a păcătuit a
devenit nedrept, a devenit imperfect, a decăzut.
Îndreptățire înseamnă a fi ridicat la acel loc de
perfecțiune unde toți să fie ascultători. Aceasta va face
Cristos pentru toată lumea. Ei vor fi îndreptățiți, fiecare
om după faptele sale. Așa că întreaga lume la sfârșitul
Veacului Milenar va fi în acea stare în care vor putea fi
predați Tatălui. Dacă vreun om ar fi acum predat Tatălui,
aceasta ar însemna distrugerea lui, dar când lumea va fi
fost ridicată de către Mijlocitor și predată Tatălui
perfectă, nu vor mai avea nevoie de Mijlocitor pentru că vor
fi drepți în mod real — nu numai socotit. Deci vedeți că în
timpul veacului Milenar nu numai caprele vor avea nevoie de
un mijlocitor, ci și oile vor avea nevoie de un mijlocitor.
Dumnezeu a făcut acest aranjament pentru că a văzut că unii
din lume vor fi oi. Clasa capre, care vor fi distruși, vor
fi cei care nu se vor folosi de acel aranjament. După cum
am fost învățați, lumea, oile și caprele, nu va avea de-a
face cu Tatăl — decât la sfârșitul veacului vor avea de-a
face cu Tatăl.
MIJLOCITOR—Față de Avocat. (Q466-1)
Întrebare
(1909)—1—Mijlocitor și Avocat — în ce fel se aseamănă —
în ce fel se deosebesc?
Răspuns—Cuvântul “mijlocitor" în limba noastră engleză poate
fi folosit și este adesea folosit în conversația obișnuită
în sens diferit de acela în care este folosit în Biblie.
Adică, s-ar putea spune uneori: “Eu ocup o poziție ca un fel
de mijlocitor în casa noastră. Adică, toate dificultățile se
rezolvă prin mine". Acesta este un mod de a folosi cuvântul,
dar nu este cel scriptural. În Scripturi fiecare utilizare a
cuvântului “mijlocitor" este în legătură cu un legământ. Eu
nu l-am folosit întotdeauna așa în trecut. L-am folosit
într-un mod larg, neremarcând că Biblia folosește cuvântul
întotdeauna în legătură cu un legământ. Cristos este
mijlocitorul Noului Legământ. Așa că de aici încolo eu îl
voi folosi în acest sens restrâns. Dacă găsiți că am scris
altceva să știți că este o scăpare și nu este intenționat.
Un mijlocitor stă între două părți să vadă dacă se face
dreptate ambelor părți. Să presupunem că tu și cu mine vrem
să construim o casă. Tu ești de acord s-o construiești
pentru cincisprezece mii de dolari, în termenii și
condi-țiile puse. Se obișnuiește ca într-un astfel de caz să
ai un “mijlocitor" și “mijlocitorul" într-un astfel de
contract este numit de obicei arhitect. Atunci avem un
arhitect — un mijlocitor — care face planurile și
condițiile și tu accepți aceste specificări. La fel, în
orice tranzacție de afaceri, dacă dai un cec pentru ceva, se
face un contract. Tu ești de acord și te angajezi prin el.
Deci acesta este un legământ sau un contract între noi. Unde
este mijlocitorul? Legea. În fiecare caz unde sunt implicate
două părți, mijlocitorul observă dacă totul este drept.
Cristos a răscumpărat lumea și El va fi Mijlocitorul pentru
a împărți anumite binecuvântări. Iehova este de acord să-i
ia și să-i accepte pe acești oameni din lume prin acest
Mijlocitor. Cristos este de acord să ridice lumea la
perfecțiune — El stă între Dumnezeu și ei. El îi reprezintă
în fața lui Dumnezeu. El poate sta între ei și Iehova și le
dă tot ajutorul în virtutea sacrificiului pe care deja l-a
făcut. El îndeplinește prevederile Noului Legământ pentru
lume, asigurând lumea și dând asigurare lui Dumnezeu, iar la
sfârșitul veacului îi va preda Tatălui perfecți —
restabiliți la perfecțiunea pierdută în Adam. Un avocat
este împuternicitul tău — el nu este împuternicitul
altuia — el nu este niciodată pentru altă parte decât pentru
tine. El are dreptul să meargă la proces pentru că este
membru al curții. Tu nu poți merge oricând la proces, ci
trebuie să ai un avocat care să te reprezinte. Tu ești liber
și ai o poziție bună — nu ești condamnat de tribunal, dar
trebuie să-ți iei un avocat care cunoaște în totalitate
legile noastre — trebuie să ai un avocat. Un avocat nu este
un mijlocitor, ci este reprezentantul tău înaintea curții.
Așa că Biserica are un avocat la Tatăl. “Dar dacă cineva a
păcătuit, avem la Tatăl un Avocat: pe Isus Cristos Cel
drept" (1 Ioan 2:1). Ce va spune El pentru noi? El va arăta
Tatălui că noi avem imperfecțiuni dar El știe că inimile
noastre sunt drepte și acesta ar fi un caz potrivit pentru
îngăduință. Noi avem iertarea păcatelor prin credința în
sângele Său.
MIJLOCITOR—Referitor la Cristosul
glorificat. (Q467-1)
Întrebare
(1909)—1—Pe baza căror scripturi pretinzi tu că Cristosul
glorificat cu toată puterea în mâinile Sale va fi “omul"
Mijlocitorul?
Răspuns—Noi nu pretindem că un om a fost vreodată
mijlocitorul; noi pretindem că Mijlocitorul este Noua
Creație, Cristosul glorificat, că Isus ca om n-a putut fi
Mijlocitorul, El trebuia să-Și sacrifice umanitatea ca
jertfă pentru păcat, înainte de a avea dreptul să-Și
folosească meritul sau sângele pentru a pecetlui Noul
Legământ, și nu putea exista un Nou Legământ fără această
pecetluire, nici nu putea exista un Mijlocitor, și astfel în
mod necesar Mijlocitorul trebuia să fie Domnul înviat. Așa
că Mijlocitorul Noului Legământ nu este Biserica în trup.
După ce amândoi, Capul și Corpul, vor fi trecut dincolo de
văl, atunci, pe plan spiritual, tot meritul fiind
centralizat bineînțeles în Cap, ei împreună cu El vor fi
Mijlocitorul. Exact la fel cum atunci când mă uit la fața
voastră, nu mă adresez mâinilor voastre și nu mă uit la
picioarele voastre și nu mă adresez lor, nici capului vostru
fără corp, ci mă adresez capului vostru, și când fac
aceasta, includ și corpul. Deci, Domnul Isus este Capul și
va avea un corp pe care îl pregătește acum în acest Veac
Evanghelic, și acel corp întreg va fi cu El ca Mijlocitor
în timpul Veacului Milenar și atunci va fi împărăția
mijlocitoare. Nu poate exista o lucrare mijlocitoare între
Dumnezeu și oameni până ce se completează Corpul lui Cristos
și începe împărăția mijlocitoare, și ea va ține de-a lungul
miei de ani, apoi împărăția mijlocitoare se va sfârși,
pentru că atunci Cristos, nu numai Isus Capul, ci și
Biserica, Corpul Său, vor preda Împărăția Tatălui.
MIJLOCITOR—Referitor la Omul Isus
Cristos. (Q467-2)
Întrebare
(1913)—1—”Un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni:
omul Cristos Isus" (1 Tim. 2:5). Te rog explică mai departe
gândul exprimat de tine despre Cristos Noua Creatură în
legătură cu această declarație, Omul Isus Cristos,
mijlocitor.
Răspuns—Cuvintele apostolului au fost: Este un singur
mijlocitor între Dumnezeu și om, Omul Isus Cristos, care S-a
dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți:
faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită. Isus este
acest mijlocitor; nu înseamnă că a făcut deja această
lucrare de mijlocire; El este cel care va face lucrarea,
exact la fel cum, de exemplu, dacă Președintele Wilson ar fi
aici, dar încă n-a venit timpul pentru instalarea lui, și
dacă s-ar ști că este ales, atunci noi am putea vorbi despre
el și am putea spune: dl. Wilson, președintele. Cineva ar
putea spune că încă nu este instalat, nu este președinte,
dar este ales președinte; el este cel votat deja; nu există
nici o îndoială, el va fi președintele. Așa că în cazul lui
Isus, apostolul arată spre Isus și spune că omul Isus
Cristos S-a dat pe Sine, El este cel care va fi
Mijlocitorul, El este Mijlocitorul, El Și-a început lucrarea
ca Mijlocitor, pentru că primul Său lucru ca Mijlocitor este
să junghie jertfele Sale, și El deja a făcut această lucrare
în ceea ce privește propria Sa jertfă, și de 1.800 de ani El
junghie jertfele țapului care a reprezentat Biserica Sa; și
această lucrare de junghiere a clasei țapului, membrii
Corpului Său, o face de 1800 de ani încoace, și în tot acest
timp El este un Mijlocitor, Mijlocitorul care-și junghie
jertfele, și numai după ce va fi terminat toată această
lucrare de junghiere a “jertfelor mai bune" va avea sângele
ispășirii care va fi folosit ca putere de pecetluire pentru
acel Nou Legământ. Noua Creație este cea care se ocupă de
toate aceste sacrificii, Isus și Corpul lui Isus în carne.
Când El va fi terminat lucrarea de jertfire, atunci Își va
scoate haina de sacrificiu și Își va pune hainele Sale de
glorie după cum preotul a îmbrăcat hainele de glorie și
frumusețe. Atunci El va fi fost împlinit întreaga lucrare și
va fi gata să binecuvânteze întregul popor, și toate
familiile pământului vor fi binecuvântate prin acel mare
Mijlocitor care va sta între Dumnezeu și oameni.
MIJLOCITOR—Cine? (Q468-1)
Întrebare
(1916)—2—Te rog explică 1 Timotei 2:5, 6. Cine este
mijlocitorul?
Răspuns—Presupun, dragi prieteni, că nu vă gândiți să explic
acest text în detaliu, pentru că ne-ar lua tot timpul rămas.
Este tratat amănunțit în Vol. 5. De aceea trebuie să fim
scurți pentru a da o parte cuvenită și celorlalte întrebări.
“Este…un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: omul
Isus Cristos, care S-a dat pe Sine". Aceasta arată persoana
lui Isus, și la timpul când S-a dat pe Sine El a fost
singur. Nu existau membri ai Corpului Său. El S-a dat pe
Sine o răscumpărare pentru toți. Această lucrare de
răscumpărare este baza tuturor lucrurilor. Acea primă
lucrare Isus a făcut-o singur, iar voi și cu mine nu avem
nimic de-a face cu darea acestui preț de răscumpărare pentru
că s-a dat viața unui om perfect în schimbul unui om
perfect, iar voi și cu mine suntem toți membri ai acelui om
dintâi și condamnați din cauza lui și n-am putut răscumpăra
pe fratele nostru în nici un sens al cuvântului. Isus încă
n-a devenit mijlocitorul. El nu va fi Mijlocitorul până când
se inaugurează Noul Legământ. Totuși, în alt sens, El este
mijlocitorul, exact ca atunci când S-a născut și a fost
copil în Betleem, “Eu pentru aceasta…am venit în lume" (Ioan
18:37) dar El n-a luat împărăția pe când era copil și nu a
avut dreptul să devină rege până când a ajuns la maturitate
și S-a predat în consacrare, și nici chiar atunci, ci după
ce Și-a împlinit consacrarea în moarte. Totuși, profetic se
vorbește despre El ca despre un rege pe când era copil și la
fel și ca mijlocitor. El va fi mijlocitorul Noului Legământ.
Înainte de venirea lui Isus, Dumnezeu a spus că va face un
Legământ Nou: Ieremia 31:31. Domnul le-a spus evreilor:
““Iată, vin zile,” zice Domnul, “când voi face cu casa lui
Israel și cu casa lui Iuda un Legământ Nou”" — “voi lua din
trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne"
(Ier. 31:31, Ezec. 11:19). Aceasta toată va fi lucrarea
Noului Legământ și va trebui să înceapă cu casa lui Israel
și cu casa lui Iuda și să se extindă la toate familiile
pământului. Casa lui Israel și casa lui Iuda nu sunt în
favoarea lui Dumnezeu în prezent.
Legământul nou special la care se referă Domnul, “Adunați-Mi
pe credincioșii Mei care au făcut legământ cu Mine prin
jertfă!" (Psa. 50:5), acest Legământ de sacrificiu este
acela care se socotește acum. Isus a fost primul dintre
acești sfinți care s-a consacrat și Și-a predat viața în
ascultare de voința Tatălui. El a deschis calea așa ca voi
și cu mine să ne putem oferi trupurile ca sacrificii
acceptabile pentru Domnul. Aceasta este lucrarea din
prezent, și toată această companie vor fi membri ai marelui
mijlocitor — un singur mijlocitor. Corpul nu este complet
încă. Numai Isus a trecut dincolo de văl. El a fost Capul.
Dumnezeu L-a înviat mai întâi pe Isus și ne învie și pe noi
prin Isus; așa că întreaga Biserică a lui Cristos este în
curs de înviere. “Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica,
dintre frații voștri, un proroc ca mine; pe El să-l
ascultați în tot ce vă va spune. Și oricine nu va asculta de
prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului" (Fapt.
3:22, 23). Vedem că acel mare profet este marele mijlocitor
al veacului Milenar. Noul Legământ între Dumnezeu și om,
omenire. Isus a fost primul înviat. La timpul când apostolul
a scris aceste cuvinte Isus era singurul. Acum membrii
corpului lui Isus Cristos sunt înviați și duși lângă cap.
Noi sperăm să fim membri ai Cristosului în glorie; atunci
mijlocitorul va fi complet și lucrarea mijlocitorului va
începe.
MILENIU—Nu vor fi copii atunci.
(Q492-1)
Întrebare
(1910)—1—”Nu vor mai fi în el copii care trăiesc puține
zile, nici bătrâni care să nu-și împlinească zilele. Căci
cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr și
cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca
păcătos". Ce sens are această declarație din Isaia 65:20?
Răspuns—Eu înțeleg că aici se descrie timpul din Mileniu
când viața scurtă prezentă va fi un lucru al trecutului;
acolo nu vor mai exista copii care să moară la vârsta de
câteva zile. Un păcătos care va muri la vârsta de o sută de
ani, blestemat de Dumnezeu, care va muri în moartea a doua,
va fi doar un copil în acea nouă ordine de lucruri; exact la
fel cum a fost cazul înainte de potop când media duratei de
viață a fost între 600 și 900 de ani; atunci oricine murea
la 100 de ani murea practic în copilărie, pentru că, de
regulă, nu erau recunoscuți pe deplin dezvoltați ca bărbați
și femei decât în jurul vârstei de 100 de ani. Mulți dintre
acești patriarhi, vă amintiți, au avut primul copil între 60
și 90 și 100 de ani. Așa că acesta ar fi gândul meu despre
sensul acestui pasaj. Nu spune că nimeni nu va muri mai
repede de 100 de ani. Ar putea fi unii atât de incorigibili
și atât de contrari ordinii divine a lucrurilor, încât vor
muri mai repede de 100 de ani. Dar în general, gândul meu
este că se intenționează să ni se garanteze că Dumnezeu are
în plan 100 de ani de încercare pentru fiecare membru al
rasei umane. Totuși, unii dintre aceștia poate că au fost
încercați într-o anumită măsură în viața prezentă, și dacă
este așa, ar putea influența durata timpului de încercare de
atunci; nu știm; va fi timp destul să aflăm când ajungem
acolo. Să nu ne facem griji de podurile care nu sunt
terminate până când nu ajungem la râu.
MINĂ—Însemnătatea minelor din pildă.
(Q536-1)
Întrebare
(1911)—2—Ce reprezintă mina din pilda minelor? Dacă
răspunsul va fi că prin mine se înțelege îndreptățirea, te
rog explică ce se înțelege prin cele zece mine de la
sfârșit, și faptul că servul cu zece mine a primit mina de
la servul care a avut o mină (Luca 19:11-28).
Răspuns—Există două pilde care sunt asemănătoare în multe
privințe; una descrie că s-a dat fiecărui serv câte o mină,
și alta descrie darea diferiților talanți, unora mai mulți
altora mai puțini, un talant, doi talanți, cinci talanți. Și
ei au câștigat diferite mine. Pilda cu talanții, putem
remarca, pare să se potrivească foarte bine cu diferitele
talente pe care poporul lui Dumnezeu le posedă. De exemplu,
cineva poate avea talent pentru conversație în particular.
Altul poate avea talent care să fie în aceeași direcție și
de asemenea un altul pentru serviciu public. Iar altul poate
avea talent pentru scris. Deci vedeți că unul poate avea mai
multe talente iar altul numai un talent, într-o măsură
remarcabilă. Cel puțin aceasta credem noi că a avut Domnul
în minte când a spus această pildă. Aceasta ne-ar reprezenta
pe voi și pe mine în diferitele noastre stări ale minții,
trupului și ocaziilor, iar răsplata talanților ar fi că
acela care este credincios în folosirea a ceea ce are, fie
că a fost unul, două sau cinci talente, dacă au fost
credincioși în puține lucruri, unii mai mult alții mai
puțin, toți cei la fel de credincioși vor obține aceeași
răsplată generală.
Pilda minelor a fost diferită, prin aceea că fiecare serv a
primit câte o mină separat — o singură mină, nici mai mult,
nici mai puțin; Domnul n-a explicat ce înseamnă mina, de
aceea voi și cu mine suntem lăsați să încercăm să înțelegem
din fapte și circumstanțe etc., la ce s-ar putea referi ele.
Am sugerat în Turnul de Veghere că aceste mine reprezintă
îndreptățirea, că fiecare primește îndreptățirea, fie că are
mai multe talente sau mai puține talente, și acea
îndreptățire înseamnă a-l face pe individ drept sau
acceptabil pentru Dumnezeu. După ce este astfel făcut drept
sau acceptabil pentru Dumnezeu prin această binecuvântare
care-i vine, îndreptățirea, care îndreptățește întreaga lui
ființă, și fie că are capacitate mai mare sau mai mică, ei
sunt îndreptățiți prin acea singură binecuvântare a minelor
din pildă. Așa că, dacă aveți multe talente nu vor fi
socotite dacă nu sunteți mai întâi îndreptățiți. Acest dar
al Domnului, îndreptățirea, este un dar special pe care ni-l
dă, și acesta te-a făcut într-adevăr servul Lui.
Îndreptățirea acoperă toate talentele naturale pe care le
ai, multe sau puține, și la sfârșitul cursului tău ca serv
al Lui trebuie să prezinți tot ce ai Domnului și El te va
chema la socoteală la sfârșitul acestui veac pentru toate
talentele pe care le ai, tot acest lucru venind prin
îndreptățire și n-ar fi socotit deloc fără îndreptățire.
