ȚAPUL DE TRIMIS—Reprezintă o clasă concepută de Spirit. (Q630-2)

Întrebare (1907)—1—Din moment ce țapul de trimis n-a fost acceptat ca jertfă și n-a intrat în Sfânta, poate el reprezenta o clasă concepută de spirit?

Răspuns—Vițelul n-a intrat în Sfânta sau în Sfânta Sfintelor, și nici țapul Domnului; și similar țapul de trimis n-a intrat în Sfânta sau Sfânta Sfintelor. Dacă faptul că țapul de trimis n-a intrat în Sfânta și în Sfânta Sfintelor ar fi considerat o dovadă că clasa reprezentată prin țapul de trimis n-ar fi concepută de spirit, același argument ar fi folosit împotriva acelora care sunt din clasa țapului Domnului, și același argument ar fi împotriva Domnului nostru Însuși, reprezentat de vițel. Doar sângele trebuia să fie dus înăuntru, asta era tot. Cei reprezentați prin țapul de trimis sunt reprezentați deocamdată în corpul Marelui Preot, ca de exemplu, Isus Marele Preot mai întâi, la prima Sa oferire a sângelui vițelului, ca Mare Preot S-a reprezentat pe Sine în luarea sângelui Său individual. Voi și cu mine n-am fost deloc în aceea. El a intrat în Sfânta Sfintelor pentru noi și a făcut ispășire pentru păcatele noastre. Apoi a ieșit și a jertfit țapul de jertfă pentru păcat, țapul Domnului, și a luat din sângele lui. Acum, vedeți, El a reprezentat în acel țap pe membrii corpului Său, și a intrat înăuntru cu sângele acelui țap. Dar țapul propriu-zis a fost reprezentat în preot. Vițelul a fost reprezentat în preot și similar țapul este reprezentat în preot, și el face oferirea acolo. Clasa țapului de trimis sunt reprezentați acum în Corpul Marelui Preot. Adică, consacrându-se, ei au fost socotiți ca membri ai Corpului lui Cristos deocamdată, și numai după ce n-au mai continuat pe calea Sa, n-au reușit să meargă mai departe și să-și completeze jertfa, au fost eliminați și n-au mai fost socotiți ca membri ai Corpului lui Cristos, ci au devenit o a doua clasă, sau o clasă găsită nevrednică de un loc în Corpul lui Cristos.

ȚAPUL DE TRIMIS—Cum reprezintă pe concepuții de spirit? (Q631-1)

Întrebare (1912)—1—Cum poate țapul de trimis, neavând lumina Sfeșnicului de Aur, să reprezinte pe Marea Mulțime, care este concepută de spirit?

Răspuns—Țapul de trimis n-a primit lumina, pentru că n-a ajuns în Sfânta. Tot așa nici țapul Domnului și nici vițelul.

Se pare că nu oricine poate înțelege aceste tipuri. Dacă tu ești unul dintre ei, nu-ți face griji, pentru că ai destule lucruri pe care le poți înțelege și pentru care poți mulțumi lui Dumnezeu. Țapul Domnului afară a reprezentat o clasă și Țapul de trimis a reprezentat altă clasă, iar Vițelul a reprezentat pe Domnul Isus. În starea Curții, Vițelul a reprezentat pe Isus când a fost în acea stare; Țapul Domnului a reprezentat o clasă a urmașilor Săi când ei au fost în acea stare a Curții, și Țapul de trimis a reprezentat o altă clasă de consacrați când ei au fost în starea Curții — nu după ce au trecut în Sfânta. Nici un țap sau vițel n-a intrat vreodată în Sfânta. Toți care intră în Sfânta antitipică devin membri ai Marelui Preot. Când vițelul a fost junghiat a avut loc schimbarea. În afara perdelei, Marele preot a fost simbolizat prin vițel; înăuntru el era Marele Preot.

La fel cu țapul Domnului — afară acesta a reprezentat natura umană a celor acceptați ca membri ai lui Cristos; dar înăuntru el a reprezentat Corpul lui Cristos, spiritual, Biserica. Deci Preotul înăuntru vălului este cel care vede lumina de la sfeșnicul de aur, mănâncă pâinea nedospită — nu vițelul, nici țapul.