Se întreabă mai departe cum va fi luat talantul de la o
persoană și dat celui care l-a folosit. Aceasta pare să se
aplice la amândouă pildele. Dacă unul neglijează folosirea
ocaziilor și privilegiilor, ele vor fi date
altuia. Sf. Pavel ne dă o ilustrație în această direcție. În
experiența lui, Sf. Pavel, vă amintiți, a găsit pe unii
frați care nu erau în mare măsură sau extrem de grijulii în
a fi folosiți în serviciul Domnului, iar el s-a străduit cu
atât mai mult să facă tot ce a putut; dacă un frate făcea
mai puțin în vreun fel, era altă ocazie pentru Sf.
Pavel să vină și să facă mai mult. El sugerează în unele
locuri că, dacă ei și-ar fi îndeplinit responsabilitatea,
s-ar fi îngrijit de bunăstarea lui temporară, și a menționat
aceasta după ce a ajuns în alt loc. El nu le-a spus când era
acolo. Acum, dacă voi ați fi ales să contribuiți la
cheltuielile mele, puteam să servesc cauza mult mai bine
când eram la voi, dar s-a întâmplat că am fost obligat să
lucrez să fac corturi ca să nu fiu o greutate pentru nici
unul din voi. Dar ei au pierdut un mare privilegiu. El
sugerează că dacă ar găsi pe cineva care ar pierde o
ocazie și că dacă el ar putea lucra în plus ca să obțină
acea ocazie, ar fi bucuros s-o facă și pe aceea. Așa
că voi și cu mine avem mulți talanți care ne aparțin în mod
natural, și trebuie să folosim credincios acei talanți și
mine în serviciul Domnului, și dacă există vreo nereușită
din partea cuiva, nu trebuie să ne oprim și să ne certăm cu
el și să nu-i folosim pe ai noștri, ci să mergem înainte și
să-i folosim, folosind această ocazie pe care fratele
o neglijează și împlinind-o, așa că vom obține o mare
binecuvântare chiar dacă el pierde una.
MINUNI—În numele lui Isus. (Q492-2)
Întrebare
(1908)—1—Mi se cere să explic Marcu 9:38, 39, 40: “Și
Ioan I-a zis: “Învățătorule, noi am văzut pe un om alungând
demoni în Numele Tău și l-am oprit pentru că nu venea după
noi”. “Nu-l opriți”, a spus Isus, “căci nu este nimeni care
să facă o minune în Numele Meu și să Mă poată vorbi de rău
îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră este
pentru noi”".
Răspuns—Cu greu aș putea să explic mai clar decât este
explicat. Cred că noi trebuie să credem aceasta așa cum
scrie și să nu explicăm deloc. Dacă am încerca să explicăm,
ar trebui să explicăm la nesfârșit pentru că n-ar putea fi
clarificată mai bine.
Dacă o persoană face minuni în numele lui Isus, noi nu
trebuie să ne amestecăm nici să-i interzicem s-o facă; nu
trebuie să spunem, “Pentru că nu vii cu noi, vom vorbi rău
despre tine, sau te vom opri". Vom lăsa aceasta pentru
Domnul. Dacă Domnul vrea să-l oprească, El poate s-o facă.
Nu este treaba voastră sau a mea să-l oprim. Treaba noastră
este să fim atenți la noi înșine și să ne ținem cât putem de
aproape de Învățătorul, și să ne ținem inimile cât se poate
de clar în adevăr și să evităm orice ne-ar încurca; și dacă
un frate sau o soră are ceva cu care noi nu putem fi de
acord, să-i lăsăm în pace; dacă ei fac ceva, fie învățare,
fie altceva, care este un lucru bun, și-l fac în numele
Domnului, noi am face bine să nu ne amestecăm și să nu
spunem nimic împotriva lor. Alții să spună și să facă cum
doresc. Apoi cineva ar putea spune, “Frate Russell, cum e cu
adepții Științei Creștine? Ei fac minuni, nu-i așa?" Unii
dintre ei. “Și spiritiștii, și ei fac minuni, nu-i așa?"
Unii dintre ei. “Și Mormonii fac unele minuni, nu?" Ba da.
“Ei bine, nu fac toți aceștia minuni în numele lui Isus?"
Nu, noi răspundem că nu. “Dar toți pretind că îl recunosc pe
Cristos; adepții Științei Creștine pun pe Cristos chiar la
loc de frunte: “Știința Creștină”". Știu, dragul meu
frate, dar este un lucru să spui creștin, și este alt lucru
să gândești creștinește, și este alt lucru să fii creștin.
Acum, dacă cineva va examina dacă altul este sau nu este în
armonie cu Domnul, voi și cu mine vrem să avem în minte o
regulă foarte simplă, care ne va ajuta de fiecare dată când
o vom folosi, și de fiecare dată când o vom folosi ea ne va
fi tot mai clară în minte și ne face mai tari și mai rapizi
în folosirea ei din nou. Noi nu trebuie să avem un semn
distinctiv care să spună că din cauză că tu nu stai jos când
te rogi, eu nu pot să mă rog împreună cu tine, sau pentru că
tu vrei să cânți cântări iar eu psalmi, nu putem să-L slăvim
împreună pe Dumnezeu. Nu trebuie să facem diferențe de acest
fel. Dacă unii spun, Nouă ne place să ne întâlnim într-o
biserică cu o cruce pe ea, și dacă alții zic, Nouă ne place
să ne întâlnim într-o altfel de cameră, nici aceasta nu este
un motiv de separare între creștini. Noi nu putem spune că
ei nu sunt creștini pentru că doresc să se întâlnească în
vreun alt fel de clădire decât credem noi că este potrivit.
Dacă cineva vrea să poarte un fel diferit de îmbrăcăminte de
ceea ce gândim noi că este cel mai potrivit, noi nu-i
învinuim pentru aceasta; ei ar putea fi creștini adevărați
și totuși să aibă toate aceste particularități. S-ar putea
ca el să meargă chiar la unele lucruri care aparent nu sunt
atât de neimportante. Eu aș putea spune, de exemplu, iată un
om care folosește tutun; să zic că el nu este creștin pentru
că folosește tutun? Nicidecum, dacă altfel el dă dovadă că
este un copil al lui Dumnezeu. Voi aștepta ca Domnul să-i
arate în cele din urmă cum merge toată lucrarea de curățire,
nu numai pe dinafară ci și pe dinăuntru, și voi vorbi despre
curățirea dinăuntru și nu voi face remarci despre curățirea
pe dinafară, și voi face tot ce pot să nu jignesc gândurile
și ideile lui în direcția slăbiciunii sau orbirii sale
evidente. Voi lăsa aceasta pentru el și pentru providența
Domnului să-l învețe. Veți remarca că în volume, de exemplu,
nu există nici o încercare de a impune aranjamente dietetice
unei persoane, ce să mănânce sau ce să bea, sau ce să
poarte, și totuși am avut dovezi că mulți au ajuns la
adevărul cu privire la aceste lucruri. Mă gândesc la un
frate care a venit odată la mine și mi-a spus: “Frate
Russell, aș vrea să-mi explici ce este în volume încât mi-a
afectat atât de mult întreaga viață. Am fost episcopal, și
înainte de aceasta congregaționalist; dar ca episcopal am
avut unele idei foarte rigide în unele puncte iar în altele
nu chiar așa. Am fost foarte rigid în legătură cu Biserica
Episcopală ca fiind Biserica și toate celelalte fiind
secte, și n-am putut avea simpatie față de ele. Și am fost
foarte rigid în legătură cu bazarurile și sărbătorile
bisericii și n-am vrut să am nimic de-a face cu ele, dar
când era vorba de vin, trabuc și tutun, sau să joc cărți cu
un prieten, dacă nu era pe bani, nu ezitam deloc; am gândit
că acestea erau foarte potrivite; nu m-am gândit niciodată
să le pun la îndoială. Prietenii îmi spuneau să citesc
aceasta despre tutun și aceasta despre vin și altceva despre
alte lucruri, și eu le spuneam să țină acele lucruri pentru
ei, că eu știam ce fac și să mă lase în pace; dar când am
citit volumele o schimbare a venit asupra mea. Mai întâi de
toate am lăsat vinul și cărțile de joc și apoi curând m-am
pomenit cu un trabuc în mână, și cum tocmai îl aprindeam,
aveam obiceiul să fumez cel puțin zece pe zi — lucram pentru
o companie de asigurări și ei plăteau toate cheltuielile iar
țigările erau parte din cheltuieli și așa înțelegeam — și
cum tocmai aprindeam un trabuc de zece cenți, m-am gândit:
Ei bine, William, ai de gând să-l fumezi pentru gloria lui
Dumnezeu? Și chibritul a ars înainte de a avea timp să-mi
răspund la întrebare; am aprins alt chibrit și înainte să se
termine de ars am ajuns la concluzia că nu pot fuma o țigară
pentru gloria lui Dumnezeu și de aceea am aruncat-o la coșul
de gunoi. Apoi, având un fel de foame de un stimulent
nervos, tocmai era să pun în gură niște tutun fin tăiat, și
am spus, asta poți s-o faci, bineînțeles, pentru gloria lui
Dumnezeu, este diferit de un trabuc! Și m-am gândit, Oare
pot? Și am aruncat și tutunul la coș și de atunci n-am mai
luat nici țigară nici tutun în gura mea. Și așa a continuat
acest lucru în tot trupul meu, și acum ce înseamnă aceasta?
După aceea m-am dus la volume și am căutat să văd ce pot
afla acolo despre țigări, tutun, vin și cărți de joc, nu era
nici un cuvânt în ele. Acum spune-mi cum se face că aceasta
m-a afectat și alte lucruri care erau exact la obiect n-au
avut nici un efect asupra mea". “Frate", am spus, “celelalte
lucruri au fost ca și grădinarul care taie ramurile
primăvara; el îngrijește o livadă și are foarfece ca să taie
ramurile uscate, și taie o ramură ici și una colo și curăță
pomul. Și aceasta încercau ei să facă dându-ți o pliantă
despre tutun, cărți de joc, lichioruri, etc. Volumele
urmează regula scripturală și pune securea la rădăcina
pomului și tot pomul cade deodată". Și el a spus, “Aceasta
este; acum înțeleg; consacrarea a fost cea care a făcut
asta". Și aceasta este în armonie cu întrebarea. Când venim
la prietenii noștri de la Știința Creștină, ei ne spun că
fac aceste minuni și le fac în numele lui Cristos, noi
trebuie să trecem direct la subiect și să spunem, este
într-adevăr în numele lui Cristos? Noi spunem, nu, acestea
nu sunt în numele Domnului Isus Cristos. Poate fi un
alt Cristos, pentru că știți că sunt mulți Cristoși falși.
V-am relatat recent într-un Turn unele cuvinte ale doamnei
Eddy cu privire la Domnul nostru Isus, că pentru teoria ei
ar avea foarte mică importanță dacă omul Isus a trăit
vreodată sau nu — propriile ei cuvinte luate din propriul ei
răspuns către un împotrivitor. Pentru noi are cea mai mare
importanță dacă El a trăit vreodată sau nu. Dacă El n-ar fi
trăit și n-ar fi murit pentru păcatele noastre, după cum
spun Scripturile, atunci niciodată n-am avea o viață
viitoare printr-o înviere prin puterea Sa și prin moartea
Sa. Deci are o mare importanță care Cristos este și în
numele cărui Cristos sunt făcute minunile, ca să acceptăm
persoana ca pe un frate în Domnul. Cei care pretind lucruri
în numele unui Cristos, dar care neagă că Isus
Cristos, Domnul nostru, a gustat moartea pentru fiecare
om și ne-a răscumpărat prin propriul Său sânge, nu sunt
de-ai noștri, și cu cât recunoaștem aceasta mai repede cu
atât mai bine. Ei nu au deloc pe Cristosul nostru, ci din
contră, toți aceia, fie că sunt cu noi în alte puncte sau
nu, dacă recunosc pe Isus și valoarea morții Sale pentru
păcatele noastre și se încred în El pentru viață veșnică și
caută să umble în urmele Lui, ei sunt frații noștri, fie că
vin cu noi fie că nu; dacă urmează cu noi, credem că ei merg
pe calea cea bună și noi suntem mai bucuroși; merg în
direcția care credem că este cuvenită. Exact ca și acest om
menționat în această ilustrație, dacă el ar fi fost bucuros
să urmeze pe ucenici, ar fi avut dovezi cu atât mai bune în
ceea ce privește starea lui în Domnul, totuși ei nu trebuiau
să i se opună dacă făcea un lucru bun în numele lui Isus; nu
trebuiau să-l împiedice sau să pună nici cea mai mică
piedică în calea lui. Dacă aveți ocazia să-i explicați și
să-l ajutați pe o cale mai bună, în regulă, dar nu vă
opuneți. Ci gândiți-vă, cuvântul “Isus" în text înseamnă
“Mântuitor de păcatele noastre", iar doamna Eddy nu crede că
există păcate și spune că nu există pedeaspsă pentru păcate.
Moartea, declară Scripturile, este pedeapsa pentru păcat,
dar ei spun că nu există păcat și nu există moarte. Atunci
cum a putut fi Isus al nostru Mântuitorul lor? Ei n-au
nevoie de nici un Mântuitor; n-au pierdut nimic, spun ei, și
mai spun că nu vor primi nimic — și noi credem că aceasta
este aproape corect în ceea ce-i privește pe aceia care s-ar
putea să aibă o înțelegere clară a chestiunii. Dar noi avem
de spus aceasta, că o mulțime din adepții Științei Creștine,
Mormoni și Spiritiști sunt orbiți de dumnezeul lumii
acesteia, întocmai cum sunt orbiți și păgânii, și noi
credem că există o ocazie pentru ei tot așa ca și pentru
păgâni în viitor. Aceasta este speranța și credința noastră
conform Cuvântului Domnului.
MINUNI—Sursa puterii lui Cristos.
(Q495-1)
Întrebare
(1911)—1—Crezi că Cristos a făcut minunea cu hrănirea
celor cinci mii datorită faptului că avea stăpânire asupra
elementelor pământului, ca ființă umană perfectă?
Răspuns—Nu, nu cred. Nu cred că o ființă perfectă ar putea
face ca o pâine să hrănească cinci mii de persoane. Nu
consider deloc că aceasta este o putere umană. Consider că
aceasta a fost o putere pe care Isus a avut-o datorită
faptului că a primit Spirit sfânt, ca să facă orice era
necesar în serviciul lui Dumnezeu și în stabilirea Bisericii
și pentru instruirea oamenilor de atunci. De aceea n-a fost
o ilustrație a puterii umane, ci după cum a zis Isus cu altă
ocazie “Eu scot demoni cu degetul lui Dumnezeu" (Luca 11:20)
— cu alte cuvinte, cu puterea lui Dumnezeu într-o măsură mai
mică. Știți că mâna reprezintă putere, așa că degetul mic ar
reprezenta puțină putere. Așa că Isus a spus, dacă Eu cu
degetul lui Dumnezeu fac asta și aia, Dumnezeu poate să facă
mai mult, acestea sunt lucruri mici în comparație cu puterea
lui Dumnezeu.
MIREASĂ—Este Mireasa completă? (Q45-2)
Întrebare
(1913)—1—Au trecut toți cei din clasa mireasă dincolo de
văl, și Marea Mulțime este singura rămasă pe pământ?
Răspuns—Sper că nu, dragi prieteni. Nu am informații
speciale, dar sper că încă ne este permis să sperăm că putem
să ne întărim chemarea și alegerea, umblând în urmele lui
Isus. Nu am nici un motiv să cred că clasa mireasă este
completă.
MOARTE—Păcătoșii murind la vârsta de o sută de ani. (Q201-1)
Întrebare
(1907)—2—Vor trăi cei incorigibili mai mult de o sută de
ani, sau vor muri la vârsta de o sută de ani?
Răspuns—Înțelegerea noastră cu privire la acea declarație a
lui Isaia este că atunci, dacă păcătosul se va opune cu voia
și deliberat lui Dumnezeu și Împărăției Sale, nu va fi
tolerat să trăiască mai mult de o sută de ani. Aceasta nu
garantează că el trebuie să trăiască o sută de ani, ci că
trebuie să moară la o sută de ani. El poate muri mai repede
de o sută de ani dacă gradul de voință și neascultare sunt
destul de mari, dar poate și să-și prelungească viața chiar
dacă într-o anumită măsură este neascultător, până la o sută
de ani, dar nu mai mult.
MOARTE—Destinul copiilor. (Q201-2)
Întrebare
(1907)—3—În Planul lui Dumnezeu, ce asigurare este făcută
pentru pruncii și copiii care mor înainte de anii de
maturitate? Sunt ei limitați la Împărăția pământească?
Răspuns—Răspunsul meu este, dragi prieteni, că nu este nici
o cale spre Împărăția cerească, decât dacă ești născut din
nou. Pot fi copiii născuți din nou? Pot fi copiii concepuți
de Spiritul sfânt? Dacă nu pot fi concepuți de Spiritul
sfânt, nu pot fi născuți din Spiritul sfânt; deci vedeți că
întreaga chestiune este foarte simplă. Copilul aparține
pământului; aparține lui Adam și rasei lui; este un membru
al rasei lui. Dacă Dumnezeu ar fi dorit ca el să aibă
ocaziile celor aleși, i-ar fi permis să trăiască și să vină
la cunoștința adevărului și astfel la îndreptățire, sfințire
și concepere de spirit. Dar vedeți că atunci când Domnul
permite ca un copil să moară în pruncie, el n-a fost dintre
cei pe care El a intenționat să-i favorizeze cu cunoștința
acestei Chemări de sus, și așa este o mare proporție din
rasă. Care va fi poziția lor? Vor ieși cum au plecat, din
pământ, pământești. Dar cineva va spune: “Dacă eu aparțin
clasei spirituale, și sunt dintre cei care aparțin de Turma
Mică sau Marea Mulțime pe plan spiritual, ce șansă voi avea
să mă îngrijesc de cei mici ai mei?" Ei bine, dragii mei
frați și surori, nu presupuneți că cei mici ai voștri vor fi
încă sub supraveghere, ca și cum ați fi fost un părinte
pământesc? Nu presupuneți că cei cerești, care sunt Regi și
Preoți cu Isus, și au toată puterea în cer și pe pământ, vor
avea putere să se îngrijească de cei mici ai lor de pe
pământ? Și vor exista mulți care vor fi bucuroși să se
îngrijească de cei mici ai voștri, servindu-i pe cei care au
plecat înainte și care aparțin clasei Preoțești. După
înțelegerea noastră, întoarcerea acestora din mormânt va fi
în aceeași stare în care au murit, fără nici o schimbare
anume, și cei mici, prin urmare, vor veni la condiții mai
favorabile decât sunt în prezent în lume.