Întrebarea din mintea celui care întreabă, presupun că este aceasta: Au putut cei care au intrat în Sfânta să iasă din nou afară? Și răspunsul este acesta: În ceea ce ne privește pe noi, tot ce știm despre acest lucru este că fiecare persoană care face o consacrare intră în Sfânta și devine un membru al Corpului lui Cristos care este Biserica.

Să presupunem că aici ar fi o mie două sute de persoane. Să presupunem că toți s-au consacrat Domnului și au fost concepuți de Spiritul sfânt. Unde ar fi ei reprezentați în acest tip al Cortului Întâlnirii? Răspund: ei ar fi reprezentați înăuntru, nu în afara Sfintei. Ei au intrat înăuntru, pentru că au fost concepuți într-o singură speranță a chemării lor. Cei din Sfânta devin două clase. Ei toți văd mai mult sau mai puțin din lumină, mănâncă mai mult sau mai puțin din pâinea nedospită și mai mult sau mai puțin se apropie și apreciază Altarul de Aur. Dar o clasă se apropie și mănâncă într-un mod în care cealaltă clasă n-o face. O clasă apreciază lumina și o folosește mai mult decât cealaltă. O clasă merge mai deosebit la Altarul Tămâierii.

Cei care nu reușesc să se folosească de aceste privilegii nu vor merge mai departe în Sfânta Sfintelor. Numai Cristosul, Cap și Corp, va constitui Marele Preot în glorie dincolo de al Doilea Văl.

Ce se va întâmpla cu cei care nu reușesc să-și întărească chemarea și alegerea? La sfârșitul acestui veac partea le va fi dată în starea Curții — dar acum ei nu sunt în starea Curții. Sfânta reprezintă pe toți aceia care au făcut o consacrare acceptabilă. Toți cei vrednici vor trece în cele din urmă dincolo de văl, în Sfânta Sfintelor. Cei care nu reușesc să-și întărească chemarea și alegerea, deși sunt tot spirituali, vor fi lăsați în starea Curții, îndreptățiți pe deplin în fața lui Dumnezeu, dar pe un plan diferit de cei care își împlinesc legământul lor de jertfă — urmașii în urmele lui Isus.

Marea Mulțime, Leviții antitipici vor fi servii Preoțimii Regale. Deși pe plan spiritual și neavând moștenire în țară — nici o parte cu omenirea — totuși ei vor avea de-a face cu pământul în serviciul lor spiritual.

În timp ce opera de restabilire va progresa timp de o mie de ani și omenirea se va apropia treptat de perfecțiune, acești Leviți antitipici vor avea de făcut un serviciu important pentru oameni. Pentru ca nimic să nu supere, rănească sau distrugă în toată acea Împărăție sfântă va fi nevoie de o mare mulțime de gardieni spirituali. Lucrarea lor va corespunde fără îndoială serviciului făcut acum de îngeri pentru Biserica Aleasă. “Nu sunt ei oare toți duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moșteni mântuirea?" (Evr. 1:14)

ȚAPUL DE TRIMIS—Nu are parte în jertfa pentru păcat. (Q632-1)

Întrebare (1915)—1—Are țapul de trimis vreo parte în Jertfa pentru păcat?

Răspuns—Țapul de trimis n-are nici o parte. Țapul de trimis nici n-a fost jertfit. N-a reușit să fie jertfit. Doi țapi erau prezentați ca jertfe, dar sorțul cădea numai pe țapul Domnului și acela a fost jertfă pentru păcat. Așa că avem vițelul și un țap ca jertfă pentru păcat, iar celălalt țap nici n-a fost sacrificat. De aceea nu putea fi o jertfă pentru păcat (Lev. 16:7-10). Dar în economia lui Dumnezeu această clasă a țapului de trimis va avea o a doua parte în ispășirea păcatului, suferințele lor fiind aplicate ca ispășire, pentru anumite păcate cu voia ale lumii — nu pentru păcatul adamic.