MOARTE—Învingând teama de moarte. (Q202-1)
Întrebare
(1907)—1—Cum putem noi învinge teama de moarte?
Răspuns—Răspunsul meu este, dragi prieteni, că Dumnezeu
niciodată n-a intenționat ca moartea să fie un lucru plăcut
pentru noi, și cu cât sunteți mai înțelepți, cu atât mai
puțin vă va plăcea moartea; ea va constitui o mai mare
oroare pentru voi. Modul de a o învinge este prin deplina
supunere a minții noastre față de Domnul. Există unele
lucruri care nu ne vor plăcea toată viața noastră. Poți lua
o doză de medicamente foarte amare fără a strâmba din nas,
dacă îți pui în minte că este bine și potrivit s-o faci. Vei
spune: Ei bine, o voi face, și o faci; dar dacă te gândești
și te uiți prea mult, și încerci să înghiți de două sau de
trei ori, ți se va face rău de ea. Calea bună de urmat este
să spui: Este aranjamentul Domnului și este o parte din
legământul meu să-mi pun viața în serviciul Domnului, chiar
până la moarte; deci, Doamne îți dau totul Ție, las în
întregime problema din mâinile mele și mă socotesc mort, așa
că, Doamne, voi lăsa întreaga problemă pentru Tine, să mă
îngropi și să mă învii. Totul este în mâinile Tale. După ce
ți-ai încredințat Domnului calea, vei gusta și vei simți că
este mult mai puțin amar. În timp ce nu trebuie să ne
bucurăm de moarte și de procesul morții, totuși trebuie să
ne dăm seama de grija providențială a Domnului, și că El
este în stare să țină ceea ce i-am încredințat, și noi nu
trebuie să fim triști ca și cei care nu au nici o speranță.
Putem fi puțin triști din cauza morții, dar nu ca alții,
pentru că noi avem speranța binecuvântată; și cu cât
credința devine mai puternică, cu atât veți avea mai puțină
frică de moarte; și cu cât devine mai puternică cunoștința
despre consacrare, cu atât mai puternică va fi credința
voastră.
MOARTE—Imposibilă pentru că sunt ca și îngerii. (Q202-2)
Întrebare
(1907)—2—Te rog explică Luca 20:35, 36: “Dar cei găsiți
vrednici să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre
cei morți, nici nu se vor însura nici nu se vor mărita;
pentru că nici nu vor mai putea muri, căci vor fi ca
îngerii. Și ei sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai
învierii". Te rog explică propoziția: “pentru că nici nu vor
putea muri, căci vor fi ca îngerii".
Răspuns—Aceasta este traducerea Versiunii Comună, care este
de preferat în acest caz. Noi nu preferăm Versiunea Comună
tot timpul, dar de regulă o preferăm față de alte versiuni
pe care le cunoaștem.
Asupra unor pasaje traducerea Diaglott ne dă mai multă
lumină, iar asupra altora Versiunea Revizuită, dar luată ca
întreg, nouă ne place Versiunea Comună. Și versiunea comună
spune că ei vor fi ca și îngerii, nici nu vor mai putea
muri, și acesta este modul în care cred eu că se
intenționează a se citi și a se înțelege. Eu înțeleg că
aceasta este aplicabilă și la Biserică și la lume. Este
aplicabilă la Biserică mai întâi pentru că mai întâi cu ea
se lucrează. Este aplicabilă la Biserică în modul că atunci
când va veni timpul schimbării noastre, și vom fi avut
schimbarea învierii, întâia înviere, înviere la glorie,
onoare și nemurire, aceasta ne va face fii ai învierii
într-un sens special, mai mult decât pe oricare alții,
pentru că aceasta este cea mai înaltă, și oricare altă
înviere va fi în mod necesar inferioară acesteia, care este
cea mai înaltă și cea mai minunată dintre toate învierile pe
care Dumnezeu le-a plănuit. Există o înviere a Bisericii,
alta a Vrednicilor din Vechime, la perfecțiune, și apoi, cum
am văzut seara trecută, există o înviere la judecată pentru
lume, prin care vor veni treptat în armonie cu Domnul. Dar
acum, vom aplica aceasta mai întâi la Biserică. Când vom fi
fost schimbați și vom fi ființe spirituale, nu vom mai muri;
dacă avem nemurirea nu mai putem muri. Și vom fi ca și
îngerii, pentru că îngerii nu se căsătoresc; și astfel, în
acestă privință, Turma Mică la înviere nu va fi de sex
masculin sau feminin. Când se vorbește de Mireasa lui
Cristos, nu trebuie să gândim că ei sunt de gen feminin, ci
mai curând că aceasta este doar o ilustrație care reprezintă
frumoasa relație dintre Mire și Mireasă. Și iarăși, ne
gândim la Cristos ca și Cap peste Corp, și la noi ca membri
ai Corpului — altă ilustrație frumoasă. Știți că toate
acestea reprezintă pe Domnul nostru ca fiind Cel mai
important. Îngerii nu sunt bărbați și femei și vorbind
despre ei nu trebuie să folosim acești termeni; am prefera
să nu vorbim despre ei așa, pentru că ei sunt fără sex.
Aceasta este destul de ușor în ceea ce privește Biserica.
Acum despre lume. Când la sfârșitul Veacului Milenar lumea
se va fi ridicat sus, afară din degradare și păcat, și va fi
ajuns înapoi pe planul unde a fost Adam inițial, atunci
toată necesitatea stării de bărbat și femeie pentru
propagarea rasei fiind încetate, ei vor fi ca și îngerii în
această privință. Inițial, Adam n-a fost nici de gen
masculin nici feminin, ci Dumnezeu a separat femeia din el
și a făcut rasa noastră de gen masculin și feminin; dar după
ce întregul scop al lui Dumnezeu va fi fost servit, și
Cristos va fi luat locul acelui om și va fi răscumpărat tot
ce a ieșit din el, atunci distincția între sexe, după ce
și-a servit scopul, va înceta. Înțelegerea noastră este că
atunci rasa va fi ca și îngerii în această privință. Și nu
vor mai muri; vor fi perfecți. Așa că după ce rasa va fi
adusă înapoi la perfecțiune și după ce toți vor fi fost
încercați la sfârșitul Veacului Milenar, toți cei care vor
iubi dreptatea vor avea viață veșnică și restul oamenilor
vor fi distruși. Lui Dumnezeu îi place ca cel drept să
trăiască veșnic și să se bucure de toate binecuvântările
Sale de-a lungul veșniciilor.
MOARTE—Toți vor merge în moarte? (Q216-2)
Întrebare
(1908)—1—Clasa restabilirii care va trăi când Biserica va
fi pecetluită va merge în moarte, sau restabilirea va începe
imediat chiar cu ei?
Răspuns—Eu înțeleg că odată cu încheierea acestui veac — sau
mai curând doresc să spun că Biserica va fi completă la
sfârșitul acestui veac, și atunci un mare timp de
strâmtorare va veni peste lume în care mulți oameni își vor
pierde viața — un timp de strâmtorare care este ilustrat în
Scripturi prin strâmtorarea care a venit peste evrei la
sfârșitul veacului lor când atâția mii de oameni din Israel
și-au pierdut viața la asediul Ierusalimului. Acest lucru
este dat în Scripturi ca un tip pentru sfârșitul acestui
veac și pentru pieirea multora. De asemenea Revoluția
Franceză este luată în cartea Apocalipsei ca o ilustrație a
timpului care vine la sfârșitul acestui veac. Așa că ceea ce
așteptăm noi va fi o scurtă perioadă de anarhie, și Biserica
va fi luată înainte ca această anarhie să înceapă. Ea va fi
completă, după cum a spus Domnul nostru. Lumii îi va fi
frică așteptând lucrurile care vor veni pe pământ, dar El
spune: “Vegheați … ca să fiți socotiți vrednici să scăpați
de toate acestea" (Luca 21:36). Peste Biserică vor veni
anumite lucruri, și acestea vor include multe încercări și
persecuții, și poate multă suferință în diferite feluri, la
sfârșitul acestui veac, dar ei vor fi fost trecut toți
dincolo de văl înainte ca această strâmtorare anarhistă să
vină peste lume. Și venind această strâmtorare peste lume,
multe vieți se vor pierde; dar totuși mulți oameni vor
rămâne din cele 1600 de milioane din populația lumii. Noi nu
ne așteptăm să moară nici jumătate. Nu încercăm să ghicim
numărul dar fără îndoială vor fi mulți rămași în acel timp
și la aceia va veni mai întâi mesajul Domnului, și
stabilirea Împărăției Sale. Scripturile ne învață că aceasta
va începe cu evreii. Ei vor fi primii favorizați în acel
timp de restabilire. Favoarea lui Dumnezeu va veni mai întâi
la ei prin Vrednicii din Vechime și apoi prin ei la toate
popoarele, neamurile și limbile. Și astfel toate popoarele
în viață vor avea o binecuvântare de la Domnul, iar
binecuvântarea lor va veni chiar la începutul zorilor
Veacului Milenar; ei vor avea această primă binecuvântare,
și după cum se vor alinia la ordinea de lucruri din
împărăție, dreptatea va începe să se stabilească pe pământ;
și după cum omenirea va veni în armonie, totul va fi
stabilit într-o anumită măsură înainte ca cineva să fie
sculat din mormânt. Îmi imaginez că o parte din această
întrebare ar fi: Nu trebuie ca toți să meargă în mormânt?
Din moment ce pedeapsa a fost moartea, nu trebuie ca fiecare
membru al rasei lui Adam să meargă în mormânt? Răspunsul meu
este că nu; nu este necesar pentru voința divină. Din
punctul de vedere al lui Dumnezeu întreaga lume este moartă,
după cum a spus Isus, vă amintiți. A fost un anume tânăr
care a zis: Doamne, după moartea tatălui meu voi veni și voi
fi unul dintre ucenicii Tăi. Până trăiește bătrânul cred că
e mai bine să stau cu el, dar după ce moare voi deveni unul
dintre ucenicii Tăi. Isus a luat cuvântul și i-a spus: Lasă
morții să-și îngroape morții, iar tu du-te și vestește
Evanghelia. Adică, întreaga lume este moartă din punctul de
vedere al lui Dumnezeu.
Boala, moartea, au trecut la toată omenirea și din punctul
de vedere al lui Dumnezeu nici unul dintre ei nu are viață,
nici drept la viață. Iarăși, vă amintiți că Domnul Isus a
spus: “Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui
Dumnezeu n-are viața" (1 Ioan 5:12). Deci, întreaga lume
care nu are pe Cristos nu are viață. Cristos este Dătătorul
de viață și oricine are pe Cristos obține viață. Deci
întreaga lume este o lume moartă deja. Așa deci, odată cu
începutul Veacului Milenar, Domnul care a cumpărat întreaga
lume cu prețiosul Său sânge, va începe opera de restabilire
a lucrurilor și de binecuvântare a lumii, ridicând-o, și pe
măsură ce lumea va obține această ridicare va fi ajutată să
iasă din starea ei de moarte. De exemplu, când oamenii care
au murit vor ieși, nu vor ieși la viață. Vă amintiți că
Scriptura spune că numai clasa primei învieri vine afară la
viață. Domnul nostru spune: “Cei care au făcut binele". Cei
care I-au fost plăcuți Tatălui, cei care au aprobarea Lui,
vor veni la înviere pentru viață, ceilalți vin la înviere
prin judecată — o ridicare graduală din moarte, o zi de o
mie de ani în care, sub judecățile Împărăției Milenare, vor
fi ridicați sus, sus, sus, afară din degradarea și păcatul
lor, afară din moarte și aduși la deplină perfecțiune a
vieții. Vedeți, Adam a avut viață când Dumnezeu l-a creat,
dar când a păcătuit a intrat sub sentința morții: “Cu moarte
vei muri". Procesul morții a început pe loc. El a fost
izgonit din grădina Edenului. A început să fie un om
muribund; nu putea fi atât un om viu cât și un om muribund.
Perfecțiunea vieții a început să se piardă din momentul când
a fost izgonit din grădină. După sentința morții au trebuit
930 de ani înainte de a fi absolut mort. Așa este și cu
lumea în chestiunea restabilirii; trezirea din mormânt nu le
va da viață; viața este perfecțiune; această trezire îi va
aduce tot în stare imperfectă, fără viață. Dar ei vor fi
ridicați tot mai sus afară din degradarea mintală, morală și
fizică, în care au fost afundați prin păcat. Așa că numai la
sfârșitul Veacului Milenar va fi eliberată lumea de moarte.
Și acest lucru îl spun Scripturile, Vrăjmașul cel din urmă
care va fi nimicit va fi moartea. Și acest lucru îl spun și
despre împărăția Milenară a lui Cristos, pentru că este
exact în legătură cu ea. În 1 Corinteni cap. 15 apostolul
arată că El trebuie să domnească până când va supune toată
autoritatea și toată nesupunerea, și ultimul vrăjmaș,
ultimul vrăjmaș al lui Dumnezeu, al dreptății și al omului,
va fi moartea. Și astfel va fi nevoie de întreaga mie de ani
ca moartea să fie supusă, pentru că va fi nevoie de întreaga
mie de ani ca omul să fie scos din moarte. Atâta timp cât
moartea are putere asupra omenirii, ea nu este distrusă. Va
fi nevoie de întreaga mie de ani ca moartea să fie distrusă
și omenirea să fie eliberată.
Cineva ar putea spune: “Frate Russell, n-ai spus nimic
despre faptul că cineva ar muri în moartea a doua". Nu, dar
este adevărat. Scriptura ne spune că vor fi unii care, cu
toată favoarea lui Dumnezeu, vor respinge sfatul lui
Dumnezeu și nu vor obține viața, nu vor fi scoși din ea; nu
pentru că ar exista vreo limită în planul lui Dumnezeu, nu
pentru că Dumnezeu n-a făcut nici o pregătire pentru ei, nu
pentru că sângele prețios al lui Cristos n-a fost suficient
pentru ei, nici pentru că ocaziile Veacului Milenar au fost
insuficiente. Nu, ci numai din cauza refuzului lor de a
accepta favoarea lui Dumnezeu sub aceste condiții
binecuvântate și favorabile ale Mileniului. Dumnezeu a dat
fiecărei ființe umane voință pentru sine, și El n-are ca
scop să constrângă voința vreunui om, ci din contră, El
caută pe aceia care I Se închină în duh și în adevăr. Și
dacă cineva nu I Se închină în duh și în adevăr, să fie
lăsat să moară. Dumnezeu nu-Și propune să dea viață veșnică
nimănui decât celor care doresc viața veșnică și care iubesc
condițiile pe baza cărora El oferă această viață —
condițiile de ascultare și loialitate față de Dumnezeu — și
noi toți spunem, Amin. Ne bucurăm că Dumnezeu a stabilit ca
nici un suflet rebel să nu trăiască. Așa că atunci când va
fi venit sfârșitul Veacului Milenar, iar Isus va preda lumea
Tatălui, El va putea să o predea perfectă, pentru că între
timp îi va distruge în moartea a doua pe toți cei care
refuză să meargă mai departe și refuză să asculte de legile
Împărăției Sale. Vă amintiți profeția care spune cum că un
păcătos va muri la vârsta de 100 de ani. Acesta va fi
nimicit din cauza refuzului său de a veni în acord cu
regulile împărăției. Vă amintiți declarația apostolului
Petru din Fapte cap. 3, unde spune, referindu-se la
împărăția Milenară a lui Cristos: În adevăr Moise a zis
părinților că un profet, un mare învățător, profet, preot și
rege va ridica Dumnezeu dintre voi fraților, ca și mine.
După cum Moise a fost marele conducător al lui Israel, tot
așa aici va fi unul mai mare ca Moise, antitipul; și spune
că sufletul care nu va asculta de acel profet va fi complet
distrus din popor. Mulțumim lui Dumnezeu că nu va fi
chinuit! Nu, Dumnezeu va distruge pe toți cei răi
—”nimicește pe toți cei răi" (Psa. 145:20). Aceasta este o
pedeapsă dreaptă, justă pentru cei care refuză favoarea lui
Dumnezeu și condițiile Sale drepte, raționale și iubitoare.
Fratele Harrison: Poți să ne spui un cuvânt sau două în plus
asupra câtorva puncte din acest subiect? Am înțeles că ai
spus că cei care vor veni la o înviere pentru viață vor
include numai pe cei care au parte de întâia înviere.
Această înviere la viață nu include și pe Vrednicii din
Vechime, care au murit credincioși, și al doilea, putem să
ne așteptăm la învierea Vrednicilor din Vechime în timpul
anarhiei, sau imediat la sfârșitul acelei perioade?
Răspuns—De acord. Această declarație a Domnului nostru din
Ioan 5:29, “cei care au practicat binele, pentru învierea
vieții", include mai mult decât întâia înviere. Vedeți,
cuvântul “întâia" într-un sens este folosit pentru ordinea
în timp — prima în timp. Această înviere specificată acolo
va fi prima în ordinea timpului, dar cuvântul în original
înseamnă strict în ordinea calității — înviere de primă
clasă. Domnul nu spune că toți vor veni la învierea de primă
clasă. Altă scriptură spune: “Fericiți și sfinți sunt cei
care au parte de întâia înviere (adică, de primă clasă)! …
ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor
împărăți cu El o mie de ani" (Apoc. 20:6). Vedeți, aceasta
este Turma Mică. Când Domnul nostru menționează chestiunea,
El nu împarte această întâia înviere, sau această înviere a
celor care au făcut binele; El nu ne spune despre diferitele
părți, ci îi pune laolaltă pe toți cei care aparțin de
învierea celor care au făcut binele. Toți vor veni la viață,
la înviere. De aceea, aceasta include nu numai Mica Turmă
care constituie Biserica, mireasa lui Cristos, ci include și
Marea Mulțime, pentru că și ei au făcut binele. Ei s-au
consacrat, și deși nu au fost destul de loiali, după cum
spun Scripturile, ca să fie socotiți vrednici de o parte la
tron cu Domnul, să fie preoți ai clasei preoțimii
împărătești și să fie împreună moștenitori cu El, totuși
încercările aduse peste ei dovedesc în cele din urmă că sunt
loiali Lui Dumnezeu, chiar cu prețul vieții lor, așa că ei
au făcut binele; ei ies învingători, după cum este arătat în
Apocalipsa unde este ilustrată această clasă. Citim despre
turma mică de 144.000 și mai citim despre o mare mulțime al
cărei număr nu-l știe nimeni, din orice popor, seminție,
neam și limbă. Cine sunt aceștia? Aceștia sunt cei care vin
din necazul cel mare. Turma Mică a venit prin mare necaz.
Fără strâmtorare nu veți intra în Împărăție. Atunci cine
sunt aceștia? Aceasta este o clasă specială care are necaz
pentru un motiv special și citim că în cele din urmă li se
vor da ramuri de palmier. Lor nu li se vor da coroane.
Coroanele aparțin turmei mici, dar ramurile de palmier
aparțin Marii Mulțimi, deoarece ele reprezintă victoria.
Marea Mulțime câștigă victoria pentru că Scripturile spun că
ei sunt învingători. Dar Turma Mică ce este? Mai mult decât
învingători. Marea Mulțime va fi învingătoare; ei toți
trebuie să învingă sau altfel vor muri în moartea a doua.
Oricine vine sub puterea Spiritului în timpul acestui Veac
Evanghelic este menit să iasă învingător, altfel moare în
moartea a doua; nu este nimic altceva. Sunt deci două clase
care au făcut binele; Turma Mică, mai mult decât învingători
și Marea Mulțime, învingători. Și apoi sunt și Vrednicii din
Vechime pe care îi menționează Pavel în scrisoarea lui către
Evrei, unde explică cum unii dintre ei au fost găsiți
credincioși și au îndurat greutăți, și el merge mai departe
și ne spune despre ei, zicând că ei au avut această mărturie
că au fost plăcuți lui Dumnezeu. Vedeți că aceasta arată că
ei vor fi din acea clasă menționată de Domnul nostru. El
spune că au făcut binele. Pe ce bază? Credință și ascultare.
Atunci ei sunt în clasa învierii. Aceasta include de fapt
trei clase, dar Domnul nostru le menționează ca una: “cei
care au practicat binele, (vor veni) pentru învierea vieții"
(Ioan 5:29). Aceste trei clase vor veni la viață pe trei
planuri diferite — trei învieri diferite în acest sens al
cuvântului. Prima vor fi Sfinții care vor învia pe planul
naturii divine; a doua, va fi Marea Mulțime care vor învia
pe planul naturii spirituale, ca și cel al îngerilor; și a
treia, Vrednicii din Vechime care vor învia pe planul uman
ca oameni. De ce trebuie toți aceștia să învie la viață și
perfecțiune? Ei au fost în încercare și în încercarea lor au
avut mărturia că au ieșit învingători, i-au fost plăcuți lui
Dumnezeu, de aceea Dumnezeu le va da viață. Darul lui
Dumnezeu este viața veșnică. Darul lui Dumnezeu este viața
veșnică într-o aplicare specială pentru Biserică; această
viață veșnică este natura divină. Viața veșnică pentru Marea
Mulțime este ca ființe spirituale pe plan îngeresc. Darul
lui Dumnezeu, viața veșnică, pentru Vrednicii din Vechime va
fi restabilirea — perfecțiunea naturii umane. Ei niciodată
nu au fost chemați la ceva mai mult. Vă amintiți spusele
apostolului, că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru
noi decât pentru ei, ca ei să nu fie făcuți perfecți fără
noi. Cât de minunat se potrivesc Scripturile! Dar ce-i cu
restul omenirii? Ei vor învia pentru a fi încercați. Vă
amintiți că acest cuvânt “judecată" înseamnă “încercare".
Lumea nu va fi încercată până ce vine timpul potrivit. Unii
din voi poate ați fost la tribunal și știți că numai un caz
este judecat odată, nu toate, nu-i așa? Aici avem un caz
care este judecat și celelalte cazuri nu pot veni până ce
este judecat acesta. Dumnezeu pune la încercare mai întâi de
toate Biserica; Biserica este încercată în timpul acestui
Veac Evanghelic. După ce încercarea Bisericii se termină,
cei care ajung la stadiul de a fi plăcuți lui Dumnezeu vor
fi introduși în gloriile binecuvântării Domnului prin
schimbarea învierii, într-un moment, într-o clipire de ochi.
Încercarea lor este atunci trecută, cum ilustrează Domnul
nostru în pilda omului de neam mare care a plecat într-o
țară îndepărtată să primeasă o împărăție etc.
MOARTE—Referitor la animale în Veacul Milenar. (Q203-1)
Întrebare
(1909)—1—Animalele inferioare vor muri în veacul următor?
Răspuns—Eu înțeleg că vor muri, că promisiunea de viață
veșnică n-a fost niciodată făcută vreunei alte creaturi
pământești cu excepția omului, pentru că omul este în chipul
lui Dumnezeu, pentru că el este domnul pământului. Eu
înțeleg că toate animalele inferioare vor continua să moară
de-a lungul întregului veac Milenar cum au murit în trecut.
Fratele Wesley a greșit când a spus că creatura în sine va
fi eliberată. Fratele Wesley a înțeles greșit, el s-a gândit
la câini, pisici și cai.
Dumnezeu le-a făcut animale. Ele își trăiesc scurta perioadă
de viață și mor, dar în cazul omului vedem cum Dumnezeu l-a
răscumpărat din distrugere pentru că el este mult mai bun
decât animalele. Adeseori m-am gândit că e ciudat ca un om
care poate compătimi cu creația animală poate crede vreodată
că Dumnezeu ar destina milioane de ființe umane chinului
veșnic.
MOARTE—Starea de după moarte. (Q204-1)
Întrebare
(1909)—2—Care este starea și condiția omului după moarte?
Răspuns—După moarte el este mort. El așteaptă timpul lui
Dumnezeu când, prin Cristos, îl va readuce din moarte, și pe
toți care au intrat acolo, nu că el este conștient de moarte
mai mult decât sunteți voi și cu mine când dormim noaptea.
Lumea nu știe nimic între timp. Fiii lor sunt înjosiți și ei
nu știu, și sunt onorați și nu pricep acest lucru despre ei.
În groapă (șeol) unde mergi nu este nici înțelepciune, nici
cunoștință, nici planuri.
MOARTE—Expresia feței în moarte. (Q204-2)
Întrebare
(1909)—3—Cum îți explici zâmbetul de pe fața oamenilor
care intră în stare de inconștiență?
Răspuns—Nu-mi explic deloc; poți zâmbi oricând. Un anume
profesor a examinat un număr de oameni când erau pe patul de
moarte privitor la expresia facială etc. Unele fețe exprimau
bucurie, altele durere, dar marea majoritate nu aveau nici
un semn. Aceasta nu dovedește nimic; pentru că atunci când
oamenii mor, organele lor sunt în mod special stimulate.
Mintea unor oameni care au febră este mult mai activă și ei
îți vor povesti despre viziuni etc. Noi nu urmăm basme
meșteșugit alcătuite, ci urmăm Cuvântul lui Dumnezeu. Unii
dintre cei mai buni oameni din lume mor fără să zâmbească.
Vă voi spune despre unul care a murit fără nici un zâmbet;
numele Lui este Isus.
MOARTE—Moarte spirituală. (Q204-3)
Întrebare
(1909)—1—Cum e cu moartea spirituală?
Răspuns—Singura moarte despre care vorbește Biblia este
moartea umană. Declarația scripturală este că Dumnezeu i-a
dat lui Adam la început o încercare, dar când a căzut, a
căzut pentru voi și pentru mine. Dacă este ca cineva să aibă
o ocazie de viață veșnică, aceasta trebuie să fie printr-o a
doua șansă, pentru că prima șansă a fost pierdută prin Adam.
A doua șansă începe cu Biserica pentru că noi avem ureche de
auzit.
MOARTE—Moartea adamică — nașteri după timpul de strâmtorare
(Q204-4)
Întrebare
(1909)—2—Când va înceta moartea adamică? Vor fi nașteri
după timpul de strâmtorare?
Răspuns—Înțelegerea mea este aceasta, dragi prieteni: Timpul
de strâmtorare va paraliza, ca să spunem așa, întrega lume,
și acela este timpul menționat în Psa. 46, unde Domnul, după
ce vorbește despre acest timp de strâmtorare, spune că El va
sfărâma arcul și va rupe sulița și va spune: Stați liniștiți
și să știți că Eu sunt Dumnezeu. Aceasta este prima mare
lecție pe care o va învăța lumea — “Stați liniștiți!" Au
alergat încoace și încolo și au învățat despre evoluție și
despre orice în afară de Cuvântul Domnului. Trebuiau să
învețe lecția aceasta cu mult înainte, și anume că “Frica de
Domnul este începutul Înțelepciunii" (Psa. 111:10), și să
știe că El este Dumnezeu. Le va trebui ceva timp să se
oprească. Dumnezeu nu așteaptă ca ei să se vindece, ci
începe noua ordine de lucruri. Vor apărea Vrednicii din
Vechime și Israelul sub aranjamentele Noului Legământ, și
când ei vor fi stabiliți, celelalte națiuni vor vedea
binecuvântările și prosperitatea lor sub supravegherea lui
Dumnezeu și vor vedea că îi au pe Vrednicii din Vechime,
Avraam, Isaac, Iacov etc., și vor spune: “Veniți să ne suim
la muntele Domnului" (Isa. 2:3). Vedeți cum îi învață El pe
evrei: ““ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările
Lui”. Căci din Sion va ieși legea și din Ierusalim Cuvântul
Domnului", și “va veni ceea ce este în dorința tuturor
neamurilor" (Hagai 2:7). Vor începe să vadă că aceasta este
ceea ce au dorit dintotdeauna, guvernământul lui Dumnezeu,
pacea, prosperitatea, să se bucure de viață etc. Vor vedea
că singurul mod de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu va
fi să vină sub aranjamentele Noului Legământ prin Israel.
Dacă n-o vor face, Dumnezeu nu-i va recunoaște, și după cum
spune profetul, nu va cădea ploaie peste ei. Este ploaie
literală sau în sens de binecuvântare? Probabil amândouă.
Domnul va folosi toate puterile și forțele naturii ca să dea
lecții și învățăminte, și El va cere cerealelor să crească
și pustiului să înflorească precum trandafirul. Întregul
pământ va fi sub comanda Domnului, și cel care va face
dreptate va fi binecuvântat, iar cel care n-o va face va fi
pedepsit, și atunci întreaga lume va învăța că dreptatea
merită. Unii oameni acum nu cred că merită a fi onest, dar
atunci vor crede, pentru că vor fi binecuvântați, iar cei
care nu vor fi în armonie cu Dumnezeu vor primi un fel de
pedeapsă ca să poată fi aduși toți la Dumnezeu și să fie
scoși din starea lor de moarte.
Când va înceta moartea Adamică? Ea va continua în aceste
naturi căzute. Binecuvântarea lui Dumnezeu va veni ca
rezultat al Noului Legământ, și numai cei care vor fi sub
Noul Legământ vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu; acesta
va începe cu Israel, și apoi când celelalte națiuni vor
vedea binecuvântările lui Israel și vor înțelege că
binecuvântările vin datorită legăturii lor cu Dumnezeu, vor
vrea și ei binecuvântările și vor vrea să vină sub
aranjamentele Noului Legământ.
Cât de curând după timpul de strâmtorare? Aceasta va depinde
de cât de curând acele popoare vor veni la cunoștința de
Dumnezeu, pentru că nu va exista cale de a primi viață decât
prin Fiul — aceasta este regula acum și va fi și atunci —
“Cine crede în Fiul are viață veșnică; dar cine n-ascultă de
Fiul nu va vedea viața" (Ioan 3:36).
Vor fi nașteri după timpul de strâmtorare?
Înțeleg că lucrurile vor decurge într-un mod natural. Mai
întâi, cei de sub aranjamentul Noului Legământ, după ce vor
începe să se ridice, vor avea aspirații mai înalte, calități
mai nobile ale minții, iar nașterile vor fi tot mai puține,
așa că la sfârșitul Veacului Milenar, nașterile vor înceta
în întregime și va fi o schimbare treptată în familia umană,
corespun-zătoare schimbării de la început numai că în sens
opus, când Dumnezeu a separat-o pe mama Eva din Adam.
Înțelegerea noastră este că întrega familie umană va fi cum
a fost Adam înainte de separare. Aceasta nu va însemna că
surorile vor fi înlăturate, ci ele vor dezvolta alte
calități, iar bărbatul va dezvolta calități mult mai blânde.
Viața perfectă va reprezenta atât calitățile cele mai blânde
cât și cele mai puternice, așa că și bărbatul și femeia
Veacului Milenar vor fi perfecți cum a fost Adam înainte ca
Eva să fie luată din el.
MOARTE—A muri de moartea adamică după timpul de strâmtorare.
(Q206-1)
Întrebare
(1911)—1—Va mai muri cineva de moarte adamică după timpul
de strâmtorare?
Răspuns—Da, cred că da; adică, sfârșindu-se Veacul
Evanghelic și începând noua dispensație, acesta va fi
începutul ocaziei pentru lume de a scăpa de moartea adamică
și de a intra în viața restabilirii. Dar lumea în general,
la început nu va crede; va lua ceva timp înainte ca această
cunoștință să ajungă la ei. Aceasta nu se va face ca
fulgerul. Va începe cu Israelul, după Scripturi, iar
israeliții ajungând să înțeleagă noua dispensație, Vrednicii
din Vechime întorcându-se la ei — Avraam, Isaac, Iacov etc.,
și toți profeții — când vor apărea printre oameni ca modele
perfecte ale omenirii, și ca prinți ai Domnului pe tot
pământul ca să reprezinte pe gloriosul Mesia printre oameni,
evreii vor fi primii care vor recunoaște acest lucru și vor
răspunde, și atunci binecuvântările restabilirii, viața și
puterea, vor veni treptat la ei. Și când celelalte națiuni
vor începe să vadă aceasta, vor vrea unele dintre aceste
binecuvântări. Vă amintiți cum exprimă profetul aceasta. El
spune: “Din Sion va ieși Legea" — adică de la Mesia, Isus și
Biserica în glorie — “și din Ierusalim, Cuvântul Domnului".
Aceasta este după ce Israelul va fi în favoarea lui
Dumnezeu. “Și multe popoare se vor duce și vor zice: “Veniți
să ne suim la muntele Domnului … ca să ne învețe căile Lui
și să umblăm pe cărările Lui" (Isa. 2:3). Ei vor vedea cum
evreii încep să umble pe cărările Domnului și vor vedea
binecuvântările pe care El le va da lor, și vor spune: “Nu
va vrea Domnul să ne dea și nouă neamurilor ceva, dacă vom
umbla în căile Sale?" Și Dumnezeu va fi la fel de bucuros să
dea binecuvântări tuturor popoarelor. Dar El a aranjat ca
binecuvântările să vină mai întâi la Israel și apoi să
continue la toate popoarele. Tocmai aceasta au așteptat
evreii în toate secolele trecute. Nu este nimic în legea
evreiască sau în profeții care să-i facă pe evrei să se
aștepte să fie în clasa spirituală sau cerescă.
Toate binecuvântările pe care ei le-au așteptat, sau pe care
Dumnezeu le-a promis vreodată au fost binecuvântări
pământești; și vor primi chiar aceste binecuvântări.
MOARTE—Referitor la trupul în țărână și duhul la Dumnezeu.
(Q206-2)
Întrebare
(1911)—1—Eclesiastul 12:7: “și țărâna se întoarce în
pământ cum a fost și duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a
dat".
Răspuns—Mai întâi, ce se înțelege prin duh? Răspunsul nostru
este că cuvântul duh în evreiește este ruach; el
semnifică respirația, suflarea vieții. Când Dumnezeu a făcut
pe om, citim că El i-a suflat în nări suflarea vieților —
plural, suflarea care este obișnuită tuturor vieților. Cu
alte cuvinte, omul are exact același fel de suflare ca și un
cal. Diferența dintre om și animal nu este că omul are o
suflare diferită, sau spirit diferit, ci că el are corp
diferit și diferența între corpurile umane o putem ușor
vedea. Aici avem un om cu o formă a capului, și altul cu
altă formă a capului. Aduceți un frenolog și el îi va
descrie pe cei doi foarte precis după forma craniului; nu va
descrie diferența între oameni prin suflare; suflarea nu va
determina nimic, corpul va determina întreaga chestiune.
Imaginați-vă un om cu un cap de câine și frenologul vă va
spune că omul va gândi exact cum gândește câinele; și cu cât
forma capului este mai asemănătoare cu cea a câinelui, cu
atât mai mult gândirea lui va fi după gândirea câinelui,
pentru că un om nu gândește cu picioarele — sau nu trebuie
s-o facă — ci el gândește cu capul, și după forma capului
său va fi și gândirea. Deci, când Dumnezeu a dat câinelui
viață sau suflare, acesta a fost viu și a conceput alți
câini, și ei la fel au fost vii. Când Dumnezeu a dat viață
omului, omul a fost viu. Citim că Dumnezeu a suflat în
nările lui suflare de viață — acea suflare care este comună
tuturor vieților, iar omul a devenit un suflet viu, o ființă
vie. Și așa omul și-a reprodus specia, iar voi și cu mine
suntem copiii primului om. El a transmis acea scânteie de
viață, acea suflare de viață, de atunci până azi, și voi
aveți parte de aceeași suflare de viață pe care Dumnezeu a
dat-o inițial printr-o scânteie tatălui Adam. El a reînnoit
scânteia, n-a dat o altă scânteie proaspătă nimănui. Omul a
venit sub sentința morții și aceea a însemnat că scânteia
vieții va merge sus. Când Adam a murit, ce s-a întâmplat cu
suflarea pe care i-a dat-o Dumnezeu? Corpul s-a întors în
pământ, și ce a devenit viața sa, dreptul de a trăi,
suflarea sa? El n-a mai avut control asupra ei, s-a întors
în mâinile lui Dumnezeu. Și fiul lui a avut o mică parte din
ea, și când a murit n-a mai avut pretenții la ea, s-a întors
în mâinile lui Dumnezeu. Așa este cu noi toți de la Adam
încoace; când murim renunțăm la toate drepturile la viață.
Nici unul dintre noi nu poate spune: Eu am dreptul să
trăiesc, am ceva ce am pierdut și pot să obțin iarăși. Dacă
mai obții vreodată iarăși viață, dragul meu frate, trebuie
să fie prin Dătătorul de viață. Noi am pierdut totul o
singură dată prin prima neascultare a lui Adam, și singura
cale de-a obține viață din nou va fi prin marele Dătător de
viață; și Dumnezeu a stabilit ca Isus să fie marele Dătător
de viață. Biserica primește acum viață sub termenii speciali
ai chemării de sus din acest veac, dar în veacul următor
Isus va fi marele Tată veșnic. După cum spune profetul
Isaia: “Îl vor numi: … Părintele veșniciei" (Isa. 9:6).
Aceasta nu înseamnă că El va fi numit Iehova. O nu, cuvântul
“tată" înseamnă dătător de viață, și El va fi Dătătorul de
viață al lumii, Dătătorul vieții veșnice pentru lume, în
contrast cu tatăl Adam care a dat doar viață temporară
supusă diferitelor schimbări și morții. Cristos va fi marele
Dătător de viață întregii omeniri, viață veșnică pe termenii
ascultării loiale de Dumnezeu și de principiile dreptății.