ȚINTĂ—Referitor la Marea Mulțime și Turma Mică. (Q454-1)

Întrebare (1910)—2—Există o diferență între ținta atinsă de Marea Mulțime și ținta atinsă de Turma Mică?

Răspuns—Turma Mică s-a consacrat nu numai să respecte toate cerințele dreptății și justiției, ci s-au învoit cu Dumnezeu că vor face voia Lui cu orice preț, fie că dreptatea le va cere sau nu. Ceea ce trebuie să sacrifici este ceva mai mult decât cere sau ar putea cere dreptatea. Tot așa a fost și cu Domnul nostru Isus. Dreptatea a putut cere ca El să țină legea, dar nu I-a putut cere să-Și sacrifice viața. Dumnezeu cere ca fiecare om să țină legea, dar niciodată nu cere să ne prezentăm trupurile ca o jertfă vie; aceasta este o invitație. Dumnezeu nu te invită să ții legea Sa; El spune că dacă nu ții legea, rezultatul va fi cutare și cutare; acesta este standardul Meu. Așa că Dumnezeu pune înaintea voastră și înaintea mea acest standard, că trebuie să iubim pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima, mintea, sufletul și puterea și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Dar voi spuneți: Noi nu putem ține Legea. Nu, nu putem în ceea ce privește trupul, dar o putem ține în inimile și mințile noastre. Trebuie să facem așa. Ceva mai puțin decât aceasta înseamnă a nu ajunge la legea lui Dumnezeu și a fi găsiți nevrednici de a avea viață veșnică. Așa trebuie să fie și cu Marea Mulțime. Ei nu pot face mai puțin decât acest standard al legii lui Dumnezeu. Ei au fost de acord să facă mai mult, dar trebuie să se ridice la standardul iubirii. Acesta este standardul pentru lume în general în veacul următor, pe care vor fi obligați să-l atingă. Dacă nu-l vor atinge în timpul miei de ani, nu vor ajunge la viață veșnică la sfârșitul miei de ani. Atunci, dragi prieteni, nu credeți că lumea va fi compusă din oameni plăcuți? Eu cred că da. Când Isus va termina lucrarea vă spun că va fi bine făcută și umanitatea va fi o reprezentare frumoasă a puterii lui Dumnezeu și a asemănării cu Dumnezeu.

ȚINTĂ—A cădea de la țintă în Marea Mulțime. (Q455-1)

Întrebare (1910)—1—Are vreo șansă de a intra în Marea Mulțime unul dintre oamenii Adevărului care a ajuns la ținta iubirii perfecte și s-a lăsat orbit de eroare?

Răspuns—După înțelegerea mea, oricare din poporul lui Dumnezeu, nu numai cei care sunt în Adevărul prezent, ci oricare din poporul lui Dumnezeu, care poate ajunge la ținta dezvoltării de caracter pe care noi uneori o numim ținta iubirii perfecte, se cere de la ei să-și mențină starea la acea țintă a iubirii perfecte și să nu fie mișcați de la ea prin încercările și dificultățile care îi vor asalta după ce vor ajunge la această țintă; eu aș înțelege că unii ar putea fi temporar mișcați de la țintă și ar putea prin harul lui Dumnezeu să-și revină și să fie totuși dintre acele caractere pe care Domnul le va socoti vrednice de a avea parte la premiu. Dar aș putea vedea că unii pot fi atât de complet îndepărtați de la țintă, într-o condiție a minții sau conduitei așa de greșită, încât să facă păcat care duce la moarte și niciodată să nu aibă nici un viitor. Și aș putea vedea că alții, după ce au fost la ținta iubirii perfecte, ar putea să nu mai aibă zelul potrivit, și, fără a părăsi în mod deosebit ținta, află că nu reușesc să-și mențină starea ca urmași zeloși ai Domnului, și vor fi socotiți vrednici de clasa Marii Mulțimi.

ȚINTĂ SAU ALERGARE—Terminată înainte de a lupta. (Q455-2)

Întrebare (1908)—2—Învață Scripturile că Biserica trebuie să-și termine cursul înainte de a începe să lupte ca soldați, sau nu trebuie să luptăm în timp ce alergăm în concurs până la sfârșit, așa încât să putem termina cu bucurie?