Așa că de-a lungul întregului Veac Milenar Cristos va
regenera lumea. Au fost născuți odată de tatăl Adam și n-au
primit viață suficientă, pierzând-o prin condamnare.
Cristos, prin faptul că a cumpărat lumea cu propria Lui
viață prețioasă, a devenit proprietarul de drept al
omenirii, și El Și-a propus să devină Tatăl, Dătătorul de
viață sau Cel care dă viață lumii. Și Biserica va fi
asociată cu El în această lucrare; după cum primul om Adam a
avut o soție, Eva, care a fost asociată cu el în prima
lucrare de naștere a lumii, tot așa și al doilea Adam va
avea cu El o soție, o mireasă, în regenerarea lumii. Vă
reamintesc cuvintele lui Isus către ucenici. Sf. Petru
vorbea despre diferite lucruri, și Isus le spunea că toți
cei care îl vor urma pe El vor avea o răsplată, iar Petru a
spus: “Iată, noi am lăsat toate și Te-am urmat; ce vom avea
noi?" (Mat. 19:27) Isus i-a spus lui și celorlalți apostoli:
“Cel care mă urmează" — voi care ați fost credincioși
urmându-mă, la restabilire — și când va fi restabirea? Nu
încă. Restabilirea va fi domnia de o mie de ani a lui Mesia
— “la timpul reînnoirii tuturor lucrurilor, voi, care
M-ați urmat, veți sta și voi pe douăsprezece scaune de
domnie și veți judeca pe cele douăsprezece seminții ale lui
Israel" (Mat. 19:28). Am introdus cuvântul “timp" să vedeți
cum trebuie înțeles. Și binecuvântarea va merge de la Israel
la toate familiile pământului.
MOARTE—Este universală? (Q208-1)
Întrebare
(1911)—1—Referitor la moarte, mor toți? Ioan 8:51 spune:
“Adevărat, adevărat vă spun, dacă păzește cineva cuvântul
Meu, în veac nu va vedea moartea".
Răspuns—Moarte pentru un om, moarte în sens absolut, ar
însemna distrugere. Adică, prima moarte ar fi fost exact la
fel ca și a doua moarte, anihilare absolută, dacă Dumnezeu
cu bunătate și grație nu ar fi făcut un aranjament pentru
răscumpărarea din prima moarte — moartea adamică.
Răscumpărându-i pe toți din moartea adamică, Dumnezeu nu
vorbește despre moarte în sens absolut, ci după cum a spus
Isus, și după cum Cuvântul lui Dumnezeu dă în general ideea,
oamenii dorm. Isus a spus cu privire la Lazăr, prietenul
nostru Lazăr doarme. Va exista o trezire în dimineața
învierii; el nu este într-adevăr mort în sensul de a fi
anihilat sau distrus, a fi pierdut; aranjamentul lui
Dumnezeu pentru el a fost de la început ca prin
răscumpărarea și învierea din morți, el să aibă o ocazie
pentru viață veșnică dacă va ține Cuvântul Domnului. Când
Isus a vorbit ucenicilor, ei au spus: “Doamne, dacă doarme,
se va face bine" (Ioan 11:12), atunci Isus le-a spus clar:
“Lazăr a murit", dar a folosit această expresie clară pentru
a se coborî la felul lor de vorbire despre moarte. În felul
Său de a vorbi despre moarte, Lazăr adormise numai; nu era
mort, starea de moarte fiind aceea de distrugere, exact la
fel cum un câine este mort. Moartea unui om și moartea unui
câine ar fi lăsat cele două creaturi exact în aceleași
condiții dacă Dumnezeu n-ar fi aranjat ca omul să fie
răscumpărat din moarte, în timp ce n-a făcut nici o
asigurare pentru răscumpărarea câinelui, nici pentru viața
viitoare a câinelui. De aceea, Isus a spus: “Dacă păzește
cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea"; el poate
adormi, dar sigur că va fi trezit, și dacă atunci va păzi
Cuvântul Domnului și va asculta de îndrumările lui, va avea
viață veșnică prin Isus Cristos Domnul nostru.
MOARTE—Cei care mor în nelegiuire. (Q208-2)
Întrebare
(1911)—1—Ce se întâmplă cu oamenii care mor în
nelegiuirea lor, care nu ajung niciodată la o cunoștință de
Domnul?
Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, ce înseamnă să moară cineva
în nelegiuirea lui? Cine nu moare în nelegiuirea lui? Există
cineva drept în lumea întreagă? Nu spun Scripturile că nu
este nici unul drept, nici unul? Luând aceasta ca bază,
spunem că singurii care sunt aduși acum la armonie cu
Dumnezeu și despre care astfel se poate spune că sunt
mântuiți acum când mor, sunt această mică clasă care au
ajuns la o cunoștință de Dumnezeu, la o înțelegere a favorii
și privilegiului divin și care au făcut o deplină consacrare
Domnului și care sunt concepuți de Spiritul sfânt al
Domnului la o înnoire a vieții. Ei au trecut din moarte la
viață și dacă rămân, sunt într-o condiție diferită decât
restul lumii. Dar restul lumii este pe cale de a muri, cum
au fost dintotdeauna.
Ce constituie nelegiuirea? Nu este numai acel element de
nelegiuire care este în cineva, pentru că s-a născut cu ea.
Noi am fost născuți în păcat, am fost formați în nelegiuire.
În păcat ne-au conceput mamele noastre. Nelegiuire nu este
să fii născut în acest mod, nu-i așa? Voi v-ați născut
într-o stare imperfectă, dar termenul nelegiuire cum se
folosește în general se aplică la depravare din partea
persoanei, ceva intenționat și încăpățânat în caracterul și
dispoziția persoanei, ceva luptă împotriva lui Dumnezeu,
luptă împotriva adevărului și luptă împotriva dreptății.
Aceasta ar fi nelegiuire. Dacă un om vine acum în legătură
cu Cristos și ochii înțelegerii lui se deschid, și dacă apoi
el devine un om rău, întorcându-se de la Domnul înapoi la
păcat, după cum spune Apostolul Petru, “Câinele s-a întors
la ce vărsase și scroafa spălată s-a întors să se tăvălească
iarăși în mocirlă" (2 Pet. 2:22), o astfel de persoană, spun
Scripturile, nu va mai avea favoare de la Dumnezeu, iar
moartea lui va fi moartea a doua din care nu va mai fi
scăpare de nici un fel, nicicând, prin nici un mijloc. El va
fi mort în același sens cum piere un animal, după cum spune
Sf. Petru. Aceasta se aplică doar la clasa care acum vine la
Domnul, care are ureche de auzit, ochi de văzut și este
conceput de Spirit; aceasta nu se aplică la nimeni
altcineva. Dar ce se întâmplă cu lumea? Ei bine, în timpul
Veacului Milenar, în timpul Perioadei Mesianice, când
cunoștința de Domnul va umple tot pământul și când toată
omenirea va avea ocazia să se întoarcă deplin la armonie cu
Dumnezeu, cel care atunci va iubi nelegiuirea, va iubi
păcatul și va urî dreptatea — și mai mult decât atât,
oricine nu va iubi dreptatea și nu va urî păcatul — va fi
socotit vrednic de moartea a doua. Pentru ei nu va mai fi
altă ocazie de nici un fel. Așa că standardul lui Dumnezeu
pentru viață veșnică este dreptatea și perfecțiunea, nimic
altceva. Fie că această dreptate se obține în timpul prezent
prin credință și prin atribuirea socotită a meritului lui
Cristos, fie că aceasta va fi o dreptate reală, pe care
lumea o poate atinge în timpul miei de ani ai domniei lui
Cristos, prin ridicarea lor treptată din contaminare și
imperfecțiune, oricum ar fi — oricine păcătuiește împotriva
unei astfel de dreptăți este un păcătos cu voia, un păcătos
răutăcios, și va muri în moartea a doua.
MOARTE—Când va înceta moartea adamică? (Q209-1)
Întrebare
(1912)—1—Cât timp vor continua oamenii să moară de
moartea adamică după marele timp de strâmtorare?
Răspuns—Unii vor continua să moară un timp. Nu știu exact
cât timp. Modul în care aceasta se va petrece va fi
următorul: Când Împărăția va fi stabilită, primii care vor
aprecia acea Împărăție vor fi Vrednicii din Vechime. Ei vor
fi în deplin acord cu Dumnezeu și vor fi aduși din mormânt
într-o stare perfectă. Ei vor fi pe deplin sfătuiți și
instruiți cu privire la toate lucrurile care aparțin de
Împărăție. Nu știu exact cât timp vor fi printre oameni. Va
trebui să presupunem că Vrednicilor din Vechime le va trebui
puțin timp să înțeleagă și să aprecieze lucrurile. În orice
caz, ei nu vor fi împiedicați de imperfecțiunile pe care le
avem noi. De aceea vor avea nevoie numai de un timp relativ
scurt ca să înțeleagă lucrurile. În Timpul de Strâmtorare,
“timpul strâmtorării lui Iacov", “el (Iacov) va fi scăpat".
Va fi multă jale, dar întreaga lume va fi într-o stare de
inimă sensibilă, iar evreii vor fi în special gata să
accepte pe Domnul și vor pricepe situația foarte repede și
vor constitui nucleul Împărăției lui Dumnezeu. Împărăția va
fi israelită pentru un timp, dar prima națiune care se va
supune, va avea multă pace, bucurie și favoare, mult
deasupra altor popoare, și nu va trebui mult timp ca să
înceapă să vadă ce este Împărăția lui Dumnezeu. Aceste
națiuni văzând binecuvântările peste națiunea evreiască vor
striga: “Veniți să ne suim la Muntele Domnului … ca să ne
învețe căile Lui" (Isa. 2:3). Pentru toți aceia care vor
veni în deplină armonie cu Dumnezeu prin Noul Legământ
atunci în vigoare, toate condițiile adamice vor începe să
treacă. Vor începe să scape de boli și vor câștiga
perfecțiunea sănătății și puterii. Viața veșnică va începe
să le vină în condiții favorabile. Este doar o singură cale
prin care oamenii pot ajunge în aceste condiții favorabile
și aceasta este să devină “israeliți". Toate binecuvântările
Noului Legământ sunt pentru copiii lui Avraam. El este Tatăl
tuturor celor Credincioși, și astfel că atunci când ei vor
deveni credincioși lui Dumnezeu, ei vor deveni virtual
copiii lui Avraam. Familia lui Avraam va continua să crească
până la sfârșitul miei de ani și atunci vor fi “ca nisipul
mării" la număr. Cei care vor refuza să vină în armonie cu
acea familie vor fi distruși în Moartea a Doua. Toți trebuie
să fie “Copiii lui Avraam", și aceasta înseamnă că toți
trebuie să devină “Copii ai lui Dumnezeu". Moartea va
continua să opereze în toată lumea exceptând pe aceia care
vor fi acest nucleu al Împărăției și aceste binecuvântări
se vor extinde în cele din urmă de la acel nucleu sub
termenii și condițiile care atunci vor predomina printre
oamenii de pe acest pământ.
MOARTE—Cine sunt morții din Isaia 26:14. (Q210-1)
Întrebare
(1912)—1—Te rog explică Isaia 26:14: “Cei ce sunt morți
acum nu vor mai trăi, sunt niște umbre și nu se vor mai
scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit și le-ai șters
amintirea".
Răspuns—Sunt unii care cred că acest text se referă la
omenire și încearcă să folosescă acest text ca să răstoarne
alte texte. Noi nu trebuie să încercăm să răsturnăm un text
cu altul. Mai curând să încercăm să aducem toate textele
Scripturii în deplină armonie unul cu celălalt și cu
întreaga Scriptură. Aici este un text care pare să vină în
conflict cu învățăturile lui Isus și ale Apostolilor.
Priviți textul o clipă. Găsim aici o descriere foarte
specială a clasei specificate aici. Această descriere se
aplică la “Uriașii" din prezent din lume. Se referă la
trusturile și corporațiile uriașe care au putere mare și
toate se unesc. Nu are importanță cât de puternice par să
fie acum, ele vor pieri. Ele vor muri. Se vor distruge. Nu
se vor mai ridica odată ce au fost distruse. La această
clasă se referă acest text.
MOARTE—Definiția din dicționar. (Q211-1)
Întrebare
(1912-Z)—2—Este vreo diferență între “moarte" și
“anihilare"?
Răspuns—Dicționarul Standard, cea mai bună autoritate
a noastră în astfel de chestiuni, dă următoarea definiție
cuvântului a anihila: (1) a scoate din existență; a
distruge; a reduce la nimic; (2) a distruge
identitatea cuiva. Sinonimul este a extermina, adică,
a distruge total. Cuvintele sunt doar vehicule pentru
exprimarea gândului și depinde mult de vehiculul care arată
cel mai bine ce vrei să spui în problema în discuție.
Scânteia energiei animale pe care Dumnezeu i-a dat-o lui
Adam, și pe care el, în schimb, a împărțit-o copiilor lui,
dar pe care a pierdut-o pentru el și pentru urmași prin
fapta lui de neascultare, la moarte trece de la o persoană
tot așa cum trece de la un animal. Cuvântul “viață", după
cum este folosit într-un mare număr de cazuri, nu înseamnă
doar scânteia energiei animale, ci este un sinonim pentru
suflet sau ființă.
În scopul sau aranjamentul lui Dumnezeu, această ființă
n-a devenit în moarte stinsă, exterminată,
anihilată; pentru că El i-a pregătit un viitor. Totuși, nu
există ființă simțitoare în sensul că ar avea conștiință,
cunoștință, apreciere a durerii sau a bucuriei sau vreo altă
experiență. Dar Creatorul divin, care a creat la început
ființa, a declarat că în cazul lui Adam și a copiilor lui,
scopul Său este să dea un Răscumpărător, prin care toți să
poată fi restabiliți tot atât de complet ca și înainte de a
fi sub sentința morții.
Lumea, care nu recunoaște pe Dumnezeu sau puterea Lui, și
care nu are cunoștință de promisiunea învierii prin meritul
operei de răscumpărare a lui Cristos, poate în mod potrivit
să vorbească despre cel mort ca fiind stins, ca un animal
mort. Acesta este punctul de vedere agnostic. Dar
credincioșii, instruiți de Dumnezeu cu privire la scopul Său
în Cristos și în cele din urmă în învierea morților, și în
ocazia de viață veșnică pentru fiecare, trebuie să privească
acest lucru din același punct de vedere din care a privit
Domnul nostru când a spus: “Dar El nu este un Dumnezeu al
celor morți, ci al celor vii, căci pentru El
toți sunt vii" (Luca 20:38); sau cum a declarat Apostolul
Pavel când a vorbit despre “Dumnezeu … care înviază morții
și care cheamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi"
(Rom. 4:17); adică, Dumnezeu are ca scop trezirea lor,
și vorbește despre starea prezentă a morții adamice numai ca
despre o întrerupere a vieții și nu ca despre o
anihilare, exterminare, stingere.
Probabil aveți deja în bibliotecă un mic volum intitulat
Planul Divin al Veacurilor — al patrulea milion acum sub
tipar. El vă va da un răspuns mult mai complet la întrebare
decât ar permite timpul nostru limitat în această coloană.
MOARTE—Noi murim zilnic jertfindu-ne viețile. (Q212-1)
Întrebare
(1912-Z)—1—Care este gândul apostolului în afirmația
“Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viața"? — 2
Cor. 4:12.
Răspuns—Noi înțelegem că Sf. Pavel se referă la
strâmtorările pe care el și însoțitorii lui le-au avut
călătorind în interesul Adevărului. Aceste persecuții,
dificultăți, încercări pe cale, erau dovezi că Dumnezeu le
accepta sacrificiul. Astfel moartea lor continua, după cum
spune în altă parte: “Noi murim zilnic" (1 Cor. 15:31). În
această afirmație, el a arătat scopul sau motivul care l-a
îndemnat pe el și pe însoțitorii lui să acționeze. Ceea ce
au făcut n-a fost făcut într-un mod superficial fiindcă
aveau o misiune generală, ci dintr-un motiv al inimii și în
armonie cu voința divină, ca să poată aduce Bisericii
binecuvântări spirituale.
Biserica timpurie a înțeles că apostolii erau foarte activi
în serviciul Adevărului; și Sf. Pavel a explicat că motivul
lor era neegoist. El a îndemnat Biserica să nu-și facă
plăcerea lor, ci să-și pună viețile unul pentru altul, după
cum făcea el și însoțitorii lui, ca exemple pentru turmă.
Toți cei care sunt membri ai Preoțimii Împărătești își pun
viața în serviciu. Astfel ne “zidim în credința noastră
preasfântă" (Iuda 20), până ajungem la Noul Ierusalim! —
Împărăția glorioasă a marelui Uns, marelui Profet, Preot și
Rege, Isus fiind Marele Preot al mărturisirii ei!
Domnul nostru a declarat “Iată-mă, vin să fac voia Ta";
“desfătarea mea este să fac plăcerea Ta" (Evrei 10:9; Psa.
40:8). Aceasta a fost o parte a voinței divine, ca El să-Și
jertfească viața, să-și termine sacrificiul, ca s-o poată da
în cele din urmă pentru Adam și pentru toată rasa lui.
MOARTE—Adamică sau de sacrificiu. (Q212-2)
Întrebare
(1913-Z)—2—Să presupunem că unul dintre sfinții
consacrați ai lui Dumnezeu ar muri într-o catastrofă
naturală — inundație, foc etc. — ar fi o astfel de moarte
sacrificială sau ar fi adamică?
Răspuns—Un copil consacrat al lui Dumnezeu nu poate să moară
de moarte adamică. Moartea lui va fi moarte de sacrificiu
ori Moartea a Doua. Dacă atunci când moare este un copil
consacrat al lui Dumnezeu, moartea lui va fi doar o
completare a consacrării pe care a făcut-o înainte. Viețile
noastre sunt făcute sfinte și acceptabile prin Marele Preot,
în orice formă ar veni moartea. Dar dacă între timp acest
copil consacrat al lui Dumnezeu se va întoarce de la El,
atunci aceasta ar fi Moartea a Doua. Dacă păcătuiește
intenționat, deliberat, el comite “păcat care duce la
moarte". 1 Ioan 5:16.
MOARTE—Frica de moarte. (Q212-3)
Întrebare
(1913)—1—Frica de Moartea a Doua va fi evidentă pentru
familia umană perfectă din veacurile viitoare, sau va fi
posibil practicarea păcatului?
Răspuns—Înțelegerea noastră este că Domnul intenționează ca,
după distrugerea lui Satan la sfârșitul Veacului Milenar, să
nu se practice păcatul. Aceasta va însemna sfârșitul absolut
al păcatului și sfârșitul absolut al morții — cel puțin în
ceea ce privește umanitatea și pământul. Dar Dumnezeu,
înainte de a aduce lucrurile la acea culme și a decide cine
poate avea viață veșnică, intenționează să facă o
investigare așa de atentă încât să demonstreze dacă ei vor
avea ceva iubire față de păcat sau nu: cei care vor avea
vreo iubire față de păcat vor putea avea tot păcatul pe
care-l vor vrea și toată pedeapsa pe care o vor vrea, iar
Dumnezeu nu-i va vrea. El îi vrea pe cei care iubesc
dreptatea și urăsc nelegiuirea; binecuvântările sunt doar
pentru acea clasă. Toți cei ale căror păcate vor fi
descoperite vor fi pedepsiți cu moartea a doua, așa că
aceasta garantează că nimeni nu va trăi dincolo de acel
timp, cu excepția celor în deplin acord cu Dumnezeu, și de
aceea, fără frică de moartea a doua.
MOARTE—Adamică, după stabilirea Împărăției. (Q213-1)
Întrebare
(1913)—2—Se va mai muri de moartea adamică după ce
Împărăția lui Mesia va fi stabilită pe pământ?
Răspuns—Cred că depinde de greutatea sensului pe care-l dăm
expresiei “stabilită pe pământ". După înțelegerea mea
Împărăția va lua ceva timp ca să fie stabilită. Va lua timp
pentru stabilirea ei, pentru că, după cum înțeleg eu
chestiunea, El intenționează să stabilească Împărăția după
cum oamenii sunt gata s-o primească. Vor exista o mulțime de
oameni când va veni momentul ca Mesia să stăpânească lumea
și să-Și stabilească Împărăția; vor fi mii și zeci de mii
care nu vor avea deloc cunoștință despre acest fapt, și
probabil va lua ceva timp să ajungă cunoștința la ei,
săptămâni, luni, poate ani — nu știu dacă pot spune ani, dar
o considerabilă perioadă de timp — și se pare, după cum am
citit în Scripturi, aceasta se va face într-un mod ordonat.
Va exista o anumită clasă gata să primească pe Învățător și
Împărăția; vor fi, de exemplu, Vrednicii din Vechime ca o
clasă și alte persoane care au ajuns la o cunoștință de
Domnul, care sunt în armonie cu Împărăția, iar cu aceștia
vor fi evreii, cei voitori, și mulți dintre ei vor fi
pregătiți să se conformeze, zicând: Aici sunt Avraam, Isaac,
Iacov și toți Profeții și ei ne spun că Împărăția este
stabilită iar noi ne vom conforma; dacă Împărăția lui Mesia
este prezentă, vom căuta să fim în armonie cu ea. Pe măsură
ce binecuvântarea va veni peste ei, restricția făcându-i tot
mai buni, și o binecuvântare peste recolta lor, și toate
lucrurile bune peste ei, ceilalți vor spune: Iată, acești
evrei au obținut totul, și vor mai spune, “Veniți, să ne
suim la muntele Domnului … ca să ne învețe căile Lui" (Isa.
2:3), ca și pe evrei; pentru că “din Sion va ieși legea și
din Ierusalim cuvântul Domnului" (Isa. 2:3), și va ajunge
până la marginile pământului. Dar binecuvântările recoltei,
și așa mai departe, pe care le arată Scripturile, pot lua
ceva timp să-i convingă; o recoltă rea poate să nu-i
convingă. Poate când vor avea două sau trei, vor spune:
Acești evrei spun că motivul prosperității lor este că au ca
sprijin pe unii dintre profeții lor, înviați dintre morți,
dar aceasta este o nebunie. Dar pe măsură ce va trece timpul
și binecuvântările vor continua, vor spune: Nebunie sau nu,
lor le merge foarte bine. Mai târziu oamenii vor judeca mai
clar când le va afecta viețile, și vor veni în armonie și
vor fi reprezentați ca israeliți; toți vor deveni Israeliți,
sămânța lui Avraam, pentru că sămânța lui Avraam va umple
tot pământul, și cine nu va deveni sămânța lui Avraam va
suferi moartea a doua. Și astfel, eu cred că va fi o muncă
graduală; nu știu dacă vor trebui zece ani sau mai mult, dar
sunt înclinat să cred că cinci ani va fi un timp lung. Și
noi credem că în timpul acela moartea va opera în lume;
oamenii vor muri tot așa ca și acum, de slăbiciune și boală,
și că numai pentru cei care vor veni în armonie va începe să
treacă procesul de moarte și slăbiciune, și că ceilalți vor
muri încă de moartea adamică; nu va fi nici o diferență
între moartea de care vor muri ei și moartea de care au
murit bunicii lor. Toată moartea care vine ca rezultat al
păcatului este moarte adamică oricând ar veni ea, așa că
dacă ea vine după secole este tot moarte adamică.
Promisiunea Domnului este pentru cei care se îndepărtează de
păcat; atunci ei pot trăi; dar dacă le place mai mult
păcatul, vor muri, și aceasta va însemna moartea a doua
pentru ei, deoarece ar însemna că n-ar fi în armonie cu
Împărăția, și totuși, chiar și acestora li se va da o sută
de ani, vă amintiți, în care se poate să se facă vinovați și
să nu fie recunoscuți vrednici de moartea a doua.
MOARTE—A fost moartea Domnului nostru o moarte de
sacrificiu? (Q214-1)
Întrebare
(1913)—1—A fost moartea Domnului nostru numai o moarte de
sacrificiu, sau a fost nevoie ca Dumnezeu să-I atribuie
păcat ca să poată muri?
Răspuns—Noi înțelegem că moartea Domnului nostru a fost o
moarte pur de sacrificiu. Nu găsim nici o scriptură care să
spună că Tatăl I-a atribuit păcat; nu vedem nici un motiv
pentru care să I se atribuie păcat. Nu Tatăl a fost cel care
L-a omorât; nu Tatăl a fost cel care a spus că El era un
păcătos. Nu guvernatorul roman a spus că El era păcătos;
evreii au fost cei care s-au declarat mai întâi împotriva
Lui și l-au forțat pe guvernator să împlinească cererile
lor; toată această condamnare a venit de la evrei și nici o
condamnare de la Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, El a fost
și atunci și întotdeauna sfânt, nevinovat, fără pată,
despărțit de păcătoși, iar Scripturile arată că dacă El ar
fi fost altcumva, n-ar fi fost acceptabil pentru altarul lui
Dumnezeu; a presupune că Dumnezeu I-ar fi atribuit păcat, ar
arăta că El n-ar fi avut loc pe altarul lui Dumnezeu, pentru
că nimic întinat nu era permis să vină la altarul lui
Dumnezeu. Uneori spunem că păcatele noastre I-au fost
atribuite Lui și dreptatea Sa ne este atribuită nouă, și
există o măsură de adevăr într-o astfel de declarație și o
măsură de corectitudine într-o astfel de idee. Adică, vedem
cum ne-a fost atribuită dreptatea Sa; aceasta este foarte
clar; El atribuie sau acordă Bisericii meritul sau dreptatea
Sa în vederea sacrificiului pe care l-a făcut, și putem de
asemenea vedea ce se înțelege prin ideea că păcatele noastre
i-au fost atribuite Lui; de bună voie El a luat locul
păcătosului, S-a oferit lui Dumnezeu “un sacrificiu bine
plăcut". El S-a oferit ca sacrificiu după cum este
simbolizat prin oferirea vițelului de către Aaron; vițelul
nu avea cusur, ci era perfect. Ca Preot, El a junghiat
vițelul, și ca Preot, l-a oferit după aceea lui Dumnezeu. De
fapt, El nu l-a oferit încă lui Dumnezeu pentru lume, nu
încă. Au trecut mai mult de 1800 de ani. Preotul a luat
numai sângele vițelului și a intrat în Sfânta și în Sfânta
Sfintelor și acolo a stropit sângele numai pentru El și casa
Lui, corpul Său și casa credinței; clasa Turmei Mici, clasa
preoțească reprezentată în corpul Său, preoții subordonați,
și casa credinței reprezentând clasa Marii Mulțimi; numai
pentru aceștia a stropit El sângele. Păcatele lumii nu i-au
fost atribuite în nici un sens nici atunci și nici până
acum. Când El va fi terminat sacrificarea Bisericii, care
este corpul Său, El ne va prezenta Tatălui; aceasta va fi la
sfârșitul veacului când Biserica va fi fost oferită împreună
cu El și atunci El va prezenta întregul merit al
sacrificiului Său pentru păcatele tuturor oamenilor, ale
întregii omeniri. Acela va fi timpul când păcatele lumii vor
fi anulate, dar în prezent El ne dă dreptatea Sa nouă și
păcatele noastre sunt puse asupra Lui. El n-a păcătuit
niciodată, ci numai a atribuit dreptatea Sa Bisericii, și în
curând, lumii.
MOARTE—O vor căuta și n-o vor găsi. (Q215-1)
Întrebare
(1913)—1—”În acele zile, oamenii vor căuta moartea și n-o
vor găsi; vor dori să moară și moartea va fugi de ei" (Apoc.
9:6). Te rog explică.
Răspuns—Cartea Apocalipsei este o carte simbolică și cred că
nu poate fi corect înțeleasă decât ca un întreg. Noi nu
suntem pregătiți în această seară s-o explicăm ca un întreg;
de aceea, credem că cel mai bine ar fi să lăsăm această mică
porțiune pentru o explicare viitoare.
MOARTE—Referitor la Noul Legământ. (Q215-2)
Întrebare
(1913)—2—Dacă noul Veac trebuie să înceapă curând, cum ai
declarat în această după-amiază, va fi necesar ca fiecare om
să moară pentru a obține acea viață nouă; sau va fi posibil
să primească beneficiile Noului Legământ și să nu moară
deloc?
Răspuns—Noi înțelegem că Scripturile învață că Împărăția lui
Mesia se inaugurează în mijlocul unui timp de strâmtorare.
Fără îndoială, dacă aceasta va fi cea mai mare strâmtorare
pe care a avut-o vreodată lumea, după cum declară
Scripturile, va fi un timp sever. Ne imaginăm că mulți
oameni își vor pierde viața. Dacă își pierd viața va trebui
să aibă o înviere din morți. Mulți vor trece peste timpul
prezent în Noul Veac, și Împărăția fiind stabilită nu vor
mai trebui să moară. Ei se vor ridica tot mai mult la
perfecțiune și în final vor primi viață veșnică fără a mai
merge vreodată în mormânt.
Dar mă gândesc la o altă parte. Cineva ar putea spune: “N-a
trecut sentința morții la toată familia umană, și n-ar
însemna aceasta că ei trebuie să moară?" Ei sunt toți în
moarte; tu ești în moarte. Fiecare se naște sub sentința
morții. Nu este necesar ca aceia pentru care vine grațierea
să trăiască viața întreagă pentru ca să fie treziți. Să
ilustrăm acest lucru. Să presupunem că toți de aici au fost
condamnați la închisoare pe viață; în loc de închisoarea
morții este închisoarea din Springfield. Să presupunem că
vine furgonul și ia un grup să-i ducă la închisoare, apoi
vine după altul, și după altul, dar mai sunt unii care
rămân. Să presupunem că Guvernatorul sau Primarul sau cineva
cu autoritate, face o grațiere și pune deoparte această
sentință. Va fi necesar ca noi să mergem la închisoare și să
ieșim? Grațierea ar înlătura acest lucru. Așa că unii au
mers deja în închisoarea morții, alții sunt pe paturile lor
de boală și pe cale spre aceasta, în timp ce unii dintre noi
au încă o măsură de sănătate și putere. Când noul legământ
va fi stabilit nu va mai fi necesar pentru cei care trăiesc
să coboare în închisoare.
MOARTE—Trebuie toată omenirea să intre în mormânt? (Q216-1)
Întrebare
(1915)—1—Te rog dă o scriptură pentru ideea că unii din
familia umană care trăiesc acum nu trebuie să moară.
Răspuns—Aș spune că întrebarea este pusă greșit. Dacă cel
care întreabă crede că toți cei 1.600 de milioane care
trăiesc acum trebuie să dea ceva dovadă că toți vor muri, nu
este necesar. În mod potrivit, se pare că nu toți vor muri;
pentru că concluzia logică ar fi că după cum Prințul
Întunericului are puterea morții, și el va fi pus sub
control foarte curând, va fi legat, și după cum Dătătorul de
Viață care a murit pentru lume Își va stabili Împărăția, iar
acea Împărăție este atotputernică și Regele ei este
împotriva morții, moartea va înceta când Împărăția va lua
controlul. Noul Rege se va opune nu numai ca oamenii care
deja au murit să rămână morți, ci se va opune și morții
celor care vor fi fost atunci legal răscumpărați. Aceasta va
include pe fiecare membru al rasei lui Adam.
Am dat o ilustrație în Studii în Scripturi care acoperă
acest punct. Dar știți că trebuie să studiem acele Studii în
Scripturi tot mereu. Acolo ilustrația este aceasta: Să
presupunem că noi toți strânși laolaltă am fi puși sub
arest, că un ofițer al Guvernului ar veni la ușă și ar
spune, “Am o știre neplăcută: Toți sunteți arestați". Și
apoi să presupunem că ar avea un furgon afară și ar începe
să ne ducă la închisoare. După ce ar face un transport, s-ar
întoarce după altul și apoi după altul și altul. Apoi să
presupunem că în timp ce furgonul ar fi în drum spre secția
de poliție și în timp ce ceilalți ar aștepta aici să fie
luați, cineva ar merge să discute cu autoritățile, iar ei ar
spune: “E ceva greșeală aici, dar este de plătit atâta".
“Foarte bine, vă voi da cecul". Apoi ofițerul șef ar spune:
“Opriți arestările imediat". Așa că ofițerii merg să execute
ordinul. Ei întâlnesc furgonul și spun: “Nu mai e nevoie
să-i duceți pe acești oameni, nu mai sunt arestați. Lăsați-i
să plece!" Apoi el vine la clădirea unde cei rămași așteaptă
încarcerarea și spune: “Acum sunteți liberi toți". Apoi se
grăbește la închisoare și-i eliberează pe cei care au fost
închiși dându-le vestea eliberării.
Acum, cei care au fost duși la închisoare și cei care n-au
fost duși la închisoare au fost toți sub sentință. Dar când
chestiunea a fost aranjată, n-a mai fost nevoie să intre în
închisoare. Așa este și cu rezultatele morții Domnului
nostru. Nu numai că îi va elibera pe cei care au mers în
marea închisoare a morții, dar va opri și procesul împotriva
celor care așteaptă să intre în această închisoare. Aceasta
se sugerează în Scripturi. De exemplu, vedeți Țefania 3:8,
9; Apoc. 14:6, 7.
MOARTE—Sacrificială sau reală. (Q221-1)
Întrebare
(1916)—1—”Scumpă este înaintea Domnului moartea celor
iubiți de El", Psa. 116:15. Înseamnă aceasta a muri zilnic
cu moarte sacrificială, sau moartea reală a unui sfânt?
Răspuns—Nu trebuie să ne certăm cu privire la acest text.
Tot ce aparține de sfinți este prețios pentru Domnul.
Consacrarea este prețioasă în ochii Lui. A fost prețioasă în
ochii Lui când Isus, primul sfânt, a făcut-o. Tatăl a făcut
ca Spiritul sfânt să vină peste Isus atunci, iar Glasul a
declarat că El este Fiul lui Dumnezeu. La fiecare pas în
continuare putem avea favoarea și binecuvântarea divină,
pentru că tot ce aparține de sfinți este prețios în ochii
Domnului. Consacrarea, moartea zilnică și în final moartea
reală — toate sunt prețioase Tatălui. El va da tuturor
acestora acea mare răsplată. De aceea, prețioși trebuie să
fie ei în ochii Lui.
MOARTEA A DOUA—Nereușita sacrificiului
lui Isus și moartea a doua. (Q637-2)
Întrebare
(1905)—2—Dacă Isus nu Și-ar fi dat viața Sa umană ar fi
mers în moartea a doua?
Răspuns—Aceasta depinde la ce timp s-ar aplica această
întrebare. Dacă Isus la vârsta de 30 de ani Și-ar fi spus,
Nu-mi voi jertfi viața, voi trăi strict în acord cu legea
divină, eu înțeleg că putea să-Și mențină viața. Nimic din
legea lui Dumnezeu nu I-ar fi cerut viața. Dar la vârsta de
30 de ani El a făcut o consacrare și a predat tot ce era
pământesc. După ce a făcut acel legământ cu Dumnezeu, să Se
fi retras ar fi fost păcat și ar fi însemnat moartea a doua.
MOARTEA A DOUA—Ce păcat duce la
moartea a doua? (Q638-1)
Întrebare
(1908)—3—Ce constituie păcat care duce la moarte. Înainte
de Împărăția Milenară este posibil ca cineva, în afară de
cei concepuți de spirit, să comită păcat care duce la
moarte?
Răspuns—Noi răspundem că păcatul care duce la moarte este un
păcat împotriva luminii și cunoștinței. Nimeni nu poate face
păcat care duce la moarte dacă n-are cunoștință. Păcatul
care duce la moarte nu este un păcat din ignoranță; este un
păcat voit, intenționat împotriva luminii, și de aceea este
numit păcat împotriva Spiritului sfânt, păcat împotriva
Spiritului Adevărului. Deci, este posibil ca cineva în afară
de cei concepuți de spirit să comită păcat care duce la
moarte? Răspund că numai cei care au fost concepuți de
Spiritul sfânt au cunoștință despre lucrurile adânci ale lui
Dumnezeu și de aceea numai aceștia au responsabilitatea
acestei mari cunoștințe; că lumea în general, nefiind
concepută de Spiritul sfânt, neavând cunoștință despre
lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, și neînțelegând adevărul
lui Dumnezeu, în mod clar nu sunt responsabili în acea
măsură. Responsabilitățile sunt ale voastre și ale mele
pentru că am gustat și știm, de aceea suntem responsabili și
putem face păcat care duce la moarte, în timp ce lumea nu
poate păcătui în acest mod. Acum, o întrebare: Câtă
cunoștință este necesară înainte de a putea comite acest
păcat care duce la moarte? Răspund că după înțelegerea mea
nu se cere o cunoștință prea mare. Apostolul spune că dacă
noi am păcătuit cu voia după ce am primit o cunoștință a
adevărului. La ce fel de adevăr s-a referit? S-a referit la
cunoștința la care am ajuns în ceea ce privește sfârșitul
cronologiei? O, nu, pentru că atunci toți care au fost
înaintea noastră n-ar fi avut destulă cunoștință ca să
meargă în moartea a doua, pentru că n-au știut multe despre
cronologie. Este vorba despre cei care înțeleg dispensațiile
paralele? Nu, pentru că mulți oameni n-au știut niciodată
nimic despre dispensațiile paralele. Este vorba numai de cei
care știu despre Jubilee? Nu, pentru că mulți creștini au
trăit și au murit neștiind nimic despre Jubilee — ca în
zilele apostolului, de exemplu. Atunci ce înseamnă aceasta,
ce fel de adevăr și cât de mult adevăr trebuie să avem?
Răspund dragi prieteni, adevărul este acel adevăr mai mare
pe care creștinii l-au avut de-a lungul veacului Evanghelic;
de exemplu, marele adevăr că, “atât de mult a iubit Dumnezeu
lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede
în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică" (Ioan 3:16).
Acesta este marele adevăr, și oamenii care au crezut acest
mare adevăr și în care acesta a exercitat puterea cuvenită
au fost întorși de la păcat la dreptate și de la întuneric
la lumină. Acesta este adevărul care sfințește. Dacă cineva
a ajuns la o cunoștință clară despre adevăr, despre iubirea
lui Dumnezeu și a cerinței lui Dumnezeu de dreptate, și
despre Domnul nostru Isus Cristos ca Mântuitorul lui, el a
ajuns într-o poziție de responsabilitate. Nu are lumea
cunoștință despre acest lucru? Nu. Lumea a auzit cântări ca
“Nouăzeci și nouă", etc., și a auzit despre teologie, dar nu
cred că lumea este responsabilă în această măsură. Ei n-au
înțeles Cuvântul lui Dumnezeu; ei n-au înțeles pregătirea
făcută de Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru împăcarea
noastră cu El, de aceea lumea n-a putut comite acest păcat
care duce la moarte. Dar cei care au fost luminați odată și
au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile
veacului viitor — puterile restabilirii; — noi suntem
părtași la acestea prin faptul că suntem îndreptățiți prin
credință, și îndreptățirea prin credință este puterea
veacului viitor, noi bucurându-ne de ea înaintea lumii — și
fiind făcuți părtași Spiritului sfânt aceștia sunt cei care
pot face păcat care duce la moarte.
Apoi a doua întrebare, “Te rog explică cazul lui Iuda".
Răspund că Iuda a fost unul dintre cei care au însoțit pe
Domnul nostru și a fost martor al lucrărilor Sale puternice,
și a fost făcut părtaș al puterii veacului viitor; el a avut
îndreptățirea prin credință; el L-a acceptat pe Domnul ca
Mesia; L-a numit Învățător și a primit Spiritul sfânt în
acest sens special, a fost unul dintre cei însărcinați și
peste care Domnul nostru a suflat și a zis, “Luați Spirit
sfânt" și a fost unul dintre cei pe care Domnul i-a trimis
să exercite această putere sfântă. A fost unul dintre cei
care au scos afară diavoli; a vindecat bolnavi și a făcut
multe lucruri puternice și minunate în numele Domnului
nostru. Și a știut că acestea nu erau înșelătorii; a știut
că erau adevărate; el însuși a avut parte în acestea; a avut
atâta cunoștință și atâta lumină, mai mult decât alți oameni
de atunci, încât Domnul nostru a putut spune despre el, și
chiar a spus, “Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi
născut!" (Mat. 26:24). Și acest lucru n-ar putea fi adevărat
despre nici un om, chiar trecând printr-o experiență
treierătoare în viața prezentă, dacă ar avea glorioasele
ocazii ale veacului Milenar. N-ar fi mai bine să nu se fi
născut.
MOARTEA A DOUA—Mulți vor merge în ea?
(Q639-1)
Întrebare
(1908)—1—Ai presupune din pilda oilor și caprelor că
numărul celor care merg în moartea a doua va fi la fel de
mare ca și al celor mântuiți?
Răspuns—Nu știu ce să cred despre pildă, dragi prieteni,
dacă a fost intenționată să aibă legătură cu numărul. În
trecut eram foarte mulțumit cu acest gând că unde se
vorbește despre oi și capre, îmi ziceam, Ei bine, numărul
oilor este mult mai mare decât numărul caprelor, și sunt
foarte bucuros că este așa. Dar când am fost în Palestina,
spre surprinderea mea, am văzut că turmele de acolo erau
aproape jumătate-jumătate. Acum nu știu ce să cred; mă voi
strădui să mă mențin între oi, și cred că și voi.
MOARTEA A DOUA—Referitor la foc și
pucioasă. (Q639-2)
Întrebare
(1911)—2—”Dar cât despre fricoși, necredincioși,
urâcioși, ucigași … partea lor este în iazul care arde cu
foc și cu pucioasă, adică moartea a doua" (Apoc. 21:8). Te
rog explică.
Răspuns—Răspunsul este dat prin întrebare. Ea spune, “adică
moartea a doua". Așa scrie. Toate aceste lucruri
simbolizează moartea a doua.
MOARTEA A DOUA—Pregătită pentru diavol
și îngerii săi. (Q640-1)
Întrebare
(1912-Z)—3—”Căci de mult timp este pregătit un rug*
(*Tofet — traducerea Cornilescu revizuită, la subsol),
pregătit chiar și pentru împărat: este făcut adânc și lat,
cu foc și lemne din belșug. Suflarea Domnului îl aprinde ca
un șuvoi de pucioasă" (Isa. 30:33). Cine este regele pentru
care este pregătit Tofet-ul?
Răspuns—Tofet a fost un nume dat Văii Hinomului, care este
simbolic o reprezentare a Morții a Doua, și Domnul sugerează
că El are foc și combustibil din belșug ca să ducă la
îndeplinire toată această distrugere și că Spiritul Domnului
îi va pune foc și va face să ardă până la distrugere
completă. Regele pentru care este pregătit acesta este
diavolul, cu îngerii săi. El este instigatorul la rău, a
cărui distrugere este deja rânduită. Însă mai întâi, în
providența divină, înainte de a fi distrus, este pregătită
domnia glorioasă a lui Mesia în timpul căreia toată omenirea
va fi adusă la o deplină cunoștință a Adevărului și la o
deplină ocazie de a veni în armonie cu Dumnezeu, și a
demonstra dacă au dispoziția lui Dumnezeu sau dispoziția
Adversarului, Satan. Când fiecare a ales pe deplin, Moartea
a Doua va înghiți pe toți aceia pentru care a fost
pregătită. Cei care și-au demonstrat simpatia pentru rău vor
fi socotiți ca trimișii lui Satan și își vor avea partea cu
el în Moartea a Doua.
MOARTEA A DOUA—Se aplică la cei
concepuți. (Q640-2)
Întrebare
(1912-Z)—4—La cine se aplică cuvintele din Evrei 6:4-6 —
“Căci cei care au fost luminați odată, și au gustat darul
ceresc, și s-au făcut părtași Duhului sfânt, și au gustat
Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului
viitor, și cari totuși au căzut, este cu neputință să fie
înnoiți iarăși, și aduși la pocăință" (Cornilescu)?
Răspuns—Condițiile menționate în pasajul citat mai sus sunt
mai mult sau mai puțin întrețesute. Adică, cel care a fost
făcut părtaș darului ceresc al îndreptățirii este sfințit,
conceput de Spiritul sfânt; pentru că el numai așa poate
avea dovada lui Dumnezeu cu privire la îndreptățirea
sa. Nimeni nu este îndreptățit doar pentru că crede că Isus
a trăit sau că Isus a murit. Pentru a ajunge la punctul
îndreptățirii și pentru a i se atribui meritul lui
Cristos, el trebuie mai întâi să-și prezinte corpul ca
jertfă vie; și această prezentare trebuie însoțită de
credință în Domnul Isus.
Cel care a făcut tot ce-i stă în putere — s-a întors de la
păcat, a crezut în Isus ca Răscumpărătorul și și-a prezentat
corpul ca jertfă vie — trebuie apoi să primească atribuirea
meritului lui Isus pentru a-i completa lipsurile, pentru a-i
acoperi defectele, pentru ca Tatăl să poată accepta jertfa;
pentru că nici un lucru imperfect nu poate veni pe
altarul Domnului. Se cere meritul lui Cristos pentru a
completa ce lipsește celui care se prezintă pe sine ca
jertfă; și numai cei care cred în acest fel și-și prezintă
corpurile ca jertfă sunt primitori ai meritului lui Cristos
prin atribuire; și numai aceștia sunt concepuți de Spiritul
sfânt. Aranjamentul lui Dumnezeu este așa încât nimeni nu
poate fi îndreptățit dacă n-a făcut o deplină consacrare,
după ce deja s-a întors de la păcat. Cristos n-ar atribui
meritul Său nimănui decât acelora care fac această deplină
consacrare; și Tatăl n-ar accepta să conceapă cu Spiritul
sfânt pe alții decât pe cei care au făcut așa.
Cei care au primit îndreptățirea au primit în același timp
și conceperea de Spirit sfânt, care este “puterile veacului
viitor". Căderea unora ca aceștia, spune apostolul, înseamnă
că ei nu pot fi niciodată reînnoiți. De ce? Pentru că ei
și-au avut partea din binecuvântarea lui Cristos. Moartea
lui Cristos a fost cu scopul de a aduce o binecuvântare — și
numai una — fiecărui membru al rasei lui Adam — o
binecuvântare deplină, o binecuvântare completă,
o astfel de binecuvântare care va face în stare pe fiecare
membru al rasei — dacă vrea, când o înțelege — să
vină pe deplin și complet în armonie cu Dumnezeu și astfel
să aibă viață veșnică. Dar după ce și-a primit
binecuvântarea deplină și apoi a respins-o, nu mai
este speranță pentru el. El nu se poate niciodată
îndreptăți pe sine. El a avut meritul lui Cristos
și l-a respins. Nu există nici o speranță de
reînnoire a unuia ca acesta, spune apostolul. Destinul
acestuia, bineînțeles, nu va fi chinul veșnic, ci
distrugerea — Moartea a Doua.
MOARTEA A DOUA—Nu pentru cei
iresponsabili. (Q641-1)
Întrebare
(1915)—1—Știi cu siguranță dacă există unii în acest veac
sau vor fi în veacul viitor care vor merge în Moartea a Doua
pentru că nu pot progresa, chiar dacă au încercat din greu,
și Dumnezeu nu poate face nimic pentru ei? (Râsete)
Răspuns—Dumnezeu a dat fiecărei persoane o voință. Dacă este
cineva care nu are voință, el nu este o persoană, este debil
mintal. (Râsete) Noi nu știm multe despre debilii mintal,
dar știm că toți sunt răscumpărați ca și restul lumii, chiar
dacă acum ei nu au nici o voință. O parte a lucrării din
viitor a Bisericii va fi să scoată astfel de persoane afară
din starea lor de debilitate. Dar imediat ce o astfel de
persoană obține o voință conștientă i se va cere s-o
exercite. În timpul Domniei Împărăției lui Mesia oricine va
vrea va avea posibilitatea să se ridice sus la deplină
perfecțiune și i se va da tot ajutorul necesar. Deci, în
concluzie, nu există individ al rasei lui Adam care n-a avut
sau nu va avea cea mai deplină ocazie de a obține viață
veșnică; și cine va muri în Moartea a Doua, va muri din
cauza propriei sale voințe, din cauza unui refuz conștient
de a accepta termenii minunați și generoși ai mântuirii lui
Dumnezeu prin Cristos.
MOISE—Motivul alegerii formei de
șarpe. (Q497-3)
Întrebare
(1911)—1—De ce a ales Moise forma unui șarpe când a
ridicat un șarpe pentru fiii lui Israel în pustiu?
Răspuns—El l-a ales pentru că a ascultat de Dumnezeu, și
Dumnezeu i-a spus să facă așa.
MOISE—Durata funcției de mijlocitor.
(Q498-1)
Întrebare
(1911)—2—Cât timp a fost Moise mijlocitor?
Răspuns—Moise este mijlocitorul legământului legii atâta
timp cât legământul legii este în vigoare. Moise este
mijlocitorul legământului legii azi. Acest legământ n-a avut
alt mijlocitor. Acea mijlocire pe care el a îndeplinit-o a
rămas în picioare tot timpul. Exact la fel cum Secretarul de
Stat ar încheia un tratat între SUA și Marea Britanie, cât
timp ar fi el acela care ar aplica acel tratat? Exact atât
timp cât tratatul ar fi valabil, el ar fi cel care ar aplica
acel tratat. Și așa că Moise este încă mijlocitorul, sau cel
care a pus în vigoare acel legământ al legii între Dumnezeu
și Israel. Legământul legii este încă în vigoare și Moise
este, de aceea, încă mijlocitorul legământului legii, chiar
dacă este mort. Acesta este același gând pe care l-a dat
Domnul, vă amintiți, când a spus, “până astăzi când se
citește Moise" (2 Cor. 3:15) etc. Apoi vă amintiți din nou
că El a spus: Cărturarii și Fariseii stau pe scaunul lui
Moise (Mat. 23:2). Moise încă avea locul ca mijlocitor al
legământului legii, și el a fost reprezentat de aceia care
au urmat și care au menținut și au reprezentat acea ordine
de lucruri.
MOISE—Tip al lui Iehova. (Q498-2)
Întrebare
(1913)—3—În ce privință a fost Moise un tip al lui
Iehova?
Răspuns—Dumnezeu a spus că Moise trebuia să fie purtătorul
Său de cuvânt, sau reprezentantul Său, și că Aaron trebuia
să fie purtătorul de cuvânt sau reprezentantul lui Moise.
“Vei fi pentru el în locul lui Dumnezeu" (Exod. 4:16).
Adică, Moise trebuia să fie ca Dumnezeu pentru Aaron prin
faptul că îi va spune ce să spună și ce să facă. În acel
sens al cuvântului Moise este ca Dumnezeu așa cum El a spus
că va fi.
MORMINTELE DESCHISE—A fost întâia
înviere? (Q289-1)
Întrebare
(1911)—4—”Mormintele s-au deschis; și multe trupuri ale
sfinților care muriseră au înviat" (Mat. 27:52). A fost
aceasta întâia înviere?
Răspuns—Răspunsul nostru este că nu, aceasta n-a fost întâia
înviere. De ce? Cuvintele folosite aici sunt folosite în
legătură cu aceasta: Citim că a fost un mare cutremur de
pământ și multe din corpurile sfinților care adormiseră au
înviat și au venit în cetatea sfântă după învierea lui
Cristos. Relatarea nu este foarte explicită, dar oricine a
înviat acolo nu a putut avea întâia înviere din mai multe
motive: mai întâi că Cristos a fost primul care trebuia să
învie dintre morți; nimeni n-a fost înviat înaintea lui
Isus. El a fost întâiul născut dintre morți. Dar, n-a înviat
Isus pe Lazăr dintre morți? O, nu. Lazăr a fost tot în
starea morții după ce a fost trezit. Nimeni n-a fost înviat
complet din moarte. Ei au fost treziți pentru puțin timp și
din nou au căzut în moarte. N-au avut o înviere. O înviere
este o ridicare completă din moarte și Isus a fost primul
care trebuia să învie; El a fost primul ridicat din moarte
la perfecțiunea vieții. Deci, cei care au fost treziți
atunci nu puteau fi astfel înviați, deoarece cutremurul a
avut loc în momentul morții Domnului nostru, și au trecut
aproape trei zile până ce Isus a înviat dintre morți. Dar,
în orice caz, următorii care vor avea o înviere din morți
sunt Biserica. Învierea lui Isus pe plan spiritual a fost
începutul învierii bisericii. Apostolul spune că a fost
învierea Lui, și zice: “ca să-L cunosc pe El și puterea
învierii Lui, … fiind făcut asemenea cu moartea Lui" (Fil.
3:10). Cu alte cuvinte, învierea lui Isus este singura
înviere în acești 1800 de ani. Dar biserica, Corpul lui
Cristos, va fi părtașă la învierea Lui și nu pot veni
binecuvântări la nimeni decât după aceasta. Așa citim în
cap. 11 din Evrei despre vrednicii din vechime care au murit
în credință neprimind lucrurile promise lor, Dumnezeu având
pregătit ceva mai bun pentru noi — Biserica — pentru ca ei
să nu ajungă la perfecțiune fără noi; ei nu-și pot avea
învierea până ce nu o avem noi pe a noastră. Deci ceea ce
s-a putut întâmpla atunci este că unii s-ar putea să fi fost
treziți în același sens cum a fost trezit Lazar, și nu în
vreun alt sens.
MORȚI—Restul n-au înviat până la
sfârșitul miei de ani. (Q200-2)
Întrebare
(1911)—1—Ce răspuns ai da tu dacă ai fi întrebat despre
textul din Scriptură care spune: “Ceilalți morți n-au înviat
până nu s-au sfârșit cei o mie de ani" (Apoc. 20:5)?
Răspuns—N-am citit această întrebare exact cum a fost
scrisă. Voi explica versetul și voi spune că din punctul de
vedere al lui Dumnezeu, Adam a fost viu când era în armonie
cu Dumnezeu, și că procesul de moarte al lui Adam a început
imediat ce a fost scos afară din Eden sub condamnarea divină
— “cu moarte vei muri"; el a fost în proces de moarte timp
de 930 de ani; și similar, când procesul reversibil va
începe, în loc de a muri timp de 930 de ani, el va deveni
tot mai viu timp de 930 de ani; pentru că în întreaga
perioadă a domniei lui Mesia lumea va fi tot mai vie, tot
mai vie, dar oamenii nu vor fi complet vii până când vor fi
perfecți. Și într-un sens al cuvântului putem spune că nu
vor fi vii până când Cristos ca mijlocitor îi va preda
Tatălui, iar Tatăl îi va fi încercat privind vrednicia sau
nevrednicia lor de viață veșnică. Deci, după persoană și
circumstanțe, eu pot spune sau nu că acest verset nu este în
manuscrisul original, sau manuscrisul cel mai vechi; ci,
după câte știm noi, este o interpolare. Dar este bine să nu
ne referim prea frecvent la interpolări, pentru că oamenii
au cumva ideea că încerci cumva să ocolești ceva, iar unde
pasajele se potrivesc așa de bine cum se potrivește acesta
cu multe altele. Nu voi da nici o explicație decât numai că
ei vor primi viață și nu vor fi pe deplin vii decât la
sfârșitul miei de ani.
MULȚUMIRI—Referitor la a cere
binecuvântarea în restaurante. (Q710-2)
Întrebare
(1909)—2—Când mai mulți oameni ai Adevărului iau masa la
un restaurant și stau toți împreună, ar fi o datorie sau un
privilegiu să aducem mulțumiri ca în propria noastră casă?
Răspuns—Nu este nimic în Biblie care să ne spună aceasta
concret. Putem doar să ne folosim judecata. Ar fi foarte
frumos dacă sunteți în jurul mesei cu alții să aduceți
mulțumiri dacă circumstanțele sunt potrivite, dacă nu, s-o
faceți în tăcere. Dacă în vreun sens al cuvântului ar părea
pentru alții ipocrizie din partea noastră, n-ar fi potrivit.
Vă amintiți de farisei care se rugau la colțurile străzilor.
MUNCA DE COLPORTOR—Împărțind pliante.
(Q129-2)
Întrebare
(1906)—1—Te rog arată cea mai bună metodă de a împărți
pliante.
Răspuns—Noi credem că există două pliante, și numai două, pe
care colportorii trebuie să le distribuie. Aceasta nu spune
nimic împotriva altor pliante. Unul este Nr. 54, “Norul
întunecat cu margini argintii", și “Știați că" este de
asemenea unul bun. Noi sfătuim pe colportori să nu ia alte
pliante, ci să lase ca voluntarii să le dea pe celelalte.
MUNCA DE COLPORTOR—Pliante și
colportare. (Q129-3)
Întrebare
(1906)—2—Sfătuiești să dăm aceste pliante în timp ce
facem munca de colportor?
Răspuns—Cred că le-aș da numai când nu mi s-ar comanda
nimic. Dacă mi s-ar face o comandă, nu aș lăsa nici un
pliant.
MUNCA DE COLPORTOR—Voluntari și
Colportori. (Q129-4)
Întrebare
(1906)—3—Crezi că colportorii trebuie să facă muncă de
voluntariat?
Răspuns—Nu văd nici un motiv de ce n-ar face, dar gândul meu
este următorul: colportorul ar face mai bine să evite munca
de voluntariat și să-și folosească timpul într-un mod puțin
diferit. De exemplu, cei care colportează în timpul
săptămânii și presupunând că își folosesc toată energia pe
care o au, când vine duminica, ar face mai bine să se uite
pe lista lor cu nume și să vadă care sunt marcați ca
interesați, și să-și folosească timpul vizitându-i.
MUNCA DE COLPORTOR—Când a colporta
este voluntariat. (Q129-5)
Întrebare
(1906)—4—N-au făcut deja colportorii o muncă de
voluntariat când au distribuit pliante în oraș?
Răspuns—Ei bine, dacă n-au reușit să vândă aproape nimic.
MUNCA DE COLPORTOR—Cum să procedezi cu
o familie dependentă de tine.
(Q129-6)
Întrebare
(1906)—5—În cazul unuia cu o familie dependentă de el,
dacă s-ar putea face aranjamente, ar fi în regulă să intre
în munca de colportor?
Răspuns—N-aș crede că este bine ca o soție, de exemplu,
să-și neglijeze în vreo măsură casa și soțul. Ea are o
datorie de soție față de soțul și față de casa ei. Dar dacă
soțul ei ar fi în adevăr și el ar fi de acord, foarte bine.
Dacă ar fi un soț lumesc, el are dreptul să ceară ca
locuința lui să fie îngrijită; aceasta este o parte din
contractul soției, pe care cred că nu trebuie să-l încalce.
MUNCA DE COLPORTOR—În legătură cu
tovarășul de viață. (Q130-1)
Întrebare
(1906)—6—Dacă soțul este om lumesc, dar vrea ca soția lui
să meargă, ce se întâmplă?
Răspuns—În regulă, soră, dacă el dorește; dar aș fi atent ca
niciodată să nu merg cu acest lucru până la extremă.
Întotdeauna ia în considerare pe tovarășul de viață,
interesele lui, și ceea ce ar putea cere sau aștepta în mod
rezonabil.
MUNCA DE COLPORTOR—Procedura cu cei
care refuză comanda făcută (Q130-3)
Întrebare
(1906)—1—Cum să procedăm cu cei care refuză să ia cărțile
după ce le-au comandat? Cât de mult trebuie să insistăm să
le ia?
Răspuns—Aș spune că niciodată și în nici un fel de
împrejurări nu trebuie să fim necuviincioși sau să acționăm
într-un mod necreștinesc; nici cu prețul a 12 seturi să nu
ne gândim să facem ceva ce ar discredita pe Marele Învățător
pe care noi Îl reprezentăm. Trebuie să ne amintim că suntem
ambasadori ai Regelui regilor și Domnului domnilor, și ca
atare trebuie să ne gândim să nu facem ceva josnic, sau nici
chiar să ne coborâm la nivelul celor cu care vorbim, dacă ei
sunt josnici. Atunci ce trebuie să facem? Eu răspund astfel:
Am putea foarte potrivit spune, “Acum, doamnă (sau domnule),
desigur ați comandat aceste cărți în deplină cunoștință și
cred că nu prea luați în considerare în mod potrivit
circumstanțele mele când refuzați să le luați. Știți că mi-a
trebuit timp considerabil să ajung aici și să discut cu
dumneavoastră despre acest subiect, și nu mi se plătește
nimic pentru aceasta; o fac din dragoste pentru adevăr și
din dorința de a vă servi. Și apoi luați în considerare
că-mi trebuie timp să vă aduc cărțile și osteneala desigur
valorează ceva. Tot ce am din această treabă este
permisiunea Societății de a primi o parte din ceea ce se
plătește pentru aceste cărți, care se vând la prețul de
cost. Trei cărți pentru un dolar nu e mare lucru, și n-aș
crede că v-ați retrage de la aceasta, decât dacă ar exista
vreo neînțelegere în mintea dumneavoastră. Mi se pare că
cineva v-a spus ceva să vă prejudicieze, și poate ați uitat
ce v-am spus despre cărți când am luat comanda. Ei bine,
prietene, dă-mi voie să-ți spun că există vrăjmași ai
acestor cărți, dar în general vei afla că vrăjmașii sunt cei
care niciodată nu le-au citit. Vrăjmașii acestor cărți sunt
oameni care nu le-au studiat niciodată. Consider că sunteți
un bărbat inteligent (sau femeie, după caz — și aceasta se
poate spune aproape fiecăruia care ar comanda o carte);
păreți a avea o mare măsură de inteligență și presupun că
hotărâți singur în ceea ce vă privește. Acum voi spune că,
dacă veți lua cărțile și le veți ține o săptămână sau o
lună, vă voi spune unde mă găsiți, și dacă după ce le veți
citi îmi veți spune că nu vă sunt de ajutor, și nu valorează
mai mult de un dolar, le voi lua înapoi și vă voi înapoia
banii, și cu aceasta se va încheia discuția". Deci aș face o
argumentare plină de demnitate, și dacă după ce am spus tot
ce rezonabil se poate spune și ei ar hotărî să nu le ia, aș
spune: “În regulă; rămâne așa; le voi lua înapoi".
MUNCA DE COLPORTOR—Cerând a se plăti
timpul, când se refuză comanda.
(Q131-1)
Întrebare
(1906)—2—Am auzit pe un frate spunând că a cerut să-i fie
plătit timpul. Ai considera potrivit acest lucru când refuză
să ia cărțile?
Răspuns—Nu cred că i-aș cere persoanei să-mi plătească
timpul, decât dacă a fost un caz ca acesta: Dacă a fost o
persoană care a cumpă-rat cărțile și le-a plătit, și mi-ar
cere să-i dau banii înapoi, spunând că n-a vrut să le
citească, atunci cred că ar fi potrivit să i se spună, “Ei
bine, prietene, dacă într-adevăr insiști să le iau înapoi,
desigur ai fi de acord că trebuie să iau ceva pentru timpul
meu, și cred că vei admite că 25 de cenți pentru timpul
petrecut cu tine venind să discut și 25 de cenți pentru
aducerea lor este destul de puțin. Dar nu vreau cărțile
înapoi; vreau să beneficiezi de ele; acesta este motivul
pentru care sunt în această lucrare". În timp ce se gândește
la toate acestea, este posibil că-l vei convinge să ia
cărțile.
MUNCA DE COLPORTOR—Vânzând pentru un
preț mai mare decât cel fixat.
(Q131-2)
Întrebare
(1906)—1—Am vândut un număr mare de volume din cele cu
cinci cenți unde nu le-am putut vinde pe celelalte. Odată,
un gentleman a spus: “Tu le vinzi pe acestea cu zece cenți
și pe ele au prețul de cinci cenți". Este mai bine să le
vinzi cu cinci cenți și să nu ai câștig, sau să fie schimbat
prețul astfel încât nimeni să nu fie înclinat să creadă că
este prejudiciat?
Răspuns—Aș spune că cinci cenți este bine. Puteți cere și
primi câte vreți din cele la cinci cenți bucata. Ele sunt
publicate doar la prețul de cost. Cei cinci cenți este ceea
ce iau pentru că le duc. Dacă stai să te gândești vei vedea
că nu mi-aș putea permite să le vând la cinci cenți.
MUNCA DE COLPORTOR—Sunt Studiile în
Scripturi Zorile Mileniului? (Q131-3)
Întrebare
(1906)—2—Predând un set de cărți comandat de o doamnă,
le-am dat soțului ei, și în timp ce soția a intrat după
bani, el a spus: “Sunt aceste cărți ceva de genul Zorile
Mileniului?" Am spus: “Această lucrare tratează cronologia,
etc". Am evitat subiectul, am luat banii și am plecat. După
ce am plecat m-am simțit cam rău, neștiind dacă am procedat
bine.
Răspuns—Cred că probabil noi ar trebui să completăm în minte
partea din ceea ce am presupus. Am presupus din întrebarea
omului că are unele prejudecăți împotriva Zorilor
Mileniului, și că prejudecata lui nu este fondată. Adică,
este fondată pe o denaturare sau o înțelegere greșită a ceea
ce sunt Zorile Mileniului. Așa că nu este ceea ce crede el
că sunt Zorile Mileniului, după câte știm; de aceea cred că
ai fost îndreptățit să procedezi în forma în care ai
procedat.
MUNCA DE COLPORTOR—Răspunzând
referitor la Zorile Mileniului.
(Q132-1)
Întrebare
(1906)—3—Ai sfătui întotdeauna ca atunci când oamenii
întreabă dacă aceste cărți sunt Zorile Mileniului noi să
urmăm cursul menționat aici de fratele? Uneori ei au Zorile
Mileniului în casă, și dacă noi le vindem Studiile și după o
jumătate de oră după ce plecăm descoperă că au exact același
lucru și trebuie să înțeleagă că noi am știut că era același
lucru, nu i-ar prejudicia? Este întotdeauna înțelept acest
lucru?
Răspuns—Trebuie să spun că nu cred că la o mie de cazuri ar
apărea un caz ca acela menționat de tine, ca persoana care
ar ști ce este în Zorile Mileniului să se împotrivească. Se
opun când au o concepție greșită despre ele. De aceea, când
ți se pune o astfel de întrebare, este doar o întrebare cu o
idee greșită față de volume în mințile lor. Un alt frate a
procedat astfel: El a spus, “În unele privințe această carte
este foarte asemănătoare cu Zorile Mileniului și apropo,
Zorile Mileniului are multe lucruri în ea". Persoana le-a
cumpărat, dar nu a vrut să cumpere Zorile Mileniului.
Oricum, nu aș sfătui ca vreo persoană să-și violeze
conștiința în această privință.
MUNCA DE COLPORTOR—Din câte să fie
compusă comanda.
(Q132-2)
Întrebare
(1906)—1—Ce fel de seturi sfătuiești să fie, seturi de
câte trei, cinci sau șase cărți?
Răspuns—Cred că în mare măsură depinde de colportor, dacă
poate vinde mai bine cinci, șase sau trei. După experiența
noastră, s-ar părea că majoritatea pot vinde trei exemplare
tot atât de ușor cum pot vinde unul. Vânzarea de trei pentru
98 cenți pare să impresioneze pe oameni ca fiind remarcabil
de ieftine, fie că îi interesează cărțile fie că nu. Ai
putea spune: “Sunt două seturi de studii; primul set este la
98 cenți, cărțile din celălalt set sunt mai groase și dacă
le vreți acum sau în viitor le puteți primi și pe acestea".
Așa că vedeți că-i puteți înștiința că există două seturi,
dar vorbind despre ele ca despre seturi diferite, nu vor
avea gândul că nu obțin un set complet. De fapt fiecare
carte este completă în sine.
MUNCA DE COLPORTOR—Suntem noi
slujitori? (Q132-3)
Întrebare
(1906)—2—Presupunem că suntem întrebați dacă suntem
slujitori sau nu?
Răspuns—Aș spune “Da, sunt slujitor când fac această muncă,
ea fiind cel mai bun mod în care pot să pun evanghelia în
mâinele oamenilor".
“Cărei denominații îi aparții?"
“Lucrez sub auspiciile Societății de Biblii și Tratate
Turnul de Veghere, care este strict nesectară".
MUNCA DE COLPORTOR—Soția face comandă,
soțul se opune. (Q132-4)
Întrebare
(1906)—3—Când se comandă cărți și se ajunge la predarea
lor, iar soțul obiectează la a le avea în casă, iar soția
vrea să-ți plătească pentru osteneală, și în final le ia în
silă, este bine?
Răspuns—Totdeauna aș prefera ca ei să ia cărțile. Aș spune:
“Dacă-i poți explica soțului tău că sunt cărți religioase și
că ai vrea ca el să le examineze și dacă găsește ceva rău în
ele este o altă chestiune; dar sunt sigur că citindu-le va
fi bucuros să le aibă în casă".
MUNCA DE COLPORTOR—Părăsirea
teritoriului. (Q133-1)
Întrebare
(1906)—4—Este potrivit ca o persoană în activitate să
iasă din teritoriul ei, chiar dacă aceasta este doar peste
râu?
Răspuns—Nu ieșiți din teritoriul pentru care ați fost
desemnați; nu aveți privilegiul să faceți asta.
MUNCA DE COLPORTOR—Timp pentru munca
activă. (Q133-2)
Întrebare
(1909)—5—Cât timp va fi permis colportorilor să facă o
muncă activă?
Răspuns—Mâine. Nu se poate garanta aceasta, dar cred că
mâine veți putea.
MUNCA DE COLPORTOR—Referitor la
Studiile în Scripturi ca fiind nesectare.
(Q133-3)
Întrebare
(1911)—6—Cum putem noi colportorii să dovedim oamenilor
că Studiile în Scripturi sunt nesectare?
Răspuns—Ei bine, există unii oameni cărora nu le puteți
dovedi nimic. Dar un mod de a dovedi că nu sunt
denominaționale este a arăta că ele n-au fost scoase de nici
o denominație; nici o denominație nu le sprijină; și oricum
ei vor trebui să vă creadă pe cuvânt, până când vor avea
ocazia să le citească. Dacă vreo denominație este dispusă să
le sprijine, nu avem nici o obiecție.
MUNCA DE COLPORTOR—Ipotecarea timpului
propriu. (Q133-4)
Întrebare
(1916)—1—Un anume frate este în munca de colportor; el
are un tată și doi frați. Frații lui pot să se îngrijească
de tatăl lor, și o fac. I se cere să se îngrijească de tatăl
său într-un astfel de caz?
Răspuns—Bineînțeles, noi nu putem ști toate amănuntele
cazului, dragi prieteni, și de aceea un răspuns la o
întrebare de felul acesta poate să nu fie așa cum ar fi dacă
am ști toate amănuntele; dar, cât privește întrebarea — cât
putem înțelege întrebarea — se pare că acest frate se poate
considera liber să se angajeze în munca de colportor din
moment ce alții se vor îngriji de tatăl său.
MURMUR—Cine a murmurat în pildă?
(Q500-1)
Întrebare
(1909)—2—(Matei 20:11) “Și primindu-l (dinarul), ei
murmurau împotriva stăpânului casei". Întrebare: Pe cine au
reprezentat cei care au murmurat? Care este răsplata pe care
a primit-o fiecare om?
Răspuns—Aceasta este o pildă, dragi prieteni, și nu se dă
nici o explicație, și nici voi și nici eu nu putem spune în
mod absolut că aceasta sau aceea este explicația. Cel mai
bine ce putem face cu orice pildă la care Domnul n-a dat
nici o explicație este să facem o aplicare atât de apropiată
cât ne permite judecata, și apoi să o luăm temporar ca
vedere a noastră asupra înțelesului ei. Aceasta are dreptul
s-o facă oricine.
În această pildă, ce înseamnă “dinarul"? Este răsplata
acelor muncitori care au muncit întreaga zi sau numai o
oră; aceasta a fost răsplata promisă. Ce răsplată a promis
Dumnezeu tuturor acelora care sunt ai Lui de-a lungul
întregului Veac Evanghelic? Știu că ne-a promis viață
veșnică. Aș fi înclinat să cred că dinarul reprezintă
răsplata pe care Domnul o dă acelora care sunt ai Lui, nu
numai acelora care sunt în Turma Mică, ci și Marii Mulțimi.
Există și alte lucruri care vor fi date urmașilor Săi, care
nu sunt la fel, după cum a spus apostolul, “o stea se
deosebește în strălucire de altă stea. Așa este și învierea
morților" (1 Cor. 15:41, 42), implicând că unii dintre
urmașii Domnului vor avea mai mult decât alții.
O altă pildă a Domnului nostru este când unul a folosit cele
zece mine ale sale cu credincioșie, le-a înmulțit câștigând
cu ele încă zece mine, iar Stăpânul a spus: “primește
stăpânirea peste zece cetăți" (Mat. 25; Luca 19) etc., și
tot așa și cu cel cu cinci și cu două, și le-a spus
tuturor,”Prea bine, rob bun". Dar au obținut răsplăți
diferite. Așa că punând acestea împreună, cred că Domnul în
viitor va face diferență în ce privește răsplata pe care o
veți avea voi și eu. Noi vom fi perfect mulțumiți, pentru că
vom primi mai mult decât suntem vrednici sau decât puteam
cere.
“Dinarul", vedeți, reprezintă ceva comun tuturor și nu
glorie, onoare și nemurire, ci mai curând ar părea să
reprezinte viața veșnică.
Cât despre faptul că au murmurat, nu sunt în stare să explic
în mod satisfăcător. Eu n-am murmurat, dar încă nu mi-am
primit dinarul. Nu pot să-mi imaginez de ce unul care
primește viață veșnică ar murmura. Sugerez numai că poate nu
trebuia să se înțeleagă că toți vor primi la fel. Când se va
împlini vom fi în stare să vedem. Știți că nici o profeție
nu se înțelege până la împlinirea ei. Exact așa; despre
Domnul nostru s-a spus că Se va naște în Betleem, dar atunci
nu s-a înțeles, dar când s-a împlinit, atunci au putut privi
înapoi și vedea clar. Profeția nu se dă numai să satisfacă
curiozitatea, ci arată că Dumnezeu știe dinainte lucrurile
care se vor întâmpla. Toate lucrurile sunt cunoscute lui
Dumnezeu și toate se fac după sfatul voinței Lui.
Înapoi sus